Art. 132. - Art. 132: Norme speciale în materie de conexitate - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2025
Art. 132: Norme speciale în materie de conexitate
(1)Cu excepţia cazului în care există motive întemeiate pentru a continua procedura, o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE sesizată printr-o acţiune menţionată la articolul 124, cu excepţia unei acţiuni în constatarea inexistenţei încălcării drepturilor, suspendă pronunţarea din proprie iniţiativă după audierea părţilor sau la cererea uneia dintre părţi şi după audierea celorlalte părţi, atunci când validitatea mărcii UE este deja contestată printr-o cerere reconvenţională în faţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor UE sau atunci când s-a depus deja la Oficiu o cerere de revocare sau în nulitate.
(2)Cu excepţia cazului în care nu există motive speciale de a continua procedura, Oficiul sesizat printr-o cerere de revocare sau în nulitate suspendă pronunţarea din proprie iniţiativă, după audierea părţilor sau la cererea uneia dintre părţi şi după audierea celorlalte părţi, atunci când validitatea mărcii este contestată printr-o cerere reconvenţională în faţa unei instanţe competente în domeniul mărcilor UE. Cu toate acestea, dacă una dintre părţile la procedura în faţa instanţei competente în domeniul mărcilor UE solicită acest lucru, instanţa poate, după audierea celorlalte părţi la această procedură, să suspende procedura. În acest caz, Oficiul continuă procedura pendinte în faţa sa.
(3)Instanţa competentă în domeniul mărcilor UE care suspendă pronunţarea poate să dispună măsuri provizorii şi conservatorii pe durata suspendării.