Art. 333. - Art. 333: Suspendarea şi încheierea procedurilor de arbitraj şi de conformare - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 333: Suspendarea şi încheierea procedurilor de arbitraj şi de conformare
La cererea ambelor părţi, comisia de arbitraj îşi suspendă activitatea în orice moment, pentru o perioadă stabilită de comun acord de către părţi şi care nu depăşeşte 12 luni consecutive. Comisia de arbitraj îşi reia activitatea înainte de sfârşitul acestei perioade, la cererea scrisă a ambelor părţi, sau la sfârşitul acestei perioade, la cererea scrisă a oricăreia dintre părţi. Partea reclamantă informează în acest sens preşedintele Comitetului de parteneriat şi cealaltă parte. Dacă nicio parte nu solicită reluarea activităţii comisiei de arbitraj la expirarea perioadei de suspendare convenite, procedura se încheie. În cazul unei suspendări a activităţii comisiei de arbitraj, perioadele de timp relevante prevăzute în prezentul capitol sunt prelungite cu o perioadă de timp echivalentă cu perioada în care a fost suspendată activitatea comisiei de arbitraj.