Art. 151. - Art. 151: Atribuţiile Oficiului - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2025
Art. 151: Atribuţiile Oficiului
(1)Oficiului îi revin următoarele atribuţii:
a)administrarea şi promovarea sistemului mărcilor UE stabilit în prezentul regulament;
b)administrarea şi promovarea sistemului de desene sau modele industriale ale Uniunii Europene stabilit în Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului (4);
(4)Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele sau modelele industriale comunitare (JO L 3, 5.1.2002, p. 1).
b1)administrarea şi promovarea indicaţiilor geografice pentru produsele artizanale şi industriale, în special atribuţiile care îi sunt conferite în temeiul Regulamentului (UE) 2023/2411 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1), precum şi promovarea sistemului de protecţie a indicaţiilor geografice respective;
(*1)Regulamentul (UE) 2023/2411 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 octombrie 2023 privind protecţia indicaţiilor geografice pentru produsele artizanale şi industriale şi de modificare a Regulamentelor (UE) 2017/1001 şi (UE) 2019/1753 (JO L, 2023/2411, 27.10.2023, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/2411/oj).
c)promovarea convergenţei practicilor şi instrumentelor în materie de mărci, desene şi modele industriale, în cooperare cu oficiile centrale pentru proprietatea industrială din statele membre, inclusiv cu Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală;
d)atribuţiile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului (5);
(5)Regulamentul (UE) nr. 386/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 aprilie 2012 privind atribuirea către Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) a unor sarcini legate de asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv reunirea reprezentanţilor sectorului public şi privat în cadrul Observatorului European al Încălcărilor Drepturilor de Proprietate Intelectuală (JO L 129, 16.5.2012, p. 1).
e)atribuţiile care îi revin în temeiul Directivei 2012/28/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (6).
(6)Directiva 2012/28/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind anumite utilizări permise ale operelor orfane (JO L 299, 27.10.2012, p. 5).
(2)Oficiul cooperează cu instituţii, autorităţi, organisme, oficii pentru proprietatea industrială, organizaţii internaţionale şi neguvernamentale în ceea ce priveşte atribuţiile prevăzute la alineatul (1).
(3)Oficiul poate asigura servicii de mediere în mod voluntar în scopul de a ajuta părţile să ajungă la o soluţionare pe cale amiabilă.