Art. 310. - Art. 310: Cereri de informaţii şi puncte de contact - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 310: Cereri de informaţii şi puncte de contact
(1)La intrarea în vigoare a prezentului acord, fiecare parte desemnează un punct de contact pentru a asigura punerea în aplicare eficace a prezentului acord şi pentru a facilita comunicarea dintre părţi cu privire la orice altă chestiune care face obiectul prezentului acord.
(2)La solicitarea uneia dintre părţi, punctul de contact al celeilalte părţi indică organismul sau funcţionarul responsabil cu chestiunea respectivă şi acordă asistenţă, dacă este necesar, pentru a facilita comunicarea cu partea solicitantă.
(3)Fiecare parte instituie sau menţine mecanisme adecvate pentru a răspunde cererilor de informaţii din partea oricărei persoane cu privire la măsurile de aplicare generală care sunt propuse sau sunt în vigoare, inclusiv cu privire la aplicarea acestora. Cererile de informaţii pot fi adresate prin intermediul punctelor de contact instituite în temeiul alineatului (1) sau prin orice alte mecanisme, după caz, cu excepţia cazului în care în prezentul acord se instituie un mecanism specific.
(4)Fiecare parte prevede proceduri la care să poată recurge persoanele aflate în căutarea unei soluţii la probleme apărute în urma aplicării, în temeiul prezentului acord, a măsurilor de aplicare generală prevăzute de prezentul acord. Procedurile respective nu aduc atingere procedurilor de exercitare a unei căi de atac pe care părţile le stabilesc sau le menţin în temeiul prezentului acord. De asemenea, aceste proceduri nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor pe care le au părţile în temeiul capitolului 13.
(5)Părţile recunosc că răspunsul oferit în temeiul prezentului articol poate să nu fie definitiv sau obligatoriu din punct de vedere juridic, ci poate avea numai titlu informativ, cu excepţia cazului în care legile şi reglementările fiecărei părţi prevăd altfel.
(6)La cererea unei părţi, cealaltă parte furnizează informaţiile fără întârzieri nejustificate şi răspunde întrebărilor legate de orice măsură de aplicare generală sau de orice propunere de adoptare ori de modificare a oricărei măsuri de aplicare generală despre care partea solicitantă consideră că ar putea aduce atingere funcţionării prezentului acord, indiferent dacă partea solicitantă a fost în prealabil notificată cu privire la măsura respectivă.