Art. 128. - Directiva 2006/48/CE/14-iun-2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 128
În cazul în care în statele membre există mai multe autorităţi competente pentru supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare, statele membre iau măsurile necesare pentru a organiza coordonarea între aceste autorităţi.