Art. 93. - Art. 93: Instituţiile care beneficiază de o intervenţie guvernamentală - Directiva 2013/36/UE/26-iun-2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE

Acte UE

Jurnalul Oficial 176L

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2025
Art. 93: Instituţiile care beneficiază de o intervenţie guvernamentală
În cazul instituţiilor care beneficiază de o intervenţie guvernamentală excepţională, pe lângă principiile prevăzute la articolul 92 alineatul (2), se aplică următoarele:
(a)remuneraţia variabilă este limitată în mod strict ca procent din veniturile nete atunci când aceasta nu este corelată cu menţinerea unei baze solide de capital şi încetarea în timp util a sprijinului guvernamental;
(b)autorităţile competente relevante cer instituţiilor să restructureze remuneraţia într-un mod conform cu administrarea viabilă a riscurilor şi creşterea viabilă pe termen lung, inclusiv, după caz, stabilirea de limite pentru remunerarea membrilor organului de conducere al instituţiei;
(c)membrilor organului de conducere al instituţiei nu le este plătită nicio remuneraţie variabilă, decât în cazul în care acest lucru este justificat.