Capitolul vi - POLITICI, PROCEDURI ŞI SUPRAVEGHERE - Directiva 849/20-mai-2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei
Acte UE
Jurnalul Oficial 141L
În vigoare Versiune de la: 30 Decembrie 2024
CAPITOLUL VI:POLITICI, PROCEDURI ŞI SUPRAVEGHERE
Art. 45
(1)Statele membre solicită entităţilor obligate care fac parte dintr-un grup să pună în aplicare politici şi proceduri la nivel de grup, inclusiv politici de protecţie a datelor şi politici şi proceduri privind schimbul de informaţii în cadrul grupului în scopul combaterii spălării banilor şi a finanţării terorismului. Politicile şi procedurile respective se pun în aplicare în mod eficace la nivelul sucursalelor şi al filialelor deţinute în proporţie majoritară din statele membre şi din ţările terţe.
(2)Statele membre impun ca entităţile obligate care operează unităţi într-un alt stat membru să se asigure că aceste unităţi respectă dispoziţiile de drept intern ale statului membru respectiv care transpun prezenta directivă.
(3)Statele membre se asigură că, în cazul în care entităţile obligate au sucursale sau filiale deţinute în proporţie majoritară situate în ţări terţe în care cerinţele minime privind combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului sunt mai puţin stricte decât cele ale statului membru, sucursalele şi filialele deţinute în proporţie majoritară situate în ţara terţă respectivă pun în aplicare cerinţele statului membru, inclusiv pe cele privind protecţia datelor, în măsura în care dreptul ţării terţe permite acest lucru.
(4)Statele membre şi ABE se informează reciproc cu privire la cazurile în care dreptul unei ţări terţe nu permite punerea în aplicare a politicilor şi procedurilor cerute de alineatul (1). În astfel de cazuri, pot fi întreprinse acţiuni coordonate în vederea identificării unei soluţii. Pentru identificarea ţărilor terţe care nu permit punerea în aplicare a politicilor şi procedurilor cerute de alineatul (1), statele membre şi ABE ţin seama de eventualele constrângeri juridice care ar putea împiedica buna funcţionare a acestor politici şi proceduri, inclusiv de constrângerile privind confidenţialitatea, protecţia datelor, precum şi de alte constrângeri care limitează schimbul de informaţii care pot fi relevante în acest scop.
(5)Statele membre impun ca, în cazul în care dreptul ţării terţe nu permite punerea în aplicare a politicilor şi procedurilor cerute de alineatul (1), entităţile obligate se asigură că sucursalele şi filialele deţinute în proporţie majoritară din ţara terţă respectivă aplică măsuri suplimentare pentru a face faţă în mod eficace riscului de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului şi informează autorităţile competente din statul membru de origine. Dacă măsurile suplimentare nu sunt suficiente, autorităţile competente din statul membru de origine aplică măsuri suplimentare de supraveghere, inclusiv măsuri prin care impun grupului să nu stabilească relaţii de afaceri sau să înceteze relaţiile de afaceri respective, să nu efectueze tranzacţii şi, dacă este necesar, să îşi închidă operaţiunile în ţara terţă.
(6)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare prin care precizează tipul de măsuri suplimentare menţionate la alineatul (5) şi măsurile minime care trebuie luate de instituţiile de credit şi instituţiile financiare în cazul în care dreptul ţării terţe nu permite punerea în aplicarea a măsurilor cerute de alineatele (1) şi (3).
ABE înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 26 decembrie 2016.
(7)Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la alineatul (6) din prezentul articol, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 şi (UE) nr. 1095/2010.
(8)Statele membre se asigură că schimbul de informaţii în cadrul grupului este permis. Informaţiile raportate către unitatea de informaţii financiare, referitoare la suspiciunea că fondurile provin din activităţi infracţionale sau au legătură cu finanţarea terorismului, sunt distribuite în cadrul grupului, cu excepţia cazului în care instrucţiunile din partea unităţii de informaţii financiare prevăd altfel.
(9)Statele membre pot impune emitenţilor de monedă electronică, în sensul definiţiei de la articolul 2 punctul 3 din Directiva 2009/110/CE, prestatorilor de servicii de plată, în sensul definiţiei de la articolul 4 punctul 11 din Directiva (UE) 2015/2366, şi furnizorilor de servicii de criptoactive stabiliţi pe teritoriul lor sub alte forme decât o sucursală şi al căror sediu social se află într-un alt stat membru, să numească un punct de contact central pe teritoriul lor. Punctul de contact central asigură, în numele entităţii care îşi desfăşoară activitatea la nivel transfrontalier, respectarea normelor CSB/CFT şi facilitează supravegherea de către supraveghetori, inclusiv prin punerea la dispoziţia supraveghetorilor a documentelor şi a informaţiilor, la cerere.
(10)ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare privind criteriile de stabilire a circumstanţelor în care este adecvată numirea unui punct de contact central în conformitate cu alineatul (9), precum şi funcţiile punctelor de contact centrale.
ABE înaintează Comisiei proiectele de standarde tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf până la 26 iunie 2017.
(11)Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la alineatul (10) din prezentul articol, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentele (UE) nr. 1093/2010, (UE) nr. 1094/2010 şi (UE) nr. 1095/2010.
Art. 46
(1)Statele membre impun ca entităţile obligate să adopte măsuri proporţionale cu riscurile, natura şi dimensiunea lor pentru ca angajaţii acestora să cunoască dispoziţiile adoptate în temeiul prezentei directive, inclusiv cerinţele relevante privind protecţia datelor.
Măsurile respective includ participarea angajaţilor în cauză la programe speciale de formare permanentă, menite să îi ajute să recunoască operaţiunile care pot avea legătură cu spălarea banilor sau cu finanţarea terorismului şi să îi înveţe cum să procedeze în astfel de cazuri.
În cazul în care o persoană fizică care se încadrează în oricare dintre categoriile enumerate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 desfăşoară activităţi profesionale ca angajat al unei persoane juridice, obligaţiile prevăzute în prezenta secţiune se aplică persoanei juridice, şi nu persoanei fizice.
(2)Statele membre se asigură că entităţile obligate au acces la informaţii actualizate privind practicile celor care spală bani şi a celor care finanţează terorismul şi privind indiciile care conduc la recunoaşterea tranzacţiilor suspecte.
(3)Statele membre se asigură că, ori de câte ori este posibil, este furnizat în timp util un feedback privind eficacitatea şi acţiunile întreprinse ca urmare a rapoartelor privind suspiciunile de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului.
(4)Atunci când este cazul, statele membre solicită entităţilor obligate să identifice membrul consiliului de conducere care este responsabil cu punerea în aplicare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru respectarea prezentei directive.
Art. 47
(1)Statele membre se asigură că casele de schimb valutar şi de încasare a cecurilor de călătorie şi furnizorii de servicii pentru fiducii sau pentru societăţi sunt autorizaţi sau înregistraţi, precum şi că furnizorii de servicii de jocuri de noroc sunt reglementaţi.
(2)Statele membre impun autorităţilor competente să asigure faptul că persoanele care deţin o funcţie de conducere în entităţile menţionate la alineatul (1) sau care sunt beneficiarii reali ai acestor entităţi sunt persoane competente şi potrivite.
(3)În ceea ce priveşte entităţile obligate menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 literele (a), (b) şi (d), statele membre se asigură că autorităţile competente adoptă măsurile necesare pentru a împiedica infractorii condamnaţi în domeniile relevante sau complicii acestora să deţină o funcţie de conducere în cadrul respectivelor entităţi obligate sau să fie beneficiarii reali ai acestora.
Art. 48
(1)Statele membre impun autorităţilor competente să desfăşoare o monitorizare eficace şi să adopte măsurile necesare în vederea asigurării respectării prezentei directive.
(11)Pentru a facilita şi a promova cooperarea eficientă şi, în special, schimbul de informaţii, statele membre comunică Comisiei lista autorităţilor competente pentru entităţile obligate enumerate la articolul 2 alineatul (1), inclusiv datele de contact ale acestora. Statele membre se asigură că informaţiile furnizate Comisiei rămân actuale.
Comisia publică un registru al acestor autorităţi şi datele lor de contact pe site-ul său. În cadrul sferei lor de competenţă, autorităţile din registru servesc drept punct de contact pentru autorităţile competente omoloage din alte state membre. Autorităţile de supraveghere financiară din statele membre servesc, de asemenea, drept punct de contact pentru ABE.
Pentru a asigura punerea în aplicare adecvată a prezentei directive, statele membre se asigură că toate entităţile obligate sunt supuse unei supravegheri adecvate, inclusiv competenţele de a efectua o supraveghere in situ şi ex situ, şi iau măsuri administrative adecvate şi proporţionale pentru remedierea situaţiei în caz de nerespectări.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile competente dispun atât de competenţe adecvate, inclusiv de competenţa de a impune prezentarea oricăror informaţii relevante pentru monitorizarea conformităţii şi de a efectua verificări, cât şi de resurse financiare, umane şi tehnice adecvate pentru îndeplinirea funcţiilor lor. Statele membre se asigură că personalul autorităţilor respective prezintă un grad înalt de integritate şi este calificat în mod corespunzător şi menţine standarde profesionale înalte, inclusiv în materie de confidenţialitate, de protecţie a datelor şi de conflicte de interes.
(3)În cazul instituţiilor de credit, instituţiilor financiare şi al furnizorilor de servicii de jocuri de noroc, autorităţile competente dispun de competenţe de supraveghere sporite.
(4)Statele membre se asigură că autorităţile competente din statul membru în care entitatea obligată operează unităţi supraveghează respectarea de către aceste unităţi a dispoziţiilor de drept intern ale statului membru respectiv care transpun prezenta directivă.
În cazul instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare care fac parte dintr-un grup, statele membre se asigură că, în scopurile prevăzute la primul paragraf, autorităţile competente din statul membru în care o societate-mamă îşi are sediul cooperează cu autorităţile competente din statele membre în care îşi au sediul unităţi ce fac parte din gmp.
În cazul unităţilor menţionate la articolul 45 alineatul (9), supravegherea astfel cum se menţionează în primul paragraf din prezentul alineat poate include luarea de măsuri adecvate şi proporţionale pentru a aborda deficienţele grave care necesită soluţii imediate. Aceste măsuri sunt temporare şi încetează în momentul abordării deficienţelor identificate, inclusiv cu sprijinul sau cu cooperarea autorităţilor competente din statul membru de origine a entităţii obligate, în conformitate cu articolul 45 alineatul (2).
(5)Statele membre se asigură că autorităţile competente ale statului membru în care entitatea obligată operează cooperează cu autorităţile competente din statul membru în care entitatea obligată îşi are sediul social, pentru a asigura supravegherea eficientă a cerinţelor prezentei directive.
În cazul instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare care fac parte dintr-un grup, statele membre se asigură că autorităţile competente din statul membru în care o societate-mamă îşi are sediul supraveghează punerea în aplicare eficientă a politicilor şi a procedurilor grupului menţionate la articolul 45 alineatul (1). În acest scop, statele membre se asigură că autorităţile competente din statul membru în care instituţiile de credit şi instituţiile financiare care fac parte din grup sunt stabilite cooperează cu autorităţile competente din statul membru în care este stabilită societatea-mamă.
(6)Statele membre se asigură că, atunci când aplică o abordare bazată pe risc în ceea ce priveşte supravegherea, autorităţile competente:
a)înţeleg clar riscurile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului prezente în statul lor membru;
b)au acces in situ şi ex situ la toate informaţiile relevante privind riscurile specifice interne şi internaţionale legate de clienţii, produsele şi serviciile entităţilor obligate; şi
c)stabilesc frecvenţa şi intensitatea supravegherii in situ şi ex situ în funcţie de profilul de risc al entităţilor obligate şi a riscurilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului prezente în respectivul stat membru.
(7)Evaluarea profilului de risc de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului al entităţilor obligate, în care sunt incluse şi riscurile de nerespectare, se revizuieşte atât în mod periodic, cât şi atunci când există evenimente sau schimbări majore în conducerea şi activităţile entităţilor obligate.
(8)Statele membre se asigură că autorităţile competente iau în considerare marja de manevră permisă entităţii obligate şi revizuiesc în mod corespunzător evaluările riscurilor care stau la baza acestei marje de manevră, precum şi punerea în aplicare a politicilor interne, a controalelor şi a procedurilor entităţii obligate şi măsura în care acestea sunt adecvate.
(9)În cazul entităţilor obligate menţionate la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 literele (a), (b) şi (d), statele membre pot permite ca funcţiile menţionate la alineatul (1) să fie exercitate de către organisme de autoreglementare, cu condiţia ca acestea să respecte alineatul (2) din prezentul articol.
(10)Până la 26 iunie 2017, AES emit ghiduri, adresate autorităţilor competente, în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 cu privire la caracteristicile unei abordări bazate pe risc în ceea ce priveşte supravegherea şi la etapele care trebuie urmate atunci când se efectuează supravegherea în funcţie de risc. Începând cu 1 ianuarie 2020, ABE emite, după caz, astfel de ghiduri. Se ţine cont în special de natura şi dimensiunea activităţii şi, în măsura în care este adecvat şi proporţional, se prevăd măsuri specifice.
Subsecţiunea I Cooperarea naţională:
Art. 49
Statele membre se asigură că factorii de decizie, unităţile de informaţii financiare, autorităţile de supraveghere şi alte autorităţi competente implicate în combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi autorităţile fiscale şi autorităţile de aplicare a legii atunci când acţionează în domeniul de aplicare al prezentei directive dispun de mecanisme eficace care le permit să coopereze şi să se coordoneze la nivel naţional în ceea ce priveşte elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor şi a activităţilor de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, inclusiv în vederea îndeplinirii obligaţiei care le revine în temeiul articolului 7.
Subsecţiunea II:Subsecţiunea II: Cooperarea cu ABE
Art. 50
Autorităţile competente furnizează ABE toate informaţiile necesare pentru ca aceasta să îşi îndeplinească sarcinile care îi revin în temeiul prezentei directive.
Subsecţiunea IIa:Cooperarea dintre autorităţile competente din statele membre
Art. 50a
Statele membre nu interzic sau nu pun condiţii nerezonabile ori care sunt restrictive în mod nejustificat în ceea ce priveşte schimbul de informaţii sau acordarea de asistenţă între autorităţile competente în sensul prezentei directive. În special, statele membre se asigură că autorităţile competente nu refuză o cerere de asistenţă pe motiv că:
(a)se consideră că cererea implică şi aspecte fiscale;
(b)dreptul intern impune entităţilor obligate să păstreze secretul sau confidenţialitatea, cu excepţia acelor cazuri în care informaţiile relevante solicitate sunt protejate prin privilegiul juridic sau în care se aplică obligaţia legală de păstrare a secretului profesional, astfel cum se prevede la articolul 34 alineatul (2);
(c)există o anchetă, o investigaţie sau o procedură în curs de desfăşurare în statul membru căruia i s-au solicitat informaţiile, cu excepţia cazului în care asistenţa ar împiedica ancheta, investigaţia sau procedura în cauză;
(d)natura sau statutul autorităţii competente solicitante omoloage este diferit de cel al autorităţii competente căreia i se adresează solicitarea.
Subsecţiunea III:Cooperarea între unităţile de informaţii financiare şi cu Comisia
Art. 51
Comisia poate acorda asistenţa necesară pentru a facilita coordonarea, inclusiv schimbul de informaţii, între unităţi de informaţii financiare în cadrul Uniunii. Comisia poate convoca periodic reuniuni ale Platformei de unităţi de informaţii financiare a UE, alcătuită din reprezentanţi ai unităţilor de informaţii financiare din statele membre, pentru a facilita cooperarea între unităţile de informaţii financiare, a face schimb de opinii şi a furniza consultanţă cu privire la chestiuni legate de punerea în aplicare relevante pentru unităţile de informaţii financiare şi entităţile de raportare, precum şi cu privire la chestiuni legate de cooperare, cum ar fi cooperarea eficace între unităţile de informaţii financiare, identificarea tranzacţiilor suspecte cu o dimensiune transfrontalieră, standardizarea formatelor rapoartelor prin intermediul FIU.net sau a succesoarei acesteia, analiza comună a cazurilor transfrontaliere, precum şi identificarea tendinţelor şi a factorilor relevanţi pentru evaluarea riscurilor de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului, atât la nivel naţional, cât şi la nivel supranaţional.
Art. 52
Statele membre se asigură că unităţile lor de informaţii financiare cooperează între ele în cea mai mare măsură posibilă, indiferent de statutul lor organizaţional.
Art. 53
(1)Statele membre se asigură că unităţile de informaţii financiare fac schimb, spontan sau la cerere, de orice informaţii care pot fi relevante pentru prelucrarea sau analizarea de către acestea a unor informaţii legate de spălarea banilor sau de finanţarea terorismului şi de persoanele fizice sau juridice implicate, indiferent de tipul infracţiunilor principale asociate şi chiar dacă tipul infracţiunilor principale asociate nu este identificat în momentul schimbului.
Atunci când o unitate de informaţii financiare primeşte, în temeiul articolului 33 alineatul (1) primul paragraf litera (a), un raport care se referă la un alt stat membru, aceasta îl redirecţionează cu promptitudine către unitatea de informaţii financiare din statul membru respectiv.
(2)Statele membre se asigură că unitatea de informaţii financiare căreia i se adresează cererea este obligată să facă uz de toate competenţele sale disponibile, pe care le-ar utiliza în mod normal pe plan intern pentru primirea şi analizarea informaţiilor, atunci când răspunde la o cerere de informaţii menţionată la alineatul (1) din partea unei alte unităţi de informaţii financiare. Unitatea de informaţii financiare căreia i se adresează cererea răspunde în timp util.
Atunci când o unitate de informaţii financiare doreşte să obţină informaţii suplimentare de la o entitate obligată stabilită într-un alt stat membru, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acesteia, cererea este adresată către unitatea de informaţii financiare din statul membru pe teritoriul căruia este stabilită entitatea obligată. Respectiva unitate de informaţii financiare obţine informaţiile în conformitate cu articolul 33 alineatul (1) şi transferă răspunsurile cu promptitudine.
(3)O unitate de informaţii financiare poate refuza să facă schimb de informaţii numai în circumstanţe excepţionale, în care schimbul respectiv este contrar principiilor fundamentale din dreptul intern. Respectivele excepţii sunt prevăzute într-un mod care previne atât abuzul, cât şi limitările nejustificate ale schimbului liber de informaţii în scopuri analitice.
Art. 54
Informaţiile şi documentele primite în temeiul articolelor 52 şi 53 se utilizează pentru realizarea sarcinilor unităţii de informaţii financiare, astfel cum sunt prevăzute în prezenta directivă. Atunci când face schimb de informaţii şi documente în temeiul articolelor 52 şi 53, unitatea de informaţii financiare emitentă poate impune restricţii şi condiţii pentru utilizarea informaţiilor respective. Unitatea de informaţii financiare destinatară se conformează respectivelor restricţii şi condiţii.
Statele membre se asigură că unităţile de informaţii financiare desemnează cel puţin o persoană de contact, responsabilă pentru primirea solicitărilor de informaţii din partea unităţilor de informaţii financiare din alte state membre.
Art. 55
(1)Statele membre se asigură că informaţiile care fac obiectul schimbului de informaţii în temeiul articolelor 52 şi 53 sunt utilizate numai în scopul pentru care au fost solicitate sau furnizate şi că orice comunicare a informaţiilor respective de către unitatea de informaţii financiare destinatară către orice alte autorităţi, agenţii sau departamente, precum şi orice utilizare a acestor informaţii în alte scopuri decât cele aprobate iniţial, face obiectul aprobării prealabile a unităţii de informaţii financiare care a furnizat informaţiile.
(2)Statele membre se asigură că aprobarea prealabilă a unităţii de informaţii financiare căreia i s-a solicitat să comunice informaţiile către autorităţile competente este acordată cu promptitudine şi în cea mai mare măsură posibilă, indiferent de tipul infracţiunilor principale asociate. Unitatea de informaţii financiare căreia i s-a adresat
solicitarea nu refuză să îşi dea aprobarea pentru o astfel de comunicare, decât dacă aceasta ar depăşi domeniul de aplicare al dispoziţiilor care i se aplică în materie de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, sau dacă ar putea afecta o investigaţie sau dacă nu ar fi, în orice alt mod, în conformitate cu principiile fundamentale de drept intern ale statului membru respectiv. Orice astfel de refuz de a-şi da aprobarea este explicat în mod corespunzător. Excepţiile sunt prevăzute într-un mod care previne atât abuzul, cât şi limitările nejustificate ale comunicării informaţiilor între autorităţile competente.
Art. 56
(1)Statele membre impun unităţilor lor de informaţii financiare să utilizeze canale protejate de comunicare între ele şi încurajează utilizarea FIU.net sau a succesoarei acesteia.
(2)Statele membre se asigură că, în scopul de a-şi îndeplini sarcinile prevăzute în prezenta directivă, unităţile lor de informaţii financiare cooperează în vederea aplicării tehnologiilor de ultimă generaţie, în conformitate cu dreptul lor intern. Respectivele tehnologii permit unităţilor de informaţii financiare să îşi confrunte datele cu datele altor astfel de unităţi într-un mod anonim, prin asigurarea protecţiei complete a datelor cu caracter personal, cu scopul de a detecta în alte state membre persoane care le interesează şi de a identifica veniturile şi fondurile acestora.
Art. 57
Diferenţele dintre definiţiile din dreptul intern ale infracţiunilor principale astfel cum se menţionează la articolul 3 punctul 4 nu afectează capacitatea unităţilor de informaţii financiare de a oferi asistenţă altei unităţi de informaţii financiare şi nu limitează schimbul, comunicarea şi utilizarea informaţiilor în temeiul articolelor 53, 54 şi 55.
Subsecţiunea IIIa:Cooperarea dintre autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare şi alte autorităţi aflate sub obligaţia secretului profesional
Art. 57a
(1)Statele membre solicită ca toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare în vederea respectării prezentei directive, precum şi auditorii sau experţii care acţionează în numele autorităţilor competente respective să fie obligate să respecte secretul profesional.
Fără a aduce atingere cazurilor care intră sub incidenţa dreptului penal, informaţiile confidenţiale pe care persoanele menţionate la primul paragraf le obţin în cursul îndeplinirii atribuţiilor lor în temeiul prezentei directive pot fi divulgate numai sub formă de rezumat sau în formă agregată, astfel încât să nu se poată identifica instituţiile de credit şi instituţiile financiare individuale.
(2)Alineatul (1) nu împiedică schimbul de informaţii între:
a)autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare dintr-un stat membru în conformitate cu prezenta directivă sau cu alte acte legislative referitoare la supravegherea instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare;
b)autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare în diferite state membre în conformitate cu prezenta directivă sau cu alte acte legislative referitoare la supravegherea instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare, inclusiv BCE acţionând în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului (*). Schimbul de informaţii este supus condiţiilor privind secretul profesional menţionate la alineatul (1).
(*)Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuţii specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce priveşte politicile legate de supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit (JO L 287, 29.10.2013, p. 63).
Până la 10 ianuarie 2019, autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare în conformitate cu prezenta directivă şi BCE, acţionând în temeiul articolului 27 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 şi al articolului 56 primul paragraf litera (g) din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (**), încheie, cu sprijinul AES, un acord privind modalităţile practice pentru schimbul de informaţii.
(**)Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).
(3)Autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare care primesc informaţiile confidenţiale menţionate la alineatul (1) folosesc aceste informaţii numai în următoarele scopuri:
a)pentru îndeplinirea atribuţiilor lor în temeiul prezentei directive sau al altor acte legislative în domeniul combaterii spălării banilor şi a finanţării terorismului, al reglementării prudenţiale şi al supravegherii instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare, inclusiv pentru aplicarea de sancţiuni;
b)într-o cale de atac împotriva unei decizii a autorităţii competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare, inclusiv acţiuni în justiţie;
c)în acţiunile în justiţie iniţiate în temeiul unor dispoziţii speciale prevăzute de dreptul Uniunii adoptat în domeniul prezentei directive sau în domeniul reglementării prudenţiale şi supravegherii instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare.
(4)Statele membre se asigură că autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare cooperează între ele în sensul prezentei directive, în cea mai mare măsură posibilă, indiferent de natura sau de statutul lor. Această cooperare include, de asemenea, posibilitatea de a desfăşura anchete în numele unei autorităţi competente solicitante, în cadrul competenţelor autorităţii competente căreia i se adresează solicitarea, precum şi schimbul ulterior al informaţiilor obţinute în urma anchetelor respective.
(5)Statele membre pot autoriza autorităţile competente naţionale care supraveghează instituţiile de credit şi instituţiile financiare să încheie acorduri de cooperare care prevăd colaborarea şi schimburile de informaţii confidenţiale cu autorităţile competente din ţările terţe care sunt omoloage ale respectivelor autorităţi competente naţionale. Acordurile de cooperare respective sunt încheiate pe bază de reciprocitate şi doar cu condiţia ca informaţiile dezvăluite să fie supuse unei garantări a respectării secretului profesional cel puţin echivalente cu cele menţionate la alineatul (1). Informaţiile confidenţiale transmise în temeiul acordurilor de cooperare respective sunt utilizate în scopul îndeplinirii sarcinii de supraveghere de către autorităţile în cauză.
În cazul în care informaţiile transmise provin dintr-un alt stat membru, acestea pot fi divulgate doar cu acordul explicit al autorităţii competente care le-a transmis şi, după caz, numai în scopurile pentru care autoritatea respectivă şi-a dat acordul.
Art. 57b
(1)În pofida articolului 57a alineatele (1) şi (3) şi fără a aduce atingere articolului 34 alineatul (2), statele membre pot autoriza schimbul de informaţii între autorităţile competente, în acelaşi stat membru sau în state membre diferite, între autorităţile competente şi autorităţile care au sarcina de a supraveghea entităţi din sectorul financiar şi persoane fizice sau juridice care acţionează pentru îndeplinirea activităţilor lor profesionale astfel cum se menţionează la articolul 2 alineatul (1) punctul 3 şi autorităţile responsabile prin lege de supravegherea pieţelor financiare în exercitarea funcţiilor lor de supraveghere.
În toate cazurile, informaţiile primite fac obiectul cerinţelor privind secretul profesional cel puţin echivalente cu cele menţionate la articolul 57a alineatul (1).
(2)În pofida articolului 57a alineatele (1) şi (3), statele membre pot autoriza, în temeiul dispoziţiilor din dreptul intern, divulgarea anumitor informaţii altor autorităţi naţionale responsabile prin lege de supravegherea pieţelor financiare sau cu atribuţii în domeniul combaterii sau investigării spălării banilor, a infracţiunilor principale asociate sau a finanţării terorismului.
Cu toate acestea, informaţiile confidenţiale transmise în conformitate cu prezentul alineat sunt utilizate exclusiv în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale ale autorităţilor în cauză. Persoanele care au acces la astfel de informaţii sunt supuse cerinţelor privind secretul profesional, cel puţin echivalente cu cele menţionate la articolul 57a alineatul (1).
(3)Statele membre pot autoriza divulgarea anumitor informaţii referitoare la supravegherea instituţiilor de credit în ceea ce priveşte respectarea prezentei directive către comisiile parlamentare de anchetă, curţile de conturi şi alte entităţi cu atribuţii de anchetă din statul membru respectiv, în următoarele condiţii:
a)entităţile au un mandat precis, în temeiul dreptului intern, de a investiga sau examina acţiunile autorităţilor responsabile cu supravegherea instituţiilor de credit respective sau cu legislaţia privind supravegherea respectivă;
b)informaţiile sunt strict necesare pentru îndeplinirea mandatului menţionat la litera (a);
c)persoanele care au acces la informaţii sunt supuse cerinţelor privind secretul profesional prevăzute de dreptul intern, cel puţin echivalente cu cele menţionate la articolul 57a alineatul (1);
d)în cazul în care informaţiile provin dintr-un alt stat membru, acestea nu sunt divulgate fără acordul explicit al autorităţilor competente care le-au transmis şi exclusiv în scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.
Art. 58
(1)Statele membre se asigură că entităţile obligate pot fi trase la răspundere pentru încălcări ale dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive în conformitate cu prezentul articol şi cu articolele 59-61. Orice sancţiune sau măsură rezultată este eficace, proporţională şi disuasivă.
(2)Fără a aduce atingere dreptului statelor membre de a prevedea şi a impune sancţiuni penale, statele membre stabilesc norme privind măsurile şi sancţiunile administrative şi se asigură că autorităţile lor competente pot impune astfel de sancţiuni şi măsuri în cazul încălcărilor dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive, asigurând totodată aplicarea lor.
Statele membre pot decide să nu stabilească norme pentru măsuri sau sancţiuni administrative pentru încălcări care fac deja obiectul unor sancţiuni penale în dreptul intern. În acest caz, statele membre notifică Comisiei dispoziţiile relevante de drept penal.
Statele membre se asigură că, în cazul în care autorităţile lor competente identifică încălcări care fac obiectul sancţiunilor penale, acestea informează autorităţile de aplicare a legii în timp util.
(3)Statele membre se asigură că, în cazul în care obligaţiile se aplică persoanelor juridice pentru încălcări ale dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive, sancţiunile şi măsurile pot fi aplicate membrilor organului de conducere şi altor persoane fizice care, în temeiul dreptului intern, sunt responsabile de încălcare.
(4)Statele membre se asigură că autorităţile competente sunt învestite cu toate competenţele de supraveghere şi de investigare necesare pentru exercitarea funcţiilor lor.
(5)Autorităţile competente îşi exercită competenţele de a impune măsuri şi sancţiuni administrative în conformitate cu prezenta directivă şi cu dreptul intern, în oricare dintre următoarele moduri:
a)în mod direct;
b)în colaborare cu alte autorităţi;
c)sub responsabilitate proprie, prin delegare către astfel de autorităţi;
d)prin sesizarea autorităţilor judiciare competente.
În exercitarea competenţelor lor de a impune măsuri şi sancţiuni administrative, autorităţile competente cooperează strâns pentru a se asigura că măsurile sau sancţiunile administrative respective produc rezultatele dorite şi îşi coordonează acţiunile atunci când se ocupă de cazuri transfrontaliere.
Art. 59
(1)Statele membre se asigură că prezentul articol se aplică cel puţin pentru încălcările entităţilor obligate care sunt grave, repetate, sistematice, sau o combinaţie a acestora, în ceea ce priveşte cerinţele prevăzute în:
a)articolele 10-24 (precauţia privind clientela);
b)articolele 33, 34 şi 35 (raportarea tranzacţiilor suspecte);
c)articolul 40 (păstrarea evidenţelor); şi
d)articolele 45 şi 46 (controale interne).
(2)Statele membre se asigură că, în cazurile menţionate la alineatul (1), măsurile şi sancţiunile administrative care pot fi aplicate includ cel puţin următoarele:
a)o declaraţie publică în care se identifică persoana fizică sau juridică şi natura încălcării;
b)un ordin prin care se impune persoanei fizice sau juridice să pună capăt comportamentului respectiv şi să se abţină de la repetarea acestuia;
c)retragerea sau suspendarea autorizaţiei sale, în cazul unei entităţi obligate care face obiectul autorizării;
d)o interdicţie temporară de a exercita funcţii de conducere în entităţile obligate împotriva oricărei persoane cu responsabilităţi de conducere într-o entitate obligată sau a oricărei alte persoane fizice declarate responsabilă de încălcare;
e)sancţiuni administrative pecuniare cu o valoare maximă de cel puţin două ori mai mare decât valoarea beneficiului rezultat din încălcare, în cazul în care beneficiul respectiv poate fi stabilit, sau de cel puţin 1 000 000 EUR.
(3)Statele membre se asigură că, prin derogare de la alineatul (2) litera (e), în cazul în care entitatea obligată în cauză este o instituţie de credit sau o instituţie financiară, se pot aplica de asemenea următoarele sancţiuni:
a)în cazul unei persoane juridice, sancţiuni administrative pecuniare cu o valoare maximă de cel puţin 5 000 000 EUR sau 10 % din cifra de afaceri anuală totală, calculată pe baza ultimelor situaţii disponibile aprobate de organul de conducere; în cazul în care entitatea obligată este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă care este obligată să întocmească situaţii financiare consolidate în conformitate cu articolul 22 din Directiva 2013/34/UE, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu directivele contabile relevante, care se calculează pe baza ultimelor situaţii consolidate disponibile aprobate de organul de conducere al principalei societăţi-mamă;
b)în cazul unei persoane fizice, sancţiuni administrative pecuniare cu o valoare maximă de cel puţin 5 000 000 EUR sau, în statele membre a căror monedă nu este euro, valoarea echivalentă în moneda naţională la 25 iunie 2015.
(4)Statele membre pot împuternici autorităţile competente să impună tipuri suplimentare de sancţiuni administrative pe lângă cele prevăzute la alineatul (2) literele (a)-(d) sau să impună sancţiuni administrative pecuniare care depăşesc valorile menţionate la alineatul (2) litera (e) şi la alineatul (3).
Art. 60
(1)Statele membre se asigură că o decizie de impunere a unei măsuri sau sancţiuni administrative pentru încălcarea dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive, împotriva căreia nu a fost introdusă nicio cale de atac, se publică de către autorităţile competente pe site-ul lor oficial imediat după ce persoana sancţionată este informată cu privire la decizia respectivă. Informaţiile publicate includ cel puţin tipul şi natura încălcării şi identitatea persoanelor responsabile. Statele membre nu au obligaţia de a aplica prezentul paragraf deciziilor de impunere a unor măsuri de investigare.
În cazul în care publicarea identităţii persoanelor responsabile menţionate la primul paragraf sau a datelor cu caracter personal ale acestor persoane este considerată de către autoritatea competentă ca fiind disproporţionată în urma unei evaluări de la caz la caz efectuate cu privire la proporţionalitatea publicării acestor date sau în cazul în care publicarea pune în pericol stabilitatea pieţelor financiare sau o investigaţie aflată în desfăşurare, autorităţile competente:
a)amână publicarea deciziei de impunere a măsurii sau a sancţiunii administrative până în momentul în care motivele nepublicării încetează;
b)publică decizia de impunere a măsurii sau a sancţiunii administrative cu titlu anonim în conformitate cu dreptul intern, dacă publicarea cu titlu anonim asigură o protecţie eficace a datelor cu caracter personal respective; în cazul unei decizii de publicare a măsurii sau a sancţiunii administrative cu titlu anonim, publicarea datelor relevante poate fi amânată o perioadă rezonabilă dacă se preconizează că, în cursul perioadei respective, motivele care au stat la baza publicării cu titlu anonim încetează;
c)nu publică decizia de impunere a măsurii sau a sancţiunii administrative, în cazul în care opţiunile prevăzute la literele (a) şi (b) sunt considerate insuficiente pentru a se asigura:
(i)că nu va fi pusă în pericol stabilitatea pieţelor financiare; sau
(ii)proporţionalitatea publicării deciziei în cazurile în care măsurile respective sunt considerate a fi de natură minoră.
(2)În cazul în care statele membre permit publicarea deciziilor împotriva cărora a fost formulată o cale de atac, autorităţile competente publică de asemenea, fără întârziere, pe site-urile lor oficiale, astfel de informaţii, precum şi orice informaţii ulterioare privind rezultatul căii de atac. Mai mult, se publică de asemenea orice decizie de anulare a unei decizii anterioare de impunere a unei măsuri sau a unei sancţiuni administrative.
(3)Autorităţile competente se asigură că orice informaţie publicată în conformitate cu prezentul articol se păstrează pe site-ul lor oficial pentru o perioadă de cinci ani de la publicare. Cu toate acestea, datele cu caracter personal incluse în informaţiile publicate se păstrează pe site-ul oficial al autorităţii competente numai pe perioada necesară în conformitate cu normele aplicabile privind protecţia datelor.
(4)Statele membre se asigură că, atunci când stabilesc tipul şi nivelul măsurilor sau sancţiunilor administrative, autorităţile competente iau în considerare toate circumstanţele relevante, inclusiv, după caz:
a)gravitatea şi durata încălcării;
b)gradul de responsabilitate a persoanei fizice sau juridice declarate responsabile;
c)capacitatea financiară a persoanei fizice sau juridice declarate responsabilă, indicată de exemplu de cifra de afaceri totală a persoanei juridice declarate responsabilă sau de venitul anual al persoanei fizice declarate responsabilă;
d)beneficiul obţinut în urma încălcării de persoana fizică sau juridică declarată responsabilă, în măsura în care acesta poate fi determinat;
e)pierderile produse terţilor prin încălcare, în măsura în care acestea pot fi determinate;
f)măsura în care persoana fizică sau juridică declarată responsabilă cooperează cu autoritatea competentă;
g)încălcările anterioare comise de persoana fizică sau juridică declarată responsabilă.
(5)Statele membre se asigură că persoanele juridice pot fi trase la răspundere pentru încălcările menţionate la articolul 59 alineatul (1) comise în beneficiul lor de către orice persoană care acţionează individual sau ca parte a unui organ al respectivei persoane juridice şi care deţine o funcţie de conducere în cadrul persoanei juridice, pe baza:
a)competenţei de a reprezenta persoana juridică respectivă;
b)competenţei de a lua decizii în numele persoanei juridice respective; sau
c)competenţei de exercitare a controlului în cadrul persoanei juridice respective.
(6)Statele membre se asigură, de asemenea, că persoanele juridice pot fi trase la răspundere atunci când lipsa supravegherii sau a controlului din partea unei persoane menţionate la alineatul (5) din prezentul articol a făcut posibilă comiterea încălcărilor menţionate la articolul 59 alineatul (1), în beneficiul persoanei juridice respective, de către o persoană aflată sub autoritatea acesteia.
Art. 61
(1)Statele membre se asigură că autorităţile competente şi, după caz, organismele de autoreglementare instituie mecanisme eficace şi sigure prin care să încurajeze să li se raporteze încălcările potenţiale sau efective ale dispoziţiilor naţionale de transpunere a prezentei directive.
În acest scop, acestea furnizează persoanelor unul sau mai multe canale de comunicare sigure pentru raportarea menţionată la primul paragraf. Aceste canale asigură faptul că identitatea persoanelor care oferă informaţii este cunoscută numai autorităţilor competente şi, după caz, organismelor de autoreglementare.
(2)Mecanismele menţionate la alineatul (1) includ cel puţin:
a)proceduri specifice pentru primirea rapoartelor privind încălcările şi luarea de măsuri ulterioare;
b)o protecţie corespunzătoare a angajaţilor sau a persoanelor aflate într-o poziţie similară în cadrul entităţilor obligate, care raportează încălcări comise în cadrul acestora;
c)protecţia adecvată a persoanei incriminate;
d)protecţia datelor cu caracter personal ale persoanei care raportează încălcarea, precum şi ale persoanei fizice suspectate că este responsabilă de încălcare, în conformitate cu principiile stabilite în Directiva 95/46/CE;
e)norme clare care să asigure faptul că este garantată confidenţialitatea în toate cazurile în ceea ce priveşte persoana care raportează încălcările comise în cadrul entităţii obligate, cu excepţia cazului în care dreptul intern impune divulgarea în contextul unor investigaţii suplimentare sau al unor proceduri judiciare ulterioare.
(3)Statele membre impun entităţilor obligate să instituie proceduri corespunzătoare pentru angajaţi sau persoanele aflate într-o poziţie similară privind raportarea încălcărilor, la nivel intern, prin intermediul unui canal specific, independent şi anonim, proporţional cu natura şi dimensiunea entităţii obligate în cauză.
Statele membre se asigură că persoanele, inclusiv angajaţii şi reprezentanţii entităţii obligate care raportează, fie la nivel intern, fie către unitatea de informaţii financiare, suspiciuni de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului sunt protejate din punct de vedere juridic faţă de expunerea la ameninţări, la represiuni sau la acţiuni ostile, şi în special la acţiuni nefavorabile sau discriminatorii la locul de muncă.
Statele membre se asigură că persoanele fizice care sunt expuse la ameninţări, la acţiuni ostile, sau la acţiuni nefavorabile sau discriminatorii la locul de muncă pentru raportarea suspiciunilor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, fie la nivel intern, fie către unitatea de informaţii financiare, au dreptul să înainteze o plângere autorităţilor competente respective, în condiţii de siguranţă. Fără a aduce atingere confidenţialităţii informaţiilor culese de unitatea de informaţii financiare, statele membre se asigură, de asemenea, că respectivele persoane au dreptul la o cale de atac eficientă în vederea apărării drepturilor lor în temeiul prezentului alineat.
Art. 62
(1)Statele membre se asigură că autorităţile lor competente informează ABE cu privire la toate măsurile şi sancţiunile administrative aplicate instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare în conformitate cu articolele 58 şi 59, inclusiv cu privire la orice cale de atac formulată şi la rezultatul acesteia.
(2)Statele membre se asigură că autorităţile lor competente verifică existenţa unei condamnări relevante în cazierul judiciar al persoanei în cauză, în conformitate cu dreptul lor intern. Orice schimb de informaţii în acest scop se realizează în conformitate cu Decizia 2009/316/JAI şi cu Decizia-cadru 2009/315/JAI, astfel cum au fost puse în aplicare în dreptul intern.
(3)ABE menţine o pagină de internet pe care sunt disponibile conexiuni directe către informaţiile publicate de fiecare autoritate competentă cu privire la măsurile şi sancţiunile administrative aplicate instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare în conformitate cu articolul 60 şi menţionează perioada pentru care fiecare stat membru publică respectivele măsuri şi sancţiuni administrative.