Art. 200. - Art. 200: Excepţii generale - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 23L
În vigoare Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 200: Excepţii generale
(1)Fără a aduce atingere excepţiilor generale prevăzute în prezentul acord, prezentul capitol face obiectul excepţiilor specificate la alineatele (2) şi (3).
(2)Sub rezerva cerinţei ca astfel de măsuri să nu fie aplicate într-un mod care ar constitui un mijloc de discriminare arbitrară sau nejustificată între ţări în care prevalează condiţii similare, sau o restricţie disimulată asupra stabilirii sau a prestării transfrontaliere de servicii, nicio dispoziţie din prezentul capitol nu se interpretează ca împiedicând adoptarea sau asigurarea respectării de către părţi a măsurilor:
a)necesare pentru protejarea securităţii publice sau a moralei publice ori pentru menţinerea ordinii publice;
b)necesare pentru protecţia vieţii sau a sănătăţii oamenilor, a animalelor sau a plantelor;
c)referitoare la conservarea resurselor naturale epuizabile atunci când aceste măsuri sunt aplicate împreună cu restricţii privind antreprenorii interni sau oferta internă ori consumul intern de servicii;
d)necesare pentru protecţia patrimoniului naţional de valoare artistică, istorică sau arheologică;
e)necesare pentru a asigura respectarea actelor cu putere de lege sau a actelor administrative care nu sunt incompatibile cu prezentul capitol, inclusiv a celor legate de:
(i)prevenirea practicilor neloiale şi frauduloase sau remedierea efectelor neexecutării contractelor;
(ii)protecţia vieţii private a persoanelor în raport cu prelucrarea şi diseminarea datelor cu caracter personal şi protecţia confidenţialităţii dosarelor şi a conturilor personale sau
(iii)siguranţa sau
f)incompatibile cu articolele 144 şi 150, cu condiţia ca diferenţa în materie de tratament să vizeze impunerea sau colectarea efectivă ori echitabilă a impozitelor directe în ceea ce priveşte activităţile economice, antreprenorii sau prestatorii de servicii ai celeilalte părţi (1).
(1)Măsurile care vizează asigurarea impunerii sau colectării efective ori echitabile a impozitelor directe cuprind măsurile luate de o parte în temeiul regimului său fiscal care:
(i)se aplică antreprenorilor şi prestatorilor de servicii nerezidenţi pentru recunoaşterea faptului că obligaţia fiscală a nerezidenţilor se stabileşte ţinându-se seama de elementele impozabile care îşi au sursa sau sunt situate pe teritoriul părţii;
(ii)se aplică nerezidenţilor pentru asigurarea impunerii sau colectării impozitelor pe teritoriul părţii;
(iii)se aplică nerezidenţilor sau rezidenţilor pentru a împiedica evaziunea sau frauda fiscală, incluzând măsurile de asigurare a conformităţii;
(iv)se aplică consumatorilor de servicii prestate sau având provenienţa pe teritoriul unei alte părţi pentru a asigura impunerea sau colectarea impozitelor datorate de aceşti consumatori, provenind din surse de pe teritoriul părţii;
(v)fac distincţie între antreprenorii şi prestatorii de servicii supuşi impozitării elementelor impozabile la nivel mondial şi alţi investitori şi prestatori de servicii, în virtutea diferenţei referitoare la tipul de bază impozabilă care există între aceştia, sau
(vi)determină, atribuie şi repartizează veniturile, profitul, câştigurile, pierderile, deducerile sau creditele persoanelor fizice sau sucursalelor rezidente sau între persoanele asociate sau sucursale ale aceleaşi persoane, în scopul menţinerii bazei impozabile a părţii.
(3)Prezentul capitol şi anexa VIII la prezentul acord nu se aplică sistemelor de securitate socială ale părţilor sau activităţilor de pe teritoriul fiecărei părţi care sunt legate, chiar şi numai ocazional, de exercitarea autorităţii oficiale.