Secţiunea 1 - Dispoziţii generale - Regulamentul 1001/14-iun-2017 privind marca Uniunii Europene

Acte UE

Jurnalul Oficial 154L

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2025
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 142: Statutul juridic
(1)Oficiul constituie o agenţie a Uniunii. Oficiul are personalitate juridică.
(2)În fiecare dintre statele membre, Oficiul posedă cea mai extinsă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de către legislaţiile interne; Oficiul poate să dobândească sau să înstrăineze bunuri imobile şi mobile şi să stea în justiţie.
(3)Oficiul este reprezentat de directorul său executiv.
Art. 143: Personalul
(1)Fără a aduce atingere aplicării articolului 166 din prezentul regulament membrilor camerelor de recurs, Statutul funcţionarilor, Regimul aplicabil şi reglementările de punere în aplicare a acestor dispoziţii, adoptate de comun acord de către instituţiile Uniunii, se aplică personalului Oficiului.
(2)Fără a aduce atingere alineatului (1), Oficiul poate recurge la experţi naţionali detaşaţi sau la alte categorii de personal care nu sunt angajate de Oficiu. Consiliul de administraţie adoptă o decizie care prevede norme privind detaşarea experţilor naţionali în cadrul Oficiului.
Art. 144: Privilegii şi imunităţi
Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Uniunii se aplică Oficiului şi personalului acestuia.
Art. 145: Răspundere
(1)Răspunderea contractuală a Oficiului este reglementată prin legislaţia aplicabilă contractului în cauză.
(2)Curtea de Justiţie este competentă să se pronunţe în temeiul unei clauze compromisorii conţinute într-un contract încheiat de Oficiu.
(3)În materie de răspundere necontractuală, Oficiul trebuie să repare, conform principiilor generale comune dreptului statelor membre, prejudiciile cauzate de serviciile sale sau de către agenţii săi în exercitarea funcţiilor acestora.
(4)Curtea de Justiţie este competentă să cunoască litigiile privind repararea prejudiciilor menţionate la alineatul (3).
(5)Răspunderea personală a agenţilor faţă de Oficiu este reglementată de dispoziţiile privind stabilirea statutului sau regimului care li se aplică.
Art. 146: Limbi
(1)Cererile de înregistrare a mărcii UE se depun într-una din limbile oficiale ale Uniunii.
(2)Limbile Oficiului sunt: engleza, franceza, germana, italiana şi spaniola.
(3)Solicitantul indică o a doua limbă, dintre limbile Oficiului, care să fie acceptată pentru utilizarea ca limbă alternativă de procedură pentru procedurile de opoziţie, de decădere şi în anulare.
În cazul în care cererea a fost depusă într-o limbă care nu este o limbă a Oficiului, acesta asigură efectuarea traducerii cererii, în conformitate cu articolul 31 alineatul (1), în limba indicată de solicitant.
(4)Atunci când solicitantul înregistrării unei mărci UE este singura parte la procedurile în faţa Oficiului, limba de procedură este limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a mărcii UE. În cazul în care cererea a fost depusă într-o altă limbă decât cele ale Oficiului, Oficiul poate să trimită comunicări scrise solicitantului în a doua limbă indicată de acesta în cerere.
(5)Actul de opoziţie şi cererea de decădere sau declaraţia de nulitate se depun într-una din limbile Oficiului.
(6)Fără a aduce atingere alineatului (5):
a)Orice cerere sau declaraţie privind o cerere de înregistrare a unei mărci UE poate fi formulată în limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a respectivei mărci UE sau în cea de a doua limbă pe care solicitantul a indicat-o în cererea sa;
b)Orice cerere sau declaraţie cu privire la o marcă UE înregistrată poate fi efectuată într-una dintre limbile Oficiului.
Cu toate acestea, atunci când cererea este depusă utilizând orice formular pus la dispoziţie de către Oficiu, astfel cum se menţionează la articolul 100 alineatul (2), respectivele formulare pot fi utilizate în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, cu condiţia ca formularul să fie completat într-una dintre limbile Oficiului în măsura în care este vorba de elemente de text.
(7)În cazul în care limba aleasă, în conformitate cu alineatul (5), pentru actul de opoziţie sau cererea de decădere sau în nulitate este limba cererii de înregistrare a mărcii sau a doua limbă indicată cu ocazia depunerii acestei cereri, această limbă este limba de procedură.
În cazul în care limba aleasă, în conformitate cu alineatul (5), pentru actul de opoziţie sau cererea de decădere sau în nulitate nu este nici limba cererii de înregistrare a mărcii, nici a doua limbă indicată cu ocazia depunerii acestei cereri, persoana care a formulat opoziţia sau partea care a invocat decăderea sau nulitatea este obligată să facă pe cheltuiala sa o traducere a actului, fie în limba cererii de înregistrare a mărcii, cu condiţia să fie o limbă a Oficiului, fie în a doua limbă indicată cu ocazia depunerii cererii de înregistrare a mărcii. Traducerea este depusă în termen de o lună de la expirarea termenului de opoziţie sau de la data depunerii cererii de decădere sau în nulitate. Limba în care a fost tradus actul devine atunci limba de procedură.
(8)Părţile la procedurile de opoziţie, de decădere, în nulitate şi la căile de atac pot conveni ca o altă limbă oficială a Uniunii să fie limba de procedură.
(9)Fără a aduce atingere alineatelor (4) şi (8), cu excepţia cazului în care se prevede altfel, în procedurile scrise în faţa Oficiului, orice parte poate să utilizeze oricare dintre limbile Oficiului. În cazul în care limba aleasă nu este cea de procedură, respectiva parte asigură efectuarea unei traduceri în această limbă în termen de o lună de la data depunerii documentului original. În cazul în care solicitantul unei mărci UE este singura parte la procedurile în faţa Oficiului, iar limba utilizată pentru depunerea cererii de înregistrare a mărcii UE nu este una dintre limbile Oficiului, traducerea poate fi făcută şi în a doua limbă pe care solicitantul a indicat-o în cererea sa.
(10)Directorul executiv stabileşte modul în care se legalizează traducerile.
(11)Comisia adoptă acte de punere în aplicare care precizează:
a)în ce măsură documentele justificative care trebuie utilizate în procedurile scrise în faţa Oficiului pot fi redactate în oricare dintre limbile Uniunii şi necesitatea prezentării unei traduceri;
b)standardele necesare privind traducerile care să fie depuse la Oficiu.
Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menţionată la articolul 207 alineatul (2).
Art. 147: Publicare şi înscrieri în registru
(1)Cererea de înregistrare a mărcii UE, astfel cum este definită la articolul 31 alineatul (1), şi toate celelalte informaţii a căror publicare este prevăzută de prezentul regulament sau de un act adoptat în temeiul prezentului regulament se publică în toate limbile oficiale ale Uniunii.
(2)Toate înscrierile în registru se fac în toate limbile oficiale ale Uniunii.
(3)În cazul în care există dubii, se consideră ca fiind autentic textul în limba Oficiului în care s-a depus cererea de înregistrare a mărcii UE. Dacă cererea a fost depusă într-o limbă oficială a Uniunii, alta decât una dintre limbile Oficiului, se consideră ca fiind autentic textul redactat în cea de-a doua limbă indicată de solicitant.
Art. 148: Servicii de traducere
Serviciile de traducere necesare funcţionării Oficiului sunt asigurate de Centrul de Traduceri al organelor Uniunii Europene.
Art. 149: Transparenţa
(1)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (1) se aplică documentelor deţinute de către Oficiu.
(1)Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).
(2)Consiliul de administraţie adoptă normele detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001.
(3)Deciziile adoptate de Oficiu în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 pot fi contestate înaintea Ombudsmanului European sau pot face obiectul unei acţiune introdusă înaintea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în condiţiile prevăzute la articolele 228 şi, respectiv 263 din TFUE.
(4)Prelucrarea datelor cu caracter personal de către Oficiu face obiectul Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului (1).
(1)Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecţia persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile şi organele comunitare şi privind libera circulaţie a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
Art. 150: Norme de securitate privind protejarea informaţiilor clasificate şi a informaţiilor sensibile neclasificate
Oficiul aplică principiile de securitate cuprinse în normele de securitate ale Comisiei pentru protejarea informaţiilor UE clasificate (IUEC) şi a informaţiilor sensibile neclasificate, astfel cum sunt prevăzute în Deciziile (UE, Euratom) 2015/443 (2) şi (UE, Euratom) 2015/444 (3) ale Comisiei. Principiile de securitate acoperă, printre altele, dispoziţiile privind schimbul, prelucrarea şi stocarea informaţiilor respective.
(2)Decizia (UE, Euratom) 2015/443 a Comisiei din 13 martie 2015 privind securitatea în cadrul Comisiei (JO L 72, 17.3.2015, p. 41).
(3)Decizia (UE, Euratom) 2015/444 a Comisiei din 13 martie 2015 privind normele de securitate pentru protecţia informaţiilor UE clasificate (JO L 72, 17.3.2015, p. 53).