Titlul ii - PREGĂTIREA - Directiva 2014/59/UE/15-mai-2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 173L
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
TITLUL II:PREGĂTIREA
Art. 4: Obligaţii simplificate pentru anumite instituţii
(1)Având în vedere impactul pe care intrarea în dificultate a unei instituţii l-ar putea avea asupra pieţelor financiare, asupra altor instituţii, asupra condiţiilor de finanţare şi asupra economiei în general, ca urmare a naturii activităţii sale, a structurii acţionariatului, a formei juridice, a profilului de risc, a dimensiunii şi a statutului juridic sau a interconectării sale cu alte instituţii sau cu sistemul financiar în general, a domeniului şi complexităţii de activitate, a statutului de membru al unui SIP sau al altor sisteme de solidaritate reciprocă prevăzute la articolul 113 alineatul (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi exercitarea de servicii sau activităţi de investiţii astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 din Directiva 2014/65/UE, precum şi având în vedere potenţialele efecte pe care situaţia de dificultate şi lichidarea sa ulterioară prin procedurile normale de insolvenţă le-ar avea, statele membre se asigură că autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie stabilesc:
a)conţinutul şi detaliile planurilor de redresare şi de rezoluţie prevăzute la articolele 5-12;
b)data până la care primele planuri de redresare şi rezoluţie sunt elaborate şi frecvenţa pentru actualizarea acestor planuri, care poate fi inferioară celei prevăzute la articolul 5 alineatul (2), articolul 7 alineatul (5), articolul 10 alineatul (6) şi articolul 13 alineatul (3);
c)conţinutul şi detaliile informaţiilor solicitate din partea instituţiilor în conformitate cu articolul 5 alineatul (5), articolul 11 alineatul (1) şi articolul 12 alineatul (2) şi în secţiunile A şi B din anexă;
d)nivelul de detaliere pentru evaluarea posibilităţii de soluţionare prevăzut la articolele 15 şi 16 şi în secţiunea C din anexă;
(2)Autorităţile competente şi, după caz, autorităţile de rezoluţie efectuează evaluarea menţionată la alineatul (1) în urma consultării, după caz, cu autoritatea naţională macroprudenţială.
(3)Statele membre se asigură că, în cazurile în care sunt prevăzute cerinţe simplificate, autorităţile competente şi, după caz, autorităţile de rezoluţie pot impune în orice moment cerinţe standard.
(4)Statele membre se asigură că aplicarea unor obligaţii simplificate nu afectează, în sine, competenţele autorităţii competente şi, după caz, ale autorităţii de rezoluţie de a lua măsuri de prevenire a crizelor sau măsuri de gestionare a crizelor.
(5)Până la 3 iulie 2015, ABE elaborează orientări, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, pentru a preciza criteriile menţionate la alineatul (1), pentru a evalua, în conformitate cu respectivul alineat, impactul intrării în dificultate a unei instituţii asupra pieţelor financiare, asupra altor instituţii şi asupra condiţiile de finanţare.
(6)Luând în considerare, după caz, experienţa dobândită în punerea în aplicare a orientărilor menţionate la alineatul (5), ABE este abilitată să elaboreze proiecte de standarde tehnice de reglementare cu scopul de a preciza criteriile menţionate la alineatul (1), pentru a evalua, în conformitate cu alineatul (1), impactul intrării în dificultate a unei instituţii asupra pieţelor financiare, asupra altor instituţii şi asupra condiţiilor de finanţare.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2017.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(7)Autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie informează ABE în legătură cu modul în care au aplicat dispoziţiile de la alineatele (1), (8), (9) şi (10) instituţiilor aflate în propria jurisdicţie. ABE transmite un raport Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei până la 31 decembrie 2017 în legătură cu punerea în aplicare a alineatelor (1), (8), (9) şi (10). În special, raportul respectiv identifică orice divergenţă existentă cu privire la punerea în aplicare la nivel naţional a alineatelor (1), (8), (9) şi (10).
(8)În conformitate cu alineatele (9) şi (10), statele membre se asigură că autorităţile competente şi, după caz, autorităţile de rezoluţie pot deroga de la aplicarea:
a)cerinţelor prevăzute la secţiunile 2 şi 3 instituţiilor afiliate unui organism central şi complet sau parţial exceptate de la aplicarea cerinţelor prudenţiale în dreptul intern în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
b)cerinţelor prevăzute la secţiunea 2 instituţiilor care sunt membre ale unui SIP.
(9)În cazul acordării unei derogări în conformitate cu alineatul (8), statele membre:
a)aplică cerinţele de la secţiunile 2 şi 3 din prezentul capitol pe bază consolidată organismului central şi instituţiilor afiliate la acesta în sensul articolului 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
b)impun SIP respectarea cerinţelor din secţiunea 2 în cooperare cu fiecare dintre membrii ce se bucură de o derogare.
În acest scop, în cadrul prezentului capitol secţiunile 2 şi 3, orice trimitere la un grup include un organism central şi instituţiile afiliate acestuia în înţelesul articolului 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum şi filialele acestora, iar orice trimitere la întreprinderi-mamă sau la instituţii care fac obiectul supravegherii consolidate în conformitate cu articolul 111 din Directiva 2013/36/UE include organismul central.
(10)Instituţiile supuse supravegherii directe a Băncii Centrale Europene în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Regulamentului (UE) nr. 1024/2013 sau ce constituie o pondere importantă în sistemul financiar al unui stat membru îşi elaborează propriile planuri de redresare în conformitate cu secţiunea 2 din prezentul capitol şi fac obiectul unor planuri de rezoluţie individualizate în conformitate cu secţiunea 3.
În sensul prezentului alineat, se consideră că activitatea unei instituţii are o pondere importantă în cadrul sistemului financiar al respectivului stat membru în cazul în care se întruneşte oricare dintre condiţiile următoare:
a)valoarea totală a activelor sale depăşeşte 30 000 000 000 EUR; sau
b)ponderea totalului activelor în PIB-ul statului membru în care este stabilită depăşeşte 20 %, cu excepţia cazului în care totalul activelor este sub 5 000 000 000 EUR;
(11)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formate, modele şi definiţii uniforme pentru identificarea şi transmiterea de informaţii de către autorităţile competente şi autorităţile de rezoluţie către ABE în sensul alineatului (7), cu respectarea deplină a principiului proporţionalităţii.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 5: Planuri de redresare
(1)Statele membre se asigură că fiecare instituţie care nu este parte a unui grup supus supravegherii consolidate în temeiul articolelor 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE elaborează şi menţin un plan de redresare care să prevadă măsuri ce trebuie luate de instituţie pentru restabilirea poziţiei financiare a acesteia în cazul deteriorării sale semnificative. Planurile de redresare sunt considerate a fi principii de guvernanţă în sensul articolului 74 din Directiva 2013/36/UE.
(2)Autorităţile competente se asigură că instituţiile îşi actualizează planurile de redresare cel puţin o dată pe an sau după orice modificare a structurii lor organizaţionale sau juridice, a activităţii sau a situaţiei lor financiare care ar putea avea un efect important asupra planurilor lor de redresare sau ar putea impune modificarea acestora. Autorităţile competente pot solicita instituţiilor să îşi actualizeze planurile de redresare mai frecvent.
(3)Planurile de redresare nu trebuie să se bazeze în niciun fel pe accesul sau acordarea de sprijin financiar public extraordinar.
(4)Planurile de redresare prevăd, după caz, o analiză a modului şi a momentului în care instituţia poate solicita, în condiţiile prevăzute în plan, accesul la facilităţile oferite de banca centrală şi identifică acele active ce pot fi folosite drept garanţii.
(5)Fără a aduce atingere articolului 4, statele membre se asigură că planurile de redresare includ informaţiile stipulate în secţiunea A din anexă. Statele membre pot impune includerea unor informaţii suplimentare în planurile de redresare.
De asemenea, planurile de redresare includ posibile măsuri care ar putea fi luate de către instituţie atunci când sunt întrunite condiţiile de la articolul 27 pentru intervenţia timpurie.
(6)Statele membre solicită ca planurile de redresare să includă condiţii şi proceduri adecvate pentru a garanta punerea în aplicare în timp util a măsurilor de redresare, precum şi o gamă largă de opţiuni de redresare. Statele membre solicită ca planurile de redresare să aibă în vedere o serie de scenarii de criză financiară şi macroeconomică gravă, relevante pentru condiţiile specifice instituţiei, care să includă evenimente de amploare sistemică şi crize specifice la nivelul persoanelor juridice individuale şi la nivelul grupurilor.
(7)În strânsă consultare cu Comitetul european pentru riscul sistemic (CERS), până la 3 iulie 2015 ABE elaborează orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 care să specifice evantaiul de scenarii care trebuie utilizate în sensul alineatului (6) din prezentul articol.
(8)Statele membre pot prevedea ca autorităţile competente să aibă competenţa de a solicita unei instituţii să păstreze evidenţe detaliate ale contractelor financiare la care este parte.
(9)Conducerea instituţiei menţionate la alineatul (1) evaluează şi aprobă planul de redresare înainte de transmiterea acestuia către autoritatea competentă.
(10)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care specifică, fără a aduce atingere articolului 4, informaţiile pe care trebuie să le conţină planul de redresare menţionat la alineatul (5) din prezentul articol.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 6: Evaluarea planurilor de redresare
(1)Statele membre solicită instituţiilor care au obligaţia de a elabora planuri de redresare în temeiul articolului 5 alineatul (1) şi al articolului 7 alineatul (1) să le transmită autorităţii competente spre examinare. Statele membre solicită instituţiilor să demonstreze, spre satisfacţia autorităţii competente, că planurile de redresare respective îndeplinesc criteriile de la alineatul (2).
(2)Autorităţile competente, în termen de şase luni de la prezentarea fiecărui plan şi după consultarea autorităţilor competente ale statelor membre în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursala respectivă, examinează planurile de redresare şi evaluează măsura în care fiecare plan îndeplineşte atât cerinţele prevăzute la articolul 5, cât şi următoarele criterii:
a)în mod rezonabil, este probabil ca punerea în aplicare a măsurilor propuse în aceste planuri să păstreze sau să restabilească viabilitatea şi poziţia financiară a instituţiei sau a grupului, ţinând seama de măsurile pregătitoare pe care instituţia le-a luat sau a planificat să le ia;
b)în mod rezonabil, este probabil ca planul şi opţiunile specifice din cadrul acestuia să fie puse în aplicare în mod rapid şi eficient în situaţii de criză financiară, evitând pe cât posibil vreun efect negativ semnificativ asupra sistemului financiar, inclusiv în scenariile care ar determina şi alte instituţii să pună în aplicare planuri de redresare în aceeaşi perioadă.
(3)La evaluarea caracterului adecvat al planurilor de redresare, autoritatea competentă ţine seama de caracterul adecvat al structurii de capital şi de finanţare a instituţiei pentru nivelul de complexitate a structurii organizatorice şi profilul de risc ale instituţiei.
(4)Autoritatea competentă transmite planul de redresare autorităţii de rezoluţie. Autoritatea de rezoluţie poate examina planul de redresare pentru a identifica dacă acesta conţine măsuri care ar putea avea un impact negativ asupra posibilităţii de soluţionare a instituţiei şi poate face recomandări autorităţii competente cu privire la aceste aspecte.
(5)În cazul în care autoritatea competentă apreciază că planul de redresare prezintă deficienţe majore sau că există obstacole majore în calea punerii sale în aplicare, aceasta informează instituţia sau întreprinderea-mamă a grupului în legătură cu rezultatul evaluării sale şi îi solicită instituţiei să prezinte, în termen de două luni, ce poate fi prelungit cu o lună cu acordul autorităţii, un plan revizuit, indicând modul în care aceste deficienţe sau obstacole au fost abordate.
Înainte de a solicita unei instituţii să depună din nou un plan de redresare, autoritatea competentă oferă instituţiei posibilitatea prezentării opiniei sale cu privire la respectiva cerinţă.
În cazul în care autoritatea competentă nu consideră că deficienţele şi obstacolele au fost abordate în mod corespunzător în planul revizuit, aceasta poate impune instituţiei să aducă planului anumite modificări.
(6)În cazul în care instituţia nu prezintă un plan de redresare revizuit sau autoritatea competentă stabileşte că planul de redresare revizuit nu soluţionează în mod adecvat deficienţele sau obstacolele potenţiale identificate în cadrul evaluării iniţiale şi că nu este posibil să se soluţioneze în mod adecvat deficienţele sau obstacolele prin impunerea unor modificări punctuale ale planului, autoritatea competentă solicită instituţiei să identifice într-un orizont de timp rezonabil modificările pe care le poate aduce activităţii sale economice pentru a soluţiona respectivele deficienţe sau obstacole din calea punerii în aplicare a planului de redresare.
În cazul în care instituţia nu identifică astfel de modificări în orizontul de timp stabilit de autoritatea competentă sau în cazul în care autoritatea competentă estimează că acţiunile propuse de instituţie nu ar soluţiona în mod adecvat deficienţele sau obstacolele, autoritatea competentă poate impune instituţiei să ia orice măsuri pe care le consideră necesare şi proporţionale, ţinând seama de gravitatea deficienţelor sau obstacolelor şi de efectul măsurilor respective asupra activităţii economice a instituţiei.
Autoritatea competentă poate solicita instituţiei, fără a aduce atingere articolului 104 din Directiva 2013/36/UE, următoarele:
a)reducerea profilului de risc al instituţiei, inclusiv al riscului de lichiditate;
b)aplicarea de măsuri de recapitalizare în timp util;
c)revizuirea strategiei şi structurii instituţiei;
d)efectuarea de modificări în strategia de finanţare, pentru îmbunătăţirea rezilienţei liniilor de activitate esenţiale şi a funcţiilor critice;
e)efectuarea de modificări în structura de guvernanţă a instituţiei.
Lista de măsuri menţionată în prezentul alineat nu împiedică statele membre să autorizeze autorităţile competente să ia măsuri suplimentare în temeiul dreptului intern.
(7)Atunci când o autoritate competentă solicită unei instituţii să ia măsuri în conformitate cu alineatul (6), decizia sa cu privire la aceste măsuri este justificată şi proporţională.
Decizia se notifică în scris instituţiei şi se supune dreptului la recurs.
(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare, precizând criteriile minime pe care autoritatea competentă trebuie să le examineze în vederea evaluării menţionate la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 8 alineatul (1).
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 7: Planuri de redresare a grupului
(1)Statele membre se asigură că întreprinderile-mamă din Uniune elaborează şi înaintează supraveghetorului consolidant un plan de redresare a grupului. Planurile de redresare a grupului constau într-un plan de redresare destinat grupului în ansamblul său, în frunte cu întreprinderea-mamă din Uniune. Planul de redresare a grupului identifică măsuri a căror implementare poate fi necesară la nivelul întreprinderii-mamă din Uniune şi la nivelul fiecărei filiale în parte.
(2)În conformitate cu articolul 8, autorităţile competente pot solicita filialelor să elaboreze şi să înainteze planuri de redresare pe bază individuală.
(3)Supraveghetorul consolidant, cu condiţia instituirii cerinţelor de confidenţialitate prevăzute în prezenta directivă, transmite planurile de redresare a grupului:
a)autorităţilor competente elevante menţionate la articolele 115 şi 116 din Directiva 2013/36/UE;
b)autorităţilor competente ale statelor membre în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursala respectivă;
c)autorităţii de rezoluţie a grupului; şi
d)autorităţilor de rezoluţie ale filialelor.
e)în cazul în care grupul în ansamblul său este un conglomerat financiar sau orice instituţie din cadrul grupului face parte dintr-un conglomerat financiar, autorităţii de rezoluţie în domeniul asigurărilor şi autorităţii de supraveghere în domeniul asigurărilor în cauză.
(4)Planul de redresare a grupului urmăreşte stabilizarea grupului în ansamblu sau stabilizarea unei instituţii din grup, atunci când aceasta se află în criză, astfel încât să soluţioneze sau să elimine cauzele dificultăţii şi să restabilească poziţia financiară a grupului sau a instituţiei în cauză, ţinând seama în acelaşi timp de poziţia financiară a altor entităţi ale grupului.
Planul de redresare a grupului include dispoziţii menite să asigure coordonarea şi consecvenţa măsurilor care se iau la nivelul întreprinderii-mamă din Uniune, la nivelul entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (c) şi (d), precum şi a măsurilor care se iau la nivelul filialelor şi, după caz, în conformitate cu Directiva 2013/36/UE la nivelul sucursalelor semnificative.
(5)Planul de redresare a grupului şi orice plan elaborat pentru o filială individuală include elementele menţionate la articolul 5. Planurile respective includ, după caz, dispoziţii privind un sprijin financiar intragrup, adoptat în conformitate cu un acord privind sprijinul financiar intragrup încheiat în temeiul prevederilor capitolului III.
(6)Planurile de redresare a grupului includ o serie de opţiuni de redresare, stabilind măsuri vizând soluţionarea scenariilor menţionate la articolul 5 alineatul (6).
În cazul fiecărui scenariu, planul de redresare a grupului identifică eventualele obstacole aflate în calea punerii în aplicare a măsurilor de redresare în cadrul grupului, inclusiv la nivelul entităţilor individuale prevăzute în plan, şi eventualele obstacole majore de natură juridică sau practică aflate în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor ori activelor în cadrul grupului.
(7)Organul de conducere al entităţii ce elaborează planul de redresare al grupului în temeiul alineatului (1) evaluează şi aprobă planul de redresare a grupului înainte de prezentarea acestuia către supraveghetorul consolidant.
Art. 8: Evaluarea planurilor de redresare a grupurilor
(1)Supraveghetorul consolidant, împreună cu autorităţile competente ale filialelor, în urma unei consultări cu autorităţile competente menţionate la articolul 116 din Directiva 2013/36/UE şi cu autorităţile competente ale sucursalelor semnificative în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, examinează planul de redresare a grupului şi evaluează măsura în care acesta îndeplineşte cerinţele şi criteriile prevăzute la articolele 6 şi 7. Această evaluare se efectuează în conformitate cu procedurile stabilite la articolul 6 şi cu prezentul articol şi ţine seama de impactul potenţial al măsurilor de redresare asupra stabilităţii financiare în toate statele membre în care grupul operează.
(2)Supraveghetorul consolidant şi autorităţile competente ale filialelor depun toate eforturile să ajungă la o decizie comună cu privire la:
a)examinarea şi evaluarea planului de redresare a grupului;
b)elaborarea sau nu a unui plan de redresare pe bază individuală pentru instituţiile care fac parte din grup; şi
c)aplicarea măsurilor menţionate la articolul 6 alineatele (5) şi (6).
Părţile depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună în termen de patru luni de la data transmiterii de către supraveghetorul consolidant a planului de redresare a grupului, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3).
ABE poate, la cererea unei autorităţi competente, să acorde asistenţă autorităţilor competente, pentru obţinerea unei decizii comune în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(3)În absenţa unei decizii comune luate de autorităţile competente, în termen de patru luni de la data transmiterii, cu privire la examinarea şi evaluarea planului de redresare a grupului sau la orice măsuri pe care întreprinderea-mamă din Uniune are obligaţia să le ia în conformitate cu articolul 6 alineatele (5) şi (6), supraveghetorul consolidant ia propria decizie în ceea ce priveşte aceste chestiuni. Supraveghetorul consolidant adoptă decizia ţinând cont de opiniile şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de patru luni. Supraveghetorul consolidant notifică decizia întreprinderii-mamă din Uniune şi celorlalte autorităţi competente.
Dacă, până la finalul respectivei perioade de patru luni, oricare dintre autorităţile competente menţionate la alineatul (2) a adus în atenţia ABE o problemă menţionată la alineatul (7), în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant îşi amână decizia şi aşteaptă decizia luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia supraveghetorului consolidant.
(4)În absenţa unei decizii comune între autorităţile competente în termen de patru luni de la data transmiterii, cu privire la:
a)elaborarea sau nu a unui plan de redresare pe bază individuală pentru instituţiile aflate sub jurisdicţia sa; sau
b)aplicarea la nivel de filială a măsurilor menţionate la articolul 6 alineatele (5) şi (6);
fiecare autoritate competentă ia propria sa decizie cu privire la acest aspect.
Dacă, până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate a adus în atenţia ABE o problemă menţionată la alineatul (7), în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea competentă a filialei îşi amână decizia şi aşteaptă decizia luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia autorităţii competente responsabile pentru filială la nivel individual.
(5)Celelalte autorităţi competente între care nu există un dezacord în conformitate cu alineatul (4) pot ajunge la o decizie comună privind planul de redresare a grupului care acoperă entităţile din grup aflate sub jurisdicţiile lor.
(6)Decizia comună menţionată la alineatul (2) sau (5), precum şi deciziile adoptate de autorităţile competente în absenţa deciziei comune menţionate la alineatele (3) şi (4) sunt recunoscute ca fiind definitive şi sunt aplicate de către autorităţile competente din statele membre în cauză.
(7)La solicitarea unei autorităţi competente în conformitate cu alineatul (3) sau (4), ABE poate doar să acorde asistenţă autorităţilor competente pentru ajungerea la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 referitor la evaluarea planurilor de redresare şi la punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la articolul 6 alineatul (6) literele (a), (b) şi (d).
Art. 9: Indicatorii planului de redresare
(1)În sensul articolelor 5-8, autorităţile competente solicită ca fiecare plan de redresare să includă un cadru de indicatori, stabilit de instituţie, care identifică etapele în care pot fi luate măsurile corespunzătoare menţionate în plan. Aceşti indicatori sunt agreaţi de către autorităţile competente atunci când evaluează planurile de redresare în conformitate cu articolele 6 şi 8. Indicatorii pot fi calitativi sau cantitativi în ceea ce priveşte poziţia financiară a instituţiei, şi pot fi monitorizaţi cu uşurinţă. Autorităţile competente se asigură că instituţiile pun în aplicare dispoziţii adecvate pentru monitorizarea periodică a indicatorilor.
Fără a aduce atingere primului paragraf, o instituţie poate:
a)să ia măsuri pe baza planului său de redresare în cazul în care indicatorul relevant nu a fost respectat, însă numai atunci când conducerea instituţiei consideră că acest lucru este adecvat în condiţiile date; sau
b)să nu ia o astfel de măsură în cazul în care conducerea instituţiei consideră că acest lucru nu este adecvat în condiţiile date.
Decizia de a lua o măsură prevăzută în planul de redresare sau decizia de a nu lua o astfel de măsură este notificată fără întârziere autorităţii competente.
(2)Până la 3 iulie 2015, ABE elaborează orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 prin care specifică lista minimă a indicatorilor calitativi şi cantitativi menţionaţi la alineatul (1).
Art. 10: Planuri de rezoluţie
(1)Autoritatea de rezoluţie, după consultarea autorităţii competente, precum şi după consultarea cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, elaborează un plan de rezoluţie pentru fiecare instituţie care nu face parte dintr-un grup supus supravegherii consolidate în conformitate cu articolele 111 şi 112 din Directiva 2013/36/UE. Planul de rezoluţie prevede măsurile de rezoluţie pe care autoritatea de rezoluţie ar putea să le întreprindă atunci când instituţia îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie. Informaţiile prevăzute la alineatul (7) litera (a) se comunică instituţiei în cauză.
(2)În elaborarea planului de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie identifică obstacolele majore în calea posibilităţii de soluţionare şi, dacă este necesar şi proporţionat, prevede măsuri relevante pentru soluţionarea respectivelor obstacole în conformitate cu capitolul II din prezentul titlu.
(3)Planul de rezoluţie ia în considerare scenarii relevante, prevăzând inclusiv posibilitatea ca intrarea în dificultate să se datoreze unor circumstanţe particulare şi individuale sau să survină pe fondul unei instabilităţi financiare extinse sau al unor evenimente sistemice. Planul de rezoluţie nu trebuie să se bazeze pe niciuna dintre următoarele:
a)orice sprijin financiar public extraordinar pe lângă utilizarea mecanismelor de finanţare instituite în conformitate cu articolul 100;
b)orice asistenţă privind lichiditatea în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale; sau
c)orice asistenţă privind lichiditatea din partea băncii centrale furnizată cu garanţii, rate ale dobânzilor sau durate non-standard.
(4)Planul de rezoluţie include o analiză a modului şi a momentului în care instituţia poate solicita, în condiţiile prevăzute în plan, accesul la facilităţile oferite de banca centrală şi identifică acele active ce pot fi folosite drept garanţii.
(5)Autorităţile de rezoluţie pot solicita instituţiilor să le ofere asistenţă la elaborarea şi actualizarea planurilor.
(6)Planul de rezoluţie al instituţiei este reexaminat şi, după caz, actualizat cel puţin o dată pe an şi după orice modificare importantă a structurii organizaţionale sau juridice, a activităţii economice sau a poziţiei financiare a instituţiei care ar putea avea un efect semnificativ asupra eficacităţii respectivului plan sau care ar impune o modificare a planului de rezoluţie.
În scopul examinării sau actualizării planurilor de rezoluţie în conformitate cu primul paragraf, instituţiile şi autorităţile competente comunică prompt autorităţilor de rezoluţie orice modificare care impune o astfel de examinare sau actualizare a planului.
Reexaminarea menţionată la primul paragraf de la prezentul alineat se realizează după punerea în aplicare a măsurilor de rezoluţie sau după exercitarea competenţelor menţionate la articolul 59.
La stabilirea termenelor menţionate la alineatul (7) literele (o) şi (p) din prezentul articol în circumstanţele menţionate la al treilea paragraf de la prezentul alineat, autoritatea de rezoluţie ia în considerare termenul pentru a se conforma cerinţei menţionate la articolul 104b din Directiva 2013/36/UE.
(7)Fără a aduce atingere articolului 4, planul de rezoluţie stabileşte opţiuni de aplicare asupra instituţiei a instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie menţionate în titlul IV. Acesta cuprinde, cuantificat de câte ori este necesar şi posibil:
a)un rezumat al elementelor-cheie ale planului;
b)un rezumat al modificărilor importante survenite în cadrul instituţiei ulterior transmiterii ultimelor informaţii referitoare la rezoluţie;
c)o demonstraţie a modului în care funcţiile critice şi liniile de activitate esenţiale ar putea fi separate din punct de vedere juridic şi economic, în măsura necesară, de alte funcţii în vederea asigurării continuităţii şi a rezilienţei operaţionale digitale în cazul intrării în dificultate a instituţiei;
d)o estimare a calendarului punerii în aplicare a fiecărui aspect important al planului;
e)o descriere detaliată a evaluării posibilităţilor de soluţionare, efectuată în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol şi articolul 15;
f)o descriere a tuturor măsurilor necesare conform articolului 17 pentru a aborda sau înlătura obstacolele din calea posibilităţilor de soluţionare, identificate în urma evaluării efectuate în conformitate cu articolul 15;
g)o descriere a proceselor de stabilire a valorii şi tranzacţionabilităţii funcţiilor critice, a liniilor de activitate esenţiale şi a activelor instituţiei;
h)o descriere detaliată a măsurilor destinate garantării faptului că informaţiile solicitate în conformitate cu articolul 11 sunt actualizate şi puse la dispoziţia autorităţilor de rezoluţie în orice moment;
i)explicarea, de către autoritatea de rezoluţie, a modului în care pot fi finanţate opţiunile de rezoluţie fără recurgerea la oricare dintre următoarele:
(i)niciun fel de sprijin financiar public extraordinar, în afara utilizării mecanismelor de finanţare instituite în conformitate cu articolul 100;
(ii)asistenţă privind lichiditatea în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale; sau
(iii)asistenţă privind lichiditatea din partea băncii centrale furnizată cu garanţii, rate ale dobânzilor sau durate non-standard;
j)o descriere detaliată a diferitelor strategii de rezoluţie care ar putea fi aplicate, în funcţie de diferitele scenarii posibile şi termenele aplicabile;
k)o descriere a interdependenţelor critice;
l)o descriere a opţiunilor care ar permite menţinerea accesului la serviciile de plăţi şi de compensare şi o evaluare a portabilităţii poziţiilor clientului;
m)o analiză a impactului planului asupra angajaţilor instituţiei, inclusiv o evaluare a oricăror costuri asociate şi o descriere a procedurilor vizate pentru consultarea personalului în cursul procesului de rezoluţie, ţinând seama de sistemele naţionale de dialog cu partenerii sociali, după caz;
n)un plan de comunicare cu mass-media şi cu publicul;
o)cerinţele menţionate la articolele 45e şi 45f, precum şi un termen pentru a ajunge la nivelul respectiv, în conformitate cu articolul 45m;
p)în cazul în care autoritatea de rezoluţie aplică articolul 45b alineatul (4), (5) sau (7), un calendar pentru asigurarea conformităţii de către entitatea de rezoluţie, în conformitate cu articolul 45m;
q)o descriere a operaţiunilor şi a sistemelor esenţiale pentru a menţine funcţionarea continuă a proceselor operaţionale ale instituţiei, inclusiv a reţelelor şi sistemelor informatice menţionate în Regulamentul (UE) 2022/2554 al Parlamentului European şi al Consiliului (*5);
(*5)Regulamentul (UE) 2022/2554 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind rezilienţa operaţională digitală a sectorului financiar şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 şi (UE) 2016/1011 (JO L 333, 27.12.2022, p. 1).
r)după caz, orice opinie exprimată de instituţie cu privire la planul de rezoluţie.
(8)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a solicita unei instituţii şi unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) să păstreze o evidenţă detaliată a contractelor financiare la care aceasta este parte. Autoritatea de rezoluţie poate specifica un termen în care instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) sau (d) trebuie să furnizeze respectivele evidenţe. Acelaşi termen se aplică tuturor instituţiilor şi tuturor entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) aflate sub jurisdicţia sa. Autoritatea de rezoluţie poate decide să stabilească termene diferite pentru diferitele tipuri de contracte financiare menţionate la articolul 2 punctul 100. Prezentul alineat nu aduce atingere competenţelor de colectare a informaţiilor ale autorităţii competente.
(9)ABE, după consultarea cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare detaliate, specificând conţinutul planului de rezoluţie.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, ABE examinează şi, după caz, actualizează standardele tehnice de reglementare în scopul, printre altele, de a ţine seama de dispoziţiile capitolului II din Regulamentul (UE) 2022/2554.
Art. 11: Informaţii de furnizat pentru planurile de rezoluţie şi cooperarea din partea instituţiei
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a solicita instituţiilor:
a)să coopereze atât cât este necesar la elaborarea planurilor de rezoluţie;
b)să furnizeze, fie direct, fie prin intermediul autorităţii competente, toate informaţiile necesare elaborării şi punerii în aplicare a planurilor de rezoluţie.
Mai exact, autorităţile de rezoluţie au competenţa de a solicita, printre altele, informaţiile şi analiza menţionate în secţiunea B din anexă.
(2)Autorităţile competente din statele membre relevante cooperează cu autorităţile de rezoluţie pentru a verifica în ce măsură informaţiile menţionate la alineatul (1) sunt deja disponibile, în întregime sau în parte. În cazul în care ele sunt disponibile, autorităţile competente furnizează aceste informaţii autorităţilor de rezoluţie.
(3)ABE elaborează proiectele de standarde tehnice pentru a specifica procedurile de punere în aplicare referitoare la proceduri şi un set minim de formulare şi modele tip pentru furnizarea informaţiilor în temeiul prezentului articol.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 12: Planuri de rezoluţie a grupului
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie ale grupului, împreună cu autorităţile de rezoluţie ale filialelor şi în urma consultării autorităţilor de rezoluţie ale sucursalelor semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursala de importanţă semnificativă, elaborează planul de rezoluţie a grupului. Acest plan de rezoluţie a grupului identifică măsurile care se impun în ceea ce priveşte:
a)întreprinderea-mamă din Uniune;
b)filialele care fac parte din grup şi sunt stabilite în Uniune;
c)entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (c) şi (d); şi
d)sub rezerva titlului VI, filialele care fac parte din grup şi sunt situate în afara Uniunii.
În conformitate cu măsurile menţionate la primul paragraf, planul de rezoluţie identifică pentru fiecare grup entităţile de rezoluţie şi grupurile de rezoluţie.
(2)Planul de rezoluţie a grupului trebuie să fie elaborat pe baza informaţiilor furnizate în conformitate cu articolul 11.
(3)Planul de rezoluţie a grupului:
a)stabileşte măsurile de rezoluţie care urmează a fi luate de entităţile de rezoluţie în scenariile menţionate la articolul 10 alineatul (3) şi implicaţiile acestor măsuri de rezoluţie pentru celelalte entităţi din grup menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), întreprinderea-mamă şi instituţiile filiale;
a1)în cazul în care un grup este format din mai multe grupuri de rezoluţie, stabileşte măsurile de rezoluţie care urmează a fi luate în cazul entităţilor de rezoluţie din cadrul fiecărui grup de rezoluţie şi efectele acestor măsuri asupra:
(i)altor entităţi din grup care fac parte din acelaşi grup de rezoluţie;
(ii)altor grupuri de rezoluţie;
b)examinează în ce măsură instrumentele de rezoluţie ar putea fi aplicate şi competenţele de rezoluţie exercitate, în ceea ce priveşte entităţile de rezoluţie stabilite în Uniune în mod coordonat, inclusiv măsurile care vizează facilitarea achiziţionării, de către un terţ din grup în ansamblul său, a unor linii de activitate separate sau a unor activităţi desfăşurate de mai multe entităţi din grup, sau în cazul anumitor entităţi din grup sau al anumitor grupuri de rezoluţie şi identifică eventualele obstacole din calea unei rezoluţii coordonate;
c)în cazul grupurilor care conţin entităţi constituite în ţări terţe, identifică modalităţile adecvate de cooperare şi de coordonare cu autorităţile relevante ale respectivelor ţări terţe şi implicaţiile pentru rezoluţia în cadrul Uniunii.
d)identifică măsurile necesare, inclusiv separarea din punct de vedere juridic şi economic a anumitor funcţii sau liniile de activitate, pentru a facilita rezoluţia grupului, atunci când sunt îndeplinite condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie;
e)stabileşte măsuri suplimentare, care nu sunt prevăzute în prezenta directivă, pe care autorităţile de rezoluţie relevante intenţionează să le ia în cazul entităţilor din cadrul fiecărui grup de rezoluţie;
f)identifică modul în care ar putea fi finanţate măsurile de rezoluţie a grupului şi în cazul în care ar fi necesare mecanisme de finanţare, defineşte principii de partajare a responsabilităţii pentru respectiva finanţare între surse de finanţare din diferite state membre. Planul nu trebuie să se bazeze pe niciuna dintre următoarele:
(i)orice fel de sprijin financiar public extraordinar, în afara utilizării mecanismelor de finanţare instituite în conformitate cu articolul 100;
(ii)orice asistenţă privind lichiditatea în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale; sau
(iii)orice asistenţă privind lichiditatea din partea băncii centrale furnizată cu garanţii, rate ale dobânzilor sau durate non-standard.
Principiile respective sunt definite pe baza unor criterii echitabile şi echilibrate şi iau în considerare în special articolul 107 alineatul (5) şi impactul asupra stabilităţii financiare în toate statele membre vizate.
(4)Evaluarea posibilităţilor de soluţionare a grupului în temeiul articolului 16 se realizează concomitent cu elaborarea şi actualizarea planului de rezoluţie a grupului în conformitate cu prezentul articol. În planul de rezoluţie a grupului se include o descriere detaliată a evaluării posibilităţilor de soluţionare, efectuată în conformitate cu articolul 16.
(5)Planul de rezoluţie a grupului nu are un impact disproporţionat asupra niciunui stat membru.
(6)ABE, după consultarea cu CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare, specificând conţinutul planului de rezoluţie, ţinând cont de diversitatea modelelor de afaceri ale grupurilor de pe piaţa internă.
ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 13: Cerinţe şi proceduri pentru planurile de rezoluţie a grupurilor
(1)Întreprinderile-mamă din Uniune transmit informaţiile care pot fi solicitate în conformitate cu articolul 11 către autoritatea de rezoluţie a grupului. Aceste informaţii se referă la întreprinderea-mamă din Uniune, şi, conform solicitării, la fiecare dintre entităţile care fac parte din grup, inclusiv cele menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (c) şi (d).
Cu condiţia instituirii cerinţelor de confidenţialitate prevăzute de prezenta directivă, autoritatea de rezoluţie a grupului transmite informaţiile menţionate în prezentul alineat către:
a)ABE;
b)autorităţile de rezoluţie ale filialelor;
c)autorităţile de rezoluţie ale jurisdicţiilor în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursala semnificativă;
d)autorităţilor competente relevante menţionate la articolele 115 şi 116 din Directiva 2013/36/UE; şi
e)autorităţile de rezoluţie ale statelor membre în care sunt stabilite entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (c) şi (d).
Informaţiile furnizate de autoritatea de rezoluţie a grupului autorităţilor de rezoluţie şi autorităţilor competente ale filialelor, autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative şi autorităţilor competente relevante menţionate la articolele 115 şi 116 din Directiva 2013/36/UE, includ cel puţin toate informaţiile relevante pentru filială sau pentru sucursala semnificativă. Informaţiile furnizate ABE cuprind toate informaţiile relevante pentru rolul ABE referitor la planurile de rezoluţie a grupului. În cazul informaţiilor referitoare la filiale din ţări terţe, autoritatea de rezoluţie la nivel de grup nu are obligaţia de a le transmite fără consimţământul autorităţii de supraveghere sau al autorităţii de rezoluţie relevante din ţara terţă respectivă.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie a grupurilor, acţionând împreună cu autorităţile de rezoluţie menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf din prezentul articol, elaborează şi actualizează planurile de rezoluţie a grupurilor, în cadrul colegiilor de rezoluţie şi după consultarea cu autorităţile competente relevante, inclusiv cu autorităţile competente din jurisdicţiile statelor membre în care sunt situate sucursale de importanţă semnificativă. Autorităţile de rezoluţie a grupului pot, cu condiţia să îndeplinească cerinţele de confidenţialitate stabilite la articolul 98 din prezenta directivă, să ia iniţiativa de a implica în elaborarea şi actualizarea planurilor de rezoluţie a grupului autorităţi de rezoluţie din ţări terţe în ale căror jurisdicţii grupul a înfiinţat filiale, holdinguri financiare sau sucursale semnificative în sensul articolului 51 din Directiva 2013/36/UE.
(3)Statele membre se asigură că planurile de rezoluţie a grupului sunt reexaminate şi, după caz, actualizate, cel puţin o dată pe an, precum şi după orice modificare a structurii juridice sau organizaţionale, a activităţii economice sau a poziţiei financiare a grupului, inclusiv a oricărei entităţi din grup, care ar putea avea un efect major asupra planului sau ar necesita modificarea sa.
(4)Adoptarea planului de rezoluţie a grupului ia forma unei decizii comune a autorităţii de rezoluţie a grupului şi a autorităţilor de rezoluţie ale filialelor.
În cazul în care un grup este format din mai multe grupuri de rezoluţie, planificarea măsurilor de rezoluţie menţionate la articolul 12 alineatul (3) litera (aa) se include într-o decizie comună, astfel cum se menţionează la primul paragraf de la prezentul alineat."
Aceste autorităţi de rezoluţie iau o decizie comună în termen de patru luni de la data transmiterii de către autoritatea de rezoluţie a grupului a informaţiilor menţionate la alineatul (1) al doilea paragraf.
ABE poate, la cererea unei autorităţi competente, acorda asistenţă autorităţilor de rezoluţie, în vederea ajungerii la o decizie comună în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(5)În absenţa unei decizii comune a autorităţilor de rezoluţie în termen de patru luni, autoritatea de rezoluţie a grupului ia propria decizie cu privire la planul de rezoluţie a grupului. Decizia este temeinic motivată şi ia în considerare avizele şi rezervele altor autorităţi de rezoluţie. Decizia se transmite întreprinderii-mamă din Uniune de către autoritate de rezoluţie a grupului.
Sub rezerva alineatului (9) din prezentul articol, dacă până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile de rezoluţie aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a grupului îşi amână decizia şi aşteaptă orice decizie care poate fi luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a grupului.
(6)În absenţa unei decizii comune a autorităţilor de rezoluţie în termen de patru luni, fiecare autoritate de rezoluţie responsabilă pentru o filială care nu este de acord cu planul de rezoluţie a grupului ia propria sa decizie şi, după caz, identifică entitatea de rezoluţie şi elaborează şi păstrează la zi un plan de rezoluţie pentru grupul de rezoluţie format din entităţile aflate în jurisdicţia sa. Fiecare dintre deciziile individuale ale autorităţilor de rezoluţie care şi-au exprimat dezacordul este motivată temeinic, prezintă motivele dezacordului cu planul de rezoluţie a grupului care a fost propus şi ia în considerare avizele şi rezervele celorlalte autorităţi de rezoluţie şi ale autorităţilor competente. Fiecare autoritate de rezoluţie notifică decizia sa celorlalţi membri ai colegiului de rezoluţie.
Sub rezerva alineatului (9) din prezentul articol, dacă până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile de rezoluţie aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie în cauză îşi amână decizia şi aşteaptă orice decizie care poate fi luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni este considerată a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE în termen de o lună, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a filialei.
(7)Celelalte autorităţi de rezoluţie între care nu există un dezacord în conformitate cu alineatul (6) pot ajunge la o decizie comună privind planul de rezoluţie a grupului care acoperă entităţile din grup aflate sub jurisdicţiile lor.
(8)Deciziile comune menţionate la alineatele (4) şi (7), precum şi deciziile adoptate de autorităţile de rezoluţie în absenţa deciziei comune menţionate la alineatele (5) şi (6) sunt recunoscute ca fiind definitive şi sunt aplicate de către celelalte autorităţi de rezoluţie vizate.
(9)În conformitate cu alineatele (5) şi (6) din prezentul articol, la cererea unei autorităţi de rezoluţie, ABE poate acorda asistenţă autorităţilor de rezoluţie în vederea ajungerii la un acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu excepţia cazului în care oricare dintre autorităţile de rezoluţie vizate evaluează că aspectul care face obiectul dezacordului poate afecta în orice mod responsabilităţile fiscale ale statului său membru.
(10)În cazul în care sunt luate decizii comune în temeiul alineatelor (4) şi (7) şi în cazul în care o autoritate de rezoluţie consideră, în temeiul alineatului (9), că motivul dezacordului privind planurile de rezoluţie a grupului aduce atingere responsabilităţilor fiscale ale statului său membru, aceasta procedează la o reevaluare a planului de rezoluţie a grupului, inclusiv cerinţa minimă privind fondurile proprii şi pasivele eligibile.
Art. 14: Transmiterea planurilor de rezoluţie către autorităţile competente
(1)Autoritatea de rezoluţie transmite autorităţilor competente relevante planurile de rezoluţie şi orice modificări aduse acestora.
(2)Autoritatea de rezoluţie a grupului transmite autorităţilor competente relevante planurile de rezoluţie a grupurilor şi orice modificări aduse acestora.
(3)În cazul în care instituţia, entitatea sau grupul este un conglomerat financiar sau face parte dintr-un conglomerat financiar, autoritatea de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie de la nivelul grupului transmite, de asemenea, planurile de rezoluţie sau planurile de rezoluţie a grupului autorităţii de rezoluţie în domeniul asigurărilor şi autorităţii de supraveghere în domeniul asigurărilor în cauză.
Art. 15: Evaluarea posibilităţilor de soluţionare în cazul instituţiilor
(1)Statele membre se asigură că autoritatea de rezoluţie, după consultarea cu autoritatea competentă şi cu autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursalele semnificative, evaluează măsura în care o instituţie ce nu face parte din grup poate face obiectul unei rezoluţii, fără să se bazeze pe niciuna din următoarele:
a)orice fel de sprijin financiar public extraordinar, în afara utilizării mecanismelor de finanţare instituite în conformitate cu articolul 100;
b)orice asistenţă privind lichiditatea în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale;
c)orice asistenţă privind lichiditatea din partea băncii centrale oferit cu garanţii, dobânzi sau durate non-standard.
Se consideră că rezoluţia unei instituţii este posibilă dacă autoritatea de consideră fezabil şi credibil, fie să lichideze instituţia prin procedura obişnuită de insolvenţă, fie să declanşeze procedura de rezoluţie, aplicând instituţiei diferitele instrumente şi competenţe de rezoluţie evitând pe cât posibil orice efect negativ semnificativ asupra sistemului financiar al statului membru în care este stabilită instituţia, al altor state membre sau al Uniunii, inclusiv în caz de instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem, cu scopul de a asigura continuitatea funcţiilor critice desfăşurate de instituţie. Autorităţile de rezoluţie notifică ABE în timp util ori de câte ori se consideră că rezoluţia unei instituţii nu este posibilă.
(2)Pentru a evalua posibilităţile de soluţionare menţionate la alineatul (1), autoritatea de rezoluţie examinează cel puţin elementele menţionate în secţiunea C din anexă.
(3)Evaluarea posibilităţilor de soluţionare în temeiul prezentului articol este efectuată de autoritatea de rezoluţie concomitent cu elaborarea şi actualizarea planului de rezoluţie în conformitate cu articolul 10, şi totodată în scopul elaborării şi actualizării planului.
(4)ABE, după consultarea CERS, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare, specificând criteriile şi procesele care trebuie examinate în vederea evaluării posibilităţilor de soluţionare a instituţiilor sau a grupurilor menţionate la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 16.
ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la 3 iulie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 16: Evaluarea posibilităţilor de soluţionare în cazul grupurilor
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie a grupului, împreună cu autorităţile de rezoluţie a filialelor, după consultarea cu supraveghetorul consolidant şi cu autorităţile competente ale filialelor respective, precum şi autorităţile de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru este relevant pentru sucursalele semnificative, evaluează măsura în care un grup poate face obiectul unei proceduri de rezoluţie, fără să se bazeze pe niciuna din următoarele:
a)orice sprijin financiar public extraordinar, în afara utilizării mecanismelor de finanţare instituite în conformitate cu articolul 100;
b)orice asistenţă privind lichiditatea în situaţii de urgenţă din partea băncii centrale;
c)orice asistenţă privind lichiditatea din partea băncii centrale furnizată cu garanţii, dobânzi sau durate non-standard.
Se consideră că rezoluţia unui grup este posibilă dacă autorităţile de rezoluţie consideră că este fezabil şi credibil fie să lichideze entităţile din grup prin procedura obişnuită de insolvenţă, fie să declanşeze procedura de rezoluţie a grupului aplicând instrumente şi exercitând competenţe de rezoluţie, în privinţa entităţilor din grup care fac obiectul rezoluţiei, evitând totodată, pe cât posibil, orice consecinţă negativă semnificativă asupra sistemelor financiare ale statelor membre în care se situează entităţile sau filialele din grup, ale altor state membre sau ale Uniunii, inclusiv instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem, cu scopul de a asigura continuitatea funcţiilor critice îndeplinite de acele entităţi din grup, atunci când acestea pot fi separate cu uşurinţă în timp util sau prin alte mijloace.
Autorităţile de rezoluţie ale grupului notifică ABE în timp util dacă acestea consideră că rezoluţia unui grup nu este posibilă.
Evaluarea posibilităţilor de soluţionare a unui grup este luată în considerare în cadrul colegiilor de rezoluţie menţionate la articolul 88.
(2)Pentru a evalua posibilităţile de soluţionare a grupului, autorităţile de rezoluţie examinează cel puţin elementele menţionate în secţiunea C din anexă.
(3)Evaluarea posibilităţilor de soluţionare a grupului în temeiul prezentului articol se realizează concomitent cu şi în scopul elaborării şi actualizării planurilor de rezoluţie a grupului în conformitate cu articolul 12. Evaluarea se realizează în cadrul procedurilor de luare a deciziilor prevăzute la articolul 13.
(4)Statele membre se asigură că, în cazul în care un grup este format din mai multe grupuri de rezoluţie, autorităţile menţionate la alineatul (1) evaluează posibilitatea de soluţionare a fiecărui grup de rezoluţie în conformitate cu prezentul articol.
Evaluarea menţionată la primul paragraf de la prezentul alineat se efectuează în plus faţă de evaluarea posibilităţii de soluţionare a grupului în ansamblul său şi se efectuează în cadrul procedurii decizionale prevăzute la articolul 13.
Art. 16a: Competenţa de a interzice anumite distribuiri
(1)În cazul în care o entitate se află în situaţia în care respectă cerinţa amortizorului combinat atunci când aceasta este luată în considerare în plus faţă de fiecare dintre cerinţele menţionate la articolul 141a alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Directiva 2013/36/UE, însă nu respectă cerinţa amortizorului combinat atunci când aceasta este luată în considerare în plus faţă de cerinţele menţionate la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, atunci când sunt calculate în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a) din prezenta directivă, autoritatea de rezoluţie a entităţii respective are competenţa, în conformitate cu alineatele (2) şi (3) de la prezentul articol, de a interzice entităţii să distribuie mai mult decât suma maxim distribuibilă aferentă cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile («M-MDA»), calculată în conformitate cu alineatul (4) de la prezentul articol, prin oricare dintre următoarele măsuri:
a)efectuarea unei distribuiri în legătură cu fondurile proprii de nivel 1 de bază;
b)crearea unei obligaţii de a plăti o remuneraţie variabilă sau beneficii discreţionare de tipul pensiilor ori a unei obligaţii de a plăti o remuneraţie variabilă dacă obligaţia de plată a fost creată într-un moment când entitatea nu îndeplinea cerinţa amortizorului combinat; sau
c)efectuarea de plăţi legate de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.
În cazul în care o entitate se află în situaţia menţionată la primul paragraf, aceasta informează imediat autoritatea de rezoluţie cu privire la neconformitatea respectivă.
(2)În situaţia menţionată la alineatul (1), autoritatea de rezoluţie a entităţii, după consultarea autorităţii competente, evaluează fără întârzieri inutile dacă să îşi exercite sau nu competenţa menţionată la alineatul (1), ţinând seama de toate elementele următoare:
a)motivul, durata şi amploarea neconformităţii, precum şi impactul acesteia asupra posibilităţii de soluţionare;
b)evoluţia situaţiei financiare a entităţii şi probabilitatea ca aceasta să îndeplinească, în viitorul apropiat, condiţia menţionată la articolul 32 alineatul (1) litera (a);
c)eventualitatea ca entitatea să fie capabilă să asigure conformitatea cu cerinţele menţionate la alineatul (1) într-un interval de timp rezonabil;
d)în cazul în care entitatea nu este în măsură să înlocuiască datoriile care nu mai îndeplinesc criteriile de eligibilitate sau de scadenţă prevăzute la articolele 72b şi 72c din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 ori la articolul 45b sau la articolul 45f alineatul (2) din prezenta directivă, dacă această incapacitate este legată de specificul entităţii sau este cauzată de perturbări la nivelul întregii pieţe;
e)dacă exercitarea competenţei menţionate la alineatul (1) este mijlocul cel mai adecvat şi proporţional de abordare a situaţiei entităţii, luând în considerare, potenţialul său impact atât asupra condiţiilor de finanţare, cât şi asupra posibilităţii de soluţionare a entităţii în cauză.
Autoritatea de rezoluţie îşi repetă evaluarea oportunităţii de a exercita competenţa menţionată la alineatul (1) cel puţin o dată pe lună, atât timp cât entitatea continuă să se afle în situaţia menţionată la alineatul (1).
(3)Dacă autoritatea de rezoluţie constată că entitatea se află încă în situaţia menţionată la alineatul (1) la nouă luni după ce entitatea i-a notificat această situaţie, autoritatea de rezoluţie, după consultarea autorităţii competente, îşi exercită competenţa menţionată la alineatul (1), cu excepţia cazului în care autoritatea de rezoluţie constată, în urma unei evaluări, că sunt îndeplinite cel puţin două dintre următoarele condiţii:
a)neconformitatea este cauzată de o perturbare gravă a funcţionării pieţelor financiare, care generează tensiuni majore la nivelul mai multor segmente ale pieţelor financiare;
b)perturbarea menţionată la litera (a) nu doar conduce la creşterea volatilităţii preţurilor pentru instrumentele de fonduri proprii şi de datorii eligibile ale entităţii sau la creşterea costurilor pentru entitate, ci determină şi închiderea totală sau parţială a unor pieţe care împiedică entitatea să emită instrumente de fonduri proprii şi de datorii eligibile pe respectivele pieţe;
c)închiderea pieţelor menţionată la litera (b) este constatată nu numai pentru entitatea în cauză, ci şi pentru mai multe alte entităţi;
d)perturbarea menţionată la litera (a) împiedică entitatea în cauză să emită instrumente de fonduri proprii şi de datorii eligibile suficient pentru a remedia neconformitatea; sau
e)o exercitare a competenţei prevăzute la alineatul (1) are efecte de propagare negative pentru o parte a sectorului bancar, subminând astfel potenţial stabilitatea financiară.
În cazul în care se aplică excepţia prevăzută la primul paragraf, autoritatea de rezoluţie notifică autorităţii competente decizia sa şi îşi explică evaluarea în scris.
Autoritatea de rezoluţie repetă în fiecare lună evaluarea proprie cu privire la aplicabilitatea excepţiei menţionate la primul paragraf.
(4)M-MDA se calculează prin înmulţirea sumei calculate în conformitate cu alineatul (5) cu factorul stabilit în conformitate cu alineatul (6). M-MDA se reduce cu orice cuantum care rezultă ca urmare a oricăreia dintre măsurile menţionate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c).
(5)Suma de înmulţit în conformitate cu alineatul (4) constă în:
a)orice profituri intermediare neincluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excluderea oricărei distribuiri de profituri sau a oricărei plăţi care rezultă ca urmare a măsurilor menţionate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) de la prezentul articol;
plus
b)orice profituri la sfârşit de exerciţiu financiar neincluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excluderea oricărei distribuiri de profituri sau a oricărei plăţi care rezultă ca urmare a măsurilor menţionate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) de la prezentul articol;
minus
c)sumele care ar trebui achitate ca impozit dacă elementele specificate la literele (a) şi (b) de la prezentul alineat ar fi reţinute.
(6)Factorul menţionat la alineatul (4) se stabileşte după cum urmează:
a)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de entitate care nu sunt utilizate pentru a îndeplini oricare dintre cerinţele prevăzute la articolul 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se situează în prima cuartilă (şi anume, cea mai scăzută) a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0;
b)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de entitate care nu sunt utilizate pentru a îndeplini oricare dintre cerinţele prevăzute la articolul 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se situează în a doua cuartilă a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0,2;
c)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de entitate care nu sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se situează în a treia cuartilă a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0,4;
d)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menţinute de entitate care nu sunt utilizate pentru a îndeplini cerinţele prevăzute la articolul 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se situează în a patra cuartilă (şi anume, cea mai ridicată) a cerinţei amortizorului combinat, factorul este 0,6.
Limitele superioară şi inferioară ale fiecărei cuartile a cerinţei amortizorului combinat se calculează după cum urmează:
Limita inferioară a cuartilei = Cerinţa amortizorului combinat;/4 x (Qn - 1)
Limita superioară a cuartilei = Cerinţa amortizorului combinat;/4 x Qn
unde «Qn» = numărul de ordine al cuartilei în cauză.
Art. 17: Competenţa de a aborda sau de a înlătura obstacolele din calea posibilităţilor de soluţionare
(1)Statele membre se asigură că, atunci când, în urma evaluării posibilităţii de soluţionare a unei entităţi, efectuată în conformitate cu articolele 15 şi 16, autoritatea de rezoluţie constată, după consultarea autorităţii competente, existenţa unor obstacole semnificative în calea posibilităţii de soluţionare a entităţii respective, autoritatea de rezoluţie respectivă notifică aceste constatări în scris entităţii în cauză, autorităţii competente şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative.
(2)Cerinţa aplicabilă autorităţilor de rezoluţie de a elabora planuri de rezoluţie şi autorităţilor de rezoluţie relevante de a ajunge la o decizie comună cu privire la planurile de rezoluţie a grupurilor de la articolul 10 alineatul (1) şi, respectiv, articolul 13 alineatul (4) este suspendată ca urmare a notificării menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, până ce măsurile de îndepărtare a obstacolelor semnificative din calea posibilităţilor de soluţionare au fost acceptate de autoritatea de rezoluţie în temeiul alineatului (3) din prezentul articol sau au fost decise în temeiul alineatului (4) din prezentul articol.
(3)În termen de patru luni de la data primirii unei notificări în conformitate cu alineatul (1), entitatea propune autorităţii de rezoluţie posibile măsuri având ca scop abordarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative identificate în notificare.
În termen de două săptămâni de la data primirii unei notificări în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol, entitatea propune autorităţii de rezoluţie posibile măsuri şi calendarul punerii lor în aplicare pentru a se asigura respectarea de către entitate a articolului 45e sau 45f din prezenta directivă şi a cerinţei amortizorului combinat, în cazul în care un obstacol semnificativ în calea posibilităţii de soluţionare este cauzat de una dintre situaţiile următoare:
a)entitatea respectă cerinţa amortizorului combinat atunci când aceasta este luată în considerare suplimentar faţă de fiecare dintre cerinţele menţionate la articolul 141a alineatul (1) literele (a), (b) şi (c) din Directiva 2013/36/UE, însă nu respectă cerinţa amortizorului combinat atunci când aceasta este luată în considerare în plus faţă de cerinţele menţionate la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă, atunci când sunt calculate în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a) din prezenta directivă; sau
b)entitatea nu respectă cerinţele menţionate la articolele 92a şi 494 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau cerinţele menţionate la articolele 45c şi 45d din prezenta directivă.
Calendarul pentru punerea în aplicare a măsurilor propuse în temeiul celui de al doilea paragraf ia în considerare cauzele obstacolului semnificativ.
Autoritatea de rezoluţie, după consultarea autorităţii competente, evaluează eficacitatea măsurilor propuse în temeiul primului şi celui de-al doilea paragraf în abordarea sau înlăturarea obstacolului semnificativ în cauză.
(4)Dacă constată că măsurile propuse de o entitate în conformitate cu alineatul (3) nu reduc sau nu înlătură în mod eficient obstacolele în cauză, autoritatea de rezoluţie, fie direct, fie indirect prin intermediul autorităţii competente, solicită entităţii să ia măsuri alternative care pot conduce la atingerea acestui obiectiv şi notifică măsurile respective în scris entităţii, care în termen de o lună propune un plan vizând intrarea în conformitate cu acestea.
În identificarea măsurilor alternative, autoritatea de rezoluţie demonstrează că măsurile propuse de entitate nu ar reuşi să îndepărteze obstacolele din calea posibilităţii de soluţionare şi în ce mod măsurile alternative propuse sunt potrivite pentru îndepărtarea acestora. Autoritatea de rezoluţie ţine seama de ameninţarea pe care aceste obstacole la posibilitatea de soluţionare o reprezintă pentru stabilitatea financiară şi de efectul măsurilor asupra activităţii economice a entităţii, asupra stabilităţii acesteia şi a capacităţii sale de a contribui la economie.
(5)În sensul alineatului (4), autorităţile de rezoluţie au competenţa de a lua oricare dintre următoarele măsuri:
a)să solicite entităţii revizuirea oricăror acorduri de finanţare intragrup sau examinarea motivelor pentru absenţa acestora, sau încheierea unor acorduri de servicii, fie intragrup, fie cu părţi terţe, pentru a asigura furnizarea de funcţii critice;
b)să solicite entităţii limitarea expunerilor sale individuale şi agregate maxime;
c)să impună cerinţe suplimentare de informare punctuală sau periodică, relevante pentru procedura de rezoluţie;
d)să solicite entităţii renunţarea la anumite active;
e)să solicite entităţii limitarea sau încetarea anumitor activităţi aflate în curs de desfăşurare sau propuse;
f)să limiteze sau să împiedice crearea de noi linii de activitate economică, dezvoltarea celor existente, vânzarea de produse noi sau vânzarea produselor existente;
g)să solicite modificarea structurilor juridice sau operaţionale ale entităţii sau ale oricărei entităţi din grup, fie în mod direct, fie în mod indirect sub controlul lor, pentru a reduce complexitatea şi a garanta astfel posibilitatea separării, din punct de vedere juridic şi operaţional, a funcţiilor critice de alte funcţii, prin aplicarea instrumentelor de rezoluţie;
h)să solicite unei entităţi sau unei întreprinderi-mamă înfiinţarea unei societăţi financiare holding-mamă într-un stat membru sau a unei societăţi financiare holding-mamă din Uniune;
h1)să solicite unei instituţii sau unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă să prezinte un plan de restabilire a conformităţii cu cerinţele articolului 45e sau 45f din prezenta directivă, exprimate sub forma unui procent din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi, după caz, cu cerinţa amortizorului combinat şi cu cerinţele menţionate la articolul 45e sau 45f din prezenta directivă, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale menţionat la articolele 429 şi 429a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
i)să solicite unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să emită datorii eligibile pentru a îndeplini cerinţele de la articolul 45e sau 45f;
j)să solicite unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să adopte alte măsuri pentru a îndeplini cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile în temeiul articolului 45e sau 45f, inclusiv, îndeosebi, să încerce să renegocieze orice datorie eligibilă şi orice instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrument de fonduri proprii de nivel 2 pe care l-a emis, pentru a se asigura că orice decizie a autorităţii de rezoluţie de a reduce valoarea datoriei sau instrumentului în cauză sau de a-l converti ar fi aplicată în temeiul legislaţiei jurisdicţiei care îl reglementează;
j1)în scopul asigurării conformităţii continue cu articolul 45e sau 45f, să solicite unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să modifice profilul de scadenţă:
(i)al instrumentelor de fonduri proprii, după obţinerea acordului autorităţii competente; şi
(ii)al datoriilor eligibile menţionate la articolul 45b şi la articolul 45f alineatul (2) litera (a);
k)în cazul în care o entitate este filială a unei societăţi holding cu activitate mixtă, să solicite respectivei societăţi holding cu activitate mixtă înfiinţarea unei societăţi financiare holding separate pentru a controla entitatea, dacă acest lucru este necesar pentru a facilita rezoluţia entităţii şi pentru a evita eventualele efecte negative ale aplicării instrumentelor şi ale exercitării competenţelor de rezoluţie menţionate în titlul IV asupra părţii nefinanciare a grupului.
(6)O decizie luată în conformitate cu alineatul (1) sau alineatul (4) îndeplineşte următoarele cerinţe:
a)să fie susţinute de o expunere a motivelor care au stat la baza evaluării sau a constatării în cauză;
b)să indice modul în care respectiva evaluare sau constatare respectă cerinţa privind aplicarea proporţională prevăzută la alineatul (4); şi
c)să se supună dreptului la recurs.
(7)Înainte de identificarea oricăreia dintre măsurile menţionate la alineatul (4), autoritatea de rezoluţie, în urma consultării autorităţii competente şi, după caz, a autorităţii macroprudenţiale naţionale desemnate, ia în considerare, în mod corespunzător, efectul potenţial al măsurilor respective asupra entităţii respective, asupra pieţei interne de servicii financiare, şi asupra stabilităţii financiare din alte state membre şi din Uniune în ansamblu.
(8)Până la 3 iulie 2015, ABE elaborează orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 prin care specifică detalii suplimentare prevăzute la alineatul (5) şi a circumstanţelor în care fiecare dintre acestea pot fi aplicate.
Art. 18: Competenţa de a aborda sau de a înlătura obstacolele din calea posibilităţilor de soluţionare: tratamentul grupurilor
(1)Autoritatea de rezoluţie a grupului, împreună cu autorităţile de rezoluţie ale filialelor, în urma consultării colegiului de supraveghere şi a autorităţilor de rezoluţie ale jurisdicţiilor în care sunt situate sucursalele semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, iau în considerare evaluarea prevăzută la articolul 16 în cadrul colegiului de rezoluţie şi iau toate măsurile rezonabile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la aplicarea măsurilor identificate în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) în ceea ce priveşte toate entităţile de rezoluţie şi filialele acestora care sunt entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) şi fac parte din grap.
(2)Autoritatea de rezoluţie a grupului, în cooperare cu supraveghetorul consolidant şi cu ABE, în conformitate cu articolul 25 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, întocmeşte şi prezintă un raport întreprinderii-mamă din Uniune, autorităţilor de rezoluţie ale filialelor, care îl transmit filialelor aflate în jurisdicţia lor, şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative. Raportul este întocmit după consultarea autorităţilor competente şi analizează obstacolele semnificative din calea aplicării eficiente a instrumentelor de rezoluţie şi a exercitării competenţelor de rezoluţie în privinţa grupului, precum şi în privinţa grupurilor de rezoluţie atunci când un grup este format din mai multe grupuri de rezoluţie. Raportul ia în considerare impactul asupra modelului de afaceri al grupului şi recomandă toate măsurile proporţionale şi specifice care, în opinia autorităţii de rezoluţie a grupului, sunt necesare sau adecvate pentru eliminarea acestor obstacole.
În cazul în care un obstacol care afectează posibilitatea de soluţionare a grupului este cauzat de o situaţie a unei entităţi a grupului menţionată la articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf, autoritatea de rezoluţie a grupului notifică evaluarea sa privind acest obstacol întreprinderii-mamă din Uniune după consultarea autorităţii de rezoluţie a entităţii de rezoluţie şi a autorităţilor de rezoluţie ale instituţiilor-filiale.
(3)În termen de patru luni de la data primirii raportului, întreprinderea-mamă din Uniune poate prezenta observaţii şi poate propune autorităţii de rezoluţie a grupului măsuri alternative de remediere a obstacolelor identificate în raport.
În cazul în care obstacolele identificate în raport sunt cauzate de o situaţie a unei entităţi din grup menţionate la articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf din prezenta directivă, întreprinderea-mamă din Uniune, în termen de două săptămâni de la data primirii unei notificări efectuate în conformitate cu alineatul (2) al doilea paragraf de la prezentul articol, propune autorităţii de rezoluţie a grupului posibile măsuri şi calendarul punerii lor în aplicare pentru a se asigura că entitatea grupului respectă cerinţele menţionate la articolul 45e sau 45f din prezenta directivă, exprimate ca procent din cuantumul total al expunerii la risc, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi, după caz, cerinţa amortizorului combinat şi cerinţele menţionate la articolele 45e şi 45f din prezenta directivă, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale menţionat la articolele 429 şi 429a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Calendarul pentru punerea în aplicare a măsurilor propuse în temeiul celui de al doilea paragraf ia în considerare cauzele obstacolului semnificativ. Autoritatea de rezoluţie, după consultarea autorităţii competente, evaluează eficacitatea măsurilor propuse în abordarea sau înlăturarea obstacolului semnificativ.
(4)Autoritatea de rezoluţie a grupului comunică supraveghetorului consolidant, ABE, autorităţilor de rezoluţie ale filialelor şi autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursala semnificativă, toate măsurile propuse de întreprinderea-mamă din Uniune. Autorităţile de rezoluţie ale grupului şi autorităţile de rezoluţie ale filialelor, în urma consultării autorităţilor competente şi a autorităţilor de rezoluţie din jurisdicţiile în care sunt situate sucursale semnificative, fac tot posibilul pentru a ajunge la o decizie comună în cadrul colegiului de rezoluţie referitor la identificarea obstacolelor semnificative şi, după caz, la evaluarea măsurilor propuse de către întreprinderea-mamă din Uniune şi a măsurilor impuse de autorităţi în vederea abordării sau a eliminării obstacolelor, ţinând seama de impactul potenţial al măsurilor în toate statele membre în care operează grupul.
(5)Decizia comună se ia în termen de patru luni de la data prezentării unor eventuale observaţii de către întreprinderea-mamă din Uniune. În cazul în care întreprinderea-mamă din Uniune nu a prezentat observaţii, decizia comună se ia în termen de o lună de la data expirării perioadei de patru luni menţionate la alineatul (3) primul paragraf.
Decizia comună privind obstacolele din calea posibilităţii de soluţionare, cauzate de o situaţie menţionată la articolul 17 alineatul (3) al doilea paragraf, se adoptă în termen de două săptămâni de la data la care întreprinderea-mamă din Uniune prezintă eventuale observaţii în conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol.
Decizia comună este motivată şi este prezentată într-un document transmis întreprinderii-mamă din Uniune de către autoritatea de rezoluţie a grupului.
ABE poate să acorde asistenţă autorităţilor de rezoluţie, la cererea unei autorităţi de rezoluţie, în ceea ce priveşte adoptarea unei decizii comune în conformitate cu articolul 31 al doilea paragraf litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(6)În absenţa unei decizii comune în termenul relevant menţionat la alineatul (5), autoritatea de rezoluţie a grupului ia propria decizie privind măsurile adecvate care trebuie luate în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) la nivelul grupului.
Decizia este temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi rezervele exprimate de alte autorităţi de rezoluţie. Autoritatea de rezoluţie a grupului transmite decizia întreprinderii-mamă din Uniune.
Dacă, la încheierea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol, una dintre autorităţile de rezoluţie aduce o problemă menţionată la alineatul (9) din prezentul articol în atenţia ABE, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a grupului îşi amână decizia, aşteaptă luarea unei decizii de către ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Termenul relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a grupului.
(61)În absenţa unei decizii comune în termenul relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol, autoritatea de rezoluţie a entităţii relevante de rezoluţie ia propria decizie privind măsurile adecvate care trebuie luate în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) la nivelul grupului de rezoluţie.
Decizia menţionată la primul paragraf se motivează temeinic şi ţine seama de opiniile şi rezervele autorităţilor de rezoluţie ale altor entităţi din acelaşi grup de rezoluţie şi ale autorităţii de rezoluţie a grupului. Autoritatea de rezoluţie competentă transmite decizia entităţii de rezoluţie.
Dacă, la încheierea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol, una dintre autorităţile de rezoluţie aduce o problemă menţionată la alineatul (9) din prezentul articol în atenţia ABE, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie îşi amână decizia, aşteaptă luarea unei decizii de către ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Termenul relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a entităţii de rezoluţie.
(7)În absenţa unei decizii comune, autorităţile de rezoluţie ale filialelor care nu sunt entităţi de rezoluţie iau propriile decizii privind măsurile adecvate care trebuie luate de filiale la nivel individual în conformitate cu articolul 17 alineatul (4).
Decizia este temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi rezervele celorlalte autorităţi de rezoluţie. Decizia se transmite filialei în cauză şi entităţii de rezoluţie din cadrul aceluiaşi grup de rezoluţie, precum şi autorităţii de rezoluţie a respectivei entităţi de rezoluţie şi, în cazul în care este diferită de cea dintâi, autorităţii de rezoluţie a grupului.
Dacă, la încheierea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol, una dintre autorităţile de rezoluţie aduce o problemă menţionată la alineatul (9) din prezentul articol în atenţia ABE, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a filialei îşi amână decizia, aşteaptă luarea unei decizii de către ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Termenul relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea termenului relevant menţionat la alineatul (5) de la prezentul articol sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. În absenţa unei decizii a ABE, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a filia
(8)Decizia comună menţionată la alineatul (5), precum şi deciziile adoptate de autorităţile de rezoluţie în absenţa deciziei comune menţionate la alineatul (6) sunt recunoscute ca fiind definitive şi sunt aplicate de către celelalte autorităţi de rezoluţie vizate.
(9)În absenţa unei decizii comune privind luarea oricăror măsuri menţionate la articolul 17 alineatul (5) litera (g), (h) sau (k), ABE poate, la cererea unei autorităţi de rezoluţie în conformitate cu alineatul (6) sau (7) din prezentul articol, să acorde asistenţă autorităţilor de rezoluţie în vederea obţinerii unui acord în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 19: Acord de sprijin financiar intragrup
(1)Statele membre se asigură că o instituţie-mamă dintr-un stat membru, o instituţie-mamă din Uniune sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (c) sau (d) şi filialele sale din alte state membre sau din ţări terţe, care sunt instituţii sau instituţii financiare care fac obiectul supravegherii consolidate a întreprinderii-mamă, pot încheia un acord privind acordarea de sprijin financiar oricărei alte părţi la acord care îndeplineşte condiţiile de intervenţie timpurie în conformitate cu articolul 27, dacă sunt respectate condiţiile prevăzute în prezentul capitol.
(2)Prezentul capitol nu se aplică acordurilor financiare intragrup, inclusiv acordurilor de finanţare şi derulării acordurilor de finanţare centralizate, cu condiţia ca niciuna dintre părţile la respectivele acorduri să nu îndeplinească condiţiile de intervenţie timpurie.
(3)Un acord de sprijin financiar intragrup nu constituie o condiţie prealabilă:
a)pentru acordarea de sprijin financiar intragrup oricărei entităţi din grup care întâmpină dificultăţi financiare, dacă instituţia decide acest lucru, pentru fiecare situaţie în mod individual şi conform politicilor grupului, în cazul în care aceasta nu reprezintă un risc pentru întreg grupul; sau
b)pentru a funcţiona într-un stat membru.
(4)Statele membre elimină din dreptul intern orice obstacole de natură juridică din calea tranzacţiilor de sprijin financiar intragrup desfăşurate în conformitate cu prezentul capitol, cu condiţia ca nicio dispoziţie din prezentul capitol să nu împiedice statele membre să impună limite tranzacţiilor intragrup în temeiul dreptului intern de punere în aplicare a opţiunilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau de transpunere a Directivei 2013/36/UE, sau care impune separarea, din motive de stabilitate financiară, a unor părţi dintr-un grup sau a activităţilor desfăşurate în cadrul unui grup.
(5)Acordul de sprijin financiar intragrup poate:
a)să acopere una sau mai multe filiale ale grupului şi poate prevedea sprijin financiar din partea întreprinderii-mamă către filiale, din partea filialelor către întreprinderea-mamă, între filialele din grup care sunt parte la acord sau orice combinaţie a acestor entităţi;
b)să prevadă sprijin financiar sub forma unui împrumut, a acordării de garanţii, a furnizării de active pentru a fi utilizate drept garanţie reală sau a oricărei combinaţii între aceste forme de sprijin financiar, în cadrul uneia sau mai multor tranzacţii, inclusiv între beneficiarul sprijinului şi o terţă parte.
(6)În cazul în care, în conformitate cu termenii acordului de sprijin financiar intragrup, o entitate din grup se angajează să acorde sprijin financiar unei alte entităţi din grup, acest acord poate include un altul, reciproc, prin care entitatea din grup care primeşte sprijinul se angajează, să acorde sprijin financiar entităţii din grup care acordă sprijinul.
(7)Acordul de sprijin financiar intragrup specifică principiile pentru calcularea contraprestaţiei datorată pentru orice tranzacţie efectuată în temeiul acordului. Aceste principii includ cerinţa de a stabili contraprestaţia în momentul furnizării sprijinului financiar. Acordul, inclusiv principiile pentru calcularea contraprestaţiei aferente furnizării sprijinului financiar, precum şi ceilalţi termeni ai acordului, respectă următoarele principii:
a)fiecare parte trebuie să decidă în mod liber cu privire la încheierea acordului;
b)la încheierea acordului şi la calcularea contraprestaţiei aferente furnizării sprijinului financiar, fiecare parte trebuie să acţioneze potrivit propriilor interese, care pot ţine seama de eventualele beneficii directe sau indirecte pe care le poate obţine partea în urma furnizării sprijinului financiar;
c)fiecare parte care acordă sprijin financiar trebuie să primească toate informaţiile relevante de la părţile care primesc sprijin financiar, înainte de stabilirea contraprestaţiei aferente furnizării acestuia şi înainte de luarea oricărei decizii privind furnizarea acestuia;
d)contraprestaţia aferentă furnizării sprijinului financiar poate ţine seama de informaţiile pe care partea furnizoare de sprijin financiar le deţine în virtutea faptului că aparţine aceluiaşi grup ca şi partea beneficiară a sprijinului financiar şi care nu sunt disponibile pentru piaţă; şi
e)în ceea ce priveşte principiile de calcul al contraprestaţiei aferente furnizării sprijinului financiar, nu există obligaţia de a se ţine seama de eventualele efecte temporare anticipate asupra preţurilor de pe piaţă ca urmare a unor evenimente externe grupului.
(8)Acordul de sprijin financiar intragrup poate fi încheiat numai dacă, la momentul elaborării proiectului de acord, autorităţile lor competente respective estimează că niciuna dintre părţi nu îndeplineşte condiţiile de intervenţie timpurie.
(9)Statele membre se asigură că toate drepturile, creanţele sau acţiunile decurgând din acordul de sprijin financiar intragrup pot fi exercitate numai de către părţile la acord, cu excluderea părţilor terţe.
Art. 20: Examinarea de către autorităţile competente a proiectului de acord şi medierea
(1)Instituţia-mamă din Uniune depune pe lângă supraveghetorul consolidant o cerere de autorizare pentru orice proiect de acord de sprijin financiar intragrup propus în temeiul articolului 19. Cererea trebuie să conţină textul proiectului de acord şi să indice entităţile din grup care intenţionează să fie parte la acord.
(2)Supraveghetorul consolidant transmite fără întârziere cererea autorităţilor competente ale fiecărei filiale care intenţionează să fie parte la acord, pentru a se ajunge la o decizie comună.
(3)În conformitate cu procedura prevăzută la alineatele (5) şi (6) din prezentul articol, supraveghetorul consolidant acordă autorizaţia în cazul în care termenii acordului propus respectă condiţiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la articolul 23.
(4)Supraveghetorul consolidant poate, în conformitate cu procedura prevăzută la alineatele (5) şi (6) din prezentul articol, să interzică încheierea acordului propus în cazul în care se consideră că acesta nu respectă condiţiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la articolul 23.
(5)Autorităţile competente trebuie să facă tot posibilul pentru ca, în termen de patru luni de la data primirii cererii de către supraveghetorul consolidant, să ajungă la o decizie comună, luând în considerare impactul potenţial, inclusiv orice consecinţe de ordin fiscal, al executării acordului în toate statele membre în care funcţionează grupul, cu privire la măsura în care termenii acordului propus respectă condiţiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la articolul 23. Decizia comună se redactează într-un document conţinând decizia motivată temeinic, care va fi transmis solicitantului de către supraveghetorul consolidant.
ABE poate acorda asistenţă autorităţilor competente, la cererea uneia dintre acestea, pentru a ajunge la un acord în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(6)În cazul în care autorităţile competente nu ajung la o decizie comună în termen de patru luni, supraveghetorul consolidant adoptă propria decizie în legătură cu cererea respectivă. Decizia este prezentată într-un document conţinând decizia temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate pe parcursul perioadei de patru luni. Supraveghetorul consolidant notifică decizia sa solicitantului şi celorlalte autorităţi competente.
(7)Dacă până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant îşi amână decizia şi aşteaptă decizia luată de ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând ulterior propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni se consideră a fi perioada de conciliere în înţelesul regulamentului menţionat. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună. Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Art. 21: Aprobarea de către acţionari a proiectului de acord
(1)Statele membre solicită ca orice proiect de acord care a fost autorizat de autorităţile competente să fie prezentat pentru aprobare acţionarilor fiecărei entităţi din grup care intenţionează să fie parte la acord. În acest caz, acordul nu este valabil decât pentru acele părţi ai căror acţionari au aprobat acordul în conformitate cu alineatul (2).
(2)Un acord de sprijin financiar la nivelul grupului este valabil pentru o entitate din grup numai dacă acţionarii acesteia au aprobat organul de conducere al respectivei entităţi din grup să ia o decizie stipulând faptul că entitatea din grup acordă sau primeşte sprijin financiar în conformitate cu termenii acordului şi cu condiţiile stabilite în prezentul capitol şi numai dacă această autorizare din partea acţionarilor nu a fost revocată.
(3)Organul de conducere al fiecărei entităţi parte la un acord prezintă acţionarilor în fiecare an un raport privind executarea acordului şi punerea în aplicare a oricărei decizii luate în temeiul acestuia.
Art. 22: Transmiterea acordurilor de sprijin financiar la nivel de grup către autorităţile de rezoluţie
Autorităţile competente transmit autorităţilor de rezoluţie relevante acordurile de sprijin financiar la nivel de grup pe care le-au autorizat şi orice modificări la acestea.
Art. 23: Condiţii de acordare a sprijinului financiar la nivel de grup
(1)Sprijinul financiar poate fi acordat de o entitate din grup în conformitate cu articolul 19 doar dacă sunt îndeplinite toate următoarele condiţii:
a)există o perspectivă rezonabilă conform căreia sprijinul acordat va contribui în mod semnificativ la soluţionarea dificultăţilor financiare ale entităţii din grup beneficiare;
b)furnizarea de sprijin financiar are ca obiectiv menţinerea sau refacerea stabilităţii financiare a grupului în ansamblul său sau a oricărei entităţi din grup şi este în interesul entităţii din grup care furnizează sprijinul;
c)sprijinul financiar este oferit în termenii prevăzuţi la articolul 19 alineatul (7), inclusiv în ceea ce priveşte contra-prestaţia;
d)pe baza informaţiilor aflate la dispoziţia organului de conducere al entităţii din grup furnizoare de sprijin financiar la momentul luării deciziei de acordare a sprijinului financiar, există o perspectivă rezonabilă ca entitatea din grup beneficiară să achite contraprestaţia sprijinului acordat, iar dacă sprijinul este acordat sub formă de împrumut, ca entitatea din grup beneficiară să îl ramburseze. Dacă sprijinul este acordat sub forma unei garanţii sau a unui titlu de valoare de orice fel, se aplică aceeaşi condiţie datoriei rezultate pentru beneficiar în cazul executării garanţiei sau titlului de valoare respective;
e)furnizarea sprijinului financiar nu ar compromite lichiditatea sau solvabilitatea entităţii din grup care furnizează sprijinul;
f)furnizarea sprijinului financiar nu ar reprezenta o ameninţare la adresa stabilităţii financiare în statul membru al entităţii din grup care furnizează sprijinul;
g)entitatea din grup care furnizează sprijinul se conformează la momentul acordării cerinţelor Directivei 2013/36/UE referitoare la capital sau la lichidităţi, precum şi oricăror cerinţe impuse în temeiul articolului 104 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE, iar furnizarea sprijinului financiar nu cauzează încălcarea de către entitate a acestor cerinţe, cu excepţia cazului în care este autorizată de autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea la nivel individual a entităţii care furnizează sprijinul;
h)entitatea din grup care furnizează sprijinul se conformează la momentul acordării acestuia cerinţelor Directivei 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 referitoare la expunerile mari, inclusiv legislaţia naţională privind exercitarea opţiunilor prevăzute în aceasta, iar acordarea sprijinului financiar nu cauzează încălcarea, de către entitatea din grup, a acestor cerinţe, cu excepţia cazului în care este autorizată de autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea la nivel individual a entităţii din grup care acordă sprijinul;
i)furnizarea sprijinului financiar nu ar submina posibilităţile de soluţionare a entităţii din grup care furnizează sprijinul.
(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare, precizând condiţiile prevăzute la alineatul (1) literele (a), (c), (e) şi (i).
ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la 3 iulie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(3)Până la 3 ianuarie 2016, ABE emite orientări, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, care să promoveze convergenţa diferitelor practici şi să specifice condiţiile prevăzute la alineatul (1) literele (b), (d), (f), (g) şi (h) din prezentul articol.
Art. 24: Decizia de a furniza sprijin financiar
Decizia de a furniza sprijin financiar intragrup în conformitate cu acordul este luată de organul de conducere al entităţii din grup care furnizează sprijinul financiar. Această decizie trebuie să fie motivată şi să indice scopul sprijinului financiar propus. Mai exact, decizia precizează modul în care furnizarea sprijinului financiar este conformă cu condiţiile prevăzute la articolul 23 alineatul (1). Decizia de a accepta sprijinul financiar la nivel de grup în conformitate cu acordul este luată de organul de conducere al entităţii din grup care primeşte sprijin financiar.
Art. 25: Dreptul de opoziţie al autorităţilor competente
(1)Înainte de a acorda sprijin conform unui acord de sprijin financiar intragrup, organul de conducere al unei entităţi din grup care intenţionează să acorde sprijinul financiar trebuie să notifice:
a)propria autoritate competentă;
b)dacă este vorba de o autoritate distinctă de autorităţile menţionate la literele (a) şi (c), după caz, supraveghetorul consolidant;
c)dacă este vorba de o autoritate distinctă de autorităţile menţionate la literele (a) şi (b), autoritatea competentă a entităţii din grup care primeşte sprijinul financiar; şi
d)ABE.
Notificarea trebuie să conţină decizia motivată a organului de conducere, în conformitate cu articolul 24, precum şi detalii cu privire la sprijinul financiar propus, inclusiv o copie a acordului de sprijin financiar la nivel de grup.
(2)În termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii unei notificări complete, autoritatea competentă a entităţii din grup care furnizează sprijin financiar poate aproba acordarea de sprijin financiar, poate interzice sau limita acest lucru în cazul în care evaluează că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru acordarea de sprijin financiar intragrup prevăzute la articolul 23. Orice decizie a autorităţii competente privind interzicerea sau limitarea sprijinului financiar trebuie să fie motivată.
(3)Decizia autorităţii competente privind aprobarea, interzicerea sau limitarea sprijinului financiar este notificată imediat către:
a)supraveghetorul consolidant;
b)autoritatea competentă a entităţii din grup care primeşte sprijinul financiar; şi
c)ABE.
Supraveghetorul consolidant informează imediat pe ceilalţi membri ai colegiului de supraveghere şi pe membrii colegiului de rezoluţie.
(4)Dacă supraveghetorul consolidant sau autoritatea competentă care răspunde de entitatea din grup beneficiară a sprijinului au obiecţii privind decizia de interzicere sau de limitare a sprijinului financiar, ele pot sesiza ABE în termen de două zile şi pot solicita asistenţa acesteia în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(5)În cazul în care autoritatea competentă nu interzice sau nu limitează sprijinul financiar în termenul prevăzut la alineatul (2), sau a fost de acord cu acel sprijin înainte de sfârşitul acelei perioade, acesta poate fi acordat în conformitate cu condiţiile prezentate autorităţii competente.
(6)Decizia organului de conducere al instituţiei de a furniza sprijin financiar se transmite către:
a)autoritatea competentă;
b)dacă este vorba de o autoritate distinctă de autorităţile menţionate la literele (a) şi (c), după caz, supraveghetorul consolidant;
c)dacă este vorba de o autoritate distinctă de autorităţile menţionate la literele (a) şi (b), autoritatea competentă a entităţii din grup care primeşte sprijinul financiar; şi
d)ABE.
Supraveghetorul consolidant informează imediat pe ceilalţi membri ai colegiului de supraveghere şi pe membrii colegiului de rezoluţie.
(7)Dacă autoritatea competentă limitează sau interzice sprijinul financiar la nivel de grup în temeiul alineatului (2) din prezentul articol şi dacă planul de redresare la nivel de grup în conformitate cu articolul 7 alineatul (5) face referire la sprijinul financiar intragrup, autoritatea competentă a entităţii din grup pentru care sprijinul este refuzat sau interzis poate solicita supraveghetorului consolidant să lanseze o reevaluare a planului de redresare la nivel de grup în temeiul articolului 8 sau, dacă planul de redresare este întocmit cu titlu individual, să solicite entităţii din grup să prezinte un plan de redresare revizuit.
Art. 26: Prezentarea informaţiilor
(1)Statele membre se asigură că entităţile din grup fac public faptul că au încheiat sau nu un acord de sprijin financiar intragrup în conformitate cu articolul 19 şi publică o descriere a condiţiilor generale ale acordului şi denumirile entităţilor din grup care sunt parte la acesta şi actualizează aceste informaţii cel puţin o dată pe an.
Se aplică articolele 431-434 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica forma şi conţinutul descrierii menţionate la alineatul (1).
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 3 iulie 2015.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.