Art. 127. - Art. 127: Prezumţia de validitate - Apărare pe fond - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2025
Art. 127: Prezumţia de validitate - Apărare pe fond
(1)Instanţele competente în domeniul mărcilor UE consideră marca UE valabilă, în afară de cazul în care pârâtul îi contestă validitatea printr-o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate.
(2)Validitatea unei mărci UE nu poate fi contestată printr-o acţiune în constatarea inexistenţei unei încălcări a drepturilor.
(3)În acţiunile menţionate la articolul 124 literele (a) şi (c), excepţia de decădere din drepturi a titularului mărcii UE, prezentată pe o altă cale decât cererea reconvenţională, este admisibilă în măsura în care pârâtul pune în evidenţă că titularul mărcii UE ar putea fi decăzut din drepturi pentru lipsa utilizării efective în momentul introducerii acţiunii în constatarea încălcării drepturilor.