Art. 19b. - Art. 19 b - Directiva 849/20-mai-2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei
Acte UE
Jurnalul Oficial 141L
În vigoare Versiune de la: 30 Decembrie 2024
Art. 19b
(1)Prin derogare de la articolul 19, în ceea ce priveşte relaţiile de corespondent transfrontaliere care implică executarea de servicii de criptoactive, în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 16 din Regulamentul (UE) 2023/1114, cu excepţia literei (h) de la punctul menţionat, cu o entitate respondentă care nu este stabilită în Uniune şi care furnizează servicii similare, inclusiv transferuri de criptoactive, statele membre, pe lângă măsurile de precauţie privind clientela prevăzute la articolul 13 din prezenta directivă, impun furnizorilor de servicii de criptoactive ca, atunci când se angajează într-o relaţie de afaceri cu o astfel de entitate:
a)să stabilească dacă entitatea respondentă este autorizată sau înregistrată;
b)să culeagă informaţii suficiente despre entitatea respondentă pentru a înţelege pe deplin natura activităţii acesteia şi pentru a stabili, din informaţiile disponibile public, reputaţia entităţii şi calitatea supravegherii;
c)să evalueze controalele în materie de CSB/CFT efectuate de entitatea respondentă;
d)să obţină aprobarea conducerii de rang superior înainte de stabilirea unor noi relaţii de corespondent;
e)să stabilească în scris responsabilităţile fiecărei părţi la relaţia de corespondent;
f)în ceea ce priveşte conturile pentru criptoactive accesibile direct, să se asigure că entitatea respondentă a verificat identitatea clienţilor care au acces direct la conturile entităţii corespondente şi a aplicat în permanenţă măsurile de precauţie cu privire la aceştia şi că este în măsură să furnizeze entităţii corespondente, la cerere, date relevante referitoare la precauţia privind clientela.
În cazul în care furnizorii de servicii de criptoactive decid să înceteze relaţiile de corespondent din motive legate de politica de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, aceştia îşi documentează şi înregistrează decizia.
Furnizorii de servicii de criptoactive actualizează periodic informaţiile privind precauţia referitoare la relaţia de corespondent sau atunci când apar noi riscuri în ceea ce priveşte entitatea respondentă.
(2)Statele membre se asigură că furnizorii de servicii de criptoactive iau în considerare informaţiile menţionate la alineatul (1) pentru a stabili, în funcţie de riscul asociat, măsurile adecvate care trebuie luate pentru a atenua riscurile asociate entităţii respondente.
(3)Până la 30 iunie 2024, ABE emite ghiduri pentru a preciza criteriile şi elementele care trebuie luate în considerare de către furnizorii de servicii de criptoactive la efectuarea evaluării menţionate la alineatul (1) şi măsurile de atenuare a riscurilor menţionate la alineatul (2), inclusiv măsurile minime care trebuie luate de către furnizorii de servicii de criptoactive în cazul în care entitatea respondentă nu este autorizată sau înregistrată.