Art. 77. - Art. 77: Protecţie pentru garanţiile financiare şi acordurile de compensare şi compensare reciprocă - Directiva 2014/59/UE/15-mai-2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
Art. 77: Protecţie pentru garanţiile financiare şi acordurile de compensare şi compensare reciprocă
(1)Statele membre se asigură că există o protecţie adecvată în cazul contractelor de garanţie financiară cu transfer de proprietate şi al acordurilor de compensare reciprocă şi al acordurilor de compensare pentru a preveni transferul unei părţi, dar nu a totalităţii drepturilor şi pasivelor protejate în temeiul unui astfel de contract sau acord, între instituţia aflată în rezoluţie şi o altă persoană, precum şi modificarea sau rezilierea acestor drepturi şi datorii protejate în temeiul unui contract de garanţie financiară cu transfer de proprietate sau al unui acord de compensare reciprocă şi al acordurilor de compensare prin exercitarea competenţelor auxiliare.
În sensul primului paragraf, drepturile şi pasivele trebuie să fie considerate ca fiind protejate în temeiul unui astfel de acord în cazul în care părţile la acord au dreptul la compensarea sau compensarea reciprocă a acestor drepturi şi pasive.
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), atunci când este necesar pentru asigurarea disponibilităţii depozitelor acoperite, autoritatea de rezoluţie poate:
a)să transfere depozite acoperite care fac parte din mecanismele menţionate alineatul (1) fără a transfera alte active, drepturi şi pasive care fac parte din acelaşi mecanism; şi
b)să transfere, să modifice sau să rezilieze acele active, drepturi sau pasive fără a transfera depozitele acoperite.