Art. 342. - Art. 342: Sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte

Acte UE

Jurnalul Oficial 23L

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 342: Sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
(1)Procedura prevăzută la alineatul (2) se aplică litigiilor care ridică o problemă de interpretare a dispoziţiilor privind armonizarea de la articolele 169, 180, 189 şi 192.
(2)În cazul în care un litigiu menţionat la alineatul (1) ridică o problemă de interpretare a unei dispoziţii a dreptului Uniunii Europene, comisia de arbitraj solicită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să se pronunţe cu privire la problema respectivă, cu condiţia ca acest lucru să fie necesar pentru decizia comisiei de arbitraj. În astfel de cazuri, termenele care se aplică hotărârilor comisiei de arbitraj se suspendă până când se pronunţă Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru comisia de arbitraj.