Art. 48. - Art. 48: Ordinea reducerii valorii contabile şi a conversiei - Directiva 2014/59/UE/15-mai-2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului
Acte UE
Jurnalul Oficial 173L
În vigoare Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 48: Ordinea reducerii valorii contabile şi a conversiei
(1)Statele membre se asigură că, la aplicarea instrumentului de recapitalizare internă, autorităţile de rezoluţie exercită competenţele de reducere a valorii contabile şi de conversie, sub rezerva oricăror excluderi menţionate la articolul 44 alineatele (2) şi (3), cu respectarea următoarele cerinţe:
a)instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază sunt reduse în conformitate cu articolul 60 alineatul (1) litera (a);
b)dacă şi numai dacă reducerea totală în temeiul literei (a) este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc valoarea contabilă a principalului acelor instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, în măsura în care este necesar şi în limitele capacităţii acestora;
c)dacă şi numai dacă reducerea totală în temeiul literelor (a) şi (b) este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc valoarea contabilă a principalului acelor instrumente de fonduri proprii de nivel 2, în măsura în care este necesar şi în limitele capacităţii acestora;
d)dacă şi numai dacă deprecierea totală a acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate şi a instrumentelor de capital relevante în temeiul literelor (a), (b) şi (c) este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc, în măsura în care este necesar, principalul datoriilor subordonate care nu reprezintă instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2, în conformitate cu ierarhia creanţelor din procedura obişnuită de insolvenţă, coroborat cu reducerea valorii contabile prevăzută la literele (a), (b) şi (c), pentru a obţine cuantumul agregat menţionat la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c);
e)dacă şi numai dacă reducerea totală a valorii acţiunilor sau a altor instrumente de proprietate, a instrumentelor de capital relevante şi a datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne în temeiul literelor (a)-(d) de la prezentul alineat este inferioară sumei cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c), autorităţile reduc în măsura în care este necesar, conform articolului 44, valoarea principalului sau a sumei de plată restante aferente datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne rămase, inclusiv instrumentelor de datorie menţionate la articolul 108 alineatul (3), în conformitate cu ierarhia creanţelor în procedurile obişnuite de insolvenţă, inclusiv cu ordinea de prioritate a depozitelor prevăzute la articolul 108, în combinaţie cu reducerea valorii prevăzută la literele (a)-(d) de la prezentul alineat, pentru a obţine suma cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c).
(2)La aplicarea competenţelor de reducere a valorii contabile sau de conversie, autorităţile de rezoluţie alocă pierderile reprezentate de suma cuantumurilor menţionate la articolul 47 alineatul (3) literele (b) şi (c) în mod egal între acţiuni sau alte instrumente de proprietate şi datorii care pot face obiectul recapitalizării interne de acelaşi rang, prin reducerea în mod egal a principalului sau a sumei de plată restante aferente acţiunilor sau altor instrumente de proprietate şi datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne respective, proporţional cu valoarea acestora, cu excepţia cazului în care se permite o repartiţie diferită a pierderilor între pasivele de acelaşi rang în situaţiile menţionate la articolul 44 alineatul (3).
Prezentul alineat nu împiedică acordarea unui tratament mai favorabil pasivelor care au fost excluse de la recapitalizarea internă în conformitate cu articolul 44 alineatele (2) şi (3), în comparaţie cu datoriile care pot face obiectul recapitalizării interne de acelaşi nivel ierarhic, în cadrul unei proceduri de insolvenţă obişnuite.
(3)Înainte de a aplica reducerea valorii contabile sau conversia menţionată la alineatul (1) litera (e), autorităţile de rezoluţie convertesc sau reduc valoarea contabilă a principalului instrumentelor menţionate la alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), atunci când aceste instrumente conţin următoarele clauze şi nu au fost deja convertite:
a)reducerea valorii principalului instrumentului, în caz de producere a unui eveniment care afectează situaţia financiară, solvabilitatea sau fondurile proprii ale instituţiei sau entităţii menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d);
b)conversia instrumentelor în acţiuni sau în alte instrumente de proprietate, în caz de producere a unui astfel de eveniment.
(4)În cazul în care valoarea contabilă a principalului unui instrument a fost redusă, dar nu la zero, în conformitate cu clauzele menţionate la alineatul (3) litera (a) înainte de aplicarea recapitalizării interne în conformitate cu alineatul (1), autorităţile de rezoluţie exercită competenţele de reducere a valorii contabile şi de conversie în ceea ce priveşte valoarea reziduală a principalului în cauză, în conformitate cu alineatul (1).
(5)Atunci când decide dacă pasivele trebuie reduse sau convertite în titluri de capital, autorităţile de rezoluţie nu convertesc o categorie de pasive în timp ce o altă categorie de pasive, care este subordonată primei, rămâne în esenţă neconvertită în titluri de capital sau fără reducerea valorii, cu excepţia unor dispoziţii contrare în temeiul articolului 44 alineatele (2) şi (3).
(6)În sensul prezentului articol, până la 3 ianuarie 2016, ABE emite orientări în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 pentru orice interpretare referitoare la interacţiunile dintre dispoziţiile prezentei directive şi cele ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 şi Directivei 2013/36/UE.
(7)Statele membre se asigură că, în cazul entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d), toate creanţele care provin din elementele de fonduri proprii au, în legislaţia naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate inferior oricărei creanţe care nu provine dintr-un element de fonduri proprii.
În sensul primului paragraf, în măsura în care un instrument este numai parţial recunoscut drept element de fonduri proprii, întregul instrument este tratat ca o creanţă care rezultă dintr-un element de fonduri proprii şi îi este atribuit un rang de prioritate inferior oricărei creanţe care nu rezultă dintr-un element de fonduri proprii.