Art. 287. - Art. 287: Cadrul legislativ - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 287: Cadrul legislativ
(1)Fiecare parte adoptă sau îşi menţine propria legislaţie care se aplică tuturor sectoarelor economiei (1) şi depune eforturi pentru remedierea în mod eficace a tuturor practicilor următoare:
(1)În Uniunea Europeană, normele în materie de concurenţă se aplică sectorului agricol în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi cu modificările sau înlocuirile ulterioare ale acestuia, dacă este cazul (JO L 347, 20.12.2013, p. 671).
a)acordurile orizontale şi verticale dintre întreprinderi, deciziile asociaţiilor de întreprinderi şi practicile concertate care au ca obiect sau ca efect împiedicarea, restricţionarea sau denaturarea concurenţei;
b)abuzurile de poziţie dominantă ale uneia sau mai multor întreprinderi; şi
c)concentrările dintre întreprinderi, care împiedică în mod semnificativ concurenţa efectivă, în special în urma creării sau a consolidării unei poziţii dominante.
În sensul prezentului capitol, această legislaţie va fi denumită în continuare "legislaţia în materie de concurenţă" (2).
(2)În sensul prezentei secţiuni, Armenia consideră că trimiterea la legislaţia în materie de concurenţă include întregul său sistem de norme privind concurenţa în domeniile antitrustului, cartelurilor şi concentrărilor economice.
(2)Toate întreprinderile, private sau publice, fac obiectul legislaţiei în materie de concurenţă menţionate la alineatul (1). Aplicarea legislaţiei în materie de concurenţă nu împiedică îndeplinirea, în drept sau în fapt, a sarcinilor speciale de interes public care pot fi atribuite întreprinderilor în cauză. Derogările de la legislaţia în materie de concurenţă ale unei părţi se limitează la sarcini de interes public, sunt proporţionale cu obiectivul urmărit de politică publică şi sunt transparente.