Art. 158. - Art. 158: Domeniu de aplicare şi definiţii - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 158: Domeniu de aplicare şi definiţii
(1)Prezenta secţiune se aplică măsurilor adoptate de părţi cu privire la cerinţele şi procedurile în materie de acordare a licenţelor şi la cerinţele şi procedurile în materie de calificare ce afectează:
a)prestarea transfrontalieră de servicii;
b)stabilirea pe teritoriul lor a persoanelor fizice şi juridice ale unei părţi şi al
c)şederea temporară pe teritoriul lor a categoriilor de persoane fizice menţionate la articolul 153.
(2)În cazul prestării transfrontaliere de servicii, prezenta secţiune se aplică numai sectoarelor în legătură cu care partea respectivă şi-a asumat angajamente specifice şi în măsura în care aceste angajamente specifice se aplică. În ceea ce priveşte stabilirea, prezenta secţiune nu se aplică sectoarelor în măsura în care fac obiectul unei rezerve prevăzute în anexele VIII-A şi VIII-E. În cazul şederii temporare a persoanelor fizice, prezenta secţiune nu se aplică sectoarelor în măsura în care fac obiectul unei rezerve prevăzute în anexele VIII-C, VIII-D şi VIII-G.
(3)Prezenta secţiune nu se aplică măsurilor care constituie limitări care fac obiectul programării.
(4)În sensul prezentei secţiuni:
a)"cerinţe în materie de acordare a licenţelor" înseamnă alte cerinţe de fond decât cerinţele în materie de calificare pe care trebuie să le îndeplinească o persoană fizică sau juridică pentru a obţine, a modifica sau a reînnoi o autorizaţie în vederea desfăşurării activităţilor menţionate la alineatul (1);
b)"proceduri de acordare a licenţelor" înseamnă normele administrative sau procedurale pe care trebuie să le respecte o persoană fizică sau juridică ce solicită autorizaţia pentru desfăşurarea activităţilor menţionate la alineatul (1), inclusiv modificarea sau reînnoirea unei licenţe, în scopul de a demonstra conformitatea cu cerinţele în materie de acordare a licenţelor;
c)"cerinţe în materie de calificare" înseamnă cerinţe de fond privind competenţa unei persoane fizice de a presta un serviciu care trebuie demonstrate pentru a obţine autorizaţia de prestare a serviciului în cauză;
d)"proceduri de calificare" înseamnă normele administrative sau procedurale pe care trebuie să le respecte o persoană fizică pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele în materie de calificare, în scopul obţinerii autorizaţiei de prestare a unui serviciu, şi
e)"autoritate competentă" înseamnă orice administraţie sau autoritate centrală, regională sau locală sau orice organism neguvernamental care, în exercitarea competenţelor care îi sunt delegate de o administraţie sau o autoritate centrală, regională sau locală, ia decizii privind autorizarea prestării unui serviciu, inclusiv prin stabilire, sau privind acordarea unei licenţe pentru demararea unei activităţi economice, alta decât prestarea de servicii.