Capitolul i - DISPOZIŢII GENERALE - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2025
CAPITOLUL I:DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1: Marca Uniunii Europene
(1)Mărcile de produse sau de servicii înregistrate în condiţiile şi conform normelor prevăzute de prezentul regulament sunt denumite în continuare "mărci ale Uniunii Europene («mărci UE»)"
(2)Marca UE are un caracter unitar. Aceasta produce aceleaşi efecte în întreaga Uniune: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunţări, al unei decizii de decădere din drepturi a titularului sau de nulitate şi, respectiv, utilizarea sa nu poate fi interzisă, decât cu efect în întreaga Uniune. Acest principiu se aplică cu excepţia cazului în care se prevede altfel prin prezentul regulament.
Art. 2: Oficiul
(1)Se instituie un Oficiu al Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală ("Oficiul").
(2)Toate trimiterile la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) din legislaţia Uniunii se interpretează ca trimiteri la Oficiu.
Art. 3: Capacitate de exerciţiu
În scopul punerii în aplicare a prezentului regulament sunt asimilate persoanelor juridice societăţile comerciale sau firmele şi celelalte entităţi juridice care, în temeiul legislaţiei aplicabile acestora, au capacitatea, în nume propriu, de a fi titulari de drepturi şi obligaţii de orice natură, de a încheia contracte sau de a efectua alte acte juridice şi de a sta în justiţie.