Secţiunea 10 - Standarde privind drepturile de proprietate intelectuală - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 23L
În vigoare Versiune de la: 18 Octombrie 2024
SECŢIUNEA B:Standarde privind drepturile de proprietate intelectuală
SUBSECŢIUNEA I:Drepturile de autor şi drepturile conexe
Art. 212: Protecţia acordată
(1)Părţile respectă drepturile şi obligaţiile prevăzute în:
a)Convenţia de la Berna pentru protecţia operelor literare şi artistice (denumită în continuare "Convenţia de la Berna");
b)Convenţia de la Roma pentru protecţia artiştilor interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de radiodifuziune ("Convenţia de la Roma");
c)Acordul TRIPS;
d)Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) privind dreptul de autor şi
e)Tratatul OMPI privind interpretările, execuţiile şi fonogramele.
(2)Părţile depun toate eforturile rezonabile pentru a adera la Tratatul de la Beijing privind interpretările şi execuţiile audiovizuale.
Art. 213: Autori
Fiecare parte asigură dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice:
(a)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, totală sau parţială, prin orice mijloc şi sub orice formă a operelor lor;
(b)orice formă de distribuţie către public, prin vânzarea originalului sau a copiilor operelor lor ori prin alte mijloace;
(c)orice comunicare către public a operelor lor, prin mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv punerea la dispoziţia publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din locul şi în momentul alese în mod individual, şi
(d)închirierea şi împrumutul originalelor şi copiilor operelor lor.
Art. 214: Artişti interpreţi sau executanţi
Fiecare parte asigură dreptul exclusiv al artiştilor interpreţi sau executanţi de a autoriza sau de a interzice:
(a)fixarea (1) interpretărilor sau a execuţiilor lor;
(1)"Fixarea" înseamnă încorporarea sunetelor sau a imaginilor interpretărilor sau a execuţiilor lor sau ale reprezentărilor acestora pe un suport care permite perceperea, reproducerea sau comunicarea lor cu ajutorul unui dispozitiv.
(b)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, totală sau parţială, prin orice mijloc şi sub orice formă, a fixărilor interpretărilor sau a execuţiilor lor;
(c)distribuirea către public, prin vânzare sau prin alte mijloace, a fixărilor interpretărilor sau a execuţiilor lor;
(d)punerea la dispoziţia publicului a fixărilor interpretărilor sau a execuţiilor lor, prin mijloace cu fir sau fără fir, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din locul şi în momentul alese în mod individual;
(e)radiodifuzarea prin mijloace fără fir şi comunicarea către public a interpretărilor sau a execuţiilor lor, cu excepţia cazului în care interpretarea sau execuţia este ea însăşi deja o execuţie sau o interpretare radiodifuzată sau efectuată pornind de la o fixare; şi
(f)închirierea şi împrumutul fixărilor interpretărilor sau a execuţiilor lor.
Art. 215: Producătorii de fonograme
Fiecare parte prevede dreptul exclusiv al producătorilor de fonograme de a autoriza sau de a interzice:
(a)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, totală sau parţială, prin orice mijloc şi sub orice formă a fonogramelor lor;
(b)distribuirea către public, prin vânzare sau prin alte mijloace, a fonogramelor lor, inclusiv a copiilor acestora;
(c)punerea la dispoziţia publicului a fonogramelor lor, prin mijloace cu fir sau fără fir, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din locul şi în momentul alese în mod individual, şi
(d)închirierea şi împrumutul fonogramelor lor.
Art. 216: Organisme de radiodifuziune
Fiecare parte asigură dreptul exclusiv al organismelor de radiodifuziune de a autoriza sau de a interzice:
(a)fixarea programelor radiodifuzate de acestea, indiferent dacă radiodifuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau satelit;
(b)reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc şi sub orice formă, totală sau parţială, a fixărilor programelor radiodifuzate de acestea, indiferent dacă radiodifuzările se fac prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit;
(c)punerea la dispoziţia publicului a fixărilor programelor radiodifuzate de acestea, prin mijloace cu fir sau fără fir, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din locul şi în momentul alese în mod individual;
(d)distribuirea către public, prin vânzare sau prin alte mijloace, a fixărilor programelor radiodifuzate de acestea; şi
(e)reluarea programelor radiodifuzate de acestea prin mijloace fără fir, precum şi comunicarea către public a programelor radiodifuzate de acestea, dacă respectiva comunicare este făcută în locuri accesibile publicului prin plata unei taxe de intrare.
Art. 217: Radiodifuzarea şi comunicarea către public
Fiecare parte prevede un drept pentru a se asigura că utilizatorul plăteşte o remuneraţie echitabilă unică artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme dacă o fonogramă publicată în scopuri comerciale sau o reproducere a acestei fonograme este utilizată pentru radiodifuzarea prin mijloace fără fir sau pentru orice comunicare către public. Fiecare parte se asigură că această remuneraţie este repartizată între artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme. În absenţa unui acord între artiştii interpreţi sau executanţi şi producătorii de fonograme, fiecare parte poate stabili condiţiile repartizării între aceştia a remuneraţiei respective.
Art. 218: Durata protecţiei
(1)Drepturile patrimoniale ale autorilor operelor literare sau artistice, în sensul articolului 2 din Convenţia de la Berna, se aplică pe întreaga durată a vieţii autorului şi timp de cel puţin 70 de ani după decesul său, indiferent de data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziţia publicului.
(2)În cazul în care dreptul de autor aparţine în comun colaboratorilor la o operă, durata menţionată la alineatul (1) se calculează de la data decesului ultimului supravieţuitor dintre colaboratori.
(3)În cazul operelor anonime sau publicate sub pseudonim, durata protecţiei este de cel puţin 70 de ani de la data la care opera a fost pusă în mod legal la dispoziţia publicului. Cu toate acestea, în cazul în care pseudonimul adoptat de autor nu lasă nicio îndoială asupra identităţii sale sau în cazul în care autorul îşi dezvăluie identitatea în perioada menţionată în prima teză, durata de protecţie aplicabilă este cea indicată la alineatul (1).
(4)În cazul în care o parte prevede drepturi speciale privind operele colective sau desemnarea unei persoane juridice ca titular al drepturilor, durata protecţiei se calculează în conformitate cu alineatul (3), cu excepţia cazului în care persoanele fizice care au creat opera sunt identificate ca atare în versiunile operei aduse la cunoştinţa publicului. Prezentul alineat nu aduce atingere drepturilor care revin autorilor identificaţi ale căror contribuţii identificabile sunt incluse în aceste opere şi cărora li se aplică alineatul (1) sau (2).
(5)Dacă o operă este publicată în volume, părţi, fascicole, numere sau episoade şi dacă durata de protecţie se aplică din momentul în care opera a fost pusă în mod legal la dispoziţia publicului, durata de protecţie se aplică separat pentru fiecare element în parte.
(6)În cazul operelor a căror durată de protecţie nu se calculează începând de la decesul autorului sau al autorilor şi care nu au fost puse în mod legal la dispoziţia publicului timp de 70 de ani de la crearea lor, protecţia încetează.
(7)Durata de protecţie a unei opere cinematografice sau audiovizuale încetează cel mai devreme la 70 de ani de la decesul ultimului supravieţuitor dintre următoarele persoane, indiferent dacă acestea au fost sau nu desemnate drept coautori: regizorul sau realizatorul principal, autorul scenariului, autorul dialogului şi compozitorul muzicii create special pentru a fi utilizată în opera cinematografică sau audiovizuală.
(8)Fiecare parte se asigură că orice persoană care, după încetarea protecţiei drepturilor de autor, publică legal sau comunică legal către public pentru prima oară o operă nepublicată anterior beneficiază de o protecţie echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului. Durata protecţiei acestor drepturi este de 25 de ani începând cu data la care opera a fost publicată legal sau comunicată legal către public pentru prima oară.
(9)Drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi din domeniul audiovizual expiră după cel puţin 50 de ani de la data interpretării sau a execuţiei. Cu toate acestea, în cazul în care fixarea interpretării sau a execuţiei face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestei perioade, drepturile încetează după cel puţin 50 de ani de la prima astfel de publicare sau de la prima astfel de comunicare către public, luând în considerare, în mod cronologic, prima dintre aceste date.
(10)Drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme expiră la 70 de ani de la data primei publicări sau a primei comunicări către public, luând în considerare, în mod cronologic, prima dintre aceste date. O parte poate adopta măsuri eficace pentru a se asigura că profitul generat în cursul celor 20 de ani de protecţie ulteriori perioadei de 50 de ani este împărţit în mod echitabil între artiştii interpreţi sau executanţi şi producători.
(11)Drepturile patrimoniale ale producătorilor primei fixări a unui film expiră după cel puţin 50 de ani de la data fixării. Cu toate acestea, în cazul în care filmul face obiectul unei publicări legale sau al unei comunicări legale către public în decursul acestei perioade, drepturile încetează după cel puţin 50 de ani de la data primei astfel de publicări sau a primei astfel de comunicări către public, luând în considerare, în mod cronologic, prima dintre aceste date.
(12)Drepturile patrimoniale ale organismelor de radiodifuziune încetează după cel puţin 50 de ani de la prima radiodifuzare a unui program, indiferent dacă radiodifuzarea a fost efectuată prin fir sau prin aer, inclusiv prin cablu sau prin satelit.
(13)Duratele prevăzute la prezentul articol se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc faptul generator.
Art. 219: Protecţia măsurilor tehnologice
(1)Fiecare parte prevede o protecţie juridică adecvată împotriva eludării măsurilor tehnologice eficace, pe care persoana respectivă o efectuează cu bună-ştiinţă sau având motive rezonabile să ştie că urmăreşte acest obiectiv.
(2)Fiecare parte prevede o protecţie juridică adecvată împotriva fabricării, a importului, a distribuirii, a vânzării, a închirierii, a publicităţii în scopul vânzării sau al închirierii ori împotriva posesiunii în scopuri comerciale a dispozitivelor, a produselor sau a componentelor ori împotriva prestării de servicii care:
a)fac obiectul unei promovări, publicităţi sau comercializări în scopul eludării oricăror măsuri tehnologice eficace;
b)au numai un scop semnificativ limitat sau o utilizare semnificativă limitată din punct de vedere comercial, altul (alta) decât eludarea oricăror măsuri tehnologice eficace, sau
c)sunt proiectate, produse, adaptate sau realizate în principal în scopul de a permite sau de a facilita eludarea oricăror măsuri tehnologice eficace.
(3)În sensul prezentului capitol, sintagma "măsuri tehnologice" înseamnă orice tehnologie, dispozitiv sau componentă care, în cadrul funcţionării sale normale, este proiectată pentru a preveni sau a limita, în ceea ce priveşte operele sau alte obiecte protejate, acte care nu sunt autorizate de titularul dreptului de autor sau al unui drept conex, conform legislaţiei naţionale. Măsurile tehnologice sunt considerate "eficace" dacă utilizarea unei opere protejate sau a unui alt obiect protejat este controlată de către titularii de drepturi prin aplicarea unui control al accesului sau a unui procedeu de protecţie, precum criptarea, bruierea sau alte transformări ale operei ori ale altui obiect protejat, sau prin aplicarea unui mecanism de control al copierii, care îndeplineşte obiectivul de protecţie.
Art. 220: Protecţia informaţiilor privind gestionarea drepturilor
(1)Fiecare parte prevede o protecţie juridică adecvată împotriva oricărei persoane care, în cunoştinţă de cauză, desfăşoară fără autorizaţie următoarele acte:
a)eliminarea sau modificarea oricăror informaţii în format electronic referitoare la gestionarea drepturilor; şi
b)distribuirea, importul în vederea distribuirii, radiodifuzarea, comunicarea către public sau punerea la dispoziţia publicului a unor opere sau a altor obiecte protejate în temeiul prezentului capitol, din care au fost eliminate sau modificate fără autorizaţie informaţiile în format electronic referitoare la gestionarea drepturilor, dacă persoana respectivă ştie sau are motive rezonabile să ştie că, făcând acest lucru, provoacă, permite, facilitează sau disimulează încălcarea oricărui drept de autor sau a oricăror drepturi conexe prevăzute în legislaţia naţională.
(2)În sensul prezentului capitol, sintagma "informaţii privind gestionarea drepturilor" înseamnă orice informaţie furnizată de titularii drepturilor care identifică opera sau alt obiect protejat menţionat în prezentul capitol, autorul sau orice alt titular al drepturilor, ori informaţii despre termenii şi condiţiile de utilizare a operei sau a altui obiect protejat, precum şi orice numere sau coduri care reprezintă aceste informaţii.
(3)Alineatul (1) se aplică atunci când oricare dintre aceste informaţii este asociată copiei unei opere sau a altui obiect protejat menţionat în prezentul capitol ori apare în legătură cu o comunicare către public a operei sau a obiectului protejat respectiv.
Art. 221: Excepţii şi limitări
(1)În conformitate cu convenţiile şi cu tratatele internaţionale la care a aderat, fiecare parte poate prevedea limitări sau excepţii privind drepturile stabilite la articolele 213-218 numai în anumite cazuri speciale care nu contravin exploatării normale a obiectului protejat şi nici nu cauzează vreun prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularilor drepturilor.
(2)Fiecare parte prevede că actele provizorii de reproducere menţionate la articolele 213-217 care sunt tranzitorii sau fortuite şi constituie o parte integrantă şi esenţială a unui proces tehnologic şi al căror unic scop este să permită: (a) transmiterea, în cadrul unei reţele între terţi, de către un intermediar sau (b) utilizarea legală a unei opere sau a altui obiect protejat şi care nu au semnificaţie economică de sine stătătoare sunt exceptate de la dreptul de reproducere prevăzut la articolele 213-217.
Art. 222: Dreptul de suită în beneficiul autorilor operelor de artă
(1)Fiecare parte prevede, în beneficiul autorului unei opere originale de artă, un drept de suită, definit ca un drept inalienabil, la care nu se poate renunţa nici chiar anticipat, de a încasa o redevenţă pe baza preţului de vânzare obţinut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări a operei de către autor.
(2)Dreptul menţionat la alineatul (1) se aplică tuturor actelor de revânzare care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, profesionişti ai pieţei obiectelor de artă, precum saloane, galerii de artă şi, în general, orice comerciant de opere de artă.
(3)Fiecare parte poate prevedea că dreptul menţionat la alineatul (1) nu se aplică actelor de revânzare atunci când vânzătorul a achiziţionat opera direct de la autorul acesteia cu mai puţin de trei ani înainte de data revânzării în cauză şi atunci când preţul de revânzare nu depăşeşte o anumită sumă minimă.
(4)Redevenţa se plăteşte de către vânzător. Fiecare parte poate prevedea că una dintre persoanele fizice sau juridice menţionate la alineatul (2), alta decât vânzătorul, este singura responsabilă de această plată sau poate împărţi responsabilitatea plăţii cu vânzătorul.
(5)Procedura de colectare şi cuantumul redevenţei sunt stabilite de legislaţia naţională.
Art. 223: Cooperarea privind gestiunea colectivă a drepturilor
(1)Părţile promovează cooperarea dintre societăţile lor de gestiune colectivă în scopul de a favoriza disponibilitatea operelor şi a altor obiecte protejate pe teritoriul părţilor şi transferul redevenţelor pentru utilizarea acestor opere sau a altor obiecte protejate.
(2)Părţile promovează transparenţa societăţilor de gestiune colectivă, în special în ceea ce priveşte perceperea redevenţelor, deducerile aplicate redevenţelor percepute, utilizarea redevenţelor percepute, politica de distribuţie şi repertoriul societăţilor în cauză.
(3)Părţile se angajează să se asigure că, în cazul în care o societate de gestiune colectivă stabilită pe teritoriul uneia dintre părţi reprezintă, în temeiul unui acord de reprezentare, o altă societate de gestiune colectivă stabilită pe teritoriul celeilalte părţi, societatea de gestiune colectivă care asigură reprezentarea nu îi discriminează pe titularii de drepturi ai societăţii de gestiune colectivă pe care o reprezintă.
(4)Societatea de gestiune colectivă care asigură reprezentarea plăteşte cu exactitate, cu regularitate şi cu diligenţă sumele datorate societăţii de gestiune colectivă reprezentate şi, de asemenea, oferă societăţii de gestiune colectivă reprezentate informaţii cu privire la cuantumul redevenţelor colectate în numele său şi la orice deduceri aplicate acestor redevenţe.
SUBSECŢIUNEA II:Mărci
Art. 224: Acorduri internaţionale
Fiecare parte:
(a)aderă la Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor;
(b)respectă Tratatul privind dreptul mărcilor şi Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor şi
(c)depune toate eforturile rezonabile pentru a adera la Tratatul de la Singapore privind dreptul mărcilor.
Art. 225: Drepturile conferite de o marcă
Marca înregistrată conferă titularului său drepturi exclusive. Titularul are dreptul să împiedice orice terţ să utilizeze, fără acordul său, în cadrul operaţiunilor comerciale:
(a)orice semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care este înregistrată marca şi
(b)orice semn identic sau similar cu marca pentru produse sau servicii identice sau similare cu cele pentru care este înregistrată marca, în cazul în care această utilizare riscă să creeze confuzie în percepţia publicului, inclusiv probabilitatea unei asocieri între semnul folosit şi marcă.
Art. 226: Procedura de înregistrare
(1)Fiecare parte prevede un sistem pentru înregistrarea mărcilor, în care fiecare decizie finală negativă adoptată de administraţia competentă în materie de mărci se comunică în scris solicitantului şi se motivează în mod corespunzător.
(2)Fiecare parte prevede posibilitatea de a se opune cererilor de înregistrare de mărci şi oferă solicitantului înregistrării posibilitatea de a răspunde la această opoziţie.
(3)Fiecare parte furnizează o bază de date electronică aflată la dispoziţia publicului care conţine cererile de înregistrare de mărci şi înregistrările de mărci. Baza de date a cererilor de înregistrare de mărci este accesibilă cel puţin pe durata perioadei de opoziţie.
Art. 227: Mărcile notorii
Pentru a pune în aplicare protecţia mărcilor notorii, menţionată la articolul 6a din Convenţia de la Paris (1967) şi la articolul 16 alineatele (2) şi (3) din Acordul TRIPS, fiecare parte aplică Recomandarea comună referitoare la dispoziţiile privind protecţia mărcilor notorii adoptată de Adunarea Uniunii de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale şi de Adunarea generală a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) în cadrul celei de a treizeci şi patra serii de sesiuni ale adunărilor statelor membre ale OMPI, care a avut loc între 20 şi 29 septembrie 1999.
Art. 228: Excepţii de la drepturile conferite de o marcă
Fiecare parte:
(a)prevede utilizarea corectă a termenilor descriptivi, inclusiv utilizarea corectă a indicaţiilor geografice, cu titlu de excepţie limitată de la drepturile conferite de o marcă, şi
(b)poate prevedea alte excepţii limitate de la drepturile conferite de o marcă.
La stabilirea acestor excepţii, fiecare parte ţine seama de interesele legitime ale titularului mărcii şi ale terţilor.
Art. 229: Cauze de decădere
(1)Fiecare parte prevede că titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale dacă, în decursul unei perioade neîntrerupte de cel puţin trei ani, marca respectivă nu a făcut obiectul unei utilizări autentice pe teritoriul relevant în cauză pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi dacă nu există motive întemeiate pentru a nu fi fost utilizată.
Nimeni nu poate pretinde ca titularul mărcii să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea perioadei minime de trei ani şi depunerea cererii de decădere, marca a început sau a reînceput să fie utilizată efectiv.
Începerea sau reluarea utilizării făcută în termen de trei luni înainte de depunerea cererii de decădere, acest termen începând să curgă cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cel puţin trei ani de neutilizare, nu este însă luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin numai după ce titularul a aflat că cererea de decădere ar putea fi depusă.
(2)Titularul unei mărci poate fi decăzut din drepturile sale atunci când, după data înregistrării sale, marca:
a)a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, denumirea comercială obişnuită a unui produs sau serviciu pentru care este înregistrată sau
b)în urma utilizării de către titularul acesteia sau cu acordul său pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată, poate induce în eroare publicul, în special în ceea ce priveşte natura, calitatea sau originea geografică a acestor produse sau servicii.
SUBSECŢIUNEA III:Indicaţii geografice
Art. 230: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta subsecţiune se aplică protecţiei indicaţiilor geografice care îşi au originea pe teritoriile părţilor.
(2)Indicaţiile geografice ale unei părţi care trebuie să fie protejate de cealaltă parte intră sub incidenţa prezentei subsecţiuni numai dacă se încadrează în domeniul de aplicare al legislaţiei menţionate la articolul 231.
Art. 231: Indicaţii geografice recunoscute 1
(1)După examinarea legislaţiei Republicii Armenia care figurează în anexa IX partea A, Uniunea Europeană concluzionează că legislaţia respectivă este conformă cu elementele prevăzute în partea B a anexei menţionate.
(2)După examinarea legislaţiei Uniunii Europene care figurează în anexa IX partea A, Republica Armenia concluzionează că legislaţia respectivă este conformă cu elementele prevăzute în partea B a anexei menţionate.
(3)Republica Armenia, după încheierea unei proceduri de opoziţie şi după examinarea indicaţiilor geografice ale Uniunii Europene, enumerate în anexa X, care au fost înregistrate de Uniunea Europeană în temeiul actelor legislative enumerate în anexa IX partea A, le protejează în conformitate cu nivelul de protecţie stabilit în prezentul acord.
(4)Uniunea Europeană, după încheierea unei proceduri de opoziţie şi după examinarea indicaţiilor geografice ale Republicii Armenia, enumerate în anexa X, care au fost înregistrate de Republica Armenia în temeiul actelor legislative enumerate în anexa IX partea A, le protejează în conformitate cu nivelul de protecţie stabilit în prezentul acord.
Art. 232: Adăugarea unor noi indicaţii geografice
(1)În conformitate cu procedura prevăzută la articolul 240 alineatul (3), părţile pot adăuga noi indicaţii geografice la lista indicaţiilor geografice protejate care figurează în anexa X. Aceste noi indicaţii geografice pot fi adăugate pe listă după încheierea procedurii de opoziţie şi după examinarea noilor indicaţii geografice într-un mod considerat satisfăcător de fiecare parte, în conformitate cu articolul 231 alineatele (3) şi (4).
(2)Părţile nu au obligaţia de a adăuga o nouă indicaţie geografică pe lista menţionată la alineatul (1) în cazul în care:
a)indicaţia geografică ar intra în conflict cu denumirea unui soi de plante sau a unei rase de animale şi, drept urmare, ar putea să inducă în eroare consumatorii cu privire la adevărata origine a produsului;
b)dată fiind existenţa unei mărci renumite sau notorii, protecţia indicaţiei geografice în cauză ar putea să inducă în eroare consumatorii cu privire la adevărata identitate a produsului sau
c)denumirea este generică.
Art. 233: Domeniul de aplicare al protecţiei indicaţiilor geografice
(1)Fiecare parte protejează indicaţiile geografice enumerate în anexa X împotriva:
a)oricărei utilizări comerciale directe sau indirecte a denumirii protejate pentru produsele comparabile care nu este conformă cu caietul de sarcini al denumirii protejate sau în măsura în care această utilizare exploatează reputaţia unei indicaţii geografice;
b)oricărei utilizări abuzive, imitări sau evocări, chiar dacă adevărata origine a produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este tradusă, transcrisă, transliterată sau însoţită de expresii precum "stil", "tip", "metodă", "produs(ă) ca la/în", "imitaţie", "gust", "similar" sau altele asemenea expresii;
c)oricărei alte menţiuni false sau înşelătoare privind provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului care pot să creeze o impresie eronată cu privire la originea acestuia, menţiune care apare pe partea interioară sau exterioară a ambalajului, în materialul publicitar sau în documentele referitoare la produsul în cauză sau pe ambalajul produsului într-un recipient, şi
d)oricărei alte practici care poate să îi inducă în eroare pe consumatori cu privire la adevărata origine a produsului.
(2)Indicaţiile geografice protejate nu devin generice pe teritoriile părţilor.
(3)În cazul indicaţiilor geografice total sau parţial omonime, protecţia se acordă fiecărei astfel de indicaţii geografice, dacă aceasta a fost utilizată cu bună-credinţă şi ţinând seama în mod corespunzător de utilizarea locală şi tradiţională, precum şi de riscul real de confuzie.
Fără a aduce atingere articolului 23 din Acordul TRIPS, părţile decid de comun acord cu privire la condiţiile practice de utilizare care vor permite diferenţierea indicaţiilor geografice omonime, ţinând seama de necesitatea de a asigura un tratament echitabil pentru producătorii în cauză şi de a evita inducerea în eroare a consumatorilor.
O denumire omonimă care induce consumatorii în eroare făcându-i să creadă că produsul provine dintr-un alt teritoriu nu se înregistrează, chiar dacă denumirea este exactă în ceea ce priveşte teritoriul, regiunea sau locul din care este originar produsul în cauză.
(4)În cazul în care una dintre părţi, în contextul negocierilor cu o ţară terţă, propune protejarea unei indicaţii geografice a ţării terţe care este omonimă cu o indicaţie geografică a celeilalte părţi protejată în temeiul prezentei subsecţiuni, partea din urmă este informată şi are posibilitatea de a prezenta observaţii înainte ca indicaţia geografică a părţii terţe să devină protejată.
(5)Nicio dispoziţie din prezenta subsecţiune nu obligă o parte să protejeze o indicaţie geografică a celeilalte părţi care nu este protejată sau care încetează să mai fie protejată în ţara de origine.
Fiecare parte notifică celeilalte părţi faptul că o indicaţie geografică a încetat să mai fie protejată în ţara sa de origine. Notificarea respectivă se efectuează în conformitate cu procedurile prevăzute la articolul 240 alineatul (3).
(6)Nicio dispoziţie a prezentului acord nu aduce atingere dreptului oricărei persoane de a utiliza, în cadrul operaţiunilor comerciale, propriul nume sau numele predecesorului său în activităţile comerciale, cu excepţia cazului în care numele respectiv este folosit astfel încât să inducă în eroare consumatorii.
Art. 234: Dreptul de utilizare a indicaţiilor geografice
(1)O indicaţie geografică protejată în temeiul prezentei subsecţiuni poate fi folosită de orice operator care comercializează produse agricole, produse alimentare, vinuri, vinuri aromatizate sau băuturi spirtoase care respectă caietul de sarcini corespunzător.
(2)Odată ce o indicaţie geografică este protejată în temeiul prezentei subsecţiuni, utilizarea acestei denumiri protejate nu mai face obiectul niciunei înregistrări a utilizatorilor şi al niciunei alte taxe.
Art. 235: Relaţia cu mărcile
(1)Părţile refuză să înregistreze sau declară nule mărcile care corespund oricăreia dintre situaţiile menţionate la articolul 233 alineatul (1) în legătură cu indicaţiile geografice protejate pentru produse similare, cu condiţia ca depunerea cererilor de înregistrare a mărcilor respective să aibă loc după data depunerii cererilor de protecţie a indicaţiei geografice pe teritoriul în cauză.
(2)În cazul indicaţiilor geografice menţionate la articolul 231, data cererii de protecţie este data intrării în vigoare a prezentului acord.
(3)În cazul indicaţiilor geografice menţionate la articolul 232, data cererii de protecţie este data transmiterii către cealaltă parte a unei cereri de protejare a unei indicaţii geografice.
(4)Fără a aduce atingere articolului 232 alineatul (2) litera (b), fiecare parte protejează indicaţiile geografice enumerate în anexa X în cazul în care există o marcă prealabilă. O marcă prealabilă înseamnă o marcă a cărei utilizare corespunde uneia dintre situaţiile menţionate la articolul 233 alineatul (1) şi care a făcut obiectul unei cereri, a fost înregistrată sau consacrată prin utilizare, dacă această posibilitate este prevăzută de legislaţia unei părţi, cu bună-credinţă, pe teritoriul uneia dintre părţi, anterior datei la care cererea de protecţie a indicaţiei geografice a fost depusă de cealaltă parte în temeiul prezentului acord. Această marcă poate continua să fie utilizată şi reînnoită în pofida protecţiei acordate indicaţiei geografice, cu condiţia ca niciuna dintre părţi să nu prevadă, în legislaţia sa privind mărcile, motive de declarare nulă a mărcii respective sau cauze de decădere din drepturi a titularului său.
(5)Prin derogare de la alineatul (4), mărcile prealabile ale Republicii Armenia care constau în indicaţia geografică "Cognac" sau "Champagne" a Uniunii Europene sau conţin această indicaţie geografică, inclusiv sub formă de transcriere sau traducere, înregistrată pentru produse similare şi care nu respectă caietul de sarcini corespunzător, sunt declarate nule, duc la decăderea din drepturi a titularilor lor sau sunt modificate pentru a elimina această denumire ca element al mărcii integrale, în termen de cel târziu 14 ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Cognac" şi de doi ani în cazul indicaţiei geografice "Champagne".
Art. 236: Asigurarea respectării protecţiei
Fiecare parte asigură respectarea protecţiei indicaţiilor geografice în conformitate cu articolele 233235 prin acţiuni administrative adecvate întreprinse de autorităţile publice. De asemenea, fiecare parte asigură respectarea acestei protecţii la cererea unei părţi interesate.
Art. 237: Dispoziţii tranzitorii
(1)Produsele care au fost fabricate şi etichetate în conformitate cu dreptul intern înainte de intrarea în vigoare a prezentului acord, dar care nu respectă cerinţele acestuia, pot fi vândute în continuare după intrarea în vigoare a prezentului acord până la epuizarea stocurilor.
(2)Pentru o perioadă de tranziţie de 24 ani care începe să curgă la un an de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Cognac" şi pentru o perioadă de tranziţie de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Champagne", protecţia acordată în temeiul prezentului acord acestor indicaţii geografice ale Uniunii Europene nu împiedică utilizarea denumirilor respective pentru produse originare din Republica Armenia şi exportate către ţări terţe, în cazul în care legile şi reglementările ţării terţe în cauză permit acest lucru, pentru a desemna şi a prezenta anumite produse comparabile originare din Republica Armenia, cu condiţia ca:
a)denumirea de pe etichetă să apară exclusiv în alte caractere decât cele ale alfabetului latin;
b)adevărata origine a produsului să fie indicată în mod clar pe etichetă în acelaşi câmp vizual şi
c)niciun element al prezentării să nu fie de natură să inducă în eroare publicul cu privire la adevărata origine a produsului.
(3)Pentru o perioadă de tranziţie de 13 ani care începe să curgă la un an de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Cognac" şi pentru o perioadă de tranziţie de doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord în cazul indicaţiei geografice "Champagne", protecţia acordată în temeiul prezentului acord acestor indicaţii geografice ale Uniunii Europene nu împiedică utilizarea denumirilor respective în Republica Armenia, cu condiţia ca:
a)denumirea de pe etichetă să apară exclusiv în alte caractere decât cele ale alfabetului latin;
b)adevărata origine a produsului să fie indicată în mod clar pe etichetă în acelaşi câmp vizual şi
c)niciun element al prezentării să nu fie de natură să inducă în eroare consumatorii cu privire la adevărata origine a produsului.
(4)Pentru a facilita încetarea armonioasă şi eficace a utilizării indicaţiei geografice "Cognac" a Uniunii Europene pentru produse originare din Republica Armenia, precum şi pentru a ajuta industria Republicii Armenia să-şi menţină poziţia concurenţială pe pieţele de export, Uniunea Europeană acordă Republicii Armenia asistenţă tehnică şi financiară. Această asistenţă, care urmează să fie acordată în conformitate cu legislaţia UE, cuprinde îndeosebi acţiuni de elaborare a unei noi denumiri, precum şi măsuri de promovare, publicitate şi marketing consacrate noii denumiri şi desfăşurate pe piaţa internă şi pe pieţele de export tradiţionale.
(5)Cuantumurile, tipurile, mecanismele şi termenele specifice aferente asistenţei UE menţionate la alineatul (4) sunt definite în cadrul unui pachet de asistenţă financiară şi tehnică ce urmează să fie definitiv convenit de părţi în termen de un an de la intrarea în vigoare a prezentului acord. Părţile elaborează în comun mandatul acestui pachet de asistenţă, pe baza unei evaluări aprofundate a nevoilor cărora urmează să le răspundă asistenţa respectivă. Această evaluare este efectuată de o firmă de consultanţă internaţională selectată în comun de către părţi.
(6)În cazul în care Uniunea Europeană nu acordă asistenţa financiară şi tehnică menţionată la alineatul (4), Republica Armenia poate recurge la mecanismul de soluţionare a litigiilor prevăzut în capitolul 13 şi, dacă obţine câştig de cauză, poate suspenda obligaţiile care decurg din alineatele (2) şi (3).
(7)Asistenţa financiară şi tehnică a Uniunii Europene este acordată cel târziu în termen de opt ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord.
Art. 238: Norme generale
(1)Importul, exportul şi comercializarea produselor menţionate la articolele 231 şi 232 se desfăşoară în conformitate cu legile şi reglementările care se aplică pe teritoriul părţii pe a cărei piaţă se introduc produsele respective.
(2)Subcomitetul pentru indicaţii geografice instituit în temeiul articolului 240 abordează orice chestiune legată de caietul de sarcini al unui produs beneficiar al unei indicaţii geografice înregistrate care a fost aprobat de autorităţile părţii de pe teritoriul căreia provine produsul, inclusiv orice modificări aduse caietului de sarcini în cauză.
(3)Indicaţiile geografice protejate în temeiul prezentei subsecţiuni pot fi anulate numai de către partea din care este originar produsul.
Art. 239: Cooperare şi transparenţă
(1)Părţile păstrează legătura fie direct, fie prin intermediul Subcomitetului pentru indicaţii geografice instituit în temeiul articolului 240, cu privire la toate aspectele legate de punerea în aplicare şi funcţionarea prezentei subsecţiuni. În special, o parte poate solicita celeilalte părţi informaţii privind caietul de sarcini al unui produs şi modificările aduse acestuia, precum şi privind punctele de contact ale autorităţilor naţionale de control.
(2)Fiecare parte poate face publice caietele de sarcini ale indicaţiilor geografice protejate în temeiul prezentei subsecţiuni sau o fişă-rezumat a acestora, precum şi informaţii privind punctele de contact ale autorităţilor naţionale de control, care corespund indicaţiilor geografice ale celeilalte părţi protejate în temeiul prezentei subsecţiuni.
Art. 240: Subcomitetul pentru indicaţii geografice
(1)Părţile instituie un subcomitet pentru indicaţii geografice, format din reprezentanţi ai Uniunii şi ai Republicii Armenia şi însărcinat să monitorizeze punerea în aplicare a prezentei subsecţiuni şi să intensifice cooperarea şi dialogul dintre părţi privind indicaţiile geografice.
(2)Subcomitetul pentru indicaţii geografice decide prin consens. Acesta îşi stabileşte propriul regulament de procedură. Subcomitetul pentru indicaţii geografice se întruneşte la cererea oricăreia dintre părţi, prin rotaţie, în Uniunea Europeană şi în Republica Armenia, la o dată, într-un loc şi într-un mod, care poate include videoconferinţa, stabilite de comun acord de către părţi, dar nu mai târziu de 90 de zile de la prezentarea cererii.
(3)Subcomitetul pentru indicaţii geografice asigură, de asemenea, funcţionarea adecvată a prezentei subsecţiuni şi poate examina orice aspect legat de punerea în aplicare şi funcţionarea acesteia. Subcomitetul este responsabil în special cu:
a)modificarea anexei IX partea A în ceea ce priveşte trimiterile la legislaţia aplicabilă pe teritoriul fiecărei părţi;
b)modificarea anexei IX partea B în ceea ce priveşte elementele care ţin de înregistrarea şi controlul indicaţiilor geografice;
c)modificarea anexei X în ceea ce priveşte lista indicaţiilor geografice;
d)schimburile de informaţii cu privire la evoluţiile legislaţiei şi politicilor în materie de indicaţii geografice, precum şi la orice alte aspecte de interes reciproc în domeniul indicaţiilor geografice; şi
e)schimburile de informaţii cu privire la indicaţiile geografice pentru a se avea în vedere protecţia acestora în conformitate cu prezenta subsecţiune.
SUBSECŢIUNEA IV:Desene si modele
Art. 241: Acorduri internaţionale
Părţile aderă la Actul de la Geneva al Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale, adoptat în 1999.
Art. 242: Protecţia desenelor sau modelelor înregistrate
(1)Părţile asigură protecţia desenelor sau modelelor create în mod independent care sunt noi şi originale. Această protecţie se obţine prin înregistrare şi conferă titularilor un drept exclusiv în conformitate cu prezenta subsecţiune.
În sensul prezentei subsecţiuni, o parte poate considera că un desen sau model care are un caracter individual este original.
(2)Un desen sau model aplicat unui produs sau încorporat într-un produs care constituie o parte componentă a unui produs complex este considerat ca fiind nou şi original:
a)dacă, după încorporarea în produsul complex, partea componentă rămâne vizibilă în timpul unei utilizări normale a produsului şi
b)în măsura în care caracteristicile vizibile ale părţii componente îndeplinesc, în sine, condiţiile de noutate şi de originalitate.
(3)Sintagma "utilizare normală" de la alineatul (2) litera (a) înseamnă utilizarea de către utilizatorul final, excluzând lucrările de întreţinere, de service sau de reparaţii.
(4)Titularul unui desen sau model înregistrat are cel puţin dreptul să împiedice terţii care nu au obţinut acordul său să fabrice, să propună spre vânzare, să vândă, să importe, să exporte, să stocheze sau să utilizeze un produs care poartă ori încorporează desenul sau modelul protejat, atunci când aceste acţiuni sunt întreprinse în scopuri comerciale, aduc prejudicii în mod nejustificat exploatării normale a desenului sau modelului ori nu sunt compatibile cu practicile comerciale loiale.
(5)Durata protecţiei disponibile este de 25 de ani.
Art. 243: Protecţia conferită desenelor sau modelelor neînregistrate
(1)Uniunea Europeană şi Republica Armenia prevăd mijloace juridice pentru a împiedica utilizarea aspectului neînregistrat al unui produs numai în cazul în care utilizarea contestată rezultă din copierea aspectului neînregistrat al produsului respectiv. Această utilizare include cel puţin oferirea spre vânzare, introducerea pe piaţă, importul sau exportul produsului.
(2)Durata protecţiei disponibile pentru aspectul neînregistrat al unui produs este de cel puţin trei ani de la data la care desenul sau modelul respectiv a fost pus la dispoziţia publicului într-una dintre părţi.
Art. 244: Excepţii şi excluderi
(1)Fiecare parte poate institui excepţii limitate de la protecţia desenelor sau modelelor, cu condiţia ca aceste excepţii să nu intre în conflict în mod nerezonabil cu exploatarea normală a desenelor sau modelelor protejate şi să nu aducă prejudicii nerezonabile intereselor legitime ale titularului desenului sau modelului protejat, ţinând seama de interesele legitime ale terţilor.
(2)Protecţia desenelor sau modelelor nu se extinde asupra desenelor sau modelelor dictate în principal de consideraţii de ordin tehnic sau funcţional. În special, dreptul asupra unui desen sau model nu se exercită asupra unor caracteristici de aspect ale unui produs care trebuie reproduse neapărat în forma şi dimensiunile lor exacte pentru a permite produsului în care este încorporat desenul sau modelul ori căruia îi este aplicat să fie conectat mecanic cu un alt produs sau amplasat mecanic într-un alt produs, în jurul unui alt produs sau pe un alt produs, astfel încât fiecare produs să îşi poată îndeplini funcţia.
Art. 245: Relaţia cu drepturile de autor
Un desen sau un model este eligibil, de asemenea, pentru a beneficia de protecţia acordată în temeiul legislaţiei privind drepturile de autor ale unei părţi începând cu data la care desenul sau modelul a fost creat sau fixat sub orice formă. Fiecare parte stabileşte, în conformitate cu legile şi reglementările interne, măsura şi condiţiile în care se poate acorda protecţia în cauză, inclusiv gradul de originalitate necesar în acest scop.
SUBSECŢIUNEA V:Brevete
Art. 246: Acorduri internaţionale
Părţile aderă la Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor şi depun toate eforturile rezonabile pentru a se conforma dispoziţiilor Tratatului privind dreptul brevetelor.
Art. 247: Brevetele şi sănătatea publică
(1)Părţile recunosc importanţa Declaraţiei privind Acordul TRIPS şi sănătatea publică, adoptată la 14 noiembrie 2001 de Conferinţa ministerială a OMC. În interpretarea şi punerea în aplicare a drepturilor şi a obligaţiilor care decurg din prezenta subsecţiune, părţile asigură coerenţa cu această declaraţie.
(2)Părţile respectă Decizia Consiliului General al OMC din 30 august 2003 privind punerea în aplicare a punctului 6 din Declaraţia de la Doha privind Acordul TRIPS şi sănătatea publică şi contribuie la punerea în aplicare a acestei decizii.
Art. 248: Certificatul suplimentar de protecţie
(1)Părţile recunosc că medicamentele şi produsele de protecţie a plantelor protejate de un brevet pe teritoriile lor pot să facă obiectul unei proceduri de autorizare administrativă înainte de introducerea pe pieţele lor. Părţile recunosc că perioada cuprinsă între depunerea cererii de brevet şi prima autorizare de a introduce produsul pe pieţele lor, astfel cum este definită în acest scop în legislaţia relevantă, poate să reducă perioada protecţiei efective conferite de brevet.
(2)Fiecare parte prevede o perioadă suplimentară de protecţie pentru un medicament sau un produs de protecţie a plantelor care este protejat de un brevet şi a făcut obiectul unei proceduri de autorizare administrativă, perioada respectivă fiind egală cu perioada menţionată la a doua teză din alineatul (1), din care se scad cinci ani.
(3)În pofida alineatului (2), perioada suplimentară de protecţie nu poate depăşi cinci ani.
În Uniune este posibilă o prelungire suplimentară cu şase luni în cazul unor medicamente care au făcut obiectul unor studii pediatrice şi cu condiţia ca rezultatele studiilor respective să se reflecte în informaţiile referitoare la produs.
SUBSECŢIUNEA VI:Informaţii nedivulgabile
Art. 249: Domeniul de aplicare al protecţiei secretelor comerciale
(1)Părţile îşi afirmă sprijinul faţă de angajamentele asumate în temeiul articolului 39 alineatele (1) şi (2) din Acordul TRIPS. Fiecare parte prevede proceduri judiciare şi căi de atac adecvate în materie civilă pentru orice deţinător de secrete comerciale, cu scopul de a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial şi de a obţine reparaţii pentru o astfel de acţiune ori de câte ori este efectuată într-un mod care contravine practicilor comerciale loiale.
(2)În sensul prezentei subsecţiuni:
a)"secret comercial" înseamnă informaţii care:
(i)sunt secrete în sensul că nu sunt, ca întreg sau astfel cum se prezintă sau se articulează elementele acestora, cunoscute la nivel general sau uşor accesibile persoanelor din cercurile care se ocupă, în mod normal, de tipul de informaţii în cauză;
(ii)au valoare comercială prin faptul că sunt secrete; şi
(iii)au făcut obiectul unor măsuri rezonabile, în circumstanţele date, luate de către persoana care deţine în mod legal controlul asupra informaţiilor respective, pentru a fi păstrate secrete; şi
b)"deţinătorul secretului comercial" înseamnă orice persoană fizică sau juridică ce deţine în mod legal controlul asupra unui secret comercial.
(3)În sensul prezentei subsecţiuni, cel puţin următoarele forme de comportament sunt considerate contrare practicilor comerciale loiale:
a)dobândirea unui secret comercial fără acordul deţinătorului secretului comercial, ori de câte ori este săvârşită prin accesul neautorizat, însuşirea sau copierea oricăror documente, obiecte, materiale, substanţe sau fişiere electronice care se află în mod legal sub controlul deţinătorului secretului comercial şi care conţin secretul comercial sau din care poate fi dedus secretul comercial;
b)utilizarea sau divulgarea unui secret comercial ori de câte ori este săvârşită fără acordul deţinătorului secretului comercial, de o persoană despre care se constată că:
(i)a dobândit secretul comercial într-un mod menţionat la litera (a);
(ii)încalcă un acord de confidenţialitate sau orice altă obligaţie de a nu divulga secretul comercial; sau
(iii)încalcă o obligaţie contractuală sau orice altă obligaţie care limitează utilizarea secretului comercial; şi
c)dobândirea, utilizarea sau divulgarea unui secret comercial ori de câte ori este săvârşită de o persoană care, în momentul dobândirii, utilizării sau divulgării, avea cunoştinţă sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă, în circumstanţele date, de faptul că secretul comercial a fost obţinut, direct sau indirect, de la o altă persoană care a utilizat sau a divulgat secretul comercial în mod ilegal în sensul literei (b), inclusiv în cazul în care o persoană a influenţat o altă persoană să săvârşească acţiunile menţionate la litera respectivă.
(4)Nicio dispoziţie din prezenta subsecţiune nu se interpretează în sensul că impune unei părţi obligaţia de a considera oricare din următoarele forme de comportament ca fiind contrară practicilor comerciale loiale:
a)descoperirea sau crearea independentă de către o persoană a informaţiilor relevante;
b)ingineria inversă a unui produs de către o persoană care se află în mod legal în posesia acestuia şi căreia nu i se aplică nicio obligaţie valabilă din punct de vedere legal de a limita dobândirea informaţiilor relevante;
c)dobândirea, utilizarea sau divulgarea de informaţii impusă sau permisă de dreptul intern relevant; şi
d)limitarea utilizării de către angajaţi a experienţei şi a competenţelor dobândite în mod onest ca urmare a desfăşurării normale a activităţii lor profesionale.
(5)Nicio dispoziţie din prezenta subsecţiune nu se interpretează în sensul unei îngrădiri a libertăţii de exprimare şi de informare, inclusiv a libertăţii mass-mediei, astfel cum este protejată pe teritoriul aflat sub jurisdicţia fiecăreia dintre părţi.
Art. 250: Procedurile şi căile de atac judiciare în materie civilă pentru secretele comerciale
(1)Fiecare parte se asigură că orice persoană care participă la procedurile judiciare în materie civilă menţionate la articolul 249 sau care are acces la documente care fac parte din aceste proceduri juridice nu are voie să folosească sau să divulge secrete comerciale sau presupuse secrete comerciale pe care autorităţile judiciare competente, ca răspuns la o cerere motivată corespunzător a unei părţi interesate, le-au calificat drept confidenţiale şi de care au luat cunoştinţă în urma acestei participări sau a acestui acces.
(2)În cadrul procedurilor judiciare în materie civilă menţionate la articolul 249, fiecare parte prevede că autorităţile sale judiciare sunt abilitate cel puţin:
a)să dispună măsuri provizorii pentru a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea secretelor comerciale într-un mod contrar practicilor comerciale loiale;
b)să dispună acţiuni în încetare pentru a preveni dobândirea, utilizarea sau divulgarea secretelor comerciale într-un mod contrar practicilor comerciale loiale;
c)să dispună ca persoana care ştia sau ar fi trebuit să ştie că dobândeşte, utilizează sau divulgă un secret comercial într-un mod contrar practicilor comerciale loiale să plătească deţinătorului secretului comercial daune-interese stabilite în funcţie de prejudiciul real suferit ca urmare a dobândirii, a utilizării sau a divulgării ilegale a secretului comercial;
d)să ia măsuri specifice pentru a păstra confidenţialitatea oricăror secrete comerciale sau presupuse secrete comerciale prezentate în cadrul procedurilor civile privind presupusa dobândire, utilizare şi divulgare a unui secret comercial într-un mod contrar practicilor comerciale loiale; aceste măsuri specifice pot include, în conformitate cu dreptul intern al părţii în cauză, posibilitatea de:
(i)a limita accesul la anumite documente, în întregime sau în parte;
(ii)a restricţiona accesul la şedinţele de judecată şi la înregistrările sau transcrierile aferente acestora şi
(iii)a pune la dispoziţie versiuni neconfidenţiale ale hotărârilor judecătoreşti, din care au fost eliminate sau ocultate pasajele care conţin secrete comerciale, şi
e)a impune sancţiuni părţilor sau altor persoane aflate în raza de competenţă a instanţei pentru încălcarea reparaţiilor sau a măsurilor adoptate de instanţă în temeiul alineatului (1) sau al literei (d) de la prezentul alineat în ceea ce priveşte protecţia unui secret comercial sau a unui presupus secret comercial prezentat în cadrul acestor proceduri.
(3)Părţile nu sunt obligate să prevadă procedurile judiciare şi reparaţiile menţionate la articolul 249 în cazul în care faptele contrare practicilor comerciale loiale sunt săvârşite, în conformitate cu dreptul lor intern relevant, cu scopul de a dezvălui abateri, fapte ilegale sau activităţi ilegale ori în scopul protejării unui interes legitim recunoscut prin lege.
Art. 251: Protecţia datelor prezentate pentru obţinerea unei autorizaţii de introducere pe piaţă a unui medicament
(1)Fiecare parte protejează informaţiile confidenţiale din punct de vedere comercial prezentate în vederea obţinerii unei autorizaţii de introducere pe piaţă a unui medicament ("autorizaţie de introducere pe piaţă") împotriva divulgării către terţi, cu excepţia cazurilor în care interese sanitare imperioase impun adoptarea unor dispoziţii contrare. De asemenea, orice informaţie comercială confidenţială beneficiază de protecţie împotriva practicilor comerciale neloiale.
(2)Fiecare parte se asigură că, pe o perioadă de opt ani de la data primei autorizaţii de introducere pe piaţă pe teritoriul părţii în cauză, organismul public însărcinat cu acordarea autorizaţiilor de introducere pe piaţă nu ia în considerare informaţiile comerciale confidenţiale sau rezultatele studiilor preclinice ori ale trialurilor clinice furnizate în prima cerere de autorizare a introducerii pe piaţă şi prezentate ulterior de către o persoană sau o entitate, indiferent dacă este publică sau privată, în sprijinul unei alte cereri de autorizare a introducerii pe piaţă a unui medicament, fără consimţământul explicit al persoanei sau al entităţii care a prezentat datele respective, cu excepţia cazurilor în care acordurile internaţionale recunoscute de ambele părţi prevăd dispoziţii contrare.
(3)Pe o perioadă de zece ani cu începere de la data acordării primei autorizaţii de introducere pe piaţă pe teritoriul părţii în cauză, autorizaţiile de introducere pe piaţă acordate pentru orice cereri ulterioare pe baza rezultatelor studiilor preclinice şi ale trialurilor clinice furnizate în prima autorizaţie de introducere pe piaţă nu permit introducerea pe piaţă a unui medicament, cu excepţia cazului în care solicitantul ulterior prezintă propriile rezultate ale unor studii preclinice sau trialuri clinice (sau rezultatele studiilor preclinice şi ale trialurilor clinice utilizate cu acordul părţii care comunicase informaţiile respective) care îndeplinesc aceleaşi cerinţe ca şi primul solicitant.
Nu se autorizează introducerea pe piaţă a produselor care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezentul alineat.
(4)În plus, perioada de zece ani menţionată la alineatul (3) se prelungeşte la maximum 11 ani în cazul în care, în cursul primilor opt ani de la obţinerea autorizaţiei, titularul autorizaţiei obţine o autorizaţie pentru una sau mai multe noi indicaţii terapeutice în legătură cu care se consideră că aduc un beneficiu clinic semnificativ în comparaţie cu terapiile existente.
Art. 252: Protecţia datelor referitoare la produsele de protecţie a plantelor
(1)Fiecare parte recunoaşte un drept temporar al proprietarului unui raport de testare sau de studiu prezentat pentru prima oară în vederea obţinerii unei autorizaţii de introducere pe piaţă a unui produs de protecţie a plantelor. În această perioadă, raportul de testare sau de studiu nu este utilizat în beneficiul niciunei alte persoane care doreşte să obţină o autorizaţie de introducere pe piaţă a unui produs de protecţie a plantelor, cu excepţia cazului în care primul proprietar şi- a exprimat consimţământul explicit în acest sens. În prezenta subsecţiune, acest drept temporar este denumit în continuare "protecţia datelor".
(2)Raportul de testare sau de studiu menţionat la alineatul (1) îndeplineşte următoarele condiţii:
a)este necesar în scopul autorizării sau al modificării unei autorizaţii pentru a permite utilizarea pe alte culturi şi
b)este recunoscut ca fiind conform cu principiile de bună practică de laborator sau de bună practică experimentală.
(3)Perioada de protecţie a datelor este de cel puţin zece ani de la data primei autorizaţii eliberate de autoritatea competentă pe teritoriul părţii în cauză. În cazul produselor de protecţie a plantelor cu risc scăzut, perioada poate fi prelungită până la 13 ani.
(4)Perioadele menţionate la alineatul (3) se prelungesc cu trei luni pentru fiecare prelungire a autorizaţiei privind utilizări minore în cazul în care cererile de astfel de autorizaţii sunt depuse de titularul autorizaţiei după cel puţin cinci ani de la data primei autorizaţii eliberate de autoritatea competentă. În nicio circumstanţă, durata totală de protecţie a datelor nu poate depăşi 13 ani. În cazul produselor de protecţie a plantelor cu risc scăzut, durata totală de protecţie a datelor nu poate depăşi în nicio circumstanţă 15 ani.
Termenul "utilizare minoră" înseamnă utilizarea, pe teritoriul unei părţi, a unui produs de protecţie a plantelor pe plante sau produse vegetale care nu sunt cultivate la scară mare în partea respectivă sau sunt cultivate la scară mare pentru a răspunde unei necesităţi excepţionale în materie de protecţie a plantelor.
(5)Un test sau un studiu este protejat, de asemenea, dacă este necesar pentru reînnoirea sau revizuirea unei autorizaţii. În aceste cazuri, perioada de protecţie a datelor este de 30 de luni.
(6)Fiecare parte adoptă măsuri care să oblige solicitantul şi titularii de autorizaţii anterioare stabiliţi pe teritoriile lor să facă schimb de informaţii proprietare, astfel încât să se evite repetarea testelor pe animale vertebrate.
SUBSECŢIUNEA VII:Soiuri de plante
Art. 253: Soiuri de plante
(1)Fiecare parte protejează drepturile de proprietate asupra soiurilor de plante, în conformitate cu Convenţia internaţională pentru protecţia noilor soiuri de plante (UPOV), inclusiv excepţiile de la dreptul amelioratorului prevăzute la articolul 15 din convenţia menţionată, şi cooperează pentru a promova şi a asigura respectarea acestor drepturi.
(2)Pentru Republica Armenia, prezentul articol se aplică în termen de cel mult trei ani de la intrarea în vigoare a prezentului acord.