Capitolul v - DURATA, REÎNNOIREA, MODIFICAREA ŞI DIVIZAREA MĂRCII UE - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2025
CAPITOLUL V:DURATA, REÎNNOIREA, MODIFICAREA ŞI DIVIZAREA MĂRCII UE
Art. 52: Durata înregistrării
Durata înregistrării mărcii UE este de zece ani cu începere de la data depunerii cererii. Înregistrarea poate fi reînnoită, conform articolului 53, pentru perioade de zece ani.
Art. 53: Reînnoire
(1)Înregistrarea mărcii UE se reînnoieşte la cererea titularului mărcii UE sau a oricărei alte persoane autorizate în mod expres de acesta, cu condiţia ca taxele să fi fost achitate.
(2)Oficiul îl informează în timp util pe titularul mărcii UE, precum şi pe orice titular al unui drept înregistrat privind o marcă UE în ceea ce priveşte expirarea înregistrării, cu cel puţin şase luni înaintea respectivei expirări. Absenţa acestei informări nu atrage răspunderea Oficiului şi nu aduce atingere expirării înregistrării.
(3)Cererea de reînnoire se depune în termen de şase luni înainte de data expirării înregistrării. Taxa de bază pentru reînnoire şi, dacă este cazul, una sau mai multe taxe de clasificare pentru fiecare clasă de produse sau servicii care se adaugă la prima clasă se achită în acelaşi termen. În caz contrar, cererea de reînnoire poate fi depusă şi taxele pot fi achitate într-un termen suplimentar de şase luni de la data expirării înregistrării, cu condiţia ca, în această nouă perioadă, să se achite o taxă suplimentară pentru plata cu întârziere a taxei de reînnoire sau pentru depunerea cu întârziere a cererii de reînnoire.
(4)În cererea de reînnoire se menţionează:
a)numele persoanei care solicită reînnoirea;
b)numărul de înregistrare al mărcii Uniunii Europene care urmează să fie reînnoită;
c)în cazul în care reînnoirea este solicitată doar pentru o parte din produsele şi serviciile înregistrate, indicarea claselor sau a produselor şi serviciilor pentru care se solicită reînnoirea, ori a claselor sau a produselor şi serviciilor pentru care nu se solicită reînnoirea, grupate în conformitate cu Clasificarea Nisa, fiecare grup fiind precedat de numărul clasei din Clasificarea Nisa căreia îi aparţine grupul de produse şi servicii şi prezentat în ordinea claselor din respectiva clasificare.
Dacă plata menţionată la alineatul (3) este efectuată, aceasta se consideră cerere de reînnoire cu condiţia să conţină toate indicaţiile necesare pentru a stabili scopul plăţii.
(5)În cazul în care cererea este prezentată, sau taxele sunt achitate numai pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care este înregistrată marca UE, înregistrarea se reînnoieşte numai pentru acele produse sau servicii. În cazul în care taxele plătite sunt insuficiente pentru a acoperi toate clasele de produse şi servicii pentru care este solicitată reînnoirea, înregistrarea se reînnoieşte atunci când se identifică în mod clar clasa (clasele) acoperită(e). În lipsa altor criterii, Oficiul ia în considerare clasele în ordinea clasificării.
(6)Reînnoirea produce efecte în ziua următoare datei de expirare a înregistrării. Reînnoirea se înregistrează.
(7)În cazul în care cererea de reînnoire este depusă în termenele prevăzute la alineatul (3), dar celelalte condiţii care reglementează reînnoirea prevăzute la prezentul articol nu sunt îndeplinite, Oficiul informează solicitantul cu privire la deficienţele constatate.
(8)În cazul în care cererea de reînnoire nu este depusă sau este depusă după expirarea termenului prevăzut la alineatul (3) sau în cazul în care taxele nu sunt plătite ori sunt plătite numai după expirarea termenului în cauză sau în cazul în care neregulile menţionate la alineatul (7) nu sunt remediate în respectivul termen, Oficiul constată că înregistrarea a expirat şi notifică acest lucru titularului mărcii UE. În cazul în care constatarea devine definitivă, Oficiul anulează marca din registru. Anularea produce efecte din ziua următoare datei la care expiră înregistrarea existentă. În cazul în care taxele de reînnoire au fost plătite, dar înregistrarea nu este reînnoită, taxele se rambursează.
(9)O singură cerere de reînnoire poate fi prezentată pentru două sau mai multe mărci, la plata taxelor necesare pentru fiecare marcă în parte, cu condiţia ca proprietarii sau reprezentanţii să fie aceiaşi în fiecare caz.
Art. 54: Modificarea
(1)Marca UE nu se modifică în registru în perioada înregistrării, nici în cazul reînnoirii acesteia.
(2)Cu toate acestea, dacă marca UE conţine numele şi adresa titularului, orice modificare a acestora, care nu aduce atingere în mod substanţial identităţii mărcii aşa cum a fost înregistrată la origine, poate fi înregistrată la cererea titularului.
(3)Cererea de modificare în registru include elementul mărcii care urmează să fie modificat, precum şi versiunea modificată a respectivului element.
Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al cererii de modificare în registru. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(4)Cererea se consideră a nu fi fost depusă decât după achitarea taxei necesare. În cazul în care taxa nu este achitată sau nu este achitată integral, Oficiul informează solicitantul cu privire la acest lucru. Se poate depune o singură cerere pentru modificarea în registru a aceluiaşi element în două sau mai multe înregistrări ale aceluiaşi titular. Taxa prevăzută se achită pentru fiecare înregistrare care trebuie modificată. În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile care reglementează modificarea înregistrării, Oficiul informează solicitantul cu privire la deficienţa constatată. În cazul în care respectiva deficienţă nu este remediată în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.
(5)Publicarea înregistrării modificării conţine o reprezentare a mărcii UE astfel cum a fost modificată în registru. Terţii ale căror drepturi pot fi afectate de modificarea în registru pot contesta înregistrarea acesteia în termen de trei luni de la publicare. Articolele 46 şi 47 şi normele adoptate în temeiul articolului 48 se aplică cu privire la publicarea înregistrării modificării.
Art. 55: Modificarea numelui sau a adresei
(1)O modificare a numelui sau a adresei titularului mărcii UE care nu reprezintă o modificare a mărcii UE în conformitate cu articolul 54 alineatul (2) şi nu rezultă dintr-un transfer total sau parţial al mărcii UE, se înregistrează în registru la cererea titularului.
Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează conţinutul detaliat al cererii de modificare a numelui sau a adresei în temeiul primului paragraf din prezentul alineat. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
(2)Se poate depune o singură cerere pentru modificarea numelui sau a adresei în legătură cu două sau mai multe înregistrări ale aceluiaşi titular.
(3)În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile care reglementează înregistrarea modificării, Oficiul informează titularul mărcii UE cu privire la deficienţa constatată. În cazul în care respectiva deficienţă nu este remediată în termenul acordat de Oficiu, acesta respinge cererea.
(4)Alineatele (1), (2) şi (3) se aplică şi pentru modificarea numelui sau a adresei reprezentantului înregistrat.
(5)Alineatele (1)-(4) se aplică cererilor de înregistrare a mărcilor UE. Modificarea se consemnează în dosarele ţinute de Oficiu cu privire la cererea de înregistrare a mărcii UE.
Art. 56: Divizarea înregistrării
(1)Titularul mărcii UE poate diviza înregistrarea declarând că anumite produse sau servicii incluse în înregistrarea originală vor face obiectul uneia sau mai multor înregistrări divizionare. Produsele sau serviciile din înregistrarea divizionară nu pot acoperi produsele sau serviciile care rămân în înregistrarea originală sau care figurează în alte înregistrări divizionare.
(2)Declaraţia de divizare nu este admisibilă în următoarele cazuri:
a)dacă, în cazul în care a fost prezentată o cerere de decădere sau în nulitate la Oficiu împotriva înregistrării originale, această declaraţie are ca efect introducerea unei divizări între produsele sau serviciile care fac obiectul cererii de decădere sau în nulitate până când decizia diviziei de anulare devine definitivă sau până când procedura s-a încheiat în alt fel;
b)dacă, în cazul în care a fost depusă o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate în cadrul unei acţiuni în faţa unei instanţe pentru mărci UE, această declaraţie are ca efect introducerea unei divizări între produsele sau serviciile care fac obiectul cererii reconvenţionale, până când menţiunea deciziei instanţei pentru mărci UE a fost înscrisă în registru în conformitate cu articolul 128 alineatul (6).
(3)În cazul în care cerinţele prevăzute la alineatul (1) şi în conformitate cu actele de punere în aplicare menţionate la alineatul (8) nu sunt îndeplinite sau lista de produse şi servicii care formează înregistrarea divizionară se suprapune cu produsele şi serviciile care rămân în înregistrarea originală, Oficiul invită titularul mărcii UE să remedieze deficienţele în termenul pe care îl poate preciza. În cazul în care deficienţele nu sunt remediate înainte de expirarea termenului, Oficiul refuză declaraţia de divizare.
(4)Declaraţia de divizare face obiectul unei taxe. Se consideră că declaraţia că nu a fost făcută până la achitarea taxei.
(5)Divizarea produce efecte de la data la care este consemnată în registru.
(6)Toate solicitările şi cererile efectuate şi toate taxele achitate cu privire la înregistrarea originală înainte de data primirii de către Oficiu a declaraţiei de divizare se consideră că au fost depuse sau achitate şi în ceea ce priveşte înregistrarea sau înregistrările divizionare. Taxele achitate corespunzător pentru înregistrarea originală înainte de data de primire a declaraţiei de divizare nu sunt rambursabile.
(7)Înregistrarea divizionară păstrează data de depozit şi orice altă dată de prioritate şi de senioritate a înregistrării originale.
(8)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează:
a)conţinutul detaliat al unei declaraţii de divizare a unei înregistrări în temeiul alineatului (1);
b)detalii cu privire la modul de tratare a unei declaraţii de divizare a unei înregistrări, asigurându-se că se creează un dosar separat, inclusiv un nou număr de înregistrare, pentru înregistrarea divizării.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).