Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2025
Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Dată act: 14-iun-2017
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
(text codificat)
(Text cu relevanţă pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 118 primul paragraf,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),
(1)Poziţia Parlamentului European din 27 aprilie 2017 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 22 mai 2017.
întrucât:
(1)Regulamentul (CE) nr. 207/2009 (2) a fost modificat de mai multe ori şi în mod substanţial (3). Este necesar, din motive de claritate şi de raţionalizare, să se codifice respectivul regulament.
(2)Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO L 78, 24.3.2009, p. 1).
(3)A se vedea anexa II.
(2)Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului (4), codificat în 2009 ca Regulamentul (CE) nr. 207/2009, a instituit un sistem de protecţie a mărcilor specific Uniunii, care prevedea protecţia mărcilor la nivelul Uniunii, în paralel cu protecţia mărcilor disponibilă la nivelul statelor membre în conformitate cu sistemele mărcilor naţionale armonizate de Directiva 89/104/CEE a Consiliului (5), care a fost codificată ca Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (6).
(4)Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO L 11, 14.1.1994, p. 1).
(5)Prima Directivă 89/104/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1988 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 40, 11.2.1989, p. 1).
(6)Directiva 2008/95/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 299, 8.11.2008, p. 25).
(3)Este oportun să se promoveze o dezvoltare armonioasă a activităţilor economice în întreaga Uniune şi o extindere continuă şi echilibrată prin realizarea şi buna funcţionare a unei pieţe interne care să ofere condiţii analoge celor existente pe o piaţă naţională. Realizarea unei astfel de pieţe şi întărirea unităţii sale implică nu numai eliminarea obstacolelor din calea liberei circulaţii a mărfurilor şi liberei prestări a serviciilor, precum şi stabilirea unui sistem care să asigure respectarea concurenţei, ci şi stabilirea condiţiilor juridice care să permită întreprinderilor să îşi adapteze încă de la început activităţile de producţie şi distribuţie a bunurilor sau de prestare a serviciilor la dimensiunea Uniunii. Printre instrumentele juridice de care ar trebui să dispună întreprinderile în acest scop, sunt adecvate în special mărcile care le permit să îşi identifice produsele sau serviciile, în egală măsură, în întreaga Uniune, indiferent de frontieră.
(4)Pentru a urmări obiectivele Uniunii menţionate anterior, este necesar să se prevadă un regim al mărcilor al Uniunii care conferă întreprinderilor dreptul de a dobândi, conform unei proceduri unice, mărci UE care să se bucure de o protecţie uniformă şi să producă efecte pe întreg teritoriul Uniunii. Principiul caracterului unitar al mărcii UE, astfel exprimat, ar trebui să se aplice cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul regulament.
(5)Apropierea legislaţiilor statelor membre nu permite înlăturarea obstacolului teritorialităţii drepturilor pe care legislaţiile statelor membre le conferă titularilor de mărci. Pentru a permite întreprinderilor să exercite fără nici o piedică o activitatea economică în cadrul întregii pieţe interne, ar trebui sa fie posibilă înregistrarea mărcilor reglementate de un drept uniform al Uniunii, care să se aplice direct în toate statele membre.
(6)Experienţa dobândită de la instituirea sistemului mărcilor comunitare a arătat că întreprinderile din Uniune şi din ţările terţe au acceptat sistemul, acesta devenind o completare şi o alternativă viabilă şi de succes la protecţia mărcilor asigurată la nivelul statelor membre.
(7)Cu toate acestea, dreptul Uniunii privind mărcile nu se substituie legislaţiilor statelor membre referitoare la mărci. Într-adevăr, nu apare ca fiind justificat să se impună întreprinderilor să solicite înregistrarea mărcilor lor ca mărci UE.
(8)Mărcile naţionale sunt în continuare necesare pentru întreprinderile care nu doresc ca protecţia mărcilor lor să fie asigurată la nivelul Uniunii sau care nu sunt în măsură să obţină protecţie la nivelul întregii Uniuni, în timp ce obţinerea protecţiei naţionale nu ridică nicio problemă. Fiecare persoană care doreşte să obţină protecţia unei mărci ar trebui să poată decide dacă optează pentru protejarea acesteia doar ca marcă naţională în unul sau în mai multe state membre sau doar ca marcă UE sau pentru ambele tipuri de protecţie.
(9)Dreptul asupra mărcii UE nu ar trebui să fie dobândit numai prin înregistrare, iar aceasta ar trebui refuzată în special dacă marca este lipsită de caracter distinctiv, dacă este ilicită sau dacă se opun drepturi anterioare.
(10)Ar trebui să se autorizeze ca un semn să fie reprezentat în orice formă corespunzătoare cu ajutorul tehnologiei general disponibile, deci nu neapărat prin mijloace grafice, atât timp cât reprezentarea este clară, precisă, autonomă, uşor accesibilă, inteligibilă, durabilă şi obiectivă.
(11)Protecţia conferită de marca UE, al cărei scop este în special garantarea funcţiei mărcii de indicare a originii, ar trebui să fie absolută în caz de identitate între marcă şi semn şi între produse sau servicii. Protecţia ar trebui să existe de asemenea în caz de similitudine între marcă şi semn şi între produse sau servicii. Este oportun să se interpreteze noţiunea de similitudine în relaţie cu riscul de confuzie. Riscul de confuzie, a cărui apreciere depinde de numeroşi factori şi în special de cunoaşterea mărcii pe piaţă, de asocierea care poate fi făcută între aceasta şi semnul folosit sau înregistrat, de gradul de asemănare între marcă şi semn şi între produsele sau serviciile desemnate, ar trebui să constituie condiţia specifică a protecţiei.
(12)Pentru a se asigura securitatea juridică şi coerenţa deplină cu principiul priorităţii, potrivit căruia o marcă înregistrată anterior are prioritate faţă de mărcile înregistrate ulterior, este necesar să se prevadă că asigurarea respectării drepturilor conferite de o marcă UE nu ar trebui să aducă atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data de depunere sau de data de prioritate a mărcii UE. Această dispoziţie este în conformitate cu articolul 16 alineatul (1) din Acordul privind aspectele legate de comerţ ale drepturilor de proprietate intelectuală din 15 aprilie 1994.
(13)Este posibilă apariţia unor confuzii cu privire la sursa comercială din care provin produsele sau serviciile atunci când o societate utilizează acelaşi semn sau un semn similar ca denumire comercială, în aşa fel încât se stabileşte o legătură între societatea care poartă denumirea respectivă şi produsele sau serviciile provenind de la această societate. Încălcarea drepturilor conferite de o marcă UE ar trebui, prin urmare, să cuprindă şi utilizarea unui semn ca denumire comercială sau ca denumire similară, atât timp cât utilizarea are drept scop diferenţierea produselor sau serviciilor.
(14)Pentru a se asigura securitatea juridică şi coerenţa deplină cu legislaţia specifică a Uniunii, este oportun să se prevadă ca titularul unei mărci UE să aibă dreptul de a interzice unui terţ utilizarea unui semn într-o publicitate comparativă în cazul în care acest tip de publicitate comparativă contravine Directivei 2006/114/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1).
(1)Directiva 2006/114/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind publicitatea înşelătoare şi comparativă (JO L 376, 27.12.2006, p. 21).
(15)Cu scopul de a asigura protecţia mărcilor şi de a combate într-un mod eficace contrafacerea, în conformitate cu obligaţiile internaţionale ale Uniunii din cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), în special cu articolul V din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) privind liberul tranzit şi, în ceea ce priveşte medicamentele generice, "Declaraţia privind Acordul TRIPS şi sănătatea publică" adoptată cu ocazia conferinţei ministeriale a OMC de la Doha din 14 noiembrie 2001, titularul unei mărci UE ar trebui să fie îndreptăţit să împiedice terţii să introducă produse în Uniune în cursul schimburilor comerciale fără a le pune în liberă circulaţie în Uniune, atunci când aceste produse provin din ţări terţe şi poartă, fără a fi autorizate, o marcă identică cu sau în esenţă identică cu o marcă UE înregistrată pentru produsele respective.
(16)În acest scop, ar trebui să se permită titularilor de mărci UE să împiedice, în toate situaţiile vamale, intrarea şi plasarea produselor contrafăcute, inclusiv în cadrul tranzitului, al transbordării, al antrepozitării, al zonelor libere, al depozitării temporare, al perfecţionării active sau al admiterii temporare, inclusiv atunci când aceste produse nu sunt destinate a fi introduse pe piaţa Uniunii. La efectuarea controalelor vamale, autorităţile vamale ar trebui să utilizeze competenţele şi procedurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (2) privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale, inclusiv la cererea titularilor drepturilor. În special, autorităţile vamale ar trebui să efectueze controalele relevante pe baza unor criterii de analiză a riscurilor.
(2)Regulamentul (UE) nr. 608/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 iunie 2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 al Consiliului (JO L 181, 29.6.2013, p. 15).
(17)Pentru a asigura echilibrul dintre necesitatea de a asigura respectarea efectivă a drepturilor conferite de mărci şi necesitatea de a evita îngreunarea fluxului liber al comerţului cu produse legitime, dreptul titularului mărcii UE ar trebui să înceteze în cazul în care, în cursul procedurilor ulterioare iniţiate în faţa instanţei competente în domeniul mărcilor Uniunii Europene (denumită în continuare "instanţa competentă în domeniul mărcilor UE"), să se pronunţe pe fond dacă a fost încălcat un drept conferit de marca UE, declarantul sau deţinătorul produselor poate dovedi că titularul mărcii UE nu are dreptul să interzică introducerea produselor pe piaţă în ţara de destinaţie finală.
(18)Articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 608/2013 precizează că titularul drepturilor este răspunzător pentru daune faţă de deţinătorul mărfurilor, printre altele în cazul în care se dovedeşte ulterior că mărfurile în cauză nu au încălcat un drept de proprietate intelectuală.
(19)Ar trebui să fie luate măsuri corespunzătoare în vederea asigurării unui tranzit neperturbat al medicamentelor generice. În ceea ce priveşte denumirile comune internaţionale (DCI), ca denumiri generice recunoscute la nivel internaţional pentru substanţele active din preparatele farmaceutice, este esenţial să se ţină seama în mod corespunzător de limitările existente în ceea ce priveşte efectul drepturilor conferite de o marcă UE. În consecinţă, titularul unei mărci UE nu ar trebui să aibă dreptul de a împiedica niciun terţ să introducă produse în Uniune fără ca acestea să fie puse în liberă circulaţie în Uniune, pe baza asemănărilor dintre DCI pentru ingredientul activ din medicamente şi respectiva marcă;
(20)Pentru a permite titularilor de mărci UE să combată contrafacerea într-un mod eficace, aceştia ar trebui să aibă dreptul de a interzice aplicarea pe produse a unei mărci contrafăcute şi acţiunile pregătitoare realizate anterior acestei aplicări.
(21)Drepturile exclusive conferite de o marcă UE nu ar trebui să îndreptăţească titularul să interzică utilizarea de către terţi a unor semne sau indicaţii care sunt folosite în mod corect şi, prin urmare, în conformitate cu practicile loiale din domeniul industrial şi comercial. În scopul de a asigura condiţii egale pentru denumirile comerciale şi mărcile UE în caz de conflict, având în vedere faptul că denumirilor comerciale li se acordă cu regularitate protecţie nelimitată faţă de mărcile înregistrate ulterior, ar trebui să se considere că o astfel de utilizare include doar folosirea numelor personale ale terţilor. Aceasta ar trebui să permită, în plus, utilizarea în general a unor semne sau indicaţii descriptive sau lipsite de caracter distinctiv. Mai mult, titularul unei mărci UE nu ar trebui să fie îndreptăţit să împiedice utilizarea generală corectă şi loială a acesteia în scopul de a identifica sau de a face trimitere la produse sau servicii ca fiind ale titularului. Utilizările unei mărci UE de către terţi menite să atragă atenţia consumatorului cu privire la revânzarea de produse originale care au fost vândute iniţial de către sau cu consimţământul titularului mărcii UE în Uniune ar trebui să fie considerate ca fiind corecte atât timp cât respectă în acelaşi timp practicile loiale din domeniul industrial şi comercial. Utilizările unei mărci UE de către terţi în scopul exprimării artistice ar trebui considerate ca fiind corecte atât timp cât respectă în acelaşi timp practicile loiale din domeniul industrial şi comercial. În plus, dispoziţiile prezentului regulament ar trebui să fie aplicate într-un mod care să asigure respectarea deplină a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în special a libertăţii de exprimare.
(22)Din principiul liberei circulaţii a mărfurilor reiese că este indispensabil ca titularul unei mărci UE să nu poată interzice unui terţ folosirea acesteia pentru produse care au fost comercializate în cadrul Spaţiului Economic European, sub marcă, de către el însuşi sau cu consimţământul său, cu excepţia cazului în care motive legitime îndreptăţesc titularul să se opună comercializării ulterioare a produselor.
(23)Pentru a se asigura securitatea juridică şi a proteja drepturile conferite de mărci, dobândite în mod legitim, este oportun şi necesar să se prevadă, fără a se aduce atingere principiului conform căruia marca înregistrată ulterior nu este opozabilă mărcii anterioare, faptul că titularii de mărci UE nu ar trebui să aibă dreptul de a se opune utilizării unei mărci ulterioare dacă marca ulterioară a fost dobândită într-un moment în care marca anterioară nu ar fi fost opozabilă mărcii ulterioare.
(24)Nu se justifică protejarea mărcilor UE şi nici protecţia, împotriva acestora, a oricărei mărci înregistrate anterior, decât în măsura în care aceste mărci sunt în mod efectiv utilizate.
(25)Din motive de echitate şi securitate juridică, utilizarea unei mărci UE sub o formă care diferă prin elemente care nu modifică caracterul distinctiv al mărcii, în forma în care aceasta este înregistrată, ar trebui să fie suficientă pentru a menţine drepturile conferite, indiferent dacă marca a fost înregistrată sau nu sub forma în care este utilizată.
(26)Marca UE ar trebui să fie tratată ca un obiect al dreptului de proprietate independent de întreprinderea ale cărei produse sau servicii le desemnează. În consecinţă, marca ar trebui să poată fi transferată, să poată să constituie o garanţie în favoarea unui terţ şi să facă obiectul licenţelor.
(27)Dreptul mărcilor, creat prin prezentul regulament, necesită, pentru fiecare marcă, măsuri administrative de punere în aplicare la nivelul Uniunii. În consecinţă, este indispensabil, păstrând structura instituţională existentă a Uniunii şi echilibrul competenţelor, să se prevadă un Oficiu al Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (denumit în continuare "Oficiul") independent din punct de vedere tehnic şi care să dispună de autonomie suficientă pe plan juridic, administrativ şi financiar. În consecinţă, este necesar şi oportun ca Oficiul să fie un organism al Uniunii, având personalitate juridică şi exercitând competenţele conferite prin prezentul regulament, în cadrul dreptului Uniunii şi fără a aduce atingere competenţelor exercitate de instituţiile Uniunii.
(28)Protecţia de marcă UE se acordă în legătură cu produse sau servicii specifice, a căror natură şi număr determină întinderea protecţiei acordate titularului mărcii. Prin urmare, este esenţial să se stabilească în prezentul regulament norme pentru denumirea şi clasificarea produselor şi serviciilor şi să se asigure securitatea juridică şi buna administrare, prin impunerea cerinţei ca produsele şi serviciile pentru care se solicită protecţia mărcii să fie identificate de către solicitant cu suficientă claritate şi precizie pentru a permite autorităţilor competente şi agenţilor economici să determine, exclusiv pe baza acestei cereri, amploarea protecţiei solicitate. Utilizarea termenilor generali ar trebui să fie interpretată ca incluzând doar produsele şi serviciile acoperite în mod clar de sensul literal al termenului respectiv. Titularii unor mărci UE care, conform practicii Oficiului, anterior datei de 22 iunie 2012 erau înregistrate pentru întregul titlu al unei clase din cadrul sistemului de clasificare stabilit de Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, ar trebui să aibă posibilitatea de a-şi adapta listele de produse şi servicii astfel încât să se asigure conformitatea conţinutului registrului cu standardele de claritate şi precizie impuse de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
(29)Pentru a evita întârzierile inutile la înregistrarea unei mărci UE, se impune stabilirea unui regim de cercetări cu caracter opţional pentru marca UE şi cea naţională, care ar trebui să fie flexibil din punctul de vedere al nevoilor şi preferinţelor utilizatorilor. Cercetările opţionale privind mărcilor UE şi cele naţionale ar trebui suplimentate prin punerea la dispoziţie a unor motoare de căutare complete, rapide şi puternice, care să fie utilizate gratuit de către public în contextul cooperării dintre Oficiu şi oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre, inclusiv Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală.
(30)Este necesar să se garanteze părţilor vizate de deciziile Oficiului o protecţie juridică adaptată specificităţii dreptului mărcilor. În acest sens, ar trebui să se prevadă că deciziile diverselor foruri de decizie ale Oficiului pot face obiectul unei căi de atac. O cameră de recurs a Oficiului se pronunţă asupra căii de atac. Deciziile camerelor de recurs pot, la rândul lor, să facă obiectul unei acţiuni înaintea Tribunalului, acesta având atât competenţa de a anula decizia atacată, cât şi de a o reforma.
(31)Pentru a asigura protecţia mărcilor UE, este necesar ca statele membre să desemneze, ţinând seama de sistemul lor naţional, un număr limitat, în măsura posibilului, de instanţe naţionale având competenţe de primă instanţă şi de a doua instanţă în domeniul încălcării drepturilor şi validităţii mărcii UE.
(32)Este indispensabil ca deciziile privind validitatea şi încălcarea drepturilor conferite de mărcile UE să producă efecte şi să se extindă în întreaga Uniune, ca singură modalitate de a evita hotărâri contradictorii ale instanţelor şi ale Oficiului şi de a aduce atingere caracterului unitar al mărcilor UE. Dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (1) ar trebui să se aplice tuturor acţiunilor în justiţie care se referă la mărcile UE, cu excepţia cazurilor în care prezentul regulament derogă de la respectivele norme.
(1)Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială (JO L 351, 20.12.2012, p. 1).
(33)Este necesar să se evite pronunţarea unor hotărâri contradictorii ca urmare a acţiunilor în care sunt implicate aceleaşi părţi şi care sunt formulate pentru aceleaşi fapte pe baza unei mărci UE şi a unor mărci naţionale paralele. În acest scop, atunci când acţiunile sunt formulate în acelaşi stat membru, mijloacele pentru atingerea acestui obiectiv se stabilesc conform normelor procedurale naţionale, cărora prezentul regulament nu le aduce atingere, în timp ce atunci când acţiunile sunt formulate în state membre diferite, apar ca fiind adecvate dispoziţiile inspirate din normele privind litispendenţa şi conexitatea din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.
(34)Pentru a promova convergenţa practicilor şi pentru a dezvolta instrumente comune, este necesar să se stabilească un cadru adecvat de cooperare între Oficiu şi oficiile pentru proprietatea industrială din statele membre, inclusiv Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală, definind domeniile-cheie de cooperare şi permiţând Oficiului să coordoneze proiecte comune relevante de interes pentru Uniune şi pentru statele membre şi să finanţeze aceste proiecte până la o sumă maximă. Aceste activităţi de cooperare ar trebui să aducă beneficii întreprinderilor care utilizează sistemele de mărci în Europa. Proiectele, în special bazele de date destinate cercetării şi consultării, ar trebui să ofere utilizatorilor sistemului instituit la nivelul Uniunii prin prezentul regulament instrumente suplimentare, accesibile tuturor, eficiente şi gratuite, astfel încât să se asigure conformitatea cu cerinţele specifice care decurg din caracterul unitar al mărcii UE.
(35)Este de dorit să se faciliteze soluţionări ale litigiilor în mod amiabil, rapid şi eficient, încredinţându-se Oficiului sarcina de a institui un centru de mediere, ale cărui servicii pot fi utilizate de orice persoană cu scopul de a ajunge, de comun acord, la o soluţionare amiabilă a litigiilor în materie de mărci UE şi de desene şi modele industriale comunitare.
(36)Instituirea sistemului de mărci UE a dus la creşterea presiunii financiare asupra oficiilor centrale pentru proprietatea industrială şi asupra altor autorităţi ale statelor membre. Costurile suplimentare sunt legate de gestionarea unui număr mai mare de proceduri de opoziţie şi în nulitate care implică mărci UE sau sunt introduse de către titularii acestor mărci; de activităţile de sensibilizare legate de sistemul de mărci UE; precum şi de activităţile menite să garanteze asigurarea respectării drepturilor conferite de mărcile UE. Este necesar, prin urmare, să se asigure compensarea de către Oficiu a unei părţi a costurilor suportate de statele membre pentru rolul pe care acestea îl joacă în buna funcţionare a sistemului de mărci UE. Plata acestei compensaţii ar trebui să ţină cont de prezentarea, de către statele membre, a unor date statistice adecvate. Compensarea costurilor ar trebui să se facă la un nivel care să nu ducă la un deficit bugetar pentru Oficiu.
(37)Pentru a asigura deplina autonomie şi independenţa Oficiului, se consideră necesar să i se acorde un buget autonom ale cărui venituri să se constituie în principal din taxele datorate de către utilizatorii sistemului. Cu toate acestea, procedura bugetară a Uniunii continuă să se aplice în ceea ce priveşte eventualele subvenţii care sunt în sarcina bugetului general al Uniunii. Pe de altă parte, se impune ca verificarea conturilor să fie efectuată de Curtea de Conturi.
(38)În interesul unei bune gestiuni financiare, ar trebui să se evite acumularea de către Oficiu a unor excedente bugetare importante. Acest lucru nu ar trebui să afecteze menţinerea de către Oficiu a unei rezerve financiare care să corespundă unui an de cheltuieli operaţionale pentru a asigura continuitatea activităţilor şi executarea sarcinilor sale. Această rezervă ar trebui să fie utilizată numai pentru a se asigura continuitatea sarcinilor Oficiului, astfel cum prevede prezentul regulament.
(39)Având în vedere importanţa esenţială a valorilor taxelor datorate Oficiului pentru funcţionarea sistemului de mărci UE şi a relaţiei sale complementare cu sistemele de mărci naţionale, se consideră necesar să se stabilească valorile respective direct în prezentul regulament sub forma unei anexe. Valorile taxelor ar trebui stabilite la un nivel care să asigure în primul rând că veniturile corespunzătoare acestora sunt, în principiu, suficiente pentru a asigura echilibrul bugetului Oficiului, în al doilea rând că sistemul de mărci UE şi sistemele de mărci naţionale coexistă şi sunt complementare, având în vedere, de asemenea, dimensiunea pieţei vizate de marca UE şi necesităţile întreprinderilor mici şi mijlocii, iar în al treilea rând, că drepturile titularilor de mărci UE sunt aplicate eficient în statele membre.
(40)Pentru a asigura o examinare şi o înregistrare eficace, eficientă şi rapidă a cererilor de înregistrare a unor mărci UE de către Oficiu pe baza unor proceduri transparente, minuţioase, corecte şi echitabile, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce priveşte precizarea detaliilor referitoare la procedurile de depunere şi examinare a unei opoziţii şi la procedurile care reglementează modificarea cererii.
(41)Pentru a asigura faptul că titularul unei mărci UE poate fi decăzut din drepturi sau că marca poate fi declarată nulă în mod eficace şi eficient, prin intermediul unor proceduri transparente, minuţioase, corecte şi echitabile, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce priveşte stabilirea procedurilor de decădere şi de nulitate.
(42)Pentru a se permite examinarea eficace, eficientă şi completă a deciziilor Oficiului de către camerele de recurs, prin intermediul unei proceduri transparente, minuţioase, corecte şi echitabile, care să ia în considerare principiile stabilite în prezentul regulament, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei, în ceea ce priveşte precizarea conţinutului oficial al căii de atac, procedura de depunere şi de examinare a unei căi de atac, conţinutul şi forma deciziilor camerei de recurs şi rambursarea taxelor pentru calea de atac.
(43)Pentru a asigura o funcţionare bună, eficace şi eficientă a sistemului de mărci UE, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce priveşte precizarea cerinţelor referitoare la detaliile privind procedura orală şi mijloacele de probă, modalităţile de notificare, mijloacele de comunicare şi formularele care trebuie utilizate de către părţile la procedură, normele privind calcularea şi durata termenelor, procedurile de revocare a unei decizii sau de anulare a unei înscrieri în registru, modalităţile de reluare a procedurilor, precum şi detaliile privind reprezentarea în faţa Oficiului.
(44)Pentru a asigura o organizare eficace şi eficientă a camerelor de recurs, competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei, în ceea ce priveşte precizarea detaliilor referitoare la organizarea camerelor de recurs.
(45)Pentru a asigura înregistrarea eficace şi eficientă a mărcilor internaţionale cu respectarea deplină a normelor din Protocolul referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor adoptat la Madrid la 27 iunie 1989 (denumit în continuare "Protocolul de la Madrid"), competenţa de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce priveşte precizarea detaliilor privind procedurile de depunere şi de examinare a unei opoziţii, inclusiv comunicările necesare care trebuie transmise Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI), precum şi detaliile privind procedura referitoare la înregistrarea internaţională bazată pe o cerere de bază sau pe o înregistrare de bază referitoare la o marcă colectivă, la o marcă de certificare sau la o marcă de garanţie.
(46)Este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să desfăşoare consultări adecvate, inclusiv la nivel de experţi, şi ca respectivele consultări să se desfăşoare în conformitate cu principiile stabilite în Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare (1). În special, pentru a asigura participarea egală la pregătirea actelor delegate, Parlamentul European şi Consiliul primesc toate documentele în acelaşi timp cu experţii din statele membre, iar experţii acestor instituţii au acces sistematic la reuniunile grupurilor de experţi ale Comisiei însărcinate cu pregătirea actelor delegate.
(1)JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
(47)În vederea asigurării unor condiţii uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competenţe de executare Comisiei în ceea ce priveşte precizarea detaliilor referitoare la cereri, solicitări, certificate, compensări, regulamente, notificări, precum şi orice alt document în conformitate cu normele de procedură relevante prevăzute de prezentul regulament, precum şi în ceea ce priveşte nivelurile maxime pentru costurile esenţiale şi efective pentru procedură, detaliile privind publicarea în Buletinul mărcilor Uniunii Europene şi în Jurnalul Oficial al Oficiului, modalităţile detaliate referitoare la schimbul de informaţii dintre Oficiu şi autorităţile naţionale, modalităţile detaliate privind traducerile documentelor justificative în procedurile scrise, tipurile exacte de decizii care urmează să fie luate de către un singur membru al diviziilor de opoziţie sau de anulare, detaliile privind obligaţia de notificare în temeiul Protocolului de la Madrid şi cerinţele detaliate privind cererea de extindere teritorială ulterioară înregistrării internaţionale. Aceste competenţe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului (1).
(1)Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor şi principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
(48)Întrucât obiectivele prezentului regulament nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre ci, având în vedere amploarea şi efectele lor, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Marca Uniunii Europene
(1)Mărcile de produse sau de servicii înregistrate în condiţiile şi conform normelor prevăzute de prezentul regulament sunt denumite în continuare "mărci ale Uniunii Europene («mărci UE»)"
(2)Marca UE are un caracter unitar. Aceasta produce aceleaşi efecte în întreaga Uniune: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunţări, al unei decizii de decădere din drepturi a titularului sau de nulitate şi, respectiv, utilizarea sa nu poate fi interzisă, decât cu efect în întreaga Uniune. Acest principiu se aplică cu excepţia cazului în care se prevede altfel prin prezentul regulament.
Art. 2: Oficiul
(1)Se instituie un Oficiu al Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală ("Oficiul").
(2)Toate trimiterile la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) din legislaţia Uniunii se interpretează ca trimiteri la Oficiu.
Art. 3: Capacitate de exerciţiu
În scopul punerii în aplicare a prezentului regulament sunt asimilate persoanelor juridice societăţile comerciale sau firmele şi celelalte entităţi juridice care, în temeiul legislaţiei aplicabile acestora, au capacitatea, în nume propriu, de a fi titulari de drepturi şi obligaţii de orice natură, de a încheia contracte sau de a efectua alte acte juridice şi de a sta în justiţie.
Art. 4: Semne care pot constitui o marcă UE
Poate constitui o marcă UE orice semn, în special cuvinte, inclusiv numele de persoane, sau desene, litere, cifre, culori, forma produsului sau a ambalajului său ori sunete, cu condiţia ca astfel de semne să fie în măsură:
(a)să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi; şi
(b)să fie reprezentate în Registrul mărcilor Uniunii Europene (denumit în continuare "registrul"), într-un mod care să permită autorităţilor competente şi publicului să stabilească cu claritate şi precizie obiectul protecţiei conferite titularului respectivei mărci.
Art. 5: Titulari ai mărcilor UE
Poate fi titularul unei mărci UE orice persoană fizică sau juridică, inclusiv entităţi de drept public.
Art. 7: Motive absolute de refuz
(1)Se respinge înregistrarea următoarelor:
a)semne care nu respectă cerinţele de la articolul 4;
b)mărci care sunt lipsite de caracter distinctiv;
c)mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii ce pot să servească, în comerţ, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, provenienţa geografică sau data fabricaţiei produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora;
d)mărci care sunt compuse exclusiv din semne sau indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în practica comercială loială şi constantă;
e)semnele constituite exclusiv:
(i)din forma sau din altă caracteristică impusă chiar de natura produselor;
(ii)din forma sau din altă caracteristică a produselor care este necesară pentru obţinerea unui rezultat tehnic;
(iii)din forma sau din altă caracteristică a produselor care dă acestora valoare substanţială;
f)mărci care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
g)mărci care sunt de natură să înşele publicul consumator, de exemplu asupra naturii, calităţii sau provenienţei geografice a produsului sau a serviciului;
h)mărci care, în lipsa autorizaţiei autorităţilor competente, trebuie respinse în temeiul articolului 6b din Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale (denumită în continuare "Convenţia de la Paris");
i)mărci care includ insigne, embleme sau ecusoane, altele decât cele menţionate la articolul 6b din Convenţia de la Paris, şi care prezintă un interes public special, cu excepţia cazului în care înregistrarea lor a fost autorizată de autoritatea competentă;
j)mărcile care sunt excluse de la înregistrare în temeiul legislaţiei Uniunii, al dreptului intern sau al acordurilor internaţionale la care Uniunea sau statul membru în cauză este parte, care prevăd protecţia denumirilor de origine şi a indicaţiilor geografice;
k)mărcile care sunt excluse de la înregistrare în temeiul legislaţiei Uniunii sau al acordurilor internaţionale la care Uniunea este parte, care prevăd protecţia menţiunilor tradiţionale pentru vinuri;
l)mărcile care sunt excluse de la înregistrare în temeiul legislaţiei Uniunii sau al acordurilor internaţionale la care Uniunea este parte, care prevăd protecţia specialităţilor tradiţionale garantate;
m)mărcile care sunt compuse din sau reproduc în elementele lor esenţiale o denumire anterioară a unui soi de plante, înregistrată în conformitate cu legislaţia Uniunii sau cu dreptul intern, ori cu acordurile internaţionale la care Uniunea sau statul membru respectiv este parte, care conferă protecţie drepturilor de proprietate asupra unui soi de plante, şi care se referă la soiuri de plante din aceeaşi specie sau din specii înrudite îndeaproape.
(2)Alineatul (1) se aplică chiar dacă motivele de refuz nu există decât într-o parte a Uniunii.
(3)Alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) nu se aplică în cazul în care marca a dobândit, pentru produsele sau serviciile pentru care se cere înregistrarea, un caracter distinctiv ca urmare a utilizării.
Art. 8: Motive relative de refuz
(1)La opoziţia titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când:
a)aceasta este identică cu marca anterioară şi când produsele sau serviciile pentru care marca a fost solicitată sunt identice cu cele pentru care este protejată marca anterioară;
b)din cauza identităţii sau asemănării sale cu marca anterioară şi din cauza identităţii sau asemănării produselor sau serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie pe teritoriul în care este protejată marca anterioară; riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.
(2)În sensul alineatului (1), "mărci anterioare" înseamnă:
a)mărci a căror dată de depunere este anterioară cererii de înregistrare a mărcii UE, ţinând cont, dacă este cazul, de dreptul la prioritate invocat în sprijinul acestor mărci şi care aparţin următoarelor categorii:
(i)mărci UE;
(ii)mărci înregistrate într-un stat membru sau, în ceea ce priveşte Belgia, Luxemburg şi Ţările de Jos, la Oficiul Benelux din domeniul proprietăţii intelectuale;
(iii)mărci care au făcut obiectul unei înregistrări în temeiul acordurilor internaţionale, care produc efecte într-un stat membru;
(iv)mărcile care au făcut obiectul unei înregistrări internaţionale care produce efecte în Uniune;
b)cereri pentru mărci menţionate la litera (a), sub rezerva înregistrării lor;
c)mărci care, la data de depunere a cererii pentru înregistrarea ca marcă UE sau, dacă este cazul, la data priorităţii invocate în sprijinul cererii pentru înregistrarea ca marcă UE, sunt de notorietate într-un stat membru în înţelesul articolului 6a din Convenţia de la Paris.
(3)La opoziţia titularului mărcii, înregistrarea unei mărci se respinge, atunci când este solicitată de agentul sau reprezentantul titularului mărcii, în numele său şi fără acordul titularului, în afară de cazul în care acest reprezentant îşi justifică acţiunile.
(4)În cazul opoziţiei titularului unei mărci neînregistrate sau al unui alt semn utilizat în comerţ cu un domeniu de aplicare care depăşeşte domeniul local, marca solicitată este refuzată la înregistrare, atunci când şi în măsura în care, în conformitate cu legislaţia Uniunii sau cu legislaţia statului membru care este aplicabilă acestui semn:
a)au fost dobândite drepturi pentru acest semn înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii UE sau, dacă este cazul, înaintea datei priorităţii invocate în sprijinul cererii de înregistrare a mărcii UE;
b)acest semn conferă titularului dreptul de a interzice utilizarea unei mărci mai recente.
(5)La opoziţia titularului unei mărci anterioare înregistrate în înţelesul alineatului (2), se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când este identică sau similară cu o marcă anterioară, indiferent dacă produsele sau serviciile pentru care se depune cererea sunt identice, similare sau nu sunt similare cu cele pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci UE anterioare, aceasta se bucură de un renume în Uniune sau, în cazul unei mărci naţionale anterioare, se bucură de un renume în respectivul stat membru, precum şi atunci când utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit de pe urma caracterului distinctiv sau a renumelui mărcii anterioare sau ar aduce atingere acestuia.
(6)La opoziţia oricărei persoane autorizate în temeiul legislaţiei relevante să îşi exercite drepturile care decurg dintr-o denumire de origine sau dintr-o indicaţie geografică, înregistrarea mărcii solicitate se respinge în cazul şi în măsura în care, în temeiul legislaţiei Uniunii sau al dreptului intern care prevede protejarea denumirilor de origine sau a indicaţiilor geografice:
(i)o cerere de înregistrare a unei denumiri de origine sau a unei indicaţii geografice a fost deja depusă în conformitate cu legislaţia Uniunii sau cu dreptul intern înainte de data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii UE sau de data priorităţii invocate în sprijinul cererii, sub rezerva înregistrării sale ulterioare;
(ii)denumirea de origine sau indicaţia geografică respectivă conferă dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare.
Art. 9: Drepturi conferite de o marcă UE
(1)Înregistrarea unei mărci UE conferă titularului său drepturi exclusive.
(2)Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii UE, titularul respectivei mărci UE are dreptul să împiedice orice terţ să utilizeze un semn în cadrul comerţului, fără consimţământul său, pentru produse sau servicii în cazul în care:
a)semnul este identic cu marca UE şi este utilizat pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care marca UE este înregistrată;
b)semnul este identic cu, sau similar cu marca UE şi este utilizat în legătură cu produsele sau serviciile care sunt identice sau similare cu produsele sau serviciile pentru care marca UE este înregistrată, în cazul în care există un risc de confuzie din partea publicului; riscul de confuzie cuprinde riscul de asociere între semn şi marcă;
c)semnul este identic sau similar cu marca UE, indiferent dacă este utilizat sau nu pentru produse sau servicii care sunt identice, similare sau nu sunt similare cu cele pentru care marca UE este înregistrată, în cazul în care aceasta se bucură de renume în Uniune şi, prin utilizarea semnului fără motiv justificat, se obţin foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele mărcii UE ori se aduce atingere acestuia.
(3)În temeiul alineatului (2), pot fi interzise, în special, următoarele:
a)aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestor produse;
b)oferirea produselor, introducerea lor pe piaţă sau păstrarea lor cu această destinaţie sub acest semn, ori oferirea sau asigurarea de servicii sub semnul respectiv;
c)importul sau exportul de produse sub acest semn;
d)utilizarea semnului ca denumire comercială sau ca nume de societate ori ca parte a unei denumiri comerciale sau a numelui unei societăţi;
e)utilizarea semnului în documente comerciale şi în publicitate;
f)utilizarea semnului în publicitatea comparativă într-o manieră care contravine Directivei 2006/114/CE.
(4)Fără a aduce atingere drepturilor titularilor dobândite înainte de data depunerii cererii sau de data de prioritate a mărcii UE, titularul respectivei mărci UE are dreptul totodată să împiedice orice terţ să introducă, în cursul schimbului comercial, produse în Uniune fără a le pune în liberă circulaţie, în cazul în care aceste produse, inclusiv ambalajele, provin din ţări terţe şi poartă, fără a fi autorizate, o marcă care este identică cu marca UE înregistrată pentru respectivele produse sau care nu poate fi diferenţiată, în aspectele sale esenţiale, de marca respectivă.
Dreptul titularului unei mărci UE menţionat la primul paragraf se stinge dacă, în cursul procedurilor de constatare a încălcării drepturilor conferite de marca UE, iniţiate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 608/2013, declarantul sau deţinătorul produselor prezintă probe potrivit cărora titularul mărcii UE nu are dreptul să interzică introducerea produselor pe piaţă în ţara de destinaţie finală.
Art. 10: Dreptul de a interzice acţiunile pregătitoare în legătură cu utilizarea ambalajelor sau a altor suporturi
În cazul în care există riscul ca ambalajul, etichetele, elementele sau dispozitivele de securitate sau de autenticitate sau orice alte suporturi pe care se aplică marca să poată fi utilizate pentru produse sau servicii, iar utilizarea respectivă ar constitui o încălcare a drepturilor titularului unei mărci UE în temeiul articolului 9 alineatele (2) şi (3), titularul mărcii respective are dreptul de a interzice următoarele acţiuni dacă acestea sunt efectuate în cursul schimbului comercial:
(a)aplicarea unui semn identic sau similar cu marca UE pe ambalaje, etichete, elemente sau dispozitive de securitate sau de autenticitate sau pe orice alte suporturi pe care se poate aplica marca;
(b)oferirea, introducerea pe piaţă sau păstrarea în aceste scopuri, precum şi importul sau exportul ambalajelor, etichetelor, elementelor sau dispozitivelor de securitate sau de autenticitate sau a oricăror altor suporturi pe care se aplică marca.
Art. 11: Data de la care drepturile devin opozabile terţilor
(1)Drepturile conferite de o marcă UE nu devin opozabile terţilor decât de la data publicării înregistrării mărcii.
(2)Poate fi solicitată o compensaţie rezonabilă cu privire la acţiuni efectuate după data publicării cererii de înregistrare a unei mărci UE, în cazurile în care, după publicarea înregistrării mărcii, acţiunile respective ar fi interzise în temeiul acestei publicări.
(3)O instanţa sesizată într-o cauză nu se poate pronunţa asupra fondului unei cauze până la publicarea înregistrării.
Art. 12: Reproducerea mărcii UE într-un dicţionar
În cazul în care reproducerea unei mărci UE într-un dicţionar, o enciclopedie sau o lucrare similară dă impresia că aceasta constituie denumirea generică a bunurilor sau serviciilor pentru care este înregistrată marca, editorul se asigură, la cererea titularului mărcii UE, ca reproducerea mărcii UE să fie, cel mai târziu în ediţia următoare a lucrării, însoţită de indicaţia că este vorba despre o marcă înregistrată.
Art. 13: Interdicţie de a utiliza marca UE înregistrată în numele unui agent sau al unui reprezentant
Atunci când o marcă UE este înregistrată în numele agentului sau reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizaţia titularului, acesta are dreptul de a se opune utilizării mărcii sale de către agentul sau reprezentantul său, dacă nu a autorizat această utilizare, în afară de cazul în care agentul sau reprezentantul îşi justifică acţiunile.
Art. 14: Limitarea efectelor unei mărci UE
(1)O marcă UE nu conferă titularului său dreptul de a interzice terţilor utilizarea în comerţ:
a)a numelui sau adresei terţului, în cazul în care terţul este o persoană fizică;
b)a semnelor sau a indicaţiilor care nu sunt distinctive sau care privesc felul, calitatea, cantitatea, destinaţia, valoarea, originea geografică sau data fabricaţiei produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale produselor sau serviciilor;
c)a mărcii UE dacă acest lucru este necesar pentru a identifica sau a face o trimitere la produse sau servicii ca fiind ale titularului respectivei mărci, mai ales atunci când utilizarea mărcii în cauză se impune pentru indicarea destinaţiei unui produs sau a unui serviciu, în special ca accesorii sau piese detaşate.
(2)Alineatul (1) se aplică numai în cazul în care utilizarea de către un terţ se face în conformitate cu practicile loiale în materie industrială sau comercială.
Art. 15: Epuizarea drepturilor conferite de marca UE
(1)O marcă UE nu acordă titularului dreptul să interzică folosirea acesteia pentru produse care au fost introduse pe piaţă în Spaţiul Economic European sub această marcă de către titularul mărcii sau cu acordul său.
(2)Alineatul (1) nu se aplică atunci când motive legitime îl îndreptăţesc pe titular să se opună comercializării ulterioare a produselor, în special atunci când starea produselor se modifică sau se alterează după introducerea acestora pe piaţă.
Art. 16: Dreptul titularului unei mărci înregistrate ulterior de a interveni ca apărare în cadrul procedurilor de constatare a încălcării drepturilor
(1)În cadrul procedurilor de constatare a încălcării drepturilor, titularul unei mărci UE nu are dreptul să interzică utilizarea unei mărci UE înregistrate ulterior în cazul în care această marcă ulterioară nu ar fi declarată nulă în temeiul articolului 60 alineatul (1), (3) sau (4), al articolului 61 alineatul (1) sau (2), ori al articolului 64 alineatul (2) din prezentul regulament.
(2)În cadrul procedurilor de constatare a încălcării drepturilor, titularul unei mărci UE nu are dreptul să interzică utilizarea unei mărci naţionale înregistrate ulterior în cazul în care această marcă înregistrată ulterior nu ar fi declarată nulă în conformitate cu articolul 8 sau cu articolul 9 alineatul (1) sau (2) ori cu articolul 46 alineatul (3) din Directiva (UE) 2015/2436 a Parlamentului European şi a Consiliului (1).
(1)Directiva (UE) 2015/2436 a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la mărci (JO L 336, 23.12.2015, p. 1).
(3)În cazul în care titularul unei mărci UE nu are dreptul să interzică, în temeiul alineatului (1) sau (2), utilizarea unei mărci înregistrate ulterior, titularul respectivei mărci înregistrate ulterior nu are dreptul să interzică utilizarea mărcii UE anterioare în cadrul procedurilor de constatare a încălcării drepturilor.
Art. 17: Aplicarea complementară a dreptului intern referitor la încălcarea drepturilor
(1)Efectele mărcii UE sunt reglementate exclusiv prin dispoziţiile prezentului regulament. Cu privire la alte aspecte, încălcarea drepturilor conferite de o marcă UE intră sub incidenţa dreptului intern cu privire la încălcarea drepturilor conferite de o marcă naţională în conformitate cu dispoziţiile din capitolul X.
(2)Prezentul regulament nu exclude intentarea unor acţiuni cu privire la o marcă UE în temeiul legislaţiei unui stat membru referitoare în special la răspunderea civilă şi la concurenţa neloială.
(3)Normele de procedură aplicabile se stabilesc în conformitate cu dispoziţiile din capitolul X.
Art. 18: Utilizarea mărcii UE
(1)Dacă, în termen de cinci ani de la data înregistrării, marca UE nu a făcut obiectul unei utilizări efective în Uniune pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată sau dacă această utilizare a fost suspendată pentru un termen neîntrerupt de cinci ani, marca UE face obiectul sancţiunilor prevăzute de prezentul regulament, cu excepţia cazului în care există un motiv întemeiat pentru a nu fi utilizată.
În înţelesul primului paragraf este considerată, de asemenea, utilizare:
a)utilizarea mărcii UE sub o formă care diferă prin elemente care nu modifică caracterul distinctiv al mărcii în forma în care aceasta a fost înregistrată, indiferent dacă marca în forma utilizată este de asemenea înregistrată sau nu în numele titularului;
b)aplicarea mărcii UE pe produsele sau pe ambalajul acestora în Uniune, numai cu scopul exportului.
(2)Utilizarea mărcii UE cu consimţământul titularului se consideră ca utilizare făcută de către titular.
Art. 19: Asimilarea mărcii UE cu marca naţională
(1)Cu excepţia cazului în care se prevede altfel la articolele 20-28, o marcă UE ca obiect al dreptului de proprietate se consideră, în totalitatea sa şi pe întreg teritoriul Uniunii, ca o marcă naţională înregistrată în statul membru în care, conform registrului:
a)titularul îşi are sediul sau domiciliul la data respectivă;
b)în cazul în care nu se aplică litera (a), titularul are o unitate la data respectivă.
(2)În cazurile care nu sunt prevăzute la alineatul (1), statul membru menţionat la alineatul în cauză este acela în care îşi are sediul Oficiul.
(3)În cazul în care două sau mai multe persoane sunt înscrise în registru în calitate de cotitulari, alineatul (1) se aplică primului înscris dintre titulari, în absenţa acestuia, se aplică în ordinea înscrierii următorilor cotitulari. Atunci când alineatul (1) nu se aplică nici unuia dintre cotitulari, se aplică alineatul (2).
Art. 20: Transferul
(1)O marcă UE poate fi transferată, independent de transferul întreprinderii, pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.
(2)Un transfer al întregii întreprinderi implică transferul mărcii UE, în afară de cazul în care, în conformitate cu legislaţia care se aplică transferului, există o convenţie contrară sau în cazul în care aceasta rezultă în mod evident din împrejurări. Această dispoziţie se aplică obligaţiei contractuale de transfer a întreprinderii.
(3)Fără a aduce atingere alineatului (2), cesiunea mărcii UE trebuie făcută în scris şi necesită semnătura părţilor contractante, în afară de cazul în care rezultă dintr-o hotărâre judecătorească; în caz contrar, cesiunea este nulă.
(4)La cererea uneia dintre părţi, transferul se înscrie în registru şi se publică.
(5)O cerere de înregistrare a unui transfer conţine informaţiile de identificare a mărcii UE, a noului titular, a produselor şi serviciilor la care se referă transferul, precum şi documentele prin care s-a realizat transferul în conformitate cu alineatele (2) şi (3). În plus, cererea poate cuprinde, dacă este cazul, informaţiile de identificare a reprezentantului noului titular.
(6)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează următoarele:
a)conţinutul detaliat al cererii de înregistrare a unui transfer;
b)tipul de documente necesare pentru a stabili un transfer, ţinând seama de acordurile oferite de titularul înregistrat şi de succesorul său în drepturi;
c)detaliile privind modul de prelucrare a cererilor de transfer parţial, garantându-se faptul că produsele şi serviciile din înregistrarea rămasă nu se suprapun cu cele din înregistrarea nouă şi că pentru aceasta din urmă se creează un dosar separat, inclusiv un număr de înregistrare separat.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(7)În cazul în care condiţiile aplicabile înregistrării unui transfer, prevăzute la alineatele (1), (2) şi (3) sau în actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (6), nu sunt îndeplinite, Oficiul informează solicitantul cu privire la deficienţele constatate. În cazul în care deficienţele constatate nu sunt remediate în termenul ce urmează a fi acordat de Oficiu, acesta respinge cererea de înregistrare a transferului.
(8)Se poate depune o singură cerere de înregistrare a transferului pentru două sau mai multe mărci, cu condiţia ca titularul înregistrat şi succesorul său în drepturi să fie aceleaşi persoane în toate aceste cazuri.
(9)Alineatele (5)-(8) se aplică, de asemenea, cererilor de înregistrare a mărcilor UE.
(10)În cazul unui transfer parţial, orice cerere prezentată de titularul iniţial şi în curs de înregistrare iniţială este considerată a fi în curs şi în ceea ce priveşte înregistrarea rămasă şi noua înregistrare. În cazul în care cererea este condiţionată de achitarea unor taxe şi acestea au fost deja achitate de către titularul iniţial, noul titular nu este obligat să achite taxe suplimentare pentru respectiva cerere.
(11)Atât timp cât transferul nu a fost înscris în registru, succesorul în drepturi nu poate să se prevaleze de drepturile care decurg din înregistrarea mărcii UE.
(12)Atunci când trebuie să se respecte termenele impuse de Oficiu, succesorul în drepturi poate să facă Oficiului declaraţiile prevăzute în acest scop, de îndată ce acesta a primit cererea de înregistrare a transferului.
(13)Toate documentele care trebuie notificate titularului mărcii UE, în conformitate cu articolul 98, se adresează persoanei înregistrate în calitate de titular.
Art. 21: Transferul unei mărci înregistrate în numele unui agent
(1)În cazul în care o marcă UE este înregistrată în numele agentului sau al reprezentantului titularului acestei mărci, fără autorizarea titularului, acesta din urmă are dreptul să solicite transferul mărcii UE în favoarea sa, exceptând cazurile în care acest agent sau reprezentant îşi justifică acţiunea.
(2)Titularul poate depune o cerere de transfer în temeiul alineatului (1) din prezentul articol la următoarele instituţii:
a)Oficiul, în temeiul articolului 60 alineatul (1) litera (b), în locul unei cereri în nulitate;
b)o instanţă competentă în domeniul mărcilor Uniunii Europene (denumită în continuare "instanţă competentă în domeniul mărcilor UE"), astfel cum se menţionează la articolul 123, în locul unei cereri reconvenţionale în nulitate conform articolului 128 alineatul (1).
Art. 22: Drepturi reale
(1)O marcă UE poate, independent de întreprindere, să fie gajată sau să facă obiectul unui alt drept real.
(2)La cererea uneia dintre părţi, drepturile menţionate la alineatul (1) sau transferul acestor drepturi se înscriu în registru şi se publică.
(3)O înscriere în registru efectuată în temeiul alineatului (2) se anulează sau se modifică la cererea uneia dintre părţi.
Art. 23: Executare silită
(1)Marca UE poate să facă obiectul unor măsuri de executare silită.
(2)În materia procedurii de executare silită a unei mărci UE, competenţa exclusivă revine instanţelor şi autorităţilor statului membru determinat în conformitate cu articolul 19.
(3)La cererea uneia dintre părţi, executarea silită se înscrie în registru şi se publică.
(4)O înscriere în registru efectuată în temeiul alineatului (3) se anulează sau se modifică la cererea uneia dintre părţi.
Art. 24: Procedura de insolvenţă
(1)Singura procedură de insolvenţă în care poate fi inclusă o marcă UE este cea care a fost deschisă în statul membru pe teritoriul căruia se situează centrul intereselor principale ale debitorului.
Cu toate acestea, în cazul în care debitorul este o întreprindere de asigurare sau o instituţie de credit, astfel cum sunt definite în Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1) şi, respectiv, în Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (2), singura procedură de insolvenţă în care poate fi inclusă o marcă UE este cea care a fost deschisă în statul membru în care această întreprindere sau instituţie a fost autorizată.
(1)Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).
(2)Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea şi lichidarea instituţiilor de credit (JO L 125, 5.5.2001, p. 15).
(2)În caz de coproprietate a unei mărci UE, alineatul (1) se aplică cotei coproprietarului.
(3)Atunci când o marcă UE este inclusă într-o procedură de insolvenţă, se efectuează o menţiune în acest sens în registru şi se publică în Buletinul mărcilor Uniunii Europene menţionat la articolul 116, la cererea autorităţii naţionale competente.
Art. 25: Licenţe
(1)Marca UE poate face obiectul unor licenţe pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi pentru Uniune în întregime sau doar pentru o parte a acesteia. O licenţă poate fi exclusivă sau neexclusivă.
(2)Titularul unei mărci UE poate invoca drepturile conferite de această marcă împotriva unui deţinător al licenţei care încalcă una dintre clauzele contractului de licenţă referitoare la:
a)durata;
b)forma acoperită de înregistrare sub care marca poate fi utilizată;
c)natura produselor sau serviciilor pentru care se acordă licenţa;
d)teritoriul pe care poate fi aplicată marca; ori
e)calitatea produselor fabricate sau serviciilor prestate de deţinătorul licenţei.
(3)Fără a aduce atingere prevederilor din contractul de licenţă, deţinătorul licenţei nu poate iniţia o procedură de constatare a încălcării drepturilor conferite de o marcă UE, decât cu acordul titularului acesteia. Cu toate acestea, titularul unei licenţe exclusive poate iniţia o astfel de procedură în cazul în care, după notificare, titularul mărcii nu iniţiază el însuşi o procedură de constatare a încălcării drepturilor într-un termen corespunzător.
(4)Orice deţinător al licenţei are dreptul de a interveni în procedura de constatare a încălcării drepturilor iniţiată de titularul mărcii UE, pentru a obţine repararea prejudiciului suferit.
(5)La solicitarea uneia dintre părţi, acordarea sau transferul unei licenţe de marcă UE se înscrie în registru şi se publică.
(6)O înscriere în registru efectuată în temeiul alineatului (5) se anulează sau se modifică la cererea uneia dintre părţi.
Art. 26: Procedura pentru înscrierea licenţelor şi a altor drepturi în registru
(1)Articolul 20 alineatele (5) şi (6) şi normele adoptate în temeiul acestuia, precum şi articolul 20 alineatul (8) se aplică mutatis mutandis înregistrării unui drept real sau transferului unui drept real, astfel cum se menţionează la articolul 22 alineatul (2), executării silite, astfel cum este menţionată la articolul 23 alineatul (3), includerii într-o procedură de insolvenţă, astfel cum este menţionată la articolul 24 alineatul (3), precum şi înregistrării unei licenţe sau transferului unei licenţe, astfel cum se menţionează la articolul 25 alineatul (5), sub rezerva următoarelor:
a)cerinţa referitoare la identificarea produselor şi serviciilor la care se referă transferul nu se aplică în legătură cu o cerere de înregistrare a unui drept real, a unei măsuri de executare silită sau a unei proceduri de insolvenţă;
b)cerinţa referitoare la documentele care atestă transferul nu se aplică în cazul în care cererea este făcută de către titularul mărcii UE.
(2)Cererea de înregistrare a drepturilor menţionată la alineatul (1) nu este considerată ca fiind depusă decât după achitarea taxei prevăzute.
(3)Cererea de înregistrare a unei licenţe poate conţine o solicitare de a înregistra licenţa în registru sub forma uneia sau mai multora dintre următoarele:
a)o licenţă exclusivă;
b)o sublicenţă, în cazul în care licenţa este acordată de deţinătorul licenţei a cărui licenţă este înregistrată în registru;
c)o licenţă limitată numai la o parte dintre bunurile şi serviciile pentru care este înregistrată marca;
d)o licenţă limitată la o parte a Uniunii;
e)o licenţă temporară.
În cazul în care se depune o cerere de înregistrare a licenţei ca licenţă enumerată la literele (c), (d) şi (e) de la primul paragraf, cererea de înregistrare a unei licenţe indică bunurile şi serviciile, partea din Uniune, precum şi perioada pentru care se acordă licenţa.
(4)Atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de înregistrare prevăzute la articolele 22-25, la prezentul articol alineatele (1) şi (3) şi în celelalte norme aplicabile adoptate în temeiul prezentului regulament, Oficiul informează solicitantul cu privire la deficienţa constatată. În cazul în care deficienţa nu este remediată în termenul precizat de Oficiu, acesta respinge cererea de înregistrare.
(5)Alineatele (1) şi (3) se aplică mutatis mutandis cererilor de mărci UE.
Art. 27: Opozabilitate faţă de terţi
(1)Actele juridice privind o marcă UE, menţionate la articolele 20, 22 şi 25, sunt opozabile faţă de terţi în toate statele membre numai după înscrierea în registru. Cu toate acestea, înaintea înscrierii, un astfel de act este opozabil faţă de terţii care au dobândit drepturi asupra mărcii după data acestui act, dar care aveau cunoştinţă de act la data dobândirii drepturilor.
(2)Alineatul (1) nu se aplică în cazul unei persoane care dobândeşte marca UE sau un drept asupra mărcii UE prin transferul întregii întreprinderi sau prin orice altă succesiune cu titlu universal.
(3)Opozabilitatea faţă de terţi a actelor juridice menţionate la articolul 23 intră sub incidenţa legislaţiei statului membru determinat în conformitate cu articolul 19.
(4)Până la intrarea în vigoare în statele membre a normelor comune în domeniul falimentului, opozabilitatea faţă de terţi a procedurii de faliment sau a unor proceduri similare intră sub incidenţa legislaţiei statului membru în care o asemenea acţiune a fost deschisă pentru prima dată în înţelesul dreptului intern sau al convenţiilor care se aplică în acest domeniu.
Art. 28: Cerere de înregistrare a mărcii UE ca obiect al dreptului de proprietate
Articolele 19-27 se aplică în cazul cererilor de înregistrare a mărcii UE.
Art. 29: Procedura de anulare sau de modificare a înscrierii în registru a licenţelor şi a altor drepturi
(1)Înregistrarea prevăzută la articolul 26 alineatul (1) se anulează sau se modifică la cererea uneia dintre persoanele vizate.
(2)Cererea conţine numărul de înregistrare al mărcii UE vizate, precum şi precizări privind dreptul pentru care este solicitată anularea sau modificarea înregistrării.
(3)Cererea de anulare a unei licenţe, a unui drept real sau a unei măsuri de executare silită nu este considerată ca fiind depusă decât după achitarea taxei prevăzute.
(4)Cererea este însoţită de documente care dovedesc că dreptul înregistrat este stins sau că deţinătorul licenţei sau titularul unui alt drept este de acord cu anularea sau modificarea înregistrării.
(5)În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de anulare sau de modificare a înregistrării, Oficiul informează solicitantul cu privire la deficienţa constatată. În cazul în care deficienţa constatată nu este remediată în termenul ce urmează a fi acordat de Oficiu, acesta respinge cererea de anulare sau de modificare a înregistrării.
(6)Alineatele (1)-(5) din prezentul articol se aplică mutatis mutandis menţiunilor înscrise în dosare conform articolului 26 alineatul (5).
Art. 30: Depunerea cererilor
(1)Cererea de înregistrare a unei mărci UE se depune la Oficiu.
(2)Oficiul eliberează imediat solicitantului o recipisă care conţine cel puţin numărul dosarului, o reproducere, o descriere sau orice alt mijloc de identificare a mărcii, natura documentelor şi numărul lor, precum şi data recipisei. Recipisa poate fi emisă prin mijloace electronice.
Art. 31: Condiţii pe care cererea trebuie să le îndeplinească
(1)O cerere de înregistrare a mărcii UE trebuie să conţină:
a)o cerere pentru înregistrarea unei mărci UE;
b)datele care permit identificarea solicitantului;
c)lista produselor sau a serviciilor pentru care se cere înregistrarea;
d)o reprezentare a mărcii, care îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 4 litera (b).
(2)Cererea de înregistrare a unei mărci UE face obiectul plăţii unei taxe de depunere pentru o clasă de produse sau servicii şi, dacă este cazul, a uneia sau mai multor taxe de clasificare pentru fiecare clasă de produse şi servicii care se adaugă la prima clasă, precum şi, după caz, a taxei de cercetare.
(3)În plus faţă de cerinţele prevăzute la alineatele (1) şi (2), o cerere de înregistrare a unei mărci UE îndeplineşte cerinţele formale stabilite în prezentul regulament şi în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul său. În cazul în care aceste condiţii prevăd ca marca să fie reprezentată sub formă electronică, directorul executiv poate stabili formatul şi dimensiunea maximă a fişierului electronic respectiv.
(4)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al cererii. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 32: Data de depunere
Data de depunere a cererii de înregistrare a unei mărci UE este data la care solicitantul depune la Oficiu documentele care conţin informaţiile menţionate la articolul 31 alineatul (1), sub rezerva achitării taxei de depunere în termen de o lună de la data depunerii documentelor menţionate.
Art. 33: Denumirea şi clasificarea produselor şi serviciilor
(1)Produsele şi serviciile pentru care se solicită înregistrarea mărcii se clasifică în conformitate cu sistemul de clasificare stabilit de Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957 (denumit în continuare "Clasificarea Nisa").
(2)Produsele şi serviciile pentru care se solicită protecţia mărcii sunt identificate de către solicitant cu suficientă claritate şi precizie pentru a permite autorităţilor competente şi agenţilor economici să determine, bazându-se exclusiv pe identificarea respectivă, amploarea protecţiei solicitate.
(3)În sensul alineatului (2), se pot utiliza indicaţiile generale incluse în titlurile claselor cuprinse în Clasificarea Nisa sau alţi termeni generali, cu condiţia ca aceştia să respecte standardele necesare de claritate şi precizie prevăzute prin prezentul articol.
(4)Oficiul respinge o cerere din cauza indicaţiilor sau termenilor neclari sau imprecişi în cazul în care solicitantul nu propune o formulare acceptabilă în termenul stabilit de către Oficiu în acest scop.
(5)Utilizarea unor termeni generali, inclusiv a indicaţiilor generale oferite de titlurile claselor din Clasificarea Nisa, se interpretează ca incluzând toate produsele sau serviciile acoperite în mod clar de sensul literal al indicaţiei sau al termenului respectiv. Utilizarea acestor termeni sau indicaţii nu se interpretează ca incluzând o cerere privind produsele sau serviciile care nu pot fi înţelese astfel.
(6)În cazul în care solicită înregistrarea pentru cel puţin două clase, solicitantul grupează produsele şi serviciile în funcţie de clasele cuprinse în Clasificarea Nisa, fiecare grup de produse sau servicii fiind precedat de numărul clasei căreia îi aparţine şi le prezintă în ordinea claselor.
(7)Produsele şi serviciile nu sunt considerate ca fiind asemănătoare între ele doar pe motiv că figurează în aceeaşi clasă în conformitate cu Clasificarea Nisa. Produsele şi serviciile nu sunt considerate ca fiind diferite unele de altele pe motiv că apar în clase diferite în conformitate cu Clasificarea Nisa.
(8)Titularii de mărci UE solicitate înainte de 22 iunie 2012 care sunt înregistrate în raport cu întregul titlu al unei clase din Clasificarea Nisa pot declara că intenţia lor la data de depunere a fost de a solicita protecţia unor produse sau servicii în afara celor acoperite de sensul literal al titlului clasei respective, cu condiţia ca produsele sau serviciile astfel desemnate să fie incluse în lista alfabetică a clasei respective din ediţia Clasificării Nisa în vigoare la data de depunere a cererii.
Declaraţia se depune la Oficiu până la 24 septembrie 2016 şi precizează, în mod clar, precis şi specific, produsele şi serviciile, altele decât cele acoperite în mod clar de sensul literal al indicaţiilor oferite de titlul clasei, la care se referea iniţial intenţia titularului. Oficiul ia măsurile adecvate pentru a modifica registrul în mod corespunzător. Posibilitatea de a prezenta o declaraţie în conformitate cu primul paragraf de la prezentul alineat nu aduce atingere aplicării articolului 18, articolului 47 alineatul (2), articolului 58 alineatul (1) litera (a) şi articolului 64 alineatul (2).
Se consideră că mărcile UE pentru care nu se depune nicio declaraţie în termenul menţionat la al doilea paragraf desemnează, începând cu expirarea termenului respectiv, doar produsele sau serviciile acoperite în mod clar de sensul literal al indicaţiilor incluse în titlul clasei relevante.
(9)În cazul în care registrul este modificat, drepturile exclusive conferite de marca UE în temeiul articolului 9 nu împiedică un terţ să continue să utilizeze o marcă pentru produse sau servicii, în cazul şi în măsura în care utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile respective:
a)a început înainte ca registrul să fie modificat; şi
b)nu a încălcat drepturile titularului pe baza sensului literal al înregistrării produselor şi serviciilor în registru la momentul respectiv.
În plus, modificarea listei de produse sau servicii înregistrate în registru nu conferă titularului mărcii UE dreptul de a se opune sau de a depune o cerere în nulitate a unei mărci depuse ulterior, în cazul şi în măsura în care:
(a)fie marca depusă ulterior se afla în utilizare, fie se depusese o cerere de înregistrare a mărcii pentru produse sau servicii înainte ca registrul să fie modificat; şi
(b)utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile respective nu a încălcat sau nu ar fi încălcat drepturile titularului pe baza sensului literal al înregistrării produselor şi serviciilor în registru la momentul respectiv.
Art. 34: Dreptul de prioritate
(1)O persoană care a înregistrat în mod valabil o cerere de marcă în sau pentru unul din statele care sunt părţi la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau succesorul său în drepturi beneficiază, pentru a depune o cerere de marcă UE pentru aceeaşi marcă şi pentru produsele sau serviciile identice cu cele pentru care această marcă a fost înregistrată sau care sunt cuprinse în acestea, de un drept de prioritate pe un termen de şase luni de la data depunerii primei cereri.
(2)Se recunoaşte ca dând naştere unui drept de prioritate orice depozit având valoare de depozit naţional reglementar în temeiul dreptului intern a statului în care a fost efectuată sau în temeiul acordurilor bilaterale ori multilaterale.
(3)Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit considerat suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea, indiferent de soluţionarea acordată ulterior cererii în cauză.
(4)Se consideră drept primă cerere, a cărei dată de depunere constituie momentul de la care se calculează termenul de prioritate, o cerere ulterioară depusă pentru aceeaşi marcă, pentru produse sau servicii identice şi în sau pentru acelaşi stat ca o primă cerere anterioară, cu condiţia ca această cerere anterioară, la data depunerii cererii ulterioare, să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată, fără să fi fost supusă inspecţiei publice şi fără să fi lăsat să subziste drepturi şi cu condiţia ca cererea respectivă să nu fi constituit deja temei pentru revendicarea dreptului de prioritate. Astfel, cererea anterioară nu mai poate să constituie temei pentru revendicarea dreptului de prioritate.
(5)Dacă prima depunere s-a efectuat pe teritoriul unui stat care este parte la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dispoziţiile de la alineatele (1)-(4) nu se aplică decât în măsura în care acest stat, conform unor constatări publicate, acordă, pe baza unei prime depuneri făcute la Oficiu, un drept de prioritate supus unor dispoziţii şi având efecte echivalente cu cele prevăzute în prezentul regulament. În cazul în care este necesar, directorul executiv solicită Comisiei să ia în calcul posibilitatea de a cerceta dacă un stat în înţelesul primei teze acordă tratamentul reciproc respectiv. În cazul în care Comisia stabileşte că tratamentul reciproc, în conformitate cu prima teză, este acordat, aceasta publică o comunicare în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(6)Alineatul (5) se aplică de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a comunicării prin care se confirmă acordarea de tratament reciproc, cu excepţia cazului în care comunicarea precizează o dată anterioară de la care se aplică. Alineatul (5) încetează să se aplice de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei comunicări a Comisiei prin care se confirmă că nu se mai acordă tratament reciproc, cu excepţia cazului în care comunicarea precizează o dată anterioară de la care se aplică.
(7)Comunicările astfel cum sunt menţionate la alineatele (5) şi (6) se publică, de asemenea, în Jurnalul Oficial al Oficiului.
Art. 35: Revendicarea priorităţii
(1)Cererile privind prioritatea se depun împreună cu cererea de înregistrare a mărcii UE şi cuprind data, numărul şi ţara cererii anterioare. Documentaţia în sprijinul cererii privind prioritatea se depune în termen de trei luni de la data depunerii cererii.
(2)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează tipul de documentaţie care trebuie depusă pentru revendicarea priorităţii unei cereri anterioare în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(3)Directorul executiv poate stabili că documentaţia care trebuie furnizată de solicitant în sprijinul cererii privind prioritatea poate fi mai puţin detaliată decât ceea ce este prevăzut în specificaţiile adoptate în conformitate cu alineatul (2), cu condiţia ca informaţiile necesare să fie accesibile Oficiului din alte surse.
Art. 36: Efectul dreptului de prioritate
Efectul dreptului de prioritate constă în aceea că data de prioritate este considerată a fi data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii UE, în scopul determinării anteriorităţii drepturilor.
Art. 37: Valoarea de depozit naţional a cererii
Cererea de înregistrare a mărcii UE căreia i-a fost atribuită o dată de depunere are, în statele membre, valoarea de depozit naţional reglementar, luând în considerare, dacă este cazul, dreptul de prioritate invocat în susţinerea cererii în cauză.
Art. 38: Prioritate de expunere
(1)Dacă solicitantul unei mărci UE a prezentat, sub marca solicitată, produse sau servicii în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928 şi revizuită ultima dată la 30 noiembrie 1972, acesta poate, cu condiţia să depună cererea în termen de şase luni de la data primei prezentări a produselor sau serviciilor sub marca depusă, să se prevaleze, de la această dată, de un drept de prioritate în înţelesul articolului 36. Cererea privind prioritatea se depune împreună cu cererea de înregistrare a mărcii UE.
(2)Orice solicitant care doreşte să revendice prioritatea în conformitate cu alineatul (1) depune probele referitoare la faptul că produsele sau serviciile au fost expuse sub marca solicitată în termen de trei luni de la data depunerii cererii.
(3)O prioritate de expunere acordată într-un stat membru sau într-o ţară terţă nu prelungeşte termenul de prioritate prevăzut la articolul 34.
(4)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează tipul şi detaliile privind probele necesare pentru revendicarea priorităţii de expunere în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2)
Art. 39: Revendicarea seniorităţii mărcii naţionale în cererea de înregistrare a unei mărci UE sau după data depunerii cererii
(1)Titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul înregistrării internaţionale care produce efecte într-un stat membru, care depune o cerere pentru înregistrarea unei mărci identice ca marcă UE pentru produse sau servicii identice cu sau cuprinse în acelea pentru care a fost înregistrată o marcă anterioară, poate să se prevaleze pentru marca UE de senioritatea mărcii anterioare în ceea ce priveşte statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.
(2)Cererile privind senioritatea se depun fie împreună cu cererea de înregistrare a mărcii UE, fie în termen de două luni de la data depunerii cererii şi includ statul membru sau statele membre în care sau pentru care se înregistrează marca, numărul şi data depunerii înregistrării relevante, precum şi produsele şi serviciile pentru care este înregistrată marca. Atunci când senioritatea uneia sau mai multor mărci anterioare înregistrate este revendicată în cerere, documentaţia în sprijinul cererii privind senioritatea se depune în termen de trei luni de la data depunerii. În cazul în care solicitantul doreşte să revendice senioritatea după depunerea cererii, documentaţia în sprijinul cererii privind senioritatea se depune la Oficiu în termen de trei luni de la primirea cererii privind senioritatea.
(3)În temeiul prezentului regulament, unicul efect al seniorităţii este faptul că, atunci când titularul mărcii UE renunţă la marca anterioară sau o lasă să se stingă, este considerat ca beneficiind în continuare de aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut dacă marca anterioară continua să fie înregistrată.
(4)Senioritatea revendicată pentru marca UE se stinge atunci când marca anterioară a cărei senioritate a fost revendicată este declarată nulă sau titularul acesteia este decăzut din drepturi. În cazul în care titularul mărcii anterioare este decăzut din drepturi, senioritatea se stinge cu condiţia ca decăderea din drepturi să intre în vigoare înainte de data de depunere sau de data de prioritate a mărcii UE.
(5)Oficiul informează Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală sau Oficiul central pentru proprietatea industrială al statului membru în cauză cu privire la revendicarea seniorităţii.
(6)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează tipul de documentaţie care trebuie depusă pentru revendicarea seniorităţii unei mărci naţionale sau a unei mărci înregistrate în temeiul acordurilor internaţionale care se aplică într-un stat membru în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(7)Directorul executiv poate stabili că documentaţia care trebuie furnizată de solicitant în sprijinul cererii privind senioritatea poate fi mai puţin detaliată decât ceea ce este prevăzut în specificaţiile adoptate în conformitate cu alineatul (6), cu condiţia ca informaţiile necesare să fie accesibile Oficiului din alte surse.
Art. 40: Revendicarea seniorităţii unei mărci naţionale după înregistrarea mărcii UE
(1)Titularul unei mărci UE care este titularul unei mărci anterioare identice, înregistrată într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci identice anterioare, care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale care produce efecte într-un stat membru, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care a fost înregistrată marca anterioară sau conţinute în acestea, poate să revendice senioritatea mărcii anterioare în ceea ce priveşte statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.
(2)Cererile privind senioritatea depuse în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol includ numărul de înregistrare al mărcii UE, numele şi adresa titularului acesteia, statul membru sau statele membre în care sau pentru care este înregistrată marca anterioară, numărul şi data depunerii înregistrării relevante, produsele şi serviciile pentru care este înregistrată marca şi cele pentru care este revendicată senioritatea, precum şi documentele justificative prevăzute în normele adoptate în conformitate cu articolul 39 alineatul (6).
(3)În cazul în care nu sunt îndeplinite cerinţele care reglementează revendicarea seniorităţii, Oficiul informează titularul mărcii UE cu privire la deficienţa constatată. În cazul în care respectiva deficienţă nu este remediată în termenul ce urmează a fi acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.
(4)Se aplică articolul 39 alineatele (3), (4), (5) şi (7).
Art. 41: Examinarea condiţiilor privind depozitul
(1)Oficiul examinează dacă:
a)cererea de înregistrare a mărcii UE îndeplineşte condiţiile pentru a-i fi acordată o dată de depozit în conformitate cu articolul 32;
b)cererea de înregistrare a mărcii UE îndeplineşte condiţiile şi cerinţele menţionate la articolul 31 alineatul (3);
c)taxele pe categorie, atunci când este cazul, au fost achitate în termenul stabilit.
(2)În cazul în care cererea de înregistrare a mărcii UE nu îndeplineşte condiţiile menţionate la alineatul (1), Oficiul invită solicitantul să remedieze în termen de două luni de la primirea notificării neregulile sau neefectuarea plăţii constatate.
(3)În cazul în care neregulile sau neefectuarea plăţii constatate în temeiul alineatului (1) litera (a) nu sunt remediate în acest termen, cererea nu va fi considerată ca o cerere de înregistrare a mărcii UE. În cazul în care solicitantul se conformează invitaţiei Oficiului, acesta din urmă acordă, ca dată de depunere a cererii, data la care s-au remediat neregulile sau neefectuarea plăţii constatate.
(4)În cazul în care neregulile constatate în temeiul alineatului (1) litera (b) nu sunt remediate în termenul stabilit, Oficiul respinge cererea.
(5)În cazul în care nu se remediază în termenul stabilit neefectuarea plăţii constatată în temeiul alineatului (1) litera (c), cererea se consideră a fi retrasă cu excepţia cazului în care este evident ce categorie de produse sau servicii este destinată să fie acoperită de suma achitată. În lipsa altor criterii care să permită determinarea claselor a căror acoperire este prevăzută, Oficiul ia în considerare clasele în ordinea clasificării. Cererea este considerată retrasă în ceea ce priveşte clasele pentru care taxele de clasă nu au fost plătite sau nu au fost plătite în întregime.
(6)Neîndeplinirea cerinţelor privind revendicarea priorităţii atrage pierderea dreptului de prioritate pentru cerere.
(7)Neîndeplinirea cerinţelor privind revendicarea seniorităţii unei mărci naţionale atrage pierderea acelui drept pentru cerere.
(8)În cazul în care cerinţele menţionate la alineatul (1) literele (b) şi (c) nu sunt respectate numai în ceea ce priveşte anumite produse sau servicii, Oficiul respinge cererea sau se stinge dreptul de prioritate sau dreptul de senioritate numai pentru produsele şi serviciile respective.
Art. 42: Examinarea motivelor absolute de refuz
(1)În cazul în care o marcă este exclusă de la înregistrare în temeiul articolului 7, în ceea ce priveşte toate sau doar o parte dintre produsele sau serviciile pentru care se solicită înregistrarea mărcii UE, cererea se respinge pentru aceste produse sau servicii.
(2)Cererea nu se respinge înainte ca solicitantului să i se fi acordat posibilitatea de a retrage sau modifica cererea sau de a-şi prezenta observaţiile. În acest scop, Oficiul notifică solicitantului motivele de refuz al înregistrării şi stabileşte un termen în care acesta poate retrage sau modifica cererea sau îşi poate prezenta observaţiile. În cazul în care solicitantul nu remediază motivele de refuz al înregistrării, Oficiul refuză înregistrarea în totalitate sau parţial.
Art. 43: Raportul de cercetare
(1)La cererea solicitantului unei mărci UE, în momentul depunerii cererii, Oficiul întocmeşte un raport de cercetare la nivelul Uniunii Europene (denumit în continuare "raport UE de cercetare") în care menţionează mărcile UE anterioare sau cererile anterioare de înregistrare a mărcilor UE pe care le-a identificat şi care pot să fie opozabile, în conformitate cu articolul 8, înregistrării mărcii UE care face obiectul cererii.
(2)În cazul în care, în momentul depunerii unei cereri de înregistrare de marcă UE, solicitantul cere ca oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre să întocmească un raport de cercetare şi dacă taxa de cercetare aferentă a fost achitată în termenul prevăzut pentru plata taxei de depunere, Oficiul transmite fără întârziere o copie a cererii de înregistrare a mărcii UE Oficiului central pentru proprietatea industrială din fiecare stat membru, care a comunicat Oficiului decizia sa de a efectua cercetări în propriul registru de mărci cu privire la cererile de înregistrare a mărcilor UE.
(3)Fiecare dintre oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre, menţionate la alineatul (2), transmite un raport de cercetare în care fie precizează eventualele mărci naţionale anterioare, cererile anterioare de înregistrare a mărcilor naţionale sau mărcile anterioare înregistrate în temeiul unor acorduri internaţionale aplicabile în statul membru sau statele membre în cauză, care au fost identificate şi care pot fi opozabile în conformitate cu articolul 8 înregistrării mărcii UE care face obiectul cererii, fie declară că cercetarea nu a furnizat nicio indicaţie a unor astfel de drepturi.
(4)Oficiul, după consultarea consiliului de administraţie prevăzut la articolul 153 (denumit în continuare "consiliul de administraţie"), stabileşte conţinutul şi modalităţile detaliate pentru raportare.
(5)Oficiul varsă o anumită sumă fiecărui Oficiu central pentru proprietatea industrială pentru fiecare raport de cercetare furnizat de acesta în conformitate cu alineatul (3). Această sumă, care este aceeaşi pentru toate serviciile centrale, este stabilită de comitetul bugetar, printr-o decizie luată cu majoritatea de trei pătrimi a reprezentanţilor statelor membre.
(6)Oficiul transmite solicitantului mărcii UE raportul UE de cercetare solicitat şi toate rapoartele naţionale de cercetare solicitate pe care le-a primit.
(7)La publicarea cererii de înregistrare a mărcii UE, Oficiul informează titularii tuturor mărcilor UE anterioare sau ai tuturor cererilor anterioare de înregistrare a mărcilor UE care sunt menţionaţi în raportul UE de cercetare, cu privire la publicarea cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene. Aceasta se aplică indiferent dacă solicitantul a cerut sau nu să primească raportul UE de cercetare, cu excepţia cazului în care titularul unei înregistrări sau cereri anterioare solicită să nu primească notificarea.
Art. 44: Publicarea cererii
(1)În cazul în care condiţiile aplicabile cererii de înregistrare a mărcii UE sunt îndeplinite, cererea se publică în sensul articolului 46, în măsura în care nu a fost respinsă în temeiul articolului 42. Publicarea cererii nu aduce atingere informaţiilor care au fost deja puse la dispoziţia publicului în alt mod în conformitate cu prezentul regulament sau cu actele adoptate în temeiul prezentului regulament.
(2)În cazul în care, după ce a fost publicată, cererea este respinsă în temeiul articolului 42, decizia de respingere se publică atunci când devine definitivă.
(3)În cazul în care o cerere publicată conţine o eroare imputabilă Oficiului, acesta poate, din proprie iniţiativă sau la cererea solicitantului, să corecteze eroarea şi să publice această rectificare.
În cazul în care rectificarea este cerută de către solicitant, normele adoptate în temeiul articolului 49 alineatul (3) se aplică mutatis mutandis.
(4)În cazul în care rectificarea se referă la lista de produse sau servicii sau la reprezentarea mărcii, se aplică, de asemenea, articolul 46 alineatul (2).
(5)Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili detaliile care trebuie incluse în cererea publicată. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 45: Observaţii ale terţilor
(1)Orice persoană fizică sau juridică, precum şi orice grup sau organism care reprezintă fabricanţi, producători, prestatori de servicii, comercianţi sau consumatori pot depune la Oficiu observaţii scrise, precizând motivele pentru care, în temeiul articolelor 5 şi 7, înregistrarea mărcii nu ar trebui să fie respinsă ex officio.
Persoanele şi grupurile sau organismele menţionate la primul paragraf nu dobândesc calitatea de părţi în cadrul procedurii în faţa Oficiului.
(2)Observaţiile formulate de terţi se prezintă înainte de sfârşitul perioadei de opoziţie sau, în cazul în care a fost depusă o opoziţie împotriva mărcii, înainte de luarea deciziei finale cu privire la opoziţie.
(3)Depunerea de observaţii menţionată la alineatul (1) nu aduce atingere dreptului Oficiului de a redeschide examinarea motivelor absolute, din proprie iniţiativă, în orice moment înainte de înregistrare, după caz.
(4)Observaţiile menţionate la alineatul (1) sunt notificate solicitantului, care poate formula comentarii la acestea.
Art. 46: Opoziţie
(1)Se poate formula o opoziţie la înregistrarea mărcii în termen de trei luni de la publicarea cererii de înregistrare a mărcii UE, pe motiv că marca ar trebui să fie respinsă la înregistrare în temeiul articolului 8:
a)în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatele (1) şi (5), de către titularii mărcilor anterioare menţionaţi la articolul 8 alineatul (2), precum şi de către deţinătorii licenţei împuterniciţi de către titularii acestor mărci;
b)în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatul (3), de către titularii mărcilor menţionaţi de prezenta dispoziţie;
c)în cazurile prevăzute la articolul 8 alineatul (4), de către titularii mărcilor sau semnelor anterioare menţionaţi de această dispoziţie, precum şi de persoanele autorizate, în temeiul dreptului intern aplicabil, să exercite aceste drepturi;
d)de către persoana autorizată, prin legislaţia Uniunii relevantă sau prin dreptul intern aplicabil, să exercite drepturile menţionate la articolul 8 alineatul (6).
(2)O opoziţie la înregistrarea mărcii se poate, de asemenea, formula în condiţiile stabilite la alineatul (1), în cazul publicării unei cereri modificate conform articolului 49 alineatul (2) a doua teză.
(3)Opoziţia se formulează în scris şi se motivează. Aceasta nu se consideră ca fiind formulată decât după achitarea taxei de opoziţie.
(4)Într-un termen care se stabileşte de către Oficiu, partea care a formulat opoziţia poate prezenta fapte, probe şi observaţii în susţinerea acesteia.
Art. 47: Examinarea opoziţiei
(1)În cursul examinării opoziţiei, Oficiul invită părţile, ori de câte ori este necesar, să prezinte, într-un termen pe care acesta îl acordă, observaţiile asupra comunicărilor celorlalte părţi sau ale Oficiului.
(2)La cererea solicitantului, titularul unei mărci UE anterioare care a formulat opoziţia aduce dovada că, în decursul perioadei de cinci ani care a precedat data depunerii sau data de prioritate a cererii de înregistrare a mărcii UE, marca UE anterioară a făcut obiectul unei utilizări efective în cadrul Uniunii în legătură cu produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată şi pe care se întemeiază opoziţia sau că există motive întemeiate pentru neutilizare, cu condiţia ca la data respectivă marca UE anterioară să fi fost înregistrată cu cel puţin cinci ani în urmă. În absenţa unei astfel de dovezi, opoziţia se respinge. În cazul în care marca UE anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată, în sensul examinării opoziţiei, decât pentru acea parte de produse sau servicii.
(3)Alineatul (2) se aplică mărcilor naţionale anterioare menţionate la articolul 8 alineatul (2) litera (a), înţelegându-se că utilizarea lor în cadrul Uniunii se înlocuieşte cu utilizarea lor în statul membru în care marca naţională anterioară este protejată.
(4)În cazul în care consideră necesar, Oficiul invită părţile să ajungă la o înţelegere.
(5)În cazul în care din examinarea opoziţiei reiese că marca este exclusă de la înregistrare pentru toate sau doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este solicitată înregistrarea mărcii UE, cererea se respinge pentru produsele sau serviciile respective. În caz contrar, se respinge opoziţia.
(6)Decizia de respingere a cererii se publică atunci când este definitivă.
Art. 48: Delegarea de competenţe
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze detaliile privind procedura de depunere şi examinare a opoziţiei prevăzută la articolele 46 şi 47.
Art. 49: Retragerea, restrângerea şi modificarea cererii
(1)Solicitantul poate să-şi retragă oricând cererea de înregistrare a mărcii UE sau să restrângă lista produselor sau serviciilor pe care aceasta le conţine. Atunci când cererea a fost deja publicată, retragerea sau restrângerea sunt de asemenea publicate.
(2)Pe de altă parte, cererea de înregistrare a mărcii UE nu poate fi modificată, la cererea solicitantului, decât pentru a corecta numele şi adresa solicitantului, greşelile de exprimare sau de transcriere sau erorile evidente, astfel încât o asemenea rectificare să nu modifice în mod substanţial marca sau să extindă lista de produse sau servicii. În cazul în care modificările privesc reprezentarea mărcii sau lista de produse sau servicii şi în cazul în care aceste modificări sunt aduse după publicarea cererii, aceasta se publică astfel cum a fost modificată.
(3)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze detaliile privind procedura referitoare la modificarea cererii.
Art. 50: Divizarea cererii
(1)Solicitantul poate diviza cererea declarând că o parte din produsele sau serviciile incluse în cererea originală va face obiectul uneia sau mai multor cereri divizionare. Produsele sau serviciile cererii divizionare nu pot acoperi produsele sau serviciile care rămân în cererea originală sau care figurează în alte cereri divizionare.
(2)Declaraţia de divizare nu este admisibilă:
a)dacă, în cazul în care a fost formulată o opoziţie împotriva cererii originale, această declaraţie are ca efect introducerea unei divizări între produsele sau serviciile care fac obiectul acestei opoziţii, până când decizia diviziei de opoziţie devine definitivă sau până la abandonarea procedurii de opoziţie;
b)înainte ca Oficiul să acorde data de depunere menţionată la articolul 32 şi nici în cursul perioadei de opoziţie prevăzute la articolul 46 alineatul (1).
(3)Declaraţia de divizare face obiectul unei taxe. Se consideră că declaraţia nu a fost făcută până la achitarea taxei.
(4)În cazul în care constată că cerinţele prevăzute la alineatul (1) şi normele adoptate în conformitate cu alineatul (9) litera (a) nu sunt îndeplinite, Oficiul invită solicitantul să remedieze deficienţele constatate într-un termen care urmează să fie stabilit de Oficiu. În cazul în care deficienţele nu sunt remediate înainte de expirarea termenului, Oficiul refuză declaraţia de divizare.
(5)Divizarea produce efecte de la data la care este transcrisă în dosarele păstrate de Oficiu privind cererea originală.
(6)Toate cererile şi solicitările efectuate şi toate taxele plătite cu privire la cererea originală înainte de data primirii de către Oficiu a declaraţiei de divizare se consideră că au fost introduse sau achitate şi pentru cererea sau cererile divizionare. Taxele achitate efectiv pentru cererea originală înainte de data primirii declaraţiei de divizare nu sunt rambursabile.
(7)Cererea divizionară păstrează data de depozit şi orice altă dată de prioritate sau de senioritate a cererii originale.
(8)În cazul în care declaraţia de divizare se referă la o cerere care a fost deja publicată în temeiul articolului 44, divizarea se publică. Cererea divizionară se publică. Prin publicare nu se deschide o nouă perioadă de depunere a opoziţiilor.
(9)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează:
a)conţinutul detaliat al unei declaraţii de divizare a unei cereri depuse în temeiul alineatului (1);
b)detalii cu privire la modul de tratare a unei declaraţii de divizare a unei cereri, asigurându-se că se creează un dosar separat, inclusiv un nou număr al cererii pentru cererea de divizare;
c)detaliile pe care trebuie să le conţină publicarea cererii de divizare în conformitate cu alineatul (8).
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 51: Înregistrarea
(1)În cazul în care cererea îndeplineşte cerinţele din prezentul regulament şi nicio opoziţie nu a fost formulată în termenul menţionat la articolul 46 alineatul (1) sau în cazul în care toate opoziţiile formulate au fost eliminate prin retragere, respingere sau printr-o altă dispoziţie, marca şi caracteristicile menţionate la articolul 111 alineatul (2) se înregistrează în registru. Înregistrarea se publică.
(2)Oficiul emite un certificat de înregistrare. Certificatul poate fi emis prin mijloace electronice. Oficiul furnizează copii certificate sau necertificate ale certificatului care fac obiectul plăţii unei taxe, în cazul în care aceste copii sunt emise altfel decât prin mijloace electronice.
(3)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat şi forma certificatului de înregistrare menţionat la alineatul (2) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 52: Durata înregistrării
Durata înregistrării mărcii UE este de zece ani cu începere de la data depunerii cererii. Înregistrarea poate fi reînnoită, conform articolului 53, pentru perioade de zece ani.
Art. 53: Reînnoire
(1)Înregistrarea mărcii UE se reînnoieşte la cererea titularului mărcii UE sau a oricărei alte persoane autorizate în mod expres de acesta, cu condiţia ca taxele să fi fost achitate.
(2)Oficiul îl informează în timp util pe titularul mărcii UE, precum şi pe orice titular al unui drept înregistrat privind o marcă UE în ceea ce priveşte expirarea înregistrării, cu cel puţin şase luni înaintea respectivei expirări. Absenţa acestei informări nu atrage răspunderea Oficiului şi nu aduce atingere expirării înregistrării.
(3)Cererea de reînnoire se depune în termen de şase luni înainte de data expirării înregistrării. Taxa de bază pentru reînnoire şi, dacă este cazul, una sau mai multe taxe de clasificare pentru fiecare clasă de produse sau servicii care se adaugă la prima clasă se achită în acelaşi termen. În caz contrar, cererea de reînnoire poate fi depusă şi taxele pot fi achitate într-un termen suplimentar de şase luni de la data expirării înregistrării, cu condiţia ca, în această nouă perioadă, să se achite o taxă suplimentară pentru plata cu întârziere a taxei de reînnoire sau pentru depunerea cu întârziere a cererii de reînnoire.
(4)În cererea de reînnoire se menţionează:
a)numele persoanei care solicită reînnoirea;
b)numărul de înregistrare al mărcii Uniunii Europene care urmează să fie reînnoită;
c)în cazul în care reînnoirea este solicitată doar pentru o parte din produsele şi serviciile înregistrate, indicarea claselor sau a produselor şi serviciilor pentru care se solicită reînnoirea, ori a claselor sau a produselor şi serviciilor pentru care nu se solicită reînnoirea, grupate în conformitate cu Clasificarea Nisa, fiecare grup fiind precedat de numărul clasei din Clasificarea Nisa căreia îi aparţine grupul de produse şi servicii şi prezentat în ordinea claselor din respectiva clasificare.
Dacă plata menţionată la alineatul (3) este efectuată, aceasta se consideră cerere de reînnoire cu condiţia să conţină toate indicaţiile necesare pentru a stabili scopul plăţii.
(5)În cazul în care cererea este prezentată, sau taxele sunt achitate numai pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care este înregistrată marca UE, înregistrarea se reînnoieşte numai pentru acele produse sau servicii. În cazul în care taxele plătite sunt insuficiente pentru a acoperi toate clasele de produse şi servicii pentru care este solicitată reînnoirea, înregistrarea se reînnoieşte atunci când se identifică în mod clar clasa (clasele) acoperită(e). În lipsa altor criterii, Oficiul ia în considerare clasele în ordinea clasificării.
(6)Reînnoirea produce efecte în ziua următoare datei de expirare a înregistrării. Reînnoirea se înregistrează.
(7)În cazul în care cererea de reînnoire este depusă în termenele prevăzute la alineatul (3), dar celelalte condiţii care reglementează reînnoirea prevăzute la prezentul articol nu sunt îndeplinite, Oficiul informează solicitantul cu privire la deficienţele constatate.
(8)În cazul în care cererea de reînnoire nu este depusă sau este depusă după expirarea termenului prevăzut la alineatul (3) sau în cazul în care taxele nu sunt plătite ori sunt plătite numai după expirarea termenului în cauză sau în cazul în care neregulile menţionate la alineatul (7) nu sunt remediate în respectivul termen, Oficiul constată că înregistrarea a expirat şi notifică acest lucru titularului mărcii UE. În cazul în care constatarea devine definitivă, Oficiul anulează marca din registru. Anularea produce efecte din ziua următoare datei la care expiră înregistrarea existentă. În cazul în care taxele de reînnoire au fost plătite, dar înregistrarea nu este reînnoită, taxele se rambursează.
(9)O singură cerere de reînnoire poate fi prezentată pentru două sau mai multe mărci, la plata taxelor necesare pentru fiecare marcă în parte, cu condiţia ca proprietarii sau reprezentanţii să fie aceiaşi în fiecare caz.
Art. 54: Modificarea
(1)Marca UE nu se modifică în registru în perioada înregistrării, nici în cazul reînnoirii acesteia.
(2)Cu toate acestea, dacă marca UE conţine numele şi adresa titularului, orice modificare a acestora, care nu aduce atingere în mod substanţial identităţii mărcii aşa cum a fost înregistrată la origine, poate fi înregistrată la cererea titularului.
(3)Cererea de modificare în registru include elementul mărcii care urmează să fie modificat, precum şi versiunea modificată a respectivului element.
Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al cererii de modificare în registru. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(4)Cererea se consideră a nu fi fost depusă decât după achitarea taxei necesare. În cazul în care taxa nu este achitată sau nu este achitată integral, Oficiul informează solicitantul cu privire la acest lucru. Se poate depune o singură cerere pentru modificarea în registru a aceluiaşi element în două sau mai multe înregistrări ale aceluiaşi titular. Taxa prevăzută se achită pentru fiecare înregistrare care trebuie modificată. În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile care reglementează modificarea înregistrării, Oficiul informează solicitantul cu privire la deficienţa constatată. În cazul în care respectiva deficienţă nu este remediată în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.
(5)Publicarea înregistrării modificării conţine o reprezentare a mărcii UE astfel cum a fost modificată în registru. Terţii ale căror drepturi pot fi afectate de modificarea în registru pot contesta înregistrarea acesteia în termen de trei luni de la publicare. Articolele 46 şi 47 şi normele adoptate în temeiul articolului 48 se aplică cu privire la publicarea înregistrării modificării.
Art. 55: Modificarea numelui sau a adresei
(1)O modificare a numelui sau a adresei titularului mărcii UE care nu reprezintă o modificare a mărcii UE în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) şi nu rezultă dintr-un transfer total sau parţial al mărcii UE, se înregistrează în registru la cererea titularului.
Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al cererii de modificare a numelui sau a adresei în temeiul primului paragraf din prezentul alineat. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(2)Se poate depune o singură cerere pentru modificarea numelui sau a adresei în legătură cu două sau mai multe înregistrări ale aceluiaşi titular.
(3)În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile care reglementează înregistrarea modificării, Oficiul informează titularul mărcii UE cu privire la deficienţa constatată. În cazul în care respectiva deficienţă nu este remediată în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.
(4)Alineatele (1), (2) şi (3) se aplică şi pentru modificarea numelui sau a adresei reprezentantului înregistrat.
(5)Alineatele (1)-(4) se aplică cererilor de înregistrare a mărcilor UE. Modificarea se consemnează în dosarele ţinute de Oficiu cu privire la cererea de înregistrare a mărcii UE.
Art. 56: Divizarea înregistrării
(1)Titularul mărcii UE poate diviza înregistrarea declarând că anumite produse sau servicii incluse în înregistrarea originală vor face obiectul uneia sau mai multor înregistrări divizionare. Produsele sau serviciile din înregistrarea divizionară nu pot acoperi produsele sau serviciile care rămân în înregistrarea originală sau care figurează în alte înregistrări divizionare.
(2)Declaraţia de divizare nu este admisibilă în următoarele cazuri:
a)dacă, în cazul în care a fost prezentată o cerere de decădere sau în nulitate la Oficiu împotriva înregistrării originale, această declaraţie are ca efect introducerea unei divizări între produsele sau serviciile care fac obiectul cererii de decădere sau în nulitate până când decizia diviziei de anulare devine definitivă sau până când procedura s-a încheiat în alt fel;
b)dacă, în cazul în care a fost depusă o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate în cadrul unei acţiuni în faţa unei instanţe pentru mărci UE, această declaraţie are ca efect introducerea unei divizări între produsele sau serviciile care fac obiectul cererii reconvenţionale, până când menţiunea deciziei instanţei pentru mărci UE a fost înscrisă în registru în conformitate cu articolul 128 alineatul (6).
(3)În cazul în care cerinţele prevăzute la alineatul (1) şi în conformitate cu actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (8) nu sunt îndeplinite sau lista de produse şi servicii care formează înregistrarea divizionară se suprapune cu produsele şi serviciile care rămân în înregistrarea originală, Oficiul invită titularul mărcii UE să remedieze deficienţele în termenul pe care îl poate preciza. În cazul în care deficienţele nu sunt remediate înainte de expirarea termenului, Oficiul refuză declaraţia de divizare.
(4)Declaraţia de divizare face obiectul unei taxe. Se consideră că declaraţia că nu a fost făcută până la achitarea taxei.
(5)Divizarea produce efecte de la data la care este consemnată în registru.
(6)Toate solicitările şi cererile efectuate şi toate taxele achitate cu privire la înregistrarea originală înainte de data primirii de către Oficiu a declaraţiei de divizare se consideră că au fost depuse sau achitate şi în ceea ce priveşte înregistrarea sau înregistrările divizionare. Taxele achitate corespunzător pentru înregistrarea originală înainte de data de primire a declaraţiei de divizare nu sunt rambursabile.
(7)Înregistrarea divizionară păstrează data de depozit şi orice altă dată de prioritate şi de senioritate a înregistrării originale.
(8)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează:
a)conţinutul detaliat al unei declaraţii de divizare a unei înregistrări în temeiul alineatului (1);
b)detalii cu privire la modul de tratare a unei declaraţii de divizare a unei înregistrări, asigurându-se că se creează un dosar separat, inclusiv un nou număr de înregistrare, pentru înregistrarea divizării.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 57: Renunţare
(1)Marca UE poate face obiectul unei renunţări pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.
(2)Renunţarea se declară în scris la Oficiu de către titularul mărcii. Aceasta nu are efect decât după înscrierea sa în registru. Valabilitatea renunţării la o marcă UE care este declarată la Oficiu ca urmare a depunerii unei cereri de decădere în temeiul articolului 63 alineatul (1) este condiţionată de respingerea finală sau de retragerea cererii de decădere.
(3)Renunţarea se înscrie numai cu acordul titularului unui drept privind marca UE, dreptul respectiv fiind înscris în registru. În cazul în care a fost înregistrată o licenţă, renunţarea se înscrie în registru numai dacă titularul mărcii UE dovedeşte că l-a informat pe deţinătorul licenţei cu privire la intenţia sa de renunţare. Înscrierea renunţării se face la expirarea unei perioade de trei luni de la data la care titularul dovedeşte Oficiului că a informat deţinătorul licenţei cu privire la intenţia sa de renunţare, sau înainte de expirarea perioadei respective, de îndată titularul dovedeşte că deţinătorul licenţei şi-a dat consimţământul.
(4)În cazul în care nu se respectă condiţiile aplicabile renunţării, Oficiul îl informează pe declarant cu privire la deficienţele constatate. În cazul în care deficienţele constatate nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta refuză înscrierea renunţării în registru.
(5)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al unei declaraţii de renunţare în temeiul alineatului (2) din prezentul articol şi tipul de documentaţie necesară în vederea stabilirii unui acord cu un terţ în temeiul alineatului (3) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 58: Cauze de decădere
(1)Titularul mărcii UE este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor:
a)în cazul în care, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a făcut obiectul unei utilizări efective în cadrul Uniunii pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi în cazul în care nu există motive întemeiate pentru neutilizare; totuşi, nimeni nu poate pretinde ca titularul să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea acestei perioade şi depunerea cererii sau a cererii reconvenţionale, marca a făcut obiectul unei începeri sau unei reluări a utilizării efective; cu toate acestea, începerea sau reluarea utilizării făcută în termen de trei luni înainte de depunerea cererii sau a cererii reconvenţionale, acest termen începând să curgă cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin numai după ce titularul a aflat că cererea sau cererea reconvenţională ar putea fi depusă;
b)în cazul în care marca a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, denumirea comercială obişnuită a unui produs sau serviciu pentru care este înregistrată;
c)în cazul în care, în urma utilizării mărcii de către titularul acesteia sau cu consimţământul său pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată, marca poate induce în eroare publicul, în special în ceea ce priveşte natura, calitatea sau provenienţa geografică a acestor produse sau servicii.
(2)În cazul în care cauza de decădere nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca UE a fost înregistrată, titularul nu este declarat decăzut din drepturi decât pentru produsele sau serviciile respective.
Art. 59: Cauze de nulitate absolută
(1)Se declară nulitatea mărcii UE, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor:
a)atunci când marca UE a fost înregistrată contrar dispoziţiilor articolului 7;
b)atunci când solicitantul era de rea-credinţă în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
(2)Atunci când marca UE a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), aceasta nu poate totuşi să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.
(3)În cazul în care cauza de nulitate nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca UE a fost înregistrată, nulitatea mărcii nu poate fi declarată decât pentru produsele sau serviciile respective.
Art. 60: Cauze de nulitate relativă
(1)Marca UE este declarată nulă, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor:
a)atunci când există o marcă anterioară menţionată la articolul 8 alineatul (2) şi când se îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (1) sau (5) din respectivul articol;
b)atunci când există o marcă menţionată la articolul 8 alineatul (3) şi când se îndeplinesc condiţiile menţionate la respectivul alineat;
c)atunci când există un drept anterior menţionat la articolul 8 alineatul (4) şi când se îndeplinesc condiţiile menţionate la respectivul alineat;
d)atunci când există o denumire de origine anterioară sau o indicaţie geografică anterioară menţionată la articolul 8 alineatul (6), iar condiţiile menţionate la alineatul respectiv sunt îndeplinite.
Toate condiţiile menţionate la primul paragraf sunt îndeplinite la data de depunere sau la data de prioritate a mărcii UE.
(2)Marca UE este, de asemenea, declarată nulă pe baza unei cereri prezentate Oficiului sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor, în cazul în care utilizarea ei poate fi interzisă în temeiul unui alt drept anterior în conformitate cu legislaţia Uniunii sau cu dreptul intern care îi reglementează protecţia, în special:
a)al unui drept la nume;
b)al unui drept la imagine;
c)al unui drept de autor;
d)al unui drept de proprietate industrială.
(3)Marca UE nu poate fi declarată nulă atunci când titularul unui drept menţionat la alineatul (1) sau (2) îşi dă în mod expres consimţământul pentru înregistrarea acestei mărci înaintea depunerii cererii de declarare a nulităţii sau a cererii reconvenţionale.
(4)Titularul unuia dintre drepturile menţionate la alineatul (1) sau (2), care a solicitat în prealabil declararea nulităţii mărcii UE sau a introdus o cerere reconvenţională în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor, nu poate să depună o nouă cerere de declarare a nulităţii sau să introducă o cerere reconvenţională întemeiată pe un drept, altul decât cele pe care ar fi putut să le invoce în sprijinul primei cereri.
(5)Se aplică articolul 59 alineatul (3).
Art. 61: Limitare a drepturilor ca urmare a toleranţei
(1)Titularul unei mărci UE care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci UE ulterioare în cadrul Uniunii, având cunoştinţă despre această utilizare, nu mai poate solicita declararea nulităţii mărcii ulterioare pe baza respectivei mărci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, cu excepţia cazului în care înregistrarea mărcii UE ulterioare a fost efectuată cu rea-credinţă.
(2)Titularul unei mărci naţionale anterioare menţionate la articolul 8 alineatul (2) sau al unui alt semn anterior menţionat la articolul 8 alineatul (4), care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci UE ulterioare în cadrul statului membru în care această marcă anterioară sau acest alt semn anterior beneficiază de protecţie, având cunoştinţă despre această utilizare, nu mai poate să solicite declararea nulităţii mărcii ulterioare pe baza respectivei mărci anterioare sau a respectivului alt semn anterior pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, cu excepţia cazului în care înregistrarea mărcii UE ulterioare a fost efectuată cu rea-credinţă.
(3)În cazurile menţionate la alineatele (1) şi (2), titularul mărcii UE ulterioare nu poate să se opună utilizării dreptului anterior, cu toate că acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii UE ulterioare.
Art. 62: Efecte ale decăderii şi ale nulităţii
(1)Se consideră că marca UE nu a avut, începând cu data depunerii cererii de decădere sau a cererii reconvenţionale, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum titularul este declarat decăzut din drepturile sale în totalitate sau doar în parte. La cererea uneia dintre părţi, prin hotărâre poate fi stabilită o dată anterioară la care a intervenit una dintre cauzele de decădere.
(2)Se consideră că marca UE nu a avut, încă de la început, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum marca a fost declarată nulă în totalitate sau parţial.
(3)Sub rezerva dispoziţiilor interne referitoare fie la acţiunea în repararea prejudiciului cauzat din neglijenţa sau reaua-credinţă a titularului mărcii, fie la îmbogăţirea fără justă cauză, efectul retroactiv al decăderii sau al nulităţii mărcii nu aduce atingere:
a)hotărârilor privind constatarea încălcării drepturilor care au dobândit autoritate de lucru judecat şi au fost executate înainte de pronunţarea hotărârii de decădere sau de nulitate;
b)contractelor încheiate anterior pronunţării hotărârii de decădere sau de nulitate, în măsura în care au fost executate înainte de pronunţarea hotărârii în cauză; cu toate acestea, în măsura în care circumstanţele justifică acest lucru, se poate solicita, din raţiuni de echitate, restituirea sumelor vărsate în temeiul contractului.
Art. 63: Cererea de decădere sau de declarare a nulităţii
(1)Poate fi depusă la Oficiu o cerere de revocare sau de declarare a nulităţii mărcii UE:
a)în cazurile prevăzute la articolele 58 şi 59, de către orice persoană fizică sau juridică, precum şi de către orice grup ori organism constituit pentru a reprezenta interesele fabricanţilor, producătorilor, prestatorilor de servicii, comercianţilor sau consumatorilor, care, în termenii legislaţiei care îi este aplicabilă, are capacitatea de a sta în justiţie;
b)în cazurile prevăzute la articolul 60 alineatul (1), de către persoanele menţionate la articolul 46 alineatul (1);
c)în cazurile prevăzute la articolul 60 alineatul (2), de către titularii drepturilor anterioare menţionaţi de această dispoziţie sau de către persoanele abilitate să exercite drepturile în discuţie în temeiul legislaţiei Uniunii sau a statului membru respectiv.
(2)Cererea trebuie prezentată în scris şi motivată. Cererea se consideră ca fiind introdusă numai după achitarea taxei.
(3)Cererea de decădere sau în nulitate este inadmisibilă în cazul în care o cerere având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză a fost soluţionată pe fond, între aceleaşi părţi, fie de către Oficiu, fie de către o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE, astfel cum este menţionată la articolul 123, iar hotărârea Oficiului sau a instanţei respective privind cererea în cauză a dobândit autoritate de lucru judecat.
Art. 64: Examinarea cererii
(1)În cursul examinării cererii de decădere sau de declarare a nulităţii, Oficiul invită părţile, ori de câte ori este necesar, să-şi prezinte, în termenul alocat, observaţiile referitoare la notificările pe care acesta le-a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părţi.
(2)La cererea titularului mărcii UE, titularul unei mărci UE anterioare, care este parte în procedura în nulitate, aduce dovada că, în cursul celor cinci ani care precedă data cererii în nulitate, marca UE anterioară a făcut obiectul unei utilizări efective în cadrul Uniunii în legătură cu produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată şi pe care titularul respectivei mărci UE anterioare îşi întemeiază cererea de declarare a nulităţii, ori că există motive întemeiate pentru neutilizare, atât timp cât la data respectivă marca UE anterioară fusese înregistrată cu cel puţin cinci ani în urmă. În cazul în care la data depunerii cererii de înregistrare a unei mărci UE sau la data de prioritate a depunerii cererii pentru o marcă UE, marca UE anterioară a fost înregistrată cu cel puţin cinci ani înainte, titularul mărcii UE anterioare aduce, de asemenea, dovada îndeplinirii, la acea dată, a condiţiilor prevăzute la articolul 47 alineatul (2). În cazul neprezentării acestei dovezi, cererea de declarare a nulităţii se respinge. În cazul în care marca UE anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată decât pentru acea parte de produse sau servicii, în scopul examinării cererii în nulitate.
(3)Alineatul (2) se aplică mărcilor naţionale anterioare menţionate la articolul 8 alineatul (2) litera (a), dat fiind că utilizarea în cadrul Uniunii se înlocuieşte cu utilizarea în statul membru în care este protejată marca naţională anterioară.
(4)În cazul în care consideră necesar, Oficiul poate invita părţile să ajungă la un acord.
(5)În cazul în care din examinarea cererii de decădere sau de declarare a nulităţii reiese că ar fi trebuit să se respingă înregistrarea mărcii pentru toate sau doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, titularul mărcii UE este declarat decăzut din drepturi sau nulitatea mărcii este declarată pentru produsele sau serviciile respective. În caz contrar, cererea de decădere sau de declarare a nulităţii se respinge.
(6)O menţiune a deciziei Oficiului privind cererea de decădere sau în nulitate este înscrisă în registru atunci când aceasta este definitivă.
Art. 65: Delegarea de competenţe
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208 care să precizeze detaliile procedurilor care reglementează decăderea şi nulitatea unei mărci UE astfel cum se prevede la articolele 63 şi 64, precum şi transferul unei mărci UE înregistrate în numele unui agent astfel cum se menţionează la articolul 21.
Art. 66: Decizii care pot face obiectul unei căi de atac
(1)Deciziile oricăruia dintre forurile de decizie ale Oficiului enumerate la articolul 159 literele (a)-(d) şi, după caz, litera (f) din respectivul articol, pot face obiectul unei căi de atac. Aceste decizii intră în vigoare numai de la data expirării termenului de exercitare a căilor de atac menţionat la articolul 68. Introducerea căii de atac are efect suspensiv.
(2)O decizie care nu pune capăt unei proceduri în privinţa uneia dintre părţi nu poate fi supusă unei căi de atac decât după decizia finală, cu excepţia cazului în care decizia respectivă nu prevede o cale de atac independentă.
Art. 67: Persoane îndreptăţite să introducă o cale de atac şi să se constituie părţi la procedură
Orice parte la o procedură care a condus la o decizie poate introduce o cale de atac împotriva respectivei decizii, atât timp cât aceasta din urmă nu a fost pronunţată în favoarea sa. Celelalte părţi la procedură sunt de drept părţi la procedura căii de atac.
Art. 68: Termen şi formă
(1)Cererea de introducere a căii de atac este formulată în scris şi depusă la Oficiu în termen de două luni de la data notificării deciziei. Cererea se consideră ca fiind depusă numai după achitarea taxei pentru introducerea căii de atac. Cererea de introducere a căii de atac se depune în limba de procedură a deciziei atacate. În termen de patru luni de la data notificării deciziei se depune, în scris, un memoriu în care se expun motivele de atac.
(2)În procedura contradictorie, pârâtul poate solicita, în răspunsul său, o decizie de anulare sau de modificare a deciziei contestate cu privire la un aspect neprezentat în cuprinsul căii de atac. Respectivele solicitări încetează să aibă efect în cazul în care reclamantul întrerupe procedurile.
Art. 69: Revizuirea deciziilor în cauzele ex parte
(1)În cazul în care partea care a introdus calea de atac este singura parte la procedură şi în cazul în care serviciul a cărui decizie este atacată consideră calea de atac admisibilă şi întemeiată, serviciul trebuie să admită calea de atac.
(2)În cazul în care nu se admite calea de atac într-un termen de o lună de la primirea expunerii motivelor, calea de atac se înaintează imediat camerei de recurs, fără niciun aviz asupra fondului.
Art. 70: Examinarea căii de atac
(1)În cazul în care calea de atac este admisibilă, camera de recurs cercetează dacă se poate pronunţa asupra acesteia.
(2)În cursul examinării căii de atac, camera de recurs invită părţile, ori de câte ori este necesar, să-şi prezinte, în termenul alocat, observaţiile referitoare la notificările pe care aceasta le-a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părţi.
Art. 71: Decizia privind calea de atac
(1)În urma examenului de fond asupra căii de atac, camera de recurs se pronunţă asupra acesteia. Aceasta poate fie să exercite competenţele organului care a pronunţat decizia atacată, fie să retrimită cauza spre soluţionare organului în cauză.
(2)În cazul în care camera de recurs retrimite cauza spre soluţionare organului care a pronunţat decizia atacată, acest organ este obligat să ţină seama de considerentele şi de dispozitivul deciziei pronunţate de camera de recurs, cu condiţia ca împrejurările cauzei să fi rămas aceleaşi.
(3)Deciziile camerelor de recurs produc efecte numai de la data expirării termenului menţionat la articolul 72 alineatul (5) sau, dacă în acest termen a fost înaintată o acţiune în faţa Tribunalului, de la data respingerii acţiunii în cauză sau a oricărei căi de atac introduse în faţa Curţii de Justiţie împotriva hotărârii Tribunalului.
Art. 72: Acţiune în faţa Curţii de Justiţie
(1)Deciziile camerelor de recurs prin care se pronunţă asupra unei căi de atac pot forma obiectul unei acţiuni în faţa Tribunalului.
(2)Acţiunea se înaintează pe motive de incompetenţă, încălcarea unor norme fundamentale de procedură, nerespectarea TFUE, nerespectarea prezentului regulament sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau abuzul de putere.
(3)Tribunalul are competenţa atât de a anula, cât şi de a modifica decizia atacată.
(4)Calea de atac este deschisă oricărei părţi la procedura înaintea camerei de recurs, în măsura în care decizia nu fost pronunţată în favoarea sa.
(5)Acţiunea se introduce în faţa Tribunalului în termen de două luni de la data notificării deciziei camerei de recurs.
(6)Oficiul ia măsurile necesare pentru executarea hotărârii Tribunalului sau, în cazul formulării unei căi de atac împotriva acestei hotărâri, a Curţii de Justiţie.
Art. 73: Delegarea de competenţe
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu dispoziţiile de la articolul 208, în cadrul cărora să precizeze:
(a)conţinutul oficial al cererii de introducere a căii de atac menţionate la articolul 68 şi procedura de depunere şi examinare a unei căi de atac;
(b)conţinutul oficial al deciziilor camerei de recurs menţionate la articolul 71;
(c)rambursarea taxelor pentru calea de atac menţionate la articolul 68.
Art. 74: Mărci colective ale Uniunii Europene
(1)Pot constitui mărci colective ale Uniunii Europene (mărci colective UE) acele mărci UE astfel desemnate la data depunerii şi destinate să facă distincţie între produsele sau serviciile membrilor asociaţiei titular ale acestora de cele ale altor întreprinderi. Pot depune mărci colective UE asociaţiile de fabricanţi, producători, prestatori de servicii sau comercianţi care, în termenii legislaţiei care li se aplică, au capacitatea, în nume propriu, să fie titulari de drepturi şi obligaţii de orice natură, să atribuie contracte sau să întocmească alte acte juridice şi să stea în justiţie, precum şi persoanele juridice de drept public.
(2)Prin derogare de la articolul 7 alineatul (1) litera (c), pot constitui mărci colective UE în înţelesul alineatului (1) semne sau indicaţii care pot servi, în comerţ, la desemnarea provenienţei geografice a produselor sau serviciilor. O marcă colectivă UE nu autorizează titularul să interzică unui terţ să utilizeze în comerţ aceste semne sau indicaţii, atât timp cât această utilizare este făcută conform bunelor practici în domeniul industrial sau comercial; în special, o astfel de marcă nu poate fi opusă unui terţ abilitat să folosească o denumire geografică.
(3)Titlurile I-VII şi IX-XIV se aplică mărcilor UE colective, cu excepţia cazului în care în prezenta secţiune se prevede altfel.
Art. 75: Regulament de utilizare a mărcii UE colective
(1)În termen de două luni de la data depunerii, solicitantul înregistrării unei mărci UE colective prezintă un regulament de utilizare a acesteia.
(2)Regulamentul de utilizare indică persoanele autorizate să utilizeze marca, condiţiile de afiliere la asociaţie, precum şi, în măsura în care există, condiţiile de utilizare a mărcii, inclusiv sancţiunile. Regulamentul de utilizare a unei mărci menţionate la articolul 74 alineatul (2) autorizează orice persoană ale cărei produse sau servicii provin din zona geografică respectivă să devină membră a asociaţiei care este titular al mărcii.
(3)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al regulamentului menţionat la alineatul (2) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 76: Respingerea cererii
(1)Pe lângă motivele de respingere a unei cereri de înregistrare a mărcii UE prevăzute la articolele 41 şi 42, cererea de înregistrare a mărcii colective UE se respinge atunci când nu respectă dispoziţiile articolului 74 sau ale articolului 75 sau când regulamentul de utilizare contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.
(2)Cererea de înregistrare a mărcii colective UE colective se respinge şi atunci când publicul riscă să fie indus în eroare în ceea ce priveşte caracterul sau semnificaţia mărcii şi, mai ales, atunci când se poate să fie considerată a fi altceva decât o marcă colectivă.
(3)Cererea nu se respinge în cazul în care solicitantul, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatele (1) şi (2).
Art. 77: Observaţii ale terţilor
În cazul în care Oficiului i se adresează observaţii în scris cu privire la o marcă UE colectivă în temeiul articolului 45, observaţiile respective pot, de asemenea, să se bazeze pe un anumit motiv pentru care trebuie refuzată cererea de înregistrare a unei mărci UE colective în temeiul articolului 76.
Art. 78: Utilizarea mărcii
Utilizarea mărcii colective UE de către orice persoană abilitată să utilizeze această marcă respectă dispoziţiile prezentului regulament, atât timp cât celelalte condiţii cărora se supune utilizarea mărcii UE sunt respectate.
Art. 79: Modificarea regulamentului de utilizare a mărcii UE colective
(1)Titularul mărcii colective UE transmite Oficiului orice regulament de utilizare modificat.
(2)Modificarea nu se menţionează în registru în cazul în care regulamentul de utilizare modificat nu respectă dispoziţiile articolului 75 sau în cazul în care conţine un motiv de respingere menţionat la articolul 76.
(3)De asemenea, se pot transmite observaţii scrise prezentate în conformitate cu articolul 77 în legătură cu regulamentul de utilizare modificat.
(4)În sensul aplicării prezentului regulament, modificarea regulamentului de utilizare nu produce efecte decât de la data înscrierii în registru a menţiunii de modificare.
Art. 80: Persoanele îndreptăţite să exercite o acţiune în constatarea încălcării drepturilor
(1)Dispoziţiile articolului 25 alineatele (3) şi (4) privind drepturile deţinătorilor licenţei se aplică oricărei persoane abilitate să utilizeze o marcă colectivă UE.
(2)Titularul unei mărci colective UE poate cere, în numele persoanelor abilitate să utilizeze marca, repararea prejudiciului suferit de acestea în urma utilizării neautorizate a mărcii.
Art. 81: Cauze de decădere
În afara cauzelor de decădere prevăzute la articolul 58, titularul mărcii colective UE este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor atunci când:
(a)titularul nu ia măsuri corespunzătoare în vederea prevenirii unei utilizări a mărcii care nu ar fi compatibilă cu condiţiile de utilizare prevăzute de regulamentul de utilizare, a cărui modificare, dacă este cazul, a fost menţionată în registru;
(b)modul în care marca a fost utilizată de către titular a avut drept consecinţă posibilitatea ca aceasta să inducă consumatorul în eroare în sensul articolului 76 alineatul (2);
(c)modificarea regulamentului de utilizare a fost menţionată de către titular în registru, contrar dispoziţiilor articolului 79 alineatul (2), cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o nouă modificare a regulamentului de utilizare, condiţiile stabilite de aceste dispoziţii.
Art. 82: Cauze de nulitate
Pe lângă cauzele de nulitate prevăzute la articolele 59 şi 60, marca colectivă UE este declarată nulă ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor atunci când a fost înregistrată contrar dispoziţiilor articolului 76, cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, cerinţele stabilite de aceste dispoziţii.
Art. 83: Mărci UE de certificare
(1)O marcă UE de certificare este o marcă UE desemnată astfel la data depunerii cererii de înregistrare a mărcii şi care este în măsură să facă distincţia între, pe de o parte, produsele sau serviciile pentru care materialul, modul de fabricare al produselor sau de prestare a serviciilor, calitatea, exactitatea sau alte caracteristici, cu excepţia originii geografice, sunt certificate de către titularul mărcii şi, pe de altă parte, produsele şi serviciile care nu beneficiază de o astfel de certificare.
(2)Orice persoană fizică sau juridică, inclusiv instituţiile, autorităţile şi organismele de drept public, poate solicita înregistrarea unor mărci UE de certificare, cu condiţia ca respectiva persoană să nu desfăşoare o activitate economică ce implică furnizarea de produse sau servicii de tipul celor certificate.
(3)Titlurile I-VII şi IX-XIV se aplică mărcilor UE de certificare, cu excepţia cazului în care în prezenta secţiune se prevede altfel.
Art. 84: Regulament de utilizare a mărcii UE de certificare
(1)În termen de două luni de la data depunerii, solicitantul înregistrării unei mărci UE de certificare prezintă un regulament de utilizare a mărcii de certificare.
(2)Regulamentul de utilizare indică persoanele autorizate să utilizeze marca, caracteristicile care urmează să fie certificate de marcă, modul în care organismul de certificare va testa caracteristicile respective şi va supraveghea utilizarea mărcii. Regulamentul respectiv precizează, de asemenea, condiţiile de utilizare a mărcii, inclusiv sancţiunile.
(3)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al regulamentului menţionat la alineatul (2) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 85: Refuzarea cererii
(1)Pe lângă motivele de refuz al unei cereri de înregistrare a unei mărci UE prevăzute la articolele 41 şi 42, cererea de înregistrare a unei mărci UE de certificare se refuză atunci când nu respectă articolele 83 şi 84 sau când regulamentul de utilizare contravine ordinii publice sau bunelor moravuri.
(2)Cererea de înregistrare a mărcii UE de certificare se refuză şi atunci când publicul riscă să fie indus în eroare în ceea ce priveşte caracterul sau semnificaţia mărcii şi, mai ales, atunci când este probabil ca aceasta să fie considerată a fi altceva decât o marcă de certificare.
(3)Cererea nu se refuză în cazul în care solicitantul, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatele (1) şi (2).
Art. 86: Observaţii ale terţilor
În cazul în care Oficiului i se adresează observaţii în scris cu privire la o marcă UE de certificare în temeiul articolului 45, observaţiile respective pot, de asemenea, să se bazeze pe motivele specifice pentru care ar trebui refuzată cererea de înregistrare a unei mărci UE de certificare în temeiul articolului 85.
Art. 87: Utilizarea mărcii UE de certificare
Utilizarea unei mărci UE de certificare de către orice persoană abilitată să o utilizeze în temeiul regulamentului de utilizare menţionat la articolul 84 respectă dispoziţiile prezentului regulament, atât timp cât celelalte condiţii prevăzute de prezentul regulament cu privire la utilizarea mărcilor UE sunt respectate.
Art. 88: Modificarea regulamentului de utilizare a mărcii UE de certificare
(1)Titularul mărcii UE de certificare transmite Oficiului orice regulament de utilizare modificat.
(2)Modificarea nu se menţionează în registru în cazul în care regulamentul de utilizare modificat nu respectă dispoziţiile articolului 84 sau în cazul în care atrage un motiv de refuz menţionat la articolul 85.
(3)De asemenea, se pot transmite observaţii scrise în conformitate cu articolul 86 în legătură cu regulamentul de utilizare modificat.
(4)În sensul prezentului regulament, modificarea regulamentului de utilizare nu intră în vigoare decât de la data înscrierii în registru a menţiunii de modificare.
Art. 89: Transferul
Prin derogare de la articolul 20 alineatul (1), o marcă UE de certificare nu poate fi transferată decât către o persoană care îndeplineşte cerinţele articolului 83 alineatul (2).
Art. 90: Persoanele îndreptăţite să exercite o acţiune în constatarea încălcării drepturilor
(1)Numai titularul unei mărci UE de certificare sau persoanele autorizate în mod expres de titular în acest scop au dreptul de a exercita o acţiune în constatare a încălcării drepturilor.
(2)Titularul unei mărci UE de certificare are dreptul să ceară, în numele persoanelor îndreptăţite să utilizeze marca, repararea prejudiciului suferit de acestea în urma utilizării neautorizate a mărcii.
Art. 91: Cauze de decădere
În afara cauzelor de decădere prevăzute la articolul 58, titularul unei mărci UE de certificare este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor, atunci când este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
(a)titularul nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 83 alineatul (2);
(b)titularul nu ia măsuri corespunzătoare în vederea prevenirii unei utilizări a mărcii UE de certificare care nu ar fi compatibilă cu condiţiile de utilizare prevăzute de regulamentul de utilizare, a cărui modificare, dacă este cazul, a fost menţionată în registru;
(c)modul în care marca UE de certificare a fost utilizată de către titular a avut drept consecinţă posibilitatea ca aceasta să inducă publicul în eroare în sensul articolului 85 alineatul (2);
(d)modificarea regulamentului de utilizare a mărcii UE de certificare a fost menţionată de către titular în registru, contrar dispoziţiilor articolului 88 alineatul (2), cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o nouă modificare a regulamentului de utilizare, condiţiile stabilite de articolul respectiv.
Art. 92: Cauze de nulitate
În plus faţă de cauzele de nulitate prevăzute la articolele 59 şi 60, o marcă UE de certificare înregistrată contrar dispoziţiilor articolului 85 este declarată nulă ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor, cu excepţia cazului în care titularul mărcii UE de certificare respectă, printr-o modificare a regulamentului de utilizare, cerinţele stabilite la articolul 85.
Art. 93: Transformarea
Fără a aduce atingere articolului 139 alineatul (2), transformarea unei cereri de înregistrare a unei mărci UE de certificare sau a unei mărci UE de certificare înregistrate nu poate avea loc în cazul în care dreptul intern al statului membru în cauză nu prevede înregistrarea unor mărci de garantare sau de certificare în temeiul articolului 28 din Directiva (UE) 2015/2436.
Art. 94: Decizii şi comunicări ale Oficiului
(1)Deciziile adoptate de Oficiu menţionează motivele pe care se întemeiază. Acestea nu se pot întemeia decât pe motive sau pe dovezi asupra cărora părţile interesate au avut posibilitatea de a formula observaţii. Hotărârile luate în cadrul unei proceduri orale în faţa Oficiului pot fi pronunţate verbal. Acestea sunt ulterior notificate în scris părţilor.
(2)Orice decizie, comunicare sau notificare din partea Oficiului indică numele departamentului sau al diviziei Oficiului, precum şi numele funcţionarului sau funcţionarilor responsabili. Aceasta trebuie să aibă semnătura funcţionarului sau funcţionarilor respectivi sau, în absenţa semnăturii, ştampila Oficiului, imprimată sau aplicată cu tuş. Directorul executiv poate decide, de asemenea, că un alt mijloc de identificare a departamentului sau diviziei Oficiului, precum şi a numelui funcţionarului sau funcţionarilor responsabili, sau că un alt tip de identificare decât ştampila poate fi utilizat în cazul în care deciziile, comunicările sau notificările din partea Oficiului sunt transmise prin fax sau prin orice alte mijloace tehnice de comunicare.
(3)Deciziile Oficiului care pot face obiectul unei căi de atac sunt însoţite de o comunicare scrisă care indică faptul că cererea de introducere a căii de atac se depune în scris la Oficiu în termen de două luni de la data de notificare a deciziei atacate. Comunicarea atrage, de asemenea, atenţia părţilor asupra dispoziţiilor articolelor 66, 67 şi 68. Părţile nu se pot prevala de omisiunea comunicării de către Oficiu a posibilităţii de a introduce o cale de atac.
Art. 95: Examinarea din oficiu a faptelor
(1)În cursul procedurii, Oficiul procedează la examinarea din oficiu a faptelor; cu toate acestea, în cazul unei proceduri privind motivele relative de respingere a înregistrării, examinarea este limitată la motivele invocate şi la cererile introduse de părţi. În cadrul procedurilor în nulitate în temeiul articolului 59, Oficiul îşi limitează examinarea la motivele şi argumentele furnizate de către părţi.
(2)Oficiul poate să nu ia în considerare faptele pe care părţile nu le-au invocat sau dovezile pe care nu le-au furnizat în timp util.
Art. 96: Procedură orală
(1)Oficiul recurge la procedura orală fie din oficiu, fie la cererea uneia dintre părţile la procedură, cu condiţia ca acest lucru să fie considerat util.
(2)Procedura orală în faţa examinatorilor, a diviziei de opoziţie şi a departamentului însărcinat cu ţinerea registrului nu este publică.
(3)Procedura orală, inclusiv pronunţarea deciziei, este publică în faţa diviziei de anulare şi a camerelor de recurs, cu excepţia cazului în care există o hotărâre contrară a instanţei sesizate, caz în care publicitatea ar putea prezenta, în special pentru o parte la procedură, inconveniente grave şi nejustificate.
(4)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze detaliile privind procedurile orale, inclusiv detalii referitoare la utilizarea limbilor prevăzute la articolul 146.
Art. 97: Probaţiune
(1)În cadrul oricărei proceduri în faţa Oficiului, se pot administra în special următoarele mijloace de probă:
a)ascultarea părţilor;
b)solicitarea de informaţii;
c)prezentarea de documente şi de mijloace de probă;
d)ascultarea martorilor;
e)expertiza;
f)declaraţiile scrise date sub jurământ sau în mod solemn sau cu efect echivalent în conformitate cu legislaţia statului în care sunt făcute.
(2)Serviciul sesizat poate însărcina pe unul dintre membrii acestuia să procedeze la administrarea mijloacelor de probă.
(3)În cazul în care Oficiul consideră necesar ca o parte, un martor sau un expert să depună mărturie orală, acesta invită persoana în cauză să se înfăţişeze înaintea sa. Termenul de înfăţişare menţionat în convocare trebuie să fie de cel puţin o lună, cu excepţia cazului în care cei interesaţi convin asupra unei perioade mai scurte.
(4)Părţile sunt informate în legătură cu ascultarea unui martor sau a unui expert în faţa Oficiului. Acestea au dreptul de a fi prezente şi de a pune întrebări martorului sau expertului.
(5)Directorul executiv stabileşte valoarea cheltuielilor, inclusiv a avansurilor, care urmează să fie achitate în legătură cu costurile de obţinere a probelor, menţionate în prezentul articol.
(6)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze procedura care reglementează administrarea probelor.
Art. 98: Notificarea
(1)Oficiul notifică automat celor interesaţi toate deciziile şi convocările, precum şi toate notificările sau alte comunicări care determină curgerea unui termen sau a căror notificare către cei interesaţi este prevăzută de alte dispoziţii ale prezentului regulament sau ale actelor adoptate în temeiul prezentului regulament, sau a fost dispusă de către directorul executiv.
(2)Directorul executiv poate stabili ce documente, altele decât deciziile în cazul cărora curge un termen pentru introducerea unei căi de atac şi convocări, se notifică prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(3)Notificările se pot efectua prin mijloace diferite, inclusiv electronice. Directorul executiv stabileşte detaliile referitoare la mijloacele electronice.
(4)În cazul în care notificarea se face prin publicare, directorul executiv stabileşte modalităţile de publicare, precum şi momentul în care începe să curgă termenul de o lună la expirarea căruia documentul este considerat ca fiind notificat.
(5)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze modalităţile detaliate referitoare la notificări.
Art. 99: Notificarea pierderii unui drept
În cazul în care Oficiul constată că pierderea unui drept decurge din prezentul regulament sau din actele adoptate în conformitate cu acesta, în absenţa luării unei decizii, Oficiul comunică acest lucru persoanei în cauză, în conformitate cu articolul 98. Aceasta din urmă poate solicita o decizie în acest sens în termen de două luni de la notificarea comunicării, dacă consideră că constatarea Oficiului este inexactă. Oficiul adoptă o astfel de decizie numai în cazul în care nu este de acord cu persoana care face solicitarea; în caz contrar, Oficiul îşi rectifică constatările şi comunică acest lucru persoanei care solicită decizia.
Art. 100: Comunicări adresate Oficiului
(1)Oficiului i se pot adresa comunicări prin mijloace electronice. Directorul executiv stabileşte măsura şi condiţiile tehnice în care comunicările respective pot fi transmise prin mijloace electronice.
(2)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze dispoziţii referitoare la mijloacele de comunicare, inclusiv mijloacele electronice de comunicare care urmează să fie utilizate de către părţile la procedura în faţa Oficiului, precum şi formularele care urmează să fie puse la dispoziţie de către Oficiu.
Art. 101: Termene
(1)Termenele se exprimă în ani, luni, săptămâni sau zile, toate complete. Calcularea începe de la data ulterioară datei în care a avut loc evenimentul relevant. Termenele nu pot fi mai mici de o lună şi nici nu pot depăşi şase luni.
(2)Directorul executiv stabileşte înainte de începutul fiecărui an calendaristic zilele în care Oficiul nu este deschis pentru primirea de documente sau în care corespondenţa obişnuită nu este livrată în localitatea în care Oficiul îşi are sediul.
(3)Directorul executiv stabileşte durata întreruperii în cazul unei întreruperi generale în livrarea corespondenţei în statul membru în care Oficiul îşi are sediul sau în cazul unei întreruperi efective a legăturii Oficiului cu mijloacele electronice de comunicare admise.
(4)În cazul în care o împrejurare excepţională, precum un dezastru natural sau o grevă, întrerupe sau perturbă comunicarea corespunzătoare dintre Oficiu şi părţile la procedură sau invers, directorul executiv poate decide ca, pentru părţile la procedură care îşi au reşedinţa sau sediul social în statul membru în cauză sau care au numit un reprezentant cu sediul în statul membru în cauză, toate termenele care altfel ar expira la data începerii respectivului eveniment sau după această dată, astfel cum decide preşedintele, se prelungesc până la o dată care urmează a fi stabilită de acesta. La stabilirea datei respective, preşedintele estimează când va lua sfârşit împrejurarea excepţională. În cazul în care aceasta afectează sediul Oficiului, o asemenea decizie a directorului executiv specifică faptul că se aplică pentru toate părţile la procedură.
(5)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze detaliile privind calcularea termenelor şi durata acestora.
Art. 102: Rectificarea erorilor şi a omisiunilor manifeste
(1)Oficiul rectifică toate erorile lingvistice sau greşelile de transcriere şi omisiunile manifeste survenite în deciziile sale, sau erorile tehnice care îi sunt imputabile, produse la înregistrarea unei mărci UE sau la publicarea înregistrării, din proprie iniţiativă sau la cererea unei părţi.
(2)În cazul în care corectarea erorilor survenite la înregistrarea unei mărci UE sau în înregistrarea publicată este solicitată de titularul mărcii, se aplică articolul 55 mutatis mutandis.
(3)Oficiul publică corecturile aplicate erorilor survenite la înregistrarea unei mărci UE sau în înregistrarea publicată.
Art. 103: Revocarea deciziilor
(1)Atunci când efectuează o înscriere în registru sau ia o decizie care conţine o eroare care îi este imputabilă, Oficiul asigură eliminarea înscrierii respective sau revocarea deciziei. În cazul în care există numai o singură parte la procedură ale cărei drepturi au fost încălcate prin înscriere sau prin act, eliminarea înscrierii sau revocarea deciziei este dispusă chiar dacă, pentru partea respectivă, eroarea nu a fost evidentă.
(2)Eliminarea înscrierii sau revocarea deciziei, prevăzute la alineatul (1), se dispun din oficiu sau la cererea uneia dintre părţile la procedură, de către instanţa care a făcut înscrierea sau care adoptă decizia. Anularea înscrierii în registru sau revocarea deciziei se efectuează în termen de un an de la data înscrierii în registru sau de la adoptarea deciziei, după ce au fost consultate părţile la procedură, precum şi eventualii titulari de drepturi asupra mărcii UE în cauză care sunt înscrişi în registru. Oficiul păstrează înregistrări ale acestor eliminări sau revocări.
(3)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze procedura care reglementează revocarea unei decizii sau eliminarea înscrierii în registru.
(4)Prezentul articol nu aduce atingere dreptului părţilor de a formula o cale de atac în temeiul articolelor 66 şi 72, şi nici posibilităţii de corectare a erorilor şi omisiunilor manifeste în temeiul articolului 102. În cazul în care împotriva deciziei Oficiului care conţine o eroare a fost introdusă o cale de atac, aceasta rămâne fără obiect în momentul în care Oficiul îşi revocă decizia în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol. În ultimul caz, reclamantului îi este rambursată taxa pentru introducerea căii de atac.
Art. 104: Restitutio in integrum
(1)Solicitantul înregistrării sau titularul unei mărci UE sau orice altă parte la o procedură în faţa Oficiului care, deşi a dat dovadă de întreaga prudenţă impusă de circumstanţe, nu a fost în măsură să respecte un termen prevăzut de Oficiu, este repus în drepturi, la cerere, în cazul în care obstrucţionarea a avut drept consecinţă directă, în temeiul dispoziţiilor prezentului regulament, pierderea unui drept sau pierderea unei căi de atac.
(2)Cererea se prezintă în scris în termen de două luni de la încetarea obstrucţionării. În acelaşi termen se îndeplineşte actul nerealizat. Cererea nu este admisibilă decât într-un termen de un an de la data expirării termenului nerespectat. În caz de neprezentare a cererii de reînnoire a înregistrării sau de neplată a unei taxe de reînnoire, termenul suplimentar de şase luni prevăzut la articolul 53 alineatul (3) a treia teză se deduce din perioada de un an.
(3)Cererea este motivată şi indică faptele şi motivele invocate în sprijinul său. Aceasta nu se consideră depusă decât după achitarea taxei de restitutio in integrum.
(4)Organul care are competenţa de a statua în ceea ce priveşte actul neîndeplinit se pronunţă asupra cererii.
(5)Prezentul articol nu se aplică termenelor prevăzute la alineatul (2), la articolul 46 alineatele (1) şi (3) şi la articolul 105.
(6)Atunci când solicitantul înregistrării sau titularul unei mărci UE este repus în drepturi, acesta nu-şi poate invoca drepturile împotriva unui terţ care, de bună-credinţă, pe parcursul perioadei cuprinse între pierderea dreptului asupra cererii sau a mărcii UE şi publicarea menţiunii privind repunerea în drepturi, a introdus pe piaţă produse sau a prestat servicii sub un semn identic sau similar cu marca UE.
(7)Terţul care poate să se prevaleze de dispoziţiile alineatului (6) poate formula terţă opoziţie împotriva hotărârii de repunere în drepturi a solicitantului sau a titularului unei mărci UE, în termen de două luni de la data publicării menţiunii de repunere în drepturi.
(8)Prezentul articol nu aduce atingere dreptului unui stat membru de a acorda restitutio in integrum în ceea ce priveşte termenele prevăzute de prezentul regulament şi care trebuie să fie respectate în faţa autorităţilor statului în cauză.
Art. 105: Continuarea procedurii
(1)Solicitantul sau titularul unei mărci UE sau orice altă parte la o procedură în faţa Oficiului care a omis să respecte un termen faţă de Oficiu poate obţine, la cerere, continuarea procedurii, cu condiţia ca, în momentul în care cererea este introdusă, actul omis să fie îndeplinit. Cererea de continuare a procedurii se acceptă numai dacă este prezentată în termen de două luni de la data de expirare a termenului nerespectat. Cererea se consideră depusă numai după plata unei taxe de continuare a procedurii.
(2)Prezentul articol nu se aplică termenelor prevăzute la articolul 32, articolul 34 alineatul (1), articolul 38 alineatul (1), articolul 41 alineatul (2), articolul 46 alineatele (1) şi (3), articolul 53 alineatul (3), articolul 68, articolul 72 alineatul (5), articolul 104 alineatul (2) şi articolul 139, termenelor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol sau termenului prevăzut pentru revendicarea seniorităţii în conformitate cu articolul 39, după depunerea cererii.
(3)Instanţa care este competentă pentru a statua cu privire la actul omis se pronunţă asupra cererii.
(4)În cazul în care Oficiul admite cererea, consecinţele nerespectării termenului se consideră că nu s-au produs. În cazul în care în perioada dintre expirarea termenului nerespectat şi cererea de continuare a procedurii a fost luată o decizie, departamentul care are competenţa de a statua în ceea ce priveşte actul neîndeplinit revizuieşte decizia şi, în cazul în care îndeplinirea actului omis este suficientă, adoptă o decizie diferită. Dacă în urma reexaminării, Oficiul constată că nu este necesară modificarea deciziei iniţiale, confirmă decizia respectivă în scris.
(5)În cazul în care Oficiul respinge cererea, taxa se restituie.
Art. 106: Întreruperea procedurii
(1)Procedura în faţa Oficiului este întreruptă:
a)în caz de deces sau de incapacitate juridică a solicitantului sau a titularului unei mărci UE sau a persoanei care este autorizată, în temeiul dreptului intern, să acţioneze în numele acestuia. În măsura în care decesul sau incapacitatea nu aduc atingere împuternicirii reprezentantului desemnat în conformitate cu articolul 120, procedura nu se întrerupe decât la cererea reprezentantului;
b)în cazul în care, din motive juridice care decurg dintr-o acţiune intentată împotriva bunurilor sale, solicitantul sau titularul unei mărci UE este împiedicat să continue procedura în faţa Oficiului;
c)în caz de deces sau de incapacitate juridică a reprezentantului solicitantului sau a titularului unei mărci UE sau a reprezentantului respectiv, ori în cazul în care, din motive juridice care decurg dintr-o acţiune intentată împotriva bunurilor sale, reprezentantul este împiedicat să continue procedura în faţa Oficiului.
(2)Procedurile în faţa Oficiului se reiau după ce a fost stabilită identitatea persoanei autorizate să le continue.
(3)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze modalităţile detaliate de reluare a procedurilor în faţa Oficiului.
Art. 107: Trimitere la principiile generale
În absenţa unor dispoziţii de procedură în cuprinsul prezentului regulament sau al actelor adoptate în temeiul acestuia Oficiul ia în considerare principiile de drept procedural general admise în domeniu în statele membre.
Art. 108: Încetarea obligaţiilor financiare
(1)Dreptul Oficiului de a solicita achitarea taxelor se prescrie în termen de patru ani de la sfârşitul anului calendaristic în cursul căruia taxa a devenit exigibilă.
(2)Drepturile împotriva Oficiului în ceea ce priveşte restituirea taxelor sau sumele percepute excedentar de către acesta cu ocazia achitării taxelor se prescriu în patru ani de la sfârşitul anului calendaristic în cursul căruia a luat naştere dreptul.
(3)Termenul prevăzut la alineatele (1) şi (2) se întrerupe, în cazul menţionat la alineatul (1), printr-o invitaţie de a achita taxa şi, în cazul menţionat la alineatul (2), printr-o solicitare scrisă de a invoca dreptul în cauză. Termenul menţionat reîncepe să curgă de la data întreruperii sale; expiră la sfârşitul unei perioade de şase ani calculată începând cu sfârşitul anului calendaristic în cursul căruia a început să fie calculat iniţial, cu excepţia cazului în care a fost intentată o acţiune în justiţie în vederea valorificării dreptului în cauză; în acest caz, termenul expiră cel mai devreme la încheierea unei perioade de un an calculată de la data la care hotărârea a dobândit autoritate de lucru judecat.
Art. 109: Repartizarea cheltuielilor
(1)Partea căzută în pretenţii în cadrul unei proceduri de opoziţie, de decădere, sau în nulitate sau în cadrul unei căi de atac suportă taxele pretinse de cealaltă parte. Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 146 alineatul (7), partea căzută în pretenţii suportă şi toate cheltuielile achitate de cealaltă parte care sunt indispensabile pentru desfăşurarea procedurilor, inclusiv cheltuielile de deplasare, de şedere şi remuneraţia unui reprezentant în înţelesul articolului 120 alineatul (1), în limita tarifelor stabilite pentru fiecare categorie de cheltuieli în actul de punere în aplicare adoptat în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol. Taxele pe care trebuie să le suporte partea căzută în pretenţii se limitează la taxele achitate de cealaltă parte în cadrul unei opoziţii, a unei cereri de decădere sau în nulitatea unei mărci UE sau a unei căi de atac.
(2)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează ratele maxime pentru cheltuielile esenţiale pentru procedură şi ocazionate efectiv de partea care are câştig de cauză. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
În momentul stabilirii acestor sume în ceea ce priveşte cheltuielile de deplasare şi de şedere, Comisia ţine seama de distanţa dintre locul de reşedinţă sau sediul părţii, reprezentantului, martorului sau expertului şi locul în care are loc procedura orală şi etapa procedurală în care sunt ocazionate cheltuielile, iar în ceea ce priveşte cheltuielile de reprezentare în înţelesul articolului 120 alineatul (1), necesitatea de a garanta că obligaţia de a suporta costurile nu poate fi utilizată din motive tactice de către cealaltă parte. Cheltuielile de şedere sunt calculate în conformitate cu Statutul funcţionarilor Uniunii şi Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii, stabilite în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (1) ("Statutul funcţionarilor" şi respectiv "Regimul aplicabil").
(1)JO L 56, 4.3.1968, p. 1.
- Partea căzută în pretenţii suportă cheltuielile doar pentru un singur solicitant şi, după caz, pentru un singur reprezentant.
(3)Cu toate acestea, în măsura în care părţile cad în pretenţii în privinţa unuia sau mai multor capete de cerere sau în măsura în care echitatea impune acest lucru, divizia de opoziţie, divizia de anulare sau camera de recurs decide o repartizare diferită a cheltuielilor.
(4)Partea care pune capăt unei proceduri prin retragerea cererii de înregistrare a mărcii UE, a opoziţiei, a cererii de decădere sau a cererii în nulitate ori a căii de atac, prin faptul că nu-şi reînnoieşte înregistrarea mărcii UE sau prin faptul că renunţă la aceasta, suportă taxele, precum şi cheltuielile pretinse de cealaltă parte în condiţiile prevăzute la alineatele (1) şi (3).
(5)Dacă nu se pronunţă o hotărâre într-o anumită cauză, divizia de opoziţie, divizia de anulare sau camera de recurs are competenţa de a decide modul de repartizare a cheltuielilor.
(6)Atunci când părţile stabilesc, în faţa diviziei de opoziţie, a diviziei de anulare sau a camerei de recurs un acord asupra cheltuielilor, diferit de cel ce rezultă din aplicarea alineatelor (1)-(5), instanţa respectivă ia act de acest acord.
(7)Divizia de opoziţie sau divizia de anulare sau camera de recurs stabileşte valoarea cheltuielilor de rambursat în temeiul alineatelor (1)-(6) din prezentul articol, în cazul în care aceste cheltuieli care trebuie plătite se limitează la taxele plătite Oficiului şi la cheltuielile de reprezentare. În toate celelalte cazuri, grefa camerei de recurs sau un membru al personalului diviziei de opoziţie sau de anulare stabileşte, la cerere, valoarea cheltuielilor de rambursat la cerere. Cererea este admisibilă numai atunci când este primită în termen de două luni de la data la care decizia care face obiectul cererii de fixare a cheltuielilor devine definitivă şi este însoţită de o chitanţă şi de documente justificative. Pentru cheltuielile de reprezentare în temeiul articolului 120 alineatul (1). Este suficientă asigurarea din partea reprezentantului că au fost efectuate cheltuielile. Pentru alte cheltuieli, este suficient dacă se stabileşte credibilitatea lor. În cazul în care cuantumul cheltuielilor este stabilit în temeiul primei teze din prezentul alineat, cheltuielile de reprezentare sunt repartizate la nivelul prevăzut în actul de punere în aplicare adoptat conform alineatului (2) din prezentul articol, şi indiferent dacă au fost ocazionate efectiv.
(8)Decizia de stabilire a cheltuielilor, în care sunt expuse motivele pe care se întemeiază, poate fi revizuită printr-o hotărâre a diviziei de opoziţie sau a diviziei de anulare sau a camerei de recurs pe baza unei cereri depuse în termen de o lună de la notificarea repartizării cheltuielilor. Se consideră că cererea a fost depusă numai după achitarea taxei de reexaminare a cuantumului cheltuielilor. Divizia de opoziţie, divizia de anulare sau camera de recurs, după caz, adoptă o decizie cu privire la o cerere de reexaminare a deciziei de stabilire a costurilor fără a recurge la procedurile orale.
Art. 110: Executarea hotărârilor de stabilire a valorii cheltuielilor
(1)Orice hotărâre definitivă a Oficiului care stabileşte valoarea cheltuielilor constituie titlu executoriu.
(2)Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă aflate în vigoare în statul pe teritoriul căruia aceasta are loc. Fiecare stat membru desemnează o autoritate unică responsabilă de verificarea autenticităţii deciziei menţionate la alineatul (1) şi comunică datele de contact ale acesteia Oficiului, Curţii de Justiţie şi Comisiei. Un ordin de executare a deciziei se anexează deciziei de către autoritatea în cauză, singura formalitate necesară fiind verificarea autenticităţii deciziei.
(3)După îndeplinirea acestor formalităţi la cererea părţii interesate, aceasta poate continua executarea silită prin sesizarea directă a organismului competent, în conformitate cu dreptul intern.
(4)Executarea silită nu poate fi suspendată decât în temeiul unei hotărâri a Curţii de Justiţie. Cu toate acestea, controlul regularităţii măsurilor de executare este de competenţa instanţelor statului membru în cauză.
Art. 111: Registrul mărcilor UE
(1)Oficiul ţine un registru al mărcilor UE, pe care îl actualizează.
(2)Registrul conţine următoarele elemente privind cererile de înregistrare a unei mărci UE şi înregistrările în acest sens:
a)data depunerii cererii;
b)numărul de dosar al cererii;
c)data publicării cererii;
d)numele şi adresa solicitantului;
e)numele şi adresa sediului reprezentantului, în măsura în care nu este vorba despre un reprezentant menţionat la articolul 119 alineatul (3);
f)reprezentarea mărcii, precum şi menţiunile privind natura sa; şi după caz, o descriere a mărcii;
g)indicarea produselor şi serviciilor după numele lor;
h)indicaţii privind revendicarea unei priorităţi în temeiul articolului 35;
i)indicaţii privind revendicarea unei priorităţi de expunere în temeiul articolului 38;
j)indicaţii privind revendicarea seniorităţii unei mărci anterioare înregistrate, în temeiul articolului 39;
k)o declaraţie potrivit căreia marca a dobândit un caracter distinctiv ca urmare a modului în care a fost folosită, în conformitate cu articolul 7 alineatul (3);
l)menţiunea că marca este o marcă colectivă;
m)menţiunea că marca este o marcă de certificare;
n)limba de depunere a cererii, precum şi a doua limbă indicată de solicitant în cererea sa, în conformitate cu articolul 146 alineatul (3);
o)data înregistrării mărcii în registru şi numărul de înregistrare;
p)o declaraţie potrivit căreia cererea rezultă din transformarea unei înregistrări internaţionale desemnând Uniunea, în conformitate cu articolul 204 din prezentul regulament, precum şi data înregistrării internaţionale în conformitate cu articolul 3 alineatul (4) din Protocolul de la Madrid sau data înregistrării extinderii teritoriale la Uniune ulterioară înregistrării internaţionale în conformitate cu articolul 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid şi, dacă este necesar, data priorităţii înregistrării internaţionale.
(3)Registrul conţine, de asemenea, următoarele elemente, fiecare fiind însoţit de data înregistrării sale:
a)modificarea numelui, adresei sau a naţionalităţii titularului unei mărci UE sau schimbarea statului pe teritoriul căruia acesta îşi are domiciliul, sediul sau unitatea;
b)modificarea numelui sau a sediului reprezentantului, cu excepţia reprezentantului menţionat la articolul 119 alineatul (3) prima teză;
c)în cazul desemnării unui nou reprezentant, numele şi sediul social ale acestuia;
d)orice modificare a mărcii în temeiul articolelor 49 şi 54 şi orice rectificare a erorilor;
e)menţiunea modificării regulamentului de utilizare a mărcii colective, în sensul articolului 79;
f)indicaţii privind revendicarea seniorităţii unei mărci anterioare înregistrate, astfel cum se menţionează la articolul 39, în temeiul articolului 40;
g)orice transfer total sau parţial în sensul articolului 20;
h)constituirea sau transferul unui drept real în temeiul articolului 22 şi natura dreptului real;
i)măsurile de executare silită în aplicarea articolului 23, precum şi procedurile de insolvenţă în temeiul articolului 24;
j)acordarea sau transferul unei licenţe în sensul articolului 25, precum şi, după caz, tipul de licenţă;
k)reînnoirea unei înregistrări în sensul articolului 53 şi data de la care produce efecte, precum şi orice restricţii în sensul articolului 53 alineatul (4);
l)o menţiune privind stabilirea datei de expirare a înregistrării în sensul articolului 53;
m)declaraţiile de retragere sau de renunţare din partea titularului mărcii, în sensul articolului 49 şi, respectiv, 57;
n)data de depunere şi detaliile unei opoziţii în temeiul articolului 46, sau ale unei cereri în temeiul articolului 63 sau ale unei cereri reconvenţionale în temeiul articolului 128 alineatul (4) de decădere sau în nulitate, sau ale unei căi de atac prevăzute la articolul 68;
o)data şi conţinutul unei decizii privind o opoziţie, sau privind o cerere în sensul articolului 64 alineatul (6), sau privind o cerere reconvenţională în sensul articolului 128 alineatul (6) a treia teză, sau privind o cale de atac în sensul articolului 71;
p)o înregistrare a primirii unei cereri de transformare în sensul articolului 140 alineatul (2);
q)anularea desemnării reprezentantului înregistrat conform alineatului (2) litera (e) din prezentul articol;
r)anularea seniorităţii unei mărci naţionale;
s)modificarea sau anularea în registru a menţiunilor de la literele (h), (i) şi (j) din prezentul alineat;
t)înlocuirea mărcii UE cu o înregistrare internaţională în sensul articolului 197;
u)data şi numărul înregistrării internaţionale bazate pe cererea de înregistrare a mărcii UE, care a fost înregistrată ca marcă UE în conformitate cu articolul 185 alineatul (1);
v)data şi numărul unei înregistrări internaţionale bazate pe marca UE în sensul articolului 185 alineatul (2);
w)divizarea unei cereri în temeiul articolului 50 şi divizarea unei înregistrări în sensul articolului 56, împreună cu elementele menţionate la alineatul (2) din prezentul articol cu privire la înregistrarea divizionară, precum şi lista de produse şi servicii ale înregistrării originale, astfel cum a fost modificată;
x)revocarea unei decizii sau a unei înregistrări în registru în sensul articolului 103, în cazul în care revocarea se referă la o decizie sau o înregistrare care a fost publicată;
y)o menţiune a modificării regulamentului de utilizare a mărcii UE de certificare în sensul articolului 88.
(4)Directorul executiv poate decide înscrierea în registru a altor elemente decât cele prevăzute la alineatele (2) şi (3) din prezentul articol, sub rezerva articolului 149 alineatul (4).
(5)Registrul poate fi ţinut în format electronic. Oficiul colectează, organizează, face publice şi stochează elementele menţionate la alineatele (2) şi (3), inclusiv orice date cu caracter personal, pentru motivele menţionate la alineatul (8). Oficiul se asigură că registrul este uşor accesibil pentru consultare publică.
(6)Orice modificare operată în registru trebuie notificată titularului unei mărci UE.
(7)Oficiul eliberează, la cerere şi contra achitării unei taxe, extrase, autentificate sau nu, din registru.
(8)Prelucrarea datelor privind elementele prevăzute la alineatele (2) şi (3), inclusiv orice date cu caracter personal, are loc în următoarele scopuri:
a)administrarea cererilor şi/sau a înregistrărilor, în conformitate cu prezentul regulament şi cu actele adoptate în temeiul acestuia;
b)ţinerea unui registru public pentru consultarea de către autorităţile publice şi operatorii economici şi pentru informarea acestora, pentru a le permite să îşi exercite drepturile care le sunt conferite de prezentul regulament şi să fie informaţi cu privire la existenţa unor drepturi anterioare care aparţin unor părţi terţe; şi
c)elaborarea de rapoarte şi statistici care să permită Oficiului să îşi optimizeze operaţiunile şi să îmbunătăţească funcţionarea sistemului.
(9)Toate datele, inclusiv cele cu caracter personal, privind elementele menţionate la alineatele (2) şi (3) sunt considerate de interes public şi pot fi accesate de oricare terţ. Din motive de securitate juridică, înregistrările în registru sunt păstrate pentru o perioadă nedefinită.
Art. 112: Baza de date
(1)Pe lângă obligaţia de a ţine un registru în înţelesul articolului 111, Oficiul colectează şi stochează într-o bază de date electronică toate informaţiile furnizate de solicitanţi sau de oricare altă parte la procedură, în conformitate cu prezentul regulament sau cu actele adoptate în temeiul acestuia.
(2)Baza de date electronică poate include date cu caracter personal, în plus faţă de cele incluse în registru în temeiul articolului 111, în măsura în care astfel de informaţii sunt obligatorii în conformitate cu prezentul regulament sau cu actele adoptate în temeiul acestuia. Colectarea, stocarea şi prelucrarea acestor date se face în următoarele scopuri:
a)administrarea cererilor şi/sau a înregistrărilor, în conformitate cu prezentul regulament şi cu actele adoptate în temeiul acestuia;
b)accesul la informaţiile necesare pentru derularea procedurii relevante într-un mod mai facil şi mai eficient;
c)comunicarea cu solicitanţii şi cu celelalte părţi la procedură;
d)elaborarea de rapoarte şi statistici care să permită Oficiului să îşi optimizeze operaţiunile şi să îmbunătăţească funcţionarea sistemului.
(3)Directorul executiv stabileşte condiţiile de acces la baza de date electronică şi modul în care conţinutul acesteia, cu excepţia datelor cu caracter personal menţionate la alineatul (2) din prezentul articol, dar incluzându-le pe cele menţionate la articolul 111, poate fi pus la dispoziţie într-o formă prelucrabilă electronic, precum şi taxele aferente pentru acces.
(4)Accesul la datele cu caracter personal menţionate la alineatul (2) este limitat, iar aceste date nu sunt puse la dispoziţia publicului, cu excepţia cazului în care partea vizată şi-a dat consimţământul explicit în acest sens.
(5)Toate datele se păstrează pe o perioadă nedeterminată. Cu toate acestea, partea interesată poate solicita eliminarea oricăror date cu caracter personal din baza de date după 18 luni de la expirarea mărcii UE sau de la închiderea procedurii contradictorii relevante. Partea interesată are dreptul de a obţine corectarea datelor inexacte sau eronate în orice moment.
Art. 113: Accesul online la decizii
(1)Deciziile Oficiului sunt puse la dispoziţie online pentru informarea publicului larg şi pentru consultarea de către acesta, din motive de transparenţă şi de previzibilitate. Orice parte la procedura care a condus la adoptarea deciziei poate solicita eliminarea oricăror date cu caracter personal incluse în decizie.
(2)Oficiul poate furniza acces online la hotărârile instanţelor naţionale şi ale Uniunii legate de sarcinile sale, în scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la aspectele de proprietate intelectuală şi de a promova convergenţa practicilor. Oficiul respectă condiţiile privind publicarea iniţială, în ceea ce priveşte datele cu caracter personal.
Art. 114: Consultare publică
(1)Dosarele referitoare la cererile de înregistrare a mărcilor UE care nu au fost încă publicate nu pot fi deschise spre consultare publică decât cu acordul solicitantului.
(2)Orice persoană care dovedeşte că solicitantul înregistrării unei mărci UE a afirmat că după înregistrarea mărcii se va prevala de aceasta împotriva sa poate consulta dosarul înainte de publicarea cererii şi fără acordul solicitantului.
(3)După publicarea cererii de înregistrare a mărcii UE, dosarele acestei cereri şi ale mărcii pe care a solicitat-o pot, la cerere, să fie deschise consultării publice.
(4)Atunci când dosarele fac obiectul consultării publice în temeiul alineatului (2) sau (3) din prezentul articol, documentele privind excluderea sau recuzarea în temeiul articolului 169, proiectele de decizii şi avize, precum şi toate celelalte documente interne utilizate pentru pregătirea deciziilor şi a avizelor, precum şi elementele din dosar în cazul cărora partea vizată a manifestat un interes deosebit în menţinerea confidenţialităţii înainte de prezentarea cererii de consultare publică, cu excepţia cazului în care consultarea publică a acestor elemente este justificată de interesele prioritare legitime ale părţilor care solicită consultarea, pot fi excluse de la consultarea publică.
(5)Consultarea publică a dosarelor de cereri de mărci UE şi de mărci UE înregistrate se efectuează fie prin verificarea documentului original, fie a unor copii ale acestuia, fie a mijloacelor tehnice de stocare, în cazul în care dosarele sunt stocate astfel. Directorul executiv stabileşte modalităţile consultării publice.
(6)În cazul în care consultarea publică a dosarelor are loc în conformitate cu alineatul (7), cererea de consultare publică a dosarelor se consideră depusă numai după achitarea taxei necesare. Nu se plăteşte nicio taxă în cazul în care consultarea publică a mijloacelor tehnice de stocare se efectuează online.
(7)Consultarea publică a dosarelor se face la sediul Oficiului. La cerere, consultarea publică a dosarelor ia forma unei eliberări de copii ale unor documente incluse în dosare. Eliberarea respectivelor copii este condiţionată de achitarea unei taxe. De asemenea, Oficiul eliberează, la cerere, copii autentificate sau neautentificate ale cererii de înregistrare a mărcii UE în schimbul achitării unei taxe.
(8)Dosarele păstrate de Oficiu privind înregistrările internaţionale care desemnează Uniunea pot face obiectul unei cereri de inspecţie publică de la data publicării menţionată la articolul 190 alineatul (1), în conformitate cu condiţiile stabilite la alineatele (1), (3) şi (4) din prezentul articol.
(9)Sub rezerva restricţiilor prevăzute la alineatul (4), Oficiul poate, la cerere şi în schimbul unei taxe, să comunice informaţiile din orice dosar cu privire la o marcă UE solicitată sau cu privire la o marcă UE înregistrată. Cu toate acestea, Oficiul poate să solicite exercitarea opţiunii de a obţine consultarea publică a dosarului însuşi, în cazul în care consideră oportun acest lucru având în vedere cantitatea de informaţii care trebuie furnizate.
Art. 115: Păstrarea dosarelor
(1)Oficiul păstrează dosarele tuturor procedurilor legate de o cerere de marcă UE sau de înregistrarea unei mărci UE. Directorul executiv stabileşte forma în care sunt păstrate aceste dosare.
(2)În cazul în care dosarele se păstrează în format electronic, fişierele electronice sau copiile de siguranţă ale acestora se păstrează pe termen nelimitat. Documentele originale depuse de părţile la procedură şi care stau la baza respectivelor dosare electronice sunt eliminate după o perioadă de la primirea lor de către Oficiu, perioada fiind stabilită de către directorul executiv.
(3)În cazul şi în măsura în care dosarele sau părţi ale acestora sunt păstrate în alt format decât cel electronic, documentele sau mijloacele de probă care fac parte din respectivele dosare sunt păstrate cel puţin cinci ani de la sfârşitul anului în care cererea a fost respinsă sau retrasă sau este considerată retrasă, în care înregistrarea mărcii UE expiră complet în sensul articolului 53, în care renunţarea completă la marca UE este înregistrată în sensul articolului 57, sau în care marca UE este radiată integral din registru în conformitate cu articolul 64 alineatul (6) sau cu articolul 128 alineatul (6).
Art. 116: Publicaţii periodice
(1)Oficiul publică periodic:
a)un Buletin al mărcilor Uniunii Europene care conţine publicarea cererilor şi a menţiunilor consemnate în registru, precum şi alte detalii privind cererile sau menţiunile mărcilor UE a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de actele adoptate în temeiul acestuia;
b)un Jurnal Oficial al Oficiului care conţine comunicările şi informaţiile de ordin general din partea directorului executiv, precum şi orice alte informaţii relevante pentru prezentul regulament sau punerea în aplicare a acestuia.
Publicaţiile menţionate la literele (a) şi (b) de la primul paragraf pot fi efectuate prin mijloace electronice.
(2)Buletinul Mărcilor Uniunii Europene se publică conform modalităţii şi frecvenţei stabilite de directorul executiv.
(3)Jurnalul Oficial al Oficiului se publică în limbile Oficiului. Directorul executiv poate însă decide că anumite elemente se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului în limbile oficiale ale Uniunii.
(4)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează:
a)data care trebuie considerată data publicării în Buletinul mărcilor Uniunii Europene;
b)modul de publicare a menţiunilor privind înregistrarea unei mărci care nu conţin modificări faţă de publicarea cererii;
c)modalităţile prin care ediţiile din Jurnalul Oficial al Oficiului pot fi puse la dispoziţia publicului.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 117: Cooperare administrativă
(1)Cu excepţia unor dispoziţii contrare ale prezentului regulament sau prevăzute de dreptul intern, Oficiul şi instanţele sau alte autorităţi competente ale statelor membre îşi oferă asistenţă reciprocă, la cerere, comunicându-şi informaţii şi dosare. Atunci când Oficiul comunică dosarele instanţelor, ministerelor publice sau serviciilor centrale din domeniul proprietăţii industriale, comunicarea în cauză nu se supune restricţiilor prevăzute la articolul 114.
(2)Oficiul nu percepe taxe pentru comunicarea de informaţii sau deschiderea dosarelor pentru consultare publică.
(3)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează modalităţile detaliate prin care Oficiul şi autorităţile competente ale statelor membre fac schimb de informaţii şi deschid dosarele pentru consultare publică, luând în considerare restricţiile la care este supusă consultarea publică a dosarelor privind cererile de mărci UE sau înregistrările de mărci UE, în conformitate cu articolul 114, atunci când este aceasta este deschisă către terţi. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 118: Schimb de publicaţii
(1)Oficiul şi serviciile centrale din domeniul proprietăţii industriale ale statelor membre îşi expediază, la cerere, pentru propriul uz şi gratuit, unul sau mai multe exemplare din publicaţiile proprii respective.
(2)Oficiul poate încheia acorduri privind schimbul sau expedierea publicaţiilor.
Art. 119: Principii generale referitoare la reprezentare
(1)Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (2), nimeni nu este obligat să fie reprezentat în faţa Oficiului.
(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la prezentul articol alineatul (3) a doua teză, persoanele fizice sau juridice care nu au nici domiciliul, nici sediul principal, nici unitatea industrială sau comercială efectivă şi funcţională în cadrul Spaţiului Economic European sunt reprezentate în faţa Oficiului, în conformitate cu articolul 120 alineatul (1), în orice procedură instituită de prezentul regulament, cu excepţia depunerii unei cereri de înregistrare a unei mărci UE;
(3)Persoanele fizice şi juridice care au domiciliul sau sediul sau o unitate industrială sau comercială efectivă şi funcţională în cadrul Spaţiului Economic European pot fi reprezentate în faţa Oficiului de către un angajat. Angajatul unei persoane juridice care intră sub incidenţa prezentului alineat poate reprezenta, de asemenea, şi alte persoane juridice care au legături economice cu respectiva persoană, chiar dacă respectivele persoane juridice nu au nici domiciliul, nici sediul, nici vreo unitate industrială sau comercială efectivă şi funcţională în cadrul Spaţiului Economic European. La cererea Oficiului sau, după caz, a altei părţi participante la procedură, angajaţii care se constituie reprezentanţi în înţelesul prezentului alineat, prezintă o împuternicire semnată care urmează să fie anexată la dosar.
(4)În cazul în care există mai mulţi solicitanţi sau mai mulţi terţi care acţionează în comun, este numit un reprezentant comun.
Art. 120: Reprezentare profesională
(1)Reprezentarea persoanelor fizice sau juridice în faţa Oficiului poate fi realizată numai:
a)de către un avocat care are dreptul să profeseze pe teritoriul unuia dintre statele membre ale Spaţiului Economic European şi care are domiciliul profesional în cadrul Spaţiului Economic European, în măsura în care poate acţiona în statul respectiv în calitate de reprezentant în domeniul mărcilor;
b)prin reprezentanţi autorizaţi înscrişi pe o listă păstrată în acest scop de Oficiu.
La cererea Oficiului sau, după caz, a altei părţi participante la procedură, reprezentanţii în faţa Oficiului îi prezintă acestuia o împuternicire semnată care urmează să fie anexată la dosar.
(2)Orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii poate fi înscrisă pe lista reprezentanţilor autorizaţi:
a)are cetăţenia unuia dintre statele membre ale Spaţiului Economic European;
b)are domiciliul profesional sau locul de muncă în cadrul Spaţiului Economic European;
c)este abilitată să reprezinte, în domeniul mărcilor, persoanele fizice sau juridice în faţa Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală sau în faţa Oficiului central pentru proprietatea industrială dintr-un stat membru al Spaţiului Economic European. Atunci când, în statul respectiv, împuternicirea nu este condiţionată de deţinerea unei calificări profesionale speciale, persoanele care solicită să fie înscrise pe listă care acţionează în domeniul mărcilor în faţa Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală sau în faţa oficiilor centrale pentru proprietatea industrială trebuie să fi activat în mod curent timp de cel puţin cinci ani în această calitate. Cu toate acestea, sunt exceptate de la condiţia de exercitare a profesiei persoanele a căror calificare profesională privind reprezentarea persoanelor fizice sau juridice în domeniul mărcilor în faţa Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală sau a respectivelor oficii centrale pentru proprietatea industrială recunoscute oficial în conformitate cu reglementările stabilite de statul respectiv.
(3)Înscrierea se face în urma unei cereri însoţite de o atestare din partea serviciului central din domeniul proprietăţii industriale al statului membru respectiv, care menţionează că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alineatul (2).
(4)Directorul executiv poate acorda o derogare:
a)de la cerinţa prevăzută la alineatul (2) litera (c) a doua teză, atunci când solicitantul face dovada că a dobândit calificarea necesară într-un alt mod;
b)de la cerinţa prevăzută la alineatul (2) litera (a) în cazul specialiştilor de înaltă calificare, cu condiţia ca cerinţele prevăzute la alineatul (2) literele (b) şi (c) să fie îndeplinite.
(5)O persoană poate fi radiată de pe lista reprezentanţilor autorizaţi la cererea sa sau atunci când nu mai are capacitatea de a reprezenta. Orice modificare a listei reprezentanţilor autorizaţi se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului.
Art. 121: Delegarea de competenţe
Comisiei este împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu dispoziţiile de la articolul 208, prin care să precizeze:
(a)condiţiile şi procedura de numire a unui reprezentant comun menţionat la articolul 119 alineatul (4);
(b)condiţiile în care angajaţii menţionaţi la articolul 119 alineatul (3) şi reprezentanţii autorizaţi menţionaţi la articolul 120 alineatul (1) depun la Oficiu o autorizaţie semnată pentru a îşi exercita reprezentarea şi conţinutul autorizaţiei respective;
(c)împrejurările în care o persoană poate fi radiată de pe lista reprezentanţilor autorizaţi menţionaţi la articolul 120 alineatul (5).
CAPITOLUL X:COMPETENŢA ŞI PROCEDURA ÎN CEEA CE PRIVEŞTE ACŢIUNILE ÎN JUSTIŢIE ÎN DOMENIUL MĂRCILOR UE
SECŢIUNEA 1:Aplicarea normelor Uniunii privind competenţa judiciară şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
Art. 122: Aplicarea normelor Uniunii privind competenţa judiciară şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială
(1)Dacă prezentul regulament nu prevede altfel, normele Uniunii privind competenţa judiciară şi recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială se aplică procedurilor privind mărcile UE şi cererile de înregistrare a mărcii UE, precum şi procedurilor privind acţiunile simultane sau succesive intentate pe baza mărcilor UE şi a mărcilor naţionale.
(2)În ceea ce priveşte procedurile ce rezultă în urma acţiunilor şi cererilor prevăzute la articolul 124:
a)articolul 4, articolul 6, articolul 7 punctele 1, 2, 3 şi 5 şi articolul 35 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 nu se aplică;
b)articolele 25 şi 26 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 se aplică în limitele prevăzute la articolul 125 alineatul (4) din prezentul regulament;
c)dispoziţiile capitolului II din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 care se aplică persoanelor cu domiciliul într-un stat membru se aplică de asemenea persoanelor care nu au domiciliul într-un stat membru, dar care au o unitate în acel stat.
(3)Trimiterile din prezentul regulament la Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 includ, după caz, Acordul între Comunitatea Europeană şi Regatul Danemarcei privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială încheiat la 19 octombrie 2005.
Art. 123: Instanţe competente în domeniul mărcilor UE
(1)Statele membre desemnează pe teritoriul lor un număr cât mai limitat posibil de instanţe naţionale de primul şi al doilea grad de jurisdicţie, care au sarcina de a îndeplini funcţiile atribuite de prezentul regulament.
(2)Statul membru în cauză comunică imediat Comisiei orice schimbare survenită cu privire la numărul, denumirea sau competenţa teritorială a instanţelor incluse în lista instanţelor competente în domeniul mărcilor UE comunicată Comisiei de un stat membru în conformitate cu articolul 95 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009.
(3)Comisia notifică statelor membre informaţiile prevăzute la alineatul (2) şi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 124: Competenţă în domeniul încălcării drepturilor şi validităţii
Instanţele competente în domeniul mărcilor UE au competenţă exclusivă:
(a)în materia acţiunilor în constatarea încălcării drepturilor şi - în cazul în care dreptul intern o permite - în materia acţiunilor privind posibila încălcare a drepturilor conferite de o unei marcă UE;
(b)în materia acţiunilor în constatarea inexistenţei unei încălcări a drepturilor, dacă sunt prevăzute de dreptul intern;
(c)în materia acţiunilor intentate ca urmare a faptelor menţionate la articolul 11 alineatul (2);
(d)în materia cererilor reconvenţionale de decădere sau în nulitatea mărcii UE menţionate la articolul 128.
Art. 125: Competenţă internaţională
(1)Sub rezerva dispoziţiilor prezentului regulament, precum şi a dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 aplicabile în temeiul articolului 122, procedurile care rezultă din acţiunile şi cererile prevăzute la articolul 124 sunt aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are domiciliul pârâtul sau, în cazul în care acesta nu are domiciliul într-unul dintre statele membre, în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are o unitate.
(2)În cazul în care pârâtul nu are nici domiciliul, nici unitatea pe teritoriul unui stat membru, aceste proceduri sunt aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are domiciliul reclamantul sau, în cazul în care acesta nu are domiciliul într-unul dintre statele membre, în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are o unitate.
(3)În cazul în care nici reclamantul, nici pârâtul nu au un astfel de domiciliu sau o astfel de unitate, procedurile în cauză sunt aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia se află sediul Oficiului.
(4)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatelor (1), (2) şi (3):
a)se aplică articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, în cazul în care părţile convin că este de competenţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor UE;
b)se aplică articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, în cazul în care pârâtul compare în faţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor UE.
(5)Procedurile care rezultă din acţiunile şi cererile menţionate la articolul 124, cu excepţia acţiunilor în constatarea inexistenţei unei încălcări a drepturilor conferite de o marcă UE, pot, de asemenea, să fie aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia a fost săvârşită fapta de contrafacere sau a fost semnalat pericolul de contrafacere sau pe teritoriul căruia s-a săvârşit o faptă menţionată la articolul 11 alineatul (2).
Art. 126: Întinderea competenţei
(1)O instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a cărei competenţă se întemeiază pe articolul 125 alineatele (1)-(4) are competenţa de a hotărî asupra:
a)faptelor de încălcare a drepturilor comise sau asupra pericolelor de încălcare existente pe teritoriul oricărui stat membru;
b)faptelor menţionate la articolul 11 alineatul (2), săvârşite pe teritoriul oricărui stat membru.
(2)O instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a cărei competenţă se întemeiază pe articolul 125 alineatul (5) are competenţa de a hotărî numai în privinţa faptelor comise sau asupra pericolelor de contrafacere existente pe teritoriul statului membru în care este situată această instanţă.
Art. 127: Prezumţia de validitate - Apărare pe fond
(1)Instanţele competente în domeniul mărcilor UE consideră marca UE valabilă, în afară de cazul în care pârâtul îi contestă validitatea printr-o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate.
(2)Validitatea unei mărci UE nu poate fi contestată printr-o acţiune în constatarea inexistenţei unei încălcări a drepturilor.
(3)În acţiunile menţionate la articolul 124 literele (a) şi (c), excepţia de decădere din drepturi a titularului mărcii UE, prezentată pe o altă cale decât cererea reconvenţională, este admisibilă în măsura în care pârâtul pune în evidenţă că titularul mărcii UE ar putea fi decăzut din drepturi pentru lipsa utilizării efective în momentul introducerii acţiunii în constatarea încălcării drepturilor.
Art. 128: Cerere reconvenţională
(1)Cererea reconvenţională de decădere sau în nulitate nu se poate întemeia decât pe cauzele de decădere sau de nulitate prevăzute de prezentul regulament.
(2)O instanţă competentă în domeniul mărcilor UE respinge o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate, în cazul în care o hotărâre a Oficiului între aceleaşi părţi cu privire la o cerere având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză a devenit deja definitivă.
(3)În cazul în care cererea reconvenţională este introdusă într-un litigiu în care titularul mărcii nu este încă parte, acesta este informat şi poate să intervină în litigiu conform condiţiilor prevăzute de dreptul intern.
(4)Instanţa competentă în domeniul mărcilor UE în faţa căreia a fost introdusă o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitatea mărcii UE nu procedează la examinarea cererii reconvenţionale până când fie partea interesată, fie instanţa nu a informat Oficiul în legătură cu data la care a fost depusă cererea reconvenţională. Oficiul înregistrează informaţiile respective în registru. În cazul în care o cerere de decădere sau în nulitate a mărcii UE a fost deja depusă la Oficiu înaintea depunerii cererii reconvenţionale, instanţa este informată în acest sens de către Oficiu şi suspendă procedura în conformitate cu articolul 132 alineatul (1) până când decizia privind prima cerere rămâne definitivă sau până când cererea este retrasă.
(5)Se aplică dispoziţiile articolului 64 alineatele (2)-(5).
(6)Atunci când o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a pronunţat o hotărâre învestită cu autoritate de lucru judecat cu privire la o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitatea unei mărci UE, o copie a hotărârii este transmisă neîntârziat Oficiului, fie de către instanţă, fie de către oricare dintre părţile implicate în procedurile naţionale. Oficiul sau orice altă parte interesată poate solicita informaţii cu privire la această transmitere. Oficiul înscrie în registru menţiunea hotărârii şi ia măsurile necesare pentru a se conforma cu partea dispozitivă a acesteia.
(7)Instanţa competentă în domeniul mărcilor UE, sesizată printr-o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate, poate să amâne pronunţarea hotărârii asupra cererii titularului mărcii UE şi după ascultarea celorlalte părţi şi invitarea pârâtului pentru a prezenta Oficiului o cerere de decădere sau în nulitate într-un termen acordat. În cazul în care cererea respectivă nu este prezentată în acest termen, procedura îşi urmează cursul; cererea reconvenţională este considerată retrasă. Se aplică articolul 132 alineatul (3).
Art. 129: Legislaţie aplicabilă
(1)Instanţele competente în domeniul mărcilor UE aplică dispoziţiile prezentului regulament.
(2)Pentru toate aspectele din domeniul mărcilor care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanţa competentă în domeniul mărcilor UE aplică dreptul intern aplicabil.
(3)Cu excepţia cazurilor în care prezentul regulament prevede altfel, instanţa competentă în domeniul mărcilor UE aplică normele de procedură aplicabile aceluiaşi tip de acţiuni privind o marcă naţională în statul membru pe teritoriul căruia este situată instanţa respectivă.
Art. 130: Sancţiuni
(1)Atunci când o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE constată că pârâtul a încălcat sau există riscul de încălcare a drepturilor conferite de o marcă UE, aceasta dispune, cu excepţia cazului în care există motive temeinice care o determină să nu acţioneze astfel, printr-o ordonanţă prin care i se interzice pârâtului să-şi continue actele prin care încalcă sau ar încălca drepturile conferite de o marcă UE. De asemenea, în conformitate cu dreptul intern, ia măsurile necesare pentru a garanta respectarea acestei interdicţii.
(2)Instanţa competentă în domeniul mărcilor UE poate, de asemenea, să aplice măsurile sau ordinele prevăzute de legislaţia aplicabilă pe care le consideră necesare în împrejurările cauzei.
Art. 131: Măsuri provizorii şi conservatorii
(1)Măsurile provizorii şi conservatorii prevăzute de legislaţia unui stat membru în ceea ce priveşte o marcă naţională pot fi solicitate, în cazul unei mărci UE sau al unei cereri de înregistrare a unei mărci UE, autorităţilor judiciare, inclusiv instanţelor competente în domeniul mărcilor UE, ale statului respectiv, chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a unui alt stat membru este competentă pe fond.
(2)O instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a cărei competenţă se întemeiază pe dispoziţiile articolului 125 alineatul (1), (2), (3) sau (4) are competenţa să dispună măsuri provizorii şi conservatorii care, sub rezerva oricărei proceduri impuse în scopul recunoaşterii şi executării conform capitolului III din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, se aplică pe teritoriul oricărui stat membru. Această competenţă este exclusivă.
Art. 132: Norme speciale în materie de conexitate
(1)Cu excepţia cazului în care există motive întemeiate pentru a continua procedura, o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE sesizată printr-o acţiune menţionată la articolul 124, cu excepţia unei acţiuni în constatarea inexistenţei încălcării drepturilor, suspendă pronunţarea din proprie iniţiativă după audierea părţilor sau la cererea uneia dintre părţi şi după audierea celorlalte părţi, atunci când validitatea mărcii UE este deja contestată printr-o cerere reconvenţională în faţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor UE sau atunci când s-a depus deja la Oficiu o cerere de revocare sau în nulitate.
(2)Cu excepţia cazului în care nu există motive speciale de a continua procedura, Oficiul sesizat printr-o cerere de revocare sau în nulitate suspendă pronunţarea din proprie iniţiativă, după audierea părţilor sau la cererea uneia dintre părţi şi după audierea celorlalte părţi, atunci când validitatea mărcii este contestată printr-o cerere reconvenţională în faţa unei instanţe competente în domeniul mărcilor UE. Cu toate acestea, dacă una dintre părţile la procedura în faţa instanţei competente în domeniul mărcilor UE solicită acest lucru, instanţa poate, după audierea celorlalte părţi la această procedură, să suspende procedura. În acest caz, Oficiul continuă procedura pendinte în faţa sa.
(3)Instanţa competentă în domeniul mărcilor UE care suspendă pronunţarea poate să dispună măsuri provizorii şi conservatorii pe durata suspendării.
Art. 133: Competenţa instanţelor de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor UE - Recurs în anulare
(1)Hotărârile instanţelor de primă instanţă competente în domeniul mărcilor UE, pronunţate în procedurile care rezultă din acţiunile şi din cererile menţionate la articolul 124, pot fi atacate cu recurs în faţa instanţelor de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor UE.
(2)Condiţiile în care se poate intenta un recurs în faţa unei instanţe de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor UE sunt stabilite de dreptul intern al statului membru pe teritoriul căruia este situată instanţa respectivă.
(3)Hotărârilor instanţelor de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor UE li se aplică dispoziţiile interne privind recursul în anulare.
Art. 134: Dispoziţii suplimentare privind competenţa instanţelor naţionale, altele decât cele competente în domeniul mărcilor UE
(1)În statul membru ale cărui instanţe sunt competente în conformitate cu articolul 122 alineatul (1), alte acţiuni decât cele menţionate la articolul 124 sunt aduse în faţa instanţelor care ar avea competenţă teritorială şi de atribuire, în cazul în care ar fi vorba despre acţiuni privind mărcile naţionale înregistrate în statul respectiv.
(2)Atunci când, în temeiul articolului 122 alineatul (1) şi al alineatului (1) din prezentul articol, nici o instanţă nu este competentă pentru a cunoaşte o acţiune privind o marcă UE, alta decât cele menţionate la articolul 124, această acţiune poate fi adusă în faţa instanţelor statului membru în care îşi are sediul Oficiul.
Art. 135: Obligaţia instanţei naţionale
Instanţa naţională sesizată printr-o acţiune privind o marcă UE, alta decât cele menţionate la articolul 124, trebuie să considere marca UE respectivă validă.
Art. 136: Acţiuni civile simultane şi succesive introduse cu privire la mărci UE şi mărci naţionale
(1)Atunci când sunt formulate acţiuni în constatarea încălcării drepturilor pentru aceleaşi fapte, între aceleaşi părţi în faţa instanţelor unor state membre diferite sesizate una pe baza unei mărci UE şi cealaltă pe baza unei mărci naţionale:
a)instanţa sesizată a doua trebuie, din oficiu, să se desesizeze în favoarea instanţei celei dintâi sesizate atunci când mărcile în cauză sunt identice şi valabile pentru produse sau servicii identice. Instanţa care ar trebui să se desesizeze poate suspenda pronunţarea în cazul în care se contestă competenţa celeilalte instanţe;
b)instanţa sesizată a doua poate suspenda pronunţarea atunci când mărcile în cauză sunt identice şi valabile pentru produse sau servicii similare, precum şi atunci când mărcile în cauză sunt similare şi valabile pentru produse sau servicii identice sau similare.
(2)Instanţa sesizată printr-o acţiune în constatarea încălcării drepturilor pe baza unei mărci UE respinge acţiunea în cazul în care, asupra aceloraşi fapte, a fost pronunţată o hotărâre definitivă asupra fondului, între aceleaşi părţi, pe baza unei mărci naţionale identice, valabile pentru produse sau servicii identice.
(3)Instanţa sesizată printr-o acţiune în constatarea încălcării drepturilor pe baza unei mărci naţionale respinge acţiunea în cazul în care, asupra aceloraşi fapte, a fost pronunţată o hotărâre definitivă asupra fondului între aceleaşi părţi, pe baza unei mărci UE identice, valabile pentru produse sau servicii identice.
(4)Alineatele (1), (2) şi (3) nu se aplică măsurilor provizorii şi conservatorii.
Art. 137: Interdicţia utilizării mărcilor UE
(1)Cu excepţia cazului în care există o dispoziţie contrară, prezentul regulament nu aduce atingere dreptului, existent în temeiul legislaţiei statelor membre, de a introduce acţiuni în încălcarea drepturilor anterioare, în înţelesul articolului 8 sau al articolului 60 alineatul (2), împotriva utilizării unei mărci UE ulterioare. Acţiuni în încălcarea drepturilor anterioare, în înţelesul articolului 8 alineatele (2) şi (4), nu mai pot fi, cu toate acestea, introduse atunci când titularul dreptului anterior nu mai poate, în temeiul articolului 61 alineatul (2), să solicite nulitatea mărcii UE.
(2)Cu excepţia cazului în care există o dispoziţie contrară, prezentul regulament nu aduce atingere dreptului de a introduce, în temeiul dreptului civil, administrativ sau penal al unui stat membru sau pe baza dispoziţiilor de drept al Uniunii, acţiuni având ca obiect interzicerea utilizării unei mărci UE, în măsura în care dreptul acestui stat membru sau dreptul Uniunii poate fi invocat pentru a interzice utilizarea unei mărci naţionale.
Art. 138: Drepturi anterioare cu domeniu de aplicare local
(1)Titularul unui drept anterior cu sferă de aplicare locală poate să se opună utilizării mărcii UE pe teritoriul pe care acest drept este protejat în măsura în care dreptul statului membru respectiv permite acest lucru.
(2)Alineatul (1) încetează să se mai aplice în cazul în care titularul dreptului anterior a tolerat utilizarea mărcii UE pe teritoriul pe care acest drept este protejat, pe o perioadă de cinci ani consecutivi având cunoştinţă de această utilizare, în afară de cazul în care depunerea cererii de înregistrare a mărcii UE nu a fost efectuată cu rea-credinţă.
(3)Titularul mărcii UE nu poate să se opună utilizării dreptului menţionat la alineatul (1), chiar dacă acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii UE.
Art. 139: Cerere în vederea iniţierii procedurii naţionale
(1)Solicitantul sau titularul unei mărci UE poate să ceară transformarea cererii sale sau a mărcii sale UE în cerere de înregistrare a mărcii naţionale:
a)în măsura în care cererea de înregistrare a mărcii UE este respinsă, retrasă sau considerată retrasă;
b)în măsura în care marca UE încetează să mai producă efecte.
(2)Transformarea nu are loc:
a)atunci când titularul mărcii UE a fost decăzut din drepturi din cauza neutilizării acestei mărci, în afară de cazul în care în statul membru pentru care a fost solicitată transformarea marca UE nu a fost utilizată în condiţiile care constituie o utilizare efectivă în conformitate cu legislaţia respectivului stat membru;
b)în vederea unei protecţii într-un stat membru în care, conform hotărârii Oficiului sau instanţei naţionale, cererea sau marca UE prezintă un motiv de respingere a înregistrării, de revocare sau de nulitate.
(3)Cererea de înregistrare a mărcii naţionale provenită din transformarea unei cereri sau a unei mărci UE beneficiază, în statul membru respectiv, de data de depunere sau de data de prioritate a acestei cereri sau a acestei mărci şi, dacă este cazul, de senioritatea unei mărci din acest stat revendicată în conformitate cu articolul 39 sau 40.
(4)În cazul în care o cerere de marcă UE se consideră retrasă, Oficiul adresează solicitantului o comunicare prin care se stabileşte un termen de trei luni de la această comunicare pentru a prezenta o cerere de transformare.
(5)Atunci când cererea de înregistrare a mărcii UE este retrasă sau când marca UE încetează să mai producă efecte ca urmare a înscrierii unei renunţări sau a unei nereînnoiri a înregistrării, cererea de transformare se depune în termen de trei luni de la data la care cererea de înregistrare a mărcii UE a fost retrasă sau la care marca UE a încetat să mai producă efecte.
(6)Atunci când cererea de înregistrare a mărcii UE este refuzată printr-o decizie a Oficiului sau când marca UE a încetat să mai producă efecte ca urmare a unei decizii a Oficiului sau a unei instanţe pentru mărci UE, cererea de transformare trebuie să fie prezentată în termen de trei luni de la data la care această decizie dobândeşte autoritate de lucru judecat.
(7)Dispoziţia care face obiectul articolului 37 încetează să mai producă efecte în cazul în care cererea nu este prezentată în termenul acordat.
Art. 140: Prezentarea, publicarea şi transmiterea cererii de transformare
(1)Cererea de transformare este prezentată Oficiului în termenul relevant, în temeiul articolului 139 alineatul (4), (5) sau (6) şi include o prezentare a motivelor de transformare, în conformitate cu articolul 139 alineatul (1) litera (a) sau (b), statele membre pentru care se solicită transformarea şi produsele şi serviciile care fac obiectul transformării. În cazul în care transformarea este solicitată ca urmare a nereînnoirii înregistrării, perioada de trei luni prevăzută la articolul 139 alineatul (5) începe să curgă din ziua următoare ultimei zile în care poate fi prezentată cererea de reînnoire în conformitate cu articolul 53 alineatul (3). Cererea de transformare nu se consideră depusă decât după achitarea taxei de transformare.
(2)În cazul în care cererea de transformare se referă la o cerere de marcă UE care a fost deja publicată sau în cazul în care cererea de transformare se referă la o marcă UE, primirea acestei cereri se înregistrează în registru, iar cererea de transformare se publică.
(3)Oficiul verifică dacă transformarea solicitată îndeplineşte condiţiile prezentului regulament, în special ale articolului 139 alineatele (1), (2), (4), (5) şi (6) şi ale alineatului (1) din prezentul articol, precum şi condiţiile formale prevăzute de actul de punere în aplicare adoptat în temeiul alineatului (6) din prezentul articol. În cazul în care nu se respectă condiţiile aplicabile cererii, Oficiul îl informează pe declarant cu privire la deficienţele constatate. În cazul în care deficienţele nu sunt remediate în termenul precizat de Oficiu, acesta respinge cererea de transformare. În cazul în care se aplică articolul 139 alineatul (2), Oficiul respinge cererea de transformare ca fiind inadmisibilă doar pentru acele state membre pentru care transformarea este exclusă în temeiul respectivei dispoziţii. În cazul în care taxa de transformare nu a fost plătită în termenul relevant de trei luni, în conformitate cu articolul 139 alineatul (4), (5) sau (6), Oficiul informează solicitantul că cererea de transformare este considerată ca nefiind depusă.
(4)În cazul în care Oficiul sau o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a refuzat cererea de marcă UE sau a declarat nulitatea absolută a mărcii UE în raport cu limba unui stat membru, transformarea este exclusă în temeiul articolului 139 alineatul (2) pentru toate statele membre în care respectiva limbă este una dintre limbile oficiale. În cazul în care Oficiul sau o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a refuzat cererea de marcă UE sau a declarat nulitatea absolută a mărcii UE, care se aplică în întreaga Uniune sau ţinând seama de o marcă UE anterioară sau de un alt drept de proprietate industrială al Uniunii, transformarea este exclusă în temeiul articolului 139 alineatul (2) din regulament pentru toate statele membre.
(5)În cazul în care cererea de transformare îndeplineşte cerinţele prevăzute la alineatul (3) din prezentul articol, Oficiul transmite cererea de transformare şi datele menţionate la articolul 111 alineatul (2) către oficiile centrale pentru proprietate industrială din statele membre, inclusiv Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală, pentru care cererea a fost considerată admisibilă. Oficiul comunică solicitantului data transmiterii.
(6)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează:
a)conţinutul detaliat al cererii de transformare a unei cereri de înregistrare a unei mărci UE sau a unei mărci UE înregistrate într-o cerere de marcă naţională, în conformitate cu alineatul (1);
b)detaliile pe care trebuie să le conţină publicarea cererii de transformare în conformitate cu alineatul (2).
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 141: Condiţii de formă referitoare la transformare
(1)Orice serviciu central din domeniul proprietăţii industriale căruia îi este transmisă cererea de transformare poate obţine de la Oficiu orice informaţii suplimentare privind această cerere, în cazul în care aceasta îi poate permite acestui serviciu să se pronunţe asupra mărcii naţionale care rezultă din transformare.
(2)O cerere de marcă UE sau o marcă UE transmisă în conformitate cu articolul 140 nu face obiectul unor cerinţe formale ale dreptului intern care să fie diferite sau suplimentare faţă de cele prevăzute de prezentul regulament ori de acte delegate adoptate în conformitate cu prezentul regulament.
(3)Serviciul central din domeniul proprietăţii industriale căruia îi este transmisă cererea poate impune ca, într-un termen ce nu poate fi mai mic de două luni, solicitantul:
a)să achite taxa naţională de depunere;
b)să facă, într-una din limbile oficiale ale statului în cauză, o traducere a cererii şi a documentelor anexate la aceasta;
c)să îşi aleagă domiciliul în statul respectiv;
d)să prezinte o reproducere a mărcii într-un număr de exemplare stabilit de către statul respectiv.
Art. 142: Statutul juridic
(1)Oficiul constituie o agenţie a Uniunii. Oficiul are personalitate juridică.
(2)În fiecare dintre statele membre, Oficiul posedă cea mai extinsă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile interne; Oficiul poate să dobândească sau să înstrăineze bunuri imobile şi mobile şi să stea în justiţie.
(3)Oficiul este reprezentat de directorul său executiv.
Art. 143: Personalul
(1)Fără a aduce atingere aplicării articolului 166 din prezentul regulament membrilor camerelor de recurs, Statutul funcţionarilor, Regimul aplicabil şi reglementările de punere în aplicare a acestor dispoziţii, adoptate de comun acord de către instituţiile Uniunii, se aplică personalului Oficiului.
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), Oficiul poate recurge la experţi naţionali detaşaţi sau la alte categorii de personal care nu sunt angajate de Oficiu. Consiliul de administraţie adoptă o decizie care prevede norme privind detaşarea experţilor naţionali în cadrul Oficiului.
Art. 144: Privilegii şi imunităţi
Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii se aplică Oficiului şi personalului acestuia.
Art. 145: Răspundere
(1)Răspunderea contractuală a Oficiului este reglementată prin legislaţia aplicabilă contractului în cauză.
(2)Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii conţinute într-un contract încheiat de Oficiu.
(3)În materie de răspundere necontractuală, Oficiul trebuie să repare, conform principiilor generale comune dreptului statelor membre, prejudiciile cauzate de serviciile sale sau de către agenţii săi în exercitarea funcţiilor acestora.
(4)Curtea de Justiţie este competentă să cunoască litigiile privind repararea prejudiciilor menţionate la alineatul (3).
(5)Răspunderea personală a agenţilor faţă de Oficiu este reglementată de dispoziţiile privind stabilirea statutului sau regimului care li se aplică.
Art. 146: Limbi
(1)Cererile de înregistrare a mărcii UE se depun într-una din limbile oficiale ale Uniunii.
(2)Limbile Oficiului sunt: engleza, franceza, germana, italiana şi spaniola.
(3)Solicitantul indică o a doua limbă, dintre limbile Oficiului, care să fie acceptată pentru utilizarea ca limbă alternativă de procedură pentru procedurile de opoziţie, de decădere şi în anulare.
În cazul în care cererea a fost depusă într-o limbă care nu este o limbă a Oficiului, acesta asigură efectuarea traducerii cererii, în conformitate cu articolul 31 alineatul (1), în limba indicată de solicitant.
(4)Atunci când solicitantul înregistrării unei mărci UE este singura parte la procedurile în faţa Oficiului, limba de procedură este limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a mărcii UE. În cazul în care cererea a fost depusă într-o altă limbă decât cele ale Oficiului, Oficiul poate să trimită comunicări scrise solicitantului în a doua limbă indicată de acesta în cerere.
(5)Actul de opoziţie şi cererea de decădere sau declaraţia de nulitate se depun într-una din limbile Oficiului.
(6)Fără a aduce atingere alineatului (5):
a)Orice cerere sau declaraţie privind o cerere de înregistrare a unei mărci UE poate fi formulată în limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a respectivei mărci UE sau în cea de a doua limbă pe care solicitantul a indicat-o în cererea sa;
b)Orice cerere sau declaraţie cu privire la o marcă UE înregistrată poate fi efectuată într-una dintre limbile Oficiului.
Cu toate acestea, atunci când cererea este depusă utilizând orice formular pus la dispoziţie de către Oficiu, astfel cum se menţionează la articolul 100 alineatul (2), respectivele formulare pot fi utilizate în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, cu condiţia ca formularul să fie completat într-una dintre limbile Oficiului în măsura în care este vorba de elemente de text.
(7)În cazul în care limba aleasă, în conformitate cu alineatul (5), pentru actul de opoziţie sau cererea de decădere sau în nulitate este limba cererii de înregistrare a mărcii sau a doua limbă indicată cu ocazia depunerii acestei cereri, această limbă este limba de procedură.
În cazul în care limba aleasă, în conformitate cu alineatul (5), pentru actul de opoziţie sau cererea de decădere sau în nulitate nu este nici limba cererii de înregistrare a mărcii, nici a doua limbă indicată cu ocazia depunerii acestei cereri, persoana care a formulat opoziţia sau partea care a invocat decăderea sau nulitatea este obligată să facă pe cheltuiala sa o traducere a actului, fie în limba cererii de înregistrare a mărcii, cu condiţia să fie o limbă a Oficiului, fie în a doua limbă indicată cu ocazia depunerii cererii de înregistrare a mărcii. Traducerea este depusă în termen de o lună de la expirarea termenului de opoziţie sau de la data depunerii cererii de decădere sau în nulitate. Limba în care a fost tradus actul devine atunci limba de procedură.
(8)Părţile la procedurile de opoziţie, de decădere, în nulitate şi la căile de atac pot conveni ca o altă limbă oficială a Uniunii să fie limba de procedură.
(9)Fără a aduce atingere alineatelor (4) şi (8), cu excepţia cazului în care se prevede altfel, în procedurile scrise în faţa Oficiului, orice parte poate să utilizeze oricare dintre limbile Oficiului. În cazul în care limba aleasă nu este cea de procedură, respectiva parte asigură efectuarea unei traduceri în această limbă în termen de o lună de la data depunerii documentului original. În cazul în care solicitantul unei mărci UE este singura parte la procedurile în faţa Oficiului, iar limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a mărcii UE nu este una dintre limbile Oficiului, traducerea poate fi făcută şi în a doua limbă pe care solicitantul a indicat-o în cererea sa.
(10)Directorul executiv stabileşte modul în care se legalizează traducerile.
(11)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează:
a)în ce măsură documentele justificative care trebuie utilizate în procedurile scrise în faţa Oficiului pot fi redactate în oricare dintre limbile Uniunii şi necesitatea prezentării unei traduceri;
b)standardele necesare privind traducerile care să fie depuse la Oficiu.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 147: Publicare şi înscrieri în registru
(1)Cererea de înregistrare a mărcii UE, astfel cum este definită la articolul 31 alineatul (1), şi toate celelalte informaţii a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de un act adoptat în temeiul prezentului regulament se publică în toate limbile oficiale ale Uniunii.
(2)Toate înscrierile în registru se fac în toate limbile oficiale ale Uniunii.
(3)În cazul în care există dubii, se consideră ca fiind autentic textul în limba Oficiului în care s-a depus cererea de înregistrare a mărcii UE. Dacă cererea a fost depusă într-o limbă oficială a Uniunii, alta decât una dintre limbile Oficiului, se consideră ca fiind autentic textul redactat în cea de-a doua limbă indicată de solicitant.
Art. 148: Servicii de traducere
Serviciile de traducere necesare funcţionării Oficiului sunt asigurate de Centrul de Traduceri al organelor Uniunii Europene.
Art. 149: Transparenţa
(1)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (1) se aplică documentelor deţinute de către Oficiu.
(1)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).
(2)Consiliul de administraţie adoptă normele detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001.
(3)Deciziile adoptate de Oficiu în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 pot fi contestate înaintea Ombudsmanului European sau pot face obiectul unei acţiune introdusă înaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în condiţiile prevăzute la articolele 228 şi, respectiv 263 din TFUE.
(4)Prelucrarea datelor cu caracter personal de către Oficiu face obiectul Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (1).
(1)Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
Art. 150: Norme de securitate privind protejarea informaţiilor clasificate şi a informaţiilor sensibile neclasificate
Oficiul aplică principiile de securitate cuprinse în normele de securitate ale Comisiei pentru protejarea informaţiilor UE clasificate (IUEC) şi a informaţiilor sensibile neclasificate, astfel cum sunt prevăzute în Deciziile (UE, Euratom) 2015/443 (2) şi (UE, Euratom) 2015/444 (3) ale Comisiei. Principiile de securitate acoperă, printre altele, dispoziţiile privind schimbul, prelucrarea şi stocarea informaţiilor respective.
(2)Decizia (UE, Euratom) 2015/443 a Comisiei din 13 martie 2015 privind securitatea în cadrul Comisiei (JO L 72, 17.3.2015, p. 41).
(3)Decizia (UE, Euratom) 2015/444 a Comisiei din 13 martie 2015 privind normele de securitate pentru protecţia informaţiilor UE clasificate (JO L 72, 17.3.2015, p. 53).
Art. 151: Atribuţiile Oficiului
(1)Oficiului îi revin următoarele atribuţii:
a)administrarea şi promovarea sistemului mărcilor UE stabilit în prezentul regulament;
b)administrarea şi promovarea sistemului de desene sau modele industriale ale Uniunii Europene stabilit în Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului (4);
(4)Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO L 3, 5.1.2002, p. 1).
b1)administrarea şi promovarea indicaţiilor geografice pentru produsele artizanale şi industriale, în special atribuţiile care îi sunt conferite în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2411 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1), precum şi promovarea sistemului de protecţie a indicaţiilor geografice respective;
(*1)Regulamentul (UE) 2023/2411 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 octombrie 2023 privind protecţia indicaţiilor geografice pentru produsele artizanale şi industriale şi de modificare a Regulamentelor (UE) 2017/1001 şi (UE) 2019/1753 (JO L, 2023/2411, 27.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2411/oj).
c)promovarea convergenţei practicilor şi instrumentelor în materie de mărci, desene şi modele industriale, în cooperare cu oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre, inclusiv cu Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală;
d)atribuţiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (5);
(5)Regulamentul (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 aprilie 2012 privind atribuirea către Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) a unor sarcini legate de asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv reunirea reprezentanţilor sectorului public şi privat în cadrul Observatorului European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală (JO L 129, 16.5.2012, p. 1).
e)atribuţiile care îi revin în temeiul Directivei 2012/28/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (6).
(6)Directiva 2012/28/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind anumite utilizări permise ale operelor orfane (JO L 299, 27.10.2012, p. 5).
(2)Oficiul cooperează cu instituţii, autorităţi, organisme, oficii pentru proprietatea industrială, organizaţii internaţionale şi neguvernamentale în ceea ce priveşte atribuţiile prevăzute la alineatul (1).
(3)Oficiul poate asigura servicii de mediere în mod voluntar în scopul de a ajuta părţile să ajungă la o soluţionare pe cale amiabilă.
Art. 152: Cooperarea în vederea promovării convergenţei practicilor şi instrumentelor
(1)Oficiul, oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală cooperează pentru a promova convergenţa practicilor şi instrumentelor în materie de mărci, desene şi modele industriale.
Fără a aduce atingere alineatului (3), această cooperare acoperă în special următoarele domenii de activitate:
a)elaborarea de standarde comune de examinare;
b)crearea de baze de date şi portaluri comune sau conectate, în vederea consultării, cercetării şi clasificării la nivelul Uniunii;
c)furnizarea şi schimbul continuu de date şi informaţii, inclusiv pentru alimentarea bazelor de date şi a portalurilor menţionate la litera (b);
d)stabilirea de standarde şi practici comune, în scopul de a asigura interoperabilitatea între procedurile şi sistemele din întreaga Uniune şi de a consolida coerenţa, eficienţa şi eficacitatea acestora;
e)schimbul de informaţii privind drepturile şi procedurile de proprietate industrială, inclusiv sprijin reciproc pentru birourile de asistenţă tehnică şi centrele de informare;
f)schimbul de cunoştinţe şi de asistenţă tehnică în ceea ce priveşte domeniile menţionate la literele (a)-(e).
(2)Pe baza unei propuneri din partea directorului executiv, consiliul de administraţie defineşte şi coordonează proiectele de interes pentru Uniune şi pentru statele membre în ceea ce priveşte domeniile menţionate la alineatele (1) şi (6) şi invită oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală să participe la aceste proiecte.
Definiţia proiectului cuprinde obligaţiile şi responsabilităţile specifice ale fiecărui Oficiu pentru proprietatea industrială participant din statele membre, ale Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală şi ale Oficiului. Oficiul se consultă cu reprezentanţii utilizatorilor, în special în fazele de definire a proiectelor şi de evaluare a rezultatelor acestora.
(3)Oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală pot alege să nu participe la cooperarea în cadrul proiectelor menţionate la alineatul (2) primul paragraf, să o limiteze sau să o suspende temporar.
Atunci când fac uz de opţiunile prezentată la primul paragraf, oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală furnizează Oficiului o declaraţie scrisă care să explice motivele deciziei lor.
(4)După ce s-au angajat să participe la anumite proiecte, oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală participă efectiv la proiectele menţionate la alineatul (2) cu scopul de a asigura dezvoltarea, funcţionarea, interoperabilitatea şi actualizarea acestora, fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (3).
(5)Oficiul asigură sprijin financiar pentru proiectele menţionate la alineatul (2) în măsura în care acest lucru este necesar pentru a asigura, în sensul alineatului (4), participarea efectivă a oficiilor centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi a Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală la aceste proiecte. Sprijinul financiar respectiv poate fi acordat sub formă de granturi şi contribuţii în natură. Valoarea totală a finanţării nu trebuie să depăşească 15 % din venitul anual al Oficiului. Beneficiarii granturilor sunt oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală. Granturile pot fi acordate fără cereri de propuneri, în conformitate cu normele financiare aplicabile Oficiului şi cu principiile procedurilor de acordare de granturi cuprinse în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (1) şi în Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei (2).
(1)Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) Nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).
(2)Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (JO L 362, 31.12.2012, p. 1).
(6)Oficiul şi autorităţile competente relevante din statele membre cooperează în mod voluntar pentru a promova sensibilizarea cu privire la sistemul de mărci înregistrate şi combaterea contrafacerii. O astfel de cooperare include proiecte care vizează, în special, punerea în aplicare a standardelor şi practicilor consacrate, precum şi organizarea activităţilor de educaţie şi formare. Sprijinul financiar pentru aceste proiecte face parte din valoarea totală a finanţării menţionate la alineatul (5). Alineatele (2)-(5) se aplică mutatis mutandis.
Art. 153: Funcţiile consiliului de administraţie
(1)Fără a aduce atingere funcţiilor care sunt atribuite comitetului bugetar în secţiunea 6, consiliul de administraţie are următoarele funcţii:
a)adoptă programul anual de lucru al Oficiului pentru anul următor, pe baza unui proiect prezentat de directorul executiv în conformitate cu articolul 157 alineatul (4) litera (c) şi luând în considerare avizul Comisiei, şi transmite Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei programul anual de activitate adoptat;
b)adoptă, în urma unui schimb de opinii între directorul executiv şi comisia relevantă din Parlamentul European, un program strategic multianual pentru Oficiu, inclusiv strategia Oficiului pentru cooperare internaţională, pe baza unui proiect prezentat de directorul executiv în conformitate cu articolul 157 alineatul (4) litera (e) şi luând în considerare avizul Comisiei, şi transmite Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei programul strategic multianual adoptat;
c)adoptă raportul anual pe baza unui proiect prezentat de directorul executiv în conformitate cu articolul 157 alineatul (4) litera (g) şi transmite Parlamentului European, Consiliului, Comisiei şi Curţii de Conturi raportul anual adoptat;
d)adoptă planul multianual privind politica de personal pe baza unui proiect prezentat de directorul executiv în conformitate cu articolul 157 alineatul (4) litera (h);
e)exercită competenţele care îi sunt conferite prin articolul 152 alineatul (2);
f)exercită competenţele care îi sunt conferite prin articolul 172 alineatul (5);
g)adoptă normele privind prevenirea şi gestionarea conflictelor de interese în cadrul Oficiului;
h)exercită în conformitate cu alineatul (2), în ceea ce priveşte personalul Oficiului, competenţele conferite prin Statutul funcţionarilor în ceea ce priveşte autoritatea împuternicită să facă numiri, precum şi competenţele conferite de Regimul aplicabil în ceea ce priveşte autoritatea abilitată să încheie contracte de muncă ("competenţele de autoritate împuternicită să facă numiri");
i)adoptă norme corespunzătoare de punere în aplicare a Statutului funcţionarilor şi a Regimului aplicabil în conformitate cu dispoziţiile articolului 110 din Statutul funcţionarilor;
j)întocmeşte lista de candidaţi prevăzută la articolul 158 alineatul (2);
k)garantează că se dă curs în mod adecvat concluziilor şi recomandărilor care decurg din rapoartele de audit şi evaluările interne sau externe menţionate la articolul 210, precum şi din anchetele efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF);
l)este consultat înainte de adoptarea orientărilor privind examinarea efectuată în cadrul Oficiului şi în celelalte cazuri prevăzute în prezentul regulament;
m)prezintă avize şi solicitări de informaţii către directorul executiv şi Comisie, în cazul în care consideră că acest lucru este necesar.
n)adoptă regulamentul de procedură al consiliului consultativ menţionat la articolul 35 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2023/2411.
(2)Consiliul de administraţie adoptă, în conformitate cu articolul 110 din Statutul funcţionarilor şi cu articolul 142 din Regimul aplicabil, o decizie bazată pe articolul 2 alineatul (1) din Statutul funcţionarilor şi pe articolul 6 din Regimul aplicabil prin care deleagă directorului executiv competenţele relevante de autoritate împuternicită să facă numiri şi defineşte condiţiile în care această delegare de competenţe poate fi suspendată.
Directorul executiv este autorizat să subdelege aceste competenţe.
În cazul în care împrejurări excepţionale impun acest lucru, consiliul de administraţie poate, printr-o decizie, să suspende temporar delegarea către directorul executiv a competenţelor de autoritate împuternicită să facă numiri şi subdelegarea competenţelor de către acesta şi să le exercite el însuşi sau să le delege unuia dintre membrii săi ori unui membru al personalului, altul decât directorul executiv.
Art. 154: Componenţa consiliului de administraţie
(1)Consiliul de administraţie este compus dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru, doi reprezentanţi ai Comisiei şi un reprezentant al Parlamentului European, precum şi din supleanţii acestora.
(2)Membrii consiliului de administraţie pot, sub rezerva regulamentului de procedură al acestuia, să fie asistaţi de consilieri sau de experţi.
Art. 155: Preşedintele Consiliului de administraţie
(1)Consiliul de administraţie alege un preşedinte şi un vicepreşedinte din rândul membrilor săi. Vicepreşedintele îl înlocuieşte de drept pe preşedinte în caz de imposibilitate a acestuia de a-şi exercita atribuţiile.
(2)Durata mandatului preşedintelui şi vicepreşedintelui este de patru ani. Mandatul poate fi reînnoit o singură dată. Cu toate acestea, dacă în timpul mandatului aceştia pierd calitatea de membri ai consiliului de administraţie, mandatul lor expiră automat la aceeaşi dată.
Art. 156: Reuniuni
(1)Consiliul de administraţie se reuneşte la convocarea preşedintelui.
(2)Directorul executiv ia parte la deliberări, cu excepţia cazului în care consiliul de administraţie decide altfel.
(3)Consiliul de administraţie se reuneşte în şedinţă ordinară cel puţin o dată pe an. În plus, se întruneşte la iniţiativa preşedintelui sau la cererea Comisiei sau a unei treimi din numărul statelor membre.
(4)Consiliul de administraţie adoptă un regulament de procedură.
(5)Consiliul de administraţie adoptă decizii cu majoritatea absolută a membrilor săi. Cu toate acestea, deciziile pe care consiliul de administraţie este competent să le adopte în temeiul articolului 153 alineatul (1) literele (a) şi (b), al articolului 155 alineatul (1) şi al articolului 158 alineatele (2) şi (4) necesită o majoritate de două treimi a membrilor săi. În ambele cazuri, fiecare membru dispune de un singur vot.
(6)Consiliul de administraţie poate să invite observatori la sesiunile sale.
(7)Secretariatul consiliului de administraţie este asigurat de Oficiu.
Art. 157: Funcţiile directorului executiv
(1)Conducerea Oficiului este asigurată de directorul executiv. Directorul executiv răspunde în faţa consiliului de administraţie.
(2)Fără a aduce atingere competenţelor Comisiei, ale consiliului de administraţie şi ale comitetului bugetar, directorul executiv îşi exercită funcţiile în mod independent şi nu solicită şi nici nu acceptă instrucţiuni de la un guvern sau de la un alt organism.
(3)Directorul executiv este reprezentantul legal al Oficiului.
(4)Directorul executiv îi revin, în mod concret, următoarele funcţii, pe care le poate delega:
a)luarea tuturor măsurilor utile, inclusiv adoptarea măsurilor administrative interne şi publicarea comunicărilor în vederea asigurării funcţionării Oficiului;
b)punerea în aplicare deciziile adoptate de consiliul de administraţie;
c)pregătirea unui proiect de program de lucru anual care indică resursele umane şi financiare estimate pentru fiecare activitate, şi prezentarea acestuia consiliului de administraţie, după consultarea Comisiei;
d)prezentarea de propuneri consiliului de administraţie, în conformitate cu articolul 152 alineatul (2);
e)pregătirea unui proiect de program strategic multianual, care cuprinde şi strategia Oficiului pentru cooperarea internaţională, şi prezentarea acestuia consiliului de administraţie, după consultarea Comisiei şi în urma unui schimb de opinii cu comisia relevantă din Parlamentul European;
f)punerea în aplicare programul de lucru anual şi programul strategic multianual şi informarea consiliul de administraţie în legătură cu punerea în aplicare a acestora;
g)pregătirea raportul anual privind activităţile Oficiului şi prezentarea acestuia spre aprobare consiliului de administraţie;
h)pregătirea unui proiect de plan multianual privind politica de personal şi prezentarea acestuia consiliului de administraţie, după consultarea Comisiei;
i)pregătirea unui plan de acţiune pe baza concluziilor rezultate în urma rapoartelor şi evaluărilor de audit interne sau externe, precum şi urmărirea situaţiilor ulterioare ale anchetelor efectuate de OLAF, şi informarea bianual a Comisiei şi a consiliului de administraţie în legătură cu progresele înregistrate;
j)protejarea intereselor financiare ale Uniunii prin aplicarea de măsuri preventive de combatere a fraudei, a corupţiei şi a altor activităţi ilegale, prin realizarea de controale eficace şi, dacă se constată nereguli, prin recuperarea sumelor plătite necuvenit şi, dacă este cazul, prin aplicarea de sancţiuni administrative şi financiare eficace, proporţionale şi disuasive;
k)pregătirea unei strategii antifraudă a Oficiului şi prezentarea acesteia comitetului bugetar în vederea aprobării;
l)pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentului regulament, poate sesiza camera de recurs extinsă, denumită în continuare "marea cameră" cu privire la aspecte de drept, în special în cazul în care camerele de recurs au emis decizii divergente în legătură cu aspectul respectiv;
m)întocmirea estimării veniturilor şi cheltuielilor Oficiului şi execuţia bugetului;
n)exercitarea, în ceea ce priveşte personalul, a competenţelor care îi sunt încredinţate de către consiliul de administraţie în conformitate cu articolul 153 alineatul (1) litera (h);
o)exercitarea competenţelor care îi sunt conferite prin articolul 31 alineatul (3), articolul 34 alineatul (5), articolul 35 alineatul (3), articolul 94 alineatul (2), articolul 97 alineatul (5), articolele 98, 100 şi 101, articolul 111 alineatul (4), articolul 112 alineatul (3), articolul 114 alineatul (5), articolele 115 şi 116, articolul 120 alineatul (4), articolul 146 alineatul (10), articolul 178, articolul 179 alineatul (1), articolul 180 alineatul (2) şi articolul 181 în conformitate cu criteriile prevăzute în prezentul regulament şi în actele adoptate în temeiul prezentului regulament.
(5)Directorul executiv este asistat de unul sau mai mulţi directori executivi adjuncţi. În caz de absenţă sau imposibilitate de exercitare a atribuţiilor directorului executiv, directorul executiv adjunct sau unul dintre directorii executivi adjuncţi îl înlocuieşte, respectând procedura stabilită de consiliul de administraţie.
Art. 158: Numirea şi revocarea directorului executiv şi reînnoirea mandatului
(1)Directorul executiv este angajat ca agent temporar al Oficiului în temeiul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil.
(2)Directorul executiv este numit de Consiliu cu majoritate simplă, dintr-o listă de candidaţi propusă de consiliul de administraţie, în urma unei proceduri de selecţie deschise şi transparente. Înainte de a fi numit în funcţie, candidatul selecţionat de către consiliul de administraţie poate fi invitat să facă o declaraţie în faţa oricărei comisii competente a Parlamentului European şi să răspundă întrebărilor adresate de membrii acesteia. În scopul încheierii contractului cu directorul executiv, Oficiul este reprezentat de preşedintele Consiliului de administraţie.
Directorul executiv poate fi demis din funcţie numai printr-o decizie a Consiliului, la propunerea consiliului de administraţie.
(3)Directorul executiv este numit pentru un mandat de cinci ani. Până la sfârşitul acestei perioade, consiliul de administraţie realizează o evaluare bazată pe o analiză a activităţii directorului executiv, precum şi a sarcinilor şi provocărilor viitoare ale Oficiului.
(4)Consiliul, ţinând seama de evaluarea menţionată la alineatul (3), poate reînnoi mandatul directorului executiv o singură dată, pentru maximum cinci ani.
(5)Un director executiv al cărui mandat a fost reînnoit nu mai poate să participe la o altă procedură de selecţie pentru acelaşi post la sfârşitul mandatului.
(6)Directorul executiv adjunct sau directorii executivi adjuncţi sunt numiţi sau revocaţi din funcţie, astfel cum se prevede la alineatul (2), după consultarea directorului executiv şi, după caz, a directorului executiv care a fost numit dar care nu şi-a început mandatul. Directorul executiv este numit pentru un mandat de cinci ani. Acesta poate fi reînnoit o singură dată, pentru maximum cinci ani, de către Consiliu, după consultarea directorului executiv.
Art. 159: Competenţă
Au competenţa de a lua orice hotărâre în cadrul procedurilor prevăzute de prezentul regulament:
(a)examinatorii;
(b)diviziile de opoziţie;
(c)un departament însărcinat cu ţinerea registrului;
(d)diviziile de anulare;
(e)camerele de recurs;
(f)orice altă unitate sau persoană numită de directorul executiv în acest scop.
Art. 160: Examinatorii
Examinatorul are competenţa de a lua, în numele Oficiului, orice decizie privind cererile de înregistrare a unei mărci UE, inclusiv chestiunile menţionate la articolele 41, 42, 76 şi 85, în afară de cazul în care este competentă o divizie de opoziţie.
Art. 161: Diviziile de opoziţie
(1)O divizie de opoziţie are competenţa de a lua orice decizie privind opoziţia la o cerere de înregistrare a unei mărci UE.
(2)Diviziile de opoziţie iau deciziile într-o formaţie compusă din trei membri. Cel puţin unul dintre aceşti membri este jurist. Deciziile referitoare la cheltuieli sau proceduri se iau de către un singur membru.
Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează tipurile exacte de decizii care pot fi luate de un singur membru. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 162: Departamentul însărcinat cu ţinerea registrului
(1)Departamentul însărcinat cu ţinerea registrului are competenţa de a lua decizii în ceea ce priveşte înscrierea în registru.
(2)De asemenea, acesta are competenţa de a păstra lista reprezentanţilor autorizaţi menţionaţi la articolul 120 alineatul (2).
(3)Deciziile departamentului se iau de către un singur membru.
Art. 163: Diviziile de anulare
(1)O divizie de anulare are competenţa de a lua orice decizie referitoare la:
a)cererile de decădere sau în nulitatea unei mărci UE;
b)cererile de transfer al unei mărci UE, astfel cum se prevede la articolul 21.
(2)Diviziile de anulare iau deciziile într-o formaţie compusă din trei membri. Cel puţin unul dintre aceşti membri este jurist. Deciziile referitoare la cheltuieli sau proceduri, astfel cum se precizează în actele adoptat în temeiul articolului 161 alineatul (2) se iau de către un singur membru.
Art. 164: Competenţa generală
Deciziile necesare în temeiul prezentului regulament şi care nu sunt de competenţa unui examinator, a unei divizii de opoziţie, a unei divizii de anulare sau a departamentului însărcinat cu ţinerea registrului sunt luate de către orice funcţionar sau unitate numită de către directorul executiv în acest scop.
Art. 165: Camerele de recurs
(1)Camerele de recurs sunt competente să se pronunţe asupra căilor de atac introduse împotriva deciziilor luate în temeiul articolelor 160-164.
(2)Deciziile camerelor de recurs se iau de către trei membri, dintre care cel puţin doi sunt jurişti. În anumite cazuri speciale, deciziile se iau de către marea cameră prezidată de către Preşedintele camerelor de recurs sau se iau de către un singur membru, care este jurist.
(3)Pentru a determina cazurile speciale care sunt de competenţa marii camere, trebuie să se ia în considerare dificultatea juridică, importanţa cauzei sau circumstanţele particulare care justifică acest lucru. Aceste cauze pot fi deferite marii camere:
a)de către autoritatea camerelor de recurs menţionată la articolul 166 alineatul (4) litera (a); sau
b)de către camera investită cu cauza.
(4)Marea cameră are, de asemenea, sarcina de a emite avize motivate cu privire la aspecte de drept cu care este sesizată de către directorul executiv în conformitate cu articolul 157 alineatul (4) litera (l).
(5)Pentru determinarea cazurilor speciale care sunt de competenţa unui singur membru, este necesar să se ia în considerare absenţa dificultăţilor chestiunilor de drept sau de fapt, importanţa limitată a cauzei în speţă şi absenţa altor circumstanţe speciale. Decizia de atribuire a unei cauze unui singur membru în cazurile citate este luată de camera însărcinată cu cauza respectivă.
Art. 166: Independenţa membrilor camerelor de recurs
(1)Preşedintele camerelor de recurs şi preşedintele fiecărei camere sunt numiţi pentru o perioadă de cinci ani, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 158 pentru numirea directorului executiv. Aceştia sunt eliberaţi din funcţie pe durata mandatului numai pentru motive grave şi în cazul în care Curtea de Justiţie, sesizată de către instituţia care i-a numit, ia o decizie în acest sens.
(2)Mandatul preşedintelui camerelor de recurs poate fi reînnoit o singură dată pentru o perioadă suplimentară de cinci ani sau până la ieşirea la pensie, în cazul în care vârsta de pensionare este atinsă în timpul noului mandat, după o evaluare prealabilă pozitivă a activităţii sale de către consiliul de administraţie.
(3)Durata mandatului preşedinţilor fiecărei camere poate fi prelungită pentru perioade suplimentare de cinci ani sau până la ieşirea la pensie, în cazul în care vârsta de pensionare este atinsă în timpul noului mandat, după o evaluare prealabilă pozitivă a activităţii lor de către consiliul de administraţie, şi după consultarea preşedintelui camerelor de recurs.
(4)Preşedintele camerelor de recurs are următoarele funcţii de gestiune şi de organizare:
a)conduce prezidiul camerelor de recurs (denumit în continuare "prezidiul"), responsabil pentru stabilirea regulamentului şi organizarea activităţii camerelor;
b)asigură executarea deciziilor autorităţii;
c)alocă cauzele unei camere pe baza criteriilor obiective stabilite de prezidiu;
d)transmite către directorul executiv nevoile referitoare la cheltuieli ale camerelor pentru a stabili estimările de cheltuieli.
Preşedintele camerelor de recurs prezidează marea cameră.
(5)Membrii camerelor de recurs sunt numiţi pentru o perioadă de cinci ani de către consiliul de administraţie. Mandatul lor poate fi reînnoit pentru perioade suplimentare de cinci ani sau până la ieşirea la pensie, în cazul în care vârsta de pensionare este atinsă în timpul noului mandat, după o evaluare prealabilă pozitivă a activităţii lor de către consiliul de administraţie, şi după consultarea preşedintelui camerelor de recurs.
(6)Membrii camerelor de recurs sunt eliberaţi din funcţie numai pentru motive grave şi în cazul în care Curtea de Justiţie, sesizată de către consiliul de administraţie care acţionează la recomandarea preşedintelui camerelor de recurs, şi după consultarea preşedintelui camerei căreia îi aparţine membrul în cauză, ia o decizie în acest sens.
(7)Preşedintele camerelor de recurs şi preşedinţii şi membrii fiecărei camere de recurs sunt independenţi. În deciziile lor, aceştia nu depind de niciun fel de instrucţiuni.
(8)Deciziile luate de către marea cameră privind căile de atac sau avizele legate de aspectele de drept cu care a fost sesizată de către directorul executiv în conformitate cu articolul 165 sunt obligatorii pentru forurile de decizie ale Oficiului enumerate la articolul 159.
(9)Preşedintele camerelor de recurs şi preşedinţii şi membrii camerelor de recurs nu sunt examinatori sau membri ai diviziilor de opoziţie, ai departamentului însărcinat cu ţinerea registrului sau ai diviziilor de anulare.
Art. 167: Prezidiul camerelor de recurs şi marea cameră
(1)Prezidiul cuprinde preşedintele camerei de recurs, care îl conduce, preşedinţii camerelor şi membrii camerelor, aleşi pentru fiecare an calendaristic de către şi dintre toţi membrii camerelor, alţii decât preşedintele camerelor de recurs şi preşedinţii camerelor. Numărul de membri ai camerei astfel aleşi reprezintă un sfert din numărul de membri ai camerei, alţii decât preşedintele camerelor de recurs şi preşedinţii camerelor şi acest număr este rotunjit prin adăugare, după caz.
(2)Marea cameră menţionată la articolul 165 alineatul (2) cuprinde nouă membri, inclusiv preşedintele camerelor de recurs, preşedinţii camerelor, raportorul desemnat anterior trimiterii la marea cameră, după caz, şi membrii extraşi prin rotaţie dintr-o listă care cuprinde numele tuturor membrilor camerelor de recurs, alţii decât preşedintele camerelor de recurs şi preşedinţii camerelor.
Art. 168: Delegarea de competenţe
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208 în care să precizeze detaliile privind organizarea camerelor de recurs, inclusiv înfiinţarea şi rolul unui prezidiu, componenţa camerei extinse şi normele referitoare la sesizarea acesteia, precum şi condiţiile în care deciziile se iau de către un singur membru în conformitate cu articolul 165 alineatele (2) şi (5).
Art. 169: Excludere şi recuzare
(1)Examinatorii şi membrii diviziilor instituite în cadrul Oficiului şi ai camerelor de recurs nu pot participa la soluţionarea unei cauze în cazul în care au un interes personal sau în cazul în care au intervenit anterior în calitate de reprezentanţi ai uneia dintre părţi. Doi dintre cei trei membri ai unei divizii de opoziţie trebuie să nu fi luat parte la examinarea cererii. Membrii diviziilor de anulare nu pot participa la soluţionarea unei cauze în cazul în care au luat parte la hotărârea finală asupra acestei cauze în cadrul procedurii de înregistrare a mărcii sau a procedurii de opoziţie. Membrii camerelor de recurs nu pot lua parte la o procedură de recurs în cazul în care au luat parte la hotărârea care face obiectul recursului.
(2)În cazul în care, pentru unul dintre motivele menţionate la alineatul (1) sau pentru un alt motiv, un membru al unei divizii sau al unei camere de recurs consideră că nu poate participa la soluţionarea unei cauze, avertizează divizia sau camera asupra acestui lucru.
(3)Examinatorii şi membrii diviziilor sau ai unei camere de recurs pot fi recuzaţi de orice parte pentru unul dintre motivele menţionate la alineatul (1) sau în cazul în care pot fi suspectaţi de parţialitate. Recuzarea nu este admisibilă atunci când partea în cauză a făcut acte de procedură, deşi avea cunoştinţă deja de motivul de recuzare. Nici o recuzare nu poate fi întemeiată pe cetăţenia examinatorilor sau a membrilor.
(4)Diviziile şi camerele de recurs se pronunţă, în cazurile menţionate la alineatele (2) şi (3), fără participarea membrului interesat. Pentru adoptarea acestei hotărâri, membrul care se abţine sau care este recuzat este înlocuit, în cadrul diviziei sau al camerei, de către supleantul său.
Art. 170: Centrul de mediere
(1)În sensul articolului 151 alineatul (3), Oficiul poate înfiinţa un centru de mediere (denumit în continuare "centrul").
(2)Orice persoană fizică sau juridică poate utiliza serviciile centrului pe bază voluntară, cu scopul de a soluţiona pe cale amiabilă litigii pe baza prezentului regulament, a Regulamentului (CE) nr. 6/2002 sau a Regulamentului (UE) 2023/2411, de comun acord.
(3)Părţile pot recurge la mediere prin intermediul unei cereri comune. Cererea nu se consideră depusă decât după achitarea taxei corespunzătoare. Directorul executiv stabileşte cuantumul taxelor care urmează să fie percepute în conformitate cu articolul 178 alineatul (1).
(4)În cazul litigiilor care fac obiectul procedurilor pendinte în faţa diviziilor de opoziţie, diviziilor de anulare sau în faţa camerelor de recurs ale Oficiului, o cerere comună de mediere poate fi prezentată în orice moment după depunerea unui act de opoziţie, a unei cereri de decădere sau în nulitate sau a unei cereri de introducere a unei căi de atac împotriva deciziilor diviziilor de opoziţie sau de anulare.
(5)Procedurile în cauză se suspendă şi termenele, altele decât termenul de plată a taxei aplicabile, se întrerup începând cu data depunerii unei cereri comune de mediere. Termenele reîncep să curgă din ziua reluării procedurii.
(6)Părţile sunt invitate să numească de comun acord, de pe lista menţionată la alineatul (12), un mediator care a declarat că stăpâneşte limba de mediere în cauză. În cazul în care părţile nu numesc un mediator în termen de 20 de zile de la invitaţie, medierea se consideră eşuată.
(7)Părţile convin împreună cu mediatorul modalităţile specifice de mediere în cadrul unui acord de mediere.
(8)Mediatorul închide procedurile de mediere, de îndată ce părţile ajung la un acord de soluţionare sau una dintre părţi declară că doreşte să pună capăt medierii, sau atunci când mediatorul stabileşte că părţile nu au reuşit să ajungă la un astfel de acord.
(9)Mediatorul informează părţile şi instanţa competentă din cadrul Oficiului de îndată ce procedura de mediere a fost închisă.
(10)Discuţiile şi negocierile desfăşurate în cadrul medierii sunt confidenţiale pentru toate persoanele implicate în mediere, în special mediatorul, părţile şi reprezentanţii acestora. Toate documentele şi informaţiile prezentate pe parcursul medierii sunt ţinute separat de dosar sau de orice alte proceduri desfăşurate în faţa Oficiului şi nu fac parte din acestea.
(11)Medierea se desfăşoară într-una din limbile oficiale ale Uniunii, convenite de părţi. În cazul în care se referă la litigiile pendinte în faţa Oficiului, medierea se desfăşoară în limba de procedură a Oficiului, cu excepţia cazului în care părţile convin altfel.
(12)Oficiul întocmeşte o listă de mediatori care să ajute părţile să soluţioneze litigiile. Mediatorii trebuie să fie independenţi şi să dispună de experienţă şi competenţe relevante. Lista poate include mediatori care sunt angajaţi de Oficiu şi mediatori care nu sunt angajaţi ai Oficiului.
(13)Mediatorii sunt imparţiali în exercitarea atribuţiilor lor şi declară orice conflict de interese real sau perceput în momentul desemnării lor. Membrii forurilor de decizie ale Oficiului enumerate la articolul 159 nu iau parte la nicio mediere a unui caz în care aceştia:
a)au fost implicaţi anterior în proceduri supuse medierii;
b)au interese personale în respectivele proceduri; sau
c)au fost implicaţi anterior în calitate de reprezentanţi ai uneia dintre părţi.
(14)Mediatorii nu iau parte, în calitate de membri ai forurilor decizionale ale Oficiului enumerate la articolul 159, la procedurile reluate ca urmare a eşecului medierii.
(15)Oficiul poate coopera cu alte organisme internaţionale sau naţionale recunoscute care se ocupă cu medierea.
Art. 171: Comitetul bugetar
(1)Comitetul bugetar are funcţiile care îi sunt atribuite de prezenta secţiune.
(2)Articolele 154 şi 155, articolul 156 alineatele (1)-(4) şi alineatul (5) în măsura în care priveşte alegerea preşedintelui şi a vicepreşedintelui, şi articolul 156 alineatele (6) şi (7) se aplică mutatis mutandis în ceea ce priveşte comitetul bugetar.
(3)Comitetul bugetar adoptă deciziile cu majoritatea absolută a membrilor săi. Cu toate acestea, deciziile pe care comitetul bugetar este competent să le adopte în temeiul articolului 173 alineatul (3) şi al articolului 177 impun o majoritate de două treimi a membrilor săi. În ambele cazuri, fiecare membru dispune de un singur vot.
Art. 172: Bugetul
(1)Pentru fiecare exerciţiu financiar este pregătită o estimare a veniturilor şi cheltuielilor Oficiului, care se include în bugetul Oficiului. Fiecare exerciţiu financiar corespunde anului calendaristic.
(2)Veniturile şi cheltuielile bugetare trebuie să fie echilibrate.
(3)Veniturile conţin, fără a aduce atingere altor tipuri de venituri, totalul taxelor datorate în temeiul anexei I la prezentul regulament, totalul taxelor menţionate în Regulamentul (CE) nr. 6/2002, taxele totale datorate în temeiul Protocolului de la Madrid pentru o înregistrare internaţională care desemnează Uniunea şi alte plăţi efectuate către părţile contractante ale Protocolului de la Madrid, totalul taxelor datorate în temeiul Actului de la Geneva, prevăzut la articolul 106c din Regulamentul (CE) nr. 6/2002, pentru o înregistrare internaţională care desemnează Uniunea şi alte plăţi efectuate către părţile contractante ale Actului de la Geneva şi, în caz de nevoie, o subvenţie înscrisă sub o linie bugetară specifică în secţiunea Comisiei a bugetului general al Uniunii.
(4)În fiecare an, Oficiul compensează costurile suportate de oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi de Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală, precum şi de orice altă autoritate relevantă care urmează să fie desemnată de un stat membru ca urmare a sarcinilor specifice pe care le îndeplinesc în calitate de părţi funcţionale ale sistemului de mărci UE în contextul următoarelor servicii şi proceduri:
a)procedurile de opoziţie şi în nulitate în faţa oficiilor centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi a Oficiului Benelux pentru Proprietate Intelectuală, care implică mărcile UE;
b)furnizarea de informaţii privind funcţionarea sistemului de mărci UE prin birourile de asistenţă tehnică şi centrele de informare;
c)asigurarea punerii în aplicare a sistemului de mărci UE, inclusiv acţiunile întreprinse în conformitate cu articolul 9 alineatul (4).
(5)Compensarea totală a costurilor identificate la alineatul (4) corespunde unui procent de 5 % din venitul anual al Oficiului. Fără a aduce atingere dispoziţiilor paragrafului al treilea din prezentul alineat, pe baza unei propuneri din partea Oficiului şi după consultarea comitetului bugetar, Consiliul de administraţie stabileşte cheia de distribuţie pe baza următorilor indicatori corecţi, echitabili şi relevanţi:
a)numărul anual al cererilor de înregistrare de mărci UE provenite de la solicitanţi din fiecare stat membru;
b)numărul anual al cererilor de înregistrare de mărci naţionale în fiecare stat membru;
c)numărul anual de opoziţii şi cereri în nulitate formulate de către titularii de mărci UE în fiecare stat membru;
d)numărul anual al cauzelor aduse în faţa instanţelor competente în domeniul mărcilor UE desemnate de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 123.
În scopul de a justifica costurile menţionate la alineatul (4), statele membre înaintează Oficiului, până la data de 31 martie a fiecărui an, datele statistice care demonstrează cifrele menţionate în prezentul alineat primul paragraf literele (a)-(d) pentru anul precedent, care vor fi incluse în propunerea prezentată consiliului de administraţie.
Din motive de echitate, costurile suportate de organismele menţionate la alineatul (4) din fiecare stat membru trebuie să fie considerate ca reprezentând cel puţin 2 % din totalul compensaţiei prevăzute în temeiul prezentului alineat.
(6)Obligaţia Oficiului de a compensa costurile menţionate la alineatul (4) şi efectuate într-un anumit an se aplică doar în măsura în care în anul respectiv nu există un deficit bugetar.
(7)În cazul unui excedent bugetar, şi fără a aduce atingere alineatului (10), pe baza unei propuneri din partea Oficiului şi după consultarea comitetului bugetar, consiliul de administraţie poate creşte procentul menţionat la alineatul (5) până la o limită maximă de 10 % din venitul anual al Oficiului.
(8)Fără a aduce atingere alineatelor (4)-(7) şi alineatului (10) din prezentul articol şi articolelor 151 şi 152, în cazul în care un excedent semnificativ este generat timp de cinci ani consecutivi, comitetul bugetar, pe baza unei propuneri din partea Oficiului şi în conformitate cu programul de activitate şi cu programele strategice multianuale menţionate la articolul 153 alineatul (1) literele (a) şi (b), decide printr-o majoritate de două treimi cu privire la transferul către bugetul Uniunii a excedentului generat de la 23 martie 2016.
(9)Oficiul pregăteşte semestrial un raport adresat Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei cu privire la situaţia sa financiară, inclusiv cu privire la operaţiunile financiare efectuate în temeiul articolului 152 alineatele (5) şi (6) şi al alineatelor (5) şi (7) din prezentul articol. Pe baza raportului respectiv, Comisia examinează situaţia financiară a Oficiului.
(10)Oficiul constituie o rezervă financiară care să corespundă unui an de cheltuieli operaţionale, pentru a asigura continuitatea activităţilor şi executarea sarcinilor sale.
Art. 173: Întocmirea bugetului
(1)Directorul executiv întocmeşte, în fiecare an, o estimare a veniturilor şi cheltuielilor Oficiului pentru exerciţiul următor şi o transmite comitetului bugetar, însoţită de o descriere a efectivelor, până la 31 martie.
(2)Atât timp cât prognozele bugetare stipulează o subvenţie a Uniunii, comitetul bugetar transmite neîntârziat această estimare Comisiei, care o transmite autorităţii bugetare a Uniunii. Comisia poate să anexeze un aviz conţinând estimări divergente.
(3)Comitetul bugetar adoptă bugetul care cuprinde şi tabelul cu efectivele Oficiului. Dacă estimările bugetare conţin o subvenţie din partea bugetului general al Uniunii, bugetul Oficiului este, dacă este cazul, adaptat.
Art. 174: Audit şi control
(1)În cadrul Oficiului se creează o funcţie de audit intern care trebuie exercitată cu respectarea normelor internaţionale pertinente. Auditorul intern, numit de directorul executiv, este răspunzător faţă de acesta de verificarea bunei funcţionări a sistemelor şi a procedurilor de execuţie a bugetului Oficiului.
(2)Auditorul intern îl consiliază pe directorul executiv cu privire la gestionarea riscurilor, prin formularea de avize independente privind calitatea sistemelor de gestiune şi control şi prin emiterea de recomandări destinate îmbunătăţirii condiţiilor de executare a operaţiunilor şi promovării unei bune gestiuni financiare.
(3)Responsabilitatea introducerii sistemelor şi a procedurilor de control intern adaptate executării sarcinilor sale revine ordonatorului de credite.
Art. 175: Combaterea fraudei
(1)În scopul de a facilita combaterea fraudei, a corupţiei şi a altor activităţi ilegale în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentul European şi al Consiliului (1), Oficiul aderă la Acordul interinstituţional din 25 mai 1999 privind anchetele interne efectuate de OLAF şi adoptă dispoziţiile corespunzătoare care se aplică tuturor angajaţilor Oficiului utilizând modelul prevăzut în anexa la respectivul acord.
(1)Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 septembrie 2013 privind investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului şi a Regulamentului (Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1).
(2)Curtea de Conturi are competenţa de a efectua audituri, pe bază de documente şi la faţa locului, la toţi beneficiarii de granturi, contractanţii şi subcontractanţii care au primit fonduri ale Uniunii din partea Oficiului.
(3)OLAF poate efectua investigaţii, inclusiv controale la faţa locului şi inspecţii, în conformitate cu dispoziţiile şi procedurile prevăzute de Regulamentul (UE, Euratom) nr. 883/2013 şi de Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului (2), pentru a stabili dacă au avut loc fraude, cazuri de corupţie sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Uniunii în legătură cu un grant sau cu un contract finanţat de Oficiu.
(2)Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11 noiembrie 1996 privind controalele şi inspecţiile la faţa locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene împotriva fraudei şi a altor abateri (JO L 292, 15.11.1996, p. 2).
(4)Fără a aduce atingere alineatelor (1), (2) şi (3), acordurile de cooperare cu ţări terţe şi cu organizaţii internaţionale, contractele, acordurile de grant şi deciziile privind granturile luate de Oficiu conţin dispoziţii care împuternicesc în mod expres Curtea de Conturi şi OLAF să efectueze astfel de audituri şi investigaţii, în conformitate cu competenţele care le revin.
(5)Comitetul bugetar adoptă o strategie antifraudă care este proporţională cu riscurile de fraudă, luând în considerare raportul cost-beneficiu al măsurilor care urmează să fie puse în aplicare.
Art. 176: Verificarea conturilor
(1)Până la data de 31 martie a fiecărui an, directorul executiv adresează Comisiei, Parlamentului European, comitetului bugetar şi Curţii de Conturi calculele tuturor veniturilor şi cheltuielilor Oficiului pentru exerciţiul încheiat. Curtea de Conturi le examinează conform articolului 287 din TFUE.
(2)Comitetul bugetar îi dă descărcarea directorului executiv în ceea ce priveşte executarea bugetului.
Art. 177: Dispoziţii financiare
Comitetul bugetar adoptă, după obţinerea avizului Comisiei şi a Curţii de Conturi, dispoziţiile financiare interne care prevăd, în special, modalităţile de stabilire şi executare a bugetului Oficiului. Dispoziţiile financiare se inspiră, dacă sunt compatibile cu caracterul propriu al Oficiului, din reglementările financiare adoptate pentru alte organisme create de Uniune.
Art. 178: Taxe şi tarife şi data scadenţei
(1)Directorul executiv stabileşte suma care urmează să fie percepută pentru fiecare serviciu oferit de Oficiu, cu excepţia celor prevăzute în anexa I, precum şi pentru Buletinul mărcilor Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Oficiului şi orice alte publicaţii ale Oficiului. Valoarea tarifelor se stabileşte în euro şi se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului. Valoarea fiecărui tarif nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru acoperirea costurilor serviciului specific oferit de Oficiu.
(2)Axele şi tarifele a căror scadenţă nu este prevăzută de prezentul regulament sunt scadente la data primirii solicitării pentru serviciul pentru care se percepe taxa sau tariful respectiv.
Cu acordul comitetului bugetar, directorul executiv poate stabili care dintre serviciile menţionate în primul paragraf nu este condiţionat de plata în avans a taxelor sau a tarifelor aferente.
Art. 179: Plata taxelor şi a tarifelor
(1)Taxele şi tarifele datorate Oficiului sunt plătite prin vărsământ sau transfer într-un cont bancar al Oficiului.
Cu acordul comitetului bugetar, directorul executiv poate preciza ce metode de plată specifice pot fi utilizate, altele decât cele prevăzute la primul paragraf, în special prin intermediul depozitelor în conturile curente deschise la Oficiu.
Deciziile adoptate în temeiul paragrafului al doilea se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului.
Toate plăţile, inclusiv cele efectuate prin orice altă metodă de plată, stabilite în temeiul celui de al doilea paragraf, se efectuează în euro.
(2)Orice plată efectuată menţionează numele persoanei care a efectuat plata şi datele necesare pentru a permite Oficiului să identifice rapid scopul plăţii. În special, sunt furnizate următoarele informaţii:
a)atunci când se plăteşte taxa de cerere, scopul plăţii, respectiv "taxa de cerere";
b)atunci când se plăteşte taxa de opoziţie, numărul dosarului atribuit cererii şi numele solicitantului mărcii UE împotriva căruia s-a formulat opoziţia, precum şi scopul plăţii, respectiv "taxă de opoziţie";
c)atunci când se plăteşte taxa de cerere de decădere sau în nulitate, numărul de înregistrare şi numele titularului mărcii UE împotriva căruia este formulată cererea, precum şi scopul plăţii, respectiv "taxă de cerere de decădere" sau "taxă de cerere în nulitate"
(3)În cazul în care scopul plăţii menţionat la alineatul (2) nu este identificabil de îndată, Oficiul solicită persoanei care a efectuat plata să comunice scopul acesteia în scris, într-un termen stabilit de Oficiu. În cazul în care persoana nu respectă solicitarea respectivă în timp util, plata este considerată ca nefiind efectuată. Suma achitată se rambursează.
Art. 180: Data la care plata se consideră efectuată
(1)În cazurile menţionate la articolul 179 alineatul (1) primul paragraf, data la care plata este considerată a fi fost depusă la Oficiu este data la care cuantumul plăţii sau al transferului intră efectiv într-un cont bancar deţinut de Oficiu.
(2)În cazul în care se pot utiliza metodele de plată menţionate la articolul 179 alineatul (1) al doilea paragraf, directorul executiv stabileşte data la care se consideră că au fost efectuate plăţile respective către Oficiu.
(3)În cazul în care, în temeiul alineatelor (1) şi (2), plata unei taxe nu este considerată ca fiind efectuată decât după expirarea termenului de plată, se consideră că termenul a fost respectat în cazul în care Oficiului i se furnizează dovada faptului că persoanele care au efectuat plata într-un stat membru, în perioada în care plata ar fi trebuit efectuată, au transmis în mod corespunzător unei instituţii bancare un ordin de transfer al cuantumului plăţii, plătind totodată Oficiului o taxă suplimentară de 10 % din taxa sau din taxele datorate, fără a depăşi 200 EUR. Nu se plăteşte nicio suprataxă în cazul în care ordinul relevant către instituţia bancară a fost transmis cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea termenului de plată.
(4)Oficiul poate să invite persoana care a efectuat plata să facă dovada datei la care a transmis ordinul către instituţia bancară astfel cum este menţionată la alineatul (3) şi, după caz, să plătească suprataxa relevantă într-un termen care urmează a fi stabilit de către Oficiu. În cazul în care persoana nu dă curs acestei solicitări sau dovezile sunt insuficiente, sau suprataxa impusă nu este achitată la timp, se consideră că termenul de plată nu a fost respectat.
Art. 181: Plăţi insuficiente şi rambursarea sumelor nesemnificative
(1)În principiu, un termen de plată se consideră respectat numai în cazul în care cuantumul integral al taxei a fost achitat în termenul prevăzut. În cazul în care taxa nu este achitată integral, suma plătită se rambursează după expirarea termenului de plată.
(2)Cu toate acestea, Oficiul poate să permită persoanei care a efectuat plata, în măsura posibilului, în termenul rămas până la scadenţă, să plătească suma lipsă sau, în cazul în care acest lucru se justifică, să nu ţină seama de micile sume neachitate, fără a aduce atingere drepturilor persoanei care efectuează plata.
(3)Cu acordul comitetului bugetar, directorul executiv poate renunţa la iniţierea unei proceduri de recuperare silită a oricărei sume datorate dacă suma de recuperat este minimă sau dacă recuperarea este prea nesigură.
(4)Atunci când pentru plata unei taxe sau a unui tarif este vărsată o sumă excesivă, excedentul nu se rambursează în cazul în care este nesemnificativ, iar partea interesată nu a solicitat în mod expres restituirea ei.
Cu acordul comitetului bugetar, directorul executiv poate stabili valorile sub care o sumă excesivă plătită pentru o taxă sau pentru un tarif nu se restituie;
Deciziile adoptate în temeiul celui de al doilea paragraf se publică în Jurnalul Oficial al Oficiului.
Art. 182: Dispoziţii aplicabile
Cu excepţia cazului în care se prevede altfel în prezentul capitol, prezentul regulament şi actele adoptate în temeiul prezentului regulament se aplică oricărei cereri de înregistrare internaţională depuse în temeiul Protocolului de la Madrid ("cerere internaţională") şi întemeiate pe o cerere de marcă UE sau pe o marcă UE, precum şi înregistrării în registrul internaţional ţinut de Biroul Internaţional al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale ("înregistrare internaţională" şi "Birou Internaţional"), a mărcilor ce desemnează Uniunea.
Art. 183: Depunerea unei cereri internaţionale
(1)Cererile internaţionale în înţelesul articolului 3 din Protocolul de la Madrid care se întemeiază pe o cerere de marcă UE sau pe o marcă UE se depun la Oficiu.
(2)Atunci când o cerere internaţională este depusă înainte ca marca pe care trebuie să se întemeieze înregistrarea internaţională să fi fost înregistrată ca marcă UE, solicitantul înregistrării internaţionale indică dacă înregistrarea internaţională trebuie să se întemeieze pe o cerere sau pe o înregistrare de marcă UE. Atunci când înregistrarea internaţională trebuie să se întemeieze pe o marcă UE, o dată ce aceasta a fost înregistrată, cererea internaţională se consideră primită la Oficiu la data înregistrării mărcii UE.
Art. 184: Forma şi conţinutul cererii internaţionale
(1)Cererea internaţională se depune într-una din limbile oficiale ale Uniunii prin intermediul unui formular pus la dispoziţie de către Oficiu. Oficiul informează solicitantul care a depus cererea internaţională cu privire la data la care au fost primite de către Oficiu documentele care compun cererea internaţională. Cu excepţia cazului în care solicitantul indică altfel în formular atunci când depune cererea internaţională, Oficiul corespondează cu solicitantul în limba de depunere a cererii într-o formă standardizată.
(2)În cazul în care cererea internaţională este depusă într-o limbă care nu este una dintre limbile autorizate de către Protocolul de la Madrid, solicitantul indică o a doua limbă dintre acestea din urmă. Această a doua limbă este cea în care Oficiul prezintă cererea internaţională Biroului Internaţional.
(3)Atunci când cererea internaţională este depusă într-o limbă care nu este una dintre limbile autorizate de Protocolul de la Madrid pentru depunerea cererilor internaţionale, solicitantul poate furniza o traducere a listei de produse sau servicii şi a oricărui alt text care face parte din cererea internaţională, în limba în care cererea internaţională trebuie prezentată biroului internaţional în temeiul alineatului (2). În cazul în care cererea nu este însoţită de o astfel de traducere, solicitantul autorizează Oficiul să includă respectiva traducere în cererea internaţională. În cazul în care traducerea nu a fost efectuată în cursul procedurii de înregistrare a cererii de înregistrare a mărcii UE pe care se bazează cererea internaţională, Oficiul ia, fără întârziere, măsurile necesare pentru a furniza această traducere.
(4)Depunerea unei cereri internaţionale este condiţionată de achitarea unei taxe către Oficiu. În cazul în care înregistrarea internaţională urmează să se întemeieze pe o marcă UE odată ce aceasta a fost înregistrată, taxa este datorată la data înregistrării mărcii UE. Cererea se consideră a nu fi fost depusă atât timp cât taxa nu a fost achitată. În cazul în care taxa nu este achitată, Oficiul informează solicitantul cu privire la acest lucru. În cazul depunerii electronice, Oficiul poate autoriza biroul internaţional să colecteze taxa în numele său.
(5)În cazul în care, la examinarea cererii internaţionale, se constată oricare dintre următoarele deficienţe, Oficiul invită solicitantul să le remedieze într-un termen precizat de Oficiu:
a)cererea internaţională nu a fost prezentată folosind formularul prevăzut la alineatul (1) şi nu conţine toate indicaţiile şi informaţiile impuse de acest formular;
b)lista produselor şi serviciilor indicate în cererea internaţională nu este acoperită de lista de produse şi servicii care figurează în cererea de bază de înregistrare a mărcii UE sau în marca UE de bază;
c)marca care face obiectul cererii internaţionale nu este identică cu cea din cererea de bază de înregistrare a mărcii UE sau din marca UE de bază;
d)o indicaţie din cererea internaţională referitoare la marcă, în afară de o declaraţie de renunţare, sau o revendicare de culoare, nu figurează şi în cererea de bază de înregistrare a mărcii UE sau în cadrul mărcii UE de bază;
e)în cazul în care, în cererea internaţională, culoarea este revendicată ca element distinctiv al mărcii, cererea de bază de înregistrare a mărcii UE sau marca UE de bază nu are aceeaşi culoare sau aceleaşi culori; sau
f)conform indicaţiilor conţinute în formularul internaţional, solicitantul nu este eligibil pentru a depune o cerere internaţională prin intermediul Oficiului, în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) punctul (ii) din Protocolul de la Madrid.
(6)Atunci când solicitantul nu a autorizat Oficiul să anexeze o traducere, în conformitate cu alineatul (3), sau când nu este clar pe ce listă de produse şi servicii se bazează cererea internaţională, Oficiul invită solicitantul să transmită indicaţiile solicitate în termenul precizat de Oficiu.
(7)În cazul în care deficienţele menţionate la alineatul (5) nu sunt corectate sau dacă indicaţiile menţionate la alineatul (6) nu sunt furnizate în termenul stabilit de Oficiu, acesta ia o decizie prin care refuză să transmită cererea internaţională la biroul internaţional.
(8)Oficiul transmite cererea internaţională biroului internaţional, împreună cu certificarea menţionată la articolul 3 alineatul (1) din Protocolul de la Madrid, de îndată ce cererea internaţională îndeplineşte cerinţele prevăzute de prezentul articol, de actul de punere în aplicare adoptat în temeiul alineatului (9) din prezentul articol şi de articolul 183 din prezentul regulament.
(9)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care să precizeze formularul exact, inclusiv elementele acestuia, care urmează să fie utilizat pentru depunerea unei cereri internaţionale în conformitate cu alineatul (1). Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2) din prezentul regulament.
Art. 185: Înscrierea în dosar şi în registru
(1)Data şi numărul înregistrării internaţionale întemeiate pe o cerere de marcă UE sunt înscrise în dosarul respectivei cereri. Atunci când cererea are ca rezultat înregistrarea mărcii UE, data şi numărul înregistrării internaţionale sunt înscrise în registru.
(2)Data şi numărul înregistrării internaţionale întemeiate pe o marcă UE sunt înscrise în registru.
Art. 186: Notificarea nulităţii cererii de bază sau a înregistrării de bază
(1)În termen de cinci ani de la data înregistrării internaţionale, Oficiul notifică biroului internaţional orice fapte şi decizii care afectează validitatea cererii de înregistrare a mărcii UE sau a înregistrării mărcii UE pe care s-a bazat înregistrarea internaţională.
(2)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează faptele şi deciziile individuale supuse obligaţiei de notificare în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din protocolul de la Madrid, precum şi momentul relevant al acestor notificări. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2) din prezentul regulament.
Art. 187: Cererea de extindere teritorială ulterioară înregistrării internaţionale
(1)Orice cerere de extindere teritorială prezentată, în conformitate cu articolul 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid, ulterior înregistrării internaţionale, se poate depune prin intermediul Oficiului. Cererea este depusă în limba în care s-a depus cererea internaţională în conformitate cu articolul 184 din prezentul regulament. Aceasta trebuie să cuprindă indicaţii care să justifice dreptul de a face o desemnare în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) punctul (ii) şi cu articolul 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid. Oficiul informează solicitantul care depune cererea de extindere teritorială cu privire la data la care a fost primită cererea de extindere teritorială.
(2)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care să precizeze cerinţele detaliate privind cererea de extindere teritorială în temeiul alineatului (1) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(3)În cazul în care cererea de extindere teritorială ulterioară înregistrării internaţionale nu respectă cerinţele stabilite la alineatul (1) şi în actul de punere în aplicare adoptat în temeiul alineatului (2), Oficiul invită solicitantul să remedieze deficienţele constatate într-un termen stabilit de Oficiu. În cazul în care deficienţele nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta refuză să transmită cererea la biroul internaţional. Oficiul nu refuză transmiterea către biroul internaţional a cererii de extindere teritorială înainte ca solicitantul să fi avut posibilitatea de a corecta eventualele deficienţe constatate în aceasta.
(4)Oficiul transmite cererea de extindere teritorială prezentată ulterior înregistrării internaţionale la biroul internaţional, de îndată ce cerinţele prevăzute la alineatul (3) sunt respectate.
Art. 188: Taxele internaţionale
Taxele datorate Biroului Internaţional în temeiul Protocolului de la Madrid se plătesc direct acestuia din urmă.
Art. 189: Efectele înregistrării internaţionale care desemnează Uniunea
(1)Orice înregistrare internaţională care desemnează Uniunea produce, de la data înregistrării prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din Protocolul de la Madrid sau de la data extinderii ulterioare la Uniunea, prevăzută la articolul 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid, aceleaşi efecte ca şi o cerere de marcă UE.
(2)În cazul în care nu se notifică niciun refuz în temeiul articolului 5 alineatele (1) şi (2) din Protocolul de la Madrid sau dacă, în caz de refuz, acesta este retras, înregistrarea internaţională a unei mărci care desemnează Uniunea produce, de la data prevăzută la alineatul (1), aceleaşi efecte ca şi înregistrarea unei mărci ca marcă UE.
(3)În sensul aplicării articolului 11 din prezentul regulament, publicarea indicaţiilor înregistrării internaţionale care desemnează Uniunea prevăzute la articolul 190 alineatul (1) se substituie publicării unei cereri de marcă UE, iar publicarea indicaţiei menţionate la articolul 190 alineatul (2) se substituie publicării înregistrării unei mărci UE.
Art. 190: Publicarea
(1)Oficiul publică data înregistrării internaţionale a unei mărci care desemnează Uniunea prevăzută la articolul 3 alineatul (4) din Protocolul de la Madrid sau data extinderii ulterioare la Uniunea prevăzută la articolul 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid, limba în care se depune cererea internaţională şi a doua limbă indicată de către solicitant, precum şi numărul înregistrării internaţionale şi data publicării acestei înregistrări în publicaţia editată de Biroul Internaţional, o reproducere a mărcii, precum şi numerele claselor de produse sau de servicii pentru care se revendică protecţia.
(2)În cazul în care nu se notifică niciun refuz de protecţie a unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea în temeiul articolului 5 alineatele (1) şi (2) din Protocolul de la Madrid sau dacă, în cazul unui refuz, acesta este retras, Oficiul publică acest fapt, precum şi numărul înregistrării internaţionale şi, după caz, data publicării acestei înregistrări în publicaţia editată de către Biroul Internaţional.
Art. 191: Revendicarea seniorităţii unei cereri internaţionale
(1)Solicitantul unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea poate revendica, în cererea internaţională, senioritatea unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv a unei mărci anterioare înregistrate pe teritoriul Benelux, sau care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale care produce efecte într-un stat membru, în temeiul articolului 39.
(2)Documentaţia în sprijinul cererii privind senioritatea, astfel cum se precizează în actul de punere în aplicare adoptat în temeiul articolului 39 alineatul (6), este înaintată în termen de trei luni de la data la care biroul internaţional a notificat înregistrarea internaţională Oficiului. În acest sens, se aplică articolul 39 alineatul (7).
(3)În cazul în care titularul înregistrării internaţionale trebuie să fie reprezentat în faţa Oficiului, în conformitate cu articolul 119 alineatul (2), comunicarea menţionată în alineatul (2) din prezentul articol conţine numirea unui reprezentant în înţelesul articolului 120 alineatul (1).
(4)În cazul în care consideră că revendicarea seniorităţii în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol nu respectă articolul 39, sau nu respectă alte cerinţe prevăzute în prezentul articol, Oficiul invită solicitantul să remedieze deficienţele. În cazul în care cerinţele menţionate în prima teză nu sunt îndeplinite în termenul precizat de Oficiu, dreptul de senioritate legat de această înregistrare internaţională se stinge. În cazul în care deficienţele se referă numai la anumite produse şi servicii, dreptul de senioritate se stinge numai pentru produsele şi serviciile în cauză.
(5)Oficiul informează biroul internaţional cu privire la orice declaraţie de pierdere a dreptului de senioritate în conformitate cu alineatul (4). Acesta informează, de asemenea, biroul internaţional cu privire la orice retragere sau restricţie a revendicării seniorităţii.
(6)Se aplică articolul 39 alineatul (5), cu excepţia cazului în care dreptul de senioritate se declară stins în conformitate cu alineatul (4) din prezentul articol.
Art. 192: Senioritatea revendicată în faţa Oficiului
(1)Titularul unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea poate, de la data publicării efectelor unei asemenea înregistrări, în temeiul articolului 190 alineatul (2), să revendice în faţa Oficiului senioritatea unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv a unei mărci anterioare înregistrate în ţările Benelux, sau care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale care produce efecte într-un stat membru în temeiul articolului 40.
(2)În cazul în care senioritatea este revendicată înainte de data menţionată la alineatul (1), se consideră că cererea privind senioritatea a fost primită de Oficiu la data respectivă.
(3)Revendicarea seniorităţii în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol îndeplineşte cerinţele menţionate la articolul 40 şi conţine informaţii care să permită examinarea sa comparativ cu cerinţele respective.
(4)În cazul în care cerinţele care reglementează revendicarea seniorităţii prevăzute la alineatul (3) şi precizate în actul de punere în aplicare adoptat în temeiul alineatului (6) nu sunt îndeplinite, Oficiul invită titularul înregistrării internaţionale să remedieze deficienţele. În cazul în care deficienţele nu sunt remediate în termenul ce urmează a fi acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.
(5)În cazul în care Oficiul a acceptat revendicarea seniorităţii, sau în cazul în care o cerere privind senioritatea a fost retrasă sau anulată de Oficiu, Oficiul informează biroul internaţional în acest sens.
(6)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al unei revendicări a seniorităţii în temeiul alineatului (1) din prezentul articol şi detaliile informaţiilor care urmează să fie notificate, în conformitate cu alineatul (5) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 193: Denumirea produselor şi serviciilor şi examinarea motivelor absolute de refuz
(1)Înregistrările internaţionale care desemnează Uniunea fac obiectul unei examinări din punctul de vedere al conformităţii lor cu articolul 33 alineatele (2), (3) şi (4) şi al motivelor absolute de refuz, în acelaşi mod ca cererile de înregistrare a mărcilor UE.
(2)În cazul în care o înregistrare internaţională care desemnează Uniunea este considerată ca nefiind eligibilă pentru protecţie în temeiul articolului 33 alineatul (4) sau al articolului 42 alineatul (1) din prezentul regulament pentru toate sau o parte din produsele şi serviciile pentru care a fost înregistrată de biroul internaţional, Oficiul transmite acestuia o notificare de refuz provizoriu ex officio în conformitate cu articolul 5 alineatele (1) şi (2) din Protocolul de la Madrid.
(3)În cazul în care titularul unei înregistrări internaţionale trebuie să fie reprezentat în faţa Oficiului în conformitate cu articolul 119 alineatul (2), notificarea menţionată la alineatul (2) de la prezentul articol conţine invitaţia la desemnarea unui reprezentant în înţelesul articolului 120 alineatul (1).
(4)Notificarea refuzului provizoriu indică motivele pe care se întemeiază acest refuz şi stabileşte un termen în care titularul înregistrării internaţionale îşi poate prezenta observaţiile şi, dacă este cazul, îşi desemnează un reprezentant. Acest termen începe să curgă de la data la care Oficiul emite refuzul provizoriu.
(5)Dacă Oficiul consideră că o anumită cerere internaţională care desemnează Uniunea nu conţine menţiunea unei a doua limbi în temeiul articolului 206 din prezentul regulament, Oficiul transmite biroului internaţional o notificare de refuz provizoriu ex officio, în conformitate cu articolul 5 alineatele (1) şi (2) din Protocolul de la Madrid.
(6)În cazul în care titularul unei înregistrării internaţionale nu reuşeşte să elimine motivele refuzului protecţiei în termenul dat sau, dacă este cazul, să desemneze un reprezentant sau să indice o a doua limbă, Oficiul respinge acordarea protecţiei în întregime sau pentru o parte din produsele şi serviciile pentru care înregistrarea internaţională este înregistrată. Refuzul protecţiei echivalează cu refuzul unei cereri de marcă UE. Decizia poate face obiectul unei căi de atac în conformitate cu articolele 66-72.
(7)În cazul în care, de când începe să curgă perioada de opoziţie menţionată la articolul 196 alineatul (2), nu a emis o notificare de refuz provizoriu ex officio în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol, Oficiul transmite biroului internaţional o declaraţie de acordare a protecţiei precizând că examinarea privind motivele absolute de refuz, în temeiul articolului 42, este încheiată, dar că înregistrarea internaţională poate încă face obiectul unor opoziţii sau observaţii din partea terţilor. Respectiva declaraţie provizorie nu aduce atingere dreptului Oficiului de a redeschide examinarea motivelor absolute din proprie iniţiativă în orice moment înainte de notificarea finală cu privire la acordarea protecţiei.
(8)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează în detaliu conţinutul notificării de refuz provizoriu ex officio al protecţiei care urmează să fie trimisă către biroul internaţional, şi al comunicărilor finale care urmează să fie trimise biroului internaţional cu privire la acordarea finală sau refuzul final al protecţiei. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 194: Mărci colective şi de certificare
(1)În cazul în care o înregistrare internaţională se întemeiază pe o cerere de bază sau pe o înregistrare de bază referitoare la o marcă colectivă, la o marcă de certificare sau la o marcă de garantare, înregistrarea internaţională care desemnează Uniunea este tratată ca o marcă UE colectivă sau ca o marcă UE de certificare, după caz.
(2)Titularul înregistrării internaţionale transmite direct Oficiului regulamentul de utilizare a mărcii, astfel cum este prevăzut la articolele 75 şi 84, în termen de două luni de la data la care biroul internaţional notifică Oficiului înregistrarea internaţională.
(3)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze detaliile procedurii privind înregistrarea internaţională bazată pe o cerere de bază sau pe o înregistrare de bază referitoare la o marcă colectivă, la o marcă de certificare sau la o marcă de garanţie.
Art. 195: Cercetarea
(1)După ce primeşte notificarea unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea, Oficiul întocmeşte un raport de cercetare a Uniunii în conformitate cu articolul 43 alineatul (1) cu condiţia ca cererea de primire a unui raport de cercetare, în temeiul articolului 43 alineatul (1), să fie prezentată Oficiului în termen de o lună de la data notificării.
(2)După ce primeşte notificarea unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea, Oficiul transmite o copie a acesteia serviciului central al proprietăţii industriale din toate statele membre care au comunicat Oficiului decizia de a efectua o cercetare în propriul registru al mărcilor, în conformitate cu articolul 43 alineatul (2) cu condiţia ca cererea de primire a unui raport de cercetare, în temeiul articolului 43 alineatul (2), să fie prezentată Oficiului în termen de o lună de la data notificării, iar taxa de cercetare să fie achitată în acelaşi termen.
(3)Se aplică mutatis mutandis articolul 43 alineatele (3)-(6).
(4)Oficiul informează titularii unei mărci UE anterioare sau ai unei cereri de marcă UE anterioare, menţionaţi în raportul de cercetare a Uniunii, cu privire la publicarea, în temeiul articolului 190 alineatul (1), a înregistrării internaţionale care desemnează Uniunea. Această dispoziţie se aplică indiferent dacă titularul înregistrării internaţionale a cerut sau nu să primească raportul UE de cercetare, cu excepţia cazului în care titularul unei înregistrări sau cereri anterioare solicită să nu primească notificarea.
Art. 196: Opoziţia
(1)Orice înregistrare internaţională care desemnează Uniunea face obiectul aceleiaşi proceduri de opoziţie ca şi cererile de marcă UE publicate.
(2)Opoziţia se formulează într-un termen de trei luni, care începe să curgă la o lună de la data publicării prevăzute la articolul 190 alineatul (1). Opoziţia se consideră formulată numai după achitarea taxei de opoziţie.
(3)Respingerea protecţiei echivalează cu respingerea unei cereri de marcă UE.
(4)Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208, care să precizeze procedura de depunere şi examinare a opoziţiei, inclusiv comunicările necesare care urmează să fie transmise biroului internaţional.
Art. 197: Înlocuirea unei înregistrări de marcă UE cu o înregistrare internaţională
La cerere, Oficiul este obligat să noteze în registru că o marcă UE se consideră a fi fost înlocuită cu o înregistrare internaţională, în conformitate cu articolul 4a din Protocolul de la Madrid.
Art. 198: Invalidarea efectelor unei înregistrări internaţionale
(1)Poate fi pronunţată nulitatea efectelor unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea.
(2)Cererea de anulare a efectelor unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea ţine loc de cerere de decădere în temeiul articolului 58 sau de cerere de anulare în temeiul articolului 59 sau 60.
(3)În cazul în care, în temeiul articolului 64 sau al articolul 128 din prezentul regulament şi al prezentului articol, efectele unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea au fost declarate nevalide printr-o decizie definitivă, Oficiul notifică acest fapt biroului internaţional în conformitate cu articolul 5 alineatul (6) din Protocolul de la Madrid.
(4)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al notificării care urmează să fie transmisă biroului internaţional în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 199: Efectul juridic al înregistrării transferurilor
Înregistrarea schimbării titularului unei înregistrări internaţionale în registrul internaţional are acelaşi efect ca şi înscrierea unui transfer în registru în temeiul articolului 20.
Art. 200: Efectul juridic al înregistrării licenţelor şi a altor drepturi
Înregistrarea în registrul internaţional a unei licenţe sau a unei limitări a dreptului titularului de a dispune de înregistrarea internaţională are acelaşi efect ca şi înscrierea în registru a unui drept real, a unei executări silite, a unei proceduri de insolvenţă sau a unei licenţe în temeiul articolelor 22, 23, 24 şi, respectiv, 25.
Art. 201: Examinarea cererilor de înregistrare a transferurilor, a licenţelor sau a limitărilor dreptului de dispunere al titularului
Oficiul transmite biroului internaţional cererile depuse la Oficiu pentru înregistrarea unei modificări de titular, a unei licenţe sau a unei limitări a dreptului de dispunere al titularului, a modificării sau anulării unei licenţe sau a înlăturării unei limitări a dreptului de dispunere al titularului, în cazul în care acestea sunt însoţite de dovada corespunzătoare a transferului, licenţei sau limitării dreptului de dispunere sau de dovada faptului că licenţa nu mai există sau a fost modificată, sau că limitarea dreptului de dispunere a fost eliminată.
Art. 202: Transformarea unei desemnări a Uniunii prin intermediul unei înregistrări internaţionale în cerere de marcă naţională sau în desemnare a unor state membre
(1)Atunci când o desemnare a Uniunii operată prin intermediul unei înregistrări internaţionale este respinsă sau încetează să producă efecte, titularul înregistrării internaţionale poate solicita transformarea desemnării Uniunii.
a)în cerere de marcă naţională în temeiul articolelor 139, 140 şi 141;
b)în desemnare a unui stat membru parte la Protocolul de la Madrid, cu condiţia ca, la data cererii de transformare, să fie posibilă desemnarea directă a acelui stat membru pe baza Protocolului de la Madrid. Se aplică articolele 139, 140 şi 141 din prezentul regulament.
(2)Cererea de înregistrare a unei mărci naţionale sau desemnarea unui stat membru parte la Protocolul de la Madrid rezultată din transformarea desemnării Uniunii operată prin intermediul unei înregistrări internaţionale beneficiază, în ceea ce priveşte statul membru respectiv, de data înregistrării internaţionale prevăzute la articolul 3 alineatul (4) din Protocolul de la Madrid, de data extinderii la Uniune în temeiul articolului 3b alineatul (2) din Protocolul de la Madrid, în cazul în care aceasta din urmă este posterioară înregistrării internaţionale, sau de data de prioritate a acestei înregistrări şi, după caz, de senioritatea unei mărci a statului respectiv, revendicată în conformitate cu articolul 191 din prezentul regulament.
(3)Cererea de transformare se publică.
(4)Cererea de transformare a unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea într-o cerere de înregistrare a unei mărci naţionale include informaţiile şi indicaţiile menţionate la articolul 140 alineatul (1).
(5)În cazul în care transformarea este solicitată în temeiul prezentului articol şi al articolului 139 alineatul (5) din prezentul regulament ca urmare a nereînnoirii înregistrării internaţionale, cererea menţionată la alineatul (4) din prezentul articol conţine o indicaţie în acest sens şi data la care protecţia a expirat. Perioada de trei luni prevăzută la articolul 139 alineatul (5) din prezentul regulament începe să curgă din ziua următoare ultimei zile în care reînnoirea mai poate fi realizată în conformitate cu articolul 7 alineatul (4) din Protocolul de la Madrid.
(6)Articolul 140 alineatele (3) şi (5) se aplică mutatis mutandis cererii de transformare menţionate la alineatul (4) din prezentul articol.
(7)Cererea de transformare a unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea într-o desemnare a unui stat membru care este parte la Protocolul de la Madrid include indicaţiile şi elementele menţionate la alineatele (4) şi (5).
(8)Articolul 140 alineatul (3) se aplică mutatis mutandis cererii de transformare menţionate la alineatul (7) din prezentul articol. Oficiul respinge, de asemenea, cererea de transformare atunci când condiţiile de desemnare a statului membru care este parte la Protocolul de la Madrid sau la Aranjamentul de la Madrid nu au fost îndeplinite nici la data desemnării Uniunii, nici la data la care cererea de transformare a fost primită sau la data la care, în conformitate cu articolul 140 alineatul (1) ultima teză, se consideră că a fost primită de Oficiu.
(9)În cazul în care cererea de transformare menţionată la alineatul (7) este în conformitate cu cerinţele prevăzute de prezentul regulament şi normele adoptate în temeiul acestuia, Oficiul o transmite fără întârziere biroului internaţional. Oficiul informează titularul înregistrării internaţionale cu privire la data transmiterii.
(10)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează:
a)conţinutul detaliat al cererilor de transformare menţionate la alineatele (4) şi (7);
b)detaliile pe care trebuie să le conţină publicarea cererilor de transformare în conformitate cu alineatul (3).
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 203: Utilizarea unei mărci care face obiectul unei înregistrări internaţionale
În sensul aplicării articolului 18 alineatul (1), al articolului 47 alineatul (2), al articolului 58 alineatul (1) litera (a) şi al articolului 64 alineatul (2), data publicării, prevăzută la articolul 190 alineatul (2), ţine loc de dată a înregistrării în vederea stabilirii datei de la care începe utilizarea efectivă în Uniune a mărcii care face obiectul înregistrării internaţionale care desemnează Uniunea.
Art. 204: Transformarea
(1)Sub rezerva alineatului (2), dispoziţiile aplicabile cererilor de marcă UE se aplică mutatis mutandis cererilor de transformare a unei înregistrări internaţionale în cerere de marcă UE, în temeiul articolului 9d din Protocolul de la Madrid.
(2)În cazul în care cererea de transformare se referă la o înregistrare internaţională care desemnează Uniunea ale cărei indicaţii au fost publicate în conformitate cu articolul 190 alineatul (2), articolele 42-47 nu se aplică.
(3)Pentru a fi considerată ca transformare a unei înregistrări internaţionale care a fost anulată la solicitarea Oficiului de origine de către biroul internaţional, în conformitate cu articolul 9d din Protocolul de la Madrid, o cerere de înregistrare a unei mărci UE trebuie să conţină o menţiune în acest sens. Această menţiune trebuie să fie efectuată în momentul depunerii cererii.
(4)În cazul în care, în cursul examinării în conformitate cu articolul 41 alineatul (1) litera (b), Oficiul constată că cererea nu a fost depusă în termen de trei luni de la data la care înregistrarea internaţională a fost anulată de biroul internaţional sau că produsele şi serviciile pentru care urmează să fie înregistrată marca UE nu figurează în lista produselor şi serviciilor pentru care înregistrarea internaţională a fost efectuată în raport cu Uniunea, Oficiul invită solicitantul să remedieze deficienţele.
(5)În cazul în care deficienţele prevăzute la alineatul (4) nu sunt corectate în termenul stabilit de Oficiu, dreptul de a invoca data înregistrării internaţionale sau data extinderii teritoriale şi, dacă este cazul, data de prioritate a înregistrării internaţionale încetează să mai existe.
(6)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al cererii de transformare în conformitate cu alineatul (3) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 205: Comunicarea cu biroul internaţional
Comunicarea cu biroul internaţional are loc printr-o modalitate şi un format convenite între biroul internaţional şi Oficiu, şi de preferinţă pe cale electronică. Se consideră că toate trimiterile la formulare se referă inclusiv la formularele disponibile în format electronic.
Art. 206: Regimul lingvistic
În scopul aplicării prezentului regulament şi a normelor adoptate în temeiul său, înregistrărilor internaţionale care desemnează Uniunea, limba de depunere a cererilor internaţionale este limba de procedură în înţelesul articolului 146 alineatul (4), iar a doua limbă indicată în cererea internaţională este a doua limbă în înţelesul articolului 146 alineatul (3).
Art. 207: Procedura comitetului
(1)Comisia este asistată de Comitetul privind normele de punere în aplicare. Acesta este un comitet în înţelesul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2)În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Art. 208: Exercitarea delegării
(1)Competenţa de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condiţiile prevăzute la prezentul articol.
(2)Competenţa de a adopta acte delegate menţionată la articolul 48, la articolul 49 alineatul (3), la articolul 65, la articolul 73, la articolul 96 alineatul (4), la articolul 97 alineatul (6), la articolul 98 alineatul (5), la articolul 100 alineatul (2), la articolul 101 alineatul (5), la articolul 103 alineatul (3), la articolul 106 alineatul (3), la articolul 121, la articolul 168, la articolul 194 alineatul (3) şi la articolul 196 alineatul (4) se conferă Comisiei pentru o perioadă nedeterminată începând cu 23 martie 2016.
(3)Delegarea de competenţe menţionată la articolul 48, la articolul 49 alineatul (3), la articolul 65, la articolul 73, la articolul 96 alineatul (4), la articolul 97 alineatul (6), la articolul 98 alineatul (5), la articolul 100 alineatul (2), la articolul 101 alineatul (5), la articolul 103 alineatul (3), la articolul 106 alineatul (3), la articolul 121, la articolul 168, la articolul 194 alineatul (3) şi la articolul 196 alineatul (4) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competenţe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte începând din ziua următoare datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menţionată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.
(4)Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experţii desemnaţi de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituţional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.
(5)De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European şi Consiliului.
(6)Un act delegat adoptat în temeiul articolului 48, al articolului 49 alineatul (3), al articolului 65, al articolului 73, al articolului 96 alineatul (4), al articolului 97 alineatul (6), al articolului 98 alineatul (5), al articolului 100 alineatul (2), al articolului 101 alineatul (5), al articolului 103 alineatul (3), al articolului 106 alineatul (3), al articolului 121, al articolului 168, al articolului 194 alineatul (3) şi al articolului 196 alineatul (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European şi nici Consiliul nu au formulat obiecţiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European şi Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European şi Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecţiuni. Respectivul termen se prelungeşte cu două luni la iniţiativa Parlamentului European sau a Consiliului.
Art. 209: Dispoziţii privind extinderea Uniunii
(1)De la data aderării Bulgariei, a Republicii Cehe, a Estoniei, a Croaţiei, a Ciprului, a Letoniei, a Lituaniei, a Ungariei, a Maltei, a Poloniei, a României, a Sloveniei şi a Slovaciei ("noi state membre"), o marcă UE înregistrată sau solicitată în conformitate cu prezentul regulament înaintea respectivelor date de aderare se extinde la teritoriul acestor state membre pentru a avea acelaşi efect în întreaga Uniune.
(2)Înregistrarea unei mărci UE care a făcut obiectul unei cereri la data aderării nu poate fi respinsă din nici unul din motivele absolute de respingere enumerate în articolul 7 alineatul (1), dacă respectivele motive sunt generate exclusiv de aderarea unui nou stat membru.
(3)În cazul depunerii unei cereri de înregistrare a unei mărci UE în decursul celor şase luni dinainte de data aderării, se poate formula o obiecţie conform articolului 46, dacă, înainte de data aderării, în oricare dintre noile state membre, s-a obţinut o marcă anterioară sau un alt drept anterior în înţelesul articolului 8, cu condiţia să fi fost obţinute cu bună- credinţă şi ca data depunerii sau, dacă este cazul, data de prioritate sau data obţinerii în noul stat membru a mărcii anterioare sau a altui drept anterior să fie anterioară datei de depunere sau, dacă este cazul, datei de prioritate a mărcii UE pentru care s-a depus o cerere.
(4)O marcă UE în sensul alineatului (1) nu poate fi declarată nulă:
a)conform articolului 59, dacă motivele nulităţii devin aplicabile exclusiv în urma aderării unui nou stat membru;
b)conform articolului 60 alineatele (1) şi (2), dacă dreptul naţional anterior a fost înregistrat, solicitat sau obţinut într-un nou stat membru înainte de data aderării.
(5)Utilizarea unei mărci UE conform alineatului (1) poate fi interzisă în temeiul articolelor 137 şi 138, dacă marca anterioară sau alt drept naţional au fost înregistrate, solicitate sau obţinute cu bună-credinţă în noul stat membru înainte de data aderării respectivului stat membru; sau, dacă este cazul, la o dată de prioritate anterioară datei de aderare a respectivului stat membru.
Art. 210: Evaluare şi revizuire
(1)Până la 24 martie 2021 şi, ulterior, la fiecare cinci ani, Comisia evaluează punerea în aplicare a prezentului regulament.
(2)Evaluarea analizează cadrul juridic de cooperare între Oficiu, oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre şi Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală, acordând o atenţie deosebită mecanismului de finanţare prevăzut la articolul 152. Evaluarea vizează, de asemenea, impactul, eficacitatea şi eficienţa Oficiului şi a practicilor de lucru ale acestuia. Evaluarea abordează, în special, eventuala necesitate de a modifica mandatul Oficiului şi implicaţiile financiare ale unei astfel de modificări.
(3)Comisia înaintează Parlamentului European, Consiliului şi consiliului de administraţie raportul de evaluare însoţit de concluziile sale asupra raportului. Rezultatele evaluării sunt făcute publice.
(4)O evaluare din două conţine o analiză a rezultatelor obţinute de Oficiu, având în vedere obiectivele, mandatul şi sarcinile acestuia.
Art. 211: Abrogare
Regulamentul (CE) nr. 207/2009 se abrogă.
Trimiterile la regulamentul abrogat se înţeleg ca trimiteri la prezentul regulament şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa III.
Art. 212: Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la 1 octombrie 2017.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Strasbourg, 14 iunie 2017.
Pentru Parlamentul European Preşedintele A. TAJANI Pentru Consiliu Preşedintele H. DALLI |
ANEXA I:CUANTUMUL TAXELOR
(A)Taxele care trebuie plătite Oficiului în temeiul prezentului regulament sunt următoarele (în EUR):
1.Taxă de bază pentru cererea de înregistrare a unei mărci UE individuale [articolul 31 alineatul (2)]:
1 000 EUR
2.Taxă de bază pentru cererea electronică de înregistrare a unei mărci UE individuale [articolul 31 alineatul (2)]:
850 EUR
3.Taxă pentru a doua clasă de produse şi servicii pentru o marcă UE individuală [articolul 31 alineatul (2)]:
50 EUR
4.Taxă pentru fiecare clasă de produse şi servicii care urmează celei de a doua clase, pentru o marcă UE individuală [articolul 31 alineatul (2)]:
150 EUR
5.Taxă de bază pentru depunerea unei cereri de marcă UE colectivă sau a unei mărci UE de certificare [articolul 31 alineatul (2) şi articolul 74 alineatul (3) sau articolul 83 alineatul (3)]:
1 800 EUR
6.Taxă de bază pentru depunerea unei cereri de marcă UE colectivă sau a unei mărci UE de certificare prin mijloace electronice [articolul 31 alineatul (2) şi articolul 74 alineatul (3) sau articolul 83 alineatul (3)]:
1 500 EUR
7.Taxă pentru a doua clasă de produse şi servicii pentru o marcă UE colectivă sau o marcă UE de certificare [articolul 31 alineatul (2) şi articolul 74 alineatul (3) sau articolul 83 alineatul (3)]:
50 EUR
8.Taxă pentru fiecare clasă de produse şi servicii care urmează celei de a doua clase, pentru o marcă UE colectivă sau o marcă UE de certificare [articolul 31 alineatul (2) şi articolul 74 alineatul (3) sau articolul 83 alineatul (3)]:
150 EUR
9.Taxă de cercetare pentru o cerere de înregistrare a unei mărci UE [articolul 43 alineatul (2)] sau pentru o înregistrare internaţională care desemnează Uniunea [articolul 43 alineatul (2) şi articolul 195 alineatul (2)]:
12 EUR înmulţit cu numărul de oficii centrale pentru proprietatea industrială, menţionate la articolul 43 alineatul (2); Oficiul publică suma respectivă, precum şi modificările ulterioare în Jurnalul Oficial al Oficiului.
10.Taxă de opoziţie [articolul 46 alineatul (3)]:
320 EUR
11.Taxă de bază pentru reînnoirea unei mărci UE individuale [articolul 53 alineatul (3)]:
1 000 EUR
12.Taxă de bază pentru reînnoirea unei mărci UE individuale prin mijloace electronice [articolul 53 alineatul (3)]:
850 EUR
13.Taxă pentru reînnoirea celei de a doua clase de produse şi servicii pentru o marcă UE individuală [articolul 53 alineatul (3)]:
50 EUR
14.Taxă pentru reînnoirea fiecărei clase de produse şi servicii care urmează celei de a treia clase, pentru o marcă UE individuală [articolul 53 alineatul (3)]:
150 EUR
15.Taxă de bază pentru reînnoirea unei mărci UE colective sau a unei mărci UE de certificare [articolul 53 alineatul (3) şi articolul 74 alineatul (3) sau articolul 83 alineatul (3)]:
1 800 EUR
16.Taxă de bază pentru reînnoirea unei mărci UE colective sau a unei mărci UE de certificare prin mijloace electronice [articolul 53 alineatul (3) şi articolul 74 alineatul (3) sau articolul 83 alineatul (3)]:
1 500 EUR
17.Taxă pentru reînnoirea celei de a doua clase de produse şi servicii pentru o marcă UE colectivă sau o marcă UE de certificare [articolul 53 alineatul (3) şi articolul 74 alineatul (3) sau articolul 83 alineatul (3)]:
50 EUR
18.Taxă pentru reînnoirea fiecărei clase de produse şi servicii care urmează celei de a doua clase, pentru o marcă UE colectivă sau o marcă UE de certificare [articolul 53 alineatul (3) şi articolul 74 alineatul (3) sau articolul 83 alineatul (3)]:
150 EUR
19.Taxă suplimentară pentru întârzierea la plata taxei de reînnoire sau pentru depunerea cu întârziere a cererii de reînnoire [articolul 53 alineatul (3)]
25 % din taxa de reînnoire întârziată la plată, supusă unui plafon maxim de 1 500 EUR.
20.Taxă pentru cererea de decădere din drepturi sau în nulitate [articolul 63 alineatul (2)]:
630 EUR
21.Taxă de introducere a unei căi de atac [articolul 68 alineatul (1)]:
720 EUR
22.Taxă pentru cererea de restitutio in integrum [articolul 104 alineatul (3)]:
200 EUR
23.Taxă pentru cererea de transformare a unei cereri de înregistrare a unei mărci UE sau de transformare a unei mărci UE [articolul 140 alineatul (1), coroborat şi cu articolul 202 alineatul (1)]:
a)într-o cerere de marcă naţională;
b)într-o desemnare de state membre, în conformitate cu Protocolul de la Madrid:
200 EUR
24.Taxă pentru continuarea procedurilor [articolul 105 alineatul (1)]:
400 EUR
25.Taxă pentru declaraţia de divizare a unei mărci înregistrate UE [articolul 56 alineatul (4)] sau a unei cereri de înregistrare a unei mărci UE [articolul 50 alineatul (3)]:
250 EUR
26.Taxă pentru cererea de înregistrare a unei licenţe sau a unui alt drept legat de o marcă UE înregistrată [articolul 26 alineatul (2)] sau de o cerere de înregistrare a unei mărci UE [articolul 26 alineatul (2)]:
a)acordarea unei licenţe
b)transferul unei licenţe
c)crearea unui drept real
d)transferul unui drept real
e)executarea silită
200 EUR pe înregistrare, fără a se depăşi 1 000 EUR în cazul în care se depun mai multe cereri în acelaşi dosar sau în acelaşi timp.
27.Taxă pentru anularea înregistrării unei licenţe sau a unui alt drept [articolul 29 alineatul (3)]:
200 EUR pe anulare, fără a se depăşi 1 000 EUR în cazul în care se depun mai multe cereri în acelaşi dosar sau în acelaşi timp.
28.Taxă pentru modificarea unei mărci UE înregistrate [articolul 54 alineatul (4)]:
200 EUR
29.Taxă pentru eliberarea unei copii după cererea pentru o marcă UE [articolul 114 alineatul (7)], a unei copii după certificatul de înregistrare [articolul 51 alineatul (2)] sau a unui extras din registru [articolul 111 alineatul (7)]:
a)copie sau extras neautentificat:
10 EUR
b)copie sau extras autentificat:
30 EUR
30.Taxă pentru analizarea dosarelor [articolul 114 alineatul (6)]:
30 EUR
31.Taxă pentru eliberarea de copii ale documentelor unui dosar [articolul 114 alineatul (7)]:
a)copie neautentificată:
10 EUR
b)copie autentificată:
30 EUR
suplimentar pentru fiecare pagină, atunci când se depăşesc 10 pagini
1 EUR
32.Taxă pentru comunicarea de informaţii referitoare la un dosar [articolul 114 alineatul (9)]:
10 EUR
33.Taxă pentru reanalizarea modului de determinare a costurilor procedurale ce urmează a fi rambursate [articolul 109 alineatul (8)]:
100 EUR
34.Taxă pentru depunerea unei cereri internaţionale la Oficiu [articolul 184 alineatul (4)]:
300 EUR
(B)Taxe care trebuie plătite biroului internaţional
I.Taxa individuală pentru o înregistrare internaţională care desemnează Uniunea
1.Solicitantul care depune o cerere de înregistrare internaţională care desemnează Uniunea este obligat să plătească biroului internaţional o taxă individuală pentru desemnarea Uniunii, în conformitate cu articolul 8 alineatul (7) din Protocolul de la Madrid.
2.Titularul unei înregistrări internaţionale care, după obţinerea acesteia, depune o cerere de extindere teritorială care desemnează Uniunea este obligat să plătească biroului internaţional o taxă individuală pentru desemnarea Uniunii, în conformitate cu articolul 8 alineatul (7) din Protocolul de la Madrid.
3.Cuantumul taxei prevăzute la punctul B.I.1 sau B.I.2 este echivalentul în franci elveţieni, stabilit de directorul general al OMPI în conformitate cu norma 35 alineatul (2) din regulamentul comun adoptat în temeiul Aranjamentului şi al Protocolului de la Madrid, al următoarelor sume:
a)pentru o marcă individuală: 820 EUR plus, acolo unde este cazul, 50 EUR pentru a doua clasă de produse şi servicii şi 150 EUR pentru fiecare clasă de produse şi servicii cuprinsă în înregistrarea internaţională care urmează celei de a doua clase;
b)pentru o marcă colectivă sau o marcă de certificare: 1 400 EUR plus, acolo unde este cazul, 50 EUR pentru a doua clasă de produse şi servicii şi 150 EUR pentru fiecare clasă de produse şi servicii care urmează celei de a doua clase.
II.Taxa individuală pentru reînnoirea unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea
1.Titularul unei înregistrări internaţionale care desemnează Uniunea este obligat să plătească biroului internaţional, ca parte a taxelor pentru reînnoirea înregistrării internaţionale, o taxă individuală pentru desemnarea Uniunii, în conformitate cu articolul 8 alineatul (7) din Protocolul de la Madrid.
2.Cuantumul taxei prevăzute la punctul B.II.1 este echivalentul în franci elveţieni, stabilit de directorul general al OMPI în conformitate cu norma 35 alineatul (2) din regulamentul comun adoptat în temeiul Aranjamentului şi al Protocolului de la Madrid, al următoarelor sume:
a)pentru o marcă individuală: 820 EUR plus, acolo unde este cazul, 50 EUR pentru a doua clasă de produse şi servicii şi 150 EUR pentru fiecare clasă de produse şi servicii cuprinsă în înregistrarea internaţională care urmează celei de a doua clase;
b)pentru o marcă colectivă sau o marcă de certificare: 1 400 EUR plus, acolo unde este cazul, 50 EUR pentru a doua clasă de produse şi servicii şi 150 EUR pentru fiecare clasă de produse şi servicii cuprinsă în înregistrarea internaţională care urmează celei de a doua clase.
ANEXA II:Regulamentul abrogat cu lista modificărilor sale ulterioare
Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului (JO L 78, 24.3.2009, p. 1) | |
Actul de aderare din 2012, Anexa III punctul 2(I) | |
Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 341, 24.12.2015, p. 21) | exclusiv articolul 1 |
ANEXA III:Tabel de corespondenţă
Regulamentul (CE) nr. 207/2009 | Prezentul regulament |
Articolele 1-7 | Articolele 1-7 |
Articolul 8 alineatele (1)-(4) | Articolul 8 alineatele (1)-(4) |
Articolul 8 alineatul (4a) | Articolul 8 alineatul (6) |
Articolul 8 alineatul (5) | Articolul 8 alineatul (5) |
Articolul 9 | Articolul 9 |
Articolul 9 a | Articolul 10 |
Articolul 9b | Articolul 11 |
Articolul 10 | Articolul 12 |
Articolul 11 | Articolul 13 |
Articolul 12 | Articolul 14 |
Articolul 13 | Articolul 15 |
Articolul 13a | Articolul 16 |
Articolul 14 | Articolul 17 |
Articolul 15 | Articolul 18 |
Articolul 16 | Articolul 19 |
Articolul 17 alineatele (1), (2) şi (3) | Articolul 20 alineatele (1), (2) şi (3) |
Articolul 17 alineatul (5) | Articolul 20 alineatul (4) |
Articolul 17 alineatul (5a) | Articolul 20 alineatul (5) |
Articolul 17 alineatul (5b) | Articolul 20 alineatul (6) |
Articolul 17 alineatul (5c) | Articolul 20 alineatul (7) |
Articolul 17 alineatul (5d) | Articolul 20 alineatul (8) |
Articolul 17 alineatul (5e) | Articolul 20 alineatul (9) |
Articolul 17 alineatul (5f) | Articolul 20 alineatul (10) |
Articolul 17 alineatul (6) | Articolul 20 alineatul (11) |
Articolul 17 alineatul (7) | Articolul 20 alineatul (12) |
Articolul 17 alineatul (8) | Articolul 20 alineatul (13) |
Articolul 18 | Articolul 21 |
Articolul 19 | Articolul 22 |
Articolul 20 | Articolul 23 |
Articolul 21 | Articolul 24 |
Articolul 22 | Articolul 25 |
Articolul 22a | Articolul 26 |
Articolul 23 | Articolul 27 |
Articolul 24 | Articolul 28 |
Articolul 24a | Articolul 29 |
Articolul 25 | Articolul 30 |
Articolul 26 | Articolul 31 |
Articolul 27 | Articolul 32 |
Articolul 28 | Articolul 33 |
Articolul 29 | Articolul 34 |
Articolul 30 | Articolul 35 |
Articolul 31 | Articolul 36 |
Articolul 32 | Articolul 37 |
Articolul 33 | Articolul 38 |
Articolul 34 alineatul (1) | Articolul 39 alineatul (1) |
Articolul 34 alineatul (1a) | Articolul 39 alineatul (2) |
Articolul 34 alineatul (2) | Articolul 39 alineatul (3) |
Articolul 34 alineatul (3) | Articolul 39 alineatul (4) |
Articolul 34 alineatul (4) | Articolul 39 alineatul (5) |
Articolul 34 alineatul (5) | Articolul 39 alineatul (6) |
Articolul 34 alineatul (6) | Articolul 39 alineatul (7) |
Articolul 35 | Articolul 40 |
Articolul 36 | Articolul 41 |
Articolul 37 alineatul (1) | Articolul 42 alineatul (1) |
Articolul 37 alineatul (3) | Articolul 42 alineatul (2) |
Articolul 38 | Articolul 43 |
Articolul 39 | Articolul 44 |
Articolul 40 | Articolul 45 |
Articolul 41 | Articolul 46 |
Articolul 42 | Articolul 47 |
Articolul 42a | Articolul 48 |
Articolul 43 | Articolul 49 |
Articolul 44 alineatele (1) şi (2) | Articolul 50 alineatele (1) şi (2) |
Articolul 44 alineatul (4) | Articolul 50 alineatul (3) |
Articolul 44 alineatul (4a) | Articolul 50 alineatul (4) |
Articolul 44 alineatele (5) - (9) | Articolul 50 alineatele (5)-(9) |
Articolul 45 | Articolul 51 |
Articolul 46 | Articolul 52 |
Articolul 47 | Articolul 53 |
Articolul 48 | Articolul 54 |
Articolul 48a | Articolul 55 |
Articolul 49 | Articolul 56 |
Articolul 50 | Articolul 57 |
Articolul 51 | Articolul 58 |
Articolul 52 | Articolul 59 |
Articolul 53 | Articolul 60 |
Articolul 54 | Articolul 61 |
Articolul 55 | Articolul 62 |
Articolul 56 | Articolul 63 |
Articolul 57 | Articolul 64 |
Articolul 57a | Articolul 65 |
Articolul 58 | Articolul 66 |
Articolul 59 | Articolul 67 |
Articolul 60 | Articolul 68 |
Articolul 61 | Articolul 69 |
Articolul 63 | Articolul 70 |
Articolul 64 | Articolul 71 |
Articolul 65 | Articolul 72 |
Articolul 65a | Articolul 73 |
Articolul 66 | Articolul 74 |
Articolul 67 | Articolul 75 |
Articolul 68 | Articolul 76 |
Articolul 69 | Articolul 77 |
Articolul 70 | Articolul 78 |
Articolul 71 | Articolul 79 |
Articolul 72 | Articolul 80 |
Articolul 73 | Articolul 81 |
Articolul 74 | Articolul 82 |
Articolul 74a | Articolul 83 |
Articolul 74b | Articolul 84 |
Articolul 74c | Articolul 85 |
Articolul 74d | Articolul 86 |
Articolul 74e | Articolul 87 |
Articolul 74f | Articolul 88 |
Articolul 74g | Articolul 89 |
Articolul 74h | Articolul 90 |
Articolul 74i | Articolul 91 |
Articolul 74j | Articolul 92 |
Articolul 74k | Articolul 93 |
Articolul 75 | Articolul 94 |
Articolul 76 | Articolul 95 |
Articolul 77 | Articolul 96 |
Articolul 78 | Articolul 97 |
Articolul 79 | Articolul 98 |
Articolul 79a | Articolul 99 |
Articolul 79b | Articolul 100 |
Articolul 79c | Articolul 101 |
Articolul 79d | Articolul 102 |
Articolul 80 | Articolul 103 |
Articolul 81 | Articolul 104 |
Articolul 82 | Articolul 105 |
Articolul 82a | Articolul 106 |
Articolul 83 | Articolul 107 |
Articolul 84 | Articolul 108 |
Articolul 85 alineatul (1) | Articolul 109 alineatul (1) |
Articolul 85 alineatul (1a) | Articolul 109 alineatul (2) |
Articolul 85 alineatul (2) | Articolul 109 alineatul (3) |
Articolul 85 alineatul (3) | Articolul 109 alineatul (4) |
Articolul 85 alineatul (4) | Articolul 109 alineatul (5) |
Articolul 85 alineatul (5) | Articolul 109 alineatul (6) |
Articolul 85 alineatul (6) | Articolul 109 alineatul (7) |
Articolul 85 alineatul (7) | Articolul 109 alineatul (8) |
Articolul 86 | Articolul 110 |
Articolul 87 | Articolul 111 |
Articolul 87a | Articolul 112 |
Articolul 87b | Articolul 113 |
Articolul 88 | Articolul 114 |
Articolul 88a | Articolul 115 |
Articolul 89 | Articolul 116 |
Articolul 90 | Articolul 117 |
Articolul 91 | Articolul 118 |
Articolul 92 | Articolul 119 |
Articolul 93 | Articolul 120 |
Articolul 93a | Articolul 121 |
Articolul 94 | Articolul 122 |
Articolul 95 alineatul (1) | Articolul 123 alineatul (1) |
Articolul 95 alineatul (2) | - |
Articolul 95 alineatul (3) | Articolul 123 alineatul (2) |
Articolul 95 alineatul (4) | Articolul 123 alineatul (3) |
Articolul 95 alineatul (5) | - |
Articolul 96 | Articolul 124 |
Articolul 97 | Articolul 125 |
Articolul 98 | Articolul 126 |
Articolul 99 | Articolul 127 |
Articolul 100 | Articolul 128 |
Articolul 101 | Articolul 129 |
Articolul 102 | Articolul 130 |
Articolul 103 | Articolul 131 |
Articolul 104 | Articolul 132 |
Articolul 105 | Articolul 133 |
Articolul 106 | Articolul 134 |
Articolul 107 | Articolul 135 |
Articolul 109 | Articolul 136 |
Articolul 110 | Articolul 137 |
Articolul 111 | Articolul 138 |
Articolul 112 | Articolul 139 |
Articolul 113 | Articolul 140 |
Articolul 114 | Articolul 141 |
Articolul 115 | Articolul 142 |
Articolul 116 | Articolul 143 |
Articolul 117 | Articolul 144 |
Articolul 118 | Articolul 145 |
Articolul 119 alineatele (1)-(5) | Articolul 146 alineatele (1)-(5) |
Articolul 119 alineatul (5a) | Articolul 146 alineatul (6) |
Articolul 119 alineatul (6) | Articolul 146 alineatul (7) |
Articolul 119 alineatul (7) | Articolul 146 alineatul (8) |
Articolul 119 alineatul (8) | Articolul 146 alineatul (9) |
Articolul 119 alineatul (9) | Articolul 146 alineatul (10) |
Articolul 119 alineatul (10) | Articolul 146 alineatul (11) |
Articolul 120 | Articolul 147 |
Articolul 121 | Articolul 148 |
Articolul 123 | Articolul 149 |
Articolul 123a | Articolul 150 |
Articolul 123b | Articolul 151 |
Articolul 123c | Articolul 152 |
Articolul 124 | Articolul 153 |
Articolul 125 | Articolul 154 |
Articolul 126 | Articolul 155 |
Articolul 127 | Articolul 156 |
Articolul 128 | Articolul 157 |
Articolul 129 | Articolul 158 |
Articolul 130 | Articolul 159 |
Articolul 131 | Articolul 160 |
Articolul 132 | Articolul 161 |
Articolul 133 | Articolul 162 |
Articolul 134 | Articolul 163 |
Articolul 134a | Articolul 164 |
Articolul 135 | Articolul 165 |
Articolul 136 | Articolul 166 |
Articolul 136a | Articolul 167 |
Articolul 136b | Articolul 168 |
Articolul 137 | Articolul 169 |
Articolul 137a | Articolul 170 |
Articolul 138 | Articolul 171 |
Articolul 139 | Articolul 172 |
Articolul 140 | Articolul 173 |
Articolul 141 | Articolul 174 |
Articolul 141a | Articolul 175 |
Articolul 142 | Articolul 176 |
Articolul 143 | Articolul 177 |
Articolul 144 | Articolul 178 |
Articolul 144a | Articolul 179 |
Articolul 144b | Articolul 180 |
Articolul 144c | Articolul 181 |
Articolul 145 | Articolul 182 |
Articolul 146 | Articolul 183 |
Articolul 147 | Articolul 184 |
Articolul 148 | Articolul 185 |
Articolul 148a | Articolul 186 |
Articolul 149 | Articolul 187 |
Articolul 150 | Articolul 188 |
Articolul 151 | Articolul 189 |
Articolul 152 | Articolul 190 |
Articolul 153 | Articolul 191 |
Articolul 153a | Articolul 192 |
Articolul 154 | Articolul 193 |
Articolul 154a | Articolul 194 |
Articolul 155 | Articolul 195 |
Articolul 156 | Articolul 196 |
Articolul 157 | Articolul 197 |
Articolul 158 | Articolul 198 |
Articolul 158a | Articolul 199 |
Articolul 158b | Articolul 200 |
Articolul 158c | Articolul 201 |
Articolul 159 | Articolul 202 |
Articolul 160 | Articolul 203 |
Articolul 161 | Articolul 204 |
Articolul 161a | Articolul 205 |
Articolul 161b | Articolul 206 |
Articolul 163 | Articolul 207 |
Articolul 163a alineatul (1) | Articolul 208 alineatul (1) |
Articolul 163a alineatul (2), prima teză | Articolul 208 alineatul (2) |
Articolul 163a alineatul (2), a doua teză | Articolul 208 alineatul (4) |
Articolul 163a alineatul (3) | Articolul 208 alineatul (3) |
Articolul 163a alineatul (4) | Articolul 208 alineatul (5) |
Articolul 163a alineatul (5) | Articolul 208 alineatul (6) |
Articolul 165 | Articolul 209 |
Articolul 165a | Articolul 210 |
Articolul 166 | Articolul 211 |
Articolul 167 | Articolul 212 |
Anexa -I | Anexa I |
Anexa I Anexa II | Anexa II Anexa III |
Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 154L din data de 16 iunie 2017