Art. 45h. - Art. 45 h : Procedura de stabilire a cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile - Directiva 2014/59/UE/15-mai-2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 45h: Procedura de stabilire a cerinţei minime de fonduri proprii şi datorii eligibile
(1)Autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie a grupului, în cazul în care este diferită de cea dintâi, şi autorităţile de rezoluţie responsabile pentru filialele unui grup de rezoluţie care face obiectul cerinţei menţionate la articolul 45f la nivel individual fac tot posibilul pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la:
a)cuantumul cerinţei aplicate la nivelul consolidat al grupului de rezoluţie pentru fiecare entitate de rezoluţie; şi
b)cuantumul cerinţei aplicate la nivel individual fiecărei entităţi a unui grup de rezoluţie care nu este o entitate de rezoluţie.
Decizia comună asigură respectarea articolelor 45e şi 45f şi este motivată temeinic şi se transmite:
(a)entităţii de rezoluţie de către autoritatea sa de rezoluţie;
(b)entităţilor unui grup de rezoluţie care nu sunt entităţi de rezoluţie de către autorităţile de rezoluţie ale entităţilor respective;
(c)întreprinderii-mamă din Uniune aparţinând grupului de către autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie, în cazul în care întreprinderea-mamă din Uniune nu este ea însăşi o entitate de rezoluţie din acelaşi grup de rezoluţie.
Decizia comună luată în conformitate cu prezentul articol poate prevedea ca, în cazul în care sunt în concordanţă cu strategia de rezoluţie, iar entitatea de rezoluţie nu a achiziţionat direct sau indirect suficiente instrumente care respectă articolul 45f alineatul (2), cerinţele menţionate la articolul 45c alineatul (7) să fie îndeplinite parţial de către filială în conformitate cu articolul 45f alineatul (2), cu instrumente emise pentru şi achiziţionate de către entităţi care nu aparţin grupului de rezoluţie.
(2)În cazul în care mai multe entităţi din categoria G-SII care fac parte din aceeaşi G-SII sunt entităţi de rezoluţie sau entităţi dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune, autorităţile de rezoluţie menţionate la alineatul (1) discută şi, după caz şi în concordanţă cu strategia de rezoluţie a G-SII, convin asupra aplicării articolului 72e din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 şi asupra oricărei ajustări menite să reducă la minimum sau să elimine diferenţa dintre suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (a) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru entităţile individuale de rezoluţie sau entităţile dintr-o ţară terţă şi suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (b) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
O astfel de ajustare se poate aplica în următoarele condiţii:
a)ajustarea se poate aplica în ceea ce priveşte diferenţele de calcul al cuantumurilor totale ale expunerii la risc între statele membre sau ţările terţe relevante, ajustând nivelul cerinţei;
b)ajustarea nu se aplică pentru a elimina diferenţele care rezultă din expunerile între grupuri de rezoluţie.
Suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (a) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru entităţile individuale de rezoluţie sau entităţile dintr-o ţară terţă care ar fi entităţi de rezoluţie dacă ar fi stabilite în Uniune nu este mai mică decât suma cuantumurilor menţionate la articolul 45d alineatul (4) litera (b) din prezenta directivă şi la articolul 12a litera (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(3)Dacă decizia comună sus-menţionată nu este luată în termen de patru luni, se adoptă o decizie în conformitate cu alineatele (4)-(6).
(4)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni ca urmare a unui dezacord privind o cerinţă consolidată care se aplică grupului de rezoluţie menţionată la articolul 45e, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie ia o decizie privind respectiva cerinţă după ce a ţinut cont în mod corespunzător de:
a)evaluarea entităţilor din grupul de rezoluţie care nu sunt entităţi de rezoluţie, efectuată de către autorităţile de rezoluţie relevante;
b)avizul autorităţii de rezoluţie a grupului, în cazul în care această autoritate este diferită de autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie.
În cazul în care, până la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile de rezoluţie vizate aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie îşi amână decizia şi aşteaptă orice decizie pe care o poate lua ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând propria sa decizie în conformitate cu decizia ABE.
Decizia ABE ţine cont de primul paragraf literele (a) şi (b).
Perioada de patru luni se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună.
Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Dacă ABE nu ia o decizie în termen de o lună de la sesizarea problemei, se aplică decizia autorităţii de rezoluţie a entităţii de rezoluţie.
(5)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni ca urmare a unui dezacord privind nivelul cerinţei menţionate la articolul 45f care urmează să se aplice în mod individual oricărei entităţi a unui grup de rezoluţie, autoritatea de rezoluţie a respectivei entităţi ia decizia dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de mai jos:
a)opiniile şi rezervele exprimate în scris de autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie au fost luate în considerare în mod corespunzător; şi
b)în cazul în care autoritatea de rezoluţie a grupului este diferită de autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie, opiniile şi rezervele exprimate în scris de autoritatea de rezoluţie a grupului au fost luate în considerare în mod corespunzător.
În cazul în care, până la finalul perioadei de patru luni, autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile de rezoluţie responsabile pentru filiale la nivel individual îşi amână deciziile şi aşteaptă orice decizie pe care o poate lua ABE în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat, adoptând propriile lor decizii în conformitate cu decizia ABE. Decizia ABE ţine cont de primul paragraf literele (a) şi (b).
Perioada de patru luni se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1093/2010. ABE adoptă propria decizie în termen de o lună.
Problema nu poate fi adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Autoritatea de rezoluţie a entităţii de rezoluţie sau autoritatea de rezoluţie a grupului nu aduce problema în atenţia ABE în vederea medierii cu caracter obligatoriu în cazul în care nivelul stabilit de autoritatea de rezoluţie a filialei:
(a)se încadrează în limita a 2 % din cuantumul total al expunerii la risc calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al cerinţei menţionate la articolul 45e; şi
(b)respectă articolul 45c alineatul (7).
Dacă ABE nu îşi adoptă decizia în termen de o lună, se aplică deciziile autorităţilor de rezoluţie ale filialelor. Decizia comună şi orice decizie luată în lipsa unei decizii comune sunt revizuite şi, după caz, actualizate periodic.
(6)În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de patru luni ca urmare a unui dezacord privind nivelul cerinţei consolidate care se aplică grupului de rezoluţie şi nivelul cerinţei care urmează să se aplice în mod individual entităţilor grupului de rezoluţie, se aplică următoarele dispoziţii:
a)se ia o decizie cu privire la nivelul cerinţei care urmează să se aplice în mod individual filialelor grupului de rezoluţie, în conformitate cu alineatul (5);
b)se ia o decizie privind nivelul cerinţei consolidate care se aplică grupului de rezoluţie în conformitate cu alineatul (4).
(7)Decizia comună menţionată la alineatul (1) şi orice decizie luată de autorităţile de rezoluţie menţionate la alineatele (4), (5) şi (6) în lipsa unei decizii comune au caracter obligatoriu pentru autorităţile de rezoluţie vizate.
Decizia comună şi orice decizie luată în lipsa unei decizii comune sunt revizuite şi, după caz, actualizate periodic.
(8)Autorităţile de rezoluţie, în coordonare cu autorităţile competente, solicită şi verifică respectarea de către entităţi a cerinţei menţionate la articolul 45 alineatul (1) şi iau toate deciziile în conformitate cu prezentul articol, în paralel cu elaborarea şi actualizarea planurilor de rezoluţie.