Art. 335. - Art. 335: Regulamentul de procedură şi codul de conduită - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 335: Regulamentul de procedură şi codul de conduită
(1)Procedurile de soluţionare a litigiilor prevăzute în prezentul capitol sunt reglementate de prezentul capitol, de regulamentul de procedură şi de codul de conduită.
(2)În cadrul primei sale reuniuni, Comitetul de parteneriat adoptă printr-o decizie regulamentul de procedură şi codul de conduită şi poate decide modificarea acestora.
(3)Orice audiere efectuată de comisia de arbitraj este deschisă publicului, cu excepţia cazului în care regulamentul de procedură prevede altfel.