Art. 167. - Art. 167: Licenţe - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 167: Licenţe
(1)Fiecare parte ar trebui să depună eforturi pentru a înlocui, printr-o simplă înregistrare, orice licenţe pentru serviciile care nu intră în domeniul de aplicare al serviciului universal.
(2)În cazul în care este necesară o licenţă:
a)termenii şi condiţiile licenţelor, care nu trebuie să fie mai constrângătoare decât ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivului lor, sunt făcute publice;
b)motivele care stau la baza refuzului de acordare a unei licenţe se comunică solicitantului, la cerere, şi
c)fiecare parte prevede o procedură de contestare a deciziei prin intermediul unui organism independent, care este transparentă, nediscriminatorie şi bazată pe criterii obiective.