Titlul vi - RELAŢII CU ŢĂRI TERŢE - Directiva 2014/59/UE/15-mai-2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
TITLUL VI:RELAŢII CU ŢĂRI TERŢE
Art. 93: Acorduri cu ţări terţe
(1)În conformitate cu articolul 218 din TFUE, Comisia poate înainta Consiliului propuneri în vederea negocierii unor acorduri cu una sau mai multe ţări terţe referitoare la modalităţile de cooperare dintre autorităţile de rezoluţie şi autorităţile relevante din ţări terţe, printre altele, cu scopul de a face schimb de informaţii referitor la planificarea redresării şi rezoluţiei în ceea ce priveşte instituţiile, instituţiile financiare, întreprinderile-mamă şi instituţiile din ţări terţe, în special în următoarele situaţii:
a)în cazurile în care o instituţie-mamă dintr-o ţară terţă are instituţii-filiale sau sucursale în situaţia în care sucursalele respective sunt considerate semnificative în două sau mai multe state membre;
b)în cazurile în care o întreprindere-mamă care este stabilită într-un stat membru şi are o filială sau o sucursală semnificativă în cel puţin un alt stat membru deţine una sau mai multe instituţii-filiale în ţări terţe;
c)în cazurile în care o instituţie care este stabilită într-un stat membru şi are o întreprindere-mamă, o filială sau o sucursală semnificativă în cel puţin un alt stat membru deţine una sau mai multe sucursale într-una sau mai multe ţări terţe.
(2)Acordurile menţionate la alineatul (1) îşi propun să garanteze în special instituirea de procese şi mecanisme între autorităţile de rezoluţie şi autorităţile relevante din ţări terţe în vederea cooperării pentru îndeplinirea a unor sau tuturor sarcinilor şi exercitarea a unor sau tuturor competenţelor prevăzute la articolul 97.
(3)Acordurile menţionate la alineatul (1) nu conţin dispoziţii care să vizeze în mod individual vreo instituţie, instituţie financiară, întreprindere-mamă sau instituţie dintr-o ţară terţă.
(4)Statele membre pot încheia acorduri bilaterale cu o ţară terţă în ceea ce priveşte aspectele menţionate la alineatele (1) şi (2) până la data intrării în vigoare a unuia dintre acordurile menţionate la alineatul (1) cu ţara terţă relevantă, în măsura în care acordurile bilaterale respective sunt conforme cu prezentul titlu.
Art. 94: Recunoaşterea şi executarea procedurilor de rezoluţie din ţări terţe
(1)Prezentul articol se aplică procedurilor de rezoluţie din ţări terţe cu excepţia cazului în care intră în vigoare un acord internaţional menţionat la articolul 93 alineatul (1) cu ţara terţă relevantă şi până la momentul intrării în vigoare a acestui acord. Prezentul articol se aplică şi ulterior intrării în vigoare a unui acord internaţional, menţionat la articolul 93 alineatul (1), cu ţara terţă relevantă, în măsura în care recunoaşterea şi executarea procedurilor de rezoluţie din ţara terţă nu sunt reglementate prin acordul respectiv.
(2)În cazul în care există un colegiu de rezoluţie european înfiinţat în conformitate cu articolul 89, acesta adoptă o decizie comună cu privire la oportunitatea recunoaşterii, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 95, a procedurilor de rezoluţie ale ţărilor terţe privind instituţiile sau întreprinderile-mamă din ţările terţe care:
a)au filiale din Uniune stabilite în două sau mai multe state membre sau sucursale din Uniune situate şi considerate semnificative de două sau mai multe state membre; sau
b)deţin, în orice alt mod, active, drepturi sau pasive situate în două sau mai multe state membre sau sunt reglementate de dreptul statelor membre respective.
În cazul în care se adoptă decizia comună privind recunoaşterea procedurilor de rezoluţie din ţări terţe, autorităţile de rezoluţie naţionale relevante fac demersuri pentru executarea procedurilor de rezoluţie recunoscute din ţări terţe, în conformitate cu dreptul intern.
(3)Dacă autorităţile de rezoluţie care fac parte din colegiul de rezoluţie european nu iau o decizie comună, sau dacă nu există un colegiu de rezoluţie european, fiecare autoritate de rezoluţie implicată ia o decizie cu privire la oportunitatea recunoaşterii şi a executării, cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 95, a procedurilor de rezoluţie din ţări terţe privind o instituţie sau o întreprindere-mamă dintr-o ţară terţă.
Decizia ţine seama în mod corespunzător de interesele fiecărui stat membru în care îşi desfăşoară activitatea o instituţie sau o întreprindere-mamă dintr-o ţară terţă şi în special de impactul potenţial al recunoaşterii şi al executării procedurilor de rezoluţie din ţări terţe asupra celorlalte părţi ale grupului şi a stabilităţii financiare din statele membre respective.
(4)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie sunt cel puţin abilitate să aplice următoarele măsuri:
a)exercitarea competenţelor de rezoluţie în legătură cu următoarele:
(i)active ale unei instituţii sau întreprinderi-mamă dintr-o ţară terţă care sunt situate în statul membru al autorităţii de rezoluţie sau sunt reglementate de legislaţia acestuia;
(ii)drepturi sau pasive ale unei instituţii dintr-o ţară terţă care sunt înregistrate de sucursala din Uniune în statul membru al autorităţii de rezoluţie sau sunt reglementate de legislaţia acestuia ori pentru care există creanţe cu titlu executoriu privind astfel de drepturi sau pasive în statul membru al autorităţii de rezoluţie;
b)efectuarea transferului de acţiuni sau instrumente de proprietate într-o filială din Uniune stabilită în statul membru de desemnare, inclusiv solicitând unei alte persoane să ia măsuri pentru efectuarea acestui transfer;
c)exercitarea competenţelor prevăzute la articolul 69, 70 sau 71 în legătură cu drepturile oricărei părţi dintr-un contract cu o entitate menţionată la alineatul (2) din prezentul articol, atunci când aceste competenţe sunt necesare pentru a executa proceduri de rezoluţie din ţări terţe; şi
d)retragerea caracterului executoriu al oricărui drept contractual de a rezilia, lichida sau accelera contracte, de a aduce atingere drepturilor contractuale ale entităţilor menţionate la alineatul (2) şi ale altor entităţi din grup, în cazul în care un astfel de drept decurge din măsurile de rezoluţie luate cu privire la instituţia dintr-o ţară terţă, întreprinderea-mamă a entităţilor respective sau la alte entităţi din grup, fie de autoritatea de rezoluţie din ţara terţă, fie în temeiul cerinţelor legale sau de reglementare privind mecanismele de rezoluţie din ţara respectivă, cu condiţia să fie în continuare îndeplinite obligaţiile materiale stabilite prin contract, inclusiv obligaţiile de plată şi de livrare şi furnizarea de garanţii.
(5)Autorităţile de rezoluţie pot lua, pentru a apăra interesele publice după caz, măsuri de rezoluţie cu privire la o întreprindere-mamă în cazul în care autoritatea competentă din ţara terţă relevantă stabileşte că o instituţie care este înregistrată în ţara terţă respectivă sa îndeplineşte condiţiile pentru declanşarea procedurii de rezoluţie în conformitate cu legislaţia ţării terţe respective. În acest scop, statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie au competenţa de a utiliza orice competenţe în materie de rezoluţie cu privire la respectiva întreprindere-mamă şi se aplică articolul 68.
(6)Recunoaşterea şi executarea procedurilor de rezoluţie din ţări terţe nu aduc atingere procedurilor obişnuite de insolvenţă în temeiul dreptului intern care sunt aplicabile, după caz, în conformitate cu prezenta directivă.
Art. 95: Dreptul de a refuza recunoaşterea sau executarea procedurilor de rezoluţie din ţări terţe
După consultarea altor autorităţi de rezoluţie, în cazul în care un colegiu de rezoluţie european este stabilit prin articolul 89, autoritatea de rezoluţie poate refuza recunoaşterea sau executarea procedurilor de rezoluţie din ţări terţe în conformitate cu articolul 94 alineatul (2), în cazul în care consideră:
a)că procedurile de rezoluţie din ţara terţă ar avea efecte negative asupra stabilităţii financiare din statul membru în care îşi are sediul autoritatea de rezoluţie sau că procedurile respective ar avea efecte negative asupra stabilităţii financiare din alte state membre;
b)că pentru realizarea unuia sau mai multora dintre obiectivele rezoluţiei este necesară luarea unei măsuri de rezoluţie independente în conformitate cu articolul 96 în raport cu o sucursală din Uniune;
c)creditorii, inclusiv în special deponenţii localizaţi sau care trebuie plătiţi într-un stat membru ar beneficia de acelaşi tratament ca cel al creditorilor din ţara terţă şi deponenţii cu drepturi legale similare conform procedurii de rezoluţie din ţara terţă de origine.
d)că recunoaşterea sau executarea procedurii de rezoluţie din ţara terţă ar avea implicaţii fiscale semnificative pentru statul membru; sau
e)că efectele unei asemenea recunoaşteri sau executări ar contraveni dreptului intern.
Art. 96: Rezoluţia sucursalelor din Uniune
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie deţin competenţele necesare pentru a lua măsuri în raport cu o sucursală din Uniune care nu face obiectul niciunei proceduri de rezoluţie dintr-o ţară terţă sau face obiectul unei proceduri dintr-o ţară terţă şi că se aplică una din situaţiile specificate la articolul 95.
Statele membre se asigură că articolul 68 se aplică exercitării acestor competenţe.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie sunt abilitate să exercite competenţele prevăzute la alineatul (1) în cazul în care acestea consideră că aplicarea unei măsuri este necesară în interesul public şi dacă cel puţin una dintre următoarele condiţii este îndeplinită:
a)sucursala din Uniune nu mai îndeplineşte sau riscă să nu îndeplinească condiţiile impuse de dreptul intern pentru autorizare şi funcţionare în statul membru respectiv şi nu există nicio perspectivă conform căreia vreo măsură de supraveghere, ori vreo măsură a sectorului privat ori vreo măsură întreprinsă de ţara terţă relevantă ar putea restabili conformitatea sucursalei sau preveni intrarea sa în dificultate, într-un interval de timp rezonabil;
b)instituţia din ţara terţă nu este, în opinia autorităţii de rezoluţie, capabilă sau dispusă, sau riscă să se afle în incapacitate de a-şi achita obligaţiile faţă de creditorii din Uniune, sau obligaţiile create sau înregistrate prin sucursala sa, pe măsură ce ele devin exigibile, iar autoritatea de rezoluţie este convinsă că nicio procedură de rezoluţie sau de insolvenţă dintr-o ţară terţă nu a fost sau nu va fi declanşată în legătură cu respectiva instituţie din ţara terţă într-un interval de timp rezonabil;
c)autoritatea relevantă din ţara terţă a iniţiat o procedură de rezoluţie din ţara terţă în legătură cu instituţia din ţara terţă sau a notificat autorităţii de rezoluţie intenţia sa de a iniţia o astfel de procedură.
(3)În cazul în care ia o măsură independentă în legătură cu o sucursală din Uniune, o autoritate de rezoluţie are în vedere obiectivele rezoluţiei şi ia măsura în conformitate cu următoarele principii şi cerinţe, în măsura în care acestea sunt relevante:
a)principiile stabilite la articolul 34;
b)cerinţele referitoare la aplicarea instrumentelor de rezoluţie menţionate în capitolul III din titlul IV.
Art. 97: Cooperarea cu autorităţile din ţări terţe
(1)Prezentul articol se aplică în legătură cu cooperarea cu ţările terţe cu excepţia cazului în care intră în vigoare acordul internaţional menţionat la articolul 93 alineatul (1) cu ţara terţă relevantă şi până la momentul intrării în vigoare a acestui acord. Prezentul articol se aplică şi ulterior intrării în vigoare a unui acord internaţional, prevăzut la articolul 93 alineatul (1), cu ţara terţă relevantă, în măsura în care obiectul prezentului articol nu este reglementat prin acordul respectiv.
(2)ABE poate să încheie acorduri-cadru de cooperare neobligatorii cu următoarele autorităţi relevante din ţările terţe:
a)în cazurile în care o filială din Uniune este stabilită în două sau mai multe state membre, autorităţile relevante din ţara terţă în care este stabilită întreprinderea-mamă sau o societate menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (c) şi (d);
b)în cazurile în care o instituţie dintr-o ţară terţă îşi desfăşoară activitatea prin sucursale din Uniune în două sau mai multe state membre, autoritatea relevantă a ţării terţe în care este stabilită respectiva instituţie;
c)în cazurile în care o întreprindere-mamă sau o societate menţionată la articolul 1 alineatul (1) literele (c) şi (d) stabilite într-un stat membru cu o instituţie-filială sau cu o sucursală semnificativă într-un alt stat membru are, de asemenea, una sau mai multe instituţii-filiale în ţări terţe, autorităţile relevante din ţările terţe în care au fost stabilite respectivele instituţii-filiale;
d)în cazurile în care o instituţie cu o instituţie-filială sau cu o sucursală semnificativă într-un alt stat membru a înfiinţat una sau mai multe sucursale într-una sau mai multe ţări terţe, autorităţile relevante din ţările terţe în care au fost situate respectivele sucursale.
Acordurile menţionate la prezentul alineat nu vizează instituţii în mod individual. Aceste acorduri nu impun obligaţii legale pentru statele membre.
(3)Acordurile-cadru de cooperare menţionate la alineatul (2) instituie procese şi acorduri între autorităţile participante privind schimbul de informaţii necesare pentru cooperarea pentru îndeplinirea parţială sau integrală a următoarelor sarcini şi pentru exercitarea unor sau tuturor competenţelor următoare în raport cu instituţiile menţionate la alineatul (2) literele (a)-(d) sau cu grupurile care le includ:
a)elaborarea de planuri de rezoluţie în conformitate cu articolele 10-13 şi cu cerinţe similare impuse de legislaţia ţărilor terţe relevante;
b)evaluarea posibilităţilor de soluţionare ale acestor instituţii şi grupuri în conformitate cu articolele 15 şi 16 şi cu cerinţe similare impuse de legislaţia ţărilor terţe relevante;
c)aplicarea competenţelor de abordare sau înlăturare a obstacolelor din calea posibilităţilor de soluţionare în conformitate cu articolele 17 şi 18 şi a oricăror alte competenţe similare prevăzute de legislaţia ţărilor terţe relevante;
d)aplicarea măsurilor de intervenţie timpurie în conformitate cu articolul 27 şi a oricăror alte competenţe similare prevăzute de legislaţia ţărilor terţe relevante;
e)aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor de rezoluţie, precum şi a unor competenţe similare care pot fi exercitate de către autorităţile relevante din ţara terţă.
(4)Autorităţile competente sau, după caz, autorităţile de rezoluţie încheie acorduri de cooperare neobligatorii în conformitate cu acordul-cadru încheiat de ABE cu autorităţile relevante din ţările terţe menţionate la alineatul (2).
Prezentul articol nu împiedică statele membre sau autorităţile competente ale acestora să încheie acorduri bilaterale sau multilaterale cu ţări terţe, în conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(5)Acordurile de cooperare încheiate între autorităţile de rezoluţie ale statelor membre şi cele ale ţărilor terţe în conformitate cu prezentul articol pot să includă dispoziţii privind următoarele aspecte:
a)schimbul de informaţii necesar pentru pregătirea şi actualizarea planurilor de rezoluţie;
b)consultarea şi cooperarea pentru elaborarea planurilor de rezoluţie, inclusiv a principiilor care guvernează exercitarea competenţelor menţionate la articolele 94 şi 96 şi a unor competenţe similare prevăzute de legislaţia ţărilor terţe relevante;
c)schimbul de informaţii necesare pentru aplicarea instrumentelor de rezoluţie şi exercitarea competenţelor de rezoluţie şi a unor competenţe similare prevăzute de legislaţia ţărilor terţe relevante;
d)avertizări timpurii adresate părţilor la acordul de cooperare sau consultarea acestora înainte de luarea oricărei măsuri importante în temeiul prezentei directive sau al legislaţiei ţărilor terţe relevante în raport cu instituţia sau grupul care face obiectul acordului;
e)coordonarea comunicărilor publice în cazul luării unor măsuri comune de rezoluţie;
f)procedurile şi acordurile privind schimbul de informaţii şi cooperarea în conformitate cu literele (a)-(e), inclusiv, după caz, prin instituirea şi utilizarea unor grupuri de gestionare a crizelor.
(6)Statele membre notifică ABE în legătură cu toate acordurile de cooperare încheiate de autorităţile de rezoluţie şi autorităţile competente în conformitate cu prezentul articol.
Art. 98: Confidenţialitate
(1)Statele membre se asigură că autorităţile de rezoluţie, autorităţile competente şi ministerele competente fac schimb de informaţii confidenţiale, care includ şi planuri de redresare, cu autorităţile relevante din ţările terţe numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)autorităţile ţărilor terţe respective fac obiectul unor cerinţe şi standarde în materie de secret profesional care sunt considerate a fi, în opinia tuturor autorităţilor implicate, cel puţin echivalente cu cele impuse la articolul 84;
În cazul în care schimbul de informaţii se referă la date cu caracter personal, procesarea şi transmiterea acestor date către autorităţile ţărilor terţe fac obiectul dreptului în vigoare la nivelul Uniunii şi la cel naţional în ceea ce priveşte protecţia datelor.
b)informaţiile sunt necesare pentru îndeplinirea de către autorităţile relevante din ţările terţe a funcţiilor de rezoluţie prevăzute de dreptul intern al acestora care sunt comparabile cu cele prevăzute în prezenta directivă şi, sub rezerva dispoziţiilor prezentului alineat litera (a), informaţiile nu sunt utilizate în niciun alt scop.
(2)În cazul în care informaţiile confidenţiale provin de la un alt stat membru, autorităţile de rezoluţie, autorităţile competente şi ministerele competente nu divulgă aceste informaţii autorităţilor relevante din ţările terţe decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)autoritatea relevantă a statului membru din care provin informaţiile (denumită în continuare "autoritatea de origine") este de acord cu această divulgare;
b)informaţiile sunt divulgate doar în scopurile permise de către autoritatea de origine.
(3)În sensul prezentului articol, informaţiile sunt considerate confidenţiale dacă ele fac obiectul cerinţelor de confidenţialitate în temeiul dreptului Uniunii.