Art. 339. - Art. 339: Lista arbitrilor - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 339: Lista arbitrilor
(1)Pe baza propunerilor părţilor, Comitetul de parteneriat stabileşte, în termen de cel mult şase luni de la intrarea în vigoare a prezentului acord, o listă cu cel puţin 15 persoane care doresc şi sunt în măsură să fie arbitri. Lista se compune din trei subliste: câte o sublistă pentru fiecare parte şi o sublistă cu persoane care nu sunt resortisanţi ai niciunei părţi şi care urmează să îndeplinească funcţia de preşedinte al comisiei de arbitraj. Fiecare sublistă cuprinde cel puţin cinci persoane. Comitetul de parteneriat se asigură că lista este menţinută permanent la acest nivel.
(2)Arbitrii au o experienţă confirmată în drept, comerţ internaţional şi alte domenii legate de dispoziţiile prezentului titlu. Aceştia sunt independenţi, îşi exercită funcţia în nume propriu, nu acceptă instrucţiuni din partea niciunei organizaţii şi a niciunei administraţii publice, nu sunt afiliaţi guvernului niciuneia dintre părţi şi respectă codul de conduită. Preşedintele are, de asemenea, experienţă în procedurile de soluţionare a litigiilor.
(3)Comitetul de parteneriat poate întocmi liste suplimentare cu câte 15 persoane având cunoştinţe şi experienţă în sectoarele specifice care intră sub incidenţa dispoziţiilor prezentului titlu. Cu condiţia obţinerii consimţământului părţilor, aceste liste suplimentare se utilizează pentru a forma comisia de arbitraj în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 321.