Secţiunea 2 - Planificarea redresării - Directiva 2014/59/UE/15-mai-2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 173L
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
SECŢIUNEA 2:Planificarea redresării
Art. 5: Planuri de redresare
(1)Statele membre se asigură că fiecare instituţie care nu este parte a unui grup supus supravegherii consolidate în temeiul articolelor 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE elaborează şi menţin un plan de redresare care să prevadă măsuri ce trebuie luate de instituţie pentru restabilirea poziţiei financiare a acesteia în cazul deteriorării sale semnificative. Planurile de redresare sunt considerate a fi principii de guvernanţă în sensul articolului 74 din Directiva 2013/36/UE.
(2)Autorităţile competente se asigură că instituţiile îşi actualizează planurile de redresare cel puţin o dată pe an sau după orice modificare a structurii lor organizaţionale sau juridice, a activităţii sau a situaţiei lor financiare care ar putea avea un efect important asupra planurilor lor de redresare sau ar putea impune modificarea acestora. Autorităţile competente pot solicita instituţiilor să îşi actualizeze planurile de redresare mai frecvent.
(3)Planurile de redresare nu trebuie să se bazeze în niciun fel pe accesul sau acordarea de sprijin financiar public extraordinar.
(4)Planurile de redresare prevăd, după caz, o analiză a modului şi a momentului în care instituţia poate solicita, în condiţiile prevăzute în plan, accesul la facilităţile oferite de banca centrală şi identifică acele active ce pot fi folosite drept garanţii.
(5)Fără a aduce atingere articolului 4, statele membre se asigură că planurile de redresare includ informaţiile stipulate în secţiunea A din anexă. Statele membre pot impune includerea unor informaţii suplimentare în planurile de redresare.
De asemenea, planurile de redresare includ posibile măsuri care ar putea fi luate de către instituţie atunci când sunt întrunite condiţiile de la articolul 27 pentru intervenţia timpurie.
(6)Statele membre solicită ca planurile de redresare să includă condiţii şi proceduri adecvate pentru a garanta punerea în aplicare în timp util a măsurilor de redresare, precum şi o gamă largă de opţiuni de redresare. Statele membre solicită ca planurile de redresare să aibă în vedere o serie de scenarii de criză financiară şi macroeconomică gravă, relevante pentru condiţiile specifice instituţiei, care să includă evenimente de amploare sistemică şi crize specifice la nivelul persoanelor juridice individuale şi la nivelul grupurilor.
(7)În strânsă consultare cu Comitetul european pentru riscul sistemic (CERS), până la 3 iulie 2015 ABE elaborează orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 care să specifice evantaiul de scenarii care trebuie utilizate în sensul alineatului (6) din prezentul articol.
(8)Statele membre pot prevedea ca autorităţile competente să aibă competenţa de a solicita unei instituţii să păstreze evidenţe detaliate ale contractelor financiare la care este parte.
(9)Conducerea instituţiei menţionate la alineatul (1) evaluează şi aprobă planul de redresare înainte de transmiterea acestuia către autoritatea competentă.
(10)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care specifică, fără a aduce atingere articolului 4, informaţiile pe care trebuie să le conţină planul de redresare menţionat la alineatul (5) din prezentul articol.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 6: Evaluarea planurilor de redresare
(1)Statele membre solicită instituţiilor care au obligaţia de a elabora planuri de redresare în temeiul articolului 5 alineatul (1) şi al articolului 7 alineatul (1) să le transmită autorităţii competente spre examinare. Statele membre solicită instituţiilor să demonstreze, spre satisfacţia autorităţii competente, că planurile de redresare respective îndeplinesc criteriile de la alineatul (2).
(2)Autorităţile competente, în termen de şase luni de la prezentarea fiecărui plan şi după consultarea autorităţilor competente ale statelor membre în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursala respectivă, examinează planurile de redresare şi evaluează măsura în care fiecare plan îndeplineşte atât cerinţele prevăzute la articolul 5, cât şi următoarele criterii:
a)în mod rezonabil, este probabil ca punerea în aplicare a măsurilor propuse în aceste planuri să păstreze sau să restabilească viabilitatea şi poziţia financiară a instituţiei sau a grupului, ţinând seama de măsurile pregătitoare pe care instituţia le-a luat sau a planificat să le ia;
b)în mod rezonabil, este probabil ca planul şi opţiunile specifice din cadrul acestuia să fie puse în aplicare în mod rapid şi eficient în situaţii de criză financiară, evitând pe cât posibil vreun efect negativ semnificativ asupra sistemului financiar, inclusiv în scenariile care ar determina şi alte instituţii să pună în aplicare planuri de redresare în aceeaşi perioadă.
(3)La evaluarea caracterului adecvat al planurilor de redresare, autoritatea competentă ţine seama de caracterul adecvat al structurii de capital şi de finanţare a instituţiei pentru nivelul de complexitate a structurii organizatorice şi profilul de risc ale instituţiei.
(4)Autoritatea competentă transmite planul de redresare autorităţii de rezoluţie. Autoritatea de rezoluţie poate examina planul de redresare pentru a identifica dacă acesta conţine măsuri care ar putea avea un impact negativ asupra posibilităţii de soluţionare a instituţiei şi poate face recomandări autorităţii competente cu privire la aceste aspecte.
(5)În cazul în care autoritatea competentă apreciază că planul de redresare prezintă deficienţe majore sau că există obstacole majore în calea punerii sale în aplicare, aceasta informează instituţia sau întreprinderea-mamă a grupului în legătură cu rezultatul evaluării sale şi îi solicită instituţiei să prezinte, în termen de două luni, ce poate fi prelungit cu o lună cu acordul autorităţii, un plan revizuit, indicând modul în care aceste deficienţe sau obstacole au fost abordate.
Înainte de a solicita unei instituţii să depună din nou un plan de redresare, autoritatea competentă oferă instituţiei posibilitatea prezentării opiniei sale cu privire la respectiva cerinţă.
În cazul în care autoritatea competentă nu consideră că deficienţele şi obstacolele au fost abordate în mod corespunzător în planul revizuit, aceasta poate impune instituţiei să aducă planului anumite modificări.
(6)În cazul în care instituţia nu prezintă un plan de redresare revizuit sau autoritatea competentă stabileşte că planul de redresare revizuit nu soluţionează în mod adecvat deficienţele sau obstacolele potenţiale identificate în cadrul evaluării iniţiale şi că nu este posibil să se soluţioneze în mod adecvat deficienţele sau obstacolele prin impunerea unor modificări punctuale ale planului, autoritatea competentă solicită instituţiei să identifice într-un orizont de timp rezonabil modificările pe care le poate aduce activităţii sale economice pentru a soluţiona respectivele deficienţe sau obstacole din calea punerii în aplicare a planului de redresare.
În cazul în care instituţia nu identifică astfel de modificări în orizontul de timp stabilit de autoritatea competentă sau în cazul în care autoritatea competentă estimează că acţiunile propuse de instituţie nu ar soluţiona în mod adecvat deficienţele sau obstacolele, autoritatea competentă poate impune instituţiei să ia orice măsuri pe care le consideră necesare şi proporţionale, ţinând seama de gravitatea deficienţelor sau obstacolelor şi de efectul măsurilor respective asupra activităţii economice a instituţiei.
Autoritatea competentă poate solicita instituţiei, fără a aduce atingere articolului 104 din Directiva 2013/36/UE, următoarele:
a)reducerea profilului de risc al instituţiei, inclusiv al riscului de lichiditate;
b)aplicarea de măsuri de recapitalizare în timp util;
c)revizuirea strategiei şi structurii instituţiei;
d)efectuarea de modificări în strategia de finanţare, pentru îmbunătăţirea rezilienţei liniilor de activitate esenţiale şi a funcţiilor critice;
e)efectuarea de modificări în structura de guvernanţă a instituţiei.
Lista de măsuri menţionată în prezentul alineat nu împiedică statele membre să autorizeze autorităţile competente să ia măsuri suplimentare în temeiul dreptului intern.
(7)Atunci când o autoritate competentă solicită unei instituţii să ia măsuri în conformitate cu alineatul (6), decizia sa cu privire la aceste măsuri este justificată şi proporţională.
Decizia se notifică în scris instituţiei şi se supune dreptului la recurs.
(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare, precizând criteriile minime pe care autoritatea competentă trebuie să le examineze în vederea evaluării menţionate la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 8 alineatul (1).
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 7: Planuri de redresare a grupului
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile-mamă din Uniune elaborează şi înaintează supraveghetorului consolidant un plan de redresare a grupului. Planurile de redresare a grupului constau într-un plan de redresare destinat grupului în ansamblul său, în frunte cu întreprinderea-mamă din Uniune. Planul de redresare a grupului identifică măsuri a căror implementare poate fi necesară la nivelul întreprinderii-mamă din Uniune şi la nivelul fiecărei filiale în parte.
(2)În conformitate cu articolul 8, autorităţile competente pot solicita filialelor să elaboreze şi să înainteze planuri de redresare pe bază individuală.
(3)Supraveghetorul consolidant, cu condiţia instituirii cerinţelor de confidenţialitate prevăzute în prezenta directivă, transmite planurile de redresare a grupului:
a)autorităţilor competente elevante menţionate la articolele 115 şi 116 din Directiva 2013/36/UE;
b)autorităţilor competente ale statelor membre în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursala respectivă;
c)autorităţii de rezoluţie a grupului; şi
d)autorităţilor de rezoluţie ale filialelor.
e)în cazul în care grupul în ansamblul său este un conglomerat financiar sau orice instituţie din cadrul grupului face parte dintr-un conglomerat financiar, autorităţii de rezoluţie în domeniul asigurărilor şi autorităţii de supraveghere în domeniul asigurărilor în cauză.
(4)Planul de redresare a grupului urmăreşte stabilizarea grupului în ansamblu sau stabilizarea unei instituţii din grup, atunci când aceasta se află în criză, astfel încât să soluţioneze sau să elimine cauzele dificultăţii şi să restabilească poziţia financiară a grupului sau a instituţiei în cauză, ţinând seama în acelaşi timp de poziţia financiară a altor entităţi ale grupului.
Planul de redresare a grupului include dispoziţii menite să asigure coordonarea şi consecvenţa măsurilor care se iau la nivelul întreprinderii-mamă din Uniune, la nivelul entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (c) şi (d), precum şi a măsurilor care se iau la nivelul filialelor şi, după caz, în conformitate cu Directiva 2013/36/UE la nivelul sucursalelor semnificative.
(5)Planul de redresare a grupului şi orice plan elaborat pentru o filială individuală include elementele menţionate la articolul 5. Planurile respective includ, după caz, dispoziţii privind un sprijin financiar intragrup, adoptat în conformitate cu un acord privind sprijinul financiar intragrup încheiat în temeiul prevederilor capitolului III.
(6)Planurile de redresare a grupului includ o serie de opţiuni de redresare, stabilind măsuri vizând soluţionarea scenariilor menţionate la articolul 5 alineatul (6).
În cazul fiecărui scenariu, planul de redresare a grupului identifică eventualele obstacole aflate în calea punerii în aplicare a măsurilor de redresare în cadrul grupului, inclusiv la nivelul entităţilor individuale prevăzute în plan, şi eventualele obstacole majore de natură juridică sau practică aflate în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor ori activelor în cadrul grupului.
(7)Organul de conducere al entităţii ce elaborează planul de redresare al grupului în temeiul alineatului (1) evaluează şi aprobă planul de redresare a grupului înainte de prezentarea acestuia către supraveghetorul consolidant.
Art. 8: Evaluarea planurilor de redresare a grupurilor
(1)Supraveghetorul consolidant, împreună cu autorităţile competente ale filialelor, în urma unei consultări cu autorităţile competente menţionate la articolul 116 din Directiva 2013/36/UE şi cu autorităţile competente ale sucursalelor semnificative în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, examinează planul de redresare a grupului şi evaluează măsura în care acesta îndeplineşte cerinţele şi criteriile prevăzute la articolele 6 şi 7. Această evaluare se efectuează în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 6 şi cu prezentul articol şi ţine seama de impactul potenţial al măsurilor de redresare asupra stabilităţii financiare în toate statele membre în care grupul operează.
(2)Supraveghetorul consolidant şi autorităţile competente ale filialelor depun toate eforturile să ajungă la o decizie comună cu privire la:
a)examinarea şi evaluarea planului de redresare a grupului;
b)elaborarea sau nu a unui plan de redresare pe bază individuală pentru instituţiile care fac parte din grup; şi
c)aplicarea măsurilor menţionate la articolul 6 alineatele (5) şi (6).
Părţile depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună în termen de patru luni de la data transmiterii de către supraveghetorul consolidant a planului de redresare a grupului, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3).
ABE poate, la cererea unei autorităţi competente, să acorde asistenţă autorităţilor competente, pentru obţinerea unei decizii comune în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(3)În absenţa unei decizii comune luate de autorităţile competente, în termen de patru luni de la data transmiterii, cu privire la examinarea şi evaluarea planului de redresare a grupului sau la orice măsuri pe care întreprinderea-mamă din Uniune are obligaţia să le ia în conformitate cu articolul 6 alineatele (5) şi (6), supraveghetorul consolidant ia propria decizie în ceea ce priveşte aceste chestiuni. Supraveghetorul consolidant adoptă decizia ţinând cont de opiniile şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de patru luni. Supraveghetorul consolidant notifică decizia întreprinderii-mamă din Uniune şi celorlalte autorităţi competente.
Dacă, până la finalul respectivei perioade de patru luni, oricare dintre autorităţile competente menţionate la alineatul (2) a adus în atenţia ABE o problemă menţionată la alineatul (7), în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant îşi amână decizia şi aşteaptă decizia luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia supraveghetorului consolidant.
(4)În absenţa unei decizii comune între autorităţile competente în termen de patru luni de la data transmiterii, cu privire la:
a)elaborarea sau nu a unui plan de redresare pe bază individuală pentru instituţiile aflate sub jurisdicţia sa; sau
b)aplicarea la nivel de filială a măsurilor menţionate la articolul 6 alineatele (5) şi (6);
fiecare autoritate competentă ia propria sa decizie cu privire la acest aspect.
Dacă, până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate a adus în atenţia ABE o problemă menţionată la alineatul (7), în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea competentă a filialei îşi amână decizia şi aşteaptă decizia luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia autorităţii competente responsabile pentru filială la nivel individual.
(5)Celelalte autorităţi competente între care nu există un dezacord în conformitate cu alineatul (4) pot ajunge la o decizie comună privind planul de redresare a grupului care acoperă entităţile din grup aflate sub jurisdicţiile lor.
(6)Decizia comună menţionată la alineatul (2) sau (5), precum şi deciziile adoptate de autorităţile competente în absenţa deciziei comune menţionate la alineatele (3) şi (4) sunt recunoscute ca fiind definitive şi sunt aplicate de către autorităţile competente din statele membre în cauză.
(7)La solicitarea unei autorităţi competente în conformitate cu alineatul (3) sau (4), ABE poate doar să acorde asistenţă autorităţilor competente pentru ajungerea la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 referitor la evaluarea planurilor de redresare şi la punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la articolul 6 alineatul (6) literele (a), (b) şi (d).
Art. 9: Indicatorii planului de redresare
(1)În sensul articolelor 5-8, autorităţile competente solicită ca fiecare plan de redresare să includă un cadru de indicatori, stabilit de instituţie, care identifică etapele în care pot fi luate măsurile corespunzătoare menţionate în plan. Aceşti indicatori sunt agreaţi de către autorităţile competente atunci când evaluează planurile de redresare în conformitate cu articolele 6 şi 8. Indicatorii pot fi calitativi sau cantitativi în ceea ce priveşte poziţia financiară a instituţiei, şi pot fi monitorizaţi cu uşurinţă. Autorităţile competente se asigură că instituţiile pun în aplicare dispoziţii adecvate pentru monitorizarea periodică a indicatorilor.
Fără a aduce atingere primului paragraf, o instituţie poate:
a)să ia măsuri pe baza planului său de redresare în cazul în care indicatorul relevant nu a fost respectat, însă numai atunci când conducerea instituţiei consideră că acest lucru este adecvat în condiţiile date; sau
b)să nu ia o astfel de măsură în cazul în care conducerea instituţiei consideră că acest lucru nu este adecvat în condiţiile date.
Decizia de a lua o măsură prevăzută în planul de redresare sau decizia de a nu lua o astfel de măsură este notificată fără întârziere autorităţii competente.
(2)Până la 3 iulie 2015, ABE elaborează orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 prin care specifică lista minimă a indicatorilor calitativi şi cantitativi menţionaţi la alineatul (1).