Directiva 849/20-mai-2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei

Acte UE

Jurnalul Oficial 141L

În vigoare

Versiune de la: 30 Decembrie 2024

Dată act: 20-mai-2015

Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European

(1)Fluxurile de bani iliciţi pot deteriora integritatea, stabilitatea şi reputaţia sectorului financiar şi pot ameninţa piaţa internă a Uniunii, precum şi dezvoltarea internaţională. Spălarea de bani, finanţarea terorismului şi criminalitatea organizată rămân probleme semnificative care ar trebui abordate la nivelul Uniunii. Pe lângă o mai mare dezvoltare a abordării bazate pe dreptul penal la nivelul Uniunii, prevenirea ţintită şi proporţionată a utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului este indispensabilă şi poate aduce rezultate complementare.

(2)Soliditatea, integritatea şi stabilitatea instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare şi încrederea în sistemul financiar în ansamblu ar putea fi puse grav în pericol de eforturile infractorilor şi ale complicilor acestora fie de a disimula originea produselor infracţiunii, fie de a canaliza fonduri legale sau ilegale în scopuri teroriste. Cei care spală bani şi cei care finanţează terorismul ar putea încerca să profite, pentru a-şi facilita activităţile infracţionale, de libera circulaţie a capitalurilor şi de libertatea de a presta servicii financiare pe care le implică spaţiul financiar integrat al Uniunii. În consecinţă, sunt necesare anumite măsuri de coordonare la nivelul Uniunii. În acelaşi timp, obiectivele de protecţie a societăţii împotriva criminalităţii şi de protecţie a stabilităţii şi integrităţii sistemului financiar al Uniunii ar trebui puse în balanţă cu necesitatea de a crea un mediu de reglementare care să permită societăţilor să îşi dezvolte propriile afaceri fără cheltuieli disproporţionate legate de conformitate.

(3)Prezenta directivă este a patra directivă care abordează ameninţarea reprezentată de spălarea banilor. Directiva 91/308/CEE a Consiliului (⁴) a definit spălarea banilor în funcţie de infracţiunile legate de droguri şi a impus obligaţii exclusiv asupra sectorului financiar. Directiva 2001/97/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹) a extins domeniul de aplicare al Directivei 91/308/CEE atât în ceea ce priveşte infracţiunile cât şi în ceea ce priveşte gama de profesii şi activităţi vizate. În iunie 2003, Grupul de Acţiune Financiară Internaţională (GAFI) a revizuit recomandările sale pentru a include şi finanţarea terorismului şi a formulat cerinţe mai detaliate în ceea ce priveşte identificarea şi verificarea clientelei, situaţiile în care un risc mărit de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului poate justifica măsuri sporite şi, de asemenea, situaţiile în care un risc redus poate justifica controale mai puţin riguroase. Respectivele modificări s-au reflectat în Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (²) şi în Directiva 2006/70/CE a Comisiei (³).

(4)Spălarea banilor şi finanţarea terorismului se produc deseori în context internaţional. Măsurile adoptate numai la nivel naţional sau chiar la nivelul Uniunii, fără coordonarea şi cooperarea internaţională, ar avea efecte foarte limitate. Prin urmare, măsurile adoptate de Uniune în domeniul respectiv ar trebui să fie compatibile cu alte acţiuni întreprinse în forurile internaţionale şi cel puţin la fel de stricte ca acestea. Acţiunea Uniunii ar trebui să ţină seama în continuare în mod special de recomandările GAFI şi de instrumentele altor organisme internaţionale active în lupta împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului. Cu scopul de a consolida eficacitatea luptei împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului, actele legislative relevante ale Uniunii ar trebui, după caz, să fie aliniate cu standardele internaţionale în materie de combatere a spălării de bani şi a finanţării terorismului şi proliferării adoptate de GAFI în februarie 2012 (denumite în continuare "recomandările GAFI revizuite").

(6)Utilizarea plăţilor mari în numerar este extrem de vulnerabilă la fenomenul spălării banilor şi al finanţării terorismului. În scopul de a spori vigilenţa şi de a atenua riscurile generate de plăţile în numerar, persoanele care comercializează bunuri ar trebui să facă obiectul prezentei directive în măsura în care efectuează sau primesc plăţi în numerar în valoare de cel puţin 10 000 EUR. Statele membre ar trebui să fie în măsură să adopte praguri inferioare, limitări generale suplimentare ale utilizării numerarului şi alte dispoziţii mai stricte.

(7)Utilizarea monedei electronice este considerată din ce în ce mai mult un substitut pentru conturile bancare care, în plus faţă de măsurile prevăzute de Directiva 2009/110/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁴), justifică supunerea respectivelor instrumente obligaţiilor de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului. Cu toate acestea, în anumite circumstanţe cu risc scăzut dovedit şi în condiţii stricte de diminuare a riscului, ar trebui să se permită statelor membre să excepteze moneda electronică de la anumite măsuri de precauţie privind clientela, cum ar fi identificarea şi verificarea clientului şi a beneficiarului real, dar nu şi de la monitorizarea tranzacţiilor sau a relaţiei de afaceri. Condiţiile de diminuare a riscului ar trebui să includă cerinţa ca moneda electronică exceptată să fie utilizată exclusiv pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii şi ca suma depozitată electronic să fie suficient de redusă pentru a împiedica eludarea normelor privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului. O astfel de exceptare nu ar trebui să aducă atingere puterii de apreciere acordate statelor membre de a permite entităţilor obligate să aplice măsuri de precauţie simplificată privind clientela altor tipuri de monedă electronică ce prezintă riscuri reduse, în conformitate cu articolul 15.

(9)Membrii profesiilor juridice independente, astfel cum sunt definiţi de statele membre, ar trebui să se supună prezentei directive atunci când participă la tranzacţii financiare sau la tranzacţii între societăţi comerciale, inclusiv prin furnizarea de consultanţă fiscală, întrucât aceasta prezintă riscul cel mai ridicat ca serviciile respectivilor membri ai profesiilor juridice liberale să fie folosite în mod abuziv, în scopul spălării produselor activităţii infracţionale sau în scopul finanţării terorismului. Cu toate acestea, ar trebui să existe scutiri de la orice obligaţie de raportare a informaţiilor obţinute fie înainte de o procedură judiciară, în timpul acesteia sau după aceasta, fie în cursul evaluării situaţiei juridice a unui client. Prin urmare, consilierea juridică ar trebui în continuare să facă obiectul obligaţiei de păstrare a secretului profesional, cu excepţia cazurilor în care juristul participă la spălarea banilor sau la finanţarea terorismului, consilierea juridică este furnizată în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului sau juristul ştie că un client doreşte consiliere juridică în scopul spălării banilor sau al finanţării terorismului.

(10)Serviciile direct comparabile ar trebui tratate în acelaşi mod, atunci când sunt prestate de oricare dintre membrii profesiilor care fac obiectul prezentei directive. Pentru a asigura respectarea drepturilor prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare "carta"), în cazul auditorilor, al experţilor contabili externi şi al consilierilor fiscali care, în unele state membre, pot apăra sau reprezenta un client în contextul unei proceduri judiciare sau pot evalua situaţia juridică a unui client, informaţiile pe care le obţin în exercitarea acestor funcţii nu ar trebui să se supună obligaţiilor de raportare prevăzute în prezenta directivă.

(11)Este important să se evidenţieze în mod expres faptul că "infracţiunile fiscale" legate de impozitele directe şi indirecte sunt incluse în definiţia amplă a "activităţii infracţionale" cuprinsă în prezenta directivă, în conformitate cu recomandările revizuite ale GAFI. Întrucât fiecare stat membru poate desemna diferite infracţiuni fiscale ca fiind "activităţi infracţionale", sancţionabile prin sancţiunile prevăzute în articolul 3 punctul 4 litera (f) din prezenta directivă, definiţiile din dreptul intern ale infracţiunilor fiscale pot diferi. Deşi nu se urmăreşte nicio armonizare a definiţiilor infracţiunilor fiscale în dreptul intern al statelor membre, statele membre ar trebui să permită într-o măsură cât mai mare, în conformitate cu dreptul lor intern, schimbul de informaţii sau acordarea de asistenţă între unităţile de informaţii financiare ale UE.

(12)Este necesar să se identifice orice persoană fizică ce îşi exercită dreptul de proprietate sau de control asupra unei entităţi juridice. Pentru a asigura o transparenţă reală, statele membre ar trebui să se asigure că este acoperită o gamă cât mai largă posibil de entităţi juridice înregistrate sau constituite prin orice alt mecanism pe teritoriul lor. Deşi identificarea unei anumite participaţii procentuale sau participaţii în capitalurile proprii nu conduce în mod automat la identificarea beneficiarului real, aceasta ar trebui să reprezinte unul dintre factorii probatorii care să fie luaţi în considerare. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să poată decide că un procent mai mic poate constitui o indicaţie a dreptului de proprietate sau de control.

(13)Identificarea şi verificarea beneficiarilor reali ar trebui extinsă, acolo unde este cazul, la entităţile juridice care deţin alte entităţi juridice, iar entităţile obligate ar trebui să identifice persoana fizică (persoanele fizice) care exercită în ultimă instanţă, prin dreptul său (lor) de proprietate sau prin alte mijloace, controlul asupra entităţii juridice care este client. Controlul prin alte mijloace poate include, printre altele, criteriile de control utilizate în scopul pregătirii situaţiilor financiare consolidate, cum ar fi prin intermediul acordului acţionarilor, exercitarea unei influenţe dominante sau competenţa de a numi conducerea de rang superior. Pot exista cazuri în care nu poate fi identificată nicio persoană fizică ce deţine, în ultimă instanţă, o entitate juridică sau exercită controlul asupra acesteia. În astfel de cazuri excepţionale, entităţile obligate, după ce au epuizat toate celelalte mijloace de identificare şi cu condiţia să nu existe motive de suspiciune, pot considera conducerea de rang superior ca fiind beneficiarul real.

(14)Deţinerea unor informaţii corecte şi actualizate privind beneficiarul real este un factor-cheie în depistarea infractorilor care, altfel, şi-ar putea ascunde identitatea în spatele unei structuri de societate. Prin urmare, statele membre ar trebui să se asigure că entităţile înregistrate pe teritoriul lor în conformitate cu dreptul intern aplicabil obţin şi deţin informaţii adecvate, corecte şi actuale cu privire la beneficiarul lor real, pe lângă informaţiile de bază, cum ar fi denumirea şi adresa societăţii şi dovada înregistrării şi proprietarul legal. În vederea consolidării transparenţei, pentru combaterea utilizării abuzive a entităţilor juridice, statele membre ar trebui să se asigure că informaţiile cu privire la beneficiarii reali sunt stocate într-un registru central situat în afara societăţii, în deplină conformitate cu dreptul Uniunii. Statele membre pot utiliza în acest scop o bază de date centrală care colectează informaţii privind beneficiarii reali, sau registrul comerţului sau orice alt registru central. Statele membre pot decide ca entităţile obligate să fie responsabile pentru completarea registrului. Statele membre ar trebui să se asigure că informaţiile respective sunt puse la dispoziţia autorităţilor competente şi a unităţilor de informaţii financiare în toate cazurile şi sunt furnizate entităţilor obligate atunci când acestea din urmă iau măsuri de precauţie privind clientela. Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că altor persoane care pot demonstra un interes legitim în ceea ce priveşte spălarea banilor, finanţarea terorismului şi infracţiunile premergătoare conexe, cum ar fi corupţia, infracţiunile fiscale şi frauda, li se acordă acces la informaţii privind beneficiarii reali, în conformitate cu normele privind protecţia datelor. Persoanele care pot demonstra un interes legitim ar trebui să aibă acces la informaţii privind natura şi amploarea interesului generator de beneficii deţinut constând în ponderea sa aproximativă.

(17)Pentru a asigura condiţii de concurenţă echitabile între diferitele tipuri de forme juridice, fiduciarii ar trebui, de asemenea, să aibă obligaţia de a obţine, de a deţine şi de a furniza informaţii privind beneficiarul real entităţilor obligate care iau măsuri de precauţie privind clientela, precum şi de a comunica aceste informaţii unui registru central sau unei baze de date centrale şi, totodată, ar trebui să divulge entităţilor obligate statutul pe care îl au. Entităţile juridice precum fundaţiile şi construcţiile juridice asemănătoare fiduciilor ar trebui să facă obiectul unor cerinţe echivalente.

(21)Utilizarea serviciilor din domeniul jocurilor de noroc pentru a spăla produsele activităţii infracţionale constituie un motiv de preocupare. În scopul de a atenua riscurile legate de serviciile de jocuri de noroc, prezenta directivă ar trebui să prevadă, pentru furnizorii de servicii de jocuri de noroc care prezintă riscuri mărite, obligaţia de a aplica măsuri de precauţie privind clientela în cazul tranzacţiilor individuale de cel puţin 2 000 EUR. Statele membre ar trebui să se asigure că entităţile obligate aplică acest prag câştigurilor sau mizelor, inclusiv cumpărării sau schimbului de jetoane, sau ambelor. Furnizorii de servicii de jocuri de noroc cu sediu fizic, precum cazinourile şi sălile de jocuri de noroc, ar trebui să se asigure că se poate face legătura între măsurile de precauţie privind clientela, în cazul în care se aplică la punctul de intrare în sediu, şi tranzacţiile efectuate de client în sediul respectiv. Cu toate acestea, în situaţii cu risc scăzut dovedit, ar trebui să se permită statelor membre să excepteze anumite servicii de jocuri de noroc de la unele sau de la toate cerinţele stabilite prin prezenta directivă. Utilizarea unei exceptări de către un stat membru ar trebui să fie luată în considerare numai în condiţii strict limitate şi justificate şi în cazul în care riscul de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului este scăzut. Astfel de exceptări ar trebui să facă obiectul unei evaluări specifice a riscurilor care să ţină seama, de asemenea, de gradul de vulnerabilitate al tranzacţiilor aplicabile. Comisiei ar trebui să i se notifice aceste scutiri. În evaluarea riscurilor, statele membre ar trebui să indice modul în care au ţinut seama de eventualele constatări relevante din rapoartele elaborate de Comisie în cadrul evaluării riscului efectuate la nivel supranaţional.

(22)Riscul de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului nu este acelaşi în toate cazurile. În consecinţă, ar trebui utilizată o abordare holistică bazată pe risc. Abordarea bazată pe risc nu este o opţiune în mod nejustificat de permisivă pentru statele membre şi entităţile obligate. Aceasta implică utilizarea unui proces de luare a deciziilor bazat pe dovezi pentru a combate mai eficient riscurile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului cu care se confruntă Uniunea şi entităţile care funcţionează în cadrul acesteia.

(23)Abordarea bazată pe risc are ca punct de plecare necesitatea ca statele membre şi Uniunea să identifice, să înţeleagă şi să atenueze riscurile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului cu care se confruntă. Importanţa unei abordări supranaţionale cu privire la identificarea riscurilor a fost recunoscută la nivel internaţional, astfel că autorităţile europene de supraveghere Autoritatea Bancară Europeană (ABE), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹), Autoritatea Europeană de Asigurări şi Pensii Ocupaţionale (EIOPA), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (²), precum şi Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹), ar trebui să fie însărcinate cu emiterea unui aviz, prin intermediul comitetului mixt al acestora, privind riscurile care afectează sectorul financiar al Uniunii.

(24)Comisia are competenţele necesare pentru a analiza ameninţările transfrontaliere specifice, care ar putea afecta piaţa internă şi care nu pot fi identificate şi combătute în mod eficient de statele membre în mod individual. Prin urmare, ar trebui să i se încredinţeze responsabilitatea de a coordona evaluarea riscurilor legate de activităţile transfrontaliere. Implicarea experţilor relevanţi, cum ar fi Grupul de experţi privind spălarea banilor şi finanţarea terorismului, reprezentanţii unităţilor de informaţii financiare şi, după caz, ai altor organisme de la nivelul Uniunii, este esenţială pentru eficacitatea acestui proces. Evaluările riscurilor şi experienţele de la nivel naţional sunt, de asemenea, o sursă importantă de informaţii pentru acest proces. Astfel de evaluări a riscurilor transfrontaliere de către Comisie nu ar trebui să implice prelucrarea de date cu caracter personal. În orice caz, datele ar trebui să fie complet anonimizate. Autorităţile naţionale de supraveghere a protecţiei datelor şi cea a Uniunii ar trebui să fie implicate doar în cazul în care evaluarea riscurilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului are un impact asupra vieţii private şi protecţiei datelor persoanelor.

(28)Pentru a proteja funcţionarea corespunzătoare a sistemului financiar al Uniunii şi a pieţei interne împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să fie delegată Comisiei în scopul de a identifica jurisdicţiile din ţări terţe care au deficienţe strategice în regimurile lor naţionale privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului (denumite în continuare "ţări terţe cu grad înalt de risc"). Natura schimbătoare a ameninţărilor reprezentate de spălarea banilor şi finanţarea terorismului, favorizată de evoluţia constantă a tehnologiei şi a mijloacelor aflate la dispoziţia infractorilor, necesită adaptări rapide şi permanente ale cadrului juridic referitor la ţările terţe cu grad înalt de risc, în scopul de a adresa în mod eficient riscurile existente şi de a preveni apariţia unora noi. Comisia ar trebui să ţină seama de informaţiile furnizate de organizaţii internaţionale şi de organisme de standardizare în domeniul combaterii spălării banilor şi a finanţării terorismului, cum ar fi declaraţii publice ale GAFI, rapoarte de evaluare reciprocă, rapoarte de evaluare detaliate sau rapoarte de monitorizare publicate, precum şi să adapteze evaluările sale în funcţie de schimbările prezentate în acestea, după caz.

(29)Statele membre ar trebui să prevadă cel puţin măsuri de precauţie sporită privind clientela, care să fie aplicate de entităţile obligate în relaţiile lor cu persoanele fizice sau entităţile juridice stabilite în ţări terţe cu grad înalt de risc identificate de Comisie. Recurgerea la terţi stabiliţi în astfel de ţări terţe cu grad înalt de risc ar trebui interzisă. Ţările care nu sunt incluse în listă nu ar trebui considerate în mod automat ca având sisteme eficace de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, iar persoanele fizice sau entităţile juridice stabilite în astfel de ţări ar trebui evaluate în funcţie de riscul asociat.

(32)Acest lucru este valabil, în special, în cazul relaţiilor cu persoane fizice care deţin sau au deţinut funcţii publice importante în Uniune şi la nivel internaţional, şi în special persoane din ţări în care corupţia este larg răspândită. Astfel de relaţii pot expune sectorul financiar în special la riscuri de reputaţie şi riscuri juridice semnificative. Efortul internaţional de combatere a corupţiei justifică, de asemenea, necesitatea de a acorda o atenţie deosebită acestor persoane şi de a aplica măsuri adecvate de precauţie sporită privind clientela în ceea ce priveşte persoanele care deţin sau au deţinut funcţii publice importante la nivel intern sau în străinătate şi în ceea ce priveşte persoanele de rang înalt din cadrul organizaţiilor internaţionale.

(34)Obţinerea aprobării conducerii de rang superior pentru stabilirea unor relaţii de afaceri nu presupune în toate cazurile obţinerea aprobării din partea consiliului de administraţie. O astfel de aprobare ar trebui să poată fi acordată de către o persoană care deţine cunoştinţe suficiente privind expunerea instituţiei la riscul de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului şi care ocupă o funcţie suficient de înaltă pentru a lua decizii cu efect asupra acestei expuneri.

(35)Pentru a evita repetarea procedurilor de identificare a clientelei, care conduce la întârzierea şi ineficienţa activităţilor, este oportun, sub rezerva unor garanţii adecvate, să se permită clienţilor a căror identificare s-a realizat în altă parte să fie prezentaţi entităţilor obligate. În cazul în care o entitate obligată apelează la un terţ, responsabilitatea finală pentru precauţia privind clientela îi revine în continuare entităţii obligate căreia i-a fost prezentat clientul. De asemenea, terţul sau persoana care a prezentat clientul ar trebui să rămână responsabilă pentru respectarea prezentei directive, inclusiv a cerinţei de a raporta tranzacţiile suspecte şi de a păstra evidenţele, în măsura în care relaţia sa cu clientul este reglementată de prezenta directivă.

(36)În cazul unei relaţii de reprezentare sau de externalizare pe bază contractuală între entităţi obligate şi persoane externe care nu sunt vizate de prezenta directivă, orice obligaţii privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului ale agenţilor sau furnizorilor de servicii de externalizare respectivi, ca parte a entităţilor obligate, pot decurge numai din contractul între părţi, şi nu din prezenta directivă. Prin urmare, responsabilitatea pentru respectarea prezentei directive ar trebui să revină în continuare în primul rând entităţii obligate.

(37)Toate statele membre au înfiinţat sau ar trebui să înfiinţeze unităţi de informaţii financiare autonome şi independente din punct de vedere operaţional, pentru a colecta şi a analiza informaţiile primite în scopul stabilirii legăturilor dintre tranzacţiile suspecte şi activităţile infracţionale subiacente, în vederea prevenirii şi a combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului. O unitate de informaţii financiare autonomă şi independentă din punct de vedere operaţional ar trebui să însemne că aceasta are autoritatea şi capacitatea de a-şi exercita funcţiile în mod liber, inclusiv de a lua decizia autonomă de a analiza, solicita şi comunica informaţii specifice. Tranzacţiile suspecte şi alte informaţii relevante pentru cazurile de spălare a banilor, infracţiunile principale asociate acestora şi finanţarea terorismului ar trebui raportate unităţii de informaţii financiare, care ar trebui să servească drept unitate centrală naţională de primire, analiză şi comunicare către autorităţile competente a rezultatelor analizelor lor. Toate tranzacţiile suspecte, inclusiv tentativele de tranzacţii, ar trebui raportate indiferent de valoarea lor. Informaţiile raportate pot include, de asemenea, informaţii bazate pe pragul stabilit.

(38)Prin derogare de la interdicţia generală de a efectua tranzacţii suspecte, entităţile obligate ar trebui să poată efectua tranzacţii suspecte înainte de a informa autorităţile competente, atunci când abţinerea de la executarea tranzacţiilor respective este imposibilă sau poate zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor unei operaţiuni suspecte de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului. Cu toate acestea, acest lucru nu ar trebui să aducă atingere obligaţiilor internaţionale acceptate de statele membre de a îngheţa fără întârziere fondurile şi alte active ale teroriştilor, ale organizaţiilor teroriste sau ale persoanelor care finanţează terorismul, în conformitate cu rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

(39)În cazul anumitor entităţi obligate, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a desemna un organism corespunzător de autoreglementare în calitate de autoritate care este informată în primă instanţă în locul unităţii de informaţii financiare. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, un sistem în care raportarea se face în primul rând către un organism de autoreglementare constituie o garanţie importantă pentru a menţine protecţia drepturilor fundamentale în ceea ce priveşte obligaţiile de raportare aplicabile avocaţilor. Statele membre ar trebui să furnizeze mijloacele şi modalitatea de păstrare a secretului profesional şi a confidenţialităţii şi de respectare a vieţii private.

(40)Atunci când un stat membru decide să desemneze un astfel de organism de autoreglementare, statul membru poate permite sau impune ca organismul respectiv să nu transmită unităţii de informaţii financiare informaţiile obţinute de la persoanele reprezentate de acel organism, în cazul în care informaţiile au fost primite de la unul dintre clienţii lor sau obţinute cu privire la acesta în cursul evaluării situaţiei juridice a clientului respectiv sau al îndeplinirii sarcinii de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau referitor la acestea, inclusiv de consiliere privind iniţierea sau evitarea procedurilor, atunci când informaţiile sunt primite sau obţinute înaintea procedurilor, în timpul acestora sau după acestea.

(41)Au existat cazuri de angajaţi care au raportat suspiciuni de spălare a banilor şi care au fost supuşi ameninţărilor sau acţiunilor ostile. Deşi prezenta directivă nu poate interveni în procedurile judiciare ale statelor membre, acest aspect este crucial pentru a asigura eficacitatea sistemului de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului. Statele membre ar trebui să fie conştiente de această problemă şi ar trebui să facă tot ce le stă în putinţă pentru a proteja persoanele, inclusiv angajaţii şi reprezentanţii entităţii obligate împotriva unor astfel de ameninţări sau acţiuni ostile şi a furniza, în conformitate cu dreptul intern, o protecţie adecvată acestor persoane, în special în ceea ce priveşte dreptul acestora la protecţia datelor lor cu caracter personal şi drepturile lor la o protecţie jurisdicţională efectivă şi reprezentare efectivă.

(42)Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹), astfel cum a fost transpusă în dreptul intern, se aplică prelucrării datelor cu caracter personal în sensul prezentei directive. Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (²) se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele Uniunii în sensul prezentei directive. Combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului este recunoscută ca o raţiune importantă de interes public de către toate statele membre. Prezenta directivă nu aduce atingere protecţiei datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, inclusiv Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (³), astfel cum a fost pusă în aplicare în dreptul intern.

(43)Este esenţial ca alinierea prezentei directive la recomandările GAFI revizuite să se desfăşoare cu respectarea deplină a dreptului Uniunii, în special în ceea ce priveşte dreptul Uniunii în materie de protecţie a datelor şi protecţia drepturilor fundamentale consacrate în cartă. Anumite aspecte ale punerii în aplicare a prezentei directive presupun colectarea, analizarea, stocarea şi schimbul de date. O astfel de prelucrare a datelor cu caracter personal ar trebui permisă cu deplina respectare a drepturilor fundamentale şi numai în scopurile prevăzute în prezenta directivă, precum şi pentru activităţile cerute în temeiul prezentei directive, cum ar fi aplicarea măsurilor de precauţie privind clientela, monitorizarea permanentă, investigarea şi raportarea tranzacţiilor neobişnuite şi suspecte, identificarea beneficiarului real al unei persoane juridice sau al unei construcţii juridice, identificarea unei persoane expuse politic, precum şi schimbul de informaţii de către autorităţile competente şi de către instituţiile de credit şi financiare şi alte entităţi obligate. Colectarea şi prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal de către entităţile obligate ar trebui limitate la ceea ce este necesar pentru respectarea cerinţelor prezentei directive, iar datele cu caracter personal nu ar trebui să facă obiectul unor prelucrări ulterioare într-un mod incompatibil cu scopurile respective. În mod special, ar trebui ca prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal în scopuri comerciale să fie strict interzisă.

(44)Recomandările GAFI revizuite demonstrează că, pentru a fi în măsură să coopereze pe deplin şi să dea un răspuns rapid solicitărilor de informaţii din partea autorităţilor competente în scopul prevenirii, al depistării sau al investigării activităţilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, entităţile obligate ar trebui să păstreze, timp de cel puţin cinci ani, informaţiile necesare obţinute prin măsuri de precauţie privind clientela, precum şi înregistrările privind tranzacţiile. Pentru a evita abordări diferite şi pentru a îndeplini cerinţele în materie de protecţie a datelor cu caracter personal şi de securitate juridică, perioada de păstrare ar trebui să fie fixată la cinci ani de la încetarea unei relaţii de afaceri sau a unei tranzacţii ocazionale. Cu toate acestea, dacă este necesar pentru prevenirea, depistarea sau investigarea activităţilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului şi după efectuarea unei evaluări a necesităţii şi a proporţionalităţii, statele membre ar trebui să poată permite sau impune păstrarea în continuare a datelor, fără a se depăşi o perioadă suplimentară de cinci ani şi fără a aduce atingere dispoziţiilor din dreptul penal intern privind mijlocele de probă aplicabile anchetelor penale şi procedurilor judiciare în curs. Statele membre ar trebui să ceară instituirea unor garanţii specifice pentru a asigura securitatea datelor şi ar trebui să determine care persoane sau categorii de persoane sau autorităţi ar trebui să aibă acces exclusiv la datele păstrate.

(45)În scopul de a asigura administrarea eficientă şi corespunzătoare a justiţiei în cursul perioadei de transpunere a prezentei directive în ordinile juridice naţionale ale statelor membre, precum şi pentru a permite buna sa interacţiune cu dreptul procedural intern, informaţiile şi documentele relevante pentru procedurile judiciare în curs în scopul prevenirii, al depistării şi al investigării unor cazuri presupuse de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, care sunt în curs de examinare în statele membre la data intrării în vigoare a prezentei directive, ar trebui să fie păstrate pentru o perioadă de cinci ani de la acea dată, iar această perioadă ar trebui să poată fi prelungită cu încă cinci ani.

(46)Dreptul de acces la date al persoanelor vizate este aplicabil în cazul datelor cu caracter personal prelucrate în sensul prezentei directive. Cu toate acestea, accesarea de către persoanele vizate a oricăror informaţii legate de un raport privind tranzacţii suspecte ar afecta considerabil eficacitatea luptei împotriva spălării banilor şi a finanţării terorismului. Prin urmare, ar putea fi justificate exceptări şi restricţionări ale acestui drept în conformitate cu articolul 13 din Directiva 95/46/CE şi, acolo unde este cazul, articolul 20 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Persoana vizată are dreptul de a solicita ca o autoritate de supraveghere menţionată la articolul 28 din Directiva 95/46/CE sau, după caz, Autoritatea Europeană pentru Protecţia Datelor să verifice legalitatea prelucrării datelor, precum şi dreptul la o cale de atac judiciară menţionată la articolul 22 din directiva respectivă. Autoritatea de supraveghere menţionată la articolul 28 din Directiva 95/46/CE poate, de asemenea, să acţioneze din oficiu. Fără a aduce atingere restricţiilor dreptului de acces, autoritatea de supraveghere ar trebui să poată informa persoana vizată că autoritatea de supraveghere a efectuat toate verificările necesare, precum şi cu privire la rezultat în ceea ce priveşte legalitatea prelucrării respective.

(47)În domeniul de aplicare a prezentei directive nu intră persoanele a căror activitate se limitează la transformarea documentelor pe suport de hârtie în date în format electronic şi care acţionează în temeiul unui contract încheiat cu o instituţie de credit sau o instituţie financiară şi nici persoanele fizice sau juridice care furnizează instituţiilor de credit sau instituţiilor financiare doar sisteme de mesagerie sau alte sisteme de sprijin pentru transmiterea de fonduri sau sisteme de compensare şi decontare.

(48)Spălarea banilor şi finanţarea terorismului sunt probleme internaţionale, iar efortul de combatere a acestora ar trebui să fie unul global. În cazul în care instituţiile de credit şi instituţiile financiare din cadrul Uniunii au sucursale şi filiale situate în ţări terţe în care cerinţele în acest domeniu sunt mai puţin stricte decât cele ale statului membru, pentru a evita aplicarea unor standarde foarte diferite în cadrul instituţiei sau grupului de instituţii, acestea ar trebui să aplice standardele Uniunii respectivelor sucursale şi filiale sau, în cazul în care aplicarea unor astfel de standarde este imposibilă, să notifice acest lucru autorităţilor competente din statul membru de origine.

(49)În cazul în care este posibil, entităţile obligate ar trebui să primească feedback referitor la utilitatea rapoartelor pe care le prezintă privind tranzacţii suspecte şi la acţiunile întreprinse pe baza acestor rapoarte. În acest scop şi pentru a putea revizui eficacitatea sistemelor lor de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, statele membre ar trebui să păstreze şi să îmbunătăţească statisticile relevante. Pentru a îmbunătăţi şi mai mult calitatea şi coerenţa datelor statistice colectate la nivelul Uniunii, Comisia ar trebui să urmărească situaţia la nivelul Uniunii în ceea ce priveşte lupta împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului şi să publice rezumate periodice.

(50)În cazul în care statele membre impun emitenţilor de monedă electronică şi furnizorilor de servicii de plată care sunt stabiliţi pe teritoriul lor sub alte forme decât sucursala şi al căror sediu social este situat într-un alt stat membru, să desemneze un punct de contact central pe teritoriul lor, statele membre ar trebui să poată impune ca un astfel de punct de contact central, acţionând în numele instituţiei care l-a desemnat, să asigure respectarea de către unităţile respective a normelor privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului. Statele membre ar trebui, de asemenea, să se asigure că această cerinţă este proporţională şi nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a atinge obiectivul de asigurare a conformităţii cu normele privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, inclusiv prin facilitarea supravegherii respective.

(51)În ceea ce priveşte casele de schimb valutar, casele de încasare a cecurilor de călătorie, furnizorii de servicii pentru fiducii sau societăţi sau furnizorii de servicii de jocuri de noroc, autorităţile competente ar trebui să se asigure că persoanele care conduc efectiv activitatea entităţilor respective şi beneficiarii reali ai acestor entităţi sunt persoane competente şi potrivite. Criteriile pentru a determina dacă o persoană este sau nu competentă şi potrivită ar trebui, ca o condiţie minimă, să reflecte necesitatea de a proteja entităţile respective împotriva utilizării lor abuzive de către directorii sau beneficiarii lor reali în scopuri infracţionale.

(52)În cazul în care o entitate obligată operează unităţi într-un alt stat membru, inclusiv prin intermediul unei reţele de agenţi, autoritatea competentă din statul membru de origine ar trebui să fie responsabilă de supravegherea aplicării de către entitatea obligată a politicilor şi procedurilor grupului referitoare la combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului. Acest lucru ar putea implica vizite in situ în unităţile situate într-un alt stat membru. Autoritatea competentă din statul membru de origine ar trebui să coopereze îndeaproape cu autoritatea competentă din statul membru gazdă şi ar trebui să o informeze pe aceasta cu privire la orice aspecte care ar putea afecta evaluarea de către cele două autorităţi a respectării de către unitatea în cauză a obligaţiilor impuse de ţara gazdă în ceea ce priveşte combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului.

(53)În cazul în care o entitate obligată operează unităţi într-un alt stat membru, inclusiv prin intermediul unei reţele de agenţi sau persoane care distribuie monedă electronică în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Directiva 2009/110/CE, autoritatea competentă din statul membru gazdă îşi păstrează responsabilitatea de a asigura respectarea de către unitatea în cauză a cerinţelor privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, inclusiv, după caz, prin efectuarea de inspecţii in situ, monitorizare ex situ şi adoptarea de măsuri adecvate şi proporţionale pentru a trata încălcările grave ale acestor cerinţe. Autoritatea competentă din statul membru gazdă ar trebui să coopereze îndeaproape cu autoritatea competentă din statul membru de origine şi să o informeze pe aceasta din urmă cu privire la orice aspecte care ar putea afecta evaluarea de către aceasta a aplicării de către entitatea obligată a politicilor şi procedurilor grupului referitoare la combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului. Pentru a elimina încălcările grave ale normelor privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului care necesită soluţii imediate, autoritatea competentă din statul membru gazdă ar trebui să poată să aplice măsuri corective temporare adecvate şi proporţionale, aplicabile în circumstanţe similare entităţilor obligate aflate în sfera sa de competenţă, în vederea remedierii deficienţelor grave respective, cu sprijinul sau în cooperare cu autoritatea competentă din statul membru de origine, dacă este cazul.

(54)Având în vedere caracterul transnaţional al spălării banilor şi al finanţării terorismului, coordonarea şi cooperarea între unităţile de informaţii financiare sunt extrem de importante. Pentru a îmbunătăţi această coordonare şi cooperare şi, în special, pentru a asigura faptul că rapoartele privind tranzacţiile suspecte ajung la unitatea de informaţii financiare din statul membru pentru care raportul ar avea cea mai mare utilitate, prezenta directivă prevede norme detaliate.

(55)Platforma unităţilor de informaţii financiare din UE, un grup informal alcătuit din reprezentanţi ai unităţilor de informaţii financiare din statele membre, activ din 2006, este utilizată pentru a facilita cooperarea între unităţile de informaţii financiare şi a face schimb de opinii cu privire la chestiuni legate de cooperare, cum ar fi cooperarea eficace între unităţile de informaţii financiare şi între acestea şi unităţile din ţările terţe, analiza comună a cazurilor transfrontaliere, precum şi tendinţele şi factorii relevanţi pentru evaluarea riscurilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, atât la nivel naţional, cât şi la nivel supranaţional.

(56)Pentru a face faţă caracterului transnaţional al spălării banilor şi al finanţării terorismului, este deosebit de important ca schimbul de informaţii între unităţile de informaţii financiare din cadrul Uniunii să fie îmbunătăţit. Statele membre ar trebui să încurajeze utilizarea de mijloace sigure pentru schimbul de informaţii, în special reţeaua informatică descentralizată FIU.net (denumită în continuare "FIU.net") sau succesoarea acesteia şi tehnicile oferite de FIU.net. Schimbul iniţial între unităţile de informaţii financiare de informaţii referitoare la spălarea banilor sau la finanţarea terorismului care sunt destinate unor scopuri analitice şi care nu sunt comunicate sau prelucrate suplimentar ar trebui să fie permis numai dacă nu ar fi contrar principiilor fundamentale ale dreptului intern. Schimburile de informaţii cu privire la cazurile identificate de către unităţile de informaţii financiare ca fiind suspecte de infracţiuni fiscale nu ar trebui să aducă atingere schimburilor de informaţii din domeniul fiscal în conformitate cu Directiva 2011/16/UE a Consiliului (¹) sau în conformitate cu standardele internaţionale privind schimbul de informaţii şi cooperarea administrativă în materie fiscală.

(57)Pentru a putea răspunde în mod complet şi rapid la cererile de informaţii din partea unităţilor de informaţii financiare, este nevoie ca entităţile obligate să instituie sisteme eficace care să le permită să aibă acces deplin şi în timp util, prin canale securizate şi confidenţiale, la informaţii privind relaţiile de afaceri pe care le au sau le-au avut cu anumite persoane. În conformitate cu dreptul Uniunii şi cu dreptul intern, statele membre ar putea, de exemplu, să ia în considerare posibilitatea de a instala sisteme de registre bancare sau sisteme electronice de extragere a datelor, care ar asigura accesul unităţilor de informaţii financiare la informaţiile privind conturile bancare, fără a aduce atingere autorizării judiciare, acolo unde este cazul. De asemenea, statele membre ar putea să ia în considerare posibilitatea de a institui mecanisme pentru asigurarea faptului că autorităţile competente instituie proceduri pentru a identifica activele fără notificarea prealabilă a proprietarului.

(58)Statele membre ar trebui să încurajeze autorităţile lor competente să pună la dispoziţie în mod rapid, constructiv şi eficace o gamă cât mai largă de posibilităţi de cooperare transfrontalieră în scopul prezentei directive, fără a aduce atingere niciunei norme sau proceduri aplicabile cooperării judiciare în materie penală. Statele membre ar trebui, în special, să se asigure că unităţile lor de informaţii financiare fac schimb de informaţii în mod liber, din proprie iniţiativă sau la cerere, cu unităţile de informaţii financiare din ţări terţe, cu respectarea dreptului Uniunii şi a principiilor privind schimbul de informaţii elaborate de Grupul Egmont al unităţilor de informaţii financiare.

(59)Importanţa combaterii spălării banilor şi a finanţării terorismului ar trebui să determine statele membre să prevadă în dreptul intern sancţiuni şi măsuri administrative eficace, proporţionale şi disuasive pentru nerespectarea dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive. În prezent, statele membre dispun de o gamă diversificată de măsuri şi sancţiuni administrative pentru încălcarea principalelor dispoziţii preventive. Această diversitate ar putea fi în detrimentul eforturilor depuse pentru combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, iar răspunsul Uniunii este în pericol de a fi fragmentat. Prin urmare, prezenta directivă ar trebui să includă o serie de măsuri şi sancţiuni administrative pe care statele membre să le aibă la dispoziţie cel puţin pentru încălcări grave, repetate sau sistematice ale cerinţelor referitoare la măsurile de precauţie privind clientela, păstrarea evidenţelor, raportarea tranzacţiilor suspecte şi controalele interne ale entităţilor obligate. Gama acestora ar trebui să fie suficient de largă pentru a permite statelor membre şi autorităţilor competente să ia în considerare diferenţele dintre entităţile obligate, în special dintre instituţiile de credit şi instituţiile financiare şi alte entităţi obligate, în ceea ce priveşte dimensiunea, caracteristicile şi natura activităţii acestora. În transpunerea prezentei directive, statele membre ar trebui să se asigure că impunerea de măsuri şi sancţiuni administrative în conformitate cu prezenta directivă şi de sancţiuni penale în conformitate cu dreptul intern nu încalcă principiul ne bis in idem.

(60)Pentru a evalua dacă persoanele care deţin o funcţie de conducere în entităţile obligate sau care le controlează pe acestea într-un alt mod sunt potrivite pentru rolul respectiv, orice schimb de informaţii privind condamnările penale ar trebui să se facă în conformitate cu Decizia-cadru 2009/315/JAI a Consiliului (¹) şi cu Decizia 2009/316/JAI a Consiliului (²), astfel cum au fost transpuse în dreptul intern, precum şi cu alte dispoziţii relevante din dreptul intern.

(64)Deoarece obiectivul prezentei directive, şi anume protecţia sistemului financiar prin mijloace de prevenire, depistare şi investigare a spălării banilor şi a finanţării terorismului, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dat fiind că măsurile individuale adoptate de statele membre pentru a-şi proteja sistemele financiare ar putea fi incompatibile cu funcţionarea pieţei interne, cu principiile statului de drept şi cu politica Uniunii, dar, având în vedere amploarea şi efectele acţiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului menţionat.

(67)Conform declaraţiei politice comune a statelor membre şi a Comisiei din 28 septembrie 2011 privind documentele explicative (³), statele membre s-au angajat ca, în cazuri justificate, notificările privind propriile măsuri de transpunere să fie însoţite de unul sau mai multe documente care să explice raportul dintre elementele unei directive şi părţile corespunzătoare ale instrumentelor naţionale de transpunere. În ceea ce priveşte prezenta directivă, legiuitorul consideră că este justificată transmiterea unor astfel de documente.

CAPITOLUL I:DISPOZIŢII GENERALE

SECŢIUNEA 1:Obiect, domeniu de aplicare şi definiţii

Art. 1

(3)În sensul prezentei directive, următoarele fapte, atunci când sunt comise cu intenţie, sunt considerate spălare a banilor:

Art. 2

(1)Prezenta directivă se aplică următoarelor entităţi obligate:

3.următoarele persoane fizice sau juridice, în exercitarea activităţilor lor profesionale:

b)notari şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, atunci când participă, în numele şi pe seama clientului, la orice tranzacţie financiară sau imobiliară, sau când acordă asistenţă pentru planificarea sau efectuarea tranzacţiilor pentru client referitoare la:

(2)Cu excepţia cazinourilor şi pe baza unei evaluări adecvate a riscurilor, statele membre pot decide să excepteze, total sau parţial, furnizorii anumitor servicii de jocuri de noroc de la dispoziţiile de drept intern de transpunere a prezentei directive, pe baza riscului scăzut dovedit reprezentat de natura şi, după caz, de amploarea operaţiunilor aferente acestor servicii.

(3)Statele membre pot decide ca persoanele care desfăşoară o activitate financiară în mod ocazional sau foarte limitat şi în cazul cărora există un risc scăzut de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului să nu intre în domeniul de aplicare al prezentei directive, cu condiţia îndeplinii tuturor criteriilor următoare:

f)activitatea financiară este prestată numai pentru clienţii activităţii principale a persoanelor respective şi nu este oferită publicului în general.

(5)În sensul alineatului (3) litera (b), statele membre aplică un prag maxim pe client şi pe tranzacţie unică, indiferent dacă tranzacţia este efectuată într-o singură operaţiune sau în mai multe operaţiuni care par a avea o legătură între ele. Pragul maxim respectiv se stabileşte la nivel naţional, în funcţie de tipul de activitate financiară. Pragul maxim trebuie să fie suficient de scăzut, pentru a se asigura faptul că tipurile de tranzacţii în cauză constituie o metodă dificil de aplicat şi ineficientă de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, şi nu depăşeşte 1 000 EUR.

Art. 3

1."instituţie de credit" înseamnă o instituţie de credit astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹), inclusiv sucursalele acesteia, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 17 din regulamentul respectiv, situată în Uniune, indiferent dacă sediul central este situat în Uniune sau într-o ţară terţă;

2."instituţie financiară" înseamnă:

(a)o întreprindere, alta decât o instituţie de credit, care efectuează una sau mai multe dintre activităţile enumerate la punctele 2-12, 14 şi 15 din anexa I la Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (²), inclusiv activităţile specifice caselor de schimb valutar;

(b)o întreprindere de asigurare astfel cum este definită la articolul 13 punctul 1 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (³), în măsura în care desfăşoară activităţi de asigurare de viaţă reglementate de directiva menţionată;

(c)o întreprindere de investiţii astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁴);

(e)un intermediar de asigurări astfel cum este definit la articolul 2 punctul 5 din Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (⁵) atunci când acţionează în legătură cu asigurările de viaţă şi alte servicii de investiţii conexe, cu excepţia intermediarilor de asigurări legaţi, astfel cum sunt menţionaţi la punctul 7 din articolul respectiv;

4."activitate infracţională" înseamnă orice fel de implicare infracţională în comiterea următoarelor infracţiuni grave:

(f)toate infracţiunile, inclusiv infracţiunile fiscale legate de impozitele directe şi impozitele indirecte astfel cum sunt definite în dreptul intern al statelor membre, care se pedepsesc cu privarea de libertate sau cu o măsură privativă de libertate cu durata maximă de peste un an sau, în statele membre al căror sistem juridic prevede un prag minim pentru infracţiuni, toate infracţiunile care se pedepsesc cu privarea de libertate sau cu o măsură privativă de libertate cu durata minimă de peste şase luni;

6."beneficiar real" înseamnă orice persoană (persoane) fizică (fizice) care deţin(e) sau controlează în ultimă instanţă clientul şi/sau persoana fizică (persoanele fizice) în numele căreia (cărora) se realizează o tranzacţie sau o activitate şi care includ(e) cel puţin:

(a)în cazul entităţilor corporative:

(i)persoana fizică (persoanele fizice) care deţin(e) sau controlează în ultimă instanţă o entitate juridică prin exercitarea directă sau indirectă a dreptului de proprietate asupra unui procent suficient din acţiuni ori din drepturile de vot ori prin participaţia în capitalurile proprii ale entităţii respective, inclusiv prin deţinerea de acţiuni la purtător, sau prin exercitarea controlului prin alte mijloace, alta decât o societate cotată pe o piaţă reglementată care face obiectul cerinţelor de divulgare a informaţiilor în conformitate cu dreptul Uniunii sau al unor standarde internaţionale echivalente care asigură transparenţa corespunzătoare a informaţiilor privind exercitarea dreptului de proprietate.

Deţinerea a 25 % plus unu acţiuni sau participaţia în capitalurile proprii ale unui client într-un procent de peste 25 % de către o persoană fizică este un indiciu al exercitării directe a dreptului de proprietate. Deţinerea a 25 % plus unu acţiuni sau participaţia în capitalurile proprii ale unui client într-un procent de peste 25 % de către o entitate corporativă, care se află sub controlul unei (unor) persoane fizice, sau de către mai multe entităţi corporative, care se află sub controlul aceleiaşi (aceloraşi) persoane fizice este un indiciu al exercitării indirecte a dreptului de proprietate. Aceasta se aplică fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a decide ca un procent mai mic să poată constitui un indiciul al proprietăţii sau al controlului. Controlul prin alte mijloace poate fi definit, printre altele, în conformitate cu criteriile din articolul 22 alineatele (1)-(5) din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (³);

(ii)în cazul în care, după epuizarea tuturor mijloacelor posibile şi cu condiţia să nu existe motive de suspiciune, nu se identifică nicio persoană în conformitate cu punctul (i) sau în cazul în care există orice îndoială că persoana identificată (persoanele identificate) este (sunt) beneficiarul real (beneficiarii reali), persoana fizică (persoanele fizice) care ocupă o funcţie (funcţii) de conducere de rang superior, entităţile obligate ţin evidenţa măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali în conformitate cu punctul (i) şi cu prezentul punct;

(b)în cazul fiduciilor - toate persoanele următoare:

7."furnizor de servicii pentru fiducii sau societăţi" înseamnă orice persoană care prestează unor terţi, cu titlu profesional, oricare dintre următoarele servicii:

8.«relaţie de corespondent» înseamnă:

9."persoană expusă politic" înseamnă o persoană fizică căreia i se încredinţează sau i s-au încredinţat funcţii publice importante şi include:

11."persoane cunoscute ca asociaţi apropiaţi" înseamnă:

18.«criptoactiv» înseamnă un criptoactiv în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului (¹), cu excepţia cazului în care se încadrează în categoriile enumerate la articolul 2 alineatele (2), (3) şi (4) din regulamentul respectiv sau se califică în alt mod drept fonduri;

19.«furnizor de servicii de criptoactive» înseamnă un furnizor de servicii de criptoactive în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 15 din Regulamentul (UE) 2023/1114, dacă furnizează unul sau mai multe servicii de criptoactive, în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 16 din regulamentul respectiv, cu excepţia oferirii de consultanţă cu privire la criptoactive, în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 16 litera (h) din regulamentul respectiv.

Art. 4

SECŢIUNEA 2:Evaluarea riscurilor

Art. 6

(2)Raportul menţionat la alineatul (1) ia în calcul cel puţin următoarele aspecte:

(3)Comisia pune raportul menţionat la alineatul (1) la dispoziţia statelor membre şi a entităţilor obligate pentru a le ajuta să identifice, să înţeleagă, să gestioneze şi să atenueze riscul de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, precum şi pentru a le permite altor părţi interesate, inclusiv legiuitorilor naţionali, Parlamentului European, Autorităţii europene de supraveghere (Autorităţii bancare europene) instituite prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*2)(ABE) şi reprezentanţilor unităţilor de informaţii financiare ale UE, să înţeleagă mai bine riscurile respective. Raportul respectiv devine public în cel mult şase luni după ce a fost pus la dispoziţia statelor membre, cu excepţia acelor elemente din raport care conţin informaţii clasificate.

(6)În realizarea evaluării menţionate la alineatul (1), Comisia organizează activitatea la nivelul Uniunii, ţine cont de avizul comun menţionat la alineatul (5) şi implică experţii în combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului din statele membre, reprezentanţii unităţilor de informaţii financiare şi alte organisme de la nivelul Uniunii, acolo unde este cazul. Comisia pune avizele comune la dispoziţia statelor membre şi a entităţilor obligate pentru a le ajuta să identifice, să gestioneze şi să atenueze riscul de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului.

Art. 7

(4)În ceea ce priveşte evaluarea riscului menţionat la alineatul (1), fiecare stat membru:

Art. 8

(4)Politicile, controalele şi procedurile menţionate la alineatul (3) cuprind:

SECŢIUNEA 3:Politica privind ţările terţe

Art. 9

(2)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 64 pentru a identifica ţările terţe cu grad înalt de risc, ţinând seama de deficienţele strategice legate în special de:

a)cadrul juridic şi instituţional al ţării terţe în materie de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, în special:

CAPITOLUL II:PRECAUŢIA PRIVIND CLIENTELA

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale

Art. 10

(1)Statele membre interzic instituţiilor lor de credit şi instituţiilor financiare deţinerea de conturi anonime, de carnete de economii anonime sau de casete de valori anonime. Statele membre impun în toate cazurile ca titularii şi beneficiarii conturilor anonime, ai carnetelor de economii anonime sau ai casetelor de valori anonime existente să fie supuşi măsurilor de precauţie privind clientela până la 10 ianuarie 2019 şi, în orice caz, înainte ca respectivele conturi, carnete de economii sau casete de valori să fie folosite în vreun fel.

Art. 11

(b)atunci când efectuează o tranzacţie ocazională:

Art. 12

(1)Prin derogare de la articolul 13 alineatul (1) primul paragraf literele (a), (b) şi (c) şi de la articolul 14, pe baza unei evaluări corespunzătoare a riscurilor care să demonstreze existenţa unui risc scăzut, statele membre pot permite entităţilor obligate să nu aplice anumite măsuri de precauţie privind clientela cu privire la moneda electronică în cazul în care sunt îndeplinite toate condiţiile următoare de atenuare a riscurilor:

(2)Statele membre se asigură că derogarea prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol nu este aplicabilă în cazul răscumpărării în numerar sau al retragerii în numerar a valorii monetare a monedei electronice în cazul în care suma răscumpărată depăşeşte 50 EUR sau în cazul tranzacţiilor de plată la distanţă, astfel cum sunt definite la articolul 4 punctul 6 din Directiva (UE) 2015/2366 a Parlamentului European şi a Consiliului (*), în cazul în care suma plătită depăşeşte 50 EUR pe operaţiune.

Art. 13

(1)Măsurile de precauţie privind clientela cuprind:

a)identificarea clientului şi verificarea identităţii clientului pe baza documentelor, a datelor sau a informaţiilor obţinute dintr-o sursă sigură şi independentă, inclusiv, dacă sunt disponibile, a mijloacelor de identificare electronică, a serviciilor de încredere relevante prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului (*) sau a oricărui alt proces de identificare sigur, la distanţă sau electronic, reglementat, recunoscut, aprobat sau acceptat de autorităţile naţionale relevante;

b)identificarea beneficiarului real şi adoptarea unor măsuri rezonabile pentru a verifica identitatea acestuia, astfel încât entitatea obligată să aibă certitudinea că ştie cine este beneficiarul real, inclusiv, în ceea ce priveşte persoanele juridice, fiduciile, societăţile, fundaţiile şi construcţiile juridice similare, adoptarea unor măsuri rezonabile pentru a înţelege structura de proprietate şi de control a clientului; În cazul în care beneficiarul real identificat ocupă o funcţie de conducere de rang superior, astfel cum se menţionează la articolul 3 alineatul (6) litera (a) punctul (ii), entităţile obligate iau toate măsurile rezonabile necesare pentru a verifica identitatea persoanei fizice care ocupă funcţia de conducere de rang superior şi ţin evidenţa măsurilor luate şi a eventualelor dificultăţi întâmpinate în timpul procesului de verificare.

d)realizarea unei monitorizări continue a relaţiei de afaceri, inclusiv examinarea tranzacţiilor încheiate pe toată durata relaţiei respective, pentru a asigura că tranzacţiile realizate sunt conforme cu informaţiile entităţii obligate referitoare la client, la profilul activităţii şi la profilul riscului, inclusiv, după caz, la sursa fondurilor, precum şi că documentele, datele sau informaţiile deţinute sunt actualizate.

(5)În cazul asigurărilor de viaţă sau al altor tipuri de asigurări legate de investiţii, statele membre se asigură că, în plus faţă de măsurile de precauţie privind clientela impuse în ceea ce priveşte clientul şi beneficiarul real, instituţiile de credit şi instituţiile financiare aplică următoarele măsuri de precauţie privind clientela în cazul beneficiarilor de poliţe de asigurare de viaţă şi de alte poliţe de asigurare legate de investiţii, de îndată ce beneficiarii sunt identificaţi sau desemnaţi:

b)în cazul beneficiarilor desemnaţi după caracteristici sau categorie ori prin alte mijloace, obţinerea unor informaţii suficiente privind beneficiarii respectivi, astfel încât instituţia de credit sau instituţia financiară să fie sigură că, la momentul plăţii, va fi în măsură să stabilească identitatea beneficiarului.

În cazurile menţionate la literele (a) şi (b) din primul paragraf, verificarea identităţii beneficiarilor are loc la momentul plăţii. În caz de atribuire, totală sau parţială, a unei asigurări de viaţă sau a unui alt tip de asigurare legată de investiţii către un terţ, instituţiile de credit şi instituţiile financiare care au cunoştinţă de atribuirea respectivă identifică beneficiarul real la momentul atribuirii către persoana fizică sau juridică sau către construcţia juridică care primeşte, pentru beneficiul propriu, valoarea poliţei cedate.

Art. 14

(1)Statele membre impun ca verificarea identităţii clientului şi a beneficiarului real să aibă loc înainte de stabilirea unei relaţii de afaceri sau de desfăşurarea tranzacţiei. Ori de câte ori încep o nouă relaţie de afaceri cu o entitate corporativă sau o altă entitate juridică, cu o fiducie sau cu o construcţie juridică cu o structură sau funcţii similare fiduciilor (denumită în continuare "construcţie juridică similară") care sunt supuse obligaţiei înregistrării informaţiilor privind beneficiarul real în temeiul articolelor 30 sau 31, entităţile obligate obţin o dovadă a înregistrării sau un extras din registru.

(2)Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot permite ca verificarea identităţii clientului şi a beneficiarului real să se realizeze în timpul constituirii unei relaţii de afaceri, în cazul în care acest lucru este necesar pentru a nu întrerupe practicile comerciale normale şi în cazul în care riscul de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului este redus. În astfel de situaţii, procedurile respective se realizează cât mai curând posibil după contactul iniţial.

(3)Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot permite deschiderea unui cont la o instituţie de credit sau o instituţie financiară, inclusiv conturi care permit tranzacţii cu valori mobiliare, cu condiţia să fie aplicate garanţii corespunzătoare care să asigure realizarea tranzacţiilor de către client sau în numele clientului numai după respectarea în totalitate a cerinţelor de precauţie privind clientela prevăzute la articolul 13 alineatul (1) primul paragraf literele (a) şi (b).

(4)Statele membre impun ca, în cazul în care nu este în măsură să respecte cerinţele de precauţie privind clientela stabilite la articolul 13 alineatul (1) primul paragraf literele (a), (b) sau (c), entitatea obligată să nu realizeze nicio tranzacţie printr-un cont bancar, să nu stabilească nicio relaţie de afaceri şi să nu realizeze nicio tranzacţie, precum şi să înceteze relaţia de afaceri şi să aibă în vedere transmiterea către unitatea de informaţii financiare a unui raport privind tranzacţii suspecte în legătură cu clientul, în conformitate cu articolul 33.

(5)Statele membre solicită ca entităţile obligate să aplice măsurile de precauţie privind clientela nu numai tuturor clienţilor noi, ci şi, atunci când este cazul, clienţilor existenţi, în funcţie de risc sau atunci când circumstanţele relevante privind clientul se schimbă sau în cazul în care entitatea obligată are în cursul anului calendaristic relevant datoria legală de a contacta clientul pentru a examina toate informaţiile relevante referitoare la beneficiarul (beneficiarii) real (reali), sau dacă entitatea obligată are această obligaţie în temeiul Directivei 2011/16/UE a Consiliului (*).

SECŢIUNEA 2:Precauţia simplificată privind clientela

Art. 15

Art. 17

Până la 26 iunie 2017, AES emit ghiduri, adresate autorităţilor competente şi instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu privire la factorii de risc care trebuie luaţi în considerare şi la măsurile care trebuie adoptate în situaţiile în care sunt adecvate măsuri de precauţie simplificate privind clientela. Începând cu 1 ianuarie 2020, ABE emite, după caz, astfel de ghiduri. Se ţine cont în special de natura şi dimensiunea activităţii şi, în măsura în care este adecvat şi proporţional, se prevăd măsuri specifice.

SECŢIUNEA 3:Precauţia sporită privind clientela

Art. 18

(1)În cazurile menţionate la articolele 18a-24, precum şi în alte cazuri de risc crescut identificate de statele membre sau de entităţile obligate, statele membre solicită entităţilor obligate să aplice măsuri de precauţie sporită privind clientela pentru a gestiona şi a atenua riscurile respective în mod corespunzător.

Măsurile de precauţie sporită privind clientela nu trebuie să fie aplicate automat în ceea ce priveşte sucursalele şi filialele deţinute în proporţie majoritară ale entităţilor obligate stabilite în Uniune care sunt situate în ţări terţe cu grad înalt de risc, în cazul în care aceste sucursale şi filiale deţinute în proporţie majoritară respectă integral politicile şi procedurile aplicabile la nivelul grupului, în conformitate cu articolul 45. Statele membre se asigură că entităţile obligate tratează respectivele cazuri utilizând o abordare bazată pe risc.

(2)Statele membre impun entităţilor obligate să examineze, în măsura în care este posibil în mod rezonabil, contextul şi scopul tuturor tranzacţiilor care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii:

(4)Până la 26 iunie 2017 AES emit, ghiduri, adresate autorităţilor competente şi instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, cu privire la factorii de risc care trebuie luaţi în considerare şi la măsurile care trebuie adoptate în situaţiile în care sunt adecvate măsuri de precauţie sporită privind clientela. Începând cu 1 ianuarie 2020, ABE emite, după caz, astfel de ghiduri. Se ţine cont în special de natura şi dimensiunea activităţii şi, în măsura în care este adecvat şi proporţional, se prevăd măsuri specifice.

(6)ABE clarifică, în special, modul în care furnizorii de servicii de criptoactive iau în considerare factorii de risc enumeraţi în anexa III, inclusiv atunci când efectuează tranzacţii cu persoane sau entităţi care nu intră sub incidenţa prezentei directive. În acest scop, ABE acordă o atenţie deosebită produselor, tranzacţiilor şi tehnologiilor care ar putea facilita anonimatul, cum ar fi portofelele de confidenţialitate sau serviciile de amestecare (mixer sau tumbler).

Art. 18^a

(1)În ceea ce priveşte relaţiile de afaceri sau tranzacţiile care implică ţări terţe cu grad înalt de risc identificate în temeiul articolului 9 alineatul (2), statele membre impun entităţilor obligate să aplice următoarele măsuri de precauţie sporită privind clientela:

f)realizarea unei monitorizări sporite a relaţiei de afaceri, prin creşterea numărului şi frecvenţei controalelor aplicate şi prin selectarea tipurilor de tranzacţii care necesită o examinare suplimentară.

(2)În plus faţă de măsurile prevăzute la alineatul (1) şi în conformitate cu obligaţiile internaţionale ale Uniunii, statele membre impun entităţilor obligate să aplice, după caz, una sau mai multe măsuri de atenuare suplimentare persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară tranzacţii ce implică ţări terţe cu grad înalt de risc identificate în temeiul articolului 9 alineatul (2). Măsurile respective constau într-una sau mai multe din acţiunile următoare:

(3)În plus faţă de măsurile prevăzute la alineatul (1), statele membre aplică, după caz, una sau mai multe dintre următoarele măsuri în ceea ce priveşte ţările terţe cu grad înalt de risc identificate în temeiul articolului 9 alineatul (2), cu respectarea obligaţiilor internaţionale ale Uniunii:

Art. 19

Art. 19^a

(1)Statele membre impun furnizorilor de servicii de criptoactive să identifice şi să evalueze riscul de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului asociat transferurilor de criptoactive direcţionate către sau care provin de la o adresă negăzduită. În acest scop, furnizorii de servicii de criptoactive dispun de politici, proceduri şi controale interne. Statele membre impun furnizorilor de servicii de criptoactive să aplice măsuri de atenuare proporţionale cu riscurile identificate. Măsurile de atenuare respective includ una sau mai multe din acţiunile următoare:

Art. 19^b

(1)Prin derogare de la articolul 19, în ceea ce priveşte relaţiile de corespondent transfrontaliere care implică executarea de servicii de criptoactive, în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 16 din Regulamentul (UE) 2023/1114, cu excepţia literei (h) de la punctul menţionat, cu o entitate respondentă care nu este stabilită în Uniune şi care furnizează servicii similare, inclusiv transferuri de criptoactive, statele membre, pe lângă măsurile de precauţie privind clientela prevăzute la articolul 13 din prezenta directivă, impun furnizorilor de servicii de criptoactive ca, atunci când se angajează într-o relaţie de afaceri cu o astfel de entitate:

f)în ceea ce priveşte conturile pentru criptoactive accesibile direct, să se asigure că entitatea respondentă a verificat identitatea clienţilor care au acces direct la conturile entităţii corespondente şi a aplicat în permanenţă măsurile de precauţie cu privire la aceştia şi că este în măsură să furnizeze entităţii corespondente, la cerere, date relevante referitoare la precauţia privind clientela.

Art. 20

Art. 20^a

(1)Fiecare stat membru emite şi actualizează o listă cu funcţiile exacte care, în conformitate cu actele cu putere de lege şi actele administrative interne, sunt considerate funcţii publice importante în sensul articolului 3 punctul 9. Statele membre solicită fiecărei organizaţii internaţionale acreditate pe teritoriul lor să emită şi să actualizeze o listă cu funcţiile publice importante din cadrul respectivei organizaţii internaţionale în sensul articolului 3 punctul 9. Listele respective se trimit Comisiei şi pot fi făcute publice.

Art. 21

Statele membre impun entităţilor obligate să ia măsuri rezonabile pentru a stabili dacă beneficiarii unei poliţe de asigurare de viaţă sau ai unei alte poliţe de asigurare legate de investiţii şi/sau, după caz, beneficiarul real al beneficiarului sunt persoane expuse politic. Măsurile respective se adoptă cel mai târziu la momentul plăţii sau la momentul atribuirii, totale sau parţiale, a poliţei. În cazul în care s-au identificat riscuri mărite, statele membre impun entităţilor obligate, în plus faţă de aplicarea măsurilor de precauţie privind clientela prevăzute la articolul 13:

Art. 22

În cazul în care o persoană expusă politic a încetat să fie însărcinată cu o funcţie publică importantă de către un stat membru sau o ţară terţă sau cu o funcţie publică importantă de către o organizaţie internaţională, entităţilor obligate li se impune cel puţin pentru 12 luni să ia în considerare riscul pe care persoana respectivă îl prezintă în continuare şi să aplice măsuri corespunzătoare, în funcţie de risc, până în momentul în care se consideră că persoana nu mai prezintă niciun risc specific persoanelor expuse politic.

Art. 24^a

Până la 1 ianuarie 2024, ABE emite orientări pentru a preciza modul în care se aplică măsurile de precauţie sporită privind clientela menţionate în prezenta secţiune atunci când entităţile obligate furnizează servicii de criptoactive, în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 16 din Regulamentul (UE) 2023/1114, cu excepţia literei (h) de la punctul menţionat, precum şi transferuri de criptoactive, în sensul definiţiei de la articolul 3 punctul 10 din Regulamentul (UE) 2023/1113. În special, ABE precizează modul şi momentul în care entităţile obligate respective obţin informaţii suplimentare cu privire la iniţiator şi beneficiar.

SECŢIUNEA 4:Execuţia de către terţi

Art. 26

(1)În sensul prezentei secţiuni, "terţi" înseamnă entităţi obligate enumerate la articolul 2, organizaţiile membre sau federaţiile entităţilor obligate respective sau alte instituţii sau persoane situate într-un stat membru sau într-o ţară terţă care:

Art. 27

(2)Statele membre se asigură că entităţile obligate la care este trimis clientul iau măsuri adecvate pentru a asigura faptul că partea terţă furnizează de îndată, la cerere, copii relevante ale datelor de identificare şi de verificare, inclusiv, atunci când sunt disponibile, datele obţinute prin mijloacele de identificare electronică, serviciile de încredere relevante prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014, sau orice alt proces de identificare sigur, la distanţă sau electronic, reglementat, recunoscut, aprobat sau acceptat de autorităţile naţionale relevante.

Art. 28

CAPITOLUL III:INFORMAŢII PRIVIND BENEFICIARUL REAL

Art. 30

(1)Statele membre se asigură că entităţilor corporative şi altor entităţi juridice înregistrate pe teritoriul lor li se solicită să obţină şi să deţină informaţii adecvate, corecte şi actualizate cu privire la beneficiarul lor real, inclusiv detaliile intereselor generatoare de beneficii deţinute. Statele membre se asigură că nerespectarea prezentului articol este supusă unor măsuri sau sancţiuni eficace, proporţionale şi disuasive.

(3)Statele membre se asigură că informaţiile menţionate la alineatul (1) sunt păstrate într-un registru central în fiecare stat membru, de exemplu un registru comercial, un registru al societăţilor, astfel cum sunt menţionate la articolul 3 din Directiva 2009/101/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (¹), sau un registru public. Statele membre informează Comisia cu privire la caracteristicile respectivelor mecanisme naţionale. Informaţiile privind beneficiarii reali conţinute în această bază de date pot fi colectate în conformitate cu sistemele naţionale.

(4)Statele membre solicită ca informaţiile păstrate în registrul central menţionat la alineatul (3) să fie adecvate, corecte şi actualizate şi introduc mecanisme în acest sens. Astfel de mecanisme includ solicitarea ca entităţile obligate şi, dacă este cazul şi în măsura în care această cerinţă nu interferează nejustificat cu funcţiile lor, autorităţile competente să raporteze orice discrepanţe între informaţiile disponibile în registrele centrale privind beneficiarii reali şi informaţiile privind beneficiarii reali pe care le deţin. În caz de discrepanţe raportate, statele membre se asigură că sunt luate măsurile corespunzătoare pentru a le soluţiona în timp util şi, dacă este cazul, că o menţiune specifică este inclusă între timp în registrul central.

(5)Statele membre se asigură că informaţiile privind beneficiarul real sunt accesibile în toate cazurile:

c)oricărei persoane sau organizaţii care poate demonstra un interes legitim.

(6)Statele membre asigură accesul prompt şi nerestricţionat al autorităţilor competente şi al unităţilor de informaţii financiare la toate informaţiile păstrate în registrul central menţionat la alineatul (3), fără a alerta entitatea în cauză. De asemenea, statele membre permit accesul prompt al entităţilor obligate atunci când aplică măsuri de precauţie privind clientela în conformitate cu capitolul II.

Autorităţile competente cărora li se acordă accesul la registrul central menţionat la alineatul (3) sunt autorităţile publice cu responsabilităţi în domeniul combaterii spălării banilor sau al finanţării terorismului, precum şi autorităţile fiscale, autorităţile de supraveghere a entităţilor obligate şi autorităţile care au funcţia de investigare sau de urmărire penală a cazurilor de spălare a banilor, a infracţiunilor principale asociate şi a cazurilor de finanţare a terorismului, precum şi funcţia de urmărire şi de punere sub sechestru sau de îngheţare şi confiscare a activelor provenite din săvârşirea de infracţiuni.

(9)În circumstanţe excepţionale care urmează să fie stabilite în dreptul intern, în cazul în care accesul menţionat la alineatul (5) primul paragraf literele (b) şi (c) ar expune beneficiarul real unui risc disproporţionat, riscului de fraudă, de răpire, de şantaj, de extorcare, de hărţuire, de violenţă sau de intimidare sau în cazul în care beneficiarul real este un minor sau în stare de incapacitate juridică, statele membre pot prevedea o excepţie de la acest acces pentru toate sau o parte din informaţiile privind beneficiarul real, de la caz la caz. Statele membre se asigură că aceste excepţii sunt acordate pe baza unei evaluări detaliate a caracterului excepţional al circumstanţelor. Dreptul la o cale de atac administrativă a deciziei de exceptare şi la o cale de atac judiciară eficientă este garantat. Un stat membru care acordă excepţii publică date statistice anuale privind numărul excepţiilor acordate şi motivele declarate şi raportează datele Comisiei.

(10)Statele membre se asigură că registrele centrale menţionate la alineatul (3) din prezentul articol sunt interconectate prin intermediul platformei centrale europene instituite prin articolul 22 alineatul (1) din Directiva (UE) 2017/1132 a Parlamentului European şi a Consiliului (*). Conectarea registrelor centrale ale statelor membre la platformă se face în conformitate cu specificaţiile tehnice şi cu procedurile stabilite de actele de punere în aplicare adoptate de Comisie în conformitate cu articolul 24 din Directiva (UE) 2017/1132 şi cu articolul 31a din prezenta directivă.

Art. 31

(1)Statele membre se asigură că prezentul articol se aplică fiduciilor şi altor tipuri de construcţii juridice similare, cum ar fi, printre altele, anumite tipuri de instrumente Treuhand sau fideicomiso atunci când acestea au o structură sau funcţii similare fiduciilor. Statele membre identifică caracteristicile pentru a determina cazurile în care construcţiile juridice au o structură sau funcţii similare fiduciilor în ceea ce priveşte astfel de construcţii juridice ce operează în temeiul dreptului lor intern.

(2)Statele membre se asigură că fiduciarii sau persoanele ce deţin poziţii echivalente în cadrul construcţiilor juridice similare astfel cum se menţionează la alineatul (1) din prezentul articol, dezvăluie statutul pe care îl au şi furnizează în timp util entităţilor obligate informaţiile menţionate la alineatul (1) din prezentul articol atunci când, în calitate de fiduciari sau persoane ce deţin poziţii echivalente în cadrul construcţiilor juridice similare, aceştia stabilesc o relaţie de afaceri sau efectuează o tranzacţie ocazională cu o valoare care depăşeşte pragul prevăzut la articolul 11 literele (b), (c) şi (d).

(3¹)Statele membre solicită ca informaţiile privind beneficiarii reali ai fiduciilor exprese şi ai construcţiilor juridice similare astfel cum se menţionează la alineatul (1) să fie păstrate într-un registru central al beneficiarilor reali instituit de statul membru în care îşi are sediul sau reşedinţa fiduciarul fiduciei sau persoana care deţine o poziţie echivalentă într-o construcţie juridică similară.

În cazul în care sediul sau locul de reşedinţă al fiduciarului unei fiducii sau al persoanei care deţine o poziţie echivalentă în construcţia juridică similară se află în afara Uniunii, informaţiile menţionate la alineatul (1) sunt păstrate într-un registru central instituit de statul membru în care fiduciarul fiduciei sau persoana care deţine o poziţie echivalentă într-o construcţie juridică similară se angajează într-o relaţie de afaceri sau achiziţionează bunuri imobiliare în numele fiduciei sau al construcţiei juridice similare.

În cazul în care fiduciarii unei fiducii sau persoanele care deţin poziţii echivalente într-o construcţie juridică similară sunt stabiliţi sau îşi au reşedinţa în state membre diferite sau în cazul în care fiduciarul fiduciei sau persoana care deţine o poziţie echivalentă în construcţia juridică similară se angajează în relaţii de afaceri multiple în numele fiduciei sau al construcţiei juridice similare în diferite state membre, un certificat de dovadă a înregistrării sau un extras al informaţiilor privind beneficiarii reali păstrate într-un registru de unul dintre statele membre pot fi considerate suficiente pentru a considera îndeplinită obligaţia de înregistrare.

(4)Statele membre se asigură că informaţiile privind beneficiarul real al unei fiducii sau al unei construcţii juridice similare sunt accesibile în toate cazurile:

c)oricărei persoane fizice sau juridice care poate demonstra un interes legitim de a accesa informaţiile privind beneficiarul real.

Autorităţile competente cărora li se acordă accesul la registrul central menţionat la alineatul (3a) sunt autorităţile publice cu responsabilităţi în domeniul combaterii spălării banilor sau al finanţării terorismului, precum şi autorităţile fiscale, autorităţile de supraveghere a entităţilor obligate şi autorităţile care au funcţia de investigare sau de urmărire penală a cazurilor de spălare a banilor, a infracţiunilor principale asociate şi a cazurilor de finanţare a terorismului, precum şi funcţia de urmărire şi de punere sub sechestru sau de îngheţare şi confiscare a activelor provenite din săvârşirea de infracţiuni.

(5)Statele membre solicită ca informaţiile păstrate în registrul central menţionat la alineatul (3a) să fie adecvate, corecte şi actualizate şi introduc mecanisme în acest sens. Astfel de mecanisme includ solicitarea ca entităţile obligate şi, dacă este cazul şi în măsura în care această cerinţă nu interferează nejustificat cu funcţiile lor, autorităţile competente să raporteze orice discrepanţe între informaţiile privind beneficiarii reali disponibile în registrele centrale şi informaţiile privind beneficiarii reali pe care le deţin. În caz de discrepanţe raportate, statele membre se asigură că sunt luate măsurile corespunzătoare pentru a le soluţiona în timp util şi, dacă este cazul, că o menţiune specifică este inclusă între timp în registrul central.

(7¹)În circumstanţe excepţionale care urmează să fie stabilite în dreptul intern, în cazul în care accesul menţionat la alineatul (4) primul paragraf literele (b), (c) şi (d) ar expune beneficiarul real riscului disproporţionat, riscului de fraudă, de răpire, de şantaj, de extorcare, de hărţuire, de violenţă sau de intimidare sau în cazul în care beneficiarul real este un minor sau în stare de incapacitate juridică, statele membre pot prevedea o excepţie de la acest acces pentru toate sau o parte din informaţiile privind beneficiarul real, de la caz la caz. Statele membre se asigură că aceste excepţii sunt acordate pe baza unei evaluări detaliate a caracterului excepţional al circumstanţelor. Dreptul la o cale de atac administrativă a deciziei de exceptare şi la o cale de atac judiciară eficientă este garantat. Un stat membru care acordă excepţii publică date statistice anuale privind numărul excepţiilor acordate şi motivele declarate şi raportează datele Comisiei.

(9)Statele membre se asigură că registrele centrale menţionate la alineatul (3a) din prezentul articol sunt interconectate prin intermediul platformei centrale europene instituite prin articolul 22 alineatul (1) din Directiva (UE) 2017/1132. Conectarea registrelor centrale ale statelor membre la platformă se face în conformitate cu specificaţiile tehnice şi cu procedurile stabilite de actele de punere în aplicare adoptate de Comisie în conformitate cu articolul 24 din Directiva (UE) 2017/1132 şi cu articolul 31a din prezenta directivă.

(10)Statele membre notifică Comisiei până la 10 iulie 2019 categoriile, descrierea caracteristicilor, numele şi, după caz, temeiul juridic al fiduciilor şi al construcţiilor juridice similare menţionate la alineatul (1). Comisia publică lista consolidată a acestor fiducii şi construcţii juridice similare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene până la 10 septembrie 2019.

Până la 26 iunie 2020, Comisia prezintă un raport Parlamentului European şi Consiliului, în care se evaluează dacă toate fiduciile şi construcţiile juridice similare astfel cum se menţionează la alineatul (1) reglementate în conformitate cu dreptul statelor membre au fost identificate în mod corespunzător şi au făcut obiectul obligaţiilor astfel cum sunt stabilite în prezenta directivă. După caz, Comisia ia măsurile necesare care se impun pe baza concluziilor acestui raport.

Art. 31^a: Acte de punere în aplicare

Atunci când este necesar, în plus faţă de actele de punere în aplicare adoptate de Comisie în conformitate cu articolul 24 din Directiva (UE) 2017/1132 şi în conformitate cu articolele 30 şi 31 din prezenta directivă, Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, specificaţiile tehnice şi procedurile necesare pentru interconectarea registrelor centrale ale statelor membre astfel cum se menţionează la articolul 30 alineatul (10) şi la articolul 31 alineatul (9), în ceea ce priveşte:

(f)modalităţile de plată în cazul în care accesul la informaţiile privind beneficiarii reali este condiţionat de achitarea unei taxe în conformitate cu articolul 30 alineatul (5a) şi articolul 31 alineatul (4a), ţinând seama de mecanismele de plată disponibile, cum ar fi tranzacţiile de plată la distanţă.

CAPITOLUL IV:OBLIGAŢII DE RAPORTARE

SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale

Art. 32

(3)Fiecare unitatea de informaţii financiare este independentă şi autonomă, ceea ce înseamnă că aceasta are autoritatea şi capacitatea de a-şi exercita funcţiile în mod liber, inclusiv abilitatea de a lua decizii autonome de a analiza, solicita şi comunica informaţii specifice. Unitatea de informaţii financiare, în calitatea sa de unitate centrală naţională, este responsabilă de primirea şi analizarea rapoartelor privind tranzacţii suspecte şi a altor informaţii relevante pentru spălarea banilor, infracţiuni principale asociate sau finanţarea terorismului. Unitatea de informaţii financiare este responsabilă de comunicarea către autorităţile competente a rezultatelor analizei sale şi a oricăror informaţii suplimentare relevante, în cazul în care există motive de a suspecta spălarea banilor, infracţiuni principale asociate sau finanţări ale terorismului. Aceasta este în măsură să obţină informaţii suplimentare de la entităţile obligate.

(4)Statele membre se asigură că unităţile de informaţii financiare ale acestora au acces, în mod direct sau indirect, în timp util, la informaţiile financiare, administrative şi de aplicare a legii de care au nevoie pentru a-şi îndeplini sarcinile în mod corespunzător. Unităţile de informaţii financiare sunt în măsură să răspundă cererilor de informaţii din partea autorităţilor competente din statul membru respectiv, atunci când aceste cereri de informaţii sunt motivate de suspiciuni privind spălarea banilor, infracţiuni principale asociate sau finanţarea terorismului. Decizia privind efectuarea analizei sau comunicarea informaţiilor rămâne în sarcina unităţii de informaţii financiare.

(5)În cazul în care există motive de fapt pentru a presupune că furnizarea unor astfel de informaţii ar avea un impact negativ asupra investigaţiilor sau analizelor în curs de desfăşurare sau, în circumstanţe excepţionale, în cazul în care divulgarea informaţiilor ar fi în mod clar disproporţionată faţă de interesele legitime ale unei persoane fizice sau juridice sau ar fi irelevantă în ceea ce priveşte scopurile pentru care a fost solicitată, unitatea de informaţii financiare nu are obligaţia de a da curs cererii de informaţii.

(7)Statele membre se asigură că unitatea de informaţii financiare are competenţa de a lua măsuri urgente, direct sau indirect, atunci când există o suspiciune că o tranzacţie are legătură cu spălarea banilor sau finanţarea terorismului, precum şi de a suspenda sau de a refuza tranzacţia aflată în derulare, în scopul analizării acesteia, al confirmării suspiciunii şi al comunicării rezultatelor analizei către autorităţile competente. Unitatea de informaţii financiare este împuternicită să întreprindă astfel de măsuri, direct sau indirect, la cererea unei unităţi de informaţii financiare dintr-un alt stat membru, pentru perioadele şi în condiţiile prevăzute în dreptul intern al unităţii de informaţii financiare care primeşte cererea.

Art. 32^a

(1)Statele membre instituie mecanisme centralizate automatizate, cum ar fi registrele centrale sau sistemele centrale electronice de extragere a datelor, care permit identificarea, în timp util, a tuturor persoanelor fizice sau juridice care deţin sau controlează conturi de plăţi, şi conturi bancare identificate prin IBAN, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (*) şi casete de valori deţinute de o instituţie de credit pe teritoriul lor. Statele membre informează Comisia cu privire la caracteristicile acestor mecanisme naţionale.

(2)Statele membre se asigură că informaţiile păstrate în mecanismele centralizate menţionate la alineatul (1) din prezentul articol sunt direct accesibile, fără întârziere şi fără a fi filtrate, unităţilor naţionale de informaţii financiare. Informaţiile sunt, de asemenea, accesibile autorităţilor competente naţionale pentru îndeplinirea obligaţiilor care le revin acestora în temeiul prezentei directive. Statele membre se asigură că orice unitate de informaţii financiare este în măsură să furnizeze în timp util informaţiile păstrate în mecanismele centralizate menţionate la alineatul (1) din prezentul articol oricărei alte unităţi de informaţii financiare, în conformitate cu articolul 53.

(3)Următoarele informaţii trebuie să fie accesibile şi să poată fi căutate prin intermediul mecanismelor centralizate menţionate la alineatul (1):

Art. 32^b

Art. 33

(1)Statele membre solicită entităţilor obligate şi, după caz, directorilor şi angajaţilor acestora să coopereze pe deplin, procedând cu promptitudine la următoarele acţiuni:

a)informarea unităţii de informaţii financiare, din proprie iniţiativă, inclusiv prin transmiterea unui raport, în cazul în care entitatea obligată are cunoştinţă, suspectează sau are motive întemeiate să suspecteze că fondurile, indiferent de suma în cauză, sunt obţinute din activităţi infracţionale sau au legătură cu finanţarea terorismului, precum şi prin transmiterea promptă a unui răspuns la cererile de informaţii suplimentare formulate de unitatea de informaţii financiare în astfel de cazuri; şi

Art. 34

(1)Prin derogare de la articolul 33 alineatul (1), statele membre pot desemna, în cazul entităţilor obligate menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 literele (a), (b) şi (d), un organism adecvat de autoreglementare pentru profesia în cauză drept autoritate de primire a informaţiilor menţionate la articolul 33 alineatul (1).

(2)Statele membre nu aplică obligaţiile prevăzute la articolul 33 alineatul (1) notarilor, altor persoane care exercită profesii juridice liberale, auditorilor, experţilor contabili externi şi consilierilor fiscali, numai în măsura în care această derogare se referă la informaţiile pe care aceştia le primesc de la unul dintre clienţii lor sau le obţin în legătură cu acesta în cursul evaluării situaţiei juridice a clientului respectiv sau al îndeplinirii sarcinii de apărare sau de reprezentare a clientului în proceduri judiciare sau referitor la acestea, inclusiv de consiliere privind iniţierea sau evitarea procedurilor, indiferent dacă aceste informaţii sunt primite sau obţinute înaintea procedurilor, în timpul acestora sau după acestea.

(3)Organismele de autoreglementare desemnate de statele membre publică un raport anual care conţine informaţii privind:

Art. 35

(1)Statele membre interzic entităţilor obligate să efectueze tranzacţii despre care cunosc sau bănuiesc că sunt legate de activităţi infracţionale sau de finanţarea terorismului, până când finalizează acţiunile necesare în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) primul paragraf litera (a) şi până când duc la îndeplinire orice instrucţiuni specifice suplimentare primite de la unitatea de informaţii financiare sau de la autorităţile competente în conformitate cu dreptul statului membru relevant.

Art. 36

Art. 37

Divulgarea de informaţii cu bună credinţă de către o entitate obligată sau de un angajat sau director al unei astfel de entităţi obligate în conformitate cu articolele 33 şi 34 nu constituie încălcare a niciunei restricţii de divulgare a informaţiilor impuse prin contract sau printr-un act cu putere de lege sau act administrativ, şi nu atrage niciun fel de răspundere pentru entitatea obligată sau pentru directorii sau angajaţii acesteia, chiar şi în împrejurarea în care aceştia nu au cunoscut cu precizie tipul de activitate infracţională subiacentă şi indiferent dacă activitatea ilegală respectivă a avut loc cu adevărat sau nu.

Art. 38

(2)Statele membre se asigură că persoanele fizice care sunt expuse la ameninţări, la represalii sau la acţiuni ostile, sau la acţiuni nefavorabile sau discriminatorii la locul de muncă pentru raportarea suspiciunilor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, fie la nivel intern, fie către unitatea de informaţii financiare, au dreptul să înainteze o plângere autorităţilor competente respective, în condiţii de siguranţă. Fără a aduce atingere confidenţialităţii informaţiilor culese de unitatea de informaţii financiare, statele membre se asigură, de asemenea, că respectivele persoane au dreptul la o cale de atac eficientă în vederea apărării drepturilor lor în temeiul prezentului alineat.

SECŢIUNEA 2:Interzicerea divulgării

Art. 39

(3)Interdicţia prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol nu împiedică divulgarea între instituţiile de credit şi instituţiile financiare din statele membre, cu condiţia ca acestea să aparţină aceluiaşi grup, sau între respectivele entităţi şi sucursalele şi filialele deţinute în proporţie majoritară ale acestora stabilite în ţări terţe, cu condiţia ca respectivele sucursale şi filiale deţinute în proporţie majoritară să respecte pe deplin politicile şi procedurile la nivel de grup, inclusiv procedurile privind schimbul de informaţii în cadrul grupului, în conformitate cu articolul 45, şi ca politicile şi procedurile la nivel de grup să respecte cerinţele prevăzute în prezenta directivă.

(4)Interdicţia prevăzută la alineatul (1) nu împiedică divulgarea între entităţile obligate, astfel cum este menţionat la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 literele (a) şi (b), sau între entităţile din ţări terţe care impun cerinţe echivalente celor prevăzute în prezenta directivă, care îşi desfăşoară activităţile profesionale, ca angajaţi sau nu, în cadrul aceleiaşi persoane juridice sau al unei structuri mai largi de care aparţine persoana şi care are proprietari, conducere sau control de conformitate în comun.

(5)În ceea ce priveşte entităţile obligate menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctele 1 şi 2 şi punctul 3 literele (a) şi (b), în cazurile privind acelaşi client şi aceeaşi tranzacţie care implică două sau mai multe entităţi obligate, interdicţia prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol nu împiedică divulgarea între entităţile obligate relevante, cu condiţia ca acestea să fie dintr-un stat membru, sau între entităţile dintr-o ţară terţă care impune cerinţe echivalente celor prevăzute în prezenta directivă şi cu condiţia să aparţină aceleiaşi categorii profesionale şi să se supună unor obligaţii în ceea ce priveşte secretul profesional şi protecţia datelor cu caracter personal.

CAPITOLUL V:PROTECŢIA DATELOR, PĂSTRAREA EVIDENŢELOR ŞI DATELE STATISTICE

Art. 40

(1)Statele membre solicită entităţilor obligate să păstreze următoarele documente şi informaţii, în conformitate cu dreptul intern, în scopul prevenirii, depistării şi investigării de către unitatea de informaţii financiare sau de către alte autorităţi competente a posibilelor cazuri de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului:

a)în cazul precauţiei privind clientela, o copie a documentelor şi a informaţiilor necesare pentru respectarea cerinţelor de precauţie privind clientela stabilite în capitolul II, inclusiv, dacă sunt disponibile, informaţiile obţinute prin mijloacele de identificare electronică, servicii de încredere relevante prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 910/2014, sau orice alt proces de identificare sigur, la distanţă sau electronic, reglementat, recunoscut, aprobat sau acceptat de autorităţile naţionale relevante, pe o perioadă de cinci ani de la încetarea relaţiei de afaceri cu clientul lor sau de la data unei tranzacţii ocazionale;

b)documente justificative şi evidenţe ale tranzacţiilor, constând în documente originale sau copii admise în procedurile judiciare în temeiul dreptului intern aplicabil, necesare pentru identificarea tranzacţiilor, pentru o perioadă de cinci ani de la la încetarea relaţiei de afaceri cu clientul sau de la data tranzacţiei ocazionale.

La expirarea perioadei de păstrare menţionate în primul paragraf, statele membre se asigură că entităţile obligate şterg datele cu caracter personal, cu excepţia circumstanţelor prevăzute în dreptul intern în care entităţile obligate pot sau trebuie să păstreze în continuare datele. Statele membre pot permite sau impune păstrarea în continuare a datelor după ce au efectuat o evaluare cuprinzătoare a necesităţii şi proporţionalităţii unei astfel de păstrări suplimentare şi consideră că aceasta este justificată de necesitatea de a preveni, depista sau investiga activităţile de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului. Respectiva perioadă de păstrare suplimentară nu depăşeşte cinci ani suplimentari.

(2)În cazul în care, la 25 iunie 2015, într-un stat membru sunt în desfăşurare proceduri judiciare care vizează prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a unor cazuri presupuse de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului şi o entitate obligată deţine informaţii sau documente referitoare la respectivele proceduri, entitatea obligată poate păstra informaţiile sau documentele respective în conformitate cu dreptul intern pentru o perioadă de cinci ani de la 25 iunie 2015. Fără a aduce atingere dispoziţiilor din dreptul penal intern privind mijloacele de probă aplicabile anchetelor penale şi procedurilor judiciare în curs, statele membre pot permite sau solicita păstrarea unor astfel de informaţii sau documente pentru o perioadă suplimentară de cinci ani, în cazul în care a fost stabilită necesitatea şi proporţionalitatea unei astfel de păstrări suplimentare pentru prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a unor cazuri presupuse de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.

Art. 41

(1)La prelucrarea datelor cu caracter personal în temeiul prezentei directive se aplică Regulamentele (UE) 2016/679 (^*3) şi (UE) 2018/1725 (^*4) ale Parlamentului European şi ale Consiliului.

(3)Entităţile obligate furnizează clienţilor noi informaţiile solicitate în temeiul articolului 10 din Directiva 95/46/CE înainte de a stabili o relaţie de afaceri sau de a efectua o tranzacţie ocazională. Respectivele informaţii includ în special o informare generală cu privire la obligaţiile legale care le revin entităţilor obligate în temeiul prezentei directive atunci când prelucrează date cu caracter personal în scopul prevenirii spălării banilor şi a finanţării terorismului, astfel cum se menţionează la articolul 1 din prezenta directivă.

(4)În aplicarea interdicţiei de divulgare prevăzute la articolul 39 alineatul (1), statele membre adoptă măsuri legislative care limitează, integral sau parţial, dreptul de acces al persoanei vizate la datele cu caracter personal care o privesc, în măsura în care o astfel de limitare parţială sau totală constituie o măsură necesară şi proporţionată într-o societate democratică, ţinându-se seama de interesele legitime ale persoanei în cauză:

Art. 42

Statele membre impun ca entităţile lor obligate să instituie sisteme care să le permită să răspundă în mod complet şi rapid la solicitările de informaţii transmise de unitatea de informaţii financiare sau de alte autorităţi, în conformitate cu dreptul lor intern, prin care se verifică dacă entităţile obligate respective au sau au avut în cursul unei perioade precedente de cinci ani o relaţie de afaceri cu anumite persoane şi care este natura relaţiei respective, prin canale sigure şi într-un mod care să garanteze confidenţialitatea deplină a cererilor de informaţii.

Art. 43

Art. 44

(2)Statisticile menţionate la alineatul (1) includ:

b)date de măsurare a fazelor de raportare, de investigare şi judiciare ale regimului naţional de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, inclusiv numărul de rapoarte privind tranzacţii suspecte înaintate către unitatea de informaţii financiare, acţiunile întreprinse ca urmare a rapoartelor respective şi, anual, numărul de cazuri investigate, numărul de persoane urmărite penal, numărul de persoane condamnate pentru infracţiuni de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, tipul de infracţiuni principale, în cazul în care aceste informaţii sunt disponibile, precum şi valoarea în euro a bunurilor care au fost îngheţate, sechestrate sau confiscate;

CAPITOLUL VI:POLITICI, PROCEDURI ŞI SUPRAVEGHERE

SECŢIUNEA 1:Proceduri interne, formare şi feedback

Art. 45

(1)Statele membre solicită entităţilor obligate care fac parte dintr-un grup să pună în aplicare politici şi proceduri la nivel de grup, inclusiv politici de protecţie a datelor şi politici şi proceduri privind schimbul de informaţii în cadrul grupului în scopul combaterii spălării banilor şi a finanţării terorismului. Politicile şi procedurile respective se pun în aplicare în mod eficace la nivelul sucursalelor şi al filialelor deţinute în proporţie majoritară din statele membre şi din ţările terţe.

(3)Statele membre se asigură că, în cazul în care entităţile obligate au sucursale sau filiale deţinute în proporţie majoritară situate în ţări terţe în care cerinţele minime privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului sunt mai puţin stricte decât cele ale statului membru, sucursalele şi filialele deţinute în proporţie majoritară situate în ţara terţă respectivă pun în aplicare cerinţele statului membru, inclusiv pe cele privind protecţia datelor, în măsura în care dreptul ţării terţe permite acest lucru.

(4)Statele membre şi ABE se informează reciproc cu privire la cazurile în care dreptul unei ţări terţe nu permite punerea în aplicare a politicilor şi procedurilor cerute de alineatul (1). În astfel de cazuri, pot fi întreprinse acţiuni coordonate în vederea identificării unei soluţii. Pentru identificarea ţărilor terţe care nu permit punerea în aplicare a politicilor şi procedurilor cerute de alineatul (1), statele membre şi ABE ţin seama de eventualele constrângeri juridice care ar putea împiedica buna funcţionare a acestor politici şi proceduri, inclusiv de constrângerile privind confidenţialitatea, protecţia datelor, precum şi de alte constrângeri care limitează schimbul de informaţii care pot fi relevante în acest scop.

(5)Statele membre impun ca, în cazul în care dreptul ţării terţe nu permite punerea în aplicare a politicilor şi procedurilor cerute de alineatul (1), entităţile obligate se asigură că sucursalele şi filialele deţinute în proporţie majoritară din ţara terţă respectivă aplică măsuri suplimentare pentru a face faţă în mod eficace riscului de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului şi informează autorităţile competente din statul membru de origine. Dacă măsurile suplimentare nu sunt suficiente, autorităţile competente din statul membru de origine aplică măsuri suplimentare de supraveghere, inclusiv măsuri prin care impun grupului să nu stabilească relaţii de afaceri sau să înceteze relaţiile de afaceri respective, să nu efectueze tranzacţii şi, dacă este necesar, să îşi închidă operaţiunile în ţara terţă.

(9)Statele membre pot impune emitenţilor de monedă electronică, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Directiva 2009/110/CE, prestatorilor de servicii de plată, în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 11 din Directiva (UE) 2015/2366, şi furnizorilor de servicii de criptoactive stabiliţi pe teritoriul lor sub alte forme decât o sucursală şi al căror sediu social se află într-un alt stat membru, să numească un punct de contact central pe teritoriul lor. Punctul de contact central asigură, în numele entităţii care îşi desfăşoară activitatea la nivel transfrontalier, respectarea normelor CSB/CFT şi facilitează supravegherea de către supraveghetori, inclusiv prin punerea la dispoziţia supraveghetorilor a documentelor şi a informaţiilor, la cerere.

Art. 46

(1)Statele membre impun ca entităţile obligate să adopte măsuri proporţionale cu riscurile, natura şi dimensiunea lor pentru ca angajaţii acestora să cunoască dispoziţiile adoptate în temeiul prezentei directive, inclusiv cerinţele relevante privind protecţia datelor.

SECŢIUNEA 2:Supravegherea

Art. 47

Art. 48

(1¹)Pentru a facilita şi a promova cooperarea eficientă şi, în special, schimbul de informaţii, statele membre comunică Comisiei lista autorităţilor competente pentru entităţile obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1), inclusiv datele de contact ale acestora. Statele membre se asigură că informaţiile furnizate Comisiei rămân actuale.

(2)Statele membre se asigură că autorităţile competente dispun atât de competenţe adecvate, inclusiv de competenţa de a impune prezentarea oricăror informaţii relevante pentru monitorizarea conformităţii şi de a efectua verificări, cât şi de resurse financiare, umane şi tehnice adecvate pentru îndeplinirea funcţiilor lor. Statele membre se asigură că personalul autorităţilor respective prezintă un grad înalt de integritate şi este calificat în mod corespunzător şi menţine standarde profesionale înalte, inclusiv în materie de confidenţialitate, de protecţie a datelor şi de conflicte de interes.

(4)Statele membre se asigură că autorităţile competente din statul membru în care entitatea obligată operează unităţi supraveghează respectarea de către aceste unităţi a dispoziţiilor de drept intern ale statului membru respectiv care transpun prezenta directivă.

În cazul unităţilor menţionate la articolul 45 alineatul (9), supravegherea astfel cum se menţionează în primul paragraf din prezentul alineat poate include luarea de măsuri adecvate şi proporţionale pentru a aborda deficienţele grave care necesită soluţii imediate. Aceste măsuri sunt temporare şi încetează în momentul abordării deficienţelor identificate, inclusiv cu sprijinul sau cu cooperarea autorităţilor competente din statul membru de origine a entităţii obligate, în conformitate cu articolul 45 alineatul (2).

(5)Statele membre se asigură că autorităţile competente ale statului membru în care entitatea obligată operează cooperează cu autorităţile competente din statul membru în care entitatea obligată îşi are sediul social, pentru a asigura supravegherea eficientă a cerinţelor prezentei directive.

În cazul instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare care fac parte dintr-un grup, statele membre se asigură că autorităţile competente din statul membru în care o societate-mamă îşi are sediul supraveghează punerea în aplicare eficientă a politicilor şi a procedurilor grupului menţionate la articolul 45 alineatul (1). În acest scop, statele membre se asigură că autorităţile competente din statul membru în care instituţiile de credit şi instituţiile financiare care fac parte din grup sunt stabilite cooperează cu autorităţile competente din statul membru în care este stabilită societatea-mamă.

(6)Statele membre se asigură că, atunci când aplică o abordare bazată pe risc în ceea ce priveşte supravegherea, autorităţile competente:

(10)Până la 26 iunie 2017, AES emit ghiduri, adresate autorităţilor competente, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 cu privire la caracteristicile unei abordări bazate pe risc în ceea ce priveşte supravegherea şi la etapele care trebuie urmate atunci când se efectuează supravegherea în funcţie de risc. Începând cu 1 ianuarie 2020, ABE emite, după caz, astfel de ghiduri. Se ţine cont în special de natura şi dimensiunea activităţii şi, în măsura în care este adecvat şi proporţional, se prevăd măsuri specifice.

SECŢIUNEA 3:Cooperare

Subsecţiunea I Cooperarea naţională:

Art. 49

Statele membre se asigură că factorii de decizie, unităţile de informaţii financiare, autorităţile de supraveghere şi alte autorităţi competente implicate în combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi autorităţile fiscale şi autorităţile de aplicare a legii atunci când acţionează în domeniul de aplicare al prezentei directive dispun de mecanisme eficace care le permit să coopereze şi să se coordoneze la nivel naţional în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor şi a activităţilor de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, inclusiv în vederea îndeplinirii obligaţiei care le revine în temeiul articolului 7.

Subsecţiunea II^a:Cooperarea dintre autorităţile competente din statele membre

Art. 50^a

Subsecţiunea III:Cooperarea între unităţile de informaţii financiare şi cu Comisia

Art. 51

Comisia poate acorda asistenţa necesară pentru a facilita coordonarea, inclusiv schimbul de informaţii, între unităţi de informaţii financiare în cadrul Uniunii. Comisia poate convoca periodic reuniuni ale Platformei de unităţi de informaţii financiare a UE, alcătuită din reprezentanţi ai unităţilor de informaţii financiare din statele membre, pentru a facilita cooperarea între unităţile de informaţii financiare, a face schimb de opinii şi a furniza consultanţă cu privire la chestiuni legate de punerea în aplicare relevante pentru unităţile de informaţii financiare şi entităţile de raportare, precum şi cu privire la chestiuni legate de cooperare, cum ar fi cooperarea eficace între unităţile de informaţii financiare, identificarea tranzacţiilor suspecte cu o dimensiune transfrontalieră, standardizarea formatelor rapoartelor prin intermediul FIU.net sau a succesoarei acesteia, analiza comună a cazurilor transfrontaliere, precum şi identificarea tendinţelor şi a factorilor relevanţi pentru evaluarea riscurilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, atât la nivel naţional, cât şi la nivel supranaţional.

Art. 53

(1)Statele membre se asigură că unităţile de informaţii financiare fac schimb, spontan sau la cerere, de orice informaţii care pot fi relevante pentru prelucrarea sau analizarea de către acestea a unor informaţii legate de spălarea banilor sau de finanţarea terorismului şi de persoanele fizice sau juridice implicate, indiferent de tipul infracţiunilor principale asociate şi chiar dacă tipul infracţiunilor principale asociate nu este identificat în momentul schimbului.

(2)Statele membre se asigură că unitatea de informaţii financiare căreia i se adresează cererea este obligată să facă uz de toate competenţele sale disponibile, pe care le-ar utiliza în mod normal pe plan intern pentru primirea şi analizarea informaţiilor, atunci când răspunde la o cerere de informaţii menţionată la alineatul (1) din partea unei alte unităţi de informaţii financiare. Unitatea de informaţii financiare căreia i se adresează cererea răspunde în timp util.

Atunci când o unitate de informaţii financiare doreşte să obţină informaţii suplimentare de la o entitate obligată stabilită într-un alt stat membru, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acesteia, cererea este adresată către unitatea de informaţii financiare din statul membru pe teritoriul căruia este stabilită entitatea obligată. Respectiva unitate de informaţii financiare obţine informaţiile în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) şi transferă răspunsurile cu promptitudine.

Art. 54

Informaţiile şi documentele primite în temeiul articolelor 52 şi 53 se utilizează pentru realizarea sarcinilor unităţii de informaţii financiare, astfel cum sunt prevăzute în prezenta directivă. Atunci când face schimb de informaţii şi documente în temeiul articolelor 52 şi 53, unitatea de informaţii financiare emitentă poate impune restricţii şi condiţii pentru utilizarea informaţiilor respective. Unitatea de informaţii financiare destinatară se conformează respectivelor restricţii şi condiţii.

Art. 55

(1)Statele membre se asigură că informaţiile care fac obiectul schimbului de informaţii în temeiul articolelor 52 şi 53 sunt utilizate numai în scopul pentru care au fost solicitate sau furnizate şi că orice comunicare a informaţiilor respective de către unitatea de informaţii financiare destinatară către orice alte autorităţi, agenţii sau departamente, precum şi orice utilizare a acestor informaţii în alte scopuri decât cele aprobate iniţial, face obiectul aprobării prealabile a unităţii de informaţii financiare care a furnizat informaţiile.

(2)Statele membre se asigură că aprobarea prealabilă a unităţii de informaţii financiare căreia i s-a solicitat să comunice informaţiile către autorităţile competente este acordată cu promptitudine şi în cea mai mare măsură posibilă, indiferent de tipul infracţiunilor principale asociate. Unitatea de informaţii financiare căreia i s-a adresat

solicitarea nu refuză să îşi dea aprobarea pentru o astfel de comunicare, decât dacă aceasta ar depăşi domeniul de aplicare al dispoziţiilor care i se aplică în materie de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, sau dacă ar putea afecta o investigaţie sau dacă nu ar fi, în orice alt mod, în conformitate cu principiile fundamentale de drept intern ale statului membru respectiv. Orice astfel de refuz de a-şi da aprobarea este explicat în mod corespunzător. Excepţiile sunt prevăzute într-un mod care previne atât abuzul, cât şi limitările nejustificate ale comunicării informaţiilor între autorităţile competente.

Art. 56

(2)Statele membre se asigură că, în scopul de a-şi îndeplini sarcinile prevăzute în prezenta directivă, unităţile lor de informaţii financiare cooperează în vederea aplicării tehnologiilor de ultimă generaţie, în conformitate cu dreptul lor intern. Respectivele tehnologii permit unităţilor de informaţii financiare să îşi confrunte datele cu datele altor astfel de unităţi într-un mod anonim, prin asigurarea protecţiei complete a datelor cu caracter personal, cu scopul de a detecta în alte state membre persoane care le interesează şi de a identifica veniturile şi fondurile acestora.

Subsecţiunea III^a:Cooperarea dintre autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare şi alte autorităţi aflate sub obligaţia secretului profesional

Art. 57^a

(1)Statele membre solicită ca toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare în vederea respectării prezentei directive, precum şi auditorii sau experţii care acţionează în numele autorităţilor competente respective să fie obligate să respecte secretul profesional.

(2)Alineatul (1) nu împiedică schimbul de informaţii între:

b)autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare în diferite state membre în conformitate cu prezenta directivă sau cu alte acte legislative referitoare la supravegherea instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare, inclusiv BCE acţionând în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (*). Schimbul de informaţii este supus condiţiilor privind secretul profesional menţionate la alineatul (1).

(3)Autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare care primesc informaţiile confidenţiale menţionate la alineatul (1) folosesc aceste informaţii numai în următoarele scopuri:

(4)Statele membre se asigură că autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare cooperează între ele în sensul prezentei directive, în cea mai mare măsură posibilă, indiferent de natura sau de statutul lor. Această cooperare include, de asemenea, posibilitatea de a desfăşura anchete în numele unei autorităţi competente solicitante, în cadrul competenţelor autorităţii competente căreia i se adresează solicitarea, precum şi schimbul ulterior al informaţiilor obţinute în urma anchetelor respective.

(5)Statele membre pot autoriza autorităţile competente naţionale care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare să încheie acorduri de cooperare care prevăd colaborarea şi schimburile de informaţii confidenţiale cu autorităţile competente din ţările terţe care sunt omoloage ale respectivelor autorităţi competente naţionale. Acordurile de cooperare respective sunt încheiate pe bază de reciprocitate şi doar cu condiţia ca informaţiile dezvăluite să fie supuse unei garantări a respectării secretului profesional cel puţin echivalente cu cele menţionate la alineatul (1). Informaţiile confidenţiale transmise în temeiul acordurilor de cooperare respective sunt utilizate în scopul îndeplinirii sarcinii de supraveghere de către autorităţile în cauză.

Art. 57^b

(1)În pofida articolului 57a alineatele (1) şi (3) şi fără a aduce atingere articolului 34 alineatul (2), statele membre pot autoriza schimbul de informaţii între autorităţile competente, în acelaşi stat membru sau în state membre diferite, între autorităţile competente şi autorităţile care au sarcina de a supraveghea entităţi din sectorul financiar şi persoane fizice sau juridice care acţionează pentru îndeplinirea activităţilor lor profesionale astfel cum se menţionează la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 şi autorităţile responsabile prin lege de supravegherea pieţelor financiare în exercitarea funcţiilor lor de supraveghere.

(2)În pofida articolului 57a alineatele (1) şi (3), statele membre pot autoriza, în temeiul dispoziţiilor din dreptul intern, divulgarea anumitor informaţii altor autorităţi naţionale responsabile prin lege de supravegherea pieţelor financiare sau cu atribuţii în domeniul combaterii sau investigării spălării banilor, a infracţiunilor principale asociate sau a finanţării terorismului.

(3)Statele membre pot autoriza divulgarea anumitor informaţii referitoare la supravegherea instituţiilor de credit în ceea ce priveşte respectarea prezentei directive către comisiile parlamentare de anchetă, curţile de conturi şi alte entităţi cu atribuţii de anchetă din statul membru respectiv, în următoarele condiţii:

SECŢIUNEA 4:Sancţiuni

Art. 58

(2)Fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a prevedea şi a impune sancţiuni penale, statele membre stabilesc norme privind măsurile şi sancţiunile administrative şi se asigură că autorităţile lor competente pot impune astfel de sancţiuni şi măsuri în cazul încălcărilor dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive, asigurând totodată aplicarea lor.

(5)Autorităţile competente îşi exercită competenţele de a impune măsuri şi sancţiuni administrative în conformitate cu prezenta directivă şi cu dreptul intern, în oricare dintre următoarele moduri:

Art. 59

(2)Statele membre se asigură că, în cazurile menţionate la alineatul (1), măsurile şi sancţiunile administrative care pot fi aplicate includ cel puţin următoarele:

(3)Statele membre se asigură că, prin derogare de la alineatul (2) litera (e), în cazul în care entitatea obligată în cauză este o instituţie de credit sau o instituţie financiară, se pot aplica de asemenea următoarele sancţiuni:

a)în cazul unei persoane juridice, sancţiuni administrative pecuniare cu o valoare maximă de cel puţin 5 000 000 EUR sau 10 % din cifra de afaceri anuală totală, calculată pe baza ultimelor situaţii disponibile aprobate de organul de conducere; în cazul în care entitatea obligată este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă care este obligată să întocmească situaţii financiare consolidate în conformitate cu articolul 22 din Directiva 2013/34/UE, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu directivele contabile relevante, care se calculează pe baza ultimelor situaţii consolidate disponibile aprobate de organul de conducere al principalei societăţi-mamă;

Art. 60

(1)Statele membre se asigură că o decizie de impunere a unei măsuri sau sancţiuni administrative pentru încălcarea dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive, împotriva căreia nu a fost introdusă nicio cale de atac, se publică de către autorităţile competente pe site-ul lor oficial imediat după ce persoana sancţionată este informată cu privire la decizia respectivă. Informaţiile publicate includ cel puţin tipul şi natura încălcării şi identitatea persoanelor responsabile. Statele membre nu au obligaţia de a aplica prezentul paragraf deciziilor de impunere a unor măsuri de investigare.

În cazul în care publicarea identităţii persoanelor responsabile menţionate la primul paragraf sau a datelor cu caracter personal ale acestor persoane este considerată de către autoritatea competentă ca fiind disproporţionată în urma unei evaluări de la caz la caz efectuate cu privire la proporţionalitatea publicării acestor date sau în cazul în care publicarea pune în pericol stabilitatea pieţelor financiare sau o investigaţie aflată în desfăşurare, autorităţile competente:

b)publică decizia de impunere a măsurii sau a sancţiunii administrative cu titlu anonim în conformitate cu dreptul intern, dacă publicarea cu titlu anonim asigură o protecţie eficace a datelor cu caracter personal respective; în cazul unei decizii de publicare a măsurii sau a sancţiunii administrative cu titlu anonim, publicarea datelor relevante poate fi amânată o perioadă rezonabilă dacă se preconizează că, în cursul perioadei respective, motivele care au stat la baza publicării cu titlu anonim încetează;

(4)Statele membre se asigură că, atunci când stabilesc tipul şi nivelul măsurilor sau sancţiunilor administrative, autorităţile competente iau în considerare toate circumstanţele relevante, inclusiv, după caz:

(5)Statele membre se asigură că persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru încălcările menţionate la articolul 59 alineatul (1) comise în beneficiul lor de către orice persoană care acţionează individual sau ca parte a unui organ al respectivei persoane juridice şi care deţine o funcţie de conducere în cadrul persoanei juridice, pe baza:

Art. 61

(1)Statele membre se asigură că autorităţile competente şi, după caz, organismele de autoreglementare instituie mecanisme eficace şi sigure prin care să încurajeze să li se raporteze încălcările potenţiale sau efective ale dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive.

(2)Mecanismele menţionate la alineatul (1) includ cel puţin:

(3)Statele membre impun entităţilor obligate să instituie proceduri corespunzătoare pentru angajaţi sau persoanele aflate într-o poziţie similară privind raportarea încălcărilor, la nivel intern, prin intermediul unui canal specific, independent şi anonim, proporţional cu natura şi dimensiunea entităţii obligate în cauză.

Statele membre se asigură că persoanele fizice care sunt expuse la ameninţări, la acţiuni ostile, sau la acţiuni nefavorabile sau discriminatorii la locul de muncă pentru raportarea suspiciunilor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, fie la nivel intern, fie către unitatea de informaţii financiare, au dreptul să înainteze o plângere autorităţilor competente respective, în condiţii de siguranţă. Fără a aduce atingere confidenţialităţii informaţiilor culese de unitatea de informaţii financiare, statele membre se asigură, de asemenea, că respectivele persoane au dreptul la o cale de atac eficientă în vederea apărării drepturilor lor în temeiul prezentului alineat.

Art. 62

CAPITOLUL VII:DISPOZIŢII FINALE

Art. 63

Art. 64

(5)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 9 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu a formulat nicio obiecţie în termen de o lună de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţii. Respectivul termen se prelungeşte cu o lună la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Art. 64^a

(1)Comisia este asistată de Comitetul pentru prevenirea spălării banilor şi a finanţării terorismului (denumit în continuare "comitetul"), astfel cum se menţionează la articolul 23 din Regulamentul (UE) 2015/847 al Parlamentului European şi al Consiliului (*). Respectivul comitet reprezintă un comitet în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 (**).

Art. 65

(1)Până la 11 ianuarie 2022 şi la fiecare trei ani după această dată, Comisia întocmeşte un raport privind aplicarea prezentei directive şi îl prezintă Parlamentului European şi Consiliului.

g)o evaluare a modului în care drepturile fundamentale şi principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene au fost respectate.

Primul raport, care urmează să fie publicat până la 11 ianuarie 2022, este însoţit, dacă este necesar, de propuneri legislative corespunzătoare, inclusiv, atunci când este cazul, privind monedele virtuale, competenţele de instituire şi menţinere a unei baze de date centrale în care să fie înregistrate identităţile utilizatorilor şi adresele portofelelor accesibile unităţilor de informaţii financiare, precum şi formularele de autodeclarare care să fie folosite de utilizatorii de monede virtuale şi de îmbunătăţire a cooperării între birourile de recuperare a activelor din statele membre şi o aplicare în funcţie de riscuri a măsurilor prevăzute de articolul 20 litera (b).

(3)Comisia prezintă, după caz, un raport către Parlamentul European şi Consiliu care să evalueze necesitatea şi proporţionalitatea reducerii procentajului pentru identificarea beneficiarilor reali ai entităţilor juridice în contextul oricărei recomandări emise în acest sens de către organizaţiile internaţionale şi de organismele de standardizare cu competenţe în domeniul prevenirii spălării banilor şi al combaterii finanţării terorismului, ca rezultat al unei noi evaluări, şi să prezinte o propunere legislativă, dacă este cazul.

Art. 67

(1)Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 26 iunie 2017.

(3)Statele membre adoptă şi publică, până la 30 decembrie 2024, actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma articolului 2 alineatul (1) punctul 3, articolului 3 punctul 2 litera (g), articolului 3 punctele 8, 18, 19 şi 20, articolului 19a alineatul (1), articolului 19b alineatele (1) şi (2), articolului 45 alineatul (9) şi articolului 47 alineatul (1). Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispoziţiilor respective.

ANEXA II:

2.Factori de risc privind produsele, serviciile, tranzacţiile sau canalele de distribuţie:

3.Factori de risc geografic - înregistrare, stabilire, reşedinţă în:

ANEXA III:

1.Factori de risc privind clienţii:

2.Factori de risc privind produsele, serviciile, tranzacţiile sau canalele de distribuţie:

3.Factori de risc geografic:

ANEXA IV:Tabel de corespondenţă

Prezenta directivă	Directiva 2005/60/CE	Directiva 2006/70/CE
-		Articolul 1
-		Articolul 3
-		Articolul 5
-		Articolul 6
-		Articolul 7
Articolul 1	Articolul 1
Articolul 2	Articolul 2
Articolul 2 alineatele (3)-(9)		Articolul 4
Articolul 3	Articolul 3
Articolul 3 alineatele (9), (10) şi (11)		Articolul 2 alineatele (1), (2) şi (3)
Articolul 4	Articolul 4
Articolul 5	Articolul 5
Articolele 6-8	-
Articolul 10	Articolul 6
Articolul 11	Articolul 7
Articolul 13	Articolul 8
Articolul 14	Articolul 9
Articolul 11 litera (d)	Articolul 10 alineatul (1)
-	Articolul 10 alineatul (2)
Articolele 15, 16 şi 17	Articolul 11
-	Articolul 12
Articolele 18-24	Articolul 13
Articolul 22		Articolul 2 alineatul (4)
Articolul 25	Articolul 14
-	Articolul 15
Articolul 26	Articolul 16
-	Articolul 17
Articolul 27	Articolul 18
Articolul 28	-
Articolul 29	Articolul 19
Articolul 30	-
Articolul 31	-
-	Articolul 20
Articolul 32	Articolul 21
Articolul 33	Articolul 22
Articolul 34	Articolul 23
Articolul 35	Articolul 24
Articolul 36	Articolul 25
Articolul 37	Articolul 26
Articolul 38	Articolul 27
Articolul 39	Articolul 28
-	Articolul 29
Articolul 40	Articolul 30
Articolul 45	Articolul 31
Articolul 42	Articolul 32
Articolul 44	Articolul 33
Articolul 45	Articolul 34
Articolul 46	Articolul 35
Articolul 47	Articolul 36
Articolul 48	Articolul 37
Articolul 49	-
Articolul 50	Articolul 37a
Articolul 51	Articolul 38
Articolele 52-57	-
Articolele 58-61	Articolul 39
-	Articolul 40
-	Articolul 41
-	Articolul 41a
-	Articolul 41b
Articolul 65	Articolul 42
-	Articolul 43
Articolul 66	Articolul 44
Articolul 67	Articolul 45
Articolul 68	Articolul 46
Articolul 69	Articolul 47