Art. 189. - Art. 189: Stabilitatea financiară şi reglementarea serviciilor financiare în Republica Armenia - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 189: Stabilitatea financiară şi reglementarea serviciilor financiare în Republica Armenia
Părţile recunosc importanţa reglementării adecvate a serviciilor financiare în scopul de a asigura stabilitatea financiară, echitatea şi eficienţa pieţelor şi protecţia investitorilor, a deponenţilor, a titularilor de poliţe şi a persoanelor faţă de care prestatorii de servicii financiare au obligaţii fiduciare. În vederea acestei reglementări a serviciilor financiare, standardele internaţionale în materie de bune practici, în special modul în care sunt puse în aplicare în Uniunea Europeană, asigură cadrul de referinţă general. În acest context, Republica Armenia asigură apropierea reglementărilor sale în materie de servicii financiare, dacă este cazul, de legislaţia Uniunii Europene.