Art. 185. - Art. 185: Prelucrarea datelor - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 185: Prelucrarea datelor
(1)Fiecare parte permite unui prestator de servicii financiare al celeilalte părţi să transfere informaţii sub formă electronică sau sub altă formă, către şi dinspre teritoriul său, pentru prelucrarea datelor, atunci când prelucrarea în cauză este necesară în vederea desfăşurării normale a activităţii respectivului prestator de servicii financiare.
(2)Nicio dispoziţie de la alineatul (1) nu restrânge dreptul unei părţi de a proteja datele cu caracter personal şi viaţa privată, atât timp cât acest drept nu este utilizat pentru a eluda respectarea dispoziţiilor prezentului acord.
(3)Fiecare parte adoptă sau menţine garanţii adecvate pentru protecţia vieţii private, a drepturilor fundamentale şi a libertăţilor persoanelor, în special în ceea ce priveşte transferul datelor cu caracter personal.