Art. 91. - Art. 91: Cauze de decădere - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2025
Art. 91: Cauze de decădere
În afara cauzelor de decădere prevăzute la articolul 58, titularul unei mărci UE de certificare este declarat decăzut din drepturi ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenţionale în cadrul unei proceduri de constatare a încălcării drepturilor, atunci când este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:
(a)titularul nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 83 alineatul (2);
(b)titularul nu ia măsuri corespunzătoare în vederea prevenirii unei utilizări a mărcii UE de certificare care nu ar fi compatibilă cu condiţiile de utilizare prevăzute de regulamentul de utilizare, a cărui modificare, dacă este cazul, a fost menţionată în registru;
(c)modul în care marca UE de certificare a fost utilizată de către titular a avut drept consecinţă posibilitatea ca aceasta să inducă publicul în eroare în sensul articolului 85 alineatul (2);
(d)modificarea regulamentului de utilizare a mărcii UE de certificare a fost menţionată de către titular în registru, contrar dispoziţiilor articolului 88 alineatul (2), cu excepţia cazului în care titularul mărcii respectă, printr-o nouă modificare a regulamentului de utilizare, condiţiile stabilite de articolul respectiv.