Art. 144. - Art. 144: Tratamentul naţional şi clauza naţiunii celei mai favorizate - Acord din 24-nov-2017 DE PARTENERIAT CUPRINZĂTOR ŞI CONSOLIDAT între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Armenia, pe de altă parte
Acte UE
Jurnalul Oficial 23L
În vigoare Versiune de la: 18 Octombrie 2024
Art. 144: Tratamentul naţional şi clauza naţiunii celei mai favorizate
(1)Ţinând seama de rezervele menţionate în anexa VIII-E, Republica Armenia acordă, la intrarea în vigoare a prezentului acord:
a)în ceea ce priveşte stabilirea unor filiale, sucursale şi reprezentanţe ale persoanelor fizice sau juridice din Uniunea Europeană, un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel acordat propriilor sale persoane juridice, sucursale şi reprezentanţe sau persoanelor juridice, sucursalelor şi reprezentanţelor oricărei ţări terţe, în funcţie de tratamentul cel mai favorabil, şi
b)în ceea ce priveşte activitatea filialelor, a sucursalelor şi a reprezentanţelor persoanelor fizice sau juridice din Uniunea Europeană în Republica Armenia, odată ce acestea au fost stabilite, un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel acordat propriilor sale persoane juridice, sucursale şi reprezentanţe sau persoanelor juridice, sucursalelor şi reprezentanţelor persoanelor juridice ale oricărei ţări terţe, în funcţie de tratamentul cel mai favorabil (4).
(4)Această obligaţie nu se aplică şi dispoziţiilor privind protecţia investiţiilor, care nu sunt reglementate de prezenta secţiune, şi nici dispoziţiilor referitoare la procedurile de soluţionare a litigiilor dintre investitori şi stat, prevăzute în alte acorduri.
(2)Ţinând seama de rezervele menţionate în anexa VIII-A, Uniunea Europeană acordă, la intrarea în vigoare a prezentului acord:
a)în ceea ce priveşte stabilirea unor filiale, sucursale şi reprezentanţe ale persoanelor fizice sau juridice din Republica Armenia, un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel acordat de Uniunea Europeană propriilor sale persoane juridice, sucursale şi reprezentanţe sau persoanelor juridice, sucursalelor şi reprezentanţelor oricărei ţări terţe, în funcţie de tratamentul cel mai favorabil, şi
b)în ceea ce priveşte activitatea filialelor, sucursalelor şi reprezentanţelor persoanelor fizice sau juridice din Republica Armenia în Uniunea Europeană, odată ce acestea au fost stabilite, un tratament care nu este mai puţin favorabil decât cel acordat propriilor persoane juridice, sucursale şi reprezentanţe sau persoanelor juridice, sucursalelor şi reprezentanţelor persoanelor juridice ale oricărei ţări terţe, în funcţie de tratamentul cel mai favorabil (1).
(1)Această obligaţie nu se aplică şi dispoziţiilor privind protecţia investiţiilor, care nu sunt reglementate de prezenta secţiune, şi nici dispoziţiilor referitoare la procedurile de soluţionare a litigiilor dintre investitori şi stat, prevăzute în alte acorduri.
(3)Ţinând seama de rezervele menţionate în anexele VIII-A şi VIII-E, părţile nu adoptă măsuri noi care introduc o discriminare în ceea ce priveşte stabilirea pe teritoriul lor a persoanelor juridice ale celeilalte părţi sau în ceea ce priveşte activitatea respectivelor persoane juridice, odată ce acestea au fost stabilite, în comparaţie cu propriile lor persoane juridice.