Titlul v - PRINCIPII ŞI INSTRUMENTE TEHNICE DE SUPRAVEGHERE ŞI INFORMARE PRUDENŢIALĂ - Directiva 2006/48/CE/14-iun-2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
TITLUL V:PRINCIPII ŞI INSTRUMENTE TEHNICE DE SUPRAVEGHERE ŞI INFORMARE PRUDENŢIALĂ
Art. 40
(1)Supravegherea prudenţială a unei instituţii de credit, inclusiv a activităţilor desfăşurate de aceasta în conformitate cu articolele 23 şi 24, este responsabilitatea autorităţilor competente din statul membru de origine, fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentei directive care atribuie această responsabilitate autorităţilor statului membru gazdă.
(2)Aplicarea alineatului (1) nu împiedică supravegherea pe bază consolidată, în conformitate cu prezenta directivă.
(3)În exercitarea atribuţiilor generale care le revin, autorităţile competente dintr-un stat membru iau în calcul în mod corespunzător efectul potenţial al deciziilor lor asupra stabilităţii sistemului financiar din toatele celelalte state membre în cauză, în special în situaţii de urgenţă, pe baza informaţiilor disponibile la momentul respectiv.

Art. 41
În aşteptarea unei coordonări ulterioare, statele membre gazdă răspund în continuare, în cooperare cu autorităţile competente din statul membru de origine, de supravegherea lichidităţii sucursalelor instituţiilor de credit.
Fără a aduce atingere măsurilor necesare pentru consolidarea Sistemului Monetar European, statele membre gazdă păstrează întreaga responsabilitate pentru măsurile care rezultă din punerea în aplicare a politicilor lor monetare.
Aceste măsuri nu pot prevedea tratamente discriminatorii sau restrictive pe baza faptului că o instituţie de credit este autorizată în alt stat membru.
Art. 42
Autorităţile competente din statele membre în cauză colaborează îndeaproape în supravegherea activităţii instituţiilor de credit care funcţionează, în special printr-o sucursală, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care îşi au sediul central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile privind administrarea şi proprietatea asupra acestor instituţii de credit, informaţii care pot facilita supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a lor, precum şi toate informaţiile care pot facilita supravegherea acestor instituţii în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, garantarea depozitelor, limitarea expunerilor maxime, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.
Autorităţile competente pot sesiza ABE cu privire la situaţiile în care o cerere de colaborare, în special în vederea schimbului de informaţii, a fost respinsă sau nu i s-a dat curs în termen rezonabil. Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), în situaţiile menţionate la prima teză ABE poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt atribuite în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
În vederea asigurării armonizării consecvente a prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze informaţiile conţinute în acesta.
Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicarea prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare prin care să se stabilească formulare, modele şi proceduri pentru cerinţele referitoare la schimbul de informaţii, care pot facilita monitorizarea instituţiilor de credit.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice până la data de 1 ianuarie 2014.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al treilea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Se conferă de asemenea Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al patrulea paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art.42a
(1)Autorităţile competente ale unui stat membru gazdă pot solicita autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată, în cazul în care se aplică articolul 129 alineatul (1), sau autorităţilor competente ale statului membru de origine să considere o sucursală a unei instituţii de credit ca fiind semnificativă.
Cererea respectivă specifică motivele pentru care sucursala ar trebui considerată semnificativă, în special cu privire la următoarele aspecte:
a)în cazul în care cota de piaţă a sucursalei unei instituţii de credit în ceea ce priveşte depozitele depăşeşte 2 % în statul membru gazdă;
b)impactul probabil al unei suspendări sau încetări a operaţiunilor instituţiei de credit asupra lichidităţii pieţei şi asupra sistemelor de plată şi de compensare şi decontare din statul membru gazdă; şi
c)dimensiunea şi importanţa sucursalei, din punctul de vedere al numărului de clienţi, în contextul sistemului bancar sau financiar al statului membru gazdă.
Autorităţile competente ale statelor membre de origine şi ale statelor membre gazdă şi autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată, în cazul în care se aplică articolul 129 alineatul (1), depun toate eforturile posibile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la desemnarea unei sucursale ca fiind semnificativă.
În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună în termen de două luni de la primirea unei cereri în temeiul primului paragraf, autorităţile competente ale statului membru gazdă iau propria decizie în termen de alte două luni cu privire la desemnarea sucursalei ca fiind semnificativă. La luarea deciziei, autorităţile competente din statul membru gazdă iau în considerare orice opinii şi rezerve ale autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată sau ale autorităţilor competente din statul membru de origine.
Dacă, la finalul perioadei iniţiale de două luni, oricare dintre autorităţile competente în cauză a înaintat problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile competente din statul membru gazdă amână decizia lor şi aşteaptă ca ABE să adopte o decizie în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat. Autorităţile competente ale statului membru gazdă hotărăsc în conformitate cu decizia ABE. Perioada de două luni se consideră a reprezenta etape de conciliere în sensul articolului 19 din regulamentul menţionat. ABE adoptă decizia în termen de o lună. Problema nu se înaintează ABE după expirarea perioadei iniţiale de două luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

Deciziile menţionate la al treilea şi al patrulea paragraf sunt incluse într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază şi se transmit autorităţilor competente în cauză şi sunt considerate ca fiind hotărâtoare şi aplicate de autorităţile competente din statele membre în cauză.
Desemnarea unei sucursale drept semnificativă nu aduce atingere drepturilor şi responsabilităţilor autorităţilor competente prevăzute în prezenta directivă.
(2)Autorităţile competente ale statului membru de origine comunică autorităţilor competente ale unui stat membru gazdă în care are sediul o sucursală semnificativă informaţiile menţionate la articolul 132 alineatul (1) literele (c) şi (d) şi îndeplinesc sarcinile menţionate la articolul 129 alineatul (1) litera (c) în cooperare cu autorităţile competente ale statului membru gazdă.
În cazul în care o autoritate competentă a unui stat membru de origine constată prezenţa unei situaţii de urgenţă în cadrul unei instituţii de credit, astfel cum se menţionează la articolul 130 alineatul (1), aceasta alertează în cel mai scurt timp autorităţile menţionate la articolul 49 al patrulea paragraf şi la articolul 50.
(3)În cazul în care nu se aplică articolul 131a, autorităţile competente care supraveghează o instituţie de credit având sucursale semnificative în alte state membre instituie şi prezidează un colegiu de supraveghetori pentru a facilita cooperarea prevăzută la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 42. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiului se bazează pe dispoziţii scrise, determinate, în urma consultării cu autorităţile competente în cauză, de către autoritatea competentă din statul membru de origine. Autoritatea competentă din statul membru de origine decide cu privire la autorităţile competente să participe la o reuniune sau la o activitate a colegiului.
Decizia autorităţii competente din statul membru de origine ţine seama de relevanţa activităţii de supraveghere care urmează să fie planificată sau coordonată pentru aceste autorităţi, în special de impactul potenţial asupra stabilităţii sistemului financiar din statele membre vizate, menţionat la articolul 40 alineatul (3), şi de obligaţiile menţionate la alineatul (2) din prezentul articol.
În prealabil, autoritatea competentă din statul membru de origine informează pe deplin toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea competentă din statul membru de origine informează, de asemenea, pe deplin şi la timp, toţi membrii colegiului în legătură cu măsurile adoptate în cadrul respectivelor reuniuni sau cu măsurile întreprinse.
În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condiţiile generale de funcţionare a colegiilor de supraveghere.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al patrulea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind funcţionarea operaţională a colegiilor de supraveghere.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al şaselea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 42b
(1)În exercitarea atribuţiilor care le revin, autorităţile competente iau în considerare convergenţa în ceea ce priveşte instrumentele de supraveghere şi practicile de supraveghere în punerea în aplicare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive. În acest scop, statele membre se asigură că:
a)autorităţile competente participă la activităţile ABE;
b)autorităţile competente respectă orientările şi recomandările ABE sau prezintă motivele pentru care nu fac acest lucru;
c)mandatele naţionale conferite autorităţilor competente nu împiedică îndeplinirea atribuţiilor care le revin în calitate de membre ale ABE sau în temeiul prezentei directive.

(2)[textul din Art. 42^B, alin. (2) din titlul V, capitolul 1, sectiunea 1 a fost abrogat la 04-ian-2011 de Art. 9, punctul 16., alin. (B) din Directiva 2010/78/UE/24-nov-2010]
Art. 43
(1)Statele membre gazdă prevăd ca, în cazul în care o instituţie de credit autorizată în alt stat membru îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unei sucursale, autorităţile competente din statul membru de origine să poată desfăşura, ele însele sau prin intermediul unor persoane pe care le numesc în acest scop, după informarea prealabilă a autorităţilor competente din statul membru gazdă, verificări la faţa locului ale informaţiilor menţionate la articolul 42.
(2)Autorităţile competente din statul membru de origine pot să recurgă, de asemenea, pentru verificarea sucursalelor, la una dintre procedurile prevăzute la articolul 141.
(3)Dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) nu aduce atingere dreptului autorităţilor competente din statul membru gazdă de a efectua, în îndeplinirea responsabilităţilor care le revin prin prezenta directivă, verificări la faţa locului la sucursalele înfiinţate pe teritoriul lor.
Art. 44
(1)Statele membre prevăd ca toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente, precum şi auditorii sau experţii care au acţionat în numele autorităţilor competente, să fie obligate să respecte secretul profesional.
Nici o informaţie confidenţială pe care respectivele persoane o pot obţine în cursul îndeplinirii obligaţiilor lor profesionale nu poate fi divulgată unei alte persoane sau autorităţi decât în formă sumară sau colectivă, astfel încât să nu poată fi identificate instituţiile de credit individuale respective, fără a aduce însă atingere situaţiilor care fac obiectul dreptului penal.
Cu toate acestea, în cazul în care o instituţie de credit a fost declarată falimentară sau se află în executare silită, informaţiile confidenţiale care nu se referă la terţe părţi implicate în eforturile de salvare a instituţiei de credit respective pot fi divulgate în cursul unor acţiuni în instanţe civile sau comerciale.
(2)Dispoziţiile de la alineatul (1) nu împiedică autorităţile competente din diferite state membre să facă schimb de informaţii sau să transmită informaţii ABE în conformitate cu prezenta directivă, cu alte directive aplicabile instituţiilor de credit, şi cu articolele 31 şi 35 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Informaţiile respective sunt supuse condiţiilor privind secretul profesional prevăzute la alineatul (1).

Art. 45
Autorităţile competente care primesc informaţii confidenţiale în conformitate cu articolul 44 le pot utiliza numai în cursul exercitării sarcinilor lor şi numai în următoarele scopuri:
a)pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor care reglementează iniţierea activităţii instituţiilor de credit, precum şi pentru a facilita supravegherea, pe bază consolidată sau neconsolidată, a desfăşurării activităţilor respective, în special în ceea ce priveşte supravegherea lichidităţii, a solvabilităţii, a expunerilor maxime şi a procedurilor contabile şi administrative, precum şi a mecanismelor interne de control;
b)pentru impunerea de sancţiuni;
c)într-un apel în contencios administrativ împotriva unei autorităţi competente sau
d)în acţiuni în instanţă în conformitate cu articolul 55 sau cu dispoziţiile speciale prevăzute de prezenta directivă sau de alte directive adoptate în domeniul instituţiilor de credit.
Art. 46
În conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, statele membre şi ABE pot încheia acorduri de cooperare care să prevadă schimburi de informaţii cu autorităţile competente din ţări terţe sau cu autorităţi sau organisme din ţări terţe, după cum se prevede la articolul 47 şi articolul 48 alineatul (1) din prezenta directivă, cu condiţia ca informaţiile furnizate să beneficieze de garanţii de respectare a secretului profesional care să fie cel puţin echivalente cu cele prevăzute la articolul 44 alineatul (1) din prezenta directivă. Un astfel de schimb de informaţii are drept scop îndeplinirea responsabilităţilor de supraveghere ale acestor autorităţi sau organisme.
În cazul în care informaţiile provin dintr-un alt stat membru, acestea nu sunt divulgate fără acordul explicit al autorităţilor care le-au transmis şi, după caz, numai în scopurile pentru care autorităţile în cauză şi-au dat acordul.

Art. 47
- Articolul 44 alineatul (1) şi articolul 45 nu împiedică schimbul de informaţii în cadrul unui stat membru, în cazul în care există două sau mai multe autorităţi competente în acelaşi stat membru, sau între statele membre, între autorităţile competente şi următoarele
a)autorităţi care au datoria publică de a supraveghea alte organizaţii financiare şi societăţi de asigurare şi autorităţile responsabile cu supravegherea pieţelor financiare,
b)organisme implicate în lichidarea şi procedurile de faliment ale instituţiilor de credit, precum şi în alte proceduri similare şi
c)persoane responsabile cu verificarea legală a conturilor instituţiilor de credit şi ale altor instituţii financiare,
în îndeplinirea responsabilităţilor lor de supraveghere.
- Articolul 44 alineatul (1) şi articolul 45 nu împiedică furnizarea către organismele responsabile cu gestionarea sistemelor de garantare a depozitelor a informaţiilor necesare pentru exercitarea funcţiilor lor.
În ambele cazuri, informaţiile primite fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1).
Art. 48
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 44-46, statele membre pot autoriza schimburile de informaţii între autorităţile competente şi:
a)autorităţile responsabile cu supravegherea organismelor implicate în lichidarea şi procedurile de faliment ale instituţiilor de credit, precum şi în alte proceduri similare şi
b)autorităţile responsabile cu supravegherea persoanelor care efectuează verificarea legală a conturilor întreprinderilor de asigurare, ale instituţiilor de credit, ale întreprinderilor de investiţii, precum şi ale altor instituţii financiare.
În astfel de cazuri, statele membre solicită îndeplinirea cel puţin a următoarelor condiţii:
a)informaţiile sunt destinate îndeplinirii sarcinilor de supraveghere menţionate la primul paragraf;
b)informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1) şi
c)în cazul în care informaţiile provin din alt stat membru, acestea nu pot fi furnizate fără acordul expres al autorităţilor competente care le-au prezentat şi, dacă este necesar, exclusiv pentru scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.
Statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre denumirile autorităţilor care pot primi informaţii în conformitate cu prezentul alineat.
(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 44-46, statele membre pot autoriza, cu scopul de a consolida stabilitatea, inclusiv integritatea sistemului financiar, schimbul de informaţii între autorităţile competente şi autorităţile sau organismele responsabile în temeiul legii cu depistarea şi investigarea încălcării legislaţiei în materia dreptului societăţilor comerciale.
În astfel de cazuri, statele membre solicită îndeplinirea cel puţin a următoarelor condiţii:
a)informaţiile respective sunt destinate îndeplinirii sarcinilor de supraveghere menţionate la primul paragraf;
b)informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1) şi
c)în cazul în care informaţiile respective provin dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate fără acordul expres al autorităţilor competente care le-au furnizat şi, după caz, exclusiv pentru scopul pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.
În cazul în care, într-un stat membru, autorităţile sau organismele menţionate la primul paragraf îndeplinesc responsabilităţi de depistare şi investigare cu ajutorul unor persoane, date fiind competenţele acestora, care sunt numite în acest scop şi care nu sunt angajate în sectorul public, posibilitatea de a efectua schimburile de informaţii prevăzute la primul paragraf poate fi extinsă şi asupra unor asemenea persoane, în condiţiile prevăzute la paragraful al doilea.
Pentru a pune în aplicare dispoziţiile paragrafului al treilea, autorităţile sau organismele menţionate la primul paragraf comunică autorităţilor competente care au prezentat informaţiile, numele şi responsabilităţile exacte ale persoanelor cărora urmează să le fie trimise informaţiile respective.
Statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre denumirile autorităţilor sau organismelor care pot primi respectivele informaţii în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol.
Comisia întocmeşte un raport cu privire la aplicarea dispoziţiilor prezentului articol.
Art. 49
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu pot împiedica o autoritate competentă să transmită următoarelor entităţi informaţiile de care acestea au nevoie în exercitarea sarcinilor lor:

a)băncilor centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale şi altor organisme cu o funcţie similară în calitate de autorităţi monetare, în cazul în care aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor lor statutare, incluzând coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi asociate, supravegherea sistemelor de plăţi, de compensare şi de decontare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar;

b)după caz, celorlalte autorităţi publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plăţi;
c)Comitetului european pentru risc sistemic (denumit în continuare «CERS»), în cazul în care aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic (*).
(*)JO L 331, 15.12.2010, p. 1.
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu pot împiedica autorităţile sau organismele respective să comunice autorităţilor competente informaţiile de care acestea au nevoie în sensul articolului 45.

Informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1).
Într-o situaţie de urgenţă, astfel cum se menţionează la articolul 130 alineatul (1), statele membre permit autorităţilor competente să comunice fără întârziere informaţii băncilor centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor lor statutare, incluzând coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi asociate, supravegherea sistemelor de plăţi, de compensare şi a celor de decontare a valorilor mobiliare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar, precum şi CERS, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare.

Art. 50
Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 44 alineatul (1) şi ale articolului 45, statele membre pot autoriza, în temeiul dispoziţiilor legale, comunicarea anumitor informaţii altor departamente ale administraţiilor centrale de stat care răspund de legislaţia privind supravegherea instituţiilor de credit, a instituţiilor financiare, a serviciilor de investiţii şi a societăţilor de asigurare, precum şi inspectorilor care acţionează în numele departamentelor respective.
Cu toate acestea, informaţiile respective pot fi comunicate numai în cazul în care acest lucru este absolut necesar pentru controlul prudenţial.
Într-o situaţie de urgenţă, astfel cum se menţionează la articolul 130 alineatul (1), statele membre permit autorităţilor competente să divulge informaţii relevante departamentelor menţionate la primul paragraf din prezentul articol, în toate statele membre în cauză.

Art. 51
Statele membre dispun ca informaţiile primite în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) şi cu articolul 47, precum şi informaţiile obţinute prin intermediul verificărilor la faţa locului menţionate la articolul 43 alineatele (1) şi (2) să nu poată fi comunicate în cazurile menţionate la articolul 50 decât cu acordul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective sau al autorităţilor competente din statul membru în care s-a desfăşurat verificarea la faţa locului.
Art. 52
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu pot împiedica autorităţile competente dintr-un stat membru să comunice informaţiile prevăzute la articolele 44-46 unei case de compensare sau unui alt organism similar recunoscut de dreptul intern pentru asigurarea de servicii de compensare şi decontare pe una dintre pieţele lor naţionale, în cazul în care autorităţile respective consideră necesară comunicarea informaţiilor pentru a asigura funcţionarea adecvată a organismelor respective în caz de neplată sau de neplată potenţială de către operatorii de piaţă. Informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1).
Cu toate acestea, statele membre se asigură că informaţiile primite în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) nu pot fi comunicate în situaţiile menţionate la alineatul respectiv fără acordul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective.
Art. 53
(1)Statele membre prevăd cel puţin că orice persoană autorizată în sensul Directivei 84/253/CEE (1), care îndeplineşte în cadrul unei instituţii de credit sarcinile prevăzute la articolul 51 din Directiva 78/660/CEE, la articolul 37 din Directiva 83/349/CEE sau la articolul 31 din Directiva 85/611/CEE (2), sau orice altă îndatorire obligatorie, are obligaţia de a informa cu promptitudine autorităţile competente în legătură cu orice fapt sau decizie cu privire la o anumită instituţie de credit de care a luat cunoştinţă în exercitarea sarcinilor care îi revin şi care sunt de natură:
(1)A opta directivă (84/253/CEE) a Consiliului din 10 aprilie 1984 privind autorizarea persoanelor responsabile de controlul legal al documentelor contabile (JO L 126, 12.5.1984, p. 20).
(2)Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 375, 31.12.1985, p. 3), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/1/CE.
a)să constituie o încălcare serioasă a actelor cu putere de lege sau a actelor administrative care reglementează condiţiile de autorizare sau care reglementează activităţile instituţiilor de credit;
b)să aducă atingere funcţionării continue a instituţiilor de credit sau
c)să ducă la refuzul de a certifica conturile sau la formularea anumitor rezerve.
Statele membre prevăd cel puţin că persoana respectivă are, de asemenea, obligaţia de a raporta orice fapt sau decizie care ajunge la cunoştinţa sa în îndeplinirea îndatoririlor care îi revin, astfel cum se descrie la primul paragraf, în cadrul unei întreprinderi care are legături strânse ce rezultă dintr-o relaţie de control existentă cu instituţia de credit în cadrul căreia persoana îndeplineşte sarcina respectivă.
(2)Prezentarea de bună credinţă către autorităţile competente, de către persoanele autorizate în sensul Directivei 84/253/CEE, a oricărui fapt sau decizie menţionate la alineatul (1) nu constituie o încălcare a nici unei restricţii privind comunicarea informaţiilor, impuse prin contract sau în temeiul unor acte cu putere de lege sau acte administrative şi nu implică nici un fel de răspundere a persoanelor respective.
Art. 54
Fără a aduce atingere procedurilor de retragere a autorizaţiei şi dispoziţiilor de drept penal, statele membre dispun ca autorităţile lor competente respective să poată adopta sau impune împotriva instituţiilor de credit sau împotriva celor care controlează efectiv
activitatea instituţiilor de credit şi care încalcă actele cu putere de lege sau actele administrative privind supravegherea şi desfăşurarea activităţilor lor sancţiuni şi măsuri menite să pună capăt încălcărilor respective sau să elimine cauzele acestora.
În sensul primului paragraf, statele membre se asigură că autorităţile lor competente sunt abilitate să impună sau să aplice sancţiuni financiare şi nefinanciare sau alte măsuri. Aceste sancţiuni sau măsuri sunt eficace, proporţionale şi disuasive.

Art. 55
Statele membre se asigură că deciziile luate în privinţa unei instituţii de credit, în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă, pot fi atacate în instanţă. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în situaţia în care nu se ia nici o decizie în termen de şase luni de la prezentarea cererii de autorizare care conţine toate informaţiile necesare potrivit dispoziţiilor în vigoare.
Art. 56
Ori de câte ori un stat membru prevede printr-un act cu putere de lege sau act administrativ o dispoziţie de punere în aplicare a legislaţiei comunitare privind supravegherea prudenţială a unei instituţii de credit aflată în activitate, care utilizează termenul sau face referire la conceptul de fonduri proprii, statul membru respectiv se asigură că termenul sau conceptul respectiv corespunde cu definiţia menţionată la articolele 57-61 şi la articolele 63-66.
Art. 57
(1)Sub rezerva limitărilor impuse la articolul 66, fondurile proprii neconsolidate ale instituţiilor de credit includ următoarele elemente:
a)capitalul în sensul articolului 22 din Directiva 86/635/CEE, în măsura în care a fost vărsat, la care se adaugă primele de emisiune aferente, în măsura în care absoarbe integral pierderile în condiţii de asigurare a continuităţii activităţii şi în măsura în care, în caz de faliment sau lichidare, are un rang inferior tuturor celorlalte creanţe.

b)rezervele în sensul articolului 23 din Directiva 86/635/CEE şi profiturile şi pierderile reportate ca urmare a aplicării profitului sau pierderii finale;
c)fondurile pentru riscuri bancare generale, în sensul articolului 38 din Directiva 86/635/CEE;
ca) alte instrumente decât cele menţionate la litera (a), care îndeplinesc cerinţele stabilite la articolul 63 alineatul (2) literele (a), (c), (d) şi (e) şi la articolul 63a;

d)rezervele de reevaluare, în sensul articolului 33 din Directiva 78/660/CEE;
e)ajustări de valoare în sensul articolului 37 alineatul (2) din Directiva 86/635/CEE;
f)alte elemente în sensul articolului 63;
g)angajamentele membrilor instituţiilor de credite constituite ca societăţi cooperative şi angajamentele în solidar ale debitorilor unor anumite instituţii organizate ca fonduri, menţionate la articolul 64 alineatul (1) şi
h)acţiuni preferenţiale cumulative pe termen fix şi împrumuturile de capital subordonate menţionate la articolul 64 alineatul (3).
(2)Următoarele elemente se scad în conformitate cu articolul 66:
i)acţiunile proprii la valoarea contabilă, deţinute de o instituţie de credit;
j)activele necorporale în sensul articolului 4 alineatul (9) ("active") din Directiva 86/635/CEE;
k)pierderile materiale din exerciţiul financiar în curs;
l)participaţiile la alte instituţii de credit şi instituţii financiare, reprezentând peste 10 % din capitalul acestora;
m)creanţele subordonate şi instrumentele menţionate la articolul 63 şi la articolul 64 alineatul (3) pe care o instituţie de credit le deţine la instituţii de credit şi instituţii financiare la care are participaţii de peste 10 % din capitalul acestora, în fiecare caz;
n)participaţiile deţinute la alte instituţii de credit şi instituţii financiare de până la 10 % din capitalul acestora, creanţele subordonate şi instrumentele menţionate la articolul 63 şi la articolul 64 alineatul (3) deţinute de o instituţie de credit la instituţii de credit şi instituţii financiare, altele decât cele menţionate la literele (1) şi (m) cu privire la valoarea totală a participaţiilor respective, creanţele subordonate şi instrumentele care depăşesc 10 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit respective, calculate înainte de deducerea elementelor menţionate la literele (l)-(p);
o)participaţiile în sensul articolului 4 alineatul (10) pe care o instituţie de credit le deţine în:
(i)întreprinderi de asigurare în sensul articolului 6 din Directiva 73/239/CEE (1), al articolului 4 din Directiva 2002/83/CE (2) sau al articolului 1 litera (b) din Directiva 98/78/CE (3);
(1)Prima directivă a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 de coordonare a dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative privind iniţierea şi exercitarea activităţii de asigurare directă, alta decât asigurarea de viaţă (JO L 228, 16.8.1973, p. 3), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/1/CE.
(2)Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea directă de viaţă (JO L 345, 19.12.2002, p. 1), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/1/CE.
(3)Directiva 98/78/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentară a întreprinderilor de asigurare parte a unui grup de asigurare (JO L 330, 5.12.1998, p. 1), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/1/CE.
(ii)întreprinderi de reasigurare în sensul articolului 1 litera (c) din Directiva 98/78/CE sau
(iii)holdinguri de asigurare în sensul articolului 1 litera (i) din Directiva 98/78/CE;
p)fiecare dintre următoarele elemente pe care instituţia de credit le deţine în raport cu entităţile definite la litera (o) în care deţine o participaţie:
(i)instrumentele menţionate la articolul 16 alineatul (3) din Directiva 73/239/CEE şi
(ii)instrumentele menţionate la articolul 27 alineatul (3) din Directiva 2002/83/CE;
q)pentru instituţiile de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu secţiunea 3 subsecţiunea 2, sumele negative care rezultă din calcularea de la anexa VII partea 1 punctul 36 şi pierderile anticipate în conformitate cu anexa VII partea 1 punctele 32 şi 33 şi
r)valoarea expunerilor aferente poziţiilor din securitizare care primesc o pondere de risc de 1 250 % în conformitate cu prezenta directivă şi valoarea expunerilor aferente poziţiilor din securitizare din portofoliul de tranzacţionare cărora li s-ar atribui o pondere de risc de 1 250 % dacă s-ar afla în portofoliul netranzac-ţionabil al aceloraşi instituţii de credit.

Art. 58
În situaţia în care se deţin temporar acţiuni la alte instituţii de credit sau financiare, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau holdinguri de asigurare în scopul unei operaţiuni de asistenţă financiară menită să ducă la reorganizarea şi salvarea instituţiei respective, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la deducerile menţionate la articolul 57 literele (l)-(p).
Art. 59
Ca o alternativă la deducerea elementelor menţionate la articolul 57 literele (o) şi (p), statele membre permit instituţiilor lor de credit să aplice mutatis mutandis metodele 1, 2 şi 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE. Metoda 1 (consolidarea contabilă) se poate aplica numai în cazul în care autoritatea competentă are încredere în nivelul gestiunii integrate şi al controlului intern ale entităţilor care ar fi incluse în consolidare. Metoda aleasă se aplică în mod constant de-a lungul timpului.
Art. 60
Statele membre pot să prevadă că, pentru calcularea fondurilor proprii pe bază individuală, instituţiile de credit care fac obiectul unei supravegheri pe bază consolidată în conformitate cu capitolul 4 secţiunea 1 sau al unei supravegheri suplimentare în conformitate cu Directiva 2002/87/CE nu trebuie să deducă elementele menţionate la articolul 57 literele (l)-(p) deţinute în instituţii de credit sau instituţii financiare, întreprinderi de asigurare sau de reasigurare sau holdinguri de asigurare, care sunt incluse în sfera supravegherii consolidate sau suplimentare.
Prezenta dispoziţie se aplică tuturor normelor prudenţiale armonizate prin acte comunitare.
Art. 61
Conceptul de fonduri proprii, astfel cum este definit la articolul 57 literele (a)-(h), include un număr maxim de elemente şi sume. Statele membre pot decide cu privire la utilizarea acestor elemente şi la deducerea altor elemente decât cele menţionate la articolul 57 literele (i)-(r).

Elementele menţionate la articolul 57 literele (a)-(e) sunt puse la dispoziţia unei instituţii de credit, spre a fi utilizate de îndată şi fără restricţii la acoperirea riscurilor sau pierderilor, de îndată ce acestea apar. Suma nu include nici un impozit previzibil la momentul calculării sau este ajustată corespunzător în măsura în care astfel de impozite reduc valoarea până la care aceste elemente pot fi alocate pentru a acoperi riscurile sau pierderile.
Art. 62
Statele membre pot să raporteze Comisiei privind progresele realizate pentru convergenţă în vederea obţinerii unei definiţii comune a fondurilor proprii. Pe baza acestor rapoarte, Comisia prezintă, după caz, o propunere Parlamentului European şi Consiliului privind modificarea prezentei secţiuni până la 1 ianuarie 2009.
Art. 63
(1)Conceptul de fonduri proprii utilizat de un stat membru poate include şi alte elemente, cu condiţia ca, indiferent de denumirea lor juridică sau contabilă, respectivele elemente să aibă următoarele caracteristici:
a)să poată fi folosite în mod liber de instituţia de credit pentru a acoperi riscurile bancare normale, în cazul în care nu au fost încă identificate pierderi de venituri sau capital;
b)existenţa lor este inclusă în înregistrările contabile interne şi
c)valoarea lor este determinată de către conducerea instituţiei de credit, este verificată de auditori independenţi, este adusă la cunoştinţa autorităţilor competente şi este pusă sub supravegherea respectivelor autorităţi.
(2)Valorile mobiliare cu durată nedeterminată şi celelalte instrumente care îndeplinesc următoarele condiţii pot fi de asemenea acceptate ca alte elemente:
a)nu pot fi rambursate la iniţiativa deţinătorului sau fără acordul prealabil al autorităţii competente;
b)contractul de împrumut dă posibilitatea instituţiei de credit să amâne plata dobânzii aferente împrumutului;
c)creanţele creditorului asupra instituţiei de credit sunt în totalitate subordonate creanţelor creditorilor nesubordonaţi;
d)documentele care reglementează emiterea valorilor mobiliare prevăd capacitatea datoriilor şi dobânzilor neachitate de a absorbi pierderile, permiţând în acelaşi timp instituţiei de credit să îşi continue activitatea şi
e)se iau în considerare numai sumele vărsate integral.
La aceste valori mobiliare şi instrumente se pot adăuga acţiunile preferenţiale cumulative, altele decât cele menţionate la articolul 57 litera (h).
Instrumentele menţionate la articolul 57 litera (ca) respectă cerinţele stabilite la literele (a), (c), (d) şi (e) ale prezentului articol.

(3)Pentru instituţiile de credit care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu secţiunea 3 subsecţiunea 2, sumele pozitive care rezultă din calcularea de la anexa VII partea 1 punctul 36 pot să fie acceptate ca alte elemente până la limita de 0,6 % din valorile expunerilor ponderate la risc calculate în conformitate cu subsecţiunea 2. Pentru instituţiile de credit respective, ajustările valorilor şi dispoziţiile incluse în calculul menţionat de anexa VII partea 1 punctul 36 şi ajustările valorilor şi dispoziţiile articolului 57 litera (e) nu se includ în fondurile proprii decât în conformitate cu prezentul alineat. În acest sens, valorile expunerilor ponderate la risc nu includ sumele calculate în conformitate cu poziţiile de titlurizare cu un risc ponderat de 1250 %.
Art. 63a
(1)Instrumentele menţionate la articolul 57 litera (ca) respectă cerinţele stabilite la alineatele (2)-(5) din prezentul articol.
(2)Instrumentele sunt nedatate sau au o scadenţă iniţială de cel puţin 30 de ani. Instrumentele pot include una sau mai multe opţiuni de cumpărare la discreţia exclusivă a emitentului, însă nu se răscumpără mai devreme de cinci ani de la data emiterii. În cazul în care prevederile care reglementează instrumentele nedatate prevăd un stimulent moderat pentru răscumpărare de către instituţia de credit, aşa cum este stabilit acesta de către autorităţile competente, stimulentul respectiv nu se aplică mai devreme de zece ani de la data emiterii. Prevederile care reglementează instrumentele datate nu permit niciun stimulent pentru răscumpărare la o altă dată decât data scadenţei.
Instrumentele datate şi nedatate pot fi cumpărate sau răscumpărate numai cu aprobarea prealabilă a autorităţilor competente. Autorităţile competente pot să îşi dea acordul cu condiţia ca solicitarea în acest sens să fie făcută la iniţiativa instituţiei şi să nu fie afectate în mod semnificativ nici condiţiile financiare, nici cele de solvabilitate ale instituţiei de credit respective. Autorităţile competente pot solicita instituţiilor să înlocuiască instrumentul cu elemente de o calitate egală sau superioară, conform celor menţionate la articolul 57 litera (a) sau (ca).
Autorităţile competente solicită suspendarea răscumpărării instrumentelor datate în cazul în care instituţia de credit nu respectă cerinţele de capital stabilite la articolul 75 şi pot solicita o astfel de suspendare şi în alte momente, în funcţie de situaţia financiară şi de situaţia solvabilităţii instituţiilor de credit.
Autoritatea competentă poate autoriza în orice moment răscumpărarea anticipată a instrumentelor datate şi nedatate în cazul în care regimul fiscal aplicabil sau clasificarea din punctul de vedere al reglementărilor prudenţiale a respectivelor instrumente suferă o modificare care nu a fost prevăzută la data emiterii.
(3)Prevederile care reglementează instrumentul permit instituţiei de credit să anuleze, atunci când este necesar, plata dobânzii sau a dividendelor pe o perioadă nelimitată, pe bază necumulativă.
Cu toate acestea, instituţia de credit anulează astfel de plăţi în cazul în care nu respectă cerinţele de capital stabilite la articolul 75.
Autorităţile competente pot solicita anularea unor astfel de plăţi pe baza situaţiei financiare şi a situaţiei solvabilităţii instituţiei de credit. Orice astfel de anulare nu aduce atingere dreptului instituţiei de credit de a înlocui plata dobânzii sau a dividendelor cu o plată sub forma unui instrument menţionat la articolul 57 litera (a), cu condiţia ca orice astfel de mecanism să permită instituţiei de credit să păstreze resurse financiare. Această substituire poate face obiectul unor condiţii speciale stabilite de către autorităţile competente.
(4)Dispoziţiile care reglementează instrumentul prevăd că principalul, dobânda neplătită sau dividendul trebuie să fie de aşa natură încât să acopere pierderile şi să nu împiedice recapitalizarea instituţiei de credit prin intermediul unor mecanisme corespunzătoare, astfel cum au fost elaborate de ABE în temeiul alineatului (6).

(5)În caz de faliment sau lichidare a instituţiei de credit, instrumentele au rang inferior elementelor menţionate la articolul 63 alineatul (2).
(6)Pentru a asigura o armonizare consecventă şi convergenţa practicilor de supraveghere, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în vederea stabilirii cerinţelor aplicabile instrumentelor menţionate la alineatul (1) de la prezentul articol. ABE înaintează proiectele de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014. Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
De asemenea, ABE emite orientări cu privire la instrumentele menţionate la articolul 57 primul paragraf litera (a).
ABE monitorizează aplicarea acestor orientări.

Art. 64
(1)Angajamentele membrilor instituţiilor de credite constituite ca societăţi cooperative de tipul celor menţionate la articolul 57 litera (g) includ şi capitalul nesolicitat al societăţilor respective, împreună cu angajamentele legale ale membrilor societăţilor cooperative respective de a efectua plăţi nerambursabile suplimentare, în cazul în care instituţia de credit suferă o pierdere, situaţie în care plăţile respective pot fi solicitate neîntârziat.
Angajamentele în solidar ale debitorilor, în cazul instituţiilor de credit organizate ca fonduri, se tratează în mod similar cu elementele menţionate anterior.
Toate elementele menţionate pot fi incluse în fondurile proprii în măsura în care sunt considerate ca fiind fonduri proprii ale instituţiilor din categoria în cauză, în conformitate cu legislaţia internă.
(2)Statele membre nu includ în fondurile proprii ale instituţiilor publice de credit garanţiile pe care statele respective sau autorităţile lor locale le acordă unor astfel de instituţii.
(3)Statele membre sau autorităţile competente pot include în fondurile proprii acţiunile preferenţiale cumulative cu termen fix menţionate la articolul 57 litera (h), precum şi împrumuturile subordonate menţionate în aceeaşi dispoziţie, în cazul în care există acorduri obligatorii care prevăd că, în caz de faliment sau lichidare a instituţiei de credit, respectivele împrumuturi au un rang inferior în raport cu creanţele exigibile ale tuturor celorlalţi creditori şi nu pot fi rambursate decât după achitarea tuturor celorlalte datorii la momentul respectiv.
Împrumuturile subordonate îndeplinesc, de asemenea, următoarele criterii:
a)numai fondurile vărsate integral pot fi luate în considerare;
b)împrumuturile respective au o scadenţă iniţială de cel puţin cinci ani, după care pot fi rambursate;
c)valoarea până la care pot fi clasificate ca fonduri proprii este redusă treptat cel puţin în cursul ultimilor cinci ani înainte de data rambursării şi
d)contractul de împrumut nu include nici o clauză care să prevadă că, în anumite situaţii, altele decât lichidarea instituţiei de credit, datoria este rambursată înainte de scadenţa convenită.
În sensul paragrafului al doilea litera (b), în cazul în care scadenţa datoriei nu este stabilită, împrumuturile în cauză se rambursează numai sub rezerva unui preaviz de cinci ani, cu excepţia cazului în care împrumuturile respective au încetat să mai fie considerate fonduri proprii sau cu excepţia cazului în care este în mod expres cerut consimţământul prealabil al autorităţilor competente pentru rambursarea anticipată. Autorităţile competente pot permite rambursarea anticipată a unor astfel de împrumuturi, cu condiţia ca solicitarea în acest sens să fie făcută la iniţiativa instituţiei care acordă împrumutul şi ca solvabilitatea instituţiei de credit respective să nu fie afectată.
(4)Instituţiile de credit nu includ în fondurile proprii nici rezervele de valoare justă legate de pierderi şi câştiguri generate de acoperirea fluxurilor de trezorerie a instrumentelor financiare evaluate la cost amortizat, nici pierderile şi câştigurile înregistrate pe pasivele evaluate la valoare justă care se datorează evoluţiei calităţii creditului lor.
(5)Instituţiile de credit aplică cerinţele din partea B a anexei VII la Directiva 2006/49/CE tuturor activelor lor evaluate la valoarea justă pentru calcularea valorii fondurilor proprii şi deduc din totalul elementelor de la articolul 57 literele (a)-(ca) minus elementele de la articolul 57 literele (i)-(k) orice ajustări de valoare suplimentare necesare. Comitetul Supraveghetorilor Bancari Europeni elaborează ghiduri privind detaliile punerii în aplicare a prezentei dispoziţii.

Art. 65
(1)În cazul în care calcularea se face pe bază consolidată, sumele consolidate aferente elementelor menţionate la articolul 57 se utilizează în conformitate cu normele prevăzute la capitolul 4 secţiunea 1. De asemenea, următoarele elemente pot fi asimilate rezervelor consolidate, în scopul calculării fondurilor proprii, atunci când sunt elemente de credit ("negative"):
a)orice interese minoritare în înţelesul articolului 21 din Directiva 83/349/CEE, în cazul în care este utilizată metoda integrării globale. Orice instrument menţionat la articolul 57 litera (ca) şi din care decurg interese minoritare îndeplineşte cerinţele stabilite la articolul 63 alineatul (2) literele (a), (c), (d) şi (e) şi la articolele 63a şi 66;

b)prima diferenţă de consolidare, în sensul articolelor 19, 30 şi 31 din Directiva 83/349/CEE;
c)diferenţele de conversiune incluse în rezervele consolidate, în conformitate cu articolul 39 alineatul (6) din Directiva 86/635/CEE şi
d)orice diferenţă care rezultă din includerea anumitor participaţii, în conformitate cu metoda indicată la articolul 33 din Directiva 83/349/CEE.
(2)În cazul în care elementele menţionate la paragraful 1 literele (a)-(d) sunt elemente de debit ("pozitive"), acestea sunt deduse la calcularea fondurilor proprii consolidate.
Art. 66
(1)Elementele menţionate la articolul 57 literele (d)-(h) sunt supuse următoarelor limite:
a)totalul elementelor menţionate la articolul 57 literele (d)-(h) nu trebuie să depăşească un maximum de 100 % din elementele menţionate la literele (a)-(ca), minus literele (i), (j) şi (k) ale articolului respectiv; iar
b)totalul elementelor menţionate la articolul 57 literele (g)-(h) nu trebuie să depăşească un maximum de 50 % din elementele menţionate la literele (a)-(ca), minus literele (i), (j) şi (k) ale articolului respectiv.
(1a) Sub rezerva dispoziţiilor de la alineatul (1) din prezentul articol, totalul elementelor prevăzute la articolul 57 litera (ca) se supune următoarelor limite:
a)instrumentele care trebuie convertite în situaţii de urgenţă şi pot fi convertite la iniţiativa autorităţii competente, în orice moment, pe baza situaţiei financiare şi a situaţiei solvabilităţii emitentului, în elementele menţionate la articolul 57 litera (a) într-un interval predeterminat nu trebuie să depăşească în total limita maximă de 50 % din elementele de la literele (a)-(ca), minus literele (i), (j) şi (k) din respectivul articol;
b)în limita menţionată la litera (a) din prezentul alineat, toate celelalte instrumente nu trebuie să depăşească limita maximă de 35 % din elementele de la articolul 57 literele (a)-(ca), minus literele (i), (j) şi (k);
c)în limitele menţionate la literele (a) şi (b) ale prezentului alineat, instrumentele datate şi instrumentele ale căror prevederi prevăd stimulent pentru răscumpărare de către instituţia de credit nu trebuie să depăşească limita maximă de 15 % din elementele de la articolul 57 literele (a)-(ca), minus literele (i), (j) şi (k);
d)suma elementelor care depăşeşte limitele stabilite la literele (a), (b) şi (c) trebuie să respecte limita stabilită la alineatul (1) din prezentul articol.

(2)Jumătate din totalul elementelor de la articolul 57 literele (l)-(r) se deduc din totalul elementelor de la articolul 57 literele (a)-(ca) minus cele de la articolul 57 literele (i)-(k) şi jumătate din totalul elementelor de la articolul 57 literele (d)-(h), după aplicarea limitelor prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol. În măsura în care jumătate din totalul elementelor de la articolul 57 literele (l)-(r) depăşeşte totalul elementelor de la articolul 57 literele (d)-(h), excedentul se deduce din totalul elementelor de la articolul 57 literele (a)-(ca) minus cele de la articolul 57 literele (i)-(k).
Elementele de la articolul 57 litera (r) nu se deduc dacă au fost incluse, în scopurile articolului 75, în calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor conform prezentei directive sau în calculul cerinţelor de capital conform anexelor I sau V la Directiva 2006/49/CE.

(3)În sensul secţiunilor 5 şi 6, dispoziţiile prezentei secţiuni se înţeleg fără a se ţine seama de elementele menţionate la articolul 57 literele (q) şi (r) şi la articolul 63 alineatul (3).
(4)Autorităţile competente pot să autorizeze instituţiile de credit să depăşească limitele stabilite la alineatele (1) şi (1a), temporar, în situaţii de urgenţă.

Art. 67
Respectarea condiţiilor prevăzute de prezenta secţiune sunt probate în faţa autorităţilor competente.
SUBSECŢIUNEA 1:Nivel de aplicare
Art. 68
(1)Instituţiile de credit respectă obligaţiile menţionate la articolele 22 şi 75 şi la secţiunea 5 pe bază individuală.
(2)Orice instituţie de credit care nu este nici filială într-un stat membru în care este autorizată şi supravegheată, nici întreprindere-mamă şi orice instituţie de credit neinclusă în consolidare în conformitate cu articolul 73 respectă obligaţiile menţionate la articolele 120 şi 123 pe bază individuală.
(3)Orice instituţie de credit care nu este nici întreprindere-mamă, nici filială şi orice instituţie de credit neinclusă în consolidare în conformitate cu articolul 73, respectă obligaţiile menţionate la capitolul 5 pe bază individuală.
Art. 69
(1)Statele membre pot să aleagă să nu aplice articolul 68 alineatul (1) nici unei filiale a unei instituţii de credit, atunci când atât filiala, cât şi instituţia de credit în cauză fac obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv, iar filiala este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a instituţiei de credit care este întreprindere-mamă, iar următoarele condiţii sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite corect între întreprinderea-mamă şi filialele sale:
a)nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor de către întreprinderea-mamă;
b)fie întreprinderea-mamă îndeplineşte cerinţele autorităţii competente privind gestionarea prudenţială a filialei şi a declarat, cu consimţământul autorităţii competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt neglijabile;
c)procedurile de evaluare, măsurare şi control ale întreprinderii-mamă includ filiala şi
d)întreprinderea-mamă deţine mai mult de 50 % din drepturile de vot ataşate acţiunilor din capitalul filialei şi/sau are dreptul să numească sau să elimine majoritatea membrilor conducerii filialei descrise la articolul 11.
(2)Statele membre pot exercita opţiunea prevăzută la alineatul (1) în cazul în care întreprinderea mamă este un holding financiar sau un holding financiar mixt cu sediul în acelaşi stat membru ca şi instituţia de credit, cu condiţia ca întreprinderea respectivă să facă obiectul aceleiaşi supravegheri ca şi instituţiile de credit, în special normelor menţionate la articolul 71 alineatul (1).

(3)Statele membre pot alege să nu aplice articolul 68 alineatul (1) unei instituţii de credit mame într-un stat membru în care instituţia respectivă face obiectul autorizării şi supravegherii de către statul membru respectiv şi este inclusă în supravegherea pe bază consolidată, iar următoarele condiţii sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă şi în filialele sale:
a)nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor către instituţia de credit mamă dintr-un stat membru şi
b)procedurile de evaluare, măsurare şi control relevante pentru supravegherea consolidată includ instituţia de credit mamă dintr-un stat membru.
Autoritatea competentă care face uz de prezentul alineat informează autorităţile competente din toate celelalte state membre.
(4)Fără a aduce atingere caracterului general al articolului 144, autoritatea competentă a statului membru care exercită opţiunea menţionată la alineatul (3) publică, în modul indicat la articolul 144:
a)criteriile pe care le aplică pentru a determina că nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor;
b)numărul de instituţii de credit mamă care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (3) şi numărul instituţiilor care incorporează filiale într-o ţară terţă şi
c)pe bază agregată, pentru statul membru:
(i)suma totală a fondurilor proprii pe bază consolidată ale instituţiei de credit mamă care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (3) şi care sunt deţinute la filialele dintr-o ţară terţă;
(ii)procentajul de fonduri proprii pe baza consolidată ale instituţiilor de credit mamă dintr-un stat membru care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (1), reprezentat de fondurile proprii care sunt deţinute la filiale dintr-o ţară terţă şi
(iii)procentajul minim al fondurilor poprii totale necesare în temeiul articolului 75, pe bază consolidată, ale instituţiilor de credit mamă dintr-un stat membru care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (3), reprezentat de fondurile proprii care sunt deţinute la filiale dintr-o ţară terţă.
Art. 70
(1)În conformitate cu prezentul articol alineatele (2)-(4), autorităţile competente pot să permită pe bază individuală instituţiilor de credit mamă să incorporeze în calcularea cerinţelor lor în conformitate cu articolul 68 alineatul (1) filialele care îndeplinesc condiţiile menţionate la articolul 69 alineatul (1) literele (c) şi (d), ale căror riscuri sau pasive semnificative sunt faţă de instituţia de credit mamă respectivă.
(2)Opţiunea de la alineatul (1) este permisă numai în cazul în care instituţia de credit mamă demonstrează complet autorităţii competente circumstanţele şi dispoziţiile, inclusiv dispoziţiile legale, în temeiul cărora nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor datorate de către filială întreprinderii sale mamă.
(3)În cazul în care exercită opţiunea de la alineatul (1), autoritatea competentă în cauză face acest lucru periodic şi, cel puţin o dată pe an, informează autorităţile competente din toate celelalte state membre cu privire la utilizarea alineatului (1) şi la circumstanţele şi dispoziţiile alineatului (2). În cazul în care filiala este situată într-o ţară terţă, autorităţile competente furnizează aceleaşi informaţii şi autorităţilor competente din respectiva ţară terţă.
(4)Fără a aduce atingere caracterului general al articolului 144, autoritatea competentă care exercită opţiunea prevăzută la alineatul (1) face public(e), în modul indicat la articolul 144:
a)criteriile pe care le aplică pentru a determina că nu există nici un impediment practic sau legal, semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor;
b)numărul de instituţii de credit mamă care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (1) şi numărul instituţiilor care incorporează filiale într-o ţară terţă şi
c)pe bază agregată, pentru statul membru:
(i)suma totală a fondurilor proprii pe bază consolidată ale instituţiei de credit mamă care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (1) şi care sunt deţinute la filiale dintr-o ţară terţă;
(ii)procentajul de fonduri proprii pe baza consolidată ale instituţiilor de credit mamă dintr-un stat membru care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (1), reprezentat de fondurile proprii care sunt deţinute la filiale dintr-o ţară terţă şi
(iii)procentajul minim al fondurilor poprii totale necesare în temeiul articolului 75 ale instituţiilor de credit mamă dintr-un stat membru care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (1), reprezentat de fondurile proprii care sunt deţinute la filiale dintr-o ţară terţă.
Art. 71
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 68-70, instituţiile de credit mamă dintr-un stat membru respectă, în măsura şi modul prevăzute la articolul 133, obligaţiile prevăzute la articolele 75, 120, 123 şi la secţiunea 5 pe baza situaţiei lor financiare consolidate.
(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 68, 69 şi 70, instituţiile de credit controlate de un holding financiar mamă dintr-un stat membru sau un holding financiar mixt mamă dintr-un stat membru respectă, în măsura şi modul prevăzute la articolul 133, obligaţiile prevăzute la articolele 75, 120, 123 şi în secţiunea 5 pe baza situaţiei financiare consolidate a respectivului holding financiar sau holding financiar mixt.
În cazul în care mai multe instituţii de credit sunt controlate de un holding financiar mamă dintr-un stat membru sau de un holding financiar mixt mamă dintr-un stat membru, primul paragraf se aplică numai instituţiei de credit care face obiectul supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu articolele 125 şi 126.

Art. 72
(1)Instituţiile de credit mamă din Uniunea Europeană respectă obligaţiile prevăzute la capitolul 5 pe baza situaţiei lor financiare consolidate.
Filialele semnificative ale instituţiilor de credit mamă din Uniunea Europeană fac publice informaţiile menţionate de anexa XII partea I punctul 5 pe bază individuală sau subconsolidată.
(2)Instituţiile de credit controlate de un holding financiar mamă sau de un holding financiar mixt mamă din UE respectă obligaţiile prevăzute în capitolul 5 pe baza situaţiei financiare consolidate a respectivului holding financiar sau a respectivului holding financiar mixt.
Filialele semnificative ale holdingurilor financiare mamă din UE sau ale holdingurilor financiare mixte mamă din UE fac publice informaţiile menţionate în anexa XII partea I punctul 5 pe bază individuală sau subconsolidată.

(3)Autorităţile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu articolele 125 şi 126 pot decide neaplicarea parţială sau totală a alineatelor (1) şi (2) în cazul instituţiilor de credit care sunt incluse în publicarea de informaţii comparabile efectuată pe bază consolidată de către întreprinderea-mamă stabilită într-o ţară terţă.
Art. 72a
(1)În cazul în care un holding financiar mixt face obiectul unor dispoziţii echivalente în temeiul prezentei directive şi al Directivei 2002/87/CE, în special în ceea ce priveşte supravegherea în funcţie de riscuri, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată poate decide, după consultarea celorlalte autorităţi competente responsabile cu supravegherea filialelor, să aplice respectivului holding financiar mixt numai dispoziţia relevantă din Directiva 2002/87/CE.
(2)În cazul în care un holding financiar mixt face obiectul unor dispoziţii echivalente în temeiul prezentei directivei şi al Directivei 2009/138/CE, în special în ceea ce priveşte supraveghere în funcţie de riscuri, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată poate decide, de comun acord cu autoritatea responsabilă cu supravegherea grupului în sectorul asigurărilor, să aplice respectivului holding financiar mixt numai dispoziţia din directiva referitoare la cel mai important sector financiar, astfel cum este stabilit la articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2002/87/CE.
(3)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează ABE şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru asigurări şi pensii ocupaţionale), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*) (AEAPO), cu privire la deciziile adoptate în temeiul alineatelor (1) şi (2). ABE, AEAPO şi Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (**) (AEVMP), elaborează, prin intermediul Comitetului comun al autorităţilor europene de supraveghere (Comitetul comun), orientările generale menite să asigure convergenţa practicilor de supraveghere şi elaborează un proiect de standarde tehnice de reglementare, pe care îl înaintează Comisiei în termen de trei ani de la adoptarea respectivelor orientări generale.
(*)JO L 331, 15.12.2010, p. 48.
(**)JO L 331, 15.12.2010, p. 84.
Comisia este împuternicită să adopte standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 şi, respectiv, din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

Art. 73
(1)Statele membre sau autorităţile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu articolele 125 şi 126 pot decide, în cazurile menţionate în continuare, ca o instituţie de credit, instituţie financiară sau o întreprindere de servicii auxiliare care este filială sau la care se deţine o participaţie, să nu fie inclusă în consolidare:
a)în cazul în care întreprinderea în cauză este situată într-o ţară terţă în care există obstacole de natură juridică în calea transferului de informaţii necesare;
b)în cazul în care, în opinia autorităţilor competente, întreprinderea în cauză nu prezintă decât un interes nesemnificativ în ceea ce priveşte obiectivele supravegherii instituţiilor de credit şi, în orice caz, atunci când totalul bilanţului întreprinderii în cauză este inferior următoarelor două valori:
(i)10 milioane EUR sau
(ii)1 % din totalul bilanţului întreprinderii-mamă sau al întreprinderii care deţine participaţia respectivă;
c)în cazul în care, în opinia autorităţilor competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, consolidarea situaţiei financiare a întreprinderii în cauză este inadecvată sau poate induce în eroare în ceea ce priveşte realizarea obiectivului de supraveghere a instituţiilor de credit.
În cazul în care mai multe întreprinderi îndeplinesc criteriile prevăzute la primul paragraf litera (b), întreprinderile respective sunt incluse, cu toate acestea, în consolidare, în măsura în care ansamblul acestor întreprinderi prezintă un interes care nu este nesemnificativ în ceea ce priveşte obiectivele menţionate anterior.
(2)Autorităţile competente solicită instituţiilor de credit care sunt filiale să aplice cerinţele prevăzute la articolele 75, 120, 123 şi în secţiunea 5 din prezenta directivă, pe bază subconsolidată, în cazul în care instituţiile de credit respective sau întreprinderea mamă, care este un holding financiar sau un holding financiar mixt, au o instituţie de credit, o instituţie financiară sau o societate de gestionare a activelor în conformitate cu definiţia de la articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2002/87/CE ca filială într-o ţară terţă sau deţin o participaţie într-o astfel de întreprindere.

(3)Autorităţile competente solicită întreprinderilor-mamă şi filialelor care fac obiectul prezentei directive să îndeplinească obligaţiile prevăzute la articolul 22 pe o bază consolidată sau subconsolidată, pentru a se asigura că dispoziţiile, procesele şi mecanismele lor sunt consistente şi bine-integrate şi că se pot obţine orice date sau informaţii relevante pentru supraveghere.
SUBSECŢIUNEA 2:SUBSECŢIUNEA 2: Cerinţe de calculare şi raportare
Art. 74
(1)În absenţa oricăror dispoziţii contrare, evaluarea activelor şi a elementelor extrabilanţiere se face în conformitate cu cadrul contabil care reglementează instituţia de credit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 şi cu Directiva 86/635/CEE.
(2)Fără a aduce atingere cerinţelor prevăzute la articolele 68-72, calculele pentru a se verifica dacă instituţiile de credit respectă obligaţiile prevăzute la articolul 75 se efectuează cel puţin de două ori pe an.
În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, pentru comunicarea acestor calcule de către instituţiile de credit, autorităţile competente aplică de la 31 decembrie 2012 formate, frecvenţe şi date de raportare uniforme. În vederea garantării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a introduce în cadrul Uniunii formate (cu caracteristicile asociate), frecvenţe şi date de raportare uniforme înainte de 1 ianuarie 2012. Formatele de raportare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea activităţilor instituţiilor de credit.
Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicarea prezentei directive, ABE elaborează, de asemenea, proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind soluţiile de tehnologia informaţiei care trebuie aplicate unor astfel de rapoarte.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al doilea şi al treilea paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Instituţiile de credit comunică rezultatele şi orice date componente solicitate autorităţilor competente.

SUBSECŢIUNEA 3:Nivelul minim al fondurilor proprii
Art. 75
Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 136, statele membre solicită instituţiilor de credit să deţină fonduri proprii al căror cuantum este în orice moment mai mare sau egal cu valoarea următoarelor cerinţe de capital:
a)pentru riscul de credit şi riscul de diluare inerente activităţilor lor de afaceri, cu excepţia operaţiunilor de portofoliu de tranzacţionare şi a activelor nelichide, în cazul în care activele respective se deduc din fondurile proprii în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) litera (d) din Directiva 2000/49/CE, 8 % din totalul valorilor expunerilor ponderate la risc calculate în conformitate cu secţiunea 3;
b)în ceea ce priveşte portofoliul de tranzacţionare, pentru riscul de poziţie şi riscul de contrapartidă şi, în măsura în care este autorizată depăşirea limitelor stabilite la articolele 111-117, pentru expunerile mari care depăşesc limitele respective, cerinţele de capital determinate în conformitate cu articolul 18 şi articolele 28-32 din Directiva 2006/49/CE;

c)în ceea ce priveşte toate activităţile lor economice, pentru riscul cursului de schimb valutar, pentru riscul de decontare şi pentru riscul de marfă, cerinţele de capital determinate în conformitate cu articolul 18 din Directiva 2006/49/CE;

d)în ceea ce priveşte toate activităţile lor de afaceri, pentru riscul operaţional, cerinţele de capital determinate în conformitate cu secţiunea 4.
Art. 76
Instituţiile de credit aplică fie abordarea standardizată prevăzută la articolele 78-83 sau, în cazul în care autorităţile competente permit în conformitate cu articolul 84, abordarea pe baza ratingurilor interne prevăzută la articolele 84-89 pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc în sensul articolului 75 litera (a).
Art. 77
"Expunere" în sensul prezentei secţiuni desemnează un activ sau un element extrabilanţier.
SUBSECŢIUNEA 1:Abordarea standardizată
Art. 78
(1)Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (2), valoarea expunerii unui activ este valoarea sa din bilanţ şi valoarea expunerii unui element inclus în anexa II este următorul procentaj din valoarea sa: 100 % pentru elementele cu grad mare de risc, 50 % pentru elementele cu un grad mediu de risc, 20 % pentru elementele cu risc moderat spre scăzut şi 0 % pentru elementele cu risc scăzut. Elementele extrabilanţiere menţionate la prezentul alineat, prima teză, se grupează în categoriile de risc stabilite de anexa II. În cazul în care o instituţie de credit foloseşte metoda generală bazată pe garanţii financiare ("Financial Collateral Comprehensive") descrisă de anexa VIII partea 3 şi expunerea ia forma valorilor mobiliare sau a mărfurilor vândute, date în gaj sau împrumutate în cadrul unei operaţiuni de report sau de împrumut sau de credit cu valori mobiliare sau mărfuri sau în cadrul unei operaţiuni de creditare cu apel în marjă, valorii expuse la risc i se adaugă corecţia corespunzătoare pentru volatilitate, descrisă de anexa VIII partea 3 punctele 34-59.
(2)Valoarea expunerii la risc a unui instrument derivat menţionat de anexa IV se determină în conformitate cu anexa III, efectele contractelor de novaţie şi ale altor contracte de compensare luându-se în considerare în sensul metodelor în cauză. Valoarea expunerii la risc a operaţiunilor de report, a tranzacţiilor de împrumut sau de credit cu valori mobiliare sau mărfuri, a operaţiunilor cu decontare pe termen lung şi a operaţiunilor de creditare cu apel în marjă se poate determina în conformitate cu anexa III sau cu anexa VIII.
(3)În cazul în care o expunere face obiectul unei protecţii finanţate a creditului, valoarea aplicabilă de expunere a elementului respectiv se poate modifica în conformitate cu subsecţiunea 3.
(4)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (2), valoarea expunerii la risc a expunerilor de credit curent exigibile, astfel cum a fost determinată de autorităţile competente, cu o contrapartidă centrală, se calculează în conformitate cu anexa III partea 2 punctul 6, cu condiţia ca expunerile de credit de contrapartidă ale contrapartidei centrale în raport cu toţi participanţii la acordurile încheiate să fie complet garantate zilnic.
Art. 79
(1)Fiecare expunere se grupează într-una dintre următoarele clase de expuneri:
a)creanţe sau creanţe eventuale asupra administraţiilor centrale sau băncilor centrale;
b)creanţe sau creanţe eventuale asupra autorităţilor regionale sau locale;
c)creanţe sau creanţe eventuale asupra instituţiilor administrative şi întreprinderilor necomerciale;
d)creanţe sau creanţe eventuale asupra băncilor multilaterale de dezvoltare;
e)creanţe sau creanţe eventuale asupra organizaţiilor internaţionale;
f)creanţe sau creanţe eventuale asupra instituţiilor;
g)creanţe sau creanţe eventuale asupra întreprinderilor;
h)creanţe sau creanţe eventuale asupra clienţilor de retail;
i)creanţe sau creanţe eventuale garantate cu o proprietate imobiliară;
j)elemente scadente;
k)elemente care aparţin unor categorii de reglementare cu risc ridicat;
l)creanţe sub forma unor obligaţiuni garantate;
m)poziţii de titlurizare;
n)creanţe pe termen scurt asupra instituţiilor şi întreprinderilor;
o)creanţe sub forma organismelor de plasament colectiv ("OPC") sau
p)alte elemente.
(2)Pentru a fi încadrată în categoria de expuneri faţă de clienţi de retail, menţionată la alineatul (1) litera (h), expunerea îndeplinesc următoarele condiţii:
a)să existe faţă de una sau mai multe persoane fizice sau faţă de o entitate mică sau mijlocie;
b)să facă parte dintr-un număr semnificativ de expuneri cu caracteristici similare, astfel încât riscurile asociate acestui împrumut să fie considerabil reduse şi
c)suma totală datorată instituţiei de credit, întreprinderilor-mamă şi filialelor lor, incluzând orice expunere scadentă, de către clientul debitor sau de către un grup de clienţi aflaţi în legătură, excluzând creanţele sau creanţele eventuale garantate cu proprietăţi imobiliare, nu depăşesc 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit. Instituţia de credit ia toate măsurile necesare pentru a confirma situaţia respectivă.
Valorile mobiliare nu pot fi încadrate în categoria de expuneri faţă de clienţii de retail.
(3)Valoarea actuală a plăţilor minime în temeiul contractelor de locaţie cu clienţii de retail poate fi încadrată în categoria de expuneri faţă de clienţii de retail.
Art. 80
(1)Pentru a determina valorile expunerilor ponderate la risc, ponderarea riscurilor se aplică în cazul tuturor expunerilor, cu condiţia ca respectivele expuneri să nu fie deduse din fonduri proprii, în conformitate cu dispoziţiile anexei VI partea 1. Ponderarea riscului aplicată depinde de clasa în care este încadrată fiecare expunere şi, în conformitate cu anexa VI partea 1, de calitatea creditului. Calitatea creditului poate fi stabilită prin raportare la evaluările efectuate de agenţiile internaţionale de rating (ECAI), în conformitate cu dispoziţiile articolelor 81-83 sau prin raportare la evaluările de credit realizate de agenţiile de credit de export, astfel cum precizează anexa VI partea 1.
(2)În vederea aplicării unei ponderări a riscului în sensul alineatului (1), valoarea expunerii la risc se multiplică cu ponderarea riscului specificată sau determinată în conformitate cu prezenta subsecţiune.
(3)Pentru determinarea valorilor expunerilor ponderate la risc faţă de instituţii, statele membre decid dacă trebuie adoptată metoda bazată pe calitatea creditului administraţiei centrale din ţara în care este înregistrată instituţia sau metoda bazată pe calitatea creditului instituţiei contrapartidă, în conformitate cu anexa VI.
(4)Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (1), în cazul în care expunerea face obiectul protecţiei creditului, ponderarea riscului aplicabilă poate fi modificată în conformitate cu subsecţiunea 3.
(5)În cazul expunerilor care fac obiectul titlurizării, valorile expunerilor ponderate la risc se calculează în conformitate cu subsecţiunea 4.
(6)În cazul expunerilor pentru care prezenta subsecţiune nu prevede modalităţi de calcul al valorilor expunerilor ponderate la risc se aplică o ponderare a riscului de 100 %.
(7)Cu excepţia expunerilor care determină elemente de pasiv precum cele menţionate la articolul 57 literele (a)-(h), autorităţile competente pot excepta de la obligaţiile prevăzute de prezentul articol alineatul (1) expunerile unei instituţii de credit faţă de o contrapartidă care este întreprinderea sa mamă, filială a sa, o filială a întreprinderii sale mamă sau o întreprindere asociată printr-o relaţie în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)contrapartida este o instituţie sau un holding financiar, un holding financiar mixt, o instituţie financiară, o societate de gestionare a activelor sau o întreprindere de servicii auxiliare care face obiectul unor cerinţe prudenţiale adecvate;

b)contrapartida este integral inclusă în aceeaşi sferă de consolidare ca şi instituţia de credit;
c)contrapartida face obiectul aceloraşi proceduri de evaluare, de măsurare şi de control al riscurilor ca şi instituţia de credit;
d)contrapartida este situată în acelaşi stat membru ca şi instituţia de credit şi
e)nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor de către contrapartidă instituţiei de credit.
În acest caz, se aplică o ponderare a riscului de 0 %.
(8)Cu excepţia expunerilor care determină elemente de pasiv precum cele menţionate la articolul 57 literele (a)-(h), autorităţile competente pot excepta de la obligaţiile prevăzute de prezentul articol alineatul (1) expunerile faţă de contrapartide care sunt membre ale aceluiaşi sistem de protecţie instituţională ca şi instituţia de credit finanţatoare, sub rezerva îndeplinirii următoarelor condiţii:
a)cerinţele stabilite la alineatul (7) literele (a), (d) şi (e);
b)instituţia de credit şi contrapartida au încheiat un acord contractual sau statutar de stabilire a responsabilităţilor care le protejează şi le garantează, în special, lichiditatea şi solvabilitatea pentru a evita falimentul, în cazul în care acesta devine necesar (denumit în continuare "sistem instituţional de protecţie");
c)măsurile luate garantează că sistemul instituţional de protecţie poate acorda sprijinul necesar, în temeiul obligaţiilor care îi revin, din fonduri uşor accesibile;
d)sistemul instituţional de protecţie dispune de sisteme adecvate şi uniformizate pentru monitorizarea şi clasificarea riscurilor (oferind o imagine completă a situaţiilor de risc individuale ale tuturor membrilor, precum şi a sistemului instituţional de protecţie în ansamblul său), cu posibilităţile corespunzătoare de a-şi exercita influenţa; sistemele în cauză permit monitorizarea adecvată a expunerilor în caz de neplată, în conformitate cu anexa VII partea 4 punctul 44;
e)sistemul instituţional de protecţie realizează propria analiză a riscurilor, pe care o comunică diverşilor membri individuali;
f)sistemul instituţional de protecţie întocmeşte şi publică o dată pe an fie un raport consolidat care cuprinde bilanţul, contul de profit şi pierderi, raportul de situaţie şi raportul privind riscurile, cu privire la sistemul instituţional de protecţie în ansamblul său, fie un raport care cuprinde bilanţul agregat, contul agregat de profit şi pierderi, raportul de situaţie şi raportul privind riscurile cu privire la sistemul instituţional de protecţie în ansamblul său;
g)membrii sistemului instituţional de protecţie sunt obligaţi să dea un preaviz de cel puţin 24 de luni în cazul în care doresc să pună capăt aranjamentelor contractuale;
h)utilizarea multiplă a elementelor eligibile pentru calculul fondurilor proprii (dubla utilizare a fondurilor proprii), precum şi orice constituire inadecvată de fonduri proprii între membrii sistemului instituţional de protecţie sunt excluse;
i)sistemul instituţional de protecţie se bazează pe o amplă participare a instituţiilor de credit cu un profil comercial predominant omogen şi
j)adecvarea sistemelor menţionate la litera (d) este aprobată şi monitorizată la intervale regulate de către autorităţile competente.
Într-un astfel de caz, se aplică o ponderare de risc de 0 %.
Art. 81
(1)Evaluarea externă a creditului poate fi folosită pentru determinarea ponderării riscului aplicabile unei expuneri în conformitate cu articolul 80, numai în cazul în care agenţia internaţională de rating care face evaluarea a fost recunoscută ca eligibilă în acest sens de către autorităţile competente ("o agenţie internaţională de rating eligibilă" în sensul prezentei subsecţiuni).
(2)Autorităţile competente recunosc o ECAI ca fiind eligibilă în sensul articolului 80 numai în cazul în care au garanţia că metodologia de evaluare folosită de respectiva instituţie îndeplineşte cerinţele de obiectivitate, de independenţă, de control continuu şi de transparenţă, precum şi că evaluările rezultate ale creditelor îndeplinesc cerinţele de credibilitate şi de transparenţă. În acest scop, autorităţile competente ţin seama de criteriile tehnice prevăzute în anexa VI partea 2. În cazul în care o ECAI este înregistrată ca agenţie de rating de credit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agenţiile de rating de credit (*), autorităţile competente consideră că sunt îndeplinite cerinţele de obiectivitate, de independenţă, de control continuu şi de transparenţă privind metodologia sa de evaluare.
(*)JO L 302, 17.11.2009, p. 1.

În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE, în consultare cu Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe) (denumită în continuare «AEVMP»), înfiinţată prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului (*), elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza metodologia de evaluare legată de evaluarea creditelor. ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014.
(*)JO L 331, 15.12.2010, p. 84.
Se delegă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al doilea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(3)În cazul în care o agenţie internaţională de rating a fost recunoscută ca eligibilă de către autorităţile competente dintr-un stat membru, autorităţile competente din alte state membre pot recunoaşte ca atare instituţia respectivă, fără a mai pune în aplicare un proces propriu de evaluare.
(4)Autorităţile competente publică o prezentare a procesului de recunoaştere şi o listă cu agenţiile internaţionale de rating eligibile.
Art. 82
(1)Autorităţile competente stabilesc, ţinând seama de criteriile tehnice menţionate de anexa VI partea 2, căruia dintre gradele de calitate a creditului stabilite la partea 1 a anexei menţionate i se asociază evaluările pertinente ale creditului realizate de o agenţie internaţională de rating eligibilă. Deciziile respective trebuie să fie obiective şi coerente.
(2)În cazul în care autorităţile competente dintr-un stat membru au luat o decizie în temeiul alineatului (1), autorităţile competente din alte state membre pot recunoaşte respectiva decizie, fără a mai pune în aplicare un proces propriu de evaluare.
Art. 83
(1)Utilizarea evaluărilor de credit efectuate de o agenţie internaţională de rating pentru a determina valorile expunerilor ponderate la risc ale unei instituţii de credit trebuie să fie coerentă şi în conformitate cu anexa VI partea 3. Evaluările creditelor nu pot fi utilizate selectiv.
(2)Instituţiile de credit utilizează evaluări solicitate ale creditelor. Cu toate acestea, cu permisiunea autorităţii competente în cauză, instituţiile respective pot utiliza evaluări nesolicitate.
SUBSECŢIUNEA 2:Abordarea pe baza ratingurilor interne
Art. 84
(1)În conformitate cu prezenta subsecţiune, autorităţile competente pot permite instituţiilor de credit să calculeze valorile expunerilor ponderate la risc utilizând abordarea bazată pe ratingul intern (denumită în continuare "abordarea RI"). Pentru fiecare instituţie de credit este necesară o autorizare explicită.
(2)Autorizaţia respectivă se acordă numai în cazul în care autoritatea competentă are garanţia că instituţia de credit în cauză dispune de sisteme de gestiune şi de rating ale expunerilor la risc de credit solide, care sunt puse în aplicare cu integritate şi, în special, în cazul în care se îndeplinesc următoarele condiţii în conformitate cu anexa VII partea 4:
a)sistemele de rating ale instituţiei de credit permit o evaluare pertinentă a caracteristicilor debitorului şi ale tranzacţiei, precum şi o diferenţiere semnificativă şi o estimare cantitativă precisă şi coerentă a riscului;
b)ratingurile interne şi estimările cazurilor de neplată şi ale pierderilor, utilizate pentru determinarea cerinţelor de capital, şi sistemele şi procesele asociate joacă un rol esenţial în gestionarea riscurilor şi în procesul decizional, precum şi în mecanismul de aprobare a creditului, în repartizarea capitalului intern şi în gestionarea instituţiei de credit;
c)instituţia de credit dispune de o unitate de control a riscului de credit, responsabilă pentru sistemele sale de rating, suficient de independentă şi aflată în afara oricărei influenţe inoportune;
d)instituţia de credit colectează şi păstrează toate datele relevante care pot constitui un sprijin efectiv ale procedurilor sale de măsurare şi de gestionare a riscului de credit şi
e)instituţia de credit produce o documentaţie privind sistemele sale de rating, precum şi motivele care stau la baza proiectării lor şi validează sistemele în cauză.
În cazul în care o instituţie de credit mamă din UE şi filialele sale sau un holding financiar mamă din UE şi filialele sale sau un holding financiar mixt mamă din UE şi filialele sale aplică abordarea RI pe o bază unificată, autorităţile competente pot permite ca cerinţele minime prevăzute în anexa VII partea 4 să fie îndeplinite de întreprinderea mamă şi filialele sale considerate în ansamblu.
În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili metodologia de evaluare prin care autorităţile competente permit instituţiilor de credit să utilizeze abordarea bazată pe rating intern.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf litera (a), în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(3)O instituţie de credit care solicită autorizarea de a utiliza abordarea RI demonstrează că a utilizat, pentru clasele de expuneri RI, sisteme de rating conforme, în linii mari, cu cerinţele minime prevăzute de anexa VII partea 4 pentru măsurarea şi gestionarea internă a riscului, pe o perioadă de cel puţin trei ani înaintea obţinerii autorizării respective.
(4)O instituţie de credit care solicită autorizarea de a utiliza propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi/sau a factorilor de conversie demonstrează că a estimat şi utilizat propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi/sau ale factorilor de conversie într-o manieră conformă, în linii mari, cu cerinţele minime prevăzute de anexa VII partea 4, pe o perioadă de cel puţin trei ani înaintea obţinerii autorizării respective.
(5)În cazul în care o instituţie de credit nu mai îndeplineşte cerinţele prevăzute de prezenta subsecţiune, instituţia în cauză fie prezintă autorităţii competente un plan de redresare rapidă a situaţiei, fie demonstrează că efectele nerespectării cerinţelor respective sunt neglijabile.
(6)În cazul în care o instituţie de credit mamă din UE şi filialele sale, un holding financiar mamă din UE şi filialele sale sau un holding financiar mixt mamă din UE şi filialele sale intenţionează să utilizeze abordarea RI, autorităţile competente ale acestor diferite entităţi juridice cooperează îndeaproape, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 129-132.

Art. 85
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 89, instituţiile de credit şi orice întreprindere-mamă şi filialele sale pun în aplicare abordarea RI în cazul tuturor expunerilor.
Sub rezerva aprobării de către autorităţile competente, punerea în aplicare se poate face progresiv pentru fiecare dintre clasele de expuneri menţionate la articolul 86, în cadrul aceleiaşi unităţi comerciale, pentru diferitele unităţi comerciale din acelaşi grup sau în cazul utilizării propriilor estimări ale pierderilor datorate nerambursării sau a factorilor de conversie pentru calculul ponderării de risc pentru expunerile faţă de întreprinderi, instituţii, administraţii centrale şi bănci centrale.
În cazul clasei de expuneri faţă de clienţi de retail menţionată la articolul 86, punerea în aplicare se poate face progresiv în funcţie de clasele de expuneri cărora le corespund diferitele corelări de la anexa VII partea 1 punctele 10-13.
(2)Punerea în aplicare menţionată la alineatul (1) se realizează într-un interval rezonabil de timp care urmează să fie convenit cu autorităţile competente. Aplicarea se realizează în condiţii stricte, stabilite de autorităţile competente. Condiţiile respective sunt destinate să garanteze că flexibilitatea acordată în temeiul alineatului (1) nu este utilizată selectiv, cu scopul de a reduce cerinţele minime de capital aplicabile claselor de expuneri sau unităţilor comerciale care trebuie încă incluse în abordarea RI sau în utilizarea estimărilor proprii ale pierderilor datorate nerambursării şi/sau a factorilor de conversie.
(3)Instituţiile de credit care aplică abordarea RI pentru orice clasă de expuneri utilizează abordarea în cauză şi pentru categoria de expuneri pe acţiuni.
(4)Sub rezerva dispoziţiilor alineatelor (1)-(3) din prezentul articol şi ale articolului 89, instituţiile de credit care au obţinut autorizarea în temeiul articolului 84 de a utiliza abordarea RI, revin la dispoziţiile subsecţiunii 1 pentru determinarea valorilor expunerilor ponderate la risc numai în cazul în care au un motiv bine întemeiat şi sub rezerva aprobării acordate de autorităţile competente.
(5)Sub rezerva dispoziţiilor alineatelor (1)-(3) din prezentul articol şi ale articolului 89, instituţiile de credit care au obţinut autorizarea în temeiul articolului 87 alineatul (9) de a utiliza propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi ale factorilor de conversie revin la utilizarea valorilor pierderilor datorate nerambursării şi a factorilor de conversie menţionaţi la articolul 87 alineatul (8) numai în cazul în care au un motiv bine întemeiat şi sub rezerva aprobării acordate de autorităţile competente.
Art. 86
(1)Fiecare expunere se încadrează în una dintre următoarele clase de expuneri:
a)creanţe sau creanţe eventuale asupra administraţiilor centrale sau băncilor centrale;
b)creanţe sau creanţe eventuale asupra instituţiilor;
c)creanţe sau creanţe eventuale asupra întreprinderilor;
d)creanţe sau creanţe eventuale asupra clienţilor de retail;
e)creanţe sub formă de acţiuni;
f)poziţii de titlurizare sau
g)active, altele decât obligaţii de credit.
(2)Următoarele expuneri se tratează ca expuneri faţă de administraţii centrale şi băncile centrale:
a)expuneri faţă de autorităţile regionale şi locale sau faţă de entităţi din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale în temeiul subsecţiunii 1 şi
b)expuneri faţă de băncile multilaterale de dezvoltare şi faţă de organizaţiile internaţionale, cărora le este atribuită o ponderare a riscului de 0 % în temeiul subsecţiunii 1.
(3)Următoarele expuneri se tratează ca expuneri faţă de instituţii:
a)expuneri faţă de autorităţile regionale şi locale care nu sunt tratate ca expuneri faţă de administraţii centrale în temeiul subsecţiunii 1;
b)expuneri faţă de entităţi din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri faţă de instituţii în temeiul subsecţiunii 1 şi
c)expuneri faţă de băncile multilaterale de dezvoltare, cărora nu le este atribuită o ponderare a riscului de 0 % în temeiul subsecţiunii 1.
(4)Pentru a fi încadrate în categoria expunerilor faţă de clienţii de retail, menţionată la alineatul (1) litera (d), expunerile îndeplinesc următoarele criterii:
a)să fie înregistrate faţă de una sau mai multe persoane fizice sau faţă de o entitate mică sau mijlocie, cu condiţia ca, în acest din urmă caz, suma totală datorată instituţiei de credit şi întreprinderii-mamă şi filialelor sale, incluzând orice expunere scadentă, de către clientul debitor sau de grupul de clienţi aflaţi în legătură, excluzând creanţele sau creanţele eventuale garantate cu proprietăţi imobiliare, să nu depăşească 1 milion EUR, potrivit informaţiilor deţinute de instituţia de credit, care trebuie să fi luat măsurile necesare pentru a confirma situaţia respectivă;
b)să fie tratate de instituţia de credit în cadrul procesului de gestionare a riscurilor într-o manieră similară, consecventă în timp;
c)să nu fie administrate doar în mod individual ca expuneri din categoria expunerilor faţă de întreprinderi şi
d)fiecare să reprezinte o expunere dintr-un număr semnificativ de expuneri care sunt administrate în mod similar.
Valoarea actuală a plăţilor minime în temeiul contractelor de locaţie cu clienţii de retail poate fi încadrată în categoria de expuneri faţă de clienţii de retail.
(5)Următoarele expuneri se tratează ca expuneri pe acţiuni:
a)expuneri care nu sunt pe titluri de creanţă şi care evidenţiază un drept rezidual subordonat asupra activelor sau venitului emitentului şi
b)expunerile pe titluri de creanţă, dar a căror semnificaţie economică este similară cu cea a expunerilor menţionate la litera (a).
(6)În cadrul clasei expunerilor faţă de întreprinderi, instituţiile de credit identifică în mod distinct ca expuneri provenind din împrumuturi specializate expunerile care prezintă următoarele caracteristici:
a)expunerea este înregistrată faţă de o entitate creată în mod special pentru a finanţa şi/sau administra active corporale;
b)dispoziţiile contractuale conferă creditorului un grad substanţial de control asupra activelor şi veniturilor pe care le generează şi
c)sursa principală de rambursare a creditului este reprezentată de venitul generat de activele finanţate şi nu de capacitatea independentă de rambursare a întreprinderi comerciale în ansamblul său.
(7)Orice obligaţie de credit care nu poate fi încadrată în nici una din clasele de expuneri menţionate la alineatul (1) literele (a), (b) şi (d)-(f) este încadrată în categoria de expuneri menţionată la litera (c) de la alineatul menţionat anterior.
(8)Categoria de expuneri menţionată la alineatul (1) litera (g) include valoarea reziduală a bunurilor imobiliare închiriate, în cazul în care valoarea respectivă nu este inclusă în expunerile din operaţiuni de închiriere, astfel cum sunt definite de anexa VII partea 3 punctul 4
(9)Metodologia utilizată de instituţia de credit în vederea încadrării expunerilor în diferitele clase de expuneri este adecvată şi consecventă pe parcursul timpului.
Art. 87
(1)Valorile expunerilor ponderate la riscul de credit pentru expunerile incluse într-una din clasele de expuneri menţionate la articolul 86 alineatul (1) literele (a)-(e) sau (g) se calculează, în cazul în care nu au fost deduse din fondurile proprii, în conformitate cu anexa VII partea 1 punctele 1-27.
(2)Valorile expunerilor ponderate la riscul de diluare, în cazul creanţelor achiziţionate, se calculează în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 28. În cazul în care o instituţie de credit dispune, pentru creanţele achiziţionate, un drept de regres directîmpotriva vânzătorului creanţelor respective în ceea ce priveşte riscul de nerambursare şi riscul de diluare, nu este necesară aplicarea dispoziţiilor articolelor 87 şi 88 cu privire la creanţele respective. Ca alternativă, expunerea poate fi tratată ca o expunere însoţită de o garanţie.
(3)Valorile expunerilor ponderate la riscul de credit şi la riscul de diluare se calculează pe baza parametrilor relevanţi aferenţi expunerilor în cauză. Parametrii în cauză sunt probabilitatea de neplată (PD), pierderile datorate nerambursării (LGD), scadenţa (M) şi valoarea expunerii. Probabilitatea de neplată şi pierderile datorate nerambursării pot fi considerate individual sau împreună, în conformitate cu anexa VII partea 2.
(4)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (3) şi cu aprobarea autorităţilor competente, valorile expunerilor ponderate la riscul de credit, în cazul tuturor expunerilor încadrate în categoria de expuneri menţionată la articolul 86 alineatul (1) litera (e), se calculează în conformitate cu anexa VII partea 1 punctele 17-26. Autorităţile competente permit unei instituţii de credit să utilizeze abordarea descrisă de anexa VII partea 1 punctele 25 şi 26 numai în cazul în care instituţia de credit respectivă îndeplineşte cerinţele minime prevăzute de anexa VII partea 4 punctele 115-123.
(5)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (3), valorile expunerilor ponderate la riscul de credit în cazul expunerilor provenind din împrumuturi specializate pot fi calculate în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 6. Autorităţile competente publică recomandări privind modul în care instituţiile de credit ar trebui să atribuie ponderările riscului pentru expunerile provenind din împrumuturi specializate în conformitate cu anexa VII partea 1 punctul 6 şi aprobă metodologiile de atribuire întocmite de instituţiile de credit.
(6)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 86 alineatul (1) literele (a)-(d), instituţiile de credit furnizează propriile estimări ale probabilităţilor de neplată în conformitate cu articolul 84 şi cu anexa VII partea 4.
(7)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 86 alineatul (1) litera (d), instituţiile de credit furnizează propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi ale factorilor de conversie în conformitate cu articolul 84 şi cu anexa VII partea 4.
(8)În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 86 alineatul (1) literele (a)-(c), instituţiile de credit aplică valorile pierderilor datorate nerambursării stabilite de anexa VII partea 2 punctul 8 şi factorii de conversie precizaţi în anexa VII partea 3 punctul 9 literele (a)-(d).
(9)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (8), pentru toate expunerile încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 86 alineatul (1) literele (a)-(c), autorităţile competente pot permite instituţiilor de credit să utilizeze propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi ale factorilor de conversie, în conformitate cu articolul 84 şi cu anexa VII partea 4.
(10)Valorile expunerilor ponderate la risc care fac obiectul titlurizării şi pentru expunerile încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 86 alineatul (1) litera (f) se calculează în conformitate cu subsecţiunea 4.
(11)În cazul în care expunerile sub forma titlurilor de participare la organismele de plasament colectiv (OPC) îndeplinesc condiţiile prevăzute în anexa VI partea 1 punctele 77 şi 78, iar instituţia de credit are cunoştinţă de toate expunerile-suport sau de o parte din expunerile-suport ale organismului de plasament colectiv, instituţia de credit ia în considerare în mod direct expunerile-suport respective în vederea calculării valorilor ponderate la risc ale expunerilor şi a valorilor pierderilor aşteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în prezenta subsecţiune. Alineatul (12) se aplică acelei părţi a expunerilor-suport ale OPC de care instituţia de credit nu are cunoştinţă sau de care nu ar putea în mod rezonabil să aibă cunoştinţă. Alineatul (12) se aplică în special în cazul în care ar reprezenta un efort excesiv pentru instituţia de credit să ia în considerare în mod direct expunerile-suport pentru a calcula valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderilor aşteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în prezenta subsecţiune.
În cazul în care instituţia de credit nu îndeplineşte condiţiile pentru utilizarea metodelor prevăzute în prezenta subsecţiune pentru toate expunerile-suport ale OPC sau pentru o parte din aceste expuneri, valorile ponderate la risc ale expunerilor şi valorile pierderilor aşteptate se calculează în conformitate cu următoarele metode:
a)pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri menţionată la articolul 86 alineatul (1) litera (e), metoda prevăzută în anexa VII partea 1 punctele 19-21;
b)pentru toate celelalte expuneri-suport, metoda prevăzută la articolele 78-83, sub rezerva următoarelor modificări:
(i)pentru expunerile cărora li se atribuie o pondere de risc specifică, aferentă expunerilor pentru care nu este disponibil un rating, sau care se încadrează la nivelul scalei de evaluare a calităţii creditului căruia îi este asociată cea mai ridicată pondere de risc pentru o clasă de expuneri dată, ponderea de risc trebuie să fie înmulţită cu un factor de doi, însă nu trebuie să fie mai mare de 1 250 %;
(ii)pentru toate celelalte expuneri, ponderea de risc trebuie să fie înmulţită cu un factor de 1,1 şi trebuie să fie de minimum 5 %.
În cazul în care, în sensul literei (a), instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expuneri din titluri de capital private, expuneri din titluri de capital tranzacţionate la bursă şi expuneri din alte titluri de capital, instituţia de credit tratează respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital. Fără a aduce atingere articolului 154 alineatul (6), în cazul în care aceste expuneri, luate împreună cu expunerile directe ale instituţiei de credit din clasa de expuneri respectivă, nu sunt semnificative în sensul articolului 89 alineatul (2), se poate aplica articolul 89 alineatul (1), sub rezerva aprobării de către autorităţile competente.

(12)În cazul în care expunerile faţă de un organism de plasament colectiv nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de anexa VI partea 1 punctele 77 şi 78, sau instituţia de credit nu este informată cu privire la toate expunerile suport ale organismului de plasament colectiv în cauză, respectiva instituţie ţine seama direct de aceste expuneri suport şi calculează valorile expunerilor ponderate la risc şi valorile pierderilor anticipate în conformitate cu metoda prevăzută de anexa VII partea 1 punctele 19-21. În cazul în care, în acest sens, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expunerile sub formă de capital de investiţii, expunerile pe acţiuni cotate şi expunerile pe alte acţiuni, tratează respectivele expuneri ca expuneri pe alte acţiuni. În acest sens, expunerile, altele decât pe acţiuni, se încadrează în una din clasele menţionate de anexa VII partea 1 punctul 19 (expuneri sub formă de capital de investiţii, expuneri pe acţiuni cotate şi expuneri pe alte acţiuni), iar expunerile a căror natură nu este cunoscută se încadrează în clasele de expuneri pe alte acţiuni.
Ca alternativă la aplicarea metodei descrise la primul paragraf, instituţiile de credit pot calcula ele însele sau pot recurge la o terţă parte pentru calcularea şi raportarea valorilor medii ponderate la risc ale expunerilor, pe baza expunerilor-suport ale OPC, în conformitate cu metodele menţionate la alineatul (11) literele (a) şi (b), cu condiţia să se asigure într-o măsură adecvată corectitudinea calculului şi a raportării.

a)pentru expunerile încadrate în categoria de expuneri menţionată la articolul 86 alineatul (1) litera (e), metoda prevăzută de anexa VII partea 1 punctele 19-21. În cazul în care, în acest sens, instituţia de credit nu are capacitatea de a distinge între expunerile sub formă de capital de investiţii, expunerile pe acţiuni cotate şi expunerile pe alte acţiuni, tratează respectivele expuneri ca expuneri pe alte acţiuni sau
b)pentru toate celelalte expuneri suport, metoda prevăzută la subsecţiunea 1, cu următoarele modificări:
(i)expunerile se încadrează în categoria de expuneri adecvată şi li se atribuie ponderarea riscului aferentă nivelului de calitate a creditului imediat superior gradului atribuit în mod normal expunerii respective şi
(ii)expunerilor încadrate în ultimele niveluri de calitate a creditului, cărora ar trebui să le fie atribuită o ponderare a riscului de 150 %, li se atribuie o ponderare a riscului de 200 %.
Art. 88
(1)Pentru expunerile încadrate în clasele de expuneri menţionate la articolul 86 alineatul (1) literele (a)-(e), valorile pierderilor anticipate se calculează în conformitate cu metodele stabilite de anexa VII partea 1 punctele 29-35.
(2)Calculul valorilor pierderilor anticipate efectuat în conformitate cu anexa VII partea 1 punctele 29-35 utilizează în mod sistematic, în cazul probabilităţii de neplată, a pierderilor datorate nerambursării şi a valorii expunerii, valori identice cu cele utilizate pentru calculul valorilor expunerilor ponderate la risc, efectuat în conformitate cu articolul 87. În cazul în care instituţiile de credit utilizează propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării pentru expunerile care nu au fost rambursate, pierderea anticipată ("EL") este considerată cea mai bună estimare a instituţiei de credit cu privire la pierderea anticipată pentru expunerile în cazul cărora s-a înregistrat o neplată ("ELBE"), în conformitate cu anexa VII partea 4 punctul 80.
(3)Valorile pierderilor anticipate pentru expunerile care fac obiectul titlurizării se calculează în conformitate cu subsecţiunea 4.
(4)În cazul expunerilor încadrate în categoria de expuneri menţionată la articolul 86 alineatul (1) litera (g), valoarea pierderilor anticipate este zero.
(5)În cazul riscului de diluare al creanţelor achiziţionate, valorile pierderilor anticipate se calculează în conformitate cu metodele prevăzute de anexa VII partea 1 punctul 35.
(6)În cazul expunerilor menţionate la articolul 87 alineatele (11) şi (12), valorile pierderilor anticipate se calculează în conformitate cu metodele prevăzute de anexa VII partea 1 punctele 29-35.
Art. 89
(1)Sub rezerva aprobării de către autorităţile competente, instituţiile de credit autorizate să utilizeze modul de abordare RI pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc şi a valorilor pierderilor anticipate pentru una sau mai multe clase de expuneri pot aplica dispoziţiile subsecţiunii 1 în următoarele cazuri:
a)pentru categoria de expuneri menţionată la articolul 86 alineatul (1) litera (a), în cazul în care numărul contrapartidelor semnificative este limitat şi punerea în aplicare de către instituţia de credit a unui sistem de rating pentru contrapartidele respective ar reprezenta un efort nejustificat;
b)pentru categoria de expuneri menţionată la articolul 86 alineatul (1) litera (b), în cazul în care numărul contrapartidelor semnificative este limitat şi punerea în aplicare de către instituţia de credit a unui sistem de rating pentru contrapartidele respective ar reprezenta un efort nejustificat;
c)pentru expunerile în unităţi comerciale de mică importanţă, precum şi pentru clasele de expuneri care nu sunt semnificative din perspectiva dimensiunii şi a profilului de risc;
d)expuneri faţă de administraţiile centrale ale statelor membre şi faţă de administraţiile regionale, autorităţile locale şi organele administrative ale acestora, sub rezerva îndeplinirii următoarele condiţii:
(i)din punctul de vedere al riscului, ca urmare a unor dispoziţii publice cu caracter specific, nu există diferenţe între expunerile faţă de administraţia centrală în cauză şi celelalte expuneri menţionate şi
(ii)expunerilor faţă de administraţia centrală li se atribuie o ponderare a riscului de 0 % în temeiul subsecţiunii 1;
e)pentru expunerile unei instituţii de credit faţă de o contrapartidă care este întreprinderea sa mamă, filiala sa sau o filială a întreprinderii sale mamă, cu condiţia ca respectiva contrapartidă să fie o instituţie sau un holding financiar, un holding financiar mixt, o instituţie financiară, o societate de gestionare a activelor sau o întreprindere de servicii auxiliare, care face obiectul unor cerinţe prudenţiale adecvate sau o întreprindere legată printr-o relaţie în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE şi pentru expunerile dintre instituţiile de credit care îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolul 80 alineatul (8);

f)pentru expunerile pe acţiuni faţă de entităţi ale căror obligaţii de credit se ponderează cu grad de risc 0 %, în temeiul subsecţiunii 1 (inclusiv faţă de entităţile sponsorizate public în cazul cărora se poate aplica o ponderare a riscului de 0 %);
g)pentru expunerile pe acţiuni din cadrul programelor legislative de promovare a anumitor sectoare ale economiei, care acordă instituţiei de credit subvenţii importante pentru investiţii şi implică o anumită formă de supraveghere guvernamentală, precum şi restricţii privind investiţiile în acţiuni. Această excepţie este limitată la un total de 10 % din fondurile proprii iniţiale şi din fondurile proprii suplimentare;
h)pentru expunerile prevăzute de anexa VI partea 1 punctul 40, care îndeplinesc condiţiile specificate la respectivul punct sau
i)pentru garanţiile de stat şi garanţiile asigurate de stat în conformitate cu anexa VIII partea 2 punctul 19.
Dispoziţiile prezentului alineat nu împiedică autorităţile competente din alte state membre să permită aplicarea normelor prevăzute la subsecţiunea 1 în cazul expunerilor pe acţiuni pentru care tratamentul în cauză este permis în alte state membre.
(2)În sensul alineatului (1), clasa expunerilor pe acţiuni ale unei instituţii de credit este considerată semnificativă în cazul în care valoarea agregată medie a expunerilor din anul precedent, excluzând expunerile pe acţiuni din cadrul programelor legislative menţionate la alineatul (1) litera (g), depăşeşte 10 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit. În cazul în care numărul expunerilor respective pe acţiuni este mai mic de 10 participaţii individuale, limita este de 5 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.
SUBSECŢIUNEA 3:Diminuarea riscului de credit
Art. 90
În sensul prezentei subsecţiuni, "instituţia de credit finanţatoare" reprezintă instituţia de credit care deţine expunerea în cauză, fie că expunerea respectivă provine sau nu dintr-un împrumut.
Art. 91
Instituţiile de credit care aplică abordarea standardizată în conformitate cu articolele 78-83 sau abordarea RI în conformitate cu articolele 84-89, dar care nu utilizează propriile estimări ale pierderilor datorate nerambursării şi ale factorilor de conversie în conformitate cu articolele 87 şi 88, pot ţine seama de diminuarea riscului de credit în conformitate cu prezenta subsecţiune în calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc în sensul articolului 75 litera (a) sau, după caz, de valorile pierderilor anticipate pentru calculul menţionat la articolul 57 litera (q) şi la articolul 63 alineatul (3).
Art. 92
(1)Tehnica utilizată de instituţia de credit finanţatoare pentru protecţia creditului, precum şi acţiunile şi măsurile adoptate şi procedurile şi politicile puse în aplicare determină mecanisme de protecţie a creditului care să fie eficiente din punct de vedere juridic şi aplicabile în toate ţările în cauză.
(2)Instituţia de credit finanţatoare ia toate măsurile adecvate pentru a garanta eficacitatea mecanismului de protecţie a creditului şi pentru a gestiona riscurile aferente.
(3)În cazul unei protecţii finanţate a creditului, pentru a fi considerate eligibile, activele folosite ca garanţii trebuie să fie suficient de lichide, iar valoarea lor să rămână suficient de stabilă în timp pentru a oferi un grad adecvat de certitudine în ceea ce priveşte nivelul de protecţie atins, având în vedere metoda utilizată pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc şi gradul de recunoaştere autorizat. Eligibilitatea se limitează la activele menţionate de anexa VIII partea 1.
(4)În cazul protecţiei finanţate a creditului, instituţia de credit finanţatoare are dreptul să lichideze sau să păstreze, în mod oportun, activele care asigură protecţia în caz de neplată, insolvabilitate sau faliment al debitorului - sau alt eveniment de credit menţionat în documentaţia tranzacţiei - şi, după caz, al depozitarului garanţiei. Gradul de corelare între valoarea activelor care asigură protecţia şi calitatea creditului debitorului nu trebuie să fie excesiv.
(5)În cazul protecţiei nefinanţate a creditului, pentru a fi considerată eligibilă, partea care îşi asumă angajamentul trebuie să fie suficient de fiabilă, iar convenţia de protecţie să fie eficientă din punct de vedere juridic şi aplicabilă în ţările în cauză, pentru a oferi un grad adecvat de certitudine în ceea ce priveşte nivelul de protecţie atins, având în vedere metoda utilizată pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc şi gradul de recunoaştere autorizat. Eligibilitatea se limitează la furnizorii de protecţie şi la tipurile de convenţii de protecţie prevăzute de anexa VIII partea 1.
(6)Cerinţele minime prevăzute de anexa VIII partea 2 sunt respectate.
Art. 93
(1)În cazul în care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la articolul 92, calculul valorilor expunerilor ponderate la risc şi, după caz, al valorilor pierderilor anticipate, poate fi modificat în conformitate cu anexa VIII părţile 3-6.
(2)Nici o expunere pentru care s-a obţinut o diminuare a riscului de credit nu determină o valoare a expunerii ponderate la risc sau o valoare a pierderii anticipate mai mare decât cea a unei expuneri identice care nu face obiectul unei diminuări a riscului de credit.
(3)În cazul în care valoarea expunerii ponderate la risc ţine deja seama de protecţia creditului în conformitate cu articolele 78-83 sau cu articolele 84-89, după caz, calculul protecţiei creditului nu mai este luat în considerare în temeiul prezentei subsecţiuni.
SUBSECŢIUNEA 4:Titlurizarea
Art. 94
În cazul în care o instituţie de credit utilizează abordarea standardizată descrisă la articolele 78-83 pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc din categoria în care ar fi încadrate expunerile care fac obiectul titlurizării în temeiul articolului 79, instituţia respectivă calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru o poziţie de titlurizare în conformitate cu anexa IX partea 4 punctele 1-36.
În toate celelalte cazuri, instituţia respectivă de credit calculează valoarea expunerii ponderate la risc în conformitate cu anexa IX partea 4 punctele 1-5 şi 37-76.
Art. 95
(1)În cazul în care un risc semnificativ de credit asociat expunerilor care fac obiectul titlurizării a fost transferat de la instituţia de credit iniţiatoare, în conformitate cu anexa IX partea 2, respectiva instituţie de credit poate:
a)în cazul unei titlurizări tradiţionale, să excludă expunerile care au fost titlurizate din calculul valorilor expunerilor ponderate la risc şi, după caz, al valorilor pierderilor anticipate şi
b)în cazul unei titlurizări sintetice, să calculeze valorile expunerilor ponderate la risc şi, după caz, valorile pierderilor anticipate pentru expunerile titlurizate, în conformitate cu anexa IX partea 2.
(2)În cazul în care se aplică dispoziţiile alineatului (1), instituţia de credit iniţiatoare calculează valorile expunerilor ponderate la risc menţionate de anexa IX pentru eventualele poziţii de titlurizare.
În cazul în care instituţia de credit iniţiatoare nu realizează transferul unui risc semnificativ de credit în conformitate cu dispoziţiile alineatului (1), respectiva instituţie nu trebuie să calculeze valorile expunerilor ponderate la risc pentru eventualele poziţii de titlurizare.
Art. 96
(1)Pentru a calcula valoarea expunerii ponderate la risc aferentă unei poziţii de titlurizare, valorii expunerii aferente poziţiei i se atribuie o ponderare de risc în conformitate cu anexa IX, pe baza calităţii creditului respectivei poziţii, care poate fi determinată utilizând evaluarea creditului efectuată de către o agenţie internaţională de rating sau printr-o altă metodă menţionată de anexa IX.
(2)În cazul în care există o expunere faţă de diferite tranşe dintr-o operaţiune de titlurizare, expunerea faţă de fiecare tranşă este considerată o poziţie individuală din titlurizare. Persoanele care asigură protecţia creditului poziţiilor din titlurizare sunt considerate deţinători de poziţii de titlurizare. Poziţiile de titlurizare includ expunerile faţă de o operaţiune de titlurizare care provin din contracte aferente instrumentelor financiare derivate pe rata dobânzii sau pe valută.
(3)În cazul în care o poziţie de titlurizare face obiectul unei protecţii finanţate sau nefinanţate a creditului, ponderarea de risc aplicabilă poate fi modificată în conformitate cu articolele 90-93, coroborate cu anexa IX.
(4)Sub rezerva dispoziţiilor articolului 57 litera (r) şi ale articolului 66 alineatul (2), valoarea expunerii ponderate la risc se include în valoarea totală a expunerilor ponderate la risc ale instituţiei de credit, în sensul articolului 75 litera (a).
Art. 97
(1)În vederea determinării ponderării de risc pentru o poziţie de titlurizare, în conformitate cu articolul 96, se poate utiliza evaluarea creditului efectuată de o agenţie internaţională de rating, numai în cazul în care respectiva instituţie fost recunoscută ca eligibilă în acest sens de autorităţile competente (denumită în continuare "agenţie internaţională de rating eligibilă").
(2)Autorităţile competente recunosc o ECAI ca fiind eligibilă în sensul alineatului (1) din prezentul articol numai în cazul în care au garanţia că instituţia respectivă îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 81, ţinând seama de criteriile tehnice prevăzute în anexa VI partea 2, şi că are o capacitate dovedită în domeniul securitizării, fapt care poate fi probat printr-un grad ridicat de acceptare pe piaţă. În cazul în care o ECAI este înregistrată ca şi agenţie de rating de credit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 privind agenţiile de rating de credit, autorităţile competente consideră că sunt îndeplinite cerinţele de obiectivitate, de independenţă, de control continuu şi de transparenţă privind metodologia sa de evaluare.

În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE, în consultare cu AEVMP, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza metodologia de evaluare legată de evaluarea creditelor. ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al doilea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(3)În cazul în care o instituţie externă de evaluare a creditului a fost recunoscută ca eligibilă de autorităţile competente dintr-un stat membru în sensul alineatului (1), autorităţile competente din alte state membre pot să recunoască ca atare instituţia respectivă în acelaşi sens, fără a mai pune în aplicare un proces propriu de evaluare.
(4)Autorităţile competente publică o prezentare a procesului de recunoaştere şi o listă cu agenţiile internaţionale de rating eligibile.
(5)Evaluarea creditului de o agenţie internaţională de rating eligibilă poate fi utilizată în sensul alineatului (1) numai în cazul în care respectă principiile de credibilitate şi transparenţă stabilite de anexa IX partea 3.
Art. 98
(1)În vederea aplicării ponderărilor de risc poziţiilor din titlurizare, autorităţile competente stabilesc nivelurile de calitate a creditului, stabilite de anexa IX, la care ar trebui încadrate evaluările relevante ale creditului de către o agenţie internaţională de rating eligibilă. Deciziile în cauză sunt obiective şi coerente.
(2)În cazul în care autorităţile competente dintr-un stat membru au luat o decizie în temeiul alineatului (1), autorităţile competente din alte state membre pot recunoaşte decizia respectivă, fără a mai pune în aplicare propria lor evaluare.
Art. 99
Utilizarea evaluărilor creditului realizate de o agenţie internaţională de rating pentru determinarea valorilor expunerilor ponderate la risc ale unei instituţii de credit în temeiul articolului 96 este consecventă şi în conformitate cu anexa IX partea 3. Evaluările creditului nu pot fi utilizate în mod selectiv.
Art. 100
(1)În cazul titlurizării unor expuneri care pot fi reînnoite şi care fac obiectul unei clauze de rambursare anticipată, instituţia de credit iniţiatoare calculează, în conformitate cu anexa IX, o valoare suplimentară a expunerii ponderate la risc, în ceea ce priveşte riscul de creştere a nivelurilor riscului de credit, ca urmare a punerii în aplicare a clauzei de rambursare anticipată.
(2)În acest sens, o expunere care poate fi reînnoită reprezintă o expunere în cazul căreia soldurile exigibile ale clienţilor pot fluctua în funcţie de deciziile acestor clienţi de a împrumuta şi de a rambursa, până la o limită convenită, iar o clauză de rambursare anticipată reprezintă o clauză contractuală care impune ca, la producerea unor evenimente bine definite, poziţiile investitorilor să fie răscumpărate înainte de scadenţa convenită iniţial pentru valorile mobiliare emise.
Art. 101
(1)O instituţie de credit sponsor sau o instituţie de credit iniţiatoare care, în ceea ce priveşte o securitizare, a utilizat articolul 95 pentru calcularea valorilor ponderate la risc ale expunerilor sau a vândut instrumente din portofoliul său de tranzacţionare unei entităţi special constituite în scopul securitizării astfel încât nu mai trebuie să deţină fonduri proprii pentru riscurile aferente acestor instrumente, nu trebuie să furnizeze suport pentru securitizare dincolo de obligaţiile contractuale, în vederea reducerii pierderilor potenţiale sau efective ale investitorilor.

(2)În situaţia în care o instituţie de credit iniţiatoare sau o instituţie de credit sponsor nu respectă dispoziţiile alineatului (1) în ceea ce priveşte o operaţiune de titlurizare, autoritatea competentă solicită instituţiei de credit, cel puţin, să deţină capital pentru acoperirea tuturor expunerilor care fac obiectul titlurizării, ca şi cum expunerile nu ar fi fost titlurizate. Instituţia de credit face public faptul că a furnizat suport peste obligaţiile sale contractuale, precum şi impactul acestei susţineri asupra capitalului propriu.
Art. 102
(1)Autorităţile competente solicită instituţiilor de credit să deţină fonduri proprii pentru acoperirea riscului operaţional în conformitate cu metodele descrise la articolele 103, 104 şi 105.
(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (4), instituţiile de credit care utilizează metoda descrisă la articolul 104 nu revin la metoda descrisă la articolul 103 decât din motive bine întemeiate şi cu aprobarea autorităţilor competente.
(3)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului (4), instituţiile de credit care utilizează metoda descrisă la articolul 105 nu revin la metoda descrisă la articolele 103 sau 104 decât din motive bine întemeiate şi cu aprobarea autorităţilor competente.
(4)Autorităţile competente pot permite instituţiilor de credit să combine metode diferite, în conformitate cu anexa X partea 4.
Art. 103
În conformitate cu abordarea de bază, cerinţa de capital pentru acoperirea riscului operaţional este egală cu un anumit procent dintr-un indicator relevant, în conformitate cu parametrii stabiliţi de anexa X partea 1.
Art. 104
(1)În conformitate cu abordarea standardizată, instituţiile de credit îşi împart activităţile într-un anumit număr de linii de activitate, astfel cum este prevăzut de anexa X partea 2.
(2)Pentru fiecare linie de activitate, instituţiile de credit determină o cerinţă de capital pentru acoperirea riscului operaţional, care corespunde unui anumit procent dintr-un indicator relevant, în conformitate cu parametrii stabiliţi de anexa X partea 2.
(3)În cazul anumitor linii de activitate, autorităţile competente pot, în anumite condiţii, să permită unei instituţii de credit să utilizeze un alt indicator relevant pentru determinarea cerinţei de capital pentru acoperirea riscului operaţional, în conformitate cu anexa X partea 2 punctele 5-11.
(4)În conformitate cu abordarea standardizată, cerinţa de capital pentru riscul operaţional este egală cu suma cerinţelor de capital pentru riscul operaţional aferent tuturor liniilor de activitate.
(5)Parametrii care trebuie utilizaţi în cazul abordării standardizate sunt stabiliţi de anexa X partea 2.
(6)Pentru a putea utiliza abordarea standardizată, instituţiile de credit trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de anexa X partea 2.
Art. 105
(1)Instituţiile de credit pot utiliza abordarea de evaluare avansată bazată pe propriile sisteme de evaluare a riscului operaţional, cu condiţia ca autorităţile competente să permită în mod expres utilizarea modelelor în cauză pentru determinarea cerinţei de capital.
În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili metodologia de evaluare prin care autorităţile competente permit instituţiilor de credit să utilizeze abordările de evaluare avansată.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al doilea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(2)Instituţiile de credit asigură autorităţile competente că îndeplinesc criteriile de calificare prevăzute de anexa X partea 3.
(3)În cazul în care abordarea de evaluare avansată trebuie să fie utilizată de o instituţie de credit mamă din UE şi de filialele sale, sau de filialele unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE, autorităţile competente ale diferitelor entităţi juridice cooperează îndeaproape, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 129-132. Cererea cuprinde elementele enumerate în anexa X partea 3.

(4)În cazul în care o instituţie de credit mamă din UE şi filialele sale sau filialele unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE utilizează o abordare de evaluare avansată pe o bază unificată, autorităţile competente pot permite îndeplinirea criteriilor de calificare prevăzute în anexa X partea 3 de către întreprinderea mamă şi filialele sale luate în ansamblu.

Art. 106
(1)"Expuneri", în sensul prezentei secţiuni, reprezintă orice activ sau element extrabilanţier menţionat la secţiunea 3 subsecţiunea 1, fără aplicarea ponderărilor sau nivelurilor de risc prevăzute la secţiunea menţionată.
Expunerile care decurg din elementele menţionate de anexa IV se calculează utilizând una dintre metodele descrise de anexa III. În sensul prezentei secţiuni, se aplică de asemenea anexa III partea 2 punctul 2.
Toate elementele acoperite în totalitate din fonduri proprii pot fi excluse din definiţia expunerilor, cu acordul autorităţilor competente, cu condiţia ca fondurile respective să nu fie incluse în fondurile proprii ale instituţiei de credit în sensul articolului 75 sau în calculul altor indicatori de monitorizare prevăzuţi de prezenta directivă şi de alte acte comunitare.
(2)Expunerile nu cuprind niciuna dintre următoarele:
a)în cazul tranzacţiilor de schimb valutar, expunerile care au loc în mod normal la decontare în timpul celor două zile lucrătoare ulterioare plăţii;
b)în cazul operaţiunilor de vânzare sau cumpărare de valori mobiliare, expunerile care au loc în mod normal la decontare în cele cinci zile lucrătoare ulterioare plăţii sau livrării valorilor, oricare dintre acestea survine mai întâi;
c)în cazul furnizării de servicii de transferuri monetare, inclusiv de execuţie de plăţi, compensări şi decontări în orice monedă şi de corespondent bancar sau de servicii de compensare, decontare şi custodie a instrumentelor financiare către clienţi, primirea întârziată a finanţării şi alte expuneri care decurg din activitatea clienţilor, care nu durează mai mult decât până în următoarea zi lucrătoare; sau
d)în cazul furnizării de servicii de transferuri monetare, inclusiv de execuţie de plăţi, compensări şi decontări în orice monedă şi de corespondent bancar, expuneri pe termen de mai puţin de o zi faţă de instituţiile care prestează serviciile respective.
În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului alineat, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza excepţiile de la literele (c) şi (d), precum şi pentru a preciza condiţiile utilizate pentru a stabili existenţa unui grup de clienţi aflaţi în legătură, astfel cum se menţionează la alineatul (3). ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al doilea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(3)Pentru a stabili existenţa unui grup de clienţi aflaţi în legătură, în ceea ce priveşte expunerile menţionate la articolul 79 alineatul (1) literele (m), (o) şi (p), în cazul în care există o expunere la activele-suport, o instituţie de credit evaluează sistemul sau expunerile-suport ale acestuia sau ambele. În acest scop, o instituţie de credit evaluează substanţa economică şi riscurile inerente structurii tranzacţiei.

Art. 107
În scopul calculării valorii expunerilor în conformitate cu prezenta secţiune, noţiunea de «instituţie de credit» desemnează şi orice întreprindere privată sau publică, inclusiv sucursalele acesteia, care corespunde definiţiei «instituţiei de credit» şi care a fost autorizată într-o ţară terţă.

Art. 108
Expunerea unei instituţii de credit faţă de un client sau un grup de clienţi aflaţi în legătură este considerată a fi o expunere maximă în cazul în care valoarea sa este cel puţin egală cu 10 % din fondurile sale proprii.
Art. 109
Autorităţile competente solicită fiecărei instituţii de credit să aplice proceduri administrative şi contabile solide şi mecanisme adecvate de control intern, pentru a identifica şi înregistra toate expunerile maxime şi modificările lor ulterioare, în conformitate cu prezenta directivă, precum şi pentru a supraveghea aceste expuneri ţinând seama de politica fiecărei instituţii de credit în materie de risc.
Art. 110
(1)O instituţie de credit raportează autorităţilor competente următoarele informaţii cu privire la fiecare expunere mare, inclusiv cu privire la expunerile mari exceptate de la aplicarea articolului 111 alineatul (1):
a)identificarea clientului sau a grupului de clienţi aflaţi în legătură faţă de care o instituţie de credit are o expunere mare;
b)valoarea expunerii înainte de a se lua în considerare efectul diminuării riscului de credit, dacă este cazul;
c)în cazul în care se utilizează, tipul protecţiei finanţate sau nefinanţate a creditului;
d)valoarea expunerii după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit calculat în sensul articolului 111 alineatul (1).
În cazul în care o instituţie de credit face obiectul articolelor 84-89, cele mai mari 20 de expuneri ale acesteia, în mod consolidat, exclusiv cele exceptate de la aplicarea articolului 111 alineatul (1), se pun la dispoziţia autorităţilor competente.
(2)Statele membre adoptă dispoziţii care prevăd că raportarea are loc cel puţin de două ori pe an. Autorităţile competente aplică, de la 31 decembrie 2012, formate, frecvenţe şi date de raportare uniforme. În vederea garantării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a introduce în cadrul Uniunii formate (cu caracteristicile asociate), frecvenţe şi date de raportare uniforme înainte de 1 ianuarie 2012. Formatele de raportare sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea activităţilor instituţiilor de credit.
Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicare a prezentei directive, ABE elaborează, de asemenea, proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind soluţiile de tehnologia informaţiei care trebuie aplicate unor astfel de rapoarte.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la primul şi al doilea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(3)Statele membre solicită instituţiilor de credit să îşi analizeze, în măsura în care este posibil, expunerile faţă de emitenţii de garanţii reale, furnizorii de protecţie nefinanţată a creditelor şi de activele-suport, în temeiul articolului 106 alineatul (3), privind posibilele concentrări şi, după caz, să ia măsuri sau să comunice autorităţii competente informaţiile relevante.

Art. 111
(1)O instituţie de credit nu poate să asume, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 112-117, o expunere faţă de un client sau grup de clienţi aflaţi în legătură a cărei valoare depăşeşte 25 % din fondurile sale proprii.
În cazul în care clientul este o instituţie sau în cazul în care un grup de clienţi aflaţi în legătură include una sau mai multe instituţii, valoarea respectivă nu poate depăşi 25 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit sau 150 de milioane EUR, luându-se în considerare nivelul cel mai ridicat, cu condiţia ca suma valorilor expunerilor, după luarea în calcul a diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 112-117, faţă de toţi clienţii aflaţi în legătură care nu sunt instituţii să nu depăşească 25 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.
În cazul în care suma de 150 de milioane EUR depăşeşte procentul de 25 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit, valoarea expunerii, după luarea în considerare a diminuării riscului de credit în conformitate cu articolele 112-117, nu depăşeşte o limită rezonabilă în ceea ce priveşte fondurile proprii ale instituţiei de credit. Această limită este determinată de către instituţiile de credit în conformitate cu politicile şi procedurile menţionate în anexa V punctul 7, pentru a aborda şi controla riscul de concentrare, şi nu depăşeşte 100 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit.
Statele membre pot stabili o limită mai mică de 150 de milioane EUR şi informează ABE şi Comisia în legătură cu aceasta.

(2)[textul din Art. 111, alin. (2) din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 22., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
(3)[textul din Art. 111, alin. (3) din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 22., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
(4)O instituţie de credit respectă permanent limita relevantă prevăzută la alineatul (1). În cazul în care, într-o situaţie excepţională, expunerile depăşesc limita respectivă, valoarea expunerii este notificată de îndată autorităţilor competente, care, în cazul în care acest lucru se justifică, acordă instituţiei de credit o perioadă limitată de timp pentru a respecta limita respectivă.
În cazul în care se aplică suma de 150 de milioane EUR menţionată la alineatul (1), autorităţile competente pot permite, de la caz la caz, depăşirea limitei de 100 % în ceea ce priveşte fondurile proprii ale instituţiei de credit.

Art. 112
(1)În sensul articolelor 113-117, termenul "garanţie" cuprinde instrumentele derivate de credit luate în considerare în temeiul articolelor 90-93, altele decât titlurile asociate unui credit.
(2)Sub rezerva dispoziţiilor alineatului (3) din prezentul articol, în cazul în care recunoaşterea protecţiei finanţate sau nefinanţate a creditului poate fi permisă în temeiul articolelor 113-117, această autorizare este condiţionată de respectarea criteriilor de eligibilitate şi a altor cerinţe minime prevăzute la articolele 90-93.

(3)În cazul în care o instituţie de credit se bazează pe dispoziţiile articolului 114 alineatul (2), recunoaşterea protecţiei finanţate a creditului este condiţionată de cerinţele relevante prevăzute la articolele 84-89.
(4)În sensul prezentei secţiuni, o instituţie de credit nu ţine seama de garanţia reală menţionată în anexa VIII partea 1 punctele 20-22, cu excepţia cazului în care articolul 115 autorizează acest lucru.

Art. 113
(1)[textul din Art. 113, alin. (1) din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (A) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
(2)[textul din Art. 113, alin. (2) din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (A) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
(3)Următoarele expuneri sunt exceptate de la aplicarea articolului 111 alineatul (1):
a)activele care constituie creanţe asupra administraţiei centrale sau băncilor centrale şi care, negarantate, ar primi o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;
b)activele care constituie creanţe asupra organizaţiilor internaţionale sau băncilor multilaterale de dezvoltare şi care, negarantate, ar primi ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;
c)activele care constituie creanţe garantate în mod expres de administraţia centrală, băncile centrale, organizaţiile internaţionale, băncile multilaterale de dezvoltare sau de entităţile din sectorul public, în cazul în care o creanţă negarantată asupra entităţii care furnizează garanţia ar primi o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;
d)alte expuneri faţă de sau garantate de administraţia centrală, băncile centrale, organizaţiile internaţionale, băncile multilaterale de dezvoltare sau entităţile din sectorul public, în cazul în care o creanţă negarantată asupra entităţii căreia îi este atribuită garanţia ar primi o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;
e)activele care constituie creanţe asupra autorităţilor regionale sau locale ale statelor membre, în cazul în care aceste creanţe ar primi o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83, precum şi pentru alte expuneri faţă de autorităţile regionale sau locale respective sau garantate de acestea, în cazul în care creanţele asupra acestor autorităţi primesc o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83;

f)expunerile faţă de contrapartidele menţionate la articolul 80 alineatul (7) sau (8), în cazul în care ar primi o ponderare a riscului de 0 % în temeiul articolelor 78-83; expunerile care nu întrunesc criteriile respective, indiferent dacă sunt sau nu exceptate de la dispoziţiile articolului 111 alineatul (1), se consideră expuneri faţă de o parte terţă;

g)activele şi alte expuneri garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, printr-o garanţie sub forma unui depozit în numerar la instituţia de credit finanţatoare sau la o instituţie de credit care este întreprinderea-mamă sau o filială a instituţiei finanţatoare;
h)activele şi alte expuneri garantate, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, printr-o garanţie sub forma unor certificate de depozit emise de instituţia de credit finanţatoare sau de o instituţie de credit care este întreprinderea-mamă sau o filială a instituţiei de credit finanţatoare şi depuse la oricare dintre aceste întreprinderi;
i)expunerile care decurg din facilităţile de credit neutilizate care sunt clasificate drept elemente din afara bilanţului care prezintă un grad de risc scăzut menţionate în anexa II, cu condiţia să existe un acord încheiat cu clientul sau grupul de clienţi aflaţi în legătură, în temeiul căruia facilitatea nu poate fi utilizată decât în cazul în care se stabileşte că aceasta nu determină depăşirea limitei impuse la articolul 111 alineatul (1).

j)[textul din Art. 113, alin. (3), litera J. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
k)[textul din Art. 113, alin. (3), litera K. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
l)[textul din Art. 113, alin. (3), litera L. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
m)[textul din Art. 113, alin. (3), litera M. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
n)[textul din Art. 113, alin. (3), litera N. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
o)[textul din Art. 113, alin. (3), litera O. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
p)[textul din Art. 113, alin. (3), litera P. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
q)
[textul din Art. 113, alin. (3), litera Q. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
r)[textul din Art. 113, alin. (3), litera R. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
s)[textul din Art. 113, alin. (3), litera S. din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 24., alin. (B) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
Fondurile primite în temeiul unui titlu asociat unui credit emis de instituţia de credit şi creditele şi depozitele unei contrapartide în raport cu o instituţie de credit şi care fac obiectul unui acord de compensare privind elementele bilanţiere, recunoscut în conformitate cu articolele 90-93, se încadrează la litera (g).

(4)Statele membre pot excepta în totalitate sau parţial de la aplicarea articolului 111 alineatul (1) următoarele expuneri:
a)obligaţiunile garantate care îndeplinesc condiţiile prevăzute în anexa VI partea 1 punctele 68, 69 şi 70;
b)activele care constituie creanţe asupra autorităţilor regionale sau locale ale statelor membre, în cazul în care aceste creanţe ar primi o ponderare a riscului de 20 % în temeiul articolelor 78-83, precum şi pentru alte expuneri faţă de autorităţile regionale sau locale respective sau garantate de acestea, în cazul în care creanţele asupra acestor autorităţi primesc o ponderare a riscului de 20 % în temeiul articolelor 78-83;
c)sub rezerva alineatului (3) litera (f) din prezentul articol, expunerile, inclusiv participaţiile sau alte tipuri de acţiuni, asumate de o instituţie de credit faţă de întreprinderea sa mamă, faţă de alte filiale ale acestei întreprinderi-mamă sau faţă de propriile sale filiale, în măsura în care aceste întreprinderi fac obiectul supravegherii consolidate la care este supusă şi instituţia de credit, în conformitate cu prezenta directivă sau cu normele echivalente în vigoare într-o ţară terţă; expunerile care nu întrunesc aceste criterii, indiferent dacă sunt sau nu exceptate de la dispoziţiile articolului 111 alineatul (1), se consideră expuneri faţă de o parte terţă;
d)activele care constituie creanţe şi alte expuneri, inclusiv participaţii sau orice alt fel de acţiuni faţă de instituţiile de credit regionale sau centrale la care instituţia de credit este asociată în cadrul unei reţele, în conformitate cu dispoziţiile legale sau statutare, şi care sunt responsabile, în temeiul dispoziţiilor respective, de operaţiunile de compensare în numerar din cadrul acelei reţele;
e)activele care constituie creanţe şi alte expuneri faţă de instituţiile de credit suportate de instituţiile de credit care funcţionează în mod neconcurenţial acordând împrumuturi în cadrul programelor legislative sau în baza statutului lor pentru promovarea anumitor sectoare ale economiei, care implică o anumită formă de supraveghere şi anumite restricţii ale administraţiei publice cu privire la utilizarea împrumuturilor, cu condiţia ca respectivele expuneri să rezulte în urma unor asemenea împrumuturi care sunt transferate beneficiarilor prin intermediul altor instituţiilor de credit;
f)activele care constituie creanţe şi alte expuneri faţă de instituţii, cu condiţia ca expunerile respective să nu constituie fonduri proprii ale instituţiilor, să aibă scadenţa în ziua lucrătoare următoare şi să nu fie denominate într-o monedă comercială importantă;
g)activele care constituie creanţe asupra băncilor centrale sub formă de rezerve minime obligatorii deţinute la aceste bănci centrale şi care sunt denominate în monedele lor naţionale;
h)activele care constituie creanţe asupra autorităţilor centrale sub formă de cerinţe statutare de lichidităţi deţinute în titluri de stat şi care sunt denominate şi finanţate în monedele lor naţionale, cu condiţia ca, sub rezerva deciziei autorităţii competente, ratingul de credit al respectivelor autorităţi centrale atribuit de o ECAI desemnată să fie din categoria «investment grade»;
i)50 % din acreditivele documentare din afara bilanţului care prezintă un grad de risc mediu/scăzut şi din facilităţile de credit neutilizate din afara bilanţului care prezintă un grad de risc mediu/scăzut, menţionate în anexa II şi, sub rezerva acordului autorităţilor competente, 80 % din garanţii, altele decât garanţiile pentru credite care au un temei legal sau statutar şi sunt acordate membrilor prin fondurile de garantare mutuală care au statut de instituţii de credit;
j)garanţiile impuse de lege utilizate în cazul în care un credit ipotecar finanţat prin emiterea de obligaţiuni ipotecare este plătit debitorului înainte de înregistrarea finală a ipotecii în registrul cadastral, cu condiţia ca garanţia să nu fie utilizată pentru a reduce riscul la calcularea activelor ponderate la risc.

Art. 114
(1)Sub rezerva alineatului (3) din prezentul articol, pentru a calcula valoarea expunerilor în sensul articolului 111 alineatul (1), o instituţie de credit poate utiliza «valoarea pe deplin ajustată a expunerii», calculată în temeiul articolelor 90-93, luând în considerare diminuarea riscului de credit, ajustările de volatilitate şi orice decalaj de scadenţă (E*).

(2)Sub rezerva alineatului (3) din prezentul articol, unei instituţii de credit care are dreptul să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi factori de conversie proprii pentru o anumită clasă de expuneri, în conformitate cu articolele 84-89, i se permite, în cazul în care autorităţile competente consideră că respectiva instituţie este în măsură să estimeze efectele garanţiilor financiare asupra expunerilor sale separat de alte aspecte aferente pierderilor în caz de nerambursare, să ia în considerare efectele respective în calcularea valorii expunerilor în sensul articolului 111 alineatul (1).
Autorităţile competente trebuie să fie mulţumite de calitatea estimărilor realizate de instituţia de credit în vederea reducerii valorii expunerii în sensul respectării cerinţelor prevăzute la articolul 111.
În cazul în care o instituţie de credit are dreptul să utilizeze propriile estimări ale efectelor garanţiilor financiare, instituţia în cauză procedează astfel în conformitate cu metoda adoptată pentru determinarea cerinţelor de capital.
Instituţiilor de credit care au dreptul să utilizeze propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare şi factori de conversie proprii pentru o anumită clasă de expuneri în conformitate cu articolele 84-89 şi care nu determină valoarea expunerilor lor prin metoda menţionată la primul paragraf din prezentul alineat li se poate permite să utilizeze metoda extinsă a garanţiilor financiare sau metoda menţionată la articolul 117 alineatul (1) litera (b) pentru calcularea valorii expunerilor.

(3)O instituţie de credit care utilizează metoda extinsă a garanţiilor financiare sau care are dreptul să utilizeze metoda descrisă la alineatul (2) din prezentul articol pentru a determina valoarea expunerilor în sensul articolului 111 alineatul (1) efectuează periodic simulări de situaţii de criză privind concentrările riscului de credit, inclusiv în ceea ce priveşte valoarea realizabilă a oricărei garanţii luate.
Aceste simulări de criză periodice abordează riscurile provenite din eventualele modificări ale condiţiilor de piaţă, care ar putea avea un impact negativ asupra caracterului adecvat al fondurilor proprii ale instituţiei de credit, precum şi riscurile provenite din realizarea garanţiilor în situaţiile de criză.
Instituţia de credit asigură autorităţile competente că simulările de criză pe care le pune în aplicare sunt adecvate pentru evaluarea riscurilor respective.
În cazul în care o astfel de simulare de criză indică o valoare realizabilă a garanţiei luate mai mică decât valoarea care ar putea fi acceptată prin utilizarea metodei extinse a garanţiilor financiare sau a metodei descrise la alineatul (2) din prezentul articol, după caz, valoarea garanţiei care poate fi luată în considerare pentru determinarea valorii expunerilor în sensul articolului 111 alineatul (1) se reduce în consecinţă.

Instituţiile de credit în cauză includ următoarele elemente în strategiile lor de gestionare a riscului de concentrare:
a)politici şi proceduri de abordare a riscurilor provenite din asimetria dintre scadenţa expunerilor şi scadenţa oricărei protecţii a creditului aferente expunerilor respective;
b)politici şi proceduri care trebuie aplicate în cazul în care o simulare de criză indică o valoare realizabilă a garanţiei mai mică decât valoarea luată în considerare atunci când se utilizează metoda extinsă a garanţiilor financiare sau metoda descrisă la alineatul (2); şi

c)politici şi proceduri privind riscul de concentrare ca urmare a punerii în aplicare a tehnicilor de diminuare a riscului de credit, în special riscurile indirecte de credit, de exemplu faţă de un emitent unic de valori mobiliare luate ca garanţii.
(4)[textul din Art. 114, alin. (4) din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 25., alin. (D) din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
Art. 115
(1)În sensul prezentei secţiuni, o instituţie de credit poate reduce valoarea expunerii cu până la 50 % din valoarea proprietăţii rezidenţiale în cauză, sub rezerva îndeplinirii uneia dintre următoarele două condiţii:
a)expunerile garantate cu ipoteci asupra proprietăţilor rezidenţiale sau prin părţi deţinute în societăţile finlandeze din domeniul locativ care funcţionează în conformitate cu legea finlandeză a societăţilor din domeniul locativ din 1991 sau cu legislaţia echivalentă ulterioară;
b)expunerea priveşte o operaţiune de leasing în temeiul căreia locatorul deţine în continuare integral bunul imobil în leasing atât timp cât locatarul nu şi-a exercitat opţiunea de achiziţie.
Valoarea proprietăţii se calculează, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, pe baza unor criterii prudente de evaluare stabilite prin dispoziţii legislative, de reglementare sau administrative. Evaluarea se efectuează cel puţin din trei în trei ani pentru proprietăţile rezidenţiale.
Cerinţele menţionate în anexa VIII partea 2 punctul 8 şi în anexa VIII partea 3 punctele 62-65 se aplică în sensul prezentului alineat.
«Proprietate rezidenţială» înseamnă un bun rezidenţial care urmează să fie ocupat sau închiriat de către proprietar.
(2)În sensul prezentei secţiuni, o instituţie de credit poate reduce valoarea expunerii cu până la 50 % din valoarea proprietăţii comerciale în cauză numai în cazul în care autorităţile competente vizate din statul membru în care este situată proprietatea comercială permit ca următoarele expuneri să primească o ponderare a riscului de 50 %, în conformitate cu articolele 78-83:
a)expunerile garantate cu ipoteci asupra birourilor sau altor sedii comerciale sau prin părţi deţinute în societăţile finlandeze din domeniul locativ care funcţionează în conformitate cu Legea societăţilor din domeniul locativ din 1991 sau cu legislaţia echivalentă ulterioară, în ceea ce priveşte birourile şi alte sedii comerciale; sau
b)expunerile asociate operaţiunilor de închiriere de proprietăţi imobiliare, privind birourile sau alte sedii comerciale;
Valoarea proprietăţii se calculează, în conformitate cu cerinţele autorităţilor competente, pe baza unor standarde prudente de evaluare stabilite prin acte cu putere de lege şi acte administrative.
Proprietatea comercială este construit în totalitate, este închiriat şi generează un venit corespunzător din chirii.

Art. 116
[textul din Art. 116 din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 27. din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
Art. 117
(1)În cazul în care o expunere faţă de un client este garantată de o terţă parte sau printr-o garanţie reală emisă de o terţă parte, o instituţie de credit poate:
a)să trateze acea porţiune a expunerii care este garantată ca fiind suportată de garant, nu de client, cu condiţia ca expunerea negarantată faţă de garant să primească o ponderare a riscului egală sau mai mică decât ponderarea riscului expunerii negarantate faţă de client în temeiul articolelor 78-83;
b)să trateze acea porţiune a expunerii care este garantată cu garanţii reale cu valoarea de piaţă a garanţiei reale recunoscute ca fiind suportată de partea terţă, nu de client, cu condiţia ca expunerea să fie garantată prin garanţie reală şi cu condiţia ca partea garantată cu garanţie reală a expunerii să primească o ponderare a riscului egală sau mai mică decât ponderarea riscului expunerii negarantate faţă de client în temeiul articolelor 78-83.
Metoda prevăzută la litera (b) de la primul paragraf nu se utilizează de către o instituţie de credit în cazul unei incongruenţe între scadenţa expunerii şi scadenţa protecţiei.
În sensul prezentei secţiuni, o instituţie de credit poate utiliza atât metoda extinsă a garanţiilor financiare, cât şi metoda prevăzută la primul paragraf litera (b) numai în cazul în care este permis să se utilizeze atât metoda extinsă a garanţiilor financiare, cât şi metoda simplă bazată pe garanţii financiare în sensul articolului 75 litera (a).

(2)În cazul în care o instituţie de credit aplică alineatul (1) litera (a):
a)în cazul în care garanţia este denominată într-o altă monedă decât moneda în care este denominată expunerea, valoarea expunerii considerată ca fiind garantată se calculează în conformitate cu dispoziţiile anexei VIII privind tratamentul asimetriei monetare în caz de protecţie nefinanţată a creditului;
b)o asimetrie între scadenţa expunerii şi scadenţa protecţiei este tratată în conformitate cu dispoziţiile anexei VIII privind tratamentul asimetriei scadenţelor şi
c)o protecţie parţială poate fi luată în considerare în conformitate cu tratamentul prevăzut de anexa VIII.
Art. 118
În cazul în care cerinţele prevăzute de prezenta secţiune nu se aplică unei instituţii de credit, pe bază individuală sau subconsolidată, în temeiul articolului 69 alineatul (1), sau dispoziţiile articolului 70 se aplică unor instituţii de credit mamă dintr-un stat membru, trebuie luate măsuri pentru a garanta o repartizare adecvată a riscurilor în cadrul grupului.
Art. 119
[textul din Art. 119 din titlul V, capitolul 2, sectiunea 5 a fost abrogat la 07-dec-2009 de Art. 1, punctul 29. din Directiva 2009/111/CE/16-sep-2009]
Art. 120
(1)O instituţie de credit nu poate deţine o participaţie calificată al cărei cuantum depăşeşte 15 % din fondurile sale proprii într-o întreprindere care nu este nici instituţie de credit, nici instituţie financiară şi nici întreprindere ale cărei activităţi sunt o extensie directă a activităţii bancare sau privesc serviciile auxiliare domeniului bancar, precum leasing, factoring, administrarea fondurilor comune de plasament, administrarea serviciilor informatice sau oricare altă activitate similară.
(2)Valoarea totală a participaţiilor calificate ale unei instituţii de credit în alte întreprinderi decât instituţii de credit, instituţii financiare sau întreprinderi ale căror activităţi sunt o extensie directă a activităţii bancare sau privesc serviciile auxiliare domeniului bancar, precum leasing, factoring, administrarea fondurilor comune de plasament, administrarea serviciilor informatice sau oricare altă activitate similară nu poate depăşi 60 % din fondurile proprii ale instituţiei de credit respective.
(3)Limitele stabilite la alineatele (1) şi (2) pot fi depăşite numai în cazuri excepţionale. Cu toate acestea, în astfel de cazuri, autorităţile competente solicită fie ca instituţia de credit să-şi majoreze fondurile proprii, fie să adopte alte măsuri echivalente.
Art. 121
Acţiunile deţinute temporar în timpul unei operaţiuni de asistenţă financiară sau de salvare sau pe durata normală a unei subscrieri de titluri, ori în numele propriu al unei instituţii, dar în contul unor terţi, nu se includ în participaţiile calificate în sensul determinării limitelor stabilite la articolul 120 alineatele (1) şi (2). Acţiunile care nu sunt active fixe financiare în sensul articolului 35 alineatul (2) din Directiva 86/635/CEE nu se includ în calcul.
Art. 122
(1)Statele membre pot să nu aplice limitele stabilite la articolul 120 alineatele (1) şi (2) în cazul participaţiilor deţinute la întreprinderile de asigurare în sensul Directivelor 73/239/CEE şi 2002/83/CE sau la întreprinderile de reasigurare în sensul Directivei 98/78/CE.
(2)Statele membre pot prevedea ca autorităţile competente să nu aplice limitele stabilite la articolul 120 alineatele (1) şi (2), în cazul în care prevăd că excedentele de participaţie calificată în raport cu limitele menţionate sunt acoperite 100 % prin fonduri proprii şi că aceste fonduri nu se includ în calculul solicitat în temeiul articolului 75. În cazul în care ambele limite stabilite la articolul 120 alineatele (1) şi (2) sunt depăşite, valoarea care trebuie acoperită prin fonduri proprii este valoarea excedentară mai ridicată.
Art. 122a
(1)O instituţie de credit, în altă calitate decât cea de iniţiator, sponsor sau creditor iniţial, este expusă la riscul de credit al unei poziţii din securitizare în portofoliul său de tranzacţionare sau în alt portofoliu decât cel de tranzacţionare numai dacă iniţiatorul, sponsorul sau creditorul iniţial a făcut în mod explicit cunoscut instituţiei de credit faptul că va păstra pe bază continuă un interes economic net semnificativ care nu poate fi în niciun caz mai mic de 5 %.
În sensul prezentului articol, «păstrarea unui interes economic net» înseamnă:
a)păstrarea a cel puţin 5 % din valoarea nominală a fiecăreia dintre tranşele vândute sau transferate investitorilor;
b)în cazul securitizărilor expunerilor reînnoibile, păstrarea interesului iniţiatorului, respectiv a cel puţin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate;
c)păstrarea unor expuneri selectate aleatoriu, echivalente cu cel puţin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate, în cazul în care aceste expuneri ar fi fost, altfel, securitizate în securitizare, cu condiţia ca numărul expunerilor potenţial securitizate să fie de cel puţin 100 la iniţierea tranzacţiei de securitizare; sau
d)păstrarea tranşei care suportă prima pierdere şi, dacă este necesar, a altor tranşe cu un profil de risc similar sau mai sever decât cele transferate sau vândute investitorilor şi care nu sunt scadente mai devreme decât cele transferate sau vândute investitorilor, astfel încât păstrarea să reprezinte în total cel puţin 5 % din valoarea nominală a expunerilor securitizate.
Interesul economic net este măsurat la iniţierea tranzacţiei de securitizare şi este păstrat pe bază continuă. Acesta nu trebuie supus niciunei diminuări a riscului de credit, niciunor poziţii scurte şi niciunei alte acoperiri. Interesul economic net este determinat de valoarea noţională a elementelor din afara bilanţului.
În sensul prezentului articol, «pe bază continuă» înseamnă că poziţiile, dobânzile sau expunerile păstrate nu sunt acoperite sau vândute.
Nu există aplicări multiple ale cerinţelor privind păstrarea pentru orice securitizare.
(2)În cazul în care o instituţie de credit mamă din UE, un holding financiar mamă din UE sau un holding financiar mixt mamă din UE sau una dintre filialele sale securitizează, ca iniţiator sau sponsor, expuneri de la mai multe instituţii de credit, societăţi de investiţii sau alte instituţii financiare care sunt incluse în sfera de supraveghere pe bază consolidată, cerinţa prevăzută la alineatul (1) poate fi îndeplinită pe baza situaţiei consolidate a instituţiei de credit mamă din UE, a holdingului financiar mamă din UE sau a holdingului financiar mixt mamă din UE. Prezentul alineat se aplică numai în cazul în care instituţiile de credit, societăţile de investiţii sau instituţiile financiare care au creat expunerile securitizate s-au angajat să respecte obligaţiile stabilite la alineatul (6) şi transmit, în timp util, iniţiatorului sau sponsorului şi instituţiei de credit mamă din UE, holdingului financiar mamă din UE sau holdingului financiar mixt mamă din UE informaţiile necesare în vederea îndeplinirii cerinţelor menţionate la alineatul (7).

(3)Alineatul (1) nu se aplică în cazul în care expunerile securitizate sunt creanţe sau creanţe potenţiale asupra sau garantate integral, necondiţionat şi irevocabil de:
a)administraţii centrale sau bănci centrale;
b)administraţii regionale, autorităţi locale şi entităţi din sectorul public ale statelor membre;
c)instituţii cărora li se aplică o pondere de risc de 50 % sau mai mică, în temeiul articolelor 78-83; sau
d)bănci multilaterale de dezvoltare.
Alineatul (1) nu se aplică:
(a)tranzacţiilor bazate pe un indice clar, transparent şi accesibil, în cazul în care entităţile de referinţă sunt identice cu cele care alcătuiesc un indice de entităţi care este tranzacţionat pe scară largă sau reprezintă titluri de valoare tranzacţionabile, altele decât poziţii din securitizare; sau
(b)creditelor sindicalizate, creanţelor achiziţionate sau swap-urilor pe risc de credit în cazul în care aceste instrumente nu sunt utilizate pentru a structura şi/sau acoperi o securitizare care intră sub incidenţa alineatului (1).
(4)Înainte de a investi şi, dacă este cazul, ulterior, instituţiile de credit trebuie să fie în măsură să demonstreze autorităţilor competente, pentru fiecare poziţie din securitizare, că înţeleg în detaliu şi că au implementat politicile şi procedurile oficiale, adecvate pentru portofoliile lor de tranzacţionare şi pentru alte portofolii decât cele de tranzacţionare şi în mod proporţional cu profilul de risc al investiţiilor lor în poziţii securitizate, de analiză şi înregistrare a următoarelor elemente:
a)informaţiile făcute publice, conform alineatului (1), de către iniţiatori sau sponsori, pentru a preciza interesul economic net pe care îl păstrează pe bază continuă în securitizare;
b)caracteristicile de risc ale fiecărei poziţii din securitizare;
c)caracteristicile de risc ale expunerilor-suport pentru poziţia din securitizare;
d)reputaţia şi pierderile suferite cu ocazia unor securitizări anterioare ale iniţiatorilor sau sponsorilor în categoriile de expuneri-suport relevante pentru poziţia din securitizare;
e)declaraţiile şi dezvăluirile făcute de iniţiatori sau sponsori sau de agenţii sau consilierii acestora, în legătură cu analiza de tip due dilligence pe care au realizat-o în privinţa expunerilor securitizate şi, după caz, în privinţa calităţii garanţiilor reale aferente expunerilor securitizate;
f)dacă este cazul, metodologiile şi conceptele pe care se bazează evaluarea garanţiilor reale aferente expunerilor securitizate, precum şi politicile adoptate de iniţiator sau de sponsor pentru a asigura independenţa evaluatorului; şi
g)toate caracteristicile structurale ale securitizării care pot avea un efect semnificativ asupra performanţei poziţiei din securitizare a instituţiei de credit.
Instituţiile de credit efectuează periodic propriile simulări de situaţii de criză adecvate pentru poziţiile lor din securitizare. În acest scop, instituţiile de credit se pot baza pe modelele financiare elaborate de o ECAI, cu condiţia ca instituţiile de credit să poată demonstra, la cerere, că au avut grijă înainte de a investi să valideze ipotezele relevante ale modelelor şi structurarea acestora şi să înţeleagă metodologia, ipotezele, precum şi rezultatele.
(5)Instituţiile de credit, în altă calitate decât cea de iniţiator, sponsor sau creditor iniţial, instituie proceduri oficiale adecvate pentru portofoliile lor de tranzacţionare şi pentru alte portofolii decât cele de tranzacţionare şi proporţionale cu profilul de risc al investiţiilor lor în poziţii securitizate de monitorizare pe bază continuă şi în timp util a informaţiilor privind performanţa expunerilor-suport ale poziţiilor din securitizare ale acestora. Acolo unde este cazul, aceste informaţii includ tipul expunerii, procentajul împrumuturilor scadente de peste 30, 60 şi 90 de zile, ratele de nerambursare, ratele de rambursare anticipată, împrumuturi cu executarea garanţiei, tipul garanţiei reale şi rata de ocupare, distribuţia frecvenţelor credit scoreurilor sau alte măsuri legate de bonitatea debitorului în cadrul expunerilor-suport, diversificarea industrială şi geografică, distribuţia frecvenţelor raportului împrumut/valoare cu intervale care permit efectuarea cu uşurinţă a unei analize de senzitivitate adecvate. În cazul în care expunerile-suport sunt ele însele poziţii din securitizare, instituţiile de credit deţin informaţiile menţionate în prezentul paragraf, nu numai în ceea ce priveşte tranşele de securitizare suport, cum ar fi numele emitentului şi nivelul de calitate al creditului, ci şi caracteristicile şi performanţele portofoliului-suport al acestor tranşe din securitizare.
Instituţiile de credit trebuie să înţeleagă în profunzime toate caracteristicile structurale ale unei tranzacţii de securitizare care ar putea avea un impact semnificativ asupra performanţei expunerilor acestora la tranzacţie, cum ar fi operaţiunile în cascadă (contractual waterfall), factorii de declanşare în cadrul operaţiunilor în cascadă, ameliorarea calităţii creditului şi a lichidităţilor, factorii de declanşare legaţi de valoarea de piaţă şi definiţia neplăţii specifică tranzacţiei.
În cazul în care nu se respectă cerinţele prevăzute la alineatele (4), (7) şi la prezentul alineat sub orice aspect important, ca urmare a neglijenţei sau omisiunii instituţiei de credit, statele membre asigură că autorităţile competente impun o pondere de risc suplimentară proporţională, de cel puţin 250 % din ponderea de risc (limitată la 1 250 %) care s-ar aplica, dacă nu ar exista prezentul alineat, poziţiilor corespunzătoare din securitizare, în conformitate cu anexa IX partea 4 şi cresc progresiv ponderea de risc cu fiecare încălcare ulterioară a dispoziţiilor privind analiza de tip due dilligence. Autorităţile competente iau în considerare excepţiile pentru anumite securitizări prevăzute la alineatul (3) prin reducerea ponderii de risc pe care altfel ar impune-o în conformitate cu prezentul articol cu privire la o securitizare căreia i se aplică alineatul (3).
(6)Instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor aplică expunerilor care urmează să fie securitizate aceleaşi criterii solide şi bine definite în ceea ce priveşte acordarea de credite, în conformitate cu cerinţele formulate în anexa V punctul 3, ca în cazul expunerilor care urmează să fie deţinute în portofoliul acestora. În acest scop, instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor aplică acelaşi procedeu pentru aprobarea şi, dacă este cazul, modificarea, reînnoirea şi refinanţarea creditelor. De asemenea, instituţiile de credit aplică aceleaşi standarde de analiză şi în cazul participaţiilor şi/sau subscrierilor în titluri provenind din operaţiuni de securitizare achiziţionate de la terţe părţi, indiferent dacă aceste participaţii şi/sau subscrieri urmează să fie deţinute în portofoliul de tranzacţionare sau în afara acestuia.
În cazul în care nu se respectă cerinţele prevăzute la primul paragraf din prezentul alineat, articolul 95 alineatul (1) nu poate fi aplicat de către o instituţie de credit iniţiatoare, iar respectiva instituţie de credit iniţiatoare nu este autorizată să excludă expunerile securitizate de la calcularea cerinţelor de capital în conformitate cu prezenta directivă.
(7)Instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor comunică investitorilor nivelul angajamentului lor, conform alineatului (1), de a păstra un interes economic net în securitizare. Instituţiile de credit iniţiatoare şi sponsor asigură că investitorii potenţiali au acces imediat la toate datele relevante privind calitatea creditului şi performanţa fiecărei expuneri-suport, fluxul de lichidităţi şi garanţiile reale aferente unei expuneri din securitizare, precum şi la informaţii necesare pentru efectuarea unor simulări de situaţii de criză complexe şi bazate pe informaţii adecvate cu privire la fluxurile de lichidităţi şi garanţiile reale aferente expunerilor-suport. În acest scop, «datele relevante» se stabilesc la data operaţiunii de securitizare şi, dacă este cazul, ulterior, din cauza naturii operaţiunii de securitizare.
(8)Alineatele (1)-(7) se aplică securitizărilor noi emise începând cu 1 ianuarie 2011. Alineatele (1)-(7) se aplică, după 31 decembrie 2014, securitizărilor existente atunci când se adaugă sau se substituie noi expuneri-suport după această dată. Autorităţile competente pot decide să suspende temporar cerinţele menţionate la alineatele (1) şi (2) în perioadele în care piaţa se confruntă cu o criză generală de lichidităţi.
(9)Autorităţile competente publică următoarele informaţii:
a)până la 31 decembrie 2010, criteriile generale şi metodologiile adoptate pentru a verifica respectarea dispoziţiilor de la alineatele (1)-(7);
b)fără a aduce atingere dispoziţiilor prevăzute la capitolul 1 secţiunea 2, o descriere sumară a procesului de supraveghere şi descrierea măsurilor impuse în cazurile de nerespectare a dispoziţiilor de la alineatele (1)-(7) identificate anual, începând cu 31 decembrie 2011.
Cerinţa stabilită în prezentul alineat respectă dispoziţiile articolului 144 al doilea paragraf.
(10)ABE înaintează un raport anual Comisiei cu privire la respectarea prezentului articol de către autorităţile competente.
În vederea garantării armonizării consecvente a prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru convergenţa practicilor de supraveghere în ceea ce priveşte prezentul articol, inclusiv măsurile luate în caz de încălcare a obligaţiilor referitoare la diligenţa necesară şi la gestionarea riscurilor. ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al doilea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 123
Instituţiile de credit dispun de strategii şi proceduri solide, eficiente şi complete pentru a evalua şi menţine în permanenţă valorile, tipurile şi repartizarea capitalului intern pe care le consideră adecvate pentru a acoperi natura şi nivelul riscurilor la care sunt expuse sau ar putea fi expuse.
Aceste strategii şi proceduri fac obiectul unui control intern periodic pentru a garanta că rămân complete şi adaptate naturii, scalei şi complexităţii activităţilor instituţiei de credit în cauză.
Art. 124
(1)Pe baza criteriilor tehnice stabilite de anexa XI, autorităţile competente analizează dispoziţiile, strategiile, procedurile şi mecanismele puse în aplicare de instituţiile de credit pentru a se conforma prezentei directive şi evaluează riscurile la care acestea sunt expuse sau ar putea fi expuse.
(2)Sfera de aplicare a analizei şi a evaluării menţionate la alineatul (1) este în conformitate cu prezenta directivă.
(3)Pe baza analizei şi a evaluării menţionate la alineatul (1), autorităţile competente stabilesc dacă dispoziţiile, strategiile, procedurile şi mecanismele puse în aplicare de instituţiile de credit şi fondurile proprii deţinute asigură o gestionare şi o acoperire adecvată a riscurilor lor.
(4)Autorităţile competente stabilesc frecvenţa şi intensitatea analizei şi evaluării menţionate la alineatul (1), ţinând seama de dimensiunea, importanţa sistemică, natura, scala şi complexitatea activităţilor exercitate de instituţia de credit în cauză şi de principiul proporţionalităţii. Actualizarea analizei şi evaluării se face cel puţin o dată pe an.
(5)Analiza şi evaluarea efectuate de către autorităţile competente includ expunerea instituţiilor de credit la riscul de rată a dobânzii inerent activităţilor lor necomerciale. Se impun măsuri în cazul instituţiilor a căror valoare economică scade cu mai mult de 20 % din fondurile lor proprii, ca urmare a unei modificări bruşte şi neaşteptate a ratelor dobânzii, a căror valoare este stabilită de autorităţile competente şi nu diferă de la o instituţie de credit la alta.
(6)În vederea asigurării armonizării consecvente a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza dispoziţiile prezentului articol, precum şi o procedură şi o metodologie comună de evaluare a riscurilor.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 125
(1)În cazul în care o întreprindere-mamă este o instituţie de credit mamă într-un stat membru sau o instituţie de credit mamă din Uniunea Europeană, supravegherea pe bază consolidată se exercită de autorităţile competente care au autorizat instituţia de credit respectivă în temeiul articolului 6.
(2)În cazul în care instituţia de credit are ca întreprindere mamă un holding financiar mamă dintr-un stat membru, un holding financiar mixt mamă dintr-un stat membru, un holding financiar mamă din UE sau un holding financiar mixt mamă din UE, supravegherea pe bază consolidată se exercită de autorităţile competente care au autorizat instituţia de credit respectivă în temeiul articolului 6.

Art. 126
(1)În cazul în care instituţiile de credit autorizate în două sau mai multe state membre au ca întreprindere mamă acelaşi holding financiar mamă dintr-un stat membru, acelaşi holding financiar mixt mamă dintr-un stat membru, acelaşi holding financiar mamă din UE sau acelaşi holding financiar mixt mamă din UE, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autorităţile competente pentru instituţia de credit autorizată în statul membru în care holdingul financiar sau holdingul financiar mixt este stabilit.
În cazul în care întreprinderile mamă ale instituţiilor de credit autorizate în două sau mai multe state membre cuprind mai multe holdinguri financiare sau holdinguri financiare mixte având sediul social în state membre diferite, iar în fiecare dintre aceste state există o instituţie de credit, supravegherea pe bază consolidată se exercită de către autorităţile competente pentru instituţia de credit care prezintă bilanţul total cel mai ridicat.
(2)În cazul în care mai multe instituţii de credit autorizate în Uniune au ca întreprindere mamă acelaşi holding financiar sau acelaşi holding financiar mixt şi niciuna dintre aceste instituţii de credit nu a fost autorizată în statul membru în care au sediul holdingul financiar sau holdingul financiar mixt, supravegherea pe bază consolidată se exercită de autorităţile competente care au autorizat instituţia de credit care prezintă bilanţul total cel mai ridicat şi care este considerată, în sensul prezentei directive, ca fiind instituţia de credit controlată de un holding financiar mamă din UE sau un holding financiar mixt mamă din UE.
(3)În anumite situaţii, autorităţile competente pot, de comun acord, să nu respecte criteriile menţionate la alineatele (1) şi (2) în cazul în care aplicarea lor ar fi inadecvată, având în vedere instituţiile de credit şi importanţa relativă a activităţilor lor din diferite ţări, şi să desemneze o altă autoritate competentă pentru a exercita supravegherea pe bază consolidată. În astfel de cazuri, înainte de luarea deciziei, autorităţile competente oferă instituţiei de credit mamă din UE, holdingului financiar mamă din UE, holdingului financiar mixt mamă din UE sau instituţiei de credit care prezintă bilanţul total cel mai ridicat, după caz, ocazia de a-şi exprima opinia cu privire la respectiva decizie.
(4)Autorităţile competente notifică Comisiei şi ABE orice acord care intră sub incidenţa alineatului (3).

Art. 127
(1)Statele membre adoptă măsurile necesare, atunci când este cazul, pentru a include holdingurile financiare sau holdingurile financiare mixte în supravegherea pe bază consolidată. Fără a aduce atingere articolului 135, consolidarea situaţiei financiare a holdingului financiar sau a holdingului financiar mixt nu implică în niciun fel obligaţia autorităţilor competente de a exercita o funcţie de supraveghere asupra holdingului financiar sau a holdingului financiar mixt la nivel individual.

(2)În cazul în care autorităţile competente dintr-un stat membru nu includ o instituţie de credit filială în supravegherea pe bază consolidată în temeiul unuia dintre cazurile prevăzute la articolul 73 alineatul (1) literele (b) şi (c), autorităţile competente din statul membru în care este situată instituţia de credit filială pot solicita întreprinderii-mamă informaţii de natură să faciliteze supravegherea instituţiei de credit respective.
(3)Statele membre prevăd ca autorităţile lor competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată să poată solicita filialelor unei instituţii de credit, ale unui holding financiar sau ale unui holding financiar mixt care nu sunt incluse în sfera supravegherii pe bază consolidată informaţiile menţionate la articolul 137. În acest caz, se aplică procedurile de transmitere şi verificare a informaţiilor prevăzute la articolul respectiv.

Art. 128
În cazul în care în statele membre există mai multe autorităţi competente pentru supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare, statele membre iau măsurile necesare pentru a organiza coordonarea între aceste autorităţi.
Art. 129
(1)Pe lângă obligaţiile prevăzute în prezenta directivă, autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit mamă din UE şi a instituţiilor de credit controlate de holdinguri financiare mamă din UE sau de holdinguri financiare mixte mamă din UE are următoarele responsabilităţi:
a)să coordoneze colectarea şi difuzarea de informaţii relevante sau esenţiale în situaţiile obişnuite şi în cele de urgenţă şi
b)să planifice şi să coordoneze activităţile de supraveghere din situaţiile obişnuite, inclusiv în ceea ce priveşte activităţile menţionate la articolele 123, 124, 136, în capitolul 5 şi în anexa V, în cooperare cu autorităţile competente implicate;
c)să planifice şi să coordoneze activităţile de supraveghere, în cooperare cu autorităţile competente implicate şi, dacă este necesar, cu băncile centrale, pentru pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi în situaţiile de urgenţă, inclusiv evoluţiile negative din cadrul instituţiilor de credit sau de pe pieţele financiare, utilizând, acolo unde este posibil, căile de comunicare definite existente pentru a facilita gestionarea crizelor.
Planificarea şi coordonarea activităţilor de supraveghere menţionate la litera (c) include măsurile excepţionale prevăzute la articolul 132 alineatul (3) litera (b), pregătirea evaluărilor comune, punerea în aplicare a planurilor de urgenţă şi comunicările adresate publicului.

Atunci când autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată nu îndeplineşte sarcinile menţionate la primul paragraf sau atunci când autorităţile competente nu cooperează cu autoritatea de supraveghere consolidată într-o măsură corespunzătoare în realizarea sarcinilor menţionate la primul paragraf, oricare dintre autorităţile competente în cauză poate sesiza ABE cu privire la chestiune, care are posibilitatea de a acţiona în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(2)În cazul în care se solicită o autorizaţie menţionată la articolul 84 alineatul (1), articolul 87 alineatul (9), articolul 105 şi, respectiv, în anexa III partea 6 de către o instituţie de credit mamă din UE şi filialele sale, sau în comun de către filialele unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE, autorităţile competente conlucrează pe deplin pentru a decide dacă trebuie sau nu acordată autorizaţia solicitată şi, după caz, pentru a stabili condiţiile acordării unei astfel de autorizaţii.
O cerere care intră sub incidenţa primului paragraf este transmisă numai autorităţii competente menţionate la alineatul (1).
Autorităţile competente depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la cererea respectivă în termen de şase luni. Decizia comună este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată pe care autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) o comunică solicitantului.
Perioada menţionată la paragraful al treilea începe la data primirii cererii complete de către autoritatea competentă menţionată la alineatul (1). Autoritatea competentă respectivă transmite de îndată cererea completă către celelalte autorităţi competente.
În lipsa unei decizii comune din partea autorităţilor competente în termen de şase luni, autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) se pronunţă ea însăşi cu privire la cererea respectivă. Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată şi ţine seama de avizele şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de şase luni. Autoritatea competentă menţionată la alineatul (1) comunică decizia solicitantului şi celorlalte autorităţi competente.
Dacă, la finalul perioadei de şase luni, oricare dintre autorităţile competente implicate înaintează problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua asupra propriei decizii în conformitate cu articolul 19 alineatul (4) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de şase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se înaintează ABE după expirarea perioadei de şase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

Deciziile menţionate la paragrafele al treilea şi al cincilea sunt considerate hotărâtoare şi se aplică de autorităţile competente în statele membre în cauză.
ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare pentru procesele decizionale comune menţionate la prezentul alineat, în ceea ce priveşte cererile de autorizare menţionate la articolul 84 alineatul (1), articolul 87 alineatul (9), articolul 105 şi în anexa III partea 6, în scopul de a facilita adoptarea deciziilor comune.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al şaselea şi al şaptelea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(3)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată şi autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE depun toate eforturile posibile pentru a ajunge la o decizie comună privind aplicarea articolelor 123 şi 124 pentru determinarea caracterului adecvat al nivelului consolidat al fondurilor proprii deţinute de grup în ceea ce priveşte situaţia financiară şi profilul său de risc şi al nivelului necesar al fondurilor proprii pentru aplicarea articolului 136 alineatul (2) în cazul fiecărei entităţi din cadrul grupului bancar şi pe bază consolidată.
Decizia comună se ia în termen de patru luni de la transmiterea de către autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată către celelalte autorităţi competente relevante a unui raport ce conţine evaluarea riscului grupului în conformitate cu articolele 123 şi 124. Decizia comună ia, de asemenea, în calcul în mod corespunzător evaluarea riscului filialelor efectuată de autorităţile competente relevante în conformitate cu articolele 123 şi 124.
Decizia comună este inclusă într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază decizia şi se transmite instituţiei de credit mamă din UE de către autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată. În caz de dezacord, la cererea oricăreia dintre celelalte autorităţi competente relevante, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată consultă ABE. Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată poate consulta ABE din proprie iniţiativă.
În absenţa unei astfel de decizii comune a autorităţilor competente în termen de patru luni, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată adoptă o decizie pe bază consolidată privind aplicarea articolelor 123 şi 124 şi a articolului 136 alineatul (2), după ce aceasta a luat în considerare în mod adecvat evaluarea riscurilor filialelor efectuată de către autorităţile competente relevante. Dacă, la finalul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate înaintează problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni se consideră a reprezenta etapa de conciliere în sensul regulamentului menţionat. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu este adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Decizia de aplicare a articolelor 123 şi 124 şi a articolului 136 alineatul (2) se adoptă de către autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE pe bază individuală sau subconsolidată, după examinarea corespunzătoare a opiniilor şi rezervelor exprimate de autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată. Dacă, la sfârşitul perioadei de patru luni, oricare dintre autorităţile competente implicate aduce problema în atenţia ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile competente îşi amână decizia şi aşteaptă decizia pe care ABE o ia în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat şi adoptă decizia lor în conformitate cu decizia ABE. Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul regulamentului menţionat. ABE adoptă decizia în termen de o lună. Problema nu este adusă în atenţia ABE după expirarea perioadei de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Deciziile sunt incluse într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază deciziile şi ţin seama de evaluarea riscului, avizele şi rezervele celorlalte autorităţi competente, exprimate în termenul de patru luni. Documentul se transmite de către autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată tuturor autorităţilor competente în cauză şi instituţiei de credit mamă din UE.
În cazul în care ABE a fost consultată, toate autorităţile competente ţin seama de avizul acesteia şi explică orice deviaţie semnificativă de la acest aviz.
Decizia comună menţionată la primul paragraf şi orice decizie luată în absenţa unei decizii comune în conformitate cu al patrulea şi al cincilea paragraf sunt actualizate anual sau, în circumstanţe excepţionale, în cazul în care o autoritate competentă responsabilă cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE adresează autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată o cerere scrisă şi motivată integral pentru actualizarea deciziei privind aplicarea articolului 136 alineatul (2). În ultimul caz, actualizarea poate fi efectuată la nivel bilateral între autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată şi autoritatea competentă care a făcut cererea.
ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare în vederea garantării unor condiţii uniforme de aplicare pentru procesul decizional comun menţionat la prezentul alineat, în ceea ce priveşte aplicarea articolelor 123 şi 124 şi a articolului 136 alineatul (2) în scopul facilitării deciziilor comune.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al zecelea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 130
(1)În cazul în care survine o situaţie de urgenţă, inclusiv o situaţie definită la articolul 18 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 sau o situaţie în care se manifestă evoluţii negative ale pieţelor, care ar putea pune în pericol lichiditatea pieţei şi stabilitatea sistemului financiar din oricare din statele membre în care au fost autorizate entităţi ale unui grup sau în care s-au înfiinţat sucursale cu relevanţă în conformitate cu articolul 42a, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată avertizează cât mai curând posibil, cu respectarea capitolului 1 secţiunea 2, ABE, CERS şi autorităţile menţionate la articolul 49 al patrulea paragraf şi la articolul 50 şi comunică toate informaţiile esenţiale pentru îndeplinirea atribuţiilor acestora. Aceste obligaţii se aplică în cazul autorităţilor competente menţionate în articolele 125 şi 126, precum şi în partea introductivă din articolul 129 alineatul (1).
În cazul în care autoritatea menţionată la articolul 49 al patrulea paragraf constată prezenţa unei situaţii descrise la primul paragraf, aceasta avertizează cât mai curând posibil autorităţile competente menţionate la articolele 125 şi 126, precum şi ABE.
Atunci când acest lucru este posibil, autoritatea competentă şi autoritatea menţionată la articolul 49 al patrulea paragraf utilizează căile de comunicare definite existente.

(2)În cazul în care o autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată are nevoie de informaţii deja transmise unei alte autorităţi competente, respectiva autoritate responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată contactează, după caz, această autoritate pentru a evita duplicarea raportărilor către diferitele autorităţi care iau parte la supraveghere.
Art. 131
Pentru a promova şi institui o supraveghere eficientă, autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată şi celelalte autorităţi competente încheie acorduri scrise de coordonare şi cooperare.
În temeiul acestor acorduri, autorităţii competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată i se pot încredinţa atribuţii suplimentare şi proceduri de luare a deciziilor şi de cooperare cu alte autorităţi competente.
Autorităţile competente responsabile cu autorizarea filialei unei întreprinderi-mamă care este o instituţie de credit îşi pot delega responsabilitatea de supraveghere, prin acord bilateral şi în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţilor competente care au autorizat şi care supraveghează întreprinderea-mamă, astfel încât acestea să îşi asume responsabilitatea de supraveghere a filialei în conformitate cu prezenta directivă. ABE este informată cu privire la existenţa şi conţinutul unor astfel de acorduri. ABE transmite aceste informaţii autorităţilor competente din alte state membre şi Comitetului bancar european.

Art. 131a
(1)Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată instituie colegii de supraveghere pentru a facilita îndeplinirea sarcinilor menţionate la articolul 129 şi la articolul 130 alineatul (1) şi condiţionate de cerinţele de confidenţialitate menţionate la alineatul (2) din prezentul articol şi de compatibilitatea cu dreptul Uniunii, pentru a garanta, atunci când este cazul, o coordonare şi o colaborare adecvate cu autorităţile competente relevante din ţări terţe.
ABE contribuie la promovarea şi monitorizează funcţionarea eficientă, efectivă şi coerentă a colegiilor de supraveghere menţionate la prezentul articol, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. În acest scop, ABE participă în modul pe care îl consideră adecvat şi este considerată ca autoritate competentă în acest scop.
Colegiile de supraveghere elaborează un cadru pentru responsabilul cu supravegherea consolidată, pentru ABE şi pentru alte autorităţi competente implicate în realizarea următoarelor sarcini:
a)schimbul de informaţii între acestea şi cu ABE, în conformitate cu articolul 21 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010;
b)acordul privind încredinţarea pe bază de voluntariat a sarcinilor şi delegarea pe bază de voluntariat a responsabilităţilor atunci când este cazul;
c)stabilirea unor programe de supraveghere prudenţială pe baza unei evaluări a riscului grupului în conformitate cu articolul 124;
d)creşterea eficienţei supravegherii prin înlăturarea suprapunerilor nenecesare a cerinţelor, inclusiv cele legate de cererile de informaţii menţionate la articolul 130 alineatul (2) şi articolul 132 alineatul (2);
e)aplicarea consecventă a cerinţelor prudenţiale în temeiul prezentei directive între toate entităţile din cadrul unui grup bancar, fără a aduce atingere opţiunilor şi posibilităţilor discreţionare oferite în legislaţia Uniunii;
f)aplicarea articolului 129 alineatul (1) litera (c), ţinând seama de activităţile pe care alte foruri le-ar putea desfăşura în acest domeniu.
Autorităţile competente, în cadrul participării lor la colegiile de supraveghere, şi ABE cooperează îndeaproape. Cerinţa de confidenţialitate consacrată la capitolul 1 secţiunea 2 nu împiedică autorităţile competente să facă schimburi de informaţii confidenţiale în cadrul colegiilor de supraveghetori. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiilor de supraveghetori nu afectează drepturile şi responsabilităţile autorităţilor competente în conformitate cu prezenta directivă.

(2)Înfiinţarea şi funcţionarea colegiilor se bazează pe dispoziţii scrise, menţionate la articolul 131, stabilite în urma consultării cu autorităţile competente interesate, de către autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată.
În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condiţiile generale de funcţionare a colegiilor de supraveghere.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al doilea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind funcţionarea operaţională a colegiilor de supraveghere.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al patrulea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 .
Următoarele autorităţi pot participa în colegiile supraveghetorilor:
a)autorităţile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituţii de credit mamă din UE, ale unui holding financiar mamă din UE sau ale unui holding financiar mixt mamă din UE;
b)autorităţile competente ale unei ţări gazdă în care îşi au sediul sucursale semnificative menţionate la articolul 42a;
c)băncile centrale, după caz; şi
d)autorităţile competente din ţări terţe, dacă este cazul şi sub rezerva cerinţelor de confidenţialitate care sunt echivalente, în opinia tuturor autorităţilor competente, cu cerinţele din capitolul 44 secţiunea 52.
Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată prezidează reuniunile colegiului şi decide care autorităţi competente participă la o reuniune sau la o activitate a colegiului. În prealabil, autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează pe deplin toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează, de asemenea, pe deplin şi la timp, toţi membrii colegiului în legătură cu acţiunile adoptate în cadrul acestor reuniuni sau cu măsurile întreprinse.
Decizia autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată ţine seama de relevanţa activităţii de supraveghere care urmează să fie planificată sau coordonată pentru aceste autorităţi, în special de potenţialul efect asupra stabilităţii sistemului financiar din statele membre în cauză menţionat la articolul 40 alineatul (3) şi de obligaţiile menţionate la articolul 42a alineatul (2).
Autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată informează ABE, cu respectarea cerinţelor de confidenţialitate de la capitolul 1 secţiunea 2, cu privire la activităţile colegiului de supraveghere, inclusiv în situaţii de urgenţă, şi comunică ABE toate informaţiile care prezintă o relevanţă deosebită în scopul convergenţei supravegherii.

Art. 132
(1)Autorităţile competente cooperează îndeaproape. Autorităţile competente îşi comunică reciproc orice informaţie esenţială sau relevantă pentru exercitarea atribuţiilor de supraveghere ale altor autorităţi competente în conformitate cu prezenta directivă. În acest sens, autorităţile competente transmit, la cerere, orice informaţie relevantă şi, din proprie iniţiativă, orice informaţie esenţială.
Autorităţile competente cooperează cu ABE în sensul prezentei directive, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Autorităţile competente furnizează ABE toate informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care îi revin în temeiul prezentei directive şi al Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 în conformitate cu articolul 35 din regulamentul respectiv.
Informaţiile menţionate la primul paragraf sunt considerate esenţiale în cazul în care pot avea un impact important asupra evaluării solidităţii financiare a unei instituţii de credit sau a unei Instituţii financiare dintr-un alt stat membru.
În special, autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată a instituţiilor de credit mamă din UE şi a instituţiilor de credit controlate de holdinguri financiare mamă din UE sau de holdinguri financiare mixte mamă din UE transmit autorităţilor competente din alte state membre, responsabile cu supravegherea filialelor acestor instituţii mamă, toate informaţiile relevante. Pentru stabilirea sferei informaţiilor relevante, se ţine seama de importanţa filialelor respective în cadrul sistemului financiar al statelor membre în cauză.

Informaţiile esenţiale menţionate la primul paragraf includ în special următoarele elemente:
a)identificarea structurii juridice a grupului şi a structurii organizatorice şi de conducere, inclusiv a tuturor entităţilor reglementate, a filialelor nereglementate şi a sucursalelor semnificative aparţinând grupului, precum şi întreprinderile mamă, în conformitate cu articolul 12 alineatul (3), cu articolul 22 alineatul (1) şi cu articolul 73 alineatul (3), precum şi a autorităţilor competente pentru entităţile reglementate din grup;

b)procedurile de colectare de informaţii de la instituţiile de credit dintr-un grup şi verificarea informaţiilor;
c)evoluţiile negative înregistrate de instituţiile de credit sau de alte entităţi dintr-un grup, care ar putea afecta grav instituţiile de credit şi
d)sancţiunile majore şi măsurile excepţionale luate de autorităţile competente în conformitate cu prezenta directivă, inclusiv impunerea unei cerinţe suplimentare de capital în temeiul articolului 136 alineatul (1) şi a unei limite la utilizarea abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii în temeiul articolului 105.
Autorităţile competente pot sesiza ABE cu privire la situaţiile în care:
(a)o autoritate competentă nu a comunicat informaţii esenţiale, sau
(b)o cerere de cooperare, în special în vederea schimbului de informaţii relevante, a fost respinsă sau nu i s-a dat curs într-un termen rezonabil.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 258 din TFUE în situaţiile menţionate la al şaptelea paragraf ABE poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt atribuite în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 .

(2)Autorităţile competente responsabile cu supravegherea instituţiilor de credit controlate de o instituţie de credit mamă din Uniunea Europeană contactează, după caz, autoritatea competentă menţionată la articolul 129 alineatul (1), în cazul în care au nevoie de informaţii cu privire la punerea în aplicare a abordărilor şi metodelor prevăzute de prezenta directivă, de care respectiva autoritate competentă poate dispune deja.
(3)Înainte de a lua o decizie cu privire la următoarele elemente, autorităţile competente în cauză se consultă între ele, în cazul în care decizia prezintă importanţă pentru atribuţiile de supraveghere ale altor autorităţi competente:
a)modificările structurii acţionariatului, de organizare sau de gestionare a instituţiilor de credit dintr-un grup, care necesită aprobarea sau autorizarea din partea autorităţilor competente şi
b)sancţiunile majore şi măsurile excepţionale luate de autorităţile competente, inclusiv impunerea unei cerinţe suplimentare de capital în temeiul articolului 136 alineatul (1) şi a unei limite privind utilizarea abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerinţelor de fonduri proprii în temeiul articolului 105.
În sensul literei (b), autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată sunt întotdeauna consultate.
Cu toate acestea, o autoritate competentă poate decide să nu se consulte alte autorităţi competente în situaţiile de urgenţă sau în cazul în care consultarea ar putea pune în pericol eficacitatea deciziilor sale. În acest caz, autoritatea competentă respectivă informează de îndată celelalte autorităţi competente.
Art. 133
(1)Autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată solicită, în scopul supravegherii, consolidarea integrală a tuturor instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare care sunt filiale ale întreprinderii-mamă.
Cu toate acestea, autorităţile competente pot solicita doar o consolidare proporţională în cazul în care, în opinia lor, răspunderea unei întreprinderi-mamă care deţine o cotă din capital se limitează la acea cotă din capital, dat fiind faptul că ceilalţi acţionari sau membri au o solvabilitate satisfăcătoare. Răspunderea celorlalţi acţionari şi membri este stabilită în mod clar, în cazul în care este necesar, chiar prin semnarea unor angajamente formale.
În cazul întreprinderilor asociate printr-o relaţie în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE, autorităţile competente stabilesc modalităţile de consolidare.
(2)Autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată solicită consolidarea proporţională a participaţiilor deţinute în instituţii de credit şi în instituţiile financiare gestionate de o întreprindere inclusă în consolidare împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidare, în cazul în care răspunderea respectivelor întreprinderi se limitează la cota din capital pe care o deţin.
(3)În cazul participaţiilor sau al altor legături de capital decât cele menţionate la alineatele (1) şi (2), autorităţile competente stabilesc dacă şi sub ce formă trebuie să se facă consolidarea. Autorităţile competente pot permite sau solicita, în special, utilizarea metodei echivalării. Cu toate acestea, această metodă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.
Art. 134
(1)Fără a aduce atingere articolului 133, autorităţile competente stabilesc dacă şi sub ce formă trebuie efectuată consolidarea în următoarele cazuri:
a)în cazul în care, în opinia autorităţilor competente, o instituţie de credit exercită o influenţă semnificativă asupra uneia sau mai multor instituţii de credit sau instituţii financiare, fără a deţine însă o participaţie în aceste instituţii sau fără a avea alte legături de capital cu acestea şi
b)în cazul în care două sau mai multe instituţii de credit sau instituţii financiare se află sub o conducere unică, fără ca acest lucru să se facă în baza unui contract sau a unor clauze statutare.
Autorităţile competente pot permite sau impune, în mod special, folosirea metodei menţionate la articolul 12 din Directiva 83/349/CEE. Cu toate acestea, această metodă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.
(2)În cazul în care supravegherea pe bază consolidată se impune în temeiul articolelor 125 şi 126, întreprinderile de servicii auxiliare şi societăţile de gestionare a activelor în sensul Directivei 2002/87/CE se includ în consolidare în cazurile şi potrivit metodelor prevăzute la articolul 133 şi la alineatul (1) din prezentul articol.
Art. 135
Statele membre cer ca persoanele care administrează efectiv activităţile unui holding financiar sau ale unui holding financiar mixt să aibă o reputaţie suficient de bună şi experienţa necesară pentru a exercita aceste atribuţii.

Art. 136
(1)Autorităţile competente impun oricărei instituţii de credit care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta directivă să ia de îndată măsurile necesare pentru redresarea situaţiei.
În acest sens, autorităţile competente trebuie să poată lua, în special, următoarele măsuri:
a)să oblige instituţia de credit să deţină fonduri proprii cu o valoare superioară nivelului minim prevăzut la articolul 75;
b)să impună consolidarea dispoziţiilor, procedurilor, mecanismelor şi strategiilor puse în aplicare pentru a se conforma dispoziţiilor articolelor 22 şi 123;
c)să impună instituţiei de credit să aplice în cazul activelor sale o politică specială de constituire de provizioane sau un tratament special în ceea ce priveşte cerinţele de fonduri proprii;
d)să restrângă sau să limiteze activităţile, operaţiunile sau reţeaua instituţiilor de credit şi
e)să impună diminuarea riscului inerent activităţilor, produselor şi sistemelor instituţiilor de credit.
Adoptarea acestor măsuri face obiectul capitolului 1 secţiunea 2.
f)să dispună instituţiei de credit limitarea remuneraţiei variabile la un procent din veniturile totale nete, dacă nivelul acesteia nu este în concordanţă cu menţinerea unei baze de capital sănătoase;
g)să impună instituţiilor de credit să utilizeze profiturile nete pentru întărirea bazei de capital.

(2)Autorităţile competente impun o cerinţă specifică de fonduri proprii excedentare faţă de nivelul minim prevăzut la articolul 75, cel puţin în cazul instituţiilor de credit care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la articolele 22, 109 şi 123, sau în cazul cărora s-a luat o decizie negativă cu privire la problema menţionată la articolul 124 alineatul (3), în situaţia în care este puţin probabil ca aplicarea exclusivă a altor măsuri să îmbunătăţească suficient dispoziţiile, procedurile, mecanismele şi strategiile într-un termen adecvat.
În scopul determinării nivelului adecvat de fonduri proprii pe baza verificării şi a evaluării efectuate în conformitate cu articolul 124, autorităţile competente determină dacă este necesară impunerea unei cerinţe specifice legate de fondurile proprii peste nivelul minim necesar pentru acoperirea riscurilor la care este sau ar putea fi expusă instituţia de credit, luând în considerare următoarele elemente:
a)aspectele cantitative şi calitative ale procesului de evaluare a instituţiilor de credit menţionat la articolul 123;
b)cadrul de administrare, procesele şi mecanismele instituţiei de credit menţionate la articolul 22;
c)rezultatele verificării şi al evaluărilor efectuate în conformitate cu articolul 124.

Art. 137
(1)Până la coordonarea ulterioară a metodelor de consolidare, statele membre prevăd ca, în cazul în care întreprinderea-mamă a uneia sau mai multor instituţii de credit este un holding cu activitate mixtă, autorităţile competente responsabile cu autorizarea şi supravegherea instituţii de credit respective să solicite luând legătura cu respectivul holding cu activitate mixtă şi cu filialele acestuia, fie direct, fie prin intermediul filialelor instituţiei de credit, furnizarea oricăror informaţii care ar putea fi relevante în scopul supravegherii filialelor instituţiei de credit.
(2)Statele membre prevăd ca autorităţile lor competente să poată efectua ele însele sau prin inspectori externi verificări la faţa locului pentru a verifica informaţiile primite de la holdingurile cu activitate mixtă şi de la filialele acestora. În cazul în care un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acestuia este o întreprindere de asigurare, poate fi utilizată şi procedura prevăzută la articolul 140 alineatul (1). În cazul în care un holding cu activitate mixtă sau una dintre filialele acestuia este situat într-un stat membru altul decât cel în care se află filiala instituţiei de credit, verificarea la faţa locului a informaţiilor se face în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 141.
Art. 138
(1)Fără a aduce atingere capitolului 2 secţiunea 5, statele membre prevăd ca, în cazul în care întreprinderea-mamă a uneia sau mai multor instituţii de credit este un holding cu activitate mixtă, autorităţile competente responsabile cu supravegherea instituţiilor de credit respective să exercite o supraveghere generală a tranzacţiilor pe care instituţiile în cauză le efectuează cu holdingul cu activitate mixtă şi cu filialele sale.
(2)Autorităţile competente impun instituţiilor de credit să pună în aplicare proceduri adecvate de gestionare a riscurilor şi mecanisme de control intern adecvate, inclusiv proceduri solide de informare şi contabilizare, în vederea identificării, măsurării, monitorizării şi controlării adecvate a tranzacţiilor efectuate cu holdingul cu activitate mixtă mamă şi cu filialele sale. Autorităţile competente impun instituţiilor de credit să le comunice orice tranzacţie importantă efectuată cu entităţile respective, alta decât cea menţionată la articolul 110. Aceste proceduri şi tranzacţii importante fac obiectul unui control din partea autorităţilor competente.
În cazul în care aceste tranzacţii intragrup constituie o ameninţare pentru situaţia financiară a unei instituţii de credit, autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea instituţiei respective ia măsuri adecvate.
Art. 139
(1)Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că nu există nici un obstacol juridic în calea schimbului de informaţii relevante în vederea supravegherii, în conformitate cu articolele 124-138 şi cu prezentul articol, între întreprinderile incluse în procesul de supraveghere pe bază consolidată, holdingurile cu activitate mixtă şi filialele lor sau filialele de tipul celor menţionate la articolul 127 alineatul (3).
(2)În cazul în care întreprinderea-mamă şi instituţiile de credit care sunt filialele sale sunt situate în state membre diferite, autorităţile competente din fiecare stat membru îşi comunică toate informaţiile relevante care ar putea permite sau facilita exercitarea supravegherii pe bază consolidată.
În cazul în care autorităţile competente din statul membru în care este situată o întreprindere-mamă nu exercită ele însele supravegherea pe bază consolidată în temeiul articolelor 125 şi 126, respectivele autorităţi pot fi invitate de autorităţile competente responsabile cu exercitarea acestei supravegheri să solicite întreprinderii-mamă informaţiile relevante în vederea supravegherii pe bază consolidată şi să le transmită acestor autorităţi.
(3)Statele membre autorizează, între autorităţile lor competente, schimbul de informaţii menţionate la alineatul (2), cu condiţia ca, în cazul holdingurilor financiare, al holdingurilor financiare mixte, al instituţiilor financiare sau al întreprinderilor de servicii auxiliare, colectarea sau deţinerea de informaţii să nu implice în nici un fel obligaţia autorităţilor competente de a exercita un rol de supraveghere individuală a instituţiilor sau întreprinderilor respective.
În mod similar, statele membre autorizează, între autorităţile lor competente, schimbul de informaţii menţionate la articolul 137, cu condiţia ca colectarea sau deţinerea de informaţii să nu implice în nici un fel obligaţia autorităţilor competente de a exercita un rol de supraveghere a holdingului cu activitate mixtă şi a filialelor sale care nu sunt instituţii de credit, sau asupra filialelor menţionate la articolul 127 alineatul (3).
Art. 140
(1)În cazul în care o instituţie de credit, un holding financiar, un holding financiar mixt sau un holding cu activitate mixtă controlează una sau mai multe filiale care sunt întreprinderi de asigurare sau alte întreprinderi furnizoare de servicii de investiţii care fac obiectul unei autorizări, autorităţile competente şi autorităţile cărora li s-a încredinţat misiunea publică de supraveghere a întreprinderilor de asigurare sau a celorlalte întreprinderi furnizoare de servicii de investiţii cooperează îndeaproape. Fără a aduce atingere responsabilităţilor lor respective, aceste autorităţi îşi comunică toate informaţiile de natură să le simplifice misiunea şi să permită un control al activităţii şi al situaţiei financiare de ansamblu a întreprinderilor pe care le supraveghează.

(2)Informaţiile primite în cadrul supravegherii pe bază consolidată şi, în special, schimburile de informaţii dintre autorităţile competente, prevăzute de prezenta directivă, fac obiectul secretului profesional definit la capitolul 1 secţiunea 2.
(3)Autorităţile competente responsabile cu supravegherea pe bază consolidată stabilesc listele cu holdingurile financiare sau holdingurile financiare mixte menţionate la articolul 71 alineatul (2). Listele sunt comunicate autorităţilor competente din celelalte state membre, Autorităţii bancare europene şi Comisiei.

Art. 141
În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, autorităţile competente dintr-un stat membru doresc, în cazuri specifice, să verifice informaţiile cu privire la o instituţie de credit, un holding financiar, o instituţie financiară, o întreprindere de servicii auxiliare, un holding cu activitate mixtă, un holding financiar mixt, o filială de tipul celor menţionate la articolul 137 sau cu privire la o filială de tipul celor menţionate la articolul 127 alineatul (3), situate într-un alt stat membru, autorităţile respective solicită autorităţilor competente din celălalt stat membru să dispună efectuarea acestei verificări. Autorităţile care primesc o astfel de solicitare îi dau curs, în cadrul competenţelor lor, procedând la efectuarea verificărilor respective ele însele sau permiţând autorităţilor care au făcut solicitarea să facă verificarea sau permiţând unui auditor sau expert să o facă. În cazul în care nu efectuează ea însăşi verificarea, autoritatea competentă care a formulat cererea poate participa la efectuarea acesteia.

Art. 142
Fără a aduce atingere dispoziţiilor lor de drept penal, statele membre asigură posibilitatea de a impune sancţiuni sau măsuri menite să pună capăt neregulilor constatate sau cauzelor lor în cazul holdingurilor financiare, al holdingurilor financiare mixte şi al holdingurilor cu activitate mixtă sau al managerilor responsabili care încalcă actele cu putere de lege şi actele administrative adoptate în aplicarea articolelor 124-141 şi a prezentului articol. Autorităţile competente cooperează îndeaproape pentru ca aceste sancţiuni sau măsuri să permită obţinerea rezultatelor dorite, în special în cazul în care administraţia centrală sau sediul principal al unui holding financiar, al unui holding financiar mixt sau al unui holding cu activitate mixtă nu se află în acelaşi stat membru ca şi sediul său social.

Art. 143
(1)În cazul în care o instituţie de credit a cărei întreprindere mamă este o instituţie de credit, un holding financiar sau un holding financiar mixt care are sediul social într-o ţară terţă nu face obiectul unei supravegheri consolidate în temeiul articolelor 125 şi 126, autorităţile competente verifică dacă instituţia de credit respectivă face obiectul unei supravegheri consolidate din partea unei autorităţi competente dintr-o ţară terţă, echivalentă supravegherii reglementate de principiile prevăzute de prezenta directivă.
Verificarea se face de autoritatea competentă care ar fi responsabilă cu supravegherea consolidată în cazul în care s-ar aplica dispoziţiile alineatului (3), la cererea întreprinderii mamă sau a uneia din entităţile autorizate în Uniune sau din proprie iniţiativă. Autoritatea competentă respectivă consultă celelalte autorităţi competente implicate.

(2)Comisia poate solicita Comitetului bancar european să elaboreze recomandări generale pentru a şti dacă măsurile de supraveghere consolidată luate de autorităţile competente din ţările terţe ar putea permite atingerea obiectivelor supravegherii consolidate prevăzute de prezentul capitol, în ceea ce priveşte instituţiile de credit a căror întreprindere-mamă îşi are sediul social într-o ţară terţă. Comitetul examinează periodic aceste recomandări şi ţine seama de orice modificări aduse măsurilor de supraveghere consolidată aplicate de autorităţile competente respective. ABE asistă Comisia şi Comitetul bancar european la îndeplinirea respectivelor atribuţii, inclusiv în ceea ce priveşte necesitatea actualizării respectivelor recomandări.
Autoritatea competentă care efectuează verificarea menţionată la alineatul (1) primul paragraf ţine seama de recomandările menţionate anterior. În acest scop, autoritatea competentă consultă ABE înainte de a adopta o decizie.

(3)În lipsa unei astfel de supravegheri echivalente, statele membre aplică instituţiei de credit, prin analogie, dispoziţiile prezentei directive sau permit autorităţilor lor competente să aplice alte tehnici de control adecvate pentru atingerea obiectivelor de supraveghere pe bază consolidată a instituţiilor de credit.
Aceste tehnici de control sunt aprobate de autoritatea competentă care ar fi responsabilă cu supravegherea consolidată, după consultarea autorităţilor competente în cauză.
Autorităţile competente pot impune, după caz, constituirea unui holding financiar sau a unui holding financiar mixt cu sediul social în cadrul Uniunii şi pot aplica dispoziţiile privind supravegherea consolidată în cazul poziţiei consolidate a holdingului financiar sau a holdingului financiar mixt respectiv.

Tehnicile de control urmăresc să atingă obiectivele supravegherii consolidate definite de prezentul capitol şi sunt notificate celorlalte autorităţi competente în cauză, ABE şi Comisiei.

Art. 144
Autorităţile competente fac publice următoarele informaţii:
a)textul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative şi recomandările generale adoptate în statul membru respectiv în domeniul reglementării prudenţiale;
b)modalităţile de exercitare a opţiunilor şi drepturilor prevăzute de legislaţia comunitară;
c)criteriile generale şi metodele utilizate pentru analiza şi evaluarea menţionate la articolul 124 şi
d)fără a aduce atingere dispoziţiilor capitolului 1 secţiunea 2, datele statistice agregate cu privire la aspectele principale ale punerii în aplicare a cadrului prudenţial în fiecare stat membru.
Informaţiile publicate în conformitate cu primul paragraf sunt suficiente pentru a permite efectuarea unei comparaţii semnificative între abordările adoptate de autorităţile competente din diferite state membre. Informaţiile se publică într-un format unitar şi se actualizează periodic. Informaţiile în cauză trebuie să fie accesibile la o singură adresă electronică.
În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, ABE elaborează standarde tehnice de punere în aplicare pentru a stabili formatul, structura, conţinutul şi data publicării anuale a informaţiilor prevăzute în prezentul articol. ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al treilea paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

Art. 145
(1)În sensul prezentei directive, instituţiile de credit fac publice informaţiile prevăzute de anexa XII partea 2, sub rezerva dispoziţiilor articolului 146.
(2)Recunoaşterea de către autorităţile competente, în temeiul capitolului 2 secţiunea 3 subsecţiunile 2 şi 3 şi al articolului 105, a instrumentelor şi metodelor menţionate de anexa XII partea 3 este condiţionată de publicarea, de către instituţiile de credit, a informaţiilor stabilite de respectiva anexă.
(3)Instituţiile de credit adoptă politici formale pentru a se conforma cerinţelor de publicare prevăzute la alineatele (1) şi (2) şi dispun de politici de evaluare a gradului de adecvare a informaţiilor publicate, inclusiv a verificării şi frecvenţei lor. De asemenea, instituţiile de credit dispun de politici pentru a evalua dacă informaţiile publicate oferă participanţilor la piaţă o imagine completă asupra profilul lor de risc.
În cazul în care informaţiile publicate nu furnizează participanţilor la piaţă o imagine completă asupra profilul lor de risc, instituţiile de credit, acestea fac publice informaţiile necesare suplimentar faţă de cele obligatorii în conformitate cu alineatul (1). Totuşi, instituţiile de credit sunt obligate să facă publice numai informaţii semnificative, şi care nu sunt considerate ca fiind proprietate a unei instituţii de credit sau confidenţiale, în conformitate cu criteriile tehnice prevăzute în partea 1 din anexa XII.

(4)La cerere, instituţiile de credit ar trebui să explice deciziile lor de rating întreprinderilor mici şi mijlocii şi altor entităţi care solicită un credit, punând la dispoziţie o explicaţie în scris, în cazul în care li se solicită acest lucru. În situaţia în care angajamentul voluntar al sectorului se dovedeşte a fi insuficient în acest sens, se adoptă măsuri de drept intern. Costurile administrative aferente explicaţiei menţionate trebuie să fie în funcţie de mărimea împrumutului.
Art. 146
(1)Sub rezerva articolului 145, instituţiile de credit pot să nu facă publice una sau mai multe dintre informaţiile prevăzute de anexa XII partea 2 în cazul în care informaţiile respective nu sunt considerate semnificative, având în vedere criteriile specificate de anexa XII partea 1 punctul 1.
(2)Sub rezerva articolului 145, instituţiile de credit pot să nu facă publice una sau mai multe date incluse în comunicările prevăzute de anexa XII părţile 2 şi 3 în cazul în care datele respective conţin informaţii considerate sensibile sau confidenţiale, având în vedere criteriile specificate de anexa XII partea 1 punctele 2 şi 3.
(3)În cazurile excepţionale menţionate la alineatul (2), instituţia de credit în cauză menţionează în comunicările sale faptul că nu a făcut publice anumite date, precum şi motivele nepublicării, şi furnizează informaţii mai generale care fac obiectul cerinţei de publicitate, exceptând cazul în care informaţiile respective trebuie considerate sensibile sau confidenţiale în conformitate cu criteriile menţionate de anexa XII partea 1 punctele 2 şi 3.
Art. 146a
Statele membre solicită instituţiilor de credit să publice anual, la nivelul grupului bancar, fie integral, fie prin intermediul unor referiri la informaţii echivalente, descrierea structurii lor juridice şi de conducere şi a structurii lor organizatorice.

Art. 147
(1)Instituţiile de credit publică informaţiile prevăzute la articolul 145 cel puţin o dată pe an. Informaţiile se publică de îndată ce este posibil.
(2)Instituţiile de credit stabilesc, de asemenea, dacă este necesară o publicare mai frecventă decât cea prevăzută la alineatul (1), având în vedere criteriile stabilite de anexa XII partea 1 punctul 4.
Art. 148
(1)Instituţiile de credit pot stabili mijlocul de informare, locul şi mijloacele de verificare adecvate pentru a se conforma efectiv cerinţelor de publicitate prevăzute la articolul 145. În măsura în care este posibil, toate informaţiile se publică prin acelaşi mijloc de informare şi în acelaşi loc.
(2)Comunicările echivalente efectuate de instituţiile de credit în conformitate cu cerinţele contabile, condiţiile de cotare şi alte cerinţe pot fi considerate conforme cu articolul 145. În cazul în care informaţiile respective nu sunt incluse în declaraţiile lor financiare, instituţiile de credit indică locul în care informaţiile pot fi găsite.
Art. 149
Sub rezerva articolelor 146-148, statele membre pot abilita autorităţile competente să solicite instituţiilor de credit:
a)publicarea uneia sau mai multor informaţii dintre cele menţionate de anexa XII părţile 2 şi 3;
b)publicarea uneia sau mai multor informaţii de mai multe ori pe an şi stabilirea unor termene de publicare;
c)utilizarea unor mijloace de informare şi a unor locuri de publicare specifice, altele decât declaraţiile financiare şi
d)recurgerea la mijloace specifice de verificare a informaţiilor care nu fac obiectul unui audit legal.