Directiva 2014/59/UE/15-mai-2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare

Versiune de la: 28 Ianuarie 2025

Dată act: 15-mai-2014

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)Criza financiară a demonstrat că există o lipsă semnificativă de instrumente adecvate la nivelul Uniunii pentru a gestiona în mod eficient situaţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii neviabile sau în curs de a intra în dificultate (denumite în continuare "instituţii"). Aceste instrumente sunt necesare în special pentru a preveni insolvenţa sau, în cazul în care aceasta se produce, pentru a reduce la minimum consecinţele negative prin menţinerea funcţiilor de importanţă sistemică ale instituţiei în cauză. Pe parcursul crizei, aceste provocări au reprezentat un factor major care a forţat statele membre să salveze instituţiile prin utilizarea banilor contribuabililor. Obiectivul unui cadru de redresare şi rezoluţie credibil este acela de a evita pe cât posibil necesitatea unei astfel de măsuri.

(2)Criza financiară a cunoscut dimensiuni sistemice în sensul că a afectat accesul la finanţare pentru multe instituţii de credit. Pentru a evita intrarea în dificultate, cu consecinţe pentru întreaga economie, o astfel de criză necesită măsuri menite să asigure accesul la finanţare, în condiţii asemănătoare pentru toate instituţiile de credit altfel solvabile. Măsurile respective implică un aport general de lichiditate din partea băncilor centrale şi garanţii din partea statelor membre pentru titlurile de valoare emise de instituţiile de credit solvabile.

(3)Pieţele financiare din Uniune prezintă un nivel ridicat de integrare şi de interconectare, multe instituţii desfăşurându-şi deseori operaţiunile dincolo de graniţele naţionale. Intrarea în dificultate a unei instituţii trans-frontaliere este susceptibil de a afecta stabilitatea pieţelor financiare din statele membre în care îşi desfăşoară activitatea. Incapacitatea statelor membre de a prelua controlul instituţiilor în curs de a intra în dificultate şi de a proceda la rezoluţia acestora astfel încât să se evite în mod eficient producerea de daune sistemice mai extinse poate submina încrederea reciprocă a statelor membre, precum şi credibilitatea pieţei interne a serviciilor financiare. Stabilitatea pieţelor financiare este, prin urmare, o condiţie esenţială pentru instituirea şi funcţionarea pieţei interne.

(4)În prezent, procedurile de rezoluţie a instituţiilor nu sunt armonizate la nivelul Uniunii. Unele state membre aplică în cazul instituţiilor aceleaşi proceduri pe care le aplică altor societăţi insolvabile; aceste proceduri sunt uneori adaptate pentru instituţiile. Există mari diferenţe de la un stat membru la altul în ceea ce priveşte fondul şi procedurile prevăzute în actele cu putere de lege şi actele administrative care reglementează insolvenţa instituţiilor din statele membre. În plus, criza financiară a demonstrat faptul că procedurile generale de insolvenţă nu sunt întotdeauna adecvate pentru instituţiile, deoarece ele nu asigură întotdeauna o intervenţie suficient de rapidă, menţinerea funcţiilor critice ale instituţiei ori păstrarea stabilităţii financiare.

(5)Este prin urmare necesară instituirea unui regim care să ofere autorităţilor un set credibil de instrumente pentru a interveni suficient de timpuriu şi de rapid în cazul unei instituţii neviabile sau în curs de a intra în dificultate, astfel încât să garanteze continuitatea funcţiilor financiare şi economice critice ale acesteia, reducând în acelaşi timp la minimum impactul situaţiei de dificultate a instituţiei asupra economiei şi a sistemului financiar. Acest regim ar trebui să garanteze faptul că acţionarii sunt cei care suportă pierderile primii, iar creditorii suportă pierderi ulterior acţionarilor, cu condiţia ca pierderile suferite de fiecare creditor să nu depăşească pierderile care ar fi fost suferite de acesta dacă instituţia ar fi fost lichidată în cadrul unei proceduri obişnuite de insolvenţă, în conformitate cu principiul potrivit căruia niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat, astfel cum este specificat în prezenta directivă. Noi competenţe ar trebui să permită autorităţilor, de exemplu, să menţină un acces neîntrerupt la depozite şi la operaţiunile de plată, să vândă după caz activităţile viabile ale instituţiei şi să repartizeze pierderile în mod corect şi previzibil. Aceste obiective ar trebui să contribuie la evitarea destabilizării pieţelor financiare şi să reducă la minimum costurile pentru contribuabili.

(6)Revizuirea în curs a cadrului de reglementare, în special consolidarea rezervelor de capital şi de lichidităţi, precum şi îmbunătăţirea instrumentelor pentru politicile macroprudenţiale, ar trebui să reducă probabilitatea unor crize viitoare şi să îmbunătăţească rezilienţa instituţiilor la situaţii de tensiuni economice, cauzate fie de perturbări sistemice, fie de evenimente specifice fiecărei instituţii. Cu toate acestea, nu este posibil să se elaboreze un cadru de reglementare şi de supraveghere care să evite ca instituţiile respective să se confrunte vreodată cu situaţii dificile. Prin urmare, statele membre ar trebui să fie pregătite şi să dispună de instrumente adecvate de redresare şi rezoluţie pentru a face faţă situaţiilor care implică atât crize sistemice, cât şi intrări în dificultate ale instituţiilor individuale. Astfel de instrumente ar trebui să includă mecanisme care să permită autorităţilor să gestioneze în mod eficient situaţia instituţiilor care sunt în curs de a intra în dificultate sau sunt susceptibile de a intra în dificultate.

(7)Exercitarea unor astfel de competenţe şi măsurile luate ar trebui să ia în considerare circumstanţele în care se produce intrarea în dificultate. Dacă problema apare într-o anumită instituţie, iar restul sistemului financiar nu este afectat, autorităţile ar trebui să-şi exercite competenţele de rezoluţie fără a se preocupa de efectele de contagiere. Într-un mediu fragil, pe de altă parte, ar trebui să se acorde o mai mare atenţie pentru a evita destabilizarea pieţelor financiare.

(8)Rezoluţia unei instituţii care îşi menţine activitatea poate, în ultimă instanţă, să implice instrumente publice de stabilizare financiară, inclusiv trecerea temporară în proprietatea publică. De aceea, este esenţial să se structureze competenţele de rezoluţie şi facilităţile de finanţare pentru rezoluţie astfel încât contribuabilii să fie beneficiarii oricărui surplus care poate rezulta din restructurarea unei instituţii care este readusă pe un curs sigur de către autorităţi. Responsabilitatea şi asumarea riscurilor ar trebui să fie recompensate.

(9)Unele state membre au adoptat deja modificări legislative care introduc mecanisme de rezoluţie a instituţiilor în curs de a intra în dificultate; altele şi-au exprimat intenţia de a adopta astfel de mecanisme, în cazul în care ele nu sunt adoptate la nivel european. Absenţa condiţiilor, competenţelor şi procedurilor comune de rezoluţie a instituţiilor poate constitui un obstacol în calea bunei funcţionări a pieţei interne şi poate frâna cooperarea dintre autorităţile naţionale în cazul grupurilor de instituţii transfrontaliere în curs de a intra în dificultate. Acest lucru este valabil atunci când, din cauza unor abordări diferite, autorităţile naţionale nu au acelaşi nivel de control sau aceeaşi capacitate de a proceda la rezoluţia instituţiilor. Aceste diferenţe între regimurile de rezoluţie pot afecta costurile de finanţare ale instituţiilor de credit, în mod diferit de la un stat la altul şi pot crea denaturări ale concurenţei între instituţii. Existenţa unor regimuri de rezoluţie eficiente în toate statele membre este necesară pentru a garanta că exercitarea de către instituţii a drepturilor de stabilire pe care le conferă piaţa internă nu poate fi limitată de capacitatea financiară a statului membru de origine de a gestiona situaţia de dificultate a acestora.

(11)Pentru a asigura coerenţa cu legislaţia existentă a Uniunii în domeniul serviciilor financiare şi pentru a garanta tuturor instituţiilor un nivel maxim de stabilitate financiară, regimul de rezoluţie ar trebui să se aplice instituţiilor care fac obiectul cerinţelor prudenţiale prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹) şi în Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²). Totodată, regimul ar trebui să se aplice holdingurilor financiare, holdingurilor financiare mixte prevăzute în Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³), holdingurilor cu activitate mixtă şi instituţiilor financiare, în cazul în care acestea din urmă sunt filiale ale unei instituţii sau a unui holding financiar, a unui holding financiar mixt sau a unui holding cu activitate mixtă şi sunt supuse supravegherii întreprinderii-mamă pe o bază consolidată. Criza a demonstrat că insolvabilitatea unei entităţi afiliate unui grup poate avea un impact rapid asupra solvabilităţii întregului grup, putând astfel avea chiar implicaţii sistemice. Prin urmare, autorităţile ar trebui să dispună de mijloace eficiente de acţiune în ceea ce priveşte aceste entităţi, pentru a preveni contaminarea şi pentru a elabora un plan de rezoluţie coerent pentru ansamblul grupului, deoarece insolvabilitatea unei entităţi afiliate unui grup poate avea un impact rapid asupra solvabilităţii întregului grup.

(12)Pentru a asigura coerenţa cadrului de reglementare, contrapărţile centrale definite în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁴) şi depozitarii centrali de titluri de valoare, definiţi în regulamentul care urmează să fie adoptat de Parlamentul European şi de Consiliu privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare (CSD), ar putea să facă obiectul unei iniţiative legislative separate care să instituie un cadru de redresare şi rezoluţie pentru aceste entităţi.

(13)Utilizarea instrumentelor şi a competenţelor de rezoluţie prevăzute în prezenta directivă poate afecta drepturile acţionarilor şi pe cele ale creditorilor. Mai exact, competenţa autorităţilor de a transfera acţiunile sau o parte ori totalitatea activelor unei instituţii către un cumpărător privat, fără acordul acţionarilor, afectează drepturile de proprietate ale acţionarilor. În plus, competenţa de a decide care datorii ale unei instituţii în curs de a intra în dificultate să fie transferate, în conformitate cu obiectivul de a asigura continuitatea serviciilor şi de a evita efectele negative asupra stabilităţii financiare, ar putea afecta tratamentul egal al creditorilor. Prin urmare, măsurile de rezoluţie ar trebui să fie luate doar atunci când acest lucru este necesar în interes public, iar orice atingeri aduse drepturilor proprietarilor şi creditorilor ca urmare a măsurilor de rezoluţie ar trebui să fie compatibile cu Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta). În special, ar trebui ca, în acele situaţii în care creditorii din aceeaşi categorie sunt trataţi diferiţi în contextul unei măsuri de rezoluţie, aceste distincţii să fie justificate din perspectiva interesului public şi să fie proporţionale cu riscurile abordate şi, de asemenea, ele nu ar trebui să aibă un caracter discriminatoriu, direct sau indirect, pe criterii de naţionalitate.

(14)Autorităţile ar trebui să ia în considerare tipul de activitate a instituţiei, structura acţionariatului, forma juridică, profilul de risc, dimensiunea, statutul juridic şi gradul de interconectare cu alte instituţii sau cu sistemul financiar în general, domeniul de aplicare şi complexitatea activităţii economice, dacă este sau nu membru al unui mecanism de protecţie instituţională sau al altor sisteme de solidaritate reciprocă, măsura în care exercită servicii sau activităţi de investiţii şi dacă intrarea sa în dificultate şi lichidarea ulterioară prin procedurile de insolvenţă obişnuite ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra pieţelor financiare, asupra altor instituţii, asupra condiţiilor de finanţare sau asupra economiei în ansamblu în contextul planurilor de redresare şi de rezoluţie şi atunci când utilizează diversele competenţe şi instrumente pe care le au la dispoziţie, asigurându-se că procedura este aplicată în mod corespunzător şi proporţional şi că există o sarcină administrativă minimă legată de obligaţiile aferente pregătirii planurilor de redresare şi de rezoluţie. Întrucât conţinutul şi informaţiile menţionate în prezenta directivă şi în anexa la aceasta stabilesc un standard minim pentru instituţii cu relevanţă sistemică evidentă, autorităţile pot aplica cerinţe diferite sau semnificativ mai reduse în materie de planificare a redresării sau a rezoluţiei şi de informare, în funcţie de instituţie şi cu o frecvenţă a actualizărilor mai rară de un an. Pentru o instituţie mică cu un grad redus de interconectare şi de complexitate, un plan de redresare ar putea fi redus la unele informaţii de bază privind structura sa, condiţiile pentru declanşarea procedurii de redresare, precum şi acţiunile şi opţiunile de redresare. În cazul în care s-ar putea permite unei instituţii să intre în insolvenţă, atunci şi planul de rezoluţie ar putea fi redus. De asemenea, regimul ar trebui aplicat în aşa fel încât să nu pericliteze stabilitatea pieţelor financiare. În special, în situaţiile caracterizate de probleme mai generale sau chiar de îndoieli cu privire la rezilienţa multora dintre instituţii, este esenţial ca autorităţile să examineze riscul de contagiere provocat de măsurile luate în legătură cu oricare dintre instituţii.

(15)Pentru a garanta rapiditatea de acţiune necesară, independenţa în raport cu actorii economici şi pentru a evita conflictele de interese, statele membre ar trebui să desemneze autorităţi administrative publice sau autorităţi învestite cu competenţe administrative publice care să îndeplinească funcţiile şi sarcinile de rezoluţie, în temeiul prezentei directive. Statele membre ar trebui să se asigure că acestor autorităţi de rezoluţie le sunt alocate resursele corespunzătoare. Desemnarea de autorităţi publice nu ar trebui să excludă delegarea de funcţii, sub responsabilitatea unei autorităţi de rezoluţie. Nu este necesar să se prevadă însă tipul de autoritate sau autorităţi pe care statele membre ar trebui să le desemneze drept autoritate de rezoluţie. Deşi armonizarea acestui aspect ar veni în sprijinul coordonării, ea ar reprezenta un amestec important în sistemele constituţionale şi administrative ale statelor membre. Este însă posibilă atingerea unui grad suficient de coordonare, cu ajutorul unei cerinţe mai puţin intruzive, în virtutea căreia toate autorităţile implicate în rezoluţia instituţiilor ar trebui să fie reprezentate în colegii de rezoluţie, care ar asigura coordonarea la nivel transnaţional sau la nivelul Uniunii. Statele membre ar trebui, prin urmare, să aibă libertatea de a alege autorităţile responsabile pentru aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor prevăzute în prezenta directivă. În cazul în care un stat membru desemnează autoritatea responsabilă cu supravegherea prudenţială a instituţiilor (autoritate competentă) drept autoritate de rezoluţie, ar trebui instituite mecanisme structurale adecvate pentru a separa funcţia de supraveghere de cea de rezoluţie. Această separare nu ar trebui să împiedice funcţia de rezoluţie să aibă acces la orice informaţie aflată la dispoziţia funcţiei de supraveghere.

(17)Rezoluţia eficientă a instituţiilor sau a entităţilor dintr-un grup active la nivelul Uniunii necesită cooperarea dintre autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie în cadrul colegiilor de supraveghere şi de rezoluţie în toate etapele acoperite de prezenta directivă, de la pregătirea planurilor de redresare şi de rezoluţie, până la rezoluţia propriu-zisă a unei instituţii. În caz de dezacord între autorităţile naţionale cu privire la deciziile care urmează să fie adoptate referitor la instituţii în conformitate cu prezenta directivă, autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea Bancară Europeană) (ABE), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹) ar trebui să joace, în cazurile specificate în prezenta directivă şi în ultimă instanţă, un rol de mediere. În anumite cazuri, prezenta directivă prevede medierea obligatorie realizată de ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. O astfel de mediere obligatorie nu constituie un obstacol pentru utilizarea, în alte situaţii, a medierii facultative, în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(20)Având în vedere extinderea responsabilităţilor şi a sarcinilor ABE prevăzută de prezenta directivă, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia ar trebui să asigure punerea imediată la dispoziţie a unor resurse umane şi financiare adecvate. În acest scop, procedura de stabilire, execuţie şi control al bugetului său, astfel cum sunt menţionate la articolele 63 şi 64 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ar trebui să ţină seama în mod corespunzător de sarcinile respective. Parlamentul European şi Consiliul ar trebui să garanteze respectarea celor mai înalte standarde de eficienţă.

(21)Este esenţial ca instituţiile se elaboreze planuri de redresare şi să le actualizeze în mod regulat, stabilind măsurile care trebuie luate pentru restabilirea poziţiei lor financiare în urma unei deteriorări semnificative. Aceste planuri ar trebui să fie detaliate şi să se bazeze pe ipoteze realiste, aplicabile unei serii de scenarii solide şi grave. Obligaţia de a întocmi planuri de redresare ar trebui aplicată însă proporţional, astfel încât să se ţină cont de importanţa sistemică a instituţiei sau a grupului şi a gradului său de interconectare, inclusiv prin sisteme de garanţii reciproce. În acest sens, conţinutul solicitat ar trebui să ţină cont de natura surselor de finanţare ale instituţiei, inclusiv finanţarea pe bază de garanţii reciproce sau pasive, şi de credibilitatea perspectivelor de a primi sprijin din partea grupului. Instituţiile ar trebui să aibă obligaţia de a-şi prezenta planurile autorităţilor competente în vederea unei evaluări complete, care să stabilească printre altele dacă aceste planuri sunt suficient de cuprinzătoare şi dacă ele ar putea restabili la timp viabilitatea instituţiei, chiar şi în perioade de dificultăţi financiare grave.

(23)Pentru a determina dacă o acţiune a sectorului privat ar putea împiedica într-un interval de timp rezonabil intrarea în dificultate a unei instituţii, autoritatea relevantă ar trebui să ia în considerare eficacitatea măsurilor de intervenţie timpurie întreprinse în termenul prestabilit de către autoritatea competentă. În cazul planurilor de redresare la nivel de grup, la elaborarea planurilor ar trebui să se ţină seama de posibilul impact al măsurilor de redresare în toate statele membre în care grupul îşi desfăşoară activitatea.

(24)În cazul în care o instituţie nu prezintă un plan de redresare adecvat, autorităţile competente ar trebui să aibă competenţa de a solicita instituţiilor luarea măsurilor necesare pentru remedierea deficienţelor majore ale planului. Această cerinţă ar putea afecta libertatea de a desfăşura o activitate comercială, garantată prin articolul 16 din Cartă. Limitarea acestui drept fundamental este însă necesară pentru atingerea obiectivelor de stabilitate financiară. Mai precis, această limitare este necesară pentru consolidarea activităţii instituţiilor şi pentru a evita o creştere excesivă a instituţiilor sau a asumării unor riscuri excesive de către acestea, fără capacitatea de a depăşi eşecurile şi pierderile şi de a-şi restabili baza de capital. Limitarea este proporţională deoarece permite măsuri preventive în măsura în care acestea sunt necesare pentru abordarea deficienţelor şi, prin urmare, este conformă cu articolul 52 din Cartă.

(27)Pentru a respecta principiul proporţionalităţii şi pentru a evita impunerea unei sarcini administrative excesive, ar trebui ca, pentru cazurile limitate prevăzute în prezenta directivă, să se permită autorităţilor competente şi, după caz, autorităţilor de rezoluţie, să acorde derogări legate de diversele situaţii individuale de la cerinţele legate de întocmirea planurilor de redresare şi de rezoluţie. Astfel de cazuri includ instituţiile afiliate unui organism central şi scutite în totalitate sau parţial de cerinţele prudenţiale din dreptul intern în conformitate cu articolul 21 din Directiva 2013/36/UE, precum şi instituţiile care aparţin unui mecanism de protecţie instituţională în conformitate cu articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În fiecare caz, acordarea unei derogări ar trebui să facă obiectul condiţiilor specificate în prezenta directivă.

(29)Autorităţile de rezoluţie, în baza evaluării posibilităţilor de soluţionare de către autorităţile de rezoluţie relevante, ar trebui să aibă competenţa de a solicita modificări ale structurii şi organizării instituţiilor direct sau indirect prin intermediul autorităţii competente, în vederea luării de măsuri necesare şi proporţionale în scopul de a reduce sau a elimina obstacolele importante din calea aplicării instrumentelor de rezoluţie şi pentru a se asigura că entităţilor în cauză li se pot aplica posibilităţile de soluţionare. Datorită naturii potenţial sistemice a tuturor instituţiilor, este esenţial ca, pentru a putea menţine stabilitatea financiară, autorităţile să aibă posibilitatea de a aplica oricărei instituţii procedura de rezoluţie. Pentru a nu încălca dreptul de a desfăşura o activitate comercială prevăzut la articolul 16 din Cartă, puterile discreţionare ale autorităţilor ar trebui să se limiteze la ceea ce este necesar pentru a simplifica structura şi funcţionarea instituţiei, exclusiv cu scopul de a spori posibilităţile de soluţionare ale acesteia. În plus, orice măsură instituită în acest scop ar trebui să fie conformă cu dreptul Uniunii. Măsurile nu ar trebui să conţină niciun fel de discriminare directă sau indirectă pe criterii de naţionalitate şi ar trebui să fie justificate de un motiv imperios, şi anume de menţinerea stabilităţii financiare în interesul public. În plus, măsurile nu ar trebui să depăşească nivelul minim necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite. Atunci când definesc măsurile care trebuie luate, autorităţile de rezoluţie ar trebui să ia în considerare avertismentele şi recomandările Comitetului european pentru risc sistemic, înfiinţat în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi Consiliului (¹).

(32)Tratamentul grupurilor în cazul planificării redresării şi a rezoluţiei prevăzute în prezenta directivă ar trebui să se aplice tuturor instituţiilor supravegheate pe bază consolidată, inclusiv grupurilor ale căror întreprinderi sunt legate printr-o relaţie în sensul articolului 22 alineatul (7) din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²). Planurile de redresare şi de rezoluţie ar trebui să ţină seama de structura financiară, tehnică şi economică a grupului relevant. Dacă se întocmesc planuri de redresare şi de rezoluţie individuale pentru instituţii care fac parte dintr-un grup, autorităţile relevante ar trebui să încerce să asigure, în măsura în care este posibil, coerenţa cu planuri de redresare şi de rezoluţie pentru restul grupului.

(33)Regula generală ar trebui să fie ca planurile de redresare de rezoluţie ale grupului să fie elaborate pentru grup în ansamblul acestuia şi identifică măsuri în raport cu o instituţie-mamă, precum şi în raport cu toate filialele individuale care fac parte din grup. Autorităţile relevante, acţionând în cadrul colegiului de rezoluţie, ar trebui să facă toate eforturile necesare pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la evaluarea şi adoptarea planurilor respective. Totuşi, în cazuri specifice, în care a fost elaborat un plan individual de redresare sau de rezoluţie, domeniul de aplicare al planului de redresare a grupului evaluat de supraveghetorul consolidant sau al planului de rezoluţie a grupului decis de autoritatea de rezoluţie a grupului nu ar trebui să acopere acele entităţi din grup pentru care planurile individuale au fost evaluate sau elaborate de autorităţile relevante.

(35)Planurile de redresare şi de rezoluţie ar trebui să includă proceduri pentru informarea şi consultarea reprezentanţilor angajaţilor pe întreg procesul de redresare şi de rezoluţie, după caz. Dacă este cazul, ar trebui respectate în acest sens acordurile colective sau alte înţelegeri convenite de partenerii sociali, precum şi dreptul intern şi dreptul Uniunii privind implicarea sindicatelor şi a reprezentanţilor lucrătorilor în procesele de restructurare a întreprinderilor.

(38)Furnizarea de sprijin financiar din partea uneia dintre entităţile unui grup transnaţional către o altă entitate din acelaşi grup este în prezent limitată de o serie de dispoziţii stabilite de dreptul intern din anumite state membre. Aceste dispoziţii sunt destinate protejării creditorilor şi a acţionarilor fiecărei entităţi. Ele nu iau însă în considerare interdependenţa dintre entităţile aceluiaşi grup. Este prin urmare oportun să se stabilească condiţiile în care sprijinul financiar poate fi acordat între entităţile unui grup transnaţional de instituţii, cu scopul de a asigura stabilitatea financiară a grupului în ansamblu fără a pune în pericol starea de lichiditate sau de solvabilitate a entităţii din grup care oferă acest sprijin. Sprijinul financiar între entităţile unui grup ar trebui să fie voluntar şi ar trebui să facă obiectul unor mecanisme de siguranţă corespunzătoare. Este oportun ca statele membre să nu condiţioneze, direct sau indirect, exercitarea dreptului de stabilire de existenţa unui acord privind furnizarea de sprijin financiar. Dispoziţiile privind sprijinul financiar intragrup din prezenta directivă nu afectează obligaţiile contractuale sau statutare asumate între instituţii şi care protejează instituţiile participante prin intermediul garantării încrucişate sau al unor mecanisme echivalente. Dacă o autoritate competentă restricţionează sau interzice sprijinul financiar intragrup şi dacă planul de redresare a grupului face referire la sprijinul financiar intragrup, o astfel de interdicţie sau restricţie ar trebui să fie considerată ca fiind o modificare substanţială în scopul revizuirii planului de redresare.

(40)În vederea menţinerii stabilităţii financiare, este important ca autorităţile competente să fie în măsură să remedieze deteriorarea situaţiei financiare şi economice a unei instituţii înainte ca aceasta să ajungă într-un stadiu în care singura alternativă rămasă la dispoziţia autorităţilor să fie rezoluţia. În acest scop, autorităţilor competente ar trebui să li se acorde competenţe de intervenţie timpurie, inclusiv competenţa de a numi un administrator temporar, care fie să înlocuiască organul de conducere şi conducerea superioară ale unei instituţii, fie să coopereze temporar cu acestea. Sarcina administratorului temporar ar trebui să constea în a exercita toate competenţele de care dispune pentru a promova soluţii în vederea redresării situaţiei financiare a instituţiei. Numirea administratorului temporar nu ar trebui să aducă atingere în mod excesiv drepturilor acţionarilor sau celor ale proprietarilor, ori obligaţiilor procedurale instituite în temeiul dreptului comercial al Uniunii sau al celui naţional şi ar trebui să respecte obligaţiile internaţionale ale Uniunii şi ale statelor membre referitoare la protecţia investiţiilor. Competenţele de intervenţie timpurie ar trebui să le includă pe cele deja prevăzute în temeiul Directivei 2013/36/UE pentru împrejurări, altele decât cele considerate drept intervenţie timpurie, precum şi pentru alte situaţii considerate necesare pentru a restabili soliditatea financiară a unei instituţii.

(41)Cadrul de rezoluţie ar trebui să prevadă declanşarea rapidă a procedurii de rezoluţie, înainte ca insolvabilitatea instituţiei financiare să se reflecte în bilanţ şi înainte ca toate titlurile de capital să fi fost şterse. Procedura de rezoluţie ar trebui demarată în momentul în care o autoritate competentă, în urma consultării unei autorităţi de rezoluţie, stabileşte că o instituţie este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate şi că măsurile alternative specificate în prezenta directivă ar putea preveni o astfel de situaţie de dificultate într-un interval de timp rezonabil. În mod excepţionale, statele membre pot să prevadă faptul că, pe lângă autoritatea competentă, şi autoritatea de rezoluţie poate să stabilească dacă instituţia este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate, în urma consultării autorităţii competente. Faptul că o instituţie nu îndeplineşte condiţiile de autorizare nu ar trebui să justifice în sine declanşarea procedurii de rezoluţie, mai ales dacă instituţia este sau ar putea fi încă viabilă. O instituţie ar trebui considerată în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate atunci când nu respectă sau când este susceptibilă să nu respecte, în viitorul apropiat, cerinţele pentru continuarea autorizării, atunci când activele instituţiei sunt inferioare pasivelor sale sau sunt susceptibile să devină, în viitorul apropiat, inferioare pasivelor sale, atunci când instituţia este în imposibilitatea de a-şi plăti obligaţiile la scadenţă sau este susceptibilă să se afle în această imposibilitate în viitorul apropiat sau atunci când instituţia necesită sprijin financiar public extraordinar, cu excepţia circumstanţelor specifice prevăzute în prezenta directivă. Necesitatea unei asistenţe privind lichiditatea în situaţii de urgenţă din partea unei bănci centrale nu ar trebui să fie, în sine, o condiţie care demonstrează în mod suficient faptul că o instituţie se află sau se va afla în viitorul apropiat în imposibilitatea de a-şi achita datoriile la scadenţă.

În cazul garantării de către stat a acestei facilităţi, o instituţie care accesează o astfel de facilitate ar face obiectul normelor privind ajutoarele de stat. În vederea menţinerii stabilităţii financiare, în special în cazul unui deficit de lichiditate sistemic, garanţiile acordate de stat pentru facilităţile de trezorerie oferite de băncile centrale sau garanţiile acordate de stat pentru instrumentele de datorie nou emise, pentru remedierea unei perturbări grave a economiei unui stat membru, nu ar trebui să conducă la declanşarea procedurii de rezoluţie, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. În special, garanţiile de stat ar trebui să fie aprobate în conformitate cu cadrul privind ajutoarele de stat şi nu ar trebui să facă parte dintr-un pachet mai mare de măsuri de ajutor, iar utilizarea măsurilor de garantare ar trebui să fie strict limitată în timp. Ar trebui interzisă garantarea de către statele membre a creanţelor din titluri de capital. Atunci când furnizează o garanţie, pentru noile emisiuni e instrumente de datorie, altele decât titluri de capital, un stat membru ar trebui să se asigure că garanţia este remunerată în mod suficient de instituţie. Mai mult, acordarea de sprijin financiar public extraordinar nu ar trebui să conducă la declanşarea rezoluţiei în cazul în care, cu titlu de precauţie, un stat membru devine participant la capitalul unei instituţii, inclusiv al unei instituţii publice, care îşi respectă cerinţele de capital. Un exemplu în acest sens ar putea fi situaţia în care o instituţie este obligată să atragă capital nou ca urmare a rezultatelor unui test de rezistenţă bazat pe scenarii de criză sau ale unui exerciţiu echivalent desfăşurat de autorităţile macroprudenţiale care include o cerinţă ce vizează menţinerea stabilităţii financiare în contextul unei crize sistemice, instituţia neputând însă atrage capital prin mecanisme private, pe pieţele de profil. Simplul fapt că unei instituţii i s-a acordat sprijin financiar public extraordinar înainte de intrarea în vigoare a prezentei directive nu ar trebui să constituie un temei pentru ca instituţia să fie considerată în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate. În fine, accesul la facilităţile de trezorerie, inclusiv la asistenţa privind lichiditatea în situaţii de urgenţă, oferite de băncile centrale poate constitui ajutor de stat în temeiul normelor privind ajutoarele de stat.

(43)Competenţele autorităţilor de rezoluţie ar trebui să se aplice şi holdingurilor, în cazurile în care atât holdingul, cât şi o instituţie-filială a acestuia sunt în curs de a intra în dificultate sau sunt susceptibile de a intra în dificultate în Uniune sau într-o ţară terţă. În plus, chiar în cazul în care un anumit holding nu este în curs de a intra în dificultate sau nu este susceptibil de a intra în dificultate, competenţele autorităţilor de rezoluţie ar trebui să se aplice holdingului atunci când una sau mai multe instituţii filiale îndeplinesc condiţiile pentru declanşarea procedurii de rezoluţie, sau o instituţie dintr-o ţară terţă îndeplineşte condiţiile pentru rezoluţie în acea ţară terţă, iar aplicarea instrumentelor şi a competenţelor de rezoluţie în raport cu holdingul este necesară pentru rezoluţia uneia sau mai multora dintre filialele acestuia, ori pentru rezoluţia întregului grup.

(44)În cazul în care o instituţie este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate, autorităţile naţionale de rezoluţie ar trebui să aibă la dispoziţie un set minim armonizat de instrumente şi de competenţe în materie de rezoluţie. Exercitarea acestora ar trebui să fie supusă unor condiţii şi obiective comune, precum şi unor principii generale. Odată ce autoritatea de rezoluţie a luat decizia de a declanşa procedura de rezoluţie împotriva unei instituţii, procedurile obişnuite de insolvenţă ar trebui să fie excluse, cu excepţia situaţiei în care este necesar să fie combinate cu utilizarea instrumentelor de rezoluţie şi la iniţiativa autorităţii de rezoluţie. Statele membre ar trebui să fie în măsură să confere autorităţilor de rezoluţie competenţe şi instrumente suplimentare, pe lângă cele care le-au fost conferite în temeiul prezentei directive. Utilizarea acestor instrumente şi competenţe suplimentare ar trebui să respecte însă principiile şi obiectivele rezoluţiei, stabilite prin prezenta directivă. Mai exact, utilizarea unor astfel de instrumente sau competenţe nu ar trebui să afecteze rezoluţia eficientă a grupurilor transnaţionale.

(45)Pentru a evita hazardul moral, orice instituţie în curs de a intra în dificultate ar trebui să fie în măsură să iasă de pe piaţă, indiferent de mărimea şi de gradul său de interconectare, fără a provoca perturbări sistemice. În principiu, o instituţie în curs de a intra în dificultate ar trebui să fie lichidată prin procedura obişnuită de insolvenţă. Cu toate acestea, lichidarea prin procedura obişnuită de insolvenţă ar putea să pună în pericol stabilitatea financiară, să întrerupă derularea funcţiilor critice şi să afecteze protecţia deponenţilor. În astfel de cazuri, este foarte probabilă existenţa unui interes public pentru a declanşa procedura de rezoluţie împotriva unei instituţii şi pentru a aplica instrumentele de rezoluţie în locul recurgerii la procedura obişnuită de insolvenţă. Prin urmare, obiectivele rezoluţiei ar trebui să fie asigurarea continuităţii funcţiilor critice, evitarea efectelor negative asupra stabilităţii financiare, protejarea fondurilor publice prin reducerea la minimum a dependenţei instituţiilor în curs de a intra în dificultate de sprijinul financiar public extraordinar şi protejarea deponenţilor care beneficiază de acoperire, a investitorilor, precum şi a fondurilor şi activelor clienţilor.

(46)Înainte de aplicarea instrumentelor de rezoluţie, ar trebui întotdeauna avută în vedere lichidarea instituţiei în curs de a intra în dificultate prin intermediul procedurii obişnuite de insolvenţă. Atunci când se recurge la instrumente de rezoluţie, activitatea unei instituţii în curs de a intra în dificultate ar trebui să fie menţinută, în măsura posibilului, prin utilizarea de fonduri private. Acest lucru poate fi realizat fie prin vânzarea sau fuzionarea cu un cumpărător din sectorul privat, fie prin reducerea pasivelor instituţiei, fie prin conversia datoriei sale în titluri de capital, în vederea efectuării unei recapitalizări.

(47)Atunci când aplică instrumente de rezoluţie şi exercită competenţe în materie de rezoluţie, autorităţile de rezoluţie ar trebui să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a garanta că măsura de rezoluţie este luată în conformitate cu anumite principii, inclusiv cel al participării în mod corespunzător la pierderi a acţionarilor şi a creditorilor, cel al înlocuirii conducerii, în principiu, cel al reducerii la minimum a costurilor legate de rezoluţia instituţiei şi cel al tratamentului echitabil al creditorilor aparţinând aceleiaşi categorii. În special, trebuie ca, în acele situaţii în care creditorii din aceeaşi categorie sunt trataţi diferiţi în contextul unei măsuri de rezoluţie, aceste distincţii ar trebui să fie justificate din perspectiva interesului public şi, de asemenea, ele nu ar trebui să aibă un caracter discriminatoriu, direct sau indirect, pe criterii de naţionalitate. Atunci când utilizarea instrumentelor de rezoluţie implică acordarea de ajutor de stat, intervenţiile ar trebui evaluate în conformitate cu dispoziţiile relevante privind ajutoarele de stat. Ajutorul de stat poate intra în joc, printre altele, atunci când fondurile de rezoluţie sau fondurile de garantare a depozitelor intervin în rezoluţia unei instituţii în curs de a intra în dificultate.

(49)Limitările drepturilor acţionarilor şi ale creditorilor ar trebui să fie conforme principiilor enunţate la articolul 52 din Cartă. Prin urmare, instrumentele de rezoluţie ar trebui să se aplice doar acelor instituţii de credit care sunt în curs de a intra în dificultate sau sunt susceptibile de a intra în dificultate, şi numai atunci când acest lucru este necesar pentru atingerea obiectivului de stabilitate financiară, în interesul general. Mai exact, instrumentele de rezoluţie ar trebui aplicate atunci când instituţia nu poate fi lichidată în conformitate cu procedura obişnuită de insolvenţă, deoarece acest lucru ar putea destabiliza sistemul financiar, iar aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura transferul rapid şi menţinerea funcţiilor de importanţă sistemică şi atunci când nu există nicio perspectivă rezonabilă de găsire a unei soluţii alternative provenind din sectorul privat care să fie suficientă pentru redresarea deplină a instituţiei, nici chiar majorarea capitalului de către acţionarii existenţi sau de către o terţă parte. În plus, atunci când se aplică instrumente de rezoluţie şi se exercită competenţe în materie de rezoluţie, ar trebui să se ţină seama de principiul proporţionalităţii şi de particularităţile formei juridice a unei instituţii.

(50)Atingerile aduse drepturilor de proprietate nu ar trebui să fie disproporţionate. Acţionarii şi creditorii afectaţi nu ar trebui să suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care instituţia ar fi fost lichidată la momentul luării deciziei de declanşare a procedurii de rezoluţie. În cazul unui transfer parţial al activelor unei instituţii aflate în rezoluţie către un cumpărător privat sau o bancă-punte, partea reziduală a instituţiei aflate în rezoluţie ar trebui lichidată în baza procedurilor obişnuite de insolvenţă. În scopul protejării, în cadrul procedurii de lichidare a instituţiei, a acţionarilor şi a creditorilor rămaşi, aceştia ar trebui să aibă dreptul de a primi drept plată sau compensare a creanţelor în cadrul acestei proceduri, cel puţin suma pe care, conform estimărilor, ar fi recuperat-o în cazul în care întreaga instituţie ar fi fost lichidată prin procedura obişnuită de insolvenţă.

(51)Cu scopul de a proteja dreptul acţionarilor şi al creditorilor, ar trebui stabilite obligaţii clare în ceea ce priveşte evaluarea activelor şi a pasivelor instituţiei aflate în rezoluţie şi, acolo unde se prevede în cadrul prezentei directive, evaluarea tratamentului pe care acţionarii şi creditorii l-ar fi primit în cazul în care instituţia ar fi fost lichidată în baza procedurii obişnuite de insolvenţă. Începerea evaluării ar trebui să fie posibilă deja din faza de intervenţie timpurie. Înainte de luarea oricărei măsuri de rezoluţie, ar trebui efectuată o evaluare corectă şi realistă a activelor şi pasivelor instituţiei. Această evaluare ar trebui să fie supusă unei căi de atac numai împreună cu decizia de declanşare a procedurii de rezoluţie. În plus, în cazurile în care se prevede acest lucru în cadrul prezentei directive, ar trebui să se efectueze, după aplicarea instrumentelor de rezoluţie, o comparaţie ex post între tratamentul acordat efectiv acţionarilor şi creditorilor şi tratamentul de care aceştia ar fi beneficiat în cadrul procedurii obişnuite de insolvenţă. În cazul în care se constată că acţionarii şi creditorii au primit ca plată sau compensare a creanţelor echivalentul unei sume inferioară celei pe care ar fi primit-o în cadrul procedurii obişnuite de insolvenţă, ei ar trebui să aibă dreptul la plata diferenţei, în cazurile în care prezenta directivă prevede acest lucru. Spre deosebire de evaluarea efectuată înaintea de luarea măsurilor de rezoluţie, ar trebui să existe posibilitatea de a contesta rezultatele comparaţiei, separat de decizia de declanşare a procedurii de rezoluţie. Statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide procedura de urmat pentru achitarea către acţionari şi creditori a diferenţei de tratament constatate. Această eventuală diferenţă ar trebui plătită din fondurile mecanismelor financiare instituite în conformitate cu prezenta directivă.

(52)Este importantă contabilizarea pierderilor în cazul intrării în dificultate a instituţiei. Evaluarea activelor şi a pasivelor instituţiilor în curs de a intra în dificultate ar trebui să se bazeze pe estimări corecte, prudente şi realiste, la momentul aplicării instrumentelor de rezoluţie. Valoarea pasivelor nu ar trebui însă să fie afectată în cadrul evaluării de situaţia financiară a instituţiei. Din raţiuni de urgenţă, autorităţile de rezoluţie ar trebui să poată efectua o evaluare rapidă a activelor sau a pasivelor unei instituţii în curs de a intra în dificultate. Această evaluare ar trebui să fie provizorie şi aplicabilă până la efectuarea unei evaluări independente. Standardele tehnice obligatorii ale ABE referitoare la metoda de evaluare ar trebui să stabilească un cadru de principii aplicabile cu ocazia desfăşurării acestor evaluări şi ar trebui să permită aplicarea unor diferite metodologii specifice de către autorităţile de rezoluţie şi evaluatorii independenţi, după caz.

(53)Pentru a menţine încrederea pieţei şi a reduce la minimum contagiunea, este necesară o acţiune rapidă şi coordonată. În momentul în care se stabileşte că o instituţie este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate şi nu există nicio perspectivă rezonabilă ca vreo măsură alternativă, a sectorului privat sau de supraveghere, să prevină intrarea în dificultate a instituţiei într-un interval de timp rezonabil, autorităţile de rezoluţie ar trebui să ia fără întârziere măsuri adecvate şi coordonate de rezoluţie în interesul public. Ţinând cont de circumstanţele intrării în dificultate a unei instituţii şi, în special, de posibilul caracter urgent al situaţiei, autorităţile de rezoluţie ar trebui să aibă posibilitatea de a lua măsuri de rezoluţie, fără impunerea obligaţiei ca acestea să facă mai întâi uz de competenţele de intervenţie timpurie.

(55)Cu excepţia situaţiilor prevăzute în mod expres în prezenta directivă, instrumentele de rezoluţie ar trebui să fie aplicate înainte ca instituţiile să beneficieze de vreo infuzie de capital din partea sectorului public sau de acordarea vreunui sprijin financiar public extraordinar echivalent. Acest fapt nu trebuie să împiedice însă utilizarea fondurilor provenind din schemele de garantare a depozitelor sau a fondurilor de rezoluţie pentru a absorbi pierderi care ar fi fost altfel suferite de deponenţii care beneficiază de acoperire sau de creditorii excluşi în temeiul competenţelor discreţionare. În acest sens, utilizarea sprijinului financiar public extraordinar, a fondurilor de rezoluţie sau a schemelor de garantare a depozitelor, pentru sprijinirea procesului de rezoluţie a instituţiilor în curs de a intra în dificultate ar trebui să respecte dispoziţiile relevante privind ajutoarele de stat.

(56)Problemele de pe pieţele financiare din Uniune care sunt determinate de evenimente sistemice ar putea avea efecte negative asupra economiei şi cetăţenilor Uniunii. Prin urmare, instrumentele de rezoluţie ar trebui să fie concepute astfel încât să poată face faţă unei game largi de scenarii în mare parte imprevizibile, ţinând seama de faptul că ar putea exista o diferenţă între situaţia unei singure instituţii aflate în criză şi o criză bancară sistemică mai amplă.

(57)Atunci când Comisia iniţiază, în temeiul articolului 107 din TFUE, procedura de evaluare a ajutoarelor de stat în cazul instrumentelor publice de stabilizare menţionate în prezenta directivă, ea ar trebui să evalueze în mod distinct dacă instrumentele publice de stabilizare notificate nu încalcă vreuna dintre dispoziţiile din dreptul Uniunii legate intrinsec, inclusiv cele referitoare la cerinţa minimă de 8 % privind absorbţia pierderilor prevăzută în prezenta directivă, precum şi dacă există situaţia extraordinară a unei crize sistemice care justifică recurgerea la aceste instrumente în temeiul prezentei directive, garantând în acelaşi timp condiţii de concurenţă echitabile în cadrul pieţei interne. În conformitate cu articolele 107 şi 108 din TFUE, această evaluare ar trebui efectuată înainte de a permite utilizarea oricărui instrument public de stabilizare.

(60)În cazul în care pentru a transfera serviciile de importanţă sistemică sau activităţile viabile ale unei instituţii către o entitate solidă (cum ar fi un cumpărător din sectorul privat sau o instituţie-punte) au fost utilizate instrumentele de rezoluţie, partea reziduală a instituţiei ar trebui lichidată într-un termen adecvat, ţinându-se cont de necesitatea instituţiei în curs de a intra în dificultate de a furniza eventuale servicii sau sprijin, astfel încât să permită cumpărătorului sau instituţiei-punte să-şi desfăşoare activităţile sau serviciile achiziţionate prin transferul respectiv.

(61)Instrumentul de vânzare a activităţii ar trebui să permită autorităţilor să efectueze vânzarea instituţiei sau a unor părţi ale activităţii acesteia către unul sau mai mulţi cumpărători, fără acordul acţionarilor. Atunci când aplică instrumentul de vânzare a activităţii, autorităţile ar trebui să ia măsurile necesare pentru scoaterea pe piaţă a instituţiei sau a unei părţi a activităţii acesteia în cadrul unui proces deschis, transparent şi nediscriminatoriu, încercând în acelaşi timp să obţină preţul maxim de vânzare. În cazul în care, din motive de urgenţă, un astfel de proces este imposibil, autorităţile ar trebui să ia măsuri pentru a remedia efectele negative asupra concurenţei şi a pieţei interne.

(62)Orice venituri nete din transferul activelor sau pasivelor instituţiei aflate în rezoluţie, în cazul aplicării instrumentului de vânzare a activităţii, ar trebui să revină instituţiei rămase în procedură de lichidare. Orice venituri nete din transferul acţiunilor sau al altor instrumente de proprietate emise de instituţia aflată în rezoluţie, în cazul aplicării instrumentului de vânzare a activităţii, ar trebui să revină deţinătorilor respectivelor acţiuni sau alte instrumente de proprietate. Încasările ar trebui să fie calculate prin deducerea costurilor ocazionate de intrarea în dificultate a instituţiei şi de procesul de rezoluţie.

(63)Pentru a efectua vânzarea activităţii în timp util şi pentru a proteja stabilitatea financiară, evaluarea cumpărătorului unei deţineri calificate trebuie efectuată în mod prompt, în aşa fel încât să nu se întârzie aplicarea instrumentului de vânzare a activităţii în conformitate cu prezenta directivă, prin derogare de la termenele şi procedurile prevăzute în Directiva 2013/36/UE şi Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹).

(64)Informaţiile referitoare la scoaterea pe piaţă a unei instituţii în curs de a intra în dificultate şi la negocierile cu potenţialii cumpărători anterioare aplicării instrumentului de vânzare a activităţii sunt susceptibile de avea o importanţă sistemică. În scopul asigurării stabilităţii financiare este important ca publicarea acestor informaţii impusă de Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (²) să poată fi amânată pentru perioada de timp necesară planificării şi structurării procesului de rezoluţie a instituţiei, în conformitate cu întârzierile permise în cadrul regimului abuzului de piaţă.

(65)Ca instituţie aflată integral sau parţial în proprietatea uneia sau mai multor autorităţi publice sau controlată de autoritatea de rezoluţie, rolul principal al instituţiei-punte ar fi asigurarea continuităţii în furnizarea de servicii financiare esenţiale către clienţii instituţiei în curs de a intra în dificultate şi a continuităţii în desfăşurarea activităţilor financiare esenţiale. Instituţia-punte ar trebui să funcţioneze ca entitate viabilă şi să fie introdusă înapoi pe piaţă în momentul în care există circumstanţele corespunzătoare şi în termenul prevăzut în prezenta directivă ori să fie lichidată în cazul în care ea nu este viabilă.

(67)Un regim de rezoluţie eficient ar trebui să reducă la minimum acele costuri ale rezoluţiei unei instituţii în curs de a intra în dificultate care sunt suportate de contribuabili. Acesta ar trebui să garanteze o rezoluţie a instituţiilor de importanţă sistemică care să nu pună în pericol stabilitatea financiară. Instrumentul de recapitalizare internă atinge aceste obiective prin garantarea faptului că acţionarii şi creditorii instituţiei în curs de a intra în dificultate participă la pierderi şi suportă aceste costuri ocazionate de intrarea în dificultate a instituţiei în mod corespunzător. Instrumentul de recapitalizare internă îi va încuraja mai mult pe acţionarii şi creditorii instituţiilor să monitorizeze soliditatea unei instituţii în condiţii normale şi corespunde recomandării Consiliului pentru stabilitate financiară referitoare la includerea de competenţe statutare privind reducerea valorii contabile a datoriilor şi de conversie într-un cadru pentru rezoluţie, ca o opţiune suplimentară în coroborare cu alte instrumente de rezoluţie.

(68)Pentru a se asigura că autorităţile de rezoluţie au flexibilitatea necesară, în diferite circumstanţe, de a aloca pierderile către creditori, este adecvat ca respectivele autorităţi să fie în măsură să aplice instrumentul de recapitalizare internă atât atunci când obiectivul este acela de a aplica instituţiei în curs de a intra în dificultate procedura de rezoluţie în condiţiile menţinerii activităţii acesteia, dacă există perspective reale de restabilire a viabilităţii instituţiei, cât şi atunci când serviciile de importanţă sistemică sunt transferate unei instituţii-punte, iar partea reziduală a instituţiei îşi încetează activitatea şi este lichidată.

(69)Atunci când instrumentul de recapitalizare internă este aplicat cu scopul de a reface fondurile proprii ale instituţiei în curs de a intra în dificultate, pentru a permite menţinerea activităţii acesteia, rezoluţia prin recapitalizare internă ar trebui să fie însoţită de înlocuirea cadrelor de conducere, cu excepţia situaţiilor în care păstrarea acestora este adecvată şi necesară pentru îndeplinirea obiectivelor rezoluţiei, şi de restructurarea ulterioară a instituţiei şi a activităţilor acesteia, într-un mod care să ţină cont de motivele care au condus la intrarea ei în dificultate. Această restructurare ar trebui să fie realizată prin punerea în aplicare a unui plan de reorganizare a activităţii. După caz, aceste planuri trebuie să fie compatibile cu planul de restructurare pe care instituţia trebuie să îl prezinte Comisiei conform cadrului privind ajutoarele de stat. Mai exact, pe lângă măsurile care vizează restabilirea viabilităţii pe termen lung a instituţiei, planul ar trebui să includă măsuri de limitare a ajutorului astfel încât să se reducă la minimum partajarea sarcinii suportate, precum şi măsuri de limitare a denaturării concurenţei.

(70)Aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în cazul datoriilor nu este oportună, dacă acestea sunt garantate prin garanţii mobiliare, garanţii reale sau prin alte mijloace. Cu toate acestea, pentru a se asigura că instrumentul de recapitalizare internă este eficace şi îşi atinge obiectivele, este de dorit ca aceasta să poată fi aplicat unui număr cât mai mare de obligaţii negarantate ale unei instituţii în curs de a intra în dificultate. Cu toate acestea, este adecvată excluderea anumitor tipuri de obligaţii negarantate din domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă. Pentru a proteja deţinătorii de depozite acoperite, instrumentul de recapitalizare internă nu ar trebui să se aplice depozitelor protejate în conformitate cu Directiva 2014/49/UE a Parlamentului European şi a Consiliului(¹). Pentru a asigura continuitatea funcţiilor critice, instrumentul de recapitalizare internă nu ar trebui să se aplice anumitor datorii faţă de angajaţii instituţiei în curs de a intra în dificultate sau creanţelor comerciale care se referă la mărfuri şi servicii esenţiale pentru funcţionarea de zi cu zi a instituţiei. Pentru a onora drepturile la pensie şi sumele aferente pensiilor datorate societăţilor de administrare a fondurilor de pensii şi administratorilor fondurilor de pensii, instrumentul de recapitalizare internă nu ar trebui să se aplice datoriilor instituţiei în curs de a intra în dificultate faţă de un sistem de pensii. Cu toate acestea, instrumentul de recapitalizare internă s-ar aplica datoriilor pentru prestaţiile de pensie care pot fi atribuite unei remuneraţii variabile nedecurgând din contractele colective de muncă, precum şi componentei variabile a remuneraţiei entităţilor care îşi asumă riscuri substanţiale. Pentru a reduce riscul de contagiune sistemică, instrumentul de recapitalizare internă nu ar trebui să se aplice pasivelor care rezultă din participarea la sisteme de plată şi care au o scadenţă reziduală sub şapte zile şi nici datoriilor faţă de instituţii, excluzând entităţile care fac parte din acelaşi grup, cu o scadenţă iniţială sub şapte zile.

(71)Din moment ce protecţia deponenţilor care beneficiază de acoperire constituie unul dintre cele mai importante obiective ale rezoluţiei, depozitele acoperite nu ar trebui să facă obiectul exercitării instrumentului de recapitalizare internă. Schema de garantare a depozitelor ar trebui să contribuie însă la finanţarea procesului de rezoluţie absorbind pierderi pe măsura pierderilor nete pe care ar fi trebuit să le înregistreze după compensarea deponenţilor în cadrul unei proceduri obişnuite de insolvenţă. Exercitarea competenţelor de recapitalizare internă ar garanta faptul că deponenţii continuă să aibă acces la propriile depozite până cel puţin la nivelul de acoperire, acesta fiind principalul motiv pentru care au fost instituite schemele de garantare a depozitelor. Lipsa prevederii implicării acestor scheme în astfel de cazuri ar constitui un avantaj necuvenit faţă de restul creditorilor care ar fi condiţionaţi de exercitarea competenţelor autorităţii de rezoluţie.

(72)Autorităţile de rezoluţie ar trebui să fie în măsură să excludă pasive, integral sau parţial, într-o serie de circumstanţe, inclusiv în cazurile în care recapitalizarea internă a pasivelor respective nu este posibilă într-un termen rezonabil, excluderea este strict necesară şi este proporţională pentru a obţine continuitatea funcţiilor critice şi a liniilor de activitate esenţiale sau în care aplicarea instrumentului de recapitalizare internă pentru pasivele în cauză ar conduce la o deteriorare a valorii, astfel încât pierderile suferite de alţi creditori ar fi superioare cazului în care pasivele respective nu ar fi excluse de la recapitalizare. Autorităţile de rezoluţie ar trebui să fie în măsură să excludă pasive, integral sau parţial, atunci când acest lucru este necesar pentru a evita răspândirea contaminării sau a instabilităţii financiare care ar putea determina o perturbare gravă a economiei unui stat membru. Atunci când efectuează aceste evaluări, autorităţile de rezoluţie ar trebui să ia în considerare consecinţele unei potenţiale recapitalizări interne a pasivelor care rezultă din depozitele eligibile deţinute de persoane fizice şi de microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii peste nivelul de acoperire prevăzută în Directiva 2014/49/UE.

(73)În cazul în care se aplică excluderile menţionate, nivelul reducerii valorii contabile sau al conversiei altor pasive eligibile poate fi majorat pentru a ţine seama de astfel de excluderi, sub rezerva respectării principiului "niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat în raport cu procedurile normale de insolvenţă". În cazul în care pierderile nu pot fi transferate altor creditori, mecanismul de finanţare a rezoluţiei poate face o contribuţie în beneficiul instituţiei aflate în rezoluţie, sub rezerva unei serii de condiţii stricte, inclusiv cerinţa ca pierderile în valoare totală de cel puţin 8 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile proprii, să fi fost deja absorbite şi ca finanţarea furnizată din fondul de rezoluţie să fie limitată la oricare valoare este mai mică dintre 5 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile proprii sau mijloacele disponibile fondului de rezoluţie, şi suma care poate fi percepută prin contribuţii ex post în termen de trei ani.

(75)Cuantumul minim al contribuţiei la absorbţia pierderilor şi recapitalizării interne, de 8 % din totalul pasivelor inclusiv fondurile proprii sau, după caz, de 20 % din activele ponderate în funcţie de risc ar trebui să se calculeze pe baza evaluării efectuate în scopul rezoluţiei în conformitate cu prezenta directivă. Pierderile istorice care au fost deja absorbite de acţionari printr-o reducere a fondurilor proprii anterioară respectivei evaluări nu ar trebui incluse în procentele respective.

(77)Cu excepţia situaţiilor pentru care dispoziţiile prezentei directive specifică altfel, autorităţile de rezoluţie ar trebui să aplice instrumentul de recapitalizare internă astfel încât să respecte tratamentul egal al creditorilor şi rangul statutar al creanţelor, conform legislaţiei aplicabile în materie de insolvenţă. Pierderile ar trebui să fie absorbite în primul rând de instrumentele de capital reglementare şi ar trebui să fie alocate acţionarilor fie prin anularea sau transferul acţiunilor, fie prin diluarea semnificativă a acestora. În cazul în care aceste instrumente nu sunt suficiente, datoriile subordonate ar trebui convertite sau reduse. Atunci când clasele subordonate au fost convertite sau reduse integral, datoriile principale ar trebui convertite sau reduse.

(78)În cazul în care există scutiri aplicabile pasivelor, de exemplu pentru sisteme de plată şi de decontare, pentru angajaţi sau creditori comerciali, sau o ordine preferenţială, de exemplu pentru depozitele persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii, acestea ar trebui să se aplice în ţările terţe, precum şi în Uniune. Pentru a asigura capacitatea de a reduce valoarea contabilă a pasivelor sau de a le converti, dacă este cazul, în ţări terţe, recunoaşterea acestei posibilităţi ar trebui să fie inclusă în prevederile contractuale cărora li se aplică dreptul ţării terţe, în special în ceea ce priveşte datoriile de rang inferior din cadrul ierarhiei creditorilor. Astfel de clauze contractuale nu ar trebui cerute pentru pasivele scutite de procedura de recapitalizare internă pentru depozitele persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii sau în cazul în care legislaţia ţării terţe sau un acord obligatoriu încheiat cu ţara terţă respectivă permite autorităţii de rezoluţie a statului membru să îşi exercite competenţele de reducere a valorii contabile sau de conversie.

(79)Pentru a evita structurarea de către instituţii a propriilor pasive într-un mod care să împiedice funcţionarea eficientă a instrumentului de recapitalizare internă, este oportun să se stabilească ca instituţiile să îndeplinească, în orice moment, o cerinţă minimă de fonduri proprii şi de pasive eligibile, exprimată ca procent din pasivele totale şi fondurile proprii ale instituţiei. Autorităţile de rezoluţie ar trebui să aibă posibilitatea de a solicita, de la caz la caz, ca acest procent să fie format, integral sau parţial, din fonduri proprii sau dintr-o anumită categorie de pasive.

(80)Prezenta directivă abordează "de sus în jos" modul de stabilire a cerinţei minime de fonduri proprii şi de pasive eligibile în cadrul unui grup. Abordarea respectivă recunoaşte, în continuare, faptul că acţiunea de rezoluţie se aplică la nivelul fiecărei persoane juridice în parte şi că este neapărat necesar ca la nivelul entităţii din cadrul grupului în care se produc pierderile să fie localizată capacitatea de absorbţie a pierderilor sau acestei persoane juridice să îi fie creat accesul la acea capacitate. În acest scop, autorităţile de rezoluţie ar trebui să garanteze distribuţia în întregul grup a capacităţii de absorbţie a pierderilor dintr-un grup, în conformitate cu nivelul de risc al persoanelor juridice care îl constituie. Cerinţa minimă necesară pentru fiecare filială în parte ar trebui evaluată separat. Mai mult, autorităţile de rezoluţie ar trebui să se asigure că întregul capital şi pasivele contabilizate în contul cerinţei minime consolidate sunt localizate la nivelul entităţilor susceptibile să înregistreze pierderi sau sunt în alt mod puse la dispoziţie pentru a absorbi pierderi. Prezenta directivă ar trebui să permită o procedură de rezoluţie cu mai multe puncte de intrare sau cu un singur punct de intrare. Cerinţele minime pentru fondurile proprii şi pasivele eligibile ar trebui să reflecte strategia de rezoluţie adecvată pentru un grup în conformitate cu planul de rezoluţie. În special, cerinţele minime pentru fondurile proprii şi pasivele eligibile ar trebui impuse la nivelul adecvat în cadrul grupului, astfel încât să reflecte o abordare cu mai multe puncte de intrare sau o abordare cu un singur punct de intrare, cuprinsă în planul de rezoluţie, ţinând seama de faptul că ar putea exista situaţii în care o abordare diferită de cea menţionată în planul respectiv este utilizată, deoarece aceasta ar permite, de exemplu, atingerea obiectivelor rezoluţiei într-un mod mai eficient. În acest context, indiferent dacă un grup a ales abordarea cu un singur punct de intrare sau abordarea cu mai multe puncte de intrare, toate instituţiile şi persoanele juridice din grup ar trebui să fie obligate de autorităţile de rezoluţie să dispună în permanenţă de cerinţe minime solide pentru fondurile proprii şi pasivele eligibile, astfel încât să evite riscul de contagiere sau de panică bancară.

(81)Statele membre ar trebui să se asigure că fondurile proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 absorb integral pierderile în momentul în care instituţia emitentă atinge punctul de neviabilitate. În consecinţă, ar trebui să se solicite autorităţilor de rezoluţie reducerea valorii contabile a respectivelor instrumente în întregime sau conversia lor în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în momentul în care instituţia atinge punctul de neviabilitate şi înainte de luarea alte măsuri de rezoluţie. În acest scop, punctul de neviabilitate al instituţiei ar trebui înţeles drept momentul în care autoritatea relevantă stabileşte că instituţia îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie sau momentul în care autoritatea decide că instituţia ar înceta să mai fie viabilă, dacă instrumentele de capital respective nu ar fi reduse sau convertite. Faptul că instrumentele vor fi reduse sau convertite de către autorităţi, în circumstanţele prevăzute de prezenta directivă, ar trebui să fie menţionat în condiţiile care reglementează instrumentul şi în orice prospect sau document de ofertă publicat sau furnizat în legătură cu instrumentele respective.

(84)Autorităţile de rezoluţie ar trebui să dispună de toate competenţele juridice necesare, care pot fi exercitate, în diferite combinaţii, în aplicarea instrumentelor de rezoluţie. Acestea ar trebui să includă competenţa de a transfera acţiuni sau active, drepturi sau pasive ale unei instituţii în curs de a intra în dificultate către o altă entitate, cum ar fi o altă instituţie sau o instituţie-punte, competenţa de a reduce valoarea contabilă a acţiunilor sau de a le anula, ori de a reduce valoarea contabilă a pasivelor unei instituţii în curs de a intra în dificultate sau a le converti, competenţa de a înlocui cadrele de conducere şi competenţa de a impune un moratoriu temporar privind plata creanţelor. Sunt necesare competenţe suplimentare, inclusiv cea de a solicita altor părţi ale grupului asigurarea continuităţii serviciilor esenţiale.

(85)Nu este necesar să se impună autorităţilor de rezoluţie mijloacele exacte de intervenţie în cazul instituţiilor în curs de a intra în dificultate. Autorităţile de rezoluţie ar trebui să aibă posibilitatea de a alege între preluarea controlului printr-o intervenţie directă asupra instituţiei sau prin ordin executiv. Ele ar trebui să decidă în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte. Impunerea unui sistem unic pentru asigurarea unei cooperări eficiente între statele membre nu pare a fi necesară la acest moment.

(86)Cadrul de rezoluţie ar trebui să cuprindă cerinţe procedurale prin care să se garanteze faptul că măsurile de rezoluţie sunt notificate şi făcute publice în mod corect, sub rezerva excepţiilor limitate prevăzute în prezenta directivă. Ţinând însă cont de faptul că informaţiile obţinute de autorităţile de rezoluţie şi de consilierii lor profesionali pe parcursul procesului de rezoluţie vor fi probabil sensibile, aceste informaţii ar trebui să facă obiectul unui regim de confidenţialitate eficient. Ar trebui să se ţină seama de faptul că informaţiile privind conţinutul şi detaliile planurilor de redresare şi de rezoluţie, precum şi rezultatele eventualelor evaluări ale acestor planuri pot avea un impact major, în special asupra întreprinderilor în cauză. Toate informaţiile furnizate în ceea ce priveşte o decizie înainte de a fi luată, indiferent dacă privesc îndeplinirea condiţiilor pentru declanşarea procedurii de rezoluţie, ori utilizarea unui instrument specific sau a unei eventuale măsuri în cursul procedurii, trebuie considerate ca având efecte asupra intereselor publice şi private vizate de măsură. Cu toate acestea, informaţia conform căreia autoritatea de rezoluţie examinează o anumită instituţie ar putea fi de ajuns să producă efecte negative asupra instituţiei respective. Prin urmare, este necesar să se asigure că există mecanisme adecvate pentru păstrarea confidenţialităţii acestor informaţii, cum ar fi conţinutul şi detaliile privind planurile de redresare şi de rezoluţie, precum şi rezultatele eventualelor evaluări efectuate în acest context.

(87)Autorităţile de rezoluţie ar trebui să dispună de competenţe auxiliare privind asigurarea eficacităţii transferului de acţiuni, instrumente de datorie şi active, drepturi şi pasive. Sub rezerva mecanismelor de siguranţă prevăzute în prezenta directivă, aceste competenţe ar trebui să includă competenţa de a ridica drepturile deţinute de terţi asupra instrumentelor sau activelor transferate, competenţa de a asigura respectarea contractelor şi continuitatea acordurilor în beneficiul destinatarului activelor şi acţiunilor transferate. Cu toate acestea, drepturile angajaţilor de a rezilia contractul de muncă nu ar trebui să fie afectate. De asemenea, nu ar trebui să fie afectat nici dreptul unei părţi de a rezilia un contract cu o instituţie aflată în rezoluţie sau, cu o entitate din grup, pentru alte motive decât rezoluţia instituţiei în curs de a intra în dificultate. Autorităţile de rezoluţie ar trebui să aibă competenţa auxiliară de a solicita instituţiei reziduale care se află în curs de lichidare în temeiul procedurii obişnuite de insolvenţă prestarea acelor servicii care sunt necesare pentru a permite instituţiei către care au fost transferate active sau acţiuni în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a activităţii sau a instrumentului instituţiei-punte să îşi desfăşoare activitatea.

(89)Măsurile de gestionare a crizelor luate de autorităţile naţionale de rezoluţie pot necesita evaluări economice complexe şi o marjă largă de apreciere. Autorităţile naţionale de rezoluţie sunt special înzestrate cu capacitatea de expertiză necesară pentru a realiza aceste evaluări şi pentru a stabili utilizarea adecvată a marjei de apreciere. Prin urmare, este important să se asigure că evaluările economice complexe efectuate de autorităţile naţionale de rezoluţie în acest context sunt utilizate ca bază de către instanţele naţionale cu ocazia examinării măsurilor de gestionare a crizelor în cauză. Cu toate acestea, natura complexă a acestor evaluări nu ar trebui să împiedice instanţele naţionale să analizeze dacă elementele de probă invocate de către autoritatea de rezoluţie sunt exacte din punct de vedere material, fiabile şi coerente, dacă elementele de probă conţin toate informaţiile relevante care ar trebui să fie luate în considerare pentru a evalua o situaţie complexă şi dacă ele sunt de natură să susţină concluziile deduse pe baza lor.

(90)Ţinând cont de faptul că prezenta directivă are drept obiectiv tratarea unor situaţii de extremă urgenţă şi că suspendarea oricărei decizii a autorităţilor de rezoluţie ar putea afecta continuitatea funcţiilor critice, este necesar să se prevadă faptul că introducerea unei căi de atac nu ar trebui să aibă drept rezultat suspendarea automată a efectelor deciziei contestate, iar decizia autorităţii de rezoluţie ar trebui să aibă imediat titlu executoriu, cu prezumţia că suspendarea ar fi contrară interesului public.

(91)În plus, acolo unde este necesar, pentru a proteja părţile terţe care au achiziţionat cu bună-credinţă active, drepturi şi obligaţii ale instituţiei aflate în rezoluţie, în temeiul exercitării de către autorităţi a competenţelor de rezoluţie şi pentru a asigura stabilitatea pieţelor financiare, nicio cale de atac nu ar trebui să afecteze actele administrative sau tranzacţiile încheiate ulterior pe baza unei decizii anulate. În astfel de cazuri, reparaţiile în cazul unei decizii abuzive ar trebui să se limiteze prin urmare la acordarea de despăgubiri pentru daunele suferite de persoanele afectate.

(92)Având în vedere că este posibil să se impună luarea urgentă a unor măsuri de gestionare a crizelor din cauza riscurilor majore la adresa stabilităţii financiare a statului membru respectiv şi a Uniunii, orice procedură în temeiul dreptului intern referitoare la cererea de aprobare judiciară ex ante a unei astfel de măsuri, precum şi examinarea de către instanţă a cererii respective ar trebui să fie realizate rapid. Dată fiind cerinţa ca o măsură de gestionare a crizelor să fie luată de urgenţă, instanţa ar trebui să adopte o decizie în termen de 24 de ore, iar statele membre ar trebui să se asigure că autoritatea relevantă poate lua o decizie imediat după ce instanţa şi-a dat acordul. Acest lucru nu ar trebui să aducă atingere posibilului drept al părţilor interesate de a depune o cerere în faţa instanţei în vederea anulării deciziei pentru o perioadă de timp limitată după ce autoritatea de rezoluţie a luat măsura de gestionare a crizelor.

(93)Pentru ca procedura de rezoluţie să producă efectele dorite şi pentru a evita conflictele de competenţă, pe parcursul perioadei în care autoritatea de rezoluţie îşi exercită competenţele de rezoluţie sau aplică instrumentele de rezoluţie, procedura obişnuită de insolvenţă pentru instituţia în curs de a intra în dificultate nu ar trebui deschisă sau, după caz, continuată decât la iniţiativa sau cu consimţământul autorităţii de rezoluţie. Este util şi necesar ca anumite obligaţii contractuale să fie suspendate pentru o perioadă limitată, astfel încât autoritatea de rezoluţie să aibă timpul necesar punerii în practică a acestor instrumente. Totuşi, acest lucru nu ar trebui să se aplice obligaţiilor în legătură cu sistemele desemnate în temeiul Directivei 98/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹), contrapartidele centrale şi băncile centrale. Directiva 98/26/CE reduce riscul ce decurge din participarea la sistemele de plată şi de decontare a titlurilor de valoare, în special prin reducerea perturbărilor în cazul insolvenţei unui participant la un astfel de sistem. Pentru a se asigura că aceste protecţii se aplică în mod corespunzător în situaţii de criză, menţinând, în acelaşi timp, un nivel adecvat de certitudine pentru operatorii sistemelor de plată şi de titluri de valoare, precum şi pentru alţi participanţi pe piaţă, prezenta directivă prevede că o măsură de prevenire sau de gestionare a crizelor nu ar trebui, de una singură, să fie recunoscută ca o procedură de insolvenţă în sensul Directivei 98/26/CE, cu condiţia ca obligaţiile contractuale substanţiale să fie îndeplinite în continuare. Cu toate acestea, nicio dispoziţie din prezenta directivă nu aduce atingere funcţionării unui sistem desemnat în temeiul Directivei 98/26/CE sau dreptului la garanţii suplimentare garantat prin articolul 9 din Directiva 98/26/CE.

(94)Pentru a se asigura că, atunci când efectuează transferul de active şi pasive către un cumpărător din sectorul privat sau o instituţie-punte, autorităţile de rezoluţie au la dispoziţie o perioadă corespunzătoare de timp pentru a identifica acele contracte care trebuie transferate, ar putea fi oportună impunerea de restricţii proporţionale asupra drepturilor contrapartidelor de a rezilia, de a anticipa scadenţa sau de a pune capăt în orice alt fel contractelor financiare, înainte de efectuarea transferului. O astfel de restricţie ar fi necesară pentru a permite autorităţilor să obţină o imagine fidelă a bilanţului unei instituţii în curs de a intra în dificultate, fără modificările pe care exercitarea pe scară largă a drepturilor de reziliere le-ar aduce valorii şi sferei de activitate ale instituţiei. Pentru a afecta într-o măsură cât mai mică posibil drepturile contractuale ale contrapartidelor, restricţiile privind drepturile de reziliere ar trebui să se aplice doar în legătură cu măsura de prevenire a crizelor sau cu măsura de gestionare a crizelor, inclusiv cu producerea unui eveniment direct legat de aplicarea unei astfel de măsuri, iar drepturile de reziliere care decurg din orice alt tip de nerespectare a obligaţiilor, inclusiv din nerespectarea obligaţiilor de plată sau a obligaţiilor de a da curs apelului în marjă, ar trebui să fie menţinute.

(95)Pentru ca acordurile legitime încheiate pe pieţele de capital să nu fie afectate în eventualitatea transferării unei părţi, dar nu a totalităţii activelor, drepturilor şi obligaţiilor instituţiei în curs de a intra în dificultate, este oportună includerea de mecanisme de siguranţă care să prevină divizarea pasivelor, drepturilor şi a contractelor conexate, după caz. Această restricţie privind anumite practici legate de contractele conexate ar trebui extinsă la contractele încheiate cu aceeaşi contraparte şi acoperite prin acorduri de garanţie, contracte de garanţie financiară cu transfer de proprietate, acorduri de compensare reciprocă şi acorduri de compensare cu exigibilitate imediată (set-off şi close out netting), precum şi prin mecanisme de finanţare structurate. Atunci când se aplică mecanisme de siguranţă, autorităţile de rezoluţie ar trebui să fie obligate ori să transfere toate contractele conexate, în cadrul unui acord protejat, ori să le menţină pe toate la instituţia în curs de a intra în dificultate. Aceste mecanisme de siguranţă ar trebui să garanteze faptul că tratamentul reglementar al cerinţelor de capital în ceea ce priveşte expunerile care fac obiectul unui acord de compensare în sensul Directivei 2013/36/UE nu este compromis.

(96)Garantarea faptului că autorităţile de rezoluţie au la dispoziţie aceleaşi instrumente şi competenţe va facilita o acţiune coordonată în eventualitatea intrării în dificultate a unui grup transnaţional, însă pentru promovarea cooperării şi prevenirea fragmentării abordărilor naţionale par a fi necesare eforturi suplimentare. În ceea ce priveşte procedurile de rezoluţie declanşate împotriva entităţilor din grup, ar trebui să se prevadă obligaţia autorităţilor de rezoluţie de a se consulta reciproc şi de a coopera în cadrul colegiilor de rezoluţie, pentru a conveni asupra unei scheme de rezoluţie a grupului. Aceste colegii ar trebui create pornind de la colegiile de supraveghere existente, prin includerea autorităţilor de rezoluţie şi prin implicarea ministerelor competente, a băncilor centrale, a ABE şi, după caz, a autorităţilor responsabile de schemele de garantare a depozitelor. În caz de criză, colegiul de rezoluţie va juca rolul de forum pentru schimbul de informaţii şi pentru coordonarea măsurilor de rezoluţie.

(97)Rezoluţia grupurilor transnaţionale ar trebui să ţină cont de două imperative majore: pe de o parte, necesitatea unor proceduri care să ia în considerare caracterul urgent al situaţiei şi care să permită găsirea de soluţii eficiente, corecte şi tempestive pentru întregul grup, iar pe de altă parte, necesitatea de a proteja stabilitatea financiară în toate statele membre în care grupul îşi desfăşoară activitatea. Autorităţile de rezoluţie ar trebui să-şi împărtăşească opiniile în cadrul colegiilor de rezoluţie. Măsurile de rezoluţie propuse de autoritatea de rezoluţie a grupului ar trebui să fie pregătite şi discutate de diferitele autorităţi de rezoluţie în contextul planurilor de rezoluţie a grupului. Colegiile de rezoluţie ar trebui să includă punctele de vedere ale autorităţilor de rezoluţie din toate statele membre în care grupul desfăşoară activitate, în scopul de a facilita, ori de câte ori este posibil, luarea unor decizii comune şi rapide. Măsurile de rezoluţie luate de autoritatea de rezoluţie a grupului ar trebui să ţină întotdeauna cont de impactul lor eventual asupra stabilităţii financiare în statele membre în care grupul îşi desfăşoară activitatea. Acest aspect ar trebui garantat prin posibilitatea autorităţilor de rezoluţie din statul membru de stabilire al filialei de a se opune deciziilor autorităţii de rezoluţie la nivel de grup, nu doar din raţiuni legate de caracterul oportun sau inoportun al măsurilor de rezoluţie, ci şi invocând necesitatea protejării stabilităţii financiare a respectivului stat membru.

(99)Crearea unei scheme de rezoluţie a grupului ar trebui să faciliteze o rezoluţie coordonată, ceea ce va conduce probabil la obţinerea celor mai bune rezultate pentru toate instituţiile din grup. Schema de rezoluţie a grupului ar trebui să fie propusă de autoritatea de rezoluţie la nivel de grup şi să fie prezentată colegiului de rezoluţie. Autorităţile naţionale de rezoluţie care nu sunt de acord cu schema respectivă sau decid să ia măsuri de rezoluţie în mod independent ar trebui să explice care sunt motivele dezacordului lor şi să comunice motivele respective, precum şi detaliile eventualelor măsuri de rezoluţie pe care intenţionează să le ia în mod independent, autorităţii de rezoluţie a grupului, precum şi altor autorităţi de rezoluţie vizate de schema de rezoluţie la nivel de grup. Orice autoritate naţională care decide să se abată de la schema de rezoluţie a grupului ar trebui să ţină seama în mod corespunzător de impactul potenţial asupra stabilităţii financiare din statele membre în care sunt situate celelalte autorităţi de rezoluţie, precum şi de efectele potenţiale asupra altor părţi ale grupului.

(100)Ca parte a schemei de rezoluţie a grupului, autorităţile ar trebui invitate să aplice acelaşi instrument persoanelor juridice care îndeplinesc condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie. Autorităţile de rezoluţie ale grupurilor ar trebui să aibă competenţa de a recurge la un instrument de instituţie-punte la nivel de grup (ceea ce poate include, după caz, acorduri de partajare a sarcinii) pentru a stabiliza un grup în ansamblul său. Proprietatea filialelor ar putea fi transferată către banca-punte în vederea vânzării ulterioare, fie sub forma unui pachet, fie individual, atunci când condiţiile de piaţă sunt adecvate. În plus, autoritatea de rezoluţie a grupului ar trebui să aibă competenţa de a aplica instrumentul de recapitalizare internă la nivelul entităţii-mamă.

(101)Rezoluţia eficace a instituţiilor şi grupurilor care îşi desfăşoară activitatea la nivel internaţional necesită cooperarea între Uniune, statele membre şi autorităţile de rezoluţie din ţări terţe. Această cooperare va fi facilitată în cazul în care regimurile de rezoluţie din ţările terţe se bazează pe principiile şi abordările comune elaborate în prezent de Consiliul pentru Stabilitate Financiară şi de G20. În acest scop, ABE ar trebui să fie abilitată să încheie acorduri-cadru de cooperare facultativă cu autorităţile ţărilor terţe, în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, iar autorităţilor naţionale ar trebui să li se permită să încheie acorduri bilaterale conforme cu aceste acorduri-cadru ale ABE. Elaborarea respectivelor acorduri dintre autorităţile naţionale responsabile cu gestionarea situaţiei de dificultate a firmelor transnaţionale ar trebui să reprezinte un mijloc de a asigura o planificare, un proces decizional şi o coordonare eficiente în ceea ce priveşte grupurile internaţionale. În general, în cadrul acestor acorduri ar trebui să existe reciprocitate. Autorităţile naţionale de rezoluţie, ca parte a colegiului de rezoluţie european ar trebui, după caz, să recunoască şi să execute procedurile de rezoluţie ale ţărilor terţe în situaţiile prevăzute în prezenta directivă.

(102)Ar trebui să se coopereze atât în ceea ce priveşte filialele grupurilor din Uniune sau din ţări terţe, cât şi în ceea ce priveşte sucursalele instituţiilor din Uniune sau din ţări terţe. Filialele grupurilor din ţări terţe sunt întreprinderi stabilite în Uniune şi, prin urmare, se supun în totalitate dreptului Uniunii, inclusiv instrumentelor de rezoluţie prevăzute în prezenta directivă. Este totuşi necesar ca statele membre să îşi păstreze dreptul de a acţiona în raport cu sucursalele instituţiilor care îşi au sediul în ţări terţe, atunci când recunoaşterea şi aplicarea, în cazul unei sucursale, a procedurilor de rezoluţie din ţara terţă ar pune în pericol stabilitatea financiară din Uniune ori atunci când deponenţii din Uniune nu ar beneficia de tratament egal faţă de deponenţii din ţara terţă. În astfel de situaţii, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de prezenta directivă, statele membre ar trebui să aibă dreptul ca, în urma consultării autorităţilor de rezoluţie naţionale, să refuze recunoaşterea procedurilor de rezoluţie din ţările terţe cu privire la sucursale din Uniune de către instituţii având sediul în ţara terţă.

(103)Există situaţii în care eficacitatea instrumentelor de rezoluţie aplicate poate depinde de posibilităţile de finanţare pe termen scurt ale instituţiei sau ale instituţiei-punte, de furnizarea de garanţii cumpărătorilor potenţiali sau de furnizarea de capital instituţiei-punte. Fără a aduce atingere rolului deţinut de băncile centrale în furnizarea de lichidităţi pentru sistemul financiar chiar şi în perioade de criză, este important ca statele membre să instituie mecanisme de finanţare, pentru a evita situaţia în care fondurile necesare în aceste scopuri provin de la bugetele naţionale. Stabilizarea sistemului financiar ar trebui finanţată de ansamblul sectorului financiar.

(104)Ca regulă generală, statele membre ar trebui să-şi creeze mecanismele de finanţare naţionale prin fonduri controlate de autorităţi de rezoluţie, menit să fie utilizat în scopurile prevăzute în prezenta directivă. Cu toate acestea, ar trebui să se prevadă o excepţie strict limitată pentru a permite statelor membre să îşi creeze mecanismele de finanţare naţionale prin contribuţii obligatorii din partea instituţiilor care sunt autorizate pe teritoriile lor şi care nu sunt deţinute prin fonduri controlat de autorităţile lor de rezoluţie, cu condiţia îndeplinirii anumitor condiţii.

(108)Garantarea unei rezoluţii eficace a instituţiilor în curs de a intra în dificultate pe întreg cuprinsul Uniunii este un element esenţial al finalizării pieţei interne. Intrarea în dificultate a acestor instituţii are un efect negativ nu doar asupra stabilităţii financiare a pieţelor pe care acestea operează în mod direct, ci şi asupra întregii pieţe financiare a Uniunii. Odată cu realizarea pieţei interne a serviciilor financiare, se consolidează interacţiunea diferitelor sisteme financiare naţionale. Instituţiile funcţionează în afara statului membru de stabilire şi sunt interconectate prin intermediul pieţei interbancare şi al altor pieţe care au, în esenţă, un caracter paneuropean. Asigurarea finanţării eficiente a rezoluţiei acestor instituţii în toate statele membre este nu numai în interesul statelor membre în care ele îşi desfăşoară activitatea, cât şi în interesul tuturor statelor membre în general, ca mijloc de a asigura condiţii egale de concurenţă şi de a îmbunătăţi funcţionarea pieţei financiare interne. Înfiinţarea unui sistem european al mecanismelor de finanţare ar trebui să garanteze faptul că toate instituţiile care operează în Uniune fac obiectul unor mecanisme de finanţare a rezoluţiei la fel de performante şi să contribuie la stabilitatea pieţei interne.

(109)În scopul îmbunătăţirii rezilienţei sistemului european respectiv al mecanismelor de finanţare şi în conformitate cu obiectivul potrivit căruia ar trebui ca finanţarea să provină în principal de la acţionarii şi creditorii instituţiei aflate în rezoluţie şi apoi de la sectorul financiar, mai degrabă decât de la bugetele publice, mecanismele de finanţare pot cere împrumut de la alte mecanisme de finanţare, în caz de necesitate. În mod asemănător, ele ar trebui să aibă competenţa de a acorda împrumuturi altor mecanisme care au nevoie de creditare. Acordarea de împrumuturi în cauză ar trebui să fie strict pe bază de voluntariat. Decizia de a acorda un împrumut unui alt mecanism ar trebui să fie luată de mecanismul de finanţare creditor, însă, având în vedere implicaţiile fiscale potenţiale, ar trebui ca statele membre să aibă posibilitatea de a solicita o consultare sau un consimţământ din partea ministerului competent.

(110)Deşi mecanismele de finanţare sunt instituite la nivel naţional, ele ar trebui să devină reciproce în contextul rezoluţiei grupurilor, cu condiţia să se ajungă la un acord al autorităţilor naţionale în ceea ce priveşte rezoluţia instituţiei. Nu ar trebui ca depozitele acoperite de schemele de garantare a depozitelor să suporte vreo pierdere în procesul de rezoluţie. Atunci când o acţiune de rezoluţie garantează faptul că deponenţii continuă să aibă acces la propriile depozite, ar trebui ca schemelor de garantare a depozitelor la care este afiliată o instituţie aflată în rezoluţie să li se ceară să facă o contribuţie care să nu depăşească valoarea pierderilor pe care aceste scheme ar fi trebuit să o suporte în cazul în care instituţia ar fi fost lichidată în conformitate cu procedura obişnuită de insolvenţă.

(111)Deşi depozitele acoperite sunt protejate în caz de pierdere în procesul de rezoluţie, alte depozite eligibile sunt potenţial disponibile în scopul absorbţiei pierderilor. Pentru a oferi un anumit nivel de protecţie persoanelor fizice, microîntreprinderilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii care deţin depozite eligibile care depăşesc nivelul depozitelor acoperite, astfel de depozite ar trebui să aibă un rang mai înalt de prioritate faţă de creanţele deţinute de creditorii chirografari neprivilegiaţi obişnuiţi în temeiul dreptului intern care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă. În temeiul aceluiaşi drept intern, creanţa schemei de garantare a depozitelor ar trebui să aibă un rang şi mai înalt decât categoriile de depozite eligibile menţionate anterior. Armonizarea legislaţiei naţionale referitoare la insolvenţă în acest domeniu este necesară pentru a reduce la minim expunerea fondurilor de rezoluţie ale statelor membre în temeiul principiului potrivit căruia niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat, după cum se prevede în prezenta directivă.

(112)Atunci când sunt transferate depozite către o altă instituţie în contextul rezoluţiei unei instituţii, deponenţii nu ar trebui să fie asiguraţi dincolo de nivelul de acoperire prevăzut de Directiva 2014/49/UE. Prin urmare, creanţele asociate depozitelor rămase în instituţia aflată în rezoluţie ar trebui să fie limitate la diferenţa dintre fondurile transferate şi nivelul de acoperire prevăzut de Directiva 2014/49/UE. În cazurile în care valoarea depozitelor transferate este superioară nivelului de acoperire, deponentul ar trebui să nu poată invoca schema de garantare a depozitelor în ceea ce priveşte depozitele menţinute în instituţia aflată în rezoluţie.

(114)Competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce priveşte specificarea criteriilor pentru definirea "funcţiilor critice" şi a "liniilor de activitate esenţiale" în temeiul prezentei directive; a circumstanţelor când este necesară excluderea pasivelor de la cerinţele privind reducerea valorii contabile sau conversia, în temeiul prezentei directive; a categoriilor de acorduri pentru care statele membre ar trebui să asigure o protecţie adecvată în cazul transferului; a modului în care ar trebui să fie ajustate contribuţiile instituţiilor la mecanismele de finanţare a rezoluţiei, proporţional cu profilul de risc al acestora; înregistrarea, contabilitatea, obligaţiile de raportare şi alte obligaţii menite să asigure faptul că contribuţiile ex ante sunt plătite în mod efectiv; şi a circumstanţelor şi condiţiilor în care o instituţie poate să fie temporar scutită de la plata contribuţiilor ex post. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi. Atunci când pregăteşte şi elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util şi adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European şi Consiliu.

(117)Standardele tehnice în materie de servicii financiare ar trebui să faciliteze o armonizare coerentă şi o protecţie adecvată a deponenţilor, investitorilor şi consumatorilor din întreaga Uniune. Ar fi eficient şi oportun ca, în cazurile precizate în prezenta directivă, să se încredinţeze ABE, ca organism cu înaltă specializare, sarcina de a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare şi proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare care nu implică alegeri strategice, urmând ca acestea să fie înaintate Comisiei.

(118)În cazurile prevăzute de prezenta directivă, Comisia ar trebui să adopte proiectele de standarde tehnice de reglementare elaborate de ABE prin intermediul actelor delegate, în temeiul articolului 290 din TFUE şi în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. În cazurile prevăzute de prezenta directivă, Comisia ar trebui să adopte proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare elaborate de ABE prin intermediul actelor de punere în aplicare în temeiul articolului 291 din TFUE şi în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(119)Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹) prevede recunoaşterea şi executarea reciprocă în toate statele membre a deciziilor privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor având sucursale în state membre, altele decât cele în care îşi au sediul social. Directiva garantează faptul că toate activele şi pasivele instituţiei, indiferent de ţara în care se află, sunt tratate în cadrul unui proces unic, în statul membru de origine, iar creditorii din statele membre-gazdă sunt trataţi în acelaşi mod ca şi creditorii din statul membru de origine. Pentru ca procedura de rezoluţie să fie eficace, Directiva 2001/24/CE ar trebui să se aplice în cazul utilizării instrumentelor de rezoluţie, atât în cazurile în care aceste instrumente li se aplică instituţiilor, cât şi în cele în care li se aplică altor entităţi care fac obiectul regimului de rezoluţie. Prin urmare, Directiva 2001/24/CE ar trebui modificată în consecinţă.

(120)Directivele Uniunii în materie de drept al societăţilor comerciale conţin norme obligatorii privind protecţia acţionarilor şi a creditorilor instituţiilor care se încadrează în domeniul de aplicare al acestor directive. Atunci când este necesară o acţiune rapidă a autorităţilor de rezoluţie, aceste norme pot reduce atât eficacitatea acţiunilor întreprinse de autorităţile de rezoluţie, cât şi utilizarea instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie, astfel că ar trebui incluse derogări corespunzătoare în prezenta directivă. În scopul de a garanta părţilor interesate maxima certitudine juridică, derogările ar trebui definite în mod clar şi strict şi ar trebui să fie utilizate exclusiv în interes public şi doar atunci când sunt îndeplinite condiţiile pentru declanşarea procedurii de rezoluţie. Recurgerea la instrumentele de rezoluţie presupune îndeplinirea obiectivelor rezoluţiei şi a condiţiilor de rezoluţie prevăzute de prezenta directivă.

(121)Directiva 2012/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹) conţine norme privind drepturile acţionarilor de a decide în legătură cu majorările sau reducerile capitalului, dreptul de a participa, prin aport în numerar, la orice nouă emisiune de acţiuni, protecţia creditorilor în cazul reducerii capitalului şi convocarea adunării acţionarilor, în cazul unor grave pierderi de capital. Aceste norme pot împiedica acţiunea rapidă a autorităţilor de rezoluţie şi ar trebui prevăzute derogări corespunzătoare de la aceste norme.

(¹)Directiva 2012/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor impuse societăţilor comerciale în statele membre, în înţelesul articolului 54 al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau terţilor, în ceea ce priveşte constituirea societăţilor comerciale pe acţiuni şi menţinerea şi modificarea capitalului acestora (JO L 315, 14.11.2012, p. 74).

(122)Directiva 2011/35/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²) stabileşte, printre altele, norme privind aprobarea fuziunilor de către adunările generale ale fiecăreia dintre societăţile care fuzionează, privind cerinţele referitoare la proiectul de fuziune, raportul de gestionare şi raportul de expertiză, precum şi privind protecţia creditorilor. Directiva 82/891/CEE a Consiliului (³) conţine prevederi similare referitoare la societăţile comerciale publice pe acţiuni. Directiva 2005/56/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁴) prevede normele corespunzătoare fuziunilor transfrontaliere ale societăţilor comerciale pe acţiuni. Pentru a le permite autorităţilor de rezoluţie să acţioneze rapid, ar trebui prevăzute derogări corespunzătoare de la aceste directive.

(123)Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁵) prevede obligaţia de a lansa o ofertă publică de cumpărare privind toate acţiunile societăţii, la un preţ echitabil în sensul directivei respective, în cazul în care un acţionar preia, în mod direct sau indirect, singur sau împreună cu alţii, un anumit procent din acţiunile unei societăţi, stabilit de dreptul intern, care îi asigură controlul asupra respectivei societăţi. Scopul acestei norme privind oferta obligatorie este protejarea acţionarilor minoritari în caz de schimbare a controlului. Cu toate acestea, perspectiva unei astfel de obligaţii costisitoare ar putea descuraja investiţiile în instituţia afectată, făcând astfel dificilă exercitarea de către autorităţile de rezoluţie a tuturor competenţelor în materie. Ar trebui prevăzute derogări corespunzătoare de la norma privind oferta obligatorie, în măsura necesară utilizării competenţelor de rezoluţie, în timp ce, după încheierea perioadei de rezoluţie, norma privind oferta obligatorie ar trebui să se aplice oricărui acţionar care dobândeşte controlul asupra instituţiei afectate.

(124)Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁶) prevede drepturile procedurale ale acţionarilor în ceea ce priveşte adunările generale. Directiva 2007/36/CE prevede, printre altele, termenul minim de convocare a adunărilor generale şi conţinutul convocării unei adunări generale. Normele respective pot împiedica acţiunea rapidă a autorităţilor de rezoluţie şi, prin urmare, ar trebui prevăzute derogări corespunzătoare de la această directivă. Înainte de declanşarea procedurii de rezoluţie ar putea fi necesară o creştere rapidă a capitalului, în cazul în care instituţia nu îndeplineşte sau este susceptibilă să nu îndeplinească cerinţele prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi Directiva 2013/36/UE, iar o creştere a capitalului ar restabili probabil situaţia financiară şi ar evita atingerea pragului de declanşare a procedurii de rezoluţie. În astfel de situaţii, ar trebui permisă convocarea adunării generale în termen scurt. Cu toate acestea, acţionarii ar trebui să-şi păstreze competenţa decizională în ceea ce priveşte prelungirea sau scurtarea termenului de convocare a adunărilor generale. Ar trebui prevăzute derogări corespunzătoare de la Directiva 2007/36/CE pentru instituirea acestui mecanism.

(125)Pentru a se asigura că autorităţile de rezoluţie sunt reprezentate în sistemul european de supraveghere financiară instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁷) şi Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (⁸) şi că ABE are expertiza necesară pentru a îndeplini sarcinile prevăzute în prezenta directivă, Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 ar trebui modificat, pentru a include autorităţile naţionale de rezoluţie, astfel cum sunt definite în prezenta directivă, în conceptul de autorităţi competente definit în regulamentul respectiv. Această asimilare a autorităţilor de rezoluţie la autorităţile competente în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 este în concordanţă cu funcţiile atribuite ABE în conformitate cu articolul 25 din respectivul regulament, şi anume de a contribui şi a participa activ la elaborarea şi coordonarea planurilor de redresare şi de rezoluţie şi de a face eforturi în vederea facilitării rezoluţiei instituţiilor în curs de a intra în dificultate, în special a grupurilor transnaţionale.

(126)În scopul garantării respectării obligaţiilor ce decurg din prezenta directivă de către instituţii, de către persoanele care controlează efectiv activitatea acestora şi de către organele de conducere ale acestora, şi pentru a se asigura că aceştia fac obiectul unui tratament similar pe întreg teritoriul Uniunii, statele membre ar trebui să fie obligate să prevadă sancţiuni administrative şi alte măsuri administrative care să fie eficiente, proporţionale şi disuasive. Prin urmare, sancţiunile administrative şi alte măsuri administrative instituite de statele membre ar trebui să respecte anumite cerinţe esenţiale privind destinatarii, criteriile care trebuie avute în vedere la aplicarea sancţiunilor sau a unei alte măsuri administrative, publicarea sancţiunilor sau a altor măsuri administrative, competenţele-cheie în materie de sancţionare şi nivelurile amenzilor administrative. Sub rezerva respectării unor cerinţe stricte de păstrare a secretului profesional, ABE ar trebui să păstreze o bază de date centrală cu toate sancţiunile administrative şi informaţiile referitoare la recursuri care i-au fost aduse la cunoştinţă de către autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie.

(128)Chiar dacă nimic nu împiedică statele membre să stabilească norme pentru sancţiuni administrative, precum şi sancţiuni penale pentru aceleaşi încălcări, nu ar trebui ca statelor membre să li se impună să stabilească norme pentru sancţiuni administrative aplicate încălcărilor prezentei directive care fac obiectul dreptului penal intern. În conformitate cu dreptul intern, statele membre nu au obligaţia de a impune atât sancţiuni administrative cât şi penale pentru aceeaşi încălcare, dar pot face acest lucru dacă dreptul intern le-o permite. Cu toate acestea, menţinerea sancţiunilor penale mai degrabă decât a sancţiunilor administrative sau a altor măsuri administrative pentru încălcări ale prezentei directive nu ar trebui să reducă sau să afecteze în alt mod capacitatea autorităţilor de rezoluţie şi a autorităţilor competente de a coopera, a accesa şi a face schimb de informaţii în timp util cu autorităţile de rezoluţie şi cu autorităţile competente din alte state membre în sensul prezentei directive, inclusiv după eventuala trimitere a cazurilor de încălcare relevante către autorităţile judiciare competente în vederea urmăririi penale.

(129)În conformitate cu Declaraţia politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre şi a Comisiei privind documentele explicative (¹), statele membre s-au angajat să însoţească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relaţia dintre componentele unei directive şi părţile corespunzătoare din instrumentele naţionale de transpunere. În ceea ce priveşte prezenta directivă, organul legislativ consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

(131)Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume armonizarea normelor şi a procedurilor aplicabile rezoluţiei instituţiilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedere efectele intrării în dificultate a oricărei instituţii la nivelul întregii Uniuni, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este definit la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menţionat.

(132)Atunci când iau decizii sau măsuri în temeiul prezentei directive, autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie ar trebui să acorde întotdeauna atenţia cuvenită impactului deciziilor şi măsurilor lor asupra stabilităţii financiare din alte state membre şi asupra situaţiei economice din alte state membre şi ar trebui să aibă în vedere însemnătatea oricărei filiale sau sucursale pentru sectorul financiar şi pentru economia statului membru în care este stabilită sau situată filiala sau sucursala respectivă, chiar şi în cazurile în care filiala sau sucursala în cauză are o importanţă mai mică pentru grupul consolidat.

(133)Comisia va examina aplicarea generală a prezentei directive şi în special, va lua în considerare în lumina acordurilor încheiate în temeiul oricărui act de drept al Uniunii care instituie un mecanism de rezoluţie care vizează mai mult de un stat membru, exercitarea competenţelor ABE în temeiul prezentei directive de a media între o autoritate de rezoluţie dintr-un stat membru care participă la mecanismul în cauză şi o autoritate de rezoluţie dintr-un stat membru care nu participă la acesta,

TITLUL I:DOMENIU DE APLICARE, DEFINIŢII ŞI AUTORITĂŢI

Art. 1: Obiect şi domeniu de aplicare

(1)Prezenta directivă stabileşte normele şi procedurile de redresare şi de rezoluţie pentru următoarele entităţi:

e)sucursalele instituţiilor stabilite sau situate în afara Uniunii, conform condiţiilor specifice stipulate în prezenta directivă.

În stabilirea şi aplicarea cerinţelor prezentei directive şi în utilizarea diferitelor instrumente de care dispun relativ la una dintre entităţile prevăzute la primul paragraf, şi în conformitate cu dispoziţii specifice aplicabile, autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente ţin cont de tipul de activitate, structura acţionariatului, forma juridică, profilul de risc, dimensiunea, statutul juridic şi gradul de interconectare al unei instituţii cu alte instituţii sau cu sistemul financiar în general, domeniul de aplicare şi complexitatea activităţii economice, calitatea de membru al unui sistem instituţional de protecţie (SIP) ce respectă cerinţele prevăzute la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau al altor sisteme de solidaritate reciprocă prevăzute la articolul 113 alineatul (6) din respectivul regulament, precum şi măsura în care exercită servicii sau activităţi de investiţii astfel sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2014/65/UE.

Art. 2: Definiţii

(1)În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:

3.«firmă de investiţii» înseamnă o firmă de investiţii astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 22 din Regulamentul (UE) 2019/2033 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*12) care face obiectul cerinţei privind capitalul iniţial prevăzute la articolul 9 alineatul (1) din Directiva (UE) 2019/2034 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*13).

5.«filială» înseamnă o filială, astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 16 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în scopul aplicării articolelor 7, 12, 17, 18, 45-45m, 59-62, 91 şi 92 din prezenta directivă în cazul grupurilor de rezoluţie menţionate la punctul 83b litera (b) din prezentul alineat, include, după caz, instituţiile de credit care sunt afiliate în mod permanent unui organism central, organismul central însuşi şi filialele lor respective, luând în considerare modul în care aceste grupuri de rezoluţie respectă articolul 45e alineatul (3) din prezenta directivă;

21."autoritate competentă" înseamnă o autoritate competentă astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 40 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv Banca Centrală Europeană, referitor la anumite competenţe conferite prin Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (¹);

28."sprijin financiar public extraordinar" înseamnă ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau orice alt sprijin financiar public la nivel supranaţional, care, dacă ar fi furnizat la nivel naţional ar constitui un ajutor de stat şi care este furnizat pentru a menţine sau restabili viabilitatea, lichiditatea sau solvabilitatea unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) sau a unui grup din care face parte o astfel de entitate sau grup;

35."funcţii critice" înseamnă activităţi, servicii sau operaţiuni a căror întrerupere ar putea conduce, într-unul sau mai multe state membre, la perturbarea serviciilor esenţiale pentru economia reală sau la perturbarea stabilităţii financiare din cauza dimensiunii, cotei de piaţă, a interconexiunilor externe şi interne, a complexităţii sau activităţilor transfrontaliere ale unei instituţii sau grup, mai ales având în vedere caracterul substituibil al respectivelor activităţi, servicii sau operaţiuni;

71.«datorii care pot face obiectul recapitalizării interne» înseamnă acele datorii şi instrumente de capital care nu se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2, aparţinând unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), şi care nu sunt excluse din domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă în temeiul articolului 44 alineatul (2);

79."instituţie-mamă relevantă" înseamnă o instituţie-mamă dintr-un stat membru, o instituţie-mamă din Uniune, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o societate financiară holding cu activitate mixtă, o societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru, o societate financiară holding-mamă din Uniune, societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru sau o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniune căruia i se aplică instrumentul de recapitalizare internă;

83^1.«entitate de rezoluţie» înseamnă:

83aa) «entitate destinată lichidării» înseamnă fie o persoană juridică stabilită în Uniune în legătură cu care planul de rezoluţie a grupului sau, în cazul entităţilor care nu fac parte dintr-un grup, planul de rezoluţie prevede că entitatea urmează să fie lichidată prin procedura obişnuită de insolvenţă, fie o entitate din cadrul unui grup de rezoluţie, alta decât o entitate de rezoluţie, în legătură cu care planul de rezoluţie a grupului nu prevede exercitarea competenţelor de reducere a valorii contabile şi de conversie;

83^2.«grup de rezoluţie» înseamnă:

96.«obligaţiune garantată» înseamnă o obligaţiune garantată, în sensul definiţiei de la articolul 3 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European şi a Consiliului (²) sau, cu privire la un instrument care a fost emis înainte de 8 iulie 2022, o obligaţiune astfel cum este menţionată la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³), astfel cum se aplică la data emiterii sale;

98."acord de compensare" înseamnă un acord prin care mai multe creanţe sau obligaţii pot fi convertite într-o singură creanţă netă, inclusiv acordurile de compensare cu exigibilitate imediată în temeiul cărora, în cazul producerii unui eveniment determinat (oricum şi oriunde ar fi definit acesta), scadenţa obligaţiilor părţilor este accelerată, astfel încât ele fie devin imediat exigibile, fie sunt stinse şi, în orice caz, sunt convertite într-o singură creanţă netă sau înlocuite cu aceasta, inclusiv "clauza de compensare cu exigibilitate imediată" astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (1) litera (n) punctul (i) din Directiva 2002/47/CE şi "compensarea" astfel cum este definită la articolul 2 litera (k) din Directiva 98/26/CE;

100."contracte financiare" înseamnă următoarele contracte şi acorduri:

d)contracte swap, inclusiv:

101."măsură de prevenire a crizelor" înseamnă exercitarea competenţelor privind eliminarea directă a deficienţelor sau a obstacolelor din calea posibilităţii de redresare în temeiul articolului 6 alineatul (6), exercitarea competenţelor de abordare sau de eliminare a obstacolelor din calea posibilităţii de soluţionare în temeiul articolului 17 sau al articolului 18, aplicarea unei măsuri de intervenţie timpurie în temeiul articolului 27, numirea unui administrator temporar în temeiul articolului 29 sau exercitarea competenţelor de reducere a valorii contabile sau de conversie în temeiul articolului 59;

110.«autoritate de rezoluţie în domeniul asigurărilor» înseamnă o autoritate de rezoluţie astfel cum este definită la articolul 2 punctul 12 din Directiva (UE) 2025/1 a Parlamentului European şi a Consiliului (^*10);

112.«conglomerat financiar» înseamnă un conglomerat financiar astfel cum este definit la articolul 2 punctul 14 din Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (^*12);

(^*12)Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare şi a întreprinderilor de investiţii care aparţin unui conglomerat financiar şi de modificare a Directivelor 73/239/CEE, 79/267/CEE, 92/49/CEE, 92/96/CEE, 93/6/CEE şi 93/22/CEE ale Consiliului şi a Directivelor 98/78/CE şi 2000/12/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 35, 11.2.2003, p. 1).

Art. 3: Desemnarea autorităţilor responsabile cu rezoluţia

(3)Autorităţile de rezoluţie pot fi băncile centrale, ministerele competente sau alte autorităţi publice administrative sau alte autorităţi învestite cu competenţe administrative publice. Statele membre pot prevedea, în mod excepţional, ca autoritatea de rezoluţie să fie autorităţile competente pentru supraveghere în sensul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi Directiva 2013/36/UE. Se instituie mecanisme structurale corespunzătoare pentru a se asigura independenţa operaţională şi pentru a evita conflictele de interese între funcţiile de supraveghere prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi Directiva 2013/36/UE sau alte funcţii ale autorităţii relevante şi funcţiile autorităţilor de rezoluţie prevăzute în prezenta directivă, fără a aduce atingere schimburilor de informaţii şi cerinţelor de cooperare prevăzute la alineatul (4). Mai exact, statele membre se asigură că, în cadrul autorităţilor competente, al băncilor centrale naţionale, al ministerelor competente sau al altor autorităţi, există independenţă operaţională între funcţia de rezoluţie şi funcţiile de supraveghere sau de altă natură ale autorităţii relevante.

(10)În cazul în care, în conformitate cu alineatul (1), un stat membru desemnează mai multe autorităţi pentru a aplica instrumentele de rezoluţie şi a exercita competenţele de rezoluţie, el transmite ABE şi Comisiei o notificare de justificare şi repartizează cu claritate funcţiile şi responsabilităţile între aceste autorităţi, asigură coordonarea corespunzătoare dintre acestea şi desemnează o singură autoritate drept autoritate de contact în sensul cooperării şi coordonării cu autorităţile elevante din alte state membre.

TITLUL II:PREGĂTIREA

CAPITOLUL I:Planificarea redresării şi a rezoluţiei

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale

Art. 4: Obligaţii simplificate pentru anumite instituţii

(1)Având în vedere impactul pe care intrarea în dificultate a unei instituţii l-ar putea avea asupra pieţelor financiare, asupra altor instituţii, asupra condiţiilor de finanţare şi asupra economiei în general, ca urmare a naturii activităţii sale, a structurii acţionariatului, a formei juridice, a profilului de risc, a dimensiunii şi a statutului juridic sau a interconectării sale cu alte instituţii sau cu sistemul financiar în general, a domeniului şi complexităţii de activitate, a statutului de membru al unui SIP sau al altor sisteme de solidaritate reciprocă prevăzute la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi exercitarea de servicii sau activităţi de investiţii astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2014/65/UE, precum şi având în vedere potenţialele efecte pe care situaţia de dificultate şi lichidarea sa ulterioară prin procedurile normale de insolvenţă le-ar avea, statele membre se asigură că autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie stabilesc:

(6)Luând în considerare, după caz, experienţa dobândită în punerea în aplicare a orientărilor menţionate la alineatul (5), ABE este abilitată să elaboreze proiecte de standarde tehnice de reglementare cu scopul de a preciza criteriile menţionate la alineatul (1), pentru a evalua, în conformitate cu alineatul (1), impactul intrării în dificultate a unei instituţii asupra pieţelor financiare, asupra altor instituţii şi asupra condiţiilor de finanţare.

(7)Autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie informează ABE în legătură cu modul în care au aplicat dispoziţiile de la alineatele (1), (8), (9) şi (10) instituţiilor aflate în propria jurisdicţie. ABE transmite un raport Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei până la 31 decembrie 2017 în legătură cu punerea în aplicare a alineatelor (1), (8), (9) şi (10). În special, raportul respectiv identifică orice divergenţă existentă cu privire la punerea în aplicare la nivel naţional a alineatelor (1), (8), (9) şi (10).

(8)În conformitate cu alineatele (9) şi (10), statele membre se asigură că autorităţile competente şi, după caz, autorităţile de rezoluţie pot deroga de la aplicarea:

(9)În cazul acordării unei derogări în conformitate cu alineatul (8), statele membre:

b)impun SIP respectarea cerinţelor din secţiunea 2 în cooperare cu fiecare dintre membrii ce se bucură de o derogare.

(10)Instituţiile supuse supravegherii directe a Băncii Centrale Europene în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 sau ce constituie o pondere importantă în sistemul financiar al unui stat membru îşi elaborează propriile planuri de redresare în conformitate cu secţiunea 2 din prezentul capitol şi fac obiectul unor planuri de rezoluţie individualizate în conformitate cu secţiunea 3.

(11)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formate, modele şi definiţii uniforme pentru identificarea şi transmiterea de informaţii de către autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie către ABE în sensul alineatului (7), cu respectarea deplină a principiului proporţionalităţii.

SECŢIUNEA 2:Planificarea redresării

Art. 5: Planuri de redresare

(6)Statele membre solicită ca planurile de redresare să includă condiţii şi proceduri adecvate pentru a garanta punerea în aplicare în timp util a măsurilor de redresare, precum şi o gamă largă de opţiuni de redresare. Statele membre solicită ca planurile de redresare să aibă în vedere o serie de scenarii de criză financiară şi macroeconomică gravă, relevante pentru condiţiile specifice instituţiei, care să includă evenimente de amploare sistemică şi crize specifice la nivelul persoanelor juridice individuale şi la nivelul grupurilor.

(10)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care specifică, fără a aduce atingere articolului 4, informaţiile pe care trebuie să le conţină planul de redresare menţionat la alineatul (5) din prezentul articol.

Art. 6: Evaluarea planurilor de redresare

(2)Autorităţile competente, în termen de şase luni de la prezentarea fiecărui plan şi după consultarea autorităţilor competente ale statelor membre în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursala respectivă, examinează planurile de redresare şi evaluează măsura în care fiecare plan îndeplineşte atât cerinţele prevăzute la articolul 5, cât şi următoarele criterii:

(5)În cazul în care autoritatea competentă apreciază că planul de redresare prezintă deficienţe majore sau că există obstacole majore în calea punerii sale în aplicare, aceasta informează instituţia sau întreprinderea-mamă a grupului în legătură cu rezultatul evaluării sale şi îi solicită instituţiei să prezinte, în termen de două luni, ce poate fi prelungit cu o lună cu acordul autorităţii, un plan revizuit, indicând modul în care aceste deficienţe sau obstacole au fost abordate.

(6)În cazul în care instituţia nu prezintă un plan de redresare revizuit sau autoritatea competentă stabileşte că planul de redresare revizuit nu soluţionează în mod adecvat deficienţele sau obstacolele potenţiale identificate în cadrul evaluării iniţiale şi că nu este posibil să se soluţioneze în mod adecvat deficienţele sau obstacolele prin impunerea unor modificări punctuale ale planului, autoritatea competentă solicită instituţiei să identifice într-un orizont de timp rezonabil modificările pe care le poate aduce activităţii sale economice pentru a soluţiona respectivele deficienţe sau obstacole din calea punerii în aplicare a planului de redresare.

În cazul în care instituţia nu identifică astfel de modificări în orizontul de timp stabilit de autoritatea competentă sau în cazul în care autoritatea competentă estimează că acţiunile propuse de instituţie nu ar soluţiona în mod adecvat deficienţele sau obstacolele, autoritatea competentă poate impune instituţiei să ia orice măsuri pe care le consideră necesare şi proporţionale, ţinând seama de gravitatea deficienţelor sau obstacolelor şi de efectul măsurilor respective asupra activităţii economice a instituţiei.

(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare, precizând criteriile minime pe care autoritatea competentă trebuie să le examineze în vederea evaluării menţionate la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 8 alineatul (1).

Art. 7: Planuri de redresare a grupului

(3)Supraveghetorul consolidant, cu condiţia instituirii cerinţelor de confidenţialitate prevăzute în prezenta directivă, transmite planurile de redresare a grupului:

(4)Planul de redresare a grupului urmăreşte stabilizarea grupului în ansamblu sau stabilizarea unei instituţii din grup, atunci când aceasta se află în criză, astfel încât să soluţioneze sau să elimine cauzele dificultăţii şi să restabilească poziţia financiară a grupului sau a instituţiei în cauză, ţinând seama în acelaşi timp de poziţia financiară a altor entităţi ale grupului.

(6)Planurile de redresare a grupului includ o serie de opţiuni de redresare, stabilind măsuri vizând soluţionarea scenariilor menţionate la articolul 5 alineatul (6).

Art. 8: Evaluarea planurilor de redresare a grupurilor

(1)Supraveghetorul consolidant, împreună cu autorităţile competente ale filialelor, în urma unei consultări cu autorităţile competente menţionate la articolul 116 din Directiva 2013/36/UE şi cu autorităţile competente ale sucursalelor semnificative în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, examinează planul de redresare a grupului şi evaluează măsura în care acesta îndeplineşte cerinţele şi criteriile prevăzute la articolele 6 şi 7. Această evaluare se efectuează în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 6 şi cu prezentul articol şi ţine seama de impactul potenţial al măsurilor de redresare asupra stabilităţii financiare în toate statele membre în care grupul operează.

(2)Supraveghetorul consolidant şi autorităţile competente ale filialelor depun toate eforturile să ajungă la o decizie comună cu privire la:

c)aplicarea măsurilor menţionate la articolul 6 alineatele (5) şi (6).

(3)În absenţa unei decizii comune luate de autorităţile competente, în termen de patru luni de la data transmiterii, cu privire la examinarea şi evaluarea planului de redresare a grupului sau la orice măsuri pe care întreprinderea-mamă din Uniune are obligaţia să le ia în conformitate cu articolul 6 alineatele (5) şi (6), supraveghetorul consolidant ia propria decizie în ceea ce priveşte aceste chestiuni. Supraveghetorul consolidant adoptă decizia ţinând cont de opiniile şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de patru luni. Supraveghetorul consolidant notifică decizia întreprinderii-mamă din Uniune şi celorlalte autorităţi competente.

Dacă, până la finalul respectivei perioade de patru luni, oricare dintre autorităţile competente menţionate la alineatul (2) a adus în atenţia ABE o problemă menţionată la alineatul (7), în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant îşi amână decizia şi aşteaptă decizia luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia supraveghetorului consolidant.

(4)În absenţa unei decizii comune între autorităţile competente în termen de patru luni de la data transmiterii, cu privire la:

b)aplicarea la nivel de filială a măsurilor menţionate la articolul 6 alineatele (5) şi (6);

Dacă, până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate a adus în atenţia ABE o problemă menţionată la alineatul (7), în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea competentă a filialei îşi amână decizia şi aşteaptă decizia luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia autorităţii competente responsabile pentru filială la nivel individual.

Art. 9: Indicatorii planului de redresare

(1)În sensul articolelor 5-8, autorităţile competente solicită ca fiecare plan de redresare să includă un cadru de indicatori, stabilit de instituţie, care identifică etapele în care pot fi luate măsurile corespunzătoare menţionate în plan. Aceşti indicatori sunt agreaţi de către autorităţile competente atunci când evaluează planurile de redresare în conformitate cu articolele 6 şi 8. Indicatorii pot fi calitativi sau cantitativi în ceea ce priveşte poziţia financiară a instituţiei, şi pot fi monitorizaţi cu uşurinţă. Autorităţile competente se asigură că instituţiile pun în aplicare dispoziţii adecvate pentru monitorizarea periodică a indicatorilor.

SECŢIUNEA 3:Planificarea rezoluţiei

Art. 10: Planuri de rezoluţie

(1)Autoritatea de rezoluţie, după consultarea autorităţii competente, precum şi după consultarea cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, elaborează un plan de rezoluţie pentru fiecare instituţie care nu face parte dintr-un grup supus supravegherii consolidate în conformitate cu articolele 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE. Planul de rezoluţie prevede măsurile de rezoluţie pe care autoritatea de rezoluţie ar putea să le întreprindă atunci când instituţia îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie. Informaţiile prevăzute la alineatul (7) litera (a) se comunică instituţiei în cauză.

(3)Planul de rezoluţie ia în considerare scenarii relevante, prevăzând inclusiv posibilitatea ca intrarea în dificultate să se datoreze unor circumstanţe particulare şi individuale sau să survină pe fondul unei instabilităţi financiare extinse sau al unor evenimente sistemice. Planul de rezoluţie nu trebuie să se bazeze pe niciuna dintre următoarele:

(6)Planul de rezoluţie al instituţiei este reexaminat şi, după caz, actualizat cel puţin o dată pe an şi după orice modificare importantă a structurii organizaţionale sau juridice, a activităţii economice sau a poziţiei financiare a instituţiei care ar putea avea un efect semnificativ asupra eficacităţii respectivului plan sau care ar impune o modificare a planului de rezoluţie.

(7)Fără a aduce atingere articolului 4, planul de rezoluţie stabileşte opţiuni de aplicare asupra instituţiei a instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie menţionate în titlul IV. Acesta cuprinde, cuantificat de câte ori este necesar şi posibil:

i)explicarea, de către autoritatea de rezoluţie, a modului în care pot fi finanţate opţiunile de rezoluţie fără recurgerea la oricare dintre următoarele:

q)o descriere a operaţiunilor şi a sistemelor esenţiale pentru a menţine funcţionarea continuă a proceselor operaţionale ale instituţiei, inclusiv a reţelelor şi sistemelor informatice menţionate în Regulamentul (UE) 2022/2554 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*5);

(8)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a solicita unei instituţii şi unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) să păstreze o evidenţă detaliată a contractelor financiare la care aceasta este parte. Autoritatea de rezoluţie poate specifica un termen în care instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) trebuie să furnizeze respectivele evidenţe. Acelaşi termen se aplică tuturor instituţiilor şi tuturor entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) aflate sub jurisdicţia sa. Autoritatea de rezoluţie poate decide să stabilească termene diferite pentru diferitele tipuri de contracte financiare menţionate la articolul 2 punctul 100. Prezentul alineat nu aduce atingere competenţelor de colectare a informaţiilor ale autorităţii competente.

(9)ABE, după consultarea cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare detaliate, specificând conţinutul planului de rezoluţie.

Art. 11: Informaţii de furnizat pentru planurile de rezoluţie şi cooperarea din partea instituţiei

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a solicita instituţiilor:

(3)ABE elaborează proiectele de standarde tehnice pentru a specifica procedurile de punere în aplicare referitoare la proceduri şi un set minim de formulare şi modele tip pentru furnizarea informaţiilor în temeiul prezentului articol.

Art. 12: Planuri de rezoluţie a grupului

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie ale grupului, împreună cu autorităţile de rezoluţie ale filialelor şi în urma consultării autorităţilor de rezoluţie ale sucursalelor semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursala de importanţă semnificativă, elaborează planul de rezoluţie a grupului. Acest plan de rezoluţie a grupului identifică măsurile care se impun în ceea ce priveşte:

(3)Planul de rezoluţie a grupului:

b)examinează în ce măsură instrumentele de rezoluţie ar putea fi aplicate şi competenţele de rezoluţie exercitate, în ceea ce priveşte entităţile de rezoluţie stabilite în Uniune în mod coordonat, inclusiv măsurile care vizează facilitarea achiziţionării, de către un terţ din grup în ansamblul său, a unor linii de activitate separate sau a unor activităţi desfăşurate de mai multe entităţi din grup, sau în cazul anumitor entităţi din grup sau al anumitor grupuri de rezoluţie şi identifică eventualele obstacole din calea unei rezoluţii coordonate;

f)identifică modul în care ar putea fi finanţate măsurile de rezoluţie a grupului şi în cazul în care ar fi necesare mecanisme de finanţare, defineşte principii de partajare a responsabilităţii pentru respectiva finanţare între surse de finanţare din diferite state membre. Planul nu trebuie să se bazeze pe niciuna dintre următoarele:

(6)ABE, după consultarea cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare, specificând conţinutul planului de rezoluţie, ţinând cont de diversitatea modelelor de afaceri ale grupurilor de pe piaţa internă.

Art. 13: Cerinţe şi proceduri pentru planurile de rezoluţie a grupurilor

(1)Întreprinderile-mamă din Uniune transmit informaţiile care pot fi solicitate în conformitate cu articolul 11 către autoritatea de rezoluţie a grupului. Aceste informaţii se referă la întreprinderea-mamă din Uniune, şi, conform solicitării, la fiecare dintre entităţile care fac parte din grup, inclusiv cele menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (c) şi (d).

e)autorităţile de rezoluţie ale statelor membre în care sunt stabilite entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (c) şi (d).

Informaţiile furnizate de autoritatea de rezoluţie a grupului autorităţilor de rezoluţie şi autorităţilor competente ale filialelor, autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative şi autorităţilor competente relevante menţionate la articolele 115 şi 116 din Directiva 2013/36/UE, includ cel puţin toate informaţiile relevante pentru filială sau pentru sucursala semnificativă. Informaţiile furnizate ABE cuprind toate informaţiile relevante pentru rolul ABE referitor la planurile de rezoluţie a grupului. În cazul informaţiilor referitoare la filiale din ţări terţe, autoritatea de rezoluţie la nivel de grup nu are obligaţia de a le transmite fără consimţământul autorităţii de supraveghere sau al autorităţii de rezoluţie relevante din ţara terţă respectivă.

(2)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie a grupurilor, acţionând împreună cu autorităţile de rezoluţie menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf din prezentul articol, elaborează şi actualizează planurile de rezoluţie a grupurilor, în cadrul colegiilor de rezoluţie şi după consultarea cu autorităţile competente relevante, inclusiv cu autorităţile competente din jurisdicţiile statelor membre în care sunt situate sucursale de importanţă semnificativă. Autorităţile de rezoluţie a grupului pot, cu condiţia să îndeplinească cerinţele de confidenţialitate stabilite la articolul 98 din prezenta directivă, să ia iniţiativa de a implica în elaborarea şi actualizarea planurilor de rezoluţie a grupului autorităţi de rezoluţie din ţări terţe în ale căror jurisdicţii grupul a înfiinţat filiale, holdinguri financiare sau sucursale semnificative în sensul articolului 51 din Directiva 2013/36/UE.

(4)Adoptarea planului de rezoluţie a grupului ia forma unei decizii comune a autorităţii de rezoluţie a grupului şi a autorităţilor de rezoluţie ale filialelor.

(5)În absenţa unei decizii comune a autorităţilor de rezoluţie în termen de patru luni, autoritatea de rezoluţie a grupului ia propria decizie cu privire la planul de rezoluţie a grupului. Decizia este temeinic motivată şi ia în considerare avizele şi rezervele altor autorităţi de rezoluţie. Decizia se transmite întreprinderii-mamă din Uniune de către autoritate de rezoluţie a grupului.

Sub rezerva alineatului (9) din prezentul articol, dacă până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile de rezoluţie aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a grupului îşi amână decizia şi aşteaptă orice decizie care poate fi luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a grupului.

(6)În absenţa unei decizii comune a autorităţilor de rezoluţie în termen de patru luni, fiecare autoritate de rezoluţie responsabilă pentru o filială care nu este de acord cu planul de rezoluţie a grupului ia propria sa decizie şi, după caz, identifică entitatea de rezoluţie şi elaborează şi păstrează la zi un plan de rezoluţie pentru grupul de rezoluţie format din entităţile aflate în jurisdicţia sa. Fiecare dintre deciziile individuale ale autorităţilor de rezoluţie care şi-au exprimat dezacordul este motivată temeinic, prezintă motivele dezacordului cu planul de rezoluţie a grupului care a fost propus şi ia în considerare avizele şi rezervele celorlalte autorităţi de rezoluţie şi ale autorităţilor competente. Fiecare autoritate de rezoluţie notifică decizia sa celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie.

Sub rezerva alineatului (9) din prezentul articol, dacă până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile de rezoluţie aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie în cauză îşi amână decizia şi aşteaptă orice decizie care poate fi luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a filialei.

(9)În conformitate cu alineatele (5) şi (6) din prezentul articol, la cererea unei autorităţi de rezoluţie, ABE poate acorda asistenţă autorităţilor de rezoluţie în vederea ajungerii la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu excepţia cazului în care oricare dintre autorităţile de rezoluţie vizate evaluează că aspectul care face obiectul dezacordului poate afecta în orice mod responsabilităţile fiscale ale statului său membru.

Art. 14: Transmiterea planurilor de rezoluţie către autorităţile competente

CAPITOLUL II:Posibilităţile de soluţionare

Art. 15: Evaluarea posibilităţilor de soluţionare în cazul instituţiilor

(1)Statele membre se asigură că autoritatea de rezoluţie, după consultarea cu autoritatea competentă şi cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursalele semnificative, evaluează măsura în care o instituţie ce nu face parte din grup poate face obiectul unei rezoluţii, fără să se bazeze pe niciuna din următoarele:

c)orice asistenţă privind lichiditatea din partea băncii centrale oferit cu garanţii, dobânzi sau durate non-standard.

Se consideră că rezoluţia unei instituţii este posibilă dacă autoritatea de consideră fezabil şi credibil, fie să lichideze instituţia prin procedura obişnuită de insolvenţă, fie să declanşeze procedura de rezoluţie, aplicând instituţiei diferitele instrumente şi competenţe de rezoluţie evitând pe cât posibil orice efect negativ semnificativ asupra sistemului financiar al statului membru în care este stabilită instituţia, al altor state membre sau al Uniunii, inclusiv în caz de instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem, cu scopul de a asigura continuitatea funcţiilor critice desfăşurate de instituţie. Autorităţile de rezoluţie notifică ABE în timp util ori de câte ori se consideră că rezoluţia unei instituţii nu este posibilă.

(4)ABE, după consultarea CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare, specificând criteriile şi procesele care trebuie examinate în vederea evaluării posibilităţilor de soluţionare a instituţiilor sau a grupurilor menţionate la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 16.

Art. 16: Evaluarea posibilităţilor de soluţionare în cazul grupurilor

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie a grupului, împreună cu autorităţile de rezoluţie a filialelor, după consultarea cu supraveghetorul consolidant şi cu autorităţile competente ale filialelor respective, precum şi autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursalele semnificative, evaluează măsura în care un grup poate face obiectul unei proceduri de rezoluţie, fără să se bazeze pe niciuna din următoarele:

c)orice asistenţă privind lichiditatea din partea băncii centrale furnizată cu garanţii, dobânzi sau durate non-standard.

Se consideră că rezoluţia unui grup este posibilă dacă autorităţile de rezoluţie consideră că este fezabil şi credibil fie să lichideze entităţile din grup prin procedura obişnuită de insolvenţă, fie să declanşeze procedura de rezoluţie a grupului aplicând instrumente şi exercitând competenţe de rezoluţie, în privinţa entităţilor din grup care fac obiectul rezoluţiei, evitând totodată, pe cât posibil, orice consecinţă negativă semnificativă asupra sistemelor financiare ale statelor membre în care se situează entităţile sau filialele din grup, ale altor state membre sau ale Uniunii, inclusiv instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem, cu scopul de a asigura continuitatea funcţiilor critice îndeplinite de acele entităţi din grup, atunci când acestea pot fi separate cu uşurinţă în timp util sau prin alte mijloace.

(4)Statele membre se asigură că, în cazul în care un grup este format din mai multe grupuri de rezoluţie, autorităţile menţionate la alineatul (1) evaluează posibilitatea de soluţionare a fiecărui grup de rezoluţie în conformitate cu prezentul articol.

Art. 16^a: Competenţa de a interzice anumite distribuiri

(1)În cazul în care o entitate se află în situaţia în care respectă cerinţa amortizorului combinat atunci când aceasta este luată în considerare în plus faţă de fiecare dintre cerinţele menţionate la articolul 141a alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Directiva 2013/36/UE, însă nu respectă cerinţa amortizorului combinat atunci când aceasta este luată în considerare în plus faţă de cerinţele menţionate la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, atunci când sunt calculate în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a) din prezenta directivă, autoritatea de rezoluţie a entităţii respective are competenţa, în conformitate cu alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol, de a interzice entităţii să distribuie mai mult decât suma maxim distribuibilă aferentă cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile («M-MDA»), calculată în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol, prin oricare dintre următoarele măsuri:

(2)În situaţia menţionată la alineatul (1), autoritatea de rezoluţie a entităţii, după consultarea autorităţii competente, evaluează fără întârzieri inutile dacă să îşi exercite sau nu competenţa menţionată la alineatul (1), ţinând seama de toate elementele următoare:

e)dacă exercitarea competenţei menţionate la alineatul (1) este mijlocul cel mai adecvat şi proporţional de abordare a situaţiei entităţii, luând în considerare, potenţialul său impact atât asupra condiţiilor de finanţare, cât şi asupra posibilităţii de soluţionare a entităţii în cauză.

(3)Dacă autoritatea de rezoluţie constată că entitatea se află încă în situaţia menţionată la alineatul (1) la nouă luni după ce entitatea i-a notificat această situaţie, autoritatea de rezoluţie, după consultarea autorităţii competente, îşi exercită competenţa menţionată la alineatul (1), cu excepţia cazului în care autoritatea de rezoluţie constată, în urma unei evaluări, că sunt îndeplinite cel puţin două dintre următoarele condiţii:

e)o exercitare a competenţei prevăzute la alineatul (1) are efecte de propagare negative pentru o parte a sectorului bancar, subminând astfel potenţial stabilitatea financiară.

(5)Suma de înmulţit în conformitate cu alineatul (4) constă în:

(6)Factorul menţionat la alineatul (4) se stabileşte după cum urmează:

a)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de entitate care nu sunt utilizate pentru a îndeplini oricare dintre cerinţele prevăzute la articolul 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se situează în prima cuartilă (şi anume, cea mai scăzută) a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0;

b)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de entitate care nu sunt utilizate pentru a îndeplini oricare dintre cerinţele prevăzute la articolul 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se situează în a doua cuartilă a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0,2;

d)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de entitate care nu sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se situează în a patra cuartilă (şi anume, cea mai ridicată) a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0,6.

Art. 17: Competenţa de a aborda sau de a înlătura obstacolele din calea posibilităţilor de soluţionare

(1)Statele membre se asigură că, atunci când, în urma evaluării posibilităţii de soluţionare a unei entităţi, efectuată în conformitate cu articolele 15 şi 16, autoritatea de rezoluţie constată, după consultarea autorităţii competente, existenţa unor obstacole semnificative în calea posibilităţii de soluţionare a entităţii respective, autoritatea de rezoluţie respectivă notifică aceste constatări în scris entităţii în cauză, autorităţii competente şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative.

(2)Cerinţa aplicabilă autorităţilor de rezoluţie de a elabora planuri de rezoluţie şi autorităţilor de rezoluţie relevante de a ajunge la o decizie comună cu privire la planurile de rezoluţie a grupurilor de la articolul 10 alineatul (1) şi, respectiv, articolul 13 alineatul (4) este suspendată ca urmare a notificării menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, până ce măsurile de îndepărtare a obstacolelor semnificative din calea posibilităţilor de soluţionare au fost acceptate de autoritatea de rezoluţie în temeiul alineatului (3) din prezentul articol sau au fost decise în temeiul alineatului (4) din prezentul articol.

(3)În termen de patru luni de la data primirii unei notificări în conformitate cu alineatul (1), entitatea propune autorităţii de rezoluţie posibile măsuri având ca scop abordarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative identificate în notificare.

În termen de două săptămâni de la data primirii unei notificări în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol, entitatea propune autorităţii de rezoluţie posibile măsuri şi calendarul punerii lor în aplicare pentru a se asigura respectarea de către entitate a articolului 45e sau 45f din prezenta directivă şi a cerinţei amortizorului combinat, în cazul în care un obstacol semnificativ în calea posibilităţii de soluţionare este cauzat de una dintre situaţiile următoare:

a)entitatea respectă cerinţa amortizorului combinat atunci când aceasta este luată în considerare suplimentar faţă de fiecare dintre cerinţele menţionate la articolul 141a alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Directiva 2013/36/UE, însă nu respectă cerinţa amortizorului combinat atunci când aceasta este luată în considerare în plus faţă de cerinţele menţionate la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, atunci când sunt calculate în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a) din prezenta directivă; sau

b)entitatea nu respectă cerinţele menţionate la articolele 92a şi 494 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau cerinţele menţionate la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă.

(4)Dacă constată că măsurile propuse de o entitate în conformitate cu alineatul (3) nu reduc sau nu înlătură în mod eficient obstacolele în cauză, autoritatea de rezoluţie, fie direct, fie indirect prin intermediul autorităţii competente, solicită entităţii să ia măsuri alternative care pot conduce la atingerea acestui obiectiv şi notifică măsurile respective în scris entităţii, care în termen de o lună propune un plan vizând intrarea în conformitate cu acestea.

În identificarea măsurilor alternative, autoritatea de rezoluţie demonstrează că măsurile propuse de entitate nu ar reuşi să îndepărteze obstacolele din calea posibilităţii de soluţionare şi în ce mod măsurile alternative propuse sunt potrivite pentru îndepărtarea acestora. Autoritatea de rezoluţie ţine seama de ameninţarea pe care aceste obstacole la posibilitatea de soluţionare o reprezintă pentru stabilitatea financiară şi de efectul măsurilor asupra activităţii economice a entităţii, asupra stabilităţii acesteia şi a capacităţii sale de a contribui la economie.

(5)În sensul alineatului (4), autorităţile de rezoluţie au competenţa de a lua oricare dintre următoarele măsuri:

h¹)să solicite unei instituţii sau unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă să prezinte un plan de restabilire a conformităţii cu cerinţele articolului 45e sau 45f din prezenta directivă, exprimate sub forma unui procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi, după caz, cu cerinţa amortizorului combinat şi cu cerinţele menţionate la articolul 45e sau 45f din prezenta directivă, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale menţionat la articolele 429 şi 429a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

j)să solicite unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să adopte alte măsuri pentru a îndeplini cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile în temeiul articolului 45e sau 45f, inclusiv, îndeosebi, să încerce să renegocieze orice datorie eligibilă şi orice instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrument de fonduri proprii de nivel 2 pe care l-a emis, pentru a se asigura că orice decizie a autorităţii de rezoluţie de a reduce valoarea datoriei sau instrumentului în cauză sau de a-l converti ar fi aplicată în temeiul legislaţiei jurisdicţiei care îl reglementează;

k)în cazul în care o entitate este filială a unei societăţi holding cu activitate mixtă, să solicite respectivei societăţi holding cu activitate mixtă înfiinţarea unei societăţi financiare holding separate pentru a controla entitatea, dacă acest lucru este necesar pentru a facilita rezoluţia entităţii şi pentru a evita eventualele efecte negative ale aplicării instrumentelor şi ale exercitării competenţelor de rezoluţie menţionate în titlul IV asupra părţii nefinanciare a grupului.

Art. 18: Competenţa de a aborda sau de a înlătura obstacolele din calea posibilităţilor de soluţionare: tratamentul grupurilor

(1)Autoritatea de rezoluţie a grupului, împreună cu autorităţile de rezoluţie ale filialelor, în urma consultării colegiului de supraveghere şi a autorităţilor de rezoluţie ale jurisdicţiilor în care sunt situate sucursalele semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, iau în considerare evaluarea prevăzută la articolul 16 în cadrul colegiului de rezoluţie şi iau toate măsurile rezonabile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la aplicarea măsurilor identificate în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) în ceea ce priveşte toate entităţile de rezoluţie şi filialele acestora care sunt entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) şi fac parte din grap.

(2)Autoritatea de rezoluţie a grupului, în cooperare cu supraveghetorul consolidant şi cu ABE, în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, întocmeşte şi prezintă un raport întreprinderii-mamă din Uniune, autorităţilor de rezoluţie ale filialelor, care îl transmit filialelor aflate în jurisdicţia lor, şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative. Raportul este întocmit după consultarea autorităţilor competente şi analizează obstacolele semnificative din calea aplicării eficiente a instrumentelor de rezoluţie şi a exercitării competenţelor de rezoluţie în privinţa grupului, precum şi în privinţa grupurilor de rezoluţie atunci când un grup este format din mai multe grupuri de rezoluţie. Raportul ia în considerare impactul asupra modelului de afaceri al grupului şi recomandă toate măsurile proporţionale şi specifice care, în opinia autorităţii de rezoluţie a grupului, sunt necesare sau adecvate pentru eliminarea acestor obstacole.

(3)În termen de patru luni de la data primirii raportului, întreprinderea-mamă din Uniune poate prezenta observaţii şi poate propune autorităţii de rezoluţie a grupului măsuri alternative de remediere a obstacolelor identificate în raport.

În cazul în care obstacolele identificate în raport sunt cauzate de o situaţie a unei entităţi din grup menţionate la articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf din prezenta directivă, întreprinderea-mamă din Uniune, în termen de două săptămâni de la data primirii unei notificări efectuate în conformitate cu alineatul (2) al doilea paragraf de la prezentul articol, propune autorităţii de rezoluţie a grupului posibile măsuri şi calendarul punerii lor în aplicare pentru a se asigura că entitatea grupului respectă cerinţele menţionate la articolul 45e sau 45f din prezenta directivă, exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi, după caz, cerinţa amortizorului combinat şi cerinţele menţionate la articolele 45e şi 45f din prezenta directivă, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale menţionat la articolele 429 şi 429a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4)Autoritatea de rezoluţie a grupului comunică supraveghetorului consolidant, ABE, autorităţilor de rezoluţie ale filialelor şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, toate măsurile propuse de întreprinderea-mamă din Uniune. Autorităţile de rezoluţie ale grupului şi autorităţile de rezoluţie ale filialelor, în urma consultării autorităţilor competente şi a autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, fac tot posibilul pentru a ajunge la o decizie comună în cadrul colegiului de rezoluţie referitor la identificarea obstacolelor semnificative şi, după caz, la evaluarea măsurilor propuse de către întreprinderea-mamă din Uniune şi a măsurilor impuse de autorităţi în vederea abordării sau a eliminării obstacolelor, ţinând seama de impactul potenţial al măsurilor în toate statele membre în care operează grupul.

(5)Decizia comună se ia în termen de patru luni de la data prezentării unor eventuale observaţii de către întreprinderea-mamă din Uniune. În cazul în care întreprinderea-mamă din Uniune nu a prezentat observaţii, decizia comună se ia în termen de o lună de la data expirării perioadei de patru luni menţionate la alineatul (3) primul paragraf.

(6)În absenţa unei decizii comune în termenul relevant menţionat la alineatul (5), autoritatea de rezoluţie a grupului ia propria decizie privind măsurile adecvate care trebuie luate în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) la nivelul grupului.

Dacă, la încheierea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol, una dintre autorităţile de rezoluţie aduce o problemă menţionată la alineatul (9) din prezentul articol în atenţia ABE, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a grupului îşi amână decizia, aşteaptă luarea unei decizii de către ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Termenul relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a grupului.

(6¹)În absenţa unei decizii comune în termenul relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol, autoritatea de rezoluţie a entităţii relevante de rezoluţie ia propria decizie privind măsurile adecvate care trebuie luate în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) la nivelul grupului de rezoluţie.

Dacă, la încheierea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol, una dintre autorităţile de rezoluţie aduce o problemă menţionată la alineatul (9) din prezentul articol în atenţia ABE, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie îşi amână decizia, aşteaptă luarea unei decizii de către ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Termenul relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a entităţii de rezoluţie.

(7)În absenţa unei decizii comune, autorităţile de rezoluţie ale filialelor care nu sunt entităţi de rezoluţie iau propriile decizii privind măsurile adecvate care trebuie luate de filiale la nivel individual în conformitate cu articolul 17 alineatul (4).

Dacă, la încheierea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol, una dintre autorităţile de rezoluţie aduce o problemă menţionată la alineatul (9) din prezentul articol în atenţia ABE, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a filialei îşi amână decizia, aşteaptă luarea unei decizii de către ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Termenul relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a filia

CAPITOLUL III:Sprijin financiar intragrup

Art. 19: Acord de sprijin financiar intragrup

(1)Statele membre se asigură că o instituţie-mamă dintr-un stat membru, o instituţie-mamă din Uniune sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (c) sau (d) şi filialele sale din alte state membre sau din ţări terţe, care sunt instituţii sau instituţii financiare care fac obiectul supravegherii consolidate a întreprinderii-mamă, pot încheia un acord privind acordarea de sprijin financiar oricărei alte părţi la acord care îndeplineşte condiţiile de intervenţie timpurie în conformitate cu articolul 27, dacă sunt respectate condiţiile prevăzute în prezentul capitol.

(4)Statele membre elimină din dreptul intern orice obstacole de natură juridică din calea tranzacţiilor de sprijin financiar intragrup desfăşurate în conformitate cu prezentul capitol, cu condiţia ca nicio dispoziţie din prezentul capitol să nu împiedice statele membre să impună limite tranzacţiilor intragrup în temeiul dreptului intern de punere în aplicare a opţiunilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau de transpunere a Directivei 2013/36/UE, sau care impune separarea, din motive de stabilitate financiară, a unor părţi dintr-un grup sau a activităţilor desfăşurate în cadrul unui grup.

(5)Acordul de sprijin financiar intragrup poate:

(7)Acordul de sprijin financiar intragrup specifică principiile pentru calcularea contraprestaţiei datorată pentru orice tranzacţie efectuată în temeiul acordului. Aceste principii includ cerinţa de a stabili contraprestaţia în momentul furnizării sprijinului financiar. Acordul, inclusiv principiile pentru calcularea contraprestaţiei aferente furnizării sprijinului financiar, precum şi ceilalţi termeni ai acordului, respectă următoarele principii:

Art. 20: Examinarea de către autorităţile competente a proiectului de acord şi medierea

(5)Autorităţile competente trebuie să facă tot posibilul pentru ca, în termen de patru luni de la data primirii cererii de către supraveghetorul consolidant, să ajungă la o decizie comună, luând în considerare impactul potenţial, inclusiv orice consecinţe de ordin fiscal, al executării acordului în toate statele membre în care funcţionează grupul, cu privire la măsura în care termenii acordului propus respectă condiţiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la articolul 23. Decizia comună se redactează într-un document conţinând decizia motivată temeinic, care va fi transmis solicitantului de către supraveghetorul consolidant.

(6)În cazul în care autorităţile competente nu ajung la o decizie comună în termen de patru luni, supraveghetorul consolidant adoptă propria decizie în legătură cu cererea respectivă. Decizia este prezentată într-un document conţinând decizia temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate pe parcursul perioadei de patru luni. Supraveghetorul consolidant notifică decizia sa solicitantului şi celorlalte autorităţi competente.

(7)Dacă până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant îşi amână decizia şi aşteaptă decizia luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni se consideră a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

Art. 21: Aprobarea de către acţionari a proiectului de acord

Art. 23: Condiţii de acordare a sprijinului financiar la nivel de grup

(1)Sprijinul financiar poate fi acordat de o entitate din grup în conformitate cu articolul 19 doar dacă sunt îndeplinite toate următoarele condiţii:

d)pe baza informaţiilor aflate la dispoziţia organului de conducere al entităţii din grup furnizoare de sprijin financiar la momentul luării deciziei de acordare a sprijinului financiar, există o perspectivă rezonabilă ca entitatea din grup beneficiară să achite contraprestaţia sprijinului acordat, iar dacă sprijinul este acordat sub formă de împrumut, ca entitatea din grup beneficiară să îl ramburseze. Dacă sprijinul este acordat sub forma unei garanţii sau a unui titlu de valoare de orice fel, se aplică aceeaşi condiţie datoriei rezultate pentru beneficiar în cazul executării garanţiei sau titlului de valoare respective;

g)entitatea din grup care furnizează sprijinul se conformează la momentul acordării cerinţelor Directivei 2013/36/UE referitoare la capital sau la lichidităţi, precum şi oricăror cerinţe impuse în temeiul articolului 104 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, iar furnizarea sprijinului financiar nu cauzează încălcarea de către entitate a acestor cerinţe, cu excepţia cazului în care este autorizată de autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea la nivel individual a entităţii care furnizează sprijinul;

h)entitatea din grup care furnizează sprijinul se conformează la momentul acordării acestuia cerinţelor Directivei 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 referitoare la expunerile mari, inclusiv legislaţia naţională privind exercitarea opţiunilor prevăzute în aceasta, iar acordarea sprijinului financiar nu cauzează încălcarea, de către entitatea din grup, a acestor cerinţe, cu excepţia cazului în care este autorizată de autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea la nivel individual a entităţii din grup care acordă sprijinul;

Art. 24: Decizia de a furniza sprijin financiar

Decizia de a furniza sprijin financiar intragrup în conformitate cu acordul este luată de organul de conducere al entităţii din grup care furnizează sprijinul financiar. Această decizie trebuie să fie motivată şi să indice scopul sprijinului financiar propus. Mai exact, decizia precizează modul în care furnizarea sprijinului financiar este conformă cu condiţiile prevăzute la articolul 23 alineatul (1). Decizia de a accepta sprijinul financiar la nivel de grup în conformitate cu acordul este luată de organul de conducere al entităţii din grup care primeşte sprijin financiar.

Art. 25: Dreptul de opoziţie al autorităţilor competente

(1)Înainte de a acorda sprijin conform unui acord de sprijin financiar intragrup, organul de conducere al unei entităţi din grup care intenţionează să acorde sprijinul financiar trebuie să notifice:

(2)În termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii unei notificări complete, autoritatea competentă a entităţii din grup care furnizează sprijin financiar poate aproba acordarea de sprijin financiar, poate interzice sau limita acest lucru în cazul în care evaluează că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru acordarea de sprijin financiar intragrup prevăzute la articolul 23. Orice decizie a autorităţii competente privind interzicerea sau limitarea sprijinului financiar trebuie să fie motivată.

(6)Decizia organului de conducere al instituţiei de a furniza sprijin financiar se transmite către:

(7)Dacă autoritatea competentă limitează sau interzice sprijinul financiar la nivel de grup în temeiul alineatului (2) din prezentul articol şi dacă planul de redresare la nivel de grup în conformitate cu articolul 7 alineatul (5) face referire la sprijinul financiar intragrup, autoritatea competentă a entităţii din grup pentru care sprijinul este refuzat sau interzis poate solicita supraveghetorului consolidant să lanseze o reevaluare a planului de redresare la nivel de grup în temeiul articolului 8 sau, dacă planul de redresare este întocmit cu titlu individual, să solicite entităţii din grup să prezinte un plan de redresare revizuit.

Art. 26: Prezentarea informaţiilor

TITLUL III:INTERVENŢIE TIMPURIE

Art. 27: Măsuri de intervenţie timpurie

(1)În cazul în care o instituţie încalcă sau, datorită, printre altele, unei stări de deteriorare rapidă a situaţiei financiare ce include o situaţie de deteriorare rapidă a lichidităţilor, de creştere rapidă a nivelului de îndatorare, a creditelor neperformante sau a concentrării expunerilor, evaluată pe baza unui serii de indicatori de declanşare, care poate include cerinţă de fonduri proprii a instituţiei plus 1,5 puncte procentuale, sau este susceptibilă de a încălca, în viitorul apropiat, cerinţele pentru autorizare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în Directiva 2013/36/UE, în titlul II din Directiva 2014/65/UE sau în oricare dintre articolele 3-7, articolele 14-17, articolul 24, articolul 25 şi articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, statele membre se asigură că, fără a aduce atingere măsurilor menţionate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE, autorităţile competente au la dispoziţie, după caz, cel puţin următoarele măsuri:

a)să solicite organului de conducere al instituţiei punerea în aplicare a unuia sau a mai multora dintre acordurile sau măsurile stabilite în planul de redresare sau în conformitate cu articolul 5 alineatul (2) să actualizeze acest plan de redresare atunci când circumstanţele care au condus la intervenţia timpurie diferă de prezumţiile prevăzute în planul iniţial de redresare şi să pună în aplicare unul sau mai multe dintre acordurile sau măsurile stabilite în planul actualizat într-un anumit interval de timp, pentru a garanta faptul că condiţiile menţionate în fraza introductivă nu se mai aplică;

(2)Statele membre se asigură că autorităţile competente notifică autorităţile de rezoluţie, fără întârziere, cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alineatul (1) în legătură cu o instituţie şi că printre competenţele autorităţilor de rezoluţie se numără şi competenţa de a solicita instituţiei să contacteze cumpărători potenţiali pentru a pregăti rezoluţia instituţiei, sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolul 39 alineatul (2) şi a dispoziţiilor privind confidenţialitatea prevăzute la articolul 84;

Art. 28: Demiterea conducerii superioare şi a organului de conducere

În cazul în care situaţia financiară a unei instituţii se deteriorează în mod semnificativ sau atunci când se produc încălcări grave ale legislaţiei, reglementărilor sau statutelor instituţiei, ori grave nereguli administrative şi când alte măsuri luate în conformitate cu articolul 27 nu sunt suficiente pentru a pune capăt acestei deteriorări, statele membre se asigură că autorităţile competente pot solicita demiterea conducerii superioare sau a organului de conducere a instituţiei, în ansamblul său, sau cu privire la persoanele componente. Numirea noii conduceri superioare sau a noului organ de conducere se efectuează în conformitate cu dreptul intern şi dreptul Uniunii şi face obiectul aprobării din partea autorităţii competente.

Art. 29: Administratorul temporar

(1)În cazul în care înlocuirea conducerii superioare sau a organului de conducere astfel cum se menţionează la articolul 28 este considerată, de către autoritatea competentă, ca fiind insuficientă pentru remedierea situaţiei, statele membre se asigură că autorităţile competente sunt abilitate să numească unul sau mai mulţi administratori temporari ai instituţiei. În funcţie de ceea ce este proporţional în situaţia dată, autorităţile competente pot numi orice administrator temporar, fie pentru a înlocui temporar organul de conducere a instituţiei, fie pentru a colabora temporar cu organul de conducere a instituţiei, iar acest lucru este precizat de autoritatea competentă în momentul numirii. În cazul în care numeşte un administrator temporar pentru a colabora cu organul de conducere a instituţiei, autoritatea competentă precizează de asemenea, în momentul numirii, rolul, sarcinile şi competenţele administratorului temporar, precum şi eventualele cerinţe pentru organul de conducere a instituţiei, şi anume de a se consulta cu administratorul temporar sau de a obţine aprobarea acestuia înainte de a lua anumite decizii sau măsuri. Autorităţii competente i se solicită să facă publică numirea oricărui administrator temporar, cu excepţia cazului în care administratorul temporar nu deţine competenţa de a reprezenta instituţia. În plus, statele membre trebuie să se asigure că orice administrator temporar deţine calificările, cunoştinţele şi capacitatea necesare pentru îndeplinirea funcţiilor sale şi nu este implicat în niciun conflict de interese.

(2)În funcţie de ceea ce este proporţional în situaţia dată, autoritatea competentă precizează competenţele administratorului temporar în momentul numirii acestuia. Printre aceste competenţe se pot număra toate sau unele dintre competenţele deţinute de organul de conducere ale instituţiei în conformitate cu statutul instituţiei şi cu dreptul intern, inclusiv competenţa de a exercita toate sau o parte din funcţiile administrative ale organului de conducere a instituţiei. Competenţele administratorului temporar în raport cu instituţia sunt în conformitate cu dreptul societăţilor aplicabil.

(3)Rolul şi funcţiile administratorului temporar sunt precizate de autoritatea competentă în momentul numirii acestuia şi pot include estimarea poziţiei financiare a instituţiei, gestionarea activităţii sau a unei părţi a activităţii instituţiei în vederea menţinerii sau restabilirii poziţiei financiare a instituţiei şi adoptarea de măsuri în vederea restabilirii gestionării corecte şi prudente a activităţii instituţiei. Autoritatea competentă precizează, în momentul numirii administratorului temporar, eventualele limite ale rolului şi funcţiilor acestuia.

(5)Autoritatea competentă poate solicita ca anumite acte ale unui administrator temporar să facă obiectul aprobării prealabile a autorităţii competente. Autoritatea competentă precizează orice astfel de cerinţe în momentul numirii unui administrator temporar sau în momentul oricărei modificări a condiţiilor mandatului administratorului temporar.

Art. 30: Coordonarea măsurilor de intervenţie timpurie şi numirea administratorului temporar în cazul grupurilor

(2)În urma acestei notificări şi consultări, supraveghetorul consolidant decide dacă să aplice vreuna dintre măsurile prevăzute la articolul 27 sau să numească un administrator temporar în conformitate cu articolul 29 în raport cu întreprinderea-mamă relevantă din Uniune, ţinând seama de impactul acestor măsuri asupra entităţilor din grup situate în alte state membre. Supraveghetorul consolidant notifică această decizie celorlalte autorităţi competente din cadrul colegiului de supraveghere şi ABE.

(3)Atunci când condiţiile de impunere a cerinţelor prevăzute la articolul 27 sau de numire a unui administrator temporar în conformitate cu articolul 29 sunt îndeplinite în legătură cu o filială a unei întreprinderi-mamă din Uniune, autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea la nivel individual care intenţionează să ia o măsură în conformitate cu articolele respective notifică ABE şi se consultă cu supraveghetorul consolidant.

În urma acestei notificări şi consultări, autoritatea competentă decide dacă să aplice vreuna dintre măsurile prevăzute la articolul 27 sau să numească un administrator temporar în conformitate cu articolul 29. La luarea acestei decizii se ţine seama în mod corespunzător de orice evaluare realizată de supraveghetorul consolidant. Autoritatea competentă notifică decizia supraveghetorului consolidant şi celorlalte autorităţi competente din cadrul colegiului de supraveghere, precum şi ABE.

(4)În cazul în care mai multe autorităţi competente intenţionează să numească un administrator temporar sau să aplice oricare din măsurile de la articolul 27 mai multor instituţii din cadrul aceluiaşi grup, supraveghetorul consolidant şi celelalte autorităţi competente relevante evaluează în ce măsură numirea aceluiaşi administrator temporar pentru toate entităţile în cauză sau coordonarea aplicării oricărora din măsurile menţionate la articolul 27 mai multor instituţii ar fi mai adecvată pentru a facilita găsirea unor soluţii pentru restabilirea poziţiei financiare a instituţiei în cauză. Această evaluare ia forma unei decizii comune a supraveghetorului consolidant şi a celorlalte autorităţi competente relevante. Decizia comună se ia în termen de cinci zile de la data notificării menţionate la alineatul (1). Decizia comună trebuie să fie motivată şi trebuie prezentată sub forma unui document transmis întreprinderii-mamă din Uniune de către supraveghetorul consolidant.

(6)La solicitarea oricărei autorităţi competente, ABE poate să acorde asistenţă autorităţilor competente care intenţionează să aplice una sau mai multe dintre măsurile menţionate la articolul 27 alineatul (1) litera (a) din prezenta directivă în ceea ce priveşte punctele 4, 10, 11 şi 19 din secţiunea A din anexa la prezenta directivă, la articolul 27 alineatul (1) litera (e) din prezenta directivă sau la articolul 27 alineatul (1) litera (g) din prezenta directivă pentru ajungerea la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(7)Decizia fiecărei autorităţi competente trebuie să fie motivată. Această decizie ţine seama de opiniile şi rezervele exprimate de celelalte autorităţi competente pe parcursul perioadei de consultare menţionate la alineatul (1) sau la alineatul (3) sau pe parcursul perioadei de 5 zile menţionate la alineatul (4) precum şi de impactul potenţial al deciziei asupra stabilităţii financiare din statele membre vizate. Deciziile sunt transmise întreprinderii-mamă din Uniune de către supraveghetorul consolidant şi filialelor de către autorităţile competente respective.

În situaţiile menţionate la alineatul (6) din prezentul articol, în care înainte de sfârşitul perioadei de consultare menţionate la alineatele (1) şi (3) din prezentul articol sau până la finalul perioadei de cinci zile menţionate la alineatul (4) din prezentul articol, oricare dintre autorităţile competente implicate a adus problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant şi celelalte autorităţi competente îşi amână deciziile şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând apoi propriile lor decizii în conformitate cu decizia ABE. Perioada de cinci zile se consideră a fi perioadă de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria sa decizie în termen de trei zile. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de cinci zile sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

TITLUL IV:REZOLUŢIA

CAPITOLUL I:Obiective, condiţii şi principii generale

Art. 31: Obiectivele rezoluţiei

(2)Obiectivele rezoluţiei menţionate la alineatul (1) din prezentul articol sunt:

Art. 32: Condiţii pentru declanşarea procedurii de rezoluţie

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie iau o măsură de rezoluţie cu privire la una dintre instituţiile menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (a) numai dacă autoritatea de rezoluţie consideră că sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:

b)având în vedere calendarul şi alte circumstanţe relevante, nu există nicio perspectivă rezonabilă potrivit căreia intrarea în dificultate a unei instituţii ar putea fi împiedicată, într-o perioadă rezonabilă, prin măsuri alternative ale sectorului privat, inclusiv prin măsuri luate de către un SIP sau prin măsuri de supraveghere, inclusiv prin măsuri de intervenţie timpurie sau prin reducerea valorii sau conversia instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor eligibile în conformitate cu articolul 59 alineatul (2), măsuri ce vizează instituţia în cauză;

(2)Statele membre pot să prevadă faptul că, pe lângă autoritatea competentă, stabilirea faptului că instituţia este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate conform alineatului (1) litera (a) poate fi făcută şi de autoritatea de rezoluţie, în urma consultării autorităţii competente, în cazul în care autorităţile de rezoluţie în temeiul dreptului intern dispun de instrumentele necesare pentru a stabili acest lucru, în special de acces adecvat la informaţiile relevante. Autoritatea competentă prezintă autorităţii de rezoluţie orice informaţii relevante pe care aceasta din urmă le solicită pentru a-şi putea realiza evaluarea fără întârziere.

(4)În sensul alineatului (1) litera (a), se consideră că o instituţie este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate, dacă este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile următoare:

d)este necesar un sprijin financiar public extraordinar, cu excepţia cazului în care, pentru evita sau a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru şi a menţine stabilitatea financiară, sprijinul financiar public extraordinar îmbracă oricare dintre formele următoare:

În fiecare din cazurile menţionate la litera (d) punctele (i), (ii) şi (iii) din primul paragraf, măsurile de garantare sau măsurile echivalente acestora menţionate la aceste puncte se limitează la instituţiile solvabile şi sunt condiţionate de aprobarea finală în temeiul cadrului Uniunii privind ajutoarele de stat. Măsurile respective au caracter temporar şi preventiv şi sunt proporţionale în raport cu remedierea consecinţelor pe care le are perturbarea gravă şi nu sunt utilizate pentru a compensa pierderile pe care instituţia le-a suportat sau este susceptibilă se le suporte în viitorul apropiat.

Măsurile de sprijin menţionate la litera (d) punctul (iii) se limitează la injecţiile necesare pentru a soluţiona deficitul de capital a cărui existenţă a fost stabilită în cadrul simulării situaţiilor de criză la nivel naţional, la nivelul Uniunii sau la nivelul MUS, la evaluări ale calităţii activelor sau la exerciţii echivalente desfăşurate de către Banca Centrală Europeană, ABE sau de către autorităţile naţionale, după caz, confirmate de către autoritatea competentă.

Art. 32^a: Condiţii de declanşare a rezoluţiei cu privire la un organism central şi la instituţiile de credit afiliate în mod permanent unui organism central

Art. 32^b: Procedurile de insolvenţă în ceea ce priveşte instituţiile şi entităţile care nu fac obiectul măsurilor de rezoluţie

Art. 33: Condiţii de declanşare a procedurii de rezoluţie în cazul instituţiilor financiare şi al societăţilor financiare holding

(3)În cazul în care instituţiile-filiale ale unei societăţi holding cu activitate mixtă sunt deţinute, direct sau indirect, de către o societate financiară holding intermediară, planul de rezoluţie prevede că societatea financiară holding intermediară este identificată ca o entitate de rezoluţie, iar statele membre se asigură că măsurile de rezoluţie în sensul rezoluţiei grupului sunt luate în ceea ce priveşte societatea financiară holding intermediară. Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie nu iau măsuri de rezoluţie în sensul rezoluţiei grupului în ceea ce priveşte societatea holding cu activitate mixtă.

(4)În temeiul dispoziţiilor alineatului (3) al prezentului articol şi în pofida faptului că o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (c) sau (d) nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 32 alineatul (1), autorităţile de rezoluţie pot lua măsuri de rezoluţie cu privire la o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (c) sau (d) în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:

Art. 33^a: Competenţa de a suspenda anumite obligaţii

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie, după consultarea autorităţilor competente, care răspund în timp util, au competenţa de a suspenda orice obligaţii de plată sau de livrare în temeiul oricărui contract la care o instituţie sau o entitate menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) este parte atunci când sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:

(2)Competenţa menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică obligaţiilor de plată şi de livrare datorate:

c)băncilor centrale.

Autorităţile de rezoluţie stabilesc domeniul de aplicare al competenţei menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte. În special, autorităţile de rezoluţie evaluează cu atenţie dacă este adecvată prelungirea suspendării în cazul depozitelor eligibile, în conformitate cu definiţia de la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/49/UE, în special în ceea ce priveşte depozitele garantate deţinute de persoane fizice şi de microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii.

(4)Perioada de suspendare în temeiul alineatului (1) este cât mai scurtă posibil şi nu depăşeşte perioada minimă pe care autoritatea de rezoluţie o consideră necesară pentru scopurile indicate la alineatul (1) literele (c) şi (d) şi, în orice caz, nu depăşeşte perioada dintre publicarea unei notificări de suspendare în temeiul alineatului (8) şi miezul nopţii din statul membru al autorităţii de rezoluţie a instituţiei sau entităţii de la finalul zilei de lucru care urmează zilei publicării respective.

(5)Atunci când îşi exercită competenţa menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol, autorităţile de rezoluţie ţin seama de impactul pe care l-ar putea avea exercitarea respectivei competenţe asupra bunei funcţionări a pieţelor financiare şi iau în considerare normele naţionale existente, precum şi competenţele de supraveghere şi competenţele judiciare, pentru a proteja drepturile creditorilor şi egalitatea de tratament a creditorilor în procedura obişnuită de insolvenţă. Autorităţile de rezoluţie au în vedere, în special, aplicarea potenţială a procedurilor naţionale de insolvenţă în ceea ce priveşte instituţia sau entitatea, ca urmare a constatării menţionate la articolul 32 alineatul (1) litera (c), şi ia măsurile pe care le consideră adecvate pentru a asigura o coordonare corespunzătoare cu autorităţile administrative sau judiciare naţionale.

(8)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie înştiinţează instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) şi autorităţile menţionate la articolul 83 alineatul (2) literele (a)-(h) fără întârziere atunci când îşi exercită competenţa menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol, după ce s-a stabilit faptului că instituţia este în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (a) şi înainte de luarea deciziei de rezoluţie.

(9)Prezentul articol nu aduce atingere dispoziţiilor cuprinse în dreptul naţional al statelor membre care acordă competenţe de a suspenda obligaţiile de plată sau de livrare ale instituţiilor şi ale entităţilor menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol înainte de stabilirea faptului că respectivele instituţii sau entităţi sunt în curs de a intra în dificultate sau susceptibile de a intra în dificultate în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (a) sau de a suspenda obligaţiile de plată sau de livrare ale instituţiilor sau ale entităţilor care urmează să fie lichidate în cadrul procedurii obişnuite de insolvenţă şi care depăşesc domeniul de aplicare şi durata prevăzută la acest articol. Aceste competenţe se exercită în conformitate cu domeniul de aplicare, durata şi condiţiile prevăzute în legislaţia naţională relevantă. Condiţiile prevăzute în prezentul articol nu aduc atingere condiţiilor legate de această competenţă de suspendare a obligaţiilor de plată sau de livrare.

(10)Statele membre se asigură că, în cazul în care o autoritate de rezoluţie exercită competenţa de a suspenda obligaţiile de plată sau de livrare în legătură cu o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) în temeiul alineatului (1) de la prezentul articol, autoritatea de rezoluţie poate de asemenea exercita, pe durata respectivei suspendări, competenţa de a:

(11)În cazul în care, după stabilirea faptului că o instituţie sau o entitate este în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (a), o autoritate de rezoluţie şi-a exercitat competenţa de suspendare a obligaţiilor de plată sau de livrare în condiţiile prevăzute la alineatul (1) sau (10) de la prezentul articol şi dacă ulterior sunt luate măsuri de rezoluţie cu privire la instituţia sau entitatea respectivă, autoritatea de rezoluţie nu îşi exercită competenţele prevăzute la articolul 69 alineatul (1), la articolul 70 alineatul (1) sau la articolul 71 alineatul (1) cu privire la respectiva instituţie sau entitate.

Art. 34: Principii generale care reglementează rezoluţia

(1)Statele membre se asigură că, atunci când autorităţile de rezoluţie aplică instrumente şi exercită competenţe de rezoluţie, ele iau toate măsurile necesare pentru a garanta că măsurile de rezoluţie sunt luate în conformitate cu următoarele principii:

(4)În cazul în care unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) i se aplică un instrument de vânzare a activităţii, un instrument al instituţiei-punte sau un instrument de separare a activelor, se consideră că instituţia sau entitatea face obiectul procedurii de insolvenţă sau al unei proceduri asemănătoare de insolvenţă în sensul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE a Consiliului (¹).

CAPITOLUL II:Administratorul special

Art. 35: Administratorul special

(3)Administratorul special are obligaţia statutară de a lua toate măsurile necesare pentru a promova obiectivele rezoluţiei menţionate la articolul 31 şi pentru a pune în aplicare măsurile de rezoluţie în conformitate cu decizia autorităţii de rezoluţie. După caz, această obligaţie are prioritate faţă de orice altă obligaţie de conducere rezultând din statutul instituţiei sau din dreptul intern, dacă acestea sunt incompatibile. Măsurile în cauză pot include o majorare a capitalului, reorganizarea structurii de proprietate a instituţiei sau preluarea controlului de către instituţii solide din punct de vedere financiar şi organizaţional, în conformitate cu instrumentele de rezoluţie menţionate la capitolul IV.

CAPITOLUL III:Evaluare

Art. 36: Evaluare în scopul rezoluţiei

(1)Înainte de a lua vreo măsură de rezoluţie sau de a exercita competenţa de reducere a valorii contabile sau de conversie a iinstrumentelor de capital şi datorii eligibile în conformitate cu articolul 59 relevante, autorităţile de rezoluţie se asigură că o persoană independentă de orice autoritate publică, inclusiv de autoritatea de rezoluţie şi de instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), efectuează o evaluare corectă, prudentă şi realistă a activelor şi pasivelor instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d). Sub rezerva alineatului (13) din prezentul articol şi a articolului 85, în cazul în care sunt respectate toate cerinţele enunţate la prezentul articol, evaluarea se consideră a fi definitivă.

(4)Scopurile evaluării sunt:

(5)Fără a aduce atingere, după caz, cadrului Uniunii privind ajutoarele de stat, evaluarea se bazează pe estimări prudente, inclusiv în ceea ce priveşte ratele de default şi gravitatea pierderilor. Evaluarea nu se bazează pe nicio potenţială furnizare viitoare de sprijin financiar public extraordinar sau de asistenţă privind lichiditatea în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale sau orice asistenţă sub formă de lichidităţi din partea băncii centrale acordată cu garanţii, dobânzi sau durate non-standard instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din momentul în care se ia măsura de rezoluţie sau în care se exercită competenţa de reducere a valorii contabile sau de conversie a instrumentelor de capital şi datorii eligibile în conformitate cu articolul 59 relevante. În plus, evaluarea ţine seama de faptul că, în cazul în care se aplică unul dintre instrumentele de rezoluţie:

(6)Evaluarea trebuie să fie însoţită de următoarele informaţii, care trebuie să figureze în registrele şi evidenţele contabile ale instituţiei sau ale entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d):

(8)Evaluarea indică repartizarea creditorilor pe categorii în funcţie de rangurile de prioritate conform legislaţiei aplicabile privind insolvenţa şi furnizează o estimare a tratamentului de care ar fi putut beneficia fiecare dintre categoriile de acţionari şi de creditori dacă instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) ar fi fost lichidată conform procedurilor obişnuite de insolvenţă.

(9)În cazul în care, din cauza caracterului urgent al situaţiei, nu este posibilă respectarea cerinţelor prevăzute la alineatele (6) şi (8) sau se aplică alineatul (2), trebuie efectuată o evaluare provizorie. Evaluarea provizorie respectă efectuată cerinţele prevăzute la alineatul (3) şi, pe cât este posibil în mod rezonabil având în vedere situaţia dată, cu cerinţele de la alineatele (1), (6) şi (8).

(10)O evaluare care nu respectă toate cerinţele prevăzute în prezentul articol este considerată provizorie până la momentul în care o persoană independentă efectuează o evaluare care respectă pe deplin toate cerinţele prevăzute la prezentul articol. Această evaluare definitivă ex post se efectuează cât mai curând posibil. Ea poate fi efectuată fie separat de evaluarea menţionată la articolul 74, fie simultan cu cea efectuată de aceeaşi persoană independentă, însă este distinctă de aceasta.

(11)În situaţia în care evaluarea definitivă ex post estimează că valoarea activului net al instituţiei sau al entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) este mai mare decât valoarea activului net al instituţiei sau al entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) estimată de evaluarea provizorie, autoritatea de rezoluţie are posibilitatea:

(12)Fără a aduce atingere alineatului (1), evaluarea provizorie efectuată în conformitate cu alineatele (9) şi (10) este un temei valabil pentru ca autorităţile de rezoluţie să ia măsuri de rezoluţie, inclusiv să preia controlul unei instituţii sau entităţi în curs de a intra în dificultate menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), sau să îşi exercite competenţa de reducere a valorii contabile sau de conversie a instrumentelor de capital şi datorii eligibile în conformitate cu articolul 59l.

(15)ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza criteriile de mai jos, în sensul aplicării alineatelor (1), (3) şi (9) din prezentul articol şi a articolului 74:

CAPITOLUL IV:Instrumente de rezoluţie

SECŢIUNEA 1:Principii generale

Art. 37: Principii generale ale instrumentelor de rezoluţie

(2)În cazul în care autoritatea de rezoluţie decide să aplice un instrument de rezoluţie unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), iar măsura de rezoluţie respectivă ar duce la suportarea unor pierderi de către creditori sau la conversia creanţelor acestora, autoritatea de rezoluţie îşi exercită competenţa de reducere a valorii contabile sau de conversie a instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile în conformitate cu articolul 59 imediat înainte sau odată cu aplicarea instrumentului de rezoluţie.

(6)În cazul în care doar instrumentele de rezoluţie menţionate la alineatul (3) litera (a) sau (b) din prezentul articol sunt utilizate pentru a transfera doar parţial active, drepturi sau pasive ale unei instituţii aflate în rezoluţie, instituţia sau entitatea reziduală menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) de la care au fost transferate activele, drepturile sau pasivele este lichidată în baza procedurii obişnuite de insolvenţă. Acest lucru se realizează într-un termen rezonabil, având în vedere orice eventuală situaţie în care instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) trebuie să furnizeze servicii sau sprijin în conformitate cu articolul 65, pentru a permite beneficiarului să-şi desfăşoare activităţile sau serviciile achiziţionate în temeiul transferului, precum şi orice alt motiv care face continuarea părţii reziduale a instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) necesară pentru atingerea obiectivelor rezoluţiei sau respectarea principiilor prevăzute la articolul 34.

(7)Autoritatea de rezoluţie şi orice mecanism de finanţare ce acţionează în temeiul articolului 101 poate recupera orice eventuale cheltuieli rezonabile suportate în mod corespunzător în legătură cu utilizarea instrumentelor de rezoluţie, cu exercitarea competenţelor de rezoluţie sau cu utilizarea instrumentelor guvernamentale de stabilizare financiară, întruna sau mai multe dintre modalităţile următoare:

(9)Statele membre pot să confere autorităţilor de rezoluţie instrumente şi competenţe suplimentare care să poată fi exercitate în cazul în care o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie, dacă:

(10)În situaţia extraordinară a unei crize sistemice, autoritatea de rezoluţie poate căuta finanţare din surse de finanţare alternative prin utilizarea instrumentelor de stabilizare guvernamentale prevăzute la articolele 56-58 atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)acţionarii şi deţinătorii de alte instrumente de proprietate, precum şi deţinătorii de instrumente de capital relevante şi de alte datorii care pot face obiectul recapitalizării interne au adus o contribuţie, prin reducerea valorii contabile, prin conversie sau prin alte modalităţi, în vederea absorbţiei pierderilor şi a recapitalizării instituţiei aflate în rezoluţie, în valoare de cel puţin 8 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile proprii ale instituţiei respective, cuantificată la momentul luării măsurii de rezoluţie în conformitate cu evaluarea prevăzută la articolul 36;

SECŢIUNEA 2:Instrumentul de vânzare a activităţii

Art. 38: Instrumentul de vânzare a activităţii

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a transfera către un cumpărător care nu este o instituţie-punte:

b)orice categorii de active, drepturi sau pasive ale unei instituţii aflate în rezoluţie sau totalitatea acestora.

(4)Sub rezerva articolului 37 alineatul (7), orice contraprestaţie plătită de cumpărător se face în favoarea:

(6)După aplicarea instrumentului de vânzare a activităţii şi cu aprobarea cumpărătorului, autorităţile de rezoluţie pot exercita competenţele de transfer în ceea ce priveşte activele, drepturile ori pasivele transferate cumpărătorului, în vederea transferului activelor, drepturilor sau pasivelor înapoi la instituţia aflată în rezoluţie, ori al acţiunilor sau al altor instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor iniţiali, iar instituţia aflată în rezoluţie sau proprietarii iniţiali au obligaţia de a accepta orice astfel de active, drepturi sau pasive, acţiuni sau alte instrumente de proprietate.

(8)Prin derogare de la articolele 22-25 din Directiva 2013/36/UE de la obligaţia de a informa autorităţile competente de la articolul 26 din Directiva 2013/36/UE, articolul 10 alineatul (3), articolul 11 alineatele (1) şi (2) şi articolele 12 şi 13 din Directiva 2014/65/UE şi de la obligaţia de notificare menţionată la articolul 11 alineatul (3) din respectiva directivă, în cazul în care o vânzare de acţiuni sau alte instrumente de proprietate în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a activităţii ar duce la achiziţionarea sau majorarea unei participaţii calificate într-o instituţie de tipul celor menţionate la articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE sau la articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE, autoritatea competentă a acelei instituţii efectuează evaluarea necesară în temeiul acelor articole în timp util, astfel încât să nu întârzie aplicarea instrumentului de vânzare a activităţii şi să împiedice măsura de rezoluţie să îşi atingă obiectivele relevante ale rezoluţiei.

(9)Statele membre se asigură că, în cazul în care autoritatea competentă a respectivei instituţii nu a finalizat evaluarea menţionată la alineatul (8) de la data transferului de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate în cursul aplicării instrumentului de vânzare a activităţii de către autoritatea de rezoluţie, se aplică următoarele dispoziţii:

f)dacă autoritatea competentă se opune respectivului transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător, atunci:

(12)Statele membre se asigură că cumpărătorul menţionate la alineatul (1) poate continua să exercite drepturile conferite de calitatea de membru şi drepturile de acces la sistemele de plată, compensare şi decontare, la bursele de valori, la schemele de compensare pentru investitori şi la schemele de garantare a depozitelor ale instituţiei aflate în rezoluţie, cu condiţia ca aceasta să îndeplinească criteriile legate de calitatea de membru şi criteriile de participare pentru lua parte la astfel de sisteme.

b)în cazul în care cumpărătorul nu îndeplineşte criteriile legate de calitatea de membru sau criteriile de participare la un sistem relevant de plată, compensare sau decontare, la bursa de valori, la o schemă de compensaţii pentru investitori sau la o schemă de garantare a depozitelor, drepturile menţionate la primul paragraf se exercită pentru o perioadă de timp care poate fi precizată de autoritatea de rezoluţie, de maxim 24 de luni, care poate fi prelungită la cererea cumpărătorului adresată autorităţii de rezoluţie.

Art. 39: Instrumentul de vânzare a activităţii: cerinţe procedurale

(1)Sub rezerva alineatului (3) din prezentul articol, atunci când aplică unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) instrumentul de vânzare a activităţii, autoritatea de rezoluţie scoate pe piaţă sau ia măsuri în vederea scoaterii pe piaţă a activelor, drepturilor, pasivelor, acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate a acelei instituţii pe care autoritatea intenţionează să le transfere. Grupuri de drepturi, active şi pasive pot fi scoase pe piaţă separat.

(2)Fără a aduce atingere, după caz, cadrului Uniunii pentru ajutoarele de stat, scoaterea pe piaţă menţionată la alineatul (1) se efectuează în conformitate cu următoarele criterii:

f)scopul său trebuie să fie maximizarea, pe cât posibil, a preţului de vânzare al acţiunilor sau altor instrumente de proprietate, al activelor, drepturilor sau pasivelor în cauză.

(3)Autoritatea de rezoluţie poate aplica instrumentul de vânzare a activităţii fără respectarea cerinţei privind scoaterea pe piaţă prevăzută la alineatul (1), în cazul în care stabileşte faptul că respectarea acestor cerinţe ar putea submina unul sau mai multe dintre obiectivele rezoluţiei şi mai ales dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

SECŢIUNEA 3:Instrumentul instituţiei-punte

Art. 40: Instrumentul instituţiei punte

(1)Pentru ca instrumentul instituţiei-punte să fie eficace şi pentru a ţine seama de necesitatea de a păstra funcţiile critice ale instituţiei-punte, statele membre trebuie să se asigure că autorităţile de rezoluţie deţin competenţa de a transfera către o instituţie-punte:

(2)Instituţia-punte este o persoană juridică care îndeplineşte toate cerinţele următoare:

b)este creată în scopul de a primi şi a deţine unele sau toate acţiunile sau alte instrumente de proprietate emise de o instituţie aflată în rezoluţie ori unele sau toate activele, drepturile şi pasivele uneia sau mai multor instituţii aflate în rezoluţie în vederea păstrării accesului la funcţiile critice şi a vânzării instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d).

(4)Sub rezerva articolului 37 alineatul (7), orice contraprestaţie plătită de instituţia-punte se face în favoarea:

(6)În urma aplicării instrumentului instituţiei-punte, autoritatea de rezoluţie poate:

(7)Autorităţile de rezoluţie pot transfera înapoi acţiuni sau alte instrumente de proprietate sau active, drepturi sau pasive de la instituţia-punte într-una dintre următoarele situaţii:

b)atunci când aceste acţiuni sau alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau pasive specifice nu îndeplinesc condiţiile de transfer sau nu se încadrează în categoria acţiunilor sau altor instrumente de proprietate, activelor, drepturilor sau pasivelor specificate în cadrul instrumentului prin care este efectuat transferul.

(9)În sensul exercitării libertăţilor de a presta servicii sau de a se stabili într-un alt stat membru în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau cu Directiva 2014/65/UE, instituţia-punte este considerată a fi o continuare a instituţiei aflate în rezoluţie şi poate continua să exercite toate drepturile exercitate de instituţia aflată în rezoluţie aferente activelor, drepturilor sau pasivelor transferate.

(10)Statele membre se asigură că instituţia-punte poate continua să exercite drepturile conferite de calitatea de membru şi drepturile de acces la sistemele de plată, compensare şi decontare, la bursele de valori, la schemele de compensare pentru investitori şi la schemele de garantare a depozitelor ale instituţiei aflate în rezoluţie, cu condiţia ca aceasta să îndeplinească criteriile legate de calitatea de membru şi criteriile de participare pentru lua parte la astfel de sisteme.

b)În cazul în care instituţia-punte nu întruneşte criteriile legate de calitatea de membru sau criteriile de participare la un sistem relevant de plată, compensare sau decontare, la bursa de valori, la o schemă de compensare pentru investitori sau la un sistem de garantare a depozitelor, drepturile menţionate la primul paragraf se exercită pentru o perioadă de timp care poate fi precizată de autoritatea de rezoluţie, de maximum 24 de luni, care poate fi prelungită la cererea instituţiei-punte adresată autorităţii de rezoluţie.

(12)Obiectivele instituţiei-punte nu implică nicio îndatorire sau responsabilitate faţă de acţionarii sau creditorii instituţiei aflate în rezoluţie, iar organul de conducere sau conducerea superioară nu are nicio răspundere faţă de acţionarii sau creditorii respectivi pentru actele şi omisiunile săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor lor, cu excepţia cazului în care actul sau omisiunea în cauză implică o neglijenţă sau o abatere gravă în conformitate cu dreptul intern, care afectează în mod direct drepturile acţionarilor sau creditorilor.

Art. 41: Funcţionarea unei instituţii-punte

(1)Statele membre se asigură că funcţionarea unei instituţii punte respectă următoarele cerinţe:

g)instituţia-punte funcţionează în conformitate cu cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat, iar autoritatea de rezoluţie poate prevedea restricţii asupra activităţii sale în consecinţă.

Fără a aduce atingere dispoziţiilor menţionate la literele (e) şi (f) din primul paragraf şi în cazul în care este necesar pentru a îndeplini obiectivele rezoluţiei, instituţia-punte poate fi instituită şi autorizată fără respectarea Directivei 2013/36/UE sau Directivei 2014/65/UE, pentru o perioadă scurtă de timp, la începutul funcţionării sale. În acest scop, autoritatea de rezoluţie înaintează autorităţii competente o cerere în acest sens. Dacă decide să acorde o astfel de autorizaţie, autoritatea competentă indică intervalul în care instituţia-punte este scutită de respectarea cerinţelor respectivelor directive.

(2)Sub rezerva eventualelor restricţii aplicate în conformitate cu normele Uniunii sau cele naţionale în materie de concurenţă, conducerea instituţiei-punte gestionează instituţia-punte în vederea păstrării accesului la funcţiile critice şi a vânzării instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), a activelor, drepturilor sau pasivelor sale către unul sau mai mulţi cumpărători din sectorul privat, atunci când condiţiile sunt prielnice şi în termenul specificat la alineatul (4) din prezentul articol sau la alineatul (6) din prezentul articol, după caz.

(3)Autoritatea de rezoluţie decide că o instituţie-punte nu mai reprezintă o instituţie-punte în conformitate cu articolul 40 alineatul (2) în momentul apariţiei oricăreia dintre următoarele situaţii:

(4)Atunci când autoritatea de rezoluţie încearcă să vândă instituţia-punte sau activele, drepturile ori pasivele acesteia, statele membre se asigură că instituţia-punte sau activele ori pasivele relevante sunt puse în vânzare în mod deschis şi transparent şi că vânzarea nu le denaturează în mod semnificativ, nu favorizează sau discriminează în mod necuvenit anumiţi cumpărători potenţiali.

SECŢIUNEA 4:Instrumentul de separare a activelor

Art. 42: Instrumentul de separare a activelor

(1)Pentru ca instrumentul de separare a activelor să fie eficace, statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie deţin competenţa de a transfera activele, drepturile sau pasivele unei instituţii aflate în rezoluţie sau ale unei instituţii-punte către unul sau mai multe vehicule de gestionare a activelor.

(2)În sensul instrumentului de separare a activelor, un vehicul de gestionare a activelor este o persoană juridică ce îndeplineşte toate cerinţele de mai jos:

(4)Statele membre se asigură că funcţionarea unui vehicul de gestionare a activelor respectă următoarele dispoziţii:

(5)Autorităţile de rezoluţie pot exercita competenţa menţionată la alineatul (1) pentru a transfera active, drepturi sau pasive numai în cazul în care:

(9)Autorităţile de rezoluţie pot transfera active, drepturi sau pasive de la instituţia aflată în rezoluţie la unul sau mai multe vehicule de gestionare a activelor în mai multe rânduri şi pot transfera înapoi active, drepturi sau pasive de la unul sau mai multe vehicule de gestionare a activelor la instituţia aflată în rezoluţie, dacă şi numai dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (10).

(10)Autorităţile de rezoluţie pot transfera înapoi drepturi, active sau pasive, de la vehiculul de gestionare a activelor la instituţia aflată în rezoluţie, într-una dintre următoarele situaţii:

(13)Obiectivele vehiculului de gestionare a activelor nu implică nicio îndatorire sau responsabilitate faţă de acţionarii sau creditorii instituţiei aflate în rezoluţie, iar organul de conducere sau conducerea superioară nu are nicio răspundere faţă de acţionarii sau creditorii respectivi pentru actele sau omisiunile săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor lor, cu excepţia cazului în care actul sau omisiunea în cauză implică o neglijenţă sau o abatere gravă în conformitate cu dreptul intern, care afectează în mod direct drepturile acţionarilor sau creditorilor.

SECŢIUNEA 5:Instrumentul de recapitalizare internă

SUBSECŢIUNEA 1:Obiectivul şi domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă

Art. 43: Instrumentul de recapitalizare internă

(2)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie pot aplica instrumentul de recapitalizare internă în vederea îndeplinirii obiectivelor rezoluţiei specificate la articolul 31, în conformitate cu principiile rezoluţiei specificate la articolul 34 pentru oricare din următoarele scopuri:

a)recapitalizarea unei instituţii sau a unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă care îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie într-o măsură suficientă pentru a restabili capacitatea acesteia de a se conforma condiţiilor de autorizare (în măsura în care respectivele condiţii se aplică entităţii) şi de a continua să-şi desfăşoare activităţile pentru care este autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau cu Directiva 2014/65/UE, în cazul în care entitatea este autorizată în conformitate cu respectivele directive şi pentru a menţine un nivel suficient de încredere a pieţei în instituţie sau entitate;

(3)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie pot aplica instrumentul de recapitalizare internă în scopul menţionat la alineatul (2) litera (a) din prezentul articol, numai în cazul în care există o perspectivă rezonabilă potrivit căreia aplicarea acestui instrument, împreună cu alte măsuri relevante, inclusiv măsuri puse în aplicare în conformitate cu planul de reorganizare a activităţii menţionat la articolul 52 va avea drept rezultat nu doar realizarea obiectivelor relevante ale rezoluţiei, ci şi restabilirea viabilităţii pe termen lung şi a solidităţii financiare a instituţiei sau a entităţii în cauză menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d).

Art. 44: Domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă

(2)Autorităţile de rezoluţie nu exercită competenţele de reducere a valorii contabile sau de conversie în cazul următoarelor pasive fie că sunt reglementate de dreptul unui stat membru, fie de dreptul unui stat terţ:

c)orice datorie care rezultă în virtutea deţinerii de către instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă a unor active sau lichidităţi aparţinând clienţilor, inclusiv active sau lichidităţi aparţinând clienţilor deţinute în numele unui OPCVM, în conformitate cu definiţia de la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2009/65/CE, sau de un FIA, în conformitate cu definiţia de la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹), cu condiţia ca respectivul client să fie protejat în baza legislaţiei aplicabile privind insolvenţa;

g)o datorie faţă de oricare dintre următoarele persoane:

Statele membre se asigură că toate activele garantate asociate unui portofoliu de acoperire a obligaţiunilor garantate rămân neafectate, segregate şi cu fonduri suficiente. Nici respectiva dispoziţie şi nici primul paragraf litera (b) nu împiedică autorităţile de rezoluţie să-şi exercite, după caz, respectivele competenţe în legătură cu orice parte a unei obligaţii garantate sau a unei datorii pentru care s-a depus o garanţie reală care depăşeşte valoarea activelor, gajului, a dreptului de retenţie sau a garanţiei reale care o acoperă.

Fără a aduce atingere normelor privind expunerile mari din cadrul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi Directivei 2013/36/UE, statele membre se asigură că, pentru a garanta posibilităţi de soluţionare a instituţiilor şi grupurilor, autorităţile de rezoluţie limitează, în conformitate cu articolul 17 alineatul (5) litera (b) din prezenta directivă, măsura în care alte instituţii deţin datorii care pot face obiectul recapitalizării interne, cu excepţia pasivelor care sunt deţinute de entităţi care fac parte din acelaşi grup.

h)datorii către instituţii sau entităţi menţionate la articolul (1) alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), care fac parte din acelaşi grup de rezoluţie fără a fi ele însele entităţi de rezoluţie, indiferent de scadenţa lor, cu excepţia cazului în care aceste datorii au un rang inferior datoriilor negarantate obişnuite în temeiul dreptului naţional relevant care reglementează procedura obişnuită de insolvenţă aplicabilă la data transpunerii prezentei directive; în cazurile în care se aplică respectiva excepţie, autoritatea de rezoluţie a filialei relevante care nu este o entitate de rezoluţie evaluează dacă valoarea elementelor care sunt conforme cu articolul 45f alineatul (2) este suficientă pentru a sprijini punerea în aplicare a strategiei de rezoluţie preferate.

(3)În situaţii excepţionale, atunci când se aplică instrumentul de recapitalizare internă, autoritatea de rezoluţie poate exclude, integral sau parţial, anumite pasive de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii contabile sau de conversie, în cazurile în care:

d)aplicarea instrumentului de recapitalizare internă respectivelor pasive ar provoca o distrugere a valorii care ar face ca pierderile suportate de alţi creditori să fie mai mari decât în cazul în care respectivele pasive ar fi fost excluse de la recapitalizarea internă.

Autorităţile de rezoluţie evaluează cu atenţie dacă datoriile faţă de instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), care fac parte din acelaşi grup de rezoluţie fără a fi ele însele entităţi de rezoluţie şi care nu sunt excluse de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii şi de conversie în temeiul alineatului (2) litera (h) de la prezentul articol, ar trebui să fie excluse total sau parţial, în temeiul literelor (a)-(d) de la primul paragraf al prezentului alineat, pentru a asigura punerea în aplicare eficace a strategiei de rezoluţie.

În cazul în care o autoritate de rezoluţie decide să excludă, integral sau parţial, o datorie care poate face obiectul recapitalizării interne sau o categorie de datorii care pot face obiectul recapitalizării interne în temeiul prezentului alineat, nivelul reducerii valorii sau al conversiei aplicate altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne poate fi crescut pentru a ţine seama de excluderile respective, cu condiţia ca nivelul reducerii valorii sau al conversiei aplicate altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne să respecte principiul prevăzut la articolul 34 alineatul (1) litera (g).

(4)În cazul în care o autoritate de rezoluţie decide să excludă, integral sau parţial, o datorie care poate face obiectul recapitalizării interne sau o categorie de datorii care poate face obiectul recapitalizării interne în temeiul prezentului articol, iar pierderile care ar fi fost suportate de datoriile respective nu au fost transferate complet altor creditori, mecanismul de finanţare a rezoluţiei poate face o contribuţie în beneficiul instituţiei aflate în rezoluţie în unul sau mai multe din următoarele scopuri:

(5)Mecanismul de finanţare a rezoluţiei poate face o contribuţie menţionată la alineatul (4) numai în cazul în care:

(6)Contribuţia mecanismului de finanţare a rezoluţiei menţionat la alineatul (4) poate fi finanţată prin:

(7)În circumstanţe extraordinare, autoritatea de rezoluţie poate urmări să obţină finanţare suplimentară din surse de finanţare alternative după ce:

(8)Prin derogare de la alineatul (5) litera (a), mecanismul de finanţare a rezoluţiei poate, de asemenea, să facă o contribuţie, astfel cum se menţionează la alineatul (4), numai dacă:

(9)Atunci când îşi exercită competenţele discreţionare menţionate la alineatul (3), autorităţile de rezoluţie acordă atenţia cuvenită:

(12)Înainte de a exercita competenţa discreţionară de a exclude un pasiv în temeiul alineatului (3), autoritatea de rezoluţie notifică Comisia. În cazul în care excluderea ar necesita o contribuţie din mecanismul de finanţare a rezoluţiei sau dintr-o sursă de finanţare alternativă în temeiul alineatelor (4)-(8), Comisia poate, în termen de 24 de ore de la primirea unei astfel de notificări sau într-un termen mai lung, cu acordul autorităţii de rezoluţie, să interzică sau să solicite modificări la excluderea propusă, dacă nu sunt îndeplinite cerinţele din prezentul articol şi din actele delegate, cu scopul de a proteja integritatea pieţei interne. Aceasta nu aduce atingere aplicării de către Comisie a cadrului Uniunii privind ajutoarele de stat.

Art. 44^a: Vânzarea datoriilor eligibile subordonate către clienţii de retail

(1)Statele membre se asigură că un vânzător de datorii eligibile care îndeplineşte toate condiţiile menţionate la articolul 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepţia articolului 72a alineatul (1) litera (b) şi a articolului 72b alineatele (3)-(5) din regulamentul respectiv, vinde aceste datorii unui client de retail, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 11 din Directiva 2014/65/UE, numai în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:

(2)Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1), iar portofoliul de instrumente financiare al clientului de retail în cauză nu depăşeşte 500 000 EUR la momentul achiziţionării, vânzătorul se asigură, pe baza informaţiilor prezentate de clientul de retail în conformitate cu alineatul (3), că următoarele două condiţii sunt îndeplinite la momentul achiziţionării:

SUBSECŢIUNEA 2:Cerinţă minimă privind fondurile proprii şi pasivele eligibile

Art. 45: Aplicarea şi calcularea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile

(2)Cerinţa menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol se calculează în conformitate cu articolul 45c alineatul (3), (5) sau (7), după caz, ca fiind cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile şi se exprimă ca procent din:

(3)În conformitate cu articolul 65 din Regulamentul (UE) 2019/2033, trimiterile la articolul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 din prezenta directivă în ceea ce priveşte cerinţele de fonduri proprii pe bază individuală ale firmelor de investiţii menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din prezenta directivă şi care nu sunt firme de investiţii menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau (5) din Regulamentul (UE) 2019/2033 se interpretează astfel:

b)trimiterile la articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 referitoare la cuantumul total al expunerii la risc din prezenta directivă se referă la cerinţa aplicabilă de la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/2033 înmulţită cu 12,5.

În conformitate cu articolul 65 din Directiva (UE) 2019/2034, trimiterile din prezenta directivă la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE referitoare la cerinţele de fonduri proprii suplimentare pentru firmele de investiţii menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din prezenta directivă şi care nu sunt firmele de investiţii menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2019/2033 se interpretează ca trimiteri la articolul 40 din Directiva 2019/2034.

Art. 45^a: Derogarea de la cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile

(1)În pofida articolului 45, autorităţile de rezoluţie acordă derogare de la cerinţa prevăzută la articolul 45 alineatul (1) instituţiilor de credit ipotecar finanţate prin obligaţiuni garantate care nu sunt autorizate să primească depozite în temeiul dreptului intern, cu condiţia ca toate condiţiile următoare să fie îndeplinite:

Art. 45^b: Datoriile eligibile pentru entităţile de rezoluţie

(1)Datoriile sunt incluse în cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile ale entităţilor de rezoluţie numai atunci când îndeplinesc condiţiile menţionate la următoarele articole din Regulamentul (UE) nr. 575/2013:

(2)Datoriile care provin din instrumente de datorie cu instrumente derivate încorporate, cum ar fi produsele structurate, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la primul paragraf de la alineatul (1), cu excepţia articolului 72a alineatul (2) litera (l) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se includ în cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile numai în cazul în care este îndeplinită una dintre condiţiile următoare:

a)cuantumul principalului obligaţiei care provine din instrumentul de datorie este cunoscut la momentul emiterii, este fix sau în creştere şi nu este afectat de nicio caracteristică a instrumentului derivat încorporat, iar cuantumul total al obligaţiei care provine din instrumentul de datorie inclusiv instrumentul derivat încorporat, poate fi evaluat zilnic prin referinţă la o piaţă bidirecţională activă şi lichidă pentru un instrument echivalent fără risc de credit, în conformitate cu articolele 104 şi 105 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; sau

b)instrumentul de datorie include o clauză contractuală care precizează că valoarea creanţei în caz de insolvenţă a emitentului şi de rezoluţie a emitentului este fixă sau în creştere şi nu depăşeşte cuantumul datoriei plătite iniţial.

(3)În cazul în care datoriile sunt emise de o filială stabilită în Uniune către unul dintre acţionarii existenţi care nu face parte din acelaşi grup de rezoluţie şi respectiva filială face parte din acelaşi grup de rezoluţie ca şi entitatea de rezoluţie, datoriile respective se includ în cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile ale respectivei entităţi de rezoluţie, cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor de mai jos:

(4)Fără a aduce atingere cerinţei minime prevăzute la articolul 45c alineatul (5) sau la articolul 45d alineatul (1) litera (a), după caz, autorităţile de rezoluţie se asigură că o parte a cerinţei menţionate la articolul 45e, egală cu 8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii, este îndeplinită de entităţile de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau de entităţi de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatele (5) sau (6) folosind fonduri proprii şi instrumente eligibile subordonate, sau datorii astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol. Autoritatea de rezoluţie poate permite ca un nivel mai mic de 8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii, dar mai mare decât cuantumul rezultat din aplicarea formulei (1-(X1/X2)) x 8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii, să fie îndeplinit de entităţile de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau de entităţi de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatele (5) sau (6) folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate sau datorii astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol, atât timp cât sunt întrunite toate condiţiile prevăzute la articolul 72b alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, unde, având în vedere reducerea care este posibilă în temeiul articolului 72b alineatul (3) din regulamentul menţionat:

În cazul entităţilor de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatul (5), atunci când aplicarea primului paragraf de la prezentul alineat conduce la o cerinţă mai mare de 27 % din cuantumul total al expunerii la risc, pentru entitatea de rezoluţie în cauză, autoritatea de rezoluţie limitează acea parte a cerinţei menţionate la articolul 45e care urmează să fie îndeplinită prin utilizarea de fonduri proprii, de instrumente eligibile subordonate, sau de pasive astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol, la o valoare egală cu 27 % din cuantumul total al expunerii la risc, dacă autoritatea de rezoluţie estimează că:

b)în cazul în care litera (a) nu se aplică, cerinţa menţionată la articolul 45e îi permite respectivei entităţi de rezoluţie să îndeplinească cerinţele menţionate la articolul 44 alineatul (5) sau alineatul (8), după caz.

(5)În cazul entităţilor de rezoluţie care nu sunt nici entităţi din categoria G-SII, nici entităţi de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatul (5) sau (6), autoritatea de rezoluţie poate decide că o parte a cerinţei menţionate la articolul 45e, până la 8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii, ale entităţii sau până la valoarea formulei menţionate la alineatul (7), oricare dintre cele două cuantumuri este mai mare, este îndeplinită folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate, sau datorii astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

b)există riscul ca, în urma aplicării, conform planului de rezoluţie, a competenţelor de reducere a valorii şi de conversie a datoriilor nesubordonate care nu sunt excluse de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii şi de conversie în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau (3), creditorii ale căror creanţe rezultă din aceste obligaţii să suporte pierderi mai mari decât pierderile pe care le-ar suporta în cazul unei lichidări realizate în cadrul unei proceduri obişnuite de insolvenţă;

c)cuantumul fondurilor proprii şi al altor datorii subordonate nu depăşeşte cuantumul necesar pentru a garanta că creditorii menţionaţi la litera (b) nu suportă pierderi care depăşesc nivelul pierderilor pe care le-ar fi suportat în cazul unei lichidări realizate în cadrul unei proceduri obişnuite de insolvenţă.

În cazul în care autoritatea de rezoluţie stabileşte că, dintr-o categorie de datorii care include datorii eligibile, cuantumul datoriilor care sunt excluse sau prezintă o probabilitate rezonabilă de a fi excluse de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii şi de conversie în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau (3) se ridică în total la peste 10 % din categoria respectivă, autoritatea de rezoluţie evaluează riscul menţionat la prezentul alineat primul paragraf litera (b).

(7)Prin derogare de la alineatul (4) de la prezentul articol, autoritatea de rezoluţie poate decide că cerinţa menţionată la articolul 45e din prezenta directivă trebuie îndeplinită de entităţile de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau de entităţile de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatul (5) sau (6) din prezenta directivă folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate, sau datorii astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol, în măsura în care, ca urmare a obligaţiei entităţii de rezoluţie de a se conforma cerinţelor amortizorului combinat şi cerinţelor menţionate la articolul 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la articolul 45c alineatul (5) şi la articolul 45e din prezenta directivă, suma respectivelor fonduri proprii, instrumente şi datorii nu depăşeşte valoarea cea mai mare dintre:

(8)Autorităţile de rezoluţie pot exercita competenţa menţionată la alineatul (7) de la prezentul articol cu privire la entităţile de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau cărora li se aplică articolul 45c alineatul (5) sau (6) şi care îndeplinesc una dintre condiţiile stabilite la prezentul alineat al doilea paragraf până la o limită de 30 % din numărul total al tuturor entităţilor de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau cărora li se aplică articolul 45c alineatul (5) sau (6), pentru care autoritatea de rezoluţie stabileşte cerinţa menţionată la articolul 45e.

a)în cursul evaluării precedente a posibilităţii de soluţionare au fost identificate obstacole semnificative în calea posibilităţii de soluţionare şi:

c)cerinţa menţionată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE reflectă faptul că entitatea de rezoluţie care este o entitate din categoria G-SII sau care face obiectul articolului 45c alineatul (5) sau (6) din prezenta directivă se numără, în privinţa riscului, printre primele 20 % dintre instituţii pentru care autoritatea de rezoluţie stabileşte cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) din prezenta directivă.

(9)Autoritatea de rezoluţie ia deciziile menţionate la alineatul (5) sau (7), după consultarea autorităţii competente.

d)dacă cuantumul datoriilor care sunt excluse de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii şi de conversie în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau (3) şi care, în cadrul unei proceduri obişnuite de insolvenţă, au o poziţie ierarhică egală sau inferioară datoriilor eligibile cu cel mai înalt rang, este semnificativ în comparaţie cu fondurile proprii şi datoriile eligibile ale entităţii de rezoluţie. În cazul în care cuantumul datoriilor excluse nu depăşeşte 5 % din cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile ale entităţii de rezoluţie, cuantumul exclus este considerat a fi nesemnificativ. Peste acest prag, autorităţile de rezoluţie sunt cele care evaluează dacă datoriile excluse sunt semnificative;

Art. 45^c: Stabilirea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile

(1)Cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) este stabilită de către autoritatea de rezoluţie, în urma consultării autorităţii competente, pe baza următoarelor criterii:

b)necesitatea de a garanta, după caz, faptul că entitatea de rezoluţie şi filialele sale care sunt instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), dar care nu sunt entităţi de rezoluţie deţin suficiente fonduri proprii şi datorii eligibile pentru a se asigura că, în cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau, respectiv, a competenţelor de reducere a valorii şi de conversie, pierderile ar putea fi absorbite şi că este posibil de a readuce rata fondurilor proprii totale şi, după caz, indicatorul efectului de levier ale entităţilor relevante la un nivel care să le permită acestora să respecte în continuare condiţiile de autorizare şi să îşi desfăşoare în continuare activităţile pentru care sunt autorizate în temeiul Directivei 2013/36/UE sau al Directivei 2014/65/UE;

c)necesitatea de a garanta că, dacă planul de rezoluţie anticipează posibilitatea ca anumite categorii de datorii eligibile să fie excluse din recapitalizarea internă în temeiul articolului 44 alineatul (3) din prezenta directivă sau să fie transferate integral unui destinatar în cadrul unui transfer parţial, entitatea de rezoluţie deţine fonduri proprii şi alte datorii eligibile suficiente pentru a absorbi pierderile şi pentru a readuce rata fondurilor proprii totale şi, după caz, indicatorul efectului de levier ale entităţii de rezoluţie la nivelul care să îi permită acesteia să respecte în continuare condiţiile de autorizare şi să îşi desfăşoare în continuare activităţile pentru care este autorizată în temeiul Directivei 2013/36/UE sau al Directivei 2014/65/UE;

(2)În cazul în care planul de rezoluţie prevede că o măsură de rezoluţie urmează să fie adoptată sau că competenţele de reducere a valorii şi de conversie a instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile relevante în conformitate cu articolul 59 urmează să fie exercitate în conformitate cu scenariul relevant menţionat la articolul 10 alineatul (3), cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) se ridică la un cuantum suficient pentru a se asigura următoarele:

b)entitatea de rezoluţie şi filialele acesteia care sunt instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), dar nu sunt entităţi de rezoluţie sunt recapitalizate la un nivel care să le permită acestora să respecte în continuare condiţiile de autorizare şi să îşi desfăşoare în continuare activităţile pentru care sunt autorizate în temeiul Directivei 2013/36/UE, al Directivei 2014/65/UE sau al unui act legislativ echivalent pentru o perioadă adecvată, care nu depăşeşte un an («recapitalizare»).

(2¹)Autorităţile de rezoluţie nu stabilesc cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru entităţile destinate lichidării.

Prin derogare de la primul paragraf, o autoritate de rezoluţie poate evalua dacă este justificat să se stabilească cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru o entitate destinată lichidării pe bază individuală, într-un cuantum care depăşeşte cuantumul suficient pentru a absorbi pierderile în conformitate cu alineatul (2) litera (a) de la prezentul articol. În evaluarea sa, autoritatea de rezoluţie ia în considerare, în special, orice posibil impact asupra stabilităţii financiare şi asupra riscului de contagiune pentru sistemul financiar, inclusiv în ceea ce priveşte capacitatea de finanţare a schemelor de garantare a depozitelor. În cazul în care autoritatea de rezoluţie stabileşte cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1), entitatea destinată lichidării îndeplineşte cerinţa respectivă utilizând unul sau mai multe dintre următoarele elemente:

c)datoriile menţionate la articolul 45b alineatul (2).

Prin derogare de la al patrulea paragraf, o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), care nu este ea însăşi o entitate de rezoluţie, ci o filială a unei entităţi de rezoluţie sau a unei entităţi dintr-o ţară terţă care ar fi o entitate de rezoluţie dacă ar fi stabilită în Uniune, îşi deduce deţinerile de instrumente de fonduri proprii în instituţii-filiale care aparţin aceluiaşi grup de rezoluţie şi care sunt entităţi destinate lichidării pentru care autoritatea de rezoluţie nu a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) în cazul în care cuantumul agregat al respectivelor deţineri este egal cu sau depăşeşte 7 % din cuantumul total al fondurilor proprii şi datoriilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la articolul 45f alineatul (2), calculat anual la 31 decembrie ca medie pe ultimele 12 luni.

(3)În cazul entităţilor de rezoluţie, cuantumul menţionat primul paragraf de la alineatul (2) este:

a)în scopul calculării cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1), în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a), suma dintre:

b)în scopul calculării cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1), în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (b), suma dintre:

Cuantumul menţionat la al şaselea paragraf de la prezentul alineat este ajustat în sensul scăderii în cazul în care, după consultarea autorităţii competente, autoritatea de rezoluţie stabileşte că ar fi fezabil şi credibil pentru un cuantum mai scăzut care să fie suficient pentru a menţine încrederea pieţei şi pentru a asigura atât continuarea prestării funcţiilor economice critice de către instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), cât şi accesul la finanţare fără a recurge la un sprijin financiar public extraordinar, în afara contribuţiilor din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, în conformitate cu articolul 44 alineatele (5) şi (8) şi articolul 101 alineatul (2), după punerea în aplicare a strategiei de rezoluţie. Respectivul cuantum este ajustat în sensul creşterii în cazul în care, după consultarea autorităţii competente, autoritatea de rezoluţie stabileşte că este necesar un cuantum mai ridicat pentru a menţine un grad suficient de încredere a pieţei şi pentru a asigura atât continuarea prestării funcţiilor economice critice de către instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), cât şi accesul acesteia la finanţare fără a recurge la un sprijin financiar public extraordinar, în afara contribuţiilor din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, în conformitate cu articolul 44 alineatele (5) şi (8) şi cu articolul 101 alineatul (2), pentru o perioadă adecvată care nu depăşeşte un an.

(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze metodologia care urmează să fie utilizată de autorităţile de rezoluţie pentru a estima cerinţa menţionată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE şi cerinţa amortizorului combinat în privinţa entităţilor de rezoluţie, la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie, în cazul în care grupul de rezoluţie nu face obiectul respectivelor cerinţe în temeiul directivei respective.

(5)Pentru entităţile de rezoluţie care nu fac obiectul articolului 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi care fac parte dintr-un grup de rezoluţie a cărui valoare totală a activelor depăşeşte 100 de miliarde EUR, nivelul cerinţei menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol este cel puţin egal cu:

b)5 % când este calculat în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (b).

Prin derogare de la articolul 45b, entităţile de rezoluţie menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat îndeplinesc un nivel al cerinţei menţionat la primul paragraf de la prezentul alineat, care este egal cu 13,5 % când este calculat în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a) şi cu 5 % când este calculat în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (b), folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate sau datorii astfel cum sunt menţionate la articolul 45b alineatul (3) din prezenta directivă.

(6)O autoritate de rezoluţie poate decide, după consultarea autorităţii competente, să aplice cerinţele prevăzute la alineatul (5) din prezentul articol unei entităţi de rezoluţie care nu face obiectul articolului 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi care face parte dintr-un grup de rezoluţie a cărui valoare totală a activelor se situează sub 100 de miliarde EUR şi pe care autoritatea de rezoluţie a evaluat-o ca fiind în mod rezonabil susceptibilă de a prezenta un risc sistemic dacă intră în dificultate.

(7)În cazul entităţilor care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie, cuantumul menţionat la alineatul (2) primul paragraf este:

a)în scopul calculării cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1), în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a), suma dintre:

(ii)cuantumul recapitalizării care îi permite entităţii să îşi restabilească conformitatea cu cerinţa privind rata fondurilor proprii totale menţionată la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi cu cerinţa menţionată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE, după exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor eligibile în conformitate cu articolul 59 din prezenta directivă sau după rezoluţia grupului de rezoluţie; şi

b)în scopul calculării cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1), în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (b), suma dintre:

(b)după consultarea autorităţii competente, ajustează cuantumul corespunzător cerinţei actuale menţionate la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE în sensul scăderii sau creşterii pentru a stabili cerinţa care urmează să se aplice entităţii relevante după exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor eligibile în conformitate cu articolul 59 din prezenta directivă sau după rezoluţia grupului de rezoluţie.

Autoritatea de rezoluţie are posibilitatea să majoreze cerinţa menţionată la primul paragraf litera (a) punctul (ii) de la prezentul alineat cu un cuantum corespunzător necesar pentru a se asigura că, în urma exercitării competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor eligibile în conformitate cu articolul 59, entitatea este în măsură să menţină un nivel suficient de încredere a pieţei pentru o perioadă adecvată care nu depăşeşte un an.

Cuantumul menţionat la al şaselea paragraf de la prezentul alineat este ajustat în sensul scăderii în cazul în care, după consultarea autorităţii competente, autoritatea de rezoluţie stabileşte că ar fi fezabil şi credibil pentru un cuantum mai scăzut care să fie suficient pentru a asigura încrederea pieţei şi a garanta atât continuarea prestării funcţiilor economice critice de către instituţie sau de către entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), cât şi accesul la finanţare fără a recurge la un sprijin financiar public extraordinar, în afara contribuţiilor din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, în conformitate cu articolul 44 alineatele (5) şi (8) şi cu articolul 101 alineatul (2), după exercitarea competenţei menţionate la articolul 59 sau după rezoluţia grupului de rezoluţie. Respectivul cuantum este ajustat în sensul creşterii în cazul în care, după consultarea autorităţii competente, autoritatea de rezoluţie stabileşte că este necesar un cuantum mai ridicat pentru a menţine un grad suficient de încredere a pieţei şi pentru a asigura atât continuarea prestării funcţiilor economice critice de către instituţie sau de către entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), cât şi accesul acesteia la finanţare fără a recurge la un sprijin financiar public extraordinar, în afara contribuţiilor din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, în conformitate cu articolul 44 alineatele (5) şi (8) şi cu articolul 101 alineatul (2), pentru o perioadă adecvată care nu depăşeşte un an.

(8)În cazul în care autoritatea de rezoluţie anticipează că anumite categorii de datorii eligibile prezintă o probabilitate rezonabilă de a fi excluse în totalitate sau parţial de la recapitalizare internă în temeiul articolului 44 alineatul (3) sau că ar putea fi transferate integral unui destinatar în cadrul unui transfer parţial, cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) este îndeplinită folosind fonduri proprii sau alte datorii eligibile care sunt suficiente pentru:

Art. 45^d: Stabilirea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile pentru entităţile de rezoluţie ale instituţiilor din categoria G-SII şi filialele semnificative din Uniune ale instituţiilor din categoria G-SII din afara UE

(1)Cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru o entitate de rezoluţie care este o instituţie din categoria G-SII sau care face parte dintr-o instituţie din categoria G-SII constă în următoarele:

(2)Cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru o filială semnificativă din Uniune a unei instituţii din categoria G-SII din afara UE cuprinde următoarele:

(4)În sensul articolului 45h alineatul (2), în cazul în care mai multe entităţi din categoria G-SII care fac parte din aceeaşi G-SII sunt entităţi de rezoluţie sau entităţi dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune, autorităţile de rezoluţie relevante calculează cuantumul menţionat la alineatul (3) de la prezentul articol:

(5)Orice decizi a autorităţii de rezoluţie de a impune o cerinţă suplimentară de fonduri proprii şi datorii eligibile în temeiul alineatului (1) litera (b) din prezentul articol sau al alineatului (2) litera (b) din prezentul articol conţine motivele deciziei respective, inclusiv o evaluare completă a elementelor menţionate la alineatul (3) din prezentul articol, şi este revizuită de autoritatea de rezoluţie fără întârzieri nejustificate pentru a reflecta eventualele modificări ale nivelului cerinţei menţionate la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE şi care se aplică grupului de rezoluţie sau filialei semnificative din Uniune a unei instituţii din categoria G-SII din afara UE.

Art. 45^e: Aplicarea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile în cazul entităţilor de rezoluţie

(3)Pentru grupurile de rezoluţie identificate în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) punctul 83b litera (b), autoritatea de rezoluţie relevantă decide, în funcţie de caracteristicile mecanismului de solidaritate şi ale strategiei de rezoluţie preferate, care entităţi din grupul de rezoluţie urmează să fie obligate să respecte articolul 45c alineatele (3) şi (5) şi articolul 45d alineatul (1), pentru a se asigura că grupul de rezoluţie, în ansamblul său, respectă dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) din prezentul articol, precum şi modul în care entităţile respective urmează să facă acest lucru în conformitate cu planul de rezoluţie.

Art. 45^f: Aplicarea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile în cazul entităţilor care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie

(1)Instituţiile care sunt filiale ale unei entităţi de rezoluţie sau ale unei entităţi dintr-o ţară terţă, dar care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie respectă cerinţele prevăzute la articolul 45c, pe bază individuală.

(ii)filiala face obiectul cerinţei menţionate la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE numai pe bază consolidată, iar stabilirea cerinţei prevăzute la articolul 45c din prezenta directivă pe bază consolidată nu ar conduce la supraestimarea nevoilor de recapitalizare, în sensul articolului 45c alineatul (1) litera (b) din prezenta directivă, ale subgrupului format din entităţi din perimetrul de consolidare în cauză, în special în cazul în care există o prevalenţă a entităţilor destinate lichidării în cadrul aceluiaşi perimetru de consolidare;

În cazul grupurilor de rezoluţie identificate în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) punctul 83b litera (b), respectivele instituţii de credit care sunt afiliate în mod permanent unui organism central, dar care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie, un organism central, care nu este el însuşi o entitate de rezoluţie, precum şi toate entităţile de rezoluţie care nu fac obiectul unei cerinţe prevăzute la articolul 45e alineatul (3) respectă dispoziţiile articolului 45c alineatul (7) pe bază individuală.

(2)În cazul entităţilor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) este îndeplinită folosind unul sau mai multe dintre următoarele elemente:

a)datorii:

(i)care sunt emise pentru entitatea de rezoluţie şi sunt achiziţionate de către aceasta, direct sau indirect, prin intermediul altor entităţi din acelaşi grup de rezoluţie care au achiziţionat instrumentele de datorie de la entitatea care face obiectul prezentului articol sau sunt emise pentru un acţionar existent care nu face parte din acelaşi grup de rezoluţie şi sunt achiziţionate de către acesta, în măsura în care exercitarea competenţelor de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu articolele 59-62 nu afectează controlul exercitat de entitatea de rezoluţie asupra filialei;

b)fonduri proprii, după cum urmează:

(2¹)În cazul în care o entitate menţionată la alineatul (1) respectă cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pe bază consolidată, cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile ale entităţii respective cuprinde următoarele datorii emise în conformitate cu alineatul (2) litera (a) de la prezentul articol de către o filială stabilită în Uniune şi incluse în consolidarea entităţii respective:

(2²)Datoriile menţionate la alineatul (2a) literele (a) şi (b) de la prezentul articol nu depăşesc cuantumul stabilit prin scăderea din cuantumul cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1) aplicabile filialei incluse în consolidare a sumei tuturor elementelor următoare:

(3)Autoritatea de rezoluţie a unei filiale care nu este o entitate de rezoluţie poate acorda respectivei filiale o derogare de la aplicarea prezentului articol, în cazul în care:

(4)De asemenea, autoritatea de rezoluţie a unei filiale care nu este o entitate de rezoluţie poate acorda respectivei filiale o derogare de la aplicarea prezentului articol în cazul în care:

(5)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (3) literele (a) şi (b), autoritatea de rezoluţie a unei filiale poate permite ca cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) să fie îndeplinită integral sau parţial cu o garanţie furnizată de entitatea de rezoluţie, care îndeplineşte următoarele condiţii:

g)nu există obstacole juridice, de reglementare sau operaţionale în calea transferului colateralului de la entitatea de rezoluţie către filiala relevantă, inclusiv în cazul în care entitatea de rezoluţie face obiectul unei măsuri de rezoluţie.

Art. 45^g: Derogări pentru organismele centrale şi pentru instituţiile de credit afiliate în mod permanent unui organism central

Art. 45^h: Procedura de stabilire a cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile

(1)Autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie a grupului, în cazul în care este diferită de cea dintâi, şi autorităţile de rezoluţie responsabile pentru filialele unui grup de rezoluţie care face obiectul cerinţei menţionate la articolul 45f la nivel individual fac tot posibilul pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la:

b)cuantumul cerinţei aplicate la nivel individual fiecărei entităţi a unui grup de rezoluţie care nu este o entitate de rezoluţie.

Decizia comună luată în conformitate cu prezentul articol poate prevedea ca, în cazul în care sunt în concordanţă cu strategia de rezoluţie, iar entitatea de rezoluţie nu a achiziţionat direct sau indirect suficiente instrumente care respectă articolul 45f alineatul (2), cerinţele menţionate la articolul 45c alineatul (7) să fie îndeplinite parţial de către filială în conformitate cu articolul 45f alineatul (2), cu instrumente emise pentru şi achiziţionate de către entităţi care nu aparţin grupului de rezoluţie.

(2)În cazul în care mai multe entităţi din categoria G-SII care fac parte din aceeaşi G-SII sunt entităţi de rezoluţie sau entităţi dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune, autorităţile de rezoluţie menţionate la alineatul (1) discută şi, după caz şi în concordanţă cu strategia de rezoluţie a G-SII, convin asupra aplicării articolului 72e din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi asupra oricărei ajustări menite să reducă la minimum sau să elimine diferenţa dintre suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (a) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru entităţile individuale de rezoluţie sau entităţile dintr-o ţară terţă şi suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (b) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

b)ajustarea nu se aplică pentru a elimina diferenţele care rezultă din expunerile între grupuri de rezoluţie.

Suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (a) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru entităţile individuale de rezoluţie sau entităţile dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune nu este mai mică decât suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (b) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(4)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni ca urmare a unui dezacord privind o cerinţă consolidată care se aplică grupului de rezoluţie menţionată la articolul 45e, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie ia o decizie privind respectiva cerinţă după ce a ţinut cont în mod corespunzător de:

b)avizul autorităţii de rezoluţie a grupului, în cazul în care această autoritate este diferită de autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie.

(5)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni ca urmare a unui dezacord privind nivelul cerinţei menţionate la articolul 45f care urmează să se aplice în mod individual oricărei entităţi a unui grup de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie a respectivei entităţi ia decizia dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:

b)în cazul în care autoritatea de rezoluţie a grupului este diferită de autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie, opiniile şi rezervele exprimate în scris de autoritatea de rezoluţie a grupului au fost luate în considerare în mod corespunzător.

În cazul în care, până la finalul perioadei de patru luni, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile de rezoluţie responsabile pentru filiale la nivel individual îşi amână deciziile şi aşteaptă orice decizie pe care o poate lua ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând propriile lor decizii în conformitate cu decizia ABE. Decizia ABE ţine cont de primul paragraf literele (a) şi (b).

(6)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni ca urmare a unui dezacord privind nivelul cerinţei consolidate care se aplică grupului de rezoluţie şi nivelul cerinţei care urmează să se aplice în mod individual entităţilor grupului de rezoluţie, se aplică următoarele dispoziţii:

Art. 45ⁱ: Raportarea în scopuri de supraveghere şi publicarea cerinţei

(1)Entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) care fac obiectul cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1) prezintă autorităţilor lor competente şi autorităţilor de rezoluţie rapoarte privind:

c)pentru elementele menţionate la literele (a) şi (b):

(3)Cel puţin o dată pe an, entităţile menţionate la alineatul (1) publică următoarele informaţii:

(4)Alineatele (1) şi (3) nu se aplică unei entităţi destinate lichidării, cu excepţia cazului în care autoritatea de rezoluţie a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru entitatea respectivă în conformitate cu articolul 45c alineatul (2a) al doilea paragraf. În acest caz, autoritatea de rezoluţie stabileşte conţinutul şi frecvenţa obligaţiilor de raportare şi de publicare menţionate la alineatele (5) şi (6) de la prezentul articol pentru entitatea respectivă. Autoritatea de rezoluţie comunică aceste obligaţii de raportare şi de publicare entităţii destinate lichidării în cauză. Obligaţiile de raportare şi de publicare nu depăşesc ceea ce este necesar pentru a monitoriza respectarea cerinţei stabilite în temeiul articolului 45c alineatul (2a) al doilea paragraf.

(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica modelele uniforme de raportare, instrucţiunile şi metodologia privind modul de utilizare a acestor modele, frecvenţa şi datele de raportare, definiţiile şi soluţiile informatice pentru raportarea în scopuri de supraveghere menţionată la alineatele (1) şi (2).

(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza formatele uniforme pentru publicarea informaţiilor, frecvenţa, precum şi instrucţiunile conexe în conformitate cu care se publică informaţiile în temeiul alineatului (3).

Art. 45^j: Raportarea către ABE

(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica modelele uniforme de raportare, instrucţiunile şi metodologia privind modul de utilizare a respectivelor modele, frecvenţa şi datele de raportare, definiţiile şi soluţiile informatice pentru identificarea şi transmiterea către ABE a informaţiilor de către autorităţile de rezoluţie, în coordonare cu autorităţile competente, în sensul alineatului (1).

Art. 45^k: Nerespectarea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile

(1)Orice nerespectare a cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile, menţionată la articolul 45e sau la articolul 45f, este tratată de către autorităţile relevante pe baza a cel puţin unuia dintre următoarele elemente:

Art. 45^l: Rapoarte

(1)ABE, în cooperare cu autorităţile competente şi cu autorităţile de rezoluţie, prezintă anual Comisiei un raport care conţine evaluări referitoare cel puţin la următoarele aspecte:

(2)Pe lângă raportul anual prevăzut la alineatul (1), ABE prezintă Comisiei, la fiecare trei ani, un raport în care evaluează următoarele:

a)impactul cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile şi al oricărui nivel armonizat propus al respectivei cerinţe minime asupra:

(3)Raportul menţionat la alineatul (1) este transmis Comisiei până la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmează după ultimul an care face obiectul raportului. Primul raport se transmite Comisiei până la 30 septembrie a anului care urmează datei aplicării prezentei directive.

Art. 45^m: Dispoziţii tranzitorii şi dispoziţii ulterioare rezoluţiei

(1)Prin derogare de la articolul 45 alineatul (1), autorităţile de rezoluţie stabilesc perioade de tranziţie adecvate pentru îndeplinirea de către instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) a cerinţelor prevăzute la articolul 45e sau articolul 45f sau a cerinţelor care rezultă din aplicarea articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), după caz. Termenul pentru instituţii şi entităţi de a îndeplini cerinţele de la articolul 45e sau de la articolul 45f sau cerinţele care rezultă din aplicarea articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), este 1 ianuarie 2024.

Autoritatea de rezoluţie stabileşte niveluri ale ţintei intermediare pentru cerinţele prevăzute la articolul 45e sau articolul 45f sau pentru cerinţele care rezultă din aplicarea articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), după caz, pe care instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) le îndeplinesc la 1 ianuarie 2022. Nivelurile ţintei intermediare asigură, de regulă, o acumulare liniară de fonduri proprii şi de datorii eligibile în direcţia nivelului cerinţei.

(3)Nivelurile minime ale cerinţelor menţionate la articolul 45c alineatele (5) şi (6) nu se aplică în cursul celor doi ani de la data:

b)la care entitatea de rezoluţie a instituit o măsură alternativă a sectorului privat astfel cum este menţionată la articolul 32 alineatul (1) litera (b), prin care s-a redus valoarea instrumentelor de capital şi a altor instrumente de datorie sau acestea au fost convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, sau la care au fost exercitate competenţele de reducere a valorii sau de conversie cu privire la respectiva entitate de rezoluţie, în conformitate cu articolul 59, în scopul recapitalizării entităţii de rezoluţie fără aplicarea instrumentelor de rezoluţie.

(5)Prin derogare de la articolul 45 alineatul (1), autorităţile de rezoluţie stabilesc o perioadă de tranziţie adecvată pentru îndeplinirea cerinţelor de la articolul 45e sau articolul 45f sau a unei cerinţe care rezultă din aplicarea articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), după caz, de instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) în cazul cărora s-au aplicat instrumente de rezoluţie sau a fost exercitată competenţa de reducere a valorii sau de conversie menţionată la articolul 59.

(6)În sensul alineatelor (1)-(5), autorităţile de rezoluţie comunică instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) o cerinţă minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile planificată pentru fiecare perioadă de 12 luni din cadrul perioadei de tranziţie, cu scopul de a facilita o acumulare treptată a capacităţii sale de absorbţie a pierderilor şi de recapitalizare. La sfârşitul perioadei de tranziţie, cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile este egală cu cuantumul stabilit în temeiul articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), al articolului 45c alineatul (5) sau (6), al articolului 45e sau al articolului 45f, după caz.

SUBSECŢIUNEA 3:Punerea în aplicare a instrumentului de recapitalizare internă

Art. 46: Stabilirea valorii recapitalizării interne

(1)Statele membre se asigură că, la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă, autorităţile de rezoluţie stabilesc, pe baza unei evaluări care respectă articolul 36:

(2)Evaluarea menţionată la alineatul (1) al prezentului articol stabileşte valoarea cu care trebuie reduse sau convertite datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne pentru a restabili ponderea fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale instituţiei aflate în rezoluţie sau, după caz, stabileşte ponderea instituţiei-punte, ţinând seama de orice contribuţie la capital din partea mecanismului de finanţare a rezoluţiei în temeiul articolului 101 alineatul (1) litera (d) din prezenta directivă şi pentru a menţine o încredere suficientă a pieţei în instituţia aflată în rezoluţie sau în instituţia-punte şi pentru a-i permite acesteia, pe o perioadă de cel puţin un an, să respecte condiţiile de autorizare şi să-şi desfăşoare în continuare activităţile pentru care a fost autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau Directiva 2014/65/UE.

(3)Atunci când capitalul a fost redus în conformitate cu articolele 59-62 şi recapitalizarea internă a fost aplicată în temeiul articolului 43 alineatul (2) şi se constată că nivelul reducerii valorii contabile pe baza evaluării preliminare menţionate la articolul 36 depăşeşte cerinţele atunci când este evaluat definitiv în conformitate cu articolul 36 alineatul (10), ar trebui să se aplice un mecanism de majorare a valorii contabile pentru a rambursa creditorii şi apoi acţionarii, atât cât este necesar.

Art. 47: Tratamentul acţionarilor în cadrul recapitalizării interne sau al reducerii valorii contabile sau al conversiei instrumentelor de capital

(1)Statele membre se asigură că, la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă de la articolul 43 alineatul (2) sau la reducerea valorii contabile sau la conversia instrumentelor de capital de la articolul 59, autorităţile de rezoluţie iau, în ceea ce-i priveşte pe acţionari şi pe deţinătorii altor instrumente de proprietate, cel puţin una dintre următoarele măsuri:

b)cu condiţia ca, în conformitate cu evaluarea efectuată în temeiul articolului 36, instituţia aflată în rezoluţie să aibă o valoare netă pozitivă, diluează acţionarii existenţi şi deţinătorii altor instrumente de proprietate ca urmare a conversiei în acţiuni şi alte instrumente de proprietate a:

(2)Măsurile menţionate la alineatul (1) se aplică referitor la acţionarii şi deţinătorii altor instrumente de proprietate ale căror acţiuni sau alte instrumente de proprietate au fost emise sau acordate în următoarele circumstanţe:

a)ca urmare a conversiei unor instrumente de datorie în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate în conformitate cu clauzele contractuale ale instrumentelor iniţiale de datorie, efectuată cu ocazia producerii unui eveniment care a precedat sau care a avut loc în acelaşi timp cu evaluarea autorităţii de rezoluţie potrivit căreia instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) îndeplinea condiţiile de declanşare a unei proceduri de rezoluţie;

(3)Atunci când examinează măsurile de luat în conformitate cu alineatul (1), autorităţile de rezoluţie au în vedere:

(4)Prin derogare de la articolele 22-25 din Directiva 2013/36/UE, de la obligaţia de comunicare menţionată la articolul 26 din Directiva 2013/36/UE, articolul 10 alineatul (3), articolul 11 alineatele (1) şi (2) şi articolele 12 şi 13 din Directiva 2014/65/UE şi de la obligaţia de notificare menţionată la articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2014/65/UE, în cazul în care aplicarea instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital ar duce la achiziţionarea sau sporirea unei participaţii calificate într-o instituţie de tipul celor menţionate la articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE sau la articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE, autorităţile competente efectuează evaluarea necesară în temeiul articolelor respective în timp util, astfel încât să nu întârzie aplicarea instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital sau să nu împiedice acţiunea de rezoluţie să îşi atingă obiectivele relevante ale rezoluţiei.

(5)În cazul în care autoritatea competentă a instituţiei respective nu a finalizat evaluarea necesară în temeiul alineatului (4) la data aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital, dispoziţiile stabilite la articolul 38 alineatul (9) se aplică oricărei achiziţii sau sporiri a participaţiei calificate de către un achizitor, rezultată în urma aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital.

Art. 48: Ordinea reducerii valorii contabile şi a conversiei

(1)Statele membre se asigură că, la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă, autorităţile de rezoluţie exercită competenţele de reducere a valorii contabile şi de conversie, sub rezerva oricăror excluderi menţionate la articolul 44 alineatele (2) şi (3), cu respectarea următoarele cerinţe:

d)dacă şi numai dacă deprecierea totală a acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate şi a instrumentelor de capital relevante în temeiul literelor (a), (b) şi (c) este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc, în măsura în care este necesar, principalul datoriilor subordonate care nu reprezintă instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2, în conformitate cu ierarhia creanţelor din procedura obişnuită de insolvenţă, coroborat cu reducerea valorii contabile prevăzută la literele (a), (b) şi (c), pentru a obţine cuantumul agregat menţionat la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c);

e)dacă şi numai dacă reducerea totală a valorii acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate, a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne în temeiul literelor (a)-(d) de la prezentul alineat este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc în măsura în care este necesar, conform articolului 44, valoarea principalului sau a sumei de plată restante aferente datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne rămase, inclusiv instrumentelor de datorie menţionate la articolul 108 alineatul (3), în conformitate cu ierarhia creanţelor în procedurile obişnuite de insolvenţă, inclusiv cu ordinea de prioritate a depozitelor prevăzute la articolul 108, în combinaţie cu reducerea valorii prevăzută la literele (a)-(d) de la prezentul alineat, pentru a obţine suma cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c).

(2)La aplicarea competenţelor de reducere a valorii contabile sau de conversie, autorităţile de rezoluţie alocă pierderile reprezentate de suma cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c) în mod egal între acţiuni sau alte instrumente de proprietate şi datorii care pot face obiectul recapitalizării interne de acelaşi rang, prin reducerea în mod egal a principalului sau a sumei de plată restante aferente acţiunilor sau altor instrumente de proprietate şi datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne respective, proporţional cu valoarea acestora, cu excepţia cazului în care se permite o repartiţie diferită a pierderilor între pasivele de acelaşi rang în situaţiile menţionate la articolul 44 alineatul (3).

(3)Înainte de a aplica reducerea valorii contabile sau conversia menţionată la alineatul (1) litera (e), autorităţile de rezoluţie convertesc sau reduc valoarea contabilă a principalului instrumentelor menţionate la alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), atunci când aceste instrumente conţin următoarele clauze şi nu au fost deja convertite:

(7)Statele membre se asigură că, în cazul entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d), toate creanţele care provin din elementele de fonduri proprii au, în legislaţia naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate inferior oricărei creanţe care nu provine dintr-un element de fonduri proprii.

Art. 49: Instrumente financiare derivate

(2)Autorităţile de rezoluţie îşi exercită competenţele de reducere a valorii contabile şi de conversie în raport cu o datorie care provine dintr-un instrument financiar derivat numai în momentul închiderii sau după închiderea instrumentelor financiare derivate. La intrarea în procedura de rezoluţie, autorităţile de rezoluţie sunt împuternicite să pună capăt şi să închidă orice contract derivat în acest scop.

(4)Autorităţile de rezoluţie stabilesc cuantumul datoriei ce provin din instrumente financiare derivate pe baza:

(5)ABE, după consultarea Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe) (AEVMP), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru precizarea metodologiilor şi a principiilor menţionate la alineatul (4) literele (a), (b) şi (c) privind evaluarea pasivelor ce rezultă din instrumente financiare derivate:

Art. 50: Rata de conversie a datoriilor în titluri de capital

Art. 51: Măsurile de redresare şi de reorganizare care trebuie să însoţească recapitalizarea internă

Art. 52: Planul de reorganizare a activităţii

(1)Statele membre solicită organului de conducere sau persoanei sau persoanelor desemnate în temeiul articolului 72 alineatul (1), în termen de o lună de la aplicarea în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) litera (a) a instrumentului de recapitalizare internă în legătură cu o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), să elaboreze şi să prezinte autorităţilor de rezoluţie un plan de reorganizare a activităţii care satisface cerinţele stipulate la alineatele (4) şi (5) din prezentul articol. În cazul în care este aplicabil cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat, statele membre se asigură că acest plan este compatibil cu planul de restructurare pe care instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) este obligată să-l prezinte Comisiei în temeiul respectivului cadru.

(2)Atunci când instrumentul de recapitalizare internă menţionat la articolul 43 alineatul (2) litera (a) este aplicat pentru două sau mai multe entităţi din grup, planul de reorganizare a activităţii este elaborat de instituţia-mamă din Uniune şi acoperă toate instituţiile din cadrul grupului, în conformitate cu procedura specificată la articolele 7 şi 8 şi este prezentat autorităţii de rezoluţie a grupului. Autoritatea de rezoluţie a grupului comunică planul celorlalte autorităţi de rezoluţie implicate şi ABE.

(3)În situaţii excepţionale şi dacă acest lucru este necesar pentru realizarea obiectivelor rezoluţiei, autoritatea de rezoluţie poate prelungi perioada menţionată la alineatul (1) cu o perioadă de maximum două luni începând cu data aplicării instrumentului de recapitalizare internă.

(4)Planul de reorganizare a activităţii defineşte măsuri care vizează restabilirea viabilităţii pe termen lung a instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau a unor părţi ale activităţii acestora, într-un termen rezonabil. Aceste măsuri se bazează pe ipoteze realiste cu privire la condiţiile economice şi financiare de pe piaţă, în care va funcţiona instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d).

(5)Planul de reorganizare a activităţii include cel puţin următoarele elemente:

(6)Măsurile menite să restabilească viabilitatea pe termen lung a unei instituţii sau a unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) pot include:

(7)În termen de o lună de la data depunerii planului de reorganizare a activităţii, autoritatea de rezoluţie relevantă evaluează probabilitatea ca planul, în cazul în care este pus în aplicare, să restabilească viabilitatea pe termen lung a instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d). Evaluarea este realizată de comun acord cu autoritatea competentă relevantă.

(9)În termen de două săptămâni de la data primirii notificării menţionate la alineatul (8), organul de conducere sau persoana sau persoanele desemnate în temeiul articolului 72 alineatul (1) prezintă autorităţii de rezoluţie un plan modificat pentru aprobare. Autoritatea de rezoluţie evaluează planul modificat şi comunică organului de conducere sau persoanei sau persoanelor desemnate în temeiul articolului 72 alineatul (1) în termen de o săptămână în ce măsură estimează că planul, astfel modificat, răspunde preocupărilor notificate sau sunt necesare modificări suplimentare.

(12)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:

(14)Luând în considerare, după caz, experienţa dobândită în aplicarea orientărilor menţionate la alineatul (13), ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica în detaliu criteriile minime pe care trebuie să le îndeplinească un plan de reorganizare a activităţii în vederea aprobării de către autoritatea de rezoluţie în conformitate cu alineatul (7).

SUBSECŢIUNEA 4:Instrumentul de recapitalizare internă: dispoziţii auxiliare

Art. 53: Efectul recapitalizării interne

(2)Statele membre se asigură că autoritatea de rezoluţie deţine competenţa de a îndeplini sau de a solicita îndeplinirea tuturor sarcinilor administrative şi procedurale necesare pentru a da efect exercitării uneia dintre competenţele menţionate la articolul 59 alineatul (2) şi la articolul 63 alineatul (1) literele (e)-(i), inclusiv:

d)cotarea din nou sau readmiterea oricăror instrumente de datorie care au fost reduse, fără a fi necesară emiterea unui prospect în conformitate cu Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹).

(3)În cazul în care o autoritate de rezoluţie reduce la zero valoarea contabilă a principalului sau suma restantă de plată aferentă unui pasiv, prin intermediul competenţei menţionate la articolul 63 alineatul (1) litera (e), pasivul respectiv şi orice alte obligaţii sau creanţe conexe care nu au ajuns la scadenţă la momentul exercitării competenţei sunt considerate ca fiind achitate în totalitate şi nu sunt opozabile nici instituţiei aflate în rezoluţie în cadrul vreunei proceduri ulterioare, nici oricărei entităţi care îi succede acesteia, în cadrul vreunei proceduri ulterioare de lichidare.

(4)În cazul în care autorităţile de rezoluţie reduc în parte, dar nu în totalitate, valoarea principalului sau a sumelor de plată restante aferente unui pasiv, prin intermediul competenţei menţionate la articolul 63 alineatul (1) litera (e):

b)instrumentul sau acordul relevant care a dat naştere pasivului iniţial continuă să se aplice în raport cu valoarea reziduală a principalului, sau cu suma de plată restantă aferentă pasivului, sub rezerva unei eventuale modificări a cuantumului dobânzii de plată pentru a ţine cont de reducerea valorii principalului, precum şi sub rezerva oricărei alte modificări ulterioare a clauzelor pe care autoritatea de rezoluţie ar putea să o facă în virtutea competenţei menţionate la articolul 63 alineatul (1) litera (j).

Art. 54: Eliminarea impedimentelor procedurale din calea recapitalizării interne

(1)Fără a aduce atingere articolului 63 alineatul (1) litera (i), statele membre solicită, după caz, instituţiilor şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să deţină în permanenţă o cantitate suficientă de capital social autorizat sau alte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, astfel încât, în cazul în care autoritatea de rezoluţie şi-ar exercita competenţele prevăzute la articolul 63 alineatul (1) literele (e) şi (f) în legătură cu o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau oricare dintre filialele sale, instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să nu fie împiedicată să emită suficiente acţiuni sau alte instrumente de proprietate noi pentru a garanta o conversie eficace a pasivelor în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate.

(2)În contextul elaborării şi actualizării planului de rezoluţie al unei instituţii date sau al unui grup dat, autorităţile de rezoluţie evaluează oportunitatea impunerii asupra instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) a obligaţiei prevăzute la alineatul (1), ţinând cont în special de măsurile de rezoluţie prevăzute în acel plan. Dacă planul de rezoluţie prevede posibilitatea aplicării instrumentului de recapitalizare internă, autorităţile verifică în ce măsură capitalul social autorizat sau alte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt suficiente pentru a acoperi suma cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c).

Art. 55: Recunoaşterea contractuală a recapitalizării interne

(1)Statele membre solicită instituţiilor şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) să includă o clauză contractuală prin care creditorul sau partea la acordul ori la instrumentul care creează datoria recunoaşte că datoria respectivă poate face obiectul competenţelor de reducere a valorii şi de conversie şi este de acord să se supună oricărei măsuri de reducere a valorii principalului sau a sumei de plată restante, de conversie sau de anulare luată de o autoritate de rezoluţie care exercită competenţele respective, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:

d)datoria să fie emisă sau contractată după data la care un stat membru aplică prevederile adoptate în vederea transpunerii prezentei secţiuni.

Autorităţile de rezoluţie pot decide că obligaţia din primul paragraf de la prezentul alineat nu se aplică instituţiilor sau entităţilor în cazul cărora cerinţa prevăzută la articolul 45 alineatul (1) este egală cu cuantumul pentru absorbţia pierderilor, astfel cum este definit la articolul 45c alineatul (2) litera (a), cu condiţia ca datoriile care îndeplinesc condiţiile menţionate la primul paragraf şi care nu includ clauza contractuală menţionată la respectivul paragraf să nu fie luate în considerare pentru această cerinţă.

(2)Statele membre se asigură că, în cazul în care o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) constată că este imposibil, din punct de vedere juridic sau din motive de altă natură, să se includă o clauză prevăzută la alineatul (1) în dispoziţiile contractuale aplicabile unei datorii relevante, instituţia sau entitatea respectivă notifică autorităţii de rezoluţie opinia sa, inclusiv desemnarea categoriei în care se încadrează datoria, precum şi o explicaţie a opiniei. Instituţia sau entitatea furnizează autorităţii de rezoluţie toate informaţiile pe care aceasta le solicită, într-un interval de timp rezonabil, în urma primirii notificării, pentru ca autoritatea de rezoluţie să poată evalua efectul acestei notificări asupra posibilităţii de soluţionare a instituţiei sau entităţii în cauză.

În cazul în care concluzionează că nu este imposibil, din punct de vedere juridic sau din motive de altă natură, să se includă în dispoziţiile contractuale o clauză prevăzută la alineatul (1), ţinând seama de necesitatea de a asigura posibilitatea de soluţionare a instituţiei sau a entităţii, autoritatea de rezoluţie solicită, într-un interval de timp rezonabil după notificarea în temeiul primului paragraf, includerea unei astfel de clauze contractuale. Autoritatea de rezoluţie poate, de asemenea, să solicite instituţiei sau entităţii să îşi modifice practicile privind aplicarea derogării de la recunoaşterea contractuală a recapitalizării interne.

Datoriile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat nu includ instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 şi instrumentele de datorie menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 48 subpunctul (ii), în cazul în care respectivele instrumente sunt negarantate. În plus, datoriile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat sunt de rang superior în raport cu datoriile menţionate la articolul 108 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c) şi la articolul 108 alineatul (3).

În cazul în care autoritatea de rezoluţie, fie în contextul evaluării posibilităţii de soluţionare a unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) în conformitate cu articolele 15 şi 16, fie în orice alt context, constată că, într-o categorie de datorii care include datorii eligibile, valoarea datoriilor care, în conformitate cu primul paragraf de la prezentul alineat, nu includ clauza contractuală menţionată la alineatul (1), împreună cu datoriile care sunt excluse de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau care sunt susceptibile să fie excluse în conformitate cu articolul 44 alineatul (3), se ridică la peste 10 % din categoria respectivă, autoritatea de rezoluţie evaluează fără întârziere impactul acestui fapt asupra posibilităţii de soluţionare a instituţiei sau entităţii respective, inclusiv impactul asupra posibilităţii de soluţionare datorat riscului de nerespectare a mecanismelor de siguranţă pentru creditori prevăzute la articolul 73 atunci când se aplică competenţele de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor eligibile.

În cazul în care autoritatea de rezoluţie concluzionează pe baza evaluării menţionate la al cincilea paragraf de la prezentul alineat că datoriile care, în conformitate cu primul paragraf, nu includ clauza contractuală menţionată la alineatul (1) creează un obstacol semnificativ în calea posibilităţii de soluţionare, autoritatea de rezoluţie aplică competenţele prevăzute la articolul 17 într-un mod adecvat pentru a elimina acest obstacol din calea posibilităţii de soluţionare.

(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili în detaliu lista datoriilor care fac obiectul excluderii prevăzute la alineatul (1) şi conţinutul clauzei contractuale cerute la alineatul respectiv, luând în considerare diferitele modele de afaceri ale instituţiilor.

(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza în detaliu:

(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formate şi modele uniforme pentru notificarea autorităţilor de rezoluţie în sensul alineatului (2).

Art. 56: Instrumente publice de stabilizare financiară

(1)Statele membre pot acorda sprijin financiar public extraordinar prin intermediul unor instrumente suplimentare de stabilizare financiară în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol, articolul 37 alineatul (10) şi cu cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat, pentru a participa la rezoluţia unei instituţii sau a unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), inclusiv intervenind direct în vederea evitării lichidării acesteia, cu scopul de a îndeplini obiectivele rezoluţiei menţionate la articolul 31 alineatul (2) în legătură cu statul membru sau cu Uniunea în ansamblul său. O astfel de măsură se ia sub conducerea ministerului competent sau a guvernului în strânsă cooperare cu autoritatea de rezoluţie.

(4)Atunci când se recurge la instrumentele publice de stabilizare financiară, statele membre se asigură că ministerele sau guvernele lor competente şi autoritatea de rezoluţie aplică doar dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de la articolul 32 alineatul (1) precum şi una dintre următoarele condiţii:

Art. 57: Instrumentul de sprijin financiar prin aport public de capital

(1)Respectând legislaţia naţională privind societăţile comerciale, statele membre pot să participe la recapitalizarea unei instituţii sau a unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă prin aport de capital în schimbul următoarelor instrumente, sub rezerva condiţiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013:

Art. 58: Instrumentul de trecerea temporară în proprietate publică

CAPITOLUL V:Reducerea valorii sau conversia instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile

Art. 59: Obligaţia de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile relevante

(1)Competenţa de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile relevante poate fi exercitată:

b)în combinaţie cu o măsură de rezoluţie, atunci când sunt îndeplinite condiţiile pentru declanşarea rezoluţiei specificate la articolul 32, 32a sau 33.

În cazul în care entitatea de rezoluţie a achiziţionat instrumente de capital şi datorii eligibile relevante, în mod indirect prin intermediul altor entităţi din acelaşi grup de rezoluţie, exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie a respectivelor instrumente de capital şi datorii eligibile relevante are loc în paralel cu exercitarea aceleiaşi competenţe la nivelul întreprinderii-mamă a entităţii în cauză sau la nivelul altor întreprinderi-mamă care nu sunt entităţi de rezoluţie, astfel încât entitatea în cauză să fie recapitalizată de entitatea de rezoluţie, iar pierderile să fie transferate efectiv acesteia din urmă.

(1¹)Competenţa de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor eligibile independent de măsura de rezoluţie poate fi exercitată numai în ceea ce priveşte datoriile eligibile care îndeplinesc condiţiile menţionate la articolul 45f alineatul (2) litera (a) din prezenta directivă, cu excepţia condiţiei referitoare la scadenţa reziduală a instrumentelor de datorie, astfel cum este prevăzut la articolul 72c alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(1²)În cazul în care o măsură de rezoluţie este luată în legătură cu o entitate de rezoluţie sau, în circumstanţe excepţionale care se abat de la planul de rezoluţie, în legătură cu o entitate care nu este entitate de rezoluţie, cuantumul care este redus, redus ca valoare sau convertit, în conformitate cu articolul 60 alineatul (1), la nivelul entităţii respective se ia în considerare la calcularea pragurilor prevăzute la articolul 37 alineatul (10) şi la articolul 44 alineatul (5) litera (a) sau la articolul 44 alineatul (8) litera (a) care se aplică entităţii în cauză.

(3)Statele membre solicită ca autorităţile de rezoluţie să-şi exercite competenţa de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu articolul 60 şi fără întârziere în ceea ce priveşte instrumentele de capital şi datoriile eligibile relevante astfel cum se menţionează la alineatul (1a), emise de către o instituţie sau entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), atunci când este satisfăcută cel puţin una dintre următoarele condiţii:

c)în cazul instrumentelor de capital relevante emise de o filială şi în cazul în care aceste instrumente de capital sunt contabilizate în scopul respectării cerinţelor de fonduri proprii pe bază individuală şi consolidată, autoritatea corespunzătoare a statului membru al supraveghetorului consolidant şi autoritatea corespunzătoare a statului membru al filialei stabilesc împreună, sub forma unei decizii comune în conformitate cu articolul 92 alineatele (3) şi (4), faptul că, în caz de neexercitare a competenţei de reducere a valorii contabile sau de conversie în privinţa acestor instrumente, grupul nu va mai fi viabil;

d)în cazul instrumentelor de capital relevante emise la nivelul întreprinderii-mamă şi în cazul în care aceste instrumente de capital sunt contabilizate în scopul respectării cerinţelor de fonduri proprii pe bază individuală la nivelul întreprinderii-mamă sau pe bază consolidată, iar autoritatea corespunzătoare a statului membru al supraveghetorului consolidant stabileşte că, în caz de neexercitare a competenţei de reducere a valorii contabile sau de conversie în privinţa acestor instrumente, grupul nu va mai fi viabil;

(4)În sensul alineatului (3), se consideră că o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau un grup nu mai sunt viabile numai dacă sunt îndeplinite ambele condiţii de mai jos:

b)având în vedere calendarul şi alte circumstanţe relevante, nu există nicio perspectivă rezonabilă potrivit căreia intrarea în dificultate a instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) ar putea fi împiedicată în timp util prin vreo măsură, fie ea o măsură alternativă a sectorului privat sau o măsură de supraveghere (inclusiv măsurile de intervenţie timpurie), în afara unei măsuri de reducere a valorii contabile sau de conversie a instrumentelor de capital sau a datoriilor eligibile astfel cum se menţionează la alineatul (1a), individual sau în combinaţie cu o măsură de rezoluţie.

(6)În sensul alineatului (4) litera (a), se consideră că un grup este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibil de a intra în dificultate dacă grupul încalcă, sau există elemente obiective care sprijină concluzia că grupul respectiv va încălca în viitorul apropiat cerinţele prudenţiale consolidate, într-o măsură suficientă pentru a justifica acţiunea din partea autorităţii competente, inclusiv, dar fără a se limita la considerentul că grupul a suportat sau este susceptibil de a suporta pierderi care îi vor epuiza toate sau o parte semnificativă a fondurilor proprii.

(10)Înainte de a-şi exercita competenţa de a reduce valoarea contabilă a iinstrumentelor de capital sau a datoriilor eligibile astfel cum se menţionează la alineatul (1a) sau de a le converti, autorităţile de rezoluţie se asigură că se efectuează o evaluare a activelor şi a pasivelor instituţiei sau ale entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), în conformitate cu articolul 36. Această evaluare stă la baza calculării reducerii valorii contabile care urmează să fie aplicată iinstrumentelor de capital sau a datoriilor eligibile astfel cum se menţionează la alineatul (1a) relevante în scopul de a absorbi pierderile şi a nivelului de conversie care urmează să fie aplicat iinstrumentelor de capital sau a datoriilor eligibile astfel cum se menţionează la alineatul (1a) relevante în scopul recapitalizării instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d).

Art. 60: Dispoziţii privind reducerea valorii sau conversia instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile relevante

(1)Atunci când se conformează cerinţei prevăzute la articolul 59, autorităţile de rezoluţie exercită competenţa de reducere a valorii contabile sau de conversie în conformitate cu ordinea de prioritate a creanţelor în temeiul procedurii obişnuite de insolvenţă, în aşa fel încât ea să producă următoarele rezultate:

(2)Atunci când valoarea principalului unui instrument de capital relevant sau a unei datorii eligibile relevante astfel cum se menţionează la articolul 59 alineatul (1a) este redusă:

(3)Pentru a efectua, în temeiul alineatului (1) literele (b), (c) şi (d) din prezentul articol, o conversie a instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile relevante astfel cum se menţionează la articolul 59 alineatul (1a), autorităţile de rezoluţie pot solicita instituţiilor şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) să emită instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază pentru deţinătorii instrumentelor de capital şi ai datoriilor eligibile relevante respective. Instrumentele de capital şi datoriile relevante susmenţionate pot fi convertite numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)respectivele instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt emise de către instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau de către o întreprindere-mamă a respectivei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), cu acordul autorităţii de rezoluţie a instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau, după caz, al autorităţii de rezoluţie a întreprinderii-mamă;

Art. 61: Autorităţile responsabile cu constatarea

(3)În cazul în care instrumentele de capital relevante sunt contabilizate în scopul îndeplinirii cerinţelor de fonduri proprii pe bază individuală în conformitate cu articolul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, autoritatea responsabilă cu efectuarea constatărilor menţionate la articolul 59 alineatul (3) din prezenta directivă este autoritatea corespunzătoare a statului membru în care a fost autorizată instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), în conformitate cu titlul III din Directiva 2013/36/UE.

În cazul în care instrumentele de capital sau datoriile eligibile relevante astfel cum se menţionează la articolul 59 alineatul (1a) din prezenta directivă sunt contabilizate în scopul îndeplinirii cerinţei menţionate la articolul 45f alineatul (1) din prezenta directivă, autoritatea responsabilă cu efectuarea constatărilor menţionate la articolul 59 alineatul (3) din prezenta directivă este autoritatea corespunzătoare a statului membru în care a fost autorizată instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă, în conformitate cu titlul III din Directiva 2013/36/UE.

(4)În cazul în care instrumentele de capital relevante sunt emise de o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) reprezentând o filială şi sunt contabilizate în vederea îndeplinirii cerinţelor de fonduri proprii pe bază individuală şi pe bază consolidată, autoritatea responsabilă cu efectuarea constatărilor menţionate la articolul 59 alineatul (3) este următoarea:

b)autoritatea corespunzătoare din statul membru al supraveghetorului consolidant şi autoritatea corespunzătoare din statul membru în care a fost înfiinţată instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) din prezenta directivă care a emis acele instrumente în conformitate cu titlul III din Directiva 2013/36/UE sunt responsabile cu efectuarea constatării comune, sub forma unei decizii comune, menţionate la articolul 59 alineatul (3) litera (c) din prezenta directivă.

Art. 62: Aplicare consolidată: procedura de constatare

(1)Statele membre se asigură că, înainte de a face una dintre constatările menţionate la articolul 59 alineatul (3) litera (b), (c), (d) sau (e) în legătură cu o filială care emite instrumente de capital sau datorii eligibile relevante astfel cum se menţionează la articolul 59 alineatul (1a), în scopul îndeplinirii cerinţei menţionate la articolul 45f pe bază individuală, sau instrumente de capital relevante luate în considerare în vederea îndeplinirii cerinţelor de fonduri proprii pe bază individuală sau pe bază consolidată, o autoritate corespunzătoare respectă următoarele cerinţe:

a)atunci când intenţionează să efectueze una dintre constatările menţionate la articolul 59 alineatul (3) litera (b), (c), (d) sau (e), după consultarea autorităţii de rezoluţie a entităţii relevante de rezoluţie, aceasta notifică, în termen de 24 de ore de la consultarea autorităţii de rezoluţie respective:

b)atunci când intenţionează să efectueze constatarea menţionată la articolul 59 alineatul (3) litera (c), aceasta notifică fără întârziere autoritatea competentă responsabilă a fiecărei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) care a emis instrumentele de capital relevante în legătură cu care urmează să fie exercitate competenţele de reducere a valorii sau de conversie, în cazul în care respectiva constatare ar fi efectuată, precum şi, dacă sunt diferite, autorităţile corespunzătoare din statele membre în care sunt situate autorităţile competente respective şi supraveghetorul consolidant.

(4)În cazul transmiterii unei notificări în conformitate cu alineatul (1), autoritatea corespunzătoare, după consultarea autorităţilor notificate în conformitate cu litera (a) punctul (i) sau litera (b) de la alineatul respectiv, evaluează următoarele aspecte:

CAPITOLUL VI:Competenţe de rezoluţie

Art. 63: Competenţe generale

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie deţin toate competenţele necesare pentru a aplica instrumentele de rezoluţie instituţiilor, precum şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) care îndeplinesc condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie. În special, autorităţile de rezoluţie trebuie să deţină următoarele competenţe de rezoluţie, pe care le pot exercita separat sau în orice combinaţie:

f)competenţa de a converti datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne ale unei instituţii aflate în rezoluţie în acţiuni ordinare sau în alte instrumente de proprietate ale instituţiei respective sau ale entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), ale unei instituţii-mamă relevante sau ale unei instituţii-punte către care sunt transferate activele, drepturile sau pasivele instituţiei sau ale entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d);

j)competenţa de a modifica sau de a ajusta scadenţa instrumentelor de datorie şi a altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne emise de o instituţie aflată în rezoluţie sau competenţa de a modifica suma dobânzilor de plată în cadrul instrumentelor respective şi al altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne sau data la care dobânda devine exigibilă, inclusiv prin suspendarea temporară a plăţilor cu excepţia obligaţiilor garantate prin garanţii mobiliare care fac obiectul articolului 44 alineatul (2);

(2)Statele membre iau toate măsurile necesare pentru a se asigura că, atunci când aplică instrumente şi exercită competenţele de rezoluţie, autorităţile de rezoluţie nu fac obiectul nici uneia dintre următoarele cerinţe care s-ar aplica în mod normal în virtutea dreptului intern, a contractelor sau a altor dispoziţii:

b)înaintea exercitării competenţei, obligaţia procedurală de a notifica o persoană anume, inclusiv eventuala obligaţie de a publica orice notificare sau prospect ori de a depune sau de a înregistra orice document la oricare altă autoritate.

Art. 64: Competenţe auxiliare

(1)Statele membre se asigură că, atunci când exercită o competenţă de rezoluţie, autorităţile de rezoluţie au competenţa:

c)de a solicita autorităţii relevante încetarea sau suspendarea admiterii la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau a cotării oficiale a instrumentelor financiare conform Directivei 2001/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹);

(3)Statele membre se asigură că, atunci când exercită o competenţă de rezoluţie, autorităţile de rezoluţie au competenţa de a institui acorduri de continuitate, necesare pentru a garanta atât eficienţa măsurilor de rezoluţie, cât şi capacitatea destinatarului, după caz, de a desfăşura activitatea care i-a fost transferată. Aceste acorduri de continuitate includ, în special:

(4)Competenţele menţionate la alineatul (1) litera (d) şi la alineatul (3) litera (b) nu aduc atingere:

Art. 65: Competenţa de a solicita furnizarea de servicii şi facilităţi

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a solicita unei instituţii aflate în rezoluţie sau oricăreia dintre entităţile din grupul său, să furnizeze orice servicii sau facilităţi necesare pentru a permite unui destinatar să exercite eficient activităţile care i-au fost transferate.

Art. 66: Competenţa de a pune în aplicare măsuri de gestionare a crizelor sau măsuri de prevenire a crizelor luate de alte state membre

(3)Statele membre se asigură că acţionarii, creditorii şi părţile terţe afectate de transferul de acţiuni, alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau pasive menţionate la alineatul (1) nu au dreptul de a împiedica, contesta sau retrage transferul din circuit în temeiul niciunei dispoziţii legislative a statului membru în care sunt situate activele sau în temeiul niciunei dispoziţii legislative aplicabile acţiunilor, altor instrumente de proprietate, drepturilor sau pasivelor.

(4)Atunci când o autoritate de rezoluţie a unui stat membru (denumit în continuare "statul membru A") exercită competenţele de reducere a valorii contabile şi de conversie, inclusiv în ceea ce priveşte instrumentele de fonduri proprii, în conformitate cu articolul 59, iar datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne sau instrumentele de fonduri proprii relevante ale instituţiei aflate în rezoluţie includ:

(6)Fiecare stat membru se asigură că următoarele elemente sunt determinate în conformitate cu legislaţia statului membru al autorităţii de rezoluţie:

Art. 67: Competenţa în ceea ce priveşte activele, drepturile, acţiunile şi alte instrumente de proprietate situate în ţări terţe

(1)Statele membre se asigură că, în cazurile în care o măsură de rezoluţie implică luarea de măsuri cu privire la activele situate într-o ţară terţă sau cu privire la acţiuni, alte instrumente de proprietate, drepturi sau pasive reglementate de dreptul unei ţări terţe, autorităţile de rezoluţie pot solicita ca:

(2)În cazul în care autoritatea de rezoluţie stabileşte că, în ciuda tuturor măsurilor necesare luate de administrator, lichidator sau orice altă persoană în conformitate cu alineatul (1) litera (a), este foarte puţin probabil ca transferul, conversia sau măsura respectivă să fie pusă în practică în raport cu anumite active situate într-o ţară terţă sau anumite acţiuni, alte instrumente de proprietate, drepturi sau pasive reglementate de legislaţia unei ţări terţe, autoritatea de rezoluţie nu procedează la efectuarea transferului, reducerea valorii contabile, efectuarea conversiunii sau măsurii respective. În cazul în care autoritatea a ordonat transferul, reducerea valorii contabile, conversia sau măsura respectivă, ordinul este nul în cazul activelor, acţiunilor, instrumentelor de proprietate, drepturilor sau datoriilor respective.

Art. 68: Excluderea anumitor termeni contractuali în cazul intervenţiei timpurii şi al rezoluţiei

(1)O măsură de prevenire sau de gestionare a crizei, luată în cazul unei entităţi în conformitate cu prezenta directivă, care include producerea oricărui eveniment direct legat de aplicarea unei asemenea măsuri, nu este considerată în sine drept eveniment care determină executarea în sensul Directivei 2002/47/CE ori drept procedură de insolvenţă în sensul Directivei 98/26/CE, cu condiţia ca obligaţiile contractuale substanţiale, inclusiv plata şi obligaţiile de livrare, precum şi furnizarea de garanţii, să fie îndeplinite în continuare.

(3)Cu condiţia ca obligaţiile contractuale substanţiale, inclusiv obligaţiile de plată şi de livrare, precum şi furnizarea de colateral, să fie îndeplinite în continuare, o măsură de prevenire a crizei, o suspendare a obligaţiei în temeiul articolului 33a sau o măsură de gestionare a crizei, inclusiv producerea oricărui eveniment direct legat de aplicarea unei astfel de măsuri, nu dă în sine niciunei persoane posibilitatea:

Art. 69: Competenţa de a suspenda anumite obligaţii

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a suspenda orice obligaţie de plată sau de livrare decurgând dintr-un contract la care o instituţie aflată în rezoluţie este parte, începând de la data publicării avizului de suspendare în conformitate cu articolul 83 alineatul (4) până la ora 24.00 a zilei lucrătoare următoare celei de publicare în statul membru în care este stabilită autoritatea de rezoluţie a instituţiei aflate în rezoluţie.

(5)Atunci când îşi exercită o competenţă în temeiul prezentului articol, autorităţile de rezoluţie ţin seama de impactul pe care l-ar putea avea exercitarea respectivei competenţe asupra bunei funcţionări a pieţelor financiare.

Autorităţile de rezoluţie stabilesc domeniul de aplicare al acestei competenţe în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte. În special, autorităţile de rezoluţie evaluează cu atenţie dacă este adecvată aplicarea suspendării şi în cazul depozitelor eligibile, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) punctul 4 din Directiva 2014/49/UE, în special în cazul depozitelor acoperite deţinute de persoane fizice, de microîntreprinderi şi de întreprinderi mici şi mijlocii.

Art. 70: Competenţa de a limita executarea garanţiilor reale

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie deţin competenţa de a impune limitări creditorilor garantaţi ai unei instituţii aflate în rezoluţie în ceea ce priveşte executarea garanţiilor reale deţinute în legătură cu activele respectivei instituţii începând de la data publicării avizului de limitare în conformitate cu articolul 83 alineatul (4) până la ora 24.00 a zilei lucrătoare următoare celei de publicare în statul membru în care este stabilită instituţia aflată în rezoluţie.

(2)Autorităţile de rezoluţie nu exercită competenţa menţionată la alineatul (1) din prezentul articol în legătură cu oricare dintre următoarele:

Art. 71: Competenţa de suspendare temporară a drepturilor de reziliere

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a suspenda drepturile de reziliere ale oricărei părţi care are un contract cu o instituţie aflată în rezoluţie, începând de la data publicării avizului în conformitate cu articolul 83 alineatul (4) până la ora 24.00 a zilei lucrătoare următoare celei de publicare în statul membru în care este stabilită autoritatea de rezoluţie a instituţiei aflate în rezoluţie, cu condiţia ca plata şi obligaţiile de livrare, precum şi furnizarea de garanţii, să fie îndeplinite în continuare

(2)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a suspenda drepturile de reziliere ale oricărei părţi care are un contract cu o filială a unei instituţii aflate în rezoluţie atunci când:

c)s-a exercitat sau se poate exercita competenţa de transfer în cazul instituţiei aflate în rezoluţie, fie:

(4)O persoană poate exercita un drept de reziliere în temeiul unui contract înainte de expirarea perioadei menţionate la alineatul (1) sau (2), în cazul în care persoana respectivă primeşte un aviz din partea autorităţii de rezoluţie prin care i se aduce la cunoştinţă faptul că drepturile şi pasivele care fac obiectul contractului nu vor fi:

(5)În cazul în care autoritatea de rezoluţie exercită competenţa de suspendare a drepturilor de reziliere prevăzută la alineatul (1) sau (2) din prezentul articol şi în cazul în care nu s-a dat un aviz în temeiul alineatului (4) din prezentul articol, aceste drepturi pot fi exercitate la expirarea perioadei de suspendare, sub rezerva articolului 68, după cum urmează:

(7)Autorităţile competente sau autorităţile de rezoluţie pot solicita unei instituţii sau unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să păstreze evidenţe detaliate ale contractelor financiare.

(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza următoarele elemente în sensul alineatului (7):

Art. 71^a: Recunoaşterea contractuală a competenţelor de suspendare în caz de rezoluţie

(1)Statele membre solicită instituţiilor şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) să includă în orice contract financiar la care sunt parte şi care este reglementat de legislaţia unei ţări terţe clauze prin care părţile recunosc că contractul financiar poate face obiectul exercitării de către autoritatea de rezoluţie a competenţelor de suspendare sau de restrângere a unor drepturi şi obligaţii în temeiul articolelor 33a, 69, 70 şi 71 şi recunosc că au obligaţia de a respecta cerinţele de la articolul 68.

(2)Statele membre pot solicita, de asemenea, ca întreprinderile-mamă ale Uniunii să se asigure că filialele lor din ţări terţe includ, în contractele financiare menţionate la alineatul (1), clauze care să excludă ca exercitarea competenţei autorităţii de rezoluţie de a suspenda sau a restrânge drepturile şi obligaţiile întreprinderii-mamă din Uniune, în conformitate cu alineatul (1), să constituie un motiv valabil pentru rezilierea anticipată, suspendarea, modificarea, compensarea, exercitarea drepturilor de compensare reciprocă sau executarea garanţiilor în cazul acestor contracte.

(3)Alineatul (1) se aplică oricărui contract financiar care:

(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili în detaliu conţinutul clauzei prevăzute la alineatul (1), luând în considerare diferitele modele de afaceri ale instituţiilor sau entităţilor.

Art. 72: Exercitarea competenţelor de rezoluţie

(1)Statele membre se asigură că, în vederea aplicării unei măsuri de rezoluţie, autorităţile de rezoluţie sunt în măsură să exercite un control asupra instituţiei aflate în rezoluţie care să le permită:

b)să gestioneze şi să dispună de activele şi de patrimoniul instituţiei aflate în rezoluţie.

CAPITOLUL VII:Mecanisme de siguranţă

Art. 73: Tratamentul acţionarilor şi al creditorilor în caz de transfer parţial şi aplicare a instrumentului de recapitalizare internă

a)cu excepţia cazurilor în care se aplică litera (b), în cazul în care autorităţile de rezoluţie transferă doar anumite părţi din drepturile, activele şi pasivele instituţiei aflate în rezoluţie, acţionarii şi acei creditori ale căror creanţe nu au fost transferate primesc ca soluţionare a creanţelor lor o sumă cel puţin egală cu cea pe care ar fi primit-o dacă instituţia aflată în rezoluţie ar fi fost lichidată prin procedura obişnuită de insolvenţă la momentul luării deciziei menţionate la articolul 82;

Art. 74: Evaluarea diferenţei de tratament

(1)În scopul de a evalua dacă acţionarii şi creditorii ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care instituţia aflată în rezoluţie ar fi urmat o procedură obişnuită de insolvenţă, inclusiv, dar fără a se limita la sensul articolului 73, statele membre se asigură de efectuarea unei evaluări de către o persoană independentă cât mai curând posibil, după ce măsura sau măsurile de rezoluţie au fost luate. Această evaluare este distinctă de evaluarea efectuată în conformitate cu articolul 36.

(2)Evaluarea de la alineatul (1) identifică:

(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice metodologia de efectuare a evaluării conform prezentului articol, în special metodologia de evaluare a tratamentului de care ar fi beneficiat acţionarii şi creditorii dacă instituţia aflată în rezoluţie ar fi intrat în procedura obişnuită de insolvenţă în momentul luării deciziei menţionate la articolul 82.

Art. 75: Mecanisme de siguranţă pentru acţionari şi creditori

Statele membre se asigură că, în cazul în care evaluarea efectuată în conformitate cu articolul 74 stabileşte că oricare dintre acţionarii sau creditorii menţionaţi la articolul 73 sau schema de garantare a depozitelor în conformitate cu articolul 109 alineatul (1) a acumulat pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat dacă instituţia ar fi fost lichidată prin procedura obişnuită de insolvenţă, acesta are dreptul la plata diferenţei din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei.

Art. 76: Mecanisme de siguranţă pentru contrapărţi în caz de transfer parţial

(1)Statele membre se asigură că măsurile de protecţie menţionate la alineatul (2) se aplică în cazurile următoare:

(2)Statele membre trebuie să garanteze protecţia corespunzătoare a următoarelor acorduri şi a contrapărţilor la aceste acorduri:

f)mecanisme de finanţare structurate, inclusiv securitizările şi instrumentele utilizate în scopul acoperirii, care constituie o parte integrantă a portofoliului de acoperire şi care, în temeiul dreptului intern, sunt garantate în mod asemănător cu obligaţiunile garantate, care implică acordarea de garanţii mobiliare şi deţinerea acestora de către una dintre părţile la acord ori un administrator fiduciar, un agent sau o persoană agreată.

Art. 77: Protecţie pentru garanţiile financiare şi acordurile de compensare şi compensare reciprocă

(1)Statele membre se asigură că există o protecţie adecvată în cazul contractelor de garanţie financiară cu transfer de proprietate şi al acordurilor de compensare reciprocă şi al acordurilor de compensare pentru a preveni transferul unei părţi, dar nu a totalităţii drepturilor şi pasivelor protejate în temeiul unui astfel de contract sau acord, între instituţia aflată în rezoluţie şi o altă persoană, precum şi modificarea sau rezilierea acestor drepturi şi datorii protejate în temeiul unui contract de garanţie financiară cu transfer de proprietate sau al unui acord de compensare reciprocă şi al acordurilor de compensare prin exercitarea competenţelor auxiliare.

Art. 78: Protecţie pentru contractele de garanţie reală

(1)Statele membre se asigură că pasivele acoperite printr-un contract de garanţie beneficiază de o protecţie adecvată, astfel încât să se împiedice:

Art. 79: Protecţie pentru mecanismele de finanţare structurate şi pentru obligaţiunile garantate

(1)Statele membre se asigură că există o protecţie adecvată pentru mecanismele de finanţare structurate, inclusiv mecanismele menţionate la articolul 76 alineatul (2) literele (e) şi (f) astfel încât să se prevină oricare dintre circumstanţele următoare:

Art. 80: Transferuri parţiale: protecţia sistemelor de tranzacţionare, decontare şi compensare

(1)Statele membre se asigură că aplicarea unui instrument de rezoluţie nu afectează nici normele referitoare la sistemele reglementate de Directiva 98/26/CE, nici funcţionarea acestora, atunci când autoritatea de rezoluţie:

(2)În special, transferul, anularea sau modificarea menţionată la alineatul (1) din prezentul articol nu revocă un ordin de transfer contravenind articolului 5 din Directiva 98/26/CE şi nici nu modifică sau anulează caracterul executoriu al ordinelor de transfer şi al compensării în conformitate cu articolele 3 şi 5 din respectiva directivă, utilizarea de fonduri, titluri de valoare sau facilităţi de credit în conformitate cu dispoziţiile articolului 4 din respectiva directivă sau protecţia garanţiilor suplimentare în conformitate cu articolul 9 din respectiva directivă.

CAPITOLUL VIII:Obligaţii procedurale

Art. 81: Cerinţe de notificare

(3)În cazul în care o autoritate competentă sau o autoritate de rezoluţie stabileşte că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la literele (a) şi (b) de la articolul 32 alineatul (1) în ceea ce priveşte o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), aceasta comunică această constatare fără întârziere următoarelor autorităţi, dacă sunt diferite:

Art. 82: Decizia autorităţii de rezoluţie

(2)Decizia prin care se stabileşte dacă se iau sau nu măsuri de rezoluţie în raport cu o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) conţine următoarele informaţii:

(3)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza procedurile şi conţinutul legate de următoarele cerinţe:

Art. 83: Obligaţii procedurale ale autorităţilor de rezoluţie

(2)Autoritatea de rezoluţie notifică instituţiei aflate în rezoluţie şi următoarelor autorităţi, dacă sunt diferite:

(4)Autoritatea de rezoluţie publică sau asigură publicarea unei copii a ordinului sau a instrumentului prin intermediul căruia este luată măsura de rezoluţie, fie a unei informări care sumarizează efectele măsurii de rezoluţie şi, mai exact, efectele asupra clienţilor de retail şi, dacă este cazul, condiţiile şi perioada de suspendare sau limitare menţionată la articolele 69, 70 şi 71, prin următoarele mijloace:

d)în cazurile în care acţiunile, alte instrumente de proprietate sau instrumentele de datorie ale instituţiei aflate în rezoluţie sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, mijloacele utilizate pentru divulgarea informaţiilor reglementate referitoare la instituţia aflată în rezoluţie, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹).

Art. 84: Confidenţialitate

(1)Cerinţele privind secretul profesional sunt obligatorii pentru următoarele persoane:

(3)Fără a aduce atingere caracterului general al cerinţelor prevăzute la alineatul (1), persoanelor menţionate la alineatul respectiv li se interzice divulgarea informaţiilor confidenţiale primite în exerciţiul activităţilor lor profesionale sau de la o autoritate competentă sau o autoritate de rezoluţie în legătură cu atribuţiile acesteia în temeiul prezentei directive, către orice persoană sau autoritate, cu excepţia cazului în care această divulgare se face în exercitarea atribuţiilor lor în temeiul acestei directive sau sub formă de rezumat sau în formă agregată, astfel încât instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să nu poată fi identificate, fie cu consimţământul expres şi prealabil al autorităţii, al instituţiei sau al entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) care a furnizat informaţiile respective.

(4)Prezentul articol nu împiedică:

b)autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente, inclusiv angajaţii şi experţii acestora, să facă schimb de informaţii între ele, precum şi cu alte autorităţi de rezoluţie din Uniune, cu alte autorităţi competente din Uniune, cu ministere competente, cu bănci centrale, cu scheme de garantare a depozitelor, cu sisteme de compensare pentru investitori, cu autorităţi responsabile de procedura obişnuită de insolvenţă, cu autorităţi responsabile de menţinerea stabilităţii sistemului financiar în statele membre prin utilizarea normelor macroprudenţiale" cu persoane însărcinate cu desfăşurarea auditurilor statutare ale conturilor, cu ABE sau, sub rezerva articolului 98, cu autorităţi din ţări terţe care îndeplinesc funcţii echivalente cu cele ale autorităţilor de rezoluţie sau, în condiţii de strictă confidenţialitate, cu un potenţial cumpărător sau cu orice altă persoană, dacă este cazul, în scopul planificării sau al executării unei măsuri de rezoluţie.

(5)Fără a aduce atingere oricăror altor prevederi ale prezentului articol, statele membre pot autoriza schimburile de informaţii cu oricare dintre următoarele:

c)cu autorităţile naţionale responsabile cu supravegherea sistemelor de plată, autorităţile responsabile de procedura obişnuită de insolvenţă, autorităţile care au sarcina publică de a supraveghea alte entităţi din sectorul financiar, autorităţile responsabile de supravegherea pieţelor financiare şi a întreprinderilor de asigurare precum şi inspectorii care acţionează în numele acestora, autorităţile statelor membre care au responsabilitatea de a menţine stabilitatea sistemului financiar în statele membre prin utilizarea reglementărilor macroprudenţiale, autorităţile responsabile cu protejarea stabilităţii sistemului financiar, precum şi persoanele responsabile cu auditarea legală;

CAPITOLUL IX:Dreptul la recurs şi excluderea altor măsuri

Art. 85: Aprobarea judiciară ex ante şi dreptul de a contesta deciziile

(4)Dreptul la o cale de atac menţionat la alineatul (3) se exercită sub rezerva următoarelor dispoziţii:

b)decizia autorităţii de rezoluţie este executorie imediat şi dă naştere unei prezumţii refutabile potrivit căreia suspendarea executării deciziei ar fi contrară interesului public.

Atunci când acest lucru este necesar pentru a proteja interesul unor părţi terţe care, acţionând cu bună-credinţă, au cumpărat acţiuni, alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau pasive ale unei instituţii aflate în rezoluţie, în temeiul utilizării instrumentelor de rezoluţie sau al exercitării competenţelor de rezoluţie de către autorităţile de rezoluţie, anularea unei decizii luate de o autoritate de rezoluţie nu afectează niciun act administrativ adoptat ulterior şi nicio tranzacţie încheiată ulterior de către autoritatea de rezoluţie în cauză pe baza deciziei sale anulate. În acest caz, căile de recurs împotriva unei decizii sau măsuri prejudiciabile a autorităţilor de rezoluţie trebuie să se limiteze la acordarea de compensaţii pentru pierderile suferite de reclamant ca urmare a deciziei sau a măsurii respective.

Art. 86: Restricţii referitoare la alte proceduri judiciare

(1)Fără a aduce atingere articolului 82 alineatul (2) litera (b), statele membre se asigură că, în privinţa unei instituţii aflate în rezoluţie sau a unei instituţii sau a unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) pentru care se consideră că sunt îndeplinite condiţiile pentru procedura de rezoluţie, procedura obişnuită de insolvenţă nu este declanşată decât la iniţiativa autorităţii de rezoluţie, precum şi că decizia de aplicare a procedurii obişnuite de insolvenţă în cazul unei instituţii sau al unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) nu poate fi luată decât cu consimţământul autorităţii de rezoluţie.

(2)În sensul alineatului (1), statele membre se asigură că:

b)cererea nu este stabilită decât dacă s-au făcut notificările menţionate la litera (a) şi dacă survine una dintre următoarele situaţii:

(3)Fără a aduce atingere niciunei limitări privind executarea garanţiilor reale mobiliare impuse în temeiul articolului 70, statele membre se asigură că, atunci când este necesar în vederea aplicării eficace a instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie, autorităţile de rezoluţie pot solicita instanţei să suspende, pentru o perioadă adecvată conform obiectivului urmărit, orice acţiune sau procedură judiciară la care este sau devine parte o instituţie aflată în rezoluţie.

TITLUL V:REZOLUŢIA GRUPURILOR TRANSFRONTALIERE

Art. 87: Principii generale referitoare la procesul decizional care implică mai multe state membre

i)orice obligaţie în temeiul prezentei directive de a consulta o autoritate înainte de luarea oricărei decizii sau măsuri să implice cel puţin obligaţia de a consulta autoritatea respectivă cu privire la acele elemente ale deciziei sau măsurii propuse care au sau probabil vor avea:

Art. 88: Colegii de rezoluţie

(1)Sub rezerva articolului 89, autorităţile de rezoluţie la nivelul grupului instituie colegii de rezoluţie pentru a îndeplini sarcinile menţionate la articolele 12, 13, 16, 18, 45-45h, 91 şi 92 şi, după caz, pentru a asigura cooperarea şi coordonarea cu autorităţile de rezoluţie din ţări terţe.

(2)Membrii colegiului de rezoluţie sunt următorii:

(3)Autorităţile de rezoluţie din ţări terţe, în cazul în care o întreprindere-mamă sau o instituţie stabilită în Uniune are o instituţie filială sau o sucursală care ar fi considerată semnificativă dacă ar fi situată în Uniune, pot, la cerere, să fie invitate să participe în calitate de observatori în cadrul colegiului de rezoluţie ca observatori, cu condiţia ca acestea să facă obiectul unor cerinţe de confidenţialitate echivalente, în opinia autorităţii de rezoluţie la nivel de grup, cu cele prevăzute la articolul 98.

(5)Autoritatea de rezoluţie la nivel de grup prezidează colegiul de rezoluţie. În această calitate, autoritatea respectivă:

f)informează, în timp util, toţi membrii colegiului în legătură cu deciziile adoptate în cadrul acestor reuniuni, precum şi cu rezultatele lor.

(6)Autorităţile de rezoluţie la nivel de grup nu sunt obligate să instituie un colegiu de rezoluţie în cazul în care alte grupuri sau colegii îndeplinesc aceleaşi funcţii şi sarcini cu cele menţionate la prezentul articol şi respectă toate condiţiile şi procedurile, inclusiv pe cele care vizează componenţa şi participarea la colegiile de rezoluţie, stabilite la prezentul articol şi la articolul 90. În acest caz, toate trimiterile la colegii de rezoluţie din prezenta directivă sunt de asemenea înţelese ca trimiteri la aceste alte grupuri sau colegii.

(7)ABE elaborează, ţinând seama de standardele internaţionale, proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza regulile de funcţionare operaţională a colegiilor de rezoluţie pentru îndeplinirea sarcinilor menţionate la alineatul (1).

Art. 89: Colegiile de rezoluţie europene

(1)În cazul în care o instituţie dintr-o ţară terţă sau o întreprindere-mamă dintr-o ţară terţă deţine filiale stabilite în Uniune sau întreprinderi-mamă în Uniune, stabilite în două sau mai multe state membre, sau două sau mai multe sucursale în Uniune care sunt considerate semnificative de către două sau mai multe state membre, autorităţile de rezoluţie din statele membre în care sunt stabilite entităţile respective sau în care sunt situate respectivele sucursale semnificative instituie un colegiu de rezoluţie european unic.

(2)Colegiul de rezoluţie european menţionat la alineatul (1) de la prezentul articol îndeplineşte funcţiile şi sarcinile prevăzute la articolul 88 în ceea ce priveşte entităţile menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol şi, în măsura în care aceste sarcini sunt relevante, în ceea ce priveşte sucursalele acestora.

În cazul în care, în conformitate cu strategia de rezoluţie globală, filialele stabilite în Uniune sau o întreprindere-mamă din Uniune şi filialele sale nu sunt entităţi de rezoluţie, iar membrii colegiului de rezoluţie european sunt de acord cu această strategie, filialele stabilite în Uniune sau, pe bază consolidată, întreprinderea-mamă din Uniune respectă cerinţa menţionată la articolul 45f alineatul (1) prin emiterea instrumentelor menţionate la articolul 45f alineatul (2) literele (a) şi (b) către întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang a acestora stabilită într-o ţară terţă sau către filialele respectivei întreprinderi-mamă de cel mai înalt rang care sunt stabilite în aceeaşi ţară terţă sau către alte entităţi, în condiţiile prevăzute la articolul 45f alineatul (2) litera (a) punctul (i) şi litera (b) punctul (ii).

(3)Atunci când o singură întreprindere-mamă din Uniune deţine toate filialele din Uniune ale unei instituţii dintr-o ţară terţă sau ale unei întreprinderi-mamă dintr-o ţară terţă, colegiul de rezoluţie european este prezidat de autoritatea de rezoluţie din statul membru în care este stabilită întreprinderea-mamă din Uniune.

(4)Pe baza acordului reciproc al tuturor părţilor relevante, statele membre pot renunţa la cerinţa de a înfiinţa un colegiu de rezoluţie european dacă un alt grup sau colegiu îndeplineşte aceleaşi funcţii şi sarcini ca cele menţionate în prezentul articol şi respectă toate condiţiile şi procedurile, inclusiv pe cele care vizează componenţa şi participarea la colegiile de rezoluţie europene, stabilite la prezentul articol şi la articolul 90. În acest caz, toate trimiterile din prezenta directivă la colegii de rezoluţie europene sunt, de asemenea, înţelese ca trimiteri la aceste alte grupuri sau colegii.

Art. 90: Schimbul de informaţii

(3)În urma unei cereri de informaţii furnizate de o autoritate de rezoluţie dintr-o ţară terţă, autoritatea de rezoluţie cere aprobarea autorităţii de rezoluţie din ţara terţă cu privire la transmiterea mai departe a acestor informaţii, cu excepţia cazului în care autoritatea de rezoluţie din ţara terţă şi-a dat deja acordul cu privire la transmiterea mai departe a acestor informaţii.

Art. 91: Rezoluţia grupului care implică o filială a acestuia

(1)Atunci când o autoritate de rezoluţie decide că o instituţie sau oricare dintre entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) care este filială într-un grup întruneşte condiţiile menţionate la articolul 32 sau la articolul 33, autoritatea respectivă notifică fără întârziere autorităţii de rezoluţie la nivel de grup (dacă este vorba de o autoritate distinctă), supraveghetorului consolidant şi membrilor colegiului de rezoluţie constituit pentru grupul în cauză următoarele informaţii:

(2)La primirea unei notificări în conformitate cu alineatul (1), autoritatea de rezoluţie la nivel de grup, după consultarea cu ceilalţi membri ai colegiului de rezoluţie relevant, evaluează impactul potenţial al măsurilor de rezoluţie ori al altor măsuri notificate în conformitate cu alineatul (1) litera (b) asupra grupului şi asupra entităţilor din grup din alte state membre, precum şi, în special, probabilitatea ca măsurile de rezoluţie sau alte măsuri să ducă la îndeplinirea condiţiilor de rezoluţie în raport cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru.

(3)Dacă, după consultarea celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie la nivel de grup estimează că măsurile de rezoluţie sau alte măsuri notificate în conformitate cu alineatul (1) litera (b) nu ar spori probabilitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la articolul 32 sau la articolul 33 în raport cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, autoritatea de rezoluţie responsabilă pentru instituţia respectivă sau pentru entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) poate aplica măsurile de rezoluţie sau alte măsuri pe care le-a notificat în conformitate cu alineatul (1) litera (b) din prezentul articol.

(4)Dacă, după consultarea celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie la nivel de grup estimează că măsurile de rezoluţie sau alte măsuri notificate în conformitate cu alineatul (1) litera (b) din prezentul articol ar spori probabilitatea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la articolul 32 sau la articolul 33 în raport cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, autoritatea de rezoluţie a grupului propune o schemă de rezoluţie a grupului şi o prezintă colegiului de rezoluţie în termen de maxim 24 de ore de la primirea notificării în conformitate cu alineatul (1). Perioada de 24 de ore poate fi extinsă cu acordul autorităţii de rezoluţie care a trimis notificarea menţionată la alineatul (1) din prezentul articol.

(6)Schema de rezoluţie a grupului menţionată la alineatul (4) trebuie:

(8)În cazul în care oricare dintre autorităţile de rezoluţie nu este de acord cu schema de rezoluţie a grupului propusă de autoritatea de rezoluţie la nivel de grup sau se abate de la aceasta sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să ia măsuri de rezoluţie independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în raport cu o instituţie sau cu o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), ea prezintă în detaliu motivele dezacordului sau motivele abaterii de la schema de rezoluţie, le notifică autorităţii de rezoluţie a grupului şi celorlalte autorităţi de rezoluţie care fac obiectul schemei de rezoluţie la nivel de grup şi informează aceste autorităţi cu privire la acţiunile sau măsurile pe care le va lua. Atunci când prezintă motivele dezacordului său, autoritatea de rezoluţie respectivă ţine seama de planurile de rezoluţie menţionate la articolul 13, de impactul potenţial asupra stabilităţii financiare din statele membre în cauză, precum şi de efectul potenţial al acţiunilor sau măsurilor asupra altor părţi ale grupului.

(12)În toate situaţiile în care nu este pusă în aplicare o schemă de rezoluţie a grupului, iar autorităţile de rezoluţie aplică măsuri de rezoluţie în legătură cu oricare entitate din grup, autorităţile de rezoluţie respective cooperează îndeaproape în cadrul colegiului de rezoluţie în vederea realizării unei strategii de rezoluţie coordonate pentru toate entităţile din grup care este în curs de a intra în dificultate sau sunt susceptibile de a intra în dificultate.

Art. 92: Rezoluţia grupurilor

(1)În cazul în care o autoritate de rezoluţie la nivel de grup decide că o întreprindere-mamă din Uniune pentru care este competentă întruneşte condiţiile menţionate la articolul 32 sau la articolul 33, aceasta notifică fără întârziere informaţiile prevăzute la articolul 91 alineatul (1) literele (a) şi (b) supraveghetorului consolidant, dacă aceasta este o autoritate distinctă, precum şi celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie al grupului în cauză.

(2)În cazul în care măsurile propuse de autoritatea de rezoluţie a grupului în temeiul alineatului (1) nu includ o schemă de rezoluţie a grupului, autoritatea de rezoluţie a grupului îşi ia decizia după consultarea membrilor colegiului de rezoluţie.

(3)În cazul în care măsurile propuse de autoritatea de rezoluţie la nivel de grup în temeiul alineatului (1) includ o schemă de rezoluţie a grupului, aceasta ia forma unei decizii comune a autorităţii de rezoluţie la nivel de grup şi a autorităţilor de rezoluţie responsabile de filialele care fac obiectul schemei respective.

(4)În cazul în care oricare dintre autorităţile de rezoluţie nu este de acord cu schema de rezoluţie la nivel de grup propusă de autoritatea de rezoluţie a grupului sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să ia măsuri de rezoluţie independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în raport cu o instituţie sau cu o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), ea prezintă în detaliu motivele dezacordului sau motivele de abatere de la schema de rezoluţie a grupului, le notifică autorităţii de rezoluţie a grupului şi celorlalte autorităţi de rezoluţie care fac obiectul schemei de rezoluţie la nivel de grup şi informează aceste autorităţi cu privire la acţiunile sau măsurile pe care intenţionează să le ia. Atunci când prezintă motivele dezacordului său, autoritatea de rezoluţie respectivă ţine seama de planurile de rezoluţie la care se face referire la articolul 13, de impactul potenţial asupra stabilităţii financiare din statele membre în cauză, precum şi de efectul potenţial al acţiunilor sau măsurilor asupra altor părţi ale grupului.

(7)Autorităţile execută toate măsurile menţionate la prezentul articol fără întârziere şi ţinând seama în mod corespunzător de caracterul urgent al situaţiei.

TITLUL VI:RELAŢII CU ŢĂRI TERŢE

Art. 93: Acorduri cu ţări terţe

(1)În conformitate cu articolul 218 din TFUE, Comisia poate înainta Consiliului propuneri în vederea negocierii unor acorduri cu una sau mai multe ţări terţe referitoare la modalităţile de cooperare dintre autorităţile de rezoluţie şi autorităţile relevante din ţări terţe, printre altele, cu scopul de a face schimb de informaţii referitor la planificarea redresării şi rezoluţiei în ceea ce priveşte instituţiile, instituţiile financiare, întreprinderile-mamă şi instituţiile din ţări terţe, în special în următoarele situaţii:

Art. 94: Recunoaşterea şi executarea procedurilor de rezoluţie din ţări terţe

(1)Prezentul articol se aplică procedurilor de rezoluţie din ţări terţe cu excepţia cazului în care intră în vigoare un acord internaţional menţionat la articolul 93 alineatul (1) cu ţara terţă relevantă şi până la momentul intrării în vigoare a acestui acord. Prezentul articol se aplică şi ulterior intrării în vigoare a unui acord internaţional, menţionat la articolul 93 alineatul (1), cu ţara terţă relevantă, în măsura în care recunoaşterea şi executarea procedurilor de rezoluţie din ţara terţă nu sunt reglementate prin acordul respectiv.

(2)În cazul în care există un colegiu de rezoluţie european înfiinţat în conformitate cu articolul 89, acesta adoptă o decizie comună cu privire la oportunitatea recunoaşterii, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 95, a procedurilor de rezoluţie ale ţărilor terţe privind instituţiile sau întreprinderile-mamă din ţările terţe care:

(3)Dacă autorităţile de rezoluţie care fac parte din colegiul de rezoluţie european nu iau o decizie comună, sau dacă nu există un colegiu de rezoluţie european, fiecare autoritate de rezoluţie implicată ia o decizie cu privire la oportunitatea recunoaşterii şi a executării, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 95, a procedurilor de rezoluţie din ţări terţe privind o instituţie sau o întreprindere-mamă dintr-o ţară terţă.

(4)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie sunt cel puţin abilitate să aplice următoarele măsuri:

a)exercitarea competenţelor de rezoluţie în legătură cu următoarele:

d)retragerea caracterului executoriu al oricărui drept contractual de a rezilia, lichida sau accelera contracte, de a aduce atingere drepturilor contractuale ale entităţilor menţionate la alineatul (2) şi ale altor entităţi din grup, în cazul în care un astfel de drept decurge din măsurile de rezoluţie luate cu privire la instituţia dintr-o ţară terţă, întreprinderea-mamă a entităţilor respective sau la alte entităţi din grup, fie de autoritatea de rezoluţie din ţara terţă, fie în temeiul cerinţelor legale sau de reglementare privind mecanismele de rezoluţie din ţara respectivă, cu condiţia să fie în continuare îndeplinite obligaţiile materiale stabilite prin contract, inclusiv obligaţiile de plată şi de livrare şi furnizarea de garanţii.

(5)Autorităţile de rezoluţie pot lua, pentru a apăra interesele publice după caz, măsuri de rezoluţie cu privire la o întreprindere-mamă în cazul în care autoritatea competentă din ţara terţă relevantă stabileşte că o instituţie care este înregistrată în ţara terţă respectivă sa îndeplineşte condiţiile pentru declanşarea procedurii de rezoluţie în conformitate cu legislaţia ţării terţe respective. În acest scop, statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a utiliza orice competenţe în materie de rezoluţie cu privire la respectiva întreprindere-mamă şi se aplică articolul 68.

Art. 95: Dreptul de a refuza recunoaşterea sau executarea procedurilor de rezoluţie din ţări terţe

Art. 96: Rezoluţia sucursalelor din Uniune

(2)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie sunt abilitate să exercite competenţele prevăzute la alineatul (1) în cazul în care acestea consideră că aplicarea unei măsuri este necesară în interesul public şi dacă cel puţin una dintre următoarele condiţii este îndeplinită:

b)instituţia din ţara terţă nu este, în opinia autorităţii de rezoluţie, capabilă sau dispusă, sau riscă să se afle în incapacitate de a-şi achita obligaţiile faţă de creditorii din Uniune, sau obligaţiile create sau înregistrate prin sucursala sa, pe măsură ce ele devin exigibile, iar autoritatea de rezoluţie este convinsă că nicio procedură de rezoluţie sau de insolvenţă dintr-o ţară terţă nu a fost sau nu va fi declanşată în legătură cu respectiva instituţie din ţara terţă într-un interval de timp rezonabil;

Art. 97: Cooperarea cu autorităţile din ţări terţe

(1)Prezentul articol se aplică în legătură cu cooperarea cu ţările terţe cu excepţia cazului în care intră în vigoare acordul internaţional menţionat la articolul 93 alineatul (1) cu ţara terţă relevantă şi până la momentul intrării în vigoare a acestui acord. Prezentul articol se aplică şi ulterior intrării în vigoare a unui acord internaţional, prevăzut la articolul 93 alineatul (1), cu ţara terţă relevantă, în măsura în care obiectul prezentului articol nu este reglementat prin acordul respectiv.

(2)ABE poate să încheie acorduri-cadru de cooperare neobligatorii cu următoarele autorităţi relevante din ţările terţe:

(3)Acordurile-cadru de cooperare menţionate la alineatul (2) instituie procese şi acorduri între autorităţile participante privind schimbul de informaţii necesare pentru cooperarea pentru îndeplinirea parţială sau integrală a următoarelor sarcini şi pentru exercitarea unor sau tuturor competenţelor următoare în raport cu instituţiile menţionate la alineatul (2) literele (a)-(d) sau cu grupurile care le includ:

(5)Acordurile de cooperare încheiate între autorităţile de rezoluţie ale statelor membre şi cele ale ţărilor terţe în conformitate cu prezentul articol pot să includă dispoziţii privind următoarele aspecte:

Art. 98: Confidenţialitate

(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie, autorităţile competente şi ministerele competente fac schimb de informaţii confidenţiale, care includ şi planuri de redresare, cu autorităţile relevante din ţările terţe numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a)autorităţile ţărilor terţe respective fac obiectul unor cerinţe şi standarde în materie de secret profesional care sunt considerate a fi, în opinia tuturor autorităţilor implicate, cel puţin echivalente cu cele impuse la articolul 84;

(2)În cazul în care informaţiile confidenţiale provin de la un alt stat membru, autorităţile de rezoluţie, autorităţile competente şi ministerele competente nu divulgă aceste informaţii autorităţilor relevante din ţările terţe decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

TITLUL VII:MECANISMELE DE FINANŢARE

Art. 100: Cerinţa privind instituirea de mecanisme de finanţare a rezoluţiei

(1)Statele membre instituie unul sau mai multe mecanisme de finanţare în scopul asigurării aplicării efective a instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie de către autoritatea de rezoluţie.

(6)Fără a aduce atingere alineatului (5) din prezentul articol, un stat membru poate, în scopul de a-şi îndeplini obligaţiile în temeiul prezentului articol alineatul (1), să îşi instituie mecanisme de finanţare naţionale prin contribuţii obligatorii din partea instituţiilor care sunt autorizate pe teritoriul său; contribuţiile respective au la bază criteriile menţionate la articolul 103 alineatul (7) şi nu sunt deţinute printr-un fond controlat de autoritatea sa de rezoluţie, dacă toate condiţiile următoare sunt îndeplinite:

e)cu excepţia cazurilor prevăzute în prezentul alineat, mecanismele de finanţare respectă articolele 99-102, articolul 103 alineatele (1)-(4) şi (6) şi articolele 104-109.

În sensul prezentului alineat, printre mijloacele financiare disponibile de care se ţine seama pentru a atinge nivelul-ţintă specificat la articolul 102 se pot număra contribuţii obligatorii ale oricărei scheme de contribuţii obligatorii instituite de un stat membru între 17 iunie 2010 şi 2 iulie 2014 din partea instituţiilor de pe teritoriul său, cu scopul de a acoperi costurile aferente riscului sistemic, intrării în dificultate şi rezoluţiei instituţiilor, cu condiţia ca statul membru să respecte prevederile din prezentul titlu. Contribuţiile la schemele de garantare a depozitelor nu sunt luate în considerare în ceea ce priveşte atingerea nivelului-ţintă pentru mecanismele de finanţare a rezoluţiei prevăzut la articolul 102.

Art. 101: Utilizarea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei

(1)Mecanismele de finanţare instituite conform articolului 100 pot fi utilizate de autoritatea de rezoluţie numai în măsura necesară pentru a asigura aplicarea efectivă a instrumentelor de rezoluţie, în următoarele scopuri:

(2)Mecanismul de finanţare a rezoluţiei nu se utilizează în mod direct pentru a absorbi pierderile unei instituţii sau ale unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau pentru a recapitaliza o astfel de instituţie sau de entitate. În cazul în care utilizarea mecanismului de finanţare a rezoluţiei în scopurile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol are drept rezultat indirect transferarea către acest mecanism de finanţare a unei părţi din pierderile unei instituţii sau ale unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), se aplică principiile care reglementează utilizarea mecanismului de finanţare a rezoluţiei prevăzute la articolul 44.

Art. 102: Nivelul-ţintă

(2)Pe parcursul perioadei iniţiale prevăzute la alineatul (1), contribuţiile la mecanismele de finanţare percepute în conformitate cu articolul 103 trebuie repartizate cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului-ţintă prevăzut, dar ţinându-se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate şi de impactul pe care contribuţiile prociclice îl pot avea asupra poziţiei financiare a instituţiilor care contribuie.

(3)În cazul în care, după scurgerea perioadei de timp iniţiale menţionate la alineatul (1), mijloacele financiare disponibile scad sub nivelul-ţintă menţionat la alineatul respectiv, se reiau contribuţiile obişnuite în conformitate cu articolul 103, până când este atins nivelul-ţintă. După atingerea nivelului-ţintă pentru prima dată şi dacă mijloacele financiare disponibile scad ulterior la mai puţin de două treimi din nivelul-ţintă, contribuţiile respective se stabilesc la un nivel care să permită atingerea nivelului-ţintă în termen de şase ani.

Art. 103: Contribuţii ex ante

(3)Mijloacele financiare disponibile pentru a fi luate în considerare în scopul atingerii nivelului-ţintă menţionat la articolul 102 pot include angajamente de plată irevocabile garantate în întregime prin active cu risc scăzut negrevate de drepturi ale unor terţi, puse la dispoziţia autorităţilor de rezoluţie şi destinate exclusiv utilizării în scopurile menţionate la articolul 101 alineatul (1). Partea angajamentelor de plată irevocabile nu trebuie să depăşească 30 % din suma totală a contribuţiilor percepute în conformitate cu prezentul articol.

(4)Statele membre se asigură că obligaţia de plată a contribuţiilor prevăzute la prezentul articol este executorie în temeiul dreptului intern, iar contribuţiile datorate sunt plătite integral.

(7)Se conferă Comisiei competenţa de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 115, pentru a specifica noţiunea de ajustare a contribuţiilor proporţional cu profilul de risc al instituţiilor, menţionată la alineatul (2) de la prezentul articol, ţinând seama de toate elementele următoare:

Art. 104: Contribuţii ex post extraordinare

(1)În cazul în care mijloacele financiare disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanţare, statele membre se asigură că sunt percepute contribuţii ex post extraordinare de la instituţiile autorizate pe teritoriul lor, pentru acoperirea sumelor suplimentare. Aceste contribuţii ex post extraordinare sunt repartizate instituţiilor în conformitate cu normele prevăzute la articolul 103 alineatul (2).

(3)Autoritatea de rezoluţie poate amâna, integral sau parţial, obligaţia unei instituţii de a plăti contribuţiile ex post extraordinare la mecanismul de finanţare a rezoluţiei în cazul în care contribuţiile ar periclita lichiditatea sau solvabilitatea instituţiei. O astfel de amânare nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de şase luni, dar poate fi reînnoită la cererea instituţiei. Contribuţiile amânate în temeiul prezentului paragraf sunt achitate atunci când plata nu mai periclitează lichiditatea şi solvabilitatea instituţiei.

Art. 105: Mijloace de finanţare alternative

Statele membre se asigură că mecanismele de finanţare care intră sub jurisdicţia lor sunt abilitate să contracteze împrumuturi sau alte forme de sprijin de la instituţii, instituţii financiare sau alte părţi terţe, în cazurile în care sumele percepute în conformitate cu articolul 103 nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau celelalte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanţare, iar contribuţiile ex post extraordinare prevăzute la articolul 104 nu sunt imediat accesibile sau suficiente.

Art. 106: Împrumuturi între mecanismele de finanţare

(1)Statele membre se asigură că mecanismele de finanţare care intră sub jurisdicţia lor pot să solicite împrumuturi de la toate celelalte mecanisme de finanţare de pe teritoriul Uniunii, în cazurile în care:

(4)Rata dobânzii, perioada de rambursare şi alţi termeni şi alte condiţii ale împrumuturilor se stabilesc de comun acord de mecanismul de finanţare care primeşte împrumutul şi celelalte mecanisme de finanţare care au decis să participe. Împrumuturile fiecărui mecanism de finanţare participant trebuie să aibă aceeaşi rată a dobânzii, aceeaşi perioadă de rambursare, aceiaşi termeni şi aceleaşi condiţii, cu excepţia cazului în care mecanismele de finanţare participante convin, în unanimitate, să procedeze altfel.

Art. 107: Mutualizarea mecanismelor de finanţare naţionale în cazul rezoluţiei grupurilor

(3)Planul de finanţare include:

(5)Dacă nu se convine altfel în planul de finanţare, baza pentru calcularea contribuţiei fiecărui mecanism naţional de finanţare ia în considerare, cu precădere, următoarele:

Art. 108: Rangul acordat în ierarhia în materie de insolvenţă

(1)Statele membre se asigură că în legislaţia lor naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă:

a)următoarele depozite au acelaşi rang de prioritate care este superior rangului acordat creanţelor deţinute de creditorii obişnuiţi negarantaţi:

(2)Statele membre se asigură că, în cazul entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d), creanţele negarantate obişnuite au, în legislaţia lor naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate superior creanţelor negarantate care rezultă din instrumentele de datorie care îndeplinesc următoarele condiţii:

(4)Fără a aduce atingere alineatelor (5) şi (7), statele membre se asigură că legislaţia lor naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, astfel cum era adoptată la 31 decembrie 2016, se aplică rangului acordat în procedurile obişnuite de insolvenţă creanţelor negarantate care rezultă din instrumente de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d) din prezenta directivă înainte de data intrării în vigoare a măsurilor de transpunere în dreptul intern a Directivei (UE) 2017/2399 a Parlamentului European şi a Consiliului (*).

(5)În cazul în care, după data de 31 decembrie 2016 şi înainte de 28 decembrie 2017, un stat membru a adoptat o legislaţie naţională care reglementează rangul acordat în procedurile obişnuite de insolvenţă creanţelor negarantate rezultate din instrumente de datorie emise după data aplicării unei astfel de legislaţii, alineatul (4) al prezentului articol nu se aplică creanţelor rezultate din instrumente de datorie emise după data aplicării respectivei legislaţii naţionale, cu condiţia respectării tuturor condiţiilor de mai jos:

a)legislaţia naţională respectivă prevede că, în cazul entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d), creanţele negarantate obişnuite au, în cadrul procedurilor obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate superior rangului creanţelor negarantate care rezultă din instrumentele de datorie care îndeplinesc următoarele condiţii:

b)în temeiul legislaţiei naţionale respective, creanţele negarantate rezultate din instrumente de datorie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la litera (a) de la prezentul paragraf au, în cadrul procedurilor obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate superior rangului de prioritate al creanţelor rezultate din instrumentele menţionate la articolul 48 alineatul (1) literele (a)-(d).

(6)În sensul alineatului (2) litera (b) şi al alineatului (5) primul paragraf litera (a) punctul (ii), instrumentele de datorie cu dobândă variabilă derivată dintr-o rată de referinţă utilizată la scară largă şi instrumentele de datorie care nu sunt denominate în moneda naţională a emitentului, cu condiţia ca principalul, rambursarea şi dobânzile să fie denominate în aceeaşi monedă, nu sunt considerate, doar pe baza acestor caracteristici, instrumente de datorie care conţin instrumente derivate încorporate.

(7)Statele membre care au adoptat, înainte de 31 decembrie 2016, o legislaţie naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, în temeiul căreia creanţele negarantate obişnuite rezultate din instrumente de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d) sunt împărţite în două sau mai multe ranguri de prioritate diferite sau în temeiul căreia rangul de prioritate al creanţelor negarantate obişnuite rezultate din astfel de instrumente de datorie se modifică în raport cu toate celelalte creanţe negarantate obişnuite de acelaşi rang, pot prevedea ca instrumentele de datorie cu cel mai scăzut rang de prioritate dintre respectivele creanţe negarantate obişnuite să aibă acelaşi rang ca cel al creanţelor care îndeplinesc condiţiile de la alineatul (2) literele (a), (b) şi (c) şi de la alineatul (3) din prezentul articol.

Art. 109: Utilizarea schemelor de garantare a depozitelor în contextul rezoluţiei

(1)Atunci când autorităţile de rezoluţie iau o măsură de rezoluţie şi dacă această măsură garantează faptul că deponenţii continuă să aibă acces la propriile depozite, statele membre se asigură că schema de garantare a depozitelor la care instituţia este afiliată este responsabilă:

a)în cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă, cuantumul cu care s-ar fi redus depozitele acoperite pentru a absorbi pierderile din instituţie în temeiul articolului 46 alineatul (1) litera (a), dacă depozitele acoperite ar fi fost incluse în domeniul de aplicare al recapitalizării interne, iar valoarea lor ar fi fost redusă în aceeaşi măsură ca creditorii care beneficiază de acelaşi nivel de prioritate în temeiul dreptului intern care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă; sau

b)în cazul aplicării unuia sau mai multor instrumente de rezoluţie, altele decât instrumentul de recapitalizare internă, cuantumul pierderilor pe care deponenţii care beneficiază de acoperire le-ar fi suferit dacă aceştia ar fi înregistrat pierderi proporţionale cu pierderile înregistrate de creditorii care beneficiază de acelaşi nivel de prioritate în temeiul dreptului intern care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă.

(4)Atunci când depozitele eligibile la o instituţie aflată în rezoluţie sunt transferate unei alte entităţi prin instrumentul de vânzare a activităţii sau prin instrumentul instituţiei-punte, deponenţii nu au nicio creanţă, în temeiul Directivei 2014/49/UE, faţă de schema de garantare a depozitelor în legătură cu orice parte a depozitelor acestora care nu este transferată de la instituţia aflată în rezoluţie, cu condiţia ca valoarea fondurilor transferate să fie cel puţin egală cu nivelul de acoperire agregat prevăzut la articolul 6 din Directiva 2014/49/UE.

(5)Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(4), în cazul în care mijloacele financiare disponibile ale unei scheme de garantare a depozitelor sunt utilizate în conformitate cu dispoziţiile alineatelor respective şi sunt reduse ulterior la mai puţin de două treimi din nivelul-ţintă al schemei de garantare a depozitelor, contribuţia periodică la schema de garantare a depozitelor se stabileşte la un nivel care să permită atingerea nivelului-ţintă în termen de şase ani.

TITLUL VIII:SANCŢIUNI

Art. 110: Sancţiuni administrative şi alte măsuri administrative

(1)Fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a prevedea şi de a impune sancţiuni penale, statele membre prevăd norme privind sancţiuni administrative şi alte măsuri administrative aplicabile în cazul în care dispoziţiile de drept intern adoptate pentru transpunerea prezentei directive nu sunt respectate şi iau toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestora. În cazul în care statele membre decid să nu stabilească norme pentru sancţiuni administrative pentru încălcări care fac obiectul dreptului penal intern, acestea îi comunică Comisiei dispoziţiile de drept penal relevante. Sancţiunile administrative şi celelalte măsuri administrative sunt eficace, proporţionale şi disuasive.

(3)Competenţele de aplicare a sancţiunilor administrative prevăzute în prezenta directivă sunt atribuite autorităţilor de rezoluţie sau autorităţilor competente, în cazul în care acestea diferă unele de celelalte, în funcţie de tipul de încălcare. Autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente au toate competenţele de colectare de informaţii şi competenţele de investigare necesare exercitarea atribuţiilor lor corespunzătoare. Atunci când îşi exercită competenţele de aplicare a sancţiunilor, autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente colaborează îndeaproape pentru a se asigura că sancţiunile administrative sau celelalte măsuri administrative produc efectele scontate şi îşi coordonează acţiunile în cazurile cu caracter transfrontalier.

Art. 111: Dispoziţii specifice

(1)Statele membre se asigură că actele cu putere de lege şi actele administrative naţionale prevăd sancţiuni şi alte măsuri administrative cel puţin pentru următoarele cazuri:

(2)Statele membre se asigură că, în cazurile menţionate la alineatul (1), sancţiunile administrative şi celelalte măsuri administrative care pot fi aplicate includ cel puţin următoarele:

Art. 112: Publicarea sancţiunilor administrative

(1)Statele membre asigură faptul că autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente publică, pe site-ul lor internet oficial, cel puţin sancţiunile administrative pe care le-au impus pentru încălcarea dispoziţiilor naţionale care transpun prezenta directivă, atunci când aceste sancţiuni nu au făcut obiectul unei căi de atac sau atunci când căile de atac au fost epuizate. Această publicare se realizează fără întârzieri nejustificate, după ce persoana fizică sau juridică respectivă este informată cu privire la sancţiune, informaţiile publicate incluzând tipul şi natura încălcării, precum şi identitatea persoanei fizice sau juridice sancţionate.

(2)Autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente publică sancţiunile pe care le impun, fără a indica identitatea entităţilor implicate, într-un mod conform cu dreptul intern,în oricare din următoarele situaţii:

c)atunci când publicarea ar cauza, în măsura în care se poate determina acest lucru, prejudicii disproporţionate instituţiilor implicate, entităţilor implicate de tipul celor menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau persoanelor fizice implicate.

(3)Autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente se asigură că orice informaţie publicată în temeiul prezentului articol este menţinută pe site-ul lor internet oficial pentru o perioadă de cel puţin cinci ani. Datele cu caracter personal incluse în informaţiile publicate se păstrează pe site-ul internet oficial al autorităţii de rezoluţie sau al autorităţii competente numai pentru perioada care este necesară în conformitate cu normele aplicabile în materie de protecţie a datelor.

(4)Până la 3 iulie 2016, ABE înaintează Comisiei un raport privind publicarea de către statele membre a sancţiunilor, fără a indica identitatea entităţilor implicate, în conformitate cu alineatul (2), în special atunci când au existat diferenţe semnificative între statele membre în această privinţă. De asemenea, raportul abordează eventualele diferenţe semnificative în ceea ce priveşte durata publicării sancţiunilor în temeiul dreptului intern din statele membre privind publicarea sancţiunilor.

Art. 113: Menţinerea de către ABE a unei baze de date centrale

(1)Sub rezerva cerinţelor de păstrare a secretului profesional menţionate la articolul 84, autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente informează ABE cu privire la toate sancţiunile administrative pe care le-au impus în temeiul articolului 111 şi cu privire la stadiul căii de atac şi la rezultatul acesteia. ABE menţine o bază de date centrală a sancţiunilor care i-au fost aduse la cunoştinţă exclusiv în scopul schimburilor de informaţii dintre autorităţile de rezoluţie. Baza de date este accesibilă doar pentru autorităţile de rezoluţie şi este actualizată pe baza informaţiilor furnizate de acestea. ABE menţine o bază de date centrală a sancţiunilor care i-au fost aduse la cunoştinţă exclusiv în scopul schimburilor de informaţii dintre autorităţile competente. Baza de date este accesibilă doar pentru autorităţile competente şi este actualizată pe baza informaţiilor furnizate de acestea.

Art. 114: Aplicarea efectivă a sancţiunilor şi exercitarea competenţelor de sancţionare de către autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie

TITLUL IX:COMPETENŢE DE EXECUTARE

Art. 115: Exercitarea delegării de competenţe

(3)Delegarea de competenţe menţionată la articolul 2 al doilea paragraf, articolul 44 alineatul (11), articolul 76 alineatul (4), articolul 103 alineatele (7) şi (8) şi la articolul 104 alineatul (4) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere valabilităţii actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(5)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 2 al doilea paragraf, articolul 44 alineatul (11), articolul 76 alineatul (4), articolul 103 alineatele (7) şi (8) sau la articolul 104 alineatul (4) intră în vigoare numai dacă nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţiuni în termen de trei luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţiuni. Respectivul termen se prelungeşte cu trei luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

TITLUL X:MODIFICĂRI ADUSE DIRECTIVELOR 82/891/CEE, 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE ŞI 2013/36/UE ŞI REGULAMENTELOR (UE) nr. 1093/2010 ŞI (UE) nr. 648/2012

Art. 117: Modificări aduse Directivei 2001/24/CE

1.La articolul 1, se adaugă următoarele alineate:

(**)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)

2.Articolul 2 se înlocuieşte cu următorul text:

- «măsuri de reorganizare» înseamnă măsuri destinate menţinerii sau restabilirii situaţiei financiare a unei instituţii de credit sau a unei firme de investiţii astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi care ar putea afecta drepturile preexistente ale unor terţi, inclusiv măsuri care implică posibilitatea unei suspendări a plăţilor, a unei suspendări a măsurilor de executare sau a unei reduceri a creanţelor; aceste măsuri includ aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor de rezoluţie prevăzute în Directiva 2014/59/UE;

Art. 118: Modificare adusă Directivei 2002/47/CE

1.La articolul 1, se adaugă următorul alineat:

"(6)Articolele 4-7 din prezenta directivă nu se aplică niciunei restricţii privind aplicarea contractelor de garanţie financiară şi niciunei restricţii privind efectul vreunui contract de garanţie financiară fără transfer de proprietate, a vreunei dispoziţii de compensare cu exigibilitate imediată sau unei dispoziţii de compensare reciprocă care sunt impuse în temeiul titlului IV capitolul V sau VI din Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (*) sau oricărei astfel de restricţii impuse în temeiul unor competenţe similare conform dreptului intern a unui stat membru, pentru a facilita rezoluţia conformă a unei entităţi menţionate la alineatul (2) litera (c) punctul (iv) şi la alineatul (2) litera (d) care face obiectul mecanismelor de siguranţă cel puţin echivalente cu cele prevăzute la titlul IV capitolul VII din Directiva 2014/59/UE.

(*)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE, precum şi a Regulamentelor (Ue) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)."

Art. 119: Modificare adusă Directivei 2004/25/CE

(*)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)."

Art. 121: Modificări aduse Directivei 2007/36/CE

1.La articolul 1, se adaugă alineatul următor:

(*)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)."

2.La articolul 5, se adaugă următoarele alineate:

"(5)Statele membre se asigură că, în sensul Directivei 2014/59/UE, adunarea generală poate, cu o majoritate de două treimi din voturile valabil exprimate, decide sau modifica statutul pentru a prevedea că o convocare la adunarea generală pentru a decide cu privire la o majorare de capital se face într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la alineatul (1) din prezentul articol, cu condiţia ca respectiva adunare să nu aibă loc în termen de zece zile calendaristice de la data convocării, să fie îndeplinite condiţiile stipulate la articolul 27 sau 29 din Directiva 2014/59/UE, iar majorarea de capital să fie necesară pentru a evita condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie prevăzute la articolele 32 şi 33 din directiva respectivă.

Art. 125: Modificare adusă Regulamentului (UE) nr. 1093/2010

1.La articolul 4, punctul 2 se înlocuieşte cu următorul text:

(**)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/Ce, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)."

Art. 126: Modificare adusă Regulamentului (UE) nr. 648/2012

(*)Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a societăţilor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190)."

TITLUL XI:DISPOZIŢII FINALE

Art. 127: Comitetul de rezoluţie al ABE

ABE instituie un comitet permanent intern în temeiul articolului 41 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 în vederea elaborării deciziilor ABE ce trebuie luate în conformitate cu articolul 44 din regulamentul respectiv, inclusiv a deciziilor legate de proiectele de standarde tehnice de reglementare şi proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare, cu privire la atribuţiile care au fost stabilite pentru autorităţile de rezoluţie, astfel cum se prevede în prezenta directivă. În conformitate cu articolul 38 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE se asigură în special că nicio decizie menţionată la respectivul articol nu afectează în vreun fel responsabilităţile fiscale ale statelor membre. Respectivul comitet intern cuprinde autorităţile de rezoluţie menţionate la articolul 3 din prezenta directivă.

Art. 128^a: Punerea la dispoziţie a informaţiilor în punctul unic de acces european

(1)De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că, atunci când publică orice informaţie menţionată la articolul 26 alineatul (1) şi la articolul 45i alineatul (3) din prezenta directivă, entitatea relevantă transmite concomitent informaţiile respective organismului de colectare relevant menţionat la alineatul (3) de la prezentul articol pentru a fi puse la dispoziţie în punctul unic de acces european (ESAP) înfiinţat în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2859 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*11).

b)sunt însoţite de fiecare dintre următoarele metadate:

(4)De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informaţiile menţionate la articolul 29 alineatul (1) şi la articolul 112 alineatul (1) din prezenta directivă sunt puse la dispoziţie în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

b)sunt însoţite de următoarele metadate:

(5)De la 10 ianuarie 2030, statele membre se asigură că informaţiile menţionate la articolul 33a alineatul (8), la articolul 35 alineatul (1), la articolul 83 alineatul (4) şi la articolul 112 alineatul (1) din prezenta directivă sunt puse la dispoziţie în ESAP. În acest scop, autoritatea competentă este organism de colectare, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 2 din Regulamentul (UE) 2023/2859.

b)sunt însoţite de următoarele metadate:

(6)În scopul colectării şi gestionării eficiente a informaţiilor transmise în conformitate cu alineatul (1), ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele:

c)pentru ce informaţii este necesar un format prelucrabil automat şi, în astfel de cazuri, ce format prelucrabil automat trebuie utilizat.

Art. 129: Reexaminare

c)funcţionarea şi eficienţa rolului conferit ABE în prezenta directivă, inclusiv efectuarea medierii.

Art. 130: Transpunere

ANEXĂ:

SECŢIUNEA A:Informaţii care trebuie incluse în planurile de redresare

(1)Planul de redresare include cel puţin următoarele informaţii:

SECŢIUNEA B:Informaţii pe care autorităţile de rezoluţie le pot solicita instituţiilor în scopul elaborării şi actualizării planurilor de rezoluţie

(1)Autorităţile de rezoluţie le pot solicita instituţiilor să transmită, în scopul elaborării şi actualizării planurilor de rezoluţie, cel puţin următoarele informaţii:

14.identificarea proprietarilor sistemelor identificate la punctul 13, a acordurilor privind furnizarea serviciilor legate de acestea, precum şi a oricăror programe informatice şi sisteme sau licenţe, inclusiv stabilirea de corespondenţe cu persoanele juridice, operaţiunile critice şi liniile de activitate esenţiale ale instituţiei, precum şi o identificare a furnizorilor terţi esenţiali de servicii TIC, astfel cum sunt definiţi la articolul 3 punctul (23) din Regulamentul (UE) 2022/2554;

15.identificarea şi descrierea persoanelor juridice şi a interconexiunilor şi interdependenţelor dintre diferitele persoane juridice, cum ar fi

SECŢIUNEA C:Chestiuni pe care autoritatea de rezoluţie trebuie să le ia în considerare la evaluarea posibilităţii de soluţionare a unei instituţii sau a unui grup

(1)Atunci când evaluează posibilitatea de soluţionare a unei instituţii sau a unui grup, autoritatea de rezoluţie ţine cont de următoarele aspecte: