Secţiunea 2 - Litigii privind încălcarea drepturilor şi validitatea mărcilor UE - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene
Acte UE
Jurnalul Oficial 154L
În vigoare Versiune de la: 1 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 2:Litigii privind încălcarea drepturilor şi validitatea mărcilor UE
Art. 123: Instanţe competente în domeniul mărcilor UE
(1)Statele membre desemnează pe teritoriul lor un număr cât mai limitat posibil de instanţe naţionale de primul şi al doilea grad de jurisdicţie, care au sarcina de a îndeplini funcţiile atribuite de prezentul regulament.
(2)Statul membru în cauză comunică imediat Comisiei orice schimbare survenită cu privire la numărul, denumirea sau competenţa teritorială a instanţelor incluse în lista instanţelor competente în domeniul mărcilor UE comunicată Comisiei de un stat membru în conformitate cu articolul 95 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009.
(3)Comisia notifică statelor membre informaţiile prevăzute la alineatul (2) şi publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Art. 124: Competenţă în domeniul încălcării drepturilor şi validităţii
Instanţele competente în domeniul mărcilor UE au competenţă exclusivă:
(a)în materia acţiunilor în constatarea încălcării drepturilor şi - în cazul în care dreptul intern o permite - în materia acţiunilor privind posibila încălcare a drepturilor conferite de o unei marcă UE;
(b)în materia acţiunilor în constatarea inexistenţei unei încălcări a drepturilor, dacă sunt prevăzute de dreptul intern;
(c)în materia acţiunilor intentate ca urmare a faptelor menţionate la articolul 11 alineatul (2);
(d)în materia cererilor reconvenţionale de decădere sau în nulitatea mărcii UE menţionate la articolul 128.
Art. 125: Competenţă internaţională
(1)Sub rezerva dispoziţiilor prezentului regulament, precum şi a dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 aplicabile în temeiul articolului 122, procedurile care rezultă din acţiunile şi cererile prevăzute la articolul 124 sunt aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are domiciliul pârâtul sau, în cazul în care acesta nu are domiciliul într-unul dintre statele membre, în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are o unitate.
(2)În cazul în care pârâtul nu are nici domiciliul, nici unitatea pe teritoriul unui stat membru, aceste proceduri sunt aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are domiciliul reclamantul sau, în cazul în care acesta nu are domiciliul într-unul dintre statele membre, în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia are o unitate.
(3)În cazul în care nici reclamantul, nici pârâtul nu au un astfel de domiciliu sau o astfel de unitate, procedurile în cauză sunt aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia se află sediul Oficiului.
(4)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatelor (1), (2) şi (3):
a)se aplică articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, în cazul în care părţile convin că este de competenţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor UE;
b)se aplică articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, în cazul în care pârâtul compare în faţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor UE.
(5)Procedurile care rezultă din acţiunile şi cererile menţionate la articolul 124, cu excepţia acţiunilor în constatarea inexistenţei unei încălcări a drepturilor conferite de o marcă UE, pot, de asemenea, să fie aduse în faţa instanţelor statului membru pe teritoriul căruia a fost săvârşită fapta de contrafacere sau a fost semnalat pericolul de contrafacere sau pe teritoriul căruia s-a săvârşit o faptă menţionată la articolul 11 alineatul (2).
Art. 126: Întinderea competenţei
(1)O instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a cărei competenţă se întemeiază pe articolul 125 alineatele (1)-(4) are competenţa de a hotărî asupra:
a)faptelor de încălcare a drepturilor comise sau asupra pericolelor de încălcare existente pe teritoriul oricărui stat membru;
b)faptelor menţionate la articolul 11 alineatul (2), săvârşite pe teritoriul oricărui stat membru.
(2)O instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a cărei competenţă se întemeiază pe articolul 125 alineatul (5) are competenţa de a hotărî numai în privinţa faptelor comise sau asupra pericolelor de contrafacere existente pe teritoriul statului membru în care este situată această instanţă.
Art. 127: Prezumţia de validitate - Apărare pe fond
(1)Instanţele competente în domeniul mărcilor UE consideră marca UE valabilă, în afară de cazul în care pârâtul îi contestă validitatea printr-o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate.
(2)Validitatea unei mărci UE nu poate fi contestată printr-o acţiune în constatarea inexistenţei unei încălcări a drepturilor.
(3)În acţiunile menţionate la articolul 124 literele (a) şi (c), excepţia de decădere din drepturi a titularului mărcii UE, prezentată pe o altă cale decât cererea reconvenţională, este admisibilă în măsura în care pârâtul pune în evidenţă că titularul mărcii UE ar putea fi decăzut din drepturi pentru lipsa utilizării efective în momentul introducerii acţiunii în constatarea încălcării drepturilor.
Art. 128: Cerere reconvenţională
(1)Cererea reconvenţională de decădere sau în nulitate nu se poate întemeia decât pe cauzele de decădere sau de nulitate prevăzute de prezentul regulament.
(2)O instanţă competentă în domeniul mărcilor UE respinge o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate, în cazul în care o hotărâre a Oficiului între aceleaşi părţi cu privire la o cerere având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză a devenit deja definitivă.
(3)În cazul în care cererea reconvenţională este introdusă într-un litigiu în care titularul mărcii nu este încă parte, acesta este informat şi poate să intervină în litigiu conform condiţiilor prevăzute de dreptul intern.
(4)Instanţa competentă în domeniul mărcilor UE în faţa căreia a fost introdusă o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitatea mărcii UE nu procedează la examinarea cererii reconvenţionale până când fie partea interesată, fie instanţa nu a informat Oficiul în legătură cu data la care a fost depusă cererea reconvenţională. Oficiul înregistrează informaţiile respective în registru. În cazul în care o cerere de decădere sau în nulitate a mărcii UE a fost deja depusă la Oficiu înaintea depunerii cererii reconvenţionale, instanţa este informată în acest sens de către Oficiu şi suspendă procedura în conformitate cu articolul 132 alineatul (1) până când decizia privind prima cerere rămâne definitivă sau până când cererea este retrasă.
(5)Se aplică dispoziţiile articolului 64 alineatele (2)-(5).
(6)Atunci când o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a pronunţat o hotărâre învestită cu autoritate de lucru judecat cu privire la o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitatea unei mărci UE, o copie a hotărârii este transmisă neîntârziat Oficiului, fie de către instanţă, fie de către oricare dintre părţile implicate în procedurile naţionale. Oficiul sau orice altă parte interesată poate solicita informaţii cu privire la această transmitere. Oficiul înscrie în registru menţiunea hotărârii şi ia măsurile necesare pentru a se conforma cu partea dispozitivă a acesteia.
(7)Instanţa competentă în domeniul mărcilor UE, sesizată printr-o cerere reconvenţională de decădere sau în nulitate, poate să amâne pronunţarea hotărârii asupra cererii titularului mărcii UE şi după ascultarea celorlalte părţi şi invitarea pârâtului pentru a prezenta Oficiului o cerere de decădere sau în nulitate într-un termen acordat. În cazul în care cererea respectivă nu este prezentată în acest termen, procedura îşi urmează cursul; cererea reconvenţională este considerată retrasă. Se aplică articolul 132 alineatul (3).
Art. 129: Legislaţie aplicabilă
(1)Instanţele competente în domeniul mărcilor UE aplică dispoziţiile prezentului regulament.
(2)Pentru toate aspectele din domeniul mărcilor care nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, instanţa competentă în domeniul mărcilor UE aplică dreptul intern aplicabil.
(3)Cu excepţia cazurilor în care prezentul regulament prevede altfel, instanţa competentă în domeniul mărcilor UE aplică normele de procedură aplicabile aceluiaşi tip de acţiuni privind o marcă naţională în statul membru pe teritoriul căruia este situată instanţa respectivă.
Art. 130: Sancţiuni
(1)Atunci când o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE constată că pârâtul a încălcat sau există riscul de încălcare a drepturilor conferite de o marcă UE, aceasta dispune, cu excepţia cazului în care există motive temeinice care o determină să nu acţioneze astfel, printr-o ordonanţă prin care i se interzice pârâtului să-şi continue actele prin care încalcă sau ar încălca drepturile conferite de o marcă UE. De asemenea, în conformitate cu dreptul intern, ia măsurile necesare pentru a garanta respectarea acestei interdicţii.
(2)Instanţa competentă în domeniul mărcilor UE poate, de asemenea, să aplice măsurile sau ordinele prevăzute de legislaţia aplicabilă pe care le consideră necesare în împrejurările cauzei.
Art. 131: Măsuri provizorii şi conservatorii
(1)Măsurile provizorii şi conservatorii prevăzute de legislaţia unui stat membru în ceea ce priveşte o marcă naţională pot fi solicitate, în cazul unei mărci UE sau al unei cereri de înregistrare a unei mărci UE, autorităţilor judiciare, inclusiv instanţelor competente în domeniul mărcilor UE, ale statului respectiv, chiar dacă, în temeiul prezentului regulament, o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a unui alt stat membru este competentă pe fond.
(2)O instanţă competentă în domeniul mărcilor UE a cărei competenţă se întemeiază pe dispoziţiile articolului 125 alineatul (1), (2), (3) sau (4) are competenţa să dispună măsuri provizorii şi conservatorii care, sub rezerva oricărei proceduri impuse în scopul recunoaşterii şi executării conform capitolului III din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012, se aplică pe teritoriul oricărui stat membru. Această competenţă este exclusivă.
Art. 132: Norme speciale în materie de conexitate
(1)Cu excepţia cazului în care există motive întemeiate pentru a continua procedura, o instanţă competentă în domeniul mărcilor UE sesizată printr-o acţiune menţionată la articolul 124, cu excepţia unei acţiuni în constatarea inexistenţei încălcării drepturilor, suspendă pronunţarea din proprie iniţiativă după audierea părţilor sau la cererea uneia dintre părţi şi după audierea celorlalte părţi, atunci când validitatea mărcii UE este deja contestată printr-o cerere reconvenţională în faţa unei alte instanţe competente în domeniul mărcilor UE sau atunci când s-a depus deja la Oficiu o cerere de revocare sau în nulitate.
(2)Cu excepţia cazului în care nu există motive speciale de a continua procedura, Oficiul sesizat printr-o cerere de revocare sau în nulitate suspendă pronunţarea din proprie iniţiativă, după audierea părţilor sau la cererea uneia dintre părţi şi după audierea celorlalte părţi, atunci când validitatea mărcii este contestată printr-o cerere reconvenţională în faţa unei instanţe competente în domeniul mărcilor UE. Cu toate acestea, dacă una dintre părţile la procedura în faţa instanţei competente în domeniul mărcilor UE solicită acest lucru, instanţa poate, după audierea celorlalte părţi la această procedură, să suspende procedura. În acest caz, Oficiul continuă procedura pendinte în faţa sa.
(3)Instanţa competentă în domeniul mărcilor UE care suspendă pronunţarea poate să dispună măsuri provizorii şi conservatorii pe durata suspendării.
Art. 133: Competenţa instanţelor de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor UE - Recurs în anulare
(1)Hotărârile instanţelor de primă instanţă competente în domeniul mărcilor UE, pronunţate în procedurile care rezultă din acţiunile şi din cererile menţionate la articolul 124, pot fi atacate cu recurs în faţa instanţelor de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor UE.
(2)Condiţiile în care se poate intenta un recurs în faţa unei instanţe de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor UE sunt stabilite de dreptul intern al statului membru pe teritoriul căruia este situată instanţa respectivă.
(3)Hotărârilor instanţelor de a doua instanţă competente în domeniul mărcilor UE li se aplică dispoziţiile interne privind recursul în anulare.