Art. 70. - Fără a aduce atingere caracterului general al articolului 144, autoritatea competentă care exercită opţiunea prevăzută la alineatul (1) face public(e), în modul indicat la articolul 144: - Directiva 2006/48/CE/14-iun-2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 70
(1)În conformitate cu prezentul articol alineatele (2)-(4), autorităţile competente pot să permită pe bază individuală instituţiilor de credit mamă să incorporeze în calcularea cerinţelor lor în conformitate cu articolul 68 alineatul (1) filialele care îndeplinesc condiţiile menţionate la articolul 69 alineatul (1) literele (c) şi (d), ale căror riscuri sau pasive semnificative sunt faţă de instituţia de credit mamă respectivă.
(2)Opţiunea de la alineatul (1) este permisă numai în cazul în care instituţia de credit mamă demonstrează complet autorităţii competente circumstanţele şi dispoziţiile, inclusiv dispoziţiile legale, în temeiul cărora nu există nici un impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor datorate de către filială întreprinderii sale mamă.
(3)În cazul în care exercită opţiunea de la alineatul (1), autoritatea competentă în cauză face acest lucru periodic şi, cel puţin o dată pe an, informează autorităţile competente din toate celelalte state membre cu privire la utilizarea alineatului (1) şi la circumstanţele şi dispoziţiile alineatului (2). În cazul în care filiala este situată într-o ţară terţă, autorităţile competente furnizează aceleaşi informaţii şi autorităţilor competente din respectiva ţară terţă.
(4)Fără a aduce atingere caracterului general al articolului 144, autoritatea competentă care exercită opţiunea prevăzută la alineatul (1) face public(e), în modul indicat la articolul 144:
a)criteriile pe care le aplică pentru a determina că nu există nici un impediment practic sau legal, semnificativ, actual sau potenţial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a pasivelor;
b)numărul de instituţii de credit mamă care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (1) şi numărul instituţiilor care incorporează filiale într-o ţară terţă şi
c)pe bază agregată, pentru statul membru:
(i)suma totală a fondurilor proprii pe bază consolidată ale instituţiei de credit mamă care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (1) şi care sunt deţinute la filiale dintr-o ţară terţă;
(ii)procentajul de fonduri proprii pe baza consolidată ale instituţiilor de credit mamă dintr-un stat membru care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (1), reprezentat de fondurile proprii care sunt deţinute la filiale dintr-o ţară terţă şi
(iii)procentajul minim al fondurilor poprii totale necesare în temeiul articolului 75 ale instituţiilor de credit mamă dintr-un stat membru care beneficiază de exercitarea opţiunii menţionate la alineatul (1), reprezentat de fondurile proprii care sunt deţinute la filiale dintr-o ţară terţă.