Art. 26. - Art. 26: Procedura pentru înscrierea licenţelor şi a altor drepturi în registru - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene

Acte UE

Jurnalul Oficial 154L

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2025
Art. 26: Procedura pentru înscrierea licenţelor şi a altor drepturi în registru
(1)Articolul 20 alineatele (5) şi (6) şi normele adoptate în temeiul acestuia, precum şi articolul 20 alineatul (8) se aplică mutatis mutandis înregistrării unui drept real sau transferului unui drept real, astfel cum se menţionează la articolul 22 alineatul (2), executării silite, astfel cum este menţionată la articolul 23 alineatul (3), includerii într-o procedură de insolvenţă, astfel cum este menţionată la articolul 24 alineatul (3), precum şi înregistrării unei licenţe sau transferului unei licenţe, astfel cum se menţionează la articolul 25 alineatul (5), sub rezerva următoarelor:
a)cerinţa referitoare la identificarea produselor şi serviciilor la care se referă transferul nu se aplică în legătură cu o cerere de înregistrare a unui drept real, a unei măsuri de executare silită sau a unei proceduri de insolvenţă;
b)cerinţa referitoare la documentele care atestă transferul nu se aplică în cazul în care cererea este făcută de către titularul mărcii UE.
(2)Cererea de înregistrare a drepturilor menţionată la alineatul (1) nu este considerată ca fiind depusă decât după achitarea taxei prevăzute.
(3)Cererea de înregistrare a unei licenţe poate conţine o solicitare de a înregistra licenţa în registru sub forma uneia sau mai multora dintre următoarele:
a)o licenţă exclusivă;
b)o sublicenţă, în cazul în care licenţa este acordată de deţinătorul licenţei a cărui licenţă este înregistrată în registru;
c)o licenţă limitată numai la o parte dintre bunurile şi serviciile pentru care este înregistrată marca;
d)o licenţă limitată la o parte a Uniunii;
e)o licenţă temporară.
În cazul în care se depune o cerere de înregistrare a licenţei ca licenţă enumerată la literele (c), (d) şi (e) de la primul paragraf, cererea de înregistrare a unei licenţe indică bunurile şi serviciile, partea din Uniune, precum şi perioada pentru care se acordă licenţa.
(4)Atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile de înregistrare prevăzute la articolele 22-25, la prezentul articol alineatele (1) şi (3) şi în celelalte norme aplicabile adoptate în temeiul prezentului regulament, Oficiul informează solicitantul cu privire la deficienţa constatată. În cazul în care deficienţa nu este remediată în termenul precizat de Oficiu, acesta respinge cererea de înregistrare.
(5)Alineatele (1) şi (3) se aplică mutatis mutandis cererilor de mărci UE.