Capitolul vi - RENUNŢAREA, DECĂDEREA ŞI NULITATEA - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene

Acte UE

Jurnalul Oficial 154L

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2025
CAPITOLUL VI:RENUNŢAREA, DECĂDEREA ŞI NULITATEA
Art. 57: Renunţare
(1)Marca UE poate face obiectul unei renunţări pentru toate sau pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care este înregistrată.
(2)Renunţarea se declară în scris la Oficiu de către titularul mărcii. Aceasta nu are efect decât după înscrierea sa în registru. Valabilitatea renunţării la o marcă UE care este declarată la Oficiu ca urmare a depunerii unei cereri de decădere în temeiul articolului 63 alineatul (1) este condiţionată de respingerea finală sau de retragerea cererii de decădere.
(3)Renunţarea se înscrie numai cu acordul titularului unui drept privind marca UE, dreptul respectiv fiind înscris în registru. În cazul în care a fost înregistrată o licenţă, renunţarea se înscrie în registru numai dacă titularul mărcii UE dovedeşte că l-a informat pe deţinătorul licenţei cu privire la intenţia sa de renunţare. Înscrierea renunţării se face la expirarea unei perioade de trei luni de la data la care titularul dovedeşte Oficiului că a informat deţinătorul licenţei cu privire la intenţia sa de renunţare, sau înainte de expirarea perioadei respective, de îndată titularul dovedeşte că deţinătorul licenţei şi-a dat consimţământul.
(4)În cazul în care nu se respectă condiţiile aplicabile renunţării, Oficiul îl informează pe declarant cu privire la deficienţele constatate. În cazul în care deficienţele constatate nu sunt remediate în termenul acordat de Oficiu, acesta refuză înscrierea renunţării în registru.
(5)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al unei declaraţii de renunţare în temeiul alineatului (2) din prezentul articol şi tipul de documentaţie necesară în vederea stabilirii unui acord cu un terţ în temeiul alineatului (3) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 58: Cauze de decădere
(1)Titularul mărcii UE este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri prezentate la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor:
a)în cazul în care, pe o perioadă neîntreruptă de cinci ani, marca nu a făcut obiectul unei utilizări efective în cadrul Uniunii pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată şi în cazul în care nu există motive întemeiate pentru neutilizare; totuşi, nimeni nu poate pretinde ca titularul să fie decăzut din drepturi în cazul în care, între expirarea acestei perioade şi depunerea cererii sau a cererii reconvenţionale, marca a făcut obiectul unei începeri sau unei reluări a utilizării efective; cu toate acestea, începerea sau reluarea utilizării făcută în termen de trei luni înainte de depunerea cererii sau a cererii reconvenţionale, acest termen începând să curgă cel mai devreme la expirarea perioadei neîntrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luată în considerare atunci când pregătirile pentru începerea sau reluarea utilizării intervin numai după ce titularul a aflat că cererea sau cererea reconvenţională ar putea fi depusă;
b)în cazul în care marca a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului său, denumirea comercială obişnuită a unui produs sau serviciu pentru care este înregistrată;
c)în cazul în care, în urma utilizării mărcii de către titularul acesteia sau cu consimţământul său pentru produsele sau serviciile pentru care este înregistrată, marca poate induce în eroare publicul, în special în ceea ce priveşte natura, calitatea sau provenienţa geografică a acestor produse sau servicii.
(2)În cazul în care cauza de decădere nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca UE a fost înregistrată, titularul nu este declarat decăzut din drepturi decât pentru produsele sau serviciile respective.
Art. 59: Cauze de nulitate absolută
(1)Se declară nulitatea mărcii UE, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor:
a)atunci când marca UE a fost înregistrată contrar dispoziţiilor articolului 7;
b)atunci când solicitantul era de rea-credinţă în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii.
(2)Atunci când marca UE a fost înregistrată contrar articolului 7 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d), aceasta nu poate totuşi să fie declarată nulă în cazul în care, prin utilizarea ei, a dobândit un caracter distinctiv pentru produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată.
(3)În cazul în care cauza de nulitate nu există decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care marca UE a fost înregistrată, nulitatea mărcii nu poate fi declarată decât pentru produsele sau serviciile respective.
Art. 60: Cauze de nulitate relativă
(1)Marca UE este declarată nulă, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor:
a)atunci când există o marcă anterioară menţionată la articolul 8 alineatul (2) şi când se îndeplinesc condiţiile prevăzute la alineatul (1) sau (5) din respectivul articol;
b)atunci când există o marcă menţionată la articolul 8 alineatul (3) şi când se îndeplinesc condiţiile menţionate la respectivul alineat;
c)atunci când există un drept anterior menţionat la articolul 8 alineatul (4) şi când se îndeplinesc condiţiile menţionate la respectivul alineat;
d)atunci când există o denumire de origine anterioară sau o indicaţie geografică anterioară menţionată la articolul 8 alineatul (6), iar condiţiile menţionate la alineatul respectiv sunt îndeplinite.
Toate condiţiile menţionate la primul paragraf sunt îndeplinite la data de depunere sau la data de prioritate a mărcii UE.
(2)Marca UE este, de asemenea, declarată nulă pe baza unei cereri prezentate Oficiului sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor, în cazul în care utilizarea ei poate fi interzisă în temeiul unui alt drept anterior în conformitate cu legislaţia Uniunii sau cu dreptul intern care îi reglementează protecţia, în special:
a)al unui drept la nume;
b)al unui drept la imagine;
c)al unui drept de autor;
d)al unui drept de proprietate industrială.
(3)Marca UE nu poate fi declarată nulă atunci când titularul unui drept menţionat la alineatul (1) sau (2) îşi dă în mod expres consimţământul pentru înregistrarea acestei mărci înaintea depunerii cererii de declarare a nulităţii sau a cererii reconvenţionale.
(4)Titularul unuia dintre drepturile menţionate la alineatul (1) sau (2), care a solicitat în prealabil declararea nulităţii mărcii UE sau a introdus o cerere reconvenţională în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor, nu poate să depună o nouă cerere de declarare a nulităţii sau să introducă o cerere reconvenţională întemeiată pe un drept, altul decât cele pe care ar fi putut să le invoce în sprijinul primei cereri.
(5)Se aplică articolul 59 alineatul (3).
Art. 61: Limitare a drepturilor ca urmare a toleranţei
(1)Titularul unei mărci UE care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci UE ulterioare în cadrul Uniunii, având cunoştinţă despre această utilizare, nu mai poate solicita declararea nulităţii mărcii ulterioare pe baza respectivei mărci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, cu excepţia cazului în care înregistrarea mărcii UE ulterioare a fost efectuată cu rea-credinţă.
(2)Titularul unei mărci naţionale anterioare menţionate la articolul 8 alineatul (2) sau al unui alt semn anterior menţionat la articolul 8 alineatul (4), care a tolerat timp de cinci ani consecutivi utilizarea unei mărci UE ulterioare în cadrul statului membru în care această marcă anterioară sau acest alt semn anterior beneficiază de protecţie, având cunoştinţă despre această utilizare, nu mai poate să solicite declararea nulităţii mărcii ulterioare pe baza respectivei mărci anterioare sau a respectivului alt semn anterior pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioară a fost utilizată, cu excepţia cazului în care înregistrarea mărcii UE ulterioare a fost efectuată cu rea-credinţă.
(3)În cazurile menţionate la alineatele (1) şi (2), titularul mărcii UE ulterioare nu poate să se opună utilizării dreptului anterior, cu toate că acest drept nu mai poate fi invocat împotriva mărcii UE ulterioare.
Art. 62: Efecte ale decăderii şi ale nulităţii
(1)Se consideră că marca UE nu a avut, începând cu data depunerii cererii de decădere sau a cererii reconvenţionale, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum titularul este declarat decăzut din drepturile sale în totalitate sau doar în parte. La cererea uneia dintre părţi, prin hotărâre poate fi stabilită o dată anterioară la care a intervenit una dintre cauzele de decădere.
(2)Se consideră că marca UE nu a avut, încă de la început, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum marca a fost declarată nulă în totalitate sau parţial.
(3)Sub rezerva dispoziţiilor interne referitoare fie la acţiunea în repararea prejudiciului cauzat din neglijenţa sau reaua-credinţă a titularului mărcii, fie la îmbogăţirea fără justă cauză, efectul retroactiv al decăderii sau al nulităţii mărcii nu aduce atingere:
a)hotărârilor privind constatarea încălcării drepturilor care au dobândit autoritate de lucru judecat şi au fost executate înainte de pronunţarea hotărârii de decădere sau de nulitate;
b)contractelor încheiate anterior pronunţării hotărârii de decădere sau de nulitate, în măsura în care au fost executate înainte de pronunţarea hotărârii în cauză; cu toate acestea, în măsura în care circumstanţele justifică acest lucru, se poate solicita, din raţiuni de echitate, restituirea sumelor vărsate în temeiul contractului.
Art. 63: Cererea de decădere sau de declarare a nulităţii
(1)Poate fi depusă la Oficiu o cerere de revocare sau de declarare a nulităţii mărcii UE:
a)în cazurile prevăzute la articolele 58 şi 59, de către orice persoană fizică sau juridică, precum şi de către orice grup ori organism constituit pentru a reprezenta interesele fabricanţilor, producătorilor, prestatorilor de servicii, comercianţilor sau consumatorilor, care, în termenii legislaţiei care îi este aplicabilă, are capacitatea de a sta în justiţie;
b)în cazurile prevăzute la articolul 60 alineatul (1), de către persoanele menţionate la articolul 46 alineatul (1);
c)în cazurile prevăzute la articolul 60 alineatul (2), de către titularii drepturilor anterioare menţionaţi de această dispoziţie sau de către persoanele abilitate să exercite drepturile în discuţie în temeiul legislaţiei Uniunii sau a statului membru respectiv.
(2)Cererea trebuie prezentată în scris şi motivată. Cererea se consideră ca fiind introdusă numai după achitarea taxei.
(3)Cererea de decădere sau în nulitate este inadmisibilă în cazul în care o cerere având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză a fost soluţionată pe fond, între aceleaşi părţi, fie de către Oficiu, fie de către o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE, astfel cum este menţionată la articolul 123, iar hotărârea Oficiului sau a instanţei respective privind cererea în cauză a dobândit autoritate de lucru judecat.
Art. 64: Examinarea cererii
(1)În cursul examinării cererii de decădere sau de declarare a nulităţii, Oficiul invită părţile, ori de câte ori este necesar, să-şi prezinte, în termenul alocat, observaţiile referitoare la notificările pe care acesta le-a adresat sau la comunicările prezentate de celelalte părţi.
(2)La cererea titularului mărcii UE, titularul unei mărci UE anterioare, care este parte în procedura în nulitate, aduce dovada că, în cursul celor cinci ani care precedă data cererii în nulitate, marca UE anterioară a făcut obiectul unei utilizări efective în cadrul Uniunii în legătură cu produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată şi pe care titularul respectivei mărci UE anterioare îşi întemeiază cererea de declarare a nulităţii, ori că există motive întemeiate pentru neutilizare, atât timp cât la data respectivă marca UE anterioară fusese înregistrată cu cel puţin cinci ani în urmă. În cazul în care la data depunerii cererii de înregistrare a unei mărci UE sau la data de prioritate a depunerii cererii pentru o marcă UE, marca UE anterioară a fost înregistrată cu cel puţin cinci ani înainte, titularul mărcii UE anterioare aduce, de asemenea, dovada îndeplinirii, la acea dată, a condiţiilor prevăzute la articolul 47 alineatul (2). În cazul neprezentării acestei dovezi, cererea de declarare a nulităţii se respinge. În cazul în care marca UE anterioară nu a fost utilizată decât pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, aceasta nu se consideră înregistrată decât pentru acea parte de produse sau servicii, în scopul examinării cererii în nulitate.
(3)Alineatul (2) se aplică mărcilor naţionale anterioare menţionate la articolul 8 alineatul (2) litera (a), dat fiind că utilizarea în cadrul Uniunii se înlocuieşte cu utilizarea în statul membru în care este protejată marca naţională anterioară.
(4)În cazul în care consideră necesar, Oficiul poate invita părţile să ajungă la un acord.
(5)În cazul în care din examinarea cererii de decădere sau de declarare a nulităţii reiese că ar fi trebuit să se respingă înregistrarea mărcii pentru toate sau doar pentru o parte dintre produsele sau serviciile pentru care a fost înregistrată, titularul mărcii UE este declarat decăzut din drepturi sau nulitatea mărcii este declarată pentru produsele sau serviciile respective. În caz contrar, cererea de decădere sau de declarare a nulităţii se respinge.
(6)O menţiune a deciziei Oficiului privind cererea de decădere sau în nulitate este înscrisă în registru atunci când aceasta este definitivă.
Art. 65: Delegarea de competenţe
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 208 care să precizeze detaliile procedurilor care reglementează decăderea şi nulitatea unei mărci UE astfel cum se prevede la articolele 63 şi 64, precum şi transferul unei mărci UE înregistrate în numele unui agent astfel cum se menţionează la articolul 21.