Art. 123. - Art. 123: Cooperarea vamală - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 123: Cooperarea vamală
(1)Părţile îşi consolidează cooperarea în domeniul vamal pentru a facilita comerţul, a asigura un mediu comercial transparent, a întări securitatea lanţului de aprovizionare, a promova siguranţa consumatorilor, a preveni fluxurile de mărfuri care încalcă drepturile de proprietate intelectuală şi a combate contrabanda şi frauda.
(2)În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute la alineatul (1) şi în limita resurselor disponibile, părţile cooperează, între altele, pentru:
a)a îmbunătăţi legislaţia, reglementările, practicile şi deciziile cu caracter obligatoriu în domeniul vamal şi a simplifica procedurile vamale, în conformitate cu convenţiile şi standardele internaţionale aplicabile în domeniul vamal şi al facilitării comerţului, inclusiv cu cele elaborate de Organizaţia Mondială a Comerţului, Organizaţia Mondială a Vămilor, în special cu Convenţia internaţională pentru simplificarea şi armonizarea regimurilor vamale, astfel cum a fost modificată ("Convenţia de la Kyoto revizuită"), şi ţinând seama de instrumentele şi de bunele practici dezvoltate de Uniunea Europeană, inclusiv de orientările practice în domeniul vamal;
b)a stabili sisteme vamale moderne, inclusiv tehnologii moderne de vămuire, dispoziţii pentru operatorii economici autorizaţi, analize şi controale automate bazate pe riscuri, proceduri simplificate pentru acordarea liberului de vamă, controalele ulterioare vămuirii şi determinarea transparentă a valorii în vamă, precum şi dispoziţii pentru parteneriatele dintre autorităţile vamale şi întreprinderi;
c)a promova cele mai înalte standarde de integritate în domeniul vamal, în special la frontieră, prin aplicarea unor măsuri care să reflecte principiile enunţate în Declaraţia Consiliului de Cooperare Vamală privind buna guvernanţă şi integritatea vămilor, astfel cum a fost revizuită ultima dată în iunie 2003 (Declaraţia revizuită de la Arusha a Organizaţiei Mondiale a Vămilor);
d)a face schimb de bune practici şi a oferi formare şi asistenţă tehnică pentru planificare şi consolidarea capacităţilor şi pentru asigurarea celor mai înalte standarde de integritate;
e)a face schimb, după caz, de informaţii şi date relevante, sub rezerva respectării cerinţelor legale ale fiecărei părţi privind confidenţialitatea datelor sensibile şi protecţia datelor cu caracter personal;
f)a participa, atunci când este relevant şi adecvat, la acţiuni vamale coordonate între autorităţile vamale ale părţilor;
g)a institui, atunci când este relevant şi adecvat, recunoaşterea reciprocă a programelor şi a controalelor vamale ale operatorilor economici autorizaţi, inclusiv a măsurilor echivalente de facilitare a comerţului;
h)a aprofunda, atunci când este relevant şi adecvat, posibilităţile de interconectare a sistemelor lor de tranzit vamal şi
i)a îmbunătăţi punerea în aplicare a obligaţiilor legate de domeniul vamal în relaţiile comerciale dintre Uniunea Europeană şi Republica Armenia, inclusiv în ceea ce priveşte cooperarea referitoare la originea mărfurilor.