Titlul vii - MECANISMELE DE FINANŢARE - Directiva 2014/59/UE/15-mai-2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii şi de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului şi a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE şi 2013/36/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European şi ale Consiliului

Acte UE

Jurnalul Oficial 173L

În vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2025
TITLUL VII:MECANISMELE DE FINANŢARE
Art. 99: Sistemul european al mecanismelor de finanţare
Se instituie sistemul european al mecanismelor de finanţare, care se compune din:
a)mecanismele de finanţare naţionale instituite în conformitate cu articolul 100;
b)împrumuturile dintre mecanismele de finanţare naţionale prevăzute la articolul 106;
c)mutualizarea mecanismelor de finanţare naţionale în cazul rezoluţiei grupurilor conform prevederilor articolului 107.
Art. 100: Cerinţa privind instituirea de mecanisme de finanţare a rezoluţiei
(1)Statele membre instituie unul sau mai multe mecanisme de finanţare în scopul asigurării aplicării efective a instrumentelor şi competenţelor de rezoluţie de către autoritatea de rezoluţie.
Statele membre se asigură că utilizarea mecanismelor de finanţare poate fi declanşată de către o autoritate publică desemnată sau de o autoritate învestită cu competenţe administrative publice.
Mecanismele de finanţare trebuie utilizate doar în conformitate cu obiectivele rezoluţiei şi cu principiile stipulate la articolele 31 şi 34.
(2)Statele membre pot folosi aceeaşi structură administrativă ca şi mecanismele lor de finanţare pentru schema lor de garantare a depozitelor.
(3)Statele membre se asigură că mecanismele de finanţare dispun de resurse de finanţare adecvate.
(4)În sensul alineatului (3), mecanismele de finanţare dispună în special de competenţa de a:
a)percepe contribuţii ex ante menţionate la articolul 103, în vederea atingerii nivelului-ţintă menţionat la articolul 102;
b)percepe contribuţii ex post extraordinare, menţionate la articolul 104, în cazul în care contribuţiile menţionate la litera (a) sunt insuficiente; şi
c)contracta împrumuturi şi de a obţine alte forme de sprijin menţionate la articolul 105.
(5)Cu excepţia cazurilor permise în temeiul alineatului (6), fiecare stat membru îşi instituie mecanismele de finanţare naţionale printr-un fond a cărui utilizare poate fi declanşată de autoritatea sa de rezoluţie, în scopurile prevăzute la articolul 101 alineatul (1).
(6)Fără a aduce atingere alineatului (5) din prezentul articol, un stat membru poate, în scopul de a-şi îndeplini obligaţiile în temeiul prezentului articol alineatul (1), să îşi instituie mecanisme de finanţare naţionale prin contribuţii obligatorii din partea instituţiilor care sunt autorizate pe teritoriul său; contribuţiile respective au la bază criteriile menţionate la articolul 103 alineatul (7) şi nu sunt deţinute printr-un fond controlat de autoritatea sa de rezoluţie, dacă toate condiţiile următoare sunt îndeplinite:
a)suma percepută prin contribuţii este cel puţin egală cu suma care se impune a fi percepută în temeiul articolului 102;
b)autoritatea de rezoluţie a statului membru are dreptul la o sumă egală cu valoarea respectivelor contribuţii, pe care statul membru o pune imediat la dispoziţia autorităţii de rezoluţie în cauză la solicitarea acesteia din urmă, pentru a fi utilizate exclusiv în scopurile prevăzute la articolul 101;
c)statul membru notifică Comisiei decizia sa de a se prevala de competenţa discreţionară de a-şi structura mecanismele de finanţare în conformitate cu prezentul alineat;
d)statul membru notifică Comisiei cel puţin anual suma menţionată la litera (b); şi
e)cu excepţia cazurilor prevăzute în prezentul alineat, mecanismele de finanţare respectă articolele 99-102, articolul 103 alineatele (1)-(4) şi (6) şi articolele 104-109.
În sensul prezentului alineat, printre mijloacele financiare disponibile de care se ţine seama pentru a atinge nivelul-ţintă specificat la articolul 102 se pot număra contribuţii obligatorii ale oricărei scheme de contribuţii obligatorii instituite de un stat membru între 17 iunie 2010 şi 2 iulie 2014 din partea instituţiilor de pe teritoriul său, cu scopul de a acoperi costurile aferente riscului sistemic, intrării în dificultate şi rezoluţiei instituţiilor, cu condiţia ca statul membru să respecte prevederile din prezentul titlu. Contribuţiile la schemele de garantare a depozitelor nu sunt luate în considerare în ceea ce priveşte atingerea nivelului-ţintă pentru mecanismele de finanţare a rezoluţiei prevăzut la articolul 102.
Art. 101: Utilizarea mecanismelor de finanţare a rezoluţiei
(1)Mecanismele de finanţare instituite conform articolului 100 pot fi utilizate de autoritatea de rezoluţie numai în măsura necesară pentru a asigura aplicarea efectivă a instrumentelor de rezoluţie, în următoarele scopuri:
a)pentru garantarea activelor sau pasivelor instituţiei aflate în rezoluţie, a filialelor sale, a unei instituţii-punte sau a unui vehicul de gestionare a activelor;
b)pentru a acorda împrumuturi instituţiei în aflate în rezoluţie, filialelor sale, unei instituţii punte sau unui vehicul de gestionare a activelor;
c)pentru a cumpăra active ale instituţiei aflate în rezoluţie;
d)pentru a furniza contribuţii unei instituţii-punte şi unui vehicul de gestionare a activelor;
e)pentru a plăti despăgubiri acţionarilor sau creditorilor în conformitate cu articolul 75;
f)pentru a furniza o contribuţie instituţiei aflate în rezoluţie în locul reducerii valorii contabile sau conversiei datoriilor anumitor creditori, atunci când se aplică instrumentul de recapitalizare internă, iar autoritatea de rezoluţie decide să excludă anumiţi creditori din domeniul de aplicare al recapitalizării interne, în conformitate cu articolul 44 alineatele (3)-(8);
g)pentru a acorda împrumuturi altor mecanisme de finanţare, în mod voluntar, în conformitate cu articolul 106;
h)pentru orice fel de combinaţie a măsurilor menţionate la literele (a)-(g).
Mecanismele de finanţare pot fi utilizate pentru luarea măsurilor menţionate la primul paragraf şi în ceea ce priveşte cumpărătorul, în cadrul instrumentului de vânzare a activităţii.
(2)Mecanismul de finanţare a rezoluţiei nu se utilizează în mod direct pentru a absorbi pierderile unei instituţii sau ale unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) sau pentru a recapitaliza o astfel de instituţie sau de entitate. În cazul în care utilizarea mecanismului de finanţare a rezoluţiei în scopurile prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol are drept rezultat indirect transferarea către acest mecanism de finanţare a unei părţi din pierderile unei instituţii sau ale unei entităţi menţionate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), se aplică principiile care reglementează utilizarea mecanismului de finanţare a rezoluţiei prevăzute la articolul 44.
Art. 102: Nivelul-ţintă
(1)Statele membre se asigură că, până la 31 decembrie 2024, mijloacele financiare disponibile ale propriilor mecanisme de finanţare se ridică la cel puţin 1 % din suma depozitelor acoperite ale tuturor instituţiilor autorizate pe propriul teritoriu. Statele membre pot stabili niveluri-ţintă superioare acestei valori.
(2)Pe parcursul perioadei iniţiale prevăzute la alineatul (1), contribuţiile la mecanismele de finanţare percepute în conformitate cu articolul 103 trebuie repartizate cât mai uniform posibil în timp, până la atingerea nivelului-ţintă prevăzut, dar ţinându-se seama în mod corespunzător de etapa ciclului de activitate şi de impactul pe care contribuţiile prociclice îl pot avea asupra poziţiei financiare a instituţiilor care contribuie.
Statele membre pot prelungi perioada de timp iniţială cu maximum patru ani dacă mecanismele de finanţare fac plăţi cumulate care depăşesc 0,5 % din depozitele acoperite ale tuturor instituţiilor autorizate pe teritoriul lor, garantate în temeiul Directivei 2014/49/UE.
(3)În cazul în care, după scurgerea perioadei de timp iniţiale menţionate la alineatul (1), mijloacele financiare disponibile scad sub nivelul-ţintă menţionat la alineatul respectiv, se reiau contribuţiile obişnuite în conformitate cu articolul 103, până când este atins nivelul-ţintă. După atingerea nivelului-ţintă pentru prima dată şi dacă mijloacele financiare disponibile scad ulterior la mai puţin de două treimi din nivelul-ţintă, contribuţiile respective se stabilesc la un nivel care să permită atingerea nivelului-ţintă în termen de şase ani.
Contribuţia obişnuită ţine seama în mod corespunzător de etapa unui ciclu de activitate şi de impactul pe care contribuţiile prociclice îl pot avea atunci când se stabilesc contribuţiile anuale în contextul prezentului alineat.
(4)ABE înaintează Comisiei, până în 31 octombrie 2016, un raport care cuprinde recomandări cu privire la punctul de referinţă adecvat pentru stabilirea nivelului-ţintă pentru mecanismele de finanţare a rezoluţiei şi, mai ales, indică dacă totalul pasivelor constituie o bază mai potrivită decât depozitele acoperite.
(5)Pe baza rezultatelor raportului menţionat la alineatul (4), până la 31 decembrie 2016, Comisia înaintează, după caz, Parlamentului European şi Consiliului o propunere legislativă privind baza pentru nivelul-ţintă pentru mecanismele de finanţare a rezoluţiei.
Art. 103: Contribuţii ex ante
(1)Pentru a atinge nivelul-ţintă menţionat la articolul 102, statele membre se asigură că respectivele contribuţii sunt percepute cel puţin anual de la instituţiile autorizate pe teritoriul lor, inclusiv de la sucursalele din Uniune.
(2)Contribuţia fiecărei instituţii se determină ca raport între valoarea pasivelor sale (cu excepţia fondurilor proprii) minus depozitele acoperite, şi valoarea pasivelor agregate (cu excepţia fondurilor proprii), minus depozitele acoperite, ale tuturor instituţiilor autorizate pe teritoriul statului membru.
Aceste contribuţii se ajustează proporţional cu profilul de risc al instituţiilor conform criteriilor adoptate în temeiul alineatului (7) din prezentul articol.
(3)Mijloacele financiare disponibile pentru a fi luate în considerare în scopul atingerii nivelului-ţintă menţionat la articolul 102 pot include angajamente de plată irevocabile garantate în întregime prin active cu risc scăzut negrevate de drepturi ale unor terţi, puse la dispoziţia autorităţilor de rezoluţie şi destinate exclusiv utilizării în scopurile menţionate la articolul 101 alineatul (1). Partea angajamentelor de plată irevocabile nu trebuie să depăşească 30 % din suma totală a contribuţiilor percepute în conformitate cu prezentul articol.
(4)Statele membre se asigură că obligaţia de plată a contribuţiilor prevăzute la prezentul articol este executorie în temeiul dreptului intern, iar contribuţiile datorate sunt plătite integral.
Statele membre stabilesc obligaţii adecvate în materie de reglementare contabilizare, raportare şi alte obligaţii pentru a se asigura de plata integrală a contribuţiilor datorate. Statele membre asigură măsuri vizând verificarea în mod corespunzător a achitării corecte a contribuţiilor. Statele membre asigură măsuri vizând prevenirea evaziunii, fraudei şi abuzului.
(5)Sumele percepute în temeiul prezentului articol sunt utilizate exclusiv în scopurile menţionate la articolul 101 alineatul (1).
(6)Sub rezerva articolelor 37, 38, 40, 41 şi 42, sumele primite din partea instituţiei aflate în rezoluţie sau a instituţiei-punte, dobânzile şi alte venituri generate de investiţii, precum şi toate celelalte venituri pot fi afectate mecanismelor de finanţare.
(7)Se conferă Comisiei competenţa de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 115, pentru a specifica noţiunea de ajustare a contribuţiilor proporţional cu profilul de risc al instituţiilor, menţionată la alineatul (2) de la prezentul articol, ţinând seama de toate elementele următoare:
a)expunerea la risc a instituţiei, inclusiv importanţa activităţilor sale de tranzacţionare, expunerile sale extrabilanţiere şi gradul său de îndatorare;
b)stabilitatea şi diversitatea surselor de finanţare ale societăţii şi ale activelor foarte lichide, negrevate;
c)situaţia financiară a instituţiei;
d)probabilitatea ca instituţia să fie supusă unei proceduri de rezoluţie;
e)măsura în care instituţia a beneficiat în trecut de sprijin financiar public extraordinar;
f)complexitatea structurii instituţiei şi posibilităţile de soluţionare ale acesteia;
g)importanţa instituţiei pentru stabilitatea sistemului financiar sau a economiei unuia sau mai multor state membre sau a Uniunii;
h)faptul că instituţia face parte dintr-un SIP.
(8)Se conferă Comisiei competenţa de a adopta acte delegate în conformitate cu articolul 115, pentru a preciza:
a)obligaţiile în materie de înregistrare, contabilitate şi raportare, precum şi celelalte obligaţii menţionate la alineatul (4) vizând asigurarea achitării efective a contribuţiilor;
b)măsurile menţionate la alineatul (4) vizând asigurarea verificării în mod corespunzător a achitării corecte a contribuţiilor.
Art. 104: Contribuţii ex post extraordinare
(1)În cazul în care mijloacele financiare disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanţare, statele membre se asigură că sunt percepute contribuţii ex post extraordinare de la instituţiile autorizate pe teritoriul lor, pentru acoperirea sumelor suplimentare. Aceste contribuţii ex post extraordinare sunt repartizate instituţiilor în conformitate cu normele prevăzute la articolul 103 alineatul (2).
Contribuţiile ex post extraordinare nu depăşesc de trei ori suma anuală a contribuţiilor stabilite în conformitate cu articolul 103.
(2)Contribuţiilor percepute în temeiul prezentului articol li se aplică articolul 103 alineatele (4)-(8).
(3)Autoritatea de rezoluţie poate amâna, integral sau parţial, obligaţia unei instituţii de a plăti contribuţiile ex post extraordinare la mecanismul de finanţare a rezoluţiei în cazul în care contribuţiile ar periclita lichiditatea sau solvabilitatea instituţiei. O astfel de amânare nu poate fi acordată pentru o perioadă mai mare de şase luni, dar poate fi reînnoită la cererea instituţiei. Contribuţiile amânate în temeiul prezentului paragraf sunt achitate atunci când plata nu mai periclitează lichiditatea şi solvabilitatea instituţiei.
(4)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 115 pentru a preciza circumstanţele şi condiţiile în care contribuţia unei instituţii poate fi amânată în temeiul alineatul (3) din prezentul articol.
Art. 105: Mijloace de finanţare alternative
Statele membre se asigură că mecanismele de finanţare care intră sub jurisdicţia lor sunt abilitate să contracteze împrumuturi sau alte forme de sprijin de la instituţii, instituţii financiare sau alte părţi terţe, în cazurile în care sumele percepute în conformitate cu articolul 103 nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau celelalte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanţare, iar contribuţiile ex post extraordinare prevăzute la articolul 104 nu sunt imediat accesibile sau suficiente.
Art. 106: Împrumuturi între mecanismele de finanţare
(1)Statele membre se asigură că mecanismele de finanţare care intră sub jurisdicţia lor pot să solicite împrumuturi de la toate celelalte mecanisme de finanţare de pe teritoriul Uniunii, în cazurile în care:
a)sumele percepute în conformitate cu articolul 103 nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau celelalte cheltuieli ocazionate de utilizarea mecanismelor de finanţare;
b)contribuţiile ex post extraordinare prevăzute la articolul 104 nu sunt imediat accesibile; şi
c)mecanismele de finanţare alternative prevăzute la articolul 105 nu sunt imediat accesibile în condiţii rezonabile.
(2)Statele membre se asigură că mecanismele de finanţare care intră sub jurisdicţia lor sunt abilitate să acorde împrumuturi altor mecanisme de finanţare de pe teritoriul Uniunii în situaţiile menţionate la alineatul (1).
(3)În urma unei solicitări efectuate în temeiul alineatului (1), fiecare dintre celelalte mecanisme de finanţare de pe teritoriul Uniunii decide dacă să acorde sau nu un împrumut mecanismului de finanţare solicitant. Statele membre pot solicita ca această decizie să fie luată după consultarea sau cu acordul ministerului competent sau al guvernului. Decizia este luată în regim de urgenţă.
(4)Rata dobânzii, perioada de rambursare şi alţi termeni şi alte condiţii ale împrumuturilor se stabilesc de comun acord de mecanismul de finanţare care primeşte împrumutul şi celelalte mecanisme de finanţare care au decis să participe. Împrumuturile fiecărui mecanism de finanţare participant trebuie să aibă aceeaşi rată a dobânzii, aceeaşi perioadă de rambursare, aceiaşi termeni şi aceleaşi condiţii, cu excepţia cazului în care mecanismele de finanţare participante convin, în unanimitate, să procedeze altfel.
(5)Suma acordată ca împrumut de fiecare acoperite de finanţare a rezoluţiei participant este determinată pe baza raportului dintre valoarea depozitelor acoperite din statul membru al respectivului mecanism de finanţare a rezoluţiei, şi suma agregată a depozitelor acoperite din statele membre ale mecanismelor de finanţare a rezoluţiei participante. Aceste rate de contribuţie pot fi modificate prin acordul tuturor mecanismelor de finanţare participante.
(6)Sumele de rambursat datorate, în temeiul prezentului articol, unui mecanism de finanţare a rezoluţiei dintr-un alt stat membru se tratează ca active ale mecanismului de finanţare a rezoluţiei care a acordat împrumutul şi pot fi luate în considerare la atingerea nivelului-ţintă aferent mecanismului de finanţare respectiv.
Art. 107: Mutualizarea mecanismelor de finanţare naţionale în cazul rezoluţiei grupurilor
(1)Statele membre se asigură că, în cazul rezoluţiei grupurilor în conformitate cu articolul 91 sau cu articolul 92, mecanismul de finanţare naţional al fiecărei instituţii care face parte din grup contribuie la finanţarea rezoluţie grupului în conformitate cu prezentul articol.
(2)În sensul alineatului (1), autoritatea de rezoluţie a grupului, în urma consultării cu autorităţile de rezoluţie ale instituţiilor care fac parte din grup, propune, dacă este necesar înainte de luarea oricăror măsuri de rezoluţie, un plan de finanţare ca element component al schemei de rezoluţie a grupului prevăzute la articolele 91 şi 92.
Planul de finanţare se stabileşte în conformitate cu procedura decizională menţionată la articolele 91 şi 92.
(3)Planul de finanţare include:
a)o evaluare în conformitate cu articolul 36 în ceea ce priveşte entităţile din grup afectate;
b)pierderile care urmează să fie recunoscute de fiecare entitate din grup afectată la momentul punerii în aplicare a instrumentelor de rezoluţie;
c)pentru fiecare entitate din grup afectată, pierderile care ar urma să fie suferite de fiecare categorie de acţionari şi de creditori;
d)eventuala contribuţie pe care ar trebui să o aducă schemele de garantare a depozitelor în conformitate cu articolul 109 alineatul (1);
e)contribuţia totală prin mecanismele de finanţare a rezoluţiei şi scopul şi forma contribuţiei;
f)baza pentru calcularea sumei cu care fiecare dintre mecanismele naţionale de finanţare ale statelor membre în care sunt situate entităţile afectate din grup trebuie să contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului pentru constituirea contribuţiei totale menţionate la litera (e);
g)suma cu care mecanismele naţionale de finanţare ale fiecărei entităţi din grup afectată trebuie să contribuie la finanţarea rezoluţiei grupului, precum şi forma respectivelor contribuţii;
h)valoarea împrumuturilor pe care mecanismele de finanţare ale statelor membre în care sunt situate entităţile din grup afectate le vor contracta de la instituţii, instituţii financiare şi alte terţe părţi, în temeiul articolului 105;
i)un calendar al utilizării mecanismelor de finanţare ale statelor membre în care sunt situate entităţile din grup afectate, calendar care ar trebui să poată fi extins dacă este necesar.
(4)Baza pentru repartizarea contribuţiei menţionate la alineatul (3) litera (e) este conformă cu alineatul (5) de la prezentul articol şi cu principiile specificate în planul de rezoluţie a grupului, în conformitate cu articolul 12 alineatul (3) litera (f), cu excepţia cazului în care, în planul de finanţare, se convine să se procedeze altfel.
(5)Dacă nu se convine altfel în planul de finanţare, baza pentru calcularea contribuţiei fiecărui mecanism naţional de finanţare ia în considerare, cu precădere, următoarele:
a)proporţia din activele ponderate în funcţie de risc ale grupului care este deţinută în instituţiile şi de entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) stabilite în statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei;
b)proporţia din activele grupului care este deţinută în instituţiile şi de entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) stabilite în statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei;
c)proporţia din totalul pierderilor care au făcut necesară rezoluţia grupului care are drept sursă entităţi din grup aflate sub supravegherea autorităţilor competente din statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei; şi
d)proporţia din resursele mecanismelor de finanţare a grupului care este preconizată, conform planului de finanţare, să fie utilizată în beneficiul direct al entităţilor din grup stabilite în statul membru al mecanismului respectiv de finanţare a rezoluţiei.
(6)Statele membre stabilesc în avans norme şi proceduri prin care să se asigure că fiecare mecanism de finanţare naţional poate să-şi aducă contribuţia la finanţarea rezoluţiei grupului imediat, fără a aduce atingere alineatului (2).
(7)În sensul prezentului articol, statele membre se asigură că mecanismele de finanţare a grupurilor sunt abilitate, în condiţiile prevăzute la articolul 105, să contracteze împrumuturi sau alte forme de sprijin de la instituţii, instituţii financiare sau alte părţi terţe.
(8)Statele membre se asigură că mecanismele de finanţare naţionale care intră sub jurisdicţia lor pot garanta orice fel de împrumut contractat de mecanismele de finanţare a grupului în conformitate cu alineatul (7).
(9)Statele membre se asigură că orice venituri sau profituri care rezultă din utilizarea mecanismelor de finanţare a grupului sunt alocate mecanismelor de finanţare naţionale în conformitate cu contribuţiile lor la finanţarea rezoluţiei astfel cum se prevede la alineatul (2).
Art. 108: Rangul acordat în ierarhia în materie de insolvenţă
(1)Statele membre se asigură că în legislaţia lor naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă:
a)următoarele depozite au acelaşi rang de prioritate care este superior rangului acordat creanţelor deţinute de creditorii obişnuiţi negarantaţi:
(i)acea parte din depozitele eligibile ale persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii care depăşeşte nivelul de acoperire prevăzut la articolul 6 din Directiva 2014/49/UE;
(ii)depozitele persoanelor fizice şi ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor mici şi mijlocii, care ar fi depozite eligibile dacă nu ar fi fost făcute prin intermediul sucursalelor situate în afara Uniunii ale unor instituţii stabilite în Uniune;
b)următoarele depozite au acelaşi rang de prioritate care este superior rangului acordat în temeiul literei (a):
(i)depozitele acoperite;
(ii)schemele de garantare a depozitelor subrogate în drepturile şi obligaţiile deponenţilor care beneficiază de acoperire în caz de insolvenţă.
(2)Statele membre se asigură că, în cazul entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d), creanţele negarantate obişnuite au, în legislaţia lor naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate superior creanţelor negarantate care rezultă din instrumentele de datorie care îndeplinesc următoarele condiţii:
a)scadenţa contractuală iniţială a instrumentelor de datorie este de cel puţin un an;
b)instrumentele de datorie nu conţin instrumente financiare derivate încorporate şi nici nu sunt instrumente financiare derivate;
c)documentele contractuale relevante şi, după caz, prospectul care se referă la emisiunea acestor instrumente de datorie precizează în mod explicit rangul inferior acordat în temeiul prezentului alineat.
(3)Statele membre se asigură că creanţele negarantate rezultate din instrumentele de datorie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (2) literele (a), (b) şi (c) din prezentul articol au, în legislaţia lor naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate superior rangului de prioritate al creanţelor rezultate din instrumentele menţionate la articolul 48 alineatul (1) literele (a)-(d).
(4)Fără a aduce atingere alineatelor (5) şi (7), statele membre se asigură că legislaţia lor naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, astfel cum era adoptată la 31 decembrie 2016, se aplică rangului acordat în procedurile obişnuite de insolvenţă creanţelor negarantate care rezultă din instrumente de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d) din prezenta directivă înainte de data intrării în vigoare a măsurilor de transpunere în dreptul intern a Directivei (UE) 2017/2399 a Parlamentului European şi a Consiliului (*).
(*)Directiva (UE) 2017/2399 a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2017 de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce priveşte rangul instrumentelor de datorie negarantate în ierarhia creanţelor în caz de insolvenţă (JO L 345, 27.12.2017, p. 96).
(5)În cazul în care, după data de 31 decembrie 2016 şi înainte de 28 decembrie 2017, un stat membru a adoptat o legislaţie naţională care reglementează rangul acordat în procedurile obişnuite de insolvenţă creanţelor negarantate rezultate din instrumente de datorie emise după data aplicării unei astfel de legislaţii, alineatul (4) al prezentului articol nu se aplică creanţelor rezultate din instrumente de datorie emise după data aplicării respectivei legislaţii naţionale, cu condiţia respectării tuturor condiţiilor de mai jos:
a)legislaţia naţională respectivă prevede că, în cazul entităţilor menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d), creanţele negarantate obişnuite au, în cadrul procedurilor obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate superior rangului creanţelor negarantate care rezultă din instrumentele de datorie care îndeplinesc următoarele condiţii:
(i)scadenţa contractuală iniţială a instrumentelor de datorie este de cel puţin un an;
(ii)instrumentele de datorie nu conţin instrumente financiare derivate încorporate şi nici nu sunt instrumente financiare derivate; şi
(iii)documentele contractuale relevante şi, după caz, prospectul care se referă la emisiunea acestor instrumente de datorie precizează în mod explicit rangul inferior acordat în temeiul dreptului intern;
b)în temeiul legislaţiei naţionale respective, creanţele negarantate rezultate din instrumente de datorie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la litera (a) de la prezentul paragraf au, în cadrul procedurilor obişnuite de insolvenţă, un rang de prioritate superior rangului de prioritate al creanţelor rezultate din instrumentele menţionate la articolul 48 alineatul (1) literele (a)-(d).
La data intrării în vigoare a măsurilor de transpunere în dreptul intern a Directivei (UE) 2017/2399, creanţele negarantate rezultate din instrumente de datorie, menţionate la litera (b) de la primul paragraf, au acelaşi rang de prioritate ca cel menţionat la alineatul (2) literele (a), (b) şi (c) şi la alineatul (3) din prezentul articol.
(6)În sensul alineatului (2) litera (b) şi al alineatului (5) primul paragraf litera (a) punctul (ii), instrumentele de datorie cu dobândă variabilă derivată dintr-o rată de referinţă utilizată la scară largă şi instrumentele de datorie care nu sunt denominate în moneda naţională a emitentului, cu condiţia ca principalul, rambursarea şi dobânzile să fie denominate în aceeaşi monedă, nu sunt considerate, doar pe baza acestor caracteristici, instrumente de datorie care conţin instrumente derivate încorporate.
(7)Statele membre care au adoptat, înainte de 31 decembrie 2016, o legislaţie naţională care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă, în temeiul căreia creanţele negarantate obişnuite rezultate din instrumente de datorie emise de entităţile menţionate la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf literele (a)-(d) sunt împărţite în două sau mai multe ranguri de prioritate diferite sau în temeiul căreia rangul de prioritate al creanţelor negarantate obişnuite rezultate din astfel de instrumente de datorie se modifică în raport cu toate celelalte creanţe negarantate obişnuite de acelaşi rang, pot prevedea ca instrumentele de datorie cu cel mai scăzut rang de prioritate dintre respectivele creanţe negarantate obişnuite să aibă acelaşi rang ca cel al creanţelor care îndeplinesc condiţiile de la alineatul (2) literele (a), (b) şi (c) şi de la alineatul (3) din prezentul articol.

Art. 109: Utilizarea schemelor de garantare a depozitelor în contextul rezoluţiei
(1)Atunci când autorităţile de rezoluţie iau o măsură de rezoluţie şi dacă această măsură garantează faptul că deponenţii continuă să aibă acces la propriile depozite, statele membre se asigură că schema de garantare a depozitelor la care instituţia este afiliată este responsabilă:
a)în cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă, cuantumul cu care s-ar fi redus depozitele acoperite pentru a absorbi pierderile din instituţie în temeiul articolului 46 alineatul (1) litera (a), dacă depozitele acoperite ar fi fost incluse în domeniul de aplicare al recapitalizării interne, iar valoarea lor ar fi fost redusă în aceeaşi măsură ca creditorii care beneficiază de acelaşi nivel de prioritate în temeiul dreptului intern care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă; sau
b)în cazul aplicării unuia sau mai multor instrumente de rezoluţie, altele decât instrumentul de recapitalizare internă, cuantumul pierderilor pe care deponenţii care beneficiază de acoperire le-ar fi suferit dacă aceştia ar fi înregistrat pierderi proporţionale cu pierderile înregistrate de creditorii care beneficiază de acelaşi nivel de prioritate în temeiul dreptului intern care reglementează procedurile obişnuite de insolvenţă.
Indiferent de situaţie, suma ce trebuie acoperită de schema de garantare a depozitelor nu poate depăşi valoarea pierderilor pe care acesta ar fi trebuit să le suporte în cazul în care instituţia ar fi fost lichidată prin intermediul procedurii obişnuite de insolvenţă.
În cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă, schema de garantare a depozitelor nu are obligaţia de a contribui la costurile de majorare a capitalului instituţiei sau cele de constituire a capitalului instituţiei-punte în temeiul articolului 46 alineatul (1) litera (b).
Dacă se stabileşte, printr-o evaluare în temeiul articolului 74, că schema de garantare a depozitelor a realizat o contribuţie la rezoluţie mai mare decât pierderile nete pe care ar fi fost nevoit să le suporte dacă instituţia ar fi fost lichidată în cadrul unei proceduri obişnuite de insolvenţă, schema de garantare a depozitelor este îndreptăţită să beneficieze de plata diferenţei din mecanismul de finanţare a rezoluţiei, în conformitate cu articolul 75.
(2)Statele membre se asigură că stabilirea sumei acoperite de schema de garantare a depozitelor în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol respectă condiţiile menţionate la articolul 36.
(3)Contribuţia schemelor de garantare a depozitelor în sensul alineatului (1) trebuie vărsată în numerar.
(4)Atunci când depozitele eligibile la o instituţie aflată în rezoluţie sunt transferate unei alte entităţi prin instrumentul de vânzare a activităţii sau prin instrumentul instituţiei-punte, deponenţii nu au nicio creanţă, în temeiul Directivei 2014/49/UE, faţă de schema de garantare a depozitelor în legătură cu orice parte a depozitelor acestora care nu este transferată de la instituţia aflată în rezoluţie, cu condiţia ca valoarea fondurilor transferate să fie cel puţin egală cu nivelul de acoperire agregat prevăzut la articolul 6 din Directiva 2014/49/UE.
(5)Fără a aduce atingere alineatelor (1)-(4), în cazul în care mijloacele financiare disponibile ale unei scheme de garantare a depozitelor sunt utilizate în conformitate cu dispoziţiile alineatelor respective şi sunt reduse ulterior la mai puţin de două treimi din nivelul-ţintă al schemei de garantare a depozitelor, contribuţia periodică la schema de garantare a depozitelor se stabileşte la un nivel care să permită atingerea nivelului-ţintă în termen de şase ani.
În toate cazurile, răspunderea unei scheme de garantare a depozitelor nu este mai mare decât suma egală cu 50 % din nivelul său ţintă, în temeiul articolului 10 din Directiva 2014/49/UE. Ţinând cont de caracteristicile specifice ale sectorului lor bancar, statele membre pot stabili un procent mai mare de 50 %.
Indiferent de situaţie, participarea sistemului de garantare a depozitelor prevăzută în temeiul prezentei directive nu depăşeşte cuantumul pierderilor care ar fi fost suferite în cazul unei lichidări realizate prin procedura obişnuită de insolvenţă.