Capitolul iii - CEREREA DE ÎNREGISTRARE A MĂRCII UE - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2025
CAPITOLUL III:CEREREA DE ÎNREGISTRARE A MĂRCII UE
Art. 30: Depunerea cererilor
(1)Cererea de înregistrare a unei mărci UE se depune la Oficiu.
(2)Oficiul eliberează imediat solicitantului o recipisă care conţine cel puţin numărul dosarului, o reproducere, o descriere sau orice alt mijloc de identificare a mărcii, natura documentelor şi numărul lor, precum şi data recipisei. Recipisa poate fi emisă prin mijloace electronice.
Art. 31: Condiţii pe care cererea trebuie să le îndeplinească
(1)O cerere de înregistrare a mărcii UE trebuie să conţină:
a)o cerere pentru înregistrarea unei mărci UE;
b)datele care permit identificarea solicitantului;
c)lista produselor sau a serviciilor pentru care se cere înregistrarea;
d)o reprezentare a mărcii, care îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 4 litera (b).
(2)Cererea de înregistrare a unei mărci UE face obiectul plăţii unei taxe de depunere pentru o clasă de produse sau servicii şi, dacă este cazul, a uneia sau mai multor taxe de clasificare pentru fiecare clasă de produse şi servicii care se adaugă la prima clasă, precum şi, după caz, a taxei de cercetare.
(3)În plus faţă de cerinţele prevăzute la alineatele (1) şi (2), o cerere de înregistrare a unei mărci UE îndeplineşte cerinţele formale stabilite în prezentul regulament şi în actele de punere în aplicare adoptate în temeiul său. În cazul în care aceste condiţii prevăd ca marca să fie reprezentată sub formă electronică, directorul executiv poate stabili formatul şi dimensiunea maximă a fişierului electronic respectiv.
(4)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al cererii. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 32: Data de depunere
Data de depunere a cererii de înregistrare a unei mărci UE este data la care solicitantul depune la Oficiu documentele care conţin informaţiile menţionate la articolul 31 alineatul (1), sub rezerva achitării taxei de depunere în termen de o lună de la data depunerii documentelor menţionate.
Art. 33: Denumirea şi clasificarea produselor şi serviciilor
(1)Produsele şi serviciile pentru care se solicită înregistrarea mărcii se clasifică în conformitate cu sistemul de clasificare stabilit de Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internaţională a produselor şi serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957 (denumit în continuare "Clasificarea Nisa").
(2)Produsele şi serviciile pentru care se solicită protecţia mărcii sunt identificate de către solicitant cu suficientă claritate şi precizie pentru a permite autorităţilor competente şi agenţilor economici să determine, bazându-se exclusiv pe identificarea respectivă, amploarea protecţiei solicitate.
(3)În sensul alineatului (2), se pot utiliza indicaţiile generale incluse în titlurile claselor cuprinse în Clasificarea Nisa sau alţi termeni generali, cu condiţia ca aceştia să respecte standardele necesare de claritate şi precizie prevăzute prin prezentul articol.
(4)Oficiul respinge o cerere din cauza indicaţiilor sau termenilor neclari sau imprecişi în cazul în care solicitantul nu propune o formulare acceptabilă în termenul stabilit de către Oficiu în acest scop.
(5)Utilizarea unor termeni generali, inclusiv a indicaţiilor generale oferite de titlurile claselor din Clasificarea Nisa, se interpretează ca incluzând toate produsele sau serviciile acoperite în mod clar de sensul literal al indicaţiei sau al termenului respectiv. Utilizarea acestor termeni sau indicaţii nu se interpretează ca incluzând o cerere privind produsele sau serviciile care nu pot fi înţelese astfel.
(6)În cazul în care solicită înregistrarea pentru cel puţin două clase, solicitantul grupează produsele şi serviciile în funcţie de clasele cuprinse în Clasificarea Nisa, fiecare grup de produse sau servicii fiind precedat de numărul clasei căreia îi aparţine şi le prezintă în ordinea claselor.
(7)Produsele şi serviciile nu sunt considerate ca fiind asemănătoare între ele doar pe motiv că figurează în aceeaşi clasă în conformitate cu Clasificarea Nisa. Produsele şi serviciile nu sunt considerate ca fiind diferite unele de altele pe motiv că apar în clase diferite în conformitate cu Clasificarea Nisa.
(8)Titularii de mărci UE solicitate înainte de 22 iunie 2012 care sunt înregistrate în raport cu întregul titlu al unei clase din Clasificarea Nisa pot declara că intenţia lor la data de depunere a fost de a solicita protecţia unor produse sau servicii în afara celor acoperite de sensul literal al titlului clasei respective, cu condiţia ca produsele sau serviciile astfel desemnate să fie incluse în lista alfabetică a clasei respective din ediţia Clasificării Nisa în vigoare la data de depunere a cererii.
Declaraţia se depune la Oficiu până la 24 septembrie 2016 şi precizează, în mod clar, precis şi specific, produsele şi serviciile, altele decât cele acoperite în mod clar de sensul literal al indicaţiilor oferite de titlul clasei, la care se referea iniţial intenţia titularului. Oficiul ia măsurile adecvate pentru a modifica registrul în mod corespunzător. Posibilitatea de a prezenta o declaraţie în conformitate cu primul paragraf de la prezentul alineat nu aduce atingere aplicării articolului 18, articolului 47 alineatul (2), articolului 58 alineatul (1) litera (a) şi articolului 64 alineatul (2).
Se consideră că mărcile UE pentru care nu se depune nicio declaraţie în termenul menţionat la al doilea paragraf desemnează, începând cu expirarea termenului respectiv, doar produsele sau serviciile acoperite în mod clar de sensul literal al indicaţiilor incluse în titlul clasei relevante.
(9)În cazul în care registrul este modificat, drepturile exclusive conferite de marca UE în temeiul articolului 9 nu împiedică un terţ să continue să utilizeze o marcă pentru produse sau servicii, în cazul şi în măsura în care utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile respective:
a)a început înainte ca registrul să fie modificat; şi
b)nu a încălcat drepturile titularului pe baza sensului literal al înregistrării produselor şi serviciilor în registru la momentul respectiv.
În plus, modificarea listei de produse sau servicii înregistrate în registru nu conferă titularului mărcii UE dreptul de a se opune sau de a depune o cerere în nulitate a unei mărci depuse ulterior, în cazul şi în măsura în care:
(a)fie marca depusă ulterior se afla în utilizare, fie se depusese o cerere de înregistrare a mărcii pentru produse sau servicii înainte ca registrul să fie modificat; şi
(b)utilizarea mărcii pentru produsele sau serviciile respective nu a încălcat sau nu ar fi încălcat drepturile titularului pe baza sensului literal al înregistrării produselor şi serviciilor în registru la momentul respectiv.
Art. 34: Dreptul de prioritate
(1)O persoană care a înregistrat în mod valabil o cerere de marcă în sau pentru unul din statele care sunt părţi la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului sau succesorul său în drepturi beneficiază, pentru a depune o cerere de marcă UE pentru aceeaşi marcă şi pentru produsele sau serviciile identice cu cele pentru care această marcă a fost înregistrată sau care sunt cuprinse în acestea, de un drept de prioritate pe un termen de şase luni de la data depunerii primei cereri.
(2)Se recunoaşte ca dând naştere unui drept de prioritate orice depozit având valoare de depozit naţional reglementar în temeiul dreptului intern a statului în care a fost efectuată sau în temeiul acordurilor bilaterale ori multilaterale.
(3)Prin depozit naţional reglementar se înţelege orice depozit considerat suficient pentru a stabili data la care a fost depusă cererea, indiferent de soluţionarea acordată ulterior cererii în cauză.
(4)Se consideră drept primă cerere, a cărei dată de depunere constituie momentul de la care se calculează termenul de prioritate, o cerere ulterioară depusă pentru aceeaşi marcă, pentru produse sau servicii identice şi în sau pentru acelaşi stat ca o primă cerere anterioară, cu condiţia ca această cerere anterioară, la data depunerii cererii ulterioare, să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată, fără să fi fost supusă inspecţiei publice şi fără să fi lăsat să subziste drepturi şi cu condiţia ca cererea respectivă să nu fi constituit deja temei pentru revendicarea dreptului de prioritate. Astfel, cererea anterioară nu mai poate să constituie temei pentru revendicarea dreptului de prioritate.
(5)Dacă prima depunere s-a efectuat pe teritoriul unui stat care este parte la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, dispoziţiile de la alineatele (1)-(4) nu se aplică decât în măsura în care acest stat, conform unor constatări publicate, acordă, pe baza unei prime depuneri făcute la Oficiu, un drept de prioritate supus unor dispoziţii şi având efecte echivalente cu cele prevăzute în prezentul regulament. În cazul în care este necesar, directorul executiv solicită Comisiei să ia în calcul posibilitatea de a cerceta dacă un stat în înţelesul primei teze acordă tratamentul reciproc respectiv. În cazul în care Comisia stabileşte că tratamentul reciproc, în conformitate cu prima teză, este acordat, aceasta publică o comunicare în acest sens în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(6)Alineatul (5) se aplică de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a comunicării prin care se confirmă acordarea de tratament reciproc, cu excepţia cazului în care comunicarea precizează o dată anterioară de la care se aplică. Alineatul (5) încetează să se aplice de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a unei comunicări a Comisiei prin care se confirmă că nu se mai acordă tratament reciproc, cu excepţia cazului în care comunicarea precizează o dată anterioară de la care se aplică.
(7)Comunicările astfel cum sunt menţionate la alineatele (5) şi (6) se publică, de asemenea, în Jurnalul Oficial al Oficiului.
Art. 35: Revendicarea priorităţii
(1)Cererile privind prioritatea se depun împreună cu cererea de înregistrare a mărcii UE şi cuprind data, numărul şi ţara cererii anterioare. Documentaţia în sprijinul cererii privind prioritatea se depune în termen de trei luni de la data depunerii cererii.
(2)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează tipul de documentaţie care trebuie depusă pentru revendicarea priorităţii unei cereri anterioare în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(3)Directorul executiv poate stabili că documentaţia care trebuie furnizată de solicitant în sprijinul cererii privind prioritatea poate fi mai puţin detaliată decât ceea ce este prevăzut în specificaţiile adoptate în conformitate cu alineatul (2), cu condiţia ca informaţiile necesare să fie accesibile Oficiului din alte surse.
Art. 36: Efectul dreptului de prioritate
Efectul dreptului de prioritate constă în aceea că data de prioritate este considerată a fi data de depunere a cererii de înregistrare a mărcii UE, în scopul determinării anteriorităţii drepturilor.
Art. 37: Valoarea de depozit naţional a cererii
Cererea de înregistrare a mărcii UE căreia i-a fost atribuită o dată de depunere are, în statele membre, valoarea de depozit naţional reglementar, luând în considerare, dacă este cazul, dreptul de prioritate invocat în susţinerea cererii în cauză.
Art. 38: Prioritate de expunere
(1)Dacă solicitantul unei mărci UE a prezentat, sub marca solicitată, produse sau servicii în cadrul unei expoziţii internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928 şi revizuită ultima dată la 30 noiembrie 1972, acesta poate, cu condiţia să depună cererea în termen de şase luni de la data primei prezentări a produselor sau serviciilor sub marca depusă, să se prevaleze, de la această dată, de un drept de prioritate în înţelesul articolului 36. Cererea privind prioritatea se depune împreună cu cererea de înregistrare a mărcii UE.
(2)Orice solicitant care doreşte să revendice prioritatea în conformitate cu alineatul (1) depune probele referitoare la faptul că produsele sau serviciile au fost expuse sub marca solicitată în termen de trei luni de la data depunerii cererii.
(3)O prioritate de expunere acordată într-un stat membru sau într-o ţară terţă nu prelungeşte termenul de prioritate prevăzut la articolul 34.
(4)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează tipul şi detaliile privind probele necesare pentru revendicarea priorităţii de expunere în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2)
Art. 39: Revendicarea seniorităţii mărcii naţionale în cererea de înregistrare a unei mărci UE sau după data depunerii cererii
(1)Titularul unei mărci anterioare înregistrate într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci anterioare care a făcut obiectul înregistrării internaţionale care produce efecte într-un stat membru, care depune o cerere pentru înregistrarea unei mărci identice ca marcă UE pentru produse sau servicii identice cu sau cuprinse în acelea pentru care a fost înregistrată o marcă anterioară, poate să se prevaleze pentru marca UE de senioritatea mărcii anterioare în ceea ce priveşte statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.
(2)Cererile privind senioritatea se depun fie împreună cu cererea de înregistrare a mărcii UE, fie în termen de două luni de la data depunerii cererii şi includ statul membru sau statele membre în care sau pentru care se înregistrează marca, numărul şi data depunerii înregistrării relevante, precum şi produsele şi serviciile pentru care este înregistrată marca. Atunci când senioritatea uneia sau mai multor mărci anterioare înregistrate este revendicată în cerere, documentaţia în sprijinul cererii privind senioritatea se depune în termen de trei luni de la data depunerii. În cazul în care solicitantul doreşte să revendice senioritatea după depunerea cererii, documentaţia în sprijinul cererii privind senioritatea se depune la Oficiu în termen de trei luni de la primirea cererii privind senioritatea.
(3)În temeiul prezentului regulament, unicul efect al seniorităţii este faptul că, atunci când titularul mărcii UE renunţă la marca anterioară sau o lasă să se stingă, este considerat ca beneficiind în continuare de aceleaşi drepturi pe care le-ar fi avut dacă marca anterioară continua să fie înregistrată.
(4)Senioritatea revendicată pentru marca UE se stinge atunci când marca anterioară a cărei senioritate a fost revendicată este declarată nulă sau titularul acesteia este decăzut din drepturi. În cazul în care titularul mărcii anterioare este decăzut din drepturi, senioritatea se stinge cu condiţia ca decăderea din drepturi să intre în vigoare înainte de data de depunere sau de data de prioritate a mărcii UE.
(5)Oficiul informează Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală sau Oficiul central pentru proprietatea industrială al statului membru în cauză cu privire la revendicarea seniorităţii.
(6)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează tipul de documentaţie care trebuie depusă pentru revendicarea seniorităţii unei mărci naţionale sau a unei mărci înregistrate în temeiul acordurilor internaţionale care se aplică într-un stat membru în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(7)Directorul executiv poate stabili că documentaţia care trebuie furnizată de solicitant în sprijinul cererii privind senioritatea poate fi mai puţin detaliată decât ceea ce este prevăzut în specificaţiile adoptate în conformitate cu alineatul (6), cu condiţia ca informaţiile necesare să fie accesibile Oficiului din alte surse.
Art. 40: Revendicarea seniorităţii unei mărci naţionale după înregistrarea mărcii UE
(1)Titularul unei mărci UE care este titularul unei mărci anterioare identice, înregistrată într-un stat membru, inclusiv o marcă înregistrată pe teritoriul Benelux, sau al unei mărci identice anterioare, care a făcut obiectul unei înregistrări internaţionale care produce efecte într-un stat membru, pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care a fost înregistrată marca anterioară sau conţinute în acestea, poate să revendice senioritatea mărcii anterioare în ceea ce priveşte statul membru în care sau pentru care a fost înregistrată.
(2)Cererile privind senioritatea depuse în conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol includ numărul de înregistrare al mărcii UE, numele şi adresa titularului acesteia, statul membru sau statele membre în care sau pentru care este înregistrată marca anterioară, numărul şi data depunerii înregistrării relevante, produsele şi serviciile pentru care este înregistrată marca şi cele pentru care este revendicată senioritatea, precum şi documentele justificative prevăzute în normele adoptate în conformitate cu articolul 39 alineatul (6).
(3)În cazul în care nu sunt îndeplinite cerinţele care reglementează revendicarea seniorităţii, Oficiul informează titularul mărcii UE cu privire la deficienţa constatată. În cazul în care respectiva deficienţă nu este remediată în termenul ce urmează a fi acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.
(4)Se aplică articolul 39 alineatele (3), (4), (5) şi (7).