Art. 3. - "instituţie de credit" înseamnă o instituţie de credit astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului ( 1 ), inclusiv sucursalele acesteia, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 17 din regulamentul respectiv, situată în Uniune, indiferent dacă sediul central este situat în Uniune sau într-o ţară terţă; - Directiva 849/20-mai-2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei
Acte UE
Jurnalul Oficial 141L
În vigoare Versiune de la: 30 Decembrie 2024
Art. 3
În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiţii:
1."instituţie de credit" înseamnă o instituţie de credit astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (1), inclusiv sucursalele acesteia, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 17 din regulamentul respectiv, situată în Uniune, indiferent dacă sediul central este situat în Uniune sau într-o ţară terţă;
(1)Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).
2."instituţie financiară" înseamnă:
(a)o întreprindere, alta decât o instituţie de credit, care efectuează una sau mai multe dintre activităţile enumerate la punctele 2-12, 14 şi 15 din anexa I la Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (2), inclusiv activităţile specifice caselor de schimb valutar;
(2)Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).
(b)o întreprindere de asigurare astfel cum este definită la articolul 13 punctul 1 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (3), în măsura în care desfăşoară activităţi de asigurare de viaţă reglementate de directiva menţionată;
(3)Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
(c)o întreprindere de investiţii astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (4);
(4)Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE şi 93/6/CEE ale Consiliului şi a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului (JO L 145, 30.4.2004, p. 1).
(d)un organism de plasament colectiv care îşi comercializează unităţile sau acţiunile;
(e)un intermediar de asigurări astfel cum este definit la articolul 2 punctul 5 din Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (5) atunci când acţionează în legătură cu asigurările de viaţă şi alte servicii de investiţii conexe, cu excepţia intermediarilor de asigurări legaţi, astfel cum sunt menţionaţi la punctul 7 din articolul respectiv;
(5)Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea de asigurări (JO L 9, 15.1.2003, p. 3).
(f)sucursale situate în Uniune ale instituţiilor financiare menţionate la literele (a) - (e), indiferent dacă sediile lor sociale sunt situate într-un stat membru sau într-o ţară terţă;
(g)furnizori de servicii de criptoactive;
3."bunuri" înseamnă activele de orice fel, corporale sau necorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi documentele juridice sau instrumentele sub orice formă, inclusiv cele electronice sau digitale, care atestă dreptul de proprietate sau interese în astfel de active;
4."activitate infracţională" înseamnă orice fel de implicare infracţională în comiterea următoarelor infracţiuni grave:
(a)infracţiunile de terorism, infracţiunile legate de un grup terorist şi infracţiuni legate de activităţi de terorism, astfel cum se prevede la titlurile II şi III din Directiva (UE) 2017/541 (*);
(*)Directiva (UE) 2017/541 a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/475/JAI a Consiliului şi de modificare a Deciziei 2005/671/JAI a Consiliului (JO L 88, 31.3.2017, p. 6).
(b)oricare dintre infracţiunile menţionate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988;
(c)activităţile organizaţiilor criminale, astfel cum sunt definite la articolul 1 alineatul (1) din Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului (*);
(*)Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate (JO L 300, 11.11.2008, p. 42).
(d)frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, cel puţin frauda gravă, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (1) şi articolul 2 alineatul (1) din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene (2);
(2)JO C 316, 27.11.1995, p. 49.
(e)corupţia;
(f)toate infracţiunile, inclusiv infracţiunile fiscale legate de impozitele directe şi impozitele indirecte astfel cum sunt definite în dreptul intern al statelor membre, care se pedepsesc cu privarea de libertate sau cu o măsură privativă de libertate cu durata maximă de peste un an sau, în statele membre al căror sistem juridic prevede un prag minim pentru infracţiuni, toate infracţiunile care se pedepsesc cu privarea de libertate sau cu o măsură privativă de libertate cu durata minimă de peste şase luni;
5."organism de autoreglementare" înseamnă un organism care reprezintă membrii unei profesii şi care joacă un rol în reglementarea acestora, în realizarea anumitor funcţii de supraveghere sau de monitorizare şi în asigurarea punerii în aplicare a normelor referitoare la aceştia;
6."beneficiar real" înseamnă orice persoană (persoane) fizică (fizice) care deţin(e) sau controlează în ultimă instanţă clientul şi/sau persoana fizică (persoanele fizice) în numele căreia (cărora) se realizează o tranzacţie sau o activitate şi care includ(e) cel puţin:
(a)în cazul entităţilor corporative:
(i)persoana fizică (persoanele fizice) care deţin(e) sau controlează în ultimă instanţă o entitate juridică prin exercitarea directă sau indirectă a dreptului de proprietate asupra unui procent suficient din acţiuni ori din drepturile de vot ori prin participaţia în capitalurile proprii ale entităţii respective, inclusiv prin deţinerea de acţiuni la purtător, sau prin exercitarea controlului prin alte mijloace, alta decât o societate cotată pe o piaţă reglementată care face obiectul cerinţelor de divulgare a informaţiilor în conformitate cu dreptul Uniunii sau al unor standarde internaţionale echivalente care asigură transparenţa corespunzătoare a informaţiilor privind exercitarea dreptului de proprietate.
Deţinerea a 25 % plus unu acţiuni sau participaţia în capitalurile proprii ale unui client într-un procent de peste 25 % de către o persoană fizică este un indiciu al exercitării directe a dreptului de proprietate. Deţinerea a 25 % plus unu acţiuni sau participaţia în capitalurile proprii ale unui client într-un procent de peste 25 % de către o entitate corporativă, care se află sub controlul unei (unor) persoane fizice, sau de către mai multe entităţi corporative, care se află sub controlul aceleiaşi (aceloraşi) persoane fizice este un indiciu al exercitării indirecte a dreptului de proprietate. Aceasta se aplică fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a decide ca un procent mai mic să poată constitui un indiciul al proprietăţii sau al controlului. Controlul prin alte mijloace poate fi definit, printre altele, în conformitate cu criteriile din articolul 22 alineatele (1)-(5) din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (3);
(3)Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului (JO L 182, 29.6.2013, p. 19).
(ii)în cazul în care, după epuizarea tuturor mijloacelor posibile şi cu condiţia să nu existe motive de suspiciune, nu se identifică nicio persoană în conformitate cu punctul (i) sau în cazul în care există orice îndoială că persoana identificată (persoanele identificate) este (sunt) beneficiarul real (beneficiarii reali), persoana fizică (persoanele fizice) care ocupă o funcţie (funcţii) de conducere de rang superior, entităţile obligate ţin evidenţa măsurilor luate în vederea identificării beneficiarilor reali în conformitate cu punctul (i) şi cu prezentul punct;
(b)în cazul fiduciilor - toate persoanele următoare:
(i)constituitorul (constituitorii);
(ii)fiduciarul (fiduciarii);
(iii)protectorul (protectorii), dacă există;
(iv)beneficiarii sau, în cazul în care persoanele care beneficiază de construcţia juridică sau entitatea juridică nu au fost încă identificate, categoria de persoane în al căror interes principal se constituie sau funcţionează construcţia juridică sau entitatea juridică;
(v)oricare altă persoană fizică ce exercită controlul în ultimă instanţă asupra fiduciei prin exercitarea directă sau indirectă a dreptului de proprietate sau prin alte mijloace.
(c)în cazul entităţilor juridice precum fundaţiile şi al construcţiilor juridice similare fiduciilor, persoana fizică (persoanele fizice) care ocupă poziţii echivalente sau similare celor menţionate la litera (b);
7."furnizor de servicii pentru fiducii sau societăţi" înseamnă orice persoană care prestează unor terţi, cu titlu profesional, oricare dintre următoarele servicii:
(a)constituirea de societăţi sau alte persoane juridice;
(b)exercitarea funcţiei de director sau secretar al unei societăţi, de partener în cadrul unei asocieri sau a unei funcţii similare legate de alte persoane juridice sau organizarea ca o altă persoană să exercite astfel de funcţii;
(c)furnizarea unui sediu social, a unei adrese comerciale, poştale sau administrative şi a oricăror altor servicii conexe pentru o societate, o asociere sau orice altă persoană juridică sau construcţie juridică;
(d)exercitarea funcţiei de fiduciar în cadrul unei fiducii exprese sau al unei construcţii juridice similare sau organizarea ca o altă persoană să exercite o astfel de funcţie;
(e)exercitarea funcţiei de acţionar pe seama unei persoane alta decât o societate cotată pe o piaţă reglementată care face obiectul cerinţelor de divulgare a informaţiilor în conformitate cu dreptul Uniunii sau al unor standarde internaţionale echivalente, sau organizarea ca o altă persoană să exercite o astfel de funcţie;
8.«relaţie de corespondent» înseamnă:
(a)furnizarea de servicii bancare de către o bancă în calitate de corespondent către o altă bancă în calitate de respondent, inclusiv furnizarea unui cont curent sau a unui alt cont de pasiv şi a serviciilor conexe, precum gestionarea numerarului, transferuri internaţionale de fonduri, compensarea cecurilor, conturi accesibile direct şi servicii de schimb valutar;
(b)relaţiile între şi dintre instituţiile de credit şi instituţiile financiare, inclusiv atunci când se furnizează servicii similare de către o instituţie corespondentă către o instituţie respondentă, şi inclusiv relaţiile stabilite pentru tranzacţiile cu titluri de valoare sau transferurile de fonduri ori relaţiile stabilite pentru tranzacţiile cu criptoactive sau transferurile de criptoactive;
9."persoană expusă politic" înseamnă o persoană fizică căreia i se încredinţează sau i s-au încredinţat funcţii publice importante şi include:
(a)şefi de stat, şefi de guvern, miniştri şi miniştri adjuncţi sau secretari de stat;
(b)membri ai parlamentului sau ai unor organe legislative similare;
(c)membri ai organelor de conducere ale partidelor politice;
(d)membri ai curţilor supreme, ai curţilor constituţionale sau ai altor instanţe judecătoreşti de nivel înalt ale căror hotărâri nu fac obiectul altor căi de atac decât în circumstanţe excepţionale;
(e)membri ai curţilor de conturi sau ai consiliilor băncilor centrale;
(f)ambasadori, însărcinaţi cu afaceri şi ofiţeri superiori în forţele armate;
(g)membri ai organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale întreprinderilor publice;
(h)directori, directori adjuncţi şi membri ai consiliului de administraţie sau membri cu funcţii echivalente în cadrul unei organizaţii internaţionale.
Nicio funcţie publică menţionată la literele (a)-(h) nu include persoane care ocupă funcţii de rang mijlociu sau inferior;
10."membri ai familiei" includ:
(a)soţul/soţia unei persoane expuse politic sau o persoană considerată ca fiind echivalent al soţului/soţiei unei persoane expuse politic;
(b)copiii şi soţii/soţiile lor sau persoanele considerate ca fiind echivalente ale soţilor/soţiilor, ale unei persoane expuse politic;
(c)părinţii unei persoane expuse politic;
11."persoane cunoscute ca asociaţi apropiaţi" înseamnă:
(a)persoanele fizice cunoscute ca fiind beneficiarii reali, împreună cu o persoană expusă politic, ai unei entităţi juridice sau ai unei construcţii juridice sau ca având orice altă relaţie strânsă de afaceri cu o astfel de persoană;
(b)persoanele fizice care sunt singurii beneficiari reali ai unei entităţi juridice sau ai unei construcţii juridice cunoscute ca fiind înfiinţate în beneficiul de facto al unei persoane expuse politic;
12."conducere de rang superior" înseamnă un responsabil sau un angajat care deţine cunoştinţe suficiente privind expunerea instituţiei la riscul de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului şi care ocupă o funcţie suficient de înaltă pentru a lua decizii cu efect asupra acestei expuneri şi care nu e este necesar să fie întotdeauna un membru al consiliului de administraţie;
13."relaţie de afaceri" înseamnă o relaţie de afaceri, profesională sau comercială legată de activităţile profesionale ale entităţilor obligate şi despre care, la momentul stabilirii contactului, se consideră că va fi de durată;
14."servicii de jocuri de noroc" înseamnă orice serviciu care presupune o miză cu valoare monetară în jocuri de noroc, inclusiv în cele cu un element de abilitate, cum ar fi loteriile, jocurile de cazinou, jocurile de poker şi pariurile, furnizate într-un sediu fizic sau prin orice fel de mijloace la distanţă, pe cale electronică sau cu ajutorul oricărui alt tip de tehnologii care facilitează comunicarea, şi la solicitarea individuală a destinatarului serviciilor;
15."grup" înseamnă un grup de întreprinderi format dintr-o societate-mamă, filialele acesteia şi entităţi în cadrul cărora societatea-mamă sau filialele acesteia deţin o participaţie, precum şi întreprinderile legate între ele printr-o relaţie în înţelesul articolului 22 din Directiva 2013/34/UE;
16.«monedă electronică» înseamnă moneda electronică, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 2 din Directiva 2009/110/CE, dar excluzând valoarea monetară prevăzută la articolul 1 alineatele (4) şi (5) din directiva respectivă;
17."bancă fictivă" înseamnă o instituţie de credit sau financiară sau o instituţie care desfăşoară activităţi echivalente celor desfăşurate de o instituţie de credit sau financiară, înregistrată într-o jurisdicţie în care nu are prezenţă fizică prin care să se exercite o conducere şi o gestiune veritabile şi care nu este afiliată unui grup financiar reglementat.
18.«criptoactiv» înseamnă un criptoactiv în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului (1), cu excepţia cazului în care se încadrează în categoriile enumerate la articolul 2 alineatele (2), (3) şi (4) din regulamentul respectiv sau se califică în alt mod drept fonduri;
(1)Regulamentul (UE) 2023/1114 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 mai 2023 privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 şi (UE) nr. 1095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1937 (JO L 150, 9.6.2023, p. 40).
19.«furnizor de servicii de criptoactive» înseamnă un furnizor de servicii de criptoactive în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 15 din Regulamentul (UE) 2023/1114, dacă furnizează unul sau mai multe servicii de criptoactive, în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 16 din regulamentul respectiv, cu excepţia oferirii de consultanţă cu privire la criptoactive, în sensul definiţiei de la articolul 3 alineatul (1) punctul 16 litera (h) din regulamentul respectiv.
20.«adresă negăzduită» înseamnă o adresă negăzduită în sensul definiţiei de la articolul 3 punctul 20 din Regulamentul (UE) 2023/1113 al Parlamentului European şi al Consiliului (2).
(2)Regulamentul (UE) 2023/1113 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 mai 2023 privind informaţiile care însoţesc transferurile de fonduri şi de anumite criptoactive şi de modificare a Directivei (UE) 2015/849 (JO L 150, 9.6.2023, p. 1).