Directiva 2006/48/CE/14-iun-2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 9 Decembrie 2011

Dată act: 14-iun-2006

Emitent: Parlamentul European;Consiliul Uniunii Europene

(6)Domeniul de aplicare al acestor măsuri ar trebui să fie cât mai larg posibil, acoperind toate instituţiile a căror activitate constă în primirea unor fonduri rambursabile de la public, sub formă de depozite sau în alte forme, cum ar fi emiterea permanentă de obligaţiuni şi de alte titluri asemănătoare şi acordarea de credite pe cont propriu. Trebuie prevăzute şi anumite excepţii pentru acele instituţii de credit cărora nu li se pot aplica dispoziţiile prezentei directive. Dispoziţiile prezentei directive nu aduc atingere punerii în aplicare a legislaţiei interne ce prevede o autorizare specială suplimentară, în temeiul căreia instituţiile de credit pot desfăşura activităţi specifice sau anumite tipuri de operaţiuni.

(7)Este oportun să se realizeze doar o armonizare legislativă de substanţă, necesară şi suficientă pentru a asigura recunoaşterea reciprocă a autorizaţiilor şi a sistemelor de supraveghere prudenţială, făcând astfel posibilă şi acordarea unei licenţe unice recunoscută în întreaga Comunitate şi aplicarea principiului supravegherii prudenţiale în statul membru de origine. Prin urmare, cerinţa elaborării unui program operativ trebuie văzută doar ca un factor care dă posibilitatea autorităţilor competente de a lua decizii pe baza unui număr mai mare de informaţii precise, utilizând criterii obiective. Cu toate acestea, este posibil un anumit grad de flexibilitate în ceea ce priveşte cerinţele privind statutul juridic al instituţiilor de credit şi protejarea denumirilor.

(8)Având în vedere că obiectivele prezentei directive, şi anume introducerea normelor privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit, precum şi supravegherea lor prudenţială, nu pot fi suficient realizate de către statele membre şi, prin urmare, din cauza magnitudinii şi efectelor acţiunii propuse, pot fi realizate mai bine la nivelul Comunităţii, Comunitatea ar trebui să adopte măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, descris la articolul respectiv, prezenta directivă nu depăşeşte măsurile necesare pentru realizarea obiectivelor respective.

(9)Sunt necesare cerinţe financiare echivalente pentru instituţiile de credit pentru a asigura garanţii similare pentru deponenţi şi condiţii de concurenţă loială pentru categoriile comparabile de instituţii de credit. Până la o mai bună coordonare, trebuie să se stabilească raporturi corespunzătoare de structură, care să asigure, în cadrul cooperării dintre autorităţile naţionale, urmărirea, pe baza metodelor standard, a situaţiei categoriilor comparabile de instituţii de credit. Este de aşteptat ca această procedură să creeze o apropiere treptată a sistemelor de coeficienţi stabilite şi aplicate de statele membre. Cu toate acestea, este necesar să se facă o distincţie între coeficienţii care asigură o bună gestionare a instituţiilor de credit şi cei stabiliţi în scopul politicilor economice şi monetare.

(10)În conformitate cu principiile recunoaşterii reciproce şi supravegherii în statul membru de origine, autorităţile competente din statele membre nu ar trebui să acorde sau să retragă o autorizaţie în cazul în care o serie de elemente, cum ar fi conţinutul programelor de activităţi, localizarea geografică sau activităţile propriu-zise desfăşurate, indică în mod clar că o anumită instituţie de credit a optat pentru sistemul juridic al unui anumit stat membru cu scopul de a se sustrage de la standardele mai stricte aplicabile într-un alt stat membru pe teritoriul căruia instituţia respectivă desfăşoară sau intenţionează să desfăşoare majoritatea activităţilor sale. În cazul în care nu există o astfel de indicaţie clară, dar majoritatea activelor deţinute de entităţile dintr-un grup bancar se găsesc într-un alt stat membru ale cărui autorităţi competente sunt responsabile cu exercitarea supravegherii pe o bază consolidată, în conformitate cu articolele 125 şi 126, responsabilitatea supravegherii pe o bază consolidată se poate schimba numai cu acordul autorităţilor competente respective. Orice instituţie de credit, persoană juridică, trebuie să fie autorizată în statul membru în care îşi are sediul social. O instituţie de credit care nu este persoană juridică trebuie să aibă sediul central în statul membru în care a fost autorizată. De asemenea, statele membre trebuie să solicite ca sediul central al unei instituţii de credit să se afle întotdeauna în statul membru de origine al acesteia şi să desfăşoare efectiv activităţi pe teritoriul statului membru respectiv.

(12)Trimiterea la exercitarea efectivă de către autorităţile competente a funcţiilor de supraveghere are în vedere supravegherea pe o bază consolidată care trebuie exercitată asupra unei instituţii de credit, în cazurile specificate de legislaţia comunitară. În asemenea cazuri, autorităţile cărora li se solicită autorizaţia trebuie să poată identifica autorităţile care sunt competente să exercite funcţia de supraveghere pe o bază consolidată asupra instituţiei de credit respective.

(13)Prezenta directivă permite statelor membre şi/sau autorităţilor competente să aplice cerinţe de capital pe bază individuală şi consolidată şi să renunţe la aplicarea acestor cerinţe pe bază individuală, după caz. Supravegherea individuală, consolidată şi transfrontalieră constituie instrumente utile pentru supravegherea instituţiilor de credit. Prezenta directivă permite autorităţilor competente să susţină instituţiile transfrontaliere prin facilitarea cooperării dintre acestea. În special, autorităţile competente ar trebui să continue să se bazeze pe articolele 42, 131 şi 141 pentru coordonarea activităţilor lor şi solicitărilor de informare.

(15)Statele membre pot să aplice norme mai stricte decât cele menţionate la articolul 9 alineatul (1) primul paragraf, articolul 9 alineatul (2) şi articolele 12, 19-21, 44-52, 75, 120-122 pentru instituţiile de credit autorizate de autorităţile lor competente. Statele membre pot cere, de asemenea, ca articolul 123 să fie respectat pe o bază individuală sau de alt fel şi ca subconsolidarea descrisă la articolul 73 alineatul (2) să se aplice în cazul celorlalte niveluri dintr-un grup.

(17)Statul membru gazdă ar trebui să aibă posibilitatea ca, în ceea ce priveşte libertatea de stabilire şi libertatea de a presta servicii, să impună respectarea dispoziţiilor speciale de drept intern instituţiilor care nu sunt autorizate ca instituţii de credit în statul membru de origine şi în ceea ce priveşte activităţile care nu sunt cuprinse în anexa 1, cu condiţia ca, pe de o parte, asemenea dispoziţii să fie compatibile cu dreptul comunitar şi să apere interesul general şi ca, pe de altă parte, aceste instituţii sau activităţi să nu fie supuse unor norme echivalente prevăzute de dreptul intern al statului membru de origine.

(19)Ar trebui ca normele privind activitatea sucursalelor instituţiilor de credit cu sediul central în afara Comunităţii să fie similare în toate statele membre. În momentul de faţă, este important să se prevadă ca aceste norme să nu fie mai favorabile decât cele referitoare la sucursalele unei instituţii dintr-un alt stat membru. Comunitatea ar trebui să poată încheia acorduri cu ţări terţe, care să prevadă aplicarea unor norme care să acorde unor asemenea sucursale un tratament similar pe întreg teritoriul Comunităţii. Sucursalele instituţiilor de credit autorizate în ţări terţe nu beneficiază de libertatea de a presta servicii, în conformitate cu dispoziţiile articolului 49 al doilea paragraf din tratat, sau de libertatea de stabilire în alte state membre decât cele în care sunt stabilite.

(21)Responsabilitatea de a supraveghea soliditatea financiară a unei instituţii de credit, în special solvabilitatea acesteia, revine autorităţilor competente din statul membru de origine. Autorităţile competente din statul membru gazdă îşi păstrează responsabilităţile legate de supravegherea lichidităţilor şi politicilor monetare. Supravegherea riscului de piaţă trebuie să facă obiectul unei strânse cooperări între autorităţile competente din statul membru gazdă şi din cel de origine.

(22)Funcţionarea armonioasă a pieţei bancare interne necesită nu numai reglementări juridice, ci şi o cooperare strânsă şi periodică şi o convergenţă sporită semnificativ a practicilor de reglementare şi de supraveghere ale autorităţilor competente din statele membre. În aceste sens, în special, abordarea problemelor referitoare la fiecare instituţie de credit în parte şi schimbul de informaţii ar trebui să aibă loc în cadrul Comitetului european de supraveghere bancară, înfiinţat prin Decizia 2004/5/CE a Comisiei (¹). Procedura de informare reciprocă nu înlocuieşte în nici un caz cooperarea bilaterală. Fără a aduce atingere atribuţiilor lor de control, autorităţile competente din statul membru gazdă pot continua, într-o situaţie de urgenţă, fie din proprie iniţiativă, fie din iniţiativa autorităţilor competente din statul membru de origine, să verifice dacă activităţile desfăşurate de o anumită instituţie de credit cu sediul pe teritoriul lor respectă dispoziţiile legale în domeniu şi cu principiile unei bune organizări administrative şi contabile, precum şi ale unui control intern adecvat.

(27)În scopul consolidării sistemului de supraveghere prudenţială a instituţiilor de credit şi pentru protejarea clienţilor acestor instituţii, ar trebui prevăzută obligaţia unui auditor de a raporta prompt autorităţilor competente ori de câte ori constată, în cursul îndeplinirii sarcinilor sale, anumite fapte de natură să afecteze în mod semnificativ situaţia financiară sau structura administrativă şi contabilă a unei anumite instituţii de credit. Din aceleaşi motive, statele membre ar trebui să prevadă ca o asemenea responsabilitate să se aplice în toate cazurile în care se descoperă astfel de fapte de către un auditor, în cursul îndeplinirii sarcinilor sale într-o întreprindere care are legături strânse cu o instituţie de credit. Obligaţia auditorilor de a comunica, după caz, autorităţilor competente anumite fapte şi decizii referitoare la o anumită instituţie de credit, pe care le constată în cursul îndeplinirii sarcinilor lor în cadrul unei instituţii nefinanciare, nu modifică în sine natura îndatoririlor profesionale ale auditorilor în cadrul întreprinderii respective şi nici modul în care aceştia trebuie să îşi îndeplinească sarcinile în întreprinderea respectivă.

(33)Tehnica contabilă precisă care trebuie utilizată pentru calcularea fondurilor proprii, a ratei de solvabilitate, precum şi pentru evaluarea concentrării expunerilor, trebuie să ţină seama de dispoziţiile Directivei 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale şi conturile consolidate ale băncilor şi ale altor instituţii financiare (¹), care includ o serie de adaptări ale dispoziţiilor celei de-a şaptea Directive 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (²) sau ale Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaţionale de contabilitate (³), în funcţie de actul care reglementează contabilitatea instituţiilor de credit în conformitate cu legislaţia internă.

(37)În acest scop, Comitetul de supraveghere bancară de la Basel adoptă un acord-cadru privind convergenţa internaţională a măsurii şi a normelor fondurilor proprii.

(38)Este esenţial să se ţină seama de diversitatea instituţiilor de credit din Comunitate prin oferirea de abordări alternative de calculare a cerinţelor minime de capital pentru riscurile de credit care incorporează niveluri diferite de sensibilitate la risc şi care necesită grade diferite de sofisticare. Folosirea ratingurilor externe şi a estimărilor proprii ale instituţiilor de credit privind parametrii individuali de risc reprezintă o îmbunătăţire semnificativă a sensibilităţii la risc şi a solidităţii prudenţiale a normelor aplicabile riscului de credit. Ar trebui să existe măsuri adecvate de stimulare pentru ca instituţiile de credit să adopte abordări mai sensibile la riscuri. Atunci când elaborează estimările necesare pentru aplicarea abordărilor riscurilor de credit din prezenta directivă, instituţiile de credit trebuie să-şi ajusteze nevoile de prelucrare a datelor în funcţie de interesele legitime privind protecţia datelor clienţilor lor, în conformitate cu legislaţia existentă în Comunitate privind protecţia datelor, îmbunătăţind totodată procesele de măsurare şi gestionare a riscurilor de credit ale instituţiilor de credit pentru a crea metode de determinare a cerinţelor de reglementare privind fondurile proprii, de natură să reflecte sofisticarea proceselor individuale ale instituţiilor de credit. Prelucrarea datelor trebuie făcută în conformitate cu normele privind transferul datelor personale prevăzute de Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (⁵). În această privinţă, prelucrarea datelor legate de existenţa şi gestionarea expunerii la clienţi ar trebui să includă dezvoltarea şi validarea sistemelor de gestionare şi măsurare a riscurilor de credit. Aceasta serveşte nu doar la îndeplinirea interesului legitim al instituţiilor de credit, dar şi obiectivelor prezentei directive de a folosi metode mai bune de măsurare şi gestionare a riscurilor, precum şi de a le folosi pentru reglementarea fondurilor proprii.

(39)În ceea ce priveşte folosirea estimărilor externe şi interne sau ratingurile interne ale unei instituţii, trebuie să se ţină seama de faptul că, în prezent, numai estimările interne sunt elaborate de o entitate - instituţia financiară însăşi - care face obiectul unui proces de autorizare în Comunitate. În cazul ratingurilor externe se folosesc aşa-numitele agenţii de rating recunoscute, care, în prezent, nu fac obiectul unui proces de autorizare în Comunitate. Având în vedere importanţa ratingurilor externe pentru calcularea cerinţelor de capital în conformitate cu prezenta directivă, trebuie să se ia în considerare examinarea unor viitoare procese adecvate de autorizare şi de supraveghere a agenţiilor de rating.

(41)Dispoziţiile prezentei directive respectă principiul proporţionalităţii, ţinând seama, în special, de diversitatea ca mărime şi importanţă a operaţiunilor şi de varietatea de activităţi ale instituţiilor de credit. Respectarea principiului proporţionalităţii înseamnă şi că procedurile cele mai simple de rating, chiar şi în cazul abordării pe baza ratingurilor interne (denumită în continuare abordare "RI"), sunt recunoscute în cadrul expunerilor pentru clienţii de retail.

(42)Natura evolutivă a prezentei directive permite instituţiilor de credit să aleagă dintre trei abordări a căror complexitate variază. Pentru a permite în special instituţiilor de credit mici să opteze pentru abordarea RI, mai sensibilă la riscuri, autorităţile competente ar trebui să aplice dispoziţiile articolului 89 alineatul (1) literele (a) şi (b) ori de câte ori este cazul. Dispoziţiile respective trebuie înţelese astfel încât clasele de expuneri definite la articolul 86 alineatul (1) literele (a) şi (b) să includă expuneri care, în prezenta directivă, sunt, direct sau indirect, tratate ca expuneri clasificate în clasele respective. Ca regulă generală, autorităţile competente nu ar trebui să facă discriminare între cele trei abordări în ceea ce priveşte Procesul de supraveghere prudenţială, adică instituţiile de credit care funcţionează în conformitate cu dispoziţiile abordării standardizate nu trebuie supravegheate pe o bază mai strictă numai din acest motiv.

(45)Riscul operaţional este unul semnificativ pentru instituţiile de credit care necesită acoperire prin fonduri proprii. Este esenţial să se ţină seama de diversitatea instituţiilor de credit din Comunitate prin oferirea de abordări alternative de calculare a cerinţelor de risc operaţional care încorporează diferite niveluri de sensibilitate la risc şi cer grade diferite de sofisticare. Ar trebui să existe factori stimulanţi adecvaţi pentru ca instituţiile de credit să adopte abordări mai sensibile la riscuri. Având în vedere caracterul relativ recent al măsurării şi gestiunii riscului operaţional, normele ar trebui monitorizate şi actualizate după caz, inclusiv în legătură cu diferitele linii de activitate şi cu recunoaşterea tehnicilor de diminuare a riscurilor. Ar trebui să se acorde o atenţie specială în acest sens ca asigurările să fie luate în considerare în abordările simple de calculare a cerinţelor de capital pentru riscul operaţional.

(46)Pentru a se asigura solvabilitatea adecvată a instituţiilor de credit din cadrul unui grup, este esenţial ca cerinţele minime de capital să se aplice pe baza situaţiei financiare consolidate a grupului. Pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat în cadrul unui grup şi sunt disponibile pentru protejarea economiilor, după caz, cerinţele minime de capital ar trebui să se aplice instituţiilor de credit individuale dintr-un grup, cu excepţia cazului în care acest obiectiv se poate realiza eficient în alt mod.

(50)Atunci când este oportun ca, în sensul limitării expunerilor maxime, definiţia expunerilor să se bazeze pe definiţia în sensul cerinţelor minime de fonduri proprii pentru riscul de credit, nu ar trebui să se facă trimitere din principiu la ponderări sau la grade de risc. Ponderările sau gradele de risc respective au fost întocmite pentru a se stabili o cerinţă generală de solvabilitate care să includă riscul de credit al instituţiilor de credit. Pentru a limita pierderea maximă pe care o poate suporta o instituţie de credit printr-un singur client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură, trebuie adoptate norme pentru determinarea expunerilor maxime, care să ţină seama de valoarea nominală a expunerii fără a aplica ponderări sau grade de risc.

(51)Deşi este de dorit, până la verificarea ulterioară a dispoziţiilor privind expunerile maxime, să se permită recunoaşterea efectelor atenuării riscurilor într-un mod similar cu cel permis pentru cerinţele minime de capital, pentru a se limita cerinţele de calculare, normele privind diminuarea riscurilor au fost întocmite în contextul riscului general diversificat de credit care decurge din expunerile la un număr larg de contrapartide. De asemenea, recunoaşterea efectelor unor astfel de tehnici în scopul limitării expunerilor maxime, destinate să limiteze pierderile maxime care pot fi suportate printr-un singur client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură, ar trebui să facă obiectul unor garanţii prudenţiale.

(52)În momentul în care o instituţie de credit îşi asumă riscurile din partea întreprinderii-mamă sau din partea altor filiale ale acesteia, se impune o prudenţă specială. Gestionarea expunerilor cu care se confruntă o instituţie de credit trebuie să se facă în condiţii de deplină autonomie, în conformitate cu principiile unei gestiuni bancare sănătoase, fără a se lua în considerare alte considerente în afara acestor principii. În cazul în care influenţa exercitată de anumite persoane, care deţin direct sau indirect o participaţie calificată la o instituţie de credit, poate avea un efect negativ asupra gestionării adecvate şi prudenţiale a instituţiei respective, autorităţile competente iau măsurile corespunzătoare pentru a pune capăt situaţiei respective. În ceea ce priveşte expunerile maxime, ar trebui, de asemenea, stabilite anumite standarde specifice referitoare la expunerile unei instituţii de credit faţă de grupul din care face parte, inclusiv restricţii mult mai ferme decât în cazul altor expuneri. Cu toate acestea, nu este necesară aplicarea unor astfel de standarde în cazul în care întreprinderea-mamă este un holding financiar sau o instituţie de credit sau în cazul în care celelalte filiale sunt fie instituţii de credit sau financiare, fie întreprinderi care oferă servicii bancare auxiliare, cu condiţia ca toate aceste întreprinderi să se afle sub supravegherea instituţiei de credit pe o bază consolidată.

(56)Din acelaşi motiv şi pentru a se garanta că instituţiile de credit din Comunitate care sunt active în mai multe state membre nu fac obiectul unor cerinţe disproporţionate din cauza responsabilităţilor continue ale fiecărei autorităţi competente de autorizare şi de supraveghere din statele membre individuale, este esenţial să se îmbunătăţească semnificativ cooperarea dintre autorităţile competente. În acest context, rolul de supraveghere consolidată trebuie să devină mai puternic. Comitetul european de supraveghere bancară ar trebui să susţină şi să îmbunătăţească cooperarea respectivă.

(59)În cazul grupurilor cu activităţi diversificate ale căror întreprinderi-mamă controlează cel puţin o filială a unei instituţii de credit, autorităţile competente trebuie să poată evalua situaţia financiară a unei instituţii de credit din cadrul unui asemenea grup. Autorităţile competente trebuie să deţină cel puţin mijloacele de obţinere, din partea tuturor întreprinderilor din cadrul unui grup, a informaţiilor necesare pentru îndeplinirea funcţiilor pe care le deţin, în cazul grupurilor de întreprinderi care desfăşoară o gamă întreagă de activităţi financiare, trebuie să se pună bazele unei cooperări între autorităţile responsabile cu supravegherea diferitelor sectoare financiare. În aşteptarea unei coordonări ulterioare, statele membre ar trebui să prevadă metode adecvate de consolidare pentru realizarea obiectivului prezentei directive.

(65)În rezoluţia din 5 februarie 2002 privind punerea în aplicare a legislaţiei privind serviciile financiare (¹), Parlamentul a cerut ca, împreună cu Consiliul, să aibă un rol egal în supravegherea modului în care Comisia îşi exercită rolul executiv pentru a reflecta puterile legislative ale Parlamentului în conformitate cu articolul 251 din tratat, în declaraţia solemnă făcută în faţa Parlamentului în aceeaşi zi de către preşedintele său, Comisia a susţinut această cerere. La 11 decembrie 2002, Comisia a propus modificarea Deciziei 1999/468/CE şi apoi, la 22 aprilie 2004, a prezentat o propunere modificată. Parlamentul nu consideră că propunerea respectivă păstrează prerogativele sale legislative. Din punctul de vedere al Parlamentului, acesta împreună cu Consiliul ar trebui să aibă ocazia de a evalua delegarea competenţelor de executare Comisiei într-un termen dat. Prin urmare, este adecvat să se limiteze perioada în care Comisia poate să adopte măsuri de punere în aplicare.

	CONŢINUT
TITLUL I	OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII
TITLUL II	CONDIŢII PRIVIND INIŢIEREA ŞI EXERCITAREA ACTIVITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT
TITLUL III	DISPOZIŢII PRIVIND LIBERTATEA DE STABILIRE ŞI LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII
Secţiunea 1	Instituţii de credit
Secţiunea 2	Instituţii financiare
Secţiunea 3	Exercitarea dreptului de stabilire
Secţiunea 4	Exercitarea libertăţii de a presta servicii
Secţiunea 5	Puterile autorităţilor competente din statul membru gazdă
TITLUL IV	RELAŢII CU ŢĂRILE TERŢE
Secţiunea 1	Notificările în legătură cu instituţiile din ţările terţe şi condiţiile de acces pe pieţele acestor ţări
Secţiunea 2	Cooperarea cu autorităţile competente din ţările terţe privind supravegherea pe o bază consolidată
TITLUL V	PRINCIPII ŞI INSTRUMENTE TEHNICE DE SUPRAVEGHERE ŞI INFORMARE PRUDENŢIALĂ
CAPITOLUL 1	PRINCIPIILE DE SUPRAVEGHERE PRUDENŢIALĂ
Secţiunea 1	Competenţele statului membru de origine şi ale statului membru gazdă
Secţiunea 2	Schimbul de informaţii şi secretul profesional
Secţiunea 3	Obligaţiile persoanelor responsabile cu controlul legal al conturilor anuale şi consolidate
Secţiunea 4	Puterea de sancţionare şi căi de atac jurisdicţionale
CAPITOLUL 2	INSTRUMENTE TEHNICE DE SUPRAVEGHERE PRUDENŢIALĂ
Secţiunea 1	Fonduri proprii
Secţiunea 2	Protejarea contra riscurilor
Subsecţiunea 1	Nivel de aplicare
Subsecţiunea 2	Calcularea cerinţelor
Subsecţiunea 3	Nivelul minim al fondurilor proprii
Secţiunea 3	Cerinţe de fonduri proprii minime pentru riscul de credit
Subsecţiunea 1	Abordarea standardizată
Subsecţiunea 2	Abordarea pe baza ratingurilor interne
Subsecţiunea 3	Diminuarea riscului de credit
Subsecţiunea 4	Titlurizarea
Secţiunea 4	Cerinţe minime de fonduri proprii pentru riscul operaţional
Secţiunea 5	Expuneri maxime
Secţiunea 6	Participaţii calificate din afara domeniului financiar
CAPITOLUL 3	PROCESUL DE EVALUARE A INSTITUŢIILOR DE CREDIT
CAPITOLUL 4	SUPRAVEGHEREA ŞI INFORMAŢIILE CARE TREBUIE FĂCUTE PUBLICE DE CĂTRE AUTORITĂŢILE COMPETENTE
Secţiunea 1	Supravegherea
Secţiunea 2	Informaţii care trebuie făcute publice de către autorităţile competente
CAPITOLUL 5	INFORMAŢII CARE TREBUIE FĂCUTE PUBLICE DE CĂTRE INSTITUŢIILE DE CREDIT
TITLUL VI	COMPETENŢE EXECUTORII
TITLUL VII	DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
CAPITOLUL 1	DISPOZIŢII TRANZITORII
CAPITOLUL 2	DISPOZIŢII FINALE
ANEXAI	LISTA ACTIVITĂŢILOR CARE FAC OBIECTUL RECUNOAŞTERII RECIPROCE
ANEXA II	CLASIFICAREA ELEMENTELOR EXTRABILANŢIERE
ANEXA III	TRATAREA RISCULUI DE CREDIT AL CONTRAPARTIDEI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE, OPERAŢIUNILE DE REPORT, OPERAŢIUNILE DE ÎMPRUMUT ŞI DE CREDITARE DE VALORI MOBILIARE SAU MĂRFURI, TRANZACŢIILE CU TERMEN LUNG DE DECONTARE ŞI OPERAŢIUNILE DE CREDITARE CU APEL ÎN MARJĂ
Partea 1	Definiţii
Partea 2	Alegerea metodei
Partea 3	Metoda marcării la piaţă
Partea 4	Metoda expunerii iniţiale
Partea 5	Metoda standardizată
Partea 6	Metoda modelului intern
Partea 7	Compensarea contractuală
ANEXA IV	TIPURI DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE
ANEXA V	CRITERII TEHNICE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI TRATAREA RISCURILOR
ANEXA VI	ABORDAREA STANDARDIZATĂ
Partea 1	Ponderarea riscului
Partea 2	Recunoaşterea agenţiilor internaţionale de rating şi punerea în corespondenţă a evaluărilor lor de credit (mapping)
Partea 3	Utilizarea evaluărilor de credit efectuate de o agenţie internaţională de rating pentru determinarea ponderărilor riscului
ANEXA VII	ABORDAREA BAZATĂ PE RATINGUL INTERN
Partea 1	Valorile expunerilor ponderate la risc şi valorile pierderilor anticipate
Partea 2	Probabilitatea de neplată, pierderile datorate nerambursării şi scadenţa
Partea 3	Valoarea expunerii la risc
Partea 4	Cerinţe minime pentru abordarea RI
ANEXA VIII	DIMINUAREA RISCURILOR DE CREDIT
Partea 1	Eligibilitate
Partea 2	Cerinţe minime
Partea 3	Calcularea efectelor diminuării riscului de credit
Partea 4	Asimetria scadenţelor
Partea 5	Combinarea formelor de diminuare a riscului de credit în abordarea standardizată
Partea 6	Tehnici de diminuare a riscului de credit pe baza unui coş de instrumente
ANEXA IX	TITLURIZAREA
Partea 1	Definiţii în sensul anexei IX
Partea 2	Cerinţe minime pentru recunoaşterea transferului unui nivel semnificativ de risc de credit şi calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate pentru expuneri care fac obiectul titlurizării
Partea 3	Evaluări externe ale creditului
Partea 4	Metode de calcul
ANEXA X	RISCUL OPERAŢIONAL
Partea 1	Abordarea de bază
Partea 2	Abordarea standardizată
Partea 3	Abordarea avansată de evaluare
Partea 4	Utilizarea combinată a abordărilor
Partea 5	Clasificarea evenimentelor de pierdere
ANEXA XI	CRITERII TEHNICE PRIVIND CONTROLUL ŞI EVALUAREA EFECTUATE DE AUTORITĂŢILE COMPETENTE
ANEXA XII	CRITERII TEHNICE PRIVIND INFORMAREA
Partea 1	Criterii generale
Partea 2	Cerinţe generale
Partea 3	Cerinţe de calificare pentru utilizarea anumitor instrumente sau metodologii
ANEXA XIII Partea A	DIRECTIVE ABROGATE ŞI MODIFICĂRILE LOR SUCCESIVE (menţionate la articolul 158)
ANEXA XIII Partea B	TERMENE LIMITĂ DE TRANSPUNERE (menţionate la articolul 158)
ANEXA XIV	TABEL DE CORESPONDENŢĂ

TITLUL I:OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ŞI DEFINIŢII

Art. 1

Art. 2

Art. 3

(1)Instituţiile de credit situate în acelaşi stat membru şi afiliate în mod permanent unui organism central care le supraveghează şi care are sediul în acelaşi stat membru pot fi exceptate de la îndeplinirea cerinţelor prevăzute la articolul 7 şi la articolul 11 alineatul (1) în cazul în care legislaţia internă prevede că:

c)conducerea organismului central este abilitată să emită instrucţiuni către organele de conducere ale instituţiilor afiliate.

(2)O instituţie de credit menţionată la alineatul (1) primul paragraf poate fi, de asemenea, exceptată de la aplicarea dispoziţiilor articolelor 9 şi 10 şi, de asemenea, ale titlului V capitolul 2 secţiunile 2, 3, 4, 5 şi 6 şi ale capitolului 3, cu condiţia ca, fără a aduce atingere aplicării respectivelor dispoziţii pentru organismul central, întregul constituit de către organismul central împreună cu instituţiile sale afiliate să facă obiectul dispoziţiilor în cauză, pe o bază consolidată.

Art. 4

10."participaţie", în sensul articolului 57 literele (o) şi (p), al articolelor 71-73 şi al titlului V capitolul 4, înseamnă participaţie în sensul articolului 17 prima teză din a patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăţi (²), sau deţinerea directă sau indirectă a 20 % sau mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi;

13."filială" înseamnă:

15.«holding financiar mamă dintr-un stat membru» înseamnă un holding financiar care nu este filiala unei instituţii de credit autorizate în acelaşi stat membru sau a unui holding financiar sau holding financiar mixt cu sediul în acelaşi stat membru;

17.«holding financiar mamă din UE» înseamnă un holding financiar mamă dintr-un stat membru care nu este filiala unei instituţii de credit autorizate în orice stat membru sau a unui alt holding financiar sau holding financiar mixt cu sediul în orice stat membru;

18."entităţi din sectorul public" înseamnă organismele administrative necomerciale responsabile faţă de administraţiile centrale, autorităţile regionale sau locale, sau faţă de autorităţile care, din punctul de vedere al autorităţilor competente, exercită aceleaşi activităţi ca şi autorităţile regionale sau cele locale, sau întreprinderile necomerciale deţinute de administraţiile centrale care dispun de sisteme de garantare explicite şi care pot include organisme cu administrare proprie reglementate de lege şi care sunt supuse unui control public;

19."holding financiar" înseamnă orice instituţie financiară ale cărei filiale sunt fie în exclusivitate, fie în principal instituţii de credit sau instituţii financiare, cel puţin una dintre aceste filiale fiind o instituţie de credit, şi care nu este holding financiar mixt în sensul articolului 2 alineatul (15) din Directiva 2002/87/CE (¹);

31."protecţie finanţată a creditului" înseamnă tehnica de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit asociat unei expuneri a unei instituţii de credit derivă din dreptul respectivei instituţii - în cazul neplăţii de către o contrapartidă sau al unor alte evenimente de credit legate de contrapartidă - de a lichida sau de a obţine transferul, atribuirea sau păstrarea unor active sau sume sau de a reduce sau înlocui valoarea expunerii cu diferenţa dintre valoarea expunerii şi cuantumul unei creanţe asupra instituţiei de credit;

44."emitent de instrumente financiare securizate" înseamnă un trust corporativ sau o altă entitate, alta decât o instituţie de credit, organizată pentru efectuarea de titlurizări, ale cărei activităţi sunt limitate la ceea ce este adecvat pentru realizarea obiectivului în cauză şi a cărei structură are rolul de a izola obligaţiile emitentului de instrumente financiare securizate de cele ale instituţiei de credit iniţiatoare şi ai cărei deţinători de interese au dreptul să le dea în gaj sau să le schimbe fără restricţii;

45."grup de clienţi aflaţi în legătură" înseamnă:

b)două sau mai multe persoane fizice sau juridice între care nu există o relaţie de control, astfel cum este descrisă la litera (a), dar care trebuie să fie considerate ca reprezentând un singur risc deoarece legătura dintre ele este atât de strânsă încât, în cazul în care una dintre aceste persoane se confruntă cu probleme financiare, în special dificultăţi de finanţare sau de rambursare, şi cealaltă sau toate celelalte persoane ar întâmpina probabil dificultăţi de finanţare sau de rambursare.

47."burse recunoscute" înseamnă bursele recunoscute de autorităţile competente şi care îndeplinesc următoarele condiţii:

Art. 5

Primul paragraf nu se aplică pentru preluarea de depozite sau alte fonduri rambursabile de către un stat membru sau de către autorităţile regionale sau locale ale unui stat membru sau de către organisme publice internaţionale în care sunt membri unul sau mai multe state membre sau în cazurile prevăzute în mod expres de legislaţia internă sau comunitară, cu condiţia ca aceste activităţi să fie supuse unor reglementări şi controale menite să protejeze deponenţii şi investitorii, aplicabile situaţiilor respective.

TITLUL II:CONDIŢII PRIVIND INIŢIEREA ŞI EXERCITAREA ACTIVITĂŢII INSTITUŢIILOR DE CREDIT

Art. 6

(1)Statele membre solicită instituţiilor de credit să obţină autorizaţii înainte de începerea propriu-zisă a activităţilor lor. Fără a aduce atingere articolelor 7-12, acestea stabilesc cerinţele pentru acordarea autorizaţiei şi le comunică Comisiei şi Autorităţii europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*) (denumită în continuare «ABE»).

(2)În vederea asigurării armonizării consecvente a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare:

c)de specificare a cerinţelor aplicabile acţionarilor şi membrilor care deţin participaţii calificate, precum şi pentru a identifica obstacolele care ar putea împiedica exercitarea efectivă a funcţiilor de supraveghere ale autorităţii competente, conform dispoziţiilor articolului 12.

Art. 9

(1)Fără a aduce atingere altor condiţii generale prevăzute de legislaţia internă, autorităţile competente nu acordă autorizaţii în cazul în care instituţiile de credit nu deţin fonduri proprii separate sau în cazurile în care capitalul iniţial este mai mic de 5 milioane EUR.

(2)Sub rezerva următoarelor condiţii, statele membre pot acorda autorizaţia anumitor categorii de instituţii de credit al căror capital iniţial este inferior celui menţionat la alineatul (1):

Art. 10

Art. 11

(1)Autorităţile competente acordă autorizaţia instituţiilor de credit numai în momentul în care există cel puţin două persoane care gestionează în mod efectiv activitatea instituţiei de credit respective.

Art. 12

(1)Autorităţile competente nu eliberează autorizaţii privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit înainte de a primi informaţii cu privire la identitatea acţionarilor sau a membrilor, direcţi sau indirecţi, persoane fizice sau juridice, care deţin participaţii calificate, precum şi cu privire la valoarea participaţiilor acestora.

Statele membre nu ţin seama de drepturile de vot sau de acţiunile deţinute de societăţi de investiţii sau de instituţii de credit ca urmare a subscrierii de instrumente financiare şi/sau a plasării instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm prevăzute în anexa I secţiunea A punctul 6 la Directiva 2004/39/CE (^**), cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului, pe de o parte, şi cedate în termen de un an de la data achiziţiei, pe de altă parte.

(3)În situaţia în care există legături strânse între instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau juridice, autorităţile competente acordă autorizaţia numai în cazul în care legăturile respective nu împiedică exercitarea efectivă a funcţiilor lor de supraveghere.

Art. 14

Fiecare autorizaţie se notifică ABE. Denumirea fiecărei instituţii de credit autorizate se înscrie pe o listă, pe care ABE o publică şi îi asigură actualizarea pe site-ul său internet. Autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată furnizează autorităţilor competente vizate şi ABE toate informaţiile referitoare la grupul bancar în conformitate cu articolul 12 alineatul (3), cu articolul 22 alineatul (1) şi cu articolul 73 alineatul (3), în special informaţii referitoare la structura juridică a grupului, precum şi la structura organizatorică şi de conducere a acestuia.

Art. 15

(1)Înainte de autorizarea unei instituţii de credit, autoritatea competentă consultă autorităţile competente dintr-un alt stat membru implicat în următoarele cazuri:

(2)Autoritatea competentă consultă, înainte de a emite autorizaţia, autoritatea competentă din celălalt stat membru, care este responsabilă cu supravegherea întreprinderilor de asigurare sau a întreprinderilor de investiţii în următoarele cazuri:

(3)Autorităţile competente relevante menţionate la alineatele (1) şi (2) se consultă în special atunci când evaluează calitatea acţionarilor, precum şi reputaţia şi experienţa directorilor care participă la gestionarea unei alte entităţi din acelaşi grup. Autorităţile fac schimb de informaţii privind calitatea acţionarilor, precum şi reputaţia şi experienţa directorilor, informaţii care sunt relevante pentru acordarea unei autorizaţii, precum şi pentru evaluarea continuă a respectării condiţiilor de funcţionare.

Art. 17

(1)Autorităţile competente pot retrage autorizaţia unei instituţii de credit numai în următoarele situaţii:

Art. 18

În scopul exercitării activităţilor specifice şi fără a aduce atingere dispoziţiilor referitoare la utilizarea termenilor "bancă", "casă de economii" sau alţi termeni utilizaţi în statele membre gazde şi care denumesc instituţii bancare, instituţiile de credit utilizează pe întreg teritoriul Comunităţii aceeaşi denumire pe care o utilizează şi în statul membru în care îşi au sediul central. În cazul în care există pericolul unor confuzii, statul membru gazdă poate solicita, pentru clarificare, ca denumirea instituţiei respective să fie însoţită de anumite detalii explicative.

Art. 19

(1)Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice sau unor astfel de persoane care acţionează concertat (denumite în continuare «potenţialul achizitor»), care a decis să achiziţioneze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o instituţie de credit, sau să majoreze, direct sau indirect, o astfel de participaţie calificată într-o instituţie de credit, astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să fie egală sau mai mare decât 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât instituţia de credit să devină filiala lor (denumită în continuare «proiect de achiziţie»), să notifice mai întâi în scris autorităţile competente ale instituţiei de credit în cadrul căreia intenţionează să achiziţioneze ori să majoreze o participaţie calificată, indicând valoarea participaţiei vizate şi informaţiile relevante menţionate la articolul 19a alineatul (4). Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.

(2)Autorităţile competente transmit potenţialului achizitor, imediat şi, în orice caz, în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării, precum şi de la eventuala primire ulterioară a informaţiilor menţionate la alineatul (3), confirmarea de primire în scris.

(3)În cursul termenului de evaluare, dar mai târziu de cea de-a cincizecea zi lucrătoare a termenului respectiv, autorităţile competente pot, dacă este necesar, să solicite informaţiile suplimentare necesare pentru finalizarea evaluării. O astfel de solicitare se face în scris, precizându-se informaţiile suplimentare necesare.

Termenul de evaluare se întrerupe între data solicitării de informaţii de către autorităţile competente şi data primirii răspunsului potenţialului achizitor la această solicitare. Intervalul în care termenul de evaluare se întrerupe nu poate depăşi douăzeci de zile lucrătoare. Orice solicitări suplimentare formulate de autorităţile competente în vederea completării sau clarificării informaţiilor sunt la discreţia autorităţilor competente, dar nu pot conduce la întreruperea termenului de evaluare.

(4)Autorităţile competente pot prelungi perioada de întrerupere menţionată la articolul 3 paragraful al doilea cu până la treizeci de zile lucrătoare, în cazul în care potenţialul achizitor este:

b)o persoană fizică sau juridică şi nu face obiectul supravegherii în temeiul prezentei directive sau al Directivelor 85/611/CEE (^*), 92/49/CEE (^**), 2002/83/CE (^***), 2004/39/CE sau 2005/68/CE (4)*.

(5)În cazul în care autorităţile competente, la finalizarea evaluării, decid să se opună proiectului de achiziţie, acestea informează în scris potenţialul achizitor în termen de două zile lucrătoare şi fără a depăşi termenul de evaluare, indicând motivele care au stat la baza acestei decizii. În conformitate cu legislaţia internă, la cererea potenţialului achizitor, se poate pune la dispoziţia publicului o motivare corespunzătoare a deciziei. Aceasta nu împiedică un stat membru să permită autorităţii competente să facă publică motivarea respectivă, fără a fi necesară cererea potenţialului achizitor.

(9)În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentei directive, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare, pentru a stabili o listă exhaustivă a informaţiilor menţionate la articolul 19a alineatul (4), care urmează să fie incluse de potenţialii achizitori în notificarea lor, fără a aduce atingere alineatului (3) din prezentul articol.

Art. 19^a

(1)La examinarea notificării prevăzute la articolul 19 alineatul (1) şi a informaţiilor menţionate la articolul 19 alineatul (3), autorităţile competente evaluează, pentru a asigura administrarea sănătoasă şi prudentă a instituţiei de credit vizată de achiziţie şi ţinând seama de posibila influenţă a potenţialului achizitor asupra instituţiei de credit caracterul adecvat al potenţialului achizitor, precum şi soliditatea financiară a proiectului de achiziţie, pe baza tuturor criteriilor următoare:

d)capacitatea instituţiei de credit de a respecta şi de a continua să respecte obligaţiile prudenţiale care îi revin în temeiul prezentei directive şi, după caz, în temeiul altor directive, în special Directivele 2000/46/CE, 2002/87/CE şi 2006/49/CE, în special condiţia ca grupul din care va face parte să aibă o structură care să permită exercitarea unei supravegheri efective, schimbul efectiv de informaţii între autorităţile competente şi împărţirea responsabilităţilor între autorităţile competente;

e)existenţa unor motive rezonabile de a suspecta că o operaţiune sau o tentativă de spălare de bani sau de finanţare a unor acte de terorism în înţelesul articolului 1 din Directiva 2005/60/CE (^*) este sau a fost săvârşită în legătură cu proiectul de achiziţie sau că proiectul de achiziţie ar putea creşte un astfel de risc.

Art. 19^b

(1)Autorităţile competente implicate acţionează consultându-se reciproc pe deplin atunci când efectuează evaluarea, în cazul în care potenţialul achizitor este:

(2)Autorităţile competente îşi furnizează reciproc informaţii esenţiale sau relevante pentru evaluare, fără întârzieri nejustificate. Astfel, acestea îşi comunică, la cerere, orice informaţie relevantă şi, din oficiu, orice informaţie esenţială. Orice decizie a autorităţii competente care a autorizat instituţia de credit vizată de proiectul de achiziţie indică eventualele opinii sau rezerve formulate de autoritatea competentă responsabilă pentru potenţialul achizitor.

Art. 20

Statele membre impun oricărei persoane fizice sau juridice care a decis să cedeze, direct sau indirect, o participaţie calificată într-o instituţie de credit să notifice mai întâi în scris autorităţile competente din statul membru gazdă, indicând mărimea participaţiei vizate. O astfel de persoană, trebuie, de asemenea, să notifice autorităţile competente dacă a decis să îşi reducă participaţia calificată astfel încât proporţia drepturilor de vot sau a capitalului deţinut să scadă sub 20 %, 30 % sau 50 % sau astfel încât instituţia de credit să înceteze să mai fie filiala lor. Nu este necesar ca statele membre să aplice pragul de 30 % în cazurile în care, în conformitate cu articolul 9 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/109/CE, aplică un prag de o treime.

Art. 21

(1)Instituţiile de credit comunică autorităţilor competente, de îndată ce dobândesc informaţii în acest sens, achiziţiile sau vânzările de participaţii la capitalul lor care fac ca participaţiile să depăşească sau să scadă sub pragurile menţionate la articolul 19 alineatul (1) şi la articolul 20.

(2)Statele membre solicită ca, în cazul în care este posibil ca influenţa exercitată de persoanele menţionate la articolul 19 alineatul (1) să funcţioneze în detrimentul unei gestionări sănătoase şi prudenţiale a instituţiei de credit, autorităţile competente să adopte măsuri adecvate pentru încetarea situaţiei respective. Asemenea măsuri pot consta, de exemplu, în interdicţii, sancţiuni aplicate cadrelor de conducere sau suspendarea exercitării dreptului de vot aferent acţiunilor deţinute de acţionarii sau membrii respectivi.

(3)Pentru a se stabili dacă au fost respectate criteriile privind participaţia calificată în sensul articolelor 19 şi 20 şi al prezentului articol, se ţine seama de drepturile de vot menţionate la articolele 9 şi 10 din Directiva 2004/109/CE, precum şi de condiţiile de cumulare stabilite la articolul 12 alineatele (4) şi (5) din directiva respectivă.

Pentru a stabili dacă au fost respectate criteriile privind participaţia calificată prevăzute la prezentul articol, statele membre nu ţin seama de drepturile de vot sau de acţiunile deţinute de societăţi de investiţii sau de instituţii de credit ca urmare a subscrierii de instrumente financiare şi/sau a plasării instrumentelor financiare în baza unui angajament ferm prevăzute în anexa I secţiunea A punctul 6 la Directiva 2004/39/CE, cu condiţia ca drepturile respective să nu fie exercitate sau utilizate în vreun alt mod pentru a interveni în administrarea activităţii emitentului, pe de o parte, şi cedate în termen de un an de la data achiziţiei, pe de altă parte

Art. 22

(1)Autorităţile competente din statele membre de origine solicită ca fiecare instituţie de credit să dispună de un cadru formal de administrare a activităţii riguros conceput, care să includă o structură organizatorică clară cu linii de responsabilitate bine definite, transparente şi coerente, procese eficace de identificare, administrare, monitorizare şi raportare a riscurilor la care este sau poate fi expusă, mecanisme adecvate de control intern, inclusiv proceduri administrative şi contabile riguroase, şi politici şi practici de remunerare care să promoveze şi să fie concordanţă cu o administrare adecvată şi eficace a riscurilor.

(3)Autorităţile competente din statele membre de origine utilizează informaţiile colectate în conformitate cu criteriile privind informarea stabilite la punctul 15 litera (f) din partea 2 a anexei XII pentru a evalua comparativ tendinţele de referinţă şi practicile de remunerare. Autorităţile competente pun la dispoziţia Comitetului Supraveghetorilor Bancari Europeni aceste informaţii.

(4)Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni asigură existenţa unor ghiduri cu privire la politicile de remunerare solide care să fie conforme cu principiile prevăzute la punctele 23 şi 24 din anexa V. Aceste ghiduri ţin seama, de asemenea, de principiile privind politicile solide de remunerare prevăzute în Recomandarea Comisiei din 30 aprilie 2009 privind politicile de remunerare în sectorul serviciilor financiare (*).

b)să precizeze instrumentele eligibile ca instrumente în sensul punctului 23 litera (o) subpunctul (ii) din anexa V şi care să reflecte în mod corespunzător calitatea creditelor acordate de instituţiile de credit în sensul punctului 23 litera (o) din anexa respectivă.

(5)Autorităţile competente din statele membre de origine colectează informaţii privind numărul de persoane la nivelul unei instituţii de credit a căror remuneraţie este de minim 1 milion EUR, incluzând sectorul operaţional în cauză, principalele elemente ale salariului, primele, indemnizaţiile pe termen lung şi contribuţia la pensie. Aceste informaţii se transmit Comitetului Supraveghetorilor Bancari Europeni, acesta din urmă publicând aceste informaţii la nivel agregat pentru fiecare stat membru de origine într-un format de raportare comun. Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni poate elabora ghiduri pentru a facilita implementarea prevederilor prezentului alineat şi pentru a asigura consecvenţa asupra informaţiilor colectate.

(6)Pentru a preciza cerinţele prevăzute în prezentul articol şi pentru a asigura convergenţa practicilor de supraveghere, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare în vederea stabilirii dispoziţiilor, proceselor şi mecanismelor menţionate la alineatul (1), în conformitate cu principiul proporţionalităţii şi caracterul cuprinzător prevăzute la alineatul (2).

TITLUL III:DISPOZIŢII PRIVIND LIBERTATEA DE STABILIRE ŞI LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII

SECŢIUNEA 1:Instituţii de credit

Art. 23

Statele membre adoptă dispoziţii în conformitate cu care pot fi desfăşurate pe teritoriul lor activităţile prevăzute de anexa 1, în conformitate cu articolele 25, 26 alineatele (1)-(3), 28 alineatele (1) şi (2) şi 29-37, fie prin înfiinţarea unei sucursale, fie prin prestarea de servicii de către orice instituţie de credit autorizată şi supravegheată de către autorităţile competente dintr-un alt stat membru, cu condiţia ca activităţile respective să facă obiectul autorizaţiei.

SECŢIUNEA 2:Instituţii financiare

Art. 24

(1)Statele membre adoptă dispoziţii care să prevadă ca activităţile menţionate de anexa 1 să poată fi desfăşurate pe teritoriul lor, în conformitate cu articolele 25, 26 alineatele (1)-(3), 28 alineatele (1) şi (2) şi 29-37, fie prin înfiinţarea unei sucursale, fie prin prestarea de servicii de către orice instituţie financiară din alt stat membru, care poate fi fie filiala unei instituţii de credit fie o filială deţinută în comun de două sau mai multe instituţii de credit, ale căror contract de societate şi statut permit desfăşurarea acestor activităţi şi care îndeplinesc următoarele condiţii:

e)instituţia financiară este inclusă efectiv, în special în ceea ce priveşte activităţile respective, în supravegherea consolidată a întreprinderii-mamă sau a fiecăreia dintre întreprinderile-mamă, în conformitate cu titlul V capitolul 4 secţiunea 1, în special în sensul cerinţelor privind fondurile proprii minime prevăzute la articolul 75 pentru controlul expunerilor maxime şi în sensul limitării participaţiilor prevăzute la articolele 120-122.

SECŢIUNEA 3:Exercitarea dreptului de stabilire

Art. 25

(2)Statele membre solicită fiecărei instituţii de credit care doreşte să îşi deschidă o sucursală într-un alt stat membru să furnizeze următoarele informaţii, la depunerea notificării menţionate la alineatul (1):

(3)În cazul în care autorităţile competente din statul membru de origine nu au nici un motiv pentru a pune la îndoială caracterul adecvat al structurii administrative sau situaţia financiară a instituţiei de credit, având în vedere activităţile anticipate, autorităţile respective, în termen de trei luni de la primirea informaţiilor prevăzute la alineatul (2), comunică informaţiile respective autorităţilor competente din statul membru gazdă şi informează instituţia de credit în consecinţă.

(5)În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza informaţiile de notificat în conformitate cu prezentul articol.

Art. 26

(3)În cazul modificării conţinutului unei informaţii comunicate în conformitate cu articolul 25 alineatul (2) literele (b), (c) sau (d), instituţia de credit înştiinţează în scris autorităţile competente din statul membru de origine şi statul membru gazdă, cu cel puţin o lună înainte de modificarea respectivă, pentru a permite autorităţilor competente din statul membru de origine să ia o decizie în conformitate cu dispoziţiile articolului 25 şi, de asemenea, pentru a permite autorităţilor competente din statul membru gazdă să ia o decizie în conformitate cu dispoziţiile alineatului (1) din prezentul articol.

SECŢIUNEA 4:Exercitarea libertăţii de a presta servicii

Art. 28

(4)În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza informaţiile de notificat în conformitate cu prezentul articol.

SECŢIUNEA 5:Puterile autorităţilor competente din statul membru gazdă

Art. 29

Art. 30

(2)În cazul în care instituţia de credit în cauză nu adoptă măsurile necesare, autorităţile competente din statul membru gazdă informează în consecinţă autorităţile competente din statul membru de origine.

(3)În cazul în care, în pofida măsurilor aplicate de statul membru de origine sau datorită faptului că măsurile respective sunt inadecvate sau nu sunt disponibile în statul membru respectiv, instituţia de credit în cauză continuă să încalce dispoziţiile legale menţionate la alineatul (1), care sunt în vigoare în statul membru gazdă, statul respectiv poate lua măsurile necesare, după informarea autorităţilor competente din statul membru de origine, pentru a preveni şi pentru a sancţiona orice viitoare nereguli şi, în măsura în care este necesar, pentru a împiedica instituţia respectivă să întreprindă noi tranzacţii pe teritoriul său. Statele membre se asigură că înmânarea documentelor legale necesare pentru aplicarea măsurilor în cauză faţă de instituţiile de credit este posibilă pe teritoriile lor.

Art. 33

TITLUL IV:RELAŢII CU ŢĂRI TERŢE

SECŢIUNEA 1:Notificările în legătură cu instituţiile din ţările terţe şi condiţiile de acces pe pieţele acestor ţări

Art. 38

SECŢIUNEA 2:Cooperarea cu autorităţile competente din ţările terţe privind supravegherea pe o bază consolidată

Art. 39

(1)Comisia poate prezenta Consiliului, fie la cererea unui stat membru, fie din proprie iniţiativă, propuneri pentru negocierea de acorduri cu una sau mai multe ţări terţe, cu privire la supravegherea pe bază consolidată a următoarelor:

(2)Acordurile menţionate la alineatul (1) urmăresc, în special, să garanteze că:

TITLUL V:PRINCIPII ŞI INSTRUMENTE TEHNICE DE SUPRAVEGHERE ŞI INFORMARE PRUDENŢIALĂ

CAPITOLUL 1:Principiile de supraveghere prudenţială

SECŢIUNEA 1:Competenţele statului membru de origine şi ale statului membru gazdă

Art. 40

Art. 41

Art. 42

Autorităţile competente din statele membre în cauză colaborează îndeaproape în supravegherea activităţii instituţiilor de credit care funcţionează, în special printr-o sucursală, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care îşi au sediul central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile privind administrarea şi proprietatea asupra acestor instituţii de credit, informaţii care pot facilita supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a lor, precum şi toate informaţiile care pot facilita supravegherea acestor instituţii în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, garantarea depozitelor, limitarea expunerilor maxime, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.

Autorităţile competente pot sesiza ABE cu privire la situaţiile în care o cerere de colaborare, în special în vederea schimbului de informaţii, a fost respinsă sau nu i s-a dat curs în termen rezonabil. Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), în situaţiile menţionate la prima teză ABE poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt atribuite în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art.42^a

(1)Autorităţile competente ale unui stat membru gazdă pot solicita autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată, în cazul în care se aplică articolul 129 alineatul (1), sau autorităţilor competente ale statului membru de origine să considere o sucursală a unei instituţii de credit ca fiind semnificativă.

c)dimensiunea şi importanţa sucursalei, din punctul de vedere al numărului de clienţi, în contextul sistemului bancar sau financiar al statului membru gazdă.

În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună în termen de două luni de la primirea unei cereri în temeiul primului paragraf, autorităţile competente ale statului membru gazdă iau propria decizie în termen de alte două luni cu privire la desemnarea sucursalei ca fiind semnificativă. La luarea deciziei, autorităţile competente din statul membru gazdă iau în considerare orice opinii şi rezerve ale autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată sau ale autorităţilor competente din statul membru de origine.

Dacă, la finalul perioadei iniţiale de două luni, oricare dintre autorităţile competente în cauză a înaintat problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile competente din statul membru gazdă amână decizia lor şi aşteaptă ca ABE să adopte o decizie în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat. Autorităţile competente ale statului membru gazdă hotărăsc în conformitate cu decizia ABE. Perioada de două luni se consideră a reprezenta etape de conciliere în sensul articolului 19 din regulamentul menţionat. ABE adoptă decizia în termen de o lună. Problema nu se înaintează ABE după expirarea perioadei iniţiale de două luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

(2)Autorităţile competente ale statului membru de origine comunică autorităţilor competente ale unui stat membru gazdă în care are sediul o sucursală semnificativă informaţiile menţionate la articolul 132 alineatul (1) literele (c) şi (d) şi îndeplinesc sarcinile menţionate la articolul 129 alineatul (1) litera (c) în cooperare cu autorităţile competente ale statului membru gazdă.

(3)În cazul în care nu se aplică articolul 131^a, autorităţile competente care supraveghează o instituţie de credit având sucursale semnificative în alte state membre instituie şi prezidează un colegiu de supraveghetori pentru a facilita cooperarea prevăzută la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 42. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiului se bazează pe dispoziţii scrise, determinate, în urma consultării cu autorităţile competente în cauză, de către autoritatea competentă din statul membru de origine. Autoritatea competentă din statul membru de origine decide cu privire la autorităţile competente să participe la o reuniune sau la o activitate a colegiului.

În prealabil, autoritatea competentă din statul membru de origine informează pe deplin toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea competentă din statul membru de origine informează, de asemenea, pe deplin şi la timp, toţi membrii colegiului în legătură cu măsurile adoptate în cadrul respectivelor reuniuni sau cu măsurile întreprinse.

Art. 42^b

(1)În exercitarea atribuţiilor care le revin, autorităţile competente iau în considerare convergenţa în ceea ce priveşte instrumentele de supraveghere şi practicile de supraveghere în punerea în aplicare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive. În acest scop, statele membre se asigură că:

Art. 43

SECŢIUNEA 2:Schimbul de informaţii şi secretul profesional

Art. 44

(1)Statele membre prevăd ca toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente, precum şi auditorii sau experţii care au acţionat în numele autorităţilor competente, să fie obligate să respecte secretul profesional.

Art. 45

Art. 46

În conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, statele membre şi ABE pot încheia acorduri de cooperare care să prevadă schimburi de informaţii cu autorităţile competente din ţări terţe sau cu autorităţi sau organisme din ţări terţe, după cum se prevede la articolul 47 şi articolul 48 alineatul (1) din prezenta directivă, cu condiţia ca informaţiile furnizate să beneficieze de garanţii de respectare a secretului profesional care să fie cel puţin echivalente cu cele prevăzute la articolul 44 alineatul (1) din prezenta directivă. Un astfel de schimb de informaţii are drept scop îndeplinirea responsabilităţilor de supraveghere ale acestor autorităţi sau organisme.

Art. 47

c)persoane responsabile cu verificarea legală a conturilor instituţiilor de credit şi ale altor instituţii financiare,

Art. 48

(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 44-46, statele membre pot autoriza schimburile de informaţii între autorităţile competente şi:

(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 44-46, statele membre pot autoriza, cu scopul de a consolida stabilitatea, inclusiv integritatea sistemului financiar, schimbul de informaţii între autorităţile competente şi autorităţile sau organismele responsabile în temeiul legii cu depistarea şi investigarea încălcării legislaţiei în materia dreptului societăţilor comerciale.

c)în cazul în care informaţiile respective provin dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate fără acordul expres al autorităţilor competente care le-au furnizat şi, după caz, exclusiv pentru scopul pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.

Art. 49

c)Comitetului european pentru risc sistemic (denumit în continuare «CERS»), în cazul în care aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic (^*).

Într-o situaţie de urgenţă, astfel cum se menţionează la articolul 130 alineatul (1), statele membre permit autorităţilor competente să comunice fără întârziere informaţii băncilor centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor lor statutare, incluzând coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi asociate, supravegherea sistemelor de plăţi, de compensare şi a celor de decontare a valorilor mobiliare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar, precum şi CERS, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare.

Art. 50

Art. 51

Statele membre dispun ca informaţiile primite în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) şi cu articolul 47, precum şi informaţiile obţinute prin intermediul verificărilor la faţa locului menţionate la articolul 43 alineatele (1) şi (2) să nu poată fi comunicate în cazurile menţionate la articolul 50 decât cu acordul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective sau al autorităţilor competente din statul membru în care s-a desfăşurat verificarea la faţa locului.

Art. 52

Dispoziţiile prezentei secţiuni nu pot împiedica autorităţile competente dintr-un stat membru să comunice informaţiile prevăzute la articolele 44-46 unei case de compensare sau unui alt organism similar recunoscut de dreptul intern pentru asigurarea de servicii de compensare şi decontare pe una dintre pieţele lor naţionale, în cazul în care autorităţile respective consideră necesară comunicarea informaţiilor pentru a asigura funcţionarea adecvată a organismelor respective în caz de neplată sau de neplată potenţială de către operatorii de piaţă. Informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1).

SECŢIUNEA 3:Obligaţiile persoanelor responsabile cu controlul legal al conturilor anuale şi consolidate

Art. 53

(1)Statele membre prevăd cel puţin că orice persoană autorizată în sensul Directivei 84/253/CEE (¹), care îndeplineşte în cadrul unei instituţii de credit sarcinile prevăzute la articolul 51 din Directiva 78/660/CEE, la articolul 37 din Directiva 83/349/CEE sau la articolul 31 din Directiva 85/611/CEE (²), sau orice altă îndatorire obligatorie, are obligaţia de a informa cu promptitudine autorităţile competente în legătură cu orice fapt sau decizie cu privire la o anumită instituţie de credit de care a luat cunoştinţă în exercitarea sarcinilor care îi revin şi care sunt de natură:

c)să ducă la refuzul de a certifica conturile sau la formularea anumitor rezerve.

SECŢIUNEA 4:Puterea de sancţionare şi căi de atac jurisdicţionale

Art. 54

CAPITOLUL 2:Instrumente tehnice de supraveghere prudenţială

SECŢIUNEA 1:Fonduri proprii

Art. 57

(1)Sub rezerva limitărilor impuse la articolul 66, fondurile proprii neconsolidate ale instituţiilor de credit includ următoarele elemente:

(2)Următoarele elemente se scad în conformitate cu articolul 66:

n)participaţiile deţinute la alte instituţii de credit şi instituţii financiare de până la 10 % din capitalul acestora, creanţele subordonate şi instrumentele menţionate la articolul 63 şi la articolul 64 alineatul (3) deţinute de o instituţie de credit la instituţii de credit şi instituţii financiare, altele decât cele menţionate la literele (1) şi (m) cu privire la valoarea totală a participaţiilor respective, creanţele subordonate şi instrumentele care depăşesc 10 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit respective, calculate înainte de deducerea elementelor menţionate la literele (l)-(p);

o)participaţiile în sensul articolului 4 alineatul (10) pe care o instituţie de credit le deţine în:

Art. 59

Ca o alternativă la deducerea elementelor menţionate la articolul 57 literele (o) şi (p), statele membre permit instituţiilor lor de credit să aplice mutatis mutandis metodele 1, 2 şi 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE. Metoda 1 (consolidarea contabilă) se poate aplica numai în cazul în care autoritatea competentă are încredere în nivelul gestiunii integrate şi al controlului intern ale entităţilor care ar fi incluse în consolidare. Metoda aleasă se aplică în mod constant de-a lungul timpului.

Art. 60

Statele membre pot să prevadă că, pentru calcularea fondurilor proprii pe bază individuală, instituţiile de credit care fac obiectul unei supravegheri pe bază consolidată în conformitate cu capitolul 4 secţiunea 1 sau al unei supravegheri suplimentare în conformitate cu Directiva 2002/87/CE nu trebuie să deducă elementele menţionate la articolul 57 literele (l)-(p) deţinute în instituţii de credit sau instituţii financiare, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau holdinguri de asigurare, care sunt incluse în sfera supravegherii consolidate sau suplimentare.

Art. 61

Art. 63

(1)Conceptul de fonduri proprii utilizat de un stat membru poate include şi alte elemente, cu condiţia ca, indiferent de denumirea lor juridică sau contabilă, respectivele elemente să aibă următoarele caracteristici:

(2)Valorile mobiliare cu durată nedeterminată şi celelalte instrumente care îndeplinesc următoarele condiţii pot fi de asemenea acceptate ca alte elemente:

(3)Pentru instituţiile de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu secţiunea 3 subsecţiunea 2, sumele pozitive care rezultă din calcularea de la anexa VII partea 1 punctul 36 pot să fie acceptate ca alte elemente până la limita de 0,6 % din valorile expunerilor ponderate la risc calculate în conformitate cu subsecţiunea 2. Pentru instituţiile de credit respective, ajustările valorilor şi dispoziţiile incluse în calculul menţionat de anexa VII partea 1 punctul 36 şi ajustările valorilor şi dispoziţiile articolului 57 litera (e) nu se includ în fondurile proprii decât în conformitate cu prezentul alineat. În acest sens, valorile expunerilor ponderate la risc nu includ sumele calculate în conformitate cu poziţiile de titlurizare cu un risc ponderat de 1250 %.

Art. 63^a

(2)Instrumentele sunt nedatate sau au o scadenţă iniţială de cel puţin 30 de ani. Instrumentele pot include una sau mai multe opţiuni de cumpărare la discreţia exclusivă a emitentului, însă nu se răscumpără mai devreme de cinci ani de la data emiterii. În cazul în care prevederile care reglementează instrumentele nedatate prevăd un stimulent moderat pentru răscumpărare de către instituţia de credit, aşa cum este stabilit acesta de către autorităţile competente, stimulentul respectiv nu se aplică mai devreme de zece ani de la data emiterii. Prevederile care reglementează instrumentele datate nu permit niciun stimulent pentru răscumpărare la o altă dată decât data scadenţei.

Instrumentele datate şi nedatate pot fi cumpărate sau răscumpărate numai cu aprobarea prealabilă a autorităţilor competente. Autorităţile competente pot să îşi dea acordul cu condiţia ca solicitarea în acest sens să fie făcută la iniţiativa instituţiei şi să nu fie afectate în mod semnificativ nici condiţiile financiare, nici cele de solvabilitate ale instituţiei de credit respective. Autorităţile competente pot solicita instituţiilor să înlocuiască instrumentul cu elemente de o calitate egală sau superioară, conform celor menţionate la articolul 57 litera (a) sau (ca).

(3)Prevederile care reglementează instrumentul permit instituţiei de credit să anuleze, atunci când este necesar, plata dobânzii sau a dividendelor pe o perioadă nelimitată, pe bază necumulativă.

Autorităţile competente pot solicita anularea unor astfel de plăţi pe baza situaţiei financiare şi a situaţiei solvabilităţii instituţiei de credit. Orice astfel de anulare nu aduce atingere dreptului instituţiei de credit de a înlocui plata dobânzii sau a dividendelor cu o plată sub forma unui instrument menţionat la articolul 57 litera (a), cu condiţia ca orice astfel de mecanism să permită instituţiei de credit să păstreze resurse financiare. Această substituire poate face obiectul unor condiţii speciale stabilite de către autorităţile competente.

(6)Pentru a asigura o armonizare consecventă şi convergenţa practicilor de supraveghere, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în vederea stabilirii cerinţelor aplicabile instrumentelor menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol. ABE înaintează proiectele de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014. Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 64

(1)Angajamentele membrilor instituţiilor de credite constituite ca societăţi cooperative de tipul celor menţionate la articolul 57 litera (g) includ şi capitalul nesolicitat al societăţilor respective, împreună cu angajamentele legale ale membrilor societăţilor cooperative respective de a efectua plăţi nerambursabile suplimentare, în cazul în care instituţia de credit suferă o pierdere, situaţie în care plăţile respective pot fi solicitate neîntârziat.

(3)Statele membre sau autorităţile competente pot include în fondurile proprii acţiunile preferenţiale cumulative cu termen fix menţionate la articolul 57 litera (h), precum şi împrumuturile subordonate menţionate în aceeaşi dispoziţie, în cazul în care există acorduri obligatorii care prevăd că, în caz de faliment sau lichidare a instituţiei de credit, respectivele împrumuturi au un rang inferior în raport cu creanţele exigibile ale tuturor celorlalţi creditori şi nu pot fi rambursate decât după achitarea tuturor celorlalte datorii la momentul respectiv.

d)contractul de împrumut nu include nici o clauză care să prevadă că, în anumite situaţii, altele decât lichidarea instituţiei de credit, datoria este rambursată înainte de scadenţa convenită.

În sensul paragrafului al doilea litera (b), în cazul în care scadenţa datoriei nu este stabilită, împrumuturile în cauză se rambursează numai sub rezerva unui preaviz de cinci ani, cu excepţia cazului în care împrumuturile respective au încetat să mai fie considerate fonduri proprii sau cu excepţia cazului în care este în mod expres cerut consimţământul prealabil al autorităţilor competente pentru rambursarea anticipată. Autorităţile competente pot permite rambursarea anticipată a unor astfel de împrumuturi, cu condiţia ca solicitarea în acest sens să fie făcută la iniţiativa instituţiei care acordă împrumutul şi ca solvabilitatea instituţiei de credit respective să nu fie afectată.

Art. 65

(1)În cazul în care calcularea se face pe bază consolidată, sumele consolidate aferente elementelor menţionate la articolul 57 se utilizează în conformitate cu normele prevăzute la capitolul 4 secţiunea 1. De asemenea, următoarele elemente pot fi asimilate rezervelor consolidate, în scopul calculării fondurilor proprii, atunci când sunt elemente de credit ("negative"):

Art. 66

(1)Elementele menţionate la articolul 57 literele (d)-(h) sunt supuse următoarelor limite:

(2)Jumătate din totalul elementelor de la articolul 57 literele (l)-(r) se deduc din totalul elementelor de la articolul 57 literele (a)-(ca) minus cele de la articolul 57 literele (i)-(k) şi jumătate din totalul elementelor de la articolul 57 literele (d)-(h), după aplicarea limitelor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol. În măsura în care jumătate din totalul elementelor de la articolul 57 literele (l)-(r) depăşeşte totalul elementelor de la articolul 57 literele (d)-(h), excedentul se deduce din totalul elementelor de la articolul 57 literele (a)-(ca) minus cele de la articolul 57 literele (i)-(k).

SECŢIUNEA 2:Protejarea contra riscurilor

SUBSECŢIUNEA 1:Nivel de aplicare

Art. 68

Art. 69

(1)Statele membre pot să aleagă să nu aplice articolul 68 alineatul (1) nici unei filiale a unei instituţii de credit, atunci când atât filiala, cât şi instituţia de credit în cauză fac obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv, iar filiala este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a instituţiei de credit care este întreprindere-mamă, iar următoarele condiţii sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite corect între întreprinderea-mamă şi filialele sale:

(3)Statele membre pot alege să nu aplice articolul 68 alineatul (1) unei instituţii de credit mame într-un stat membru în care instituţia respectivă face obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv şi este inclusă în supravegherea pe bază consolidată, iar următoarele condiţii sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă şi în filialele sale:

(4)Fără a aduce atingere caracterului general al articolului 144, autoritatea competentă a statului membru care exercită opţiunea menţionată la alineatul (3) publică, în modul indicat la articolul 144:

c)pe bază agregată, pentru statul membru:

Art. 70

(3)În cazul în care exercită opţiunea de la alineatul (1), autoritatea competentă în cauză face acest lucru periodic şi, cel puţin o dată pe an, informează autorităţile competente din toate celelalte state membre cu privire la utilizarea alineatului (1) şi la circumstanţele şi dispoziţiile alineatului (2). În cazul în care filiala este situată într-o ţară terţă, autorităţile competente furnizează aceleaşi informaţii şi autorităţilor competente din respectiva ţară terţă.

(4)Fără a aduce atingere caracterului general al articolului 144, autoritatea competentă care exercită opţiunea prevăzută la alineatul (1) face public(e), în modul indicat la articolul 144:

c)pe bază agregată, pentru statul membru:

Art. 71

(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 68, 69 şi 70, instituţiile de credit controlate de un holding financiar mamă dintr-un stat membru sau un holding financiar mixt mamă dintr-un stat membru respectă, în măsura şi modul prevăzute la articolul 133, obligaţiile prevăzute la articolele 75, 120, 123 şi în secţiunea 5 pe baza situaţiei financiare consolidate a respectivului holding financiar sau holding financiar mixt.

Art. 72

(2)Instituţiile de credit controlate de un holding financiar mamă sau de un holding financiar mixt mamă din UE respectă obligaţiile prevăzute în capitolul 5 pe baza situaţiei financiare consolidate a respectivului holding financiar sau a respectivului holding financiar mixt.

Art. 72^a

(2)În cazul în care un holding financiar mixt face obiectul unor dispoziţii echivalente în temeiul prezentei directivei şi al Directivei 2009/138/CE, în special în ceea ce priveşte supraveghere în funcţie de riscuri, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată poate decide, de comun acord cu autoritatea responsabilă cu supravegherea grupului în sectorul asigurărilor, să aplice respectivului holding financiar mixt numai dispoziţia din directiva referitoare la cel mai important sector financiar, astfel cum este stabilit la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2002/87/CE.

(3)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează ABE şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*) (AEAPO), cu privire la deciziile adoptate în temeiul alineatelor (1) şi (2). ABE, AEAPO şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^**) (AEVMP), elaborează, prin intermediul Comitetului comun al autorităţilor europene de supraveghere (Comitetul comun), orientările generale menite să asigure convergenţa practicilor de supraveghere şi elaborează un proiect de standarde tehnice de reglementare, pe care îl înaintează Comisiei în termen de trei ani de la adoptarea respectivelor orientări generale.

Art. 73

(1)Statele membre sau autorităţile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu articolele 125 şi 126 pot decide, în cazurile menţionate în continuare, ca o instituţie de credit, instituţie financiară sau o întreprindere de servicii auxiliare care este filială sau la care se deţine o participaţie, să nu fie inclusă în consolidare:

c)în cazul în care, în opinia autorităţilor competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, consolidarea situaţiei financiare a întreprinderii în cauză este inadecvată sau poate induce în eroare în ceea ce priveşte realizarea obiectivului de supraveghere a instituţiilor de credit.

(2)Autorităţile competente solicită instituţiilor de credit care sunt filiale să aplice cerinţele prevăzute la articolele 75, 120, 123 şi în secţiunea 5 din prezenta directivă, pe bază subconsolidată, în cazul în care instituţiile de credit respective sau întreprinderea mamă, care este un holding financiar sau un holding financiar mixt, au o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o societate de gestionare a activelor în conformitate cu definiţia de la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2002/87/CE ca filială într-o ţară terţă sau deţin o participaţie într-o astfel de întreprindere.

SUBSECŢIUNEA 2:SUBSECŢIUNEA 2: Cerinţe de calculare şi raportare

Art. 74

(2)Fără a aduce atingere cerinţelor prevăzute la articolele 68-72, calculele pentru a se verifica dacă instituţiile de credit respectă obligaţiile prevăzute la articolul 75 se efectuează cel puţin de două ori pe an.

În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, pentru comunicarea acestor calcule de către instituţiile de credit, autorităţile competente aplică de la 31 decembrie 2012 formate, frecvenţe şi date de raportare uniforme. În vederea garantării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a introduce în cadrul Uniunii formate (cu caracteristicile asociate), frecvenţe şi date de raportare uniforme înainte de 1 ianuarie 2012. Formatele de raportare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea activităţilor instituţiilor de credit.

SUBSECŢIUNEA 3:Nivelul minim al fondurilor proprii

Art. 75

SECŢIUNEA 3:Cerinţe de fonduri proprii minime pentru riscul de credit

SUBSECŢIUNEA 1:Abordarea standardizată

Art. 78

(1)Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (2), valoarea expunerii unui activ este valoarea sa din bilanţ şi valoarea expunerii unui element inclus în anexa II este următorul procentaj din valoarea sa: 100 % pentru elementele cu grad mare de risc, 50 % pentru elementele cu un grad mediu de risc, 20 % pentru elementele cu risc moderat spre scăzut şi 0 % pentru elementele cu risc scăzut. Elementele extrabilanţiere menţionate la prezentul alineat, prima teză, se grupează în categoriile de risc stabilite de anexa II. În cazul în care o instituţie de credit foloseşte metoda generală bazată pe garanţii financiare ("Financial Collateral Comprehensive") descrisă de anexa VIII partea 3 şi expunerea ia forma valorilor mobiliare sau a mărfurilor vândute, date în gaj sau împrumutate în cadrul unei operaţiuni de report sau de împrumut sau de credit cu valori mobiliare sau mărfuri sau în cadrul unei operaţiuni de creditare cu apel în marjă, valorii expuse la risc i se adaugă corecţia corespunzătoare pentru volatilitate, descrisă de anexa VIII partea 3 punctele 34-59.

(2)Valoarea expunerii la risc a unui instrument derivat menţionat de anexa IV se determină în conformitate cu anexa III, efectele contractelor de novaţie şi ale altor contracte de compensare luându-se în considerare în sensul metodelor în cauză. Valoarea expunerii la risc a operaţiunilor de report, a tranzacţiilor de împrumut sau de credit cu valori mobiliare sau mărfuri, a operaţiunilor cu decontare pe termen lung şi a operaţiunilor de creditare cu apel în marjă se poate determina în conformitate cu anexa III sau cu anexa VIII.

Art. 79

(1)Fiecare expunere se grupează într-una dintre următoarele clase de expuneri:

(2)Pentru a fi încadrată în categoria de expuneri faţă de clienţi de retail, menţionată la alineatul (1) litera (h), expunerea îndeplinesc următoarele condiţii:

c)suma totală datorată instituţiei de credit, întreprinderilor-mamă şi filialelor lor, incluzând orice expunere scadentă, de către clientul debitor sau de către un grup de clienţi aflaţi în legătură, excluzând creanţele sau creanţele eventuale garantate cu proprietăţi imobiliare, nu depăşesc 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit. Instituţia de credit ia toate măsurile necesare pentru a confirma situaţia respectivă.

Art. 80

(1)Pentru a determina valorile expunerilor ponderate la risc, ponderarea riscurilor se aplică în cazul tuturor expunerilor, cu condiţia ca respectivele expuneri să nu fie deduse din fonduri proprii, în conformitate cu dispoziţiile anexei VI partea 1. Ponderarea riscului aplicată depinde de clasa în care este încadrată fiecare expunere şi, în conformitate cu anexa VI partea 1, de calitatea creditului. Calitatea creditului poate fi stabilită prin raportare la evaluările efectuate de agenţiile internaţionale de rating (ECAI), în conformitate cu dispoziţiile articolelor 81-83 sau prin raportare la evaluările de credit realizate de agenţiile de credit de export, astfel cum precizează anexa VI partea 1.

(7)Cu excepţia expunerilor care determină elemente de pasiv precum cele menţionate la articolul 57 literele (a)-(h), autorităţile competente pot excepta de la obligaţiile prevăzute de prezentul articol alineatul (1) expunerile unei instituţii de credit faţă de o contrapartidă care este întreprinderea sa mamă, filială a sa, o filială a întreprinderii sale mamă sau o întreprindere asociată printr-o relaţie în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(8)Cu excepţia expunerilor care determină elemente de pasiv precum cele menţionate la articolul 57 literele (a)-(h), autorităţile competente pot excepta de la obligaţiile prevăzute de prezentul articol alineatul (1) expunerile faţă de contrapartide care sunt membre ale aceluiaşi sistem de protecţie instituţională ca şi instituţia de credit finanţatoare, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii:

Art. 81

(2)Autorităţile competente recunosc o ECAI ca fiind eligibilă în sensul articolului 80 numai în cazul în care au garanţia că metodologia de evaluare folosită de respectiva instituţie îndeplineşte cerinţele de obiectivitate, de independenţă, de control continuu şi de transparenţă, precum şi că evaluările rezultate ale creditelor îndeplinesc cerinţele de credibilitate şi de transparenţă. În acest scop, autorităţile competente ţin seama de criteriile tehnice prevăzute în anexa VI partea 2. În cazul în care o ECAI este înregistrată ca agenţie de rating de credit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit (^*), autorităţile competente consideră că sunt îndeplinite cerinţele de obiectivitate, de independenţă, de control continuu şi de transparenţă privind metodologia sa de evaluare.

În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE, în consultare cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) (denumită în continuare «AEVMP»), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*), elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza metodologia de evaluare legată de evaluarea creditelor. ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014.

Art. 82

Art. 83

SUBSECŢIUNEA 2:Abordarea pe baza ratingurilor interne

Art. 84

(2)Autorizaţia respectivă se acordă numai în cazul în care autoritatea competentă are garanţia că instituţia de credit în cauză dispune de sisteme de gestiune şi de rating ale expunerilor la risc de credit solide, care sunt puse în aplicare cu integritate şi, în special, în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii în conformitate cu anexa VII partea 4:

e)instituţia de credit produce o documentaţie privind sistemele sale de rating, precum şi motivele care stau la baza proiectării lor şi validează sistemele în cauză.

Art. 85

(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 89, instituţiile de credit şi orice întreprindere-mamă şi filialele sale pun în aplicare abordarea RI în cazul tuturor expunerilor.

Sub rezerva aprobării de către autorităţile competente, punerea în aplicare se poate face progresiv pentru fiecare dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 86, în cadrul aceleiaşi unităţi comerciale, pentru diferitele unităţi comerciale din acelaşi grup sau în cazul utilizării propriilor estimări ale pierderilor datorate nerambursării sau a factorilor de conversie pentru calculul ponderării de risc pentru expunerile faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale.

(2)Punerea în aplicare menţionată la alineatul (1) se realizează într-un interval rezonabil de timp care urmează să fie convenit cu autorităţile competente. Aplicarea se realizează în condiţii stricte, stabilite de autorităţile competente. Condiţiile respective sunt destinate să garanteze că flexibilitatea acordată în temeiul alineatului (1) nu este utilizată selectiv, cu scopul de a reduce cerinţele minime de capital aplicabile claselor de expuneri sau unităţilor comerciale care trebuie încă incluse în abordarea RI sau în utilizarea estimărilor proprii ale pierderilor datorate nerambursării şi/sau a factorilor de conversie.

(5)Sub rezerva dispoziţiilor alineatelor (1)-(3) din prezentul articol şi ale articolului 89, instituţiile de credit care au obţinut autorizarea în temeiul articolului 87 alineatul (9) de a utiliza propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi ale factorilor de conversie revin la utilizarea valorilor pierderilor datorate nerambursării şi a factorilor de conversie menţionaţi la articolul 87 alineatul (8) numai în cazul în care au un motiv bine întemeiat şi sub rezerva aprobării acordate de autorităţile competente.

Art. 86

(3)Următoarele expuneri se tratează ca expuneri faţă de instituţii:

(4)Pentru a fi încadrate în categoria expunerilor faţă de clienţii de retail, menţionată la alineatul (1) litera (d), expunerile îndeplinesc următoarele criterii:

a)să fie înregistrate faţă de una sau mai multe persoane fizice sau faţă de o entitate mică sau mijlocie, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, suma totală datorată instituţiei de credit şi întreprinderii-mamă şi filialelor sale, incluzând orice expunere scadentă, de către clientul debitor sau de grupul de clienţi aflaţi în legătură, excluzând creanţele sau creanţele eventuale garantate cu proprietăţi imobiliare, să nu depăşească 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit, care trebuie să fi luat măsurile necesare pentru a confirma situaţia respectivă;

(6)În cadrul clasei expunerilor faţă de întreprinderi, instituţiile de credit identifică în mod distinct ca expuneri provenind din împrumuturi specializate expunerile care prezintă următoarele caracteristici:

Art. 87

(2)Valorile expunerilor ponderate la riscul de diluare, în cazul creanţelor achiziţionate, se calculează în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 28. În cazul în care o instituţie de credit dispune, pentru creanţele achiziţionate, un drept de regres directîmpotriva vânzătorului creanţelor respective în ceea ce priveşte riscul de nerambursare şi riscul de diluare, nu este necesară aplicarea dispoziţiilor articolelor 87 şi 88 cu privire la creanţele respective. Ca alternativă, expunerea poate fi tratată ca o expunere însoţită de o garanţie.

(4)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (3) şi cu aprobarea autorităţilor competente, valorile expunerilor ponderate la riscul de credit, în cazul tuturor expunerilor încadrate în categoria de expuneri menţionată la articolul 86 alineatul (1) litera (e), se calculează în conformitate cu anexa VII partea 1 punctele 17-26. Autorităţile competente permit unei instituţii de credit să utilizeze abordarea descrisă de anexa VII partea 1 punctele 25 şi 26 numai în cazul în care instituţia de credit respectivă îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de anexa VII partea 4 punctele 115-123.

(5)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (3), valorile expunerilor ponderate la riscul de credit în cazul expunerilor provenind din împrumuturi specializate pot fi calculate în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 6. Autorităţile competente publică recomandări privind modul în care instituţiile de credit ar trebui să atribuie ponderările riscului pentru expunerile provenind din împrumuturi specializate în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 6 şi aprobă metodologiile de atribuire întocmite de instituţiile de credit.

(11)În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare la organismele de plasament colectiv (OPC) îndeplinesc condiţiile prevăzute în anexa VI partea 1 punctele 77 şi 78, iar instituţia de credit are cunoştinţă de toate expunerile-suport sau de o parte din expunerile-suport ale organismului de plasament colectiv, instituţia de credit ia în considerare în mod direct expunerile-suport respective în vederea calculării valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi a valorilor pierderilor aşteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în prezenta subsecţiune. Alineatul (12) se aplică acelei părţi a expunerilor-suport ale OPC de care instituţia de credit nu are cunoştinţă sau de care nu ar putea în mod rezonabil să aibă cunoştinţă. Alineatul (12) se aplică în special în cazul în care ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit să ia în considerare în mod direct expunerile-suport pentru a calcula valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderilor aşteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în prezenta subsecţiune.

b)pentru toate celelalte expuneri-suport, metoda prevăzută la articolele 78-83, sub rezerva următoarelor modificări:

În cazul în care, în sensul literei (a), instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din titluri de capital private, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri din alte titluri de capital, instituţia de credit tratează respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital. Fără a aduce atingere articolului 154 alineatul (6), în cazul în care aceste expuneri, luate împreună cu expunerile directe ale instituţiei de credit din clasa de expuneri respectivă, nu sunt semnificative în sensul articolului 89 alineatul (2), se poate aplica articolul 89 alineatul (1), sub rezerva aprobării de către autorităţile competente.

(12)În cazul în care expunerile faţă de un organism de plasament colectiv nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de anexa VI partea 1 punctele 77 şi 78, sau instituţia de credit nu este informată cu privire la toate expunerile suport ale organismului de plasament colectiv în cauză, respectiva instituţie ţine seama direct de aceste expuneri suport şi calculează valorile expunerilor ponderate la risc şi valorile pierderilor anticipate în conformitate cu metoda prevăzută de anexa VII partea 1 punctele 19-21. În cazul în care, în acest sens, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expunerile sub formă de capital de investiţii, expunerile pe acţiuni cotate şi expunerile pe alte acţiuni, tratează respectivele expuneri ca expuneri pe alte acţiuni. În acest sens, expunerile, altele decât pe acţiuni, se încadrează în una din clasele menţionate de anexa VII partea 1 punctul 19 (expuneri sub formă de capital de investiţii, expuneri pe acţiuni cotate şi expuneri pe alte acţiuni), iar expunerile a căror natură nu este cunoscută se încadrează în clasele de expuneri pe alte acţiuni.

b)pentru toate celelalte expuneri suport, metoda prevăzută la subsecţiunea 1, cu următoarele modificări:

Art. 88

(2)Calculul valorilor pierderilor anticipate efectuat în conformitate cu anexa VII partea 1 punctele 29-35 utilizează în mod sistematic, în cazul probabilităţii de neplată, a pierderilor datorate nerambursării şi a valorii expunerii, valori identice cu cele utilizate pentru calculul valorilor expunerilor ponderate la risc, efectuat în conformitate cu articolul 87. În cazul în care instituţiile de credit utilizează propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării pentru expunerile care nu au fost rambursate, pierderea anticipată ("EL") este considerată cea mai bună estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea anticipată pentru expunerile în cazul cărora s-a înregistrat o neplată ("EL_BE"), în conformitate cu anexa VII partea 4 punctul 80.

Art. 89

(1)Sub rezerva aprobării de către autorităţile competente, instituţiile de credit autorizate să utilizeze modul de abordare RI pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate pentru una sau mai multe clase de expuneri pot aplica dispoziţiile subsecţiunii 1 în următoarele cazuri:

d)expuneri faţă de administraţiile centrale ale statelor membre şi faţă de administraţiile regionale, autorităţile locale şi organele administrative ale acestora, sub rezerva îndeplinirii următoarele condiţii:

e)pentru expunerile unei instituţii de credit faţă de o contrapartidă care este întreprinderea sa mamă, filiala sa sau o filială a întreprinderii sale mamă, cu condiţia ca respectiva contrapartidă să fie o instituţie sau un holding financiar, un holding financiar mixt, o instituţie financiară, o societate de gestionare a activelor sau o întreprindere de servicii auxiliare, care face obiectul unor cerinţe prudenţiale adecvate sau o întreprindere legată printr-o relaţie în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE şi pentru expunerile dintre instituţiile de credit care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 80 alineatul (8);

(2)În sensul alineatului (1), clasa expunerilor pe acţiuni ale unei instituţii de credit este considerată semnificativă în cazul în care valoarea agregată medie a expunerilor din anul precedent, excluzând expunerile pe acţiuni din cadrul programelor legislative menţionate la alineatul (1) litera (g), depăşeşte 10 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit. În cazul în care numărul expunerilor respective pe acţiuni este mai mic de 10 participaţii individuale, limita este de 5 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

SUBSECŢIUNEA 3:Diminuarea riscului de credit

Art. 91

Instituţiile de credit care aplică abordarea standardizată în conformitate cu articolele 78-83 sau abordarea RI în conformitate cu articolele 84-89, dar care nu utilizează propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi ale factorilor de conversie în conformitate cu articolele 87 şi 88, pot ţine seama de diminuarea riscului de credit în conformitate cu prezenta subsecţiune în calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc în sensul articolului 75 litera (a) sau, după caz, de valorile pierderilor anticipate pentru calculul menţionat la articolul 57 litera (q) şi la articolul 63 alineatul (3).

Art. 92

(3)În cazul unei protecţii finanţate a creditului, pentru a fi considerate eligibile, activele folosite ca garanţii trebuie să fie suficient de lichide, iar valoarea lor să rămână suficient de stabilă în timp pentru a oferi un grad adecvat de certitudine în ceea ce priveşte nivelul de protecţie atins, având în vedere metoda utilizată pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc şi gradul de recunoaştere autorizat. Eligibilitatea se limitează la activele menţionate de anexa VIII partea 1.

(4)În cazul protecţiei finanţate a creditului, instituţia de credit finanţatoare are dreptul să lichideze sau să păstreze, în mod oportun, activele care asigură protecţia în caz de neplată, insolvabilitate sau faliment al debitorului - sau alt eveniment de credit menţionat în documentaţia tranzacţiei - şi, după caz, al depozitarului garanţiei. Gradul de corelare între valoarea activelor care asigură protecţia şi calitatea creditului debitorului nu trebuie să fie excesiv.

(5)În cazul protecţiei nefinanţate a creditului, pentru a fi considerată eligibilă, partea care îşi asumă angajamentul trebuie să fie suficient de fiabilă, iar convenţia de protecţie să fie eficientă din punct de vedere juridic şi aplicabilă în ţările în cauză, pentru a oferi un grad adecvat de certitudine în ceea ce priveşte nivelul de protecţie atins, având în vedere metoda utilizată pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc şi gradul de recunoaştere autorizat. Eligibilitatea se limitează la furnizorii de protecţie şi la tipurile de convenţii de protecţie prevăzute de anexa VIII partea 1.

Art. 93

SUBSECŢIUNEA 4:Titlurizarea

Art. 94

Art. 95

(1)În cazul în care un risc semnificativ de credit asociat expunerilor care fac obiectul titlurizării a fost transferat de la instituţia de credit iniţiatoare, în conformitate cu anexa IX partea 2, respectiva instituţie de credit poate:

(2)În cazul în care se aplică dispoziţiile alineatului (1), instituţia de credit iniţiatoare calculează valorile expunerilor ponderate la risc menţionate de anexa IX pentru eventualele poziţii de titlurizare.

Art. 96

(2)În cazul în care există o expunere faţă de diferite tranşe dintr-o operaţiune de titlurizare, expunerea faţă de fiecare tranşă este considerată o poziţie individuală din titlurizare. Persoanele care asigură protecţia creditului poziţiilor din titlurizare sunt considerate deţinători de poziţii de titlurizare. Poziţiile de titlurizare includ expunerile faţă de o operaţiune de titlurizare care provin din contracte aferente instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii sau pe valută.

Art. 97

(2)Autorităţile competente recunosc o ECAI ca fiind eligibilă în sensul alineatului (1) din prezentul articol numai în cazul în care au garanţia că instituţia respectivă îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 81, ţinând seama de criteriile tehnice prevăzute în anexa VI partea 2, şi că are o capacitate dovedită în domeniul securitizării, fapt care poate fi probat printr-un grad ridicat de acceptare pe piaţă. În cazul în care o ECAI este înregistrată ca şi agenţie de rating de credit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 privind agenţiile de rating de credit, autorităţile competente consideră că sunt îndeplinite cerinţele de obiectivitate, de independenţă, de control continuu şi de transparenţă privind metodologia sa de evaluare.

Art. 98

Art. 100

(2)În acest sens, o expunere care poate fi reînnoită reprezintă o expunere în cazul căreia soldurile exigibile ale clienţilor pot fluctua în funcţie de deciziile acestor clienţi de a împrumuta şi de a rambursa, până la o limită convenită, iar o clauză de rambursare anticipată reprezintă o clauză contractuală care impune ca, la producerea unor evenimente bine definite, poziţiile investitorilor să fie răscumpărate înainte de scadenţa convenită iniţial pentru valorile mobiliare emise.

Art. 101

(1)O instituţie de credit sponsor sau o instituţie de credit iniţiatoare care, în ceea ce priveşte o securitizare, a utilizat articolul 95 pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor sau a vândut instrumente din portofoliul său de tranzacţionare unei entităţi special constituite în scopul securitizării astfel încât nu mai trebuie să deţină fonduri proprii pentru riscurile aferente acestor instrumente, nu trebuie să furnizeze suport pentru securitizare dincolo de obligaţiile contractuale, în vederea reducerii pierderilor potenţiale sau efective ale investitorilor.

(2)În situaţia în care o instituţie de credit iniţiatoare sau o instituţie de credit sponsor nu respectă dispoziţiile alineatului (1) în ceea ce priveşte o operaţiune de titlurizare, autoritatea competentă solicită instituţiei de credit, cel puţin, să deţină capital pentru acoperirea tuturor expunerilor care fac obiectul titlurizării, ca şi cum expunerile nu ar fi fost titlurizate. Instituţia de credit face public faptul că a furnizat suport peste obligaţiile sale contractuale, precum şi impactul acestei susţineri asupra capitalului propriu.

SECŢIUNEA 4:Cerinţe minime de fonduri proprii pentru riscul operaţional

Art. 102

Art. 104

Art. 105

(1)Instituţiile de credit pot utiliza abordarea de evaluare avansată bazată pe propriile sisteme de evaluare a riscului operaţional, cu condiţia ca autorităţile competente să permită în mod expres utilizarea modelelor în cauză pentru determinarea cerinţei de capital.

SECŢIUNEA 5:Expuneri maxime

Art. 106

(1)"Expuneri", în sensul prezentei secţiuni, reprezintă orice activ sau element extrabilanţier menţionat la secţiunea 3 subsecţiunea 1, fără aplicarea ponderărilor sau nivelurilor de risc prevăzute la secţiunea menţionată.

(2)Expunerile nu cuprind niciuna dintre următoarele:

d)în cazul furnizării de servicii de transferuri monetare, inclusiv de execuţie de plăţi, compensări şi decontări în orice monedă şi de corespondent bancar, expuneri pe termen de mai puţin de o zi faţă de instituţiile care prestează serviciile respective.

Art. 110

(1)O instituţie de credit raportează autorităţilor competente următoarele informaţii cu privire la fiecare expunere mare, inclusiv cu privire la expunerile mari exceptate de la aplicarea articolului 111 alineatul (1):

(2)Statele membre adoptă dispoziţii care prevăd că raportarea are loc cel puţin de două ori pe an. Autorităţile competente aplică, de la 31 decembrie 2012, formate, frecvenţe şi date de raportare uniforme. În vederea garantării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a introduce în cadrul Uniunii formate (cu caracteristicile asociate), frecvenţe şi date de raportare uniforme înainte de 1 ianuarie 2012. Formatele de raportare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea activităţilor instituţiilor de credit.

Art. 111

(1)O instituţie de credit nu poate să asume, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 112-117, o expunere faţă de un client sau grup de clienţi aflaţi în legătură a cărei valoare depăşeşte 25 % din fondurile sale proprii.

În cazul în care clientul este o instituţie sau în cazul în care un grup de clienţi aflaţi în legătură include una sau mai multe instituţii, valoarea respectivă nu poate depăşi 25 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit sau 150 de milioane EUR, luându-se în considerare nivelul cel mai ridicat, cu condiţia ca suma valorilor expunerilor, după luarea în calcul a diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 112-117, faţă de toţi clienţii aflaţi în legătură care nu sunt instituţii să nu depăşească 25 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

În cazul în care suma de 150 de milioane EUR depăşeşte procentul de 25 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit, valoarea expunerii, după luarea în considerare a diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 112-117, nu depăşeşte o limită rezonabilă în ceea ce priveşte fondurile proprii ale instituţiei de credit. Această limită este determinată de către instituţiile de credit în conformitate cu politicile şi procedurile menţionate în anexa V punctul 7, pentru a aborda şi controla riscul de concentrare, şi nu depăşeşte 100 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

(4)O instituţie de credit respectă permanent limita relevantă prevăzută la alineatul (1). În cazul în care, într-o situaţie excepţională, expunerile depăşesc limita respectivă, valoarea expunerii este notificată de îndată autorităţilor competente, care, în cazul în care acest lucru se justifică, acordă instituţiei de credit o perioadă limitată de timp pentru a respecta limita respectivă.

Art. 112

Art. 113

(3)Următoarele expuneri sunt exceptate de la aplicarea articolului 111 alineatul (1):

(4)Statele membre pot excepta în totalitate sau parţial de la aplicarea articolului 111 alineatul (1) următoarele expuneri:

c)sub rezerva alineatului (3) litera (f) din prezentul articol, expunerile, inclusiv participaţiile sau alte tipuri de acţiuni, asumate de o instituţie de credit faţă de întreprinderea sa mamă, faţă de alte filiale ale acestei întreprinderi-mamă sau faţă de propriile sale filiale, în măsura în care aceste întreprinderi fac obiectul supravegherii consolidate la care este supusă şi instituţia de credit, în conformitate cu prezenta directivă sau cu normele echivalente în vigoare într-o ţară terţă; expunerile care nu întrunesc aceste criterii, indiferent dacă sunt sau nu exceptate de la dispoziţiile articolului 111 alineatul (1), se consideră expuneri faţă de o parte terţă;

e)activele care constituie creanţe şi alte expuneri faţă de instituţiile de credit suportate de instituţiile de credit care funcţionează în mod neconcurenţial acordând împrumuturi în cadrul programelor legislative sau în baza statutului lor pentru promovarea anumitor sectoare ale economiei, care implică o anumită formă de supraveghere şi anumite restricţii ale administraţiei publice cu privire la utilizarea împrumuturilor, cu condiţia ca respectivele expuneri să rezulte în urma unor asemenea împrumuturi care sunt transferate beneficiarilor prin intermediul altor instituţiilor de credit;

Art. 114

(2)Sub rezerva alineatului (3) din prezentul articol, unei instituţii de credit care are dreptul să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi factori de conversie proprii pentru o anumită clasă de expuneri, în conformitate cu articolele 84-89, i se permite, în cazul în care autorităţile competente consideră că respectiva instituţie este în măsură să estimeze efectele garanţiilor financiare asupra expunerilor sale separat de alte aspecte aferente pierderilor în caz de nerambursare, să ia în considerare efectele respective în calcularea valorii expunerilor în sensul articolului 111 alineatul (1).

Instituţiilor de credit care au dreptul să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi factori de conversie proprii pentru o anumită clasă de expuneri în conformitate cu articolele 84-89 şi care nu determină valoarea expunerilor lor prin metoda menţionată la primul paragraf din prezentul alineat li se poate permite să utilizeze metoda extinsă a garanţiilor financiare sau metoda menţionată la articolul 117 alineatul (1) litera (b) pentru calcularea valorii expunerilor.

(3)O instituţie de credit care utilizează metoda extinsă a garanţiilor financiare sau care are dreptul să utilizeze metoda descrisă la alineatul (2) din prezentul articol pentru a determina valoarea expunerilor în sensul articolului 111 alineatul (1) efectuează periodic simulări de situaţii de criză privind concentrările riscului de credit, inclusiv în ceea ce priveşte valoarea realizabilă a oricărei garanţii luate.

Art. 115

(1)În sensul prezentei secţiuni, o instituţie de credit poate reduce valoarea expunerii cu până la 50 % din valoarea proprietăţii rezidenţiale în cauză, sub rezerva îndeplinirii uneia dintre următoarele două condiţii:

b)expunerea priveşte o operaţiune de leasing în temeiul căreia locatorul deţine în continuare integral bunul imobil în leasing atât timp cât locatarul nu şi-a exercitat opţiunea de achiziţie.

(2)În sensul prezentei secţiuni, o instituţie de credit poate reduce valoarea expunerii cu până la 50 % din valoarea proprietăţii comerciale în cauză numai în cazul în care autorităţile competente vizate din statul membru în care este situată proprietatea comercială permit ca următoarele expuneri să primească o ponderare a riscului de 50 %, în conformitate cu articolele 78-83:

Art. 117

(1)În cazul în care o expunere faţă de un client este garantată de o terţă parte sau printr-o garanţie reală emisă de o terţă parte, o instituţie de credit poate:

b)să trateze acea porţiune a expunerii care este garantată cu garanţii reale cu valoarea de piaţă a garanţiei reale recunoscute ca fiind suportată de partea terţă, nu de client, cu condiţia ca expunerea să fie garantată prin garanţie reală şi cu condiţia ca partea garantată cu garanţie reală a expunerii să primească o ponderare a riscului egală sau mai mică decât ponderarea riscului expunerii negarantate faţă de client în temeiul articolelor 78-83.

(2)În cazul în care o instituţie de credit aplică alineatul (1) litera (a):

SECŢIUNEA 6:Participaţii calificate din afara domeniului financiar

Art. 120

(1)O instituţie de credit nu poate deţine o participaţie calificată al cărei cuantum depăşeşte 15 % din fondurile sale proprii într-o întreprindere care nu este nici instituţie de credit, nici instituţie financiară şi nici întreprindere ale cărei activităţi sunt o extensie directă a activităţii bancare sau privesc serviciile auxiliare domeniului bancar, precum leasing, factoring, administrarea fondurilor comune de plasament, administrarea serviciilor informatice sau oricare altă activitate similară.

(2)Valoarea totală a participaţiilor calificate ale unei instituţii de credit în alte întreprinderi decât instituţii de credit, instituţii financiare sau întreprinderi ale căror activităţi sunt o extensie directă a activităţii bancare sau privesc serviciile auxiliare domeniului bancar, precum leasing, factoring, administrarea fondurilor comune de plasament, administrarea serviciilor informatice sau oricare altă activitate similară nu poate depăşi 60 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit respective.

Art. 121

Art. 122

(2)Statele membre pot prevedea ca autorităţile competente să nu aplice limitele stabilite la articolul 120 alineatele (1) şi (2), în cazul în care prevăd că excedentele de participaţie calificată în raport cu limitele menţionate sunt acoperite 100 % prin fonduri proprii şi că aceste fonduri nu se includ în calculul solicitat în temeiul articolului 75. În cazul în care ambele limite stabilite la articolul 120 alineatele (1) şi (2) sunt depăşite, valoarea care trebuie acoperită prin fonduri proprii este valoarea excedentară mai ridicată.

Secţiunea 7:Expuneri la riscul de credit transferat

Art. 122^a

(1)O instituţie de credit, în altă calitate decât cea de iniţiator, sponsor sau creditor iniţial, este expusă la riscul de credit al unei poziţii din securitizare în portofoliul său de tranzacţionare sau în alt portofoliu decât cel de tranzacţionare numai dacă iniţiatorul, sponsorul sau creditorul iniţial a făcut în mod explicit cunoscut instituţiei de credit faptul că va păstra pe bază continuă un interes economic net semnificativ care nu poate fi în niciun caz mai mic de 5 %.

d)păstrarea tranşei care suportă prima pierdere şi, dacă este necesar, a altor tranşe cu un profil de risc similar sau mai sever decât cele transferate sau vândute investitorilor şi care nu sunt scadente mai devreme decât cele transferate sau vândute investitorilor, astfel încât păstrarea să reprezinte în total cel puţin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate.

(2)În cazul în care o instituţie de credit mamă din UE, un holding financiar mamă din UE sau un holding financiar mixt mamă din UE sau una dintre filialele sale securitizează, ca iniţiator sau sponsor, expuneri de la mai multe instituţii de credit, societăţi de investiţii sau alte instituţii financiare care sunt incluse în sfera de supraveghere pe bază consolidată, cerinţa prevăzută la alineatul (1) poate fi îndeplinită pe baza situaţiei consolidate a instituţiei de credit mamă din UE, a holdingului financiar mamă din UE sau a holdingului financiar mixt mamă din UE. Prezentul alineat se aplică numai în cazul în care instituţiile de credit, societăţile de investiţii sau instituţiile financiare care au creat expunerile securitizate s-au angajat să respecte obligaţiile stabilite la alineatul (6) şi transmit, în timp util, iniţiatorului sau sponsorului şi instituţiei de credit mamă din UE, holdingului financiar mamă din UE sau holdingului financiar mixt mamă din UE informaţiile necesare în vederea îndeplinirii cerinţelor menţionate la alineatul (7).

(3)Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care expunerile securitizate sunt creanţe sau creanţe potenţiale asupra sau garantate integral, necondiţionat şi irevocabil de:

d)bănci multilaterale de dezvoltare.

(4)Înainte de a investi şi, dacă este cazul, ulterior, instituţiile de credit trebuie să fie în măsură să demonstreze autorităţilor competente, pentru fiecare poziţie din securitizare, că înţeleg în detaliu şi că au implementat politicile şi procedurile oficiale, adecvate pentru portofoliile lor de tranzacţionare şi pentru alte portofolii decât cele de tranzacţionare şi în mod proporţional cu profilul de risc al investiţiilor lor în poziţii securitizate, de analiză şi înregistrare a următoarelor elemente:

g)toate caracteristicile structurale ale securitizării care pot avea un efect semnificativ asupra performanţei poziţiei din securitizare a instituţiei de credit.

(5)Instituţiile de credit, în altă calitate decât cea de iniţiator, sponsor sau creditor iniţial, instituie proceduri oficiale adecvate pentru portofoliile lor de tranzacţionare şi pentru alte portofolii decât cele de tranzacţionare şi proporţionale cu profilul de risc al investiţiilor lor în poziţii securitizate de monitorizare pe bază continuă şi în timp util a informaţiilor privind performanţa expunerilor-suport ale poziţiilor din securitizare ale acestora. Acolo unde este cazul, aceste informaţii includ tipul expunerii, procentajul împrumuturilor scadente de peste 30, 60 şi 90 de zile, ratele de nerambursare, ratele de rambursare anticipată, împrumuturi cu executarea garanţiei, tipul garanţiei reale şi rata de ocupare, distribuţia frecvenţelor credit scoreurilor sau alte măsuri legate de bonitatea debitorului în cadrul expunerilor-suport, diversificarea industrială şi geografică, distribuţia frecvenţelor raportului împrumut/valoare cu intervale care permit efectuarea cu uşurinţă a unei analize de senzitivitate adecvate. În cazul în care expunerile-suport sunt ele însele poziţii din securitizare, instituţiile de credit deţin informaţiile menţionate în prezentul paragraf, nu numai în ceea ce priveşte tranşele de securitizare suport, cum ar fi numele emitentului şi nivelul de calitate al creditului, ci şi caracteristicile şi performanţele portofoliului-suport al acestor tranşe din securitizare.

Instituţiile de credit trebuie să înţeleagă în profunzime toate caracteristicile structurale ale unei tranzacţii de securitizare care ar putea avea un impact semnificativ asupra performanţei expunerilor acestora la tranzacţie, cum ar fi operaţiunile în cascadă (contractual waterfall), factorii de declanşare în cadrul operaţiunilor în cascadă, ameliorarea calităţii creditului şi a lichidităţilor, factorii de declanşare legaţi de valoarea de piaţă şi definiţia neplăţii specifică tranzacţiei.

În cazul în care nu se respectă cerinţele prevăzute la alineatele (4), (7) şi la prezentul alineat sub orice aspect important, ca urmare a neglijenţei sau omisiunii instituţiei de credit, statele membre asigură că autorităţile competente impun o pondere de risc suplimentară proporţională, de cel puţin 250 % din ponderea de risc (limitată la 1 250 %) care s-ar aplica, dacă nu ar exista prezentul alineat, poziţiilor corespunzătoare din securitizare, în conformitate cu anexa IX partea 4 şi cresc progresiv ponderea de risc cu fiecare încălcare ulterioară a dispoziţiilor privind analiza de tip due dilligence. Autorităţile competente iau în considerare excepţiile pentru anumite securitizări prevăzute la alineatul (3) prin reducerea ponderii de risc pe care altfel ar impune-o în conformitate cu prezentul articol cu privire la o securitizare căreia i se aplică alineatul (3).

(6)Instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor aplică expunerilor care urmează să fie securitizate aceleaşi criterii solide şi bine definite în ceea ce priveşte acordarea de credite, în conformitate cu cerinţele formulate în anexa V punctul 3, ca în cazul expunerilor care urmează să fie deţinute în portofoliul acestora. În acest scop, instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor aplică acelaşi procedeu pentru aprobarea şi, dacă este cazul, modificarea, reînnoirea şi refinanţarea creditelor. De asemenea, instituţiile de credit aplică aceleaşi standarde de analiză şi în cazul participaţiilor şi/sau subscrierilor în titluri provenind din operaţiuni de securitizare achiziţionate de la terţe părţi, indiferent dacă aceste participaţii şi/sau subscrieri urmează să fie deţinute în portofoliul de tranzacţionare sau în afara acestuia.

(7)Instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor comunică investitorilor nivelul angajamentului lor, conform alineatului (1), de a păstra un interes economic net în securitizare. Instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor asigură că investitorii potenţiali au acces imediat la toate datele relevante privind calitatea creditului şi performanţa fiecărei expuneri-suport, fluxul de lichidităţi şi garanţiile reale aferente unei expuneri din securitizare, precum şi la informaţii necesare pentru efectuarea unor simulări de situaţii de criză complexe şi bazate pe informaţii adecvate cu privire la fluxurile de lichidităţi şi garanţiile reale aferente expunerilor-suport. În acest scop, «datele relevante» se stabilesc la data operaţiunii de securitizare şi, dacă este cazul, ulterior, din cauza naturii operaţiunii de securitizare.

(9)Autorităţile competente publică următoarele informaţii:

(10)ABE înaintează un raport anual Comisiei cu privire la respectarea prezentului articol de către autorităţile competente.

CAPITOLUL 3:Procesul de evaluare a instituţiilor de credit

Art. 123

CAPITOLUL 4:Supravegherea şi informaţiile care trebuie făcute publice de către autorităţile competente

SECŢIUNEA 1:Supravegherea

Art. 124

Art. 125

Art. 126

(1)În cazul în care instituţiile de credit autorizate în două sau mai multe state membre au ca întreprindere mamă acelaşi holding financiar mamă dintr-un stat membru, acelaşi holding financiar mixt mamă dintr-un stat membru, acelaşi holding financiar mamă din UE sau acelaşi holding financiar mixt mamă din UE, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autorităţile competente pentru instituţia de credit autorizată în statul membru în care holdingul financiar sau holdingul financiar mixt este stabilit.

(2)În cazul în care mai multe instituţii de credit autorizate în Uniune au ca întreprindere mamă acelaşi holding financiar sau acelaşi holding financiar mixt şi niciuna dintre aceste instituţii de credit nu a fost autorizată în statul membru în care au sediul holdingul financiar sau holdingul financiar mixt, supravegherea pe bază consolidată se exercită de autorităţile competente care au autorizat instituţia de credit care prezintă bilanţul total cel mai ridicat şi care este considerată, în sensul prezentei directive, ca fiind instituţia de credit controlată de un holding financiar mamă din UE sau un holding financiar mixt mamă din UE.

(3)În anumite situaţii, autorităţile competente pot, de comun acord, să nu respecte criteriile menţionate la alineatele (1) şi (2) în cazul în care aplicarea lor ar fi inadecvată, având în vedere instituţiile de credit şi importanţa relativă a activităţilor lor din diferite ţări, şi să desemneze o altă autoritate competentă pentru a exercita supravegherea pe bază consolidată. În astfel de cazuri, înainte de luarea deciziei, autorităţile competente oferă instituţiei de credit mamă din UE, holdingului financiar mamă din UE, holdingului financiar mixt mamă din UE sau instituţiei de credit care prezintă bilanţul total cel mai ridicat, după caz, ocazia de a-şi exprima opinia cu privire la respectiva decizie.

Art. 127

(1)Statele membre adoptă măsurile necesare, atunci când este cazul, pentru a include holdingurile financiare sau holdingurile financiare mixte în supravegherea pe bază consolidată. Fără a aduce atingere articolului 135, consolidarea situaţiei financiare a holdingului financiar sau a holdingului financiar mixt nu implică în niciun fel obligaţia autorităţilor competente de a exercita o funcţie de supraveghere asupra holdingului financiar sau a holdingului financiar mixt la nivel individual.

Art. 129

(1)Pe lângă obligaţiile prevăzute în prezenta directivă, autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit mamă din UE şi a instituţiilor de credit controlate de holdinguri financiare mamă din UE sau de holdinguri financiare mixte mamă din UE are următoarele responsabilităţi:

c)să planifice şi să coordoneze activităţile de supraveghere, în cooperare cu autorităţile competente implicate şi, dacă este necesar, cu băncile centrale, pentru pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi în situaţiile de urgenţă, inclusiv evoluţiile negative din cadrul instituţiilor de credit sau de pe pieţele financiare, utilizând, acolo unde este posibil, căile de comunicare definite existente pentru a facilita gestionarea crizelor.

Atunci când autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată nu îndeplineşte sarcinile menţionate la primul paragraf sau atunci când autorităţile competente nu cooperează cu autoritatea de supraveghere consolidată într-o măsură corespunzătoare în realizarea sarcinilor menţionate la primul paragraf, oricare dintre autorităţile competente în cauză poate sesiza ABE cu privire la chestiune, care are posibilitatea de a acţiona în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(2)În cazul în care se solicită o autorizaţie menţionată la articolul 84 alineatul (1), articolul 87 alineatul (9), articolul 105 şi, respectiv, în anexa III partea 6 de către o instituţie de credit mamă din UE şi filialele sale, sau în comun de către filialele unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE, autorităţile competente conlucrează pe deplin pentru a decide dacă trebuie sau nu acordată autorizaţia solicitată şi, după caz, pentru a stabili condiţiile acordării unei astfel de autorizaţii.

În lipsa unei decizii comune din partea autorităţilor competente în termen de şase luni, autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) se pronunţă ea însăşi cu privire la cererea respectivă. Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de şase luni. Autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) comunică decizia solicitantului şi celorlalte autorităţi competente.

Dacă, la finalul perioadei de şase luni, oricare dintre autorităţile competente implicate înaintează problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua asupra propriei decizii în conformitate cu articolul 19 alineatul (4) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de şase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se înaintează ABE după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

(3)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată şi autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE depun toate eforturile posibile pentru a ajunge la o decizie comună privind aplicarea articolelor 123 şi 124 pentru determinarea caracterului adecvat al nivelului consolidat al fondurilor proprii deţinute de grup în ceea ce priveşte situaţia financiară şi profilul său de risc şi al nivelului necesar al fondurilor proprii pentru aplicarea articolului 136 alineatul (2) în cazul fiecărei entităţi din cadrul grupului bancar şi pe bază consolidată.

În absenţa unei astfel de decizii comune a autorităţilor competente în termen de patru luni, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată adoptă o decizie pe bază consolidată privind aplicarea articolelor 123 şi 124 şi a articolului 136 alineatul (2), după ce aceasta a luat în considerare în mod adecvat evaluarea riscurilor filialelor efectuată de către autorităţile competente relevante. Dacă, la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate înaintează problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni se consideră a reprezenta etapa de conciliere în sensul regulamentului menţionat. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu este adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

Decizia de aplicare a articolelor 123 şi 124 şi a articolului 136 alineatul (2) se adoptă de către autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE pe bază individuală sau subconsolidată, după examinarea corespunzătoare a opiniilor şi rezervelor exprimate de autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată. Dacă, la sfârşitul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile competente îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care ABE o ia în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi adoptă decizia lor în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul regulamentului menţionat. ABE adoptă decizia în termen de o lună. Problema nu este adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

Decizia comună menţionată la primul paragraf şi orice decizie luată în absenţa unei decizii comune în conformitate cu al patrulea şi al cincilea paragraf sunt actualizate anual sau, în circumstanţe excepţionale, în cazul în care o autoritate competentă responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE adresează autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată o cerere scrisă şi motivată integral pentru actualizarea deciziei privind aplicarea articolului 136 alineatul (2). În ultimul caz, actualizarea poate fi efectuată la nivel bilateral între autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată şi autoritatea competentă care a făcut cererea.

Art. 130

(1)În cazul în care survine o situaţie de urgenţă, inclusiv o situaţie definită la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 sau o situaţie în care se manifestă evoluţii negative ale pieţelor, care ar putea pune în pericol lichiditatea pieţei şi stabilitatea sistemului financiar din oricare din statele membre în care au fost autorizate entităţi ale unui grup sau în care s-au înfiinţat sucursale cu relevanţă în conformitate cu articolul 42a, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată avertizează cât mai curând posibil, cu respectarea capitolului 1 secţiunea 2, ABE, CERS şi autorităţile menţionate la articolul 49 al patrulea paragraf şi la articolul 50 şi comunică toate informaţiile esenţiale pentru îndeplinirea atribuţiilor acestora. Aceste obligaţii se aplică în cazul autorităţilor competente menţionate în articolele 125 şi 126, precum şi în partea introductivă din articolul 129 alineatul (1).

Art. 131

Autorităţile competente responsabile cu autorizarea filialei unei întreprinderi-mamă care este o instituţie de credit îşi pot delega responsabilitatea de supraveghere, prin acord bilateral şi în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţilor competente care au autorizat şi care supraveghează întreprinderea-mamă, astfel încât acestea să îşi asume responsabilitatea de supraveghere a filialei în conformitate cu prezenta directivă. ABE este informată cu privire la existenţa şi conţinutul unor astfel de acorduri. ABE transmite aceste informaţii autorităţilor competente din alte state membre şi Comitetului bancar european.

Art. 131^a

(1)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată instituie colegii de supraveghere pentru a facilita îndeplinirea sarcinilor menţionate la articolul 129 şi la articolul 130 alineatul (1) şi condiţionate de cerinţele de confidenţialitate menţionate la alineatul (2) din prezentul articol şi de compatibilitatea cu dreptul Uniunii, pentru a garanta, atunci când este cazul, o coordonare şi o colaborare adecvate cu autorităţile competente relevante din ţări terţe.

f)aplicarea articolului 129 alineatul (1) litera (c), ţinând seama de activităţile pe care alte foruri le-ar putea desfăşura în acest domeniu.

Autorităţile competente, în cadrul participării lor la colegiile de supraveghere, şi ABE cooperează îndeaproape. Cerinţa de confidenţialitate consacrată la capitolul 1 secţiunea 2 nu împiedică autorităţile competente să facă schimburi de informaţii confidenţiale în cadrul colegiilor de supraveghetori. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiilor de supraveghetori nu afectează drepturile şi responsabilităţile autorităţilor competente în conformitate cu prezenta directivă.

(2)Înfiinţarea şi funcţionarea colegiilor se bazează pe dispoziţii scrise, menţionate la articolul 131, stabilite în urma consultării cu autorităţile competente interesate, de către autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată.

d)autorităţile competente din ţări terţe, dacă este cazul şi sub rezerva cerinţelor de confidenţialitate care sunt echivalente, în opinia tuturor autorităţilor competente, cu cerinţele din capitolul 44 secţiunea 52.

Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată prezidează reuniunile colegiului şi decide care autorităţi competente participă la o reuniune sau la o activitate a colegiului. În prealabil, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează pe deplin toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează, de asemenea, pe deplin şi la timp, toţi membrii colegiului în legătură cu acţiunile adoptate în cadrul acestor reuniuni sau cu măsurile întreprinse.

Art. 132

(1)Autorităţile competente cooperează îndeaproape. Autorităţile competente îşi comunică reciproc orice informaţie esenţială sau relevantă pentru exercitarea atribuţiilor de supraveghere ale altor autorităţi competente în conformitate cu prezenta directivă. În acest sens, autorităţile competente transmit, la cerere, orice informaţie relevantă şi, din proprie iniţiativă, orice informaţie esenţială.

În special, autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit mamă din UE şi a instituţiilor de credit controlate de holdinguri financiare mamă din UE sau de holdinguri financiare mixte mamă din UE transmit autorităţilor competente din alte state membre, responsabile cu supravegherea filialelor acestor instituţii mamă, toate informaţiile relevante. Pentru stabilirea sferei informaţiilor relevante, se ţine seama de importanţa filialelor respective în cadrul sistemului financiar al statelor membre în cauză.

d)sancţiunile majore şi măsurile excepţionale luate de autorităţile competente în conformitate cu prezenta directivă, inclusiv impunerea unei cerinţe suplimentare de capital în temeiul articolului 136 alineatul (1) şi a unei limite la utilizarea abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii în temeiul articolului 105.

(3)Înainte de a lua o decizie cu privire la următoarele elemente, autorităţile competente în cauză se consultă între ele, în cazul în care decizia prezintă importanţă pentru atribuţiile de supraveghere ale altor autorităţi competente:

b)sancţiunile majore şi măsurile excepţionale luate de autorităţile competente, inclusiv impunerea unei cerinţe suplimentare de capital în temeiul articolului 136 alineatul (1) şi a unei limite privind utilizarea abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii în temeiul articolului 105.

Art. 133

(1)Autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată solicită, în scopul supravegherii, consolidarea integrală a tuturor instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare care sunt filiale ale întreprinderii-mamă.

Art. 134

(1)Fără a aduce atingere articolului 133, autorităţile competente stabilesc dacă şi sub ce formă trebuie efectuată consolidarea în următoarele cazuri:

Art. 136

(1)Autorităţile competente impun oricărei instituţii de credit care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta directivă să ia de îndată măsurile necesare pentru redresarea situaţiei.

(2)Autorităţile competente impun o cerinţă specifică de fonduri proprii excedentare faţă de nivelul minim prevăzut la articolul 75, cel puţin în cazul instituţiilor de credit care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolele 22, 109 şi 123, sau în cazul cărora s-a luat o decizie negativă cu privire la problema menţionată la articolul 124 alineatul (3), în situaţia în care este puţin probabil ca aplicarea exclusivă a altor măsuri să îmbunătăţească suficient dispoziţiile, procedurile, mecanismele şi strategiile într-un termen adecvat.

Art. 137

(1)Până la coordonarea ulterioară a metodelor de consolidare, statele membre prevăd ca, în cazul în care întreprinderea-mamă a uneia sau mai multor instituţii de credit este un holding cu activitate mixtă, autorităţile competente responsabile cu autorizarea şi supravegherea instituţii de credit respective să solicite luând legătura cu respectivul holding cu activitate mixtă şi cu filialele acestuia, fie direct, fie prin intermediul filialelor instituţiei de credit, furnizarea oricăror informaţii care ar putea fi relevante în scopul supravegherii filialelor instituţiei de credit.

(2)Statele membre prevăd ca autorităţile lor competente să poată efectua ele însele sau prin inspectori externi verificări la faţa locului pentru a verifica informaţiile primite de la holdingurile cu activitate mixtă şi de la filialele acestora. În cazul în care un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acestuia este o întreprindere de asigurare, poate fi utilizată şi procedura prevăzută la articolul 140 alineatul (1). În cazul în care un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acestuia este situat într-un stat membru altul decât cel în care se află filiala instituţiei de credit, verificarea la faţa locului a informaţiilor se face în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 141.

Art. 138

(2)Autorităţile competente impun instituţiilor de credit să pună în aplicare proceduri adecvate de gestionare a riscurilor şi mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri solide de informare şi contabilizare, în vederea identificării, măsurării, monitorizării şi controlării adecvate a tranzacţiilor efectuate cu holdingul cu activitate mixtă mamă şi cu filialele sale. Autorităţile competente impun instituţiilor de credit să le comunice orice tranzacţie importantă efectuată cu entităţile respective, alta decât cea menţionată la articolul 110. Aceste proceduri şi tranzacţii importante fac obiectul unui control din partea autorităţilor competente.

Art. 139

(2)În cazul în care întreprinderea-mamă şi instituţiile de credit care sunt filialele sale sunt situate în state membre diferite, autorităţile competente din fiecare stat membru îşi comunică toate informaţiile relevante care ar putea permite sau facilita exercitarea supravegherii pe bază consolidată.

(3)Statele membre autorizează, între autorităţile lor competente, schimbul de informaţii menţionate la alineatul (2), cu condiţia ca, în cazul holdingurilor financiare, al holdingurilor financiare mixte, al instituţiilor financiare sau al întreprinderilor de servicii auxiliare, colectarea sau deţinerea de informaţii să nu implice în nici un fel obligaţia autorităţilor competente de a exercita un rol de supraveghere individuală a instituţiilor sau întreprinderilor respective.

Art. 140

(1)În cazul în care o instituţie de credit, un holding financiar, un holding financiar mixt sau un holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale care sunt întreprinderi de asigurare sau alte întreprinderi furnizoare de servicii de investiţii care fac obiectul unei autorizări, autorităţile competente şi autorităţile cărora li s-a încredinţat misiunea publică de supraveghere a întreprinderilor de asigurare sau a celorlalte întreprinderi furnizoare de servicii de investiţii cooperează îndeaproape. Fără a aduce atingere responsabilităţilor lor respective, aceste autorităţi îşi comunică toate informaţiile de natură să le simplifice misiunea şi să permită un control al activităţii şi al situaţiei financiare de ansamblu a întreprinderilor pe care le supraveghează.

Art. 141

În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, autorităţile competente dintr-un stat membru doresc, în cazuri specifice, să verifice informaţiile cu privire la o instituţie de credit, un holding financiar, o instituţie financiară, o întreprindere de servicii auxiliare, un holding cu activitate mixtă, un holding financiar mixt, o filială de tipul celor menţionate la articolul 137 sau cu privire la o filială de tipul celor menţionate la articolul 127 alineatul (3), situate într-un alt stat membru, autorităţile respective solicită autorităţilor competente din celălalt stat membru să dispună efectuarea acestei verificări. Autorităţile care primesc o astfel de solicitare îi dau curs, în cadrul competenţelor lor, procedând la efectuarea verificărilor respective ele însele sau permiţând autorităţilor care au făcut solicitarea să facă verificarea sau permiţând unui auditor sau expert să o facă. În cazul în care nu efectuează ea însăşi verificarea, autoritatea competentă care a formulat cererea poate participa la efectuarea acesteia.

Art. 142

Fără a aduce atingere dispoziţiilor lor de drept penal, statele membre asigură posibilitatea de a impune sancţiuni sau măsuri menite să pună capăt neregulilor constatate sau cauzelor lor în cazul holdingurilor financiare, al holdingurilor financiare mixte şi al holdingurilor cu activitate mixtă sau al managerilor responsabili care încalcă actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în aplicarea articolelor 124-141 şi a prezentului articol. Autorităţile competente cooperează îndeaproape pentru ca aceste sancţiuni sau măsuri să permită obţinerea rezultatelor dorite, în special în cazul în care administraţia centrală sau sediul principal al unui holding financiar, al unui holding financiar mixt sau al unui holding cu activitate mixtă nu se află în acelaşi stat membru ca şi sediul său social.

Art. 143

(1)În cazul în care o instituţie de credit a cărei întreprindere mamă este o instituţie de credit, un holding financiar sau un holding financiar mixt care are sediul social într-o ţară terţă nu face obiectul unei supravegheri consolidate în temeiul articolelor 125 şi 126, autorităţile competente verifică dacă instituţia de credit respectivă face obiectul unei supravegheri consolidate din partea unei autorităţi competente dintr-o ţară terţă, echivalentă supravegherii reglementate de principiile prevăzute de prezenta directivă.

(2)Comisia poate solicita Comitetului bancar european să elaboreze recomandări generale pentru a şti dacă măsurile de supraveghere consolidată luate de autorităţile competente din ţările terţe ar putea permite atingerea obiectivelor supravegherii consolidate prevăzute de prezentul capitol, în ceea ce priveşte instituţiile de credit a căror întreprindere-mamă îşi are sediul social într-o ţară terţă. Comitetul examinează periodic aceste recomandări şi ţine seama de orice modificări aduse măsurilor de supraveghere consolidată aplicate de autorităţile competente respective. ABE asistă Comisia şi Comitetul bancar european la îndeplinirea respectivelor atribuţii, inclusiv în ceea ce priveşte necesitatea actualizării respectivelor recomandări.

(3)În lipsa unei astfel de supravegheri echivalente, statele membre aplică instituţiei de credit, prin analogie, dispoziţiile prezentei directive sau permit autorităţilor lor competente să aplice alte tehnici de control adecvate pentru atingerea obiectivelor de supraveghere pe bază consolidată a instituţiilor de credit.

SECŢIUNEA 2:Informaţiile care trebuie făcute publice de către autorităţile competente

Art. 144

d)fără a aduce atingere dispoziţiilor capitolului 1 secţiunea 2, datele statistice agregate cu privire la aspectele principale ale punerii în aplicare a cadrului prudenţial în fiecare stat membru.

CAPITOLUL 5:Informaţii care trebuie făcute publice de către instituţiile de credit

Art. 145

(3)Instituţiile de credit adoptă politici formale pentru a se conforma cerinţelor de publicare prevăzute la alineatele (1) şi (2) şi dispun de politici de evaluare a gradului de adecvare a informaţiilor publicate, inclusiv a verificării şi frecvenţei lor. De asemenea, instituţiile de credit dispun de politici pentru a evalua dacă informaţiile publicate oferă participanţilor la piaţă o imagine completă asupra profilul lor de risc.

În cazul în care informaţiile publicate nu furnizează participanţilor la piaţă o imagine completă asupra profilul lor de risc, instituţiile de credit, acestea fac publice informaţiile necesare suplimentar faţă de cele obligatorii în conformitate cu alineatul (1). Totuşi, instituţiile de credit sunt obligate să facă publice numai informaţii semnificative, şi care nu sunt considerate ca fiind proprietate a unei instituţii de credit sau confidenţiale, în conformitate cu criteriile tehnice prevăzute în partea 1 din anexa XII.

(4)La cerere, instituţiile de credit ar trebui să explice deciziile lor de rating întreprinderilor mici şi mijlocii şi altor entităţi care solicită un credit, punând la dispoziţie o explicaţie în scris, în cazul în care li se solicită acest lucru. În situaţia în care angajamentul voluntar al sectorului se dovedeşte a fi insuficient în acest sens, se adoptă măsuri de drept intern. Costurile administrative aferente explicaţiei menţionate trebuie să fie în funcţie de mărimea împrumutului.

Art. 146

Art. 148

Art. 149

TITLUL VI:ACTE DELEGATE ŞI COMPETENTE DE EXECUTARE

Art. 150

(1)Fără a aduce atingere, în ceea ce priveşte fondurile proprii, propunerii pe care Comisia urmează să o prezinte în temeiul articolului 62, adaptările tehnice în următoarele domenii se adoptă prin intermediul actelor delegate în conformitate cu articolul 151a şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la articolele 151b şi 151c:

(2)Comisia poate adopta următoarele măsuri:

e)specificarea formatului, a structurii, a conţinutului şi a datei de publicare anuală a informaţiilor stabilite la articolul 144.

(3)ABE elaborează standarde tehnice de punere în aplicare pentru a asigura condiţii uniforme de aplicarea prezentei directive în ceea ce priveşte condiţiile de aplicare a:

c)părţii 2 din anexa VI în ceea ce priveşte stabilirea factorilor cantitativi menţionaţi la punctul 12, a factorilor calitativi menţionaţi la punctul 13 şi a valorii reper menţionată la punctul 14;

Art. 151^a: Exercitarea delegării de competenţe

(1)Competenţa de a adopta actele delegate menţionate la articolul 150 alineatul (1) şi la articolul 150 alineatul (2) al doilea paragraf prima teză îi este conferită Comisiei pentru o perioadă de patru ani de la 15 decembrie 2010. Comisia întocmeşte un raport privind competenţele delegate cel târziu cu şase luni înainte de încheierea perioadei de patru ani. Delegarea de competenţe se reînnoieşte automat pentru perioade de timp identice, cu excepţia cazului în care Parlamentul European sau Consiliul o revocă în conformitate cu articolul 151b.

Art. 151^b: Revocarea delegării de competenţe

Art. 151^c: Obiecţiuni la actele delegate

(2)În cazul în care, la expirarea termenului prevăzut la alineatul (1), nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecţiuni la actul delegat, acesta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi intră în vigoare la data menţionată în cuprinsul său. Actul delegat poate fi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi poate intra în vigoare înainte de expirarea termenului respectiv, în cazul în care atât Parlamentul European, cât şi Consiliul au informat Comisia cu privire la intenţia lor de a nu formula obiecţiuni.

TITLUL VII:DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

CAPITOLUL I:Dispoziţii tranzitorii

Art. 152

(3)Pentru prima perioadă de douăsprezece luni menţionată la alineatul (1), valoarea fondurilor proprii este de 95 % din valoarea minimă totală a fondurilor proprii de care instituţia de credit ar trebui să dispună pe parcursul acestei perioade în temeiul articolului 4 din Directiva 93/6/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiţii şi al instituţiilor de credit (²), în forma în care această directivă şi Directiva 2000/12/CE erau aplicabile înainte de 1 ianuarie 2007.

(5)Pentru a treia perioadă de douăsprezece luni menţionată la alineatul (1), valoarea fondurilor proprii este de 80 % din valoarea minimă totală a fondurilor proprii de care instituţia de credit ar trebui să dispună pe parcursul acestei perioade în conformitate cu articolul 4 din Directiva 93/6/CEE, în forma în care această directivă şi Directiva 2000/12/CE erau aplicabile înainte de 1 ianuarie 2007.

(6)Respectarea cerinţelor prevăzute la alineatele (1)-(5) se face pe baza valorilor fondurilor proprii ajustate complet pentru a reflecta diferenţele existente între calculul fondurilor proprii, în conformitate cu Directiva 2000/12/CE şi cu Directiva 93/6/CEE, aplicabile înainte de 1 ianuarie 2007, şi calculul fondurilor proprii în conformitate cu prezenta directivă, diferenţe provenind din tratamentele distincte aplicate pierderilor anticipate şi pierderilor neaşteptate în conformitate cu articolele 84-89 din prezenta directivă.

(9)În cazul exercitării opţiunii prevăzute la alineatul (8), cu privire la dispoziţiile Directivei 2000/12/CE se aplică următoarele:

Art. 153

Art. 154

(1)Până la 31 decembrie 2011, autorităţile competente din fiecare stat membru pot stabili, în sensul anexei VI partea 1 punctul 61, numărul de zile de întârziere, în limita a 180, pentru expunerile menţionate de anexa VI partea 1 punctele 12-17 şi 41-43 faţă de contrapartidele situate pe teritoriul lor, în cazul în care condiţiile locale justifică acest lucru. Numărul exact de zile poate să difere în funcţie de liniile de produse.

(6)Până la 31 decembrie 2017, autorităţile competente din statele membre pot excepta de la tratamentul RI anumite expuneri pe acţiuni deţinute de instituţiile de credit şi de filialele din UE ale instituţiilor de credit din statul membru respectiv la 31 decembrie 2007.

(7)Până la 31 decembrie 2011, pentru expunerile faţă de întreprinderi, autorităţile competente din fiecare stat membru pot stabili numărul de zile de întârziere pe care toate instituţiile de credit aflate sub jurisdicţia sa trebuie să le respecte în conformitate cu definiţia "neplăţii" enunţate de anexa VII partea 4 punctul 44, în cazul în care contrapartidele sunt, de asemenea, situate în statul membru respectiv. Acest număr este de cel puţin 90 de zile şi poate ajunge până la 180 de zile, în cazul în care condiţiile locale justifică acest lucru. Pentru expunerile faţă de astfel de contrapartide situate pe teritoriile altor state membre, autorităţile competente stabilesc un număr de zile de întârziere care nu poate fi mai mare decât numărul stabilit de autoritatea competentă din statul membru respectiv.

(9)Instrumentele care, până la 31 decembrie 2010, în conformitate cu dreptul naţional au fost considerate echivalente cu elementele menţionate la articolul 57 literele (a), (b) şi (c), însă nu intră sub incidenţa articolului 57 litera (a) sau nu întrunesc criteriile stabilite la articolul 63a sunt considerate că intră sub incidenţa articolului 57 litera (ca) până la 31 decembrie 2040, sub rezerva următoarelor limitări:

CAPITOLUL 2:Dispoziţii finale

Art. 156

Până la 1 aprilie 2013, Comisia efectuează o analiză şi prezintă un raport cu privire la dispoziţiile referitoare la remunerare, inclusiv cele stabilite în anexele V şi XII, acordând o atenţie specială eficienţei, punerii în aplicare şi aplicării efective a acestora, ţinând seama de evoluţiile de la nivel internaţional. Această analiză identifică orice lacune care rezultă din aplicarea principiului proporţionalităţii în cazul acestor dispoziţii. Comisia prezintă raportul său Parlamentului European şi Consiliului, însoţit de eventuale propuneri.

(c)măsuri care să completeze cerinţele bazate pe riscuri impuse instituţiilor de credit pentru a facilita limitarea nivelului de îndatorare din sistemul bancar.

Până la 31 decembrie 2011, Comisia analizează punerea în aplicare a articolului 113 alineatul (4), inclusiv oportunitatea ca exceptările să fie stabilite la nivel naţional, şi elaborează un raport în acest sens pe care îl transmite Parlamentului European şi Consiliului, însoţit de eventualele propuneri adecvate. În ceea ce priveşte eventuala eliminare a marjei discreţionare prevăzute la articolul 113 alineatul (4) litera (c) şi eventuala sa punere în aplicare la nivelul UE, evaluarea ţine seama în special de eficienţa gestionării riscurilor grupului, asigurând totodată existenţa unor garanţii suficiente destinate stabilităţii financiare în toate statele membre în care este înregistrată o entitate a grupului.

Până la 31 decembrie 2009, Comisia elaborează un raport privind impactul preconizat al articolului 122a pe care îl transmite Parlamentului European şi Consiliului, însoţit de eventualele propuneri adecvate. Comisia îşi elaborează raportul după consultarea ABE. Raportul examinează în special dacă cerinţa privind menţinerea minimă prevăzută la articolul 122a alineatul (1) răspunde obiectivului unei alinieri mai bune între interesele iniţiatorilor sau sponsorilor şi cele ale investitorilor şi consolidează stabilitatea financiară şi dacă o creştere a nivelului minim de menţinere ar fi adecvată, ţinând seama de evoluţiile internaţionale.

Art. 157

(1)Până la 31 decembrie 2006, statele membre adoptă şi publică actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma articolelor 4, 22, 57, 61-64, 66, 68-106, 108, 110-115, 117-119, 123-127, 129-132, 133, 136, 144-149 şi 152-155 şi anexelor II, III şi V-XII. Comisiei îi sunt comunicate de îndată de către statele membre dispoziţiile respective, precum şi un tabel de corespondenţă între prezenta directivă şi dispoziţiile de drept intern adoptate.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Acestea includ, de asemenea, o menţiune care precizează că trimiterile din actele cu putere de lege şi actele administrative în vigoare la directivele abrogate prin prezenta directivă sunt considerate trimiteri la prezenta directivă. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri şi modalitatea de formulare a acestei menţiuni.

ANEXA I:LISTA ACTIVITĂŢILOR CARE FAC OBIECTUL RECUNOAŞTERII RECIPROCE

14.Servicii de custodie

ANEXA II:CLASIFICAREA ELEMENTELOR EXTRABILANŢIERE

- Facilităţi de credit neutilizate (contracte de împrumut, de achiziţie de valori mobiliare, de instrumente de garantare sau de acceptare) care pot fi anulate necondiţionat în orice moment fără preaviz sau care prevăd efectiv anularea automată datorită unei deteriorări a solvabilităţii debitorului. Facilităţile de credit en detail se consideră necondiţionat anulabile în cazul în care clauzele contractuale permit instituţiei de credit să le anuleze integral în conformitate cu normele de protecţie a consumatorului şi cu alte legi conexe şi

ANEXA III:TRATAREA RISCULUI DE CREDIT AL CONTRAPARTIDEI ÎN CEEA CE PRIVEŞTE INSTRUMENTELE FINANCIARE DERIVATE, OPERAŢIUNILE DE REPORT, OPERAŢIUNILE DE ÎMPRUMUT ŞI DE CREDITARE DE VALORI MOBILIARE SAU MĂRFURI, TRANZACŢIILE CU TERMEN LUNG DE DECONTARE ŞI OPERAŢIUNILE DE CREDITARE CU APEL ÎN MARJĂ

PARTEA 1:Definiţii

(1)Termeni generali

(2)Tipuri de tranzacţii

3."Tranzacţii cu termen lung de decontare" reprezintă tranzacţii în care una dintre părţi se obligă să livreze o valoare mobiliară, o marfă sau o sumă în valută în schimbul unei sume în numerar, a altor instrumente financiare sau mărfuri, sau viceversa, la o dată de decontare sau de livrare stabilită prin contract ca fiind ulterioară maximului dintre cel mai scăzut standard de piaţă pentru tranzacţia respectivă şi cinci zile lucrătoare de la data la care instituţia de credit în cauză încheie tranzacţia.

(3)Grupuri de compensare, grupuri de acoperire şi alte noţiuni conexe

5.reprezintă un ansamblu de tranzacţii încheiate cu o singură contrapartidă, care fac obiectul unui acord de compensare bilaterală, executoriu din punct de vedere legal, şi a căror compensare este recunoscută în sensul prezentei anexe partea 7 şi a articolelor 90-93. Orice tranzacţie care nu face obiectul unui acord de compensare bilaterală, executoriu din punct de vedere legal, care este recunoscut în conformitate cu prezenta anexă partea 7, trebuie să fie interpretată, în sensul prezentei anexe, ca fiind ea însăşi un grup de compensare.

11."Scadenţă efectivă în conformitate cu metoda modelului intern, pentru un grup de compensare cu scadenţa mai mare de un an", reprezintă raportul dintre valoarea expunerilor anticipate pe durata de viaţă a tranzacţiilor din cadrul unui grup de compensare, actualizată cu rata profitului fără risc şi valoarea expunerilor anticipate pe parcursul unui an aferente acestui grup de compensare, actualizată cu rata profitului fără risc. Scadenţa efectivă poate fi ajustată pentru a ţine seama de riscul de reînnoire prin înlocuirea expunerii anticipate cu expunerea anticipată efectivă pentru orizonturi de estimare mai mici de un an.

(4)Distribuţii

(5)Măsuri privind expunerea şi ajustările

22."Expunere anticipată pozitivă (EPE)" reprezintă media ponderată în timp a expunerilor anticipate, unde ponderările sunt reprezentate de o fracţiune din întregul interval de timp aferent fiecărei expuneri anticipate. La calcularea cerinţei minime de capital, media se determină pe durata primului an sau, în cazul în care toate contractele din cadrul grupului de compensare au o scadenţă mai mică de un an, pe durata de timp reprezentând scadenţa contractului celui mai îndelungat din cadrul grupului de compensare.

23."Expunere anticipată pozitivă efectivă (EPE efectivă)" reprezintă media ponderată în timp a expunerilor anticipate efective pe durata primului an sau, în cazul în care toate contractele din cadrul grupului de compensare au o scadenţă mai mică de un an, pe durata de timp reprezentând scadenţa contractului celui mai îndelungat din cadrul grupului de compensare, unde ponderările sunt reprezentate de o fracţiune din întregul interval de timp aferent fiecărei expuneri anticipate individuale.

24."Ajustare a evaluării creditului" reprezintă o ajustare la valoarea medie de piaţă a portofoliului de tranzacţii încheiate cu o contrapartidă. Această ajustare reflectă valoarea de piaţă a riscului de credit ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale încheiate cu o contrapartidă. Această ajustare poate reflecta valoarea de piaţă a riscului de credit al contrapartidei sau valoarea de piaţă a riscului de credit aferent atât instituţiei de credit, cât şi contrapartidei.

(6)Riscuri asociate riscului de credit al contrapartidei

28."Risc specific de corelare" este riscul care apare atunci când există o corelaţie pozitivă între expunerea faţă de o anumită contrapartidă şi probabilitatea de neplată de către aceasta, ca urmare a tipului de tranzacţii efectuate cu contrapartida. Se consideră că o instituţie de credit este expusă unui risc de specific de corelare în cazul în care este de aşteptat ca expunerea viitoare faţă de o anumită contrapartidă să fie semnificativă atunci când probabilitatea de neplată de către contrapartidă este, de asemenea, ridicată.

PARTEA 2:Alegerea metodei

1.Sub rezerva punctelor 2-7, instituţiile de credit stabilesc valoarea expunerii pentru contractele menţionate de anexa IV pe baza uneia dintre metodele menţionate la părţile 3-6. Instituţiile de credit care nu sunt eligibile pentru tratamentul menţionat la articolul 18 alineatul (2) din Directiva 2006/49/CE nu au permisiunea de a utiliza metoda menţionată la partea 4. Pentru a stabili valoarea expunerii pentru contractele menţionate de anexa IV punctul 3, instituţiile nu au permisiunea de a utiliza metoda descrisă la partea 4.

3.În cazul în care o instituţie de credit este cumpărător de protecţie prin intermediul unor instrumente financiare derivate de credit în vederea acoperirii unei expuneri din afara portofoliului de tranzacţionare sau a unei expuneri la riscul de credit al contrapartidei, instituţia respectivă poate calcula cerinţa de capital pentru activul acoperit în conformitate cu anexa VIII partea 3 punctele 83-92 sau, cu aprobarea autorităţilor competente, în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 4 sau cu anexa VII partea 4 punctele 96-104.

Cu toate acestea, o instituţie poate opta să includă în mod unitar, pentru scopurile calculării cerinţelor de capital pentru riscul de credit al contrapartidei, toate instrumentele financiare derivate de credit neincluse în portofoliul de tranzacţionare şi achiziţionate ca protecţie în vederea acoperirii unei expuneri din afara portofoliului de tranzacţionare sau a unei expuneri la riscul de credit al contrapartidei în cazul în care protecţia creditului este recunoscută în temeiul prezentei directive.

6.O valoare a expunerii egală cu zero pentru riscul de credit al contrapartidei poate fi atribuită contractelor derivate, operaţiunilor de report, operaţiunilor de împrumut sau de creditare de valori mobiliare şi mărfuri, tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi operaţiunilor de creditare cu apel în marjă aflate în derulare cu o contrapartidă centrală şi care nu au fost respinse de respectiva contrapartidă centrală. De asemenea, o valoare a expunerii egală cu zero poate fi atribuită expunerilor la riscul de credit faţă de contrapartide centrale, ca urmare a contractelor derivate, a operaţiunilor de report, a operaţiunilor de împrumut sau de creditare de valori mobiliare şi mărfuri, a tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi a operaţiunilor de creditare cu apel în marjă, sau altor expuneri stabilite de autorităţile competente, pe care instituţia de credit le are în proces de derulare cu contrapartida centrală. Expunerile contrapartidei centrale la riscul de credit al contrapartidei faţă de toţi participanţii la acordurile sale trebuie acoperite zilnic integral prin garanţii reale.

7.Expunerile care decurg din tranzacţiile cu termen lung de decontare se pot stabili pe baza oricăreia dintre metodele specificate la părţile 3-6, indiferent de metodele alese pentru tratarea instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe OTC, a operaţiunilor de report, a operaţiunilor de împrumut sau de creditare de valori mobiliare şi mărfuri, a tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi a operaţiunilor de creditare cu apel în marjă. Pentru calcularea cerinţelor de capital în cazul tranzacţiilor cu termen lung de decontare, instituţiile de credit care utilizează abordarea prevăzută la articolele 84-89 pot aplica ponderările de risc în conformitate cu abordarea prevăzută la articolele 78-83, în mod permanent şi indiferent de importanţa poziţiilor respective.

PARTEA 3:Metoda marcării la piaţă

(³)La contractele care sunt astfel structurate încât să regleze expunerile exigibile după anumite date de plată şi ale căror clauze sunt ajustate astfel încât valoarea de piaţă a contractului să fie egală cu zero la datele respective, maturitatea reziduală este egală cu intervalul rămas până la data următoarei ajustări. În cazul contractelor pe rata dobânzii care respectă aceste criterii şi care au o maturitate reziduală mai mare de un an, procentajul respectiv nu va fi mai mic de 0,5 %.

PARTEA 4:Metoda expunerii iniţiale

PARTEA 5:Metoda standardizată

1.Metoda standardizată (MS) poate fi utilizată numai pentru instrumentele financiare derivate tranzacţionate pe OTC şi tranzacţiile cu termen lung de decontare. Valoarea expunerii se calculează separat pentru fiecare grup de compensare. Se stabileşte prin deducerea garanţiilor, pe baza următoarei formule:

2.În cazul în care o tranzacţie cu instrumente financiare derivate, care se desfăşoară pe OTC şi prezintă un profil de risc linear, prevede schimbul unui instrument financiar contra unei sume de bani, aspectul privind plata se numeşte segment de plată. Tranzacţiile care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi sunt constituite din două segmente de plată. Segmentele de plată sunt formate din plăţile brute prevăzute în contract, inclusiv valoarea noţională a tranzacţiei. Pentru efectuarea următoarelor calcule, instituţiile de credit pot să nu ţină seama de riscul de rată a dobânzii aferent segmentelor de plată cu scadenţă mai mică de un an. Instituţiile de credit pot trata tranzacţiile care constau din două segmente de plată denominate în aceeaşi monedă, cum ar fi swap pe rata dobânzii, ca fiind o singură tranzacţie agregată. Tratamentul specific segmentelor de plată se aplică tranzacţiei agregate.

3.Tranzacţiile cu profil de risc linear, având ca instrumente financiare suport capitaluri proprii (inclusiv indici ai capitalurilor proprii), aur, alte metale preţioase sau alte mărfuri, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc pe respectivele capitaluri proprii (sau indici ai capitalurilor proprii) sau mărfuri (inclusiv aur şi alte metale preţioase) şi cu o poziţie de risc pe rata dobânzii pentru segmentul de plată. În cazul în care segmentul de plată este denominat în valută, acesta este pus în corespondenţă cu o poziţie de risc în respectiva valută.

4.Tranzacţiile cu profil de risc linear, având ca instrument suport un titlu de creanţă, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc pe rata dobânzii pentru titlul de creanţă respectiv şi cu o altă poziţie de risc pe rata dobânzii pentru segmentul de plată. Tranzacţiile cu profil de risc linear care prevăd schimbul unei plăţi contra altei plăţi, inclusiv contractele la termen pe cursul de schimb, sunt puse în corespondenţă cu o poziţie de risc pe rata dobânzii pentru fiecare dintre segmentele de plată. În cazul în care titlul de creanţă suport este denominat în valută, titlul respectiv este pus în corespondenţă cu o poziţie de risc în valuta respectivă. În cazul în care un segment de plată este denominat în valută, segmentul de plată respectiv este, de asemenea, pus în corespondenţă, cu o poziţie de risc în valuta respectivă. Valoarea expunerii pentru un swap de bază pe curs de schimb este zero.

9.Dimensiunea unei poziţii de risc care provine dintr-un instrument financiar derivat tranzacţionat pe OTC cu profil de risc nelinear, inclusiv opţiuni şi instrumente de tip swaption, al cărui instrument suport este reprezentat de un titlu de creanţă sau de un segment de plată, este egală cu produsul dintre echivalentul delta al valorii noţionale efective a instrumentului financiar sau a segmentului de plată şi durata modificată a titlului de creanţă, respectiv a segmentului de plată.

11.Instituţiile de credit pot utiliza următoarele formule pentru a stabili dimensiunea şi semnul unei poziţii de risc: pentru toate instrumentele, cu excepţia titlurilor de creanţă:

13.Pentru poziţiile de risc privind rata dobânzii, care provin din depozite în numerar primite din partea contrapartidei drept garanţie, din segmente de plată şi din titluri de creanţă suport, pentru care se aplică o cerinţă de capital de cel mult 1,60 % în conformitate cu tabelul 1 din anexa I la Directiva 2006/49/CE, există şase grupuri de acoperire a riscului pentru fiecare monedă, indicate în continuare în tabelul 4. Grupurile de acoperire a riscului se definesc printr-o combinaţie a criteriilor "scadenţă" şi "rate ale dobânzii de referinţă".

14.Pentru poziţiile de risc pe rata dobânzii care provin din titluri de creanţă suport sau din segmente de plată pentru care rata dobânzii este legată de o rată a dobânzii de referinţă, care reprezintă un nivel general al dobânzilor de pe piaţă, maturitatea reziduală este durata intervalului de timp până la următoarea reajustare a ratei dobânzii. În toate celelalte cazuri, maturitatea reziduală este durata de viaţă rămasă a titlului de creaţă suport sau, în cazul unui segment de plată, durata de viaţă rămasă a tranzacţiei.

15.Există un singur grup de acoperire a riscului pentru fiecare emitent al unui titlu de creanţă de referinţă care stă la baza unui instrument de tip swap pe risc de credit. Swap-urile pe risc de credit pentru entităţi multiple de tip «n^th-to-default» sunt tratate după cum urmează:

c)multiplicatorul riscului de credit al contrapartidei aplicabil fiecărui grup de acoperire a riscului creat pentru unul dintre titlurile de creanţă de referinţă ale unui instrument financiar derivat de tip «n^th-to-default» este 0,3 % pentru titlurile de creanţă de referinţă care dispun de o evaluare a creditului, efectuată de o instituţie externă de evaluare a creditului recunoscută, echivalentă cu un nivel al scalei de evaluare a calităţii creditului cuprins între 1 şi 3 şi 0,6 % pentru celelalte titluri de creanţă.

16.Pentru poziţiile de risc pe rata dobânzii care provin din depozite în numerar care sunt furnizate unei contrapartide drept garanţie, în situaţia în care contrapartida respectivă nu are obligaţii de plată scadente cu risc specific scăzut, precum şi din titluri de creanţă suport, pentru care se aplică o cerinţă de capital mai mare de 1,60 % în conformitate cu tabelul 1 din anexa I la Directiva 2006/49/CE, există un singur grup de acoperire a riscului pentru fiecare emitent. În cazul în care un segment de plată reproduce un astfel de titlu de creanţă, există, de asemenea, un singur grup de acoperire a riscului pentru fiecare emitent al titlului de creanţă de referinţă. Instituţiile de credit pot atribui aceluiaşi grup de acoperire a riscului poziţii de risc care decurg din titluri de creanţă ale unui anumit emitent sau din titluri de creanţă de referinţă ale aceluiaşi emitent, care sunt reproduse de segmente de plată sau care stau la baza unui instrument de tip swap pe risc de credit.

17.Instrumentele financiare suport, altele decât titlurile de creanţă, se atribuie aceloraşi grupuri de acoperire a riscului numai în cazul în care sunt instrumente identice sau similare. În toate celelalte cazuri, ele se atribuie unor grupuri distincte de acoperire a riscului. Similaritatea instrumentelor se stabileşte după cum urmează:

18.Multiplicatorii aferenţi riscului de credit al contrapartidei pentru diferite categorii de grupuri de acoperire a riscului sunt specificaţi în următorul tabel 5:

	Categorii de grupuri de acoperire a riscului	Multiplicatorul aferent riscului de credit al contrapartidei
1.	Rate ale dobânzii	0,2%
2.	Rate ale dobânzii pentru poziţii de risc care provin dintr-un titlu de creanţă de referinţă care este suport al unui instrument de tip swap pe risc de credit şi pentru care se aplică o cerinţă de capital de cel mult 1,60 % în conformitate cu tabelul 1 din anexa I la Directiva 2006/49/CE	0,3%
3.	Rate ale dobânzii pentru poziţii de risc care provin dintr-un titlu de creanţă sau un titlu de creanţă de referinţă, pentru care se aplică o cerinţă de capital de peste 1,60 % în conformitate cu tabelul 1 din anexa I la Directiva 2006/49/CE	0,6%
4.	Cursuri de schimb	2,5%
5.	Energie electrică	4%
6.	Aur	5%
7.	Capitaluri proprii	7%
8.	Metale preţioase (cu excepţia aurului)	8,5%
9.	Alte mărfuri (cu excepţia metalelor preţioase şi a energiei electrice)	10%
10.	Instrumente suport ale instrumentelor financiare derivate tranzacţionate pe OTC care nu sunt incluse în nici una din categoriile menţionate anterior	10%

19.Pentru tranzacţiile cu profil de risc neliniar sau pentru segmentele de plată şi pentru tranzacţiile care au ca instrument suport titluri de creanţă, pentru care instituţia de credit nu poate stabili delta, respectiv durata modificată, cu ajutorul unui model aprobat de autoritatea competentă pentru stabilirea cerinţelor minime de capital pentru riscul de piaţă, autoritatea competentă stabileşte dimensiunea poziţiilor de risc şi multiplicatorii aferenţi riscului de credit al contrapartidei aplicabili în mod prudenţial. După caz, autorităţile competente pot solicita utilizarea metodei stabilite la partea 3. Compensarea nu este recunoscută (respectiv, valoarea expunerii se stabileşte ca şi în cazul unui grup de compensare care ar include doar tranzacţia individuală).

PARTEA 6:

(1)Metoda modelului intern

1.Cu aprobarea autorităţilor competente, o instituţie de credit poate utiliza metoda modelului intern (MMI) pentru a calcula valoarea expunerii pentru tranzacţiile menţionate la partea 2 punctul (2) (i) sau pentru tranzacţiile menţionate la partea 2 punctul 2 (ii), 2 (iii) şi 2 (iv), sau pentru tranzacţiile menţionate la partea 2 punctul 2 (i)-(iv). În fiecare dintre aceste situaţii, pot fi incluse, de asemenea, tranzacţiile menţionate la partea 2 punctul 2 (v). Fără a aduce atingere părţii 2 punctul 1 paragraful al doilea, instituţiile de credit pot decide să nu aplice metoda respectivă pentru expunerile nesemnificative în ceea ce priveşte dimensiunea şi riscul. Pentru a aplica MMI, o instituţie de credit trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de prezenta parte.

3.Pentru tranzacţiile cu instrumente financiare derivate tranzacţionate pe OTC şi pentru tranzacţiile cu termen lung de decontare, pentru care nu a obţinut aprobarea de utilizare a MMI, instituţia de credit trebuie să utilizeze metodele specificate la partea 3 sau la partea 5. Utilizarea combinată a acestor două metode este permisă pe bază continuă în cadrul unui grup. Utilizarea combinată a acestor două metode în cadrul unei entităţi juridice se permite numai în cazul în care una dintre metode este utilizată pentru cazurile prevăzute la partea 5 punctul 19.

4.Instituţiile de credit care au obţinut aprobare de utilizare a MMI nu pot reveni la utilizarea metodelor specificate la partea 3 sau la partea 5 decât pentru motive justificate în mod corespunzător şi cu aprobarea autorităţilor competente. În cazul în care o instituţie de credit nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute de prezenta parte, ea fie prezintă autorităţii competente un plan de redresare oportună, fie demonstrează că efectul neîndeplinirii cerinţelor în cauză este nesemnificativ.

(2)Valoarea expunerii

5.Valoarea expunerii se determină la nivelul grupului de compensare. Modelul trebuie să specifice distribuţia anticipată a modificărilor valorii de piaţă a grupului de compensare, datorate modificărilor unor variabile ale pieţei cum ar fi ratele dobânzii şi ratele cursului de schimb. Modelul calculează apoi valoarea expunerii aferente grupului de compensare la o dată viitoare, în funcţie de modificările variabilelor pieţei. În cazul contrapartidelor care au încheiat un contract în marjă, modelul poate, de asemenea, să surprindă modificările viitoare ale garanţiilor.

7.Valoarea expunerii se calculează ca produsul dintre a şi expunerea anticipată pozitivă (EPE) efectivă:

9.În acest sens, expunerea anticipată pozitivă efectivă reprezintă valoarea medie a expunerilor anticipate efective pe durata primului an al expunerii viitoare. În cazul în care toate contractele din grupul de compensare au o scadenţă mai mică de un an, expunerea anticipată pozitivă este valoarea medie a expunerilor anticipate până la data la care toate contractele din grupul de compensare ajung la scadenţă. Expunerea anticipată pozitivă efectivă se calculează ca medie ponderată a expunerilor anticipate efective:

12.Fără a aduce atingere dispoziţiilor punctului 7, instituţiile de credit pot utiliza, cu aprobarea autorităţilor competente, propriile estimări ale lui

, cu condiţia ca valoarea acestuia să nu fie mai mică decât 1,2, iar

să fie egal cu raportul dintre capitalul intern rezultat ca urmare a unei simulări globale pe toate contrapartidele a expunerii la riscul de credit al contrapartidei (numărător) şi capitalul intern determinat pe baza expunerii anticipate pozitive (numitor). La numitor, expunerea anticipată pozitivă trebuie să fie utilizată ca şi când ar fi o sumă fixă exigibilă. Instituţiile de credit trebuie să demonstreze că estimările proprii ale lui

reflectă, la numărător, surse semnificative ale dependenţei stocastice a distribuţiei valorilor de piaţă ale tranzacţiilor sau ale portofoliilor de tranzacţii pe contrapartide. Estimările proprii ale lui

trebuie să ţină seama de varietatea portofoliilor.

13.O instituţie de credit trebuie să se asigure că atât numărătorul cât şi numitorul lui

se calculează în mod coerent în ceea ce priveşte metodologia de modelare, specificările parametrilor şi structura portofoliului. Abordarea utilizată pentru estimarea lui

are la bază abordarea instituţiei de credit cu privire la capitalul intern, trebuie să fie bine documentată şi să facă obiectul unui proces independent de validare. De asemenea, instituţiile de credit trebuie să revizuiască cel puţin trimestrial estimările efectuate şi chiar mai des atunci când structura portofoliului variază în timp. Instituţiile de credit evaluează, de asemenea, riscul aferent modelului.

15.În cazul în care grupul de compensare face obiectul unui contract în marjă, instituţiile de credit trebuie să utilizeze una dintre următoarele măsuri ale expunerii anticipate pozitive:

b)limita de marjă, în cazul în care este pozitivă, potrivit contractului în marjă, plus un adaos care reflectă creşterea potenţială a expunerii în perioada de risc de marjă. Acest adaos se calculează ca fiind creşterea anticipată a expunerii grupului de compensare, începând de la o expunere curentă cu valoarea zero, pe perioada de risc de marjă. Se impune un minimum de cinci zile lucrătoare în cazul grupurilor de compensare compuse numai din tranzacţii de tip vânzare reversibilă, care fac obiectul reajustării zilnice a marjei şi a marcării zilnice la piaţă, şi o un minimum de zece zile lucrătoare pentru toate celelalte grupuri de compensare sau

(3)Controlul riscului de credit al contrapartidei

17.Instituţia de credit trebuie să dispună de o unitate de control, care să fie responsabilă cu proiectarea şi aplicarea sistemului de gestionare a riscului de credit al contrapartidei, inclusiv pentru validarea iniţială şi continuă a modelului. Unitatea de control al riscului verifică integritatea datelor de intrare, întocmeşte şi analizează rapoarte asupra rezultatelor modelului de măsurare a riscului instituţiei de credit şi evaluează legătura dintre măsurile expunerii la risc şi limitele de creditare şi tranzacţionare. Unitatea în cauză funcţionează independent de alte unităţi responsabile cu iniţierea, reînnoirea sau tranzacţionarea expunerilor şi trebuie, de asemenea, să nu fie supusă nici unei influenţe inoportune; trebuie să deţină personal adecvat; trebuie să prezinte rapoarte direct cadrelor de conducere a instituţiei de credit. Activitatea unităţii de control al riscului face parte integrantă din procesul instituţiei de credit de gestionare zilnică a riscului de credit. În consecinţă, rezultatele acesteia fac parte integrantă din procesul de planificare, monitorizare şi control al creditului şi al profilului de risc de credit în ansamblu, aferente instituţiei de credit.

19.Politicile unei instituţii de credit privind gestionarea riscului ţin seama de riscul de piaţă, de riscul de lichiditate şi de riscurile legale şi operaţionale care pot fi asociate cu riscul de credit al contrapartidei. Instituţia de credit nu desfăşoară activităţi comerciale cu o contrapartidă fără a evalua în prealabil solvabilitatea acesteia şi ţine seama în mod corespunzător de riscul de credit la decontare şi riscul de credit dinaintea decontării. Riscurile respective sunt gestionate cât mai cuprinzător la nivel de contrapartidă (prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapartidei cu alte expuneri la risc de credit) şi la nivelul întregii societăţi.

20.Consiliul de administraţie şi cadrele de conducere ale unei instituţii de credit trebuie să participe activ în procesul de control al riscului de contrapartidă şi trebuie să îl considere un aspect esenţial al activităţii economice, căruia trebuie să i se aloce resurse semnificative. Cadrele de conducere trebuie să cunoască limitele şi ipotezele aferente modelului utilizat, precum şi impactul pe care acestea îl pot avea asupra fiabilităţii rezultatelor. Cadrele de conducere trebuie, de asemenea, să ţină seama de incertitudinile aferente condiţiilor de piaţă, precum şi de problemele operaţionale, şi să cunoască modalitatea în care acestea sunt reflectate în model.

23.Măsurarea de către instituţia de credit a riscului de credit al contrapartidei trebuie să includă măsurarea zilnică şi pe parcursul zilei a utilizării liniilor de credit. Instituţia de credit măsoară expunerea curentă la valoarea brută, precum şi la valoarea netă a garanţiilor. Instituţia de credit calculează şi monitorizează, la nivel de portofoliu şi la nivel de contrapartidă, expunerea maximă sau expunerea potenţială viitoare la un interval de încredere ales de instituţia de credit. Instituţia de credit ţine seama de poziţiile importante sau cu un grad ridicat de concentrare, inclusiv pe grupuri de clienţi aflaţi în legătură pe un anumit sector economic, pe o anumită piaţă etc.

24.Instituţia de credit trebuie să deţină un program curent şi strict de simulare de situaţii de criză, care să completeze analiza riscului de credit al contrapartidei bazată pe rezultatele zilnice ale modelului instituţiei de măsurare a riscului. Rezultatele acestor simulări de criză trebuie reexaminate periodic de cadrele de conducere şi trebuie să se reflecte în politicile şi în limitele privind riscul de credit al contrapartidei, stabilite de cadrele de conducere şi de consiliul de administraţie. În cazul în care aceste simulări de criză evidenţiază o anumită vulnerabilitate la un anumit ansamblu de circumstanţe, instituţia de credit trebuie să adopte fără întârziere măsuri de gestionare adecvată a riscurilor respective.

25.Instituţia de credit trebuie să dispună de proceduri care să asigure conformitatea cu documentele care stabilesc politicile, mecanismele de control şi procedurile interne privind funcţionarea sistemului de gestionare a riscului de credit al contrapartidei. Sistemul de gestionare a riscului de credit al contrapartidei deţinut de instituţia de credit trebuie să fie documentat în mod corespunzător şi să ofere explicaţii cu privire la tehnicile empirice utilizate pentru măsurarea riscului de credit al contrapartidei.

26.În cadrul procesului periodic de audit intern, instituţia de credit desfăşoară o reexaminare independentă a sistemului de gestionare a riscului de credit al contrapartidei. Reexaminarea respectivă trebuie să includă atât activităţile unităţilor operaţionale menţionate la punctul 17, cât şi activităţile unităţii independente de control al riscului de credit al contrapartidei. Reexaminarea procesului general de gestionare a riscului de credit al contrapartidei trebuie să se realizeze cu regularitate şi să aibă în vedere cel puţin următoarele aspecte:

(4)Testul de utilizare

28.O instituţie de credit trebuie să dispună de un dosar al utilizării modelelor care generează o distribuţie a expunerilor la riscul de credit al contrapartidei. Instituţia de credit trebuie să demonstreze în acest mod că utilizează un model pentru a calcula distribuţiile expunerilor pe care se bazează calcularea expunerilor anticipate pozitive care, în sens larg, îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de prezenta parte cu cel puţin un an înaintea obţinerii aprobării din partea autorităţilor competente.

29.Modelul utilizat pentru a genera o distribuţie a expunerilor la riscul de credit al contrapartidei trebuie să facă parte integrantă din cadrul de gestionare a riscului de credit al contrapartidei, care include identificarea, măsurarea, gestionarea, aprobarea şi raportarea internă cu privire la riscul de credit al contrapartidei. Cadrul respectiv include măsurarea utilizării liniilor de credit (prin agregarea expunerilor la riscul de credit al contrapartidei cu alte expuneri la riscul de credit), precum şi alocarea capitalului intern. Pe lângă expunerea anticipată pozitivă, o instituţie de credit trebuie să măsoare şi să gestioneze expunerile curente. După caz, instituţia de credit trebuie să măsoare expunerea curentă la valoarea brută şi la valoarea netă a garanţiilor. Se consideră că testul de utilizare a fost efectuat în cazul în care o instituţie de credit utilizează alte măsurări ale riscului de credit al contrapartidei, cum ar fi expunerea maximă sau expunerea de credit potenţială viitoare, bazate pe distribuţia expunerilor generată de acelaşi model care este utilizat pentru calcularea expunerii anticipate pozitive.

30.O instituţie de credit trebuie să dispună de sisteme capabile să estimeze zilnic, după caz, expunerea anticipată, cu excepţia cazului în care demonstrează autorităţilor competente că expunerile sale la riscul de credit al contrapartidei justifică o frecvenţă mai mică de calcul. Instituţia de credit trebuie să calculeze expunerea anticipată de-a lungul unui profil temporal de orizonturi de estimare, care să reflecte în mod adecvat structura temporală a fluxurilor viitoare de numerar şi scadenţa contractelor, şi într-o manieră care să ţină seama de importanţa şi de structura expunerilor.

31.Expunerea se măsoară, se monitorizează şi se verifică pe durata de viaţă a tuturor contractelor din grupul de compensare (nu doar pe un interval de timp de un an). Instituţia de credit trebuie să dispună de proceduri care să permită identificarea şi controlul riscurilor contrapartidelor în cazul în care expunerea depăşeşte intervalul de timp de un an. Creşterea estimată a expunerii trebuie să fie o dată de intrare pentru modelul instituţiei de credit cu privire la capitalul intern.

(5)Simularea de criză

32.O instituţie de credit trebuie să dispună de procese solide de simulare de criză utilizate pentru evaluarea ratei de adecvare a capitalului pentru riscul de credit al contrapartidei. Cuantificările de criză se compară cu cele ale expunerii anticipate pozitive şi sunt considerate de instituţia de credit ca făcând parte integrantă din procesul prevăzut la articolul 123. Prin simularea de criză se identifică, de asemenea, posibile evenimente sau modificări viitoare ale condiţiilor economice, care ar putea avea efecte nefavorabile asupra expunerilor instituţiei de credit la riscul de credit, şi se evaluează capacitatea instituţiei respective de a face faţă modificărilor respective.

33.Instituţia de credit simulează în situaţie de criză expunerile sale la riscul de credit al contrapartidei şi efectuează inclusiv simulări de criză care să combine factorii de risc de piaţă şi de risc de credit. Simulările de criză pentru riscul de credit al contrapartidei iau în considerare riscul de concentrare (faţă de o singură contrapartidă sau grupuri de contrapartide), riscul de evoluţie corelată a riscurilor de piaţă şi de credit şi riscul ca lichidarea poziţiilor contrapartidei să provoace modificări ale pieţei. Simulările de criză trebuie să analizeze, de asemenea, impactul modificărilor pieţei asupra poziţiilor proprii ale instituţiei de credit, iar instituţia de credit trebuie să integreze acest impact în evaluarea riscului de credit al contrapartidei.

(7)Integritatea procesului de modelare

36.Modelul reflectă condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor într-o manieră actualizată, completă şi prudentă. Condiţiile respective trebuie să includă cel puţin valorile noţionale ale contractelor, scadenţa, activele de referinţă, contractele în marjă şi acordurile de compensare. Specificaţiile şi condiţiile tranzacţiilor se păstrează într-o bază de date care face obiectul unui proces periodic şi formal de verificare. Procesul de recunoaştere a acordurilor de compensare presupune avizul juriştilor, pentru a se verifica caracterul executoriu din punct de vedere legal al compensării, şi trebuie să fie înregistrat în baza de date de către o unitate independentă. Transmiterea către model a datelor cu privire la condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor trebuie, de asemenea, să facă obiectul unui proces de audit intern, iar între model şi sistemele de date sursă trebuie să existe procese formale de corelare pentru a se verifica permanent dacă datele cu privire la condiţiile şi specificaţiile tranzacţiilor sunt reflectate corect sau, cel puţin, prudent în calculul expunerilor anticipate pozitive.

37.Pentru a calcula expunerile curente, modelul utilizează datele curente de piaţă. Atunci când utilizează date istorice pentru estimarea volatilităţii şi a corelaţiilor, acestea trebuie să acopere o perioadă de cel puţin trei ani şi să fie actualizate trimestrial sau mai frecvent, în cazul în care condiţiile de piaţă necesită acest lucru. Datele trebuie să acopere o întreagă gamă de condiţii economice, de exemplu un ciclu economic întreg. O unitate independentă de unitatea operaţională validează preţul furnizat de aceasta din urmă. Datele trebuie să fie colectate independent de liniile de activitate, să fie introduse în model în timp util şi într-o manieră completă şi să fie păstrate într-o bază de date care face obiectul unui proces formal şi periodic de verificare. O instituţie de credit trebuie să dispună, de asemenea, de un proces bine dezvoltat de verificare a integrităţii datelor, care să permită eliminarea observaţiilor eronate şi/sau a celor deficitare. În măsura în care modelul se bazează pe aproximări ale datelor de piaţă pentru produsele noi pentru care nu sunt disponibile anumite date istorice pe o perioadă de trei ani, politicile interne trebuie să identifice aproximările adecvate, iar instituţia de credit trebuie să demonstreze empiric că aproximările furnizează o reprezentare prudentă a riscului asumat în condiţii nefavorabile de piaţă. În cazul în care modelul include efectele garanţiilor asupra modificărilor valorii de piaţă a grupului de compensare, instituţia de credit trebuie să dispună de date istorice adecvate pentru modelarea volatilităţii garanţiilor.

39.Instituţia de credit monitorizează riscurile pertinente şi deţine procese de estimare a expunerii anticipate pozitive atunci când riscurile respective devin semnificative. Aceasta include următoarele elemente:

(8)Cerinţe de validare pentru modelele de calcul al expunerilor anticipate pozitive

42.Modelul de calcul al expunerilor anticipate pozitive al unei instituţii de credit trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe de validare:

e)modelul de calcul al expunerilor anticipate pozitive include, de asemenea, informaţii specifice fiecărei tranzacţii, pentru a surprinde efectele contractelor în marjă. Modelul trebuie să ţină seama atât de valoarea curentă a marjei, cât şi de marja care, în viitor, ar putea fi transferată între contrapartide. Un astfel de model trebuie să ţină seama de natura contractelor în marjă (unilaterale sau bilaterale), de frecvenţa apelurilor în marjă, de perioada de risc de marjă, de pragul minim al expunerii în afara marjei pe care instituţia de credit este dispusă să o accepte şi de suma minimă de transfer. Modelul respectiv trebuie fie să modeleze variaţiile valorii, marcate la piaţă, ale garanţiilor acordate, fie să aplice normele prevăzute de anexa VIII şi

f)procesul de control a posteriori, static şi bazat pe date istorice, în funcţie de portofoliile reprezentative ale contrapartidelor, face parte din procesul de validare a modelului. La anumite intervale de timp, instituţia de credit trebuie să efectueze un astfel de control a posteriori al unei serii de portofolii reprezentative ale contrapartidelor (reale sau ipotetice). Portofoliile respective trebuie alese în funcţie de receptivitatea lor la corelaţiile şi la factorii de risc de piaţă semnificativi la care este expusă instituţia de credit.

PARTEA 7:Compensarea contractuală (contracte de novaţie şi alte acorduri de compensare)

a)Tipuri de compensare recunoscute de autorităţile competente

În sensul prezentei părţi, "contrapartidă" reprezintă orice entitate (inclusiv persoane fizice) care are competenţa de a încheia un acord de compensare contractuală, iar "acord de compensare încrucişată contractuală" reprezintă un acord bilateral scris între o instituţie de credit şi o contrapartidă care creează o singură obligaţie din punct de vedere legal acoperind toate acordurile cadru bilaterale şi tranzacţiile aferente unor categorii diferite de produse. Acordurile de compensare încrucişată contractuală acoperă doar compensarea efectuată pe bază bilaterală.

b)Condiţii de recunoaştere

(i)o instituţie de credit trebuie să aibă un acord de compensare contractuală cu contrapartida acesteia, care creează o singură obligaţie legală, acoperind toate tranzacţiile incluse, astfel încât, în situaţia în care contrapartida nu îşi îndeplineşte obligaţiile datorită situaţiei de neplată, falimentului, lichidării sau oricărei alte situaţii similare, instituţia de credit să aibă dreptul de a primi sau obligaţia de a plăti numai suma netă a valorilor pozitive şi negative, marcate la piaţă, ale tranzacţiilor individuale incluse;

b)avizele juridice justificate şi scrise menţionate la litera (b) punctul (ii) din prezenta parte trebuie să ateste validitatea şi aplicabilitatea din punct de vedere legal a întregului acord de compensare încrucişată contractuală, pe baza dispoziţiilor sale contractuale, şi să prezinte impactul acordului de compensare asupra dispoziţiilor semnificative ale oricărui acord cadru bilateral individual inclus. O opinie legală trebuie să fie în general recunoscută ca atare de comunitatea juridică din statul membru în care instituţia de credit este autorizată sau de un memorandum legislativ care să abordeze toate problemele semnificative într-o manieră justificată;

c)Efectele recunoaşterii

Pentru calculul expunerii de credit potenţiale viitoare, potrivit formulei menţionate anterior, contractele perfect corespondente care sunt incluse în acordul de compensare pot fi luate în considerare ca un singur contract, cu un noţional echivalent cu rezultatele nete. Contractele perfect corespondente sunt contracte la termen pe cursul de schimb sau contracte similare în care noţionalul este echivalent cu fluxurile de numerar, în cazul în care aceste fluxuri devin scadente la aceeaşi dată şi sunt denominate total sau parţial în aceeaşi valută.

ANEXA IV:TIPURI DE INSTRUMENTE FINANCIARE DERIVATE

ANEXA V:CRITERII TEHNICE PRIVIND ORGANIZAREA ŞI TRATAREA RISCURILOR

(3)RISC DE CREDIT ŞI RISCUL CONTRAPARTIDEI

(5)RISC DE CONCENTRARE

7.Riscul de concentrare care decurge din expuneri faţă de contrapartide, grupuri de contrapartide asociate şi contrapartide din acelaşi sector economic, zonă geografică sau care desfăşoară aceeaşi activitate sau furnizează aceeaşi marfă, aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit, inclusiv, în special, riscurile aferente expunerilor maxime indirecte (de exemplu, faţă de un singur emitent de garanţii), trebuie să fie abordate şi controlate prin intermediul unor politici şi proceduri scrise.

(6)RISC DE TITLURIZARE

(9)RISC OPERAŢIONAL

(10)RISC DE LICHIDITATE

14.Trebuie să existe strategii, politici, procese şi sisteme robuste pentru identificarea, măsurarea, administrarea şi monitorizarea riscului de lichiditate de-a lungul unui interval de timp corespunzător, inclusiv pe parcursul zilei, astfel încât să se asigure că instituţiile de credit menţin niveluri adecvate de rezerve de lichidităţi. Respectivele strategii, politici, procese şi sisteme sunt ajustate în funcţie de liniile de activitate, monedă şi entităţi şi includ mecanisme corespunzătoare de alocare pentru costurile de lichiditate, beneficii şi riscuri.

19.Trebuie să fie avute în vedere scenarii alternative privind poziţiile de lichiditate şi factorii de diminuare a riscurilor, iar ipotezele care stau la baza deciziilor privind poziţia de finanţare trebuie reexaminate cu regularitate. În acest sens, scenariile alternative trebuie să vizeze în special elementele din afara bilanţului şi alte datorii contingente, inclusiv cele ale entităţilor special create în scopul securitizării (SSPE) sau ale altor entităţi cu scop special, în raport cu care instituţia de credit acţionează ca şi sponsor sau oferă sprijin material sub formă de lichidităţi.

22.Pentru a face faţă crizelor de lichiditate, instituţiile de credit trebuie să dispună de planuri alternative în care stabilesc strategii adecvate şi măsuri de implementare corespunzătoare pentru a rezolva problema eventualelor lipse de lichidităţi. Planurile respective sunt testate cu regularitate, trebuie actualizate pe baza rezultatelor scenariilor alternative stabilite la punctul 19, trebuie să fie raportate şi aprobate de către organele cu funcţie de conducere, în aşa fel încât politicile interne şi procesele să poată fi ajustate în consecinţă.

(11)POLITICI DE REMUNERARE

23.La stabilirea şi aplicarea politicilor de remunerare totală, inclusiv ale salariilor şi beneficiilor discreţionare de tipul pensiilor, pentru categoriile de personal ale căror activităţi profesionale au un impact semnificativ asupra profilului lor de risc, inclusiv membrii organelor cu funcţie de conducere, personalul cu competenţe pentru asumarea de riscuri, personalul funcţiilor sistemului de control intern, precum şi orice angajat ce primeşte o remuneraţie totală care îl plasează în aceeaşi categorie de remuneraţie cu cea a membrilor organelor cu funcţie de conducere şi a personalului cu competenţe pentru asumarea de riscuri instituţiile de credit trebuie să respecte principiile de mai jos într-un mod şi într-o măsură adecvată în raport cu mărimea lor, cu organizarea lor internă, precum şi cu natura, extinderea şi complexitatea activităţilor lor:

k)în cazul instituţiilor de credit care beneficiază de intervenţie guvernamentală excepţională:

l)componentele fixă şi variabilă ale remuneraţiei totale sunt echilibrate în mod corespunzător, iar componenta fixă reprezintă o proporţie suficient de mare din remuneraţia totală pentru a permite funcţionarea unei politici complet flexibile privind componentele remuneraţiei variabile, care să includă posibilitatea de a nu plăti nicio componentă a remuneraţiei variabile.

o)o parte substanţială, dar în orice caz de cel puţin 50 %, din orice remuneraţie variabilă trebuie să prezinte un raport corespunzător între:

Instrumentele menţionate la prezentul punct fac obiectul unei politici de reţinere adecvate proiectată să alinieze stimulentele cu interesele pe termen lung ale instituţiei de credit. Statele membre sau autorităţile competente ale acestora pot impune restricţii cu privire la tipul acestor instrumente si la caracteristicile lor sau pot interzice utilizarea anumitor instrumente, după caz. Acest principiu se aplică atât părţii componentei de remuneraţie variabilă care este amânată în conformitate cu punctul (p), cât şi părţii din componenta de remuneraţiei variabilă care nu este amânată;

p)o parte substanţială, dar în orice caz de cel puţin 40 %, din componenta de remuneraţie variabilă, este amânată pentru o perioadă de cel puţin trei până la cinci ani şi este în concordanţă cu natura activităţii, riscurile aferente acesteia şi activităţile personalului în cauză.

q)remuneraţia variabilă, inclusiv partea amânată, este plătită sau intră în drepturi numai dacă poate fi susţinută în conformitate cu situaţia financiară a instituţiei de credit în ansamblu şi dacă se justifică în conformitate cu performanţa instituţiei de credit, a unităţii de afaceri în care se desfăşoară activitatea şi a angajatului în cauză.

Fără a aduce atingere principiilor generale de drept naţional aplicabile în materia contractelor şi în raporturile de muncă, remuneraţia variabilă totală este, în general, redusă considerabil în cazul în care se înregistrează o performanţă financiară redusă sau negativă a instituţiei de credit, ţinându-se seama atât de remuneraţia curentă, cât şi de reducerile plăţilor aferente sumelor câştigate anterior, incluzând acorduri de tip «malus» sau de tip «clawback»;

r)politica de pensii este aliniată la strategia de afaceri, obiectivele, valorile şi interesele pe termen lung ale instituţiei de credit.

În cazul în care angajatul încetează, din proprie voinţă, raporturile contractuale cu instituţia înainte de a se pensiona, beneficiile discreţionare de tipul pensiilor se deţin de instituţia de credit timp de cinci ani sub forma instrumentelor menţionate la litera (o). În cazul în care un angajat ajunge la vârsta de pensionare, beneficiile discreţionare de tipul pensiilor ar trebui plătite angajatului în cauză sub forma instrumentelor menţionate la litera (o), care sunt supuse unei perioade de reţinere de cinci ani;

24.Instituţiile de credit semnificative din punct de vedere al dimensiunii, al organizării interne şi al naturii, sferei şi complexităţii activităţilor lor înfiinţează un comitet de remunerare. Comitetul de remunerare se constituie într-un mod care să îi permită să exercite o judecată competentă şi independentă cu privire la politicile şi practicile de remunerare şi la stimulentele create în vederea gestionării riscurilor, a capitalului şi a lichidităţilor.

Comitetul de remunerare răspunde de pregătirea deciziilor privind remunerarea, inclusiv a celor care au implicaţii asupra riscurilor şi asupra gestionării riscurilor instituţiei de credit respective şi care trebuie luate de organul de conducere în funcţia sa de supraveghere. Preşedintele şi membrii comitetului de remunerare sunt membri ai organului de conducere care nu deţin funcţii executive în cadrul instituţiei de credit respective. La pregătirea acestor decizii, comitetul de remunerare ţine seama de interesele pe termen lung ale acţionarilor, investitorilor şi altor părfi interesate în instituţia de credit.

ANEXA VI:ABORDARE STANDARDIZATĂ

PARTEA 1:Ponderarea riscului

CAPITOLUL 1:EXPUNERI FAŢĂ DE ADMINISTRAŢII CENTRALE SAU BĂNCI CENTRALE

SECŢIUNEA 1:Tratament

2.Sub rezerva punctului 3, expunerilor faţă de administraţii centrale şi bănci centrale pentru care se asigură evaluarea creditelor de către o agenţie internaţională de rating desemnată (ECAI), li se aplică o ponderare a riscului în conformitate cu tabelul 1, pe baza evaluărilor efectuate de autorităţile competente prin intermediul agenţiilor internaţionale de rating eligibile, pe o scară a calităţii creditului cu 6 niveluri.

SECŢIUNEA 2:Expuneri în moneda naţională a debitorului

5.În cazul în care autorităţile competente dintr-o ţară terţă, care aplică dispoziţii de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu dispoziţiile aplicate în Comunitate, aplică o ponderare a riscului mai mică decât cea indicată la punctele 1 şi 2 pentru expunerile faţă de administraţiile centrale şi băncile centrale respective, denominate şi finanţate în moneda naţională, statele membre pot permite instituţiilor de credit să aplice expunerilor în cauză o ponderare a riscului în aceeaşi manieră.

SECŢIUNEA 3:Utilizarea evaluărilor de credit ale agenţiilor de credite de export

6.Autorităţile competente recunosc evaluările efectuate de agenţii de credite de export în cazul în care se respectă una dintre următoarele condiţii:

CAPITOLUL 2:EXPUNERI FAŢĂ DE ADMINISTRAŢII REGIONALE SAU AUTORITĂŢI LOCALE

9.Expunerile faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale sunt tratate ca expuneri faţă de administraţia centrală sub a cărei jurisdicţie acestea sunt instituite, situaţie în care nu există nici o diferenţă de risc între expunerile respective, datorită competenţelor de colectare de venituri ale primei şi datorită existenţei unor dispoziţii instituţionale specifice, care urmăresc diminuarea riscului de nerambursare.

10.Expunerile faţă de biserici şi comitete religioase constituite ca persoane juridice în conformitate cu dreptul public sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale, în măsura în care aceste biserici şi comitete religioase percep taxe în conformitate cu legislaţia care le acordă dreptul de a proceda astfel, dar punctul 9 nu se aplică. În acest caz şi în sensul articolului 89 alineatul (1) litera (a), nu se exclude permisiunea de aplicare a capitolului 2 secţiunea 3 titlul V subsecţiunea 1.

11.Atunci când autorităţile competente dintr-o ţară terţă care aplică dispoziţii de supraveghere şi reglementare cel puţin echivalente cu cele aplicate în Comunitate tratează expunerile faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale ca expuneri faţă de administraţia centrală respectivă, statele membre pot permite propriilor instituţiilor de credit să aplice ponderarea riscului pentru expunerile faţă de administraţii regionale şi autorităţi locale în aceeaşi manieră.

CAPITOLUL 3:EXPUNERI FAŢĂ DE ORGANISME ADMINISTRATIVE ŞI ÎNTREPRINDERI NECOMERCIALE

SECŢIUNEA 2:Entităţi din sectorul public

16.Atunci când autorităţile competente dintr-un stat membru exercită opţiunea de a trata expunerile faţă de entităţi din sectorul public ca expuneri faţă de instituţii sau expuneri faţă de administraţia centrală sub a cărei jurisdicţii entităţile respective au fost înfiinţate, autorităţile competente dintr-un alt stat membru permit propriilor instituţii de credit să aplice expunerilor faţă de entităţi din sectorul public o ponderare a riscului în aceeaşi manieră.

CAPITOLUL 4:EXPUNERI FAŢĂ DE BĂNCI MULTILATERALE DE DEZVOLTARE

SECŢIUNEA 2:Tratament

20.Expunerilor faţă de următoarele bănci multilaterale de dezvoltare li se aplică o ponderare a riscului de 0 %:

CAPITOLUL 6:EXPUNERI FAŢĂ DE INSTITUŢII

SECŢIUNEA 1:Tratament

SECŢIUNEA 3:Metoda bazată pe ponderarea riscului aplicabilă administraţiei centrale

SECŢIUNEA 4:Metoda bazată pe evaluarea creditelor

29.Expunerilor fata de institutii cu scadenta reziduala de peste trei luni si pentru care este disponibila o evaluare a creditului efectuata de o institutie externa de evaluare a creditului (ECAI) nominalizata li se atribuie o pondere de risc potrivit tabelului 4, în conformitate cu punerea în corespondenta de catre autoritatile competente a evaluarilor de credit efectuate de institutii externe de evaluare a creditului (ECAI) eligibile cu cele 6 niveluri ale scalei de evaluare a calitatii creditului:

31.Expunerilor fata de institutii cu scadenta reziduala de pâna la trei luni si pentru care este disponibila o evaluare a creditului efectuata de o institutie externa de evaluare a creditului (ECAI) nominalizata li se atribuie o pondere de risc potrivit tabelului 5, în conformitate cu punerea în corespondenta de catre autoritatile competente a evaluarilor de credit efectuate de institutii externe de evaluare a creditului (ECAI) eligibile cu cele 6 niveluri ale scalei de evaluare a calitatii creditului:

SECŢIUNEA 5:Interacţiunea cu evaluări ale creditelor pe termen scurt

35.În cazul în care se face o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderări a riscului identică sau mai favorabilă decât utilizarea tratamentului preferenţial general pentru expunerile pe termen scurt, menţionat la punctul 31, atunci evaluarea pe termen scurt se utilizează numai pentru expunerea respectivă. Celelalte expuneri pe termen scurt fac obiectul tratamentului preferenţial general pentru expuneri pe termen scurt, menţionat la punctul 31.

36.În cazul în care se face o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderări a riscului mai puţin favorabilă decât utilizarea tratamentului preferenţial general pentru expunerile pe termen scurt, menţionat la punctul 31, atunci tratamentul preferenţial general pentru expunerile pe termen scurt nu se utilizează, în timp ce tuturor expunerilor pe termen scurt li se aplică aceeaşi ponderare a riscului ca cea aplicată prin evaluarea specifică pe termen scurt.

SECŢIUNEA 6:Expuneri pe termen scurt în moneda naţională a debitorului

SECŢIUNEA 8:Rezerve minime obligatorii prevăzute de BCE

40.În cazul în care o expunere faţă de o instituţie se prezintă sub forma unor rezerve minime care trebuie deţinute de instituţia de credit la solicitarea BCE sau a băncii centrale a unui stat membru, statele membre pot permite atribuirea ponderării riscului care este aplicabilă expunerilor faţă de banca centrală a statului membru în cauză, cu condiţia ca:

CAPITOLUL 7:EXPUNERI FAŢĂ DE ÎNTREPRINDERI

SECŢIUNEA 1:Tratament

CAPITOLUL 9:EXPUNERI GARANTATE CU PROPRIETĂŢI IMOBILIARE

SECŢIUNEA 1:Expuneri garantate cu ipoteci pe proprietăţi rezidenţiale

48.Pentru exercitarea opţiunilor lor în sensul punctelor 45-47, autorităţile competente se consideră că cerinţele lor au fost pe deplin îndeplinite în măsura în care se respectă următoarele condiţii:

SECŢIUNEA 2:Expuneri garantate cu ipoteci pe bunuri imobile comerciale

53.Având în vedere competenţa discreţionară a autorităţilor competente, expunerilor care decurg din tranzacţii de închiriere a imobilelor de tip birouri sau alte sedii comerciale situate pe teritoriile lor, în care instituţia de credit este locator, iar chiriaşul are opţiunea de cumpărare, li se pot aplica o ponderare a riscului de 50 %, în măsura în care expunerea instituţiei de credit este integral şi complet garantată în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente prin deţinerea proprietăţii respective.

54.Punerea în aplicare a punctelor 51-53 intră sub incidenţa următoarelor condiţii:

58.Autorităţile competente pot face abstracţie de condiţia prevăzută la punctul 54 litera (b) pentru expunerile integral şi complet garantate cu ipoteci pe imobile comerciale care sunt situate pe teritoriul lor în cazul în care pot demonstra că pe teritoriul respectiv există o piaţă imobiliară comercială bine dezvoltată şi cu vechime, cu rate ale pierderii care nu depăşesc limitele menţionate în continuare:

CAPITOLUL 10:ELEMENTE RESTANTE

61.Fără a aduce atingere dispoziţiilor de la punctele 62-65, părţii negarantate a oricărui element restant timp de mai mult de 90 de zile, care a depăşit pragul stabilit de autorităţile competente şi care reflectă un nivel rezonabil de risc, i se aplică o ponderare a riscului de:

CAPITOLUL 11:ELEMENTE CE APARŢIN CATEGORIILOR REGLEMENTARE DE RISC RIDICAT

CAPITOLUL 12:EXPUNERI SUB FORMA OBLIGAŢIUNILOR GARANTATE

68."Obligaţiunile garantate" reprezintă obligaţiunile definite la articolul 22 alineatul (4) din Directiva 85/611/CEE şi garantate cu următoarele active eligibile:

b)expuneri faţă de sau garantate de administraţii centrale din afara UE, bănci centrale din afara UE, bănci multilaterale de dezvoltare, organizaţii internaţionale ce se încadrează în categoria întâi de calitate a creditului, după cum este menţionat în prezenta anexă, şi expuneri faţă de sau garantate de entităţi din sectorul public din afara UE, de administraţii locale din afara UE şi autorităţi locale din afara UE, care sunt ponderate ca expuneri legate de instituţii sau administraţii centrale şi bănci centrale, în conformitate cu punctele 8, 9, 14 sau 15, şi care se încadrează în categoria întâi de calitate a riscului, după cum este menţionat în prezenta anexă, şi expuneri în sensul prezentului punct, care se încadrează cel puţin în a doua categorie de calitate a creditului, după cum este menţionat în prezenta anexă, cu condiţia ca respectivele expuneri să nu depăşească 20 % din valoarea nominală a obligaţiunilor garantate exigibile ale instituţiei emitente;

c)expuneri faţă de instituţii care, astfel cum se prevede în prezenta anexă, se încadrează în categoria întâi de calitate a creditului. Totalul acestor expuneri nu depăşeşte 15% din valoarea nominală a obligaţiunilor garantate exigibile ale instituţiei de credit emitente. Nu se includ în limita de 15 % expunerile generate de transferul şi gestionarea plăţilor efectuate de debitori sau de lichidarea împrumuturilor garantate cu bunuri imobile către titularii obligaţiunilor garantate. Expunerile faţă de instituţiile din UE, cu o scadenţă de cel mult 100 de zile, nu fac obiectul cerinţelor pentru prima categorie, însă respectivele instituţii trebuie să se încadreze cel puţin în a doua categorie de calitate a creditului, stabilită de prezenta anexă.

d)împrumuturi garantate cu proprietăţi rezidenţiale sau cu acţiuni la societăţi finlandeze de proprietăţi rezidenţiale, astfel cum se menţionează la punctul 46, în limita cea mai scăzută de valoare dintre principalul garanţiilor combinate cu orice garanţii anterioare şi 80 % din valoarea proprietăţilor gajate sau garantate cu unităţi de rang superior emise de Fonds Communs de Créances franceze sau de emitenţi echivalenţi de instrumente financiare securitizate, reglementaţi de legislaţia unui stat membru, care asigură securitizarea expunerilor pe proprietăţi rezidenţiale. În cazul în care astfel de unităţi de rang superior sunt utilizate drept garanţie, în cadrul supravegherii publice speciale pentru protejarea deţinătorilor de obligaţiuni, astfel cum se prevede la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (*), trebuie să se asigure că activele subiacente acestor unităţi sunt constituite, în orice moment de la integrarea lor în portofoliul de acoperire, în proporţie de cel puţin 90 % din ipoteci rezidenţiale combinate cu orice garanţii anterioare, în limita cea mai scăzută de valoare dintre principalul unităţilor, principalul garanţiilor şi 80 % din valoarea proprietăţilor gajate, că unităţile se încadrează în categoria întâi de calitate a creditului, după cum prevede prezenta anexă, şi că aceste unităţi nu depăşesc 10 % din valoarea nominală a obligaţiunilor exigibile.

e)împrumuturi garantate cu bunuri imobiliare comerciale sau cu acţiuni la societăţile finlandeze de proprietăţi rezidenţiale, astfel cum se menţionează la punctul 52, în limita cea mai scăzută de valoare dintre principalul garanţiilor combinate cu orice garanţii anterioare şi 60 % din valoarea proprietăţilor gajate sau garantate cu unităţi de rang superior emise de Fonds Communs de Créances franceze sau de emitenţi echivalenţi de instrumente financiare securitizate, reglementaţi de legislaţia unui stat membru, care asigură securitizarea expunerilor pe bunuri imobiliare comerciale. În cazul în care astfel de unităţi de rang superior sunt utilizate drept garanţie, în cadrul supravegherii publice speciale pentru protejarea deţinătorilor de obligaţiuni, astfel cum este prevăzut la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE, se asigură că activele subiacente acestor unităţi sunt constituite, în orice moment de la integrarea lor în portofoliul de acoperire, în proporţie de cel puţin 90 % din ipoteci de bunuri imobiliare comerciale combinate cu orice garanţii anterioare, în limita cea mai scăzută de valoare dintre principalul datorat pe baza unităţilor, principalul garanţiilor şi 60 % din valoarea proprietăţilor gajate, că unităţile se încadreze în categoria întâi de calitate a creditului, după cum prevede prezenta anexă, şi că aceste unităţi nu depăşesc 10 % din valoarea nominală a obligaţiunilor exigibile.

Autorităţile competente pot recunoaşte ca eligibile împrumuturile garantate cu bunuri imobiliare comerciale, atunci când raportul împrumut/valoare de 60 % este depăşit şi atinge un nivel maxim de 70 %, în cazul în care valoarea tuturor activelor gajate ca garanţie pentru obligaţiunile garantate depăşeşte cu cel puţin 10 % valoarea nominală a obligaţiunilor garantate exigibile, iar creanţa deţinătorilor obligaţiunilor îndeplineşte cerinţele de siguranţă juridică prevăzute în anexa VIII. Creanţa deţinătorilor obligaţiunilor are prioritate faţă de alte creanţe garantate cu acelaşi bun. Nu se includ în limita de 90 % expunerile generate de transferul şi gestionarea plăţilor efectuate de debitori sau de lichidarea împrumuturilor garantate cu proprietăţi gajate în raport cu unităţi de rang superior sau titluri de creanţă.

f)împrumuturi garantate cu nave numai atunci când ipotecile corespunzătoare care sunt combinate cu orice ipoteci anterioare nu depăşesc limita de 60 % din valoarea navei gajate.

(i)expunerile securitizate de proprietăţi rezidenţiale sau de bunuri imobiliare comerciale să provină de la un membru din acelaşi grup consolidat din care face parte şi emitentul obligaţiunilor garantate sau de la o entitate afiliată aceluiaşi organ central la care este afiliat şi emitentul de obligaţiuni garantate (apartenenţa sau afilierea la un grup comun se stabileşte în momentul în care unităţile de rang superior sunt constituite ca garanţie pentru obligaţiunile garantate); şi

Până la 31 decembrie 2012, Comisia examinează oportunitatea derogării prevăzute la al treilea paragraf şi, după caz, oportunitatea aplicării unui tratament similar în cazul altor forme de obligaţiuni garantate. În funcţie de rezultatele acestei examinări, Comisia poate adopta, dacă este cazul, acte delegate în conformitate cu articolul 151a şi sub rezerva condiţiilor din articolele 151b şi 151c în vederea prelungirii acestei derogări, a permanentizării acesteia sau în vederea aplicării ei altor forme de obligaţiuni garantate.

71.Obligaţiunilor garantate li se aplică o ponderare a riscului pe baza ponderării aplicate expunerilor negarantate, de rang superior, faţă de instituţia de credit emitentă. Astfel, se aplică următoarea corespondenţă între ponderările riscului:

CAPITOLUL 14:EXPUNERI FAŢĂ DE INSTITUŢII ŞI SOCIETĂŢI CU O EVALUARE PE TERMEN SCURT A CREDITULUI

73.Expunerilor faţă de instituţii pentru care se aplică punctele 29-32 şi expunerilor faţă de societăţi pentru care există o evaluare pe termen scurt a creditului efectuată de o instituţie externă de evaluare a creditului (ECAI) nominalizată li se aplică o pondere de risc potrivit tabelului 7, în conformitate cu punerea în corespondenţă de către autorităţile competente a evaluărilor de credit efectuate de instituţii externe de evaluare a creditului (ECAI) eligibile cu cele 6 niveluri ale scalei de evaluare a calităţii creditului:

CAPITOLUL 15:EXPUNERI SUB FORMĂ DE INVESTIŢII DEŢINUTE ÎN UNITĂŢI LA ORGANISME DE PLASAMENT COLECTIV (OPC)

75.Expunerilor sub forma investiţiilor în unităţi la OPC, pentru care există o evaluare a creditului realizată de o agenţie internaţională de rating desemnată, li se aplică o ponderare a riscului în conformitate cu tabelul 8, în funcţie de atribuirea făcută de autorităţile competente a evaluărilor creditului de o agenţie internaţională de rating eligibilă, în şase categorii de calitate a creditului.

77.Instituţiile de credit pot determina ponderarea riscului pentru un OPC, astfel cum se descrie la punctele 79-81, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele criterii de eligibilitate:

80.În cazul în care instituţia de credit nu cunoaşte expunerile suport ale unui OPC, respectiva instituţie poate calcula o ponderare a riscului medie aplicabilă OPC în conformitate cu metodele prevăzute la articolele 78-83 şi respectând următoarele reguli: se pleacă de la premisa că OPC investeşte mai întâi până la limita maximă permisă prin mandatul său, în clasele de expuneri ce implică cea mai mare cerinţă de capital, după care continuă să investească, în ordine descrescătoare, până când este atinsă limita totală maximă pentru investiţii.

CAPITOLUL 16:ALTE ELEMENTE

SECŢIUNEA 1:Tratament

85.Statele membre pot aplica o ponderare de 10 % expunerilor faţă de instituţii specializate pe pieţele inter-bancare şi pieţele datoriei publice din statele membre de origine şi care fac obiectul supravegherii de către autorităţile competente, în situaţia în care activele respective sunt garantate integral în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente din statele membre de origine prin active cărora li s-a aplicat o ponderare a riscului de 0 % sau 20 % şi recunoscute de acestea din urmă ca reprezentând o garanţie adecvată.

89.Atunci când o instituţie de credit asigură protecţie a creditului pentru un număr de expuneri cu condiţia ca al n-lea caz de neplată aferent expunerilor să declanşeze plata şi să conducă la terminarea contractului şi atunci când produsul dispune de o evaluare externă a creditului efectuată de o agenţie internaţională de rating eligibilă, se aplică ponderările prevăzute la articolele 94-101. În cazul în care produsul nu este evaluat de o agenţie internaţională de rating eligibilă, ponderările expunerilor incluse în coş sunt agregate, cu excepţia a n-1 expuneri, până la un nivel de maxim de 1250 % şi multiplicate cu valoarea nominală a protecţiei furnizate de instrumentul derivat de credit pentru a obţine valoarea ponderată a activului. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează o valoare a expunerii ponderate la risc inferioară acelei valori a oricărei expuneri ponderate la risc incluse în agregare.

90.Valoarea expunerii în cazul leasingului financiar corespunde valorii actualizate a plăţilor minime de leasing. «Plăţi minime de leasing» sunt plăţile pe care locatarul este sau poate fi obligat să le efectueze pe perioada leasingului, precum şi orice opţiune a locatarului cu privire la cumpărarea avantajoasă a bunului (bargain option) (opţiune cu o probabilitate rezonabilă de a fi exercitată). Orice valoare reziduală garantată care întruneşte condiţiile enumerate în anexa VIII partea 1 punctele 26, 27 şi 28 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecţie, precum şi cerinţele minime pentru recunoaşterea altor tipuri de garanţii, prevăzute în anexa VIII partea 2 punctele 14-19, trebuie, de asemenea, inclusă în plăţile minime de leasing. Aceste expuneri se încadrează în clasa de expuneri corespunzătoare, potrivit articolului 79. Atunci când expunerea este o valoare reziduală a unor bunuri care fac obiectul unui contract de leasing, valorile expunerilor ponderate la risc se calculează după cum urmează: 1/t × 100 % × valoarea expunerii, unde t este maximul dintre 1 şi numărul cel mai apropiat de ani întregi rămaşi de leasing.

PARTEA 2:Recunoaşterea agenţiilor internaţionale de rating şi punerea în corespondenţă a evaluărilor lor de credit ("MAPPING")

CAPITOLUL 1:METODOLOGIE

SECŢIUNEA 2:Independenţă

SECŢIUNEA 3:Examinare permanentă

5.Înainte de orice recunoaştere, autorităţile competente trebuie să verifice dacă metodologia de evaluare pentru fiecare segment de piaţă este stabilită în conformitate cu standardele următoare:

CAPITOLUL 2:EVALUĂRI INDIVIDUALE ALE CREDITULUI

SECŢIUNEA 1:Credibilitatea şi acceptarea pe piaţă

9.Credibilitatea se evaluează de către autorităţile competente în funcţie de factori precum:

SECŢIUNEA 2:Transparenţă şi informaţii publice

CAPITOLUL 3:PUNEREA ÎN CORESPONDENŢĂ ("MAPPING")

12.Pentru a delimita gradele relative de risc aferente fiecărei evaluări a creditului, autorităţile competente iau în considerare factori cantitativi cum ar fi rata default pe termen lung aferentă tuturor elementelor care primesc aceeaşi evaluare a creditului. Pentru agenţiile internaţionale de rating nou-înfiinţate sau pentru cele care au adunat numai câteva date despre neplată, autorităţile competente solicită ca agenţiile respective să declare care este rata default pe termen lung aferentă tuturor elementelor care primesc aceeaşi evaluare a creditului.

16.În cazul în care autorităţile competente au mărit ponderarea riscului aferentă unei evaluări a creditului efectuată de o agenţie internaţională de rating, iar agenţia internaţională de rating demonstrează că ratele default înregistrate în urma evaluării sale a creditului nu mai sunt, semnificativ şi sistematic, mai ridicate decât valoarea reper, autorităţile competente decid să se revină la categoria iniţială de calitate a creditului pentru evaluarea creditului efectuată de agenţia internaţională de rating.

PARTEA 3:Utilizarea evaluărilor de credit efectuate de o agenţie internaţională de rating pentru determinarea ponderărilor riscului

CAPITOLUL 1:TRATAMENT

7.În cazul în care sunt disponibile mai mult de două evaluări ale creditului efectuate de o agenţie internaţională de rating desemnată pentru un element, vor fi utilizate evaluările riscului care generează cele mai mici două ponderări de risc. În cazul în care cele două ponderări de risc cele mai mici sunt diferite, se aplică cea mai mare ponderare a riscului. În cazul în care cele două ponderări de risc cele mai mici sunt identice, se aplică ponderarea riscului corespunzătoare.

CAPITOLUL 2:EVALUĂRI DE CREDIT PRIVIND UN EMITENT SAU O EMISIUNE

9.Atunci când nu există o evaluare a creditului aplicabilă în mod direct unui anumit element, dar există o evaluare a creditului pentru o anumită emisiune sau pentru o facilitate de credit căreia nu-i aparţine elementul respectiv sau atunci când există o evaluare generală a creditului pentru emitent, se utilizează evaluarea de credit respectivă în cazul în care generează o ponderare a riscului mai mare decât în mod normal sau generează o ponderare a riscului mai mică, iar expunerea în cauză are un nivel pari passu sau un nivel superior, din toate punctele de vedere, comparativ cu respectiva emisiune sau facilitate de credit sau, după caz, cu expunerile negarantate de rang superior ale emitentului în cauză.

CAPITOLUL 3:EVALUĂRI PE TERMEN LUNG ŞI PE TERMEN SCURT ALE CREDITULUI

CAPITOLUL 4:ELEMENTE DENOMINATE ÎN MONEDĂ NAŢIONALĂ ŞI ÎN MONEDĂ STRĂINĂ

ANEXA VII:ABORDAREA BAZATĂ PE RATINGUL INTERN

PARTEA 1:Valori ale expunerilor ponderate la risc şi valorile pierderilor anticipate

CAPITOLUL 1:CALCULUL VALORILOR EXPUNERILOR PONDERATE LA RISCUL DE CREDIT

SECŢIUNEA 1:Valorile expunerilor ponderate la risc faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale

3.Fără a aduce atingere punctelor 5-9, valorile expunerilor ponderate la risc faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale se calculează în conformitate cu următoarele formule:

(R)= 0.12x(1-EXP(-50*PD))/(1 -EXP(-50)) + 0.24*[1-(1-EXP(-50*PD))/(1-EXP(-50))]

4.Valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile care întrunesc condiţiile stabilite de anexa VIII partea 1 punctul 29 şi de anexa VIII partea 2 punctul 22 pot fi ajustate în conformitate cu următoarea formulă:

5.Pentru a calcula expunerea la risc faţă de întreprinderile în cazul cărora cifra de afaceri anuală a grupului consolidat din care face parte respectiva întreprindere este mai mică de 50000000 EUR, instituţiile de credit pot folosi următoarea formulă de corelare. În această formulă, S reprezintă cifra de afaceri anuală exprimată în milioane de euro, unde 5000000 EUR <= S <= 50000000 EUR. O cifră de afaceri declarată mai mică de 5000000 EUR se consideră a fi echivalentă cu 5000000 EUR. Pentru creanţele cumpărate, cifra de afaceri anuală reprezintă media expunerilor ponderate la risc individuale din coş.

6.În cazul expunerilor de împrumuturi specializate şi atunci când instituţia de credit nu poate demonstra că estimările pentru PD întrunesc criteriile minime stabilite la partea 4, instituţia aplică expunerilor respective ponderările prevăzute în tabelul 1, după cum urmează:

7.În cazul propriilor creanţele cumpărate, instituţiile de credit trebuie să întrunească condiţiile minime stabilite la partea 4 punctele 105-109. Pentru creanţele cumpărate asupra întreprinderilor, care trebuie să întrunească şi condiţia stabilită la punctul 14, atunci când aplicarea normelor de cuantificare a expunerilor faţă de întreprinderi, prevăzute la partea 4, reprezintă o sarcină excesivă pentru instituţia de credit, se pot aplica normele stabilite la partea 4 pentru cuantificarea expunerilor faţă de clienţii de retail.

9.Atunci când o instituţie de credit asigură protecţie a creditului pentru un număr de expuneri cu condiţia ca al n-lea caz de neplată aferent expunerilor să declanşeze plata şi să conducă la terminarea contractului şi atunci când produsul dispune de o evaluare externă a creditului efectuată de o agenţie internaţională de rating eligibilă, se aplică ponderările prevăzute la articolele 94-101. În cazul în care produsul nu este evaluat de o agenţie internaţională de rating eligibilă, ponderările expunerilor incluse în coş sunt agregate, cu excepţia a n-1 expuneri, unde cuantumul valorii anticipate a pierderii înmulţit cu 12,5 şi al valorii expunerii ponderate la risc nu depăşesc valoarea nominală a protecţiei oferite de instrumentul derivat de credit înmulţit cu 12,5. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează o valoare expunerii ponderate la risc inferioară valorii ponderate a oricărei expuneri incluse în agregare.

SECŢIUNEA 2:Valorile expunerilor ponderate la risc faţă de clienţi de retail

10.Fără a aduce atingere punctelor 12 şi 13, valorile expunerilor ponderate la risc faţă de clienţii de retail se calculează după următoarele formule:

(R)= 0.03 x (1-EXP(-35*PD))/(1-EXP(- 35)) + 0.16*[1-(1 -EXP- 35*PD)/(1 -EXP(- 35))]

13.În cazul expunerilor faţă de clienţi de retail care se reînnoiesc, definite la literele (a)-(e), corelaţia (R) de 0,04 înlocuieşte cifra obţinută cu ajutorul formulei de corelare de la punctul 10.

b)expunerea se reînnoieşte, este negarantată şi anulabilă de către instituţia de credit în măsura în care nu este utilizată imediat şi necondiţionat. (În acest context, expunerile care se reînnoiesc desemnează acele expuneri în cazul cărora soldul clientului poate fluctua în funcţie de decizia de a împrumuta sau de a rambursa, în limita impusă de instituţia de credit.). Liniile de credit cu amănuntul se consideră necondiţionat anulabile în cazul în care clauzele contractuale permit instituţiei de credit să le anuleze integral în conformitate cu normele de protecţie a consumatorului şi alte legi conexe;

d)instituţia de credit poate demonstra că folosirea formulei de corelare enunţată la prezentul punct se limitează la portofoliile care prezintă o volatilitate redusă a ratei de pierdere în raport cu nivelul mediu al ratelor lor de pierdere, în special în ceea ce priveşte nivelul inferior al probabilităţii de neplată. Autorităţile competente examinează volatilitatea relativă a ratelor de pierdere pentru diferite sub-portofolii, precum şi pentru întregul portofoliu de expuneri care se reînnoiesc faţă de clienţii de retail şi sunt dispuse să transmită informaţii cu privire la caracteristicile ratelor de pierdere în cauză şi altor jurisdicţii şi

e)autoritatea competentă consideră că procedura în ceea ce priveşte expunerile care se reînnoiesc faţă de clienţii de retail este în conformitate cu caracteristicile riscului aferente sub-portofoliului examinat.

14.Pentru a beneficia de condiţiile care se aplică clienţilor de retail, creanţele cumpărate trebuie să întrunească condiţiile minime stabilite la partea 4 punctele 105-109, precum şi condiţiile următoare:

SECŢIUNEA 3:Valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile pe acţiuni

SUBSECŢIUNEA 1:Metoda ponderării simple

20.Poziţiile scurte de numerar şi instrumentele derivate care nu sunt incluse în portofoliul de tranzacţionare pot compensa poziţiile lungi pe aceleaşi titluri de valoare, cu condiţia ca instrumentele respective să fi fost desemnate ca instrumente de acoperire pentru expuneri specifice pe acţiuni şi să funcţioneze ca instrumente de acoperire pe o perioadă de cel puţin un an. Alte poziţii scurte se tratează ca poziţii lungi, la valoarea absolută a fiecărei poziţii alocându-se ponderarea riscului adecvată. În contextul asimetriei scadenţei poziţiilor, se aplică metoda pentru expunerile faţă de întreprinderi stabilită la punctul 16 din anexa VII partea 2.

SUBSECŢIUNEA 2:Metoda PD/LGD

SUBSECŢIUNEA 3:Metoda bazată pe modelele interne

25.Valoarea expunerii ponderate la risc este pierderea potentiala aferenta expunerilor din titluri de capital ale institutiei de credit, calculata cu ajutorul modelelor interne ale «valorii la risc», la un interval de încredere unilateral de 99 % pentru diferenta dintre, pe de o parte, randamentele trimestriale si, pe de alta parte, o rata adecvata fara risc calculata pe o perioada esantion lunga, înmultita cu 12,5. La nivelul portofoliului de actiuni, valoarea expunerii ponderate la risc nu trebuie sa fie mai mica decât suma valorilor minime ale expunerilor ponderate la risc necesare conform metodei PD/LGD si a valorilor pierderii anticipate corespunzatoare, înmultita cu 12,5 si calculata pe baza valorilor PD stabilite în partea 2 punctul 24 si a valorilor LGD corespunzatoare stabilite în partea 2 punctele 25 si 26.

SECŢIUNEA 4:Valorile expunerilor ponderate la risc pentru alte active care nu sunt obligaţii de credit

CAPITOLUL 2:CALCULUL VALORILOR EXPUNERILOR PONDERATE LA RISC ÎN CAZUL RISCULUI DE DILUARE A CREANŢELOR CUMPĂRATE

28.Ponderările riscului în cazul riscului de diluare a creanţelor cumpărate asupra întreprinderilor şi clienţilor de retail:

Ponderările se calculează în conformitate cu formula prezentată la punctul 3 Parametrii PD şi LGD utilizaţi în formula de calcul se stabilesc în conformitate cu metodologia prezentată la partea 2, valoarea expunerii se stabileşte în conformitate cu metodologia prezentată la partea 3, iar scadenţa este un an. În cazul în care instituţiile de credit pot demonstra autorităţilor competente că riscul de diluare este neglijabil, instituţiile de credit nu trebuie să ţină seama de acesta.

CAPITOLUL 3:CALCULUL VALORILOR PIERDERILOR ANTICIPATE

30.Valorile pierderilor anticipate în cazul expunerilor faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale, precum şi faţă de clienţi de retail se calculează cu următoarele formule:

31.În cazul expunerii de împrumuturi specializate, atunci când instituţia de credit aplică metodele prezentate la punctul 6 în scopul atribuirii ponderării riscului, valorile EL se atribuie în conformitate cu tabelul 2.

32.În cazul expunerilor pe acţiuni ale căror valori ponderate se calculează în conformitate cu metodele prezentate la punctele 19-21, valorile pierderilor anticipate se calculează cu formula următoare:

CAPITOLUL 4:TRATAREA VALORILOR PIERDERILOR ANTICIPATE

36.Valorile pierderilor anticipate calculate în conformitate cu punctele 30, 31 şi 35 se deduce din suma ajustărilor de valoare şi a provizioanelor aferente expunerilor respective. Sconturile asupra expunerilor elementelor de bilanţ care au fost cumpărate în situaţie de neplată în conformitate cu partea 3 punctul 1 se tratează ca şi ajustările de valoare. În calcul nu se includ valorile pierderilor anticipate pentru expunerile titlurizate şi nici ajustările de valoare şi provizioanele aferente expunerilor respective.

PARTEA 2:Probabilitatea de neplată (PD), pierderile datorate nerambursării (LGD) şi scadenţa

CAPITOLUL 1:EXPUNERI FAŢĂ DE ÎNTREPRINDERI, INSTITUŢII, ADMINISTRAŢII CENTRALE ŞI BĂNCI CENTRALE

SECŢIUNEA 1:PD

3.În cazul creanţelor cumpărate asupra întreprinderilor, atunci când instituţia de credit nu poate demonstra că estimările pentru PD întrunesc criteriile minime stabilite la partea 4, valoarea PD pentru creanţele menţionate anterior se stabileşte în conformitate cu următoarele metode: pentru creanţele prioritare, PD corespunde estimării pierderilor anticipate (EL) stabilite de instituţia de credit împărţită la LGD pentru respectivele creanţe cumpărate. Pentru creanţele subordonate, PD corespunde estimării EL stabilite de instituţia de credit. Atunci când o instituţie de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale LGD în cazul expunerilor faţă de întreprinderi, iar în cazul creanţelor cumpărate asupra întreprinderilor poate descompune în mod fiabil estimările EL în PD şi LGD, instituţia respectivă poate folosi estimarea proprie a PD.

7.În cazul riscului de diluare aferent creanţelor cumpărate asupra întreprinderilor, PD este egal cu estimarea EL pentru riscul de diluare. Atunci când o instituţie de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale LGD în cazul expunerilor faţă de întreprinderi, iar în cazul creanţelor cumpărate asupra întreprinderilor poate descompune în mod fiabil estimările EL pentru riscul de diluare în PD şi LGD, instituţia respectivă poate folosi estimarea proprie a PD. La calculul valorii PD, instituţiile de credit pot ţine seama de protecţia nefinanţată a creditului în conformitate cu dispoziţiile articolelor 90-93. Autorităţile competente pot recunoaşte ca eligibili şi alţi furnizori de protecţie nefinanţată a creditului decât cei menţionaţi de anexa VIII partea 1. În cazul în care instituţia de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale LGD pentru riscul de diluare a creanţelor cumpărate asupra întreprinderilor, respectiva instituţie poate ţine seama de protecţia nefinanţată a creditului ajustând valorile PD, sub rezerva punctului 10.

SECŢIUNEA 2:LGD

8.Instituţiile de credit folosesc următoarele valori LGD:

g)pentru riscul de diluare aferent creanţelor cumpărate asupra întreprinderilor: 75 %.

10.Sub rezerva punctului 8, atunci când o instituţie de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale LGD în cazul expunerilor faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale, respectiva instituţie poate ţine seama de protecţia nefinanţată a creditului ajustând estimările PD şi/sau LGD, sub rezerva criteriilor minime stabilite la partea 4 şi a aprobării autorităţilor competente. Cu toate acestea, instituţia de credit nu poate atribui expunerilor garantate o valoare ajustată a PD sau a LGD astfel încât ponderarea ajustată să fie mai mică decât cea aplicabilă unei expuneri directe comparabile faţă de garant.

11.Sub rezerva punctelor 8 şi 10, în sensul părţii 1 punctul 4, valoarea LGD pentru o expunere directă comparabilă cu cea a furnizorului de protecţie este fie valoarea LGD aferentă unei linii de credit fără acoperire în favoarea garantului, fie valoarea aferentă unei linii de credit fără acoperire în favoarea debitorului, în funcţie de indicaţia din informaţiile disponibile şi din structura garanţiei dacă, în situaţia comună de neplată a garantului şi debitorului survenită în cursul duratei de viaţă a tranzacţiei acoperite, suma recuperată depinde de condiţia financiară a garantului sau de cea a debitorului.

SECŢIUNEA 3:Scadenţa

13.Instituţiile de credit autorizate să folosească propriile estimări ale LGD şi/sau proprii factori de conversie în cazul expunerilor faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale, calculează valoarea M aferentă fiecărei expuneri în conformitate cu literele (a)-(e), sub rezerva punctelor 14-16. În toate cazurile însă, M nu poate fi mai mare de cinci ani:

c)pentru expunerile care decurg din tranzactii cu instrumente derivate garantate integral sau partial (enumerate de anexa IV) si din tranzactii de creditare în marja garantate integral sau partial care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, M corespunde scadentei reziduale medii ponderate a tranzactiilor si este de cel putin 10 zile. Pentru tranzactiile de rascumparare si pentru operatiunile de dare sau luare cu împrumut de titluri sau marfuri care fac obiectul unui acord-cadru de compensare, M corespunde scadentei reziduale medii ponderate a tranzactiilor si nu poate fi mai mica de 5 zile. Pentru a pondera scadenta, se utilizeaza valoarea notionala a fiecarei tranzactii;

d)atunci când o instituţie de credit este autorizată să folosească propriile estimări ale PD pentru creanţele cumpărate asupra întreprinderilor, în cazul sumelor trase, M este egală cu valoarea medie ponderată a maturităţii creanţelor cumpărate şi nu poate fi mai mică de 90 de zile. Aceeaşi valoare M se aplică pentru valorile neutilizate în cadrul unei facilităţi de cumpărare garantate, sub rezerva că facilitatea de cumpărare prevede angajamente efective, praguri de amortizare anticipată sau alte dispoziţii care să protejeze instituţia de credit care cumpără împotriva deprecierii semnificative a calităţii creanţelor pe care trebuie să le cumpere pe perioada facilităţii. În lipsa unei protecţii efective, valoarea M care se aplică sumelor neutilizate se calculează ca sumă a creanţei potenţiale cu cea mai mare scadenţă în baza contractului de cumpărare şi a maturităţii reziduale a facilităţii de cumpărare, iar M nu poate fi mai mică de 90 de zile;

f)atunci când o instituţie de credit foloseşte metoda modelului intern descrisă de anexa III partea 6 pentru a determina valoarea expunerii la risc, valoarea M se calculează cu formula prezentată în continuare în cazul expunerilor pentru care se aplică metoda menţionată anterior şi în cazul în care scadenţa contractului cu durata cea mai mare de viaţă, inclus în acordul de compensare, este mai mare de un an:

14.Prin derogare de la punctul 13 literele (a), (b), (c), (d) si (e), M este cel putin o zi pentru:

CAPITOLUL 2:EXPUNERI FAŢĂ DE CLIENŢI DE RETAIL

SECŢIUNEA 1:PD

19.În cazul riscului de diluare aferent creanţelor cumpărate, PD este egală cu estimările EL pentru riscul de diluare. Atunci când, în cazul creanţelor cumpărate, o instituţie de credit poate descompune în mod fiabil estimările EL pentru riscul de diluare în PD şi LGD, respectiva instituţie poate folosi estimarea proprie a LGD.

SECŢIUNEA 2:LGD

21.Instituţiile de credit pot stabili propriile estimări ale LGD, sub rezerva întrunirii condiţiilor minime stabilite la partea 4 şi a obţinerii aprobării autorităţilor competente. În cazul riscului de diluare a creanţelor cumpărate se foloseşte valoarea LGD de 75 %. În cazul în care, pentru creanţele cumpărate, instituţia de credit poate descompune în mod fiabil estimările EL pentru riscul de diluare în PD şi LGD, respectiva instituţie poate folosi estimarea proprie a LGD.

22.Instituţiile de credit pot ţine seama de protecţia nefinanţată a creditului prin ajustarea estimărilor PD sau LGD, sub rezerva întrunirii condiţiilor minime stabilite la partea 4 punctele 99-104 şi a obţinerii aprobării autorităţilor competente, fie pentru o expunere individuală, fie pentru un coş de expuneri. Cu toate acestea, instituţia de credit nu poate atribui unei expuneri garantate o valoare ajustată a PD sau a LGD astfel încât ponderarea ajustată să fie mai mică decât cea aplicabilă unei expuneri directe comparabile faţă de garant.

23.Fără a aduce atingere punctului 22, în sensul părţii 1 punctul 11, valoarea LGD pentru o expunere directă comparabilă cu cea a furnizorului de protecţie este fie valoarea LGD aferentă unei linii de credit fără acoperire în favoarea garantului, fie valoarea aferentă unei linii de credit fără acoperire în favoarea debitorului, în funcţie de indicaţia din informaţiile disponibile şi din structura garanţiei dacă, în situaţia comună de neplată a garantului şi debitorului survenită în cursul duratei de viaţă a tranzacţiei acoperite, suma recuperată depinde de condiţia financiară a garantului sau de cea a debitorului.

CAPITOLUL 3:EXPUNERILE PE ACŢIUNI CARE FAC OBIECTUL METODEI PD/LGD

SECŢIUNEA 1:PD

24.Valorile PD se determină în conformitate cu metoda folosită pentru expunerile faţă de întreprinderi. Se aplică următoarele valorile minime ale PD:

PARTEA 3:Valoarea expunerii la risc

CAPITOLUL 1:EXPUNEREA LA ÎNTREPRINDERI, INSTITUŢII, ADMINISTRAŢII CENTRALE ŞI BĂNCI CENTRALE ŞI CLIENŢI DE RETAIL

1.În absenţa unor indicaţii contrare, valoarea expunerii pentru elementele de bilanţ se măsoară anterior luării în considerare a ajustărilor de valoare. Regula se aplică şi activelor cumpărate la un preţ diferit de valoarea datorată. Pentru activele cumpărate, diferenţa între valoarea datorată şi valoarea netă înregistrată în bilanţul instituţiilor de credit se contabilizează ca scont în cazul în care suma datorată este mai mare şi primă în cazul în care suma datorată este mai mică.

4.Valoarea expunerii în cazul creditelor ipotecare corespunde plăţilor minime actualizate pe care le generează.

"Plăţi minime de leasing" sunt plăţile pe care debitorul poate sau trebuie să le efectueze, precum şi orice opţiune de negociere (adică opţiunea care poate fi exercitată în mod sigur). Valoarea reziduală garantată care întruneşte condiţiile enumerate de anexa VIII partea 1 punctele 26-28 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecţie, precum şi cerinţele minime în sensul recunoaşterii altor tipuri de garanţii, enunţate de anexa VIII partea 2 punctele 14-19, trebuie, de asemenea, inclusă în plăţile minime în cadrul creditului ipotecar.

7.În cazul în care expunerea ia forma unor valori mobiliare sau mărfuri vândute, gajate sau împrumutate în cadrul contractelor de report, al operaţiunilor de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri, în cadrul tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi în cadrul operaţiunilor de creditare cu apel în marjă, valoarea expunerii este valoarea valorilor mobiliare sau a mărfurilor stabilită în conformitate cu articolul 74. În cazul în care se foloseşte metoda generală bazată pe garanţii financiare (Financial Collateral Comprehensive Method) descrisă de anexa VIII partea 3, valoarea expunerii se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare valorilor mobiliare sau mărfurilor în conformitate cu dispoziţiile anexei menţionate anterior. Valoarea expunerii în cazul contractelor de report sau al tranzacţiilor de împrumut cu titluri de valoare sau cu mărfuri, al operaţiunilor de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri, în cazul tranzacţiilor cu termen lung de decontare şi în cazul operaţiunilor de creditare cu apel în marjă se poate determina fie în conformitate cu anexa III, fie cu anexa VIII partea 3 punctele 12-21.

9.Valoarea expunerii pentru următoarele elemente corespunde sumei angajate, dar neutilizată, înmulţită cu un factor de conversie.

a)în cazul liniilor de credit fără angajament şi care pot fi anulate necondiţionat în orice moment fără preaviz sau care prevăd efectiv anularea automată datorită unei deteriorări a solvabilităţii debitorului, se aplică un factor de conversie de 0 %. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0 %, instituţiile de credit trebuie să verifice în mod activ situaţia financiară a debitorului, iar sistemul intern de verificare trebuie să permită identificarea imediată a deteriorării solvabilităţii debitorului. Liniile de credit en detail se consideră necondiţionat anulabile în cazul în care clauzele contractuale permit instituţiei de credit să le anuleze integral în conformitate cu normele de protecţie a consumatorului şi alte legi conexe;

c)în cazul liniilor de cumpărare neutilizate pentru creanţele cumpărate care se reînnoiesc şi care pot fi anulate necondiţionat în orice moment fără preaviz sau care prevăd efectiv anularea automată datorită unei deteriorări a solvabilităţii debitorului, se aplică un factor de conversie de 0 %. Pentru a putea aplica un factor de conversie de 0 %, instituţiile de credit trebuie să verifice în mod activ situaţia financiară a debitorului, iar sistemul intern de verificare trebuie să permită identificarea imediată a deteriorării solvabilităţii debitorului;

11.În cazul tuturor elementelor extrabilanţiere, altele decât cele menţionate la punctele 1-9, valoarea expunerii corespunde următorului procent din valoare:

CAPITOLUL 2:EXPUNERILE PE ACŢIUNI

12.Valoarea expunerii este valoarea înscrisă în declaraţiile financiare. Se admit următoarele măsuri în cazul expunerilor pe acţiuni:

PARTEA 4:Cerinţe minime pentru abordarea RI

CAPITOLUL 1:SISTEME DE RATING

SECŢIUNEA 1:Structura sistemelor de rating

SUBSECŢIUNEA 1:Expuneri faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale

7."Categoria debitorului" desemnează categoria de risc în care sunt încadraţi debitorii pe o scară de rating a debitorilor inclusă într-un sistem de rating, în funcţie de un set precis şi distinct de criterii de rating pe baza cărora se stabileşte probabilitatea de neplată. Instituţia de credit întocmeşte documentaţia pentru raportul între diferitele clase de debitori în funcţie de nivelul riscului de nerambursare aferent fiecărei clase şi criteriile folosite pentru a stabili nivelul de risc de nerambursare.

8.Instituţiile de credit cu portofolii concentrate pe un anumit segment de piaţă şi cu un interval distinct pentru riscul de nerambursare dispun de un număr suficient de clase de debitori pe segmentul respectiv pentru a evita concentrarea excesivă a debitorilor într-o clasă dată. Concentrările excesive într-o singură clasă se argumentează cu dovezi empirice convingătoare din care să rezulte că categoria de debitori acoperă o bandă îngustă de risc de nerambursare, iar riscul de nerambursare aferent tuturor debitorilor din clasa respectivă se încadrează în segmentul în cauză.

12.Instituţiile de credit care aplică metoda prezentată la partea 1 punctul 6 pentru alocarea ponderării riscului în cazul expunerilor de împrumuturi specializate sunt exceptate de obligaţia de a avea clase de rating al debitorului care să reflecte exclusiv cuantificarea riscului de plată în cazul expunerilor menţionate anterior. Fără a aduce atingere punctului 6, instituţiile de credit operează cu 4 clase de rating pentru debitorii care nu se află în situaţie de neplată şi cu o clasă pentru debitorii în situaţie de neplată.

SUBSECŢIUNEA 2:Expuneri faţă de clienţi de retail

16.Atunci când repartizează expunerile pe clase şi categorii, instituţiile de credit iau în considerare următorii factori de risc:

SECŢIUNEA 2:Încadrarea în clase sau categorii

17.Instituţiile de credit dispun de definiţii, proceduri şi criterii specifice pentru a încadra expunerile în clasele sau categoriile unui sistem de rating.

18.Instituţiile de credit iau în considerare toate informaţiile pertinente pentru a putea încadra debitorii şi facilităţile de credit în diferitele clase sau categorii de rating. Informaţiile trebuie să fie la zi şi trebuie să permită estimarea performanţei viitoare a expunerii. Cu cât dispune de mai puţine informaţii, cu atât instituţia de credit trebuie să facă dovadă de mai multă prudenţă la încadrarea expunerilor. Atunci când instituţia de credit foloseşte un rating extern ca prim factor pentru stabilirea ratingului intern, trebuie să ia în considerare şi alte informaţii pertinente.

SECŢIUNEA 3:Încadrarea expunerilor

SUBSECŢIUNEA 1:Expuneri faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale

23.Expunerile distincte faţă de acelaşi debitor se încadrează în aceeaşi clasă de debitori, indiferent de diferenţele în natura tranzacţiilor specifice. Excepţiile de la norma menţionată anterior se referă la:

SUBSECŢIUNEA 3:Abateri de la rezultatele sistemului

25.În ceea ce priveşte încadrarea într-o clasă sau categorie, instituţiile de credit consemnează în scris situaţiile în care analiza efectuată de o persoană primează în faţa parametrilor introduşi în sistem sau în faţa rezultatelor propuse de sistem în cadrul procesului de încadrare, precum şi personalul responsabil în acest sens. Instituţiile de credit consemnează abaterea de la sistem şi indică personalul abilitat în acest sens. Instituţiile de credit analizează performanţa expunerilor în cazul în care s-a înregistrat o abatere faţă de încadrarea iniţială. Analiza include evaluarea performanţei expunerilor al căror rating iniţial a fost respins de o anumită persoană care răspunde de întreg personalul competent.

SECŢIUNEA 4:Integritatea procesului de încadrare

SUBSECŢIUNEA 1:Expuneri faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale

SUBSECŢIUNEA 2:Expuneri faţă de clienţi de retail

29.Cel puţin o dată pe an, instituţiile de credit actualizează încadrarea debitorilor şi a facilităţilor de credit sau reexaminează caracteristicile pierderilor şi situaţia arieratelor pentru fiecare categorie în funcţie de situaţie. De asemenea, instituţiile de credit reexaminează cel puţin o dată pe an, pentru un eşantion reprezentativ, situaţia expunerilor distincte pentru fiecare categorie, ca mijloc de a se asigura că expunerile sunt încadrate în categoria corespunzătoare.

SECŢIUNEA 5:Folosirea modelelor

30.Atunci când o instituţie de credit foloseşte modele statistice sau alte metode mecanice pentru a încadra expunerile în diferitele clase sau categorii de debitori sau facilităţi de credit:

e)instituţia de credit respectivă trebuie să completeze modelul statistic cu judecata şi supravegherea umană pentru a verifica încadrarea propusă de model şi pentru a se asigura că modelul este folosit corespunzător. Procedurile de verificare trebuie să permită identificarea şi limitarea erorilor datorate deficienţelor modelului. Judecata umană trebuie să ia în considerare toate informaţiile pertinente ignorate de model. Instituţia de credit trebuie să întocmească instrucţiuni scrise care să expună modul în care se combină judecata umană şi concluziile modelului.

SECŢIUNEA 6:Documentaţia sistemelor de rating

32.Instituţiile de credit elaborează un document care explică motivele şi analiza care stau la baza criteriilor de rating. Instituţiile de credit consemnează orice modificare importantă a procesului de rating al riscurilor într-un document care să permită identificarea modificărilor aduse de la data ultimei verificări efectuate de autorităţile competente. Un alt document explică modul de încadrare într-o clasă de rating, în special procesul aferent acestei operaţiuni şi structura controlului intern.

34.În cazul în care o instituţie de credit foloseşte modele statistice în cadrul procedurii de rating, respectiva instituţie descrie metodologia folosită într-un document. Documentul în cauză:

SECŢIUNEA 7:Stocarea datelor

SUBSECŢIUNEA 1:Expuneri faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale

37.Instituţiile de credit colectează şi stochează următoarele date:

g)datele cu privire la PD şi la ratele default efectivă asociate fiecărei clase de rating şi schimbărilor de rating;

38.Instituţiile de credit care folosesc estimări proprii ale LGD şi/sau proprii factori de conversie colectează şi stochează informaţiile următoare:

SUBSECŢIUNEA 2:Expuneri faţă de clienţi de retail

39.Instituţiile de credit colectează şi stochează următoarele date:

SECŢIUNEA 8:Simulări de criză pentru a evalua rata de adecvare a capitalului

41.Instituţiile de credit efectuează periodic simulări de criză cu privire la riscul de credit pentru a evalua impactul anumitor condiţii specifice asupra totalului cerinţelor capitalului pentru riscul de credit. Simularea se alege de fiecare instituţie de credit, sub rezerva controlului autorităţii competente. Simularea trebuie să fie pertinentă şi să respecte regulile prudenţei, luând în considerare cel puţin consecinţele unui scenariu de uşoară recesiune. Instituţia de credit evaluează în egală măsură schimbările de rating în cadrul scenariului de simulare a crizei. Portofoliile care fac obiectul simulării trebuie să includă marea majoritate a expunerilor instituţiei de credit.

CAPITOLUL 2:CUANTIFICAREA RISCULUI

SECŢIUNEA 1:Definiţia neplăţii

44.Un debitor este în situaţie de "neplată" atunci când survine unul sau ambele evenimente descrise în continuare:

b)debitorul are o întârziere de mai mult de 90 de zile pentru o obligaţie importantă de credit faţă de instituţia de credit, de întreprinderea mamă sau de o filială a acesteia.

45.Elementele următoare pot fi considerate ca indicatori ai lipsei probabilităţii de efectuare a plăţii:

47.În cazul în care o instituţie de credit consideră că expunerea pentru care s-a înregistrat anterior neplata este de aşa natură încât nu se mai aplică nici o clauză de declanşare a neplăţii, instituţia de credit respectivă cotează debitorul sau facilitatea de credit în cauză ca în cazul unei expuneri pentru care nu a survenit neplata. În cazul în care, ulterior, trebuie declanşată aplicarea definiţiei neplăţii, instituţia de credit consideră că a survenit o nouă neplată.

48.În cazul expunerii faţă de clienţi de retail şi entităţi din sectorul public, autorităţile competente din fiecare stat membru stabilesc numărul exact de zile restante la plată pe care toate instituţiile de credit din respectivul stat membru trebuie să îl respecte în temeiul definiţiei neplăţii enunţată la punctul 44 pentru expunerile faţă de contrapartide stabilite în statul membru respectiv. Numărul de zile se încadrează în intervalul 90-180 de zile şi poate varia în funcţie de liniile de produs. În ceea ce priveşte expunerile faţă de contrapartidele stabilite pe teritoriul altor state membre, autorităţile competente stabilesc un număr de zile restante la plată care nu poate fi mai mare decât numărul fixat de autorităţile competente din respectivele state membre.

SECŢIUNEA 2:Cerinţe generale în materie de estimări

49.Estimările proprii ale instituţiilor de credit în ceea ce priveşte parametrii de risc PD, LGD, factorii de conversie şi EL iau în calcul toate datele, informaţiile şi metodele relevante. Estimările se stabilesc utilizând atât experienţa din trecut, precum şi constatări empirice, şi nu exclusiv pe bază de considerente subiective. Estimările sunt plauzibile şi empirice şi se bazează pe principalii factori care determină evoluţia parametrilor de risc. Cu cât o instituţie de credit dispune de mai puţine informaţii, cu atât mai prudente trebuie să fie estimările sale.

51.Se iau în considerare modificările de practică în materie de împrumuturi sau de recuperări de credite pe perioadele de observaţie menţionate la punctele 66, 71, 82, 86, 93 şi 95. Estimările instituţiilor de credit iau în considerare implicările evoluţiei din domeniul tehnic şi orice noi date sau informaţii în momentul în care acestea sunt disponibile. Instituţiile de credit reexaminează estimările de îndată ce iau cunoştinţă de noi informaţii sau cel puţin o dată pe an.

52.Populaţia expunerilor reprezentate în datele folosite pentru estimări, standardele de împrumut folosite în momentul generării datelor şi alte caracteristici relevante trebuie să fie comparabile cu cele ale expunerilor şi standardelor instituţiei de credit în cauză. Instituţia de credit demonstrează în egală măsură că situaţia economică şi condiţiile pieţei care stau la baza datelor sunt relevante în raport cu condiţiile existente şi cu evoluţia lor previzibilă. Numărul de expuneri cuprinse în eşantion şi perioada de referinţă pentru cuantificare sunt elemente suficiente pentru a oferi instituţiei de credit siguranţă în exactitatea şi soliditatea estimărilor sale.

SUBSECŢIUNEA 1:Cerinţe specifice estimărilor PD

(1)Expuneri faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale

63.În măsura în care o instituţie de credit foloseşte pentru estimările PD date bazate pe experienţa proprie în materie de neplată, ea demonstrează în analiza sa că estimările reflectă normele de subscriere şi orice diferenţe între sistemul de rating care a generat datele în cauză şi sistemul de rating existent. În cazul în care sistemul de rating sau normele de subscriere s-au modificat, instituţia de credit adaugă o marjă de prudenţă mai mare la estimările sale ale PD.

64.În măsura în care o instituţie de credit asociază sau pune în corespondenţă categoriile interne de rating cu cele folosite de o agenţie internaţională de rating (ECAI) sau de o organizaţie similară, apoi atribuie rata default observată în cazul categoriilor de rating ale agenţiei internaţionale claselor sale de rating, corespondenţele au la bază comparaţia între criteriile interne de rating şi criteriile agenţiei internaţionale şi comparaţia ratingului intern cu cel extern al debitorilor. Instituţia de credit evită orice distorsiune sau inconsecvenţă în procesul de punere în corespondenţă sau la nivelul datelor de bază. Criteriile agenţiei internaţionale care stau la baza datelor folosite pentru cuantificare se axează exclusiv pe riscul de nerambursare şi nu reflectă caracteristicile tranzacţiei. Analiza instituţiei de credit include compararea definiţilor de neplată utilizate, sub rezerva cerinţelor enunţate la punctele 44-48. Instituţia de credit documentează baza pe care o foloseşte pentru punerea în corespondenţă.

66.Indiferent dacă instituţia de credit foloseşte pentru estimarea PD date din surse externe, interne sau centralizate sau o combinaţie între cele trei, perioada de bază pentru observare este de cel puţin cinci ani pentru cel puţin una dintre surse. În cazul în care perioada de observaţie disponibilă are o durată mai mare pentru oricare sursă, iar datele sunt relevante, se foloseşte perioada cea mai lungă. Aspectul menţionat anterior este valabil şi în cazul metodei PD/LGD care se aplică acţiunilor. Statele membre pot autoriza instituţiile de credit care nu au permisiunea de a folosi propriile estimări ale LGD sau ale factorilor de conversie, să dispună de date relevante acoperind o perioadă de doi ani atunci când aplică abordarea RI. Perioada menţionată anterior creşte în fiecare an cu câte un an până în momentul în care datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

(2)Expuneri faţă de clienţi de retail

69.Instituţiile de credit folosesc datele interne pentru a încadra expunerile într-o clasă sau categorie ca primă etapă în evaluarea caracteristicilor pierderilor. Pot recurge şi la date externe (inclusiv date disponibile publicului) sau modele statistice în scopul cuantificării, sub rezerva existenţei unei strânse legături între:

71.Indiferent dacă instituţia de credit foloseşte pentru estimarea caracteristicilor pierderilor date din surse externe, interne sau centralizate sau o combinaţie între cele trei, perioada de bază pentru observare este de cel puţin cinci ani pentru cel puţin una dintre surse. În cazul în care perioada de observaţie disponibilă are o durată mai mare pentru oricare sursă, iar datele sunt relevante, se foloseşte perioada cea mai lungă. Instituţiile de credit nu trebuie să acorde aceeaşi importanţă datelor istorice în cazul în care poate demonstra autorităţilor competente că datele recente oferă estimări mai bune ale ratelor pierderilor. Statele membre pot autoriza instituţiile de credit să dispună de date relevante acoperind o perioadă de doi ani atunci când aplică abordarea RI. Perioada menţionată anterior creşte în fiecare an cu câte un an până în momentul în care datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

SUBSECŢIUNEA 2:Cerinţe specifice estimărilor proprii ale LGD

74.Instituţiile de credit folosesc estimările LGD corespunzătoare în ipoteza unei regresiuni economice atunci când estimările sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care sistemul de rating poate produce pe perioada respectivă valori realizate ale LGD la un nivel constant pe clasă sau categorie, instituţiile de credit efectuează ajustări ale estimărilor parametrilor de risc pe clasă sau categorie pentru a limita impactul regresiunii economice asupra capitalului.

86.Estimările LGD se bazează pe date colectate pe o perioadă de cel puţin cinci ani. Fără a aduce atingere punctului 73, instituţia de credit poate să nu acorde aceeaşi importanţă datelor istorice în cazul în care poate demonstra autorităţilor competente că datele recente oferă estimări mai bune ale ratelor pierderilor. Statele membre pot autoriza instituţiile de credit care aplică metoda bazată pe ratingul intern să folosească date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada menţionată anterior creşte în fiecare an cu câte un an până când datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

SUBSECŢIUNEA 3:Cerinţe specifice estimărilor factorilor proprii de conversie

88.Instituţiile de credit folosesc estimările factorilor de conversie corespunzătoare în ipoteza unei regresiuni economice atunci când estimările sunt mai prudente decât media pe termen lung. În măsura în care sistemul de rating poate propune pe perioada respectivă valori realizate ale factorilor de conversie la un nivel constant pe clasă sau categorie, instituţia de credit în cauză efectuează ajustări ale estimărilor parametrilor de risc pe clasă sau categorie pentru a limita impactul regresiunii economice asupra capitalului.

95.Estimările factorilor de conversie se bazează pe date colectate pe o perioadă de cel puţin cinci ani. Fără a aduce atingere punctului 87, instituţia de credit poate să nu acorde aceeaşi importanţă datelor istorice în cazul în care poate demonstra autorităţilor competente că datele recente oferă estimări mai bune ale retragerilor. Statele membre pot autoriza instituţiile de credit care aplică metoda bazată pe ratingul intern să folosească date relevante care acoperă o perioadă de doi ani. Perioada menţionată anterior creşte în fiecare an cu câte un an până când datele relevante acoperă o perioadă de cinci ani.

SUBSECŢIUNEA 4:Cerinţe minime pentru evaluarea efectului garanţiilor şi a instrumentelor derivate de credit

(1)Expunerile faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale pentru care se folosesc estimările proprii ale LGD şi expuneri faţă de clienţi de retail

(2)Garanţii şi garanţi eligibili

100.Garanţia trebuie să fie certificată în scris, nu trebuie să fie anulabilă de către garant şi trebuie să fie valabilă până în momentul în care obligaţia s-a stins integral (până la concurenţa sumei şi până la scadenţa garanţiei) şi trebuie să aibă titlu executoriu faţă de garant în jurisdicţia în care garantul are active care pot fi puse sub sechestru în urma unei decizii judecătoreşti. Garanţiile prin care se prevăd condiţiile în care garantul nu poate fi obligat să execute obligaţiile (garanţii condiţionale) pot fi recunoscute sub rezerva aprobării autorităţilor competente. Instituţia de credit demonstrează că criteriile de încadrare iau în considerare în mod adecvat eventualele reduceri ale efectelor de diminuare a riscului.

(3)Criterii de ajustare

(4)Instrumente derivate de credit

103.Cerinţele minime stabilite de prezenta parte în materie de garanţii se aplică în egală măsură instrumentelor derivate de credit care presupun o singură semnătură. În cazul unei necorelaţii între obligaţia suport şi obligaţia de referinţă prevăzută în contractul privind instrumentul derivat de credit sau între obligaţia suport şi obligaţia folosită pentru a stabili dacă a survenit un eveniment de credit, se aplică cerinţele stabilite de anexa VIII partea 2 punctul 21. În cazul expunerilor faţă de clienţi de retail şi al creanţelor eligibile cumpărate asupra clienţilor de retail, prezentul punct se aplică procesului de încadrare a expunerilor în clase şi categorii.

SUBSECŢIUNEA 5:Cerinţe minime pentru creanţe cumpărate

(1)Certitudinea juridică

105.Structura facilităţii garantează că, în orice condiţii previzibile, instituţia de credit deţine proprietatea şi controlul efectiv asupra plăţilor efectuate în temeiul creanţelor de recuperat. În cazul în care debitorul efectuează plăţile direct către vânzător sau un prestator, instituţia de credit verifică în mod regulat dacă plăţile se efectuează integral şi în conformitate cu termenii contractuali. "Prestator" desemnează o entitate care gestionează în fiecare zi un coş de creanţe cumpărate sau expunerile de credit subiacente. Instituţiile de credit dispun de proceduri care garantează că proprietatea creanţelor de recuperat şi încasările de numerar sunt protejate împotriva falimentului sau a căilor de atac judiciare care ar putea limita capacitatea creditorului de a lichida sau ceda creanţele ori de a păstra controlul asupra intrărilor în numerar.

(2)Eficienţa sistemelor de monitorizare

106.Instituţia de credit monitorizează atât calitatea creanţelor cumpărate, cât şi situaţia financiară a vânzătorului şi prestatorului. În special:

b)instituţia de credit dispune de politici şi proceduri eficiente şi clare pentru a determina eligibilitatea vânzătorului şi a prestatorului. Instituţia de credit sau reprezentantul acesteia verifică periodic vânzătorii şi prestatorii pentru a controla exactitatea rapoartelor, pentru a detecta eventualele fraude sau puncte slabe operaţionale şi pentru a verifica calitatea politicilor de credit ale vânzătorului, calitatea politicilor şi procedurilor de colectare ale prestatorului. Concluziile analizelor în cauză se consemnează în scris.

(3)Eficacitatea sistemelor de rezolvare a problemelor

107.Instituţia de credit dispune de sisteme şi proceduri care permit identificarea într-o etapă incipientă a deteriorării situaţiei financiare a vânzătorului şi a calităţii creanţelor cumpărate şi rezolvarea în mod proactiv a problemelor care apar. În mod special, instituţia de credit dispune de politici, proceduri şi sisteme informatice clare şi eficiente care să permită identificarea încălcării contractului, precum şi de proceduri şi politici clare şi eficiente de iniţiere de acţiuni juridice şi de gestionare adecvată a creanţelor cumpărate care pun probleme.

(4)Eficienţa sistemelor de verificare a garanţiilor, a accesului la credit şi a disponibilităţilor de numerar

108.Instituţia de credit dispune de politici şi proceduri clare şi eficiente care să permită verificarea creanţelor cumpărate, a creditului şi disponibilităţilor de numerar. În mod special, politicile interne consemnate în scris cuprind toate elementele semnificative ale programului de cumpărare de creanţe, în special rata avansurilor, garanţiile eligibile, documentele necesare, limitele de concentrare şi modul de tratare a disponibilităţilor de numerar. Elementele enumerate anterior iau în considerare toţi factorii relevanţi cu importanţă majoră, precum situaţia financiară a vânzătorului şi prestatorului, concentrarea riscului şi evoluţia calităţii creanţelor cumpărate şi baza de clienţi a vânzătorului, iar sistemele interne garantează că fondurile se alocă doar pe bază de garanţie şi documente specifice corespunzătoare.

(5)Respectarea politicilor şi procedurilor interne ale instituţiei de credit

109.Instituţia de credit aplică procedee interne eficiente de verificare a respectării întregului ansamblu de politici şi proceduri. Procesul în cauză include verificări periodice ale programului de cumpărare de creanţe, verificarea separării atribuţiilor între, pe de o parte, evaluarea vânzătorului şi a prestatorului şi evaluarea debitorului şi, pe de altă parte, evaluarea şi efectuarea unui audit la sediul vânzătorului şi al prestatorului, precum şi evaluarea operaţiilor post-cumpărare, ţinându-se seama în principal de calificarea şi experienţa personalului, nivelul efectivelor de personal şi sistemele de automatizare folosite.

CAPITOLUL 3:VALIDAREA ESTIMĂRILOR INTERNE

111.Instituţiile de credit compară în mod regulat ratele default realizate cu estimările PD pentru fiecare categorie de rating şi, în cazul în care ratele nu se încadrează în segmentul prevăzut pentru categoria în cauză, analizează motivele diferenţei. Instituţiile de credit care folosesc propriile estimări ale LGD şi/sau proprii factori de conversie efectuează o analiză similară pentru estimări. Comparaţiile respective se bazează pe date istorice care acoperă o perioadă cât mai lungă. Instituţiile de credit consemnează în scris metodele şi datele folosite în scopul comparaţiilor. Analizele şi documentele aferente sunt actualizate cel puţin o dată pe an.

114.Instituţiile de credit dispun de standarde interne solide pentru cazurile în care diferenţele între valorile realizate în cazul PD, LGD, al factorilor de conversie şi al pierderilor totale, atunci când se foloseşte EL, şi valorile estimate sunt semnificative şi pun la îndoială validitatea estimărilor în cauză. Standardele respective ţin seama de ciclurile economice şi de variabilitatea sistematică similară a ratei default. În cazul în care valorile realizate sunt mai mari decât valorile estimate, instituţiile de credit reexaminează estimările alocând o tendinţă crescătoare pentru a reflecta ratele default sau ratele pierderilor.

CAPITOLUL 4:CALCULUL VALORILOR EXPUNERILOR PONDERATE LA RISC PE ACŢIUNI ÎN CADRUL METODEI BAZATE PE RATINGUL INTERN

SECŢIUNEA 1:Cerinţe de capitalul şi cuantificarea riscului

115.În sensul calculării cerinţelor de capital, instituţiile de credit trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

a)estimarea pierderilor potenţiale trebuie să fie suficient de solidă pentru a lua în considerare evoluţia negativă a pieţei cu impact asupra profilului de risc pe termen lung al diferitelor portofolii ale instituţiei de credit. Datele folosite pentru a reprezenta distribuirea veniturilor reflectă perioada-eşantion cea mai lungă pentru care sunt disponibile date relevante în sensul reprezentării profilului de risc al expunerilor specifice pe acţiuni ale instituţiei de credit. Datele sunt suficiente pentru obţinerea unei estimări prudente a pierderilor, fiabilă şi solidă din punct de vedere statistic, care să nu fie fundamentată exclusiv pe considerente subiective sau opinii personale. Instituţiile de credit demonstrează autorităţilor competente că şocul folosit furnizează în mod adecvat o estimare prudentă a pierderilor potenţiale pentru un ciclu de piaţă sau un ciclu economic pe termen lung. Instituţiile de credit combină analize empirice ale datelor disponibile cu ajustări bazate pe un ansamblu de factori, în vederea obţinerii unor rezultate model suficient de realiste şi prudente. Atunci când se elaborează modele de valoare în risc care estimează pierderile trimestriale potenţiale, instituţiile de credit pot folosi date trimestriale sau pot transforma datele de pe perioade mai scurte într-un echivalent pe trimestru, folosind o metodă analitică corespunzătoare, susţinută de dovezi empirice şi de procese şi analize concepute temeinic şi consemnate în scris. Abordarea descrisă anterior se aplică cu prudenţă şi coerent în timp. În cazul în care este disponibil un volum limitat de date relevante, instituţiile de credit adaugă o marjă corespunzătoare de siguranţă;

b)modelul folosit reflectă în mod adecvat toate riscurile semnificative inerente randamentului acţiunilor, inclusiv riscul general al pieţei şi expunerea specifică pe portofoliul de acţiuni a instituţiei de credit în cauză. Modelul intern explică în mod adecvat variaţiile istorice de preţ, permite înţelegerea amplorii şi modificării concentrărilor potenţiale şi rezistă la condiţii de piaţă dificile. Populaţia expunerilor reprezentate în datele folosite pentru estimări este în strânsă legătură sau cel puţin comparabilă cu expunerile pe acţiuni ale instituţiei de credit;

SECŢIUNEA 2:Procesul de gestionare a riscurilor şi controlul

116.Instituţiile de credit stabilesc politicile, procedurile şi mecanismele de control care garantează integritatea modelului pe care îl concep şi îl folosesc pentru calcularea cerinţelor de capital, precum şi integritatea procesului de creare a modelului. Politicile, procedurile şi mecanismele de control includ următoarele:

a)integrarea deplină a modelelor interne în sistemul informatic de gestionare globală a instituţiei de credit şi în gestionarea valorilor care nu sunt cuprinse în portofoliul de tranzacţionare. Modelele interne sunt integrate complet în infrastructura de gestionare a riscului pentru instituţia de credit respectivă, mai ales în cazurile în care sunt folosite pentru a măsura şi evalua performanţa portofoliului de acţiuni (inclusiv performanţa ajustată la risc), pentru a aloca fonduri economice proprii pentru expunerile pe acţiuni şi pentru a evalua rata generală de adecvare a capitalului şi a procesului de gestionare a investiţiilor;

b)funcţii stabilite de sisteme, proceduri şi control al gestionării care să garanteze examinarea periodică şi independentă a tuturor elementelor din procesul de modelare internă, inclusiv aprobarea modelului examinărilor, verificarea parametrilor introduşi şi analiza rezultatelor, de exemplu sub forma verificării directe a calculului de risc. Examinările respective au ca obiect evaluarea exactităţii, a exhaustivităţii şi a conformităţii parametrilor introduşi şi a rezultatelor modelului şi se concentrează asupra identificării şi limitării eventualelor erori legate de deficienţele cunoscute, dar şi de identificarea deficienţelor necunoscute ale modelului. Examinările respective pot fi efectuate de un serviciu intern independent sau de un terţ independent;

SECŢIUNEA 3:Validarea şi documentele

122.Instituţiile de credit dispun de standarde interne solide pentru cazurile în care comparaţia între randamentul efectiv al investiţiilor în acţiuni şi estimările pe bază de modele pun la îndoială validitatea estimărilor sau chiar validitatea modelului. Standardele respective ţin seama de ciclurile economice şi de variabilitatea sistematică similară a randamentului investiţiilor în acţiuni. Ajustările aduse unui model intern ca urmare a revizuirilor modelului trebuie consemnată în scris şi trebuie să respecte standardele instituţiei de credit în cauză în materie de revizuire a modelului.

CAPITOLUL 5:CONDUCEREA ŞI SUPRAVEGHEREA UNEI ÎNTREPRINDERI

SECŢIUNEA 1:Conducerea întreprinderii

127.Analiza bazată pe ratingul intern a profilului de risc de credit al instituţiei de credit constituie o parte esenţială a raporturilor de gestiune prezentate părţilor în cauză. Rapoartele conţin cel puţin următoarele elemente: profilul de risc pe clasă, modificările între clase, estimarea parametrilor relevanţi pe clasă şi compararea între, pe de o parte, rata neplăţilor realizate şi, în măsura în care se folosesc estimări proprii, valorile realizate ale LGD şi ale factorilor de conversie şi, pe de altă parte, provizioanele şi rezultatele obţinute în simulările de criză. Frecvenţa raporturilor depinde de importanţa şi de tipul informaţiei comunicate şi de nivelul destinatarului.

SECŢIUNEA 2:Controlul riscului de credit

129.Responsabilităţile unităţii (unităţilor) de control al riscului includ:

130.Fără a aduce atingere punctului 129, instituţiile de credit care folosesc date centralizate în conformitate cu punctele 57 şi 58 pot recurge la surse externe pentru următoarele sarcini:

ANEXA VIII:DIMINUAREA RISCULUI DE CREDIT

PARTEA 1:Eligibilitate

CAPITOLUL 1:PROTECŢIE FINANŢATĂ A CREDITULUI

SECŢIUNEA 1:Compensare în bilanţ

SECŢIUNEA 2:Acorduri cadru de compensare având ca obiect operaţiuni de report şi/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri şi/sau alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital

5.Pentru instituţiile de credit care adoptă metoda generală bazată pe garanţii financiare în conformitate cu partea 3, pot fi recunoscute efectele contractelor bilaterale de compensare având ca obiect operaţiuni de report, operaţiuni de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri şi/sau alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital, încheiate cu o contrapartidă. Fără a aduce atingere anexei II la Directiva 2006/49/CE, pentru a fi recunoscută garanţia asumată şi valorile mobiliare sau mărfurile împrumutate în cadrul unor astfel de acorduri, trebuie să fie respectate cerinţele de eligibilitate pentru garanţii prevăzute la punctele 7-11.

SECŢIUNEA 3:Garanţii

6.Atunci când tehnica folosită de diminuare a riscului de credit se bazează pe dreptul instituţiei de credit de lichidare sau de reţinere a activelor, eligibilitatea depinde de calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi, după caz, a valorilor pierderilor anticipate calculate în conformitate cu articolele 78-83 sau cu articolele 84-89. De asemenea, eligibilitatea depinde şi de folosirea sau nu a metodei simple sau a metodei generale bazate pe garanţiile financiare descrise la partea 3. În legătură cu operaţiunile de report şi operaţiunile de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri, eligibilitatea depinde şi de înregistrarea sau nu a operaţiei în portofoliul de tranzacţionare.

SUBSECŢIUNEA 1:Eligibilitatea în cadrul tuturor abordărilor şi metodelor

7.Următoarele elemente financiare pot fi recunoscute drept garanţie eligibilă în cadrul tuturor abordărilor şi metodelor:

b)titluri de creanţă emise de administraţiile centrale sau de băncile centrale, pentru care evaluarea creditului efectuată de o agenţie internaţională de rating (ECAI) desemnată sau de o agenţie de credit de export este recunoscută ca eligibilă în sensul articolelor 78-83, pentru care autoritatea competentă a stabilit o asociere între evaluarea respectivă şi gradul 4 de calitate a creditului sau un grad superior, în conformitate cu normele de ponderare a riscului pentru expunerile faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, prevăzute la articolele 78-83;

g)aur.

8.Titlurile de creanţă emise de instituţii care nu dispun de o evaluare a creditului realizată de o agenţie internaţională de rating eligibilă pot fi recunoscute drept garanţie eligibilă cu condiţia îndeplinirii următoarelor criterii:

c)toate celelalte titluri evaluate emise de instituţia emitentă şi având acelaşi rang dispun de o evaluare a creditului realizată de o agenţie internaţională de rating eligibilă, pentru care autorităţile competente au stabilit o asociere între evaluarea respectivă şi gradul 3 de calitate a creditului sau un grad superior, în conformitate cu normele de ponderare a riscului pentru expunerile faţă de instituţii sau pentru expunerile pe termen scurt, prevăzute la articolele 78-83;

9.Unităţile de participare deţinute la organismele de investiţii colective pot fi recunoscute drept garanţie eligibilă atunci când se îndeplinesc următoarele condiţii:

b)organismul de investiţii colective se limitează la investiţii în instrumente care sunt eligibile pentru recunoaştere în conformitate cu punctele 7 şi 8.

În cazul în care organismul de plasament colectiv nu se limiteaza la investitii în instrumente care pot fi recunoscute în temeiul punctelor 7 si 8, unitatile pot fi recunoscute cu valoarea activelor eligibile drept garantie reala, presupunând ca OPC-ul a investit în active neeligibile în limita maxima permisa în cadrul mandatului sau. În cazurile în care activele neeligibile pot avea valoare negativa din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultate ca urmare a dreptului de proprietate, institutia de credit calculeaza valoarea totala a activelor neeligibile si reduce valoarea activelor eligibile cu cea a activelor neeligibile, daca valoarea totala a acestora din urma este negativa.

10.În ceea ce priveşte punctul 7 literele (b)-(e), atunci când o valoare mobiliară beneficiază de două evaluări de credit efectuate de agenţii internaţionale de rating eligibile, se utilizează evaluarea cea mai puţin favorabilă. În cazurile în care o valoare mobiliară beneficiază de mai mult de două evaluări de credit efectuate de agenţii internaţionale de rating eligibile, se utilizează cele mai favorabile două evaluări. În cazul în care cele mai favorabile două evaluări de credit sunt diferite, se aplică cea mai puţin favorabilă dintre cele două.

SUBSECŢIUNEA 2:Eligibilitate suplimentară conform metodei generale bazate pe garanţii financiare

11.În afară de garanţiile menţionate la punctele 7-10, în cazul în care o instituţie de credit foloseşte metoda generală bazată pe garanţii financiare descrisă la partea 3, următoarele elemente financiare pot fi recunoscute drept garanţie eligibilă:

b)unităţi de participare la organisme de investiţii colective, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:

În cazul în care organismul de plasament colectiv nu se limiteaza la investitii în instrumente care pot fi recunoscute în temeiul punctelor 7 si 8 si la elementele mentionate la litera (a) a acestui punct, unitatile pot fi recunoscute cu valoarea activelor eligibile drept garantie reala, presupunând ca OPC-ul a investit în active neeligibile în limita maxima permisa în cadrul mandatului sau. În cazurile în care activele neeligibile pot avea valoare negativa din cauza datoriilor sau a datoriilor contingente rezultate ca urmare a dreptului de proprietate, institutia de credit calculeaza valoarea totala a activelor neeligibile si reduce valoarea activelor eligibile cu cea a activelor neeligibile, daca valoarea totala a acestora din urma este negativa.

SUBSECŢIUNEA 3:Eligibilitate suplimentară pentru calculele menţionate la articolele 84-89

13.Bunurile imobiliare rezidenţiale, care sunt sau vor fi ocupate sau închiriate de către proprietar sau de către beneficiarul efectiv în cazul întreprinderilor de investiţii personale şi bunurile imobiliare comerciale, însemnând birouri şi alte spaţii comerciale, pot fi recunoscute drept garanţie eligibilă atunci când se îndeplinesc următoarele condiţii:

16.Autorităţile competente pot renunţa la cerinţa ca instituţiile lor de credit să se conformeze condiţiei de la punctul 13 litera (b) pentru expunerile garantate cu bunuri imobiliare rezidenţiale situate pe teritoriul statului membru respectiv, cu condiţia ca autorităţile competente să poată demonstra că pe teritoriul respectiv există o piaţă imobiliară comercială bine dezvoltată şi cu vechime, având rate ale pierderilor suficient de reduse pentru a justifica o astfel de acţiune. Aceasta nu împiedică autorităţile competente dintr-un stat membru care nu recurg la această derogare să recunoască drept eligibile bunuri imobiliare rezidenţiale recunoscute drept eligibile într-un alt stat membru în baza derogării. Statele membre fac publică recurgerea la această derogare.

17.Autorităţile competente din statele membre pot renunţa la cerinţa ca instituţiile lor de credit să se conformeze condiţiei de la punctul 13 litera (b) pentru bunuri imobiliare comerciale situate pe teritoriul statului membru respectiv, cu condiţia ca autorităţile competente să poată demonstra că pe teritoriul respectiv există o piaţă imobiliară comercială bine dezvoltată şi cu vechime şi că ratele pierderilor rezultate din credite garantate cu bunuri imobiliare comerciale îndeplinesc următoarele condiţii:

21.Autorităţile competente pot recunoaşte drept garanţii eligibile elementele fizice de alt tip decât cele indicate la punctele 13-19, în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii:

SECŢIUNEA 4:Alte forme de protecţie finanţată a creditului

CAPITOLUL 2:PROTECŢIE NEFINANŢATĂ A CREDITULUI

SECŢIUNEA 1:Eligibilitatea furnizorilor de protecţie în cadrul tuturor abordărilor

26.Următoarele părţi pot fi recunoscute ca furnizori eligibili de protecţie nefinanţată a creditului:

g)alte întreprinderi, inclusiv întreprinderile-mamă, filialele şi entităţile afiliate ale instituţiei de credit, care:

(ii)în cazul instituţiilor de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc şi valorile pierderilor anticipate în conformitate cu articolele 84-89, nu beneficiază de o evaluare a creditului realizată de o agenţie internaţională de rating recunoscută şi dispun de o evaluare internă conform căreia valoarea PD este echivalentă cu valoarea menţionată de evaluarea de credit realizată de agenţii internaţionale de rating, pentru care autorităţile competente au stabilit o asociere între evaluarea respectivă şi gradul 2 de calitate a creditului sau un grad superior, în conformitate cu normele de ponderare a riscurilor pentru expuneri faţă de întreprinderi prevăzute la articolele 78-83.

SECŢIUNEA 2:Eligibilitatea furnizorilor de protecţie în cadrul abordării RI, care îndeplinesc condiţiile pentru tratamentul prevăzut de anexa VII partea 1 punctul 4

29.Instituţiile, întreprinderile de asigurare şi de reasigurare şi agenţiile de credite de export care îndeplinesc următoarele condiţii pot fi recunoscute drept furnizori eligibili de protecţie nefinanţată a creditului care corespund cerinţelor pentru tratamentul prevăzut de anexa VII partea 1 punctul 4:

- furnizorul de protecţie face obiectul unor norme echivalente cu normele stabilite de prezenta directivă sau a beneficiat la data furnizării protecţiei creditului de o evaluare a creditului realizată de o agenţie internaţională de rating recunoscută, pentru care autorităţile competente au stabilit o asociere între evaluarea respectivă şi gradul 3 de calitate a creditului sau un grad superior, în conformitate cu normele de ponderare a riscurilor pentru expuneri faţă de întreprinderi prevăzute la articolele 78-83;

CAPITOLUL 3:TIPURI DE INSTRUMENTE DERIVATE DE CREDIT

SECŢIUNEA 1:Acoperiri interne

32.Atunci când o instituţie de credit realizează o acoperire internă folosind un instrument derivat de credit - adică acoperă riscul de credit aferent unei expuneri din alt portofoliu cu un instrument derivat de credit din portofoliul de tranzacţionare - pentru ca protecţia să fie recunoscută drept eligibilă în sensul prezentei anexe, riscul de credit transferat portofoliului de tranzacţionare se transferă unei părţi sau unor părţi terţe. În aceste condiţii, sub rezerva conformităţii acestui transfer cu cerinţele privind recunoaşterea diminuării riscului de credit prevăzute de prezenta anexă, se aplică normele enunţate la părţile 3-6 privind calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate atunci când se obţine o protecţie nefinanţată a creditului.

PARTEA 2:Cerinţe minime

2.Fără a aduce atingere diminuării riscului de credit luată în considerare în sensul calculării valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate, instituţiile de credit continuă să procedeze la o evaluare deplină a riscului de credit pentru expunerea subiacentă şi sunt în măsură să demonstreze autorităţilor competente îndeplinirea acestei cerinţe. În cazul operaţiunilor de report şi/sau de împrumut sau de creditare de valori mobiliare sau mărfuri, se consideră, numai în sensul prezentului punct, că expunerea subiacentă constă în valoarea netă a expunerii.

CAPITOLUL 1:PROTECŢIE FINANŢATĂ A CREDITULUI

SECŢIUNEA 1:Acorduri de compensare în bilanţ (altele decât acorduri cadru de compensare având ca obiect operaţiuni de report şi/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri şi/sau alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital)

3.Pentru ca acordurile de compensare în bilanţ - altele decât acordurile cadru de compensare având ca obiect operaţiuni de report şi/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri şi/sau alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital - să fie recunoscute în sensul articolelor 90-93, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

4.Pentru ca acordurile cadru de compensare având ca obiect operaţiuni de report şi/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri şi/sau alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital să fie recunoscute în sensul articolelor 90-93, acestea trebuie:

SECŢIUNEA 3:Garanţii financiare

SUBSECŢIUNEA 1:Cerinţe minime pentru recunoaşterea garanţiilor financiare în cadrul tuturor abordărilor şi metodelor

6.Pentru recunoaşterea garanţiilor financiare şi a aurului, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

a)Corelare slabă

b)Certitudine juridică

c)Cerinţe operaţionale

SECŢIUNEA 4:Cerinţe minime pentru recunoaşterea garanţiei reale imobiliare

8.Pentru recunoaşterea garanţiei reale imobiliare trebuie îndeplinite următoarele condiţii.

a)Certitudine juridică

b)Monitorizarea valorilor bunurilor

Valoarea bunurilor este monitorizată în mod frecvent şi cel puţin o dată pe an pentru imobilele comerciale şi din trei în trei ani pentru imobilele rezidenţiale. Atunci când condiţiile de piaţă se modifică semnificativ, se efectuează o monitorizare mai frecventă. Pentru a monitoriza valoarea bunurilor şi a identifica bunurile care trebuie reevaluate, pot fi folosite metode statistice. Evaluarea bunurilor poate fi reexaminată de un evaluator independent, atunci când informaţiile indică faptul că valoarea bunurilor s-ar fi putut reduce semnificativ faţă de preţurile generale de piaţă. Pentru creditele care depăşesc suma de 3 milioane EUR sau 5 % din valoarea fondurilor proprii ale instituţiei de credit, evaluarea bunurilor este reexaminată de un evaluator independent cel puţin din trei în trei ani.

SECŢIUNEA 5:Cerinţe minime pentru recunoaşterea creanţelor drept garanţie

9.Pentru a recunoaşte creanţele drept garanţie trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

a)Certitudine juridică

(iv)Regimul garanţiei trebuie să fie consemnat corespunzător în acte, cu o procedură clară şi solidă pentru realizarea rapidă a garanţiei. Procedurile instituţiei de credit asigură respectarea oricăror condiţii legale cerute pentru declararea situaţiei de neplată a debitorului şi realizarea rapidă a garanţiei. În caz de dificultăţi financiare sau de neplată a debitorului, instituţia de credit are autoritatea legală a de a vinde sau de a ceda creanţele către alte părţi fără a avea acordul prealabil al debitorilor.

b)Gestionarea riscurilor

(i)Instituţia de credit trebuie să dispună de o procedură fiabilă pentru a determina riscul de credit asociat creanţelor. Această procedură include, printre altele, analize privind activitatea şi domeniul debitorului şi tipurile de clienţi cu care debitorul desfăşoară activităţi comerciale. Atunci când instituţia de credit recurge la debitor pentru a constata riscul de credit al clienţilor, instituţia de credit trebuie să examineze practicile de credit ale debitorului pentru a confirma fiabilitatea şi credibilitatea acestora.

(ii)Marja existentă între valoarea expunerii şi valoarea creanţelor trebuie să reflecte toţi factorii corespunzători, inclusiv costul încasării, concentrarea din fondul de creanţe gajate de un debitor individual şi riscul potenţial de concentrare din cadrul expunerilor totale ale instituţiei de credit, în afară de riscul controlat prin metodologia generală a instituţiei de credit. Instituţia de credit trebuie să menţină un proces continuu de monitorizare adecvată a creanţelor. În afară de aceasta, trebuie examinată periodic conformitatea cu cerinţele privind convenţiile de credit, restricţiile de mediu şi alte cerinţe legale.

SECŢIUNEA 6:Cerinţe minime pentru recunoaşterea altor garanţii fizice

10.Pentru recunoaşterea altei garanţii fizice trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

f)în ceea ce priveşte structura tranzacţiilor, politicile de credit ale instituţiei de credit stabilesc cerinţe corespunzătoare privind garanţiile în raport cu valoarea expunerii, capacitatea de executare rapidă a garanţiei, capacitatea de a stabili un preţ sau o valoare de piaţă în mod obiectiv, frecvenţa cu care valoarea poate fi obţinută imediat (inclusiv o apreciere sau o evaluare profesională) şi volatilitatea sau un indicator de aproximare a volatilităţii valorii garanţiei;

SECŢIUNEA 7:Cerinţe minime pentru tratarea expunerilor asociate închirierilor ca expuneri garantate

11.Pentru ca expunerile asociate închirierilor să fie tratate ca expuneri garantate cu tipul de bun închiriat, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

SECŢIUNEA 8:Cerinţe minime pentru recunoaşterea altor forme de protecţie finanţată a creditului

SUBSECŢIUNEA 1:Depozite în numerar deschise la o instituţie terţă sau instrumente asimilate numerarului deţinute de o instituţie terţă

12.Pentru a fi eligibilă pentru tratamentul enunţat la partea 3 punctul 79, protecţia menţionată la partea 1 punctul 23 trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

SUBSECŢIUNEA 2:Poliţe de asigurare de viaţă gajate instituţiei de credit finanţatoare

13.Pentru ca politele de asigurare de viata gajate în favoarea institutiei de credit împrumutatoare sa fie recunoscute, trebuie îndeplinite urmatoarele conditii:

CAPITOLUL 2:PROTECŢIA NEFINANŢATĂ A CREDITULUI ŞI TITLURI DE CREDIT

SECŢIUNEA 1:Cerinţe comune garanţiilor şi instrumentelor derivate de credit

SUBSECŢIUNEA 1:Cerinţe operaţionale

SECŢIUNEA 2:Contragaranţii furnizate de entităţi suverane şi alte entităţi din sectorul public

16.Atunci când o expunere este protejata printr-o garantie care este contragarantata de catre o administratie centrala sau o banca centrala, o administratie regionala, o autoritate locala sau o entitate a sectorului public, în cazul carora creantele sunt tratate drept creante asupra administratiei centrale în jurisdictia careia acestea sunt stabilite, în temeiul articolelor 78-83, sau de catre o banca multilaterala de dezvoltare sau o organizatie internationala careia îi este atribuita o pondere de risc de 0 % în temeiul articolelor 78-83, sau de catre o entitate a sectorului public, creantele asupra acesteia fiind tratate drept creante asupra unei institutii de credit, în temeiul articolelor 78-83, expunerea poate fi tratata ca fiind protejata printr-o garantie furnizata de entitatea în cauza, sub rezerva îndeplinirii urmatoarelor conditii:

SECŢIUNEA 3:Cerinţe suplimentare privind garanţiile

18.Pentru ca o garanţie să fie recunoscută, trebuie îndeplinite, de asemenea, următoarele condiţii:

a)în caz de neîndeplinire a obligaţiilor contractuale şi/sau neplată de către contrapartidă, instituţia de credit finanţatoare are dreptul de a intenta fără întârziere o acţiune împotriva garantului pentru orice sume datorate în baza creanţei şi pentru care se furnizează protecţie. Efectuarea plăţii de către garant nu este condiţionată de obligaţia instituţiei de credit finanţatoare de a intenta în prealabil o acţiune împotriva debitorului.

19.În cazul garanţiilor furnizate în contextul sistemelor de garanţie reciprocă recunoscute în acest sens de autorităţile competente sau furnizate sau contragarantate de entităţile menţionate la punctul 16, se consideră că cerinţele de la punctul 18 litera (a) sunt îndeplinite atunci când se întrunesc următoarele condiţii:

SECŢIUNEA 4:Cerinţe suplimentare privind instrumentele derivate de credit

20.Pentru ca un instrument derivat de credit să fie recunoscut, trebuie să fie îndeplinite, de asemenea, următoarele condiţii:

a)sub rezerva literei (b), evenimentele de credit specificate în instrumentul derivat de credit includ cel puţin:

21.O asimetrie între obligaţia suport şi obligaţia de referinţă din instrumentul derivat de credit (adică obligaţia folosită în sensul stabilirii valorii de decontare în numerar sau a valorii activului livrabil) sau între obligaţia suport şi obligaţia folosită cu scopul de a stabili dacă s-a produs un eveniment de credit este permisă numai în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii:

SECŢIUNEA 5:Cerinţe de eligibilitate pentru tratamentul prevăzut de anexa VII partea 1 punctul 4

22.Pentru a fi eligibilă pentru tratamentul prevăzut de anexa VII partea 1 punctul 4, protecţia creditului rezultând dintr-o garanţie sau un instrument derivat de credit trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a)obligaţia suport este legată de:

c)expunerea este acoperită prin unul dintre următoarele instrumente:

PARTEA 3:Calcularea efectelor diminuării riscului de credit

CAPITOLUL 1:PROTECŢIA FINANŢATĂ A CREDITULUI

SECŢIUNEA 3:Acorduri cadru de compensare având ca obiect operaţiuni de report şi/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri şi/sau alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital

SUBSECŢIUNEA 1:Calcularea valorii complet ajustate a expunerii

(a)Folosirea ajustărilor de volatilitate conform abordării bazate pe parametri "prudenţiali" sau pe "estimările proprii"

5.Sub rezerva punctelor 12-21, la calcularea "valorii complet ajustate a expunerii" (E*) pentru expunerile care fac obiectul unui acord cadru de compensare eligibil având ca obiect operaţiuni de report şi/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri şi/sau alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital, ajustările de volatilitate care se aplică se calculează fie folosind abordarea ajustărilor de volatilitate bazate pe parametri prudenţiali, fie abordarea ajustărilor de volatilitate bazate pe estimări proprii, după cum se prevede la punctele 30-61 referitoare la metoda generală bazată pe garanţii financiare. Pentru folosirea abordării bazate pe estimări proprii, se aplică aceleaşi condiţii şi cerinţe ca şi pentru metoda generală bazată pe garanţii financiare.

8.Poziţia netă pentru fiecare monedă, alta decât moneda de decontare a acordului cadru de compensare, se calculează scăzând din valoarea totală a valorilor mobiliare denominate în moneda creditată, vândută sau furnizată conform acordului cadru de compensare, adunată cu suma în numerar în această monedă creditată sau transferată conform acordului, valoarea totală a valorilor mobiliare denominate în această monedă împrumutată, cumpărată sau primită conform acordului, adunată cu suma în numerar în moneda respectivă împrumutată sau primită conform acordului.

11.Valoarea E* se calculează cu următoarea formulă:

(b)Folosirea abordării modelelor interne

12.Ca alternativă la folosirea abordării ajustărilor de volatilitate bazate pe parametri prudenţiali sau a ajustărilor de volatilitate bazate pe estimări proprii pentru calcularea valorii complet ajustată a expunerii (E*) ce rezultă din aplicarea unui acord de compensare eligibil având ca obiect operaţiuni de report şi/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri şi/sau alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital, altele decât tranzacţiile cu instrumente derivate, se poate permite instituţiilor de credit să folosească o abordare bazată pe modelele interne, care ţine seama de efectele de corelare dintre poziţiile în valori mobiliare din acordul cadru de compensare, precum şi de lichiditatea instrumentelor în cauză. Modelele interne folosite în această abordare oferă estimări ale schimbării potenţiale a valorii expunerii neacoperite de o garanţie (

E -

C). Sub rezerva aprobării autorităţilor competente, instituţiile de credit pot, de asemenea, să îşi folosească modelele interne pentru operaţiunile de creditare cu apel în marjă, în cazul în care operaţiunile respective fac obiectul unui acord cadru bilateral de compensare care îndeplineşte cerinţele prevăzute de anexa III partea 7.

13.O instituţie de credit poate alege să folosească o abordare pe baza modelelor interne independent de opţiunea între articolele 78-83 şi articolele 84-89 pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc. Cu toate acestea, în cazul în care o instituţie de credit doreşte să folosească o abordare bazată pe modelele interne, trebuie să procedeze astfel pentru toate contrapartidele şi valorile mobiliare, excluzând portofoliile nesemnificative, pentru care poate folosi abordarea ajustărilor de volatilitate pe baza parametrilor prudenţiali sau abordarea ajustărilor de volatilitate bazate pe estimări proprii prevăzute la punctele 5-11.

16.Recunoaşterea se acordă numai în cazul în care autoritatea competentă este convinsă că sistemul instituţiei de credit de gestionare a riscurilor folosit pentru gestionarea riscurilor apărute dintr-o tranzacţie ce face obiectul acordului cadru de compensare este solid din punct de vedere conceptual şi aplicat cu integritate şi că, în special, se întrunesc următoarele standarde calitative:

b)instituţia de credit dispune de o unitate de control al riscurilor, care este independentă de unităţile de tranzacţii şi care este subordonată direct cadrelor superioare de conducere. Unitatea trebuie să răspundă de proiectarea şi punerea în aplicare a sistemului instituţiei de gestionare a riscurilor. Unitatea întocmeşte şi analizează rapoarte zilnice privind rezultatul modelului de măsurare a riscurilor şi măsurile adecvate care trebuie luate în ceea ce priveşte limitarea poziţiilor;

17.Calculul schimbării potenţiale a valorii trebuie să respecte următoarele standarde minime:

20.Valoarea complet ajustată a expunerii (E*) pentru instituţiile de credit care folosesc abordarea bazată pe modele interne se calculează cu următoarea formulă:

SUBSECŢIUNEA 2:Calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate pentru operaţiuni de report şi/sau de împrumut sau creditare de valori mobiliare sau mărfuri şi/sau alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital care fac obiectul unor acorduri cadru de compensare

SECŢIUNEA 4:Garanţii financiare

SUBSECŢIUNEA 1:Metoda simplă bazată pe garanţii financiare

24.Metoda simpla a garantiilor financiare este disponibila numai atunci când valorile ponderate la risc ale expunerilor se calculeaza în conformitate cu articolele 78-83. Institutiile de credit nu pot utiliza simultan metoda simpla a garantiilor financiare si metoda extinsa a garantiilor financiare, decât pentru scopurile articolului 85 alineatul (1) si ale articolului 89 alineatul (1). Institutiile de credit trebuie sa demonstreze autoritatilor competente ca aceasta aplicare exceptionala a ambelor metode nu este utilizata selectiv cu scopul de a reduce cerintele minime de capital si ca nu duce la arbitraj de reglementare.

(2)Calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc

26.Ponderea de risc care s-ar aplica în temeiul articolelor 78-83 în cazul în care creditorul ar fi direct expus fata de instrumentul ce constituie garantie reala se aplica acelor parti ale valorilor expunerilor garantate cu valoarea de piata a garantiei reale recunoscute. În acest scop, valoarea expunerii unui element din afara bilantului enumerat în anexa II este de 100 % din valoarea sa, si nu valoarea expunerii indicata la articolul 78 alineatul (1). Ponderea de risc aferenta partii garantate este de cel putin 20 %, sub rezerva dispozitiilor de la punctele 27-29. Restului valorii expunerii i se aplica ponderea de risc care ar fi atribuita unei expuneri negarantate fata de o contrapartida în conformitate cu articolele 78-83.

(4)Tranzacţiile cu instrumente financiare derivate pe OTC care fac zilnic obiectul metodei marcării la piaţă

28.O ponderare a riscului de 0 %, în limita garantării, se aplică valorilor expunerilor stabilite în conformitate cu anexa III pentru instrumentele financiare derivate enumerate de anexa IV şi care fac zilnic obiectul metodei marcării la piaţă, garantate cu numerar sau instrumente asimilate numerarului, atunci când nu există o asimetrie a monedelor. Se aplică o ponderare a riscului de 10 %, în limita garantării valorilor expunerilor pentru tranzacţiile garantate cu titluri de creanţă emise de administraţiile centrale sau băncile centrale, cărora li se atribuie o ponderare a riscului de 0 % în conformitate cu articolele 78-83.

(5)Alte tranzacţii

29.Atunci când expunerile la risc şi garanţia sunt denominate în aceeaşi monedă, se poate atribui o ponderare a riscului de 0 % şi fie:

SUBSECŢIUNEA 2:Metoda generală bazată pe garanţii financiare

32.În cazul tranzacţiilor cu instrumentele financiare derivate pe OTC care fac obiectul acordurilor recunoscute de autorităţile competente în conformitate cu anexa III, o ajustare de volatilitate care reflectă volatilitatea monedelor se aplică atunci când există o asimetrie între moneda garanţiei şi moneda de decontare. Chiar în cazul în care sunt implicate mai multe monede în tranzacţiile ce fac obiectul acordului de compensare, se aplică numai o singură ajustare de volatilitate monetară.

33.Valoarea garanţiei ajustată pentru volatilitate care se ia în considerare se calculează după cum urmează, în cazul tuturor tranzacţiilor, cu excepţia acelor tranzacţii care fac obiectul unor acorduri cadru de compensare recunoscute cărora li se aplică dispoziţiile punctelor 5-23:

E reprezinta valoarea expunerii astfel cum ar fi determinata în conformitate cu articolele 78-83 sau cu articolele 84-89, dupa caz, daca expunerea nu ar fi acoperita printr-o garantie. În acest scop, pentru institutiile de credit care calculeaza valorile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu articolele 78-83, valoarea expunerii elementelor din afara bilantului enumerate în anexa II reprezinta 100 % din valoarea lor, si nu valoarea expunerii indicata la articolul 78 alineatul (1), iar pentru institutiile de credit care calculeaza valorile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu articolele 84-89, valoarea expunerii elementelor enumerate în anexa VII partea 3 punctele 9-11 se calculeaza folosind un factor de conversie de 100 %, si nu factorii de conversie sau procentajele indicate la punctele respective.

35.O instituţie de credit poate alege să folosească abordarea ajustărilor de volatilitate bazată pe parametri prudenţiali sau abordarea bazată pe estimări proprii, indiferent de opţiunea între articolele 78-83 şi articolele 84-89 pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc. Cu toate acestea, atunci când instituţiile de credit doresc să folosească abordarea bazată pe estimări proprii, ele trebuie să procedeze astfel pentru toată gama tipurilor de instrumente, excluzând portofoliile nesemnificative, unde pot folosi abordarea ajustărilor de volatilitate bazată pe parametri prudenţiali.

36.Ajustările de volatilitate care se aplică conform abordării ajustărilor de volatilitate bazate pe parametri prudenţiali (presupunând o reevaluare zilnică) sunt cele prevăzute în tabelele 1-4.

Nivel de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului pentru titlul de creanţă	Maturitatea reziduală	Ajustările de volatilitate pentru titlurile de creanţă emise de entităţile descrise la partea 1 punctul 7 litera (b)			Ajustările de volatilitate pentru titlurile de creanţă emise de entităţile descrise la partea 1 punctul 7 literele (c) şi (d)
	Maturitatea reziduală	Perioadă de lichidare de 20 de zile (%)	Perioadă de lichidare de 10 zile (%)	Perioadă de lichidare de 5 zile (%)	Perioadă de lichidare de 20 de zile (%)	Perioadă de lichidare de 10 zile (%)	Perioadă de lichidare de 5 zile (%)
1	<= 1 an	0,707	0,5	0,354	1,414	1	0,707
	> 1 <= 5 ani	2,828	2	1,414	5,657	4	2,828
	> 5 ani	5,657	4	2,828	11,314	8	5,657
2-3	<= 1 an	1,414	1	0,707	2,828	2	1,414
	> 1 <= 5 ani	4,243	3	2,121	8,485	6	4,243
	> 5 ani	8,485	6	4,243	16,971	12	8,485
4	<= 1 an	21,213	15	10,607	Nu se aplică	Nu se aplică	Nu se aplică
	> 1 <= 5 ani	21,213	15	10,607	Nu se aplică	Nu se aplică	Nu se aplică
	> 5 ani	21,213	15	10,607	Nu se aplică	Nu se aplică	Nu se aplică

Nivel de calitate a creditului cu care este asociată evaluarea creditului pentru titlul de creanţă pe termen scurt	Ajustările de volatilitate pentru titlurile de creanţă emise de entităţile descrise la partea 1 punctul 7 litera (b) cu evaluări ale creditului pe termen scurt			Ajustările de volatilitate pentru titlurile de creanţă emise de entităţile descrise la partea 1 punctul 7 literele (c) şi (d) cu evaluări ale creditului pe termen scurt
	Perioadă de lichidare de 20 de zile (%)	Perioadă de lichidare de 10 zile (%)	Perioadă de lichidare de 5 zile (%)	Perioadă de lichidare de 20 de zile (%)	Perioadă de lichidare de 10 zile (%)	Perioadă de lichidare de 5 zile (%)
1	0,707	0,5	0,354	1,414	1	0,707
2-3	1,414	1	0,707	2,828	2	1,414

37.Pentru tranzacţiile de creditare acoperite de garanţie, perioada de lichidare este de 20 de zile lucrătoare. Pentru operaţiunile de report (cu excepţia cazurilor în care aceste tranzacţii implică transferul de mărfuri sau drepturi garantate referitoare la proprietatea asupra mărfurilor) şi pentru operaţiunile de împrumut sau creditare de valori mobiliare, perioada de lichidare este de 5 zile lucrătoare. Pentru alte tranzacţii adaptate la piaţa de capital, perioada de lichidare este de 10 zile lucrătoare.

40.Pentru unităţile de participare eligibile la organismele de investiţii colective, ajustarea de volatilitate este media ponderată a ajustărilor de volatilitate care s-ar aplica, ţinând seama de perioada de lichidare a tranzacţiei astfel cum este specificată la punctul 37, activelor în care fondul a investit. În cazul în care activele în care fondul a investit nu sunt cunoscute instituţiei de credit, ajustarea de volatilitate este cea mai mare ajustare de volatilitate care s-ar aplica oricăruia dintre activele în care fondul are dreptul să investească.

49.Instituţiile de credit pot folosi valori de ajustare a volatilităţii calculate în funcţie de perioadele de lichidare mai lungi sau mai scurte, majorate sau reduse proporţional în funcţie de perioada de lichidare stabilită la punctul 48 pentru tipul de tranzacţie în cauză, folosind formula rădăcinii pătrate a timpului:

51.Perioada de observaţie istorică (perioada eşantion) pentru calcularea ajustărilor de volatilitate este de cel puţin un an. Pentru instituţiile de credit care folosesc un regim de ponderare sau alte metode pentru o perioadă de observaţie istorică, perioada de observaţie efectivă este de cel puţin un an (adică media ponderată a intervalului de timp dintre observaţii nu poate fi mai mică de 6 luni). Autorităţile competente pot cere, de asemenea, instituţiei de credit să îşi calculeze ajustările de volatilitate folosind o perioadă de observaţie mai scurtă în cazul în care, în opinia autorităţilor competente, acest lucru se justifică printr-o creştere semnificativă a volatilităţii preţurilor.

56.În cadrul procesului propriu de audit intern al instituţiei de credit se efectuează periodic o examinare independentă a sistemului de estimare a ajustărilor de volatilitate. O examinare a sistemului general de estimare a ajustărilor de volatilitate şi de integrare a acelor ajustări în procesul de gestionare a riscurilor are loc cel puţin o dată pe an şi include, în mod special, cel puţin:

57.Ajustările de volatilitate prevăzute la punctele 36-41 sunt ajustările de volatilitate care se aplică atunci când există o reevaluare zilnică. În mod similar, atunci când o instituţie de credit îşi foloseşte propriile estimări ale ajustărilor de volatilitate în conformitate cu punctele 42-56, acestea trebuie calculate în primul rând pe baza reevaluării zilnice. În cazul în care frecvenţa reevaluării este mai mică decât o dată pe zi, se aplică ajustări mai mari ale volatilităţii. Aceste ajustări se calculează prin extrapolarea ajustărilor de volatilitate din reevaluarea zilnică, folosind următoarea formulă a "rădăcinii pătrate a timpului":

58.În ceea ce priveşte operaţiunile de report şi operaţiunile de împrumut sau creditare de valori mobiliare, atunci când o instituţie de credit foloseşte abordarea ajustărilor de volatilitate bazată pe parametri prudenţiali sau abordarea bazată pe estimări proprii şi atunci când condiţiile prevăzute la literele (a)-(h) sunt îndeplinite, instituţiile de credit pot, în loc să aplice ajustările de volatilitate calculate în conformitate cu punctele 34-57, să aplice o ajustare de volatilitate de 0 %. Această opţiune nu este disponibilă pentru instituţiile de credit care folosesc abordarea modelelor interne descrisă la punctele 12-21:

h)contrapartida este considerată "participant cheie pe piaţă" de către autorităţile competente. Participanţii cheie pe piaţă includ următoarele entităţi:

- alte întreprinderi financiare (inclusiv întreprinderile de asigurare) pentru care expunerile beneficiază de o ponderare de 20 % în conformitate cu articolele 78-83 sau care, în cazul instituţiilor de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc şi valorile pierderilor anticipate în conformitate cu articolele 83-89, nu beneficiază de o evaluare a creditului realizată de o agenţie internaţională recunoscută şi sunt evaluate intern ca având o valoare PD echivalentă celei asociate evaluărilor de credit efectuate de agenţie internaţională, pentru care autorităţile competente au stabilit o asociere cu gradul 2 de calitate a creditului sau cu un grad superior, în conformitate cu normele de ponderare a expunerilor faţă de întreprinderi prevăzute la articolele 78-83;

59.În cazul în care o autoritate competentă permite ca tratamentul prevăzut la punctul 58 să fie aplicat în cazul operaţiunilor de report sau al operaţiunilor de împrumut sau de creditare de valori mobiliare pentru valori mobiliare emise de administraţia naţională, celelalte autorităţi competente pot alege să permită instituţiilor de credit constituite în jurisdicţia lor adoptarea aceleiaşi abordări privind aceleaşi tranzacţii.

SECŢIUNEA 5:Alte garanţii eligibile în sensul articolelor 84-89

SUBSECŢIUNEA 1:Evaluarea

(a)Garanţii imobiliare

SUBSECŢIUNEA 2:Calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate

(a)Tratament general

69.În cazul în care raportul dintre valoarea garanţiei (C) şi valoarea expunerii (E) se situează sub pragul C (nivelul minim necesar de acoperire prin garanţie a expunerii), astfel cum este stabilit în tabelul 5, LGD* este valoarea LGD stabilită de anexa VII pentru expunerile faţă de o contrapartidă care nu beneficiază de garanţie.

72.Tabelul 5 prevede LGD* aplicabilă şi nivelurile cerute de acoperire cu garanţii pentru fracţiunea garantată a expunerii.

(b)Tratament alternativ pentru garanţiile imobiliare

73.Sub rezerva cerinţelor de la prezentul punct şi de la punctul 74 şi ca alternativă la tratamentul prevăzut la punctele 68-72, autorităţile competente dintr-un stat membru pot autoriza instituţiile de credit să atribuie o ponderare a riscului de 50 % fracţiunii de expunere garantată complet cu imobile rezidenţiale sau imobile comerciale situate pe teritoriul statului membru, în cazul în care instituţiile de credit pot demonstra că pieţele relevante sunt bine dezvoltate şi au o vechime îndelungată, iar ratele pierderilor rezultate din credite garantate cu imobile rezidenţiale sau comerciale nu depăşesc următoarele limite:

75.Atunci când autoritatile competente ale unui stat membru exercita optiunea prevazuta la punctul 73, autoritatile competente ale unui alt stat membru pot permite institutiilor de credit din jurisdictia lor sa aplice ponderile de risc permise conform tratamentului prevazut la punctul 73 pentru expunerile garantate cu proprietati imobiliare locative sau cu proprietati imobiliare comerciale situate pe teritoriul primului stat membru, în conditii identice cu cele aplicate în primul stat membru.

SECŢIUNEA 6:Calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate în cazul unor combinaţii de garanţii

77.Instituţia de credit trebuie să subîmpartă valoarea expunerii ajustată la volatilitate (adică valoarea rezultată după aplicarea ajustării de volatilitate prevăzută la punctul 33) în fracţiuni care să fie acoperite separat de câte un singur tip de garanţie. Aceasta înseamnă că instituţia de credit trebuie să împartă expunerea într-o fracţiune acoperită de o garanţie financiară eligibilă, o fracţiune acoperită de sume de încasat, fracţiunile acoperite cu garanţie imobiliară rezidenţială şi/sau garanţie imobiliară comercială, fracţiunea acoperită de o altă garanţie eligibilă şi fracţiunea negarantată, după caz.

SECŢIUNEA 7:Alte protecţii finanţate de credit

SUBSECŢIUNEA 2:Poliţe de asigurare de viaţă gajate instituţiei de credit finanţatoare

80.Atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute în partea 2 punctul 13, portiunea expunerii garantata de valoarea curenta de rascumparare a protectiei creditului care intra sub incidenta partii 1 punctul 24 se afla în una dintre urmatoarele situatii:

SUBSECŢIUNEA 3:Instrumente emise de o instituţie şi răscumpărate la cerere

CAPITOLUL 2:PROTECŢIA NEFINANŢATĂ A CREDITULUI

SECŢIUNEA 1:Evaluare

83.Valoarea protecţiei nefinanţate a creditului (G) este suma pe care furnizorul protecţiei s-a angajat să o plătească în caz de neplată de către creditor sau la producerea altor evenimente de credit specificate. În cazul instrumentelor derivate de credit care nu includ ca eveniment de credit restructurarea obligaţiei suport implicând anularea sau reportarea principalului, a dobânzii sau a comisioanelor, care are ca rezultat un eveniment de pierdere de credit (adică ajustarea valorii, efectuarea unei ajustări a valorii sau alt debit similar în contul de profit şi pierderi),

84.Atunci când protecţia nefinanţată a creditului este denominată într-o monedă diferită de cea în care este denominată expunerea (asimetrie a monedelor), valoarea protecţiei creditului se reduce prin aplicarea unei ajustări de volatilitate H_FX după cum urmează:

SECŢIUNEA 2:Calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate

SUBSECŢIUNEA 2:Abordarea standardizată

(a)Protecţie integrală

87.Pentru scopurile articolului 80, g reprezinta ponderea de risc care se aplica unei expuneri a carei valoare (E) este pe deplin protejata de o protectie nefinantata (GA), unde:

(b)Protecţie parţială - rang egal

88.Atunci când suma protejată este mai mică decât valoarea expunerii şi fracţiunile protejate şi neprotejate sunt de rang egal - adică instituţia de credit şi furnizorul protecţiei împart pierderile în mod proporţional, este permisă o scutire proporţională de la cerinţele de capital. În sensul articolului 80, valorile expunerilor ponderate la risc se calculează cu următoarea formulă:

SUBSECŢIUNEA 3:Abordarea bazată pe rating intern

90.Pentru partea garantata a valorii expunerii (E) (pe baza valorii ajustate a protectiei creditului GA), probabilitatea de nerambursare (PD) pentru scopurile anexei VII partea 2 este fie PD-ul furnizorului protectiei, fie un nivel al PD-ului situat între PD-ul împrumutatului si cel al garantului, în cazul în care se considera ca o substituire integrala nu este justificata. În cazul expunerilor subordonate si al protectiei nefinantate nesubordonate, valoarea LGD aplicabila pentru scopurile anexei VII partea 2 poate fi valoarea LGD asociata creantelor cu rang prioritar.

PARTEA 4:Asimetria scadenţelor

CAPITOLUL 1:DEFINIŢIA SCADENŢEI

4.Atunci când vânzătorul protecţiei are opţiunea de a rezilia protecţia, scadenţa protecţiei se consideră a fi data cea mai apropiată la care poate fi exercitată opţiunea respectivă. Atunci când cumpărătorul protecţiei are opţiunea de a rezilia protecţia şi condiţiile convenite care stau la baza protecţiei conţin o stimulare pozitivă pentru ca instituţia de credit să denunţe tranzacţia înainte de termenul scadent contractual, scadenţa protecţiei se consideră a fi data cea mai apropiată la care poate fi exercitată opţiunea respectivă; în caz contrar, se poate considera că această opţiune nu afectează scadenţa protecţiei.

CAPITOLUL 2:EVALUAREA PROTECŢIEI

SECŢIUNEA 2:Tranzacţii care fac obiectul unei protecţii finanţate a creditului - metoda generală bazată pe garanţii financiare

SECŢIUNEA 3:Tranzacţii care fac obiectul unei protecţii nefinanţate a creditului

PARTEA 5:Combinarea formelor de diminuare a riscului de credit în abordarea standardizată

1.În cazul în care o instituţie de credit care calculează valorile ponderate ale expunerilor în conformitate cu articolele 78-83 dispune de mai mult de o singură formă de diminuare a riscului de credit pentru a acoperi o singură expunere (de exemplu, o instituţie de credit are o expunere acoperită atât printr-o garanţie colaterală, cât şi o printr-o garanţie), instituţia de credit trebuie să împartă expunerea în fracţiuni după fiecare tip de instrument de diminuare a riscului de credit (de exemplu, o fracţiune acoperită prin garanţie colaterală şi o fracţiune acoperită prin garanţie), iar valoarea expunerii ponderate la risc pentru fiecare fracţiune trebuie calculată separat, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 78-83 din prezenta anexă.

PARTEA 6:Tehnici de diminuare a riscului de credit pe baza unui coş de instrumente

(1)INSTRUMENTE DERIVATE DE CREDIT LA PRIMA NEPLATĂ

1.Atunci când o instituţie de credit obţine o protecţie a creditului pentru un număr de expuneri în condiţii potrivit cărora prima neplată declanşează plata şi un astfel de eveniment de credit duce la rezilierea contractului, instituţia de credit poate modifica modul de calculare a valorii expunerii ponderate la risc şi, după caz, a valorii pierderilor anticipate aferente care, în absenţa protecţiei creditului, ar produce valoarea expunerii ponderate la risc cea mai redusă în conformitate cu articolele 78-83 sau cu articolele 84-89, după caz, în conformitate cu prezenta anexă, dar numai cu condiţia ca valoarea expunerii să fie mai mică sau egală cu valoarea protecţiei creditului.

(2)INSTRUMENTE DERIVATE DE CREDIT DE TIP N-NEPLĂŢI

2.Atunci când o n neplată declanşează plata în baza protecţiei creditului, instituţia de credit care cumpără protecţia poate doar să recunoască protecţia pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi, după caz, a valorilor pierderilor anticipate, în cazul în care s-a obţinut protecţie, de asemenea, pentru neplăţi de la 1 la n-1 sau atunci când s-au produs deja n-1 situaţii de neplată. În astfel de cazuri, metodologia urmează dispoziţiile punctului 1 privind instrumentele derivate la prima neplată, modificată corespunzător pentru produse de tipul n-situaţii de neplată.

ANEXA IX:TITLURIZAREA

PARTEA 1:Definiţii în sensul anexei IX

1.În sensul prezentei anexe:

PARTEA 2:Cerinţe minime pentru recunoaşterea transferului unui nivel semnificativ de risc de credit şi calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate pentru expuneri care fac obiectul titlurizării

CAPITOLUL 1:CERINŢE MINIME PENTRU RECUNOAŞTEREA TRANSFERULUI UNUI NIVEL SEMNIFICATIV DE RISC DE CREDIT ÎN CAZUL TITLURIZĂRII CLASICE

1.Institutia de credit initiatoare a unei securitizari clasice poate exclude expunerile securitizate de la calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc si a valorilor pierderilor asteptate în cazul în care este îndeplinita una dintre urmatoarele conditii:

e)instituţia de credit iniţiatoare nu menţine controlul efectiv sau indirect asupra expunerilor transferate. Se consideră că un iniţiator a păstrat controlul efectiv asupra expunerilor transferate în cazul în care are dreptul de a răscumpăra de la destinatarul transferului expunerile transferate anterior în scopul realizării profiturilor aferente sau în cazul în care are obligaţia de a-şi reasuma riscul transferat. Reţinerea de către instituţia de credit iniţiatoare a drepturilor sau obligaţiilor de gestionare administrativă a expunerilor nu reprezintă un control indirect al expunerilor;

f)în cazul unei opţiuni de retragere anticipată, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

g)documentaţia aferentă titlurizării nu conţine clauze care:

b)daca într-o anumita securitizare nu exista pozitii din securitizare din transa de tip mezzanine, iar institutia initiatoare poate demonstra ca valoarea expunerii pozitiilor din securitizare care ar fi supusa unei deduceri din fondurile proprii sau unei ponderi de risc de 1 250 % depaseste cu 0 marja substantiala estimarea întemeiata a pierderii asteptate aferente expunerilor securitizate, institutia de credit initiatoare nu detine mai mult de 20 % din valorile expunerilor pozitiilor din securitizare care ar fi supuse unei deduceri din fondurile proprii sau unei ponderi de risc de 1 250 %.

1^c. Ca alternativa la punctele 1a si 1b, se poate considera ca a fost transferata o parte semnificativa a riscului de credit daca autoritatea competenta este convinsa ca institutiile de credit dispun de politici si proceduri care sa garanteze ca reducerea posibila a cerintelor de capital pe care institutia initiatoare o obtine prin securitizare este justificata de un transfer echivalent al riscului de credit catre terte parti. Autoritatile competente sunt convinse de acest lucru numai daca institutia de credit initiatoare poate demonstra ca acest transfer al riscului de credit catre terte parti este recunoscut si în scopul administrarii interne a riscurilor institutiei de credit si în alocarea interna a capitalului.

CAPITOLUL 2:CERINŢE MINIME PENTRU RECUNOAŞTEREA TRANSFERULUI UNUI NIVEL SEMNIFICATIV DE RISC DE CREDIT ÎN CAZUL UNEI TITLURIZĂRI SINTETICE

2.Institutia de credit initiatoare a unei securitizari sintetice poate calcula valorile ponderate la risc ale expunerilor si, dupa caz, valorile pierderilor asteptate aferente expunerilor securitizate în conformitate cu punctele 3 si 4, daca este îndeplinita una dintre urmatoarele conditii:

c)instrumentele utilizate pentru transferul riscului de credit nu conţin clauze sau condiţii care:

d)posibilitatea executării protecţiei creditului în oricare dintre jurisdicţiile relevante a fost confirmată printr-un aviz juridic de specialitate.

2^c. Ca alternativa la punctele 2^a si 2^b, se poate considera ca a fost transferata o parte semnificativa a riscului de credit daca autoritatea competenta este convinsa ca institutiile de credit dispun de politici si metodologii care sa garanteze ca reducerea posibila a cerintelor de capital pe care institutia initiatoare o obtine prin securitizare este justificata de un transfer echivalent al riscului de credit catre terte parti. Autoritatile competente sunt convinse de acest lucru numai daca institutia de credit initiatoare poate demonstra ca acest transfer al riscului de credit catre terte parti este recunoscut si în scopul administrarii interne a riscurilor institutiei de credit si în alocarea interna a capitalului.

CAPITOLUL 3:CALCULUL DE CĂTRE INSTITUŢIA DE CREDIT INIŢIATOARE A VALORILOR EXPUNERILOR PONDERATE LA RISC PENTRU EXPUNERILE CARE FAC OBIECTUL TITLURIZĂRII SINTETICE

3.În vederea calculului valorilor expunerilor ponderate la risc care fac obiectul titlurizării, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la punctul 2, instituţia de credit iniţiatoare a unei titlurizări sintetice utilizează, în conformitate cu punctele 5-7, metodologiile de calcul relevante stabilite la partea 4 şi nu pe cele prevăzute la articolele 78-89. În cazul în care instituţiile de credit calculează valorile expunerilor ponderate la risc şi valorile pierderilor anticipate în conformitate cu articolele 84-89, valorile pierderilor anticipate pentru astfel de expuneri este zero.

4.Din motive de claritate, punctul 3 se referă la întregul portofoliu de expuneri care fac obiectul titlurizării. În conformitate cu punctele 5-7, instituţia de credit iniţiatoare calculează valorile expunerilor ponderate la risc aferente fiecărei tranşe de titlurizare în conformitate cu dispoziţiile părţii 4, inclusiv cele referitoare la diminuarea riscului de credit. De exemplu, în situaţia în care o tranşă este transferată unei terţe părţi prin intermediul unei protecţii nefinanţate a creditului, în calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc ale instituţiei de credit iniţiatoare, pentru tranşa respectivă, se aplică ponderarea riscului aferentă terţei părţi.

SECŢIUNEA 1:Tratamentul asimetriei scadenţelor în cazul titlurizărilor sintetice

7.La calculul valorilor expunerilor ponderate la risc pentru tranşele cărora le-a fost atribuită o ponderare a riscului de 1250 % în conformitate cu partea 4, o instituţie de credit iniţiatoare trebuie să ignore orice asimetrie a scadenţelor. Pentru toate celelalte tranşe, se aplică tratamentul aferent situaţiilor de asimetrie a scadenţelor, prevăzut de anexa VIII, potrivit următoarei formule:

PARTEA 3:Evaluări externe ale creditului

CAPITOLUL 1:CERINŢE PENTRU EVALUĂRILE DE CREDIT EFECTUATE DE AGENŢII INTERNAŢIONALE DE RATING

1.Pentru a fi utilizată în scopul calculului valorilor expunerilor ponderate la risc în conformitate cu partea 4, o evaluare a creditului efectuată de o agenţie internaţională de rating eligibilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

CAPITOLUL 2:UTILIZAREA EVALUĂRILOR DE CREDIT

7.În situaţia în care o protecţie eligibilă a creditului în conformitate cu articolele 90-93 este furnizată în mod direct emitentului de instrumente financiare securizate (SSPE) şi respectiva protecţie este luată în considerare în procesul de evaluare a creditului aferent unei poziţii, efectuat de o agenţie internaţională de rating desemnată, se poate utiliza ponderarea riscului asociată acelei evaluări a creditului. În cazul în care protecţia nu îndeplineşte condiţiile de eligibilitate în conformitate cu articolele 90-93, evaluarea creditului nu este recunoscută. În situaţia în care protecţia creditului nu este furnizată emitentului de instrumente financiare securizate (SSPE), ci este furnizată în mod direct unei poziţiei de titlurizare, evaluarea creditului nu este recunoscută.

CAPITOLUL 3:PUNEREA ÎN CORESPONDENŢĂ

8.Autorităţile competente trebuie să stabilească căror grade de calitate a creditului stabilite la partea 4 le corespund evaluările realizate de agenţii internaţionale de rating eligibile. În vederea determinării asocierii, autorităţile competente iau în considerare gradele diferite de risc exprimate de fiecare evaluare. Autorităţile competente trebuie să ia în considerare factori cantitativi precum ratele default şi/sau de pierdere, şi factori calitativi precum gama de tranzacţii evaluate de evaluare de agenţia internaţională de rating şi semnificaţia evaluării creditului.

PARTEA 4:Metode de calcul

CAPITOLUL 1:CALCULUL VALORILOR EXPUNERILOR PONDERATE LA RISC

2.Sub rezerva punctului 3:

5.În cazul în care o instituţie de credit deţine două sau mai multe poziţii din securitizare care se suprapun, aceasta trebuie ca, pentru partea care se suprapune, să includă în calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor numai poziţia sau partea din poziţie care produce valoarea ponderată la risc a expunerii cea mai ridicată. Instituţia de credit poate recunoaşte, de asemenea, o astfel de suprapunere între cerinţele de capital pentru risc specific aferente poziţiilor din portofoliul de tranzacţionare şi cerinţele de capital pentru poziţiile din afara portofoliului de tranzacţionare, cu condiţia ca instituţia de credit să fie în măsură să calculeze şi să compare cerinţele de capital pentru poziţiile relevante. În sensul prezentului punct, «suprapunere» înseamnă că respectivele poziţii reprezintă, în întregime sau parţial, o expunere la acelaşi risc, astfel încât partea care se suprapune este considerată o singură expunere.

Atunci când punctul 1 litera (c) din partea 3 se aplică poziţiilor din titlurile pe termen scurt garantate cu active (ABCP), instituţia de credit poate, cu aprobarea autorităţilor competente, să utilizeze ponderea de risc atribuită unei facilităţi de lichiditate, pentru a calcula valoarea ponderată la risc a expunerii din titlurile pe termen scurt garantate cu active (ABCP), dacă facilitatea de lichiditate are acelaşi rang cu titlurile pe termen scurt (ABCP)t, astfel încât cele două formează poziţii care se suprapun şi facilităţile de lichiditate acoperă 100 % din titlurile pe termen scurt (ABCP) emise în cadrul programului.

CAPITOLUL 2:CALCULAREA VALORILOR EXPUNERILOR PONDERATE LA RISC ÎN CADRUL ABORDĂRII STANDARDIZATE

6.Sub rezerva punctului 8, valoarea ponderată la risc a expunerii aferente unei poziţii din securitizare sau resecuritizare care beneficiază de rating se calculează prin aplicarea la valoarea expunerii a ponderii de risc asociate nivelurilor scalei de evaluare a calităţii creditului cu care autorităţile competente au decis să pună în corespondenţă evaluarea de credit, în conformitate cu articolul 98, aşa cum este indicat în tabelul 1.

SECŢIUNEA 1:Instituţii de credit iniţiatoare şi sponsor

8.În cazul unei instituţii de credit iniţiatoare sau care are calitatea de sponsor, valorile expunerilor ponderate la risc calculate pentru propriile poziţii de titlurizare pot fi limitate la valorile expunerilor ponderate la risc care ar fi fost calculate pentru expunerile care fac obiectul titlurizării în cazul în care acestea nu ar fi fost titlurizate, sub rezerva aplicării unei ponderări a riscului de 150 % tuturor elementelor restante şi elementelor aparţinând "categoriilor reglementare cu risc ridicat" din cadrul expunerilor care fac obiectul titlurizării.

SECŢIUNEA 2:Tratamentul poziţiilor neevaluate

10.O instituţie de credit poate aplica media ponderată a ponderărilor riscului ce ar fi aplicate expunerilor care fac obiectul titlurizării în conformitate cu articolele 78-83 de către o instituţie de credit care deţine expunerile, multiplicată cu un coeficient de concentrare. Coeficientul de concentrare este egal cu raportul dintre suma valorilor nominale ale tuturor tranşelor şi suma valorilor nominale ale tranşelor subordonate sau cu acelaşi rang de subordonare în raport cu tranşa în care este deţinută poziţia, inclusiv respectiva tranşă. Ponderarea riscului rezultată nu trebuie să fie mai mare de 1250 % sau mai mică decât nivelul oricărei ponderări aplicabile unei tranşe cotate cu grad mai mic de subordonare. În situaţia în care instituţia de credit nu poate determina ponderările de risc aplicabile expunerilor care fac obiectul titlurizării în conformitate cu articolele 78-83, respectivei poziţii i se aplică o ponderare a riscului de 1250 %.

SECŢIUNEA 3:Tratamentul poziţiilor de titlurizare deţinute în cadrul unei tranşe secundare de alocare a pierderilor sau a unei tranşe mai favorabile în cadrul unui program de efecte de comerţ având drept suport active

11.În funcţie de posibilitatea aplicării unui tratament mai avantajos în temeiul dispoziţiilor privind facilităţile de lichiditate prevăzute la punctele 13-15, o instituţie de credit poate aplica poziţiilor de titlurizare care îndeplinesc condiţiile prevăzute la punctul 12 o ponderare a riscului reprezentând valoarea cea mai mare dintre 100 % şi cea mai mare dintre ponderările care ar fi fost aplicate oricăreia dintre expunerile care fac obiectul titlurizării în conformitate cu articolele 78-83 de către o instituţie de credit care ar deţine respectivele expuneri.

SECŢIUNEA 4:Tratamentul facilităţilor de lichiditate neevaluate

SUBSECŢIUNEA 1:Facilităţi de lichiditate eligibile

13.Atunci când sunt îndeplinite conditiile prevazute în continuare, pentru determinarea valorii expunerii unei facilitati de lichiditate, valorii nominale a acesteia i se poate aplica un factor de conversie de 50 %:

f)facilitatea de lichiditate trebuie să includă o clauză care să conducă la o reducere automată a valorii care mai poate fi trasă cu valoarea expunerilor care se află în situaţie de neplată, în sensul articolelor 84-89 sau, atunci când portofoliul de expuneri care fac obiectul titlurizării este alcătuit din instrumente evaluate, să conducă la încetarea facilităţii în situaţia în care calitatea medie a portofoliului se situează sub cotaţia aferentă investiţiei;

SUBSECŢIUNEA 3:Facilităţi la plata în avans

SECŢIUNEA 5:Cerinţe suplimentare de capital pentru titlurizarea expunerilor care se reînnoiesc cu clauză de rambursare anticipată

19.În sensul punctelor 16-31, prin interesul iniţiatorului se înţelege valoarea expunerii acelei părţi reprezentând principalul dintr-un portofoliu de sume trase, transferate în cadrul unei operaţiuni de titlurizare, a cărei proporţie în raport cu valoarea totală a portofoliului transferat în cadrul operaţiunii determină proporţia fluxurilor de numerar generate de încasarea principalului şi a dobânzii, precum şi a altor sume asociate care nu sunt disponibile pentru efectuarea de plăţi către cei care deţin poziţii de titlurizare în cadrul operaţiunii de titlurizare.

SUBSECŢIUNEA 1:Exceptarea de la tratamentul de rambursare anticipată

21.Iniţiatorii următoarelor tipuri de operaţiuni de titlurizare sunt exceptaţi de la cerinţa suplimentară de capital prevăzută la punctul 16:

SUBSECŢIUNEA 2:Cerinţe maxime de capital

22.În cazul în care o instituţie de credit iniţiatoare face obiectul cerinţei de capital prevăzute la punctul 16, suma dintre valorile expunerilor ponderate la risc aferente poziţiilor sale în interesul investitorilor şi valorile expunerilor ponderate la risc calculate în conformitate cu punctul 16 nu este mai mare decât maximul dintre:

SUBSECŢIUNEA 3:Calculul valorilor expunerilor ponderate la risc

25.O clauză de rambursare anticipată este considerată controlată dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

26.În cazul operaţiunilor de titlurizare cu clauză de rambursare anticipată a expunerilor faţă de clienţi de retail, care nu sunt angajate şi se pot revoca necondiţionat fără existenţa unui aviz prealabil, în situaţia în care clauza de rambursare anticipată este declanşată de scăderea nivelului marjei nete sub un anumit nivel de referinţă, instituţia de credit trebuie să compare nivelul mediu pe trei luni al marjei nete cu nivelul marjei nete de la care trebuie să se renunţe la respectiva marjă.

28.Factorul de conversie care trebuie aplicat se determină în funcţie de nivelul efectiv al mediei pe trei luni a marjei nete, în conformitate cu tabelul 3.

29.În tabelul 3, nivelul A reprezintă nivelul marjei nete care se încadrează între 100 % din nivelul de renunţare al marjei nete şi 133,33 % din respectivul nivel. Nivelul B reprezintă nivelul marjei nete care se încadrează între 75 % din nivelul de renunţare al marjei nete pozitive şi 100 % din respectivul nivel. Nivelul C reprezintă nivelul marjei nete care se încadrează între 50 % din nivelul de renunţare al marjei nete şi 75 % din respectivul nivel. Nivelul D reprezintă nivelul marjei nete care se încadrează între 25 % din nivelul de renunţare al marjei nete şi 50 % din respectivul nivel. Nivelul E reprezintă nivelul marjei nete mai mic de 25 % din nivelul de renunţare al marjei nete.

30.În cazul operaţiunilor de titlurizare cu clauză de rambursare anticipată a expunerilor faţă de clienţi de retail care nu sunt angajate şi se pot revoca necondiţionat fără existenţa unui aviz prealabil, în situaţia în care rambursarea anticipată este declanşată de o limită cantitativă referitoare la un alt element decât nivelul mediu pe trei luni al marjei nete, autorităţile competente pot aplica un tratament asemănător celui prevăzut la punctele 26-29 pentru determinarea factorului de conversie corespunzător.

31.În cazul în care, pentru o anumită operaţiune de titlurizare, autoritatea competentă intenţionează să aplice un tratament în conformitate cu dispoziţiile punctului 30, aceasta trebuie să informeze în prealabil autorităţile competente relevante din toate celelalte state membre. Înainte ca aplicarea unui astfel de tratament să devină parte a politicii generale a autorităţii competente pentru operaţiunile de titlurizare ce conţin clauze de rambursare anticipată de natura celei în cauză, autoritatea competentă trebuie să consulte autorităţile competente relevante din toate celelalte state membre şi să ţină seama de opiniile exprimate de acestea. Opiniile exprimate în cadrul unei astfel de consultări şi tratamentul aplicat se fac publice de către autoritatea competentă respectivă.

SECŢIUNEA 7:Reducerea valorilor expunerilor ponderate la risc

35.În conformitate cu articolul 66 alineatul (2), pentru o valoare a expunerii unei poziţii de titlurizare căreia îi este atribuită o ponderare a riscului de 1250 %, instituţiile de credit pot, ca alternativă la includerea poziţiei respective în calculul valorilor expunerilor ponderate la risc, să deducă din fondurile proprii valoarea expunerii aferente poziţiei în cauză. În acest sens, calculul valorii expunerii poate lua în considerare protecţia finanţată eligibilă a creditului în conformitate cu punctul 34.

CAPITOLUL 3:CALCULUL VALORILOR EXPUNERILOR PONDERATE LA RISC ÎN CAZUL UTILIZĂRII ABORDĂRII BAZATE DE RATINGUL INTERN

SECŢIUNEA 1:Ierarhia metodelor

41.În cazul unei instituţii de credit iniţiatoare sau al unei instituţii de credit sponsor care se află în imposibilitatea de a calcula Kj_rb şi care nu a obţinut aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe evaluări interne pentru poziţiile din cadrul unui program de efecte de comerţ având drept suport active, precum şi în cazul altor instituţii de credit care nu au obţinut aprobarea de a utiliza metoda formulei prudenţiale sau, pentru poziţiile din cadrul programelor de efecte de comerţ având drept suport active, abordarea bazată pe evaluări interne, o ponderare a riscului de 1250 % se atribuie poziţiilor de titlurizare care nu sunt evaluate şi pentru care nu se poate utiliza un rating implicit.

SUBSECŢIUNEA 1:Utilizarea ratingurilor implicite

42.O instituţie de credit atribuie unei poziţii neevaluate o evaluare de credit implicită, echivalentă evaluării de credit atribuită poziţiilor respective evaluate ("poziţii de referinţă") care sunt poziţiile cu rangul cel mai înalt şi care sunt, sub toate aspectele, subordonate poziţiilor de titlurizare neevaluate, în cazul în care următoarele cerinţe operaţionale minime sunt îndeplinite:

SUBSECŢIUNEA 2:Utilizarea abordării bazate pe evaluări interne în cazul poziţiilor din cadrul programelor de efecte de comerţ având drept suport active

43.O instituţie de credit poate să atribuie unei poziţii neevaluate din cadrul unui program de efecte de comerţ având drept suport active un rating derivat în conformitate cu punctul 44, în cazul în care se obţine aprobarea prealabilă a autorităţilor competente şi în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii:

c)agenţiile internaţionale de rating a căror metodologie de evaluare este reflectată de evaluările interne ale instituţiilor de credit în conformitate cu litera (b) includ acele agenţii internaţionale de rating care au acordat un rating extern titlurilor emise în cadrul programului de efecte de comerţ având drept suport active. Elementele cantitative, precum parametrii de criză utilizaţi pentru încadrarea unei poziţii într-un anumit nivel de calitate a creditului, trebuie să fie cel puţin la fel de prudente precum cele utilizate în metodologiile de evaluare relevante ale agenţiilor internaţionale de rating în cauză;

g)auditorii interni sau externi, o agenţie internaţională de rating sau structura din cadrul instituţiei de credit care îndeplineşte funcţia de analiză internă a creditului sau de administrare a riscului efectuează reexaminări periodice ale procesului intern de evaluare şi a calităţii evaluărilor interne în ceea ce priveşte calitatea creditului expunerilor instituţiei de credit faţă de un program de efecte de comerţ având drept suport active. În cazul în care reexaminarea este efectuată de structurile din cadrul instituţiei de credit care îndeplinesc funcţia de audit intern, de analiză a creditului sau de administrare a riscului, respectivele structuri trebuie să fie independente de unitatea care se ocupă de programul de efecte de comerţ având drept suport active, precum şi în raport cu clienţii;

i)programul de efecte de comerţ având drept suport active include standarde de subscriere sub formă de recomandări cu privire la credit şi investiţii. Pentru a decide asupra achiziţiei unui activ, administratorul programului trebuie să ia în considerare tipul activului ce urmează să fie achiziţionat, tipul şi valoarea monetară a expunerilor ce rezultă din furnizarea facilităţilor de lichiditate şi relansările creditului, distribuţia pierderilor şi izolarea din punct de vedere economic şi juridic a activelor transferate de entitatea care vinde activele. Trebuie să se efectueze o analiză a riscului de credit a profilului de risc al vânzătorului activului, care include analiza performanţei financiare trecute şi viitoare anticipate, a poziţiei curente de piaţă, a competitivităţii viitoare anticipate, a gradului de îndatorare, a fluxurilor de numerar, a ratei de acoperire a dobânzilor şi a ratingului datoriei. Pe lângă acesta, trebuie să examineze standardele de subscriere, posibilităţile de administrare a împrumutului şi procedurile de încasare ale vânzătorului;

l)valoarea agregată a pierderii anticipate pentru un portofoliu de active ce se intenţionează a fi achiziţionate în cadrul unui program de efecte de comerţ având drept suport active trebuie să ia în considerare toate sursele de risc potenţial precum riscul de credit şi riscul de diminuare a valorii creanţei. În cazul în care relansarea creditului furnizată de vânzător este dimensionată doar pe baza pierderilor aferente creditului, atunci trebuie să se constituie o rezervă distinctă pentru riscul de diminuare a valorii creanţei, în situaţia în care riscul de diminuare a valorii creanţei este semnificativ pentru portofoliul de expuneri respectiv. Pe lângă aceasta, pentru cuantificarea nivelului necesar al relansării creditului, programul trebuie să analizeze informaţiile istorice înregistrate pe parcursul mai multor ani, inclusiv pierderile, neîndeplinirea obligaţiilor de plată, diluări şi rata de rotaţie a creanţelor şi

m)programul de efecte de comerţ având drept suport active include elemente structurale - precum praguri de închidere - pentru achiziţionarea de expuneri în vederea diminuării deteriorării potenţiale a calităţii creditului pentru portofoliul suport.

44.Instituţia de credit încadrează poziţia neevaluată într-una dintre clasele de rating descrise la punctul 43. Poziţiei neevaluate îi este atribuit un rating derivat echivalent cu evaluarea creditului corespunzătoare acelei clase de rating, astfel cum se prevede la punctul 43. În sensul calculării valorilor expunerilor ponderate la risc, în cazul în care, la iniţierea operaţiunii de titlurizare, ratingul derivat este cel puţin la nivelul cotaţiei aferente investiţiei, respectivul rating este considerat identic cu o evaluare eligibilă a creditului efectuată de o agenţie internaţională de rating eligibilă.

SECŢIUNEA 2:Valorile maxime ale expunerilor ponderate la risc

45.În cazul unei instituţii de credit iniţiatoare, al unei instituţii de credit sponsor sau al altor instituţii de credit care pot calcula K_irb, valorile expunerilor ponderate la risc calculate pentru poziţiile proprii de titlurizare pot fi limitate la valorile care ar determina, în aplicarea articolului 75 litera (a), o cerinţă de capital egală cu suma a 8 % din valorile expunerilor ponderate la risc obţinute în cazul în care activele titlurizate nu ar fi fost titlurizate şi ar fi fost păstrate în bilanţul instituţiei de credit plus valorile pierderilor anticipate aferente expunerilor în cauză.

SECŢIUNEA 3:Metoda bazată pe ratinguri

46.Potrivit metodei bazate pe ratinguri, valoarea ponderată la risc a expunerii aferente unei poziţii din securitizare sau resecuritizare care beneficiază de rating se calculează prin aplicarea asupra valorii expunerii a ponderii de risc asociate nivelurilor scalei de evaluare a calităţii creditului cu care autorităţile competente au decis să pună în corespondenţă evaluarea de credit, în conformitate cu articolul 98, aşa cum este indicat în tabelul 4, multiplicată cu un coeficient de 1,06.

47.Ponderile de risc din coloana C a tabelului 4 se aplică în cazul în care poziţia din securitizare nu este o poziţie din resecuritizare şi în care numărul efectiv al expunerilor securitizate este mai mic de şase. Pentru restul poziţiilor din securitizare care nu reprezintă poziţii din resecuritizare, ponderile din coloana B se aplică numai dacă poziţia nu se situează în tranşa cu cel mai ridicat rang a unei securitizări, caz în care se aplică ponderile din coloana A. Pentru poziţiile din resecuritizare se aplică ponderile din coloana E, cu excepţia cazului în care poziţia din resecuritizare se situează în tranşa cu cel mai ridicat rang a resecuritizării şi niciuna dintre expunerile suport nu a fost ea însăşi o expunere din resecuritizare, caz în care se aplică ponderile din coloana D. Pentru a determina dacă o tranşă are cel mai ridicat rang nu este necesar să fie luate în considerare sumele datorate în baza contractelor aferente instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii sau pe valute, comisioanele datorate sau alte plăţi similare.

49.În vederea calculului numărului efectiv al expunerilor securitizate, toate expunerile faţă de acelaşi debitor sunt tratate ca o singură expunere. Numărul efectiv al expunerilor se calculează astfel:

SECŢIUNEA 4:Metoda formulei prudenţiale

53.Sub rezerva punctelor 58 şi 59, ponderarea riscului aplicabilă valorii expunerii este:

T (densitatea tranşei în care este deţinută poziţia) se măsoară ca raport între: (a) valoarea nominală a tranşei şi (b) suma valorilor expunerilor care au fost titlurizate. În scopul calculului indicatorului T, în cazul unui instrument financiar derivat enumerat de anexa IV atunci când costul curent de înlocuire nu are o valoare pozitivă, valoarea expunerii aferentă instrumentului respectiv este expunerea de credit potenţială viitoare, calculată în conformitate cu anexa III.

L (nivelul relansării creditului) se măsoară ca raport între valoarea nominală a tuturor tranşelor subordonate tranşei în care este deţinută poziţia şi suma valorilor expunerilor care au fost titlurizate. Profitul viitor capitalizat nu se ia în considerare la determinarea indicatorului L. Sumele datorate de contrapartide în cazul instrumentelor financiare derivate enumerate de anexa IV, care reprezintă tranşe cu grad mai mare de subordonare faţă de tranşa respectivă, pot fi luate în considerare la determinarea indicatorului L, la costul lor curent de înlocuire (excluzând expunerile de credit potenţiale viitoare).

unde LGD_i reprezintă media pierderii datorată nerambursării (LGD) asociată tuturor expunerilor faţă de debitorul "i", iar LGD se determină în conformitate cu dispoziţiile articolelor 84-89. În cazul titlurizării expunerilor care au făcut deja obiectul unei titlurizări, pentru toate poziţiile de titlurizare se aplică o valoare LGD de 100 %. În situaţia în care riscul de nerambursare şi riscul de diluare a valorii creanţei aferente creanţelor achiziţionate sunt tratate la nivel agregat în cadrul unei titlurizări (de exemplu, este disponibilă o singură rezervă sau garanţie reală suplimentară pentru acoperirea pierderilor din ambele surse), parametrul de intrare LGD_i este media ponderată a LGD pentru riscul de credit şi 75 % din LGD pentru riscul de diluare a valorii creanţei. Ponderările utilizate sunt cerinţele de capital la nivel individual pentru riscul de credit, şi, respectiv, pentru riscul de diluare.

SECŢIUNEA 5:Facilităţi de lichiditate

SUBSECŢIUNEA 3:Tratament excepţional atunci când K_irb nu poate fi calculat

58.În situaţia în care nu este practic pentru o instituţie de credit să calculeze valorile expunerilor ponderate la risc care fac obiectul titlurizării ca şi cum aceste expuneri nu ar fi fost titlurizate, instituţia de credit poate, în mod excepţional şi numai cu acordul autorităţii competente, să aplice temporar metoda prevăzută la punctul 59 pentru calculul valorilor expunerilor ponderate la risc aferente unei poziţii neevaluate de titlurizare sub forma unei facilităţi de lichiditate, care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate prevăzute la punctul 13 sau care se încadrează în condiţiile prevăzute la punctul 56.

59.Cea mai mare ponderare a riscului care s-ar aplica în conformitate cu articolele 78-83 oricăreia dintre expunerile care fac obiectul titlurizării în cazul în care acestea nu ar fi fost titlurizate poate fi aplicată poziţiei de titlurizare reprezentate de o facilitate de lichiditate. Pentru a determina valoarea expunerii poziţiei se poate aplica un factor de conversie de 50 % asupra valorii nominale a facilităţii de lichiditate, în cazul în care respectiva facilitate are o scadenţă iniţială de cel mult un an. În situaţia în care facilitatea de lichiditate îndeplineşte condiţiile prevăzute la punctul 56, se poate aplica un factor de conversie de 20 %. În toate celelalte cazuri, se aplică un factor de conversie de 100 %.

SECŢIUNEA 6:Recunoaşterea diminuării riscului de credit în cazul poziţiilor din titlurizare

SUBSECŢIUNEA 3:Calculul cerinţelor de capital pentru poziţiile de titlurizare cu diminuare a riscului de credit

(1)Metoda bazată pe ratinguri

(2)Metoda formulei prudenţiale - protecţie integrală a creditului

(3)Metoda formulei prudenţiale - protecţie parţială

67.În celelalte cazuri, instituţia de credit tratează poziţia de titlurizare ca reprezentând două sau mai multe poziţii, partea neacoperită fiind considerată poziţia cu cea mai scăzută calitate a creditului. În vederea calculului valorii expunerii ponderate la risc pentru această poziţie, se aplică dispoziţiile punctelor 52-54 cu următoarele modificări: în cazul unei protecţii finanţate a creditului, "T" este ajustat la e*; iar în cazul unei protecţii nefinanţate, T este ajustat la T-g, unde e* reprezintă raportul dintre E* şi totalul valorilor reprezentând principalul ale portofoliului suport şi unde E* reprezintă valoarea ajustată a expunerii pentru poziţia de titlurizare calculată în conformitate cu dispoziţiile anexei VIII, astfel cum acestea se aplică pentru calculul valorilor expunerilor ponderate la risc în conformitate cu articolele 78-83, considerând valoarea poziţiei de titlurizare ca fiind E; g este raportul dintre valoarea nominală a protecţiei creditului (ajustată în conformitate cu dispoziţiile anexei VIII pentru asimetrii de monedă sau scadenţă) şi suma valorilor expunerilor poziţiilor de titlurizare. În cazul protecţiei nefinanţate a creditului, ponderarea de risc aferentă furnizorului protecţiei se aplică acelei părţi a poziţiei care nu se încadrează în valoarea ajustată a lui T.

SECŢIUNEA 7:Cerinţe suplimentare de capital pentru titlurizarea expunerilor care se reînnoiesc cu clauză de rambursare anticipată

70.În sensul prezentelor dispoziţii, prin interesul iniţiatorului se înţelege suma dintre:

a)valoarea expunerii acelei părţi reprezentând principalul dintr-un portofoliu de sume trase vândute în cadrul unei operaţiuni de titlurizare, a cărei proporţie în raport cu valoarea totală a portofoliului cedat în cadrul operaţiunii determină proporţia fluxurilor de numerar generate de încasarea principalului şi a dobânzii, precum şi a altor sume asociate care nu sunt disponibile pentru efectuarea de plăţi către cei care deţin poziţii de titlurizare în cadrul operaţiunii de titlurizare şi

b)valoarea expunerii acelei părţi dintr-un portofoliu de sume neutilizate din linii de credit, ale căror sume trase au fost vândute în cadrul operaţiunii de titlurizare, a cărei proporţie în raport cu valoarea totală a unor astfel de sume neutilizate este aceeaşi cu proporţia valorii expunerii prevăzute la litera (a) în raport cu valoarea expunerii din portofoliul de sume trase vândute în cadrul operaţiunii de titlurizare.

71.Expunerea instituţiei de credit iniţiatoare asociată drepturilor sale care decurg din acea parte a interesului iniţiatorului descrisă la punctul 70 litera (a) nu se tratează ca poziţie de titlurizare, ci ca expunere proporţională din expunerea aferentă sumelor trase titlurizate, ca şi cum nu ar fi existat o titlurizare, având o valoare egală cu cea prevăzută la punctul 70 litera (a). Se consideră că instituţia de credit iniţiatoare deţine o expunere proporţională cu sumele neutilizate aferente liniilor de credit ale căror sume trase au fost vândute în cadrul operaţiunii de titlurizare, de o valoare egală cu cea prevăzută la punctul 70 litera (b).

SECŢIUNEA 8:Reducerea valorilor expunerilor ponderate la risc

72.Valoarea expunerii ponderate la risc a unei poziţii de titlurizare căreia îi este atribuită o ponderare de risc de 1250 % poate fi redusă cu rezultatul obţinut prin înmulţirea cu 12,5 a oricărei ajustări de valoare efectuate de instituţia de credit în ceea ce priveşte expunerile titlurizate. În măsura în care ajustările de valoare sunt luate în considerare în acest sens, acestea nu sunt luate în considerare în scopul efectuării calculelor menţionate la anexa VII partea 1 punctul 36.

75.În sensul punctului 74:

ANEXA X:RISCUL OPERAŢIONAL

PARTEA I:Abordarea de bază

CAPITOLUL 2:INDICATORUL RELEVANT

SECŢIUNEA 1:Instituţii de credit care fac obiectul Directivei 86/635/CEE

SUBSECŢIUNEA 1:Condiţii

7.Indicatorul se calculează înainte de deducerea oricăror provizioane şi cheltuieli de funcţionare. Cheltuielile de funcţionare trebuie să includă taxele plătite pentru externalizarea serviciilor furnizate de terţi care nu reprezintă întreprinderea mamă sau o filială a instituţiei de credit sau o filială a întreprinderii mamă, care la rândul ei este întreprinderea mamă a instituţiei de credit. Cheltuielile privind externalizarea serviciilor furnizate de terţi pot reduce indicatorul relevant în cazul în care cheltuielile sunt generate de o întreprindere care face obiectul supravegherii în conformitate cu prezenta directivă sau cu un echivalent al prezentei directive.

8.La calculul indicatorului relevant nu se utilizează următoarele elemente:

PARTEA 2:Abordarea standardizată

CAPITOLUL 1:CERINŢĂ DE CAPITAL

1.Cerinta de capital pentru riscul operational se calculeaza ca medie pe trei ani a însumarilor anuale ale cerintelor de capital aferente liniilor de activitate prevazute în tabelul 2. În fiecare an, cerintele de capital negative pentru orice linie de activitate, rezultând dintr-un venit brut negativ, pot compensa fara limita cerintele de capital pozitive din alte linii de activitate. Cu toate acestea, în cazul în care cerinta totala de capital pe ansamblul liniilor de activitate dintr-un anumit an este negativa, atunci contributia la numarator pentru respectivul an trebuie sa fie egala cu zero.

2.Media pe trei ani se calculează pe baza observaţiilor făcute pe ultimele trei perioade de douăsprezece luni la sfârşitul exerciţiului financiar. În cazul în care nu sunt disponibile cifre verificate, se pot utiliza estimări.

Linie de activitate	Lista activităţilor	Procent
Finanţarea întreprinderilor	Subscripţie de instrumente financiare şi/sau plasament de instrumente financiare pe baza unor angajamente ferme Servicii în legătură cu subscripţia Consultanţă pentru investiţii Consultanţă pentru întreprinderi cu privire la structura capitalului, strategia industrială şi probleme aferente, consultanţă şi servicii referitoare la fuziuni şi cumpărare de întreprinderi Cercetare de investiţii, analiză financiară şi alte forme de recomandări generale privind tranzacţiile cu instrumente financiare	18%
Comerţ şi vânzări	Tranzacţii pe cont propriu Brokeraj monetar Primirea şi trimiterea comenzilor în legătură cu unul sau mai multe instrumente financiare Executarea comenzilor în numele clienţilor Plasamentul instrumentelor financiare fără angajament ferm Exploatarea facilităţilor multilaterale de comerţ	18%
Brokeraj pentru clienţi de retail (Activităţi cu persoane fizice individuale sau cu întreprinderi mici şi mijlocii care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 79 pentru categoria de expuneri faţă de clienţi de retail)	Primirea şi trimiterea comenzilor în legătură cu unul sau mai multe instrumente financiare Executarea comenzilor în numele clienţilor Plasamentul instrumentelor financiare fără angajament ferm	12%
Servicii bancare comerciale	Acceptarea depozitelor şi a altor fonduri rambursabile Credite Leasing financiar Garanţii şi angajamente	15%
Servicii bancare pentru clienţi de retail (Activităţi cu persoane fizice individuale sau cu întreprinderi mici şi mijlocii care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 79 pentru categoria de expuneri faţă de clienţi de retail)	Acceptarea depozitelor şi a altor fonduri rambursabile Credite Leasing financiar Garanţii şi angajamente	12%
Plăţi şi decontări	Servicii de transferuri monetare Emiterea şi administrarea mijloacelor de plată	18%
Servicii de agent	Păstrarea în siguranţă şi administrarea instrumentelor financiare în contul clientului, inclusiv serviciul de custodie şi servicii aferente cum ar fi administrarea numerarului/garanţiilor	15%
Gestionarea activelor	Gestionarea portofoliului Gestionarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare Alte forme de gestionare a activelor	12%

CAPITOLUL 2:PRINCIPII DE PUNERE ÎN CORESPONDENŢĂ A LINIILOR DE ACTIVITATE

4.Instituţiile de credit trebuie să dezvolte şi să documenteze politici şi criterii specifice pentru punerea în corespondenţă a indicatorilor relevanţi pentru liniile de activitate şi operaţiunile curente în cadrul standardizat. Criteriile trebuie examinate şi ajustate pentru a fi adecvate activităţilor şi riscurilor noi sau în schimbare. Principiile de punere în corespondenţă a liniilor de activitate sunt:

CAPITOLUL 3:INDICATORI ALTERNATIVI PENTRU ANUMITE LINII DE ACTIVITATE

SECŢIUNEA 1:Modalităţi

SECŢIUNEA 2:Condiţii

SUBSECŢIUNEA 2:Condiţii particulare pentru servicii bancare pentru clienţi de retail şi servicii bancare comerciale

CAPITOLUL 4:CRITERII DE ELIGIBILITATE

12.Instituţiile de credit trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate enumerate în continuare, suplimentar faţă de standardele generale de gestionare a riscului prevăzute la articolul 22 şi anexa V. Îndeplinirea criteriilor menţionate se determină prin luarea în considerare a dimensiunii şi gamei activităţilor instituţiilor de credit şi a principiului proporţionalităţii.

PARTEA 3:Abordarea avansată de evaluare

CAPITOLUL 1:CRITERII DE ELIGIBILITATE

SECŢIUNEA 1:Standarde calitative

SECŢIUNEA 2:Standarde cantitative

SUBSECŢIUNEA 1:Procesul

8.Instituţiile de credit trebuie să îşi calculeze cerinţa de capital cuprinzând atât pierderile anticipate, cât şi pe cele neanticipate, în afara cazului când pot demonstra că pierderile anticipate sunt luate în considerare în mod adecvat în cadrul practicilor interne de activitate. Măsurarea riscului operaţional trebuie să cuprindă potenţialele evenimente cu frecvenţă redusă şi impact negativ major, situate la extrema dreaptă a curbei de distribuţie statistică, obţinând un standard de siguranţă comparabil cu un interval de încredere de 99,9 % pe o perioadă de un an.

9.Sistemul de măsurare a riscului operaţional al unei instituţii de credit trebuie să cuprindă anumite elemente cheie pentru a îndeplini standardul de siguranţă prevăzut la punctul 8. Elementele menţionate trebuie să includă utilizarea datelor interne, a datelor externe, a analizei scenariilor şi a factorilor care reflectă mediul de afaceri, precum şi sistemele de control intern, astfel cum se prevede la punctele 13-24. O instituţie de credit trebuie să dispună de o abordare bine documentată pentru ponderarea utilizării celor patru elemente menţionate în sistemul global de măsurare a riscului operaţional.

11.Corelaţiile dintre estimările pierderilor provenite din riscul operaţional pot fi recunoscute numai în cazul în care instituţiile de credit pot demonstra, în mod adecvat în opinia autorităţilor competente, că sistemele lor de măsurare a corelărilor sunt solide, puse în aplicare cu integritate şi ţin seama de incertitudinile aferente unor asemenea estimări de corelaţii, în special în perioade de criză. Instituţia de credit trebuie să valideze ipotezele aferente corelaţiilor, utilizând tehnici cantitative şi calitative adecvate.

SUBSECŢIUNEA 2:Date interne

14.Institutiile de credit trebuie sa aiba capacitatea sa îsi înscrie datele istorice interne privind pierderile pe liniile de activitate definite în partea 2 si pe tipurile de evenimente definite în partea 5, precum si sa furnizeze datele respective la cererea autoritatilor competente. Evenimentele cauzatoare de pierderi care afecteaza întreaga institutie pot fi înscrise pe o linie de activitate suplimentara «elemente corporatiste» din cauza unor circumstante exceptionale. Trebuie sa existe criterii obiective, documentate, de repartizare a pierderilor pe liniile de activitate si pe tipurile de evenimente. Pierderile din riscul operational legate de riscul de credit care au fost incluse în bazele de date interne privind riscul de credit trebuie înregistrate în bazele de date privind riscul operational si trebuie identificate în mod separat. În scopul calcularii cerintelor minime de capital, pierderile de acest tip nu se includ în cerinta de capital pentru acoperirea riscului operational atât timp cât sunt tratate drept risc de credit. Pierderile din riscul operational legate de riscul de piata se includ în scopul calcularii cerintei de capital pentru acoperirea riscului operational.

15.Datele interne ale instituţiilor de credit privind pierderile trebuie să fie complete, în sensul acoperirii tuturor activităţilor şi expunerilor maxime din toate subsistemele şi regiunile geografice corespunzătoare. Instituţiile de credit trebuie să poată demonstra că orice excludere a unei activităţi sau expuneri, luate atât individual cât şi în combinaţie, nu ar fi avut un impact esenţial asupra estimărilor globale de risc. În scopul colectării datelor interne privind pierderile, trebuie să se definească limite de pierderi minime adecvate.

SUBSECŢIUNEA 3:Date externe

19.Sistemul de măsurare a riscului operaţional al instituţiei de credit trebuie să utilizeze date externe relevante, în special atunci când există motive pentru a crede că instituţia de credit este expusă la pierderi cu frecvenţă redusă, dar cu impact negativ potenţial major. O instituţie de credit trebuie să dispună de un proces sistematic de determinare a situaţiilor în care trebuie să se utilizeze date externe şi a metodologiilor utilizate pentru a încorpora datele în sistemul propriu de măsurare. Condiţiile şi practicile de utilizare a datelor externe trebuie să fie revizuite periodic, să fie documentate şi să facă obiectul unor reexaminări periodice şi independente.

SUBSECŢIUNEA 5:Mediul de afaceri şi factorii interni de control

CAPITOLUL 2:IMPACTUL ASIGURĂRILOR ŞI A ALTOR MECANISME DE TRANSFER AL RISCULUI

27.Asigurarea şi cadrul de asigurare ale instituţiilor de credit trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

c)poliţa de asigurare nu prevede clauze de anulare sau limitare determinate de acţiuni de supraveghere sau care, în cazul unei instituţii de credit falimentare, ar exclude posibilitatea ca primitorul sau lichidatorul să recupereze daunele suferite sau cheltuielile suportate de instituţia de credit, cu excepţia cazurilor când aceste evenimente apar după iniţierea procedurii de administrare judiciară sau lichidare a instituţiei de credit, cu condiţia ca poliţa de asigurare să excludă orice amendă, penalizare sau daune-interese rezultate din acţiunile autorităţilor competente;

28.Metodologia de recunoaştere a asigurării trebuie să ia în considerare, prin intermediul unor reduceri sau ajustări ale sumei asigurate recunoscute, următoarele elemente:

CAPITOLUL 3:UTILIZAREA ABORDĂRII DE EVALUARE AVANSATĂ LA NIVELUL GRUPURILOR

PARTEA 4:Utilizarea combinată a abordărilor

CAPITOLUL 1:UTILIZAREA ABORDĂRII PRIN MĂSURARE AVANSATĂ ÎN COMBINAŢIE CU ALTE ABORDĂRI

1.O instituţie de credit poate utiliza abordarea de evaluare avansată, în combinaţie fie cu abordarea de bază, fie cu abordarea standardizată, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii:

2.De la caz la caz, autoritatea competentă poate impune următoarele condiţii:

CAPITOLUL 2:UTILIZAREA COMBINATĂ A ABORDĂRII DE BAZĂ ŞI A ABORDĂRII STANDARDIZATE

PARTEA 5:Clasificarea evenimentelor de pierdere

Categoria de eveniment	Definiţie
Fraudă internă	Pierderi provocate de acţiuni de tipul celor comise cu intenţia de fraudare, însuşire frauduloasă de bunuri sau sustragere de la dispoziţiile o reglementare, legea sau norme ale întreprinderii, în cazul în care este implicată cel puţin o persoană din interiorul acesteia, excluzând evenimentele de discriminare sau încălcare a principiului diversităţii
Fraudă externă	Pierderi provocate de acţiuni de tipul celor comise cu intenţia de fraudare, însuşire frauduloasă de bunuri sau încălcarea legii comise de un terţ
Practici de angajare şi siguranţa la locul de muncă	Pierderi rezultate din acţiuni contrare dispoziţiilor legislaţiei şi convenţiilor în materie de ocupare a forţei de muncă, sănătate şi siguranţă la locul de muncă, din plata de daune pentru vătămări corporale sau din practici/evenimente de discriminare sau de încălcare a principiilor diversităţii
Clienţi, produse şi practici de afaceri	Pierderi rezultate din încălcarea neintenţionată sau din neglijenţă a obligaţiilor profesionale faţă de clienţi (inclusiv cele privind încrederea/siguranţa şi cele privind adecvarea serviciilor) sau din natura sau caracteristicile unui produs
Daune ale activelor fizice	Pierderile rezultate din distrugerea sau deteriorarea activelor corporale în urma catastrofelor naturale sau a altor evenimente.
Întreruperea activităţii şi funcţionarea neadecvată a sistemelor	Pierderi datorate întreruperii activităţii sau funcţionării neadecvate a sistemelor
Executarea, livrarea şi gestionarea procesului	Pierderi datorate procesării neadecvate a tranzacţiilor sau gestiunii necorespunzătoare a proceselor, provenite din relaţiile cu partenerii de afaceri şi cu furnizorii.

ANEXA XI:CRITERII TEHNICE PRIVIND CONTROLUL ŞI EVALUAREA EFECTUATE DE AUTORITĂŢILE COMPETENTE

1.Pe lângă riscurile de credit, de piaţă şi operaţionale, controlul şi evaluarea efectuate de autorităţile competente în sensul articolului 124 includ următoarele:

g)rezultatele simulării de criză realizate de instituţiile de credit utilizând un model intern de calculare a cerinţei de capital pentru acoperirea riscului de piaţă în conformitate cu anexa V la Directiva 2006/49/CE.

1^a. În sensul punctului 1 litera (e), autorităţile competente efectuează cu regularitate o evaluare detaliată a administrării generale a riscului de lichiditate de către instituţiile de credit şi promovează elaborarea de metodologii interne solide. La realizarea reexaminărilor respective, autorităţile competente au în vedere rolul jucat de instituţiile de credit pe pieţele financiare. Autorităţile competente dintr-un stat membru iau în considerare în mod corespunzător efectul potenţial al deciziilor lor asupra stabilităţii sistemului financiar din toatele celelalte state membre în cauză.

3.În sensul determinării care trebuie realizată în conformitate cu articolul 124 alineatul (3), autorităţile competente trebuie să verifice măsura în care ajustarea valorii şi dispoziţiile prevăzute pentru poziţiile/portofoliile din portofoliul de tranzacţionare, astfel cum se prevede la partea B a anexei VII la Directiva 2006/49/CE, permit instituţiei de credit să-şi vândă sau să-şi acopere poziţiile pe termen scurt fără a suporta pierderi semnificative în condiţii normale de piaţă.

ANEXA XII:CRITERII TEHNICE PRIVIND TRANSPARENŢA ŞI PUBLICAREA

PARTEA I:Criterii generale

4.Autorităţile competente trebuie să le solicite instituţiilor de credit să evalueze necesitatea publicării anumitor informaţii sau a tuturor informaţiilor mai mult de o dată pe an, având în vedere caracteristicile relevante ale activităţii, cum ar fi dimensiunea operaţiunilor, domeniul de activitate, prezenţa în diferite ţări, implicarea în diferite sectoare financiare şi participarea la pieţe financiare şi sisteme de plăţi internaţionale, la sisteme de decontare şi compensare. Respectiva evaluare trebuie să acorde o atenţie specială unei posibile nevoi de divulgare mai frecventă a informaţiilor prevăzute la partea 2 punctul 3 literele (b) şi (e) şi punctul 4 literele (b) şi (e) şi a informaţiilor privind expunerea la risc şi alte elemente predispuse la schimbări rapide.

PARTEA 2:Cerinţe generale

1.Obiectivele gestionării riscului şi politicile instituţiei de credit se publică pentru fiecare categorie individuală de risc, inclusiv pentru riscurile menţionate la punctele 1-14. Publicarea respectivă trebuie să cuprindă:

2.Cu privire la domeniul de aplicare a cerinţelor prezentei directive se fac publice următoarele informaţii:

3.Cu privire la fondurile lor proprii, instituţiile de credit fac publice următoarele informaţii:

4.Cu privire la îndeplinirea cerinţelor prevăzute la articolele 75 şi 123 de către instituţiile de credit, se fac publice următoarele informaţii:

c)pentru instituţiile de credit care calculează valorile ponderate în conformitate cu articolele 84-89, 8 % din valorile ponderate pentru fiecare categorie de expunere specificată la articolul 86. Pentru categoria de expuneri faţă de clienţii de retail, cerinţa menţionată se aplică pentru fiecare categorie de expunere căreia îi corespund diferitele corelaţii din anexa VII partea 1 punctele 10-13. Pentru categoria de expuneri pe acţiuni, prezenta cerinţă se aplică:

5.Cu privire la expunerea instituţiei de credit la riscul de credit al contrapartidei definit de anexa III partea 1, se fac publice următoarele informaţii:

6.Cu privire la expunerea instituţiilor de credit la riscul de credit şi riscul de diluare, se fac publice următoarele informaţii:

i)reconcilierea variaţiilor ajustărilor de valoare şi ale provizioanelor pentru expuneri care au suferit reduceri de valoare, prezentate separat.

7.Pentru instituţiile de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu articolele 78-83, pentru fiecare categorie de expuneri specificată la articolul 79, se publică următoarele informaţii:

10.Instituţiile de credit care îşi calculează cerinţele de capital în conformitate cu anexa V la Directiva 2006/49/CE trebuie să facă publice următoarele informaţii:

a)pentru fiecare subportofoliu acoperit:

(ii)în ceea ce priveşte cerinţele de capital în conformitate cu punctele 5a şi 5l din anexa V la Directiva 2006/49/CE, considerate separat, metodologiile utilizate şi riscurile măsurate prin folosirea unui model intern, inclusiv o descriere a abordării utilizate de instituţia de credit pentru a determina orizonturile de lichiditate, metodologiile utilizate pentru a ajunge la o evaluare a capitalului compatibilă cu standardul de siguranţă necesar şi abordările utilizate pentru validarea modelului;

11.Cu privire la riscul operaţional, instituţiile de credit fac publice următoarele informaţii:

12.Cu privire la expunerile pe acţiuni neincluse în portofoliul privind tranzacţiile cu titluri financiare, se fac publice următoarele informaţii:

13.Cu privire la expunerile la riscul de rată a dobânzii pentru poziţii neincluse în portofoliul de tranzacţionare, instituţiile de credit fac publice următoarele informaţii:

14.Instituţiile de credit care îşi calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu articolele 94-101 sau cerinţele de capital în conformitate cu punctul 16a din anexa I la Directiva 2006/49/CE fac publice următoarele informaţii, dacă este relevant, separat pentru elementele din portofoliul de tranzacţionare şi pentru cele din afara portofoliului de tranzacţionare:

i)tipurile de SSPE pe care instituţia de credit, în calitate de sponsor, le utilizează pentru securitizarea expunerilor terţilor, indicând inclusiv dacă, în ce formă şi în ce măsură instituţia de credit are expuneri faţă de aceste SSPE, separat pentru cele incluse în bilanţ şi pentru cele extrabilanţiere, precum şi o listă a entităţilor pe care instituţia de credit le gestionează sau le consiliază şi care investesc fie în poziţii din securitizare pe care instituţia de credit le-a securitizat, fie în SSPE în legătură cu care instituţia de credit acţionează în calitate de sponsor;

j)o prezentare pe scurt a politicilor contabile ale instituţiei de credit în relaţie cu activităţile de securitizare, care să includă:

l)dacă este cazul, o descriere a abordării bazate pe evaluări interne (Internal Assessment Approach, IAA) prevăzute în anexa IX partea 4, inclusiv structura procesului de evaluare internă şi relaţia dintre evaluarea internă şi ratingurile externe, utilizarea evaluării interne în alte scopuri decât pentru calcularea cerinţelor de capital conform abordării bazate pe evaluări interne, mecanismele de control al procesului de evaluare internă, inclusiv consideraţii referitoare la independenţa, responsabilitatea şi revizuirea procesului de evaluare internă, tipurile de expuneri cărora li se aplică procesul de evaluare internă şi factorii pentru simularea condiţiilor de criză utilizaţi la determinarea nivelurilor de îmbunătăţire a calităţii creditului, pe tipuri de expuneri;

n)informaţiile de mai jos, prezentate separat pentru elementele incluse în portofoliul de tranzacţionare şi pentru cele din afara portofoliului de tranzacţionare şi defalcate pe tip de expunere:

o)informaţiile de mai jos, prezentate separat pentru elementele din portofoliul de tranzacţionare şi pentru cele din afara portofoliului de tranzacţionare:

15.Se pun la dispoziţia publicului următoarele informaţii, inclusiv actualizări periodice, cel puţin anuale, cu privire la politica şi la practicile de remunerare ale instituţiei de credit pentru categoriile de personal ale căror activităţi profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al acesteia:

g)informaţii cantitative agregate privind remuneraţia, defalcate pe membrii organelor cu funcţie de conducere şi membrii personalului ale căror acţiuni au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituţiei de credit, precizându-se următoarele elemente:

PARTEA 3:Cerinţe de calificare pentru utilizarea anumitor instrumente sau metodologii

1.Instituţiile de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu articolele 84-89 fac publice următoarele informaţii:

b)o explicaţie şi examinare a:

e)pentru categoriile de expuneri faţă de administraţii centrale şi bănci centrale, instituţii şi întreprinderi, cuprinzând un număr suficient de categorii de debitori (inclusiv situaţii de neplată), pentru a permite o diferenţiere semnificativă a riscului de credit, instituţia de credit trebuie să facă publice:

i)estimările instituţiei de credit în raport cu rezultatele reale pe o perioadă mai lungă. Acestea trebuie să includă informaţii cel puţin despre estimările pierderilor în raport cu pierderile reale pentru fiecare categorie de expunere (pentru clienţi de retail, pentru fiecare categorie definită la litera (c) punctul (iv) pe o perioadă suficientă de timp pentru a permite o evaluare semnificativă a performanţei proceselor de rating intern pentru fiecare categorie de expunere (pentru clienţi de retail, pentru fiecare categorie definită la litera (c) punctul (iv). După caz, instituţiile de credit asigură o defalcare suplimentară pentru a furniza o analiză a probabilităţii de neplată şi, în cazul instituţiilor de credit care utilizează estimări proprii ale LGD sau ale factorilor de conversie, valorile efective LGD şi ale factorilor de conversie în raport cu estimările prezentate în cadrul publicărilor privind evaluarea cantitativă a riscului menţionate anterior.

2.Instituţiile de credit care utilizează tehnici de diminuare a riscului fac publice următoarele informaţii:

f)pentru instituţiile de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu articolele 78-83 sau 84-89, dar fără a furniza estimări proprii ale LGD sau ale factorilor de conversie cu privire la categoria de expuneri, separat pentru fiecare categorie de expuneri, valoarea totală a expunerii (după caz, după compensarea în cadrul sau în afara bilanţului) care dispune - după aplicarea ajustărilor de volatilitate - de garanţii financiare eligibile şi alte garanţii eligibile şi

g)pentru instituţiile de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu articolele 78-83 sau 84-89, dar fără a furniza estimări proprii ale LGD sau ale factorilor de conversie cu privire la categoria de expuneri, separat pentru fiecare categorie de expuneri, valoarea totală a expunerii (după caz, după compensare în cadrul sau în afara bilanţului) care este acoperită de garanţii sau instrumente derivate de credit. Pentru categoria de expuneri pe acţiuni, prezenta cerinţă se aplică pentru fiecare abordare prevăzută de anexa VII partea I punctele 17-26.

ANEXA XIII:

PARTEA A:Directive abrogate şi modificările lor succesive (menţionate la articolul 158)

ANEXA XIV:TABEL DE CORESPONDENŢĂ

Prezenta directivă	Directiva 2000/12/CE	Directiva 2000/28/CE	Directiva 2002/87/CE	Directiva 2004/39/CE	Directiva 2005/1/CE
Articolul 1	Articolul 2 alineatele (1) şi (2)
Articolul 2	Articolul 2 alineatul (3) act de aderare
Articolul 2	Articolul 2 alineatul (4)
Articolul 3	Articolul 2 alineatele (5) şi (6)
Articolul 3 alineatul (1), paragraful al treilea					Articolul 3 alineatul (2)
Articolul 4 alineatul (1)	Articolul 1 alineatul (1)
Articolul 4 alineatele (2)-(5)		Articolul 1 alineatele (2)-(5)
Articolul 4 alineatele (7)-(9)		Articolul 1 alineatele (6)-(8)
Articolul 4 alineatul (10)			Articolul 29 alineatul (1) litera (a)
Articolul 4 alineatele (11)-(14)	Articolul 1 alineatele (10), (12) şi (13)
Articolul 4 alineatele (21) şi (22)			Articolul 29 alineatul (1) litera (b)
Articolul 4 alineatul (23)	Articolul 1 alineatul (23)
Articolul 4 alineatele (45)-(47)	Articolul 1 alineatele (25)-(27)
Articolul 5
Articolul 6	Articolul 4
Articolul 7	Articolul 8
Articolul 8	Articolul 9
Articolul 9 alineatul (1)	Articolul 5 alineatul (1) şi articolul 1 alineatul (11)
Articolul 9 alineatul (2)	Articolul 5 alineatul (2)
Articolul 10	Articolul 5 alineatele (3)-(7)
Articolul 11	Articolul 6
Articolul 12	Articolul 7
Articolul 13	Articolul 10
Articolul 14	Articolul 11
Articolul 15 alineatul (1)	Articolul 12
Articolul 15 alineatele (2)-(3)			Articolul 29 alineatul (2)
Articolul 16	Articolul 13
Articolul 17	Articolul 14
Articolul 18	Articolul 15
Articolul 19 alineatul (1)	Articolul 16 alineatul (1)
Articolul 19 alineatul (2)			Articolul 29 alineatul (3)
Articolul 20	Articolul 16 alineatul (3)
Articolul 21	Articolul 16 alineatele (4)-(6)
Articolul 22	Articolul 17
Articolul 23	Articolul 18
Articolul 24 alineatul (1)	Articolul 19 alineatele (1)-(3)
Articolul 24 alineatul (2)	Articolul 19 alineatul (6)
Articolul 24 alineatul (3)	Articolul 19 alineatul (4)
Articolul 25 alineatele (1)-(3)	Articolul 20 alineatele (1)-(3), primul şi al doilea paragraf
Articolul 25 alineatul (3)	Articolul 19 alineatul (5)
Articolul 25 alineatul (4)	Articolul 20 alineatul (3) paragraful al treilea
Articolul 26	Articolul 20 alineatele (4)-(7)
Articolul 27	Articolul 1 alineatul (3) teza a doua
Articolul 28	Articolul 21
Articolul 29	Articolul 22
Articolul 30	Articolul 22 alineatele (2)-(4)
Articolul 31	Articolul 22 alineatul (5)
Articolul 32	Articolul 22 alineatul (6)
Articolul 33	Articolul 22 alineatul (7)
Articolul 34	Articolul 22 alineatul (8)
Articolul 35	Articolul 22 alineatul (9)
Articolul 36	Articolul 22 alineatul (10)
Articolul 37	Articolul 22 alineatul (11)
Articolul 38	Articolul 24
Articolul 39 alineatele (1) şi (2)	Articolul 25
Articolul 39 alineatul (3)					Articolul 3 alineatul (8)
Articolul 40	Articolul 26
Articolul 41	Articolul 27
Articolul 42	Articolul 28
Articolul 43	Articolul 29
Articolul 44	Articolul 30 alineatele (1)-(3)
Articolul 45	Articolul 30 alineatul (4)
Articolul 46	Articolul 30 alineatul (3)
Articolul 47	Articolul 30 alineatul (5)
Articolul 48	Articolul 30 alineatele (6) şi (7)
Articolul 49	Articolul 30 alineatul (8)
Articolul 50	Articolul 30 alineatul (9) primul şi al doilea paragraf
Articolul 51	Articolul 30 alineatul (9) paragraful al treilea
Articolul 52	Articolul 30 alineatul (10)
Articolul 53	Articolul 31
Articolul 54	Articolul 32
Articolul 55	Articolul 33
Articolul 56	Articolul 34 alineatul (1)
Articolul 57	Articolul 34 alineatul (2) primul paragraf şi Articolul 34 alineatul (2) punctul 2 teza a doua		Articolul 29 alineatul (4) litera (a)
Articolul 58			Articolul 29 alineatul (4) litera (b)
Articolul 59			Articolul 29 alineatul (4) litera (b)
Articolul 60			Articolul 29 alineatul (4) litera (b)
Articolul 61	Articolul 34 alineatele (3) şi (4)
Articolul 63	Articolul 35
Articolul 64	Articolul 36
Articolul 65	Articolul 37
Articolul 66 alineatele (1) şi (2)	Articolul 38 alineatele (1) şi (2)
Articolul 67	Articolul 39
Articolul 73	Articolul 52 alineatul (3)
Articolul 106	Articolul 1 alineatul (24)
Articolul 107	Articolul 1 alineatul (1) paragraful al treilea
Articolul 108	Articolul 48 alineatul (1)
Articolul 109	Articolul 48 alineatul (4) primul paragraf
Articolul 110	Articolul 48 alineatele (2)-(4) paragraful al doilea
Articolul 111	Articolul 49 alineatele (1)-(5)
Articolul 113	Articolul 49 alineatele (4), (6) şi (7)
Articolul 115	Articolul 49 alineatele (8) şi (9)
Articolul 116	Articolul 49 alineatul (10)
Articolul 117	Articolul 49 alineatul (11)
Articolul 118	Articolul 50
Articolul 120	Articolul 51 alineatele (1), (2) şi (5)
Articolul 121	Articolul 51 alineatul (4)
Articolul 122 alineatele (1) şi (2)	Articolul 51 alineatul (6)		Articolul 29 alineatul (5)
Articolul 125	Articolul 53 alineatele (1) şi (2)
Articolul 126	Articolul 53 alineatul (3)
Articolul 128	Articolul 53 alineatul (5)
Articolul 133 alineatul (1)	Articolul 54 alineatul (1)		Articolul 29 alineatul (7) litera (a)
Articolul 133 alineatele (2) şi (3)	Articolul 54 alineatele (2) şi (3)
Articolul 134 alineatul (1)	Articolul 54 alineatul (4) primul paragraf
Articolul 134 alineatul (2)	Articolul 54 alineatul (4) paragraful al doilea
Articolul 135			Articolul 29 alineatul (8)
Articolul 137	Articolul 55
Articolul 138			Articolul 29 alineatul (9)
Articolul 139	Articolul 56 alineatele (1)-(3)
Articolul 140	Articolul 56 alineatele (4)-(6)
Articolul 141	Articolul 56 alineatul (7)		Articolul 29 alineatul (10)
Articolul 142	Articolul 56 alineatul (8)
Articolul 143			Articolul 29 alineatul (11)		Articolul 3 alineatul (10)
Articolul 150	Articolul 60 alineatul (1)
Articolul 151	Articolul 60 alineatul (2)				Articolul 3 alineatul (10)
Articolul 158	Articolul 67
Articolul 159	Articolul 68
Articolul 160	Articolul 69
Anexa I, punctele 1-14, cu excepţia ultimului paragraf	Anexa I
Anexa I ultimul paragraf				Articolul 68
Anexa II	Anexa II
Anexa III	Anexa III
Anexa IV	Anexa IV

Maturitate reziduală (³)	Contracte pe rata dobânzii	Contracte pe cursul de schimb şi pe aur	Contracte pe capitaluri proprii	Contracte pe metale preţioase, cu excepţia aurului	Contracte pe mărfuri, altele decât metalele preţioase
Cel mult un an	0%	1%	6%	7%	10%
Între un an şi cel mult cinci ani	0,5%	5%	8%	7%	12%
Cel puţin cinci ani	1,5%	7,5%	10%	8%	15%

Scadenţa iniţială (¹)	Contracte pe rata dobânzii	Contracte pe cursul de schimb şi pe aur
Cel mult un an	0,5%	2%
Între un an şi cel mult doi ani	1%	5%
Procent aplicat pentru fiecare an în plus	1%	3%
(¹) În cazul contractelor pe rata dobânzii, instituţiile de credit pot alege fie scadenţa iniţială, fie maturitatea reziduală, cu acordul autorităţilor competente respective.

Scadenţa iniţială (¹)	Contracte pe rata dobânzii	Contracte pe cursul de schimb
Cel mult un an	0,35%	1,50%
între un an şi cel mult doi ani	0,75%	3,75 %
Procent aplicat pentru fiecare an suplimentar	2,25 %	2,25 %
(¹) În cazul contractelor pe rata dobânzii, instituţiile de credit pot alege fie scadenţa iniţială, fie maturitatea reziduală, cu acordul autorităţilor competente respective.

Nivel de calitate a creditului	1	2	3	4	5	6
Ponderarea riscului	0%	20%	50%	100%	100%	150%

MEIP	0	1	2	3	4	5	6	7
Ponderarea riscului	0%	0%	20%	50%	100%	100%	100%	150%