Secţiunea 2 - Cheltuieli - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 2:Cheltuieli
Art. 109: Repartizarea cheltuielilor
(1)Partea căzută în pretenţii în cadrul unei proceduri de opoziţie, de decădere, sau în nulitate sau în cadrul unei căi de atac suportă taxele pretinse de cealaltă parte. Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 146 alineatul (7), partea căzută în pretenţii suportă şi toate cheltuielile achitate de cealaltă parte care sunt indispensabile pentru desfăşurarea procedurilor, inclusiv cheltuielile de deplasare, de şedere şi remuneraţia unui reprezentant în înţelesul articolului 120 alineatul (1), în limita tarifelor stabilite pentru fiecare categorie de cheltuieli în actul de punere în aplicare adoptat în conformitate cu alineatul (2) din prezentul articol. Taxele pe care trebuie să le suporte partea căzută în pretenţii se limitează la taxele achitate de cealaltă parte în cadrul unei opoziţii, a unei cereri de decădere sau în nulitatea unei mărci UE sau a unei căi de atac.
(2)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează ratele maxime pentru cheltuielile esenţiale pentru procedură şi ocazionate efectiv de partea care are câştig de cauză. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
În momentul stabilirii acestor sume în ceea ce priveşte cheltuielile de deplasare şi de şedere, Comisia ţine seama de distanţa dintre locul de reşedinţă sau sediul părţii, reprezentantului, martorului sau expertului şi locul în care are loc procedura orală şi etapa procedurală în care sunt ocazionate cheltuielile, iar în ceea ce priveşte cheltuielile de reprezentare în înţelesul articolului 120 alineatul (1), necesitatea de a garanta că obligaţia de a suporta costurile nu poate fi utilizată din motive tactice de către cealaltă parte. Cheltuielile de şedere sunt calculate în conformitate cu Statutul funcţionarilor Uniunii şi Regimul aplicabil celorlalţi agenţi ai Uniunii, stabilite în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (1) ("Statutul funcţionarilor" şi respectiv "Regimul aplicabil").
(1)JO L 56, 4.3.1968, p. 1.
- Partea căzută în pretenţii suportă cheltuielile doar pentru un singur solicitant şi, după caz, pentru un singur reprezentant.
(3)Cu toate acestea, în măsura în care părţile cad în pretenţii în privinţa unuia sau mai multor capete de cerere sau în măsura în care echitatea impune acest lucru, divizia de opoziţie, divizia de anulare sau camera de recurs decide o repartizare diferită a cheltuielilor.
(4)Partea care pune capăt unei proceduri prin retragerea cererii de înregistrare a mărcii UE, a opoziţiei, a cererii de decădere sau a cererii în nulitate ori a căii de atac, prin faptul că nu-şi reînnoieşte înregistrarea mărcii UE sau prin faptul că renunţă la aceasta, suportă taxele, precum şi cheltuielile pretinse de cealaltă parte în condiţiile prevăzute la alineatele (1) şi (3).
(5)Dacă nu se pronunţă o hotărâre într-o anumită cauză, divizia de opoziţie, divizia de anulare sau camera de recurs are competenţa de a decide modul de repartizare a cheltuielilor.
(6)Atunci când părţile stabilesc, în faţa diviziei de opoziţie, a diviziei de anulare sau a camerei de recurs un acord asupra cheltuielilor, diferit de cel ce rezultă din aplicarea alineatelor (1)-(5), instanţa respectivă ia act de acest acord.
(7)Divizia de opoziţie sau divizia de anulare sau camera de recurs stabileşte valoarea cheltuielilor de rambursat în temeiul alineatelor (1)-(6) din prezentul articol, în cazul în care aceste cheltuieli care trebuie plătite se limitează la taxele plătite Oficiului şi la cheltuielile de reprezentare. În toate celelalte cazuri, grefa camerei de recurs sau un membru al personalului diviziei de opoziţie sau de anulare stabileşte, la cerere, valoarea cheltuielilor de rambursat la cerere. Cererea este admisibilă numai atunci când este primită în termen de două luni de la data la care decizia care face obiectul cererii de fixare a cheltuielilor devine definitivă şi este însoţită de o chitanţă şi de documente justificative. Pentru cheltuielile de reprezentare în temeiul articolului 120 alineatul (1). Este suficientă asigurarea din partea reprezentantului că au fost efectuate cheltuielile. Pentru alte cheltuieli, este suficient dacă se stabileşte credibilitatea lor. În cazul în care cuantumul cheltuielilor este stabilit în temeiul primei teze din prezentul alineat, cheltuielile de reprezentare sunt repartizate la nivelul prevăzut în actul de punere în aplicare adoptat conform alineatului (2) din prezentul articol, şi indiferent dacă au fost ocazionate efectiv.
(8)Decizia de stabilire a cheltuielilor, în care sunt expuse motivele pe care se întemeiază, poate fi revizuită printr-o hotărâre a diviziei de opoziţie sau a diviziei de anulare sau a camerei de recurs pe baza unei cereri depuse în termen de o lună de la notificarea repartizării cheltuielilor. Se consideră că cererea a fost depusă numai după achitarea taxei de reexaminare a cuantumului cheltuielilor. Divizia de opoziţie, divizia de anulare sau camera de recurs, după caz, adoptă o decizie cu privire la o cerere de reexaminare a deciziei de stabilire a costurilor fără a recurge la procedurile orale.
Art. 110: Executarea hotărârilor de stabilire a valorii cheltuielilor
(1)Orice hotărâre definitivă a Oficiului care stabileşte valoarea cheltuielilor constituie titlu executoriu.
(2)Executarea silită este reglementată de normele de procedură civilă aflate în vigoare în statul pe teritoriul căruia aceasta are loc. Fiecare stat membru desemnează o autoritate unică responsabilă de verificarea autenticităţii deciziei menţionate la alineatul (1) şi comunică datele de contact ale acesteia Oficiului, Curţii de Justiţie şi Comisiei. Un ordin de executare a deciziei se anexează deciziei de către autoritatea în cauză, singura formalitate necesară fiind verificarea autenticităţii deciziei.
(3)După îndeplinirea acestor formalităţi la cererea părţii interesate, aceasta poate continua executarea silită prin sesizarea directă a organismului competent, în conformitate cu dreptul intern.
(4)Executarea silită nu poate fi suspendată decât în temeiul unei hotărâri a Curţii de Justiţie. Cu toate acestea, controlul regularităţii măsurilor de executare este de competenţa instanţelor statului membru în cauză.