Art. 291. - Art. 291: Definiţie şi domeniu de aplicare - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 291: Definiţie şi domeniu de aplicare
(1)În sensul prezentului capitol, subvenţia este o măsură care îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Acordul privind subvenţiile şi măsurile compensatorii (denumit în continuare "Acordul SMC"), care figurează în anexa 1A la Acordul OMC, indiferent dacă subvenţia respectivă este acordată unei întreprinderi care furnizează bunuri sau servicii.
Primul paragraf nu aduce atingere rezultatului discuţiilor viitoare din cadrul OMC cu privire la definiţia subvenţiilor pentru servicii. În funcţie de evoluţia acestor discuţii la nivelul OMC, părţile pot adopta o decizie în cadrul Comitetului de parteneriat în vederea actualizării prezentului acord în această privinţă.
(2)O subvenţie face obiectul prezentului capitol numai dacă se stabileşte că subvenţia respectivă este specifică în conformitate cu articolul 2 din Acordul SMC. Orice subvenţie care intră sub incidenţa articolului 295 din prezentul acord este considerată ca fiind specifică.
(3)Subvenţiile acordate tuturor întreprinderilor, inclusiv întreprinderilor publice şi private, fac obiectul prezentului capitol. Aplicarea normelor din prezenta secţiune nu împiedică îndeplinirea, în drept sau în fapt, a serviciilor speciale de interes public care au fost atribuite întreprinderilor în cauză. Derogările de la aplicarea normelor din prezenta secţiune se limitează la sarcini de interes public, sunt proporţionale cu obiectivele de politică publică care sunt atribuite acestor sarcini şi sunt transparente.
(4)Articolul 294 din prezentul acord nu se aplică subvenţiilor legate de comerţul cu mărfuri reglementat de Acordul privind agricultura care figurează în anexa 1A la Acordul OMC (denumit în continuare "Acordul privind agricultura").
(5)Articolele 294 şi 295 nu se aplică sectorului audiovizual.