Titlul vi - COMERŢ ŞI ASPECTE LEGATE DE COMERŢ - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 23L
În vigoare Versiune de la: 18 Octombrie 2024
TITLUL VI:COMERŢ ŞI ASPECTE LEGATE DE COMERŢ
Art. 113: Clauza naţiunii celei mai favorizate
(1)Fiecare parte acordă clauza naţiunii celei mai favorizate mărfurilor celeilalte părţi în conformitate cu articolul I din GATT 1994, care figurează în anexa 1A la Acordul de la Marrakesh privind constituirea Organizaţiei Mondiale a Comerţului, încheiat la 15 aprilie 1994 ("Acordul OMC"), inclusiv cu notele sale interpretative, care sunt încorporate în prezentul acord şi fac parte integrantă din acesta, mutatis mutandis.
(2)Alineatul (1) al prezentului articol nu se aplică în cazul tratamentului preferenţial acordat de oricare dintre părţi mărfurilor dintr-o altă ţară în conformitate cu GATT 1994.
Art. 114: Tratamentul naţional
Fiecare parte acordă tratamentul naţional mărfurilor celeilalte părţi în conformitate cu articolul III din GATT 1994, inclusiv cu notele sale interpretative, care sunt încorporate în prezentul acord şi fac parte integrantă din acesta, mutatis mutandis.
Art. 115: Taxe şi impuneri la import
Fiecare parte aplică taxe şi impuneri la import în conformitate cu obligaţiile care îi revin în temeiul Acordului OMC.
Art. 116: Taxe, impozite sau alte impuneri la export
Niciuna dintre părţi nu adoptă şi nici nu menţine taxe, impozite sau alte impuneri pentru, sau în legătură cu, exportul de mărfuri destinate teritoriului celeilalte părţi care sunt în plus faţă de cele impuse asupra mărfurilor similare destinate pieţei interne.
Art. 117: Restricţii la import şi la export
(1)Niciuna dintre părţi nu poate adopta sau menţine interdicţii sau restricţii, altele decât taxele, impozitele sau alte impuneri, aplicate prin intermediul contingentelor, al licenţelor de import sau de export sau al altor măsuri, la importul oricărei mărfi a celeilalte părţi sau la exportul ori vânzarea oricărei mărfi destinate teritoriului celeilalte părţi, în conformitate cu articolul XI din GATT 1994 şi cu notele sale interpretative. În acest scop, articolul XI din GATT 1994, inclusiv notele sale interpretative, este încorporat în prezentul acord şi face parte integrantă din acesta, mutatis mutandis.
(2)Părţile fac schimb de informaţii şi de bune practici cu privire la controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare, în vederea promovării convergenţei controlului exporturilor din Uniunea Europeană şi din Republica Armenia.
Art. 118: Mărfuri reprelucrate
(1)Părţile acordă mărfurilor reprelucrate acelaşi tratament ca cel acordat mărfurilor noi. O parte poate solicita etichetarea specifică a mărfurilor reprelucrate pentru a evita înşelarea consumatorilor.
(2)Pentru o mai mare siguranţă, în cazul mărfurilor reprelucrate se aplică interdicţiile şi restricţiile prevăzute la articolul 117 alineatul (1).
(3)În conformitate cu obligaţiile care îi revin în temeiul prezentului acord şi al Acordului OMC, o parte poate solicita ca mărfurile reprelucrate:
a)să fie identificate ca atare pentru distribuţie sau vânzare pe teritoriul său şi
b)să îndeplinească toate cerinţele tehnice care se aplică mărfurilor echivalente în stare nouă.
(4)Dacă una dintre părţi adoptă sau menţine interdicţii sau restricţii asupra mărfurilor utilizate, partea respectivă nu aplică aceste măsuri mărfurilor reprelucrate.
(5)În sensul prezentului articol, o marfă reprelucrată înseamnă o marfă:
a)care este compusă în întregime sau parţial din părţi obţinute din mărfuri care au fost deja utilizate şi
b)ale cărei condiţii de performanţă şi utilizare sunt similare cu cele ale mărfii noi originale şi care beneficiază de aceeaşi garanţie ca o marfă nouă.
Art. 119: Admiterea temporară a mărfurilor
Fiecare parte o scuteşte pe cealaltă de plata taxelor şi a impunerilor la import aplicate mărfurilor admise temporar, în cazurile şi în conformitate cu procedurile prevăzute în acordurile internaţionale privind admiterea temporară a mărfurilor pe care partea în cauză are obligaţia să le respecte. Această scutire se aplică în temeiul legislaţiei şi al reglementărilor fiecărei părţi.
Art. 120: Tranzit
Părţile convin asupra faptului că principiul libertăţii de tranzit este o condiţie esenţială pentru îndeplinirea obiectivelor prezentului acord. În acest sens, fiecare parte acordă libertate de tranzit pe teritoriul său mărfurilor expediate de pe teritoriul celeilalte părţi sau având ca destinaţie teritoriul celeilalte părţi în conformitate cu articolul V din GATT 1994, inclusiv cu notele sale interpretative, care sunt încorporate în prezentul acord şi fac parte integrantă din acesta, mutatis mutandis.
Art. 121: Apărarea comercială
(1)Nicio dispoziţie a prezentului acord nu aduce atingere şi nu afectează drepturile şi obligaţiile care îi revin fiecărei părţi în temeiul:
a)articolului XIX din GATT 1994 şi al Acordului privind măsurile de salvgardare, care figurează în anexa 1A la Acordul OMC;
b)articolului 5 din Acordul privind agricultura, care figurează în anexa 1A la Acordul OMC privind măsurile de salvgardare speciale; şi
c)articolului VI din GATT 1994, al Acordului privind punerea în aplicare a articolului VI din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ din 1994, care figurează în anexa 1A la Acordul OMC, precum şi al Acordului privind subvenţiile şi măsurile compensatorii, prevăzut în anexa 1A la Acordul OMC.
(2)Drepturile şi obligaţiile existente menţionate la alineatul (1) şi măsurile care rezultă din acestea nu se supun dispoziţiilor privind soluţionarea litigiilor prevăzute în prezentul acord.
Art. 122: Excepţii
(1)Părţile afirmă că drepturile şi obligaţiile lor existente care decurg din articolul XX din GATT 1994 şi din notele sale interpretative se aplică în cazul comerţului cu mărfuri care face obiectul prezentului acord. În acest scop, articolul XX din GATT 1994, inclusiv notele sale interpretative, este încorporat în prezentul acord şi face parte integrantă din acesta, mutatis mutandis.
(2)Părţile înţeleg că, înainte de a lua oricare dintre măsurile prevăzute la articolul XX literele (i) şi (j) din GATT 1994, partea care doreşte să ia o astfel de măsură furnizează celeilalte părţi toate informaţiile relevante, în vederea găsirii unei soluţii reciproc acceptabile. Părţile pot conveni asupra oricăror mijloace necesare pentru a depăşi dificultăţile. Dacă nu se ajunge la niciun acord în termen de 30 de zile de la furnizarea acestor informaţii, partea poate aplica măsuri în privinţa mărfii în cauză în temeiul prezentului articol. Atunci când împrejurări excepţionale şi critice care necesită o acţiune imediată fac imposibilă informarea sau examinarea prealabilă, partea care intenţionează să ia măsurile în cauză poate să aplice imediat măsurile asigurătorii necesare pentru a gestiona situaţia şi informează imediat cealaltă parte cu privire la acestea.
Art. 123: Cooperarea vamală
(1)Părţile îşi consolidează cooperarea în domeniul vamal pentru a facilita comerţul, a asigura un mediu comercial transparent, a întări securitatea lanţului de aprovizionare, a promova siguranţa consumatorilor, a preveni fluxurile de mărfuri care încalcă drepturile de proprietate intelectuală şi a combate contrabanda şi frauda.
(2)În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la alineatul (1) şi în limita resurselor disponibile, părţile cooperează, între altele, pentru:
a)a îmbunătăţi legislaţia, reglementările, practicile şi deciziile cu caracter obligatoriu în domeniul vamal şi a simplifica procedurile vamale, în conformitate cu convenţiile şi standardele internaţionale aplicabile în domeniul vamal şi al facilitării comerţului, inclusiv cu cele elaborate de Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Mondială a Vămilor, în special cu Convenţia internaţională pentru simplificarea şi armonizarea regimurilor vamale, astfel cum a fost modificată ("Convenţia de la Kyoto revizuită"), şi ţinând seama de instrumentele şi de bunele practici dezvoltate de Uniunea Europeană, inclusiv de orientările practice în domeniul vamal;
b)a stabili sisteme vamale moderne, inclusiv tehnologii moderne de vămuire, dispoziţii pentru operatorii economici autorizaţi, analize şi controale automate bazate pe riscuri, proceduri simplificate pentru acordarea liberului de vamă, controalele ulterioare vămuirii şi determinarea transparentă a valorii în vamă, precum şi dispoziţii pentru parteneriatele dintre autorităţile vamale şi întreprinderi;
c)a promova cele mai înalte standarde de integritate în domeniul vamal, în special la frontieră, prin aplicarea unor măsuri care să reflecte principiile enunţate în Declaraţia Consiliului de Cooperare Vamală privind buna guvernanţă şi integritatea vămilor, astfel cum a fost revizuită ultima dată în iunie 2003 (Declaraţia revizuită de la Arusha a Organizaţiei Mondiale a Vămilor);
d)a face schimb de bune practici şi a oferi formare şi asistenţă tehnică pentru planificare şi consolidarea capacităţilor şi pentru asigurarea celor mai înalte standarde de integritate;
e)a face schimb, după caz, de informaţii şi date relevante, sub rezerva respectării cerinţelor legale ale fiecărei părţi privind confidenţialitatea datelor sensibile şi protecţia datelor cu caracter personal;
f)a participa, atunci când este relevant şi adecvat, la acţiuni vamale coordonate între autorităţile vamale ale părţilor;
g)a institui, atunci când este relevant şi adecvat, recunoaşterea reciprocă a programelor şi a controalelor vamale ale operatorilor economici autorizaţi, inclusiv a măsurilor echivalente de facilitare a comerţului;
h)a aprofunda, atunci când este relevant şi adecvat, posibilităţile de interconectare a sistemelor lor de tranzit vamal şi
i)a îmbunătăţi punerea în aplicare a obligaţiilor legate de domeniul vamal în relaţiile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Republica Armenia, inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea referitoare la originea mărfurilor.
Art. 124: Asistenţa administrativă reciprocă
Fără a aduce atingere altor forme de cooperare prevăzute în prezentul acord, în special la articolul 123, părţile îşi furnizează reciproc asistenţă administrativă în domeniul vamal, în conformitate cu dispoziţiile Protocolului II privind asistenţa administrativă reciprocă în materie vamală la prezentul acord.
Art. 125: Determinarea valorii în vamă
(1)Părţile aplică dispoziţiile Acordului privind aplicarea articolului VII din GATT 1994, inclusiv eventualele modificări ulterioare, pentru a determina valoarea în vamă a mărfurilor care fac obiectul comerţului dintre părţi. Aceste dispoziţii sunt încorporate în prezentul acord şi fac parte integrantă din acesta mutatis mutandis.
(2)Părţile cooperează în vederea adoptării unei abordări comune privind chestiunile legate de determinarea valorii în vamă.
Art. 126: Subcomitetul privind vămile 1
(1)Se instituie Subcomitetul privind vămile.
(2)Subcomitetul privind vămile se reuneşte periodic şi monitorizează punerea în aplicare a prezentului capitol, inclusiv a aspectelor care ţin de cooperarea vamală, de facilitarea comerţului, de cooperarea şi administrarea vamală transfrontalieră, de asistenţa tehnică în sectorul vamal, de regulile de origine, de asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale, precum şi de asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal.
(3)Între altele, Subcomitetul privind vămile:
a)asigură funcţionarea corespunzătoare a prezentului capitol şi a Protocolului II privind asistenţa administrativă reciprocă în materie vamală la prezentul acord;
b)adoptă mecanisme practice şi măsuri de punere în aplicare a prezentului capitol şi a Protocolului II privind asistenţa administrativă reciprocă în materie vamală la prezentul acord, inclusiv cu privire la schimbul de informaţii şi de date, la recunoaşterea reciprocă a controalelor vamale şi a programelor de parteneriat comercial, precum şi cu privire la beneficiile convenite reciproc;
c)face schimb de opinii cu privire la orice subiect de interes comun, inclusiv măsurile viitoare şi resursele necesare pentru punerea în aplicare şi asigurarea respectării acestora, şi
d)face recomandări Comitetului de parteneriat, dacă este cazul.
Art. 127: Obiectiv
Obiectivul prezentului capitol este facilitarea comerţului cu mărfuri între părţi, prin furnizarea unui cadru pentru prevenirea, identificarea şi eliminarea barierelor inutile din calea comerţului care intră în domeniul de aplicare al Acordului privind barierele tehnice în calea comerţului, prevăzut în anexa 1A la Acordul OMC ("Acordul BTC").
Art. 128: Domeniu de aplicare şi definiţii
(1)Prezentul capitol se aplică elaborării, adoptării şi aplicării de către fiecare parte a standardelor, a reglementărilor tehnice şi a procedurilor de evaluare a conformităţii, astfel cum au fost definite în Acordul BTC, care afectează sau pot afecta comerţul cu mărfuri dintre părţi.
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), prezentul capitol nu se aplică măsurilor sanitare şi fitosanitare definite în anexa A la Acordul privind aplicarea măsurilor sanitare şi fitosanitare, prevăzut în anexa 1A la Acordul OMC ("Acordul SPS"), şi nici specificaţiilor în materie de achiziţii elaborate de autorităţile publice pentru propriile lor nevoi de producţie sau de consum.
(3)În sensul prezentului capitol, se aplică definiţiile prevăzute în anexa 1 la Acordul BTC.
Art. 129: Acordul BTC
Părţile îşi reafirmă drepturile şi obligaţiile reciproce existente care le revin în temeiul Acordului BTC, care este încorporat în prezentul acord şi face parte integrantă din acesta.
Art. 130: Cooperarea în domeniul barierelor tehnice în calea comerţului
(1)Părţile îşi consolidează cooperarea în ceea ce priveşte standardele, reglementările tehnice, metrologia, supravegherea pieţei, acreditarea şi procedurile de evaluare a conformităţii, pentru îmbunătăţirea înţelegerii reciproce a sistemelor lor şi pentru facilitarea accesului la pieţele lor. În acest scop, părţile urmăresc să identifice şi să dezvolte mecanisme şi iniţiative de cooperare în materie de reglementare care să fie adecvate pentru anumite aspecte şi sectoare şi care pot include, dar nu se limitează la:
a)schimbul de informaţii şi de experienţă privind elaborarea şi aplicarea reglementărilor lor tehnice şi a procedurilor lor de evaluare a conformităţii;
b)identificarea posibilităţilor de convergenţă sau de aliniere a reglementărilor tehnice şi a procedurilor de evaluare a conformităţii;
c)încurajarea cooperării dintre organismele lor responsabile de metrologie, standardizare, evaluarea conformităţii şi acreditare şi
d)schimbul de informaţii privind evoluţiile din cadrul forurilor regionale şi multilaterale relevante în materie de standarde, reglementări tehnice, proceduri de evaluare a conformităţii şi acreditare.
(2)În vederea promovării schimburilor comerciale reciproce, părţile:
a)încearcă să reducă diferenţele care există între ele cu privire la reglementările tehnice, metrologie, standardizare, supravegherea pieţei, acreditare şi procedurile de evaluare a conformităţii, inclusiv prin încurajarea utilizării instrumentelor relevante convenite la nivel internaţional;
b)promovează, în conformitate cu normele internaţionale, utilizarea acreditării pentru a contribui la evaluarea competenţei tehnice a organismelor de evaluare a conformităţii şi a activităţilor acestora şi
c)promovează participarea şi, dacă este posibil, aderarea Republicii Armenia şi a organismelor sale naţionale relevante la organizaţiile europene şi internaţionale a căror activitate este legată de standarde, evaluarea conformităţii, acreditare, metrologie şi alte funcţii conexe.
(3)Părţile se angajează să stabilească şi să menţină o procedură prin care să se poată realiza o apropiere progresivă a reglementărilor tehnice, a standardelor şi a procedurilor de evaluare a conformităţii existente în Republica Armenia de cele ale Uniunii Europene.
(4)Pentru domeniile în care alinierea a fost realizată, părţile pot lua în considerare negocierea de acorduri privind procedurile de evaluare a conformităţii şi acceptarea produselor industriale.
Art. 131: Marcare şi etichetare
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 129 din prezentul acord, în ceea ce priveşte reglementările tehnice legate de cerinţele de etichetare sau de marcare, părţile reafirmă principiile enunţate la articolul 2.2 din Acordul BTC, conform cărora aceste cerinţe nu sunt elaborate, adoptate sau aplicate cu scopul de a crea obstacole inutile în calea comerţului internaţional şi nici nu au un astfel de efect. Astfel, aceste cerinţe de etichetare sau de marcare nu restrâng comerţul mai mult decât este necesar în vederea atingerii unui obiectiv legitim, ţinând seama de riscurile pe care le-ar antrena neîndeplinirea acestui obiectiv. Părţile promovează utilizarea de cerinţe de marcare armonizate la nivel internaţional. Atunci când este cazul, părţile se străduiesc să accepte etichete detaşabile sau nepermanente.
(2)În special, în ceea ce priveşte cerinţele obligatorii de etichetare sau de marcare, părţile:
a)se străduiesc să îşi reducă la minimum cerinţele de etichetare sau de marcare în schimburile comerciale reciproce, cu excepţia cazului în care acestea sunt necesare din motive de protecţie a sănătăţii, de siguranţă sau de mediu sau în alte scopuri rezonabile de politică publică; şi
b)îşi păstrează dreptul de a impune obligaţia ca informaţiile care figurează pe etichete sau marcaje să fie redactate într-o limbă indicată de una dintre părţi.
Art. 132: Transparenţa
(1)Fără a aduce atingere capitolului 12, fiecare parte se asigură că procedurile sale de elaborare a reglementărilor tehnice şi a procedurilor de evaluare a conformităţii permit consultarea publică a părţilor interesate într-o etapă suficient de timpurie, în care pot fi încă introduse şi luate în considerare observaţiile rezultate în urma consultării publice, cu excepţia cazului în care acest lucru nu este posibil din cauza unei situaţii de urgenţă sau a unei ameninţări legate de siguranţă, sănătate, protecţia mediului sau securitatea naţională.
(2)În conformitate cu articolul 2.9 din Acordul BTC, fiecare parte prevede o perioadă de timp pentru prezentarea de observaţii într-o etapă suficient de timpurie după notificarea propunerilor de reglementări tehnice sau de proceduri de evaluare a conformităţii. Atunci când un proces de consultare cu privire la propunerile de reglementări tehnice sau de proceduri de evaluare a conformităţii este deschis publicului, fiecare parte îi permite celeilalte părţi sau persoanelor fizice ori juridice ale celeilalte părţi să participe la consultările publice în condiţii care nu sunt mai puţin favorabile decât cele de care beneficiază propriile persoane fizice sau juridice.
(3)Fiecare parte se asigură că reglementările sale tehnice şi procedurile sale de evaluare a conformităţii adoptate sunt puse la dispoziţia publicului.
Art. 133: Obiectiv
Obiectivul prezentului capitol este de a stabili principiile aplicabile măsurilor sanitare şi fitosanitare ("măsuri SPS") în cadrul schimburilor comerciale dintre părţi, precum şi cele aplicabile cooperării în domeniul bunăstării animalelor. Părţile aplică aceste principii în aşa fel încât să faciliteze comerţul, păstrând în acelaşi timp nivelul de protecţie al fiecărei părţi în ceea ce priveşte viaţa sau sănătatea oamenilor, a animalelor şi a plantelor.
Art. 134: Obligaţii multilaterale
Părţile îşi reafirmă drepturile şi obligaţiile care le revin în temeiul Acordului SPS.
Art. 135: Principii
(1)Părţile se asigură că măsurile SPS sunt elaborate şi aplicate pe baza principiilor proporţionalităţii, transparenţei, nediscriminării şi justificării ştiinţifice, ţinând seama de standardele internaţionale, cum ar fi cele prevăzute de Convenţia internaţională pentru protecţia plantelor din 1951 ("CIPP"), de Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor ("OIE") şi de Comisia Codex Alimentarius ("Codex").
(2)Fiecare parte se asigură că măsurile sale SPS nu creează discriminări arbitrare sau nejustificate între teritoriul său şi teritoriul celeilalte părţi în măsura în care prevalează condiţii identice sau similare. Măsurile SPS nu se aplică într-un mod care să constituie o restricţie disimulată asupra comerţului.
(3)Fiecare parte asigură punerea în aplicare a măsurilor, a procedurilor şi a controalelor SPS.
(4)Fiecare parte răspunde la o cerere de informaţii primită din partea unei autorităţi competente a celeilalte părţi în termen de cel mult două luni de la primirea cererii şi într-un mod care nu este mai puţin favorabil pentru produsele importate decât pentru produsele interne similare.
Art. 136: Cerinţe de import
(1)Cerinţele de import ale părţii importatoare se aplică întregului teritoriu al părţii exportatoare, sub rezerva articolului 137.
(2)Cerinţele de import prevăzute în certificate se bazează pe principiile Codex, OIE şi CIPP, cu excepţia cazului în care aceste cerinţe se bazează pe o evaluare ştiinţifică a riscurilor efectuată în conformitate cu dispoziţiile Acordului SPS.
(3)Cerinţele prevăzute în licenţele de import nu conţin condiţii sanitare şi veterinare mai stricte decât cele prevăzute în certificatele menţionate la alineatul (2).
Art. 137: Măsuri legate de sănătatea animalelor şi a plantelor
(1)Părţile recunosc conceptul de zone indemne de dăunători sau boli şi de zone cu o prevalenţă redusă a dăunătorilor sau a bolilor, în conformitate cu Acordul SPS şi cu standardele, orientările şi recomandările relevante ale Codex, OIE şi CIPP.
(2)Atunci când stabilesc zonele indemne de dăunători sau boli şi zonele cu o prevalenţă redusă a dăunătorilor sau a bolilor, părţile iau în considerare factori cum ar fi situarea geografică, ecosistemele, supravegherea epidemiologică şi eficacitatea controalelor sanitare sau fitosanitare din aceste zone.
Art. 138: Inspecţii şi audituri
Partea importatoare poate să efectueze pe cheltuială proprie inspecţii şi audituri pe teritoriul părţii exportatoare pentru a evalua sistemele de inspecţie şi de certificare ale acesteia din urmă. Aceste inspecţii şi audituri se efectuează în conformitate cu standardele, orientările şi recomandările internaţionale relevante.
Art. 139: Schimbul de informaţii şi cooperarea
(1)Părţile discută şi fac schimb de informaţii cu privire la măsurile SPS existente şi la măsurile existente în materie de bunăstare a animalelor, precum şi cu privire la elaborarea şi punerea în aplicare a acestora. Atunci când au loc astfel de discuţii şi schimburi de informaţii, se ţine seama de Acordul SPS şi de standardele, orientările şi recomandările relevante ale Codex, OIE şi CIPP, după caz.
(2)Părţile cooperează în materie de sănătate a animalelor, bunăstare a animalelor şi sănătate a plantelor prin schimbul de informaţii, de cunoştinţe de specialitate şi de experienţă în vederea consolidării capacităţilor în aceste domenii.
(3)La cererea oricăreia dintre părţi, părţile stabilesc în timp util un dialog pe teme SPS pentru a examina chestiuni legate de SPS şi oricare alte aspecte urgente reglementate de prezentul capitol. Comitetul de parteneriat poate adopta norme de procedură pentru desfăşurarea unor astfel de dialoguri.
(4)Părţile desemnează şi actualizează cu regularitate punctele de contact pentru comunicarea cu privire la chestiunile reglementate de prezentul capitol.
Art. 140: Transparenţa
Fiecare parte:
(a)urmăreşte transparenţa în ceea ce priveşte măsurile SPS aplicabile comerţului şi, în mod special, în ceea ce priveşte cerinţele SPS aplicate importurilor care provin de la cealaltă parte;
(b)comunică, la cererea celeilalte părţi şi în termen de două luni de la data cererii respective, cerinţele SPS aplicabile importului de produse specifice, inclusiv dacă este necesar să se efectueze o evaluare a riscurilor, şi
(c)notifică cealaltă parte cu privire la orice risc grav sau semnificativ pentru sănătatea publică, a animalelor sau a plantelor, inclusiv cu privire la eventuale urgenţe în materie de produse alimentare. Această notificare se efectuează în scris, în termen de două zile lucrătoare de la data depistării riscului.
Art. 141: Obiectiv, domeniu de aplicare şi incidenţă
(1)Părţile, afirmându-şi angajamentele asumate în temeiul Acordului OMC, stabilesc prin prezentul acord mecanismele necesare pentru liberalizarea progresivă reciprocă în materie de stabilire şi de comerţ cu servicii, precum şi pentru cooperarea privind comerţul electronic.
(2)Nicio dispoziţie a prezentului capitol nu se interpretează ca impunând părţilor vreo obligaţie privind achiziţiile publice care intră sub incidenţa capitolului 8.
(3)Prezentul capitol nu se aplică subvenţiilor acordate de către o parte care intră sub incidenţa capitolului 10.
(4)În conformitate cu prezentul capitol, fiecare parte îşi rezervă dreptul de a adopta şi de a menţine măsuri menite să asigure îndeplinirea obiectivelor legitime de politică.
(5)Prezentul capitol nu se aplică măsurilor care vizează persoanele fizice care doresc să intre pe piaţa forţei de muncă a uneia dintre părţi, nici măsurilor privind cetăţenia, reşedinţa sau angajarea pe bază de contract pe durată nedeterminată.
(6)Nicio dispoziţie a prezentului capitol nu împiedică o parte să aplice măsuri pentru reglementarea intrării sau a şederii temporare a persoanelor fizice pe teritoriul său, inclusiv măsurile necesare pentru protejarea integrităţii frontierelor sale şi pentru asigurarea trecerii ordonate a frontierelor sale de către persoanele fizice, cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie aplicate astfel încât să anuleze sau să afecteze beneficiile care decurg pentru oricare dintre părţi din dispoziţiile unui angajament specific asumat în temeiul prezentului capitol şi al anexelor la prezentul acord.
Art. 142: Definiţii
În sensul prezentului capitol:
(a)"măsură" înseamnă orice măsură adoptată de o parte, sub formă de act cu putere de lege, act administrativ, normă, procedură, decizie, acţiune administrativă sau sub orice altă formă;
(b)"măsuri adoptate sau menţinute de o parte" înseamnă măsuri luate de:
(i)guvernele şi autorităţile centrale, regionale sau locale ale unei părţi şi
(ii)organismele neguvernamentale ale unei părţi în exercitarea competenţelor care le sunt delegate de guvernele sau autorităţile centrale, regionale sau locale ale părţii respective;
(c)"persoană fizică a unei părţi" înseamnă un resortisant al unui stat membru, în conformitate cu legislaţia statului membru respectiv, sau un resortisant al Republicii Armenia, în conformitate cu legislaţia sa naţională;
(d)"persoană juridică" înseamnă orice entitate juridică ce este constituită în mod corespunzător sau organizată în alt mod în temeiul legislaţiei aplicabile, în scopuri lucrative sau nelucrative, în proprietate privată sau de stat, inclusiv orice organism de drept public, trust, societate în nume colectiv, întreprindere comună, societate cu asociat unic sau asociaţie;
(e)"persoană juridică a unei părţi" înseamnă o persoană juridică înfiinţată în conformitate cu legislaţia unui stat membru al Uniunii Europene sau cu legislaţia Republicii Armenia şi care îşi are sediul social, administraţia centrală sau sediul principal al activităţii pe teritoriul în care se aplică Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau pe teritoriul Republicii Armenia;
o persoană juridică ce îşi are numai sediul social sau administraţia centrală pe teritoriul în care se aplică Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene sau pe teritoriul Republicii Armenia nu este considerată persoană juridică din Uniunea Europeană sau din Republica Armenia decât dacă operaţiunile sale au o legătură reală şi continuă cu economia Uniunii Europene sau, respectiv, a Republicii Armenia;
(f)fără a aduce atingere alineatelor precedente, dispoziţiile prezentului acord se aplică, de asemenea, societăţilor de transport maritim stabilite în afara Uniunii Europene sau a Republicii Armenia şi controlate de resortisanţi ai statelor membre sau, respectiv, ai Republicii Armenia, în cazul în care navele lor sunt înregistrate, în conformitate cu legislaţia acestora, într-un stat membru sau în Republica Armenia, şi arborează pavilionul respectivului stat membru sau al Republicii Armenia;
(g)"filială a unei persoane juridice a unei părţi" înseamnă o persoană juridică ce este controlată efectiv de o altă persoană juridică a părţii respective (1);
(1)O persoană juridică este controlată de o altă persoană juridică dacă aceasta din urmă are competenţa să desemneze majoritatea directorilor săi sau să conducă în alt mod legal activităţile acesteia.
(h)"sucursală a unei persoane juridice" înseamnă un loc de desfăşurare a activităţii fără personalitate juridică, ce are aparent un caracter permanent, de exemplu o prelungire a unei societăţi-mamă, care are propria conducere şi dotarea materială necesară pentru a putea negocia afaceri cu terţi, astfel încât aceştia din urmă, deşi cunosc faptul că, dacă este necesar, există o legătură juridică între sucursală şi societatea-mamă cu sediul în străinătate, nu trebuie să trateze direct cu societatea-mamă, ci pot efectua tranzacţii comerciale la locul de desfăşurare a activităţii care reprezintă prelungirea societăţii-mamă;
(i)"stabilire" înseamnă:
(i)în ceea ce priveşte persoanele juridice ale unei părţi, persoanele juridice care încep şi desfăşoară activităţi economice prin înfiinţarea, inclusiv prin achiziţionarea, unei persoane juridice sau care creează o sucursală sau o reprezentanţă în Uniunea Europeană sau, respectiv, în Republica Armenia;
(ii)în ceea ce priveşte persoanele fizice ale unei părţi, persoanele fizice care încep şi desfăşoară activităţi economice în calitate de persoane care desfăşoară activităţi independente sau care înfiinţează întreprinderi, în special societăţi, pe care le controlează efectiv;
(j)"activităţi economice" înseamnă activităţi de natură industrială, comercială şi profesională şi activităţi de artizanat, neincluzând activităţile desfăşurate în exercitarea autorităţii guvernamentale;
(k)"operaţiuni" înseamnă desfăşurarea unor activităţi economice;
(l)"servicii" înseamnă toate serviciile prestate, indiferent de sector, cu excepţia serviciilor prestate în exercitarea autorităţii guvernamentale;
(m)"servicii şi alte activităţi desfăşurate în exercitarea autorităţii guvernamentale" înseamnă serviciile sau activităţile care nu sunt efectuate nici pe bază comercială, nici în concurenţă cu unul sau mai mulţi operatori economici;
(n)"prestare transfrontalieră de servicii" înseamnă prestarea unui serviciu:
(i)de pe teritoriul unei părţi pe teritoriul celeilalte părţi sau
(ii)pe teritoriul unei părţi către un consumator de servicii al celeilalte părţi;
(o)"prestator (furnizor) de servicii al unei părţi" înseamnă orice persoană fizică sau juridică a unei părţi care furnizează (prestează) sau doreşte să furnizeze (presteze) un serviciu; şi
(p)"antreprenor" înseamnă orice persoană fizică sau juridică a unei părţi care desfăşoară sau doreşte să desfăşoare o activitate economică prin constituirea unei prezenţe comerciale.
Art. 143: Domeniul de aplicare
Prezenta secţiune se aplică măsurilor adoptate sau menţinute de părţi care afectează stabilirea în legătură cu toate activităţile economice, cu următoarele excepţii:
(a)extracţia, fabricarea şi prelucrarea (1) materialelor nucleare;
(1)Pentru mai multă siguranţă, prelucrarea materialelor nucleare include toate activităţile încadrate la codul 2330 ISIC Rev.3.1 al ONU.
(b)producţia şi comercializarea de arme, muniţii şi material de război;
(c)servicii audiovizuale;
(d)cabotajul maritim naţional (2) şi
(2)Fără a aduce atingere domeniului de aplicare al activităţilor care pot fi considerate cabotaj în temeiul legislaţiei naţionale relevante, cabotajul maritim naţional prevăzut în prezentul capitol reglementează transportul de pasageri sau de mărfuri între un port sau un punct situat în Republica Armenia sau într-un stat membru şi un alt port sau punct situat în Republica Armenia sau într-un stat membru, inclusiv pe platforma sa continentală, astfel cum prevede Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, şi traficul care începe şi se termină în acelaşi port sau punct situat în Republica Armenia sau într-un stat membru.
(e)serviciile de transport aerian naţional şi internaţional (3), regulate sau neregulate, şi serviciile direct legate de exercitarea drepturilor de trafic, altele decât:
(3)Condiţiile de acces reciproc pe piaţă în sectorul transportului aerian vor face obiectul viitorului acord dintre părţi privind înfiinţarea unui spaţiu aerian comun.
(i)serviciile de reparare şi întreţinere a aeronavelor pe durata cărora aeronava respectivă este retrasă din exploatare;
(ii)vânzarea şi comercializarea serviciilor de transport aerian;
(iii)serviciile privind sistemele informatizate de rezervare (SIR);
(iv)serviciile de handling la sol şi
(v)serviciile de exploatare a aeroporturilor.
Art. 144: Tratamentul naţional şi clauza naţiunii celei mai favorizate
(1)Ţinând seama de rezervele menţionate în anexa VIII-E, Republica Armenia acordă, la intrarea în vigoare a prezentului acord:
a)în ceea ce priveşte stabilirea unor filiale, sucursale şi reprezentanţe ale persoanelor fizice sau juridice din Uniunea Europeană, un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel acordat propriilor sale persoane juridice, sucursale şi reprezentanţe sau persoanelor juridice, sucursalelor şi reprezentanţelor oricărei ţări terţe, în funcţie de tratamentul cel mai favorabil, şi
b)în ceea ce priveşte activitatea filialelor, a sucursalelor şi a reprezentanţelor persoanelor fizice sau juridice din Uniunea Europeană în Republica Armenia, odată ce acestea au fost stabilite, un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel acordat propriilor sale persoane juridice, sucursale şi reprezentanţe sau persoanelor juridice, sucursalelor şi reprezentanţelor persoanelor juridice ale oricărei ţări terţe, în funcţie de tratamentul cel mai favorabil (4).
(4)Această obligaţie nu se aplică şi dispoziţiilor privind protecţia investiţiilor, care nu sunt reglementate de prezenta secţiune, şi nici dispoziţiilor referitoare la procedurile de soluţionare a litigiilor dintre investitori şi stat, prevăzute în alte acorduri.
(2)Ţinând seama de rezervele menţionate în anexa VIII-A, Uniunea Europeană acordă, la intrarea în vigoare a prezentului acord:
a)în ceea ce priveşte stabilirea unor filiale, sucursale şi reprezentanţe ale persoanelor fizice sau juridice din Republica Armenia, un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel acordat de Uniunea Europeană propriilor sale persoane juridice, sucursale şi reprezentanţe sau persoanelor juridice, sucursalelor şi reprezentanţelor oricărei ţări terţe, în funcţie de tratamentul cel mai favorabil, şi
b)în ceea ce priveşte activitatea filialelor, sucursalelor şi reprezentanţelor persoanelor fizice sau juridice din Republica Armenia în Uniunea Europeană, odată ce acestea au fost stabilite, un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel acordat propriilor persoane juridice, sucursale şi reprezentanţe sau persoanelor juridice, sucursalelor şi reprezentanţelor persoanelor juridice ale oricărei ţări terţe, în funcţie de tratamentul cel mai favorabil (1).
(1)Această obligaţie nu se aplică şi dispoziţiilor privind protecţia investiţiilor, care nu sunt reglementate de prezenta secţiune, şi nici dispoziţiilor referitoare la procedurile de soluţionare a litigiilor dintre investitori şi stat, prevăzute în alte acorduri.
(3)Ţinând seama de rezervele menţionate în anexele VIII-A şi VIII-E, părţile nu adoptă măsuri noi care introduc o discriminare în ceea ce priveşte stabilirea pe teritoriul lor a persoanelor juridice ale celeilalte părţi sau în ceea ce priveşte activitatea respectivelor persoane juridice, odată ce acestea au fost stabilite, în comparaţie cu propriile lor persoane juridice.
Art. 145: Reexaminare
În vederea liberalizării progresive a condiţiilor de stabilire, Comitetul de parteneriat, reunit în formaţiunea "Comerţ", reexaminează cu regularitate cadrul juridic (2) şi mediul în materie de stabilire.
(2)Acesta include prezentul capitol şi anexele VIII-A şi VIII-E.
Art. 146: Alte acorduri
Nicio dispoziţie a prezentului capitol nu se interpretează ca limitând drepturile investitorilor părţilor de a beneficia de un tratament mai favorabil prevăzut într-un acord internaţional existent sau viitor referitor la investiţii la care sunt părţi un stat membru şi Republica Armenia.
Art. 147: Tratamentul aplicat sucursalelor şi reprezentanţelor
(1)Dispoziţiile articolului 144 din prezentul acord nu împiedică niciuna dintre părţi să aplice măsuri specifice privind stabilirea şi activitatea pe teritoriul său a sucursalelor şi a reprezentanţelor persoanelor juridice care aparţin celeilalte părţi şi care nu au fost constituite pe teritoriul primei părţi, dacă măsurile respective sunt justificate de diferenţele juridice sau tehnice existente între aceste sucursale şi reprezentanţe în comparaţie cu sucursalele şi reprezentanţele constituite pe teritoriul primei părţi sau, în ceea ce priveşte serviciile financiare, sunt justificate de motive prudenţiale.
(2)Diferenţa de tratament nu depăşeşte ceea ce este strict necesar ca urmare a acestor diferenţe juridice sau tehnice sau, în ceea ce priveşte serviciile financiare, din motive prudenţiale.
Art. 148: Domeniul de aplicare
Prezenta secţiune se aplică măsurilor luate de părţi care afectează prestarea transfrontalieră de servicii pentru toate sectoarele serviciilor, cu excepţia:
(a)servicii audiovizuale;
(b)cabotajului maritim naţional (1) şi
(1)Fără a aduce atingere domeniului de aplicare al activităţilor care pot fi considerate cabotaj în temeiul legislaţiei naţionale relevante, cabotajul maritim naţional prevăzut în prezentul capitol reglementează transportul de pasageri sau de mărfuri între un port sau un punct situat în Republica Armenia sau într-un stat membru şi un alt port sau punct situat în Republica Armenia sau într-un stat membru, inclusiv pe platforma sa continentală, astfel cum prevede Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, şi traficul care începe şi se termină în acelaşi port sau punct situat în Republica Armenia sau într-un stat membru.
(c)serviciilor de transport aerian naţional şi internaţional (2), regulate sau neregulate, şi a serviciilor direct legate de exercitarea drepturilor de trafic, altele decât:
(2)Condiţiile de acces reciproc pe piaţă în sectorul transportului aerian vor face obiectul viitorului acord dintre părţi privind înfiinţarea unui spaţiu aerian comun.
(i)serviciile de reparare şi întreţinere a aeronavelor pe durata cărora aeronava respectivă este retrasă din exploatare;
(ii)vânzarea şi comercializarea serviciilor de transport aerian;
(iii)serviciile privind sistemele informatizate de rezervare (SIR);
(iv)serviciile de asistenţă la sol şi
(v)serviciile de exploatare a aeroporturilor.
Art. 149: Accesul pe piaţă
(1)În ceea ce priveşte accesul pe piaţă prin prestarea transfrontalieră de servicii, fiecare parte acordă serviciilor şi prestatorilor de servicii ai celeilalte părţi un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel prevăzut în angajamentele specifice menţionate în anexele VIII-B şi VIII-F.
(2)În sectoarele în care sunt asumate angajamente de acces pe piaţă, nicio parte nu adoptă şi nu menţine, la nivelul unei subdiviziuni regionale sau la nivelul întregului său teritoriu, cu excepţia cazului în care se specifică altfel în anexele VIII-B şi VIII-F, următoarele măsuri:
a)limitări privind numărul de prestatori de servicii, sub formă de contingente numerice, monopoluri, prestatori exclusivi de servicii sau sub forma cerinţei efectuării unui test privind necesităţile economice;
b)limitări privind valoarea totală a tranzacţiilor sau a activelor din sectorul serviciilor sub formă de contingente numerice sau sub forma cerinţei efectuării unui test privind necesităţile economice sau
c)limitări privind numărul total de operaţiuni din sectorul serviciilor sau privind cantitatea totală de servicii exprimată în unităţi numerice determinate sub formă de contingente sau sub forma cerinţei efectuării unui test privind necesităţile economice.
Art. 150: Tratamentul naţional
(1)În sectoarele în care angajamentele privind accesul pe piaţă sunt înscrise în anexele VIII-B şi VIII-F la prezentul acord şi sub rezerva condiţiilor şi a calificărilor definite în acestea, fiecare parte acordă serviciilor şi prestatorilor de servicii ai celeilalte părţi, în ceea ce priveşte toate măsurile care afectează prestarea transfrontalieră de servicii, un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel acordat propriilor servicii similare şi propriilor prestatori de servicii similari.
(2)O parte poate să îndeplinească cerinţa de la alineatul (1) acordând serviciilor şi prestatorilor de servicii ai celeilalte părţi un tratament care este fie identic în mod formal, fie diferit în mod formal de cel acordat propriilor servicii similare şi propriilor prestatori de servicii similari.
(3)Un tratament identic în mod formal sau diferit în mod formal este considerat a fi mai puţin favorabil atunci când acesta aduce o modificare a condiţiilor de concurenţă în favoarea serviciilor sau a prestatorilor de servicii ai părţii în raport cu serviciile similare sau prestatorii de servicii similari ai celeilalte părţi.
(4)Angajamentele specifice asumate în temeiul prezentului articol nu se interpretează în sensul că obligă părţile să compenseze dezavantajele concurenţiale inerente care decurg din caracterul străin al serviciilor relevante sau al prestatorilor de servicii relevanţi.
Art. 151: Liste de angajamente
(1)Sectoarele liberalizate de fiecare parte în temeiul prezentului capitol şi limitările privind accesul pe piaţă şi tratamentul naţional aplicabile serviciilor şi prestatorilor de servicii ai celeilalte părţi în aceste sectoare, stabilite prin intermediul rezervelor, sunt enumerate în listele de angajamente cuprinse în anexele VIII-B şi VIII-F.
(2)Fără a aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor părţilor, astfel cum există în temeiul Convenţiei privind televiziunea transfrontalieră a Consiliului Europei din 1989 şi al Convenţiei europene asupra coproducţiilor cinematografice din 1992 sau cum pot decurge din acestea, listele de angajamente cuprinse în anexele VIII-B şi VIII-F la prezentul acord nu includ angajamente privind serviciile audiovizuale.
Art. 152: Reexaminare
În vederea liberalizării progresive a prestării transfrontaliere de servicii între părţi, Comitetul de parteneriat, reunit în formaţiunea "Comerţ", reexaminează cu regularitate lista de angajamente menţionată la articolele 149-151. Această reexaminare ia în considerare, între altele, procesul de apropiere progresivă, menţionat la articolele 169, 180 şi 192 din prezentul acord, şi impactul său asupra eliminării obstacolelor care mai există în calea prestării transfrontaliere de servicii între părţi.
Art. 153: Domeniu de aplicare şi definiţii
(1)Prezenta secţiune se aplică măsurilor luate de părţi cu privire la intrarea şi şederea temporară pe teritoriul lor a personalului-cheie, a stagiarilor absolvenţi de studii superioare, a vânzătorilor de servicii sau bunuri pentru întreprinderi, a prestatorilor de servicii pe bază de contract şi a profesioniştilor independenţi, fără a aduce atingere articolului 141 alineatul (5).
(2)În sensul prezentei secţiuni:
a)"personal-cheie" înseamnă persoane fizice angajate de o persoană juridică a unei părţi, alta decât o organizaţie nonprofit (1), care sunt responsabile cu înfiinţarea sau controlul, administrarea şi funcţionarea adecvată a unei entităţi şi care sunt fie "persoane aflate în vizită de afaceri în scopul înfiinţării unei entităţi", fie "persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii";
(1)Trimiterea la o altă entitate decât o "organizaţie nonprofit" nu se aplică decât Belgiei, Republicii Cehe, Danemarcei, Germaniei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Franţei, Italiei, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Luxemburgului, Maltei, Ţărilor de Jos, Austriei, Portugaliei, Sloveniei, Finlandei şi Regatului Unit.
b)"persoane aflate în vizită de afaceri în scopul înfiinţării unei entităţi" înseamnă persoane fizice care ocupă un post de conducere, sunt responsabile cu înfiinţarea unei entităţi, nu oferă sau prestează servicii şi nici nu se implică în alte activităţi economice decât cele necesare în scopul înfiinţării unei entităţi şi nu primesc remuneraţie dintr-o sursă situată în partea-gazdă;
c)"persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii" înseamnă persoane fizice care au fost angajate de o persoană juridică a unei părţi sau au avut calitatea de asociat în cadrul acesteia pe o durată de cel puţin un an şi care sunt transferate temporar într-o entitate care poate fi o sucursală, o filială sau societatea-mamă a persoanei juridice situate pe teritoriul celeilalte părţi şi care sunt fie "persoane cu funcţie de conducere", fie "specialişti";
d)"persoane cu funcţie de conducere" înseamnă persoane care deţin un post superior de conducere în cadrul unei persoane juridice, care se ocupă în primul rând de gestionarea entităţii, sub supravegherea generală sau îndrumarea în principal a consiliului de administraţie sau a acţionarilor întreprinderii sau a persoanelor cu funcţii echivalente şi al căror rol constă, cel puţin, în:
(i)a asigura conducerea entităţii, a unui departament sau a unei subdiviziuni a acesteia;
(ii)a supraveghea şi a controla activitatea desfăşurată de către alţi membri ai personalului care exercită funcţii de supraveghere, de specialitate sau de gestionare şi
(iii)exercitarea autorităţii de a se ocupa personal de angajarea şi concedierea personalului sau de a face recomandări privind angajarea şi concedierea personalului sau luarea altor măsuri privind personalul;
e)"specialişti" înseamnă persoane care lucrează în cadrul unei persoane juridice a unei părţi şi care deţin cunoştinţe deosebite, esenţiale pentru echipamentele de producţie şi cercetare, tehnicile, procesele, procedurile sau gestionarea entităţii;
la evaluarea acestor cunoştinţe se vor lua în considerare nu numai cunoştinţele specifice unităţii, ci şi deţinerea unui nivel înalt de calificare, inclusiv a experienţei profesionale corespunzătoare, într-un tip de muncă sau de activitate care necesită cunoştinţe tehnice specifice, inclusiv calitatea de membru al unei profesii acreditate;
f)"stagiari absolvenţi de studii superioare" înseamnă persoane fizice care au fost angajate de o persoană juridică a unei părţi sau de o sucursală a acesteia pe o durată de cel puţin un an, care deţin o diplomă universitară şi sunt transferate temporar într-o entitate a persoanei juridice situată pe teritoriul celeilalte părţi, în scopuri legate de dezvoltarea profesională sau pentru a dobândi o formare în tehnicile sau metodele de afaceri (1);
(1)Entităţii-gazdă i se poate solicita să prezinte spre aprobare prealabilă un program de formare care să acopere durata şederii, demonstrând că scopul şederii este formarea. În cazul Republicii Cehe, al Germaniei, al Spaniei, al Franţei, al Lituaniei, al Ungariei şi al Austriei, formarea trebuie să aibă legătură cu diploma universitară obţinută.
g)"vânzători de servicii sau bunuri pentru întreprinderi" (2) înseamnă persoane fizice reprezentante ale unui furnizor de servicii sau bunuri al unei părţi care doresc să intre şi să beneficieze de şedere temporară pe teritoriul celeilalte părţi în scopul de a negocia vânzarea de servicii sau de bunuri, de a încheia contracte de vânzare de servicii sau bunuri pentru respectivul furnizor de servicii sau bunuri, care nu se implică în efectuarea de vânzări directe către publicul larg şi nu primesc remuneraţie dintr-o sursă situată în partea-gazdă şi nici nu sunt agenţi comisionari;
(2)Regatul Unit: categoria vânzătorilor de servicii sau bunuri pentru întreprinderi este recunoscută numai pentru vânzătorii de servicii.
h)"prestatori de servicii pe bază de contract" înseamnă persoane fizice angajate de o persoană juridică a unei părţi, care nu este, în sine, o agenţie pentru servicii de plasare şi furnizare de personal şi nici nu acţionează prin intermediul unei astfel de agenţii, nu deţine nicio entitate pe teritoriul celeilalte părţi şi a încheiat cu un consumator final din cealaltă parte un contract de bună-credinţă în vederea prestării de servicii, pentru executarea contractului de prestare de servicii fiind necesară prezenţa lor temporară pe teritoriul părţii respective (3);
(3)Contractul de prestare de servicii menţionat la literele (h) şi (i) respectă cerinţele legilor şi reglementărilor, precum şi alte cerinţe ale părţii în care se execută contractul.
i)"profesionişti independenţi" înseamnă persoane fizice care asigură prestarea unui serviciu şi care sunt stabilite în calitate de lucrători care desfăşoară activităţi independente pe teritoriul unei părţi, care nu deţin nicio entitate stabilită pe teritoriul celeilalte părţi şi care au încheiat cu un consumator final din cealaltă parte un contract de bună-credinţă (altul decât printr-o agenţie de plasare şi furnizare a personalului) în vederea prestării de servicii, pentru executarea contractului de prestare de servicii fiind necesară prezenţa lor temporară pe teritoriul părţii respective (4); şi
(4)Contractul de prestare de servicii menţionat la literele (h) şi (i) respectă cerinţele legilor şi reglementărilor, precum şi alte cerinţe ale părţii în care se execută contractul.
j)"calificări" înseamnă diplome, certificate şi alte dovezi de calificare oficială eliberate de o autoritate desemnată în temeiul dispoziţiilor legislative, de reglementare sau administrative şi care certifică absolvirea cu succes a unei formări profesionale.
Art. 154: Personalul-cheie şi stagiarii absolvenţi de studii superioare
(1)Pentru fiecare sector care face obiectul unui angajament în conformitate cu secţiunea B şi este supus rezervelor enumerate în anexa VIII-C, fiecare parte permite antreprenorilor celeilalte părţi să angajeze, în cadrul entităţilor lor, persoane fizice provenind din partea în cauză, cu condiţia ca aceşti angajaţi să facă parte din personalul-cheie sau să fie stagiari absolvenţi de studii superioare, astfel cum sunt definiţi la articolul 153. Intrarea şi şederea temporară a personalului - cheie şi a stagiarilor absolvenţi de studii superioare sunt limitate la o perioadă de maximum trei ani pentru persoanele transferate în cadrul aceleiaşi companii, la 90 de zile în orice perioadă de 12 luni pentru persoanele aflate în vizită de afaceri în scopul înfiinţării unei entităţi şi la un an pentru stagiarii absolvenţi de studii superioare.
(2)Pentru fiecare sector care face obiectul unui angajament în conformitate cu secţiunea B, măsurile pe care o parte nu le adoptă sau nu le menţine, fie la nivelul unei subdiviziuni regionale, fie la nivelul întregului său teritoriu, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în anexa VIII-C, sunt definite ca limitări privind numărul total de persoane fizice pe care un antreprenor le poate angaja ca personal-cheie şi ca stagiari absolvenţi de studii superioare într-un sector specific, sub formă de contingente numerice sau sub forma cerinţei de efectuare a unui test privind necesităţile economice, şi constituie limitări discriminatorii.
Art. 155: Vânzătorii de servicii sau bunuri pentru întreprinderi
Pentru fiecare sector care face obiectul unui angajament în conformitate cu secţiunile B sau C şi este supus rezervelor enumerate în anexa VIII-C, fiecare parte permite intrarea şi şederea temporară a vânzătorilor de servicii sau bunuri pentru întreprinderi pentru o durată maximă de 90 de zile în cursul oricărei perioade de 12 luni.
Art. 156: Prestatorii de servicii pe bază de contract
(1)Părţile îşi afirmă sprijinul faţă de obligaţiile care le revin ca urmare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului General privind Comerţul cu Servicii (GATS) al OMC în ceea ce priveşte intrarea şi şederea temporară a prestatorilor de servicii pe bază de contract.
(2)În conformitate cu anexele VIII-D şi VIII-G, fiecare parte permite furnizarea de servicii pe teritoriul său de către prestatorii de servicii pe bază de contract ai celeilalte părţi, sub rezerva următoarelor condiţii:
a)persoanele fizice trebuie să fie implicate temporar în prestarea unui serviciu în calitate de angajaţi ai unei persoane juridice care a obţinut un contract de prestare de servicii cu o durată maximă de 12 luni;
b)persoanele fizice care intră pe teritoriul celeilalte părţi trebuie să presteze serviciul respectiv în calitate de angajaţi ai persoanei juridice care furnizează serviciile în cauză cel puţin pe parcursul anului imediat anterior datei la care a fost depusă cererea de intrare pe teritoriul celeilalte părţi şi, în plus, trebuie să deţină, la data depunerii unei cereri de intrare pe teritoriul celeilalte părţi, cel puţin trei ani de experienţă profesională (1) în sectorul de activitate care face obiectul contractului;
(1)Obţinută după împlinirea vârstei majoratului.
c)persoanele fizice care intră pe teritoriul celeilalte părţi trebuie să deţină:
(i)o diplomă universitară sau o calificare care atestă cunoştinţe de un nivel echivalent (2) şi
(2)În cazul în care diploma sau calificarea nu a fost obţinută pe teritoriul părţii în care este prestat serviciul, partea respectivă poate să verifice dacă aceasta este echivalentă cu o diplomă universitară solicitată pe teritoriul său.
(ii)calificările profesionale solicitate pentru exercitarea unei activităţi în temeiul legilor, al reglementărilor sau al altor măsuri ale părţii în care se prestează serviciul;
d)persoanele fizice nu pot primi o altă remuneraţie pentru prestarea de servicii pe teritoriul celeilalte părţi decât cea plătită de persoana juridică ce angajează persoana fizică;
e)intrarea şi şederea temporară a persoanelor fizice pe teritoriul părţii în cauză nu pot depăşi o durată cumulată de cel mult şase luni sau, în cazul Luxemburgului, de 25 de săptămâni în cursul unei perioade de 12 luni sau pe durata contractului, luându-se în calcul durata mai scurtă;
f)accesul acordat în conformitate cu prezentul articol trebuie să se refere numai la activitatea de servicii care face obiectul contractului şi nu poate conferi dreptul de a profesa sub titlul profesional al părţii pe teritoriul căreia este prestat serviciul şi
g)numărul de persoane vizate de contractul de prestare de servicii nu trebuie să fie mai mare decât numărul necesar pentru executarea contractului, în conformitate cu legile, reglementările sau alte măsuri ale părţii în care este prestat serviciul.
Art. 157: Profesioniştii independenţi
În conformitate cu anexele VIII-D şi VIII-G, fiecare parte permite prestarea de servicii pe teritoriul său de către profesioniştii independenţi ai celeilalte părţi, sub rezerva următoarelor condiţii:
(a)persoanele fizice trebuie să fie implicate în prestarea unui serviciu cu titlu temporar în calitate de lucrători care desfăşoară activităţi independente stabiliţi pe teritoriul celeilalte părţi şi să fi obţinut un contract de prestare de servicii cu o durată maximă de 12 luni;
(b)persoanele fizice care intră pe teritoriul celeilalte părţi trebuie să deţină, la data depunerii unei cereri de intrare pe teritoriul celeilalte părţi, cel puţin şase ani de experienţă profesională în sectorul de activitate care face obiectul contractului;
(c)persoanele fizice care intră pe teritoriul celeilalte părţi trebuie să deţină:
(i)o diplomă universitară sau o calificare care atestă cunoştinţe de un nivel echivalent (1) şi
(1)În cazul în care diploma sau calificarea nu a fost obţinută pe teritoriul părţii în care este prestat serviciul, partea respectivă poate să verifice dacă aceasta este echivalentă cu o diplomă universitară solicitată pe teritoriul său.
(ii)calificările profesionale solicitate pentru exercitarea unei activităţi în temeiul legilor, al reglementărilor sau al altor măsuri ale părţii în care se prestează serviciul;
(d)intrarea şi şederea temporară a persoanelor fizice pe teritoriul părţii în cauză nu trebuie să depăşească o perioadă cumulată de şase luni sau, în cazul Luxemburgului, de 25 de săptămâni pe parcursul unei perioade de 12 luni sau pe durata contractului, luându-se în calcul perioada mai scurtă; şi
(e)accesul acordat în conformitate cu prezentul articol trebuie să se refere numai la activitatea de prestare de servicii care face obiectul contractului şi nu trebuie să dea dreptul de a profesa sub titlul profesional al părţii pe teritoriul căreia este prestat serviciul.
SUBSECŢIUNEA I:Reglementarea internă
Art. 158: Domeniu de aplicare şi definiţii
(1)Prezenta secţiune se aplică măsurilor adoptate de părţi cu privire la cerinţele şi procedurile în materie de acordare a licenţelor şi la cerinţele şi procedurile în materie de calificare ce afectează:
a)prestarea transfrontalieră de servicii;
b)stabilirea pe teritoriul lor a persoanelor fizice şi juridice ale unei părţi şi al
c)şederea temporară pe teritoriul lor a categoriilor de persoane fizice menţionate la articolul 153.
(2)În cazul prestării transfrontaliere de servicii, prezenta secţiune se aplică numai sectoarelor în legătură cu care partea respectivă şi-a asumat angajamente specifice şi în măsura în care aceste angajamente specifice se aplică. În ceea ce priveşte stabilirea, prezenta secţiune nu se aplică sectoarelor în măsura în care fac obiectul unei rezerve prevăzute în anexele VIII-A şi VIII-E. În cazul şederii temporare a persoanelor fizice, prezenta secţiune nu se aplică sectoarelor în măsura în care fac obiectul unei rezerve prevăzute în anexele VIII-C, VIII-D şi VIII-G.
(3)Prezenta secţiune nu se aplică măsurilor care constituie limitări care fac obiectul programării.
(4)În sensul prezentei secţiuni:
a)"cerinţe în materie de acordare a licenţelor" înseamnă alte cerinţe de fond decât cerinţele în materie de calificare pe care trebuie să le îndeplinească o persoană fizică sau juridică pentru a obţine, a modifica sau a reînnoi o autorizaţie în vederea desfăşurării activităţilor menţionate la alineatul (1);
b)"proceduri de acordare a licenţelor" înseamnă normele administrative sau procedurale pe care trebuie să le respecte o persoană fizică sau juridică ce solicită autorizaţia pentru desfăşurarea activităţilor menţionate la alineatul (1), inclusiv modificarea sau reînnoirea unei licenţe, în scopul de a demonstra conformitatea cu cerinţele în materie de acordare a licenţelor;
c)"cerinţe în materie de calificare" înseamnă cerinţe de fond privind competenţa unei persoane fizice de a presta un serviciu care trebuie demonstrate pentru a obţine autorizaţia de prestare a serviciului în cauză;
d)"proceduri de calificare" înseamnă normele administrative sau procedurale pe care trebuie să le respecte o persoană fizică pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele în materie de calificare, în scopul obţinerii autorizaţiei de prestare a unui serviciu, şi
e)"autoritate competentă" înseamnă orice administraţie sau autoritate centrală, regională sau locală sau orice organism neguvernamental care, în exercitarea competenţelor care îi sunt delegate de o administraţie sau o autoritate centrală, regională sau locală, ia decizii privind autorizarea prestării unui serviciu, inclusiv prin stabilire, sau privind acordarea unei licenţe pentru demararea unei activităţi economice, alta decât prestarea de servicii.
Art. 159: Condiţiile în materie de acordare a licenţelor şi de calificare
(1)Fiecare parte se asigură că măsurile referitoare la cerinţele şi procedurile de acordare a licenţelor, precum şi cerinţele şi procedurile în materie de calificare se bazează pe criterii care împiedică autorităţile competente să îşi exercite competenţa de evaluare în mod arbitrar.
(2)Criteriile menţionate la alineatul (1) sunt:
a)proporţionale cu un obiectiv de politică publică;
b)clare şi lipsite de ambiguităţi;
c)obiective;
d)prestabilite;
e)făcute publice în prealabil şi
f)transparente şi accesibile.
(3)O autorizaţie sau o licenţă se acordă de îndată ce se stabileşte, în urma unei examinări corespunzătoare, că au fost îndeplinite condiţiile pentru obţinerea unei autorizaţii sau a unei licenţe.
(4)Fiecare parte menţine sau instituie tribunale sau proceduri judiciare, de arbitraj sau administrative care prevăd, la cererea unui antreprenor sau prestator de servicii afectat, o revizuire promptă şi, în cazul în care se justifică, reparaţii corespunzătoare pentru deciziile administrative care aduc atingere stabilirii unei entităţi, prestării transfrontaliere de servicii sau prezenţei temporare a persoanelor fizice aflate în vizită de afaceri. În cazul în care aceste proceduri nu sunt independente faţă de agenţia însărcinată să adopte decizia administrativă respectivă, fiecare parte se asigură că procedurile prevăd efectiv o revizuire obiectivă şi imparţială.
(5)În cazul în care numărul licenţelor disponibile pentru o anumită activitate este limitat din cauza rarităţii resurselor naturale disponibile sau din cauza capacităţii tehnice reduse, fiecare parte aplică o procedură de selecţie a potenţialilor candidaţi care oferă garanţii depline în ceea ce priveşte imparţialitatea, transparenţa şi, mai ales, publicitatea adecvată a deschiderii, desfăşurării şi încheierii procedurii.
(6)Sub rezerva cerinţelor specificate la prezentul articol, la stabilirea regulilor pentru procedura de selecţie, fiecare parte poate să ţină seama de obiective legitime de politică publică, inclusiv de consideraţii legate de sănătate, siguranţă, protecţia mediului şi conservarea patrimoniului cultural.
Art. 160: Procedurile de acordare a licenţelor şi de calificare
(1)Procedurile şi formalităţile de acordare a licenţelor şi de calificare sunt clare, se fac publice în prealabil şi urmăresc să le ofere solicitanţilor garanţia că cererea lor va fi tratată în mod obiectiv şi imparţial.
(2)Procedurile şi formalităţile de acordare a licenţelor şi de calificare sunt cât mai simple cu putinţă şi nu complică sau întârzie în mod inutil prestarea serviciului. Orice eventuale taxe de licenţă (1) care pot fi suportate de solicitanţi ca urmare a cererii lor sunt rezonabile şi proporţionale cu costul procedurilor de autorizare în cauză.
(1)Taxele de licenţă nu includ plăţile pentru licitaţii, proceduri de ofertare sau alte mijloace nediscriminatorii de atribuire a concesiunilor ori contribuţiile obligatorii la furnizarea serviciului universal.
(3)Fiecare parte se asigură că procedurile utilizate şi deciziile adoptate de autoritatea competentă în procesul de acordare a licenţei sau de autorizare sunt imparţiale faţă de toţi solicitanţii. Autoritatea competentă ia decizii în mod independent şi nu răspunde în faţa niciunui prestator al serviciilor pentru care se solicită licenţa sau autorizarea.
(4)În cazul în care se aplică termene specifice în ceea ce priveşte cererile, solicitantului i se acordă un termen rezonabil pentru depunerea cererii. Autoritatea competentă iniţiază soluţionarea unei cereri fără întârzieri nejustificate. În cazul în care este posibil, cererile se acceptă în format electronic în aceleaşi condiţii de autenticitate ca documentele depuse pe suport de hârtie.
(5)Fiecare parte se asigură că soluţionarea unei cereri, inclusiv luarea unei decizii finale, se încheie într-un termen rezonabil de la depunerea unei cereri complete. Fiecare parte depune toate eforturile pentru stabilirea unui termen normal de soluţionare a unei cereri.
(6)Autoritatea competentă, într-un termen rezonabil de la primirea unei cereri pe care o consideră incompletă, îl informează pe solicitant, îi oferă posibilitatea de a corecta deficienţele şi, în măsura în care acest lucru este fezabil, identifică informaţiile suplimentare necesare pentru completarea cererii.
(7)În cazul în care este posibil, în locul documentelor originale se acceptă copii legalizate.
(8)În cazul în care respinge o cerere, autoritatea competentă informează solicitantul în scris şi fără întârzieri nejustificate. În principiu, solicitantul este informat, de asemenea, la solicitarea acestuia, cu privire la motivele pentru care a fost respinsă cererea şi cu privire la termenul în care poate contesta decizia respectivă.
(9)Fiecare parte garantează că o licenţă sau o autorizaţie, odată acordată, intră în vigoare fără întârzieri nejustificate, în conformitate cu termenii şi condiţiile specificate în aceasta.
SUBSECŢIUNEA II:Dispoziţii de aplicare generală
Art. 161: Recunoaşterea reciprocă
(1)Nicio dispoziţie din prezentul capitol nu împiedică o parte să solicite ca persoanele fizice să deţină calificările necesare şi experienţa profesională specificată pe teritoriul pe care este prestat serviciul, pentru sectorul de activitate în cauză.
(2)Fiecare parte încurajează organismele profesionale relevante de pe teritoriul său să adreseze Comitetului de parteneriat, reunit în formaţiunea "Comerţ", recomandări privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor şi a experienţei profesionale, în vederea îndeplinirii, în totalitate sau în parte, de către antreprenori şi prestatorii de servicii, a criteriilor aplicate de fiecare parte pentru autorizarea, acordarea de licenţe, funcţionarea şi certificarea antreprenorilor şi a prestatorilor de servicii şi, în special, a serviciilor profesionale.
(3)După primirea unei recomandări menţionate la alineatul (2), Comitetul de parteneriat, reunit în formaţiunea "Comerţ", examinează recomandarea în cauză într-un termen rezonabil pentru a stabili dacă este conformă cu prezentul acord şi, pe baza informaţiilor din recomandare, evaluează, în special:
a)măsura în care standardele şi criteriile aplicate de fiecare parte în materie de autorizare, acordare de licenţe, funcţionare şi certificare a prestatorilor de servicii şi a antreprenorilor sunt convergente şi
b)valoarea economică potenţială a unui acord de recunoaştere reciprocă a calificărilor şi a experienţei profesionale.
(4)Atunci când sunt îndeplinite cerinţele de la alineatul (3), Comitetul de parteneriat, reunit în formaţiunea "Comerţ", stabileşte etapele necesare pentru negocierea unui acord de recunoaştere reciprocă, recomandând ulterior ca autorităţile competente ale părţilor să deschidă negocieri.
(5)Un astfel de acord trebuie să fie în conformitate cu dispoziţiile relevante ale Acordului OMC şi, în special, cu articolul VII din Acordul General privind Comerţul cu Servicii, care figurează în anexa 1B la Acordul OMC (GATS).
Art. 162: Transparenţa şi divulgarea informaţiilor confidenţiale
(1)Fiecare parte răspunde prompt tuturor cererilor de informaţii specifice prezentate de cealaltă parte cu privire la orice măsuri de aplicare generală sau acorduri internaţionale care intră în domeniul de aplicare al prezentului acord sau au un impact asupra acestuia. De asemenea, fiecare parte înfiinţează unul sau mai multe puncte de informare în scopul furnizării, la cerere, de informaţii specifice cu privire la toate aceste aspecte antreprenorilor şi prestatorilor de servicii ai celeilalte părţi. Părţile îşi notifică reciproc punctele lor de informare în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a prezentului acord. Nu este necesar ca punctele de informare să fie depozitare ale legilor şi reglementărilor.
(2)Nicio dispoziţie din prezentul acord nu obligă vreo parte să furnizeze informaţii confidenţiale a căror divulgare ar împiedica asigurarea respectării legii sau ar fi contrară interesului public ori ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale anumitor întreprinderi, publice sau private.
SUBSECŢIUNEA III:Servicii informatice
Art. 163: Definirea serviciilor informatice 1
(1)În cadrul liberalizării comerţului cu servicii informatice în conformitate cu secţiunile B, C şi D, părţile se conformează dispoziţiilor de la alineatele (2)-(4).
(2)Diviziunea 84 din Clasificarea Centrală a Produselor (CPC (1)), codul Organizaţiei Naţiunilor Unite utilizat pentru descrierea serviciilor informatice şi serviciilor conexe, acoperă funcţiile de bază utilizate pentru prestarea tuturor serviciilor informatice şi a celor conexe: programele informatice, definite ca ansambluri de instrucţiuni necesare pentru a permite computerelor să funcţioneze şi să comunice (inclusiv realizarea şi implementarea lor), prelucrarea şi stocarea datelor, precum şi serviciile conexe, cum sunt serviciile de consultanţă şi formare destinate personalului clienţilor. Datorită evoluţiilor tehnologice, aceste servicii sunt oferite din ce în ce mai mult sub formă de oferte grupate sau pachete de servicii conexe care pot include toate sau o parte din aceste funcţii de bază. De exemplu, serviciile precum găzduirea paginilor internet sau a domeniilor, extragerea datelor şi cele legate de tehnologia grid computing constau, fiecare, într-o combinaţie de funcţii de bază ale serviciilor informatice.
(1)Clasificarea Centrală a Produselor, astfel cum este stabilită de Oficiul Statistic al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Statistical Papers, seria M, nr. 77, CPC prov, 1991.
(3)Serviciile informatice şi serviciile conexe, indiferent dacă sunt sau nu prestate prin intermediul unei reţele, inclusiv prin internet, includ toate serviciile care oferă:
a)consultanţă, strategie, analiză, planificare, specificare, proiectare, dezvoltare, instalare, implementare, integrare, testare, corectarea erorilor, actualizare, sprijin, asistenţă tehnică sau administrare a computerelor ori a sistemelor de computere ori destinate acestora;
b)programe informatice, definite ca ansambluri de instrucţiuni necesare pentru a permite computerelor să funcţioneze şi să comunice (în mod intrinsec), precum şi consultanţă, strategie, analiză, planificare, specificare, proiectare, dezvoltare, instalare, implementare, integrare, testare, corectarea erorilor, actualizare, adaptare, întreţinere, sprijin, asistenţă tehnică, administrare sau utilizare a programelor informatice ori destinate acestora;
c)prelucrarea datelor, stocarea datelor, găzduirea datelor sau servicii de gestionare a bazelor de date;
d)servicii de întreţinere şi reparaţii pentru maşini şi echipamente de birou, inclusiv computere, sau
e)servicii de formare destinate personalului clienţilor, legate de programe informatice, computere sau sisteme de computere şi neclasificate în altă parte.
(4)Serviciile informatice şi serviciile conexe permit prestarea altor servicii, cum ar fi cele bancare, atât prin mijloace electronice, cât şi prin alte mijloace. În aceste cazuri, este important să se facă distincţia între serviciul de intermediere, cum ar fi găzduirea paginilor web sau găzduirea aplicaţiilor, şi conţinutul sau serviciul de bază furnizat pe cale electronică, precum serviciile bancare. În astfel de cazuri, conţinutul sau serviciul de bază nu intră sub incidenţa CPC 84.
SUBSECŢIUNEA IV:Servicii poştale (2)
(2)Prezenta secţiune se aplică atât în cazul CPC 7511, cât şi al CPC 7512.
Art. 164: Domeniu de aplicare şi definiţii
(1)Prezenta subsecţiune stabileşte principiile cadrului de reglementare pentru toate serviciile poştale.
(2)În sensul prezentei subsecţiuni şi al secţiunilor B, C şi D:
a)"licenţă" înseamnă o autorizaţie acordată de o autoritate de reglementare unui prestator de servicii individual, a cărei obţinere este obligatorie înainte de desfăşurarea unei activităţi de prestare a unui anumit serviciu, şi
b)"serviciu universal" înseamnă prestarea permanentă a unui set minim de servicii poştale de o calitate specificată în toate punctele de pe teritoriul unei părţi.
Art. 165: Prevenirea practicilor care denaturează piaţa
Fiecare parte se asigură că prestatorii de servicii poştale supuşi unei obligaţii de serviciu universal sau unui monopol poştal nu recurg la practici care să denatureze piaţa, cum ar fi:
(a)utilizarea încasărilor provenite din prestarea unui astfel de serviciu pentru a subvenţiona încrucişat furnizarea unui serviciu de curierat rapid sau a oricărui serviciu de curierat neuniversal şi
(b)o diferenţiere nejustificată între clienţi, cum ar fi întreprinderile, expeditorii de volume mari de corespondenţă sau consolidatorii, în ceea ce priveşte tarifele sau alţi termeni şi alte condiţii pentru furnizarea unui serviciu care face obiectul unei obligaţii de serviciu universal sau al unui monopol poştal.
Art. 166: Serviciu universal
(1)Fiecare parte are dreptul să definească tipul de obligaţii în materie de serviciu universal pe care doreşte să le menţină. Aceste obligaţii nu vor fi considerate ca fiind anticoncurenţiale în sine, cu condiţia să fie gestionate într-un mod transparent, nediscriminatoriu şi neutru din punctul de vedere al concurenţei şi să nu fie mai constrângătoare decât este necesar pentru tipul de serviciu universal definit de partea în cauză.
(2)Tarifele pentru serviciul universal sunt accesibile pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor.
Art. 167: Licenţe
(1)Fiecare parte ar trebui să depună eforturi pentru a înlocui, printr-o simplă înregistrare, orice licenţe pentru serviciile care nu intră în domeniul de aplicare al serviciului universal.
(2)În cazul în care este necesară o licenţă:
a)termenii şi condiţiile licenţelor, care nu trebuie să fie mai constrângătoare decât ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivului lor, sunt făcute publice;
b)motivele care stau la baza refuzului de acordare a unei licenţe se comunică solicitantului, la cerere, şi
c)fiecare parte prevede o procedură de contestare a deciziei prin intermediul unui organism independent, care este transparentă, nediscriminatorie şi bazată pe criterii obiective.
Art. 168: Independenţa organismului de reglementare
Organismul de reglementare este distinct din punct de vedere juridic de orice prestator de servicii poştale şi de curierat şi nu este răspunzător în faţa acestor prestatori. Deciziile organismului de reglementare şi procedurile utilizate de acesta sunt imparţiale faţă de toţi participanţii la piaţă.
Art. 169: Apropierea progresivă
Părţile recunosc importanţa apropierii progresive a legislaţiei Republicii Armenia privind serviciile poştale de cea a Uniunii Europene.
SUBSECŢIUNEA V:Reţele si servicii de comunicaţii electronice
Art. 170: Domeniu de aplicare si definiţii
(1)Prezenta subsecţiune stabileşte principiile cadrului de reglementare pentru furnizarea de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, liberalizate în conformitate cu secţiunile B, C şi D.
(2)În sensul prezentei subsecţiuni:
a)"reţea de comunicaţii electronice" înseamnă sisteme de transmisie şi, după caz, echipamente de comutare sau de rutare şi alte resurse, inclusiv elemente de reţea inactive care permit transmiterea semnalelor prin fir, prin radio, prin mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;
b)"serviciu de comunicaţii electronice" înseamnă un serviciu care constă, integral sau în principal, în transmiterea de semnale prin reţele de comunicaţii electronice, inclusiv servicii de telecomunicaţii şi servicii de transmisie în reţele utilizate pentru radiodifuziune, cu excepţia serviciilor care constau în furnizarea conţinutului transmis prin intermediul reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice sau în exercitarea controlului editorial asupra acestui conţinut;
c)"serviciu public de telecomunicaţii" înseamnă orice serviciu de comunicaţii electronice care face obiectul unei obligaţii impuse de o parte, în mod explicit sau în fapt, de a fi oferit publicului în general;
d)"reţea publică de comunicaţii electronice" înseamnă o reţea de comunicaţii electronice utilizată în întregime sau în principal pentru furnizarea de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, care asigură transferul de informaţii între punctele terminus ale reţelei;
e)"serviciu public de telecomunicaţii" înseamnă orice serviciu de transport din domeniul telecomunicaţiilor care face obiectul unei obligaţii impuse de o parte, în mod explicit sau în fapt, de a fi oferit publicului în general; aceste servicii pot include, între altele, servicii telegrafice şi telefonice, telex şi servicii de transmitere de date care implică transmiterea în timp real a informaţiilor furnizate de client între două sau mai multe puncte, fără nicio modificare de la un capăt la altul a formei sau a conţinutului informaţiilor clientului;
f)"autoritate de reglementare în sectorul comunicaţiilor electronice" înseamnă organismul însărcinat sau organismele însărcinate de părţi să asigure reglementarea comunicaţiilor electronice menţionate în prezenta subsecţiune;
g)"instalaţii esenţiale" înseamnă instalaţiile unei reţele publice şi ale unui serviciu public de comunicaţii electronice care:
(i)sunt furnizate exclusiv sau predominant de un singur prestator sau de un număr limitat de prestatori şi
(ii)nu pot fi înlocuite într-un mod fezabil din punct de vedere economic sau tehnic în scopul furnizării unui serviciu;
h)"infrastructură asociată" înseamnă servicii conexe, infrastructuri fizice şi alte instalaţii sau elemente conexe unei reţele sau unui serviciu de comunicaţii electronice care permit sau sprijină furnizarea de servicii prin intermediul respectivei reţele sau al respectivului serviciu sau dispun de acest potenţial şi cuprind, între altele, clădirile sau intrările în clădiri, cablajul clădirilor, antenele, turnurile şi alte construcţii de susţinere, paturile de cabluri, tuburile, pilonii, nişele şi cutiile de distribuţie;
i)"furnizor major (1)" în sectorul comunicaţiilor electronice înseamnă un furnizor care are capacitatea de a influenţa în mod semnificativ condiţiile de participare, în ceea ce priveşte preţul şi oferta, pe o anumită piaţă a serviciilor de telecomunicaţii, ca urmare a controlului pe care îl deţine asupra instalaţiilor esenţiale sau a utilizării poziţiei sale pe piaţă;
(1)Părţile convin că un «furnizor major» este echivalent cu un furnizor care dispune de o putere semnificativă pe piaţă.
j)"acces" înseamnă punerea la dispoziţia altui furnizor a instalaţiilor sau a serviciilor, în baza unor condiţii definite, în scopul furnizării de servicii de comunicaţii electronice. Acesta se referă, între altele, la accesul la:
(i)elemente ale reţelei şi infrastructura asociată, ceea ce poate presupune conectarea echipamentului, prin mijloace fixe sau nu, în special accesul la bucla locală şi la instalaţiile şi serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla locală;
(ii)infrastructura fizică, inclusiv clădiri, paturi de cabluri şi piloni;
(iii)sistemele de software relevante, inclusiv sistemele de asistenţă operaţională;
(iv)sisteme de informaţii sau baze de date pentru precomenzi, aprovizionare, comenzi, cereri de întreţinere şi reparaţii şi facturare;
(v)conversia numerelor sau sisteme care oferă funcţionalităţi echivalente;
(vi)reţele fixe şi mobile, în special pentru roaming, şi
(vii)servicii de reţea virtuale;
k)"interconectare" înseamnă legătura fizică şi logică realizată între reţele publice de comunicaţii electronice utilizate de acelaşi furnizor de servicii sau de furnizori diferiţi cu scopul de a permite utilizatorilor unui furnizor de servicii să comunice cu utilizatorii aceluiaşi furnizor de servicii sau ai altui furnizor ori să aibă acces la serviciile oferite de un alt furnizor. Serviciile în cauză pot fi furnizate de părţile implicate sau de alte părţi care au acces la reţea;
l)"serviciu universal" înseamnă setul minim de servicii de o calitate specificată care trebuie puse la dispoziţia tuturor utilizatorilor de pe teritoriul unei părţi, indiferent de localizarea lor geografică, la un preţ accesibil; domeniul de aplicare al serviciului universal şi punerea în aplicare a acestuia sunt stabilite de fiecare parte; şi
m)"portabilitatea numerelor" înseamnă capacitatea tuturor abonaţilor serviciilor publice de comunicaţii electronice care solicită acest lucru de a păstra, în acelaşi loc geografic, aceleaşi numere de telefon fără a pierde din calitate, fiabilitate sau comoditate în caz de transfer de la un furnizor de servicii publice de comunicaţii electronice la un alt furnizor din aceeaşi categorie.
Art. 171: Autoritatea de reglementare
(1)Fiecare parte se asigură că autorităţile sale de reglementare pentru reţelele şi serviciile de comunicaţii electronice sunt distincte din punct de vedere juridic şi independente din punct de vedere funcţional de orice furnizor de reţele de comunicaţii electronice, de servicii de comunicaţii electronice sau de echipamente de comunicaţii electronice.
(2)Partea care păstrează proprietatea sau controlul asupra unor furnizori de reţele sau servicii de comunicaţii electronice asigură separarea structurală efectivă a funcţiei de reglementare de activităţile conexe proprietăţii sau controlului. Autoritatea de reglementare acţionează în mod independent şi nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni din partea oricărui alt organism în legătură cu îndeplinirea acestor sarcini, care i-au fost atribuite în temeiul dreptului intern.
(3)Fiecare parte se asigură că autorităţile sale de reglementare dispun de competenţe suficiente pentru a reglementa sectorul şi de resurse financiare şi umane suficiente pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin. Numai organismele de soluţionare a căilor de atac menţionate la alineatul (7) au competenţa de a suspenda sau de a revoca deciziile luate de autorităţile de reglementare.
Sarcinile încredinţate autorităţii de reglementare sunt făcute publice într-o formă accesibilă şi clară, în special în cazul în care sarcinile respective sunt încredinţate mai multor organisme. Fiecare parte se asigură că autorităţile sale de reglementare dispun de bugete anuale separate. Bugetele se fac publice.
(4)Deciziile organismelor de reglementare şi procedurile utilizate de acestea sunt imparţiale faţă de toţi participanţii la piaţă.
(5)Competenţele autorităţilor de reglementare sunt exercitate în mod transparent şi în timp util.
(6)Autorităţile de reglementare au competenţa de a se asigura că furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice le transmit cu promptitudine, la cerere, toate informaţiile, inclusiv financiare, care le sunt necesare pentru a-şi putea îndeplini sarcinile în conformitate cu prezenta subsecţiune. Informaţiile solicitate sunt proporţionale cu sarcinile pe care le au de îndeplinit autorităţile de reglementare şi sunt tratate în conformitate cu cerinţele de confidenţialitate.
(7)Orice utilizator sau furnizor afectat de decizia unei autorităţi de reglementare are dreptul de a exercita o cale de atac împotriva deciziei respective prin sesizarea unui organism competent să o soluţioneze, care este independent de părţile implicate. Acest organism, care poate fi o instanţă judecătorească, dispune de cunoştinţele de specialitate adecvate pentru aşi putea exercita atribuţiile în mod eficace. Fondul cauzei este luat în considerare în mod corespunzător, iar calea de atac este eficientă. În ceea ce priveşte organismele fără caracter judiciar competente să soluţioneze căile de atac, fiecare parte se asigură că deciziile acestor organisme sunt întotdeauna motivate în scris şi sunt supuse, de asemenea, revizuirii de către o autoritate judiciară imparţială şi independentă. Deciziile luate de organismele competente să soluţioneze căile de atac sunt executate în mod eficace. Până la soluţionarea căii de atac, decizia autorităţii de reglementare este menţinută, cu excepţia cazului în care sunt stabilite măsuri provizorii în conformitate cu dreptul intern.
(8)Fiecare parte se asigură că demiterea conducătorului unei autorităţi de reglementare sau, după caz, a membrilor organului colegial care îndeplineşte această funcţie în cadrul unui organism de reglementare sau a înlocuitorilor acestora poate avea loc numai în cazul în care titularii nu mai îndeplinesc condiţiile obligatorii pentru a-şi exercita atribuţiile, care sunt precizate în prealabil în dreptul intern. Orice decizie de demitere se face publică la momentul demiterii. Conducătorul demis al autorităţii de reglementare sau, după caz, membrii demişi ai organului colegial care îndeplineşte această funcţie primeşte (primesc) o expunere a motivelor demiterii şi are (au) dreptul de a solicita publicarea acesteia, dacă publicarea nu se efectuează în mod automat. În cazul prezentării unei solicitări în acest sens, expunerea motivelor demiterii este publicată.
Art. 172: Autorizaţia de a furniza reţele şi servicii de comunicaţii electronice
(1)Fiecare parte autorizează furnizarea de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, ori de câte ori este posibil, printr-o simplă notificare. În urma notificării, furnizorul de servicii în cauză nu este obligat să obţină o decizie explicită sau orice alt act administrativ din partea autorităţii de reglementare înainte de a-şi exercita drepturile ce decurg din autorizaţie. Drepturile şi obligaţiile care decurg din această autorizaţie trebuie să fie făcute publice sub o formă uşor accesibilă. Obligaţiile ar trebui să fie proporţionale cu serviciul în cauză.
(2)În cazul în care este necesar, o parte poate prevede obligaţia de a solicita o licenţă pentru dreptul de utilizare a frecvenţelor radio şi a numerelor, pentru:
a)evitarea interferenţelor prejudiciabile;
b)asigurarea calităţii tehnice a serviciului;
c)garantarea utilizării eficiente a spectrului sau
d)îndeplinirea altor obiective de interes general.
(3)Atunci când o parte prevede obligaţia de a solicita o licenţă, aceasta:
a)face publice toate criteriile de acordare a licenţei şi un termen rezonabil, necesar în mod normal pentru luarea unei decizii cu privire la o cerere de licenţă;
b)aduce în scris la cunoştinţa solicitantului, la cerere, motivele care stau la baza refuzului de acordare a unei licenţe; şi
c)oferă solicitantului posibilitatea de a contesta refuzul sesizând un organism competent să soluţioneze căile de atac în cazurile în care s-a refuzat acordarea licenţei.
(4)Costurile administrative sunt impuse furnizorilor într-un mod obiectiv, transparent, proporţional şi care vizează reducerea la minimum a costurilor. Costurile administrative impuse de către o parte furnizorilor care prestează un serviciu sau furnizează o reţea în temeiul unei autorizaţii menţionate la alineatul (1) sau al unei licenţe menţionate la alineatului (2) se limitează la costurile administrative reale pe care le presupun în mod normal gestionarea, controlul şi asigurarea respectării autorizaţiilor şi licenţelor aplicabile. Aceste costuri administrative pot include costurile cu cooperarea, armonizarea şi standardizarea internaţională, cercetarea de piaţă, monitorizarea conformităţii şi alte controale de piaţă, precum şi cheltuielile aferente activităţii de reglementare ce implică elaborarea şi asigurarea respectării legislaţiei şi a deciziilor administrative, cum ar fi deciziile privind accesul şi interconectarea.
Costurile administrative menţionate la primul paragraf nu includ plăţile pentru licitaţii, proceduri de ofertare sau alte mijloace nediscriminatorii de atribuire a concesiunilor sau contribuţiile obligatorii la furnizarea serviciului universal.
Art. 173: Resurse limitate
(1)Alocarea şi acordarea drepturilor de utilizare a resurselor limitate, inclusiv a spectrului de frecvenţe radio, a numerelor şi a drepturilor de trecere, se efectuează într-un mod deschis, obiectiv, prompt, transparent, nediscriminatoriu şi proporţional. Procedurile instituite de fiecare parte se bazează pe criterii obiective, transparente, nediscriminatorii şi proporţionale.
(2)Informaţiile privind situaţia actuală a benzilor de frecvenţă atribuite se pun la dispoziţia publicului, dar nu este obligatoriu să se furnizeze identificarea detaliată a spectrului de frecvenţe radio alocat utilizărilor specifice cu caracter guvernamental.
(3)Fiecare parte îşi rezervă dreptul de a stabili şi a aplica măsuri de gestionare a spectrului şi a frecvenţelor radio care pot avea drept efect limitarea numărului de furnizori de servicii de comunicaţii electronice, cu condiţia să ia măsurile respective într-un mod compatibil cu prezentul acord. Acest drept include posibilitatea de a aloca benzi de frecvenţă ţinând seama de necesităţile actuale şi viitoare şi de disponibilitatea spectrului. Nu se consideră că măsurile luate de o parte pentru alocarea şi atribuirea spectrului şi gestionarea frecvenţelor constituie măsuri care sunt incompatibile în sine cu articolele 144, 149 şi 150.
Art. 174: Acces şi interconectare
(1)Accesul şi interconectarea ar trebui convenite, în principiu, pe baza unor negocieri comerciale între furnizorii în cauză.
(2)Fiecare parte se asigură că furnizorii de servicii de comunicaţii electronice au dreptul şi, în cazul în care primesc o cerere în acest sens din partea unui alt furnizor, obligaţia de a negocia interconectarea reciprocă în scopul furnizării de reţele şi servicii de comunicaţii electronice aflate la dispoziţia publicului. Nicio parte nu menţine măsuri juridice sau administrative care să oblige furnizorii care acordă acces sau interconectare să ofere diferiţilor furnizori termeni şi condiţii diferite pentru servicii echivalente sau să impună obligaţii care nu au legătură cu serviciile furnizate.
(3)Fiecare parte se asigură că furnizorii care obţin informaţii de la un alt furnizor în cursul procesului de negociere a accesului sau a acordurilor de interconectare pot utiliza respectivele informaţii numai în scopul pentru care acestea au fost comunicate şi respectă întotdeauna confidenţialitatea informaţiilor transmise sau stocate.
(4)Fiecare parte se asigură că un furnizor major de pe teritoriul său acordă acces la instalaţiile sale esenţiale, inclusiv, între altele, elementele de reţea, infrastructura asociată şi serviciile auxiliare, furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice în baza unor termeni şi condiţii rezonabile şi nediscriminatorii (1).
(1)În sensul prezentei subsecţiuni, "nediscriminatorii" se interpretează ca referindu-se la tratamentul naţional, astfel cum este definit la articolul 150, precum şi că reflectă semnificaţia specifică sectorului, de "termeni şi condiţii nu mai puţin favorabile decât cele acordate oricărui alt utilizator de reţele sau servicii publice de comunicaţii electronice în circumstanţe similare".
(5)Pentru serviciile publice de telecomunicaţii, interconectarea cu un furnizor major este asigurată în orice punct în care aceasta este posibilă din punct de vedere tehnic în cadrul reţelei. Această interconectare se asigură:
a)în baza unor termeni şi condiţii (inclusiv în ceea ce priveşte standardele şi specificaţiile tehnice, calitatea şi întreţinerea) şi tarife nediscriminatorii şi la o calitate care să nu fie mai puţin favorabilă decât cea oferită pentru propriile servicii similare ale respectivului furnizor major sau pentru servicii similare ale unor furnizori neafiliaţi sau ale filialelor sale ori ale altor întreprinderi afiliate;
b)în timp util, în baza unor termeni şi condiţii (inclusiv în ceea ce priveşte standardele şi specificaţiile tehnice, calitatea şi întreţinerea) şi la tarife stabilite în funcţie de costuri care să fie transparente, rezonabile, având în vedere fezabilitatea economică, şi suficient de de grupate, astfel încât furnizorul să nu fie nevoit să plătească pentru componente sau instalaţii de reţea de care nu are nevoie pentru serviciul pe care urmează să îl furnizeze, şi
c)la cerere, în alte puncte decât punctele terminus ale reţelei oferite majorităţii utilizatorilor, cu perceperea unor tarife care reflectă costul construirii instalaţiilor suplimentare necesare.
(6)Fiecare parte se asigură că procedurile aplicabile pentru interconectarea cu un furnizor major sunt făcute publice şi că furnizorii majori fac publice fie acordurile lor de interconectare, fie, atunci când este cazul, ofertele lor de interconectare de referinţă.
Art. 175: Garanţii concurenţiale aplicate furnizorilor majori
Fiecare parte adoptă sau menţine măsuri adecvate pentru a preveni adoptarea sau continuarea unor practici anticoncurenţiale de către furnizorii care, individual sau împreună, constituie un furnizor major. Practicile anticoncurenţiale respective constau, în special, în:
(a)acordarea de subvenţii încrucişate anticoncurenţiale;
(b)utilizarea informaţiilor obţinute de la concurenţi într-un mod care conduce la rezultate anticoncurenţiale şi
(c)nepunerea la dispoziţia altor furnizori de servicii în timp util a informaţiilor tehnice referitoare la instalaţiile esenţiale şi a informaţiilor relevante din punct de vedere comercial care le sunt necesare pentru prestarea de servicii.
Art. 176: Serviciu universal
(1)Fiecare parte are dreptul să definească tipul de obligaţii de serviciu universal pe care doreşte să le menţină.
(2)Aceste obligaţii de serviciu universal nu sunt considerate ca fiind anticoncurenţiale în sine, cu condiţia să fie gestionate într-un mod proporţional, transparent, obiectiv şi nediscriminatoriu. Gestionarea acestor obligaţii este, de asemenea, neutră din punctul de vedere al concurenţei şi nu este mai constrângătoare decât este necesar pentru tipul de serviciu universal definit de fiecare parte.
(3)Toţi furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice ar trebui să fie eligibili pentru furnizarea unui serviciu universal. Desemnarea furnizorilor serviciului universal se face printr-un mecanism eficient, transparent şi nediscriminatoriu. În cazul în care este necesar, fiecare parte evaluează dacă prestarea serviciului universal reprezintă o povară inechitabilă pentru furnizorul desemnat în acest scop. În cazul în care acest lucru se justifică în urma calculului respectiv şi ţinând seama de avantajul pe piaţă câştigat de un furnizor care prestează un serviciu universal, autorităţile de reglementare stabilesc dacă este necesar un mecanism pentru a acorda compensaţii furnizorului în cauză sau pentru a repartiza costul net al obligaţiilor de serviciu universal.
Art. 177: Portabilitatea numerelor
Fiecare parte se asigură că furnizorii de servicii publice de comunicaţii electronice prevăd portabilitatea numerelor în baza unor termeni şi condiţii rezonabile.
Art. 178: Confidenţialitatea informaţiilor
Fiecare parte asigură confidenţialitatea comunicaţiilor electronice efectuate prin intermediul unei reţele publice de comunicaţii electronice şi a serviciilor de comunicaţii electronice aflate la dispoziţia publicului, precum şi confidenţialitatea datelor conexe privind traficul, fără a impune nicio restricţie comerţului cu servicii.
Art. 179: Soluţionarea litigiilor în materie de comunicaţii electronice
(1)Fiecare parte se asigură că, în cazul unui litigiu între furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice în legătură cu drepturile şi obligaţiile care decurg din prezenta subsecţiune, autoritatea de reglementare în cauză emite, la cererea uneia dintre părţile în cauză, o decizie cu caracter obligatoriu pentru a soluţiona litigiul în cel mai scurt timp posibil şi în orice caz în termen de patru luni, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale.
(2)Atunci când litigiul vizează prestarea transfrontalieră de servicii, autorităţile de reglementare în cauză îşi coordonează eforturile pentru soluţionarea litigiului.
(3)Decizia autorităţii de reglementare se face publică, ţinând seama de cerinţele privind secretele de afaceri. Părţile în cauză primesc o expunere completă a motivelor pe care se bazează decizia şi au dreptul de a exercita o cale de atac împotriva deciziei respective, în conformitate cu articolul 171 alineatul (7).
(4)Procedura menţionată la prezentul articol nu împiedică niciuna dintre părţi să introducă o acţiune în instanţă.
Art. 180: Apropierea progresivă
Părţile recunosc importanţa apropierii progresive a legislaţiei Republicii Armenia privind reţelele de comunicaţii electronice de cea a Uniunii Europene.
SUBSECŢIUNEA VI:Servicii financiare
Art. 181: Domeniu de aplicare şi definiţii
(1)Prezenta subsecţiune se aplică măsurilor care afectează prestarea de servicii financiare, în cazul în care serviciile financiare sunt liberalizate în conformitate cu secţiunile B, C şi D.
(2)În sensul prezentului capitol, "serviciu financiar" înseamnă orice serviciu cu caracter financiar furnizat de un prestator de servicii financiare al unei părţi. Serviciile financiare includ serviciile de asigurări şi serviciile conexe asigurărilor, precum şi serviciile bancare şi alte servicii financiare.
(3)Serviciile de asigurări şi serviciile conexe asigurărilor, astfel cum sunt menţionate la alineatul (2), cuprind:
a)asigurarea directă (inclusiv coasigurarea):
(i)asigurările de viaţă şi
(ii)asigurările generale;
b)reasigurarea şi retrocesiunea;
c)intermedierea asigurării, cum ar fi activităţile de brokeraj şi de agenţie, şi
d)serviciile auxiliare asigurărilor, cum ar fi serviciile de consultanţă, de actuariat, de evaluare a riscurilor şi de soluţionare a cererilor de despăgubire.
(4)Serviciile bancare şi alte servicii financiare (excluzând serviciile de asigurări şi serviciile conexe asigurărilor), astfel cum sunt menţionate la alineatul (2), cuprind:
a)acceptarea depozitelor şi a altor fonduri rambursabile de la public;
b)împrumuturi de orice tip, inclusiv credite de consum, credite ipotecare, factoring şi finanţarea tranzacţiilor comerciale;
c)leasingul financiar;
d)toate serviciile de plată şi transferurile monetare, inclusiv cărţile de credit şi de debit, cecurile de călătorie şi cecurile bancare;
e)garanţiile şi angajamentele;
f)tranzacţionarea, în nume propriu sau în numele clienţilor, pe o piaţă bursieră, pe o piaţă extrabursieră sau într-un alt mod, a următoarelor:
(i)instrumente ale pieţei monetare (inclusiv cecuri, titluri comerciale de valoare, certificate de depozit);
(ii)schimb valutar;
(iii)instrumente derivate, inclusiv contracte futures şi opţiuni, dar fără a se limita la acestea;
(iv)instrumente pe rata de schimb şi pe rata dobânzii, inclusiv produse precum swapuri, contracte forward pe rata dobânzii;
(v)valori mobiliare şi
(vi)alte instrumente şi active financiare negociabile, inclusiv lingouri;
g)participarea la emisiunile de orice tipuri de titluri de valoare, inclusiv subscrierea şi plasarea (publică sau privată) în calitate de agent şi prestarea de servicii legate de aceste emisiuni;
h)brokerajul monetar;
i)gestionarea activelor, precum gestionarea numerarului sau a portofoliului, toate formele de gestionare a plasamentelor colective, gestionarea fondurilor de pensii, servicii de custodie, de depozitare şi fiduciare;
j)servicii de decontare şi compensare a activelor financiare, inclusiv valori mobiliare, produse financiare derivate şi alte instrumente negociabile;
k)furnizarea şi transferul de informaţii financiare, prelucrarea datelor financiare şi software-ul aferent şi
l)servicii de consiliere, de intermediere şi alte servicii financiare auxiliare privind toate activităţile enumerate la prezentul alineat, inclusiv furnizarea de informaţii privind creditele şi analize de credit, cercetări şi consiliere privind investiţiile şi portofoliile de investiţii, consiliere privind achiziţiile, restructurările şi strategiile societăţilor comerciale.
(5)În sensul prezentei subsecţiuni:
a)"prestator de servicii financiare" înseamnă orice persoană fizică sau juridică a unei părţi care intenţionează să furnizeze sau furnizează servicii financiare, cu excepţia entităţilor publice;
b)prin "entitate publică" se înţelege:
(i)un guvern, o bancă centrală sau o autoritate monetară a unei părţi sau o entitate deţinută sau controlată de către o parte, care este în principal însărcinată cu exercitarea unor funcţii publice sau activităţi de serviciu public, cu excepţia entităţilor însărcinate în principal cu prestarea unor servicii financiare în condiţii comerciale, sau
(ii)o entitate privată, care îndeplineşte funcţii ce revin în mod normal unei bănci centrale sau unei autorităţi monetare, atunci când exercită aceste funcţii; şi
c)"serviciu financiar nou" înseamnă un serviciu cu caracter financiar, inclusiv servicii privind produse existente şi produse noi, sau modul în care este livrat un produs care nu este furnizat de niciun prestator de servicii financiare pe teritoriul unei părţi, dar care este furnizat pe teritoriul celeilalte părţi.
Art. 182: Excepţia prudenţială
(1)Nicio dispoziţie a prezentului acord nu împiedică o parte să adopte sau să menţină, din motive prudenţiale, măsuri precum:
a)protecţia investitorilor, a deponenţilor, a titularilor de poliţe sau a persoanelor faţă de care prestatorii de servicii financiare au obligaţii fiduciare; sau
b)asigurarea integrităţii şi stabilităţii sistemului său financiar.
(2)Măsurile respective nu sunt mai constrângătoare decât este necesar pentru a-şi îndeplini obiectivul.
(3)Nicio dispoziţie a prezentului acord nu se interpretează ca impunând uneia dintre părţi obligaţia de a divulga informaţii referitoare la afacerile şi la conturile unor clienţi individuali sau orice informaţii confidenţiale sau proprietare deţinute de entităţi publice.
Art. 183: Reglementare eficace şi transparentă
(1)Fiecare parte depune toate eforturile pentru a comunica în avans tuturor persoanelor interesate orice măsură de aplicare generală pe care partea în cauză intenţionează să o adopte, pentru a oferi acestor persoane posibilitatea de a prezenta observaţii referitoare la respectiva măsură. Această măsură propusă se aplică:
a)prin intermediul unei publicări oficiale sau
b)în altă formă scrisă sau electronică.
(2)Fiecare parte pune la dispoziţia persoanelor interesate cerinţele sale pentru completarea cererilor privind prestarea de servicii financiare.
La cererea unui solicitant, partea în cauză informează solicitantul cu privire la stadiul în care se află cererea sa. Dacă partea în cauză doreşte informaţii suplimentare de la solicitant, notifică solicitantului acest lucru fără întârzieri nejustificate.
(3)Fiecare parte depune toate eforturile pentru a asigura introducerea şi aplicarea pe teritoriul său a standardelor convenite la nivel internaţional privind reglementarea şi supravegherea sectorului serviciilor financiare şi combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale. Aceste standarde convenite la nivel internaţional sunt, între altele:
a)"Principiile de bază pentru supravegherea eficientă a sectorului bancar" ale Comitetului de la Basel;
b)"Principiile de bază în asigurări" ale Asociaţiei Internaţionale a Organismelor de Supraveghere a Asigurărilor;
c)"Obiectivele şi principiile de reglementare a valorilor mobiliare" ale Organizaţiei Internaţionale a Comisiilor de Valori Mobiliare;
d)"Acordul privind schimbul de informaţii în domeniul fiscal" al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE);
e)"Declaraţia G20 privind transparenţa şi schimbul de informaţii în scopuri fiscale" şi
f)cele "Patruzeci de recomandări privind spălarea banilor" şi cele "Nouă recomandări speciale privind finanţarea terorismului" ale Grupului de Acţiune Financiară Internaţională.
(4)Părţile iau act de cele "Zece principii-cheie pentru schimbul de informaţii", promulgate de miniştrii de finanţe ai ţărilor G7, şi iau toate măsurile necesare pentru a le aplica în cadrul relaţiilor lor bilaterale.
Art. 184: Servicii financiare noi
Fiecare parte permite unui prestator de servicii financiare al celeilalte părţi să furnizeze orice serviciu financiar nou de tip similar serviciilor a căror furnizare de către proprii prestatori de servicii financiare ar fi permisă de către partea respectivă în conformitate cu dreptul intern al acesteia în circumstanţe similare. O parte poate stabili forma juridică prin care serviciul poate fi prestat şi poate solicita o autorizaţie pentru prestarea serviciului respectiv. În cazul în care se cere o astfel de autorizaţie, se adoptă o decizie în acest sens într-un termen rezonabil, iar autorizaţia respectivă poate fi refuzată numai din motive prudenţiale coerente cu articolul 182.
Art. 185: Prelucrarea datelor
(1)Fiecare parte permite unui prestator de servicii financiare al celeilalte părţi să transfere informaţii sub formă electronică sau sub altă formă, către şi dinspre teritoriul său, pentru prelucrarea datelor, atunci când prelucrarea în cauză este necesară în vederea desfăşurării normale a activităţii respectivului prestator de servicii financiare.
(2)Nicio dispoziţie de la alineatul (1) nu restrânge dreptul unei părţi de a proteja datele cu caracter personal şi viaţa privată, atât timp cât acest drept nu este utilizat pentru a eluda respectarea dispoziţiilor prezentului acord.
(3)Fiecare parte adoptă sau menţine garanţii adecvate pentru protecţia vieţii private, a drepturilor fundamentale şi a libertăţilor persoanelor, în special în ceea ce priveşte transferul datelor cu caracter personal.
Art. 186: Excepţii specifice
(1)Nicio dispoziţie din prezentul capitol nu se interpretează ca împiedicând o parte, inclusiv entităţile publice ale acesteia, să desfăşoare activităţi sau să presteze servicii în mod exclusiv pe teritoriul său, activităţi sau servicii care fac parte dintr-un sistem public de pensii sau dintr-un sistem legal de asigurări sociale, cu excepţia cazurilor în care activităţile respective pot fi desfăşurate, în temeiul reglementărilor naţionale ale părţii respective, de către prestatorii de servicii financiare aflaţi în concurenţă cu entităţi publice sau cu instituţii private.
(2)Nicio dispoziţie din prezentul acord nu se aplică activităţilor desfăşurate de o bancă centrală, de o autoritate monetară sau de orice altă entitate publică în cadrul politicii monetare sau al politicii privind cursul de schimb.
(3)Nicio dispoziţie din prezentul capitol nu se interpretează ca împiedicând o parte, inclusiv entităţile publice ale acesteia, să desfăşoare activităţi sau să presteze servicii în mod exclusiv pe teritoriul său în contul părţii sau al entităţilor publice ale acesteia, beneficiind de garanţia resurselor financiare ale părţii sau ale entităţilor publice ale acesteia sau utilizând aceste resurse financiare.
Art. 187: Organisme de autoreglementare
În cazul în care o parte impune prestatorilor de servicii financiare ai celeilalte părţi obligaţia de a fi membru, de a participa sau de a avea acces la orice organism de autoreglementare, bursă sau piaţă de valori mobiliare sau futures, agenţie de compensare sau orice altă organizaţie sau asociaţie, pentru a furniza servicii financiare în condiţii de egalitate cu prestatorii de servicii financiare ai părţii respective sau în cazul în care partea oferă în mod direct sau indirect acestor entităţi privilegii sau avantaje la furnizarea de servicii financiare, partea în cauză se asigură că sunt respectate obligaţiile prevăzute la articolele 144 şi 150.
Art. 188: Sisteme de compensare şi de plată
În conformitate cu termenii şi condiţiile privind tratamentul naţional specificate la articolele 144 şi 150, fiecare parte acordă prestatorilor de servicii financiare ai celeilalte părţi stabiliţi pe teritoriul său acces la sistemele de plată şi de compensare exploatate de entităţi publice, precum şi la facilităţile oficiale de finanţare şi refinanţare disponibile în cursul activităţilor comerciale obişnuite. Prezentul articol nu este destinat să acorde acces la facilităţile de creditor de ultimă instanţă ale unei părţi.
Art. 189: Stabilitatea financiară şi reglementarea serviciilor financiare în Republica Armenia
Părţile recunosc importanţa reglementării adecvate a serviciilor financiare în scopul de a asigura stabilitatea financiară, echitatea şi eficienţa pieţelor şi protecţia investitorilor, a deponenţilor, a titularilor de poliţe şi a persoanelor faţă de care prestatorii de servicii financiare au obligaţii fiduciare. În vederea acestei reglementări a serviciilor financiare, standardele internaţionale în materie de bune practici, în special modul în care sunt puse în aplicare în Uniunea Europeană, asigură cadrul de referinţă general. În acest context, Republica Armenia asigură apropierea reglementărilor sale în materie de servicii financiare, dacă este cazul, de legislaţia Uniunii Europene.
SUBSECŢIUNEA VII:Servicii de transport
Art. 190: Domeniu de aplicare şi obiective
Prezenta subsecţiune stabileşte principiile referitoare la liberalizarea serviciilor de transport internaţional în conformitate cu secţiunile B, C şi D.
Art. 191: Definiţii
(1)În sensul prezentei subsecţiuni şi al secţiunilor B, C şi D:
a)"transportul maritim internaţional" cuprinde operaţiuni de transport "de la expeditor la destinatar" (door to door) şi multimodal, care presupune transportul mărfurilor prin intermediul mai multor moduri de transport, inclusiv un parcurs maritim, însoţite de un singur document de transport şi include, în acest scop, dreptul de a încheia contracte direct cu furnizorii de alte moduri de transport;
b)"servicii de manipulare a încărcăturilor maritime" înseamnă activităţi desfăşurate de operatori portuari, inclusiv operatorii de terminale, dar care nu includ activităţile directe ale docherilor, atunci când această forţă de muncă este organizată independent de operatorii portuari sau de operatorii terminalului. Activităţile vizate includ organizarea şi supravegherea următoarelor operaţiuni:
(i)încărcarea sau descărcarea mărfurilor pe sau de pe o navă;
(ii)amararea sau dezamararea mărfurilor;
(iii)recepţionarea sau livrarea şi depozitarea în siguranţă a mărfurilor înainte de expediere sau după descărcare;
c)"servicii de vămuire" sau, ca alternativă, "servicii de brokeraj vamal" înseamnă activităţi care constau în îndeplinirea, în numele altei părţi, a formalităţilor vamale privind importul, exportul sau transportul direct al mărfurilor, indiferent dacă acest serviciu reprezintă principala activitate a prestatorului de servicii sau o completare obişnuită a activităţii sale principale;
d)"servicii de staţionare şi depozitare a containerelor" înseamnă activităţi care constau în depozitarea containerelor, atât în zone portuare, cât şi în interiorul ţării, în vederea umplerii sau a golirii, a reparării şi a punerii lor la dispoziţie pentru expediere;
e)"servicii de agenţii maritime" înseamnă activităţi care constau în reprezentarea, într-o zonă geografică dată, în calitate de agent, a intereselor comerciale ale uneia sau mai multor linii de navigaţie sau companii maritime, în următoarele scopuri:
(i)comercializarea şi vânzarea de servicii de transport maritim şi de servicii conexe, de la ofertare până la facturare, emiterea de conosamente în numele societăţilor, achiziţionarea şi revânzarea serviciilor conexe necesare, întocmirea documentelor şi furnizarea de informaţii comerciale şi
(ii)reprezentarea societăţilor, organizarea escalei navei sau preluarea controlului asupra mărfurilor, atunci când este necesar;
f)"servicii de expediere de mărfuri" înseamnă activitatea care constă în organizarea şi monitorizarea operaţiunilor de transport în numele transportatorilor, prin achiziţionarea serviciilor de transport şi a serviciilor conexe, întocmirea documentelor şi furnizarea de informaţii comerciale, şi
g)"servicii de legătură" înseamnă transportul prealabil şi ulterior pe mare de mărfuri internaţionale, în principal mărfuri containerizate, între porturi situate pe teritoriul uneia dintre părţi.
(2)În ceea ce priveşte transportul maritim internaţional, părţile asigură aplicarea eficace a principiului accesului nerestricţionat la încărcături pe bază comercială, a libertăţii de a presta servicii maritime internaţionale, precum şi a tratamentului naţional în cadrul prestării unor astfel de servicii.
(3)Ţinând seama de nivelurile existente de liberalizare între părţi în ceea ce priveşte transportul maritim internaţional, fiecare parte:
a)aplică în mod eficace principiul accesului nerestricţionat la pieţele şi schimburile comerciale maritime internaţionale pe bază comercială şi în mod nediscriminatoriu şi
b)acordă navelor care arborează pavilionul celeilalte părţi sau care sunt exploatate de prestatori de servicii ai celeilalte părţi un tratament nu mai puţin favorabil decât cel acordat propriilor nave sau navelor oricărei ţări terţe, luându-se în calcul cel mai favorabil dintre aceste două tratamente, în ceea ce priveşte, între altele, accesul la porturi, utilizarea infrastructurii şi a serviciilor portuare şi utilizarea serviciilor maritime auxiliare, precum şi în ceea ce priveşte taxele şi redevenţele aferente, instalaţiile vamale şi alocarea danelor şi a instalaţiilor de încărcare şi descărcare.
(4)La aplicarea principiilor menţionate la alineatul (3), fiecare parte:
a)se abţine să introducă, în acordurile viitoare încheiate cu ţări terţe privind serviciile de transport maritim internaţional, clauze de partajare a încărcăturilor, inclusiv comerţul în vrac de mărfuri uscate şi lichide şi traficul de linie, şi reziliază, într-un interval rezonabil de timp, orice astfel de clauze de partajare a încărcăturilor existente în acorduri precedente şi
b)abrogă şi se abţine să introducă, de la intrarea în vigoare a prezentului acord, orice măsură unilaterală şi orice obstacol administrativ, tehnic şi de alt tip care ar putea constitui restricţii disimulate sau ar putea avea efecte discriminatorii asupra libertăţii de a presta servicii în domeniul transportului maritim internaţional.
(5)Fiecare parte permite prestatorilor de servicii de transport maritim internaţional ai celeilalte părţi să aibă un sediu pe teritoriul său, în condiţii de stabilire şi de funcţionare nu mai puţin favorabile decât cele acordate propriilor săi prestatori de servicii sau celor din orice ţară terţă, oricare dintre acestea sunt mai avantajoase.
(6)Fiecare parte pune la dispoziţia prestatorilor de servicii de transport maritim internaţional ai celeilalte părţi, în baza unor termeni şi condiţii rezonabile şi nediscriminatorii, următoarele servicii portuare: pilotaj, asistenţă la remorcare şi tracţiune, aprovizionare, alimentare cu combustibil şi cu apă, colectarea gunoiului şi eliminarea apei de balast, servicii de oficiu de căpitănie, asistenţă la navigaţie, instalaţii pentru reparaţii de urgenţă, servicii de ancorare, locuri de acostare şi servicii de acostare, precum şi servicii operaţionale la ţărm esenţiale pentru exploatarea navelor, inclusiv comunicaţii, aprovizionare cu apă şi energie electrică.
(7)Fiecare parte permite circulaţia echipamentelor, precum containerele goale, care nu sunt transportate drept mărfuri contra cost, între porturile Republicii Armenia sau între porturile unui stat membru.
(8)Fiecare parte, sub rezerva autorizării de către autoritatea competentă, permite prestatorilor de servicii de transport maritim internaţional ai celeilalte părţi să presteze servicii de legătură între porturile sale naţionale.
Art. 192: Apropierea progresivă
Părţile recunosc importanţa apropierii progresive a legislaţiei Republicii Armenia privind transporturile de cea a Uniunii Europene.
SUBSECŢIUNEA I:Dispoziţii generale
Art. 193: Obiective şi principii
(1)Recunoscând faptul că schimburile comerciale electronice sporesc oportunităţile de afaceri în numeroase sectoare, părţile îşi propun să promoveze dezvoltarea comerţului electronic între ele, în special cooperând în probleme generate de comerţul electronic în ceea ce priveşte dispoziţiile prevăzute în prezentul capitol.
(2)Părţile convin că dezvoltarea comerţului electronic este pe deplin compatibilă cu cele mai exigente standarde internaţionale în materie de protecţie a datelor, pentru a păstra încrederea utilizatorilor comerţului electronic.
(3)Părţile convin că tranzacţiile electronice constituie o prestare de servicii, în sensul secţiunii C, care nu poate fi supusă taxelor vamale.
Art. 194: Aspecte de reglementare în materie de comerţ electronic
(1)Părţile menţin un dialog cu privire la problemele legate de reglementare generate de comerţul electronic. În cadrul acestui dialog se abordează, între altele, următoarele aspecte:
a)recunoaşterea certificatelor de semnătură electronică eliberate publicului şi facilitarea serviciilor transfrontaliere de certificare;
b)răspunderea prestatorilor de servicii intermediari în ceea ce priveşte transmiterea sau stocarea informaţiilor;
(i)tratamentul comunicaţiilor electronice comerciale nesolicitate şi
(ii)protecţia consumatorilor în domeniul comerţului electronic şi
c)orice alte aspecte relevante pentru dezvoltarea comerţului electronic.
(2)Acest dialog poate avea loc sub formă de schimb de informaţii în legătură cu legislaţia fiecărei părţi privind aspectele menţionate la alineatul (1), precum şi în legătură cu punerea în aplicare a legislaţiei în cauză.
SUBSECŢIUNEA II:Răspunderea prestatorilor de servicii intermediari
Art. 195: Utilizarea serviciilor intermediarilor
Părţile recunosc că este posibil ca serviciile intermediarilor să fie folosite de terţi pentru activităţi care contravin dreptului lor intern. Pentru a ţine seama de această posibilitate, fiecare parte adoptă sau menţine, în ceea ce priveşte prestatorii de servicii intermediari, măsurile în materie de răspundere menţionate în prezenta subsecţiune.
Art. 196: Răspunderea prestatorilor de servicii intermediari: "simpla transmitere"
(1)În cazul în care se prestează un serviciu al societăţii informaţionale care constă în transmiterea într-o reţea de comunicaţii a informaţiilor furnizate de un destinatar al serviciului sau în furnizarea accesului la o reţea de comunicaţii, fiecare parte se asigură că prestatorul serviciului nu este răspunzător pentru informaţiile transmise, cu condiţia ca prestatorul:
a)să nu iniţieze transmiterea;
b)să nu selecteze destinatarul transmiterii şi
c)să nu selecteze sau să modifice informaţiile care fac obiectul transmiterii.
(2)Activităţile de transmitere şi de furnizare a accesului menţionate la alineatul (1) includ stocarea automată, intermediară şi tranzitorie a informaţiilor transmise, în măsura în care stocarea respectivă serveşte exclusiv pentru efectuarea transmiterii în reţeaua de comunicaţii şi cu condiţia ca durata stocării informaţiilor să nu depăşească timpul necesar în mod rezonabil pentru efectuarea transmiterii.
(3)Prezentul articol nu aduce atingere posibilităţii ca o instanţă judecătorească sau o autoritate administrativă, în conformitate cu sistemul juridic al fiecărei părţi, să impună prestatorului de servicii să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.
Art. 197: Răspunderea prestatorilor de servicii intermediari: "memorarea în cache"
(1)În cazul în care se prestează un serviciu al societăţii informaţionale care constă în transmiterea printr-o reţea de comunicaţii a informaţiilor furnizate de un destinatar al serviciului, fiecare parte se asigură că prestatorul serviciului nu este răspunzător pentru stocarea automată, intermediară şi temporară a informaţiilor transmise, realizată exclusiv pentru a eficientiza transmiterea mai departe a informaţiilor către alţi destinatari ai serviciului, la cerere, cu condiţia ca prestatorul:
a)să nu modifice informaţiile;
b)să se conformeze condiţiilor de acces la informaţii;
c)să se conformeze normelor privind actualizarea informaţiilor, specificate într-un mod recunoscut pe scară largă şi folosite de întreprinderile din sector;
d)să nu împiedice utilizarea legală a tehnologiei, recunoscută şi folosită pe scară largă de întreprinderile din sector, în scopul de a obţine date privind utilizarea informaţiilor, şi
e)să acţioneze prompt pentru a elimina informaţiile stocate de prestator sau pentru a bloca accesul la acestea de îndată ce ia cunoştinţă de faptul că informaţiile au fost eliminate din sursa în care se aflau iniţial în reţea ori accesul la acestea a fost blocat sau că o instanţă judecătorească sau o autoritate administrativă a dispus eliminarea informaţiilor sau blocarea acestora.
(2)Prezentul articol nu aduce atingere posibilităţii ca o instanţă judecătorească sau o autoritate administrativă să impună prestatorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al fiecărei părţi, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină.
Art. 198: Răspunderea prestatorilor de servicii intermediari: "găzduirea"
(1)În cazul în care se prestează un serviciu al societăţii informaţionale care constă în stocarea informaţiilor furnizate de un destinatar al serviciului, părţile se asigură că prestatorul serviciului nu este răspunzător pentru informaţiile stocate la cererea unui destinatar al serviciului, cu condiţia ca prestatorul:
a)să nu aibă efectiv cunoştinţă despre activitatea sau informaţiile ilegale, iar în ceea ce priveşte acţiunile în despăgubiri, să nu aibă cunoştinţă de fapte sau circumstanţe din care să rezulte că activităţile sau informaţiile sunt ilegale sau
b)din momentul în care ia cunoştinţă de acestea, să acţioneze prompt pentru a elimina informaţiile sau pentru a bloca accesul la acestea.
(2)Alineatul (1) nu se aplică atunci când destinatarul serviciului acţionează sub autoritatea sau sub controlul prestatorului.
(3)Prezentul articol nu aduce atingere posibilităţii ca o instanţă judecătorească sau o autoritate administrativă să impună prestatorului de servicii, în conformitate cu sistemul juridic al fiecărei părţi, să pună capăt unei încălcări sau să o prevină şi nici posibilităţii ca o parte să instituie proceduri care să reglementeze eliminarea informaţiilor sau blocarea accesului la acestea.
Art. 199: Absenţa unei obligaţii generale în materie de supraveghere
(1)Părţile nu impun prestatorilor o obligaţie generală de supraveghere a informaţiilor pe care le transmit sau le stochează atunci când prestează serviciile prevăzute la articolele 196, 197 şi 198 şi nici o obligaţie generală de a căuta în mod activ fapte sau circumstanţe din care să rezulte că activităţile sunt ilegale.
(2)Fiecare parte poate stabili, pentru prestatorii de servicii ale societăţii informaţionale, obligaţia de a informa prompt autorităţile publice competente cu privire la presupusele activităţi ilegale comise sau cu privire la informaţiile furnizate de destinatarii serviciului oferit de prestatorii în cauză sau obligaţia de a comunica autorităţilor competente, la cererea acestora, informaţii care să permită identificarea destinatarilor serviciului cu care au încheiat acorduri de stocare.
Art. 200: Excepţii generale
(1)Fără a aduce atingere excepţiilor generale prevăzute în prezentul acord, prezentul capitol face obiectul excepţiilor specificate la alineatele (2) şi (3).
(2)Sub rezerva cerinţei ca astfel de măsuri să nu fie aplicate într-un mod care ar constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau nejustificată între ţări în care prevalează condiţii similare, sau o restricţie disimulată asupra stabilirii sau a prestării transfrontaliere de servicii, nicio dispoziţie din prezentul capitol nu se interpretează ca împiedicând adoptarea sau asigurarea respectării de către părţi a măsurilor:
a)necesare pentru protejarea securităţii publice sau a moralei publice ori pentru menţinerea ordinii publice;
b)necesare pentru protecţia vieţii sau a sănătăţii oamenilor, a animalelor sau a plantelor;
c)referitoare la conservarea resurselor naturale epuizabile atunci când aceste măsuri sunt aplicate împreună cu restricţii privind antreprenorii interni sau oferta internă ori consumul intern de servicii;
d)necesare pentru protecţia patrimoniului naţional de valoare artistică, istorică sau arheologică;
e)necesare pentru a asigura respectarea actelor cu putere de lege sau a actelor administrative care nu sunt incompatibile cu prezentul capitol, inclusiv a celor legate de:
(i)prevenirea practicilor neloiale şi frauduloase sau remedierea efectelor neexecutării contractelor;
(ii)protecţia vieţii private a persoanelor în raport cu prelucrarea şi diseminarea datelor cu caracter personal şi protecţia confidenţialităţii dosarelor şi a conturilor personale sau
(iii)siguranţa sau
f)incompatibile cu articolele 144 şi 150, cu condiţia ca diferenţa în materie de tratament să vizeze impunerea sau colectarea efectivă ori echitabilă a impozitelor directe în ceea ce priveşte activităţile economice, antreprenorii sau prestatorii de servicii ai celeilalte părţi (1).
(1)Măsurile care vizează asigurarea impunerii sau colectării efective ori echitabile a impozitelor directe cuprind măsurile luate de o parte în temeiul regimului său fiscal care:
(i)se aplică antreprenorilor şi prestatorilor de servicii nerezidenţi pentru recunoaşterea faptului că obligaţia fiscală a nerezidenţilor se stabileşte ţinându-se seama de elementele impozabile care îşi au sursa sau sunt situate pe teritoriul părţii;
(ii)se aplică nerezidenţilor pentru asigurarea impunerii sau colectării impozitelor pe teritoriul părţii;
(iii)se aplică nerezidenţilor sau rezidenţilor pentru a împiedica evaziunea sau frauda fiscală, incluzând măsurile de asigurare a conformităţii;
(iv)se aplică consumatorilor de servicii prestate sau având provenienţa pe teritoriul unei alte părţi pentru a asigura impunerea sau colectarea impozitelor datorate de aceşti consumatori, provenind din surse de pe teritoriul părţii;
(v)fac distincţie între antreprenorii şi prestatorii de servicii supuşi impozitării elementelor impozabile la nivel mondial şi alţi investitori şi prestatori de servicii, în virtutea diferenţei referitoare la tipul de bază impozabilă care există între aceştia, sau
(vi)determină, atribuie şi repartizează veniturile, profitul, câştigurile, pierderile, deducerile sau creditele persoanelor fizice sau sucursalelor rezidente sau între persoanele asociate sau sucursale ale aceleaşi persoane, în scopul menţinerii bazei impozabile a părţii.
(3)Prezentul capitol şi anexa VIII la prezentul acord nu se aplică sistemelor de securitate socială ale părţilor sau activităţilor de pe teritoriul fiecărei părţi care sunt legate, chiar şi numai ocazional, de exercitarea autorităţii oficiale.
Art. 201: Măsuri fiscale
Clauza naţiunii celei mai favorizate, acordată în conformitate cu prezentul capitol, nu se aplică tratamentului fiscal pe care părţile îl acordă sau îl vor acorda în viitor în temeiul acordurilor dintre părţi destinate să evite dubla impunere.
Art. 202: Excepţii privind securitatea
Nicio dispoziţie a prezentului acord nu se interpretează astfel încât:
(a)să impună oricăreia dintre părţi obligaţia de a furniza orice informaţie a cărei divulgare o consideră contrară intereselor sale esenţiale în materie de securitate;
(b)să împiedice oricare dintre părţi să întreprindă orice acţiune pe care o consideră necesară pentru protecţia intereselor sale esenţiale în materie de securitate:
(i)în legătură cu producţia de arme, muniţii sau materiale de război sau comerţul cu acestea;
(ii)în legătură cu activităţile economice desfăşurate direct sau indirect în scopul aprovizionării unei unităţi militare;
(iii)în legătură cu materialele fisionabile şi fuzionabile sau materialele din care sunt obţinute acestea sau
(iv)întreprinsă pe timp de război sau în alte situaţii de urgenţă în relaţiile internaţionale sau
(c)să împiedice o parte să întreprindă vreo acţiune în scopul de a îndeplini obligaţiile pe care le-a acceptat pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Termenii sau noţiunile referitoare la fiscalitate de la litera (f) şi din prezenta notă de subsol se stabilesc în conformitate cu definiţiile şi noţiunile referitoare la fiscalitate sau cu definiţiile şi noţiunile echivalente sau similare din dreptul intern al părţii care ia respectiva măsură.
Art. 203: Reexaminare
Pentru a facilita investiţiile bilaterale, părţile reexaminează împreună mediul investiţional şi cadrul juridic în materie de investiţii în termen de cel mult trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord şi, ulterior, la intervale periodice. Pe baza acestei reexaminări, părţile analizează posibilitatea de a începe negocieri în vederea completării prezentului acord cu dispoziţii privind investiţiile, inclusiv privind protecţia acestora.
Art. 204: Plăţi curente
Părţile nu impun nicio restricţie şi permit, într-o monedă liber convertibilă şi în conformitate cu Statutul Fondului Monetar Internaţional, orice plăţi şi transferuri din contul curent al balanţei de plăţi între Uniunea Europeană şi Republica Armenia.
Art. 205: Circulaţia capitalurilor
(1)În ceea ce priveşte tranzacţiile aferente contului de capital şi contului financiar din balanţa de plăţi, de la data intrării în vigoare a prezentului acord părţile asigură libera circulaţie a capitalurilor referitoare la investiţiile directe (1) realizate în conformitate cu legislaţia ţării-gazdă şi cu dispoziţiile capitolului 5, precum şi lichidarea şi repatrierea respectivului capital investit şi a oricărui profit generat de acesta.
(1)Inclusiv achiziţionarea de bunuri imobile legată de investiţiile directe.
(2)În ceea ce priveşte tranzacţiile aferente contului de capital şi contului financiar din balanţa de plăţi care nu intră sub incidenţa alineatului (1), de la data intrării în vigoare a prezentului acord şi fără a aduce atingere altor dispoziţii ale prezentului acord, fiecare parte asigură libera circulaţie a capitalurilor în ceea ce priveşte:
a)creditele legate de tranzacţiile comerciale, inclusiv prestarea de servicii, la care participă un rezident al uneia dintre părţi;
b)activităţile desfăşurate de investitorii celeilalte părţi în materie de împrumuturi şi credite financiare şi
c)participarea la capitalul unei persoane juridice, astfel cum este definită la articolul 142, fără a se urmări stabilirea sau menţinerea de legături economice durabile.
(3)Fără a aduce atingere altor dispoziţii ale prezentului acord, părţile nu introduc noi restricţii cu privire la circulaţia capitalurilor şi plăţile curente între rezidenţii Uniunii Europene şi Republicii Armenia şi nu înăspresc restricţiile prevăzute de regimurile existente.
Art. 206: Excepţii
Sub rezerva cerinţei ca astfel de măsuri să nu fie aplicate într-un mod care ar constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau nejustificată între ţări în care prevalează condiţii similare sau o restricţie disimulată asupra circulaţiei capitalurilor, nicio dispoziţie din prezentul capitol nu se interpretează ca împiedicând adoptarea sau asigurarea respectării de către oricare dintre părţi a măsurilor:
(a)necesare pentru protejarea securităţii publice, moralei publice sau pentru menţinerea ordinii publice sau
(b)necesare pentru a asigura respectarea legilor sau reglementărilor care nu sunt incompatibile cu dispoziţiile prezentului titlu, inclusiv a celor legate de:
(i)prevenirea infracţiunilor, a practicilor neloiale şi frauduloase sau necesare pentru remedierea efectelor neîndeplinirii unei obligaţii contractuale, precum falimentul, insolvenţa şi protejarea drepturilor creditorilor;
(ii)măsuri adoptate sau menţinute pentru asigurarea integrităţii şi stabilităţii sistemului financiar al uneia dintre părţi;
(iii)emiterea, comercializarea sau tranzacţionarea titlurilor de valoare, a opţiunilor, a contractelor futures sau a altor instrumente derivate;
(iv)raportarea financiară sau înregistrarea contabilă a transferurilor atunci când acest lucru este necesar pentru a veni în sprijinul autorităţilor de asigurare a respectării legii sau al autorităţilor de reglementare a sistemului financiar sau
(v)asigurarea respectării ordinelor sau hotărârilor pronunţate în cadrul procedurilor juridice sau administrative.
Art. 207: Măsuri de salvgardare
În cazul în care, în circumstanţe excepţionale în care se înregistrează dificultăţi grave ale funcţionării cursului de schimb sau a politicii monetare, în cazul Republicii Armenia, sau ale funcţionării uniunii economice şi monetare, în cazul Uniunii Europene, sau în cazul în care o parte se confruntă sau riscă să se confrunte cu dificultăţi grave privind balanţa de plăţi sau cu dificultăţi financiare externe, partea în cauză poate lua măsurile de salvgardare care sunt strict necesare cu privire la circulaţia capitalurilor, plăţile şi transferurile dintre Uniunea Europeană şi Republica Armenia pentru o perioadă care nu depăşeşte un an. Partea care adoptă sau menţine măsuri de salvgardare informează prompt cealaltă parte cu privire la adoptarea oricărei măsuri de salvgardare şi prezintă, imediat ce este posibil, un calendar pentru eliminarea măsurii respective.
Art. 208: Facilitare
Părţile se consultă în vederea facilitării circulaţiei capitalurilor între ele pentru a promova obiectivele prezentului acord.
Art. 209: Obiective
Obiectivele prezentului capitol sunt:
(a)facilitarea producţiei şi a comercializării de produse inovatoare şi creative între părţi, contribuind astfel, pentru fiecare dintre părţi, la dezvoltarea unei economii mai durabile şi mai favorabile incluziunii şi
(b)atingerea unui nivel adecvat şi eficace de protecţie şi asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală.
Art. 210: Natura obligaţiilor şi domeniul de aplicare al acestora
(1)Părţile asigură punerea în aplicare adecvată şi eficace a tratatelor internaţionale privind proprietatea intelectuală la care au aderat, inclusiv a Acordului OMC privind aspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală, inclus în anexa 1C la Acordul OMC (denumit în continuare "Acordul TRIPS"). Prezentul capitol completează şi aduce precizări suplimentare cu privire la drepturile şi obligaţiile existente între părţi în temeiul Acordului TRIPS şi al altor tratate internaţionale în domeniul proprietăţii intelectuale.
(2)În sensul prezentului acord, termenul "proprietate intelectuală" se referă cel puţin la toate categoriile de proprietate intelectuală menţionate în secţiunea B a prezentului capitol.
(3)Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală include protecţia împotriva concurenţei neloiale, astfel cum este menţionată la articolul 10a din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale din 1883, revizuită şi modificată prin Actul de la Stockholm din 1967 [denumită în continuare "Convenţia de la Paris (1967)"].
Art. 211: Epuizare
Fiecare parte prevede un regim naţional sau regional de epuizare a drepturilor de proprietate intelectuală.
SUBSECŢIUNEA I:Drepturile de autor şi drepturile conexe
Art. 212: Protecţia acordată
(1)Părţile respectă drepturile şi obligaţiile prevăzute în:
a)Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice (denumită în continuare "Convenţia de la Berna");
b)Convenţia de la Roma pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune ("Convenţia de la Roma");
c)Acordul TRIPS;
d)Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) privind dreptul de autor şi
e)Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele.
(2)Părţile depun toate eforturile rezonabile pentru a adera la Tratatul de la Beijing privind interpretările şi execuţiile audiovizuale.
Art. 213: Autori
Fiecare parte asigură dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice:
(a)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, totală sau parţială, prin orice mijloc şi sub orice formă a operelor lor;
(b)orice formă de distribuţie către public, prin vânzarea originalului sau a copiilor operelor lor ori prin alte mijloace;
(c)orice comunicare către public a operelor lor, prin mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv punerea la dispoziţia publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din locul şi în momentul alese în mod individual, şi
(d)închirierea şi împrumutul originalelor şi copiilor operelor lor.
Art. 214: Artişti interpreţi sau executanţi
Fiecare parte asigură dreptul exclusiv al artiştilor interpreţi sau executanţi de a autoriza sau de a interzice:
(a)fixarea (1) interpretărilor sau a execuţiilor lor;
(1)"Fixarea" înseamnă încorporarea sunetelor sau a imaginilor interpretărilor sau a execuţiilor lor sau ale reprezentărilor acestora pe un suport care permite perceperea, reproducerea sau comunicarea lor cu ajutorul unui dispozitiv.
(b)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, totală sau parţială, prin orice mijloc şi sub orice formă, a fixărilor interpretărilor sau a execuţiilor lor;
(c)distribuirea către public, prin vânzare sau prin alte mijloace, a fixărilor interpretărilor sau a execuţiilor lor;
(d)punerea la dispoziţia publicului a fixărilor interpretărilor sau a execuţiilor lor, prin mijloace cu fir sau fără fir, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din locul şi în momentul alese în mod individual;
(e)radiodifuzarea prin mijloace fără fir şi comunicarea către public a interpretărilor sau a execuţiilor lor, cu excepţia cazului în care interpretarea sau execuţia este ea însăşi deja o execuţie sau o interpretare radiodifuzată sau efectuată pornind de la o fixare; şi
(f)închirierea şi împrumutul fixărilor interpretărilor sau a execuţiilor lor.
Art. 215: Producătorii de fonograme
Fiecare parte prevede dreptul exclusiv al producătorilor de fonograme de a autoriza sau de a interzice:
(a)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, totală sau parţială, prin orice mijloc şi sub orice formă a fonogramelor lor;
(b)distribuirea către public, prin vânzare sau prin alte mijloace, a fonogramelor lor, inclusiv a copiilor acestora;
(c)punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor lor, prin mijloace cu fir sau fără fir, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din locul şi în momentul alese în mod individual, şi
(d)închirierea şi împrumutul fonogramelor lor.
Art. 216: Organisme de radiodifuziune
Fiecare parte asigură dreptul exclusiv al organismelor de radiodifuziune de a autoriza sau de a interzice:
(a)fixarea programelor radiodifuzate de acestea, indiferent dacă radiodifuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau satelit;
(b)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc şi sub orice formă, totală sau parţială, a fixărilor programelor radiodifuzate de acestea, indiferent dacă radiodifuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit;
(c)punerea la dispoziţia publicului a fixărilor programelor radiodifuzate de acestea, prin mijloace cu fir sau fără fir, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din locul şi în momentul alese în mod individual;
(d)distribuirea către public, prin vânzare sau prin alte mijloace, a fixărilor programelor radiodifuzate de acestea; şi
(e)reluarea programelor radiodifuzate de acestea prin mijloace fără fir, precum şi comunicarea către public a programelor radiodifuzate de acestea, dacă respectiva comunicare este făcută în locuri accesibile publicului prin plata unei taxe de intrare.
Art. 217: Radiodifuzarea şi comunicarea către public
Fiecare parte prevede un drept pentru a se asigura că utilizatorul plăteşte o remuneraţie echitabilă unică artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme dacă o fonogramă publicată în scopuri comerciale sau o reproducere a acestei fonograme este utilizată pentru radiodifuzarea prin mijloace fără fir sau pentru orice comunicare către public. Fiecare parte se asigură că această remuneraţie este repartizată între artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme. În absenţa unui acord între artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme, fiecare parte poate stabili condiţiile repartizării între aceştia a remuneraţiei respective.
Art. 218: Durata protecţiei
(1)Drepturile patrimoniale ale autorilor operelor literare sau artistice, în sensul articolului 2 din Convenţia de la Berna, se aplică pe întreaga durată a vieţii autorului şi timp de cel puţin 70 de ani după decesul său, indiferent de data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziţia publicului.
(2)În cazul în care dreptul de autor aparţine în comun colaboratorilor la o operă, durata menţionată la alineatul (1) se calculează de la data decesului ultimului supravieţuitor dintre colaboratori.
(3)În cazul operelor anonime sau publicate sub pseudonim, durata protecţiei este de cel puţin 70 de ani de la data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziţia publicului. Cu toate acestea, în cazul în care pseudonimul adoptat de autor nu lasă nicio îndoială asupra identităţii sale sau în cazul în care autorul îşi dezvăluie identitatea în perioada menţionată în prima teză, durata de protecţie aplicabilă este cea indicată la alineatul (1).
(4)În cazul în care o parte prevede drepturi speciale privind operele colective sau desemnarea unei persoane juridice ca titular al drepturilor, durata protecţiei se calculează în conformitate cu alineatul (3), cu excepţia cazului în care persoanele fizice care au creat opera sunt identificate ca atare în versiunile operei aduse la cunoştinţa publicului. Prezentul alineat nu aduce atingere drepturilor care revin autorilor identificaţi ale căror contribuţii identificabile sunt incluse în aceste opere şi cărora li se aplică alineatul (1) sau (2).
(5)Dacă o operă este publicată în volume, părţi, fascicole, numere sau episoade şi dacă durata de protecţie se aplică din momentul în care opera a fost pusă în mod legal la dispoziţia publicului, durata de protecţie se aplică separat pentru fiecare element în parte.
(6)În cazul operelor a căror durată de protecţie nu se calculează începând de la decesul autorului sau al autorilor şi care nu au fost puse în mod legal la dispoziţia publicului timp de 70 de ani de la crearea lor, protecţia încetează.
(7)Durata de protecţie a unei opere cinematografice sau audiovizuale încetează cel mai devreme la 70 de ani de la decesul ultimului supravieţuitor dintre următoarele persoane, indiferent dacă acestea au fost sau nu desemnate drept coautori: regizorul sau realizatorul principal, autorul scenariului, autorul dialogului şi compozitorul muzicii create special pentru a fi utilizată în opera cinematografică sau audiovizuală.
(8)Fiecare parte se asigură că orice persoană care, după încetarea protecţiei drepturilor de autor, publică legal sau comunică legal către public pentru prima oară o operă nepublicată anterior beneficiază de o protecţie echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului. Durata protecţiei acestor drepturi este de 25 de ani începând cu data la care opera a fost publicată legal sau comunicată legal către public pentru prima oară.
(9)Drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi din domeniul audiovizual expiră după cel puţin 50 de ani de la data interpretării sau a execuţiei. Cu toate acestea, în cazul în care fixarea interpretării sau a execuţiei face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestei perioade, drepturile încetează după cel puţin 50 de ani de la prima astfel de publicare sau de la prima astfel de comunicare către public, luând în considerare, în mod cronologic, prima dintre aceste date.
(10)Drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme expiră la 70 de ani de la data primei publicări sau a primei comunicări către public, luând în considerare, în mod cronologic, prima dintre aceste date. O parte poate adopta măsuri eficace pentru a se asigura că profitul generat în cursul celor 20 de ani de protecţie ulteriori perioadei de 50 de ani este împărţit în mod echitabil între artiştii interpreţi sau executanţi şi producători.
(11)Drepturile patrimoniale ale producătorilor primei fixări a unui film expiră după cel puţin 50 de ani de la data fixării. Cu toate acestea, în cazul în care filmul face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestei perioade, drepturile încetează după cel puţin 50 de ani de la data primei astfel de publicări sau a primei astfel de comunicări către public, luând în considerare, în mod cronologic, prima dintre aceste date.
(12)Drepturile patrimoniale ale organismelor de radiodifuziune încetează după cel puţin 50 de ani de la prima radiodifuzare a unui program, indiferent dacă radiodifuzarea a fost efectuată prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit.
(13)Duratele prevăzute la prezentul articol se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc faptul generator.
Art. 219: Protecţia măsurilor tehnologice
(1)Fiecare parte prevede o protecţie juridică adecvată împotriva eludării măsurilor tehnologice eficace, pe care persoana respectivă o efectuează cu bună-ştiinţă sau având motive rezonabile să ştie că urmăreşte acest obiectiv.
(2)Fiecare parte prevede o protecţie juridică adecvată împotriva fabricării, a importului, a distribuirii, a vânzării, a închirierii, a publicităţii în scopul vânzării sau al închirierii ori împotriva posesiunii în scopuri comerciale a dispozitivelor, a produselor sau a componentelor ori împotriva prestării de servicii care:
a)fac obiectul unei promovări, publicităţi sau comercializări în scopul eludării oricăror măsuri tehnologice eficace;
b)au numai un scop semnificativ limitat sau o utilizare semnificativă limitată din punct de vedere comercial, altul (alta) decât eludarea oricăror măsuri tehnologice eficace, sau
c)sunt proiectate, produse, adaptate sau realizate în principal în scopul de a permite sau de a facilita eludarea oricăror măsuri tehnologice eficace.
(3)În sensul prezentului capitol, sintagma "măsuri tehnologice" înseamnă orice tehnologie, dispozitiv sau componentă care, în cadrul funcţionării sale normale, este proiectată pentru a preveni sau a limita, în ceea ce priveşte operele sau alte obiecte protejate, acte care nu sunt autorizate de titularul dreptului de autor sau al unui drept conex, conform legislaţiei naţionale. Măsurile tehnologice sunt considerate "eficace" dacă utilizarea unei opere protejate sau a unui alt obiect protejat este controlată de către titularii de drepturi prin aplicarea unui control al accesului sau a unui procedeu de protecţie, precum criptarea, bruierea sau alte transformări ale operei ori ale altui obiect protejat, sau prin aplicarea unui mecanism de control al copierii, care îndeplineşte obiectivul de protecţie.
Art. 220: Protecţia informaţiilor privind gestionarea drepturilor
(1)Fiecare parte prevede o protecţie juridică adecvată împotriva oricărei persoane care, în cunoştinţă de cauză, desfăşoară fără autorizaţie următoarele acte:
a)eliminarea sau modificarea oricăror informaţii în format electronic referitoare la gestionarea drepturilor; şi
b)distribuirea, importul în vederea distribuirii, radiodifuzarea, comunicarea către public sau punerea la dispoziţia publicului a unor opere sau a altor obiecte protejate în temeiul prezentului capitol, din care au fost eliminate sau modificate fără autorizaţie informaţiile în format electronic referitoare la gestionarea drepturilor, dacă persoana respectivă ştie sau are motive rezonabile să ştie că, făcând acest lucru, provoacă, permite, facilitează sau disimulează încălcarea oricărui drept de autor sau a oricăror drepturi conexe prevăzute în legislaţia naţională.
(2)În sensul prezentului capitol, sintagma "informaţii privind gestionarea drepturilor" înseamnă orice informaţie furnizată de titularii drepturilor care identifică opera sau alt obiect protejat menţionat în prezentul capitol, autorul sau orice alt titular al drepturilor, ori informaţii despre termenii şi condiţiile de utilizare a operei sau a altui obiect protejat, precum şi orice numere sau coduri care reprezintă aceste informaţii.
(3)Alineatul (1) se aplică atunci când oricare dintre aceste informaţii este asociată copiei unei opere sau a altui obiect protejat menţionat în prezentul capitol ori apare în legătură cu o comunicare către public a operei sau a obiectului protejat respectiv.
Art. 221: Excepţii şi limitări
(1)În conformitate cu convenţiile şi cu tratatele internaţionale la care a aderat, fiecare parte poate prevedea limitări sau excepţii privind drepturile stabilite la articolele 213-218 numai în anumite cazuri speciale care nu contravin exploatării normale a obiectului protejat şi nici nu cauzează vreun prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularilor drepturilor.
(2)Fiecare parte prevede că actele provizorii de reproducere menţionate la articolele 213-217 care sunt tranzitorii sau fortuite şi constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnologic şi al căror unic scop este să permită: (a) transmiterea, în cadrul unei reţele între terţi, de către un intermediar sau (b) utilizarea legală a unei opere sau a altui obiect protejat şi care nu au semnificaţie economică de sine stătătoare sunt exceptate de la dreptul de reproducere prevăzut la articolele 213-217.
Art. 222: Dreptul de suită în beneficiul autorilor operelor de artă
(1)Fiecare parte prevede, în beneficiul autorului unei opere originale de artă, un drept de suită, definit ca un drept inalienabil, la care nu se poate renunţa nici chiar anticipat, de a încasa o redevenţă pe baza preţului de vânzare obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări a operei de către autor.
(2)Dreptul menţionat la alineatul (1) se aplică tuturor actelor de revânzare care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, profesionişti ai pieţei obiectelor de artă, precum saloane, galerii de artă şi, în general, orice comerciant de opere de artă.
(3)Fiecare parte poate prevedea că dreptul menţionat la alineatul (1) nu se aplică actelor de revânzare atunci când vânzătorul a achiziţionat opera direct de la autorul acesteia cu mai puţin de trei ani înainte de data revânzării în cauză şi atunci când preţul de revânzare nu depăşeşte o anumită sumă minimă.
(4)Redevenţa se plăteşte de către vânzător. Fiecare parte poate prevedea că una dintre persoanele fizice sau juridice menţionate la alineatul (2), alta decât vânzătorul, este singura responsabilă de această plată sau poate împărţi responsabilitatea plăţii cu vânzătorul.
(5)Procedura de colectare şi cuantumul redevenţei sunt stabilite de legislaţia naţională.
Art. 223: Cooperarea privind gestiunea colectivă a drepturilor
(1)Părţile promovează cooperarea dintre societăţile lor de gestiune colectivă în scopul de a favoriza disponibilitatea operelor şi a altor obiecte protejate pe teritoriul părţilor şi transferul redevenţelor pentru utilizarea acestor opere sau a altor obiecte protejate.
(2)Părţile promovează transparenţa societăţilor de gestiune colectivă, în special în ceea ce priveşte perceperea redevenţelor, deducerile aplicate redevenţelor percepute, utilizarea redevenţelor percepute, politica de distribuţie şi repertoriul societăţilor în cauză.
(3)Părţile se angajează să se asigure că, în cazul în care o societate de gestiune colectivă stabilită pe teritoriul uneia dintre părţi reprezintă, în temeiul unui acord de reprezentare, o altă societate de gestiune colectivă stabilită pe teritoriul celeilalte părţi, societatea de gestiune colectivă care asigură reprezentarea nu îi discriminează pe titularii de drepturi ai societăţii de gestiune colectivă pe care o reprezintă.
(4)Societatea de gestiune colectivă care asigură reprezentarea plăteşte cu exactitate, cu regularitate şi cu diligenţă sumele datorate societăţii de gestiune colectivă reprezentate şi, de asemenea, oferă societăţii de gestiune colectivă reprezentate informaţii cu privire la cuantumul redevenţelor colectate în numele său şi la orice deduceri aplicate acestor redevenţe.
SUBSECŢIUNEA II:Mărci
Art. 224: Acorduri internaţionale
Fiecare parte:
(a)aderă la Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor;
(b)respectă Tratatul privind dreptul mărcilor şi Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor şi
(c)depune toate eforturile rezonabile pentru a adera la Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor.
Art. 225: Drepturile conferite de o marcă
Marca înregistrată conferă titularului său drepturi exclusive. Titularul are dreptul să împiedice orice terţ să utilizeze, fără acordul său, în cadrul operaţiunilor comerciale:
(a)orice semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată marca şi
(b)orice semn identic sau similar cu marca pentru produse sau servicii identice sau similare cu cele pentru care este înregistrată marca, în cazul în care această utilizare riscă să creeze confuzie în percepţia publicului, inclusiv probabilitatea unei asocieri între semnul folosit şi marcă.
Art. 226: Procedura de înregistrare
(1)Fiecare parte prevede un sistem pentru înregistrarea mărcilor, în care fiecare decizie finală negativă adoptată de administraţia competentă în materie de mărci se comunică în scris solicitantului şi se motivează în mod corespunzător.
(2)Fiecare parte prevede posibilitatea de a se opune cererilor de înregistrare de mărci şi oferă solicitantului înregistrării posibilitatea de a răspunde la această opoziţie.
(3)Fiecare parte furnizează o bază de date electronică aflată la dispoziţia publicului care conţine cererile de înregistrare de mărci şi înregistrările de mărci. Baza de date a cererilor de înregistrare de mărci este accesibilă cel puţin pe durata perioadei de opoziţie.
Art. 227: Mărcile notorii
Pentru a pune în aplicare protecţia mărcilor notorii, menţionată la articolul 6a din Convenţia de la Paris (1967) şi la articolul 16 alineatele (2) şi (3) din Acordul TRIPS, fiecare parte aplică Recomandarea comună referitoare la dispoziţiile privind protecţia mărcilor notorii adoptată de Adunarea Uniunii de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale şi de Adunarea generală a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) în cadrul celei de a treizeci şi patra serii de sesiuni ale adunărilor statelor membre ale OMPI, care a avut loc între 20 şi 29 septembrie 1999.
Art. 228: Excepţii de la drepturile conferite de o marcă
Fiecare parte:
(a)prevede utilizarea corectă a termenilor descriptivi, inclusiv utilizarea corectă a indicaţiilor geografice, cu titlu de excepţie limitată de la drepturile conferite de o marcă, şi
(b)poate prevedea alte excepţii limitate de la drepturile conferite de o marcă.
La stabilirea acestor excepţii, fiecare parte ţine seama de interesele legitime ale titularului mărcii şi ale terţilor.
Art. 229: Cauze de decădere
(1)Fiecare parte prevede că titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale dacă, în decursul unei perioade neîntrerupte de cel puţin trei ani, marca respectivă nu a făcut obiectul unei utilizări autentice pe teritoriul relevant în cauză pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi dacă nu există motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizată.
Nimeni nu poate pretinde ca titularul mărcii să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea perioadei minime de trei ani şi depunerea cererii de decădere, marca a început sau a reînceput să fie utilizată efectiv.
Începerea sau reluarea utilizării făcută în termen de trei luni înainte de depunerea cererii de decădere, acest termen începând să curgă cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cel puţin trei ani de neutilizare, nu este însă luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin numai după ce titularul a aflat că cererea de decădere ar putea fi depusă.
(2)Titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale atunci când, după data înregistrării sale, marca:
a)a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, denumirea comercială obişnuită a unui produs sau serviciu pentru care este înregistrată sau
b)în urma utilizării de către titularul acesteia sau cu acordul său pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată, poate induce în eroare publicul, în special în ceea ce priveşte natura, calitatea sau originea geografică a acestor produse sau servicii.
SUBSECŢIUNEA III:Indicaţii geografice
Art. 230: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta subsecţiune se aplică protecţiei indicaţiilor geografice care îşi au originea pe teritoriile părţilor.
(2)Indicaţiile geografice ale unei părţi care trebuie să fie protejate de cealaltă parte intră sub incidenţa prezentei subsecţiuni numai dacă se încadrează în domeniul de aplicare al legislaţiei menţionate la articolul 231.
Art. 231: Indicaţii geografice recunoscute 1
(1)După examinarea legislaţiei Republicii Armenia care figurează în anexa IX partea A, Uniunea Europeană concluzionează că legislaţia respectivă este conformă cu elementele prevăzute în partea B a anexei menţionate.
(2)După examinarea legislaţiei Uniunii Europene care figurează în anexa IX partea A, Republica Armenia concluzionează că legislaţia respectivă este conformă cu elementele prevăzute în partea B a anexei menţionate.
(3)Republica Armenia, după încheierea unei proceduri de opoziţie şi după examinarea indicaţiilor geografice ale Uniunii Europene, enumerate în anexa X, care au fost înregistrate de Uniunea Europeană în temeiul actelor legislative enumerate în anexa IX partea A, le protejează în conformitate cu nivelul de protecţie stabilit în prezentul acord.
(4)Uniunea Europeană, după încheierea unei proceduri de opoziţie şi după examinarea indicaţiilor geografice ale Republicii Armenia, enumerate în anexa X, care au fost înregistrate de Republica Armenia în temeiul actelor legislative enumerate în anexa IX partea A, le protejează în conformitate cu nivelul de protecţie stabilit în prezentul acord.
Art. 232: Adăugarea unor noi indicaţii geografice
(1)În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 240 alineatul (3), părţile pot adăuga noi indicaţii geografice la lista indicaţiilor geografice protejate care figurează în anexa X. Aceste noi indicaţii geografice pot fi adăugate pe listă după încheierea procedurii de opoziţie şi după examinarea noilor indicaţii geografice într-un mod considerat satisfăcător de fiecare parte, în conformitate cu articolul 231 alineatele (3) şi (4).
(2)Părţile nu au obligaţia de a adăuga o nouă indicaţie geografică pe lista menţionată la alineatul (1) în cazul în care:
a)indicaţia geografică ar intra în conflict cu denumirea unui soi de plante sau a unei rase de animale şi, drept urmare, ar putea să inducă în eroare consumatorii cu privire la adevărata origine a produsului;
b)dată fiind existenţa unei mărci renumite sau notorii, protecţia indicaţiei geografice în cauză ar putea să inducă în eroare consumatorii cu privire la adevărata identitate a produsului sau
c)denumirea este generică.
Art. 233: Domeniul de aplicare al protecţiei indicaţiilor geografice
(1)Fiecare parte protejează indicaţiile geografice enumerate în anexa X împotriva:
a)oricărei utilizări comerciale directe sau indirecte a denumirii protejate pentru produsele comparabile care nu este conformă cu caietul de sarcini al denumirii protejate sau în măsura în care această utilizare exploatează reputaţia unei indicaţii geografice;
b)oricărei utilizări abuzive, imitări sau evocări, chiar dacă adevărata origine a produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă, transcrisă, transliterată sau însoţită de expresii precum "stil", "tip", "metodă", "produs(ă) ca la/în", "imitaţie", "gust", "similar" sau altele asemenea expresii;
c)oricărei alte menţiuni false sau înşelătoare privind provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului care pot să creeze o impresie eronată cu privire la originea acestuia, menţiune care apare pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau în documentele referitoare la produsul în cauză sau pe ambalajul produsului într-un recipient, şi
d)oricărei alte practici care poate să îi inducă în eroare pe consumatori cu privire la adevărata origine a produsului.
(2)Indicaţiile geografice protejate nu devin generice pe teritoriile părţilor.
(3)În cazul indicaţiilor geografice total sau parţial omonime, protecţia se acordă fiecărei astfel de indicaţii geografice, dacă aceasta a fost utilizată cu bună-credinţă şi ţinând seama în mod corespunzător de utilizarea locală şi tradiţională, precum şi de riscul real de confuzie.
Fără a aduce atingere articolului 23 din Acordul TRIPS, părţile decid de comun acord cu privire la condiţiile practice de utilizare care vor permite diferenţierea indicaţiilor geografice omonime, ţinând seama de necesitatea de a asigura un tratament echitabil pentru producătorii în cauză şi de a evita inducerea în eroare a consumatorilor.
O denumire omonimă care induce consumatorii în eroare făcându-i să creadă că produsul provine dintr-un alt teritoriu nu se înregistrează, chiar dacă denumirea este exactă în ceea ce priveşte teritoriul, regiunea sau locul din care este originar produsul în cauză.
(4)În cazul în care una dintre părţi, în contextul negocierilor cu o ţară terţă, propune protejarea unei indicaţii geografice a ţării terţe care este omonimă cu o indicaţie geografică a celeilalte părţi protejată în temeiul prezentei subsecţiuni, partea din urmă este informată şi are posibilitatea de a prezenta observaţii înainte ca indicaţia geografică a părţii terţe să devină protejată.
(5)Nicio dispoziţie din prezenta subsecţiune nu obligă o parte să protejeze o indicaţie geografică a celeilalte părţi care nu este protejată sau care încetează să mai fie protejată în ţara de origine.
Fiecare parte notifică celeilalte părţi faptul că o indicaţie geografică a încetat să mai fie protejată în ţara sa de origine. Notificarea respectivă se efectuează în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 240 alineatul (3).
(6)Nicio dispoziţie a prezentului acord nu aduce atingere dreptului oricărei persoane de a utiliza, în cadrul operaţiunilor comerciale, propriul nume sau numele predecesorului său în activităţile comerciale, cu excepţia cazului în care numele respectiv este folosit astfel încât să inducă în eroare consumatorii.
Art. 234: Dreptul de utilizare a indicaţiilor geografice
(1)O indicaţie geografică protejată în temeiul prezentei subsecţiuni poate fi folosită de orice operator care comercializează produse agricole, produse alimentare, vinuri, vinuri aromatizate sau băuturi spirtoase care respectă caietul de sarcini corespunzător.
(2)Odată ce o indicaţie geografică este protejată în temeiul prezentei subsecţiuni, utilizarea acestei denumiri protejate nu mai face obiectul niciunei înregistrări a utilizatorilor şi al niciunei alte taxe.
Art. 235: Relaţia cu mărcile
(1)Părţile refuză să înregistreze sau declară nule mărcile care corespund oricăreia dintre situaţiile menţionate la articolul 233 alineatul (1) în legătură cu indicaţiile geografice protejate pentru produse similare, cu condiţia ca depunerea cererilor de înregistrare a mărcilor respective să aibă loc după data depunerii cererilor de protecţie a indicaţiei geografice pe teritoriul în cauză.
(2)În cazul indicaţiilor geografice menţionate la articolul 231, data cererii de protecţie este data intrării în vigoare a prezentului acord.
(3)În cazul indicaţiilor geografice menţionate la articolul 232, data cererii de protecţie este data transmiterii către cealaltă parte a unei cereri de protejare a unei indicaţii geografice.
(4)Fără a aduce atingere articolului 232 alineatul (2) litera (b), fiecare parte protejează indicaţiile geografice enumerate în anexa X în cazul în care există o marcă prealabilă. O marcă prealabilă înseamnă o marcă a cărei utilizare corespunde uneia dintre situaţiile menţionate la articolul 233 alineatul (1) şi care a făcut obiectul unei cereri, a fost înregistrată sau consacrată prin utilizare, dacă această posibilitate este prevăzută de legislaţia unei părţi, cu bună-credinţă, pe teritoriul uneia dintre părţi, anterior datei la care cererea de protecţie a indicaţiei geografice a fost depusă de cealaltă parte în temeiul prezentului acord. Această marcă poate continua să fie utilizată şi reînnoită în pofida protecţiei acordate indicaţiei geografice, cu condiţia ca niciuna dintre părţi să nu prevadă, în legislaţia sa privind mărcile, motive de declarare nulă a mărcii respective sau cauze de decădere din drepturi a titularului său.
(5)Prin derogare de la alineatul (4), mărcile prealabile ale Republicii Armenia care constau în indicaţia geografică "Cognac" sau "Champagne" a Uniunii Europene sau conţin această indicaţie geografică, inclusiv sub formă de transcriere sau traducere, înregistrată pentru produse similare şi care nu respectă caietul de sarcini corespunzător, sunt declarate nule, duc la decăderea din drepturi a titularilor lor sau sunt modificate pentru a elimina această denumire ca element al mărcii integrale, în termen de cel târziu 14 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Cognac" şi de doi ani în cazul indicaţiei geografice "Champagne".
Art. 236: Asigurarea respectării protecţiei
Fiecare parte asigură respectarea protecţiei indicaţiilor geografice în conformitate cu articolele 233235 prin acţiuni administrative adecvate întreprinse de autorităţile publice. De asemenea, fiecare parte asigură respectarea acestei protecţii la cererea unei părţi interesate.
Art. 237: Dispoziţii tranzitorii
(1)Produsele care au fost fabricate şi etichetate în conformitate cu dreptul intern înainte de intrarea în vigoare a prezentului acord, dar care nu respectă cerinţele acestuia, pot fi vândute în continuare după intrarea în vigoare a prezentului acord până la epuizarea stocurilor.
(2)Pentru o perioadă de tranziţie de 24 ani care începe să curgă la un an de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Cognac" şi pentru o perioadă de tranziţie de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Champagne", protecţia acordată în temeiul prezentului acord acestor indicaţii geografice ale Uniunii Europene nu împiedică utilizarea denumirilor respective pentru produse originare din Republica Armenia şi exportate către ţări terţe, în cazul în care legile şi reglementările ţării terţe în cauză permit acest lucru, pentru a desemna şi a prezenta anumite produse comparabile originare din Republica Armenia, cu condiţia ca:
a)denumirea de pe etichetă să apară exclusiv în alte caractere decât cele ale alfabetului latin;
b)adevărata origine a produsului să fie indicată în mod clar pe etichetă în acelaşi câmp vizual şi
c)niciun element al prezentării să nu fie de natură să inducă în eroare publicul cu privire la adevărata origine a produsului.
(3)Pentru o perioadă de tranziţie de 13 ani care începe să curgă la un an de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Cognac" şi pentru o perioadă de tranziţie de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Champagne", protecţia acordată în temeiul prezentului acord acestor indicaţii geografice ale Uniunii Europene nu împiedică utilizarea denumirilor respective în Republica Armenia, cu condiţia ca:
a)denumirea de pe etichetă să apară exclusiv în alte caractere decât cele ale alfabetului latin;
b)adevărata origine a produsului să fie indicată în mod clar pe etichetă în acelaşi câmp vizual şi
c)niciun element al prezentării să nu fie de natură să inducă în eroare consumatorii cu privire la adevărata origine a produsului.
(4)Pentru a facilita încetarea armonioasă şi eficace a utilizării indicaţiei geografice "Cognac" a Uniunii Europene pentru produse originare din Republica Armenia, precum şi pentru a ajuta industria Republicii Armenia să-şi menţină poziţia concurenţială pe pieţele de export, Uniunea Europeană acordă Republicii Armenia asistenţă tehnică şi financiară. Această asistenţă, care urmează să fie acordată în conformitate cu legislaţia UE, cuprinde îndeosebi acţiuni de elaborare a unei noi denumiri, precum şi măsuri de promovare, publicitate şi marketing consacrate noii denumiri şi desfăşurate pe piaţa internă şi pe pieţele de export tradiţionale.
(5)Cuantumurile, tipurile, mecanismele şi termenele specifice aferente asistenţei UE menţionate la alineatul (4) sunt definite în cadrul unui pachet de asistenţă financiară şi tehnică ce urmează să fie definitiv convenit de părţi în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului acord. Părţile elaborează în comun mandatul acestui pachet de asistenţă, pe baza unei evaluări aprofundate a nevoilor cărora urmează să le răspundă asistenţa respectivă. Această evaluare este efectuată de o firmă de consultanţă internaţională selectată în comun de către părţi.
(6)În cazul în care Uniunea Europeană nu acordă asistenţa financiară şi tehnică menţionată la alineatul (4), Republica Armenia poate recurge la mecanismul de soluţionare a litigiilor prevăzut în capitolul 13 şi, dacă obţine câştig de cauză, poate suspenda obligaţiile care decurg din alineatele (2) şi (3).
(7)Asistenţa financiară şi tehnică a Uniunii Europene este acordată cel târziu în termen de opt ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord.
Art. 238: Norme generale
(1)Importul, exportul şi comercializarea produselor menţionate la articolele 231 şi 232 se desfăşoară în conformitate cu legile şi reglementările care se aplică pe teritoriul părţii pe a cărei piaţă se introduc produsele respective.
(2)Subcomitetul pentru indicaţii geografice instituit în temeiul articolului 240 abordează orice chestiune legată de caietul de sarcini al unui produs beneficiar al unei indicaţii geografice înregistrate care a fost aprobat de autorităţile părţii de pe teritoriul căreia provine produsul, inclusiv orice modificări aduse caietului de sarcini în cauză.
(3)Indicaţiile geografice protejate în temeiul prezentei subsecţiuni pot fi anulate numai de către partea din care este originar produsul.
Art. 239: Cooperare şi transparenţă
(1)Părţile păstrează legătura fie direct, fie prin intermediul Subcomitetului pentru indicaţii geografice instituit în temeiul articolului 240, cu privire la toate aspectele legate de punerea în aplicare şi funcţionarea prezentei subsecţiuni. În special, o parte poate solicita celeilalte părţi informaţii privind caietul de sarcini al unui produs şi modificările aduse acestuia, precum şi privind punctele de contact ale autorităţilor naţionale de control.
(2)Fiecare parte poate face publice caietele de sarcini ale indicaţiilor geografice protejate în temeiul prezentei subsecţiuni sau o fişă-rezumat a acestora, precum şi informaţii privind punctele de contact ale autorităţilor naţionale de control, care corespund indicaţiilor geografice ale celeilalte părţi protejate în temeiul prezentei subsecţiuni.
Art. 240: Subcomitetul pentru indicaţii geografice
(1)Părţile instituie un subcomitet pentru indicaţii geografice, format din reprezentanţi ai Uniunii şi ai Republicii Armenia şi însărcinat să monitorizeze punerea în aplicare a prezentei subsecţiuni şi să intensifice cooperarea şi dialogul dintre părţi privind indicaţiile geografice.
(2)Subcomitetul pentru indicaţii geografice decide prin consens. Acesta îşi stabileşte propriul regulament de procedură. Subcomitetul pentru indicaţii geografice se întruneşte la cererea oricăreia dintre părţi, prin rotaţie, în Uniunea Europeană şi în Republica Armenia, la o dată, într-un loc şi într-un mod, care poate include videoconferinţa, stabilite de comun acord de către părţi, dar nu mai târziu de 90 de zile de la prezentarea cererii.
(3)Subcomitetul pentru indicaţii geografice asigură, de asemenea, funcţionarea adecvată a prezentei subsecţiuni şi poate examina orice aspect legat de punerea în aplicare şi funcţionarea acesteia. Subcomitetul este responsabil în special cu:
a)modificarea anexei IX partea A în ceea ce priveşte trimiterile la legislaţia aplicabilă pe teritoriul fiecărei părţi;
b)modificarea anexei IX partea B în ceea ce priveşte elementele care ţin de înregistrarea şi controlul indicaţiilor geografice;
c)modificarea anexei X în ceea ce priveşte lista indicaţiilor geografice;
d)schimburile de informaţii cu privire la evoluţiile legislaţiei şi politicilor în materie de indicaţii geografice, precum şi la orice alte aspecte de interes reciproc în domeniul indicaţiilor geografice; şi
e)schimburile de informaţii cu privire la indicaţiile geografice pentru a se avea în vedere protecţia acestora în conformitate cu prezenta subsecţiune.
SUBSECŢIUNEA IV:Desene si modele
Art. 241: Acorduri internaţionale
Părţile aderă la Actul de la Geneva al Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale, adoptat în 1999.
Art. 242: Protecţia desenelor sau modelelor înregistrate
(1)Părţile asigură protecţia desenelor sau modelelor create în mod independent care sunt noi şi originale. Această protecţie se obţine prin înregistrare şi conferă titularilor un drept exclusiv în conformitate cu prezenta subsecţiune.
În sensul prezentei subsecţiuni, o parte poate considera că un desen sau model care are un caracter individual este original.
(2)Un desen sau model aplicat unui produs sau încorporat într-un produs care constituie o parte componentă a unui produs complex este considerat ca fiind nou şi original:
a)dacă, după încorporarea în produsul complex, partea componentă rămâne vizibilă în timpul unei utilizări normale a produsului şi
b)în măsura în care caracteristicile vizibile ale părţii componente îndeplinesc, în sine, condiţiile de noutate şi de originalitate.
(3)Sintagma "utilizare normală" de la alineatul (2) litera (a) înseamnă utilizarea de către utilizatorul final, excluzând lucrările de întreţinere, de service sau de reparaţii.
(4)Titularul unui desen sau model înregistrat are cel puţin dreptul să împiedice terţii care nu au obţinut acordul său să fabrice, să propună spre vânzare, să vândă, să importe, să exporte, să stocheze sau să utilizeze un produs care poartă ori încorporează desenul sau modelul protejat, atunci când aceste acţiuni sunt întreprinse în scopuri comerciale, aduc prejudicii în mod nejustificat exploatării normale a desenului sau modelului ori nu sunt compatibile cu practicile comerciale loiale.
(5)Durata protecţiei disponibile este de 25 de ani.
Art. 243: Protecţia conferită desenelor sau modelelor neînregistrate
(1)Uniunea Europeană şi Republica Armenia prevăd mijloace juridice pentru a împiedica utilizarea aspectului neînregistrat al unui produs numai în cazul în care utilizarea contestată rezultă din copierea aspectului neînregistrat al produsului respectiv. Această utilizare include cel puţin oferirea spre vânzare, introducerea pe piaţă, importul sau exportul produsului.
(2)Durata protecţiei disponibile pentru aspectul neînregistrat al unui produs este de cel puţin trei ani de la data la care desenul sau modelul respectiv a fost pus la dispoziţia publicului într-una dintre părţi.
Art. 244: Excepţii şi excluderi
(1)Fiecare parte poate institui excepţii limitate de la protecţia desenelor sau modelelor, cu condiţia ca aceste excepţii să nu intre în conflict în mod nerezonabil cu exploatarea normală a desenelor sau modelelor protejate şi să nu aducă prejudicii nerezonabile intereselor legitime ale titularului desenului sau modelului protejat, ţinând seama de interesele legitime ale terţilor.
(2)Protecţia desenelor sau modelelor nu se extinde asupra desenelor sau modelelor dictate în principal de consideraţii de ordin tehnic sau funcţional. În special, dreptul asupra unui desen sau model nu se exercită asupra unor caracteristici de aspect ale unui produs care trebuie reproduse neapărat în forma şi dimensiunile lor exacte pentru a permite produsului în care este încorporat desenul sau modelul ori căruia îi este aplicat să fie conectat mecanic cu un alt produs sau amplasat mecanic într-un alt produs, în jurul unui alt produs sau pe un alt produs, astfel încât fiecare produs să îşi poată îndeplini funcţia.
Art. 245: Relaţia cu drepturile de autor
Un desen sau un model este eligibil, de asemenea, pentru a beneficia de protecţia acordată în temeiul legislaţiei privind drepturile de autor ale unei părţi începând cu data la care desenul sau modelul a fost creat sau fixat sub orice formă. Fiecare parte stabileşte, în conformitate cu legile şi reglementările interne, măsura şi condiţiile în care se poate acorda protecţia în cauză, inclusiv gradul de originalitate necesar în acest scop.
SUBSECŢIUNEA V:Brevete
Art. 246: Acorduri internaţionale
Părţile aderă la Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor şi depun toate eforturile rezonabile pentru a se conforma dispoziţiilor Tratatului privind dreptul brevetelor.
Art. 247: Brevetele şi sănătatea publică
(1)Părţile recunosc importanţa Declaraţiei privind Acordul TRIPS şi sănătatea publică, adoptată la 14 noiembrie 2001 de Conferinţa ministerială a OMC. În interpretarea şi punerea în aplicare a drepturilor şi a obligaţiilor care decurg din prezenta subsecţiune, părţile asigură coerenţa cu această declaraţie.
(2)Părţile respectă Decizia Consiliului General al OMC din 30 august 2003 privind punerea în aplicare a punctului 6 din Declaraţia de la Doha privind Acordul TRIPS şi sănătatea publică şi contribuie la punerea în aplicare a acestei decizii.
Art. 248: Certificatul suplimentar de protecţie
(1)Părţile recunosc că medicamentele şi produsele de protecţie a plantelor protejate de un brevet pe teritoriile lor pot să facă obiectul unei proceduri de autorizare administrativă înainte de introducerea pe pieţele lor. Părţile recunosc că perioada cuprinsă între depunerea cererii de brevet şi prima autorizare de a introduce produsul pe pieţele lor, astfel cum este definită în acest scop în legislaţia relevantă, poate să reducă perioada protecţiei efective conferite de brevet.
(2)Fiecare parte prevede o perioadă suplimentară de protecţie pentru un medicament sau un produs de protecţie a plantelor care este protejat de un brevet şi a făcut obiectul unei proceduri de autorizare administrativă, perioada respectivă fiind egală cu perioada menţionată la a doua teză din alineatul (1), din care se scad cinci ani.
(3)În pofida alineatului (2), perioada suplimentară de protecţie nu poate depăşi cinci ani.
În Uniune este posibilă o prelungire suplimentară cu şase luni în cazul unor medicamente care au făcut obiectul unor studii pediatrice şi cu condiţia ca rezultatele studiilor respective să se reflecte în informaţiile referitoare la produs.
SUBSECŢIUNEA VI:Informaţii nedivulgabile
Art. 249: Domeniul de aplicare al protecţiei secretelor comerciale
(1)Părţile îşi afirmă sprijinul faţă de angajamentele asumate în temeiul articolului 39 alineatele (1) şi (2) din Acordul TRIPS. Fiecare parte prevede proceduri judiciare şi căi de atac adecvate în materie civilă pentru orice deţinător de secrete comerciale, cu scopul de a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial şi de a obţine reparaţii pentru o astfel de acţiune ori de câte ori este efectuată într-un mod care contravine practicilor comerciale loiale.
(2)În sensul prezentei subsecţiuni:
a)"secret comercial" înseamnă informaţii care:
(i)sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau uşor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informaţii în cauză;
(ii)au valoare comercială prin faptul că sunt secrete; şi
(iii)au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanţele date, luate de către persoana care deţine în mod legal controlul asupra informaţiilor respective, pentru a fi păstrate secrete; şi
b)"deţinătorul secretului comercial" înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce deţine în mod legal controlul asupra unui secret comercial.
(3)În sensul prezentei subsecţiuni, cel puţin următoarele forme de comportament sunt considerate contrare practicilor comerciale loiale:
a)dobândirea unui secret comercial fără acordul deţinătorului secretului comercial, ori de câte ori este săvârşită prin accesul neautorizat, însuşirea sau copierea oricăror documente, obiecte, materiale, substanţe sau fişiere electronice care se află în mod legal sub controlul deţinătorului secretului comercial şi care conţin secretul comercial sau din care poate fi dedus secretul comercial;
b)utilizarea sau divulgarea unui secret comercial ori de câte ori este săvârşită fără acordul deţinătorului secretului comercial, de o persoană despre care se constată că:
(i)a dobândit secretul comercial într-un mod menţionat la litera (a);
(ii)încalcă un acord de confidenţialitate sau orice altă obligaţie de a nu divulga secretul comercial; sau
(iii)încalcă o obligaţie contractuală sau orice altă obligaţie care limitează utilizarea secretului comercial; şi
c)dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial ori de câte ori este săvârşită de o persoană care, în momentul dobândirii, utilizării sau divulgării, avea cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă, în circumstanţele date, de faptul că secretul comercial a fost obţinut, direct sau indirect, de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul comercial în mod ilegal în sensul literei (b), inclusiv în cazul în care o persoană a influenţat o altă persoană să săvârşească acţiunile menţionate la litera respectivă.
(4)Nicio dispoziţie din prezenta subsecţiune nu se interpretează în sensul că impune unei părţi obligaţia de a considera oricare din următoarele forme de comportament ca fiind contrară practicilor comerciale loiale:
a)descoperirea sau crearea independentă de către o persoană a informaţiilor relevante;
b)ingineria inversă a unui produs de către o persoană care se află în mod legal în posesia acestuia şi căreia nu i se aplică nicio obligaţie valabilă din punct de vedere legal de a limita dobândirea informaţiilor relevante;
c)dobândirea, utilizarea sau divulgarea de informaţii impusă sau permisă de dreptul intern relevant; şi
d)limitarea utilizării de către angajaţi a experienţei şi a competenţelor dobândite în mod onest ca urmare a desfăşurării normale a activităţii lor profesionale.
(5)Nicio dispoziţie din prezenta subsecţiune nu se interpretează în sensul unei îngrădiri a libertăţii de exprimare şi de informare, inclusiv a libertăţii mass-mediei, astfel cum este protejată pe teritoriul aflat sub jurisdicţia fiecăreia dintre părţi.
Art. 250: Procedurile şi căile de atac judiciare în materie civilă pentru secretele comerciale
(1)Fiecare parte se asigură că orice persoană care participă la procedurile judiciare în materie civilă menţionate la articolul 249 sau care are acces la documente care fac parte din aceste proceduri juridice nu are voie să folosească sau să divulge secrete comerciale sau presupuse secrete comerciale pe care autorităţile judiciare competente, ca răspuns la o cerere motivată corespunzător a unei părţi interesate, le-au calificat drept confidenţiale şi de care au luat cunoştinţă în urma acestei participări sau a acestui acces.
(2)În cadrul procedurilor judiciare în materie civilă menţionate la articolul 249, fiecare parte prevede că autorităţile sale judiciare sunt abilitate cel puţin:
a)să dispună măsuri provizorii pentru a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea secretelor comerciale într-un mod contrar practicilor comerciale loiale;
b)să dispună acţiuni în încetare pentru a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea secretelor comerciale într-un mod contrar practicilor comerciale loiale;
c)să dispună ca persoana care ştia sau ar fi trebuit să ştie că dobândeşte, utilizează sau divulgă un secret comercial într-un mod contrar practicilor comerciale loiale să plătească deţinătorului secretului comercial daune-interese stabilite în funcţie de prejudiciul real suferit ca urmare a dobândirii, a utilizării sau a divulgării ilegale a secretului comercial;
d)să ia măsuri specifice pentru a păstra confidenţialitatea oricăror secrete comerciale sau presupuse secrete comerciale prezentate în cadrul procedurilor civile privind presupusa dobândire, utilizare şi divulgare a unui secret comercial într-un mod contrar practicilor comerciale loiale; aceste măsuri specifice pot include, în conformitate cu dreptul intern al părţii în cauză, posibilitatea de:
(i)a limita accesul la anumite documente, în întregime sau în parte;
(ii)a restricţiona accesul la şedinţele de judecată şi la înregistrările sau transcrierile aferente acestora şi
(iii)a pune la dispoziţie versiuni neconfidenţiale ale hotărârilor judecătoreşti, din care au fost eliminate sau ocultate pasajele care conţin secrete comerciale, şi
e)a impune sancţiuni părţilor sau altor persoane aflate în raza de competenţă a instanţei pentru încălcarea reparaţiilor sau a măsurilor adoptate de instanţă în temeiul alineatului (1) sau al literei (d) de la prezentul alineat în ceea ce priveşte protecţia unui secret comercial sau a unui presupus secret comercial prezentat în cadrul acestor proceduri.
(3)Părţile nu sunt obligate să prevadă procedurile judiciare şi reparaţiile menţionate la articolul 249 în cazul în care faptele contrare practicilor comerciale loiale sunt săvârşite, în conformitate cu dreptul lor intern relevant, cu scopul de a dezvălui abateri, fapte ilegale sau activităţi ilegale ori în scopul protejării unui interes legitim recunoscut prin lege.
Art. 251: Protecţia datelor prezentate pentru obţinerea unei autorizaţii de introducere pe piaţă a unui medicament
(1)Fiecare parte protejează informaţiile confidenţiale din punct de vedere comercial prezentate în vederea obţinerii unei autorizaţii de introducere pe piaţă a unui medicament ("autorizaţie de introducere pe piaţă") împotriva divulgării către terţi, cu excepţia cazurilor în care interese sanitare imperioase impun adoptarea unor dispoziţii contrare. De asemenea, orice informaţie comercială confidenţială beneficiază de protecţie împotriva practicilor comerciale neloiale.
(2)Fiecare parte se asigură că, pe o perioadă de opt ani de la data primei autorizaţii de introducere pe piaţă pe teritoriul părţii în cauză, organismul public însărcinat cu acordarea autorizaţiilor de introducere pe piaţă nu ia în considerare informaţiile comerciale confidenţiale sau rezultatele studiilor preclinice ori ale trialurilor clinice furnizate în prima cerere de autorizare a introducerii pe piaţă şi prezentate ulterior de către o persoană sau o entitate, indiferent dacă este publică sau privată, în sprijinul unei alte cereri de autorizare a introducerii pe piaţă a unui medicament, fără consimţământul explicit al persoanei sau al entităţii care a prezentat datele respective, cu excepţia cazurilor în care acordurile internaţionale recunoscute de ambele părţi prevăd dispoziţii contrare.
(3)Pe o perioadă de zece ani cu începere de la data acordării primei autorizaţii de introducere pe piaţă pe teritoriul părţii în cauză, autorizaţiile de introducere pe piaţă acordate pentru orice cereri ulterioare pe baza rezultatelor studiilor preclinice şi ale trialurilor clinice furnizate în prima autorizaţie de introducere pe piaţă nu permit introducerea pe piaţă a unui medicament, cu excepţia cazului în care solicitantul ulterior prezintă propriile rezultate ale unor studii preclinice sau trialuri clinice (sau rezultatele studiilor preclinice şi ale trialurilor clinice utilizate cu acordul părţii care comunicase informaţiile respective) care îndeplinesc aceleaşi cerinţe ca şi primul solicitant.
Nu se autorizează introducerea pe piaţă a produselor care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezentul alineat.
(4)În plus, perioada de zece ani menţionată la alineatul (3) se prelungeşte la maximum 11 ani în cazul în care, în cursul primilor opt ani de la obţinerea autorizaţiei, titularul autorizaţiei obţine o autorizaţie pentru una sau mai multe noi indicaţii terapeutice în legătură cu care se consideră că aduc un beneficiu clinic semnificativ în comparaţie cu terapiile existente.
Art. 252: Protecţia datelor referitoare la produsele de protecţie a plantelor
(1)Fiecare parte recunoaşte un drept temporar al proprietarului unui raport de testare sau de studiu prezentat pentru prima oară în vederea obţinerii unei autorizaţii de introducere pe piaţă a unui produs de protecţie a plantelor. În această perioadă, raportul de testare sau de studiu nu este utilizat în beneficiul niciunei alte persoane care doreşte să obţină o autorizaţie de introducere pe piaţă a unui produs de protecţie a plantelor, cu excepţia cazului în care primul proprietar şi- a exprimat consimţământul explicit în acest sens. În prezenta subsecţiune, acest drept temporar este denumit în continuare "protecţia datelor".
(2)Raportul de testare sau de studiu menţionat la alineatul (1) îndeplineşte următoarele condiţii:
a)este necesar în scopul autorizării sau al modificării unei autorizaţii pentru a permite utilizarea pe alte culturi şi
b)este recunoscut ca fiind conform cu principiile de bună practică de laborator sau de bună practică experimentală.
(3)Perioada de protecţie a datelor este de cel puţin zece ani de la data primei autorizaţii eliberate de autoritatea competentă pe teritoriul părţii în cauză. În cazul produselor de protecţie a plantelor cu risc scăzut, perioada poate fi prelungită până la 13 ani.
(4)Perioadele menţionate la alineatul (3) se prelungesc cu trei luni pentru fiecare prelungire a autorizaţiei privind utilizări minore în cazul în care cererile de astfel de autorizaţii sunt depuse de titularul autorizaţiei după cel puţin cinci ani de la data primei autorizaţii eliberate de autoritatea competentă. În nicio circumstanţă, durata totală de protecţie a datelor nu poate depăşi 13 ani. În cazul produselor de protecţie a plantelor cu risc scăzut, durata totală de protecţie a datelor nu poate depăşi în nicio circumstanţă 15 ani.
Termenul "utilizare minoră" înseamnă utilizarea, pe teritoriul unei părţi, a unui produs de protecţie a plantelor pe plante sau produse vegetale care nu sunt cultivate la scară mare în partea respectivă sau sunt cultivate la scară mare pentru a răspunde unei necesităţi excepţionale în materie de protecţie a plantelor.
(5)Un test sau un studiu este protejat, de asemenea, dacă este necesar pentru reînnoirea sau revizuirea unei autorizaţii. În aceste cazuri, perioada de protecţie a datelor este de 30 de luni.
(6)Fiecare parte adoptă măsuri care să oblige solicitantul şi titularii de autorizaţii anterioare stabiliţi pe teritoriile lor să facă schimb de informaţii proprietare, astfel încât să se evite repetarea testelor pe animale vertebrate.
SUBSECŢIUNEA VII:Soiuri de plante
Art. 253: Soiuri de plante
(1)Fiecare parte protejează drepturile de proprietate asupra soiurilor de plante, în conformitate cu Convenţia internaţională pentru protecţia noilor soiuri de plante (UPOV), inclusiv excepţiile de la dreptul amelioratorului prevăzute la articolul 15 din convenţia menţionată, şi cooperează pentru a promova şi a asigura respectarea acestor drepturi.
(2)Pentru Republica Armenia, prezentul articol se aplică în termen de cel mult trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
SUBSECŢIUNEA I:Dispoziţii generale
Art. 254: Obligaţii generale
(1)Părţile îşi reafirmă angajamentele asumate în temeiul Acordului TRIPS, în special al părţii III a acestuia. Fiecare parte prevede măsurile, procedurile şi reparaţiile complementare menţionate în prezenta secţiune, care sunt necesare pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală. Măsurile, procedurile şi reparaţiile respective sunt corecte şi echitabile şi nu presupun o complexitate inutilă sau costuri inutile, termene nerezonabile sau întârzieri nejustificate.
(2)Măsurile, procedurile şi reparaţiile menţionate la alineatul (1) sunt eficace, proporţionale şi disuasive şi se aplică astfel încât să se evite crearea de bariere în calea comerţului legitim şi să se prevadă garanţii împotriva utilizării lor abuzive.
(3)În sensul subsecţiunii II a prezentei secţiuni, noţiunea de "drepturi de proprietate intelectuală" include cel puţin următoarele:
a)dreptul de autor;
b)drepturile conexe dreptului de autor;
c)dreptul sui generis al autorului de baze de date;
d)drepturile creatorilor de topografii ale produselor din materiale semiconductoare;
e)drepturile conferite de mărci;
f)drepturile asupra desenelor sau modelelor;
g)drepturile de brevet, inclusiv drepturile derivate din certificatele suplimentare de protecţie;
h)indicaţiile geografice;
i)drepturile asupra modelelor de utilitate;
j)drepturile de proprietate asupra soiurilor de plante şi
k)denumirile comerciale, în măsura în care sunt protejate ca drepturi exclusive de legislaţia internă în cauză.
Secretele comerciale sunt excluse din domeniul de aplicare al prezentei secţiuni. Asigurarea respectării secretelor comerciale este abordată la articolul 250.
Art. 255: Persoane eligibile
Fiecare parte recunoaşte ca persoane eligibile să solicite aplicarea măsurilor, a procedurilor şi a reparaţiilor menţionate în prezenta secţiune şi în partea III din Acordul TRIPS următoarele categorii:
(a)titularii de drepturi de proprietate intelectuală, în conformitate cu legislaţia aplicabilă;
(b)toate celelalte persoane autorizate să utilizeze drepturile respective, în special beneficiarii de licenţe, în măsura în care acest lucru este permis şi conform cu legislaţia aplicabilă;
(c)organismele de gestiune colectivă a drepturilor de proprietate intelectuală care sunt recunoscute cu regularitate ca având dreptul de a-i reprezenta pe titularii drepturilor de proprietate intelectuală, în măsura în care acest lucru este permis şi conform cu legislaţia aplicabilă;
(d)organismele de apărare a intereselor profesionale care sunt recunoscute cu regularitate ca având dreptul de a-i reprezenta pe titularii drepturilor de proprietate intelectuală, în măsura în care acest lucru este permis şi conform cu legislaţia aplicabilă.
SUBSECŢIUNEA II:Asigurarea respectării normelor prin măsuri de drept civil
Art. 256: Măsuri pentru conservarea elementelor de probă
(l)Fiecare parte se asigură că, încă înainte de începerea procedurilor de examinare pe fond a cauzei, la cererea unei părţi care a prezentat elemente de probă accesibile în mod rezonabil în sprijinul afirmaţiei sale conform căreia dreptul său de proprietate intelectuală a fost încălcat sau este pe cale de a fi încălcat, autorităţile judiciare competente pot dispune adoptarea de măsuri provizorii prompte şi eficace pentru a conserva elementele de probă relevante în ceea ce priveşte presupusa încălcare, sub rezerva protejării informaţiilor confidenţiale.
(2)Măsurile provizorii menţionate la alineatul (1) pot include descrierea detaliată, cu sau fără prelevarea de eşantioane, ori confiscarea mărfurilor care fac obiectul presupusei încălcări şi, în cazurile adecvate, confiscarea materialelor şi a echipamentelor utilizate pentru a produce sau a distribui aceste mărfuri, precum şi a documentelor referitoare la acestea. Dacă este necesar, aceste măsuri sunt luate fără audierea celeilalte părţi, în special în cazurile în care orice întârziere poate cauza prejudicii ireparabile titularului dreptului sau în situaţia în care există un risc demonstrabil ca elementele de probă să fie distruse. Cealaltă parte are dreptul de a fi audiată într-un termen rezonabil.
Art. 257: Dreptul la informare
(1)Fiecare parte se asigură că, în cadrul unei acţiuni civile referitoare la încălcarea unui drept de proprietate intelectuală şi ca răspuns la o cerere justificată şi proporţională a reclamantului, autorităţile judiciare competente pot dispune ca informaţiile privind originea şi reţelele de distribuţie a mărfurilor sau a serviciilor care încalcă un drept de proprietate intelectuală să fie furnizate de autorul încălcării sau de orice altă persoană care este parte la litigiu sau martor la acesta.
În sensul prezentului alineat, expresia "orice altă persoană" înseamnă o persoană:
a)despre care s-a constatat că deţine în scop comercial bunuri care aduc atingere unui drept;
b)despre care s-a constatat că foloseşte în scop comercial servicii care aduc atingere unui drept;
c)despre care s-a constatat că prestează în scop comercial servicii utilizate în cadrul unor activităţi care aduc atingere unui drept sau
d)care a fost semnalată de către persoana menţionată în prezentul alineat ca fiind implicată în producerea, fabricarea sau distribuirea mărfurilor sau în prestarea serviciilor.
Informaţiile menţionate la prezentul alineat cuprind, după caz:
(a)numele şi adresele producătorilor, ale fabricanţilor, ale distribuitorilor, ale furnizorilor şi ale altor deţinători anteriori ai mărfurilor sau ai serviciilor, precum şi ale angrosiştilor şi ale vânzătorilor cu amănuntul destinatari, şi
(b)informaţii privind cantităţile produse, fabricate, livrate, primite sau comandate, precum şi preţul obţinut pentru mărfurile sau serviciile în cauză.
(2)Prezentul articol se aplică fără a aduce atingere altor dispoziţii legale prin care:
a)se acordă titularului dreptului dreptul de a primi informaţii mai cuprinzătoare;
b)este reglementată utilizarea în cadrul procedurilor în materie civilă sau penală a informaţiilor comunicate în temeiul prezentului articol;
c)este reglementată răspunderea pentru utilizarea abuzivă a dreptului la informare;
d)se oferă posibilitatea de a refuza furnizarea de informaţii care ar constrânge persoana menţionată la alineatul (1) să recunoască propria participare sau participarea rudelor sale apropiate la o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală sau
e)se reglementează protejarea confidenţialităţii surselor de informaţii sau prelucrarea datelor cu caracter personal.
Art. 258: Măsuri provizorii şi asigurătorii
(1)Fiecare parte se asigură că autorităţile judiciare pot, la cererea reclamantului, să dispună împotriva presupusului autor al încălcării măsuri provizorii pentru a preveni orice încălcare iminentă a unui drept de proprietate intelectuală. De asemenea, autorităţile judiciare pot să interzică, cu titlu provizoriu şi sub rezerva plăţii, dacă este cazul, a unor daune cominatorii, atunci când legislaţia naţională prevede acest lucru, ca presupusele încălcări ale acestui drept să continue sau pot să condiţioneze continuarea lor de constituirea unor garanţii destinate să asigure despăgubirea titularului dreptului. De asemenea, se pot dispune măsuri provizorii, în aceleaşi condiţii, împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un terţ pentru a încălca un drept de proprietate intelectuală.
(2)De asemenea, se pot dispune măsuri provizorii în vederea confiscării sau a predării mărfurilor asupra cărora există o suspiciune privind încălcarea unui drept de proprietate intelectuală, pentru a împiedica introducerea sau circulaţia lor în circuitele comerciale.
(3)În cazul unei presupuse încălcări săvârşite la scară comercială, fiecare parte se asigură că, dacă reclamantul dovedeşte că există circumstanţe care pot să pună în pericol recuperarea prejudiciului, autorităţile judiciare sunt în măsură să dispună sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale presupusului autor al încălcării, inclusiv blocarea conturilor bancare şi a altor active ale acestuia. În acest scop, autorităţile competente pot dispune comunicarea unor documente bancare, financiare sau comerciale sau accesul corespunzător la informaţiile relevante.
Art. 259: Măsuri corective
(1)Fiecare parte se asigură că, la cererea reclamantului şi fără a aduce atingere daunelor-interese datorate titularului dreptului ca urmare a încălcării săvârşite, autorităţile judiciare competente pot dispune, fără nicio despăgubire, cel puţin scoaterea definitivă din circuitele comerciale sau distrugerea mărfurilor despre care s-a constatat că încalcă un drept de proprietate intelectuală. Dacă este cazul, autorităţile judiciare competente pot, de asemenea, dispune distrugerea materialelor şi a echipamentelor utilizate în mod predominant la crearea sau fabricarea mărfurilor respective.
(2)Autorităţile judiciare ale părţilor au competenţa de a dispune ca măsurile menţionate la alineatul (1) să fie puse în aplicare pe cheltuiala autorului încălcării, cu excepţia cazului în care se invocă motive speciale care să împiedice acest lucru.
Art. 260: Ordine în încetare
Fiecare parte se asigură că, atunci când s-a constatat, printr-o hotărâre judecătorească, o încălcare a unui drept de proprietate intelectuală, autorităţile judiciare pot pronunţa împotriva autorului încălcării şi a intermediarului ale cărui servicii sunt utilizate de o parte terţă pentru încălcarea unui drept de proprietate un ordin în încetare prin care interzic continuarea încălcării.
Art. 261: Măsuri alternative
O parte poate să prevadă că, în cazurile adecvate şi la cererea persoanei susceptibile să facă obiectul măsurilor prevăzute la articolul 259 sau la articolul 260, autorităţile judiciare competente pot dispune plata unei despăgubiri băneşti în favoarea părţii prejudiciate în loc să aplice măsurile prevăzute la articolele menţionate. Despăgubirea bănească respectivă se plăteşte dacă persoana susceptibilă să facă obiectul măsurilor menţionate nu a acţionat cu intenţie sau din neglijenţă şi dacă aplicarea măsurilor prevăzute la articolele 259 şi 260 ar cauza acestei persoane un prejudiciu disproporţionat, iar despăgubirea bănească acordată părţii prejudiciate pare a fi, în mod rezonabil, satisfăcătoare.
Art. 262: Daune-interese
(1)Fiecare parte se asigură că, la cererea părţii prejudiciate, autorităţile judiciare dispun ca autorul încălcării care a săvârşit încălcarea în cunoştinţă de cauză sau având motive rezonabile de a fi în cunoştinţă de cauză să plătească daune - interese în beneficiul titularului dreptului, corespunzătoare daunei reale suferite de acesta ca urmare a încălcării. La stabilirea daunelor-interese, autorităţile judiciare:
a)iau în considerare toate aspectele corespunzătoare, cum ar fi consecinţele economice negative, inclusiv pierderea câştigurilor, suferite de partea prejudiciată, beneficiile realizate în mod neloial de către autorul încălcării şi, după caz, alte elemente decât factorii economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat de încălcarea respectivă titularului dreptului; sau
b)ca alternativă la litera (a), pot stabili, atunci când este cazul, valoarea daunelor-interese ca sumă forfetară, pe baza unor elemente cum ar fi cel puţin cuantumul redevenţelor sau al drepturilor care ar fi fost datorate dacă autorul încălcării ar fi cerut autorizaţia de a utiliza dreptul de proprietate intelectuală în cauză.
(2)În cazul în care autorul încălcării a săvârşit încălcarea nefiind în cunoştinţă de cauză sau neavând motive rezonabile de a fi în cunoştinţă de cauză, o parte poate să prevadă că autorităţile judiciare pot dispune în favoarea părţii prejudiciate recuperarea câştigurilor sau plata de daune interese, care pot fi prestabilite.
Art. 263: Cheltuieli de judecată
Fiecare parte se asigură că cheltuielile de judecată rezonabile şi proporţionale, precum şi alte cheltuieli efectuate de partea care a avut câştig de cauză sunt suportate, ca regulă generală, de partea care cade în pretenţii, cu excepţia cazului în care principiul echităţii nu permite acest lucru.
Art. 264: Publicarea hotărârilor judecătoreşti
Fiecare parte se asigură că, în cadrul acţiunilor în justiţie iniţiate ca urmare a încălcării unui drept de proprietate intelectuală, autorităţile judiciare pot dispune, la cererea reclamantului şi pe cheltuiala autorului încălcării, luarea de măsuri corespunzătoare pentru diseminarea informaţiilor cu privire la hotărâre, inclusiv afişarea hotărârii şi publicarea sa integrală sau parţială.
Art. 265: Prezumţia calităţii de autor sau de titular al dreptului
Părţile recunosc că, pentru aplicarea măsurilor, a procedurilor şi a reparaţiilor prevăzute în prezenta secţiune, este suficient ca numele autorului unei opere literare sau artistice să figureze pe operă în modul obişnuit pentru ca acesta să fie considerat autor, până la proba contrară, şi pentru a i se permite, prin urmare, să iniţieze acţiuni în constatarea nerespectării drepturilor sale.
SUBSECŢIUNEA III:Asigurarea respectării legii la frontiere
Art. 266: Asigurarea respectării legii la frontiere
(1)Atunci când pune în aplicare măsuri la frontieră pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, fiecare parte asigură coerenţa cu obligaţiile care îi revin în temeiul GATT 1994 şi al Acordului TRIPS.
(2)În vederea asigurării unei protecţii eficace a drepturilor de proprietate intelectuală pe teritoriile vamale ale părţilor, autorităţile vamale competente ale părţilor adoptă o gamă largă de abordări pentru a identifica transporturile care conţin mărfuri suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală menţionate la alineatele (3) şi (4). Aceste abordări includ tehnici de analiză a riscurilor bazate, între altele, pe informaţiile furnizate de titularii de drepturi, pe informaţiile colectate şi pe cele rezultate în urma inspectării încărcăturilor.
(3)La cererea titularilor de drepturi, autorităţile vamale ale fiecărei părţi iau măsuri pentru a reţine sau a suspenda acordarea liberului de vamă mărfurilor aflate sub control vamal care sunt suspectate că ar încălca drepturi legate de mărcile înregistrate, drepturi de autor şi drepturi conexe, indicaţii geografice, brevete, modele de utilitate, desene sau modele industriale, topografii de circuite integrate şi drepturi asupra soiurilor de plante.
(4)În termen de cel mult trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord, părţile iniţiază discuţii în ceea ce priveşte drepturile autorităţilor lor vamale competente de a reţine sau de a suspenda, din proprie iniţiativă, acordarea liberului de vamă mărfurilor aflate sub control vamal care sunt suspectate că ar încălca drepturi legate de mărcile înregistrate, drepturi de autor şi drepturi conexe, indicaţii geografice, brevete, modele de utilitate, desene sau modele industriale, topografii de circuite integrate şi drepturi asupra soiurilor de plante.
(5)În pofida alineatului (3), o parte nu are obligaţia, dar poate decide, să aplice astfel de măsuri în cazul importurilor de mărfuri introduse pe piaţă într-o altă ţară de către titularul de drepturi sau cu consimţământul acestuia.
(6)Părţile convin să coopereze în domeniul comerţului internaţional cu mărfuri suspectate că ar încălca drepturi de proprietate intelectuală. În acest scop, fiecare parte stabileşte un punct de contact în cadrul administraţiei sale vamale şi informează cealaltă parte cu privire la acest punct de contact. Cooperarea include schimburi de informaţii cu privire la mecanismele pentru primirea de informaţii din partea titularilor de drepturi, schimburi de bune practici şi de experienţă în ceea ce priveşte strategiile de gestionare a riscurilor, precum şi schimburi de informaţii care să ajute la identificarea transporturilor care sunt suspectate că ar conţine bunuri care aduc atingere unui drept. Informaţiile se furnizează într-un mod care să respecte pe deplin dispoziţiile privind protecţia datelor cu caracter personal aplicabile pe teritoriul fiecărei părţi.
(7)Fără a aduce atingere altor forme de cooperare, Protocolul II privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul vamal se aplică în scopul asigurării respectării drepturilor de proprietate intelectuală la frontiere.
(8)Fără a aduce atingere competenţei generale a Comitetului de parteneriat, Subcomitetul privind vămile menţionat la articolul 126 este responsabil cu asigurarea funcţionării şi a punerii în aplicare corespunzătoare a prezentei secţiuni, cu definirea priorităţilor şi cu stabilirea procedurilor adecvate de cooperare între autorităţile competente ale celor două părţi.
SUBSECŢIUNEA IV:Alte dispoziţii privind asigurarea respectării legii
Art. 267: Coduri de conduită (1) Fiecare parte încurajează:
(a)elaborarea de către asociaţiile sau organizaţiile profesionale a unor coduri de conduită destinate să contribuie la asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală şi
(b)prezentarea, către autorităţile competente ale fiecărei părţi, a proiectelor de coduri de conduită, precum şi a evaluărilor aplicării acestor coduri de conduită.
Art. 268: Cooperarea
(1)Părţile cooperează în vederea sprijinirii punerii în aplicare a angajamentelor şi a obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol.
(2)Domeniile de cooperare între părţi includ următoarele activităţi, dar nu se limitează la acestea:
a)schimbul de informaţii legat de cadrul juridic privind drepturile de proprietate intelectuală şi normele relevante în materie de protecţie şi de asigurare a respectării acestor drepturi, precum şi schimbul de experienţă dintre Uniunea Europeană şi Republica Armenia în legătură cu evoluţia legislaţiei referitoare la aspectele menţionate;
b)schimbul de experienţă şi de informaţii privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală;
c)schimbul de experienţă privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale, poliţie şi organismele administrative şi judiciare de la nivel central şi subcentral;
d)coordonarea acţiunilor pentru prevenirea exporturilor de mărfuri contrafăcute, inclusiv cu ţări terţe;
e)consolidarea capacităţilor, precum şi schimbul de personal şi formarea acestuia;
f)promovarea drepturilor de proprietate intelectuală şi diseminarea informaţiilor legate de acest subiect, inclusiv în mediile de afaceri şi în societatea civilă, precum şi sensibilizarea consumatorilor şi a titularilor de drepturi cu privire la chestiunile legate de drepturile de proprietate intelectuală;
g)îmbunătăţirea cooperării instituţionale, de exemplu, între oficiile pentru proprietate intelectuală ale celor două părţi; şi
h)promovarea activă a iniţiativelor destinate publicului larg de sensibilizare şi de educaţie cu privire la politicile privind drepturile de proprietate intelectuală, inclusiv prin elaborarea unor strategii eficace care să permită identificarea publicului principal şi prin crearea unor programe de comunicare pentru a sensibiliza consumatorii şi mijloacele de informare în masă cu privire la impactul încălcării drepturilor de proprietate intelectuală, cum ar fi riscurile pe care le reprezintă pentru sănătate şi siguranţă, precum şi legătura cu criminalitatea organizată.
(3)Fără a aduce atingere alineatelor (1) şi (2) şi în completarea acestora, părţile menţin dialoguri eficace, după necesităţi, cu privire la chestiunile legate de proprietatea intelectuală (denumite în continuare "dialoguri privind PI") în vederea abordării unor subiecte relevante pentru protecţia şi asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală vizate de prezentul capitol, precum şi cu privire la orice alte subiecte relevante.
Art. 269: Legătura cu Acordul OMC privind achiziţiile publice
Părţile îşi afirmă drepturile şi obligaţiile reciproce care le revin în temeiul Acordului revizuit privind achiziţiile publice din 2012 (1) (denumit în continuare "Acordul OMC privind achiziţiile publice"). Aceste drepturi şi obligaţii stabilite prin Acordul OMC privind achiziţiile publice, inclusiv specificaţiile fiecărei părţi prevăzute în anexele fiecărei părţi la apendicele I, devin parte integrantă din prezentul acord şi sunt supuse soluţionării bilaterale a litigiilor, astfel cum se prevede la capitolul 13.
(1)- Anexă la Protocolul de modificare a Acordului privind achiziţiile publice (GPA/113).
Art. 270: Domeniu de aplicare suplimentar
(1)În cazul achiziţiilor publice la care face referire anexa XI la prezentul acord, părţile aplică, mutatis mutandis, prevederile articolelor I-IV, Vl-XV, XVI alineatele (1)-(3), XVII şi XVIII din Acordul OMC privind achiziţiile publice.
(2)Comitetul de parteneriat poate decide să modifice anexa XI la prezentul acord. În ceea ce priveşte procedura de modificare sau de rectificare, de către una dintre părţi, a anexei respective, părţile aplică, mutatis mutandis, dispoziţiile articolului XIX din Acordul OMC privind achiziţiile publice, sub rezerva notificărilor făcute direct către cealaltă parte, iar trimiterea la soluţionarea litigiilor este înţeleasă ca trimitere la capitolul 13.
Art. 271: Discipline suplimentare
Părţile aplică atât în cazul achiziţiilor publice vizate în anexele fiecărei părţi la apendicele I la Acordul OMC privind achiziţiile publice, cât şi în cazul celor vizate în anexa XI la prezentul acord, următoarele discipline suplimentare:
A.Publicarea electronică a anunţurilor de achiziţii publice
(1)Fiecare parte se asigură că anunţurile de intenţie de achiziţii publice sunt direct accesibile prin mijloace electronice, gratuit, prin intermediul unui singur punct de acces pe internet. În plus, anunţurile pot fi, de asemenea, publicate pe un suport de hârtie adecvat. Oricare dintre mijloacele menţionate este difuzat pe scară largă, iar anunţurile rămân uşor accesibile publicului, cel puţin până la expirarea termenului indicat în anunţ.
B.Cerinţe referitoare la căile de atac
(2)Fiecare parte se asigură că măsurile luate în legătură cu procedurile de exercitare a unei căi de atac prevăzute la articolul XVIII din Acordul OMC privind achiziţiile publice prevăd competenţele necesare pentru:
a)adoptarea unor măsuri provizorii, cel mai rapid posibil şi prin intermediul unor proceduri preliminare, în scopul remedierii presupusei încălcări sau al prevenirii prejudicierii în continuare a intereselor respective, inclusiv măsuri de suspendare sau care să asigure suspendarea procedurii de atribuire a unui contract de achiziţii publice sau a punerii în aplicare a oricărei decizii luate de autoritatea contractantă;
b)fie anularea, fie asigurarea anulării deciziilor luate în mod ilegal, inclusiv eliminarea specificaţiilor discriminatorii de ordin tehnic, economic sau financiar din anunţul de intenţie de achiziţii publice sau anunţul de achiziţii publice planificate, din documentele contractului sau din orice alt document legat de procedura de atribuire a contractului, şi
c)acordarea unor daune-interese persoanelor prejudiciate printr-o încălcare.
(3)În cazul exercitării unei căi de atac cu privire la o decizie de atribuire, fiecare parte se asigură că autoritatea contractantă nu poate încheia contractul înainte ca organismul de soluţionare a căilor de atac să fi luat o decizie cu privire la cererea de măsuri preliminare sau cu privire la calea de atac. Suspendarea încetează cel mai devreme la expirarea termenului suspensiv prevăzut la alineatul (6).
(4)Fiecare parte se asigură că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile de soluţionare a căilor de atac pot fi executate în mod eficace.
(5)Membrii organismelor independente de soluţionare a căilor de atac nu sunt reprezentanţi ai niciunei autorităţi contractante.
În ceea ce priveşte organismele responsabile cu procedurile de soluţionare a căilor de atac care nu sunt de natură judiciară, fiecare parte se asigură că:
a)deciziile lor sunt motivate întotdeauna în scris;
b)orice măsură presupus ilegală luată de organismul independent de soluţionare a căilor de atac sau orice presupusă deficienţă în exercitarea competenţelor care îi sunt conferite poate fi supusă controlului judiciar sau controlului efectuat de un alt organism independent, şi anume o curte sau un tribunal independent atât faţă de autoritatea contractantă, cât şi faţă de organismul de soluţionare a căilor de atac;
c)membrii organismului independent respectiv sunt numiţi în funcţie şi încetează să mai ocupe funcţia în aceleaşi condiţii ca şi membrii corpului magistraţilor în ceea ce priveşte autoritatea care răspunde pentru numirea, durata mandatului şi revocarea acestora;
d)cel puţin preşedintele organismului independent respectiv are aceleaşi calificări juridice şi profesionale ca şi membrii corpului magistraţilor şi
e)organismul independent ia decizii în urma unei proceduri în care sunt audiate ambele părţi, iar deciziile respective au forţă juridică obligatorie, prin mijloacele stabilite de fiecare parte.
C.Termenul suspensiv
(6)Autoritatea contractantă nu poate încheia un contract în urma deciziei de atribuire a unui contract care intră în domeniul de aplicare al prezentului capitol, înainte de:
a)expirarea unui termen suspensiv de cel puţin 10 zile calendaristice începând cu ziua următoare datei la care decizia de atribuire a contractului este trimisă ofertanţilor şi candidaţilor vizaţi, în cazul în care se utilizează faxul sau mijloacele electronice, sau
b)expirarea unui termen suspensiv de cel puţin 15 zile calendaristice începând cu ziua următoare datei la care decizia de atribuire a contractului este trimisă ofertanţilor şi candidaţilor vizaţi sau de cel puţin 10 zile calendaristice începând cu ziua următoare primirii deciziei de atribuire a contractului, în cazul în care sunt utilizate alte mijloace de comunicare.
În mod alternativ, o parte poate să prevadă că termenul suspensiv începe la data publicării deciziei de atribuire pe un suport electronic, gratuit, în temeiul articolului XVI alineatul (2) din Acordul OMC privind achiziţiile publice.
Se consideră că ofertanţii sunt vizaţi dacă nu au fost încă excluşi definitiv. Excluderea este considerată a fi definitivă în cazul în care a fost notificată ofertanţilor vizaţi şi fie a fost considerată legală de un organism independent de soluţionare a căilor de atac, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac. Candidaţii sunt consideraţi a fi vizaţi dacă autoritatea contractantă nu a pus la dispoziţia ofertanţilor vizaţi informaţii privind respingerea candidaturii lor înainte de notificarea deciziei de atribuire a contractului.
(7)O parte poate să prevadă că termenele suspensive la care se face referire la alineatul (6) primul paragraf literele (a) şi (b) nu se aplică în următoarele cazuri:
a)dacă unicul ofertant vizat, în sensul alineatului (6) al treilea paragraf, este cel căruia îi este atribuit contractul şi nu mai există alţi candidaţi vizaţi;
b)în cazul unui contract bazat pe un acord-cadru şi
c)în cazul unui contract specific bazat pe un sistem dinamic de achiziţie.
D.Absenţa efectelor
(8)În cazul în care autoritatea contractantă a atribuit un contract fără publicare prealabilă şi fără ca acest lucru să fie autorizat, fiecare parte se asigură că un astfel de contract este considerat lipsit de efecte de către un organism de soluţionare a căilor de atac independent de autoritatea contractantă sau de către un organism judiciar ori că absenţa efectelor contractului menţionat este rezultatul unei decizii a unui astfel de organism.
Dreptul fiecărei părţi stabileşte consecinţele faptului că un contract este considerat a fi lipsit de efectele, prevăzând anularea retroactivă a tuturor obligaţiilor contractuale sau anularea obligaţiilor care nu au fost încă executate. În acest din urmă caz, fiecare parte prevede aplicarea altor sancţiuni.
(9)O parte poate să prevadă că organismul de soluţionare a căilor de atac sau un organism judiciar nu pot considera un contract ca fiind lipsit de efecte, chiar dacă acesta a fost atribuit în mod ilegal, în cazul în care organismul de soluţionare a căilor de atac sau un organism judiciar constată, după examinarea tuturor aspectelor relevante, că motive imperative de interes general impun menţinerea efectelor contractului. În acest caz, fiecare parte prevede sancţiuni alternative.
E.Nediscriminarea societăţilor stabilite
(10)Fiecare parte se asigură că furnizorii celeilalte părţi care şi-au stabilit o prezenţă comercială pe teritoriul său prin înfiinţarea, achiziţionarea sau menţinerea unei persoane juridice beneficiază de tratamentul naţional în ceea ce priveşte toate achiziţiile publice ale părţii pe teritoriul său. Această obligaţie se aplică indiferent dacă procedura de ofertare este sau nu este acoperită de anexele fiecărei părţi la apendicele I la Acordul OMC privind achiziţiile publice sau de anexa XI la prezentul acord.
Se aplică excepţiile generale prevăzute la articolul III din Acordul OMC privind achiziţiile publice.
Art. 272: Obiective şi domeniu de aplicare
(1)Părţile amintesc Agenda 21 a Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite din 1992 privind mediul şi dezvoltarea, Declaraţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) cu privire la principiile şi drepturile fundamentale la locul de muncă din 1998, Planul de punere în aplicare de la Johannesburg privind dezvoltarea durabilă din 2002, Declaraţia ministerială din 2006 a Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind crearea unui mediu la nivel naţional şi internaţional care să ducă la generarea ocupării depline şi productive a forţei de muncă şi muncă decentă pentru toţi şi impactul acesteia asupra dezvoltării durabile, Declaraţia OIM privind justiţia socială pentru o globalizare echitabilă din 2008, documentul final al Conferinţei ONU privind dezvoltarea durabilă din 2012, intitulat "Viitorul pe care ni-l dorim" şi Agenda 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă intitulată "Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă", adoptată în 2015. Părţile îşi reafirmă angajamentul de a promova dezvoltarea comerţului internaţional în aşa fel încât să contribuie la obiectivul dezvoltării durabile, pentru bunăstarea generaţiilor prezente şi viitoare şi pentru a se asigura că acest obiectiv este integrat şi se reflectă la fiecare nivel al relaţiei lor comerciale.
(2)Părţile îşi reafirmă angajamentul de a lua măsuri în favoarea dezvoltării durabile, ai cărei piloni - dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi protecţia mediului - sunt interdependenţi şi se consolidează reciproc. Părţile subliniază beneficiul luării în considerare a chestiunilor privind munca şi mediul legate de comerţ ca parte a unei abordări globale a comerţului şi a dezvoltării durabile.
(3)Atunci când în prezentul capitol se face referire la noţiunea de "muncă", aceasta include chestiunile relevante pentru obiectivele strategice ale OIM, care sunt expresia Agendei privind munca decentă, astfel cum au fost convenite în Declaraţia OIM privind justiţia socială pentru o globalizare echitabilă din 2008.
Art. 273: Dreptul de a reglementa şi nivelurile de protecţie
Recunoscând dreptul fiecărei părţi de a-si defini propriile politici şi priorităţi de dezvoltare durabilă, de a-si stabili propriile niveluri de protecţie internă în materie de mediu şi de muncă, de a adopta sau de a modifica în consecinţă propria legislaţie şi propriile politici relevante, în concordanţă cu angajamentele asumate în ceea ce priveşte standardele şi acordurile recunoscute la nivel internaţional menţionate la articolele 274 şi 275, fiecare parte depune eforturi pentru ca legislaţia şi politicile sale să asigure şi să încurajeze niveluri ridicate de protecţie în materie de mediu şi de muncă şi depune toate eforturile pentru a continua să îmbunătăţească legislaţia şi politicile respective, precum şi nivelurile de protecţie subiacente.
Art. 274: Standarde şi acorduri internaţionale în domeniul muncii
(1)Părţile recunosc că ocuparea integrală şi productivă a forţei de muncă şi munca decentă pentru toţi sunt elemente-cheie ale gestionării globalizării şi îşi reafirmă angajamentul de a promova dezvoltarea comerţului internaţional astfel încât să contribuie la ocuparea integrală şi productivă a forţei de muncă şi la o muncă decentă pentru toţi. În acest context, părţile se angajează să se consulte şi să coopereze între ele, după caz, cu privire la chestiunile de interes reciproc privind munca legate de comerţ.
(2)În conformitate cu obligaţiile care le revin în calitate de membri ai OIM şi cu Declaraţia OIM cu privire la principiile şi drepturile fundamentale la locul de muncă şi continuarea acesteia din 1998, părţile se angajează să respecte, să promoveze şi să pună în aplicare în legislaţia şi în practicile lor, pe întregul lor teritoriu, standardele fundamentale de muncă recunoscute la nivel internaţional, astfel cum sunt consacrate în convenţiile fundamentale ale OIM şi în protocoalele la acestea, în special:
a)libertatea de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului la negocieri colective;
b)eliminarea tuturor formelor de muncă forţată sau obligatorie;
c)abolirea efectivă a muncii copiilor şi
d)eliminarea discriminării în domeniul ocupării forţei de muncă şi al exercitării profesiei.
(3)Părţile îşi reafirmă angajamentul de a pune în aplicare în mod eficace în legislaţia şi în practicile lor convenţiile fundamentale, convenţiile prioritare şi alte convenţii ale OIM, precum şi protocoalele la convenţiile respective, care au fost ratificate de statele membre şi, respectiv, de Republica Armenia.
(4)Părţile iau în considerare, de asemenea, ratificarea convenţiilor prioritare şi a altor convenţii ale OIM care nu au fost încă ratificate şi care sunt clasificate de către OIM ca fiind actualizate. În acest context, părţile fac în mod regulat schimb de informaţii cu privire la situaţia lor şi cu privire la progresele înregistrate în procesul de ratificare.
(5)Părţile recunosc că încălcarea principiilor şi a drepturilor fundamentale la locul de muncă nu poate fi invocată sau utilizată în alt mod ca avantaj comparativ legitim şi că standardele în materie de muncă nu trebuie folosite în scopul protecţionismului comercial.
Art. 275: Guvernanţă internaţională şi acorduri internaţionale în materie de mediu
(1)Părţile recunosc valoarea guvernanţei internaţionale şi a acordurilor internaţionale în materie de mediu ca răspuns al comunităţii internaţionale la problemele mondiale sau regionale legate de mediu şi subliniază necesitatea asigurării unei complementarităţi sporite între comerţ şi mediu. În acest context, părţile se angajează să se consulte şi să coopereze, după caz, în ceea ce priveşte negocierile referitoare la chestiunile de mediu legate de comerţ şi în ceea ce priveşte alte aspecte de interes reciproc privind mediul legate de comerţ.
(2)Părţile îşi reafirmă angajamentul de a pune în aplicare în mod eficace în legislaţia şi în practicile lor acordurile multilaterale de mediu la care sunt părţi.
(3)Părţile fac în mod regulat schimb de informaţii cu privire la situaţia lor şi cu privire la progresele înregistrate în ceea ce priveşte ratificarea acordurilor multilaterale de mediu sau modificările aduse acestor acorduri.
(4)Părţile îşi reafirmă angajamentul de a pune în aplicare şi de a atinge obiectivele Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice din 1992 (CCONUSC), ale Protocolului de la Kyoto la aceasta din 1998 şi ale Acordului de la Paris din 2015. Părţile se angajează să conlucreze în vederea consolidării regimului multilateral, bazat pe norme în temeiul CCONUSC, şi să coopereze pentru dezvoltarea în continuare şi punerea în aplicare a cadrului internaţional privind schimbările climatice în temeiul CCONUSC şi al acordurilor şi deciziile legate de aceasta.
(5)Nicio dispoziţie a prezentului acord nu împiedică părţile să adopte sau să menţină măsuri pentru a pune în aplicare acordurile multilaterale de mediu la care sunt părţi, cu condiţia ca astfel de măsuri să nu fie aplicate într-un mod care ar constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau nejustificată între părţi sau o restricţie disimulată a comerţului.
Art. 276: Comerţul şi investiţiile în sprijinul dezvoltării durabile
Părţile îşi confirmă angajamentul de a consolida contribuţia comerţului la obiectivul dezvoltării durabile în dimensiunile sale economică, socială şi de mediu. În acest scop, părţile:
(a)recunosc rolul benefic pe care îl pot avea standardele fundamentale de muncă şi munca decentă asupra eficienţei economice, a inovării şi a productivităţii şi depun eforturi pentru a realiza o coerenţă sporită în materie de politică între politicile comerciale şi cele din domeniul muncii;
(b)depun eforturi pentru a facilita şi a promova comerţul şi investiţiile în bunuri şi servicii de mediu, inclusiv prin abordarea barierelor netarifare conexe;
(c)depun eforturi pentru a facilita eliminarea barierelor din calea comerţului sau a investiţiilor în ceea ce priveşte bunurile şi serviciile cu o importanţă deosebită pentru atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea, cum ar fi energia regenerabilă durabilă şi produsele şi serviciile eficiente din punct de vedere energetic, inclusiv prin:
(i)adoptarea unor cadre de politică propice punerii în aplicare a celor mai bune tehnologii disponibile;
(ii)promovarea unor standarde care răspund nevoilor ecologice şi economice şi
(iii)reducerea la minimum a barierelor de ordin tehnic din calea comerţului;
(d)convin să promoveze comerţul cu mărfuri care contribuie la crearea unor condiţii sociale mai bune şi a unor practici ecologice, inclusiv cu mărfuri care fac obiectul unor scheme voluntare de asigurare a caracterului durabil, cum ar fi schemele de comerţ echitabil şi de comerţ etic şi etichetele ecologice, şi
(e)convin să promoveze responsabilitatea socială a întreprinderilor, inclusiv prin schimbul de informaţii şi de bune practici. În acest sens, părţile fac trimitere la principiile şi orientările relevante recunoscute la nivel internaţional, cum ar fi Liniile directoare ale OCDE pentru societăţile multinaţionale, Pactul mondial al ONU (UN Global Compact) şi Declaraţia tripartită a OIM de stabilire a principiilor privind societăţile multinaţionale şi politica socială din 1977.
Art. 277: Diversitatea biologică 1
(1)Părţile recunosc importanţa asigurării conservării şi a utilizării durabile a diversităţii biologice ca element esenţial pentru realizarea dezvoltării durabile şi îşi reafirmă angajamentul de a conserva şi de a utiliza durabil diversitatea biologică, în conformitate cu Convenţia privind diversitatea biologică din 1992 şi cu protocoalele la aceasta pe care le-au ratificat, cu Planul strategic privind biodiversitatea, cu Convenţia privind comerţul internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie din 1973 (CITES) şi cu alte instrumente internaţionale relevante la care sunt părţi.
(2)În acest scop, părţile:
a)promovează utilizarea durabilă a resurselor naturale şi contribuie la conservarea biodiversităţii atunci când desfăşoară activităţi comerciale;
b)fac schimb de informaţii privind acţiunile referitoare la comerţul cu produse obţinute din resurse naturale, cu scopul de a pune capăt declinului biodiversităţii şi de a reduce presiunile asupra acesteia şi, după caz, cooperează pentru a spori la maximum impactul politicilor lor şi pentru a asigura complementaritatea acestora;
c)promovează includerea în apendicele la CITES a speciilor care îndeplinesc criteriile de includere convenite în CITES;
d)adoptă şi pun în aplicare măsuri eficace împotriva comerţului ilegal cu produse din specii sălbatice, inclusiv specii protejate de CITES, şi cooperează în domeniul combaterii acestui comerţ ilegal; şi
e)cooperează la nivel regional şi mondial în scopul de a promova:
(i)conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii în ecosistemele naturale sau agricole, inclusiv a speciilor pe cale de dispariţie, a habitatului acestora, a zonelor naturale special protejate şi a diversităţii genetice;
(ii)restabilirea ecosistemelor şi eliminarea sau reducerea impactului negativ asupra mediului rezultat din utilizarea resurselor naturale biologice şi nebiologice sau a ecosistemelor şi
(iii)accesul la resursele genetice şi distribuirea corectă şi echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestor resurse.
Art. 278: Gestionarea durabilă a pădurilor şi comerţul cu produse forestiere
(1)Părţile recunosc importanţa asigurării conservării şi a gestionării durabile a pădurilor şi contribuţia pădurilor la obiectivele economice, de mediu şi sociale ale părţilor.
(2)În acest scop, părţile:
a)promovează comerţul cu produse forestiere provenite din păduri gestionate în mod durabil, recoltate în conformitate cu legislaţia naţională a ţării de recoltare;
b)fac schimb de informaţii privind măsurile de promovare a consumului de lemn şi de produse din lemn din păduri gestionate în mod durabil şi, după caz, cooperează la elaborarea unor astfel de măsuri;
c)adoptă măsuri de promovare a conservării suprafeţelor împădurite şi combat exploatarea forestieră ilegală şi comerţul aferent, inclusiv în ceea ce priveşte ţările terţe, după caz;
d)fac schimb de informaţii cu privire la acţiunile menite să îmbunătăţească guvernanţa în domeniul forestier şi, după caz, cooperează pentru a spori la maximum impactul politicilor lor şi pentru a asigura complementaritatea acestora, cu scopul de a elimina din fluxurile comerciale lemnul recoltat în mod ilegal şi produsele din lemn recoltat în mod ilegal;
e)promovează includerea în apendicele la CITES a speciilor de lemn care îndeplinesc criteriile de includere convenite în CITES şi
f)cooperează la nivel regional şi mondial în scopul de a promova conservarea suprafeţelor împădurite şi gestionarea durabilă a tuturor tipurilor de păduri, prin utilizarea unei certificări care promovează gestionarea responsabilă a pădurilor.
Art. 279: Comerţul şi gestionarea durabilă a resurselor marine vii
Având în vedere importanţa asigurării unei gestionări responsabile a stocurilor de peşte în mod durabil, precum şi a promovării bunei guvernanţe în materie de comerţ, părţile:
(a)promovează bunele practici în materie de gestionare a pescuitului în vederea asigurării conservării şi a gestionării stocurilor de peşte în mod durabil, pe baza unei abordări ecosistemice;
(b)iau măsuri eficace pentru a monitoriza şi a controla activităţile de pescuit;
(c)promovează sistemele coordonate de colectare a datelor şi cooperarea ştiinţifică bilaterală în scopul îmbunătăţirii consilierii ştiinţifice actuale pentru gestionarea pescuitului;
(d)cooperează în domeniul combaterii pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat (pescuitul INN) şi a activităţilor legate de pescuitul INN cu măsuri cuprinzătoare, eficace şi transparente şi
(e)pun în aplicare politici şi măsuri vizând excluderea produselor INN din fluxurile comerciale şi de pe pieţele lor, în conformitate cu Planul internaţional de acţiune pentru prevenirea, descurajarea şi eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO).
Art. 280: Menţinerea nivelurilor de protecţie
(1)Părţile recunosc că este inoportun să se încurajeze comerţul sau investiţiile prin reducerea nivelurilor de protecţie prevăzute în legislaţiile naţionale în materie de mediu sau de muncă.
(2)O parte nu renunţă la, nici nu derogă de la, legislaţia sa în materie de mediu sau de muncă şi nici nu acordă scutiri ori derogări de la această legislaţie pentru a încuraja comerţul sau stabilirea, achiziţionarea, extinderea sau menţinerea unei investiţii sau a unui investitor pe teritoriul său.
(3)O parte nu omite, prin acţiuni susţinute sau recurente ori prin inacţiune, să asigure în mod eficace respectarea legislaţiei sale în materie de mediu şi de muncă pentru a încuraja comerţul sau investiţiile.
Art. 281: Informaţii ştiinţifice
Atunci când elaborează şi pune în aplicare măsuri de protecţie a mediului sau a condiţiilor de muncă, ce ar putea afecta comerţul dintre părţi sau investiţiile reciproce ale părţilor, fiecare parte ţine seama de informaţiile ştiinţifice şi tehnice disponibile, precum şi de standardele, orientările şi recomandările internaţionale relevante, dacă există, inclusiv de principiul precauţiei.
Art. 282: Transparenţa
În conformitate cu legile şi reglementările sale interne şi cu capitolul 12, fiecare parte se asigură că orice măsură de protecţie a mediului şi a condiţiilor de muncă, ce ar putea afecta comerţul sau investiţiile, este elaborată, introdusă şi pusă în aplicare în mod transparent, făcând obiectul unei notificări corespunzătoare şi al unei consultări publice, şi cu înştiinţarea şi consultarea adecvată şi în timp util a actorilor nestatali.
Art. 283: Reexaminarea impactului asupra dezvoltării durabile
Părţile se angajează să reexamineze, să monitorizeze şi să evalueze impactul punerii în aplicare a prezentului acord asupra dezvoltării durabile prin intermediul atât al propriilor procese participative şi instituţii, cât şi al celor instituite în temeiul prezentului acord, de exemplu prin intermediul evaluărilor impactului comerţului asupra dezvoltării durabile.
Art. 284: Cooperarea în domeniul comerţului şi al dezvoltării durabile
(1)Părţile recunosc importanţa cooperării în ceea ce priveşte aspectele legate de comerţ ale politicilor de mediu şi de muncă în vederea îndeplinirii obiectivelor prezentului acord. Acestea pot coopera, între altele, în următoarele domenii:
a)aspectele legate de muncă sau de mediu ale comerţului şi ale dezvoltării durabile, în cadrul forurilor internaţionale, printre care, în special, OMC, OIM, Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi acordurile multilaterale de mediu;
b)metodologiile şi indicatorii utilizaţi pentru evaluările impactului comerţului asupra dezvoltării durabile;
c)impactul reglementărilor, normelor şi standardelor din domeniul muncii şi al mediului asupra comerţului, precum şi impactul normelor din domeniul comerţului şi al investiţiilor asupra muncii şi a mediului, inclusiv asupra elaborării reglementărilor şi a politicilor din domeniul muncii şi al mediului;
d)efectele pozitive şi negative ale prezentului acord asupra dezvoltării durabile şi mijloacele de îmbunătăţire, de prevenire sau de atenuare a acestor efecte, ţinând seama şi de evaluările impactului asupra dezvoltării durabile efectuate de oricare dintre părţi sau de ambele părţi;
e)promovarea ratificării şi a punerii în aplicare eficace a convenţiilor fundamentale, a convenţiilor prioritare şi a altor convenţii actualizate ale OIM şi a protocoalelor la convenţiile respective, precum şi a acordurilor multilaterale de mediu care sunt relevante în context comercial;
f)promovarea sistemelor private şi publice de certificare, trasabilitate şi etichetare, inclusiv a etichetării ecologice;
g)promovarea responsabilităţii sociale a întreprinderilor, de exemplu, prin măsuri de sensibilizare faţă de orientările şi principiile recunoscute pe plan internaţional, precum şi prin măsuri de respectare, de punere în aplicare şi de monitorizare a acestor orientări şi principii;
h)aspectele legate de comerţ ale Agendei OIM privind munca decentă, inclusiv cele referitoare la conexiunile reciproce dintre comerţ şi ocuparea integrală şi productivă a forţei de muncă, ajustarea pieţei forţei de muncă, standardele fundamentale de muncă, sistemele eficace de exercitare a unei căi de atac (inclusiv inspectoratele de muncă) pentru protejarea drepturilor lucrătorilor, statisticile din domeniul muncii, dezvoltarea resurselor umane şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, protecţia socială şi incluziunea socială, dialogul social şi egalitatea de gen;
i)aspectele legate de comerţ ale acordurilor multilaterale de mediu, inclusiv cooperarea vamală;
j)aspectele legate de comerţ ale actualului şi viitorului regim internaţional privind schimbările climatice, inclusiv mijloacele de promovare a tehnologiilor cu emisii reduse de dioxid de carbon şi a eficienţei energetice;
k)măsurile legate de comerţ care vizează promovarea conservării şi a utilizării durabile a biodiversităţii, inclusiv combaterea comerţului ilegal cu produse din specii sălbatice;
l)măsurile legate de comerţ care vizează promovarea conservării şi a gestionării durabile a pădurilor, reducându-se astfel despăduririle, inclusiv în ceea ce priveşte exploatarea forestieră ilegală, şi
m)măsurile legate de comerţ care vizează promovarea practicilor de pescuit durabil şi a comerţului cu produse pescăreşti gestionate în mod durabil.
(2)Părţile fac schimb de informaţii şi de experienţă cu privire la acţiunile pe care le întreprind pentru a promova coerenţa şi complementaritatea obiectivelor comerciale, sociale şi de mediu. În plus, părţile îşi consolidează cooperarea şi dialogul cu privire la chestiunile de dezvoltare durabilă care apar în contextul relaţiilor lor comerciale.
(3)Cooperarea şi dialogul menţionate implică părţile interesate relevante, în special partenerii sociali, precum şi alte organizaţii ale societăţii civile, îndeosebi prin Platforma societăţii civile instituită în temeiul articolului 366.
(4)Comitetul de parteneriat poate adopta norme pentru desfăşurarea acestei cooperări şi a acestui dialog.
Art. 285: Soluţionarea litigiilor
- Capitolul 13 secţiunea C subsecţiunea II din prezentul titlu nu se aplică litigiilor reglementate de prezentul capitol. Pentru orice astfel de litigiu, după ce comisia de arbitraj şi-a prezentat raportul final în temeiul articolelor 325 şi 326, părţile, ţinând seama de raportul respectiv, discută măsurile adecvate care trebuie puse în aplicare. Comitetul de parteneriat monitorizează punerea în aplicare a tuturor măsurilor de acest tip şi continuă să analizeze această chestiune, inclusiv prin intermediul mecanismului menţionat la articolul 284 alineatul (3).
Art. 286: Principii
Părţile recunosc importanţa unei concurenţe libere şi nedenaturate în relaţiile lor comerciale şi în relaţiile lor de investiţii. Părţile recunosc faptul că practicile comerciale anticoncurenţiale şi intervenţiile statului sunt susceptibile să denatureze buna funcţionare a pieţelor şi să reducă avantajele liberalizării comerţului.
Art. 287: Cadrul legislativ
(1)Fiecare parte adoptă sau îşi menţine propria legislaţie care se aplică tuturor sectoarelor economiei (1) şi depune eforturi pentru remedierea în mod eficace a tuturor practicilor următoare:
(1)În Uniunea Europeană, normele în materie de concurenţă se aplică sectorului agricol în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi cu modificările sau înlocuirile ulterioare ale acestuia, dacă este cazul (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).
a)acordurile orizontale şi verticale dintre întreprinderi, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restricţionarea sau denaturarea concurenţei;
b)abuzurile de poziţie dominantă ale uneia sau mai multor întreprinderi; şi
c)concentrările dintre întreprinderi, care împiedică în mod semnificativ concurenţa efectivă, în special în urma creării sau a consolidării unei poziţii dominante.
În sensul prezentului capitol, această legislaţie va fi denumită în continuare "legislaţia în materie de concurenţă" (2).
(2)În sensul prezentei secţiuni, Armenia consideră că trimiterea la legislaţia în materie de concurenţă include întregul său sistem de norme privind concurenţa în domeniile antitrustului, cartelurilor şi concentrărilor economice.
(2)Toate întreprinderile, private sau publice, fac obiectul legislaţiei în materie de concurenţă menţionate la alineatul (1). Aplicarea legislaţiei în materie de concurenţă nu împiedică îndeplinirea, în drept sau în fapt, a sarcinilor speciale de interes public care pot fi atribuite întreprinderilor în cauză. Derogările de la legislaţia în materie de concurenţă ale unei părţi se limitează la sarcini de interes public, sunt proporţionale cu obiectivul urmărit de politică publică şi sunt transparente.
Art. 288: Punerea în aplicare
(1)Fiecare parte menţine autorităţi independente din punctul de vedere al funcţionării care sunt responsabile cu punerea integrală în aplicare şi asigurarea eficace a respectării legislaţiei în materie de concurenţă menţionate la articolul 287 şi care sunt dotate în mod corespunzător cu competenţele şi resursele necesare în acest scop.
(2)Părţile aplică propria legislaţie în materie de concurenţă într-un mod transparent şi nediscriminatoriu, cu respectarea principiilor de echitate procedurală şi a drepturilor de apărare ale întreprinderilor în cauză, indiferent de naţionalitatea acestora sau de statutul lor de proprietate.
Art. 289: Cooperarea
(1)Pentru a îndeplini obiectivele prezentului acord şi pentru a consolida asigurarea eficace a respectării legislaţiei în materie de concurenţă, părţile recunosc că este în interesul lor comun să coopereze mai strâns în ceea ce priveşte dezvoltarea politicii în domeniul concurenţei şi investigarea cazurilor de practici antitrust şi de concentrări economice.
(2)În acest scop, autorităţile de concurenţă ale părţilor se străduiesc să îşi coordoneze, în măsura posibilului şi dacă este cazul, activităţile de asigurare a respectării legislaţiei în cazuri similare sau conexe.
(3)Pentru a facilita cooperarea menţionată la alineatul (1), autorităţile de concurenţă ale părţilor pot face schimb de informaţii.
Art. 290: Principii
Părţile convin că subvenţiile pot fi acordate de o parte atunci când sunt necesare pentru realizarea unui obiectiv de politică publică. Cu toate acestea, părţile recunosc faptul că anumite subvenţii sunt susceptibile să denatureze buna funcţionare a pieţelor şi să reducă avantajele liberalizării comerţului. În principiu, o parte nu acordă subvenţii întreprinderilor care furnizează bunuri sau servicii, dacă subvenţiile respective afectează sau sunt susceptibile să afecteze concurenţa sau comerţul.
Art. 291: Definiţie şi domeniu de aplicare
(1)În sensul prezentului capitol, subvenţia este o măsură care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Acordul privind subvenţiile şi măsurile compensatorii (denumit în continuare "Acordul SMC"), care figurează în anexa 1A la Acordul OMC, indiferent dacă subvenţia respectivă este acordată unei întreprinderi care furnizează bunuri sau servicii.
Primul paragraf nu aduce atingere rezultatului discuţiilor viitoare din cadrul OMC cu privire la definiţia subvenţiilor pentru servicii. În funcţie de evoluţia acestor discuţii la nivelul OMC, părţile pot adopta o decizie în cadrul Comitetului de parteneriat în vederea actualizării prezentului acord în această privinţă.
(2)O subvenţie face obiectul prezentului capitol numai dacă se stabileşte că subvenţia respectivă este specifică în conformitate cu articolul 2 din Acordul SMC. Orice subvenţie care intră sub incidenţa articolului 295 din prezentul acord este considerată ca fiind specifică.
(3)Subvenţiile acordate tuturor întreprinderilor, inclusiv întreprinderilor publice şi private, fac obiectul prezentului capitol. Aplicarea normelor din prezenta secţiune nu împiedică îndeplinirea, în drept sau în fapt, a serviciilor speciale de interes public care au fost atribuite întreprinderilor în cauză. Derogările de la aplicarea normelor din prezenta secţiune se limitează la sarcini de interes public, sunt proporţionale cu obiectivele de politică publică care sunt atribuite acestor sarcini şi sunt transparente.
(4)Articolul 294 din prezentul acord nu se aplică subvenţiilor legate de comerţul cu mărfuri reglementat de Acordul privind agricultura care figurează în anexa 1A la Acordul OMC (denumit în continuare "Acordul privind agricultura").
(5)Articolele 294 şi 295 nu se aplică sectorului audiovizual.
Art. 292: Relaţia cu OMC
Dispoziţiile prezentului capitol nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor fiecărei părţi care decurg din articolul XV din GATS, articolul XVI din GATT 1994, din Acordul SMC şi din Acordul privind agricultura.
Art. 293: Transparenţa
(1)Fiecare parte îi notifică celeilalte părţi, o dată la doi ani, temeiul juridic, forma, cuantumul sau bugetul şi, dacă este posibil, beneficiarul subvenţiilor acordate în perioada la care se referă notificarea.
(2)Se consideră că această notificare a fost efectuată dacă informaţiile relevante sunt puse la dispoziţie de către o parte, sau în numele acesteia, pe un site web accesibil publicului, până la data de 31 decembrie a anului calendaristic următor. Prima notificare este pusă la dispoziţie în termen de cel mult doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.
(3)În ceea ce priveşte subvenţiile notificate în temeiul Acordului SMC, se consideră că această notificare a fost efectuată în momentul în care o parte îşi respectă obligaţiile de notificare prevăzute la articolul 25 din Acordul SMC, cu condiţia ca notificarea să conţină toate informaţiile necesare prevăzute la alineatul (1) al prezentului articol.
Art. 294: Consultări
(1)În cazul în care o parte consideră că o subvenţie acordată de cealaltă parte, care nu intră sub incidenţa articolului 295, i-ar putea afecta interesele, partea respectivă îi poate comunica preocupările sale părţii care acordă subvenţia şi poate solicita consultări cu privire la această chestiune. Partea solicitată acordă atenţie deplină şi examinează cu înţelegere o astfel de cerere.
(2)Fără a aduce atingere cerinţelor de transparenţă prevăzute la articolul 293 şi în vederea soluţionării chestiunii, scopul consultărilor este, în special, stabilirea obiectivului de politică sau a scopului pentru care au fost acordate subvenţiile şi a cuantumului subvenţiei în cauză, precum şi obţinerea datelor care să permită evaluarea efectelor negative ale subvenţiei asupra comerţului şi a investiţiilor.
(3)Pentru facilitarea consultărilor, partea solicitată furnizează informaţii privind subvenţia în cauză în termen de 60 de zile de la data primirii cererii.
(4)În cazul în care, după primirea informaţiilor privind subvenţia în cauză, partea solicitantă consideră că subvenţia respectivă îi afectează sau i-ar putea afecta în mod disproporţionat interesele comerciale sau în materie de investiţii, partea solicitată va depune toate eforturile pentru a elimina sau a reduce la minimum efectele negative asupra intereselor comerciale sau în materie de investiţii ale părţii solicitante cauzate de subvenţia în cauză.
Art. 295: Subvenţii supuse condiţiilor
Fiecare parte impune condiţii în cazul următoarelor subvenţii, în măsura în care acestea afectează sau sunt susceptibile să afecteze comerţul sau investiţiile celeilalte părţi:
(a)un dispozitiv juridic prin care o administraţie publică, în mod direct sau indirect, îşi asumă răspunderea de a acoperi datoriile sau pasivele anumitor întreprinderi este permis, cu condiţia ca acoperirea datoriilor şi a pasivelor să fie limitată în privinţa cuantumului datoriilor şi pasivelor respective sau în privinţa duratei unei astfel de răspunderi; şi
(b)subvenţiile în favoarea întreprinderilor insolvabile sau aflate în dificultate, acordate sub diverse forme (inclusiv împrumuturi şi garanţii, granturi în numerar, injecţii de capital, aport de active sub preţul pieţei şi scutiri fiscale) şi cu o durată mai mare de un an, sunt permise cu condiţia ca un plan credibil de restructurare să fi fost elaborat pe baza unor ipoteze realiste cu scopul de a asigura restabilirea viabilităţii pe termen lung a respectivelor întreprinderi insolvabile sau aflate în dificultate într-un interval de timp rezonabil şi cu contribuţia întreprinderilor în cauză la costurile de restructurare (1) (2).
(1)Acest lucru nu împiedică o parte să furnizeze un aport temporar de lichidităţi sub formă de garanţii pentru împrumuturi sau de împrumuturi limitate la suma necesară în vederea menţinerii în activitate a unei întreprinderi aflate în dificultate pe perioada de timp de care este nevoie pentru adoptarea unui plan de restructurare sau de lichidare.
(2)Întreprinderile mici şi mijlocii nu sunt obligate să contribuie la costurile de restructurare.
Art. 296: Utilizarea subvenţiilor
Fiecare parte se asigură că întreprinderile utilizează subvenţiile acordate de către o parte numai pentru obiectivul de politică publică pentru care le-au fost acordate subvenţiile respective.
Art. 297: Soluţionarea litigiilor
Niciuna dintre părţi nu recurge la mecanismul de soluţionare a litigiilor prevăzut la capitolul 13 din prezentul acord pentru o chestiune care ţine de secţiunea B din prezentul capitol sau de articolul 294 alineatul (4).
Art. 298: Confidenţialitate
(1)Atunci când fac schimb de informaţii în conformitate cu prezentul capitol, părţile iau în considerare limitările impuse de legislaţia lor privind secretul profesional şi de afaceri şi asigură protecţia secretelor de afaceri şi a altor informaţii confidenţiale.
(2)Orice informaţie comunicată în temeiul prezentului capitol este tratată ca fiind confidenţială de către partea care primeşte informaţia, cu excepţia cazului în care cealaltă parte, în conformitate cu legislaţia sa internă, a autorizat divulgarea informaţiilor sau a pus informaţiile respective la dispoziţia publicului larg.
Art. 299: Clauza de reexaminare
Părţile asigură reexaminarea constantă a chestiunilor la care se referă prezentul capitol. Fiecare parte poate înainta aceste chestiuni Comitetului de parteneriat. După intrarea în vigoare a prezentului acord, părţile reexaminează o dată la cinci ani progresele înregistrate în punerea în aplicare a prezentului capitol, cu excepţia cazului în care cele două părţi convin altfel.
Art. 300: Autoritatea delegată
Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, fiecare parte se asigură că orice întreprindere, inclusiv o întreprindere deţinută de stat, o întreprindere căreia i s-au conferit drepturi sau privilegii speciale sau un monopol desemnat, căreia i-a fost delegată o autoritate de reglementare, administrativă sau o altă autoritate guvernamentală de către o parte, la orice nivel de guvernare, acţionează, în exercitarea autorităţii respective, în conformitate cu obligaţiile care îi revin părţii în temeiul prezentului acord.
Art. 301: Definiţii
În sensul prezentului capitol:
(a)"întreprindere deţinută de stat" înseamnă o întreprindere, inclusiv orice filială a acesteia, în care una dintre părţi, în mod direct sau indirect:
(i)deţine mai mult de 50 % din capitalul subscris al întreprinderii sau controlează peste 50 % din voturile aferente acţiunilor emise de aceasta;
(ii)poate desemna mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie al întreprinderii sau ai unui organism echivalent; sau
(iii)îşi poate exercita controlul asupra întreprinderii;
(b)"întreprindere căreia i s-au conferit drepturi sau privilegii speciale" înseamnă orice întreprindere, inclusiv orice filială, publică sau privată, căreia o parte i-a conferit, în drept sau în fapt, drepturi sau privilegii speciale. Se consideră că o parte conferă drepturi sau privilegii speciale atunci când aceasta desemnează sau limitează la două sau mai multe numărul de întreprinderi autorizate să furnizeze un bun sau un serviciu, în funcţie de alte criterii decât criteriile obiective, proporţionale şi nediscriminatorii, afectând astfel în mod substanţial capacitatea oricărei alte întreprinderi de a furniza acelaşi bun sau serviciu în aceeaşi zonă geografică în condiţii în mod semnificativ echivalente;
(c)"monopol desemnat" înseamnă o entitate care desfăşoară o activitate comercială, inclusiv un grup de entităţi sau o agenţie guvernamentală, precum şi orice filială a acestora, care, pe o piaţă relevantă de pe teritoriul unei părţi, este desemnată ca unic furnizor sau cumpărător al unui bun sau serviciu; în cazul unei entităţi căreia i s-a conferit un drept exclusiv de proprietate intelectuală, acest drept exclusiv nu este în sine suficient ca entitatea să fie considerată drept monopol desemnat;
(d)"activităţi comerciale" înseamnă activităţi al căror rezultat final este producerea unui bun sau prestarea unui serviciu, care vor fi vândute pe piaţa relevantă în cantităţi şi la preţuri stabilite de întreprindere şi care sunt realizate cu o orientare către profit, dar nu includ activităţile desfăşurate de o întreprindere care:
(i)îşi desfăşoară activitatea fără scop lucrativ;
(ii)îşi desfăşoară activitatea pe principiul recuperării costurilor sau
(iii)prestează servicii publice;
(e)"consideraţii de ordin comercial" înseamnă preţul, calitatea, disponibilitatea, perspectivele de comercializare, transportul şi alţi termeni şi alte condiţii de achiziţionare sau de vânzare ori alţi factori care ar fi luaţi în considerare, în mod normal, în deciziile comerciale ale unei întreprinderi care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu principiile economiei de piaţă în ramura de activitate sau sectorul relevant; şi
(f)"a desemna" înseamnă a stabili sau a autoriza un monopol sau a extinde domeniul de aplicare al unui monopol astfel încât să acopere un produs sau serviciu suplimentar.
Art. 302: Domeniul de aplicare
(1)Părţile confirmă drepturile şi obligaţiile care le revin în temeiul articolului XVII alineatele (1)-(3) din GATT 1994, al Înţelegerii privind interpretarea articolului XVII din GATT 1994, precum şi al articolului VIII alineatele (1), (2) şi (5) din GATS.
(2)Prezentul capitol se aplică oricărei întreprinderi menţionate la articolul 300 care desfăşoară o activitate comercială. În cazul în care o întreprindere combină activităţile comerciale cu cele necomerciale (1), numai activităţile comerciale ale întreprinderii respective sunt reglementate de prezentul capitol.
(1)Pentru o mai mare certitudine şi în sensul prezentului capitol, prestarea de servicii publice nu este considerată drept o activitate comercială în sensul articolului 301 litera (d).
(3)Prezentul capitol se aplică tuturor întreprinderilor menţionate la articolul 300, la nivel central şi la nivelurile subcentrale ale administraţiei publice.
(4)Prezentul capitol nu se aplică în cazul achiziţiilor publice de către o parte sau de entităţile sale contractante, în sensul achiziţiilor publice care fac obiectul articolelor 278 şi 279.
(5)Prezentul capitol nu se aplică niciunui serviciu prestat în cadrul exercitării autorităţii guvernamentale în sensul GATS.
(6)Articolul 304:
a)nu se aplică în cazul sectoarelor prevăzute la articolele 143 şi 148;
b)nu se aplică niciunei măsuri luate de o întreprindere deţinută de stat, de o întreprindere căreia i s-au conferit drepturi sau privilegii speciale sau de un monopol desemnat, dacă o rezervă a uneia dintre părţi legată de obligaţia de tratament naţional sau de obligaţia clauzei naţiunii celei mai favorizate în temeiul articolului 144, astfel cum se prevede în lista părţii respective din anexa VIII-A în cazul Uniunii Europene sau din anexa VIII-E în cazul Republicii Armenia, s-ar aplica dacă aceeaşi măsură ar fi fost adoptată sau menţinută de către partea respectivă şi
c)se aplică activităţilor comerciale ale unei întreprinderi deţinute de stat, ale unei întreprinderi căreia i s-au conferit drepturi sau privilegii speciale sau ale unui monopol desemnat, dacă aceeaşi activitate ar afecta comerţul cu servicii cu privire la care o parte şi-a asumat un angajament în temeiul articolelor 149 şi 150, sub rezerva respectării anumitor condiţii sau calificări din lista părţii respective care figurează în anexa VIII-B în cazul Uniunii Europene şi în anexa VIII-F în cazul Republicii Armenia.
Art. 303: Dispoziţii generale
(1)Fără a aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor care le revin părţilor în temeiul prezentului capitol, nicio dispoziţie a prezentului capitol nu împiedică părţile să înfiinţeze sau să menţină întreprinderi deţinute de stat, să desemneze sau să menţină monopoluri ori să confere întreprinderilor drepturi sau privilegii speciale.
(2)Niciuna dintre părţi nu impune întreprinderilor care intră în domeniul de aplicare al prezentului capitol să acţioneze într-un mod incompatibil cu prezentul acord şi nici nu le încurajează în acest sens.
Art. 304: Nediscriminarea şi consideraţii de ordin comercial
(1)Fiecare parte se asigură că, atunci când desfăşoară activităţi comerciale, întreprinderile sale deţinute de stat, monopolurile sale desemnate şi întreprinderile sale cărora li s-au conferit drepturi sau privilegii speciale:
a)acţionează în conformitate cu considerente de ordin comercial în achiziţionarea sau vânzarea de bunuri ori servicii, cu excepţia cazurilor în care îşi îndeplinesc oricare dintre obligaţiile aferente mandatului lor de serviciu public care nu sunt incompatibile cu litera (b);
b)atunci când achiziţionează bunuri sau servicii:
(i)acordă bunurilor sau serviciilor furnizate de o întreprindere a celeilalte părţi un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care îl acordă bunurilor sau serviciilor similare furnizate de întreprinderi ale părţii şi
(ii)acordă bunurilor sau serviciilor furnizate de întreprinderi ale celeilalte părţi stabilite pe teritoriul său un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care îl acordă bunurilor sau serviciilor similare furnizate de întreprinderile de pe piaţa relevantă de pe teritoriul său care sunt întreprinderi stabilite ale părţii respective şi
c)atunci când vând bunuri sau servicii:
(i)acordă întreprinderilor celeilalte părţi un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care îl acordă întreprinderilor părţii şi
(ii)acordă întreprinderilor celeilalte părţi stabilite pe teritoriul său un tratament nu mai puţin favorabil decât cel pe care îl acordă întreprinderilor de pe piaţa relevantă de pe teritoriul său care sunt întreprinderi stabilite ale părţii respective.
(2)Alineatul (1) nu împiedică întreprinderile deţinute de stat, întreprinderile cărora li s-au conferit drepturi sau privilegii speciale sau monopolurile desemnate:
a)să achiziţioneze sau să furnizeze bunuri ori servicii în termeni diferiţi sau în condiţii diferite, inclusiv privind preţul, cu condiţia ca aceşti termeni diferiţi sau aceste condiţii diferite să fie în conformitate cu considerentele de ordin comercial, şi
b)să refuze să achiziţioneze sau să furnizeze bunuri ori servicii, cu condiţia ca acest refuz să fie în conformitate cu considerentele de ordin comercial.
Art. 305: Principii de reglementare
(1)Fiecare parte se străduieşte să asigure faptul că întreprinderile prevăzute la articolul 300 respectă standardele recunoscute la nivel internaţional în materie de guvernanţă corporativă.
(2)Fiecare parte se asigură că orice organism de reglementare pe care o parte îl înfiinţează sau îl menţine nu este răspunzător în faţa niciuneia dintre întreprinderile pe care le reglementează, astfel încât respectivul organism de reglementare să îşi exercite în mod eficace şi imparţial funcţia de reglementare în circumstanţe similare în privinţa tuturor întreprinderilor pe care le reglementează, inclusiv a întreprinderilor deţinute de stat, a întreprinderilor cărora li s-au conferit drepturi sau privilegii speciale şi a monopolurilor desemnate.
Imparţialitatea cu care organismul de reglementare îşi exercită funcţiile de reglementare trebuie să fie evaluată în funcţie de metoda sau practica generală a organismului de reglementare respectiv.
În cazul sectoarelor în privinţa cărora părţile au convenit, în alte capitole, asupra unor obligaţii specifice referitoare la organismul de reglementare, prevalează dispoziţia relevantă din celelalte capitole.
(3)Fiecare parte garantează asigurarea respectării uniforme şi nediscriminatorii a legilor şi a reglementărilor, inclusiv a propriilor legi şi reglementări privind întreprinderile menţionate la articolul 300.
Art. 306: Transparenţa
(1)În cazul în care o parte are motive să creadă că interesele sale care fac obiectul prezentului capitol sunt afectate de activităţile comerciale ale unei întreprinderi a celeilalte părţi menţionate la articolul 300 şi în limitele domeniului de aplicare al prezentului capitol, partea respectivă poate solicita în scris ca cealaltă parte să furnizeze informaţii despre operaţiunile acelei întreprinderi legate de activităţile reglementate de prezentul capitol.
Cererile de astfel de informaţii menţionează întreprinderea, produsele sau serviciile şi pieţele în cauză şi includ date care să arate că practicile întreprinderii împiedică schimburile comerciale dintre părţi sau investiţiile reciproce ale părţilor.
(2)Informaţiile furnizate în temeiul alineatului (1) includ:
a)proprietatea întreprinderii şi structura votului din cadrul acesteia, precizând procentul de acţiuni şi procentul de drepturi de vot pe care le deţine, cumulat, o parte sau o întreprindere menţionată la articolul 300;
b)o descriere a eventualelor acţiuni speciale, drepturi de vot speciale sau alte drepturi speciale pe care le deţine o parte sau o întreprindere menţionată la articolul 300, în cazul în care aceste drepturi diferă de drepturile aferente acţiunilor ordinare generale ale entităţii respective;
c)structura organizaţională a întreprinderii, componenţa consiliului său de administraţie sau a organismului echivalent care exercită controlul direct sau indirect în acest tip de întreprindere şi participaţii reciproce şi alte legături cu diferite întreprinderi sau grupuri de întreprinderi, astfel cum sunt menţionate la articolul 300;
d)o descriere a departamentelor administraţiilor publice sau a organismelor publice care reglementează sau monitorizează întreprinderea, o descriere a liniilor de raportare (1) şi a drepturilor şi practicilor administraţiilor publice sau ale oricăror organisme publice în numirea, revocarea sau remunerarea administratorilor;
(1)Pentru o mai mare certitudine, o parte nu are obligaţia de a divulga rapoartele sau conţinutul rapoartelor.
e)veniturile anuale sau totalul activelor ori ambele şi
f)scutirile, măsurile neconforme, imunităţile şi orice alte măsuri, inclusiv cele prin care se acordă un tratament mai favorabil, aplicabile pe teritoriul părţii solicitate oricărei întreprinderi menţionate la articolul 300.
(3)Literele (a)-(e) de la alineatul (2) nu se aplică IMM-urilor, astfel cum sunt definite în legile şi reglementările părţii.
(4)Alineatele (1) şi (2) nu obligă o parte să furnizeze informaţii confidenţiale a căror divulgare nu ar fi conformă cu legile şi reglementările părţii respective, ar împiedica asigurarea respectării legislaţiei sau ar fi contrară interesului public ori ar aduce atingere intereselor comerciale legitime ale anumitor întreprinderi.
Art. 307: Definiţii
În sensul prezentului capitol:
(a)"măsurile de aplicare generală" includ acte cu putere de lege şi norme administrative, decizii, proceduri şi hotărâri administrative cu aplicare generală care pot avea un impact asupra oricărei chestiuni care intră sub incidenţa prezentului acord; şi
(b)"persoană interesată" înseamnă orice persoană fizică sau juridică care poate fi afectată de o măsură de aplicare generală.
Art. 308: Obiectiv şi domeniu de aplicare
Recunoscând impactul pe care mediul lor de reglementare îl poate avea asupra schimburilor comerciale şi a investiţiilor reciproce ale părţilor, acestea asigură un mediu de reglementare previzibil şi proceduri eficiente pentru operatorii economici, în special pentru IMM-uri.
Art. 309: Publicare
(1)Fiecare parte se asigură că măsurile de aplicare generală adoptate după intrarea în vigoare a prezentului acord:
a)sunt publicate cu promptitudine şi sunt uşor accesibile, printr-un mijloc desemnat în mod oficial, inclusiv prin mijloace electronice, astfel încât oricine să poată lua cunoştinţă de acestea;
b)indică în mod clar, în măsura posibilului, obiectivul vizat şi justificarea măsurilor respective şi
c)prevăd o perioadă de timp suficientă între publicarea şi intrarea lor în vigoare, cu excepţia cazurilor justificate în mod corespunzător.
(2)Fiecare parte:
a)se străduieşte să publice într-o etapă timpurie adecvată orice propunere de adoptare sau de modificare a oricărei măsuri de aplicare generală, inclusiv o explicaţie a obiectivului propunerii şi a justificării acesteia;
b)oferă persoanelor interesate posibilităţi rezonabile de a prezenta observaţii privind orice propunere de adoptare sau de modificare a oricărei măsuri de aplicare generală, acordând, în special, suficient timp în acest sens şi
c)se străduieşte să ia în considerare observaţiile primite din partea persoanelor interesate cu privire la orice astfel de propunere.
Art. 310: Cereri de informaţii şi puncte de contact
(1)La intrarea în vigoare a prezentului acord, fiecare parte desemnează un punct de contact pentru a asigura punerea în aplicare eficace a prezentului acord şi pentru a facilita comunicarea dintre părţi cu privire la orice altă chestiune care face obiectul prezentului acord.
(2)La solicitarea uneia dintre părţi, punctul de contact al celeilalte părţi indică organismul sau funcţionarul responsabil cu chestiunea respectivă şi acordă asistenţă, dacă este necesar, pentru a facilita comunicarea cu partea solicitantă.
(3)Fiecare parte instituie sau menţine mecanisme adecvate pentru a răspunde cererilor de informaţii din partea oricărei persoane cu privire la măsurile de aplicare generală care sunt propuse sau sunt în vigoare, inclusiv cu privire la aplicarea acestora. Cererile de informaţii pot fi adresate prin intermediul punctelor de contact instituite în temeiul alineatului (1) sau prin orice alte mecanisme, după caz, cu excepţia cazului în care în prezentul acord se instituie un mecanism specific.
(4)Fiecare parte prevede proceduri la care să poată recurge persoanele aflate în căutarea unei soluţii la probleme apărute în urma aplicării, în temeiul prezentului acord, a măsurilor de aplicare generală prevăzute de prezentul acord. Procedurile respective nu aduc atingere procedurilor de exercitare a unei căi de atac pe care părţile le stabilesc sau le menţin în temeiul prezentului acord. De asemenea, aceste proceduri nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor pe care le au părţile în temeiul capitolului 13.
(5)Părţile recunosc că răspunsul oferit în temeiul prezentului articol poate să nu fie definitiv sau obligatoriu din punct de vedere juridic, ci poate avea numai titlu informativ, cu excepţia cazului în care legile şi reglementările fiecărei părţi prevăd altfel.
(6)La cererea unei părţi, cealaltă parte furnizează informaţiile fără întârzieri nejustificate şi răspunde întrebărilor legate de orice măsură de aplicare generală sau de orice propunere de adoptare ori de modificare a oricărei măsuri de aplicare generală despre care partea solicitantă consideră că ar putea aduce atingere funcţionării prezentului acord, indiferent dacă partea solicitantă a fost în prealabil notificată cu privire la măsura respectivă.
Art. 311: Administrarea măsurilor de aplicare generală
Fiecare parte administrează în mod uniform, obiectiv, imparţial şi rezonabil toate măsurile de aplicare generală. În acest scop, la aplicarea acestor măsuri în cazul anumitor persoane, bunuri sau servicii ale celeilalte părţi în cazuri specifice, fiecare parte:
(a)se străduieşte să transmită, atunci când se iniţiază o procedură, un preaviz rezonabil, în conformitate cu procedurile interne, persoanelor interesate care sunt direct afectate de procedură, inclusiv o descriere a naturii procedurii, o declaraţie a autorităţii juridice în temeiul căreia este iniţiată procedura, precum şi o descriere generală a tuturor chestiunilor asupra cărora există un dezacord;
(b)acordă persoanelor interesate o posibilitate rezonabilă de a prezenta faptele şi argumentele în sprijinul poziţiilor lor înaintea oricărei acţiuni administrative definitive, în măsura în care timpul, natura procedurilor şi interesul public o permit, şi
(c)se asigură că procedurile sale se bazează pe legislaţia sa internă şi sunt în conformitate cu aceasta.
Art. 312: Reexaminare şi căi de atac
(1)Fiecare parte stabileşte sau menţine, în conformitate cu legislaţia sa internă, instanţe sau proceduri judiciare, de arbitraj sau administrative în scopul de a asigura o reexaminare promptă şi, dacă este cazul, corectarea măsurilor administrative referitoare la chestiuni vizate de prezentul acord. Aceste instanţe sau proceduri sunt imparţiale şi independente de organismul responsabil sau autoritatea responsabilă cu asigurarea respectării dispoziţiilor administrative, iar cei răspunzători pentru acestea nu au niciun interes substanţial în ceea ce priveşte soluţionarea chestiunii respective.
(2)Fiecare parte se asigură că, în cadrul acestor instanţe sau proceduri, părţilor la procedură li se acordă dreptul la:
a)o posibilitate rezonabilă de a-si susţine sau apăra poziţiile respective şi
b)o decizie bazată pe probe şi pe depunerea de concluzii sau, dacă legislaţia sa internă prevede acest lucru, pe dosarul întocmit de autoritatea administrativă.
(3)Sub rezerva unei căi de atac sau a unei reexaminări ulterioare în conformitate cu legislaţia sa internă, fiecare parte se asigură că o astfel de decizie este pusă în aplicare de organismul sau de autoritatea respectivă şi reglementează practica acestora cu privire la măsura administrativă în cauză.
Art. 313: Bune practici în materie de reglementare şi buna conduită administrativă
(1)Părţile cooperează în materie de promovare a calităţii şi a performanţei procesului de reglementare, inclusiv prin schimbul de informaţii şi bune practici cu privire la procesele lor de reglementare şi la evaluarea impactului reglementărilor.
(2)Părţile sprijină principiile bunei conduite administrative şi convin să coopereze în materie de promovare a acestor principii, inclusiv prin schimbul de informaţii şi bune practici.
Art. 314: Confidenţialitate
Dispoziţiile prezentului capitol nu obligă niciuna dintre părţi să furnizeze informaţii confidenţiale a căror divulgare ar împiedica asigurarea respectării legii, ar fi contrară în alt mod interesului public sau ar aduce prejudicii intereselor comerciale legitime ale anumitor întreprinderi, publice sau private.
Art. 315: Dispoziţii specifice
Dispoziţiile prezentului capitol se aplică fără a aduce atingere vreunei norme specifice stabilite în alte capitole din prezentul acord.
Art. 316: Obiectiv
Obiectivul prezentului capitol este de a stabili un mecanism eficace şi eficient pentru evitarea sau soluţionarea oricărui litigiu între părţi referitor la interpretarea şi aplicarea prezentului acord, pentru a se ajunge, în măsura posibilului, la o soluţie stabilită de comun acord.
Art. 317: Domeniul de aplicare
Prezentul capitol se aplică în cazul oricărui litigiu referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor prezentului titlu, cu excepţia cazului în care se prevede altfel.
Art. 318: Consultări
(1)Părţile se străduiesc să soluţioneze toate litigiile prin iniţierea de consultări cu bună-credinţă, în scopul de a ajunge la o soluţie stabilită de comun acord.
(2)O parte solicită consultări prin prezentarea unei cereri scrise celeilalte părţi şi a unei copii a acesteia Comitetului de parteneriat, în care identifică măsura pusă în discuţie şi dispoziţiile prezentului titlu pe care le consideră aplicabile.
(3)Consultările se organizează în termen de 30 de zile de la data primirii cererii şi au loc, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel, pe teritoriul părţii căreia i-a fost adresată cererea. Consultările se consideră încheiate în termen de 30 de zile de la data primirii cererii, cu excepţia cazului în care ambele părţi convin continuarea acestora. Consultările, în special orice informaţii divulgate şi poziţiile adoptate de părţi în cursul consultărilor, sunt confidenţiale şi nu aduc atingere drepturilor de care beneficiază părţile în orice proceduri ulterioare.
(4)Consultările în chestiuni urgente, inclusiv în cele privind bunuri perisabile, bunuri sau servicii de sezon sau chestiuni legate de energie, se organizează în termen de 15 zile de la primirea cererii de către partea solicitată şi se consideră încheiate după cele 15 zile, cu excepţia cazului în care cele două părţi convin continuarea consultărilor.
(5)Partea care solicită consultări poate să recurgă la arbitraj în conformitate cu articolul 319 în cazul în care:
a)partea căreia i-a fost adresată cererea nu răspunde la cererea de consultări în termen de 10 zile de la primirea acesteia;
b)consultările nu sunt organizate în termenele prevăzute la alineatul (3) sau (4) al prezentului articol;
c)părţile convin să nu organizeze consultări sau
d)consultările s-au încheiat şi nu s-a ajuns la nicio soluţie stabilită de comun acord.
(6)În cursul consultărilor, fiecare parte furnizează suficiente informaţii factuale pentru a permite o examinare completă a modului în care măsura în cauză ar putea afecta funcţionarea şi aplicarea dispoziţiilor prezentului titlu. Fiecare parte se străduieşte să asigure participarea unor membri ai personalului autorităţilor sale publice competente care au cunoştinţe de specialitate în privinţa chestiunii care face obiectul consultărilor.
Art. 319: Mediere
(1)Fiecare parte poate solicita, în orice moment, celeilalte părţi să participe la o procedură de mediere privind orice măsură care afectează schimburile comerciale dintre părţi sau investiţiile reciproce ale părţilor.
(2)Procedura de mediere se iniţiază, se desfăşoară şi se încheie în conformitate cu mecanismul de mediere.
(3)În cadrul primei sale reuniuni, Comitetul de parteneriat adoptă printr-o decizie mecanismul de mediere şi poate decide modificarea acestuia.
SUBSECŢIUNEA I:Procedura de arbitraj
Art. 320: Iniţierea procedurii de arbitraj
(1)Dacă părţile nu au putut soluţiona litigiul prin consultări, astfel cum prevede articolul 318, partea care a solicitat consultări poate cere instituirea unei comisii de arbitraj în conformitate cu prezentul articol.
(2)Cererea de instituire a unei comisii de arbitraj se efectuează printr-o cerere scrisă adresată celeilalte părţi şi Comitetului de parteneriat. Partea reclamantă identifică în cererea sa măsura pusă în discuţie şi explică, într-un mod din care să reiasă clar temeiul juridic al plângerii, în ce fel măsura respectivă constituie o încălcare a dispoziţiilor prezentului titlu.
Art. 321: Instituirea comisiei de arbitraj
(1)O comisie de arbitraj se compune din trei arbitri.
(2)În termen de 14 zile de la transmiterea către partea pârâtă a cererii scrise de instituire a unei comisii de arbitraj, părţile se consultă pentru a ajunge la un acord privind compoziţia comisiei respective.
(3)În cazul în care părţile nu pot ajunge la un acord cu privire la compoziţia comisiei de arbitraj în termenul stabilit la alineatul (2) al prezentului articol, fiecare parte numeşte, în termen de cinci zile de la expirarea termenului stabilit la alineatul menţionat, un arbitru din sublista părţii respective care figurează în lista stabilită în temeiul articolului 339. Dacă oricare dintre părţi nu numeşte un arbitru, la cererea celeilalte părţi, arbitrul este ales prin tragere la sorţi de către preşedintele Comitetului de parteneriat sau de către delegatul acestuia din sublista părţii respective care figurează în lista stabilită în temeiul articolului 339.
(4)Cu excepţia cazului în care părţile ajung la un acord asupra preşedintelui comisiei de arbitraj în termenul stabilit la alineatul (2) al prezentului articol, preşedintele Comitetului de parteneriat sau delegatul acestuia, la cererea oricărei părţi, alege prin tragere la sorţi preşedintele comisiei de arbitraj din sublista preşedinţilor care figurează în lista stabilită în temeiul articolului 339.
(5)Preşedintele Comitetului de parteneriat sau delegatul acestuia alege arbitrii în termen de cinci zile de la cererea menţionată la alineatul (3) sau (4).
(6)Data instituirii comisiei de arbitraj este data la care toţi cei trei arbitri selectaţi şi-au notificat acceptarea acestei numiri în conformitate cu regulamentul de procedură.
(7)Dacă la momentul depunerii unei cereri menţionate la alineatul (3) sau (4) al prezentului articol, una dintre listele prevăzute la articolul 339 nu a fost stabilită sau nu conţine suficiente nume, arbitrii sunt aleşi prin tragere la sorţi dintre persoanele propuse în mod oficial de una dintre părţi sau de ambele părţi.
Art. 322: Mandat
(1)Cu excepţia cazului în care părţile convin altfel, în termen de cinci zile de la data selectării arbitrilor, comisia de arbitraj are drept mandat:
"Să examineze, în lumina dispoziţiilor relevante de la titlul V al prezentului acord invocate de către părţile implicate în litigiu, chestiunea menţionată în cererea de instituire a comisiei de arbitraj, să hotărască asupra compatibilităţii măsurii în cauză cu respectivele dispoziţii relevante şi să prezinte un raport în conformitate cu articolele 324, 325, 326 şi 338 din prezentul acord."
(2)Părţile informează comisia de arbitraj în legătură cu mandatul convenit, în termen de trei zile de la acordul lor în această privinţă.
Art. 323: Hotărâre preliminară a comisiei de arbitraj privind urgenţa
Dacă o parte solicită acest lucru, comisia de arbitraj decide, în termen de 10 zile de la instituirea sa, dacă, în opinia sa, cazul este urgent. Această cerere adresată comisiei de arbitraj este notificată, în acelaşi timp, şi celeilalte părţi.
Art. 324: Rapoartele comisiei de arbitraj
(1)Comisia de arbitraj transmite părţilor un raport intermediar în care expune faptele constatate, stabileşte aplicabilitatea dispoziţiilor relevante şi prezintă principalele motive pe care se întemeiază constatările şi recomandările formulate.
(2)Fiecare parte poate înainta comisiei de arbitraj o cerere scrisă în vederea reexaminării unor aspecte precise ale raportului intermediar, în termen de 14 zile de la primirea acestuia. Această cerere este notificată, în acelaşi timp, şi celeilalte părţi.
(3)După analizarea tuturor observaţiilor formulate în scris de către părţi cu privire la raportul intermediar, comisia de arbitraj îşi poate modifica raportul şi poate efectua orice examinare suplimentară pe care o consideră adecvată.
(4)Raportul final al comisiei de arbitraj expune faptele constatate, stabileşte aplicabilitatea dispoziţiilor relevante ale prezentului titlu şi prezintă principalele motive pe care se întemeiază constatările şi concluziile formulate. Raportul final cuprinde o analiză suficientă a argumentelor prezentate în etapa intermediară de reexaminare şi conţine răspunsuri clare la întrebările şi observaţiile formulate de părţi.
Art. 325: Raportul intermediar al comisiei de arbitraj
(1)În termen de cel mult 90 de zile de la data instituirii sale, comisia de arbitraj transmite părţilor un raport intermediar. Atunci când comisia de arbitraj consideră că termenul menţionat nu poate fi respectat, preşedintele comisiei de arbitraj notifică în scris acest lucru părţilor şi Comitetului de parteneriat, precizând motivele întârzierii şi data la care comisia de arbitraj intenţionează să transmită raportul intermediar. Raportul intermediar nu se transmite în niciun caz după mai mult de 120 de zile de la data instituirii comisiei de arbitraj.
(2)În cazurile urgente menţionate la articolul 323, inclusiv în cazurile în care sunt implicate bunuri perisabile, bunuri sau servicii de sezon ori chestiuni legate de energie, comisia de arbitraj depune toate eforturile pentru a transmite raportul intermediar în termen de 45 de zile şi, în orice caz, în termen de cel mult 60 de zile de la data instituirii sale.
(3)Fiecare parte poate depune la comisia de arbitraj o cerere scrisă de reexaminare a unor aspecte precise ale raportului intermediar în temeiul articolului 324 alineatul (2), în termen de 14 zile de la primirea acestui raport. Această cerere este notificată, în acelaşi timp, şi celeilalte părţi. O parte poate prezenta observaţii cu privire la cererea depusă de cealaltă parte în termen de şapte zile de la transmiterea cererii scrise către comisia de arbitraj.
Art. 326: Raportul final al comisiei de arbitraj
(1)Comisia de arbitraj transmite părţilor şi Comitetului de parteneriat raportul final în termen de 120 de zile de la data instituirii comisiei de arbitraj. Atunci când comisia de arbitraj consideră că acest termen nu poate fi respectat, preşedintele comisiei de arbitraj notifică în scris acest lucru părţilor şi Comitetului de parteneriat, precizând motivele întârzierii şi data la care comisia de arbitraj intenţionează să transmită raportul final. Raportul final nu se transmite în niciun caz după mai mult de 150 de zile de la data instituirii comisiei de arbitraj.
(2)În cazurile urgente menţionate la articolul 323, inclusiv în cazurile în care sunt implicate bunuri perisabile, bunuri sau servicii de sezon ori chestiuni legate de energie, comisia de arbitraj depune toate eforturile pentru a transmite raportul final în termen de 60 de zile de la data instituirii sale. Raportul final nu se transmite în niciun caz după mai mult de 75 de zile de la data instituirii comisiei de arbitraj.
SUBSECŢIUNEA II:Conformare
Art. 327: Conformarea cu raportul final al comisiei de arbitraj
Partea pârâtă ia măsurile necesare pentru a se conforma cu promptitudine şi bună-credinţă raportului final al comisiei de arbitraj, astfel încât să se conformeze dispoziţiilor prezentului titlu.
Art. 328: Perioada de timp rezonabilă necesară pentru conformare
(1)Dacă nu este posibilă conformarea imediată, părţile se străduiesc să convină asupra perioadei de timp necesare pentru conformarea cu raportul final. În acest caz, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea raportului final, partea pârâtă notifică părţii reclamante şi Comitetului de parteneriat perioada de timp de care va avea nevoie pentru conformare (denumită în continuare "perioada de timp rezonabilă").
(2)În cazul unui dezacord între părţi cu privire la durata perioadei de timp rezonabile, partea reclamantă poate transmite, în termen de 20 de zile de la primirea notificării menţionate la alineatul (1) al prezentului articol, o cerere scrisă prin care să solicite comisiei de arbitraj iniţiale să stabilească durata perioadei de timp rezonabile. Această cerere este transmisă în acelaşi timp şi celeilalte părţi şi Comitetului de parteneriat. Comisia de arbitraj comunică părţilor şi Comitetului de parteneriat, în termen de 20 de zile de la data primirii cererii, durata pe care a stabilit-o pentru perioada de timp rezonabilă.
(3)Partea pârâtă notifică în scris părţii reclamante progresele înregistrate în ceea ce priveşte conformarea cu raportul final. Această notificare se efectuează în scris şi se transmite cu cel puţin o lună înainte de expirarea perioadei de timp rezonabile.
(4)Perioada de timp rezonabilă poate fi prelungită de comun acord de către părţi.
Art. 329: Reexaminarea măsurilor luate pentru conformarea cu raportul final al comisiei de arbitraj
(1)Partea pârâtă notifică părţii reclamante şi Comitetului de parteneriat orice măsură pe care a adoptat-o pentru a se conforma cu raportul final. Această notificare se transmite înainte de încheierea perioadei de timp rezonabile.
(2)În cazul unui dezacord între părţi în ceea ce priveşte existenţa oricăreia dintre măsurile notificate în temeiul alineatului (1) sau conformitatea unei astfel de măsuri cu dispoziţiile prezentului titlu, partea reclamantă poate solicita în scris comisiei de arbitraj iniţiale să se pronunţe în această privinţă. Această cerere este notificată, în acelaşi timp, şi părţii pârâte. Într-o astfel de cerere este identificată măsura specifică în cauză şi se explică, într-un mod din care să reiasă clar temeiul juridic al plângerii, în ce fel măsura respectivă nu este conformă cu dispoziţiile menţionate. Comisia de arbitraj transmite părţilor şi Comitetului de parteneriat raportul său în termen de 45 de zile de la data primirii cererii.
Art. 330: Măsuri reparatorii temporare în caz de neconformare
(1)Dacă partea pârâtă nu notifică, înainte de expirarea perioadei de timp rezonabile, nicio măsură luată pentru conformarea cu raportul final al comisiei de arbitraj sau dacă comisia de arbitraj hotărăşte că nu s-a luat nicio astfel de măsură sau că măsura notificată prevăzută la articolul 329 alineatul (1) nu este conformă cu obligaţiile care îi revin părţii respective în temeiul dispoziţiilor prezentului titlu, partea pârâtă prezintă o ofertă de compensare temporară, dacă partea reclamantă solicită acest lucru şi după consultări cu aceasta.
(2)Dacă partea reclamantă decide să nu solicite o ofertă de compensare temporară în temeiul alineatului (1) sau dacă formulează o astfel de solicitare şi nu se ajunge la un acord privind compensarea în termen de 30 de zile de la încheierea perioadei de timp rezonabile sau de la data la care comisia de arbitraj şi-a transmis raportul prevăzut la articolul 329 alineatul (2), partea reclamantă are dreptul, după notificarea celeilalte părţi şi a Comitetului de parteneriat, să îşi suspende obligaţiile care decurg din dispoziţiile prezentului titlu. Notificarea precizează nivelul suspendării obligaţiilor, care nu depăşeşte un nivel echivalent cu anularea sau reducerea avantajelor cauzată de încălcare. Partea reclamantă poate pune în aplicare suspendarea în termen de 10 zile de la data primirii notificării de către partea pârâtă, cu excepţia cazului în care partea pârâtă a solicitat arbitrajul prevăzut la alineatul (3) de la prezentul articol.
(3)Dacă partea pârâtă consideră că suspendarea obligaţiilor preconizată depăşeşte nivelul echivalent cu anularea sau reducerea avantajelor cauzată de încălcare, aceasta poate solicita în scris comisiei de arbitraj iniţiale să se pronunţe în această privinţă. Cererea este notificată părţii reclamante şi Comitetului de parteneriat înainte de încheierea perioadei de 10 zile menţionate la alineatul (2). În termen de 30 de zile de la data prezentării cererii, comisia de arbitraj iniţială transmite părţilor şi Comitetului de parteneriat raportul pe care l-a întocmit cu privire la nivelul suspendării obligaţiilor. Obligaţiile nu se suspendă până când comisia de arbitraj iniţială nu îşi transmite raportul. Suspendarea trebuie să fie conformă cu raportul comisiei de arbitraj cu privire la nivelul suspendării.
(4)Suspendarea obligaţiilor şi compensarea menţionate în prezentul articol sunt temporare şi nu se aplică după ce:
a)părţile au ajuns la o soluţie stabilită de comun acord prevăzută la articolul 334;
b)părţile au convenit că, prin măsura notificată prevăzută la articolul 329 alineatul (1), partea pârâtă se conformează dispoziţiilor prezentului titlu sau
c)toate măsurile despre care comisia de arbitraj a constatat, în temeiul articolului 329 alineatul (2), că nu sunt conforme cu dispoziţiile prezentului titlu au fost retrase sau modificate astfel încât să devină conforme cu aceste dispoziţii.
Art. 331: Reexaminarea măsurilor luate în vederea conformării după adoptarea măsurilor reparatorii temporare pentru neconformare
(1)Partea pârâtă notifică părţii reclamante şi Comitetului de parteneriat măsura luată pentru a se conforma raportului comisiei de arbitraj în urma suspendării concesiilor sau în urma aplicării compensării temporare, după caz. Cu excepţia cazurilor menţionate la alineatul (2), partea reclamantă încetează suspendarea concesiilor în termen de 30 de zile de la primirea notificării. În cazurile în care a fost aplicată o compensare şi cu excepţia cazurilor prevăzute la alineatul (2), partea pârâtă poate înceta aplicarea compensării respective în termen de 30 de zile de la data la care a notificat că s-a conformat raportului comisiei de arbitraj.
(2)Dacă, în termen de 30 de zile de la data primirii notificării, părţile nu ajung la un acord cu privire la faptul că în urma luării măsurii notificate, partea pârâtă se conformează dispoziţiilor vizate, partea reclamantă solicită în scris comisiei de arbitraj iniţiale să se pronunţe în această privinţă. Această cerere este transmisă în acelaşi timp şi celeilalte părţi şi Comitetului de parteneriat. Raportul comisiei de arbitraj este transmis părţilor şi Comitetului de parteneriat în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii. În cazul în care comisia de arbitraj hotărăşte că măsura luată în vederea conformării respectă dispoziţiile prezentului titlu, suspendarea obligaţiilor sau compensarea, după caz, încetează. În cazul în care comisia de arbitraj hotărăşte că măsura notificată de partea pârâtă în temeiul alineatului (1) nu este în conformitate cu dispoziţiile prezentului titlu, nivelul suspendării obligaţiilor sau al compensării este adaptat, după caz, în funcţie de raportul comisiei de arbitraj.
SUBSECŢIUNEA III:Dispoziţii comune
Art. 332: Înlocuirea arbitrilor
În cazul în care comisia de arbitraj iniţială sau unii dintre membrii acesteia nu pot participa sau se retrag dintr-o procedură de arbitraj prevăzută în prezentul capitol sau trebuie înlocuiţi deoarece nu respectă cerinţele codului de conduită, se aplică procedura prevăzută la articolul 321. Termenul-limită pentru transmiterea raportului poate fi prelungit cu perioada necesară pentru numirea unui nou arbitru, această perioadă nedepăşind însă maximum 20 de zile.
Art. 333: Suspendarea şi încheierea procedurilor de arbitraj şi de conformare
La cererea ambelor părţi, comisia de arbitraj îşi suspendă activitatea în orice moment, pentru o perioadă stabilită de comun acord de către părţi şi care nu depăşeşte 12 luni consecutive. Comisia de arbitraj îşi reia activitatea înainte de sfârşitul acestei perioade, la cererea scrisă a ambelor părţi, sau la sfârşitul acestei perioade, la cererea scrisă a oricăreia dintre părţi. Partea reclamantă informează în acest sens preşedintele Comitetului de parteneriat şi cealaltă parte. Dacă nicio parte nu solicită reluarea activităţii comisiei de arbitraj la expirarea perioadei de suspendare convenite, procedura se încheie. În cazul unei suspendări a activităţii comisiei de arbitraj, perioadele de timp relevante prevăzute în prezentul capitol sunt prelungite cu o perioadă de timp echivalentă cu perioada în care a fost suspendată activitatea comisiei de arbitraj.
Art. 334: Soluţie stabilită de comun acord
(1)Părţile pot ajunge, în orice moment, la o soluţie stabilită de comun acord în cazul unui litigiu prevăzut în prezentul capitol.
(2)În cazul în care se ajunge la o soluţie stabilită de comun acord în cursul procedurilor de arbitraj sau al unei proceduri de mediere, părţile notifică împreună această soluţie Comitetului de parteneriat şi preşedintelui comisiei de arbitraj sau mediatorului, după caz. În urma acestei notificări, se încheie procedurile comisiei de arbitraj sau procedurile de mediere.
(3)Fiecare parte ia măsurile necesare pentru a pune în aplicare soluţia stabilită de comun acord, în termenul convenit. Cel târziu la data expirării termenului convenit, partea care pune în aplicare soluţia stabilită de comun acord informează în scris cealaltă parte cu privire la orice măsură pe care a adoptat-o în această privinţă.
Art. 335: Regulamentul de procedură şi codul de conduită
(1)Procedurile de soluţionare a litigiilor prevăzute în prezentul capitol sunt reglementate de prezentul capitol, de regulamentul de procedură şi de codul de conduită.
(2)În cadrul primei sale reuniuni, Comitetul de parteneriat adoptă printr-o decizie regulamentul de procedură şi codul de conduită şi poate decide modificarea acestora.
(3)Orice audiere efectuată de comisia de arbitraj este deschisă publicului, cu excepţia cazului în care regulamentul de procedură prevede altfel.
Art. 336: Informaţii şi consiliere tehnică
(1)La cererea unei părţi, notificată simultan comisiei de arbitraj şi celeilalte părţi, sau din proprie iniţiativă, comisia de arbitraj poate solicita orice informaţii pe care le consideră adecvate pentru exercitarea funcţiilor sale, inclusiv de la părţile implicate în litigiu. Părţile răspund cu promptitudine şi în mod complet la orice solicitare de informaţii venită din partea comisiei de arbitraj.
(2)La cererea unei părţi, notificată simultan comisiei de arbitraj şi celeilalte părţi, sau din proprie iniţiativă, comisia de arbitraj poate încerca să obţină orice informaţii pe care le consideră adecvate pentru exercitarea funcţiilor sale. Comisia de arbitraj are dreptul de a solicita opinii din partea experţilor, dacă, în opinia sa, acest lucru este oportun. Comisia de arbitraj consultă părţile înainte de a-i alege pe aceşti experţi.
(3)Persoanele fizice sau juridice stabilite pe teritoriul unei părţi pot transmite comisiei de arbitraj informaţii în calitate de amicus curiae, în conformitate cu regulamentul de procedură.
(4)Orice informaţii obţinute în temeiul prezentului articol sunt comunicate fiecărei părţi şi fac obiectul observaţiilor acestora.
Art. 337: Norme de interpretare
Comisia de arbitraj interpretează dispoziţiile prezentului titlu în conformitate cu normele obişnuite de interpretare a dreptului internaţional public, inclusiv în conformitate cu normele codificate în Convenţia de la Viena privind dreptul tratatelor din 1969. De asemenea, comisia de arbitraj ia în considerare interpretările relevante din rapoartele grupurilor speciale şi ale organului de apel ale OMC, adoptate de Organul de soluţionare a litigiilor al OMC. Rapoartele comisiei de arbitraj nu pot extinde sau restrânge drepturile şi obligaţiile părţilor prevăzute de prezentul acord.
Art. 338: Deciziile şi rapoartele comisiei de arbitraj
(1)Comisia de arbitraj depune eforturile necesare pentru a lua toate deciziile prin consens. Cu toate acestea, dacă nu se poate lua o decizie prin consens, se decide asupra chestiunii în cauză prin vot majoritar. În niciun caz opiniile divergente ale arbitrilor nu sunt făcute publice.
(2)Raportul comisiei de arbitraj expune faptele constatate, stabileşte aplicabilitatea dispoziţiilor relevante şi prezintă principalele motive pe care se întemeiază constatările şi concluziile formulate.
(3)Deciziile şi rapoartele comisiei de arbitraj sunt acceptate necondiţionat de către părţi şi nu creează niciun drept şi nicio obligaţie pentru persoanele fizice sau juridice.
(4)Comitetul de parteneriat pune la dispoziţia publicului raportul comisiei de arbitraj, sub rezerva protecţiei informaţiilor confidenţiale, astfel cum se prevede în regulamentul de procedură.
Art. 339: Lista arbitrilor
(1)Pe baza propunerilor părţilor, Comitetul de parteneriat stabileşte, în termen de cel mult şase luni de la intrarea în vigoare a prezentului acord, o listă cu cel puţin 15 persoane care doresc şi sunt în măsură să fie arbitri. Lista se compune din trei subliste: câte o sublistă pentru fiecare parte şi o sublistă cu persoane care nu sunt resortisanţi ai niciunei părţi şi care urmează să îndeplinească funcţia de preşedinte al comisiei de arbitraj. Fiecare sublistă cuprinde cel puţin cinci persoane. Comitetul de parteneriat se asigură că lista este menţinută permanent la acest nivel.
(2)Arbitrii au o experienţă confirmată în drept, comerţ internaţional şi alte domenii legate de dispoziţiile prezentului titlu. Aceştia sunt independenţi, îşi exercită funcţia în nume propriu, nu acceptă instrucţiuni din partea niciunei organizaţii şi a niciunei administraţii publice, nu sunt afiliaţi guvernului niciuneia dintre părţi şi respectă codul de conduită. Preşedintele are, de asemenea, experienţă în procedurile de soluţionare a litigiilor.
(3)Comitetul de parteneriat poate întocmi liste suplimentare cu câte 15 persoane având cunoştinţe şi experienţă în sectoarele specifice care intră sub incidenţa dispoziţiilor prezentului titlu. Cu condiţia obţinerii consimţământului părţilor, aceste liste suplimentare se utilizează pentru a forma comisia de arbitraj în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 321.
Art. 340: Alegerea forului 1
(1)În cazul în care apare un litigiu privind o anumită măsură care constituie o presupusă încălcare a unei obligaţii în temeiul prezentului acord şi a unei obligaţii în mod substanţial echivalente în temeiul unui alt acord internaţional la care ambele părţi au aderat, inclusiv Acordul OMC, partea care solicită măsuri reparatorii alege forul care soluţionează litigiului.
(2)Odată ce o parte a ales forul şi a iniţiat procedurile de soluţionare a litigiilor în temeiul prezentului capitol sau al unui alt acord internaţional, partea nu iniţiază proceduri de soluţionare a litigiilor în temeiul celuilalt acord cu privire la măsura specifică menţionată la alineatul (1), cu excepţia cazului în care forul ales iniţial nu se pronunţă din motive procedurale sau jurisdicţionale.
(3)În sensul prezentului articol:
a)se consideră că procedurile de soluţionare a litigiilor în temeiul prezentului capitol sunt iniţiate prin depunerea de către o parte a unei cereri de instituire a unei comisii prevăzute la articolul 320;
b)se consideră că procedurile de soluţionare a litigiilor în temeiul Acordului OMC sunt iniţiate prin depunerea de către o parte a unei cereri de instituire a unei comisii prevăzute la articolul 6 din Înţelegerea privind regulile şi procedurile de soluţionare a litigiilor în cadrul OMC; şi
c)se consideră că procedurile de soluţionare a litigiilor în temeiul oricărui alt acord sunt iniţiate în conformitate cu dispoziţiile relevante din respectivul acord.
(4)Fără a aduce atingere alineatului (2), nicio dispoziţie a prezentului acord nu împiedică o parte să aplice suspendarea obligaţiilor autorizată de Organul de soluţionare a litigiilor al OMC. Acordul OMC nu este invocat pentru a împiedica o parte să suspende obligaţii în temeiul prezentului capitol.
Art. 341: Termene
(1)În absenţa unei dispoziţii contrare, toate termenele prevăzute în prezentul capitol, inclusiv termenele în care o comisie de arbitraj îşi transmite rapoartele, se calculează în zile calendaristice, prima zi fiind ziua următoare acţiunii sau faptului la care se referă.
(2)Orice termene menţionate în prezentul capitol pot fi modificate de comun acord de către părţile la litigiu. Comisia de arbitraj poate propune, în orice moment, părţilor să modifice orice termen menţionat în prezentul capitol, precizând motivele care stau la baza propunerii respective.
Art. 342: Sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
(1)Procedura prevăzută la alineatul (2) se aplică litigiilor care ridică o problemă de interpretare a dispoziţiilor privind armonizarea de la articolele 169, 180, 189 şi 192.
(2)În cazul în care un litigiu menţionat la alineatul (1) ridică o problemă de interpretare a unei dispoziţii a dreptului Uniunii Europene, comisia de arbitraj solicită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe cu privire la problema respectivă, cu condiţia ca acest lucru să fie necesar pentru decizia comisiei de arbitraj. În astfel de cazuri, termenele care se aplică hotărârilor comisiei de arbitraj se suspendă până când se pronunţă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru comisia de arbitraj.