Capitolul iv - Instrumente de rezoluţie - Directiva 2014/59/UE/15-mai-2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 173L
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
CAPITOLUL IV:Instrumente de rezoluţie
Art. 37: Principii generale ale instrumentelor de rezoluţie
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie deţin competenţele necesare pentru a aplica instrumentele de rezoluţie instituţiilor şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) care îndeplinesc condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie.
(2)În cazul în care autoritatea de rezoluţie decide să aplice un instrument de rezoluţie unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), iar măsura de rezoluţie respectivă ar duce la suportarea unor pierderi de către creditori sau la conversia creanţelor acestora, autoritatea de rezoluţie îşi exercită competenţa de reducere a valorii contabile sau de conversie a instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile în conformitate cu articolul 59 imediat înainte sau odată cu aplicarea instrumentului de rezoluţie.
(3)Instrumentele de rezoluţie menţionate la alineatul (1) sunt următoarele:
a)instrumentul de vânzare a activităţii;
b)instrumentul instituţiei-punte;
c)instrumentul de separare a activelor;
d)instrumentul de recapitalizare internă.
(4)Sub rezerva alineatului (5), autorităţile de rezoluţie pot aplica instrumentele de rezoluţie fie individual, fie într-o combinaţie oarecare.
(5)Autorităţile de rezoluţie pot aplica instrumentul de separare a activelor numai împreună cu un alt instrument de rezoluţie.
(6)În cazul în care doar instrumentele de rezoluţie menţionate la alineatul (3) litera (a) sau (b) din prezentul articol sunt utilizate pentru a transfera doar parţial active, drepturi sau pasive ale unei instituţii aflate în rezoluţie, instituţia sau entitatea reziduală menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) de la care au fost transferate activele, drepturile sau pasivele este lichidată în baza procedurii obişnuite de insolvenţă. Acest lucru se realizează într-un termen rezonabil, având în vedere orice eventuală situaţie în care instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) trebuie să furnizeze servicii sau sprijin în conformitate cu articolul 65, pentru a permite beneficiarului să-şi desfăşoare activităţile sau serviciile achiziţionate în temeiul transferului, precum şi orice alt motiv care face continuarea părţii reziduale a instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) necesară pentru atingerea obiectivelor rezoluţiei sau respectarea principiilor prevăzute la articolul 34.
(7)Autoritatea de rezoluţie şi orice mecanism de finanţare ce acţionează în temeiul articolului 101 poate recupera orice eventuale cheltuieli rezonabile suportate în mod corespunzător în legătură cu utilizarea instrumentelor de rezoluţie, cu exercitarea competenţelor de rezoluţie sau cu utilizarea instrumentelor guvernamentale de stabilizare financiară, întruna sau mai multe dintre modalităţile următoare:
a)ca deducere din orice contraprestaţii plătite de beneficiar instituţiei aflate în rezoluţie sau, după caz, deţinătorilor acţiunilor sau ai altor instrumente de proprietate;
b)de la instituţia aflată în rezoluţie, în calitate de creditor preferenţial; or
c)din eventualele încasări ca urmare a încetării funcţionării instituţiei-punte sau a vehiculului de gestionare a activelor, în calitate de creditor preferenţial.
(8)Statele membre se asigură că normele legislaţiei naţionale în materie de insolvenţă referitoare la anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile masei creditorilor nu se aplică transferurilor de active, drepturi sau pasive de la o instituţie aflată în rezoluţie către o altă entitate în virtutea aplicării unui instrument de rezoluţie, a exercitării unei competenţe de rezoluţie sau a utilizării unui instrument guvernamental de stabilizare financiară.
(9)Statele membre pot să confere autorităţilor de rezoluţie instrumente şi competenţe suplimentare care să poată fi exercitate în cazul în care o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie, dacă:
a)atunci când sunt aplicate unui grup transfrontalier, aceste competenţe suplimentare nu ridică obstacole în calea unei rezoluţii eficiente a grupului; şi
b)ele respectă obiectivele rezoluţiei şi principiile generale care reglementează rezoluţia, menţionate la articolele 31 şi 34.
(10)În situaţia extraordinară a unei crize sistemice, autoritatea de rezoluţie poate căuta finanţare din surse de finanţare alternative prin utilizarea instrumentelor de stabilizare guvernamentale prevăzute la articolele 56-58 atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)acţionarii şi deţinătorii de alte instrumente de proprietate, precum şi deţinătorii de instrumente de capital relevante şi de alte datorii care pot face obiectul recapitalizării interne au adus o contribuţie, prin reducerea valorii contabile, prin conversie sau prin alte modalităţi, în vederea absorbţiei pierderilor şi a recapitalizării instituţiei aflate în rezoluţie, în valoare de cel puţin 8 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile proprii ale instituţiei respective, cuantificată la momentul luării măsurii de rezoluţie în conformitate cu evaluarea prevăzută la articolul 36;
b)aceasta va fi condiţionată de aprobarea prealabilă şi finală în conformitate cu cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat.
Art. 38: Instrumentul de vânzare a activităţii
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a transfera către un cumpărător care nu este o instituţie-punte:
a)acţiuni sau alte instrumente de proprietate emise de o instituţie aflată în rezoluţie;
b)orice categorii de active, drepturi sau pasive ale unei instituţii aflate în rezoluţie sau totalitatea acestora.
Sub rezerva alineatelor (8) şi (9) din prezentul articol şi a articolului 85, transferul menţionat la primul paragraf are loc fără n a obţine acordul acţionarilor instituţiei aflate în rezoluţie sau al oricărei părţi terţe, alta decât cumpărătorul şi fără a se conforma vreunei cerinţe procedurale prevăzute de dreptul comercial sau de cel al titlurilor de valoare, altele decât cele incluse la articolul 39.
(2)Un transfer efectuat în conformitate cu alineatul (1) se efectuează în condiţii comerciale, având în vedere circumstanţele şi în conformitate cu cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat.
(3)În conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, autorităţile de rezoluţie iau toate măsurile rezonabile pentru a obţine un transfer în condiţii comerciale care sunt conforme evaluării efectuate în conformitate cu articolul 36, având în vedere circumstanţele cazului.
(4)Sub rezerva articolului 37 alineatul (7), orice contraprestaţie plătită de cumpărător se face în favoarea:
a)proprietarilor acţiunilor sau instrumentelor de proprietate, în cazul în care vânzarea activităţii s-a efectuat prin transferarea acţiunilor sau instrumentelor de proprietate emise de instituţia aflată în rezoluţie de la deţinătorii respectivelor acţiuni sau instrumente la cumpărător;
b)instituţiei aflate în rezoluţie, în cazul în care vânzarea activităţii s-a efectuat prin transferarea unora sau a tuturor activelor sau pasivelor instituţiei aflate în rezoluţie la cumpărător.
(5)Atunci când aplică instrumentul de vânzare a activităţii, autoritatea de rezoluţie poate exercita competenţa de transfer în mod repetat, pentru a efectua transferuri suplimentare de acţiuni ori de alte instrumente de proprietate emise de o instituţie aflată în rezoluţie sau, după caz, de active, drepturi sau pasive ale instituţiei aflate în rezoluţie.
(6)După aplicarea instrumentului de vânzare a activităţii şi cu aprobarea cumpărătorului, autorităţile de rezoluţie pot exercita competenţele de transfer în ceea ce priveşte activele, drepturile ori pasivele transferate cumpărătorului, în vederea transferului activelor, drepturilor sau pasivelor înapoi la instituţia aflată în rezoluţie, ori al acţiunilor sau al altor instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor iniţiali, iar instituţia aflată în rezoluţie sau proprietarii iniţiali au obligaţia de a accepta orice astfel de active, drepturi sau pasive, acţiuni sau alte instrumente de proprietate.
(7)Cumpărătorul are autorizaţia corespunzătoare de desfăşurare a activităţilor pe care le dobândeşte atunci când transferul este efectuat în conformitate cu alineatul (1). Statele membre se asigură că cererea de autorizare, coroborată cu transferul, este luată în considerare în timp util.
(8)Prin derogare de la articolele 22-25 din Directiva 2013/36/UE de la obligaţia de a informa autorităţile competente de la articolul 26 din Directiva 2013/36/UE, articolul 10 alineatul (3), articolul 11 alineatele (1) şi (2) şi articolele 12 şi 13 din Directiva 2014/65/UE şi de la obligaţia de notificare menţionată la articolul 11 alineatul (3) din respectiva directivă, în cazul în care o vânzare de acţiuni sau alte instrumente de proprietate în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a activităţii ar duce la achiziţionarea sau majorarea unei participaţii calificate într-o instituţie de tipul celor menţionate la articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE sau la articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE, autoritatea competentă a acelei instituţii efectuează evaluarea necesară în temeiul acelor articole în timp util, astfel încât să nu întârzie aplicarea instrumentului de vânzare a activităţii şi să împiedice măsura de rezoluţie să îşi atingă obiectivele relevante ale rezoluţiei.
(9)Statele membre se asigură că, în cazul în care autoritatea competentă a respectivei instituţii nu a finalizat evaluarea menţionată la alineatul (8) de la data transferului de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate în cursul aplicării instrumentului de vânzare a activităţii de către autoritatea de rezoluţie, se aplică următoarele dispoziţii:
a)respectivul transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător are efect juridic imediat;
b)în cursul perioadei de evaluare şi în cursul eventualelor perioade de dezinvestire prevăzute la litera (f), dreptul cumpărătorului de vot aferent respectivelor acţiuni sau altor instrumente de proprietate este suspendat şi îi revine doar autorităţii de rezoluţie, care nu are nicio obligaţie de a exercita vreun astfel de drept de vot şi care nu are nici o răspundere pentru exercitarea sau neexercitarea respectivelor drepturi de vot;
c)în cursul perioadei de evaluare şi în cursul oricărei perioade de dezinvestire prevăzute la litera (f), sancţiunile şi celelalte măsuri aplicate încălcării condiţiilor pentru achiziţii sau cedări ale participaţiilor calificate avute în vedere la articolele 66, 67 şi 68 din Directiva 2013/36/UE nu se aplică respectivelor transferuri de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate;
d)autoritatea competentă, imediat după finalizarea evaluării, notifică în scris autorităţii de rezoluţie şi cumpărătorului decizia autorităţii competente de a aproba sau, în conformitate cu articolul 22 alineatul (5) din Directiva 2013/36/UE, de a se opune respectivului transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător;
e)în cazul în care autoritatea competentă aprobă un astfel de transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător, dreptul de vot aferent respectivelor acţiuni sau altor instrumente de proprietate se consideră acordat în întregime cumpărătorului, imediat după primirea de către autoritatea de rezoluţie şi de către cumpărător a respectivei notificări de aprobare din partea autorităţii competente;
f)dacă autoritatea competentă se opune respectivului transfer de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate către cumpărător, atunci:
(i)dreptul de vot aferent respectivelor acţiuni sau altor instrumente de proprietate prevăzut la punctul (b) rămâne în vigoare în întregime;
(ii)autoritatea de rezoluţie poate cere cumpărătorului să cedeze respectivele acţiuni sau alte instrumente de proprietate într-un termen de dezinvestire determinat de autoritatea de rezoluţie după ce a luat în considerare condiţiile de piaţă prevalente; şi
(iii)în cazul în care cumpărătorul nu finalizează respectiva dezinvestire în termenul de dezinvestire stabilit de autoritatea de rezoluţie, atunci autoritatea competentă, cu aprobarea autorităţii de rezoluţie, poate impune cumpărătorului sancţiuni şi alte măsuri pentru încălcarea cerinţelor de achiziţie sau de cedare a participaţiilor calificate menţionate la articolele 66, 67 şi 68 din Directiva 2013/36/UE.
(10)Transferurile efectuate în virtutea aplicării instrumentului de vânzare a activităţii fac obiectul mecanismelor de siguranţă menţionate în capitolul VII din titlul IV.
(11)În sensul exercitării libertăţilor de a presta servicii sau de a se stabili într-un alt stat membru în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau cu Directiva 2014/65/UE, cumpărătorul este considerat a fi o continuare a instituţiei aflate în rezoluţie şi poate continua să exercite toate drepturile exercitate de instituţia aflată în rezoluţie aferente activelor, drepturilor sau pasivelor transferate.
(12)Statele membre se asigură că cumpărătorul menţionate la alineatul (1) poate continua să exercite drepturile conferite de calitatea de membru şi drepturile de acces la sistemele de plată, compensare şi decontare, la bursele de valori, la schemele de compensare pentru investitori şi la schemele de garantare a depozitelor ale instituţiei aflate în rezoluţie, cu condiţia ca aceasta să îndeplinească criteriile legate de calitatea de membru şi criteriile de participare pentru lua parte la astfel de sisteme.
Fără a aduce atingere primului paragraf, statele membre se asigură că:
a)accesul nu este refuzat pentru motivul că cumpărătorul nu dispune de un rating din partea unei agenţii de rating de credit sau că ratingul respectiv nu este proporţional cu nivelurile de rating impuse pentru a beneficia de accesul la sistemele menţionate în primul paragraf;
b)în cazul în care cumpărătorul nu îndeplineşte criteriile legate de calitatea de membru sau criteriile de participare la un sistem relevant de plată, compensare sau decontare, la bursa de valori, la o schemă de compensaţii pentru investitori sau la o schemă de garantare a depozitelor, drepturile menţionate la primul paragraf se exercită pentru o perioadă de timp care poate fi precizată de autoritatea de rezoluţie, de maxim 24 de luni, care poate fi prelungită la cererea cumpărătorului adresată autorităţii de rezoluţie.
(13)Fără a aduce atingere titlului IV capitolul VII, acţionarii sau creditorii instituţiei aflate în rezoluţie şi alte părţi terţe ale căror active, drepturi sau pasive nu sunt transferate nu au niciun fel de drepturi asupra activelor, drepturilor sau pasivelor transferate, ori în legătură cu acestea.
Art. 39: Instrumentul de vânzare a activităţii: cerinţe procedurale
(1)Sub rezerva alineatului (3) din prezentul articol, atunci când aplică unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) instrumentul de vânzare a activităţii, autoritatea de rezoluţie scoate pe piaţă sau ia măsuri în vederea scoaterii pe piaţă a activelor, drepturilor, pasivelor, acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate a acelei instituţii pe care autoritatea intenţionează să le transfere. Grupuri de drepturi, active şi pasive pot fi scoase pe piaţă separat.
(2)Fără a aduce atingere, după caz, cadrului Uniunii pentru ajutoarele de stat, scoaterea pe piaţă menţionată la alineatul (1) se efectuează în conformitate cu următoarele criterii:
a)ea trebuie să fie cât se poate de transparentă şi nu trebuie să prezinte în mod semnificativ incorect activele, drepturile, pasivele, acţiunile sau alte instrumente de proprietate a acelei instituţii pe care autoritatea intenţionează să le transfere, având în vedere circumstanţele şi în special necesitatea de a menţine stabilitatea financiară;
b)ea nu trebuie să favorizeze sau să discrimineze în mod necuvenit anumiţi cumpărători potenţiali;
c)ea trebuie să fie liberă de orice conflict de interese;
d)ea nu trebuie să confere niciun avantaj necuvenit vreunui cumpărător potenţial;
e)ea trebuie să ţină seama de nevoia ca acţiunea de rezoluţie să se desfăşoare cu rapiditate;
f)scopul său trebuie să fie maximizarea, pe cât posibil, a preţului de vânzare al acţiunilor sau altor instrumente de proprietate, al activelor, drepturilor sau pasivelor în cauză.
Sub rezerva prezentului alineat litera (b), principiile menţionate în prezentul alineat nu trebuie să împiedice solicitarea anumitor cumpărători potenţiali de către autoritatea de rezoluţie.
Orice publicare a scoaterii pe piaţă a instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă, în mod normal necesară în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 596/2014, poate fi amânată în conformitate cu articolul 17 alineatul (4) sau (5) din respectivul regulament.
(3)Autoritatea de rezoluţie poate aplica instrumentul de vânzare a activităţii fără respectarea cerinţei privind scoaterea pe piaţă prevăzută la alineatul (1), în cazul în care stabileşte faptul că respectarea acestor cerinţe ar putea submina unul sau mai multe dintre obiectivele rezoluţiei şi mai ales dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)acesta consideră că intrarea în dificultate sau susceptibila intrare în dificultate a instituţiei aflate în rezoluţie ar crea sau ar înrăutăţi o ameninţare deja gravă la adresa stabilităţii financiare; şi
b)acesta consideră că respectarea cerinţelor sus-menţionate ar putea submina eficacitatea instrumentului de vânzare a activităţii în ceea ce priveşte eliminarea respectivei ameninţări sau atingerea obiectivelor rezoluţiei menţionate la articolul 31 alineatul (2) litera (b).
(4)Până la 3 iulie 2015, ABE elaborează orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 prin care specifică circumstanţele de facto care constituie o ameninţare gravă şi elementele legate de eficacitatea instrumentului de vânzare a activităţii menţionate la alineatul (3) literele (a) şi (b).
Art. 40: Instrumentul instituţiei punte
(1)Pentru ca instrumentul instituţiei-punte să fie eficace şi pentru a ţine seama de necesitatea de a păstra funcţiile critice ale instituţiei-punte, statele membre trebuie să se asigure că autorităţile de rezoluţie deţin competenţa de a transfera către o instituţie-punte:
a)acţiuni sau alte instrumente de proprietate emise de una sau de mai multe instituţii aflate în rezoluţie;
b)oricare dintre activele, drepturile sau pasivele uneia sau ale mai multor instituţii aflate în rezoluţie sau totalitatea acestora.
Sub rezerva articolului 85, transferul menţionat la primul paragraf poate avea loc fără a obţine aprobarea acţionarilor instituţiilor aflate în rezoluţie sau a oricărei părţi terţe, alta decât instituţia-punte şi fără respectarea niciunei cerinţe procedurale prevăzute de dreptul comercial sau de cel al titlurilor de valoare.
(2)Instituţia-punte este o persoană juridică care îndeplineşte toate cerinţele următoare:
a)ea se află total sau parţial în proprietatea uneia sau mai multor autorităţi publice printre care se pot număra autoritatea de rezoluţie sau mecanismul de finanţare a rezoluţiei şi este controlată de autoritatea de rezoluţie;
b)este creată în scopul de a primi şi a deţine unele sau toate acţiunile sau alte instrumente de proprietate emise de o instituţie aflată în rezoluţie ori unele sau toate activele, drepturile şi pasivele uneia sau mai multor instituţii aflate în rezoluţie în vederea păstrării accesului la funcţiile critice şi a vânzării instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d).
Aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în scopul menţionat la articolul 43 alineatul (2) litera (b) nu trebuie să aducă atingere capacităţii autorităţii de rezoluţie de a exercita un control asupra instituţiei-punte.
(3)Atunci când aplică instrumentul instituţiei-punte, autoritatea de rezoluţie se asigură că valoarea totală a pasivelor transferate instituţiei-punte nu depăşeşte valoarea totală a drepturilor şi activelor transferate de la instituţia aflată în rezoluţie sau furnizate din alte surse.
(4)Sub rezerva articolului 37 alineatul (7), orice contraprestaţie plătită de instituţia-punte se face în favoarea:
a)proprietarilor acţiunilor sau instrumentelor de proprietate, în cazul în care transferul către instituţia-punte s-a efectuat prin transferarea acţiunilor sau instrumentelor de proprietate emise de instituţia aflată în rezoluţie de la deţinătorii respectivelor acţiuni sau instrumente la instituţia-punte;
b)instituţiei aflate în rezoluţie, în cazul în care transferul către instituţia-punte s-a efectuat prin transferarea unora sau a tuturor activelor sau pasivelor instituţiei aflate în rezoluţie la instituţia-punte.
(5)Atunci când aplică instrumentul instituţiei-punte, autoritatea de rezoluţie poate exercita competenţa de transfer în mod repetat, pentru a efectua transferuri suplimentare de acţiuni sau de alte instrumente de proprietate emise de o instituţie aflată în rezoluţie sau, după caz, de active, drepturi sau pasive ale instituţiei aflate în rezoluţie.
(6)În urma aplicării instrumentului instituţiei-punte, autoritatea de rezoluţie poate:
a)transfera înapoi drepturile, activele sau pasivele de la instituţia-punte la instituţia aflată în rezoluţie, sau acţiunile sau alte instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor iniţiali, iar instituţia aflată în rezoluţie sau proprietarii iniţiali au obligaţia de a reprimi toate aceste active, drepturi sau pasive, sau acţiuni sau alte instrumente de proprietate, dacă şi numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (7);
b)transfera acţiuni sau alte instrumente de proprietate, sau active, drepturi sau pasive de la instituţia-punte către o terţă parte.
(7)Autorităţile de rezoluţie pot transfera înapoi acţiuni sau alte instrumente de proprietate sau active, drepturi sau pasive de la instituţia-punte într-una dintre următoarele situaţii:
a)atunci când posibilitatea ca anumite acţiuni sau alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau pasive specifice să fie transferate înapoi este precizată în mod expres în cadrul instrumentului prin care este efectuat transferul;
b)atunci când aceste acţiuni sau alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau pasive specifice nu îndeplinesc condiţiile de transfer sau nu se încadrează în categoria acţiunilor sau altor instrumente de proprietate, activelor, drepturilor sau pasivelor specificate în cadrul instrumentului prin care este efectuat transferul.
Un astfel de transfer înapoi se poate efectua în orice moment dat şi în conformitate cu orice alte condiţii stipulate în cadrul instrumentului respectiv pentru scopul în cauză.
(8)Transferurile între instituţia aflată în rezoluţie sau proprietarii iniţiali ai acţiunilor sau ai altor instrumente de proprietate pe de o parte şi instituţia-punte pe de altă parte fac obiectul mecanismelor de siguranţă prevăzute în titlul IV capitolul VII.
(9)În sensul exercitării libertăţilor de a presta servicii sau de a se stabili într-un alt stat membru în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau cu Directiva 2014/65/UE, instituţia-punte este considerată a fi o continuare a instituţiei aflate în rezoluţie şi poate continua să exercite toate drepturile exercitate de instituţia aflată în rezoluţie aferente activelor, drepturilor sau pasivelor transferate.
În alte scopuri, autorităţile de rezoluţie pot solicita ca o instituţie-punte să fie considerată drept o continuare a instituţiei aflate în rezoluţie şi să poată continua să exercite toate drepturile exercitate de instituţia aflată în rezoluţie aferente activelor, drepturilor sau pasivelor transferate.
(10)Statele membre se asigură că instituţia-punte poate continua să exercite drepturile conferite de calitatea de membru şi drepturile de acces la sistemele de plată, compensare şi decontare, la bursele de valori, la schemele de compensare pentru investitori şi la schemele de garantare a depozitelor ale instituţiei aflate în rezoluţie, cu condiţia ca aceasta să îndeplinească criteriile legate de calitatea de membru şi criteriile de participare pentru lua parte la astfel de sisteme.
Fără a aduce atingere primului paragraf, statele membre se asigură că:
a)accesul nu este refuzat pentru motivul că instituţia-punte nu dispune de un rating din partea unei agenţii de rating de credit sau că ratingul respectiv nu este proporţional cu nivelurile de rating impuse pentru a beneficia de accesul la sistemele menţionate la primul paragraf;
b)În cazul în care instituţia-punte nu întruneşte criteriile legate de calitatea de membru sau criteriile de participare la un sistem relevant de plată, compensare sau decontare, la bursa de valori, la o schemă de compensare pentru investitori sau la un sistem de garantare a depozitelor, drepturile menţionate la primul paragraf se exercită pentru o perioadă de timp care poate fi precizată de autoritatea de rezoluţie, de maximum 24 de luni, care poate fi prelungită la cererea instituţiei-punte adresată autorităţii de rezoluţie.
(11)Fără a aduce atingere titlului IV capitolul VII, acţionarii sau creditorii instituţiei aflate în rezoluţie şi alte părţi terţe ale căror active, drepturi sau pasive nu sunt transferate instituţiei-punte nu au niciun fel de drepturi asupra activelor, drepturilor sau pasivelor transferate instituţiei-punte, organului de conducere sau conducerii superioare ori în legătură cu acestea.
(12)Obiectivele instituţiei-punte nu implică nicio îndatorire sau responsabilitate faţă de acţionarii sau creditorii instituţiei aflate în rezoluţie, iar organul de conducere sau conducerea superioară nu are nicio răspundere faţă de acţionarii sau creditorii respectivi pentru actele şi omisiunile săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor lor, cu excepţia cazului în care actul sau omisiunea în cauză implică o neglijenţă sau o abatere gravă în conformitate cu dreptul intern, care afectează în mod direct drepturile acţionarilor sau creditorilor.
În conformitate cu dreptul intern, statele membre pot limita mai mult răspunderea instituţiilor-punte şi a organului de conducere sau a conducerii superioare a acestora în ceea ce priveşte actele şi omisiunile săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor lor.
Art. 41: Funcţionarea unei instituţii-punte
(1)Statele membre se asigură că funcţionarea unei instituţii punte respectă următoarele cerinţe:
a)conţinutul documentelor constitutive ale instituţiei-punte este aprobat de autoritatea de rezoluţie;
b)sub rezerva structurii de proprietate a instituţiei-punte, autoritatea de rezoluţie numeşte sau aprobă organul de conducere al instituţiei punte;
c)autoritatea de rezoluţie aprobă remuneraţiile membrilor organului de conducere şi stabileşte responsabilităţile lor corespunzătoare;
d)autoritatea de rezoluţie aprobă strategia şi profilul de risc ale instituţiei-punte;
e)instituţia-punte este autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau, după caz, cu Directiva 2014/65/UE, şi deţine autorizaţiile necesare, în temeiul dreptului intern aplicabile, pentru desfăşurarea activităţilor sau furnizarea serviciilor pe care le achiziţionează în urma unui transfer efectuat conform articolului 63 din prezenta Directivă;
f)instituţia-punte respectă, după caz, dispoziţiile Regulamentului (UE) 575/2013 şi ale Directivelor 2013/36/UE şi 2014/65/UE, şi face obiectul unei supravegheri în conformitate cu respectivele dispoziţii.
g)instituţia-punte funcţionează în conformitate cu cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat, iar autoritatea de rezoluţie poate prevedea restricţii asupra activităţii sale în consecinţă.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor menţionate la literele (e) şi (f) din primul paragraf şi în cazul în care este necesar pentru a îndeplini obiectivele rezoluţiei, instituţia-punte poate fi instituită şi autorizată fără respectarea Directivei 2013/36/UE sau Directivei 2014/65/UE, pentru o perioadă scurtă de timp, la începutul funcţionării sale. În acest scop, autoritatea de rezoluţie înaintează autorităţii competente o cerere în acest sens. Dacă decide să acorde o astfel de autorizaţie, autoritatea competentă indică intervalul în care instituţia-punte este scutită de respectarea cerinţelor respectivelor directive.
(2)Sub rezerva eventualelor restricţii aplicate în conformitate cu normele Uniunii sau cele naţionale în materie de concurenţă, conducerea instituţiei-punte gestionează instituţia-punte în vederea păstrării accesului la funcţiile critice şi a vânzării instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), a activelor, drepturilor sau pasivelor sale către unul sau mai mulţi cumpărători din sectorul privat, atunci când condiţiile sunt prielnice şi în termenul specificat la alineatul (4) din prezentul articol sau la alineatul (6) din prezentul articol, după caz.
(3)Autoritatea de rezoluţie decide că o instituţie-punte nu mai reprezintă o instituţie-punte în conformitate cu articolul 40 alineatul (2) în momentul apariţiei oricăreia dintre următoarele situaţii:
a)fuzionarea instituţiei-punte cu o altă entitate;
b)instituţia-punte nu mai respectă cerinţele articolului 40 alineatul (2);
c)vânzarea tuturor sau aproape a tuturor activelor, drepturilor sau pasivelor instituţiei-punte către o terţă parte;
d)expirarea perioadei specificate la alineatul (5) sau, după caz, la alineatul (6);
e)activele instituţiei-punte sunt complet lichidate, iar pasivele sale sunt achitate integral.
(4)Atunci când autoritatea de rezoluţie încearcă să vândă instituţia-punte sau activele, drepturile ori pasivele acesteia, statele membre se asigură că instituţia-punte sau activele ori pasivele relevante sunt puse în vânzare în mod deschis şi transparent şi că vânzarea nu le denaturează în mod semnificativ, nu favorizează sau discriminează în mod necuvenit anumiţi cumpărători potenţiali.
Toate aceste vânzări trebuie efectuate în condiţii comerciale, având în vedere circumstanţele şi în conformitate cu cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat.
(5)În cazul în care nu se aplică niciuna dintre situaţiile menţionate la alineatul (3) literele (a), (b), (c) şi (e), autoritatea de rezoluţie pune capăt funcţionării instituţiei-punte cât mai curând posibil, şi în orice caz, după o perioadă de doi ani de la data efectuării ultimului transfer, în temeiul instrumentului instituţiei-punte, de la o instituţie aflată în rezoluţie.
(6)Autoritatea de rezoluţie poate prelungi perioada menţionată la alineatul (5) cu una sau mai multe perioade suplimentare de un an, atunci când o astfel de prelungire:
a)vine în sprijinul realizării uneia dintre situaţiile menţionate la alineatul (3) litera (a), (b), (c) sau (e); sau
b)este necesară pentru a asigura continuitatea unor servicii bancare şi financiare esenţiale.
(7)Toate deciziile autorităţii de rezoluţie de a prelungi perioada menţionată la alineatul (5) se motivează şi cuprind o evaluare detaliată a situaţiei care justifică prelungirea, inclusiv a condiţiilor şi perspectivelor pieţei.
(8)În cazul în care funcţionarea unei instituţii-punte încetează în situaţiile menţionate la alineatul (3) litera (c) sau (d), instituţia-punte este lichidată în conformitate cu procedura obişnuită de insolvenţă.
Sub rezerva articolului 37 alineatul (7), toate încasările ca urmare a încetării funcţionării instituţiei-punte revin acţionarilor instituţiei-punte.
(9)În cazul în care o instituţie-punte este utilizată cu scopul de a transfera activele şi pasivele aparţinând mai multor instituţii aflate în rezoluţie, obligaţia prevăzută la alineatul (8) se referă la activele şi pasivele transferate de la fiecare dintre aceste instituţii aflate în rezoluţie şi nu la instituţia-punte în sine.
Art. 42: Instrumentul de separare a activelor
(1)Pentru ca instrumentul de separare a activelor să fie eficace, statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie deţin competenţa de a transfera activele, drepturile sau pasivele unei instituţii aflate în rezoluţie sau ale unei instituţii-punte către unul sau mai multe vehicule de gestionare a activelor.
Sub rezerva articolului 85, transferul menţionat la primul paragraf poate avea loc fără a obţine acordul acţionarilor instituţiilor aflate în rezoluţie sau al oricărei părţi terţe, alta decât instituţia-punte şi fără a se conforma vreunei cerinţe procedurale prevăzute de dreptul comercial sau de dreptul titlurilor de valoare.
(2)În sensul instrumentului de separare a activelor, un vehicul de gestionare a activelor este o persoană juridică ce îndeplineşte toate cerinţele de mai jos:
a)este total sau parţial în proprietatea uneia sau mai multor autorităţi publice printre care se pot număra autoritatea de rezoluţie sau mecanismul de finanţare a rezoluţiei şi este controlată de autoritatea de rezoluţie;
b)a fost creată în scopul de a primi, parţial sau integral, activele, drepturile şi pasivele uneia sau ale mai multor instituţii aflate în rezoluţie sau ale unei instituţii-punte.
(3)Vehiculul de gestionare a activelor gestionează activele care îi sunt transferate cu scopul de a optimiza valoarea acestora prin intermediul unei eventuale vânzări sau prin lichidarea lor ordonată.
(4)Statele membre se asigură că funcţionarea unui vehicul de gestionare a activelor respectă următoarele dispoziţii:
a)conţinutul documentelor constitutive ale vehiculului de gestionare a activelor este aprobat de autoritatea de rezoluţie;
b)sub rezerva structurii de proprietate a vehiculului de gestionare a activelor, autoritatea de rezoluţie numeşte sau aprobă organul de conducere al vehiculului de gestionare a activelor;
c)autoritatea de rezoluţie aprobă remuneraţiile membrilor organului de conducere şi stabileşte responsabilităţile lor corespunzătoare;
d)autoritatea de rezoluţie aprobă strategia şi profilul de risc ale vehiculului de gestionare a activelor;
(5)Autorităţile de rezoluţie pot exercita competenţa menţionată la alineatul (1) pentru a transfera active, drepturi sau pasive numai în cazul în care:
a)situaţia de pe piaţa specifică a acelor active este de aşa natură încât lichidarea lor în cadrul procedurii obişnuite de insolvenţă ar putea avea un efect negativ asupra uneia sau mai multor pieţe financiare;
b)un astfel de transfer este necesar pentru a asigura buna funcţionare a instituţiei aflate în rezoluţie sau a instituţiei-punte; sau
c)un astfel de transfer este necesar pentru a maximiza încasările rezultate din lichidare.
(6)Atunci când aplică instrumentul de separare a activelor, autorităţile de rezoluţie stabilesc contraprestaţia în schimbul căreia sunt transferate activele, drepturile şi pasivele către vehiculul de gestionare a activelor în conformitate cu principiile stabilite la articolul 36 şi în conformitate cu cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat. Prezentul alineat nu împiedică contraprestaţia să aibă o valoare nominală sau negativă.
(7)Sub rezerva articolului 37 alineatul (7), orice contraprestaţie plătită de vehiculul de gestionare a activelor aferente activelor, drepturilor sau pasivelor dobândite în mod direct de la instituţia aflată în rezoluţie se fac în favoarea instituţiei aflată în rezoluţie. Contraprestaţia poate fi plătită sub forma unei datorii emise de vehiculul de gestionare a activelor.
(8)În cazul în care s-a aplicat instrumentul instituţiei punte, un vehicul de gestionare a activelor poate, după aplicarea instrumentului instituţiei-punte, să dobândească active, drepturi sau pasive de la instituţia-punte.
(9)Autorităţile de rezoluţie pot transfera active, drepturi sau pasive de la instituţia aflată în rezoluţie la unul sau mai multe vehicule de gestionare a activelor în mai multe rânduri şi pot transfera înapoi active, drepturi sau pasive de la unul sau mai multe vehicule de gestionare a activelor la instituţia aflată în rezoluţie, dacă şi numai dacă sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (10).
Instituţia aflată în rezoluţie are obligaţia de a reprimi orice active, drepturi sau pasive de acest fel.
(10)Autorităţile de rezoluţie pot transfera înapoi drepturi, active sau pasive, de la vehiculul de gestionare a activelor la instituţia aflată în rezoluţie, într-una dintre următoarele situaţii:
a)atunci când posibilitatea ca anumite drepturi, active sau pasive specifice să fie transferate înapoi este precizată în mod expres în cadrul instrumentului prin care este efectuat transferul;
b)atunci când aceste drepturi, active sau pasive specifice nu îndeplinesc condiţiile de transfer sau nu se încadrează în categoria drepturilor, activelor sau pasivelor specificate în cadrul instrumentului prin care este efectuat transferul.
În oricare dintre cazurile prevăzute la literele (a) şi (b), transferul înapoi se poate efectua în orice moment şi respectă orice alte condiţii stipulate în cadrul instrumentului respectiv pentru scopul în cauză.
(11)Transferurile între instituţia aflată în rezoluţie şi vehiculul de gestionare a activelor trebuie să facă obiectul mecanismelor de siguranţă privind transferurile parţiale de proprietate specificate în titlul IV capitolul VII.
(12)Fără a aduce atingere titlului IV capitolul VII, acţionarii sau creditorii instituţiei aflate în rezoluţie şi alte părţi terţe ale căror active, drepturi sau pasive nu sunt transferate vehiculului de gestionare a activelor nu au niciun fel de drepturi asupra activelor, drepturilor sau pasivelor transferate vehiculului de gestionare a activelor sau organului de conducere sau conducerii superioare ale acestuia, ori în legătură cu acestea.
(13)Obiectivele vehiculului de gestionare a activelor nu implică nicio îndatorire sau responsabilitate faţă de acţionarii sau creditorii instituţiei aflate în rezoluţie, iar organul de conducere sau conducerea superioară nu are nicio răspundere faţă de acţionarii sau creditorii respectivi pentru actele sau omisiunile săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor lor, cu excepţia cazului în care actul sau omisiunea în cauză implică o neglijenţă sau o abatere gravă în conformitate cu dreptul intern, care afectează în mod direct drepturile acţionarilor sau creditorilor.
În conformitate cu dreptul intern, statele membre pot limita mai mult răspunderea vehiculelor de gestionare a activelor şi a organului de conducere sau a conducerii superioare a acestora în ceea ce priveşte actele şi omisiunile săvârşite în îndeplinirea atribuţiilor lor.
(14)Până la 3 iulie 2015, ABE emite orientări, în conformitate articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 pentru a promova convergenţa procedurilor de supraveghere şi de rezoluţie în ceea ce priveşte stabilirea situaţiilor în care, în conformitate cu alineatul (5) din prezentul articol, lichidarea activelor sau a pasivelor în cadrul procedurii obişnuite de insolvenţă ar putea avea un efect negativ pe una sau mai multe pieţe financiare.
SUBSECŢIUNEA 1:Obiectivul şi domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă
Art. 43: Instrumentul de recapitalizare internă
(1)Pentru ca instrumentul de recapitalizare internă să fie eficace, statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie deţin competenţele de rezoluţie menţionate la articolul 63 alineatul (1).
(2)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie pot aplica instrumentul de recapitalizare internă în vederea îndeplinirii obiectivelor rezoluţiei specificate la articolul 31, în conformitate cu principiile rezoluţiei specificate la articolul 34 pentru oricare din următoarele scopuri:
a)recapitalizarea unei instituţii sau a unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă care îndeplineşte condiţiile de declanşare a procedurii de rezoluţie într-o măsură suficientă pentru a restabili capacitatea acesteia de a se conforma condiţiilor de autorizare (în măsura în care respectivele condiţii se aplică entităţii) şi de a continua să-şi desfăşoare activităţile pentru care este autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau cu Directiva 2014/65/UE, în cazul în care entitatea este autorizată în conformitate cu respectivele directive şi pentru a menţine un nivel suficient de încredere a pieţei în instituţie sau entitate;
b)conversia în titluri de capital sau reducerea valorii principalului creanţelor sau al instrumentelor de datorie care sunt transferate:
(i)către o instituţie-punte, în vederea unui aport de capital către respectiva instituţie-punte; sau
(ii)în cadrul instrumentului de vânzare a activităţii sau al instrumentului de separare a activelor.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie pot aplica instrumentul de recapitalizare internă în scopul menţionat la alineatul (2) litera (a) din prezentul articol, numai în cazul în care există o perspectivă rezonabilă potrivit căreia aplicarea acestui instrument, împreună cu alte măsuri relevante, inclusiv măsuri puse în aplicare în conformitate cu planul de reorganizare a activităţii menţionat la articolul 52 va avea drept rezultat nu doar realizarea obiectivelor relevante ale rezoluţiei, ci şi restabilirea viabilităţii pe termen lung şi a solidităţii financiare a instituţiei sau a entităţii în cauză menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d).
Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie pot aplica oricare dintre instrumentele de rezoluţie prevăzute la articolul 37 alineatul (3) literele (a), (b) şi (c) şi instrumentul de recapitalizare internă menţionat la alineatul (2) litera (b) din prezentul articol, în cazul în care condiţiile prevăzute la primul paragraf nu sunt îndeplinite.
(4)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie pot aplica instrumentul de recapitalizare internă tuturor instituţiilor sau entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) respectând, în fiecare caz, forma juridică a instituţiei sau a entităţii în cauză, sau că pot schimba forma juridică.
Art. 44: Domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă
(1)Statele membre se asigură că instrumentul de recapitalizare internă poate fi aplicat tuturor pasivelor unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), care nu sunt excluse din domeniul de aplicare al acestui instrument în conformitate cu alineatul (2) sau (3) din prezentul articol.
(2)Autorităţile de rezoluţie nu exercită competenţele de reducere a valorii contabile sau de conversie în cazul următoarelor pasive fie că sunt reglementate de dreptul unui stat membru, fie de dreptul unui stat terţ:
a)depozitele acoperite;
b)obligaţiile garantate inclusiv obligaţiunile garantate şi pasivele sub forma unor instrumente financiare utilizate în scopul acoperirii riscurilor, care constituie o parte integrantă a portofoliului de acoperire şi care, în temeiul dreptului intern, sunt garantate în mod asemănător cu obligaţiunile garantate;
c)orice datorie care rezultă în virtutea deţinerii de către instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă a unor active sau lichidităţi aparţinând clienţilor, inclusiv active sau lichidităţi aparţinând clienţilor deţinute în numele unui OPCVM, în conformitate cu definiţia de la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2009/65/CE, sau de un FIA, în conformitate cu definiţia de la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (1), cu condiţia ca respectivul client să fie protejat în baza legislaţiei aplicabile privind insolvenţa;
(1)Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiţii alternative şi de modificare a Directivelor 2003/41/CE şi 2009/65/CE şi a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 şi (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1).
d)orice datorie care rezultă în virtutea existenţei unei relaţii fiduciare între instituţie sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) (în calitate de fiduciar) şi o altă persoană (în calitate de beneficiar), cu condiţia ca respectivul beneficiar să fie protejat în baza legislaţiei aplicabile privind insolvenţa sau în baza dreptului civil;
e)datorii faţă de instituţii, excluzând entităţile care fac parte din acelaşi grup, cu o scadenţă iniţială de sub şapte zile;
f)datorii cu o scadenţă reziduală mai mică de şapte zile faţă de sisteme sau operatori de sisteme desemnaţi în conformitate cu Directiva 98/26/CE sau faţă de participanţii la astfel de sisteme, care rezultă din participarea la un astfel de sistem, sau faţă de CPC-uri autorizate în Uniune în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 şi faţă de CPC-uri din ţări terţe recunoscute de ESMA în temeiul articolului 25 din regulamentul respectiv;
g)o datorie faţă de oricare dintre următoarele persoane:
(i)un angajat, în ceea ce priveşte salariile, beneficiile de tipul pensiilor sau alte forme de remuneraţie fixă acumulate, cu excepţia componentei variabile a remuneraţiei care nu este reglementată printr-un contract colectiv de muncă;
(ii)un creditor comercial, în ceea ce priveşte furnizarea către instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) de mărfuri sau servicii care sunt cruciale pentru desfăşurarea zilnică a activităţilor sale, inclusiv servicii informatice, servicii de utilităţi, precum şi închirierea, întreţinerea şi reparaţiile spaţiilor de lucru;
(iii)autorităţi fiscale şi de asigurări sociale, cu condiţia ca datoriile respective să fie considerate creanţe privilegiate în baza legii aplicabile;
(iv)scheme de garantare a depozitelor care decurg din contribuţiile datorate în conformitate cu Directiva 2014/49/UE.
Litera (g) punctul (i) din primul paragraf nu se aplică componentei variabile a remuneraţiei personalului cu competenţe pentru asumarea de riscuri semnificative astfel cum este identificat la articolul 92 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE.
Statele membre se asigură că toate activele garantate asociate unui portofoliu de acoperire a obligaţiunilor garantate rămân neafectate, segregate şi cu fonduri suficiente. Nici respectiva dispoziţie şi nici primul paragraf litera (b) nu împiedică autorităţile de rezoluţie să-şi exercite, după caz, respectivele competenţe în legătură cu orice parte a unei obligaţii garantate sau a unei datorii pentru care s-a depus o garanţie reală care depăşeşte valoarea activelor, gajului, a dreptului de retenţie sau a garanţiei reale care o acoperă.
Primul paragraf litera (a) nu împiedică autorităţile de rezoluţie să-şi exercite, după caz, respectivele competenţe în legătură cu orice parte a unui depozit care depăşeşte nivelul de acoperire prevăzut la articolul 6 din Directiva 2014/49/UE.
Fără a aduce atingere normelor privind expunerile mari din cadrul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi Directivei 2013/36/UE, statele membre se asigură că, pentru a garanta posibilităţi de soluţionare a instituţiilor şi grupurilor, autorităţile de rezoluţie limitează, în conformitate cu articolul 17 alineatul (5) litera (b) din prezenta directivă, măsura în care alte instituţii deţin datorii care pot face obiectul recapitalizării interne, cu excepţia pasivelor care sunt deţinute de entităţi care fac parte din acelaşi grup.
h)datorii către instituţii sau entităţi menţionate la articolul (1) alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), care fac parte din acelaşi grup de rezoluţie fără a fi ele însele entităţi de rezoluţie, indiferent de scadenţa lor, cu excepţia cazului în care aceste datorii au un rang inferior datoriilor negarantate obişnuite în temeiul dreptului naţional relevant care reglementează procedura obişnuită de insolvenţă aplicabilă la data transpunerii prezentei directive; în cazurile în care se aplică respectiva excepţie, autoritatea de rezoluţie a filialei relevante care nu este o entitate de rezoluţie evaluează dacă valoarea elementelor care sunt conforme cu articolul 45f alineatul (2) este suficientă pentru a sprijini punerea în aplicare a strategiei de rezoluţie preferate.
(3)În situaţii excepţionale, atunci când se aplică instrumentul de recapitalizare internă, autoritatea de rezoluţie poate exclude, integral sau parţial, anumite pasive de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii contabile sau de conversie, în cazurile în care:
a)recapitalizarea pasivului respectiv nu este posibilă într-un termen rezonabil, în pofida eforturilor depuse cu bună credinţă de către autoritatea de rezoluţie;
b)excluderea este strict necesară şi este proporţională pentru a obţine continuitatea funcţiilor critice şi a liniilor de activitate esenţiale într-un mod care să menţină capacitatea instituţiei aflate în rezoluţie de a continua operaţiunile, serviciile şi tranzacţiile-cheie;
c)excluderea este strict necesară şi proporţională pentru evitarea declanşării unei contaminări la scară largă, în special în ceea ce priveşte depozitele eligibile deţinute de persoane fizice şi de microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, care ar perturba grav funcţionarea pieţelor financiare, inclusiv a infrastructurilor pieţei financiare, într-un mod care ar putea determina o perturbare gravă a economiei unui stat membru sau a Uniunii; sau
d)aplicarea instrumentului de recapitalizare internă respectivelor pasive ar provoca o distrugere a valorii care ar face ca pierderile suportate de alţi creditori să fie mai mari decât în cazul în care respectivele pasive ar fi fost excluse de la recapitalizarea internă.
Autorităţile de rezoluţie evaluează cu atenţie dacă datoriile faţă de instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), care fac parte din acelaşi grup de rezoluţie fără a fi ele însele entităţi de rezoluţie şi care nu sunt excluse de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii şi de conversie în temeiul alineatului (2) litera (h) de la prezentul articol, ar trebui să fie excluse total sau parţial, în temeiul literelor (a)-(d) de la primul paragraf al prezentului alineat, pentru a asigura punerea în aplicare eficace a strategiei de rezoluţie.
În cazul în care o autoritate de rezoluţie decide să excludă, integral sau parţial, o datorie care poate face obiectul recapitalizării interne sau o categorie de datorii care pot face obiectul recapitalizării interne în temeiul prezentului alineat, nivelul reducerii valorii sau al conversiei aplicate altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne poate fi crescut pentru a ţine seama de excluderile respective, cu condiţia ca nivelul reducerii valorii sau al conversiei aplicate altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne să respecte principiul prevăzut la articolul 34 alineatul (1) litera (g).
(4)În cazul în care o autoritate de rezoluţie decide să excludă, integral sau parţial, o datorie care poate face obiectul recapitalizării interne sau o categorie de datorii care poate face obiectul recapitalizării interne în temeiul prezentului articol, iar pierderile care ar fi fost suportate de datoriile respective nu au fost transferate complet altor creditori, mecanismul de finanţare a rezoluţiei poate face o contribuţie în beneficiul instituţiei aflate în rezoluţie în unul sau mai multe din următoarele scopuri:
a)de a acoperi orice pierderi care nu au fost absorbite de datorii care pot face obiectul recapitalizării interne şi de a restabili la zero valoarea activului net al instituţiei aflate în rezoluţie în conformitate cu articolul 46 alineatul (1) litera (a);
b)de a achiziţiona acţiuni sau alte instrumente de proprietate sau de capital în instituţia aflată în rezoluţie, pentru a recapitaliza instituţia în conformitate cu articolul 46 alineatul (1) litera (b).
(5)Mecanismul de finanţare a rezoluţiei poate face o contribuţie menţionată la alineatul (4) numai în cazul în care:
a)acţionarii şi deţinătorii de alte instrumente de proprietate, precum şi deţinătorii de instrumente de capital relevante şi de alte datorii care pot face obiectul recapitalizării interne au adus o contribuţie, prin reducerea valorii contabile, prin conversie sau prin alte modalităţi, în vederea absorbţiei pierderilor şi a recapitalizării instituţiei aflate în rezoluţie, în valoare de cel puţin 8 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile proprii ale instituţiei respective, cuantificată la momentul luării măsurii de rezoluţie în conformitate cu evaluarea prevăzută la articolul 36; şi
b)contribuţia mecanismului de finanţare a rezoluţiei nu depăşeşte 5 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile proprii ale instituţiei aflate în rezoluţie, cuantificată la momentul luării măsurii de rezoluţie în conformitate cu evaluarea prevăzută la articolul 36.
(6)Contribuţia mecanismului de finanţare a rezoluţiei menţionat la alineatul (4) poate fi finanţată prin:
a)suma aflată la dispoziţia mecanismului de finanţare care a fost obţinută prin contribuţii de la instituţii şi sucursale din Uniune în conformitate cu articolul 100 alineatul (6) şi articolul 103;
b)suma care poate fi obţinută prin contribuţii ex post în conformitate cu articolul 104 în termen de trei ani; şi
c)în cazul în care sumele menţionate la literele (a) şi (b) din acest alineat sunt insuficiente, sume obţinute din surse de finanţare alternative în conformitate cu articolul 105.
(7)În circumstanţe extraordinare, autoritatea de rezoluţie poate urmări să obţină finanţare suplimentară din surse de finanţare alternative după ce:
a)a fost atinsă limita de 5 % menţionată la alineatul (5) litera (b); şi
b)toate pasivele negarantate şi neprivilegiate, altele decât depozitele eligibile, au fost reduse sau convertite integral.
Ca alternativă sau în mod suplimentar, atunci când sunt îndeplinite condiţiile stabilite la primul paragraf, mecanismul de finanţare a rezoluţiei poate face o contribuţie din resursele care au fost percepute prin contribuţii ex ante în conformitate cu articolul 100 alineatul (6) şi articolul 103 şi care nu au fost încă utilizate.
(8)Prin derogare de la alineatul (5) litera (a), mecanismul de finanţare a rezoluţiei poate, de asemenea, să facă o contribuţie, astfel cum se menţionează la alineatul (4), numai dacă:
a)contribuţia la absorbţia pierderilor şi recapitalizare menţionată la alineatul (5) punctul (i) are o valoare de cel puţin 20 % din activele ponderate în funcţie de risc ale instituţiei în cauză;
b)mecanismul de finanţare a rezoluţiei al statului membru în cauză are la dispoziţie, prin intermediul contribuţiilor ex ante (excluzând contribuţiile către o schemă de garantare a depozitelor) percepute în conformitate cu articolul 100 alineatul (6) şi articolul 103, o sumă cel puţin egală cu 3 % din depozitele acoperite ale tuturor instituţiilor de credit autorizate pe teritoriul statului membru respectiv; şi
c)instituţia în cauză deţine active în valoare mai mică de 900 de miliarde EUR pe bază consolidată.
(9)Atunci când îşi exercită competenţele discreţionare menţionate la alineatul (3), autorităţile de rezoluţie acordă atenţia cuvenită:
a)principiului conform căruia pierderile ar trebui să fie suportate în primul rând de acţionari şi, în al doilea rând, în general, de către creditorii instituţiei aflate în rezoluţie, în ordinea de preferinţă;
b)nivelului capacităţii de absorbţie a pierderilor de care ar mai dispune instituţia aflată în rezoluţie în cazul excluderii pasivului sau a categoriei de pasive; şi
c)necesităţii de a păstra resurse corespunzătoare pentru finanţarea rezoluţiei.
(10)Excluderile prevăzute la alineatul (3) pot fi aplicate fie pentru a exclude complet un pasiv de la reducerea valorii contabile, fie pentru a limita amploarea reducerii valorii contabile aplicate respectivului pasiv.
(11)Se conferă Comisiei competenţa de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 115 pentru a specifica în detaliu situaţiile în care excluderea este necesară pentru atingerea obiectivelor menţionate la alineatul (3) din prezentul articol.
(12)Înainte de a exercita competenţa discreţionară de a exclude un pasiv în temeiul alineatului (3), autoritatea de rezoluţie notifică Comisia. În cazul în care excluderea ar necesita o contribuţie din mecanismul de finanţare a rezoluţiei sau dintr-o sursă de finanţare alternativă în temeiul alineatelor (4)-(8), Comisia poate, în termen de 24 de ore de la primirea unei astfel de notificări sau într-un termen mai lung, cu acordul autorităţii de rezoluţie, să interzică sau să solicite modificări la excluderea propusă, dacă nu sunt îndeplinite cerinţele din prezentul articol şi din actele delegate, cu scopul de a proteja integritatea pieţei interne. Aceasta nu aduce atingere aplicării de către Comisie a cadrului Uniunii privind ajutoarele de stat.
Art. 44a: Vânzarea datoriilor eligibile subordonate către clienţii de retail
(1)Statele membre se asigură că un vânzător de datorii eligibile care îndeplineşte toate condiţiile menţionate la articolul 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepţia articolului 72a alineatul (1) litera (b) şi a articolului 72b alineatele (3)-(5) din regulamentul respectiv, vinde aceste datorii unui client de retail, astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) punctul 11 din Directiva 2014/65/UE, numai în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:
a)vânzătorul a efectuat un test de adecvare în conformitate cu articolul 25 alineatul (2) din Directiva 2014/65/UE;
b)vânzătorul este convins, pe baza testului menţionat la litera (a), că astfel de datorii eligibile sunt adecvate pentru clientul de retail respectiv;
c)vânzătorul demonstrează caracterul adecvat în conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Directiva 2014/65/UE.
În pofida primului paragraf, statele membre pot prevedea că condiţiile prevăzute la literele (a)-(c) din respectivul paragraf se aplică vânzătorilor de alte instrumente care se califică drept fonduri proprii sau datorii care pot face obiectul recapitalizării interne.
(2)Atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (1), iar portofoliul de instrumente financiare al clientului de retail în cauză nu depăşeşte 500 000 EUR la momentul achiziţionării, vânzătorul se asigură, pe baza informaţiilor prezentate de clientul de retail în conformitate cu alineatul (3), că următoarele două condiţii sunt îndeplinite la momentul achiziţionării:
a)clientul de retail nu investeşte în datoriile menţionate la alineatul (1) un cuantum total mai mare de 10 % din portofoliul de instrumente financiare al clientului respectiv;
b)cuantumul iniţial investit într-unul sau mai multe instrumente de datorie menţionate la alineatul (1) este de cel puţin 10 000 EUR.
(3)Clientul de retail prezintă vânzătorului informaţii exacte privind portofoliul său de instrumente financiare, inclusiv privind orice investiţii în datoriile menţionate la alineatul (1).
(4)În sensul alineatelor (2) şi (3), în portofoliul de instrumente financiare al clientului de retail sunt incluse depozitele în numerar şi instrumentele financiare, dar sunt excluse orice instrumente financiare depuse ca colateral.
(5)Fără a aduce atingere articolului 25 din Directiva 2014/65/UE şi prin derogare de la cerinţele prevăzute la alineatele (1)-(4) de la prezentul articol, statele membre pot stabili un cuantum nominal minim de cel puţin 50 000 EUR pentru datoriile menţionate la alineatul (1), luând în considerare condiţiile de piaţă şi practicile din statul membru respectiv, precum şi măsurile de protecţie a consumatorilor existente în jurisdicţia statului membru respectiv.
(6)În cazul în care valoarea totală a activelor entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) care sunt stabilite într-un stat membru şi fac obiectul cerinţei menţionate la articolul 45e nu depăşeşte 50 de miliarde EUR, statul membru respectiv poate, prin derogare de la cerinţele prevăzute la alineatele (1)-(5) de la prezentul articol, să aplice numai cerinţa prevăzută la alineatul (2) litera (b) de la prezentul articol.
(7)Statele membre nu sunt obligate să aplice prezentul articol în cazul datoriilor menţionate la alineatul (1) emise înainte de 28 decembrie 2020.
SUBSECŢIUNEA 2:Cerinţă minimă privind fondurile proprii şi pasivele eligibile
Art. 45: Aplicarea şi calcularea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile
(1)Statele membre se asigură că instituţiile şi entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) îndeplinesc, în permanenţă, cerinţele de fonduri proprii şi datorii eligibile în cazurile în care sunt impuse de prezentul articol şi de articolele 45a-45i şi în conformitate cu acestea.
(2)Cerinţa menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol se calculează în conformitate cu articolul 45c alineatul (3), (5) sau (7), după caz, ca fiind cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile şi se exprimă ca procent din:
a)cuantumul total al expunerii la risc al entităţii relevante menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; şi
b)indicatorul de măsurare a expunerii totale al entităţii relevante menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol, calculat în conformitate cu articolele 429 şi 429a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(3)În conformitate cu articolul 65 din Regulamentul (UE) 2019/2033, trimiterile la articolul 92 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 din prezenta directivă în ceea ce priveşte cerinţele de fonduri proprii pe bază individuală ale firmelor de investiţii menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din prezenta directivă şi care nu sunt firme de investiţii menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau (5) din Regulamentul (UE) 2019/2033 se interpretează astfel:
a)trimiterile la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 referitoare la rata capitalului total din prezenta directivă se referă la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/2033;
b)trimiterile la articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 referitoare la cuantumul total al expunerii la risc din prezenta directivă se referă la cerinţa aplicabilă de la articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2019/2033 înmulţită cu 12,5.
În conformitate cu articolul 65 din Directiva (UE) 2019/2034, trimiterile din prezenta directivă la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE referitoare la cerinţele de fonduri proprii suplimentare pentru firmele de investiţii menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 din prezenta directivă şi care nu sunt firmele de investiţii menţionate la articolul 1 alineatul (2) sau alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2019/2033 se interpretează ca trimiteri la articolul 40 din Directiva 2019/2034.
Art. 45a: Derogarea de la cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile
(1)În pofida articolului 45, autorităţile de rezoluţie acordă derogare de la cerinţa prevăzută la articolul 45 alineatul (1) instituţiilor de credit ipotecar finanţate prin obligaţiuni garantate care nu sunt autorizate să primească depozite în temeiul dreptului intern, cu condiţia ca toate condiţiile următoare să fie îndeplinite:
a)aceste instituţii vor fi lichidate în procedurile naţionale de insolvenţă sau în alte proceduri stabilite pentru respectivele instituţii şi puse în aplicare în conformitate cu articolul 38, 40 sau 42; şi
b)procedurile menţionate la litera (a) garantează faptul că creditorii acestor instituţii, inclusiv deţinătorii de obligaţiuni garantate, după caz, suportă pierderile într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluţiei.
(2)Instituţiile care beneficiază de derogare de la cerinţa prevăzută la articolul 45 alineatul (1) nu fac parte din consolidarea menţionată la articolul 45e alineatul (1).
Art. 45b: Datoriile eligibile pentru entităţile de rezoluţie
(1)Datoriile sunt incluse în cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile ale entităţilor de rezoluţie numai atunci când îndeplinesc condiţiile menţionate la următoarele articole din Regulamentul (UE) nr. 575/2013:
a)articolul 72a;
b)articolul 72b, cu excepţia literei (d) de la alineatul (2); şi
c)articolul 72c.
Prin derogare de la primul paragraf al prezentului alineat, în cazul în care prezenta directivă se referă la cerinţele prevăzute la articolul 92a sau la articolul 92b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în sensul acestor articole, datoriile eligibile constau în pasivele eligibile, astfel cum sunt definite la articolul 72k din regulamentul menţionat şi stabilite în conformitate cu partea II titlul I capitolul 5a din regulamentul menţionat.
(2)Datoriile care provin din instrumente de datorie cu instrumente derivate încorporate, cum ar fi produsele structurate, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la primul paragraf de la alineatul (1), cu excepţia articolului 72a alineatul (2) litera (l) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se includ în cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile numai în cazul în care este îndeplinită una dintre condiţiile următoare:
a)cuantumul principalului obligaţiei care provine din instrumentul de datorie este cunoscut la momentul emiterii, este fix sau în creştere şi nu este afectat de nicio caracteristică a instrumentului derivat încorporat, iar cuantumul total al obligaţiei care provine din instrumentul de datorie inclusiv instrumentul derivat încorporat, poate fi evaluat zilnic prin referinţă la o piaţă bidirecţională activă şi lichidă pentru un instrument echivalent fără risc de credit, în conformitate cu articolele 104 şi 105 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; sau
b)instrumentul de datorie include o clauză contractuală care precizează că valoarea creanţei în caz de insolvenţă a emitentului şi de rezoluţie a emitentului este fixă sau în creştere şi nu depăşeşte cuantumul datoriei plătite iniţial.
Instrumentele de datorie menţionate la primul paragraf, inclusiv instrumentele derivate încorporate aferente acestora, nu fac obiectul niciunui acord de compensare, iar evaluarea unor astfel de instrumente nu face obiectul articolului 49 alineatul (3).
Datoriile menţionate la primul paragraf sunt incluse în cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile doar în ceea ce priveşte partea datoriei care corespunde cuantumului principalului menţionat la litera (a) de la respectivul paragraf ori cuantumului fix sau în creştere menţionat la litera (b) de la respectivul paragraf.
(3)În cazul în care datoriile sunt emise de o filială stabilită în Uniune către unul dintre acţionarii existenţi care nu face parte din acelaşi grup de rezoluţie şi respectiva filială face parte din acelaşi grup de rezoluţie ca şi entitatea de rezoluţie, datoriile respective se includ în cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile ale respectivei entităţi de rezoluţie, cu condiţia îndeplinirii tuturor condiţiilor de mai jos:
a)datoriile sunt emise în conformitate cu articolul 45f alineatul (2) litera (a);
b)exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie în legătură cu respectivele datorii în conformitate cu articolele 59 sau 62 nu influenţează controlul exercitat de entitatea de rezoluţie asupra filialei;
c)datoriile respective nu depăşesc o valoare determinată prin scăderea:
(i)sumei datoriilor emise pentru şi achiziţionate de către entitatea de rezoluţie, fie direct, fie indirect, prin intermediul altor entităţi din cadrul aceluiaşi grup de rezoluţie şi cuantumului fondurilor proprii emise în conformitate cu articolul 45f alineatul (2) litera (b) din
(ii)cuantumul necesar în conformitate cu articolul 45f alineatul (1).
(4)Fără a aduce atingere cerinţei minime prevăzute la articolul 45c alineatul (5) sau la articolul 45d alineatul (1) litera (a), după caz, autorităţile de rezoluţie se asigură că o parte a cerinţei menţionate la articolul 45e, egală cu 8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii, este îndeplinită de entităţile de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau de entităţi de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatele (5) sau (6) folosind fonduri proprii şi instrumente eligibile subordonate, sau datorii astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol. Autoritatea de rezoluţie poate permite ca un nivel mai mic de 8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii, dar mai mare decât cuantumul rezultat din aplicarea formulei (1-(X1/X2)) x 8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii, să fie îndeplinit de entităţile de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau de entităţi de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatele (5) sau (6) folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate sau datorii astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol, atât timp cât sunt întrunite toate condiţiile prevăzute la articolul 72b alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, unde, având în vedere reducerea care este posibilă în temeiul articolului 72b alineatul (3) din regulamentul menţionat:
X1 = 3,5 % din cuantumul total al expunerii la risc, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; şi
X2 = suma dintre 18 % din cuantumul total al expunerii la risc, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, şi cuantumul cerinţei amortizorului combinat.
În cazul entităţilor de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatul (5), atunci când aplicarea primului paragraf de la prezentul alineat conduce la o cerinţă mai mare de 27 % din cuantumul total al expunerii la risc, pentru entitatea de rezoluţie în cauză, autoritatea de rezoluţie limitează acea parte a cerinţei menţionate la articolul 45e care urmează să fie îndeplinită prin utilizarea de fonduri proprii, de instrumente eligibile subordonate, sau de pasive astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol, la o valoare egală cu 27 % din cuantumul total al expunerii la risc, dacă autoritatea de rezoluţie estimează că:
a)accesul la mecanismul de finanţare a rezoluţiei nu este avut în vedere în planul de rezoluţie ca o opţiune pentru rezoluţia respectivei entităţi de rezoluţie; şi
b)în cazul în care litera (a) nu se aplică, cerinţa menţionată la articolul 45e îi permite respectivei entităţi de rezoluţie să îndeplinească cerinţele menţionate la articolul 44 alineatul (5) sau alineatul (8), după caz.
Atunci când efectuează evaluarea menţionată la al doilea paragraf, autoritatea de rezoluţie ia în considerare şi riscul de impact disproporţionat asupra modelului de afaceri al entităţii de rezoluţie în cauză.
Al doilea paragraf al prezentului alineat nu se aplică în cazul entităţilor de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatul (6).
(5)În cazul entităţilor de rezoluţie care nu sunt nici entităţi din categoria G-SII, nici entităţi de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatul (5) sau (6), autoritatea de rezoluţie poate decide că o parte a cerinţei menţionate la articolul 45e, până la 8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii, ale entităţii sau până la valoarea formulei menţionate la alineatul (7), oricare dintre cele două cuantumuri este mai mare, este îndeplinită folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate, sau datorii astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)datoriile nesubordonate menţionate la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol au acelaşi rang de prioritate în ierarhia creanţelor din procedura naţională de insolvenţă ca anumite datorii care sunt excluse de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii şi de conversie în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau (3);
b)există riscul ca, în urma aplicării, conform planului de rezoluţie, a competenţelor de reducere a valorii şi de conversie a datoriilor nesubordonate care nu sunt excluse de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii şi de conversie în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau (3), creditorii ale căror creanţe rezultă din aceste obligaţii să suporte pierderi mai mari decât pierderile pe care le-ar suporta în cazul unei lichidări realizate în cadrul unei proceduri obişnuite de insolvenţă;
c)cuantumul fondurilor proprii şi al altor datorii subordonate nu depăşeşte cuantumul necesar pentru a garanta că creditorii menţionaţi la litera (b) nu suportă pierderi care depăşesc nivelul pierderilor pe care le-ar fi suportat în cazul unei lichidări realizate în cadrul unei proceduri obişnuite de insolvenţă.
În cazul în care autoritatea de rezoluţie stabileşte că, dintr-o categorie de datorii care include datorii eligibile, cuantumul datoriilor care sunt excluse sau prezintă o probabilitate rezonabilă de a fi excluse de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii şi de conversie în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau (3) se ridică în total la peste 10 % din categoria respectivă, autoritatea de rezoluţie evaluează riscul menţionat la prezentul alineat primul paragraf litera (b).
(6)În sensul alineatelor (4), (5) şi (7), datoriile care provin din instrumente financiare derivate sunt incluse în datoriile totale, pe baza faptului că drepturile la compensare ale contrapărţii sunt recunoscute pe deplin.
Fondurile proprii ale unei entităţi de rezoluţie care sunt utilizate pentru îndeplinirea cerinţei amortizorului combinat sunt eligibile pentru îndeplinirea cerinţelor menţionate la alineatele (4), (5) şi (7).
(7)Prin derogare de la alineatul (4) de la prezentul articol, autoritatea de rezoluţie poate decide că cerinţa menţionată la articolul 45e din prezenta directivă trebuie îndeplinită de entităţile de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau de entităţile de rezoluţie care fac obiectul articolului 45c alineatul (5) sau (6) din prezenta directivă folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate, sau datorii astfel cum sunt menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol, în măsura în care, ca urmare a obligaţiei entităţii de rezoluţie de a se conforma cerinţelor amortizorului combinat şi cerinţelor menţionate la articolul 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la articolul 45c alineatul (5) şi la articolul 45e din prezenta directivă, suma respectivelor fonduri proprii, instrumente şi datorii nu depăşeşte valoarea cea mai mare dintre:
a)8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii ale entităţii; sau
b)cuantumul care rezultă din aplicarea formulei Ax2+Bx2+C, unde A, B şi C au următoarele valori:
A = cuantumul rezultat din cerinţa menţionată la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
B = cuantumul rezultat din cerinţa menţionată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE;
C = cuantumul rezultat din cerinţa amortizorului combinat.
(8)Autorităţile de rezoluţie pot exercita competenţa menţionată la alineatul (7) de la prezentul articol cu privire la entităţile de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau cărora li se aplică articolul 45c alineatul (5) sau (6) şi care îndeplinesc una dintre condiţiile stabilite la prezentul alineat al doilea paragraf până la o limită de 30 % din numărul total al tuturor entităţilor de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau cărora li se aplică articolul 45c alineatul (5) sau (6), pentru care autoritatea de rezoluţie stabileşte cerinţa menţionată la articolul 45e.
Autorităţile de rezoluţie iau în considerare condiţiile sus-menţionate după cum urmează:
a)în cursul evaluării precedente a posibilităţii de soluţionare au fost identificate obstacole semnificative în calea posibilităţii de soluţionare şi:
(i)nu a fost luată nicio măsură de remediere în urma aplicării măsurilor menţionate la articolul 17 alineatul (5) în termenul impus de autoritatea de rezoluţie sau
(ii)obstacolele semnificative identificate nu pot fi abordate folosind niciuna dintre măsurile menţionate la articolul 17 alineatul (5), iar exercitarea competenţei menţionate la alineatul (7) de la prezentul articol ar compensa parţial sau total impactul negativ al obstacolelor semnificative asupra posibilităţii de soluţionare;
b)autoritatea de rezoluţie consideră că fezabilitatea şi credibilitatea strategiei de rezoluţie preferate a entităţii de rezoluţie sunt limitate, având în vedere dimensiunea entităţii, gradul său de interconectare, natura, amploarea, riscurile şi complexitatea activităţilor sale, statutul său juridic şi structura acţionariatului său; sau
c)cerinţa menţionată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE reflectă faptul că entitatea de rezoluţie care este o entitate din categoria G-SII sau care face obiectul articolului 45c alineatul (5) sau (6) din prezenta directivă se numără, în privinţa riscului, printre primele 20 % dintre instituţii pentru care autoritatea de rezoluţie stabileşte cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) din prezenta directivă.
În scopul stabilirii procentelor menţionate la primul şi la al doilea paragraf, autoritatea de rezoluţie rotunjeşte numărul care rezultă din calcul la cel mai apropiat număr întreg.
Statele membre pot, ţinând cont de caracteristicile specifice ale sectorului lor bancar, inclusiv, în special, de numărul entităţilor de rezoluţie care sunt entităţi din categoria G-SII sau care fac obiectul articolului 45c alineatul (5) sau (6) pentru care autoritatea naţională de rezoluţie stabileşte cerinţa menţionată la articolul 45e, să stabilească procentul menţionat la primul paragraf la un nivel mai mare de 30 %.
(9)Autoritatea de rezoluţie ia deciziile menţionate la alineatul (5) sau (7), după consultarea autorităţii competente.
Atunci când iau această decizie, autorităţile de rezoluţie iau în considerare de asemenea:
a)adâncimea pieţei pentru instrumentele de fonduri proprii ale entităţii de rezoluţie şi pentru instrumentele eligibile subordonate, preţul unor astfel de instrumente, în cazul în care ele există, şi timpul necesar pentru a executa eventualele tranzacţii necesare în vederea respectării deciziei;
b)cuantumul instrumentelor de datorie eligibile care întrunesc toate condiţiile menţionate la articolul 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu o scadenţă reziduală mai mică de un an începând de la data deciziei, cu scopul de a face ajustări cantitative la cerinţele menţionate la alineatele (5) şi (7) de la prezentul articol;
c)disponibilitatea şi valoarea instrumentelor care întrunesc toate condiţiile menţionate la articolul 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, altele decât cele menţionate la articolul 72b alineatul (2) litera (d) din regulamentul respectiv;
d)dacă cuantumul datoriilor care sunt excluse de la aplicarea competenţelor de reducere a valorii şi de conversie în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau (3) şi care, în cadrul unei proceduri obişnuite de insolvenţă, au o poziţie ierarhică egală sau inferioară datoriilor eligibile cu cel mai înalt rang, este semnificativ în comparaţie cu fondurile proprii şi datoriile eligibile ale entităţii de rezoluţie. În cazul în care cuantumul datoriilor excluse nu depăşeşte 5 % din cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile ale entităţii de rezoluţie, cuantumul exclus este considerat a fi nesemnificativ. Peste acest prag, autorităţile de rezoluţie sunt cele care evaluează dacă datoriile excluse sunt semnificative;
e)modelul de afaceri, modelul de finanţare şi profilul de risc ale entităţii de rezoluţie, precum şi stabilitatea acesteia şi capacitatea sa de a contribui la economie; şi
f)impactul unor eventuale costuri de restructurare asupra recapitalizării entităţii de rezoluţie.
Art. 45c: Stabilirea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile
(1)Cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) este stabilită de către autoritatea de rezoluţie, în urma consultării autorităţii competente, pe baza următoarelor criterii:
a)necesitatea de a garanta faptul că grupul de rezoluţie poate face obiectul rezoluţiei prin aplicarea instrumentelor de rezoluţie entităţii de rezoluţie, inclusiv, după caz, a instrumentului de recapitalizare internă, într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluţiei;
b)necesitatea de a garanta, după caz, faptul că entitatea de rezoluţie şi filialele sale care sunt instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), dar care nu sunt entităţi de rezoluţie deţin suficiente fonduri proprii şi datorii eligibile pentru a se asigura că, în cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau, respectiv, a competenţelor de reducere a valorii şi de conversie, pierderile ar putea fi absorbite şi că este posibil de a readuce rata fondurilor proprii totale şi, după caz, indicatorul efectului de levier ale entităţilor relevante la un nivel care să le permită acestora să respecte în continuare condiţiile de autorizare şi să îşi desfăşoare în continuare activităţile pentru care sunt autorizate în temeiul Directivei 2013/36/UE sau al Directivei 2014/65/UE;
c)necesitatea de a garanta că, dacă planul de rezoluţie anticipează posibilitatea ca anumite categorii de datorii eligibile să fie excluse din recapitalizarea internă în temeiul articolului 44 alineatul (3) din prezenta directivă sau să fie transferate integral unui destinatar în cadrul unui transfer parţial, entitatea de rezoluţie deţine fonduri proprii şi alte datorii eligibile suficiente pentru a absorbi pierderile şi pentru a readuce rata fondurilor proprii totale şi, după caz, indicatorul efectului de levier ale entităţii de rezoluţie la nivelul care să îi permită acesteia să respecte în continuare condiţiile de autorizare şi să îşi desfăşoare în continuare activităţile pentru care este autorizată în temeiul Directivei 2013/36/UE sau al Directivei 2014/65/UE;
d)dimensiunea, modelul economic, modelul de finanţare şi profilul de risc al entităţii;
e)măsura în care intrarea în dificultate a entităţii ar avea un efect negativ asupra stabilităţii financiare, inclusiv prin contaminarea altor instituţii sau entităţi, ca urmare a interconectării entităţii cu respectivele alte instituţii sau entităţi ori cu restul sistemului financiar.
(2)În cazul în care planul de rezoluţie prevede că o măsură de rezoluţie urmează să fie adoptată sau că competenţele de reducere a valorii şi de conversie a instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile relevante în conformitate cu articolul 59 urmează să fie exercitate în conformitate cu scenariul relevant menţionat la articolul 10 alineatul (3), cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) se ridică la un cuantum suficient pentru a se asigura următoarele:
a)pierderile pe care urmează să le suporte entitatea sunt absorbite în întregime («absorbţia pierderilor»);
b)entitatea de rezoluţie şi filialele acesteia care sunt instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), dar nu sunt entităţi de rezoluţie sunt recapitalizate la un nivel care să le permită acestora să respecte în continuare condiţiile de autorizare şi să îşi desfăşoare în continuare activităţile pentru care sunt autorizate în temeiul Directivei 2013/36/UE, al Directivei 2014/65/UE sau al unui act legislativ echivalent pentru o perioadă adecvată, care nu depăşeşte un an («recapitalizare»).
[textul din Art. 45^C, alin. (2), litera B. din titlul IV, capitolul IV, sectiunea 5, subsectiunea 2 a fost abrogat la 12-mai-2024 de Art. 1, punctul 2. din Directiva 1174/11-apr-2024]
[textul din Art. 45^C, alin. (2), litera B. din titlul IV, capitolul IV, sectiunea 5, subsectiunea 2 a fost abrogat la 12-mai-2024 de Art. 1, punctul 2. din Directiva 1174/11-apr-2024]
(21)Autorităţile de rezoluţie nu stabilesc cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru entităţile destinate lichidării.
Prin derogare de la primul paragraf, o autoritate de rezoluţie poate evalua dacă este justificat să se stabilească cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru o entitate destinată lichidării pe bază individuală, într-un cuantum care depăşeşte cuantumul suficient pentru a absorbi pierderile în conformitate cu alineatul (2) litera (a) de la prezentul articol. În evaluarea sa, autoritatea de rezoluţie ia în considerare, în special, orice posibil impact asupra stabilităţii financiare şi asupra riscului de contagiune pentru sistemul financiar, inclusiv în ceea ce priveşte capacitatea de finanţare a schemelor de garantare a depozitelor. În cazul în care autoritatea de rezoluţie stabileşte cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1), entitatea destinată lichidării îndeplineşte cerinţa respectivă utilizând unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
a)fondurile proprii;
b)datoriile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate menţionate la articolul 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepţia celor menţionate la articolul 72b alineatul (2) literele (b) şi (d) din regulamentul respectiv;
c)datoriile menţionate la articolul 45b alineatul (2).
- Articolul 77 alineatul (2) şi articolul 78a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu se aplică entităţilor destinate lichidării pentru care autoritatea de rezoluţie nu a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) din prezenta directivă.
Deţinerile de instrumente de fonduri proprii şi de instrumente de datorii eligibile emise de instituţii-filiale care sunt entităţi destinate lichidării pentru care autoritatea de rezoluţie nu a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) nu se deduc în temeiul articolului 72e alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Prin derogare de la al patrulea paragraf, o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), care nu este ea însăşi o entitate de rezoluţie, ci o filială a unei entităţi de rezoluţie sau a unei entităţi dintr-o ţară terţă care ar fi o entitate de rezoluţie dacă ar fi stabilită în Uniune, îşi deduce deţinerile de instrumente de fonduri proprii în instituţii-filiale care aparţin aceluiaşi grup de rezoluţie şi care sunt entităţi destinate lichidării pentru care autoritatea de rezoluţie nu a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) în cazul în care cuantumul agregat al respectivelor deţineri este egal cu sau depăşeşte 7 % din cuantumul total al fondurilor proprii şi datoriilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la articolul 45f alineatul (2), calculat anual la 31 decembrie ca medie pe ultimele 12 luni.
(3)În cazul entităţilor de rezoluţie, cuantumul menţionat primul paragraf de la alineatul (2) este:
a)în scopul calculării cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1), în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a), suma dintre:
(i)cuantumul pierderilor care urmează să fie absorbite prin rezoluţie, care corespunde cerinţelor menţionate la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE în cazul entităţii de rezoluţie, la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie; şi
(ii)cuantumul recapitalizării care permite grupului de rezoluţie rezultat în urma rezoluţiei să îşi restabilească conformitatea cu cerinţa privind rata fondurilor proprii totale menţionată la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi cu cerinţa menţionată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE, la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie, după punerea în aplicare a strategiei de rezoluţie preferate; şi
b)în scopul calculării cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1), în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (b), suma dintre:
(i)cuantumul pierderilor care urmează să fie absorbite prin rezoluţie, care corespunde cerinţei privind indicatorul efectului de levier menţionate la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aplicabilă entităţii de rezoluţie, la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie; şi
(ii)cuantumul recapitalizării care permite grupului de rezoluţie rezultat în urma rezoluţiei să îşi restabilească conformitatea cu cerinţa privind indicatorul efectului de levier menţionată la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie, după punerea în aplicare a strategiei de rezoluţie preferate.
În sensul articolului 45 alineatul (2) litera (a), cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) se exprimă în termeni procentuali drept cuantumul calculat în conformitate cu prezentul alineat primul paragraf litera (a), împărţit la cuantumul total al expunerii la risc.
În sensul articolului 45 alineatul (2) litera (b), cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) se exprimă în termeni procentuali drept cuantumul calculat în conformitate cu prezentul alineat primul paragraf litera (b), împărţit la indicatorul de măsurare a expunerii totale.
Atunci când stabileşte cerinţa individuală prevăzută la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat, autoritatea de rezoluţie ia în considerare cerinţele menţionate la articolul 37 alineatul (10) şi la articolul 44 alineatele (5) şi (8).
Atunci când stabileşte cuantumurile recapitalizării menţionate la paragrafele anterioare, autoritatea de rezoluţie:
(a)utilizează cele mai recente valori raportate pentru cuantumul total relevant al expunerii la risc sau indicatorul de măsurare a expunerii totale, ajustate pentru orice modificare rezultată în urma măsurilor de rezoluţie stabilite în planul de rezoluţie; şi
(b)după consultarea autorităţii competente, ajustează cuantumul corespunzător cerinţei actuale menţionate la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE în sensul scăderii sau creşterii pentru a stabili cerinţa care urmează să fie aplicată entităţii de rezoluţie după punerea în aplicare a strategiei de rezoluţie preferate.
Autoritatea de rezoluţie are posibilitatea să majoreze cerinţa prevăzută la primul paragraf litera (a) punctul (ii) cu un cuantum corespunzător necesar pentru a se asigura că, în urma rezoluţiei, entitatea este în măsură să menţină un grad suficient de încredere a pieţei pentru o perioadă adecvată care nu depăşeşte un an.
În cazul în care se aplică al şaselea paragraf de la prezentul alineat, cuantumul menţionat la respectivul paragraf este egal cu cerinţa amortizorului combinat care urmează să fie aplicată după aplicarea instrumentelor de rezoluţie, din care se scade cuantumul menţionat la articolul 128 punctul 6 litera (a) din Directiva 2013/36/UE.
Cuantumul menţionat la al şaselea paragraf de la prezentul alineat este ajustat în sensul scăderii în cazul în care, după consultarea autorităţii competente, autoritatea de rezoluţie stabileşte că ar fi fezabil şi credibil pentru un cuantum mai scăzut care să fie suficient pentru a menţine încrederea pieţei şi pentru a asigura atât continuarea prestării funcţiilor economice critice de către instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), cât şi accesul la finanţare fără a recurge la un sprijin financiar public extraordinar, în afara contribuţiilor din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, în conformitate cu articolul 44 alineatele (5) şi (8) şi articolul 101 alineatul (2), după punerea în aplicare a strategiei de rezoluţie. Respectivul cuantum este ajustat în sensul creşterii în cazul în care, după consultarea autorităţii competente, autoritatea de rezoluţie stabileşte că este necesar un cuantum mai ridicat pentru a menţine un grad suficient de încredere a pieţei şi pentru a asigura atât continuarea prestării funcţiilor economice critice de către instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), cât şi accesul acesteia la finanţare fără a recurge la un sprijin financiar public extraordinar, în afara contribuţiilor din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, în conformitate cu articolul 44 alineatele (5) şi (8) şi cu articolul 101 alineatul (2), pentru o perioadă adecvată care nu depăşeşte un an.
(4)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze metodologia care urmează să fie utilizată de autorităţile de rezoluţie pentru a estima cerinţa menţionată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE şi cerinţa amortizorului combinat în privinţa entităţilor de rezoluţie, la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie, în cazul în care grupul de rezoluţie nu face obiectul respectivelor cerinţe în temeiul directivei respective.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 decembrie 2019.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(5)Pentru entităţile de rezoluţie care nu fac obiectul articolului 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi care fac parte dintr-un grup de rezoluţie a cărui valoare totală a activelor depăşeşte 100 de miliarde EUR, nivelul cerinţei menţionate la alineatul (3) de la prezentul articol este cel puţin egal cu:
a)13,5 % când este calculat în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a); şi
b)5 % când este calculat în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (b).
Prin derogare de la articolul 45b, entităţile de rezoluţie menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat îndeplinesc un nivel al cerinţei menţionat la primul paragraf de la prezentul alineat, care este egal cu 13,5 % când este calculat în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a) şi cu 5 % când este calculat în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (b), folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate sau datorii astfel cum sunt menţionate la articolul 45b alineatul (3) din prezenta directivă.
(6)O autoritate de rezoluţie poate decide, după consultarea autorităţii competente, să aplice cerinţele prevăzute la alineatul (5) din prezentul articol unei entităţi de rezoluţie care nu face obiectul articolului 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi care face parte dintr-un grup de rezoluţie a cărui valoare totală a activelor se situează sub 100 de miliarde EUR şi pe care autoritatea de rezoluţie a evaluat-o ca fiind în mod rezonabil susceptibilă de a prezenta un risc sistemic dacă intră în dificultate.
Atunci când adoptă o decizie în conformitate cu prezentul alineat primul paragraf, o autoritate de rezoluţie ia în considerare:
a)prevalenţa depozitelor şi absenţa instrumentelor de datorie, în modelul de finanţare;
b)măsura în care accesul la pieţele de capital pentru datoriile eligibile este limitat;
c)măsura în care entitatea de rezoluţie recurge la fonduri proprii de nivel 1 de bază pentru a îndeplini cerinţa menţionată la articolul 45e.
Absenţa unei decizii în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat nu aduce atingere niciunei decizii adoptate în temeiul articolului 45b alineatul (5).
(7)În cazul entităţilor care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie, cuantumul menţionat la alineatul (2) primul paragraf este:
a)în scopul calculării cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1), în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (a), suma dintre:
(i)cuantumul pierderilor care urmează să fie absorbite, care corespunde cerinţelor menţionate la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE în cazul entităţii; şi
(ii)cuantumul recapitalizării care îi permite entităţii să îşi restabilească conformitatea cu cerinţa privind rata fondurilor proprii totale menţionată la articolul 92 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi cu cerinţa menţionată la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE, după exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor eligibile în conformitate cu articolul 59 din prezenta directivă sau după rezoluţia grupului de rezoluţie; şi
b)în scopul calculării cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1), în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) litera (b), suma dintre:
(i)cuantumul pierderilor care urmează să fie absorbite, care corespunde cerinţei privind indicatorul efectului de levier menţionate la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aplicabilă entităţii; şi
(ii)cuantumul recapitalizării care permite entităţii să îşi restabilească conformitatea cu cerinţa privind indicatorul efectului de levier menţionată la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, după exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor eligibile relevante în conformitate cu articolul 59 din prezenta directivă sau după rezoluţia grupului de rezoluţie.
În sensul articolului 45 alineatul (2) litera (a), cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) se exprimă în termeni procentuali drept cuantumul calculat în conformitate cu prezentul alineat primul paragraf litera (a), împărţit la cuantumul total al expunerii la risc.
În sensul articolului 45 alineatul (2) litera (b), cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) se exprimă în termeni procentuali drept cuantumul calculat în conformitate cu prezentul alineat primul paragraf litera (b), împărţit la indicatorul de măsurare a expunerii totale.
Atunci când stabileşte cerinţa individuală prevăzută la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat, autoritatea de rezoluţie ia în considerare cerinţele menţionate la articolul 37 alineatul (10) şi la articolul 44 alineatele (5) şi (8).
Atunci când stabileşte cuantumurile recapitalizării menţionate la paragrafele anterioare, autoritatea de rezoluţie:
(a)utilizează cele mai recente valori raportate pentru cuantumul total relevant al expunerii la risc sau indicatorul de măsurare a expunerii totale, ajustate pentru orice modificare rezultată în urma măsurilor stabilite în planul de rezoluţie; şi
(b)după consultarea autorităţii competente, ajustează cuantumul corespunzător cerinţei actuale menţionate la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE în sensul scăderii sau creşterii pentru a stabili cerinţa care urmează să se aplice entităţii relevante după exercitarea competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor eligibile în conformitate cu articolul 59 din prezenta directivă sau după rezoluţia grupului de rezoluţie.
Autoritatea de rezoluţie are posibilitatea să majoreze cerinţa menţionată la primul paragraf litera (a) punctul (ii) de la prezentul alineat cu un cuantum corespunzător necesar pentru a se asigura că, în urma exercitării competenţei de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor eligibile în conformitate cu articolul 59, entitatea este în măsură să menţină un nivel suficient de încredere a pieţei pentru o perioadă adecvată care nu depăşeşte un an.
În cazul în care se aplică al şaselea paragraf de la prezentul alineat, cuantumul menţionat la respectivul paragraf este egal cu cerinţa amortizorului combinat care urmează să se aplice după exercitarea competenţei menţionate la articolul 59 din prezenta directivă sau după rezoluţia grupului de rezoluţie, din care se scade cuantumul menţionat la articolul 128 punctul 6 litera (a) din Directiva 2013/36/UE.
Cuantumul menţionat la al şaselea paragraf de la prezentul alineat este ajustat în sensul scăderii în cazul în care, după consultarea autorităţii competente, autoritatea de rezoluţie stabileşte că ar fi fezabil şi credibil pentru un cuantum mai scăzut care să fie suficient pentru a asigura încrederea pieţei şi a garanta atât continuarea prestării funcţiilor economice critice de către instituţie sau de către entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), cât şi accesul la finanţare fără a recurge la un sprijin financiar public extraordinar, în afara contribuţiilor din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, în conformitate cu articolul 44 alineatele (5) şi (8) şi cu articolul 101 alineatul (2), după exercitarea competenţei menţionate la articolul 59 sau după rezoluţia grupului de rezoluţie. Respectivul cuantum este ajustat în sensul creşterii în cazul în care, după consultarea autorităţii competente, autoritatea de rezoluţie stabileşte că este necesar un cuantum mai ridicat pentru a menţine un grad suficient de încredere a pieţei şi pentru a asigura atât continuarea prestării funcţiilor economice critice de către instituţie sau de către entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), cât şi accesul acesteia la finanţare fără a recurge la un sprijin financiar public extraordinar, în afara contribuţiilor din partea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei, în conformitate cu articolul 44 alineatele (5) şi (8) şi cu articolul 101 alineatul (2), pentru o perioadă adecvată care nu depăşeşte un an.
(8)În cazul în care autoritatea de rezoluţie anticipează că anumite categorii de datorii eligibile prezintă o probabilitate rezonabilă de a fi excluse în totalitate sau parţial de la recapitalizare internă în temeiul articolului 44 alineatul (3) sau că ar putea fi transferate integral unui destinatar în cadrul unui transfer parţial, cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) este îndeplinită folosind fonduri proprii sau alte datorii eligibile care sunt suficiente pentru:
a)a acoperi cuantumul datoriilor excluse identificate în conformitate cu articolul 44 alineatul (3);
b)a garanta îndeplinirea condiţiilor menţionate la alineatul (2).
(9)Orice decizie a autorităţii de rezoluţie de a impune o cerinţă minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile în temeiul prezentului articol conţine motivele deciziei respective, inclusiv o evaluare completă a elementelor menţionate la alineatele (2)-(8) de la prezentul articol, şi este revizuită de autoritatea de rezoluţie fără întârzieri nejustificate pentru a reflecta eventualele modificări ale nivelului cerinţei menţionate la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE.
(10)În sensul alineatelor (3) şi (7) de la prezentul articol, cerinţele de capital se interpretează în conformitate cu modul în care autoritatea competentă aplică dispoziţiile tranzitorii prevăzute în partea a zecea titlul I capitolele 1, 2 şi 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în dispoziţiile din legislaţia naţională care permit autorităţilor competente să exercite opţiunile care le-au fost acordate prin regulamentul respectiv.
Art. 45d: Stabilirea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile pentru entităţile de rezoluţie ale instituţiilor din categoria G-SII şi filialele semnificative din Uniune ale instituţiilor din categoria G-SII din afara UE
(1)Cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru o entitate de rezoluţie care este o instituţie din categoria G-SII sau care face parte dintr-o instituţie din categoria G-SII constă în următoarele:
a)cerinţele menţionate la articolele 92a şi 494 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; şi
b)orice cerinţă suplimentară de fonduri proprii şi datorii eligibile care a fost stabilită de autoritatea de rezoluţie în special în ceea ce priveşte respectiva entitate în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol.
(2)Cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru o filială semnificativă din Uniune a unei instituţii din categoria G-SII din afara UE cuprinde următoarele:
a)cerinţele menţionate la articolele 92b şi 494 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; şi
b)orice cerinţă suplimentară de fonduri proprii şi datorii eligibile care a fost stabilită de autoritatea de rezoluţie în special în ceea ce priveşte respectiva entitate în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol, care urmează să fie îndeplinită folosind fonduri proprii şi datorii care întrunesc condiţiile de la articolul 45f şi articolul 89 alineatul (2).
(3)Autoritatea de rezoluţie impune o cerinţă suplimentară de fonduri proprii şi datorii eligibile, menţionată la alineatul (1) litera (b) şi la alineatul (2) litera (b), numai:
a)în cazul în care cerinţa menţionată la alineatul (1) litera (a) sau la alineatul (2) litera (a) din prezentul articol nu este suficientă pentru a îndeplini condiţiile prevăzute la articolul 45c; şi
b)în măsura în care se asigură îndeplinirea condiţiilor prevăzute la articolul 45c.
(4)În sensul articolului 45h alineatul (2), în cazul în care mai multe entităţi din categoria G-SII care fac parte din aceeaşi G-SII sunt entităţi de rezoluţie sau entităţi dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune, autorităţile de rezoluţie relevante calculează cuantumul menţionat la alineatul (3) de la prezentul articol:
a)pentru fiecare entitate de rezoluţie sau entitate dintr-o ţară terţă care ar fi o entitate de rezoluţie dacă ar fi stabilită în Uniune;
b)pentru întreprinderea-mamă din Uniune, ca şi cum ar fi singura entitate de rezoluţie din cadrul instituţiei din categoria G-SII.
(5)Orice decizi a autorităţii de rezoluţie de a impune o cerinţă suplimentară de fonduri proprii şi datorii eligibile în temeiul alineatului (1) litera (b) din prezentul articol sau al alineatului (2) litera (b) din prezentul articol conţine motivele deciziei respective, inclusiv o evaluare completă a elementelor menţionate la alineatul (3) din prezentul articol, şi este revizuită de autoritatea de rezoluţie fără întârzieri nejustificate pentru a reflecta eventualele modificări ale nivelului cerinţei menţionate la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE şi care se aplică grupului de rezoluţie sau filialei semnificative din Uniune a unei instituţii din categoria G-SII din afara UE.
Art. 45e: Aplicarea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile în cazul entităţilor de rezoluţie
(1)Entităţile de rezoluţie respectă cerinţele prevăzute la articolele 45b-45d pe bază consolidată la nivelul grupului de rezoluţie.
(2)Autoritatea de rezoluţie stabileşte cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru o entitate de rezoluţie la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie, în conformitate cu articolul 45h, pe baza cerinţelor prevăzute la articolele 45b-45d şi a deciziei dacă filialele din ţări terţe ale grupului urmează să facă obiectul unei rezoluţii separate, în temeiul planului de rezoluţie.
(3)Pentru grupurile de rezoluţie identificate în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) punctul 83b litera (b), autoritatea de rezoluţie relevantă decide, în funcţie de caracteristicile mecanismului de solidaritate şi ale strategiei de rezoluţie preferate, care entităţi din grupul de rezoluţie urmează să fie obligate să respecte articolul 45c alineatele (3) şi (5) şi articolul 45d alineatul (1), pentru a se asigura că grupul de rezoluţie, în ansamblul său, respectă dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) din prezentul articol, precum şi modul în care entităţile respective urmează să facă acest lucru în conformitate cu planul de rezoluţie.
Art. 45f: Aplicarea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile în cazul entităţilor care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie
(1)Instituţiile care sunt filiale ale unei entităţi de rezoluţie sau ale unei entităţi dintr-o ţară terţă, dar care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie respectă cerinţele prevăzute la articolul 45c, pe bază individuală.
O autoritate de rezoluţie poate, în urma consultării autorităţii competente, să decidă să aplice cerinţa stabilită în prezentul articol în cazul unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) care este o filială a unei entităţi de rezoluţie, dar nu este ea însăşi o entitate de rezoluţie.
Prin derogare de la primul paragraf de la prezentul alineat, întreprinderile-mamă din Uniune care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie, dar sunt filiale ale unor entităţi din ţări terţe respectă cerinţele prevăzute la articolele 45c şi 45d, pe bază consolidată.
Prin derogare de la primul şi al doilea paragraf, o autoritate de rezoluţie poate decide să stabilească cerinţa prevăzută la articolul 45c pe bază consolidată pentru o filială, astfel cum se menţionează la prezentul alineat, în cazul în care autoritatea de rezoluţie concluzionează că sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
(a)filiala îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
(i)filiala este deţinută direct de entitatea de rezoluţie şi:
- entitatea de rezoluţie este o societate financiară holding-mamă din Uniune sau o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniune;
- atât filiala, cât şi entitatea de rezoluţie sunt stabilite în acelaşi stat membru şi fac parte din acelaşi grup de rezoluţie;
- entitatea de rezoluţie nu deţine în mod direct nicio instituţie-filială şi nicio entitate-filială menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), în cazul în care entitatea respectivă face obiectul cerinţelor prevăzute la prezentul articol sau al cerinţei menţionate la articolul 45c, alta decât filiala în cauză;
- filiala ar fi afectată în mod disproporţionat de deducerile obligatorii în temeiul articolului 72e alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
(ii)filiala face obiectul cerinţei menţionate la articolul 104a din Directiva 2013/36/UE numai pe bază consolidată, iar stabilirea cerinţei prevăzute la articolul 45c din prezenta directivă pe bază consolidată nu ar conduce la supraestimarea nevoilor de recapitalizare, în sensul articolului 45c alineatul (1) litera (b) din prezenta directivă, ale subgrupului format din entităţi din perimetrul de consolidare în cauză, în special în cazul în care există o prevalenţă a entităţilor destinate lichidării în cadrul aceluiaşi perimetru de consolidare;
(b)respectarea cerinţei prevăzute la articolul 45c pe bază consolidată ca substitut pentru respectarea acestei cerinţe pe bază individuală nu afectează în mod semnificativ niciuna dintre următoarele:
(i)credibilitatea şi fezabilitatea strategiei de rezoluţie a grupului;
(ii)capacitatea filialei de a-şi respecta cerinţa de fonduri proprii după exercitarea competenţelor de reducere a valorii contabile şi de conversie; şi
(iii)caracterul adecvat al mecanismului de transfer intern al pierderilor şi de recapitalizare, inclusiv reducerea valorii contabile sau conversia, în conformitate cu articolul 59, a instrumentelor de capital şi a datoriilor eligibile relevante ale filialei în cauză sau ale altor entităţi din grupul de rezoluţie.
În cazul grupurilor de rezoluţie identificate în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) punctul 83b litera (b), respectivele instituţii de credit care sunt afiliate în mod permanent unui organism central, dar care nu sunt ele însele entităţi de rezoluţie, un organism central, care nu este el însuşi o entitate de rezoluţie, precum şi toate entităţile de rezoluţie care nu fac obiectul unei cerinţe prevăzute la articolul 45e alineatul (3) respectă dispoziţiile articolului 45c alineatul (7) pe bază individuală.
În cazul unei entităţi menţionate la prezentul alineat, cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) se stabileşte în conformitate cu articolele 45h şi 89, după caz, şi pe baza cerinţelor prevăzute la articolul 45c.
(2)În cazul entităţilor menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) este îndeplinită folosind unul sau mai multe dintre următoarele elemente:
a)datorii:
(i)care sunt emise pentru entitatea de rezoluţie şi sunt achiziţionate de către aceasta, direct sau indirect, prin intermediul altor entităţi din acelaşi grup de rezoluţie care au achiziţionat instrumentele de datorie de la entitatea care face obiectul prezentului articol sau sunt emise pentru un acţionar existent care nu face parte din acelaşi grup de rezoluţie şi sunt achiziţionate de către acesta, în măsura în care exercitarea competenţelor de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu articolele 59-62 nu afectează controlul exercitat de entitatea de rezoluţie asupra filialei;
(ii)care îndeplinesc criteriile de eligibilitate menţionate la articolul 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepţia articolului 72b alineatul (2) literele (b), (c), (k), (l) şi (m) şi alineatele (3)-(5) din regulamentul menţionat;
(iii)care se situează, în procedura obişnuită de insolvenţă, sub instrumentele de datorie care nu îndeplinesc condiţia menţionată la punctul (i) şi care nu sunt eligibile pentru cerinţele de fonduri proprii;
(iv)care fac obiectul competenţelor de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu articolele 59-62 într-o manieră care este în concordanţă cu strategia de rezoluţie a grupului de rezoluţie, în special prin faptul că nu afectează controlul exercitat de entitatea de rezoluţie asupra filialei;
(v)a căror dobândire în proprietate nu este finanţată în mod direct sau indirect de entitatea care face obiectul prezentului articol;
(vi)ale căror dispoziţii de reglementare nu indică în mod explicit sau implicit că datoriile urmează să fie exercitate, rambursate, restituite sau răscumpărate, anticipat, după caz, de către entitatea care face obiectul prezentului articol, în alte cazuri decât insolvenţa sau lichidarea respectivei entităţii, iar entitatea respectivă nu oferă în alt mod astfel de indicaţii;
(vii)ale căror dispoziţii de reglementare nu dau deţinătorului dreptul de a accelera viitoarele plăţi programate ale dobânzii sau ale principalului, decât în caz de insolvenţă sau de lichidare a entităţii care face obiectul prezentului articol;
(viii)al căror nivel al plăţilor de dobânzi sau dividende, după caz, nu este modificat pe baza calităţii creditului entităţii care face obiectul prezentului articol sau al întreprinderii-mamă a acesteia;
b)fonduri proprii, după cum urmează:
(i)fonduri proprii de nivel 1 de bază; şi
(ii)alte fonduri proprii, care:
- sunt emise pentru entităţi incluse în acelaşi grup de rezoluţie şi sunt achiziţionate de către acestea sau
- sunt emise pentru entităţi neincluse în acelaşi grup de rezoluţie şi sunt achiziţionate de către acestea, în măsura în care exercitarea competenţelor de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu articolele 59-62 nu afectează controlul exercitat de entitatea de rezoluţie asupra filialei.
(21)În cazul în care o entitate menţionată la alineatul (1) respectă cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pe bază consolidată, cuantumul fondurilor proprii şi al datoriilor eligibile ale entităţii respective cuprinde următoarele datorii emise în conformitate cu alineatul (2) litera (a) de la prezentul articol de către o filială stabilită în Uniune şi incluse în consolidarea entităţii respective:
a)datoriile emise către entitatea de rezoluţie şi achiziţionate de aceasta, fie direct, fie indirect prin intermediul altor entităţi din cadrul aceluiaşi grup de rezoluţie, neincluse în consolidarea entităţii care respectă cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pe bază consolidată;
b)datoriile emise către un acţionar existent care nu face parte din acelaşi grup de rezoluţie.
(22)Datoriile menţionate la alineatul (2a) literele (a) şi (b) de la prezentul articol nu depăşesc cuantumul stabilit prin scăderea din cuantumul cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1) aplicabile filialei incluse în consolidare a sumei tuturor elementelor următoare:
a)datoriile emise către entitatea care respectă cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pe bază consolidată şi achiziţionate de către aceasta, fie direct, fie indirect prin intermediul altor entităţi din cadrul aceluiaşi grup de rezoluţie, incluse în consolidarea entităţii respective;
b)cuantumul fondurilor proprii emise în conformitate cu alineatul (2) litera (b) de la prezentul articol.
(3)Autoritatea de rezoluţie a unei filiale care nu este o entitate de rezoluţie poate acorda respectivei filiale o derogare de la aplicarea prezentului articol, în cazul în care:
a)atât filiala, cât şi entitatea de rezoluţie sunt stabilite în acelaşi stat membru şi fac parte din acelaşi grup de rezoluţie;
b)entitatea de rezoluţie respectă cerinţa menţionată la articolul 45e;
c)nu există niciun obstacol major actual sau preconizat, de natură practică sau juridică, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către entitatea de rezoluţie către filiala cu privire la care s-a efectuat o constatare în conformitate cu articolul 59 alineatul (3), în special atunci când entitatea de rezoluţie face obiectul unei măsuri de rezoluţie;
d)fie entitatea de rezoluţie îndeplineşte cerinţele autorităţii competente privind gestionarea prudentă a filialei şi a declarat, cu consimţământul autorităţii competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt nesemnificative;
e)procedurile de evaluare, măsurare şi control ale riscurilor aplicate de entitatea de rezoluţie includ filiala;
f)entitatea de rezoluţie deţine mai mult de 50 % din drepturile de vot ataşate acţiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei.
(4)De asemenea, autoritatea de rezoluţie a unei filiale care nu este o entitate de rezoluţie poate acorda respectivei filiale o derogare de la aplicarea prezentului articol în cazul în care:
a)atât filiala cât şi întreprinderea sa mamă sunt stabilite în acelaşi stat membru şi fac parte din acelaşi grup de rezoluţie;
b)întreprinderea-mamă respectă, pe bază consolidată, cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) în respectivul stat membru;
c)nu există niciun obstacol major actual sau preconizat, de natură practică sau juridică, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către întreprinderea-mamă către filiala cu privire la care s-a efectuat o constatare în conformitate cu articolul 59 alineatul (3), în special atunci când se adoptă măsurile de rezoluţie sau se exercită competenţele menţionate la articolul 59 alineatul (1) în ceea ce priveşte întreprinderea-mamă;
d)fie întreprinderea-mamă îndeplineşte cerinţele autorităţii competente privind gestionarea prudentă a filialei şi a declarat, cu consimţământul autorităţii competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt nesemnificative;
e)procedurile de evaluare, măsurare şi control ale riscurilor aplicate de întreprinderea-mamă includ filiala;
f)întreprinderea-mamă deţine mai mult de 50 % din drepturile de vot ataşate acţiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei.
(5)În cazul în care sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alineatul (3) literele (a) şi (b), autoritatea de rezoluţie a unei filiale poate permite ca cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) să fie îndeplinită integral sau parţial cu o garanţie furnizată de entitatea de rezoluţie, care îndeplineşte următoarele condiţii:
a)garanţia se acordă cel puţin pentru un cuantum care este echivalent cuantumului cerinţei pe care o înlocuieşte;
b)garanţia este activată atunci când filiala este în imposibilitatea de a-şi achita datoriile sau alte obligaţii la scadenţă sau atunci când s-a efectuat o constatare în conformitate cu articolul 59 alineatul (3) în ceea ce priveşte filiala, oricare dintre aceste evenimente are loc mai devreme;
c)garanţia este colaterizată printr-un contract de garanţie financiară, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2002/47/CE pentru cel puţin 50 % din valoarea sa;
d)colateralul care acoperă garanţia îndeplineşte cerinţele de la articolul 197 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, care, în urma unor marje de ajustare prudente, sunt suficiente pentru a acoperi cuantumul colaterizat menţionat la litera (c);
e)colateralul care acoperă garanţia este negrevat de sarcini şi, în special, nu este utilizat ca şi colateral pentru a acoperi o altă garanţie;
f)colateralul are o scadenţă efectivă care îndeplineşte aceeaşi condiţie referitoare la scadenţă ca cea menţionată la articolul 72c alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; şi
g)nu există obstacole juridice, de reglementare sau operaţionale în calea transferului colateralului de la entitatea de rezoluţie către filiala relevantă, inclusiv în cazul în care entitatea de rezoluţie face obiectul unei măsuri de rezoluţie.
În sensul primului paragraf litera (g), la cererea autorităţii de rezoluţie, entitatea de rezoluţie furnizează în scris un aviz juridic independent în scris şi fundamentat sau demonstrează în mod satisfăcător într-un alt fel că nu există obstacole juridice, de reglementare sau operaţionale în calea transferului de colateral de la entitatea de rezoluţie către filiala relevantă.
(6)
[textul din Art. 45^F, alin. (6) din titlul IV, capitolul IV, sectiunea 5, subsectiunea 2 a fost abrogat la 14-nov-2022 de Art. 2, punctul 2. din Regulamentul 2036/19-oct-2022]
Art. 45g: Derogări pentru organismele centrale şi pentru instituţiile de credit afiliate în mod permanent unui organism central
Autoritatea de rezoluţie poate acorda parţial sau total o derogare de la aplicarea articolului 45f în ceea ce priveşte un organism central sau o instituţie de credit care este afiliată în mod permanent unui organism central, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
(a)instituţia de credit şi organismul central fac obiectul supravegherii de către aceeaşi autoritate competentă şi sunt stabilite în acelaşi stat membru şi fac parte din acelaşi grup de rezoluţie;
(b)angajamentele organismului central şi ale instituţiilor sale de credit afiliate în mod permanent constituie angajamente solidare sau angajamentele instituţiilor sale de credit afiliate în mod permanent sunt garantate în întregime de organismul central;
(c)cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile şi solvabilitatea şi lichiditatea organismului central şi ale tuturor instituţiilor de credit afiliate în mod permanent sunt supravegheate în ansamblul lor, pe baza situaţiilor financiare consolidate ale acestor instituţii;
(d)în cazul unei derogări pentru o instituţie de credit care este afiliată în mod permanent unui organism central, conducerea organismului central este abilitată să emită instrucţiuni către conducerea instituţiilor afiliate în mod permanent;
(e)grupul relevant de rezoluţie respectă cerinţa menţionată la articolul 45e alineatul (3); şi
(f)nu există niciun obstacol major actual sau preconizat, de natură practică sau juridică, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor între organismul central şi instituţia de credit afiliată în mod permanent, în caz de rezoluţie.
Art. 45h: Procedura de stabilire a cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile
(1)Autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie a grupului, în cazul în care este diferită de cea dintâi, şi autorităţile de rezoluţie responsabile pentru filialele unui grup de rezoluţie care face obiectul cerinţei menţionate la articolul 45f la nivel individual fac tot posibilul pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la:
a)cuantumul cerinţei aplicate la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie pentru fiecare entitate de rezoluţie; şi
b)cuantumul cerinţei aplicate la nivel individual fiecărei entităţi a unui grup de rezoluţie care nu este o entitate de rezoluţie.
Decizia comună asigură respectarea articolelor 45e şi 45f şi este motivată temeinic şi se transmite:
(a)entităţii de rezoluţie de către autoritatea sa de rezoluţie;
(b)entităţilor unui grup de rezoluţie care nu sunt entităţi de rezoluţie de către autorităţile de rezoluţie ale entităţilor respective;
(c)întreprinderii-mamă din Uniune aparţinând grupului de către autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie, în cazul în care întreprinderea-mamă din Uniune nu este ea însăşi o entitate de rezoluţie din acelaşi grup de rezoluţie.
Decizia comună luată în conformitate cu prezentul articol poate prevedea ca, în cazul în care sunt în concordanţă cu strategia de rezoluţie, iar entitatea de rezoluţie nu a achiziţionat direct sau indirect suficiente instrumente care respectă articolul 45f alineatul (2), cerinţele menţionate la articolul 45c alineatul (7) să fie îndeplinite parţial de către filială în conformitate cu articolul 45f alineatul (2), cu instrumente emise pentru şi achiziţionate de către entităţi care nu aparţin grupului de rezoluţie.
(2)În cazul în care mai multe entităţi din categoria G-SII care fac parte din aceeaşi G-SII sunt entităţi de rezoluţie sau entităţi dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune, autorităţile de rezoluţie menţionate la alineatul (1) discută şi, după caz şi în concordanţă cu strategia de rezoluţie a G-SII, convin asupra aplicării articolului 72e din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi asupra oricărei ajustări menite să reducă la minimum sau să elimine diferenţa dintre suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (a) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru entităţile individuale de rezoluţie sau entităţile dintr-o ţară terţă şi suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (b) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
O astfel de ajustare se poate aplica în următoarele condiţii:
a)ajustarea se poate aplica în ceea ce priveşte diferenţele de calcul al cuantumurilor totale ale expunerii la risc între statele membre sau ţările terţe relevante, ajustând nivelul cerinţei;
b)ajustarea nu se aplică pentru a elimina diferenţele care rezultă din expunerile între grupuri de rezoluţie.
Suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (a) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru entităţile individuale de rezoluţie sau entităţile dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune nu este mai mică decât suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (b) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(3)Dacă decizia comună sus-menţionată nu este luată în termen de patru luni, se adoptă o decizie în conformitate cu alineatele (4)-(6).
(4)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni ca urmare a unui dezacord privind o cerinţă consolidată care se aplică grupului de rezoluţie menţionată la articolul 45e, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie ia o decizie privind respectiva cerinţă după ce a ţinut cont în mod corespunzător de:
a)evaluarea entităţilor din grupul de rezoluţie care nu sunt entităţi de rezoluţie, efectuată de către autorităţile de rezoluţie relevante;
b)avizul autorităţii de rezoluţie a grupului, în cazul în care această autoritate este diferită de autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie.
În cazul în care, până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile de rezoluţie vizate aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie îşi amână decizia şi aşteaptă orice decizie pe care o poate lua ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE.
Decizia ABE ţine cont de primul paragraf literele (a) şi (b).
Perioada de patru luni se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună.
Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Dacă ABE nu ia o decizie în termen de o lună de la sesizarea problemei, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a entităţii de rezoluţie.
(5)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni ca urmare a unui dezacord privind nivelul cerinţei menţionate la articolul 45f care urmează să se aplice în mod individual oricărei entităţi a unui grup de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie a respectivei entităţi ia decizia dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:
a)opiniile şi rezervele exprimate în scris de autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie au fost luate în considerare în mod corespunzător; şi
b)în cazul în care autoritatea de rezoluţie a grupului este diferită de autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie, opiniile şi rezervele exprimate în scris de autoritatea de rezoluţie a grupului au fost luate în considerare în mod corespunzător.
În cazul în care, până la finalul perioadei de patru luni, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile de rezoluţie responsabile pentru filiale la nivel individual îşi amână deciziile şi aşteaptă orice decizie pe care o poate lua ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând propriile lor decizii în conformitate cu decizia ABE. Decizia ABE ţine cont de primul paragraf literele (a) şi (b).
Perioada de patru luni se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună.
Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului nu aduce problema în atenţia ABE în vederea medierii cu caracter obligatoriu în cazul în care nivelul stabilit de autoritatea de rezoluţie a filialei:
(a)se încadrează în limita a 2 % din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al cerinţei menţionate la articolul 45e; şi
(b)respectă articolul 45c alineatul (7).
Dacă ABE nu îşi adoptă decizia în termen de o lună, se aplică deciziile autorităţilor de rezoluţie ale filialelor. Decizia comună şi orice decizie luată în lipsa unei decizii comune sunt revizuite şi, după caz, actualizate periodic.
(6)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni ca urmare a unui dezacord privind nivelul cerinţei consolidate care se aplică grupului de rezoluţie şi nivelul cerinţei care urmează să se aplice în mod individual entităţilor grupului de rezoluţie, se aplică următoarele dispoziţii:
a)se ia o decizie cu privire la nivelul cerinţei care urmează să se aplice în mod individual filialelor grupului de rezoluţie, în conformitate cu alineatul (5);
b)se ia o decizie privind nivelul cerinţei consolidate care se aplică grupului de rezoluţie în conformitate cu alineatul (4).
(7)Decizia comună menţionată la alineatul (1) şi orice decizie luată de autorităţile de rezoluţie menţionate la alineatele (4), (5) şi (6) în lipsa unei decizii comune au caracter obligatoriu pentru autorităţile de rezoluţie vizate.
Decizia comună şi orice decizie luată în lipsa unei decizii comune sunt revizuite şi, după caz, actualizate periodic.
(8)Autorităţile de rezoluţie, în coordonare cu autorităţile competente, solicită şi verifică respectarea de către entităţi a cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1) şi iau toate deciziile în conformitate cu prezentul articol, în paralel cu elaborarea şi actualizarea planurilor de rezoluţie.
Art. 45i: Raportarea în scopuri de supraveghere şi publicarea cerinţei
(1)Entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) care fac obiectul cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1) prezintă autorităţilor lor competente şi autorităţilor de rezoluţie rapoarte privind:
a)cuantumurile fondurilor proprii care, după caz, îndeplinesc condiţiile de la articolul 45f alineatul (2) litera (b) din prezenta directivă şi cuantumurile datoriilor eligibile, precum şi exprimarea cuantumurilor respective în conformitate cu articolul 45 alineatul (2) din prezenta directivă în urma oricăror deduceri aplicabile în conformitate cu articolele 72e-72j din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;
b)cuantumurile altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne;
c)pentru elementele menţionate la literele (a) şi (b):
(i)componenţa lor, inclusiv profilul de scadenţă;
(ii)rangul pe care îl ocupă în cadrul procedurilor obişnuite de insolvenţă; şi
(iii)dacă sunt reglementate de legislaţia unei ţări terţe şi, în caz afirmativ, a cărei ţări terţe, precum şi dacă conţin clauzele contractuale menţionate la articolul 55 alineatul (1) din prezenta directivă, la articolul 52 alineatul (1) literele (p) şi (q) şi la articolul 63 literele (n) şi (o) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
Obligaţia de a raporta cu privire la cuantumurile altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne menţionate la primul paragraf litera (b) de la prezentul alineat nu se aplică în cazul entităţilor care, la data raportării informaţiilor respective, deţin fonduri proprii şi datorii eligibile în cuantum de cel puţin 150 % din cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1), calculate în conformitate cu primul paragraf litera (a) de la prezentul alineat.
(2)Entităţile menţionate la alineatul (1) prezintă rapoarte:
a)de cel puţin două ori pe an cu privire la informaţiile menţionate la alineatul (1) litera (a); şi
b)cel puţin o dată pe an cu privire la informaţiile menţionate la alineatul (1) literele (b) şi (c).
Cu toate acestea, la cererea autorităţii competente sau a autorităţii de rezoluţie, entităţile menţionate la alineatul (1) prezintă mai frecvent rapoarte privind informaţiile menţionate la alineatul (1).
(3)Cel puţin o dată pe an, entităţile menţionate la alineatul (1) publică următoarele informaţii:
a)cuantumul fondurilor proprii care, dacă este cazul, îndeplinesc condiţiile de la articolul 45f alineatul (2) litera (b), precum şi al datoriilor eligibile;
b)componenţa elementelor menţionate la litera (a), inclusiv profilul de scadenţă şi rangul acordat în cadrul procedurilor obişnuite de insolvenţă;
c)cerinţa aplicabilă menţionată la articolul 45e sau la articolul 45f exprimată în conformitate cu articolul 45 alineatul (2).
(4)Alineatele (1) şi (3) nu se aplică unei entităţi destinate lichidării, cu excepţia cazului în care autoritatea de rezoluţie a stabilit cerinţa menţionată la articolul 45 alineatul (1) pentru entitatea respectivă în conformitate cu articolul 45c alineatul (2a) al doilea paragraf. În acest caz, autoritatea de rezoluţie stabileşte conţinutul şi frecvenţa obligaţiilor de raportare şi de publicare menţionate la alineatele (5) şi (6) de la prezentul articol pentru entitatea respectivă. Autoritatea de rezoluţie comunică aceste obligaţii de raportare şi de publicare entităţii destinate lichidării în cauză. Obligaţiile de raportare şi de publicare nu depăşesc ceea ce este necesar pentru a monitoriza respectarea cerinţei stabilite în temeiul articolului 45c alineatul (2a) al doilea paragraf.
(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica modelele uniforme de raportare, instrucţiunile şi metodologia privind modul de utilizare a acestor modele, frecvenţa şi datele de raportare, definiţiile şi soluţiile informatice pentru raportarea în scopuri de supraveghere menţionată la alineatele (1) şi (2).
Aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare precizează o modalitate standardizată de furnizare a informaţiilor cu privire la ordinea de prioritate a elementelor menţionate la alineatul (1) litera (c), aplicabilă în procedurile de insolvenţă naţionale în fiecare stat membru.
În cazul instituţiilor sau entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) din prezenta directivă care fac obiectul articolului 92a şi al articolului 92b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare sunt aliniate, după caz, cu standardele tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu articolul 430 din regulamentul menţionat.
ABE înaintează Comisiei aceste standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 28 iunie 2020.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza formatele uniforme pentru publicarea informaţiilor, frecvenţa, precum şi instrucţiunile conexe în conformitate cu care se publică informaţiile în temeiul alineatului (3).
Aceste formate uniforme de publicare asigură informaţii comparabile şi suficient de cuprinzătoare pentru a evalua profilurile de risc ale entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) şi gradul lor de conformitate cu cerinţa aplicabilă menţionată la articolul 45e sau la articolul 45f. După caz, formatele de publicare a informaţiilor sunt tabelare.
În cazul instituţiilor sau entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) din prezenta directivă care fac obiectul articolului 92a şi al articolului 92b din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare sunt aliniate, după caz, la standardele tehnice de punere în aplicare adoptate în conformitate cu articolul 434a din regulamentul menţionat.
ABE înaintează Comisiei aceste standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 28 iunie 2020.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(7)În cazul în care au fost puse în aplicare măsuri de rezoluţie sau au fost exercitate competenţa de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor nesubordonate menţionată la articolul 59, cerinţele de publicare a informaţiilor menţionate la alineatul (3) se aplică de la data termenului de conformare cu cerinţele de la articolul 45e sau articolul 45f, menţionată la articolul 45m.
Art. 45j: Raportarea către ABE
(1)Autorităţile de rezoluţie informează ABE cu privire la cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile stabilită în conformitate cu articolul 45e sau cu articolul 45f, inclusiv cu privire la deciziile luate în temeiul articolului 45f alineatul (1) al patrulea paragraf, pentru fiecare entitate aflată sub jurisdicţia lor.
(2)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica modelele uniforme de raportare, instrucţiunile şi metodologia privind modul de utilizare a respectivelor modele, frecvenţa şi datele de raportare, definiţiile şi soluţiile informatice pentru identificarea şi transmiterea către ABE a informaţiilor de către autorităţile de rezoluţie, în coordonare cu autorităţile competente, în sensul alineatului (1).
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 28 iunie 2020.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 45k: Nerespectarea cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile
(1)Orice nerespectare a cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile, menţionată la articolul 45e sau la articolul 45f, este tratată de către autorităţile relevante pe baza a cel puţin unuia dintre următoarele elemente:
a)competenţa de a soluţiona sau de a înlătura obstacolele din calea posibilităţii de soluţionare în conformitate cu articolele 17 şi 18;
b)competenţele menţionate la articolul 16a;
c)măsurile menţionate la articolul 104 din Directiva 2013/36/UE;
d)măsuri de intervenţie timpurie, conform articolului 27;
e)sancţiuni administrative şi alte măsuri administrative în conformitate cu articolele 110 şi 111.
Autorităţile relevante pot, de asemenea, să efectueze o evaluare prin care să stabilească dacă instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate, în conformitate cu articolul 32, 32a sau 33, după caz.
(2)Autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente se consultă reciproc atunci când îşi exercită competenţele menţionate la alineatul (1).
Art. 45l: Rapoarte
(1)ABE, în cooperare cu autorităţile competente şi cu autorităţile de rezoluţie, prezintă anual Comisiei un raport care conţine evaluări referitoare cel puţin la următoarele aspecte:
a)modul în care a fost implementată la nivel naţional cerinţa de fonduri proprii şi datorii eligibile stabilită în conformitate cu articolul 45e sau cu articolul 45f şi, în special, dacă au existat divergenţe între statele membre referitoare la nivelurile stabilite pentru entităţi comparabile;
b)modul în care competenţa menţionată la articolul 45b alineatele (4), (5) şi (7) a fost exercitată de către autorităţile de rezoluţie şi dacă au existat divergenţe între statele membre referitoare la exercitarea acestei competenţe;
c)nivelul agregat şi componenţa fondurilor proprii şi datoriilor eligibile ale instituţiilor şi entităţilor, cuantumurile instrumentelor emise în perioada respectivă şi cuantumurile suplimentare necesare pentru a îndeplini cerinţele aplicabile.
(2)Pe lângă raportul anual prevăzut la alineatul (1), ABE prezintă Comisiei, la fiecare trei ani, un raport în care evaluează următoarele:
a)impactul cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile şi al oricărui nivel armonizat propus al respectivei cerinţe minime asupra:
(i)pieţelor financiare în general şi pieţelor de datorii negarantate şi instrumente financiare derivate în special;
(ii)modelelor de afaceri şi structurilor bilanţurilor instituţiilor, în special asupra profilului de finanţare şi a strategiei de finanţare a instituţiilor, precum şi asupra structurii juridice şi operaţionale a grupurilor;
(iii)rentabilităţii instituţiilor, în special asupra costului de finanţare al acestora;
(iv)migrării expunerilor către entităţi care nu fac obiectul supravegherii prudenţiale;
(v)inovării financiare;
(vi)prevalenţei instrumentelor de fonduri proprii şi a instrumentelor eligibile subordonate şi asupra naturii şi capacităţii de comercializare a acestora;
(vii)comportamentului instituţiilor sau entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) în ceea ce priveşte asumarea de riscuri;
(viii)nivelului grevării cu sarcini a activelor instituţiilor sau entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d);
(ix)măsurilor întreprinse de instituţii sau entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) pentru a respecta cerinţa minimă, în special măsura în care cerinţa minimă a fost respectată prin reducerea efectului de levier aferent activelor, emisiunea de titluri de creanţă pe termen lung şi atragerea de capital; şi
(x)nivelului de creditare al instituţiilor de credit, cu un accent special pe acordarea de credite microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, autorităţilor locale, administraţiilor regionale şi entităţilor din sectorul public şi pe finanţarea comerţului, inclusiv acordarea de credite în temeiul sistemelor oficiale de asigurare a creditelor de export;
b)interacţiunea dintre cerinţele minime şi cerinţele de fonduri proprii, cerinţa privind indicatorul efectului de levier şi cerinţele de lichiditate stabilite în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi în Directiva 2013/36/UE;
c)capacitatea instituţiilor sau entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) de a atrage în mod independent capital sau finanţare de pe pieţe pentru a respecta eventualele cerinţe minime armonizate propuse.
(3)Raportul menţionat la alineatul (1) este transmis Comisiei până la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmează după ultimul an care face obiectul raportului. Primul raport se transmite Comisiei până la 30 septembrie a anului care urmează datei aplicării prezentei directive.
Raportul menţionat la alineatul (2) acoperă trei ani calendaristici şi este transmis Comisiei până la data de 31 decembrie a anului calendaristic care urmează după ultimul an care face obiectul raportului. Primul raport se transmite Comisiei până la 31 decembrie 2022.
Art. 45m: Dispoziţii tranzitorii şi dispoziţii ulterioare rezoluţiei
(1)Prin derogare de la articolul 45 alineatul (1), autorităţile de rezoluţie stabilesc perioade de tranziţie adecvate pentru îndeplinirea de către instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) a cerinţelor prevăzute la articolul 45e sau articolul 45f sau a cerinţelor care rezultă din aplicarea articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), după caz. Termenul pentru instituţii şi entităţi de a îndeplini cerinţele de la articolul 45e sau de la articolul 45f sau cerinţele care rezultă din aplicarea articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), este 1 ianuarie 2024.
Autoritatea de rezoluţie stabileşte niveluri ale ţintei intermediare pentru cerinţele prevăzute la articolul 45e sau articolul 45f sau pentru cerinţele care rezultă din aplicarea articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), după caz, pe care instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) le îndeplinesc la 1 ianuarie 2022. Nivelurile ţintei intermediare asigură, de regulă, o acumulare liniară de fonduri proprii şi de datorii eligibile în direcţia nivelului cerinţei.
Autoritatea de rezoluţie poate stabili o perioadă de tranziţie care se termină după 1 ianuarie 2024 în cazuri justificate în mod corespunzător şi adecvate, pe baza criteriilor menţionate la alineatul (7), luând în considerare:
a)evoluţia situaţiei financiare a entităţii;
b)eventualitatea ca entitatea să fie în măsură să asigure conformarea într-un interval de timp rezonabil cu cerinţele menţionate la articolul 45e sau articolul 45f sau cu o cerinţă care rezultă din aplicarea articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7); şi
c)dacă entitatea este în măsură să înlocuiască instrumentele de datorie care nu mai îndeplinesc criteriile de eligibilitate sau de scadenţă prevăzute la articolele 72b şi 72c din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la articolul 45b sau la articolul 45f alineatul (2) din prezenta directivă şi, în caz contrar, dacă această incapacitate este de natură specifică sau este cauzată de perturbări la nivelul întregii pieţe.
(2)Termenul pentru entităţile de rezoluţie de a respecta nivelul minim al cerinţelor menţionate la articolul 45c alineatul (5) sau (6) este 1 ianuarie 2022.
(3)Nivelurile minime ale cerinţelor menţionate la articolul 45c alineatele (5) şi (6) nu se aplică în cursul celor doi ani de la data:
a)la care autoritatea de rezoluţie a aplicat instrumentul de recapitalizare internă; sau
b)la care entitatea de rezoluţie a instituit o măsură alternativă a sectorului privat astfel cum este menţionată la articolul 32 alineatul (1) litera (b), prin care s-a redus valoarea instrumentelor de capital şi a altor instrumente de datorie sau acestea au fost convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, sau la care au fost exercitate competenţele de reducere a valorii sau de conversie cu privire la respectiva entitate de rezoluţie, în conformitate cu articolul 59, în scopul recapitalizării entităţii de rezoluţie fără aplicarea instrumentelor de rezoluţie.
(4)Cerinţele menţionate la articolul 45b alineatele (4) şi (7) şi la articolul 45c alineatele (5) şi (6), după caz, nu se aplică în cursul perioadei de trei ani de la data la care entitatea de rezoluţie sau grupul din care face parte entitatea de rezoluţie a fost identificat ca fiind din categoria G-SII sau de la data la care entitatea de rezoluţie începe să se găsească în situaţia menţionată la articolul 45c alineatul (5) sau (6).
(5)Prin derogare de la articolul 45 alineatul (1), autorităţile de rezoluţie stabilesc o perioadă de tranziţie adecvată pentru îndeplinirea cerinţelor de la articolul 45e sau articolul 45f sau a unei cerinţe care rezultă din aplicarea articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), după caz, de instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) în cazul cărora s-au aplicat instrumente de rezoluţie sau a fost exercitată competenţa de reducere a valorii sau de conversie menţionată la articolul 59.
(6)În sensul alineatelor (1)-(5), autorităţile de rezoluţie comunică instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) o cerinţă minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile planificată pentru fiecare perioadă de 12 luni din cadrul perioadei de tranziţie, cu scopul de a facilita o acumulare treptată a capacităţii sale de absorbţie a pierderilor şi de recapitalizare. La sfârşitul perioadei de tranziţie, cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile este egală cu cuantumul stabilit în temeiul articolului 45b alineatul (4), (5) sau (7), al articolului 45c alineatul (5) sau (6), al articolului 45e sau al articolului 45f, după caz.
(7)Atunci când stabilesc perioadele de tranziţie, autorităţile de rezoluţie iau în considerare:
a)prevalenţa depozitelor şi absenţa instrumentelor de datorie în modelul de finanţare;
b)accesul la pieţele de capital pentru instrumentele de datorie eligibile;
c)măsura în care entitatea de rezoluţie recurge la fonduri proprii de nivel 1 de bază pentru a îndeplini cerinţa menţionată la articolul 45e.
(8)Sub rezerva alineatului (1), autorităţile de rezoluţie nu sunt împiedicate să revizuiască ulterior fie perioada de tranziţie, fie o eventuală cerinţă minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile planificată, comunicată în conformitate cu alineatul (6).
SUBSECŢIUNEA 3:Punerea în aplicare a instrumentului de recapitalizare internă
Art. 46: Stabilirea valorii recapitalizării interne
(1)Statele membre se asigură că, la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă, autorităţile de rezoluţie stabilesc, pe baza unei evaluări care respectă articolul 36:
a)după caz, cuantumul cu care trebuie reduse datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne pentru a garanta faptul că valoarea activului net al instituţiei aflate în rezoluţie este egală cu zero; şi
b)după caz, cuantumul cu care datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne trebuie convertite în acţiuni sau în alte tipuri de instrumente de capital pentru a restabili ponderea fondurilor proprii de nivel 1 de bază, fie a:
(i)instituţiei aflate în rezoluţie; sau
(ii)instituţiei-punte.
(2)Evaluarea menţionată la alineatul (1) al prezentului articol stabileşte valoarea cu care trebuie reduse sau convertite datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne pentru a restabili ponderea fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale instituţiei aflate în rezoluţie sau, după caz, stabileşte ponderea instituţiei-punte, ţinând seama de orice contribuţie la capital din partea mecanismului de finanţare a rezoluţiei în temeiul articolului 101 alineatul (1) litera (d) din prezenta directivă şi pentru a menţine o încredere suficientă a pieţei în instituţia aflată în rezoluţie sau în instituţia-punte şi pentru a-i permite acesteia, pe o perioadă de cel puţin un an, să respecte condiţiile de autorizare şi să-şi desfăşoare în continuare activităţile pentru care a fost autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau Directiva 2014/65/UE.
Atunci când autorităţile de rezoluţie intenţionează să folosească instrumentul de separare a activelor menţionat la articolul 42, valoarea cu care trebuie reduse datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne va ţine seama de o estimare prudentă a necesităţilor de fonduri proprii ale vehiculului de gestionare a activelor, după caz.
(3)Atunci când capitalul a fost redus în conformitate cu articolele 59-62 şi recapitalizarea internă a fost aplicată în temeiul articolului 43 alineatul (2) şi se constată că nivelul reducerii valorii contabile pe baza evaluării preliminare menţionate la articolul 36 depăşeşte cerinţele atunci când este evaluat definitiv în conformitate cu articolul 36 alineatul (10), ar trebui să se aplice un mecanism de majorare a valorii contabile pentru a rambursa creditorii şi apoi acţionarii, atât cât este necesar.
(4)Autorităţile de rezoluţie instituie şi menţin mecanisme care să garanteze faptul că procesul de verificare şi evaluare se bazează pe informaţii cât mai actualizate şi mai exhaustive posibil referitoare la activele şi pasivele instituţiei aflate în rezoluţie.
Art. 47: Tratamentul acţionarilor în cadrul recapitalizării interne sau al reducerii valorii contabile sau al conversiei instrumentelor de capital
(1)Statele membre se asigură că, la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă de la articolul 43 alineatul (2) sau la reducerea valorii contabile sau la conversia instrumentelor de capital de la articolul 59, autorităţile de rezoluţie iau, în ceea ce-i priveşte pe acţionari şi pe deţinătorii altor instrumente de proprietate, cel puţin una dintre următoarele măsuri:
a)anulează acţiunile sau alte instrumente de proprietate existente sau le transferă creditorilor care fac obiectul unei recapitalizări interne;
b)cu condiţia ca, în conformitate cu evaluarea efectuată în temeiul articolului 36, instituţia aflată în rezoluţie să aibă o valoare netă pozitivă, diluează acţionarii existenţi şi deţinătorii altor instrumente de proprietate ca urmare a conversiei în acţiuni şi alte instrumente de proprietate a:
(i)instrumentelor de capital relevante, emise de instituţie în temeiul competenţei menţionate la articolul 59 alineatul (2); sau
(ii)datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne emise de instituţia aflată în rezoluţie în temeiul competenţei menţionate la articolul 63 alineatul (1) litera (f).
În ceea ce priveşte litera (b) al primului paragraf, conversia este efectuată la o rată de conversie care diluează semnificativ deţinerile existente de acţiuni şi alte instrumente de proprietate.
(2)Măsurile menţionate la alineatul (1) se aplică referitor la acţionarii şi deţinătorii altor instrumente de proprietate ale căror acţiuni sau alte instrumente de proprietate au fost emise sau acordate în următoarele circumstanţe:
a)ca urmare a conversiei unor instrumente de datorie în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate în conformitate cu clauzele contractuale ale instrumentelor iniţiale de datorie, efectuată cu ocazia producerii unui eveniment care a precedat sau care a avut loc în acelaşi timp cu evaluarea autorităţii de rezoluţie potrivit căreia instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) îndeplinea condiţiile de declanşare a unei proceduri de rezoluţie;
b)ca urmare a conversiei instrumentelor de capital relevante în instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu articolul 60.
(3)Atunci când examinează măsurile de luat în conformitate cu alineatul (1), autorităţile de rezoluţie au în vedere:
a)evaluarea efectuată în conformitate cu articolul 36;
b)cuantumul cu care autoritatea de rezoluţie a evaluat că instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază trebuie să fie reduse şi instrumentele de capital relevante trebuie reduse sau convertite în temeiul articolului 60 alineatul (1); şi
c)cuantumul agregat evaluat de autoritatea de rezoluţie în temeiul articolului 46.
(4)Prin derogare de la articolele 22-25 din Directiva 2013/36/UE, de la obligaţia de comunicare menţionată la articolul 26 din Directiva 2013/36/UE, articolul 10 alineatul (3), articolul 11 alineatele (1) şi (2) şi articolele 12 şi 13 din Directiva 2014/65/UE şi de la obligaţia de notificare menţionată la articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2014/65/UE, în cazul în care aplicarea instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital ar duce la achiziţionarea sau sporirea unei participaţii calificate într-o instituţie de tipul celor menţionate la articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2013/36/UE sau la articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2014/65/UE, autorităţile competente efectuează evaluarea necesară în temeiul articolelor respective în timp util, astfel încât să nu întârzie aplicarea instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital sau să nu împiedice acţiunea de rezoluţie să îşi atingă obiectivele relevante ale rezoluţiei.
(5)În cazul în care autoritatea competentă a instituţiei respective nu a finalizat evaluarea necesară în temeiul alineatului (4) la data aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital, dispoziţiile stabilite la articolul 38 alineatul (9) se aplică oricărei achiziţii sau sporiri a participaţiei calificate de către un achizitor, rezultată în urma aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau a conversiei instrumentelor de capital.
(6)Până la 3 iulie 2016, ABE emite orientări, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, privind circumstanţele adecvate aplicării fiecăreia dintre măsurile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol, ţinând cont de factorii enumeraţi la alineatul (3) din prezentul articol.
Art. 48: Ordinea reducerii valorii contabile şi a conversiei
(1)Statele membre se asigură că, la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă, autorităţile de rezoluţie exercită competenţele de reducere a valorii contabile şi de conversie, sub rezerva oricăror excluderi menţionate la articolul 44 alineatele (2) şi (3), cu respectarea următoarele cerinţe:
a)instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt reduse în conformitate cu articolul 60 alineatul (1) litera (a);
b)dacă şi numai dacă reducerea totală în temeiul literei (a) este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc valoarea contabilă a principalului acelor instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, în măsura în care este necesar şi în limitele capacităţii acestora;
c)dacă şi numai dacă reducerea totală în temeiul literelor (a) şi (b) este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc valoarea contabilă a principalului acelor instrumente de fonduri proprii de nivel 2, în măsura în care este necesar şi în limitele capacităţii acestora;
d)dacă şi numai dacă deprecierea totală a acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate şi a instrumentelor de capital relevante în temeiul literelor (a), (b) şi (c) este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc, în măsura în care este necesar, principalul datoriilor subordonate care nu reprezintă instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2, în conformitate cu ierarhia creanţelor din procedura obişnuită de insolvenţă, coroborat cu reducerea valorii contabile prevăzută la literele (a), (b) şi (c), pentru a obţine cuantumul agregat menţionat la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c);
e)dacă şi numai dacă reducerea totală a valorii acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate, a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne în temeiul literelor (a)-(d) de la prezentul alineat este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc în măsura în care este necesar, conform articolului 44, valoarea principalului sau a sumei de plată restante aferente datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne rămase, inclusiv instrumentelor de datorie menţionate la articolul 108 alineatul (3), în conformitate cu ierarhia creanţelor în procedurile obişnuite de insolvenţă, inclusiv cu ordinea de prioritate a depozitelor prevăzute la articolul 108, în combinaţie cu reducerea valorii prevăzută la literele (a)-(d) de la prezentul alineat, pentru a obţine suma cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c).
(2)La aplicarea competenţelor de reducere a valorii contabile sau de conversie, autorităţile de rezoluţie alocă pierderile reprezentate de suma cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c) în mod egal între acţiuni sau alte instrumente de proprietate şi datorii care pot face obiectul recapitalizării interne de acelaşi rang, prin reducerea în mod egal a principalului sau a sumei de plată restante aferente acţiunilor sau altor instrumente de proprietate şi datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne respective, proporţional cu valoarea acestora, cu excepţia cazului în care se permite o repartiţie diferită a pierderilor între pasivele de acelaşi rang în situaţiile menţionate la articolul 44 alineatul (3).
Prezentul alineat nu împiedică acordarea unui tratament mai favorabil pasivelor care au fost excluse de la recapitalizarea internă în conformitate cu articolul 44 alineatele (2) şi (3), în comparaţie cu datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne de acelaşi nivel ierarhic, în cadrul unei proceduri de insolvenţă obişnuite.
(3)Înainte de a aplica reducerea valorii contabile sau conversia menţionată la alineatul (1) litera (e), autorităţile de rezoluţie convertesc sau reduc valoarea contabilă a principalului instrumentelor menţionate la alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), atunci când aceste instrumente conţin următoarele clauze şi nu au fost deja convertite:
a)reducerea valorii principalului instrumentului, în caz de producere a unui eveniment care afectează situaţia financiară, solvabilitatea sau fondurile proprii ale instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d);
b)conversia instrumentelor în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate, în caz de producere a unui astfel de eveniment.
(4)În cazul în care valoarea contabilă a principalului unui instrument a fost redusă, dar nu la zero, în conformitate cu clauzele menţionate la alineatul (3) litera (a) înainte de aplicarea recapitalizării interne în conformitate cu alineatul (1), autorităţile de rezoluţie exercită competenţele de reducere a valorii contabile şi de conversie în ceea ce priveşte valoarea reziduală a principalului în cauză, în conformitate cu alineatul (1).
(5)Atunci când decide dacă pasivele trebuie reduse sau convertite în titluri de capital, autorităţile de rezoluţie nu convertesc o categorie de pasive în timp ce o altă categorie de pasive, care este subordonată primei, rămâne în esenţă neconvertită în titluri de capital sau fără reducerea valorii, cu excepţia unor dispoziţii contrare în temeiul articolului 44 alineatele (2) şi (3).
(6)În sensul prezentului articol, până la 3 ianuarie 2016, ABE emite orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 pentru orice interpretare referitoare la interacţiunile dintre dispoziţiile prezentei directive şi cele ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi Directivei 2013/36/UE.
(7)Statele membre se asigură că, în cazul entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d), toate creanţele care provin din elementele de fonduri proprii au, în legislaţia naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate inferior oricărei creanţe care nu provine dintr-un element de fonduri proprii.
În sensul primului paragraf, în măsura în care un instrument este numai parţial recunoscut drept element de fonduri proprii, întregul instrument este tratat ca o creanţă care rezultă dintr-un element de fonduri proprii şi îi este atribuit un rang de prioritate inferior oricărei creanţe care nu rezultă dintr-un element de fonduri proprii.
Art. 49: Instrumente financiare derivate
(1)Statele membre garantează că prezentul articol este respectat în momentul aplicării de către autorităţile de rezoluţie a competenţelor de reducere a valorii contabile şi de conversie datoriilor care provin din instrumente financiare derivate.
(2)Autorităţile de rezoluţie îşi exercită competenţele de reducere a valorii contabile şi de conversie în raport cu o datorie care provine dintr-un instrument financiar derivat numai în momentul închiderii sau după închiderea instrumentelor financiare derivate. La intrarea în procedura de rezoluţie, autorităţile de rezoluţie sunt împuternicite să pună capăt şi să închidă orice contract derivat în acest scop.
În cazul în care o datorie derivată a fost exclusă de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în temeiul articolului 44 alineatul (3), autorităţile de rezoluţie nu sunt obligate să pună capăt contractului derivat sau să îl închidă.
(3)În cazul în care tranzacţiile derivate fac obiectul unui acord de compensare, autoritatea de rezoluţie sau un evaluator independent stabileşte, ca parte a evaluării desfăşurate în conformitate cu articolul 36, pasivul ce rezultă din respectivele tranzacţii pe o bază netă, în conformitate cu dispoziţiile acordului în cauză.
(4)Autorităţile de rezoluţie stabilesc cuantumul datoriei ce provin din instrumente financiare derivate pe baza:
a)unor metode adecvate pentru determinarea valorii categoriilor de instrumente financiare derivate, inclusiv a tranzacţiilor care fac obiectul unor acorduri de compensare;
b)unor principii de stabilire a momentului exact la care trebuie determinată valoarea unei poziţii pe instrumente financiare derivate; şi
c)unor metodologii adecvate pentru compararea distrugerii valorii care ar rezulta din închiderea şi recapitalizarea internă a instrumentelor financiare derivate cu valoarea pierderilor care ar fi suportate de instrumentele financiare derivate într-o recapitalizare internă.
(5)ABE, după consultarea Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe) (AEVMP), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru precizarea metodologiilor şi a principiilor menţionate la alineatul (4) literele (a), (b) şi (c) privind evaluarea pasivelor ce rezultă din instrumente financiare derivate:
În ceea ce priveşte tranzacţiile cu instrumente financiare derivate care fac obiectul unui acord de compensare, ABE ia în considerare metodologia pentru închidere stabilită în acordul de compensare. ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 ianuarie 2016.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 50: Rata de conversie a datoriilor în titluri de capital
(1)Statele membre se asigură că, atunci când îşi exercită competenţele prevăzute la articolul 59 alineatul (3) şi la articolul 63 alineatul (1) litera (f), autorităţile de rezoluţie pot aplica rate de conversie diferite pentru categorii de instrumente de capital şi pasive diferite, în conformitate cu cel puţin unul dintre principiile menţionate la alineatele (2) şi (3) din prezentul articol.
(2)Rata de conversie trebuie să reprezinte, pentru creditorul afectat, o despăgubire adecvată pentru pierderile suportate ca urmare a exercitării competenţelor de reducere a valorii contabile şi de conversie.
(3)Atunci când sunt aplicate rate de conversie diferite în conformitate cu alineatul (1), rata de conversie aplicabilă pasivelor considerate cu rang prioritar în temeiul legii aplicabile privind insolvenţa este mai mare decât cea aplicată pasivelor subordonate.
(4)Până la 3 ianuarie 2016, ABE elaborează orientări, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, referitoare la stabilirea ratelor de conversie.
Orientările indică în special modul în care creditorii afectaţi pot fi compensaţi în mod corespunzător prin intermediul ratei de conversie şi ratele de conversie relative care ar putea reflecta în mod adecvat prioritatea datoriilor cu rang prioritar în temeiul legii aplicabile privind insolvenţa.
Art. 51: Măsurile de redresare şi de reorganizare care trebuie să însoţească recapitalizarea internă
(1)Statele membre se asigură că, în cazul în care autorităţile de rezoluţie aplică instrumentul de recapitalizare internă pentru a recapitaliza o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) litera (a), se adoptă dispoziţii pentru a garanta elaborarea şi punerea în aplicare a unui plan de reorganizare a activităţii pentru instituţia sau entitatea, în conformitate cu articolul 52.
(2)Dispoziţiile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol pot include numirea de către autoritatea de rezoluţie a uneia sau mai multor persoane numite în conformitate cu articolul 72 alineatul (1) cu obiectivul de a elabora şi pune în aplicare planul de reorganizare a activităţii prevăzut la articolul 52.
Art. 52: Planul de reorganizare a activităţii
(1)Statele membre solicită organului de conducere sau persoanei sau persoanelor desemnate în temeiul articolului 72 alineatul (1), în termen de o lună de la aplicarea în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) litera (a) a instrumentului de recapitalizare internă în legătură cu o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), să elaboreze şi să prezinte autorităţilor de rezoluţie un plan de reorganizare a activităţii care satisface cerinţele stipulate la alineatele (4) şi (5) din prezentul articol. În cazul în care este aplicabil cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat, statele membre se asigură că acest plan este compatibil cu planul de restructurare pe care instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) este obligată să-l prezinte Comisiei în temeiul respectivului cadru.
(2)Atunci când instrumentul de recapitalizare internă menţionat la articolul 43 alineatul (2) litera (a) este aplicat pentru două sau mai multe entităţi din grup, planul de reorganizare a activităţii este elaborat de instituţia-mamă din Uniune şi acoperă toate instituţiile din cadrul grupului, în conformitate cu procedura specificată la articolele 7 şi 8 şi este prezentat autorităţii de rezoluţie a grupului. Autoritatea de rezoluţie a grupului comunică planul celorlalte autorităţi de rezoluţie implicate şi ABE.
(3)În situaţii excepţionale şi dacă acest lucru este necesar pentru realizarea obiectivelor rezoluţiei, autoritatea de rezoluţie poate prelungi perioada menţionată la alineatul (1) cu o perioadă de maximum două luni începând cu data aplicării instrumentului de recapitalizare internă.
Atunci când planul de reorganizare a activităţii trebuie notificat conform cadrului Uniunii privind ajutoarele de stat, autoritatea de rezoluţie poate prelungi perioada menţionată la alineatul (1) fie cu maximum două luni începând cu data aplicării instrumentului de recapitalizare internă, fie până la data limită stabilită de cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat, indiferent care dintre situaţii intervine mai întâi.
(4)Planul de reorganizare a activităţii defineşte măsuri care vizează restabilirea viabilităţii pe termen lung a instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau a unor părţi ale activităţii acestora, într-un termen rezonabil. Aceste măsuri se bazează pe ipoteze realiste cu privire la condiţiile economice şi financiare de pe piaţă, în care va funcţiona instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d).
Planul de reorganizare a activităţii ia în considerare, printre altele, situaţia actuală şi perspectivele de viitor ale pieţelor financiare, reflectând atât ipotezele cele mai optimiste, cât şi pe cele mai pesimiste, inclusiv o combinaţie de evenimente care să permită identificarea principalelor puncte vulnerabile ale instituţiei. Ipotezele trebuie să fie comparate cu indicatori de sector adecvaţi.
(5)Planul de reorganizare a activităţii include cel puţin următoarele elemente:
a)un diagnostic detaliat al factorilor şi problemelor care au făcut ca instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să fie în curs de a intra în dificultate sau să fie susceptibilă de a intra în dificultate, şi circumstanţele care au condus la dificultăţile acesteia;
b)o descriere a măsurilor care urmează să fie adoptate, vizând restabilirea viabilităţii pe termen lung a instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d);
c)un calendar de punere în aplicare a măsurilor respective;
(6)Măsurile menite să restabilească viabilitatea pe termen lung a unei instituţii sau a unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) pot include:
a)reorganizarea activităţilor instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d);
b)schimbări ale sistemelor operaţionale şi ale infrastructurii din cadrul instituţiei;
c)încetarea activităţilor producătoare de pierderi;
d)restructurarea activităţilor existente care pot fi făcute competitive;
e)vânzarea de active sau de linii de activitate.
(7)În termen de o lună de la data depunerii planului de reorganizare a activităţii, autoritatea de rezoluţie relevantă evaluează probabilitatea ca planul, în cazul în care este pus în aplicare, să restabilească viabilitatea pe termen lung a instituţiei sau a entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d). Evaluarea este realizată de comun acord cu autoritatea competentă relevantă.
În cazul în care autoritatea de rezoluţie şi autoritatea competentă estimează că planul va atinge acest obiectiv, autoritatea de rezoluţie îl aprobă.
(8)În cazul în care estimează că planul nu va atinge obiectivul stabilit la alineatul (7), autoritatea de rezoluţie, de comun acord cu autoritatea competentă, notifică preocupările sale organului de conducere sau persoanei sau persoanelor desemnate în temeiul articolului 72 alineatul (1) şi solicită modificarea planului într-un mod care să răspundă acestor preocupări.
(9)În termen de două săptămâni de la data primirii notificării menţionate la alineatul (8), organul de conducere sau persoana sau persoanele desemnate în temeiul articolului 72 alineatul (1) prezintă autorităţii de rezoluţie un plan modificat pentru aprobare. Autoritatea de rezoluţie evaluează planul modificat şi comunică organului de conducere sau persoanei sau persoanelor desemnate în temeiul articolului 72 alineatul (1) în termen de o săptămână în ce măsură estimează că planul, astfel modificat, răspunde preocupărilor notificate sau sunt necesare modificări suplimentare.
(10)Organul de conducere sau persoana sau persoanele desemnate în temeiul articolului 72 alineatul (1) pun în aplicare planul de reorganizare aprobat de autoritatea de rezoluţie şi de autoritatea competentă şi îi transmit autorităţii de rezoluţie un raport cel puţin la fiecare şase luni în legătură cu progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a planului.
(11)Organul de conducere sau persoana sau persoanele desemnate în temeiul articolului 72 alineatul (1) revizuiesc planul dacă, în opinia autorităţii de rezoluţie, de comun acord cu autoritatea competentă, acest lucru este necesar în vederea îndeplinirii obiectivului prevăzut la alineatul (4) şi prezintă orice astfel de revizuire autorităţii de rezoluţie pentru aprobare.
(12)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
a)elementele minime care trebuie incluse în planul de reorganizare a activităţii în conformitate cu alineatul (5); şi
b)conţinutul minim al rapoartelor menţionate la alineatul (10).
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 ianuarie 2016.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(13)Până la 3 ianuarie 2016, ABE elaborează orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 prin care specifică criteriile minime pe care trebuie să le îndeplinească un plan de reorganizare a activităţii în vederea aprobării de către autoritatea de rezoluţie în conformitate cu alineatul (7).
(14)Luând în considerare, după caz, experienţa dobândită în aplicarea orientărilor menţionate la alineatul (13), ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica în detaliu criteriile minime pe care trebuie să le îndeplinească un plan de reorganizare a activităţii în vederea aprobării de către autoritatea de rezoluţie în conformitate cu alineatul (7).
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
SUBSECŢIUNEA 4:Instrumentul de recapitalizare internă: dispoziţii auxiliare
Art. 53: Efectul recapitalizării interne
(1)Statele membre se asigură că în cazul în care autorităţile de rezoluţie exercită una dintre competenţele menţionate la articolul 59 alineatul (2) şi la articolul 63 alineatul (1) literele (e)-(i), reducerea valorii principalului sau a datoriei restante, conversia sau anularea produc imediat efecte şi devin obligatorii atât pentru instituţia aflată în rezoluţie, cât şi pentru creditorii şi acţionarii afectaţi.
(2)Statele membre se asigură că autoritatea de rezoluţie deţine competenţa de a îndeplini sau de a solicita îndeplinirea tuturor sarcinilor administrative şi procedurale necesare pentru a da efect exercitării uneia dintre competenţele menţionate la articolul 59 alineatul (2) şi la articolul 63 alineatul (1) literele (e)-(i), inclusiv:
a)modificarea tuturor registrelor relevante;
b)radierea sau retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate, sau a instrumentelor de datorie;
c)cotarea sau admiterea la tranzacţionare a noilor acţiuni sau a altor instrumente de proprietate.
d)cotarea din nou sau readmiterea oricăror instrumente de datorie care au fost reduse, fără a fi necesară emiterea unui prospect în conformitate cu Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1).
(1)Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacţionare şi de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO L 345, 31.12.2003, p. 64).
(3)În cazul în care o autoritate de rezoluţie reduce la zero valoarea contabilă a principalului sau suma restantă de plată aferentă unui pasiv, prin intermediul competenţei menţionate la articolul 63 alineatul (1) litera (e), pasivul respectiv şi orice alte obligaţii sau creanţe conexe care nu au ajuns la scadenţă la momentul exercitării competenţei sunt considerate ca fiind achitate în totalitate şi nu sunt opozabile nici instituţiei aflate în rezoluţie în cadrul vreunei proceduri ulterioare, nici oricărei entităţi care îi succede acesteia, în cadrul vreunei proceduri ulterioare de lichidare.
(4)În cazul în care autorităţile de rezoluţie reduc în parte, dar nu în totalitate, valoarea principalului sau a sumelor de plată restante aferente unui pasiv, prin intermediul competenţei menţionate la articolul 63 alineatul (1) litera (e):
a)pasivul este achitat proporţional cu valoarea redusă;
b)instrumentul sau acordul relevant care a dat naştere pasivului iniţial continuă să se aplice în raport cu valoarea reziduală a principalului, sau cu suma de plată restantă aferentă pasivului, sub rezerva unei eventuale modificări a cuantumului dobânzii de plată pentru a ţine cont de reducerea valorii principalului, precum şi sub rezerva oricărei alte modificări ulterioare a clauzelor pe care autoritatea de rezoluţie ar putea să o facă în virtutea competenţei menţionate la articolul 63 alineatul (1) litera (j).
Art. 54: Eliminarea impedimentelor procedurale din calea recapitalizării interne
(1)Fără a aduce atingere articolului 63 alineatul (1) litera (i), statele membre solicită, după caz, instituţiilor şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să deţină în permanenţă o cantitate suficientă de capital social autorizat sau alte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, astfel încât, în cazul în care autoritatea de rezoluţie şi-ar exercita competenţele prevăzute la articolul 63 alineatul (1) literele (e) şi (f) în legătură cu o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau oricare dintre filialele sale, instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să nu fie împiedicată să emită suficiente acţiuni sau alte instrumente de proprietate noi pentru a garanta o conversie eficace a pasivelor în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate.
(2)În contextul elaborării şi actualizării planului de rezoluţie al unei instituţii date sau al unui grup dat, autorităţile de rezoluţie evaluează oportunitatea impunerii asupra instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) a obligaţiei prevăzute la alineatul (1), ţinând cont în special de măsurile de rezoluţie prevăzute în acel plan. Dacă planul de rezoluţie prevede posibilitatea aplicării instrumentului de recapitalizare internă, autorităţile verifică în ce măsură capitalul social autorizat sau alte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt suficiente pentru a acoperi suma cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c).
(3)Statele membre se asigură că propriile documentele constitutive sau propriul statut, inclusiv drepturile de preempţiune ale acţionarilor sau obligaţia de a obţine aprobarea acţionarilor pentru o mărire de capital, nu dau naştere unor obstacole de natură procedurală pentru conversia pasivelor în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate.
(4)Prezentul articol nu aduce atingere modificărilor directivelor 82/891/CEE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE şi Directiva 2012/30/UE enunţate în titlul X din prezenta directivă.
Art. 55: Recunoaşterea contractuală a recapitalizării interne
(1)Statele membre solicită instituţiilor şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) să includă o clauză contractuală prin care creditorul sau partea la acordul ori la instrumentul care creează datoria recunoaşte că datoria respectivă poate face obiectul competenţelor de reducere a valorii şi de conversie şi este de acord să se supună oricărei măsuri de reducere a valorii principalului sau a sumei de plată restante, de conversie sau de anulare luată de o autoritate de rezoluţie care exercită competenţele respective, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile următoare:
a)datoria să nu fie exclusă în temeiul articolului 44 alineatul (2);
b)datoria să nu constituie un depozit menţionat la articolul 108 litera (a);
c)datoria să fie reglementată de dreptul unei ţări terţe;
d)datoria să fie emisă sau contractată după data la care un stat membru aplică prevederile adoptate în vederea transpunerii prezentei secţiuni.
Autorităţile de rezoluţie pot decide că obligaţia din primul paragraf de la prezentul alineat nu se aplică instituţiilor sau entităţilor în cazul cărora cerinţa prevăzută la articolul 45 alineatul (1) este egală cu cuantumul pentru absorbţia pierderilor, astfel cum este definit la articolul 45c alineatul (2) litera (a), cu condiţia ca datoriile care îndeplinesc condiţiile menţionate la primul paragraf şi care nu includ clauza contractuală menţionată la respectivul paragraf să nu fie luate în considerare pentru această cerinţă.
Primul paragraf nu se aplică în cazul în care autoritatea de rezoluţie a unui stat membru stabileşte că datoriile sau instrumentele menţionate la primul paragraf pot face obiectul competenţelor de reducere a valorii şi de conversie exercitate de către autoritatea de rezoluţie dintr-un stat membru în conformitate cu dreptul ţării terţe sau cu un acord cu caracter obligatoriu încheiat cu ţara terţă respectivă.
(2)Statele membre se asigură că, în cazul în care o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) constată că este imposibil, din punct de vedere juridic sau din motive de altă natură, să se includă o clauză prevăzută la alineatul (1) în dispoziţiile contractuale aplicabile unei datorii relevante, instituţia sau entitatea respectivă notifică autorităţii de rezoluţie opinia sa, inclusiv desemnarea categoriei în care se încadrează datoria, precum şi o explicaţie a opiniei. Instituţia sau entitatea furnizează autorităţii de rezoluţie toate informaţiile pe care aceasta le solicită, într-un interval de timp rezonabil, în urma primirii notificării, pentru ca autoritatea de rezoluţie să poată evalua efectul acestei notificări asupra posibilităţii de soluţionare a instituţiei sau entităţii în cauză.
Statele membre se asigură că, în cazul unei notificări în temeiul primului paragraf de la prezentul alineat, obligaţia de a include în dispoziţiile contractuale o clauză prevăzută la alineatul (1) se suspendă automat din momentul în care autoritatea de rezoluţie primeşte notificarea.
În cazul în care concluzionează că nu este imposibil, din punct de vedere juridic sau din motive de altă natură, să se includă în dispoziţiile contractuale o clauză prevăzută la alineatul (1), ţinând seama de necesitatea de a asigura posibilitatea de soluţionare a instituţiei sau a entităţii, autoritatea de rezoluţie solicită, într-un interval de timp rezonabil după notificarea în temeiul primului paragraf, includerea unei astfel de clauze contractuale. Autoritatea de rezoluţie poate, de asemenea, să solicite instituţiei sau entităţii să îşi modifice practicile privind aplicarea derogării de la recunoaşterea contractuală a recapitalizării interne.
Datoriile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat nu includ instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 şi instrumentele de datorie menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 48 subpunctul (ii), în cazul în care respectivele instrumente sunt negarantate. În plus, datoriile menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat sunt de rang superior în raport cu datoriile menţionate la articolul 108 alineatul (2) literele (a), (b) şi (c) şi la articolul 108 alineatul (3).
În cazul în care autoritatea de rezoluţie, fie în contextul evaluării posibilităţii de soluţionare a unei instituţii sau entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) în conformitate cu articolele 15 şi 16, fie în orice alt context, constată că, într-o categorie de datorii care include datorii eligibile, valoarea datoriilor care, în conformitate cu primul paragraf de la prezentul alineat, nu includ clauza contractuală menţionată la alineatul (1), împreună cu datoriile care sunt excluse de la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) sau care sunt susceptibile să fie excluse în conformitate cu articolul 44 alineatul (3), se ridică la peste 10 % din categoria respectivă, autoritatea de rezoluţie evaluează fără întârziere impactul acestui fapt asupra posibilităţii de soluţionare a instituţiei sau entităţii respective, inclusiv impactul asupra posibilităţii de soluţionare datorat riscului de nerespectare a mecanismelor de siguranţă pentru creditori prevăzute la articolul 73 atunci când se aplică competenţele de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor eligibile.
În cazul în care autoritatea de rezoluţie concluzionează pe baza evaluării menţionate la al cincilea paragraf de la prezentul alineat că datoriile care, în conformitate cu primul paragraf, nu includ clauza contractuală menţionată la alineatul (1) creează un obstacol semnificativ în calea posibilităţii de soluţionare, autoritatea de rezoluţie aplică competenţele prevăzute la articolul 17 într-un mod adecvat pentru a elimina acest obstacol din calea posibilităţii de soluţionare.
Datoriile pentru care instituţia sau entitatea menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) nu include în dispoziţiile contractuale clauza prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol sau pentru care, în conformitate cu prezentul alineat, respectiva prevedere nu se aplică, nu sunt luate în calcul pentru cerinţa minimă de fonduri proprii şi datorii eligibile.
(3)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie pot solicita instituţiilor şi entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) să furnizeze autorităţilor un aviz juridic privind caracterul executoriu şi eficacitatea clauzei contractuale menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol.
(4)În cazul în care o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) nu include în dispoziţiile contractuale aplicabile unei datorii relevante o clauză contractuală prevăzută la alineatul (1) de la prezentul articol, acest lucru nu împiedică autoritatea de rezoluţie să îşi exercite competenţele de reducere a valorii şi de conversie în legătură cu datoria respectivă.
(5)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili în detaliu lista datoriilor care fac obiectul excluderii prevăzute la alineatul (1) şi conţinutul clauzei contractuale cerute la alineatul respectiv, luând în considerare diferitele modele de afaceri ale instituţiilor.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 3 iulie 2015.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza în detaliu:
a)condiţiile în care ar fi imposibil, din punct de vedere juridic sau din motive de altă natură, ca o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) să includă clauza contractuală menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol în anumite categorii de datorii;
b)condiţiile pentru ca autoritatea de rezoluţie să solicite includerea clauzei contractuale în temeiul alineatului (2) al treilea paragraf;
c)intervalul de timp rezonabil pentru solicitarea de către autoritatea de rezoluţie a includerii unei clauze contractuale în temeiul alineatului (2) al treilea paragraf.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 28 iunie 2020.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(7)Autoritatea de rezoluţie precizează, acolo unde consideră necesar, categoriile de datorii în cazul cărora o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) poate constata că este imposibil din punct de vedere juridic sau din motive de altă natură să se includă clauza contractuală menţionată la alineatul (1) de la prezentul articol, pe baza condiţiilor precizate în detaliu ca urmare a aplicării alineatului (6).
(8)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica formate şi modele uniforme pentru notificarea autorităţilor de rezoluţie în sensul alineatului (2).
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 28 iunie 2020.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul paragraf de la prezentul alineat, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 56: Instrumente publice de stabilizare financiară
(1)Statele membre pot acorda sprijin financiar public extraordinar prin intermediul unor instrumente suplimentare de stabilizare financiară în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol, articolul 37 alineatul (10) şi cu cadrul Uniunii privind ajutoarele de stat, pentru a participa la rezoluţia unei instituţii sau a unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), inclusiv intervenind direct în vederea evitării lichidării acesteia, cu scopul de a îndeplini obiectivele rezoluţiei menţionate la articolul 31 alineatul (2) în legătură cu statul membru sau cu Uniunea în ansamblul său. O astfel de măsură se ia sub conducerea ministerului competent sau a guvernului în strânsă cooperare cu autoritatea de rezoluţie.
(2)Pentru a asigura eficacitatea instrumentelor publice de stabilizare financiară, statele membre se asigură că ministerele sau guvernele lor competente dispun de competenţele de rezoluţie prevăzute la articolele 63-72 şi se asigură că articolele 66, 68, 83 şi 117 sunt aplicate.
(3)Instrumentele publice de stabilizare financiară se utilizează în ultimă instanţă, în urma evaluării şi valorificării la maximum a celorlalte instrumente de rezoluţie, menţinând, în acelaşi timp, stabilitatea financiară, aşa cum a fost stabilit de ministerul sau guvernul său competent după consultarea cu autoritatea de rezoluţie.
(4)Atunci când se recurge la instrumentele publice de stabilizare financiară, statele membre se asigură că ministerele sau guvernele lor competente şi autoritatea de rezoluţie aplică doar dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de la articolul 32 alineatul (1) precum şi una dintre următoarele condiţii:
a)ministerul competent sau guvernul şi autoritatea de rezoluţie, după consultarea băncii centrale şi a autorităţii competente, stabilesc că aplicarea instrumentelor de rezoluţie nu ar fi suficientă pentru evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilităţii financiare;
b)ministerul competent sau guvernul şi autoritatea de rezoluţie stabilesc că aplicarea instrumentelor de rezoluţie nu ar fi suficientă pentru protejarea interesului public, în cazul în care instituţiei i-a fost deja acordat anterior un aport extraordinar de lichiditate din partea băncii centrale;
c)în ceea ce priveşte instrumentul de trecere temporară în proprietate publică, ministerul competent sau guvernul, după consultarea autorităţii competente şi a autorităţii de rezoluţie, stabileşte că aplicarea instrumentelor de rezoluţie nu ar fi suficientă pentru protejarea interesului public, în cazul în care instituţiei i-a fost deja acordat anterior sprijin financiar public prin intermediul instrumentului de sprijin financiar prin aport de capital.
(5)Instrumentele de stabilizare financiară constau în:
a)instrumentul de sprijin financiar prin aport public de capital prevăzut la articolul 57;
b)instrumentul de trecerea temporară în proprietate publică prevăzut la articolul 58.
Art. 57: Instrumentul de sprijin financiar prin aport public de capital
(1)Respectând legislaţia naţională privind societăţile comerciale, statele membre pot să participe la recapitalizarea unei instituţii sau a unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din prezenta directivă prin aport de capital în schimbul următoarelor instrumente, sub rezerva condiţiilor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013:
a)instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;
b)instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2.
(2)Statele membre se asigură, in măsura în care participarea lor într-o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) o permite, că instituţiile sau entităţile care fac obiectul instrumentului de sprijin financiar prin aport de capital public în conformitate cu prezentul articol sunt administrate în mod profesionist şi comercial.
(3)În cazul în care un stat membru furnizează instrumentul de sprijin financiar prin aport public de capital în conformitate cu prezentul articol, acesta asigură transferul participării într-o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) în sectorul privat imediat ce circumstanţele economice şi financiare o permit.
Art. 58: Instrumentul de trecerea temporară în proprietate publică
(1)Statele membre pot trece temporar în proprietate publică o instituţie sau o entitate menţionată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d).
(2)În acest scop, un stat membru poate face unul sau mai multe ordine de transfer în care beneficiarul transferului este:
a)o persoană desemnată de statul membru; sau
b)o întreprindere deţinută în întregime de statul membru.
(3)Statele membre se asigură că instituţiile sau entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) care fac obiectul instrumentului de trecere temporară în proprietate publică în conformitate cu prezentul articol sunt administrate în mod profesionist şi comercial şi redevin private imediat ce circumstanţele economice şi financiare o permit.