Titlul v - PRINCIPII ŞI INSTRUMENTE TEHNICE DE SUPRAVEGHERE ŞI INFORMARE PRUDENŢIALĂ - Directiva 2006/48/CE/14-iun-2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare

Versiune de la: 9 Decembrie 2011

TITLUL V:PRINCIPII ŞI INSTRUMENTE TEHNICE DE SUPRAVEGHERE ŞI INFORMARE PRUDENŢIALĂ

CAPITOLUL 1:Principiile de supraveghere prudenţială

SECŢIUNEA 1:Competenţele statului membru de origine şi ale statului membru gazdă

Art. 40

Art. 41

Art. 42

Autorităţile competente din statele membre în cauză colaborează îndeaproape în supravegherea activităţii instituţiilor de credit care funcţionează, în special printr-o sucursală, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care îşi au sediul central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile privind administrarea şi proprietatea asupra acestor instituţii de credit, informaţii care pot facilita supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a lor, precum şi toate informaţiile care pot facilita supravegherea acestor instituţii în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, garantarea depozitelor, limitarea expunerilor maxime, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.

Autorităţile competente pot sesiza ABE cu privire la situaţiile în care o cerere de colaborare, în special în vederea schimbului de informaţii, a fost respinsă sau nu i s-a dat curs în termen rezonabil. Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), în situaţiile menţionate la prima teză ABE poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt atribuite în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art.42^a

(1)Autorităţile competente ale unui stat membru gazdă pot solicita autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată, în cazul în care se aplică articolul 129 alineatul (1), sau autorităţilor competente ale statului membru de origine să considere o sucursală a unei instituţii de credit ca fiind semnificativă.

c)dimensiunea şi importanţa sucursalei, din punctul de vedere al numărului de clienţi, în contextul sistemului bancar sau financiar al statului membru gazdă.

În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună în termen de două luni de la primirea unei cereri în temeiul primului paragraf, autorităţile competente ale statului membru gazdă iau propria decizie în termen de alte două luni cu privire la desemnarea sucursalei ca fiind semnificativă. La luarea deciziei, autorităţile competente din statul membru gazdă iau în considerare orice opinii şi rezerve ale autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată sau ale autorităţilor competente din statul membru de origine.

Dacă, la finalul perioadei iniţiale de două luni, oricare dintre autorităţile competente în cauză a înaintat problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile competente din statul membru gazdă amână decizia lor şi aşteaptă ca ABE să adopte o decizie în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat. Autorităţile competente ale statului membru gazdă hotărăsc în conformitate cu decizia ABE. Perioada de două luni se consideră a reprezenta etape de conciliere în sensul articolului 19 din regulamentul menţionat. ABE adoptă decizia în termen de o lună. Problema nu se înaintează ABE după expirarea perioadei iniţiale de două luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

(2)Autorităţile competente ale statului membru de origine comunică autorităţilor competente ale unui stat membru gazdă în care are sediul o sucursală semnificativă informaţiile menţionate la articolul 132 alineatul (1) literele (c) şi (d) şi îndeplinesc sarcinile menţionate la articolul 129 alineatul (1) litera (c) în cooperare cu autorităţile competente ale statului membru gazdă.

(3)În cazul în care nu se aplică articolul 131^a, autorităţile competente care supraveghează o instituţie de credit având sucursale semnificative în alte state membre instituie şi prezidează un colegiu de supraveghetori pentru a facilita cooperarea prevăzută la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 42. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiului se bazează pe dispoziţii scrise, determinate, în urma consultării cu autorităţile competente în cauză, de către autoritatea competentă din statul membru de origine. Autoritatea competentă din statul membru de origine decide cu privire la autorităţile competente să participe la o reuniune sau la o activitate a colegiului.

În prealabil, autoritatea competentă din statul membru de origine informează pe deplin toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea competentă din statul membru de origine informează, de asemenea, pe deplin şi la timp, toţi membrii colegiului în legătură cu măsurile adoptate în cadrul respectivelor reuniuni sau cu măsurile întreprinse.

Art. 42^b

(1)În exercitarea atribuţiilor care le revin, autorităţile competente iau în considerare convergenţa în ceea ce priveşte instrumentele de supraveghere şi practicile de supraveghere în punerea în aplicare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive. În acest scop, statele membre se asigură că:

Art. 43

SECŢIUNEA 2:Schimbul de informaţii şi secretul profesional

Art. 44

(1)Statele membre prevăd ca toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente, precum şi auditorii sau experţii care au acţionat în numele autorităţilor competente, să fie obligate să respecte secretul profesional.

Art. 45

Art. 46

În conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, statele membre şi ABE pot încheia acorduri de cooperare care să prevadă schimburi de informaţii cu autorităţile competente din ţări terţe sau cu autorităţi sau organisme din ţări terţe, după cum se prevede la articolul 47 şi articolul 48 alineatul (1) din prezenta directivă, cu condiţia ca informaţiile furnizate să beneficieze de garanţii de respectare a secretului profesional care să fie cel puţin echivalente cu cele prevăzute la articolul 44 alineatul (1) din prezenta directivă. Un astfel de schimb de informaţii are drept scop îndeplinirea responsabilităţilor de supraveghere ale acestor autorităţi sau organisme.

Art. 47

c)persoane responsabile cu verificarea legală a conturilor instituţiilor de credit şi ale altor instituţii financiare,

Art. 48

(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 44-46, statele membre pot autoriza schimburile de informaţii între autorităţile competente şi:

(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 44-46, statele membre pot autoriza, cu scopul de a consolida stabilitatea, inclusiv integritatea sistemului financiar, schimbul de informaţii între autorităţile competente şi autorităţile sau organismele responsabile în temeiul legii cu depistarea şi investigarea încălcării legislaţiei în materia dreptului societăţilor comerciale.

c)în cazul în care informaţiile respective provin dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate fără acordul expres al autorităţilor competente care le-au furnizat şi, după caz, exclusiv pentru scopul pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.

Art. 49

c)Comitetului european pentru risc sistemic (denumit în continuare «CERS»), în cazul în care aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic (^*).

Într-o situaţie de urgenţă, astfel cum se menţionează la articolul 130 alineatul (1), statele membre permit autorităţilor competente să comunice fără întârziere informaţii băncilor centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor lor statutare, incluzând coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi asociate, supravegherea sistemelor de plăţi, de compensare şi a celor de decontare a valorilor mobiliare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar, precum şi CERS, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare.

Art. 50

Art. 51

Statele membre dispun ca informaţiile primite în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) şi cu articolul 47, precum şi informaţiile obţinute prin intermediul verificărilor la faţa locului menţionate la articolul 43 alineatele (1) şi (2) să nu poată fi comunicate în cazurile menţionate la articolul 50 decât cu acordul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective sau al autorităţilor competente din statul membru în care s-a desfăşurat verificarea la faţa locului.

Art. 52

Dispoziţiile prezentei secţiuni nu pot împiedica autorităţile competente dintr-un stat membru să comunice informaţiile prevăzute la articolele 44-46 unei case de compensare sau unui alt organism similar recunoscut de dreptul intern pentru asigurarea de servicii de compensare şi decontare pe una dintre pieţele lor naţionale, în cazul în care autorităţile respective consideră necesară comunicarea informaţiilor pentru a asigura funcţionarea adecvată a organismelor respective în caz de neplată sau de neplată potenţială de către operatorii de piaţă. Informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1).

SECŢIUNEA 3:Obligaţiile persoanelor responsabile cu controlul legal al conturilor anuale şi consolidate

Art. 53

(1)Statele membre prevăd cel puţin că orice persoană autorizată în sensul Directivei 84/253/CEE (¹), care îndeplineşte în cadrul unei instituţii de credit sarcinile prevăzute la articolul 51 din Directiva 78/660/CEE, la articolul 37 din Directiva 83/349/CEE sau la articolul 31 din Directiva 85/611/CEE (²), sau orice altă îndatorire obligatorie, are obligaţia de a informa cu promptitudine autorităţile competente în legătură cu orice fapt sau decizie cu privire la o anumită instituţie de credit de care a luat cunoştinţă în exercitarea sarcinilor care îi revin şi care sunt de natură:

c)să ducă la refuzul de a certifica conturile sau la formularea anumitor rezerve.

SECŢIUNEA 4:Puterea de sancţionare şi căi de atac jurisdicţionale

Art. 54

CAPITOLUL 2:Instrumente tehnice de supraveghere prudenţială

SECŢIUNEA 1:Fonduri proprii

Art. 57

(1)Sub rezerva limitărilor impuse la articolul 66, fondurile proprii neconsolidate ale instituţiilor de credit includ următoarele elemente:

(2)Următoarele elemente se scad în conformitate cu articolul 66:

n)participaţiile deţinute la alte instituţii de credit şi instituţii financiare de până la 10 % din capitalul acestora, creanţele subordonate şi instrumentele menţionate la articolul 63 şi la articolul 64 alineatul (3) deţinute de o instituţie de credit la instituţii de credit şi instituţii financiare, altele decât cele menţionate la literele (1) şi (m) cu privire la valoarea totală a participaţiilor respective, creanţele subordonate şi instrumentele care depăşesc 10 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit respective, calculate înainte de deducerea elementelor menţionate la literele (l)-(p);

o)participaţiile în sensul articolului 4 alineatul (10) pe care o instituţie de credit le deţine în:

Art. 59

Ca o alternativă la deducerea elementelor menţionate la articolul 57 literele (o) şi (p), statele membre permit instituţiilor lor de credit să aplice mutatis mutandis metodele 1, 2 şi 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE. Metoda 1 (consolidarea contabilă) se poate aplica numai în cazul în care autoritatea competentă are încredere în nivelul gestiunii integrate şi al controlului intern ale entităţilor care ar fi incluse în consolidare. Metoda aleasă se aplică în mod constant de-a lungul timpului.

Art. 60

Statele membre pot să prevadă că, pentru calcularea fondurilor proprii pe bază individuală, instituţiile de credit care fac obiectul unei supravegheri pe bază consolidată în conformitate cu capitolul 4 secţiunea 1 sau al unei supravegheri suplimentare în conformitate cu Directiva 2002/87/CE nu trebuie să deducă elementele menţionate la articolul 57 literele (l)-(p) deţinute în instituţii de credit sau instituţii financiare, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau holdinguri de asigurare, care sunt incluse în sfera supravegherii consolidate sau suplimentare.

Art. 61

Art. 63

(1)Conceptul de fonduri proprii utilizat de un stat membru poate include şi alte elemente, cu condiţia ca, indiferent de denumirea lor juridică sau contabilă, respectivele elemente să aibă următoarele caracteristici:

(2)Valorile mobiliare cu durată nedeterminată şi celelalte instrumente care îndeplinesc următoarele condiţii pot fi de asemenea acceptate ca alte elemente:

(3)Pentru instituţiile de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu secţiunea 3 subsecţiunea 2, sumele pozitive care rezultă din calcularea de la anexa VII partea 1 punctul 36 pot să fie acceptate ca alte elemente până la limita de 0,6 % din valorile expunerilor ponderate la risc calculate în conformitate cu subsecţiunea 2. Pentru instituţiile de credit respective, ajustările valorilor şi dispoziţiile incluse în calculul menţionat de anexa VII partea 1 punctul 36 şi ajustările valorilor şi dispoziţiile articolului 57 litera (e) nu se includ în fondurile proprii decât în conformitate cu prezentul alineat. În acest sens, valorile expunerilor ponderate la risc nu includ sumele calculate în conformitate cu poziţiile de titlurizare cu un risc ponderat de 1250 %.

Art. 63^a

(2)Instrumentele sunt nedatate sau au o scadenţă iniţială de cel puţin 30 de ani. Instrumentele pot include una sau mai multe opţiuni de cumpărare la discreţia exclusivă a emitentului, însă nu se răscumpără mai devreme de cinci ani de la data emiterii. În cazul în care prevederile care reglementează instrumentele nedatate prevăd un stimulent moderat pentru răscumpărare de către instituţia de credit, aşa cum este stabilit acesta de către autorităţile competente, stimulentul respectiv nu se aplică mai devreme de zece ani de la data emiterii. Prevederile care reglementează instrumentele datate nu permit niciun stimulent pentru răscumpărare la o altă dată decât data scadenţei.

Instrumentele datate şi nedatate pot fi cumpărate sau răscumpărate numai cu aprobarea prealabilă a autorităţilor competente. Autorităţile competente pot să îşi dea acordul cu condiţia ca solicitarea în acest sens să fie făcută la iniţiativa instituţiei şi să nu fie afectate în mod semnificativ nici condiţiile financiare, nici cele de solvabilitate ale instituţiei de credit respective. Autorităţile competente pot solicita instituţiilor să înlocuiască instrumentul cu elemente de o calitate egală sau superioară, conform celor menţionate la articolul 57 litera (a) sau (ca).

(3)Prevederile care reglementează instrumentul permit instituţiei de credit să anuleze, atunci când este necesar, plata dobânzii sau a dividendelor pe o perioadă nelimitată, pe bază necumulativă.

Autorităţile competente pot solicita anularea unor astfel de plăţi pe baza situaţiei financiare şi a situaţiei solvabilităţii instituţiei de credit. Orice astfel de anulare nu aduce atingere dreptului instituţiei de credit de a înlocui plata dobânzii sau a dividendelor cu o plată sub forma unui instrument menţionat la articolul 57 litera (a), cu condiţia ca orice astfel de mecanism să permită instituţiei de credit să păstreze resurse financiare. Această substituire poate face obiectul unor condiţii speciale stabilite de către autorităţile competente.

(6)Pentru a asigura o armonizare consecventă şi convergenţa practicilor de supraveghere, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în vederea stabilirii cerinţelor aplicabile instrumentelor menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol. ABE înaintează proiectele de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014. Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 64

(1)Angajamentele membrilor instituţiilor de credite constituite ca societăţi cooperative de tipul celor menţionate la articolul 57 litera (g) includ şi capitalul nesolicitat al societăţilor respective, împreună cu angajamentele legale ale membrilor societăţilor cooperative respective de a efectua plăţi nerambursabile suplimentare, în cazul în care instituţia de credit suferă o pierdere, situaţie în care plăţile respective pot fi solicitate neîntârziat.

(3)Statele membre sau autorităţile competente pot include în fondurile proprii acţiunile preferenţiale cumulative cu termen fix menţionate la articolul 57 litera (h), precum şi împrumuturile subordonate menţionate în aceeaşi dispoziţie, în cazul în care există acorduri obligatorii care prevăd că, în caz de faliment sau lichidare a instituţiei de credit, respectivele împrumuturi au un rang inferior în raport cu creanţele exigibile ale tuturor celorlalţi creditori şi nu pot fi rambursate decât după achitarea tuturor celorlalte datorii la momentul respectiv.

d)contractul de împrumut nu include nici o clauză care să prevadă că, în anumite situaţii, altele decât lichidarea instituţiei de credit, datoria este rambursată înainte de scadenţa convenită.

În sensul paragrafului al doilea litera (b), în cazul în care scadenţa datoriei nu este stabilită, împrumuturile în cauză se rambursează numai sub rezerva unui preaviz de cinci ani, cu excepţia cazului în care împrumuturile respective au încetat să mai fie considerate fonduri proprii sau cu excepţia cazului în care este în mod expres cerut consimţământul prealabil al autorităţilor competente pentru rambursarea anticipată. Autorităţile competente pot permite rambursarea anticipată a unor astfel de împrumuturi, cu condiţia ca solicitarea în acest sens să fie făcută la iniţiativa instituţiei care acordă împrumutul şi ca solvabilitatea instituţiei de credit respective să nu fie afectată.

Art. 65

(1)În cazul în care calcularea se face pe bază consolidată, sumele consolidate aferente elementelor menţionate la articolul 57 se utilizează în conformitate cu normele prevăzute la capitolul 4 secţiunea 1. De asemenea, următoarele elemente pot fi asimilate rezervelor consolidate, în scopul calculării fondurilor proprii, atunci când sunt elemente de credit ("negative"):

Art. 66

(1)Elementele menţionate la articolul 57 literele (d)-(h) sunt supuse următoarelor limite:

(2)Jumătate din totalul elementelor de la articolul 57 literele (l)-(r) se deduc din totalul elementelor de la articolul 57 literele (a)-(ca) minus cele de la articolul 57 literele (i)-(k) şi jumătate din totalul elementelor de la articolul 57 literele (d)-(h), după aplicarea limitelor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol. În măsura în care jumătate din totalul elementelor de la articolul 57 literele (l)-(r) depăşeşte totalul elementelor de la articolul 57 literele (d)-(h), excedentul se deduce din totalul elementelor de la articolul 57 literele (a)-(ca) minus cele de la articolul 57 literele (i)-(k).

SECŢIUNEA 2:Protejarea contra riscurilor

SUBSECŢIUNEA 1:Nivel de aplicare

Art. 68

Art. 69

(1)Statele membre pot să aleagă să nu aplice articolul 68 alineatul (1) nici unei filiale a unei instituţii de credit, atunci când atât filiala, cât şi instituţia de credit în cauză fac obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv, iar filiala este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a instituţiei de credit care este întreprindere-mamă, iar următoarele condiţii sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite corect între întreprinderea-mamă şi filialele sale:

(3)Statele membre pot alege să nu aplice articolul 68 alineatul (1) unei instituţii de credit mame într-un stat membru în care instituţia respectivă face obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv şi este inclusă în supravegherea pe bază consolidată, iar următoarele condiţii sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă şi în filialele sale:

(4)Fără a aduce atingere caracterului general al articolului 144, autoritatea competentă a statului membru care exercită opţiunea menţionată la alineatul (3) publică, în modul indicat la articolul 144:

c)pe bază agregată, pentru statul membru:

Art. 70

(3)În cazul în care exercită opţiunea de la alineatul (1), autoritatea competentă în cauză face acest lucru periodic şi, cel puţin o dată pe an, informează autorităţile competente din toate celelalte state membre cu privire la utilizarea alineatului (1) şi la circumstanţele şi dispoziţiile alineatului (2). În cazul în care filiala este situată într-o ţară terţă, autorităţile competente furnizează aceleaşi informaţii şi autorităţilor competente din respectiva ţară terţă.

(4)Fără a aduce atingere caracterului general al articolului 144, autoritatea competentă care exercită opţiunea prevăzută la alineatul (1) face public(e), în modul indicat la articolul 144:

c)pe bază agregată, pentru statul membru:

Art. 71

(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 68, 69 şi 70, instituţiile de credit controlate de un holding financiar mamă dintr-un stat membru sau un holding financiar mixt mamă dintr-un stat membru respectă, în măsura şi modul prevăzute la articolul 133, obligaţiile prevăzute la articolele 75, 120, 123 şi în secţiunea 5 pe baza situaţiei financiare consolidate a respectivului holding financiar sau holding financiar mixt.

Art. 72

(2)Instituţiile de credit controlate de un holding financiar mamă sau de un holding financiar mixt mamă din UE respectă obligaţiile prevăzute în capitolul 5 pe baza situaţiei financiare consolidate a respectivului holding financiar sau a respectivului holding financiar mixt.

Art. 72^a

(2)În cazul în care un holding financiar mixt face obiectul unor dispoziţii echivalente în temeiul prezentei directivei şi al Directivei 2009/138/CE, în special în ceea ce priveşte supraveghere în funcţie de riscuri, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată poate decide, de comun acord cu autoritatea responsabilă cu supravegherea grupului în sectorul asigurărilor, să aplice respectivului holding financiar mixt numai dispoziţia din directiva referitoare la cel mai important sector financiar, astfel cum este stabilit la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2002/87/CE.

(3)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează ABE şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*) (AEAPO), cu privire la deciziile adoptate în temeiul alineatelor (1) şi (2). ABE, AEAPO şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^**) (AEVMP), elaborează, prin intermediul Comitetului comun al autorităţilor europene de supraveghere (Comitetul comun), orientările generale menite să asigure convergenţa practicilor de supraveghere şi elaborează un proiect de standarde tehnice de reglementare, pe care îl înaintează Comisiei în termen de trei ani de la adoptarea respectivelor orientări generale.

Art. 73

(1)Statele membre sau autorităţile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu articolele 125 şi 126 pot decide, în cazurile menţionate în continuare, ca o instituţie de credit, instituţie financiară sau o întreprindere de servicii auxiliare care este filială sau la care se deţine o participaţie, să nu fie inclusă în consolidare:

c)în cazul în care, în opinia autorităţilor competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, consolidarea situaţiei financiare a întreprinderii în cauză este inadecvată sau poate induce în eroare în ceea ce priveşte realizarea obiectivului de supraveghere a instituţiilor de credit.

(2)Autorităţile competente solicită instituţiilor de credit care sunt filiale să aplice cerinţele prevăzute la articolele 75, 120, 123 şi în secţiunea 5 din prezenta directivă, pe bază subconsolidată, în cazul în care instituţiile de credit respective sau întreprinderea mamă, care este un holding financiar sau un holding financiar mixt, au o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o societate de gestionare a activelor în conformitate cu definiţia de la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2002/87/CE ca filială într-o ţară terţă sau deţin o participaţie într-o astfel de întreprindere.

SUBSECŢIUNEA 2:SUBSECŢIUNEA 2: Cerinţe de calculare şi raportare

Art. 74

(2)Fără a aduce atingere cerinţelor prevăzute la articolele 68-72, calculele pentru a se verifica dacă instituţiile de credit respectă obligaţiile prevăzute la articolul 75 se efectuează cel puţin de două ori pe an.

În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, pentru comunicarea acestor calcule de către instituţiile de credit, autorităţile competente aplică de la 31 decembrie 2012 formate, frecvenţe şi date de raportare uniforme. În vederea garantării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a introduce în cadrul Uniunii formate (cu caracteristicile asociate), frecvenţe şi date de raportare uniforme înainte de 1 ianuarie 2012. Formatele de raportare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea activităţilor instituţiilor de credit.

SUBSECŢIUNEA 3:Nivelul minim al fondurilor proprii

Art. 75

SECŢIUNEA 3:Cerinţe de fonduri proprii minime pentru riscul de credit

SUBSECŢIUNEA 1:Abordarea standardizată

Art. 78

(1)Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (2), valoarea expunerii unui activ este valoarea sa din bilanţ şi valoarea expunerii unui element inclus în anexa II este următorul procentaj din valoarea sa: 100 % pentru elementele cu grad mare de risc, 50 % pentru elementele cu un grad mediu de risc, 20 % pentru elementele cu risc moderat spre scăzut şi 0 % pentru elementele cu risc scăzut. Elementele extrabilanţiere menţionate la prezentul alineat, prima teză, se grupează în categoriile de risc stabilite de anexa II. În cazul în care o instituţie de credit foloseşte metoda generală bazată pe garanţii financiare ("Financial Collateral Comprehensive") descrisă de anexa VIII partea 3 şi expunerea ia forma valorilor mobiliare sau a mărfurilor vândute, date în gaj sau împrumutate în cadrul unei operaţiuni de report sau de împrumut sau de credit cu valori mobiliare sau mărfuri sau în cadrul unei operaţiuni de creditare cu apel în marjă, valorii expuse la risc i se adaugă corecţia corespunzătoare pentru volatilitate, descrisă de anexa VIII partea 3 punctele 34-59.

(2)Valoarea expunerii la risc a unui instrument derivat menţionat de anexa IV se determină în conformitate cu anexa III, efectele contractelor de novaţie şi ale altor contracte de compensare luându-se în considerare în sensul metodelor în cauză. Valoarea expunerii la risc a operaţiunilor de report, a tranzacţiilor de împrumut sau de credit cu valori mobiliare sau mărfuri, a operaţiunilor cu decontare pe termen lung şi a operaţiunilor de creditare cu apel în marjă se poate determina în conformitate cu anexa III sau cu anexa VIII.

Art. 79

(1)Fiecare expunere se grupează într-una dintre următoarele clase de expuneri:

(2)Pentru a fi încadrată în categoria de expuneri faţă de clienţi de retail, menţionată la alineatul (1) litera (h), expunerea îndeplinesc următoarele condiţii:

c)suma totală datorată instituţiei de credit, întreprinderilor-mamă şi filialelor lor, incluzând orice expunere scadentă, de către clientul debitor sau de către un grup de clienţi aflaţi în legătură, excluzând creanţele sau creanţele eventuale garantate cu proprietăţi imobiliare, nu depăşesc 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit. Instituţia de credit ia toate măsurile necesare pentru a confirma situaţia respectivă.

Art. 80

(1)Pentru a determina valorile expunerilor ponderate la risc, ponderarea riscurilor se aplică în cazul tuturor expunerilor, cu condiţia ca respectivele expuneri să nu fie deduse din fonduri proprii, în conformitate cu dispoziţiile anexei VI partea 1. Ponderarea riscului aplicată depinde de clasa în care este încadrată fiecare expunere şi, în conformitate cu anexa VI partea 1, de calitatea creditului. Calitatea creditului poate fi stabilită prin raportare la evaluările efectuate de agenţiile internaţionale de rating (ECAI), în conformitate cu dispoziţiile articolelor 81-83 sau prin raportare la evaluările de credit realizate de agenţiile de credit de export, astfel cum precizează anexa VI partea 1.

(7)Cu excepţia expunerilor care determină elemente de pasiv precum cele menţionate la articolul 57 literele (a)-(h), autorităţile competente pot excepta de la obligaţiile prevăzute de prezentul articol alineatul (1) expunerile unei instituţii de credit faţă de o contrapartidă care este întreprinderea sa mamă, filială a sa, o filială a întreprinderii sale mamă sau o întreprindere asociată printr-o relaţie în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:

(8)Cu excepţia expunerilor care determină elemente de pasiv precum cele menţionate la articolul 57 literele (a)-(h), autorităţile competente pot excepta de la obligaţiile prevăzute de prezentul articol alineatul (1) expunerile faţă de contrapartide care sunt membre ale aceluiaşi sistem de protecţie instituţională ca şi instituţia de credit finanţatoare, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii:

Art. 81

(2)Autorităţile competente recunosc o ECAI ca fiind eligibilă în sensul articolului 80 numai în cazul în care au garanţia că metodologia de evaluare folosită de respectiva instituţie îndeplineşte cerinţele de obiectivitate, de independenţă, de control continuu şi de transparenţă, precum şi că evaluările rezultate ale creditelor îndeplinesc cerinţele de credibilitate şi de transparenţă. În acest scop, autorităţile competente ţin seama de criteriile tehnice prevăzute în anexa VI partea 2. În cazul în care o ECAI este înregistrată ca agenţie de rating de credit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit (^*), autorităţile competente consideră că sunt îndeplinite cerinţele de obiectivitate, de independenţă, de control continuu şi de transparenţă privind metodologia sa de evaluare.

În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE, în consultare cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) (denumită în continuare «AEVMP»), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (^*), elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza metodologia de evaluare legată de evaluarea creditelor. ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014.

Art. 82

Art. 83

SUBSECŢIUNEA 2:Abordarea pe baza ratingurilor interne

Art. 84

(2)Autorizaţia respectivă se acordă numai în cazul în care autoritatea competentă are garanţia că instituţia de credit în cauză dispune de sisteme de gestiune şi de rating ale expunerilor la risc de credit solide, care sunt puse în aplicare cu integritate şi, în special, în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii în conformitate cu anexa VII partea 4:

e)instituţia de credit produce o documentaţie privind sistemele sale de rating, precum şi motivele care stau la baza proiectării lor şi validează sistemele în cauză.

Art. 85

(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 89, instituţiile de credit şi orice întreprindere-mamă şi filialele sale pun în aplicare abordarea RI în cazul tuturor expunerilor.

Sub rezerva aprobării de către autorităţile competente, punerea în aplicare se poate face progresiv pentru fiecare dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 86, în cadrul aceleiaşi unităţi comerciale, pentru diferitele unităţi comerciale din acelaşi grup sau în cazul utilizării propriilor estimări ale pierderilor datorate nerambursării sau a factorilor de conversie pentru calculul ponderării de risc pentru expunerile faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale.

(2)Punerea în aplicare menţionată la alineatul (1) se realizează într-un interval rezonabil de timp care urmează să fie convenit cu autorităţile competente. Aplicarea se realizează în condiţii stricte, stabilite de autorităţile competente. Condiţiile respective sunt destinate să garanteze că flexibilitatea acordată în temeiul alineatului (1) nu este utilizată selectiv, cu scopul de a reduce cerinţele minime de capital aplicabile claselor de expuneri sau unităţilor comerciale care trebuie încă incluse în abordarea RI sau în utilizarea estimărilor proprii ale pierderilor datorate nerambursării şi/sau a factorilor de conversie.

(5)Sub rezerva dispoziţiilor alineatelor (1)-(3) din prezentul articol şi ale articolului 89, instituţiile de credit care au obţinut autorizarea în temeiul articolului 87 alineatul (9) de a utiliza propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi ale factorilor de conversie revin la utilizarea valorilor pierderilor datorate nerambursării şi a factorilor de conversie menţionaţi la articolul 87 alineatul (8) numai în cazul în care au un motiv bine întemeiat şi sub rezerva aprobării acordate de autorităţile competente.

Art. 86

(3)Următoarele expuneri se tratează ca expuneri faţă de instituţii:

(4)Pentru a fi încadrate în categoria expunerilor faţă de clienţii de retail, menţionată la alineatul (1) litera (d), expunerile îndeplinesc următoarele criterii:

a)să fie înregistrate faţă de una sau mai multe persoane fizice sau faţă de o entitate mică sau mijlocie, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, suma totală datorată instituţiei de credit şi întreprinderii-mamă şi filialelor sale, incluzând orice expunere scadentă, de către clientul debitor sau de grupul de clienţi aflaţi în legătură, excluzând creanţele sau creanţele eventuale garantate cu proprietăţi imobiliare, să nu depăşească 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit, care trebuie să fi luat măsurile necesare pentru a confirma situaţia respectivă;

(6)În cadrul clasei expunerilor faţă de întreprinderi, instituţiile de credit identifică în mod distinct ca expuneri provenind din împrumuturi specializate expunerile care prezintă următoarele caracteristici:

Art. 87

(2)Valorile expunerilor ponderate la riscul de diluare, în cazul creanţelor achiziţionate, se calculează în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 28. În cazul în care o instituţie de credit dispune, pentru creanţele achiziţionate, un drept de regres directîmpotriva vânzătorului creanţelor respective în ceea ce priveşte riscul de nerambursare şi riscul de diluare, nu este necesară aplicarea dispoziţiilor articolelor 87 şi 88 cu privire la creanţele respective. Ca alternativă, expunerea poate fi tratată ca o expunere însoţită de o garanţie.

(4)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (3) şi cu aprobarea autorităţilor competente, valorile expunerilor ponderate la riscul de credit, în cazul tuturor expunerilor încadrate în categoria de expuneri menţionată la articolul 86 alineatul (1) litera (e), se calculează în conformitate cu anexa VII partea 1 punctele 17-26. Autorităţile competente permit unei instituţii de credit să utilizeze abordarea descrisă de anexa VII partea 1 punctele 25 şi 26 numai în cazul în care instituţia de credit respectivă îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de anexa VII partea 4 punctele 115-123.

(5)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (3), valorile expunerilor ponderate la riscul de credit în cazul expunerilor provenind din împrumuturi specializate pot fi calculate în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 6. Autorităţile competente publică recomandări privind modul în care instituţiile de credit ar trebui să atribuie ponderările riscului pentru expunerile provenind din împrumuturi specializate în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 6 şi aprobă metodologiile de atribuire întocmite de instituţiile de credit.

(11)În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare la organismele de plasament colectiv (OPC) îndeplinesc condiţiile prevăzute în anexa VI partea 1 punctele 77 şi 78, iar instituţia de credit are cunoştinţă de toate expunerile-suport sau de o parte din expunerile-suport ale organismului de plasament colectiv, instituţia de credit ia în considerare în mod direct expunerile-suport respective în vederea calculării valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi a valorilor pierderilor aşteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în prezenta subsecţiune. Alineatul (12) se aplică acelei părţi a expunerilor-suport ale OPC de care instituţia de credit nu are cunoştinţă sau de care nu ar putea în mod rezonabil să aibă cunoştinţă. Alineatul (12) se aplică în special în cazul în care ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit să ia în considerare în mod direct expunerile-suport pentru a calcula valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderilor aşteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în prezenta subsecţiune.

b)pentru toate celelalte expuneri-suport, metoda prevăzută la articolele 78-83, sub rezerva următoarelor modificări:

În cazul în care, în sensul literei (a), instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din titluri de capital private, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri din alte titluri de capital, instituţia de credit tratează respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital. Fără a aduce atingere articolului 154 alineatul (6), în cazul în care aceste expuneri, luate împreună cu expunerile directe ale instituţiei de credit din clasa de expuneri respectivă, nu sunt semnificative în sensul articolului 89 alineatul (2), se poate aplica articolul 89 alineatul (1), sub rezerva aprobării de către autorităţile competente.

(12)În cazul în care expunerile faţă de un organism de plasament colectiv nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de anexa VI partea 1 punctele 77 şi 78, sau instituţia de credit nu este informată cu privire la toate expunerile suport ale organismului de plasament colectiv în cauză, respectiva instituţie ţine seama direct de aceste expuneri suport şi calculează valorile expunerilor ponderate la risc şi valorile pierderilor anticipate în conformitate cu metoda prevăzută de anexa VII partea 1 punctele 19-21. În cazul în care, în acest sens, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expunerile sub formă de capital de investiţii, expunerile pe acţiuni cotate şi expunerile pe alte acţiuni, tratează respectivele expuneri ca expuneri pe alte acţiuni. În acest sens, expunerile, altele decât pe acţiuni, se încadrează în una din clasele menţionate de anexa VII partea 1 punctul 19 (expuneri sub formă de capital de investiţii, expuneri pe acţiuni cotate şi expuneri pe alte acţiuni), iar expunerile a căror natură nu este cunoscută se încadrează în clasele de expuneri pe alte acţiuni.

b)pentru toate celelalte expuneri suport, metoda prevăzută la subsecţiunea 1, cu următoarele modificări:

Art. 88

(2)Calculul valorilor pierderilor anticipate efectuat în conformitate cu anexa VII partea 1 punctele 29-35 utilizează în mod sistematic, în cazul probabilităţii de neplată, a pierderilor datorate nerambursării şi a valorii expunerii, valori identice cu cele utilizate pentru calculul valorilor expunerilor ponderate la risc, efectuat în conformitate cu articolul 87. În cazul în care instituţiile de credit utilizează propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării pentru expunerile care nu au fost rambursate, pierderea anticipată ("EL") este considerată cea mai bună estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea anticipată pentru expunerile în cazul cărora s-a înregistrat o neplată ("EL_BE"), în conformitate cu anexa VII partea 4 punctul 80.

Art. 89

(1)Sub rezerva aprobării de către autorităţile competente, instituţiile de credit autorizate să utilizeze modul de abordare RI pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate pentru una sau mai multe clase de expuneri pot aplica dispoziţiile subsecţiunii 1 în următoarele cazuri:

d)expuneri faţă de administraţiile centrale ale statelor membre şi faţă de administraţiile regionale, autorităţile locale şi organele administrative ale acestora, sub rezerva îndeplinirii următoarele condiţii:

e)pentru expunerile unei instituţii de credit faţă de o contrapartidă care este întreprinderea sa mamă, filiala sa sau o filială a întreprinderii sale mamă, cu condiţia ca respectiva contrapartidă să fie o instituţie sau un holding financiar, un holding financiar mixt, o instituţie financiară, o societate de gestionare a activelor sau o întreprindere de servicii auxiliare, care face obiectul unor cerinţe prudenţiale adecvate sau o întreprindere legată printr-o relaţie în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE şi pentru expunerile dintre instituţiile de credit care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 80 alineatul (8);

(2)În sensul alineatului (1), clasa expunerilor pe acţiuni ale unei instituţii de credit este considerată semnificativă în cazul în care valoarea agregată medie a expunerilor din anul precedent, excluzând expunerile pe acţiuni din cadrul programelor legislative menţionate la alineatul (1) litera (g), depăşeşte 10 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit. În cazul în care numărul expunerilor respective pe acţiuni este mai mic de 10 participaţii individuale, limita este de 5 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

SUBSECŢIUNEA 3:Diminuarea riscului de credit

Art. 91

Instituţiile de credit care aplică abordarea standardizată în conformitate cu articolele 78-83 sau abordarea RI în conformitate cu articolele 84-89, dar care nu utilizează propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi ale factorilor de conversie în conformitate cu articolele 87 şi 88, pot ţine seama de diminuarea riscului de credit în conformitate cu prezenta subsecţiune în calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc în sensul articolului 75 litera (a) sau, după caz, de valorile pierderilor anticipate pentru calculul menţionat la articolul 57 litera (q) şi la articolul 63 alineatul (3).

Art. 92

(3)În cazul unei protecţii finanţate a creditului, pentru a fi considerate eligibile, activele folosite ca garanţii trebuie să fie suficient de lichide, iar valoarea lor să rămână suficient de stabilă în timp pentru a oferi un grad adecvat de certitudine în ceea ce priveşte nivelul de protecţie atins, având în vedere metoda utilizată pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc şi gradul de recunoaştere autorizat. Eligibilitatea se limitează la activele menţionate de anexa VIII partea 1.

(4)În cazul protecţiei finanţate a creditului, instituţia de credit finanţatoare are dreptul să lichideze sau să păstreze, în mod oportun, activele care asigură protecţia în caz de neplată, insolvabilitate sau faliment al debitorului - sau alt eveniment de credit menţionat în documentaţia tranzacţiei - şi, după caz, al depozitarului garanţiei. Gradul de corelare între valoarea activelor care asigură protecţia şi calitatea creditului debitorului nu trebuie să fie excesiv.

(5)În cazul protecţiei nefinanţate a creditului, pentru a fi considerată eligibilă, partea care îşi asumă angajamentul trebuie să fie suficient de fiabilă, iar convenţia de protecţie să fie eficientă din punct de vedere juridic şi aplicabilă în ţările în cauză, pentru a oferi un grad adecvat de certitudine în ceea ce priveşte nivelul de protecţie atins, având în vedere metoda utilizată pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc şi gradul de recunoaştere autorizat. Eligibilitatea se limitează la furnizorii de protecţie şi la tipurile de convenţii de protecţie prevăzute de anexa VIII partea 1.

Art. 93

SUBSECŢIUNEA 4:Titlurizarea

Art. 94

Art. 95

(1)În cazul în care un risc semnificativ de credit asociat expunerilor care fac obiectul titlurizării a fost transferat de la instituţia de credit iniţiatoare, în conformitate cu anexa IX partea 2, respectiva instituţie de credit poate:

(2)În cazul în care se aplică dispoziţiile alineatului (1), instituţia de credit iniţiatoare calculează valorile expunerilor ponderate la risc menţionate de anexa IX pentru eventualele poziţii de titlurizare.

Art. 96

(2)În cazul în care există o expunere faţă de diferite tranşe dintr-o operaţiune de titlurizare, expunerea faţă de fiecare tranşă este considerată o poziţie individuală din titlurizare. Persoanele care asigură protecţia creditului poziţiilor din titlurizare sunt considerate deţinători de poziţii de titlurizare. Poziţiile de titlurizare includ expunerile faţă de o operaţiune de titlurizare care provin din contracte aferente instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii sau pe valută.

Art. 97

(2)Autorităţile competente recunosc o ECAI ca fiind eligibilă în sensul alineatului (1) din prezentul articol numai în cazul în care au garanţia că instituţia respectivă îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 81, ţinând seama de criteriile tehnice prevăzute în anexa VI partea 2, şi că are o capacitate dovedită în domeniul securitizării, fapt care poate fi probat printr-un grad ridicat de acceptare pe piaţă. În cazul în care o ECAI este înregistrată ca şi agenţie de rating de credit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 privind agenţiile de rating de credit, autorităţile competente consideră că sunt îndeplinite cerinţele de obiectivitate, de independenţă, de control continuu şi de transparenţă privind metodologia sa de evaluare.

Art. 98

Art. 100

(2)În acest sens, o expunere care poate fi reînnoită reprezintă o expunere în cazul căreia soldurile exigibile ale clienţilor pot fluctua în funcţie de deciziile acestor clienţi de a împrumuta şi de a rambursa, până la o limită convenită, iar o clauză de rambursare anticipată reprezintă o clauză contractuală care impune ca, la producerea unor evenimente bine definite, poziţiile investitorilor să fie răscumpărate înainte de scadenţa convenită iniţial pentru valorile mobiliare emise.

Art. 101

(1)O instituţie de credit sponsor sau o instituţie de credit iniţiatoare care, în ceea ce priveşte o securitizare, a utilizat articolul 95 pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor sau a vândut instrumente din portofoliul său de tranzacţionare unei entităţi special constituite în scopul securitizării astfel încât nu mai trebuie să deţină fonduri proprii pentru riscurile aferente acestor instrumente, nu trebuie să furnizeze suport pentru securitizare dincolo de obligaţiile contractuale, în vederea reducerii pierderilor potenţiale sau efective ale investitorilor.

(2)În situaţia în care o instituţie de credit iniţiatoare sau o instituţie de credit sponsor nu respectă dispoziţiile alineatului (1) în ceea ce priveşte o operaţiune de titlurizare, autoritatea competentă solicită instituţiei de credit, cel puţin, să deţină capital pentru acoperirea tuturor expunerilor care fac obiectul titlurizării, ca şi cum expunerile nu ar fi fost titlurizate. Instituţia de credit face public faptul că a furnizat suport peste obligaţiile sale contractuale, precum şi impactul acestei susţineri asupra capitalului propriu.

SECŢIUNEA 4:Cerinţe minime de fonduri proprii pentru riscul operaţional

Art. 102

Art. 104

Art. 105

(1)Instituţiile de credit pot utiliza abordarea de evaluare avansată bazată pe propriile sisteme de evaluare a riscului operaţional, cu condiţia ca autorităţile competente să permită în mod expres utilizarea modelelor în cauză pentru determinarea cerinţei de capital.

SECŢIUNEA 5:Expuneri maxime

Art. 106

(1)"Expuneri", în sensul prezentei secţiuni, reprezintă orice activ sau element extrabilanţier menţionat la secţiunea 3 subsecţiunea 1, fără aplicarea ponderărilor sau nivelurilor de risc prevăzute la secţiunea menţionată.

(2)Expunerile nu cuprind niciuna dintre următoarele:

d)în cazul furnizării de servicii de transferuri monetare, inclusiv de execuţie de plăţi, compensări şi decontări în orice monedă şi de corespondent bancar, expuneri pe termen de mai puţin de o zi faţă de instituţiile care prestează serviciile respective.

Art. 110

(1)O instituţie de credit raportează autorităţilor competente următoarele informaţii cu privire la fiecare expunere mare, inclusiv cu privire la expunerile mari exceptate de la aplicarea articolului 111 alineatul (1):

(2)Statele membre adoptă dispoziţii care prevăd că raportarea are loc cel puţin de două ori pe an. Autorităţile competente aplică, de la 31 decembrie 2012, formate, frecvenţe şi date de raportare uniforme. În vederea garantării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a introduce în cadrul Uniunii formate (cu caracteristicile asociate), frecvenţe şi date de raportare uniforme înainte de 1 ianuarie 2012. Formatele de raportare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea activităţilor instituţiilor de credit.

Art. 111

(1)O instituţie de credit nu poate să asume, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 112-117, o expunere faţă de un client sau grup de clienţi aflaţi în legătură a cărei valoare depăşeşte 25 % din fondurile sale proprii.

În cazul în care clientul este o instituţie sau în cazul în care un grup de clienţi aflaţi în legătură include una sau mai multe instituţii, valoarea respectivă nu poate depăşi 25 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit sau 150 de milioane EUR, luându-se în considerare nivelul cel mai ridicat, cu condiţia ca suma valorilor expunerilor, după luarea în calcul a diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 112-117, faţă de toţi clienţii aflaţi în legătură care nu sunt instituţii să nu depăşească 25 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

În cazul în care suma de 150 de milioane EUR depăşeşte procentul de 25 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit, valoarea expunerii, după luarea în considerare a diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 112-117, nu depăşeşte o limită rezonabilă în ceea ce priveşte fondurile proprii ale instituţiei de credit. Această limită este determinată de către instituţiile de credit în conformitate cu politicile şi procedurile menţionate în anexa V punctul 7, pentru a aborda şi controla riscul de concentrare, şi nu depăşeşte 100 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.

(4)O instituţie de credit respectă permanent limita relevantă prevăzută la alineatul (1). În cazul în care, într-o situaţie excepţională, expunerile depăşesc limita respectivă, valoarea expunerii este notificată de îndată autorităţilor competente, care, în cazul în care acest lucru se justifică, acordă instituţiei de credit o perioadă limitată de timp pentru a respecta limita respectivă.

Art. 112

Art. 113

(3)Următoarele expuneri sunt exceptate de la aplicarea articolului 111 alineatul (1):

(4)Statele membre pot excepta în totalitate sau parţial de la aplicarea articolului 111 alineatul (1) următoarele expuneri:

c)sub rezerva alineatului (3) litera (f) din prezentul articol, expunerile, inclusiv participaţiile sau alte tipuri de acţiuni, asumate de o instituţie de credit faţă de întreprinderea sa mamă, faţă de alte filiale ale acestei întreprinderi-mamă sau faţă de propriile sale filiale, în măsura în care aceste întreprinderi fac obiectul supravegherii consolidate la care este supusă şi instituţia de credit, în conformitate cu prezenta directivă sau cu normele echivalente în vigoare într-o ţară terţă; expunerile care nu întrunesc aceste criterii, indiferent dacă sunt sau nu exceptate de la dispoziţiile articolului 111 alineatul (1), se consideră expuneri faţă de o parte terţă;

e)activele care constituie creanţe şi alte expuneri faţă de instituţiile de credit suportate de instituţiile de credit care funcţionează în mod neconcurenţial acordând împrumuturi în cadrul programelor legislative sau în baza statutului lor pentru promovarea anumitor sectoare ale economiei, care implică o anumită formă de supraveghere şi anumite restricţii ale administraţiei publice cu privire la utilizarea împrumuturilor, cu condiţia ca respectivele expuneri să rezulte în urma unor asemenea împrumuturi care sunt transferate beneficiarilor prin intermediul altor instituţiilor de credit;

Art. 114

(2)Sub rezerva alineatului (3) din prezentul articol, unei instituţii de credit care are dreptul să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi factori de conversie proprii pentru o anumită clasă de expuneri, în conformitate cu articolele 84-89, i se permite, în cazul în care autorităţile competente consideră că respectiva instituţie este în măsură să estimeze efectele garanţiilor financiare asupra expunerilor sale separat de alte aspecte aferente pierderilor în caz de nerambursare, să ia în considerare efectele respective în calcularea valorii expunerilor în sensul articolului 111 alineatul (1).

Instituţiilor de credit care au dreptul să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi factori de conversie proprii pentru o anumită clasă de expuneri în conformitate cu articolele 84-89 şi care nu determină valoarea expunerilor lor prin metoda menţionată la primul paragraf din prezentul alineat li se poate permite să utilizeze metoda extinsă a garanţiilor financiare sau metoda menţionată la articolul 117 alineatul (1) litera (b) pentru calcularea valorii expunerilor.

(3)O instituţie de credit care utilizează metoda extinsă a garanţiilor financiare sau care are dreptul să utilizeze metoda descrisă la alineatul (2) din prezentul articol pentru a determina valoarea expunerilor în sensul articolului 111 alineatul (1) efectuează periodic simulări de situaţii de criză privind concentrările riscului de credit, inclusiv în ceea ce priveşte valoarea realizabilă a oricărei garanţii luate.

Art. 115

(1)În sensul prezentei secţiuni, o instituţie de credit poate reduce valoarea expunerii cu până la 50 % din valoarea proprietăţii rezidenţiale în cauză, sub rezerva îndeplinirii uneia dintre următoarele două condiţii:

b)expunerea priveşte o operaţiune de leasing în temeiul căreia locatorul deţine în continuare integral bunul imobil în leasing atât timp cât locatarul nu şi-a exercitat opţiunea de achiziţie.

(2)În sensul prezentei secţiuni, o instituţie de credit poate reduce valoarea expunerii cu până la 50 % din valoarea proprietăţii comerciale în cauză numai în cazul în care autorităţile competente vizate din statul membru în care este situată proprietatea comercială permit ca următoarele expuneri să primească o ponderare a riscului de 50 %, în conformitate cu articolele 78-83:

Art. 117

(1)În cazul în care o expunere faţă de un client este garantată de o terţă parte sau printr-o garanţie reală emisă de o terţă parte, o instituţie de credit poate:

b)să trateze acea porţiune a expunerii care este garantată cu garanţii reale cu valoarea de piaţă a garanţiei reale recunoscute ca fiind suportată de partea terţă, nu de client, cu condiţia ca expunerea să fie garantată prin garanţie reală şi cu condiţia ca partea garantată cu garanţie reală a expunerii să primească o ponderare a riscului egală sau mai mică decât ponderarea riscului expunerii negarantate faţă de client în temeiul articolelor 78-83.

(2)În cazul în care o instituţie de credit aplică alineatul (1) litera (a):

SECŢIUNEA 6:Participaţii calificate din afara domeniului financiar

Art. 120

(1)O instituţie de credit nu poate deţine o participaţie calificată al cărei cuantum depăşeşte 15 % din fondurile sale proprii într-o întreprindere care nu este nici instituţie de credit, nici instituţie financiară şi nici întreprindere ale cărei activităţi sunt o extensie directă a activităţii bancare sau privesc serviciile auxiliare domeniului bancar, precum leasing, factoring, administrarea fondurilor comune de plasament, administrarea serviciilor informatice sau oricare altă activitate similară.

(2)Valoarea totală a participaţiilor calificate ale unei instituţii de credit în alte întreprinderi decât instituţii de credit, instituţii financiare sau întreprinderi ale căror activităţi sunt o extensie directă a activităţii bancare sau privesc serviciile auxiliare domeniului bancar, precum leasing, factoring, administrarea fondurilor comune de plasament, administrarea serviciilor informatice sau oricare altă activitate similară nu poate depăşi 60 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit respective.

Art. 121

Art. 122

(2)Statele membre pot prevedea ca autorităţile competente să nu aplice limitele stabilite la articolul 120 alineatele (1) şi (2), în cazul în care prevăd că excedentele de participaţie calificată în raport cu limitele menţionate sunt acoperite 100 % prin fonduri proprii şi că aceste fonduri nu se includ în calculul solicitat în temeiul articolului 75. În cazul în care ambele limite stabilite la articolul 120 alineatele (1) şi (2) sunt depăşite, valoarea care trebuie acoperită prin fonduri proprii este valoarea excedentară mai ridicată.

Secţiunea 7:Expuneri la riscul de credit transferat

Art. 122^a

(1)O instituţie de credit, în altă calitate decât cea de iniţiator, sponsor sau creditor iniţial, este expusă la riscul de credit al unei poziţii din securitizare în portofoliul său de tranzacţionare sau în alt portofoliu decât cel de tranzacţionare numai dacă iniţiatorul, sponsorul sau creditorul iniţial a făcut în mod explicit cunoscut instituţiei de credit faptul că va păstra pe bază continuă un interes economic net semnificativ care nu poate fi în niciun caz mai mic de 5 %.

d)păstrarea tranşei care suportă prima pierdere şi, dacă este necesar, a altor tranşe cu un profil de risc similar sau mai sever decât cele transferate sau vândute investitorilor şi care nu sunt scadente mai devreme decât cele transferate sau vândute investitorilor, astfel încât păstrarea să reprezinte în total cel puţin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate.

(2)În cazul în care o instituţie de credit mamă din UE, un holding financiar mamă din UE sau un holding financiar mixt mamă din UE sau una dintre filialele sale securitizează, ca iniţiator sau sponsor, expuneri de la mai multe instituţii de credit, societăţi de investiţii sau alte instituţii financiare care sunt incluse în sfera de supraveghere pe bază consolidată, cerinţa prevăzută la alineatul (1) poate fi îndeplinită pe baza situaţiei consolidate a instituţiei de credit mamă din UE, a holdingului financiar mamă din UE sau a holdingului financiar mixt mamă din UE. Prezentul alineat se aplică numai în cazul în care instituţiile de credit, societăţile de investiţii sau instituţiile financiare care au creat expunerile securitizate s-au angajat să respecte obligaţiile stabilite la alineatul (6) şi transmit, în timp util, iniţiatorului sau sponsorului şi instituţiei de credit mamă din UE, holdingului financiar mamă din UE sau holdingului financiar mixt mamă din UE informaţiile necesare în vederea îndeplinirii cerinţelor menţionate la alineatul (7).

(3)Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care expunerile securitizate sunt creanţe sau creanţe potenţiale asupra sau garantate integral, necondiţionat şi irevocabil de:

d)bănci multilaterale de dezvoltare.

(4)Înainte de a investi şi, dacă este cazul, ulterior, instituţiile de credit trebuie să fie în măsură să demonstreze autorităţilor competente, pentru fiecare poziţie din securitizare, că înţeleg în detaliu şi că au implementat politicile şi procedurile oficiale, adecvate pentru portofoliile lor de tranzacţionare şi pentru alte portofolii decât cele de tranzacţionare şi în mod proporţional cu profilul de risc al investiţiilor lor în poziţii securitizate, de analiză şi înregistrare a următoarelor elemente:

g)toate caracteristicile structurale ale securitizării care pot avea un efect semnificativ asupra performanţei poziţiei din securitizare a instituţiei de credit.

(5)Instituţiile de credit, în altă calitate decât cea de iniţiator, sponsor sau creditor iniţial, instituie proceduri oficiale adecvate pentru portofoliile lor de tranzacţionare şi pentru alte portofolii decât cele de tranzacţionare şi proporţionale cu profilul de risc al investiţiilor lor în poziţii securitizate de monitorizare pe bază continuă şi în timp util a informaţiilor privind performanţa expunerilor-suport ale poziţiilor din securitizare ale acestora. Acolo unde este cazul, aceste informaţii includ tipul expunerii, procentajul împrumuturilor scadente de peste 30, 60 şi 90 de zile, ratele de nerambursare, ratele de rambursare anticipată, împrumuturi cu executarea garanţiei, tipul garanţiei reale şi rata de ocupare, distribuţia frecvenţelor credit scoreurilor sau alte măsuri legate de bonitatea debitorului în cadrul expunerilor-suport, diversificarea industrială şi geografică, distribuţia frecvenţelor raportului împrumut/valoare cu intervale care permit efectuarea cu uşurinţă a unei analize de senzitivitate adecvate. În cazul în care expunerile-suport sunt ele însele poziţii din securitizare, instituţiile de credit deţin informaţiile menţionate în prezentul paragraf, nu numai în ceea ce priveşte tranşele de securitizare suport, cum ar fi numele emitentului şi nivelul de calitate al creditului, ci şi caracteristicile şi performanţele portofoliului-suport al acestor tranşe din securitizare.

Instituţiile de credit trebuie să înţeleagă în profunzime toate caracteristicile structurale ale unei tranzacţii de securitizare care ar putea avea un impact semnificativ asupra performanţei expunerilor acestora la tranzacţie, cum ar fi operaţiunile în cascadă (contractual waterfall), factorii de declanşare în cadrul operaţiunilor în cascadă, ameliorarea calităţii creditului şi a lichidităţilor, factorii de declanşare legaţi de valoarea de piaţă şi definiţia neplăţii specifică tranzacţiei.

În cazul în care nu se respectă cerinţele prevăzute la alineatele (4), (7) şi la prezentul alineat sub orice aspect important, ca urmare a neglijenţei sau omisiunii instituţiei de credit, statele membre asigură că autorităţile competente impun o pondere de risc suplimentară proporţională, de cel puţin 250 % din ponderea de risc (limitată la 1 250 %) care s-ar aplica, dacă nu ar exista prezentul alineat, poziţiilor corespunzătoare din securitizare, în conformitate cu anexa IX partea 4 şi cresc progresiv ponderea de risc cu fiecare încălcare ulterioară a dispoziţiilor privind analiza de tip due dilligence. Autorităţile competente iau în considerare excepţiile pentru anumite securitizări prevăzute la alineatul (3) prin reducerea ponderii de risc pe care altfel ar impune-o în conformitate cu prezentul articol cu privire la o securitizare căreia i se aplică alineatul (3).

(6)Instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor aplică expunerilor care urmează să fie securitizate aceleaşi criterii solide şi bine definite în ceea ce priveşte acordarea de credite, în conformitate cu cerinţele formulate în anexa V punctul 3, ca în cazul expunerilor care urmează să fie deţinute în portofoliul acestora. În acest scop, instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor aplică acelaşi procedeu pentru aprobarea şi, dacă este cazul, modificarea, reînnoirea şi refinanţarea creditelor. De asemenea, instituţiile de credit aplică aceleaşi standarde de analiză şi în cazul participaţiilor şi/sau subscrierilor în titluri provenind din operaţiuni de securitizare achiziţionate de la terţe părţi, indiferent dacă aceste participaţii şi/sau subscrieri urmează să fie deţinute în portofoliul de tranzacţionare sau în afara acestuia.

(7)Instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor comunică investitorilor nivelul angajamentului lor, conform alineatului (1), de a păstra un interes economic net în securitizare. Instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor asigură că investitorii potenţiali au acces imediat la toate datele relevante privind calitatea creditului şi performanţa fiecărei expuneri-suport, fluxul de lichidităţi şi garanţiile reale aferente unei expuneri din securitizare, precum şi la informaţii necesare pentru efectuarea unor simulări de situaţii de criză complexe şi bazate pe informaţii adecvate cu privire la fluxurile de lichidităţi şi garanţiile reale aferente expunerilor-suport. În acest scop, «datele relevante» se stabilesc la data operaţiunii de securitizare şi, dacă este cazul, ulterior, din cauza naturii operaţiunii de securitizare.

(9)Autorităţile competente publică următoarele informaţii:

(10)ABE înaintează un raport anual Comisiei cu privire la respectarea prezentului articol de către autorităţile competente.

CAPITOLUL 3:Procesul de evaluare a instituţiilor de credit

Art. 123

CAPITOLUL 4:Supravegherea şi informaţiile care trebuie făcute publice de către autorităţile competente

SECŢIUNEA 1:Supravegherea

Art. 124

Art. 125

Art. 126

(1)În cazul în care instituţiile de credit autorizate în două sau mai multe state membre au ca întreprindere mamă acelaşi holding financiar mamă dintr-un stat membru, acelaşi holding financiar mixt mamă dintr-un stat membru, acelaşi holding financiar mamă din UE sau acelaşi holding financiar mixt mamă din UE, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autorităţile competente pentru instituţia de credit autorizată în statul membru în care holdingul financiar sau holdingul financiar mixt este stabilit.

(2)În cazul în care mai multe instituţii de credit autorizate în Uniune au ca întreprindere mamă acelaşi holding financiar sau acelaşi holding financiar mixt şi niciuna dintre aceste instituţii de credit nu a fost autorizată în statul membru în care au sediul holdingul financiar sau holdingul financiar mixt, supravegherea pe bază consolidată se exercită de autorităţile competente care au autorizat instituţia de credit care prezintă bilanţul total cel mai ridicat şi care este considerată, în sensul prezentei directive, ca fiind instituţia de credit controlată de un holding financiar mamă din UE sau un holding financiar mixt mamă din UE.

(3)În anumite situaţii, autorităţile competente pot, de comun acord, să nu respecte criteriile menţionate la alineatele (1) şi (2) în cazul în care aplicarea lor ar fi inadecvată, având în vedere instituţiile de credit şi importanţa relativă a activităţilor lor din diferite ţări, şi să desemneze o altă autoritate competentă pentru a exercita supravegherea pe bază consolidată. În astfel de cazuri, înainte de luarea deciziei, autorităţile competente oferă instituţiei de credit mamă din UE, holdingului financiar mamă din UE, holdingului financiar mixt mamă din UE sau instituţiei de credit care prezintă bilanţul total cel mai ridicat, după caz, ocazia de a-şi exprima opinia cu privire la respectiva decizie.

Art. 127

(1)Statele membre adoptă măsurile necesare, atunci când este cazul, pentru a include holdingurile financiare sau holdingurile financiare mixte în supravegherea pe bază consolidată. Fără a aduce atingere articolului 135, consolidarea situaţiei financiare a holdingului financiar sau a holdingului financiar mixt nu implică în niciun fel obligaţia autorităţilor competente de a exercita o funcţie de supraveghere asupra holdingului financiar sau a holdingului financiar mixt la nivel individual.

Art. 129

(1)Pe lângă obligaţiile prevăzute în prezenta directivă, autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit mamă din UE şi a instituţiilor de credit controlate de holdinguri financiare mamă din UE sau de holdinguri financiare mixte mamă din UE are următoarele responsabilităţi:

c)să planifice şi să coordoneze activităţile de supraveghere, în cooperare cu autorităţile competente implicate şi, dacă este necesar, cu băncile centrale, pentru pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi în situaţiile de urgenţă, inclusiv evoluţiile negative din cadrul instituţiilor de credit sau de pe pieţele financiare, utilizând, acolo unde este posibil, căile de comunicare definite existente pentru a facilita gestionarea crizelor.

Atunci când autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată nu îndeplineşte sarcinile menţionate la primul paragraf sau atunci când autorităţile competente nu cooperează cu autoritatea de supraveghere consolidată într-o măsură corespunzătoare în realizarea sarcinilor menţionate la primul paragraf, oricare dintre autorităţile competente în cauză poate sesiza ABE cu privire la chestiune, care are posibilitatea de a acţiona în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(2)În cazul în care se solicită o autorizaţie menţionată la articolul 84 alineatul (1), articolul 87 alineatul (9), articolul 105 şi, respectiv, în anexa III partea 6 de către o instituţie de credit mamă din UE şi filialele sale, sau în comun de către filialele unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE, autorităţile competente conlucrează pe deplin pentru a decide dacă trebuie sau nu acordată autorizaţia solicitată şi, după caz, pentru a stabili condiţiile acordării unei astfel de autorizaţii.

În lipsa unei decizii comune din partea autorităţilor competente în termen de şase luni, autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) se pronunţă ea însăşi cu privire la cererea respectivă. Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de şase luni. Autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) comunică decizia solicitantului şi celorlalte autorităţi competente.

Dacă, la finalul perioadei de şase luni, oricare dintre autorităţile competente implicate înaintează problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua asupra propriei decizii în conformitate cu articolul 19 alineatul (4) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de şase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se înaintează ABE după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

(3)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată şi autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE depun toate eforturile posibile pentru a ajunge la o decizie comună privind aplicarea articolelor 123 şi 124 pentru determinarea caracterului adecvat al nivelului consolidat al fondurilor proprii deţinute de grup în ceea ce priveşte situaţia financiară şi profilul său de risc şi al nivelului necesar al fondurilor proprii pentru aplicarea articolului 136 alineatul (2) în cazul fiecărei entităţi din cadrul grupului bancar şi pe bază consolidată.

În absenţa unei astfel de decizii comune a autorităţilor competente în termen de patru luni, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată adoptă o decizie pe bază consolidată privind aplicarea articolelor 123 şi 124 şi a articolului 136 alineatul (2), după ce aceasta a luat în considerare în mod adecvat evaluarea riscurilor filialelor efectuată de către autorităţile competente relevante. Dacă, la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate înaintează problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni se consideră a reprezenta etapa de conciliere în sensul regulamentului menţionat. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu este adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

Decizia de aplicare a articolelor 123 şi 124 şi a articolului 136 alineatul (2) se adoptă de către autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE pe bază individuală sau subconsolidată, după examinarea corespunzătoare a opiniilor şi rezervelor exprimate de autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată. Dacă, la sfârşitul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile competente îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care ABE o ia în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi adoptă decizia lor în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul regulamentului menţionat. ABE adoptă decizia în termen de o lună. Problema nu este adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

Decizia comună menţionată la primul paragraf şi orice decizie luată în absenţa unei decizii comune în conformitate cu al patrulea şi al cincilea paragraf sunt actualizate anual sau, în circumstanţe excepţionale, în cazul în care o autoritate competentă responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE adresează autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată o cerere scrisă şi motivată integral pentru actualizarea deciziei privind aplicarea articolului 136 alineatul (2). În ultimul caz, actualizarea poate fi efectuată la nivel bilateral între autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată şi autoritatea competentă care a făcut cererea.

Art. 130

(1)În cazul în care survine o situaţie de urgenţă, inclusiv o situaţie definită la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 sau o situaţie în care se manifestă evoluţii negative ale pieţelor, care ar putea pune în pericol lichiditatea pieţei şi stabilitatea sistemului financiar din oricare din statele membre în care au fost autorizate entităţi ale unui grup sau în care s-au înfiinţat sucursale cu relevanţă în conformitate cu articolul 42a, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată avertizează cât mai curând posibil, cu respectarea capitolului 1 secţiunea 2, ABE, CERS şi autorităţile menţionate la articolul 49 al patrulea paragraf şi la articolul 50 şi comunică toate informaţiile esenţiale pentru îndeplinirea atribuţiilor acestora. Aceste obligaţii se aplică în cazul autorităţilor competente menţionate în articolele 125 şi 126, precum şi în partea introductivă din articolul 129 alineatul (1).

Art. 131

Autorităţile competente responsabile cu autorizarea filialei unei întreprinderi-mamă care este o instituţie de credit îşi pot delega responsabilitatea de supraveghere, prin acord bilateral şi în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţilor competente care au autorizat şi care supraveghează întreprinderea-mamă, astfel încât acestea să îşi asume responsabilitatea de supraveghere a filialei în conformitate cu prezenta directivă. ABE este informată cu privire la existenţa şi conţinutul unor astfel de acorduri. ABE transmite aceste informaţii autorităţilor competente din alte state membre şi Comitetului bancar european.

Art. 131^a

(1)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată instituie colegii de supraveghere pentru a facilita îndeplinirea sarcinilor menţionate la articolul 129 şi la articolul 130 alineatul (1) şi condiţionate de cerinţele de confidenţialitate menţionate la alineatul (2) din prezentul articol şi de compatibilitatea cu dreptul Uniunii, pentru a garanta, atunci când este cazul, o coordonare şi o colaborare adecvate cu autorităţile competente relevante din ţări terţe.

f)aplicarea articolului 129 alineatul (1) litera (c), ţinând seama de activităţile pe care alte foruri le-ar putea desfăşura în acest domeniu.

Autorităţile competente, în cadrul participării lor la colegiile de supraveghere, şi ABE cooperează îndeaproape. Cerinţa de confidenţialitate consacrată la capitolul 1 secţiunea 2 nu împiedică autorităţile competente să facă schimburi de informaţii confidenţiale în cadrul colegiilor de supraveghetori. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiilor de supraveghetori nu afectează drepturile şi responsabilităţile autorităţilor competente în conformitate cu prezenta directivă.

(2)Înfiinţarea şi funcţionarea colegiilor se bazează pe dispoziţii scrise, menţionate la articolul 131, stabilite în urma consultării cu autorităţile competente interesate, de către autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată.

d)autorităţile competente din ţări terţe, dacă este cazul şi sub rezerva cerinţelor de confidenţialitate care sunt echivalente, în opinia tuturor autorităţilor competente, cu cerinţele din capitolul 44 secţiunea 52.

Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată prezidează reuniunile colegiului şi decide care autorităţi competente participă la o reuniune sau la o activitate a colegiului. În prealabil, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează pe deplin toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează, de asemenea, pe deplin şi la timp, toţi membrii colegiului în legătură cu acţiunile adoptate în cadrul acestor reuniuni sau cu măsurile întreprinse.

Art. 132

(1)Autorităţile competente cooperează îndeaproape. Autorităţile competente îşi comunică reciproc orice informaţie esenţială sau relevantă pentru exercitarea atribuţiilor de supraveghere ale altor autorităţi competente în conformitate cu prezenta directivă. În acest sens, autorităţile competente transmit, la cerere, orice informaţie relevantă şi, din proprie iniţiativă, orice informaţie esenţială.

În special, autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit mamă din UE şi a instituţiilor de credit controlate de holdinguri financiare mamă din UE sau de holdinguri financiare mixte mamă din UE transmit autorităţilor competente din alte state membre, responsabile cu supravegherea filialelor acestor instituţii mamă, toate informaţiile relevante. Pentru stabilirea sferei informaţiilor relevante, se ţine seama de importanţa filialelor respective în cadrul sistemului financiar al statelor membre în cauză.

d)sancţiunile majore şi măsurile excepţionale luate de autorităţile competente în conformitate cu prezenta directivă, inclusiv impunerea unei cerinţe suplimentare de capital în temeiul articolului 136 alineatul (1) şi a unei limite la utilizarea abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii în temeiul articolului 105.

(3)Înainte de a lua o decizie cu privire la următoarele elemente, autorităţile competente în cauză se consultă între ele, în cazul în care decizia prezintă importanţă pentru atribuţiile de supraveghere ale altor autorităţi competente:

b)sancţiunile majore şi măsurile excepţionale luate de autorităţile competente, inclusiv impunerea unei cerinţe suplimentare de capital în temeiul articolului 136 alineatul (1) şi a unei limite privind utilizarea abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii în temeiul articolului 105.

Art. 133

(1)Autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată solicită, în scopul supravegherii, consolidarea integrală a tuturor instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare care sunt filiale ale întreprinderii-mamă.

Art. 134

(1)Fără a aduce atingere articolului 133, autorităţile competente stabilesc dacă şi sub ce formă trebuie efectuată consolidarea în următoarele cazuri:

Art. 136

(1)Autorităţile competente impun oricărei instituţii de credit care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta directivă să ia de îndată măsurile necesare pentru redresarea situaţiei.

(2)Autorităţile competente impun o cerinţă specifică de fonduri proprii excedentare faţă de nivelul minim prevăzut la articolul 75, cel puţin în cazul instituţiilor de credit care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolele 22, 109 şi 123, sau în cazul cărora s-a luat o decizie negativă cu privire la problema menţionată la articolul 124 alineatul (3), în situaţia în care este puţin probabil ca aplicarea exclusivă a altor măsuri să îmbunătăţească suficient dispoziţiile, procedurile, mecanismele şi strategiile într-un termen adecvat.

Art. 137

(1)Până la coordonarea ulterioară a metodelor de consolidare, statele membre prevăd ca, în cazul în care întreprinderea-mamă a uneia sau mai multor instituţii de credit este un holding cu activitate mixtă, autorităţile competente responsabile cu autorizarea şi supravegherea instituţii de credit respective să solicite luând legătura cu respectivul holding cu activitate mixtă şi cu filialele acestuia, fie direct, fie prin intermediul filialelor instituţiei de credit, furnizarea oricăror informaţii care ar putea fi relevante în scopul supravegherii filialelor instituţiei de credit.

(2)Statele membre prevăd ca autorităţile lor competente să poată efectua ele însele sau prin inspectori externi verificări la faţa locului pentru a verifica informaţiile primite de la holdingurile cu activitate mixtă şi de la filialele acestora. În cazul în care un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acestuia este o întreprindere de asigurare, poate fi utilizată şi procedura prevăzută la articolul 140 alineatul (1). În cazul în care un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acestuia este situat într-un stat membru altul decât cel în care se află filiala instituţiei de credit, verificarea la faţa locului a informaţiilor se face în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 141.

Art. 138

(2)Autorităţile competente impun instituţiilor de credit să pună în aplicare proceduri adecvate de gestionare a riscurilor şi mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri solide de informare şi contabilizare, în vederea identificării, măsurării, monitorizării şi controlării adecvate a tranzacţiilor efectuate cu holdingul cu activitate mixtă mamă şi cu filialele sale. Autorităţile competente impun instituţiilor de credit să le comunice orice tranzacţie importantă efectuată cu entităţile respective, alta decât cea menţionată la articolul 110. Aceste proceduri şi tranzacţii importante fac obiectul unui control din partea autorităţilor competente.

Art. 139

(2)În cazul în care întreprinderea-mamă şi instituţiile de credit care sunt filialele sale sunt situate în state membre diferite, autorităţile competente din fiecare stat membru îşi comunică toate informaţiile relevante care ar putea permite sau facilita exercitarea supravegherii pe bază consolidată.

(3)Statele membre autorizează, între autorităţile lor competente, schimbul de informaţii menţionate la alineatul (2), cu condiţia ca, în cazul holdingurilor financiare, al holdingurilor financiare mixte, al instituţiilor financiare sau al întreprinderilor de servicii auxiliare, colectarea sau deţinerea de informaţii să nu implice în nici un fel obligaţia autorităţilor competente de a exercita un rol de supraveghere individuală a instituţiilor sau întreprinderilor respective.

Art. 140

(1)În cazul în care o instituţie de credit, un holding financiar, un holding financiar mixt sau un holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale care sunt întreprinderi de asigurare sau alte întreprinderi furnizoare de servicii de investiţii care fac obiectul unei autorizări, autorităţile competente şi autorităţile cărora li s-a încredinţat misiunea publică de supraveghere a întreprinderilor de asigurare sau a celorlalte întreprinderi furnizoare de servicii de investiţii cooperează îndeaproape. Fără a aduce atingere responsabilităţilor lor respective, aceste autorităţi îşi comunică toate informaţiile de natură să le simplifice misiunea şi să permită un control al activităţii şi al situaţiei financiare de ansamblu a întreprinderilor pe care le supraveghează.

Art. 141

În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, autorităţile competente dintr-un stat membru doresc, în cazuri specifice, să verifice informaţiile cu privire la o instituţie de credit, un holding financiar, o instituţie financiară, o întreprindere de servicii auxiliare, un holding cu activitate mixtă, un holding financiar mixt, o filială de tipul celor menţionate la articolul 137 sau cu privire la o filială de tipul celor menţionate la articolul 127 alineatul (3), situate într-un alt stat membru, autorităţile respective solicită autorităţilor competente din celălalt stat membru să dispună efectuarea acestei verificări. Autorităţile care primesc o astfel de solicitare îi dau curs, în cadrul competenţelor lor, procedând la efectuarea verificărilor respective ele însele sau permiţând autorităţilor care au făcut solicitarea să facă verificarea sau permiţând unui auditor sau expert să o facă. În cazul în care nu efectuează ea însăşi verificarea, autoritatea competentă care a formulat cererea poate participa la efectuarea acesteia.

Art. 142

Fără a aduce atingere dispoziţiilor lor de drept penal, statele membre asigură posibilitatea de a impune sancţiuni sau măsuri menite să pună capăt neregulilor constatate sau cauzelor lor în cazul holdingurilor financiare, al holdingurilor financiare mixte şi al holdingurilor cu activitate mixtă sau al managerilor responsabili care încalcă actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în aplicarea articolelor 124-141 şi a prezentului articol. Autorităţile competente cooperează îndeaproape pentru ca aceste sancţiuni sau măsuri să permită obţinerea rezultatelor dorite, în special în cazul în care administraţia centrală sau sediul principal al unui holding financiar, al unui holding financiar mixt sau al unui holding cu activitate mixtă nu se află în acelaşi stat membru ca şi sediul său social.

Art. 143

(1)În cazul în care o instituţie de credit a cărei întreprindere mamă este o instituţie de credit, un holding financiar sau un holding financiar mixt care are sediul social într-o ţară terţă nu face obiectul unei supravegheri consolidate în temeiul articolelor 125 şi 126, autorităţile competente verifică dacă instituţia de credit respectivă face obiectul unei supravegheri consolidate din partea unei autorităţi competente dintr-o ţară terţă, echivalentă supravegherii reglementate de principiile prevăzute de prezenta directivă.

(2)Comisia poate solicita Comitetului bancar european să elaboreze recomandări generale pentru a şti dacă măsurile de supraveghere consolidată luate de autorităţile competente din ţările terţe ar putea permite atingerea obiectivelor supravegherii consolidate prevăzute de prezentul capitol, în ceea ce priveşte instituţiile de credit a căror întreprindere-mamă îşi are sediul social într-o ţară terţă. Comitetul examinează periodic aceste recomandări şi ţine seama de orice modificări aduse măsurilor de supraveghere consolidată aplicate de autorităţile competente respective. ABE asistă Comisia şi Comitetul bancar european la îndeplinirea respectivelor atribuţii, inclusiv în ceea ce priveşte necesitatea actualizării respectivelor recomandări.

(3)În lipsa unei astfel de supravegheri echivalente, statele membre aplică instituţiei de credit, prin analogie, dispoziţiile prezentei directive sau permit autorităţilor lor competente să aplice alte tehnici de control adecvate pentru atingerea obiectivelor de supraveghere pe bază consolidată a instituţiilor de credit.

SECŢIUNEA 2:Informaţiile care trebuie făcute publice de către autorităţile competente

Art. 144

d)fără a aduce atingere dispoziţiilor capitolului 1 secţiunea 2, datele statistice agregate cu privire la aspectele principale ale punerii în aplicare a cadrului prudenţial în fiecare stat membru.

CAPITOLUL 5:Informaţii care trebuie făcute publice de către instituţiile de credit

Art. 145

(3)Instituţiile de credit adoptă politici formale pentru a se conforma cerinţelor de publicare prevăzute la alineatele (1) şi (2) şi dispun de politici de evaluare a gradului de adecvare a informaţiilor publicate, inclusiv a verificării şi frecvenţei lor. De asemenea, instituţiile de credit dispun de politici pentru a evalua dacă informaţiile publicate oferă participanţilor la piaţă o imagine completă asupra profilul lor de risc.

În cazul în care informaţiile publicate nu furnizează participanţilor la piaţă o imagine completă asupra profilul lor de risc, instituţiile de credit, acestea fac publice informaţiile necesare suplimentar faţă de cele obligatorii în conformitate cu alineatul (1). Totuşi, instituţiile de credit sunt obligate să facă publice numai informaţii semnificative, şi care nu sunt considerate ca fiind proprietate a unei instituţii de credit sau confidenţiale, în conformitate cu criteriile tehnice prevăzute în partea 1 din anexa XII.

(4)La cerere, instituţiile de credit ar trebui să explice deciziile lor de rating întreprinderilor mici şi mijlocii şi altor entităţi care solicită un credit, punând la dispoziţie o explicaţie în scris, în cazul în care li se solicită acest lucru. În situaţia în care angajamentul voluntar al sectorului se dovedeşte a fi insuficient în acest sens, se adoptă măsuri de drept intern. Costurile administrative aferente explicaţiei menţionate trebuie să fie în funcţie de mărimea împrumutului.

Art. 146

Art. 148

Art. 149