Capitolul 1 - Principiile de supraveghere prudenţială - Directiva 2006/48/CE/14-iun-2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2011
CAPITOLUL 1:Principiile de supraveghere prudenţială
Art. 40
(1)Supravegherea prudenţială a unei instituţii de credit, inclusiv a activităţilor desfăşurate de aceasta în conformitate cu articolele 23 şi 24, este responsabilitatea autorităţilor competente din statul membru de origine, fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentei directive care atribuie această responsabilitate autorităţilor statului membru gazdă.
(2)Aplicarea alineatului (1) nu împiedică supravegherea pe bază consolidată, în conformitate cu prezenta directivă.
(3)În exercitarea atribuţiilor generale care le revin, autorităţile competente dintr-un stat membru iau în calcul în mod corespunzător efectul potenţial al deciziilor lor asupra stabilităţii sistemului financiar din toatele celelalte state membre în cauză, în special în situaţii de urgenţă, pe baza informaţiilor disponibile la momentul respectiv.
Art. 41
În aşteptarea unei coordonări ulterioare, statele membre gazdă răspund în continuare, în cooperare cu autorităţile competente din statul membru de origine, de supravegherea lichidităţii sucursalelor instituţiilor de credit.
Fără a aduce atingere măsurilor necesare pentru consolidarea Sistemului Monetar European, statele membre gazdă păstrează întreaga responsabilitate pentru măsurile care rezultă din punerea în aplicare a politicilor lor monetare.
Aceste măsuri nu pot prevedea tratamente discriminatorii sau restrictive pe baza faptului că o instituţie de credit este autorizată în alt stat membru.
Art. 42
Autorităţile competente din statele membre în cauză colaborează îndeaproape în supravegherea activităţii instituţiilor de credit care funcţionează, în special printr-o sucursală, în unul sau mai multe state membre, altele decât cele în care îşi au sediul central. Autorităţile competente din statele membre îşi comunică toate informaţiile privind administrarea şi proprietatea asupra acestor instituţii de credit, informaţii care pot facilita supravegherea acestora şi examinarea condiţiilor de autorizare a lor, precum şi toate informaţiile care pot facilita supravegherea acestor instituţii în special în ceea ce priveşte lichiditatea, solvabilitatea, garantarea depozitelor, limitarea expunerilor maxime, procedurile administrative şi contabile şi mecanismele de control intern.
Autorităţile competente pot sesiza ABE cu privire la situaţiile în care o cerere de colaborare, în special în vederea schimbului de informaţii, a fost respinsă sau nu i s-a dat curs în termen rezonabil. Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), în situaţiile menţionate la prima teză ABE poate acţiona în conformitate cu competenţele care îi sunt atribuite în temeiul articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
În vederea asigurării armonizării consecvente a prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze informaţiile conţinute în acesta.
Pentru a asigura condiţii uniforme de aplicarea prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare prin care să se stabilească formulare, modele şi proceduri pentru cerinţele referitoare la schimbul de informaţii, care pot facilita monitorizarea instituţiilor de credit.
ABE înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice până la data de 1 ianuarie 2014.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al treilea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Se conferă de asemenea Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al patrulea paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art.42a
(1)Autorităţile competente ale unui stat membru gazdă pot solicita autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată, în cazul în care se aplică articolul 129 alineatul (1), sau autorităţilor competente ale statului membru de origine să considere o sucursală a unei instituţii de credit ca fiind semnificativă.
Cererea respectivă specifică motivele pentru care sucursala ar trebui considerată semnificativă, în special cu privire la următoarele aspecte:
a)în cazul în care cota de piaţă a sucursalei unei instituţii de credit în ceea ce priveşte depozitele depăşeşte 2 % în statul membru gazdă;
b)impactul probabil al unei suspendări sau încetări a operaţiunilor instituţiei de credit asupra lichidităţii pieţei şi asupra sistemelor de plată şi de compensare şi decontare din statul membru gazdă; şi
c)dimensiunea şi importanţa sucursalei, din punctul de vedere al numărului de clienţi, în contextul sistemului bancar sau financiar al statului membru gazdă.
Autorităţile competente ale statelor membre de origine şi ale statelor membre gazdă şi autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată, în cazul în care se aplică articolul 129 alineatul (1), depun toate eforturile posibile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la desemnarea unei sucursale ca fiind semnificativă.
În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună în termen de două luni de la primirea unei cereri în temeiul primului paragraf, autorităţile competente ale statului membru gazdă iau propria decizie în termen de alte două luni cu privire la desemnarea sucursalei ca fiind semnificativă. La luarea deciziei, autorităţile competente din statul membru gazdă iau în considerare orice opinii şi rezerve ale autorităţii responsabile cu supravegherea consolidată sau ale autorităţilor competente din statul membru de origine.
Dacă, la finalul perioadei iniţiale de două luni, oricare dintre autorităţile competente în cauză a înaintat problema ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autorităţile competente din statul membru gazdă amână decizia lor şi aşteaptă ca ABE să adopte o decizie în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menţionat. Autorităţile competente ale statului membru gazdă hotărăsc în conformitate cu decizia ABE. Perioada de două luni se consideră a reprezenta etape de conciliere în sensul articolului 19 din regulamentul menţionat. ABE adoptă decizia în termen de o lună. Problema nu se înaintează ABE după expirarea perioadei iniţiale de două luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Deciziile menţionate la al treilea şi al patrulea paragraf sunt incluse într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază şi se transmit autorităţilor competente în cauză şi sunt considerate ca fiind hotărâtoare şi aplicate de autorităţile competente din statele membre în cauză.
Desemnarea unei sucursale drept semnificativă nu aduce atingere drepturilor şi responsabilităţilor autorităţilor competente prevăzute în prezenta directivă.
(2)Autorităţile competente ale statului membru de origine comunică autorităţilor competente ale unui stat membru gazdă în care are sediul o sucursală semnificativă informaţiile menţionate la articolul 132 alineatul (1) literele (c) şi (d) şi îndeplinesc sarcinile menţionate la articolul 129 alineatul (1) litera (c) în cooperare cu autorităţile competente ale statului membru gazdă.
În cazul în care o autoritate competentă a unui stat membru de origine constată prezenţa unei situaţii de urgenţă în cadrul unei instituţii de credit, astfel cum se menţionează la articolul 130 alineatul (1), aceasta alertează în cel mai scurt timp autorităţile menţionate la articolul 49 al patrulea paragraf şi la articolul 50.
(3)În cazul în care nu se aplică articolul 131a, autorităţile competente care supraveghează o instituţie de credit având sucursale semnificative în alte state membre instituie şi prezidează un colegiu de supraveghetori pentru a facilita cooperarea prevăzută la alineatul (2) din prezentul articol şi la articolul 42. Înfiinţarea şi funcţionarea colegiului se bazează pe dispoziţii scrise, determinate, în urma consultării cu autorităţile competente în cauză, de către autoritatea competentă din statul membru de origine. Autoritatea competentă din statul membru de origine decide cu privire la autorităţile competente să participe la o reuniune sau la o activitate a colegiului.
Decizia autorităţii competente din statul membru de origine ţine seama de relevanţa activităţii de supraveghere care urmează să fie planificată sau coordonată pentru aceste autorităţi, în special de impactul potenţial asupra stabilităţii sistemului financiar din statele membre vizate, menţionat la articolul 40 alineatul (3), şi de obligaţiile menţionate la alineatul (2) din prezentul articol.
În prealabil, autoritatea competentă din statul membru de origine informează pe deplin toţi membrii colegiului în legătură cu organizarea unor astfel de reuniuni, cu principalele aspecte care urmează să fie discutate, precum şi în legătură cu activităţile care urmează să fie examinate. Autoritatea competentă din statul membru de origine informează, de asemenea, pe deplin şi la timp, toţi membrii colegiului în legătură cu măsurile adoptate în cadrul respectivelor reuniuni sau cu măsurile întreprinse.
În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza condiţiile generale de funcţionare a colegiilor de supraveghere.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la al patrulea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, ABE poate elabora proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare privind funcţionarea operaţională a colegiilor de supraveghere.
Se conferă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al şaselea paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Art. 42b
(1)În exercitarea atribuţiilor care le revin, autorităţile competente iau în considerare convergenţa în ceea ce priveşte instrumentele de supraveghere şi practicile de supraveghere în punerea în aplicare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative adoptate în temeiul prezentei directive. În acest scop, statele membre se asigură că:
a)autorităţile competente participă la activităţile ABE;
b)autorităţile competente respectă orientările şi recomandările ABE sau prezintă motivele pentru care nu fac acest lucru;
c)mandatele naţionale conferite autorităţilor competente nu împiedică îndeplinirea atribuţiilor care le revin în calitate de membre ale ABE sau în temeiul prezentei directive.
(2)[textul din Art. 42^B, alin. (2) din titlul V, capitolul 1, sectiunea 1 a fost abrogat la 04-ian-2011 de Art. 9, punctul 16., alin. (B) din Directiva 2010/78/UE/24-nov-2010]
Art. 43
(1)Statele membre gazdă prevăd ca, în cazul în care o instituţie de credit autorizată în alt stat membru îşi desfăşoară activitatea prin intermediul unei sucursale, autorităţile competente din statul membru de origine să poată desfăşura, ele însele sau prin intermediul unor persoane pe care le numesc în acest scop, după informarea prealabilă a autorităţilor competente din statul membru gazdă, verificări la faţa locului ale informaţiilor menţionate la articolul 42.
(2)Autorităţile competente din statul membru de origine pot să recurgă, de asemenea, pentru verificarea sucursalelor, la una dintre procedurile prevăzute la articolul 141.
(3)Dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) nu aduce atingere dreptului autorităţilor competente din statul membru gazdă de a efectua, în îndeplinirea responsabilităţilor care le revin prin prezenta directivă, verificări la faţa locului la sucursalele înfiinţate pe teritoriul lor.
Art. 44
(1)Statele membre prevăd ca toate persoanele care lucrează sau au lucrat pentru autorităţile competente, precum şi auditorii sau experţii care au acţionat în numele autorităţilor competente, să fie obligate să respecte secretul profesional.
Nici o informaţie confidenţială pe care respectivele persoane o pot obţine în cursul îndeplinirii obligaţiilor lor profesionale nu poate fi divulgată unei alte persoane sau autorităţi decât în formă sumară sau colectivă, astfel încât să nu poată fi identificate instituţiile de credit individuale respective, fără a aduce însă atingere situaţiilor care fac obiectul dreptului penal.
Cu toate acestea, în cazul în care o instituţie de credit a fost declarată falimentară sau se află în executare silită, informaţiile confidenţiale care nu se referă la terţe părţi implicate în eforturile de salvare a instituţiei de credit respective pot fi divulgate în cursul unor acţiuni în instanţe civile sau comerciale.
(2)Dispoziţiile de la alineatul (1) nu împiedică autorităţile competente din diferite state membre să facă schimb de informaţii sau să transmită informaţii ABE în conformitate cu prezenta directivă, cu alte directive aplicabile instituţiilor de credit, şi cu articolele 31 şi 35 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Informaţiile respective sunt supuse condiţiilor privind secretul profesional prevăzute la alineatul (1).
Art. 45
Autorităţile competente care primesc informaţii confidenţiale în conformitate cu articolul 44 le pot utiliza numai în cursul exercitării sarcinilor lor şi numai în următoarele scopuri:
a)pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor care reglementează iniţierea activităţii instituţiilor de credit, precum şi pentru a facilita supravegherea, pe bază consolidată sau neconsolidată, a desfăşurării activităţilor respective, în special în ceea ce priveşte supravegherea lichidităţii, a solvabilităţii, a expunerilor maxime şi a procedurilor contabile şi administrative, precum şi a mecanismelor interne de control;
b)pentru impunerea de sancţiuni;
c)într-un apel în contencios administrativ împotriva unei autorităţi competente sau
d)în acţiuni în instanţă în conformitate cu articolul 55 sau cu dispoziţiile speciale prevăzute de prezenta directivă sau de alte directive adoptate în domeniul instituţiilor de credit.
Art. 46
În conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, statele membre şi ABE pot încheia acorduri de cooperare care să prevadă schimburi de informaţii cu autorităţile competente din ţări terţe sau cu autorităţi sau organisme din ţări terţe, după cum se prevede la articolul 47 şi articolul 48 alineatul (1) din prezenta directivă, cu condiţia ca informaţiile furnizate să beneficieze de garanţii de respectare a secretului profesional care să fie cel puţin echivalente cu cele prevăzute la articolul 44 alineatul (1) din prezenta directivă. Un astfel de schimb de informaţii are drept scop îndeplinirea responsabilităţilor de supraveghere ale acestor autorităţi sau organisme.
În cazul în care informaţiile provin dintr-un alt stat membru, acestea nu sunt divulgate fără acordul explicit al autorităţilor care le-au transmis şi, după caz, numai în scopurile pentru care autorităţile în cauză şi-au dat acordul.
Art. 47
- Articolul 44 alineatul (1) şi articolul 45 nu împiedică schimbul de informaţii în cadrul unui stat membru, în cazul în care există două sau mai multe autorităţi competente în acelaşi stat membru, sau între statele membre, între autorităţile competente şi următoarele
a)autorităţi care au datoria publică de a supraveghea alte organizaţii financiare şi societăţi de asigurare şi autorităţile responsabile cu supravegherea pieţelor financiare,
b)organisme implicate în lichidarea şi procedurile de faliment ale instituţiilor de credit, precum şi în alte proceduri similare şi
c)persoane responsabile cu verificarea legală a conturilor instituţiilor de credit şi ale altor instituţii financiare,
în îndeplinirea responsabilităţilor lor de supraveghere.
- Articolul 44 alineatul (1) şi articolul 45 nu împiedică furnizarea către organismele responsabile cu gestionarea sistemelor de garantare a depozitelor a informaţiilor necesare pentru exercitarea funcţiilor lor.
În ambele cazuri, informaţiile primite fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1).
Art. 48
(1)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 44-46, statele membre pot autoriza schimburile de informaţii între autorităţile competente şi:
a)autorităţile responsabile cu supravegherea organismelor implicate în lichidarea şi procedurile de faliment ale instituţiilor de credit, precum şi în alte proceduri similare şi
b)autorităţile responsabile cu supravegherea persoanelor care efectuează verificarea legală a conturilor întreprinderilor de asigurare, ale instituţiilor de credit, ale întreprinderilor de investiţii, precum şi ale altor instituţii financiare.
În astfel de cazuri, statele membre solicită îndeplinirea cel puţin a următoarelor condiţii:
a)informaţiile sunt destinate îndeplinirii sarcinilor de supraveghere menţionate la primul paragraf;
b)informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1) şi
c)în cazul în care informaţiile provin din alt stat membru, acestea nu pot fi furnizate fără acordul expres al autorităţilor competente care le-au prezentat şi, dacă este necesar, exclusiv pentru scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.
Statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre denumirile autorităţilor care pot primi informaţii în conformitate cu prezentul alineat.
(2)Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 44-46, statele membre pot autoriza, cu scopul de a consolida stabilitatea, inclusiv integritatea sistemului financiar, schimbul de informaţii între autorităţile competente şi autorităţile sau organismele responsabile în temeiul legii cu depistarea şi investigarea încălcării legislaţiei în materia dreptului societăţilor comerciale.
În astfel de cazuri, statele membre solicită îndeplinirea cel puţin a următoarelor condiţii:
a)informaţiile respective sunt destinate îndeplinirii sarcinilor de supraveghere menţionate la primul paragraf;
b)informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1) şi
c)în cazul în care informaţiile respective provin dintr-un alt stat membru, acestea nu pot fi divulgate fără acordul expres al autorităţilor competente care le-au furnizat şi, după caz, exclusiv pentru scopul pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.
În cazul în care, într-un stat membru, autorităţile sau organismele menţionate la primul paragraf îndeplinesc responsabilităţi de depistare şi investigare cu ajutorul unor persoane, date fiind competenţele acestora, care sunt numite în acest scop şi care nu sunt angajate în sectorul public, posibilitatea de a efectua schimburile de informaţii prevăzute la primul paragraf poate fi extinsă şi asupra unor asemenea persoane, în condiţiile prevăzute la paragraful al doilea.
Pentru a pune în aplicare dispoziţiile paragrafului al treilea, autorităţile sau organismele menţionate la primul paragraf comunică autorităţilor competente care au prezentat informaţiile, numele şi responsabilităţile exacte ale persoanelor cărora urmează să le fie trimise informaţiile respective.
Statele membre comunică Comisiei şi celorlalte state membre denumirile autorităţilor sau organismelor care pot primi respectivele informaţii în conformitate cu dispoziţiile prezentului articol.
Comisia întocmeşte un raport cu privire la aplicarea dispoziţiilor prezentului articol.
Art. 49
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu pot împiedica o autoritate competentă să transmită următoarelor entităţi informaţiile de care acestea au nevoie în exercitarea sarcinilor lor:
a)băncilor centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale şi altor organisme cu o funcţie similară în calitate de autorităţi monetare, în cazul în care aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor lor statutare, incluzând coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi asociate, supravegherea sistemelor de plăţi, de compensare şi de decontare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar;
b)după caz, celorlalte autorităţi publice responsabile cu supravegherea sistemelor de plăţi;
c)Comitetului european pentru risc sistemic (denumit în continuare «CERS»), în cazul în care aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic (*).
(*)JO L 331, 15.12.2010, p. 1.
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu pot împiedica autorităţile sau organismele respective să comunice autorităţilor competente informaţiile de care acestea au nevoie în sensul articolului 45.
Informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1).
Într-o situaţie de urgenţă, astfel cum se menţionează la articolul 130 alineatul (1), statele membre permit autorităţilor competente să comunice fără întârziere informaţii băncilor centrale din Sistemul European al Băncilor Centrale atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor lor statutare, incluzând coordonarea politicii monetare şi furnizarea de lichidităţi asociate, supravegherea sistemelor de plăţi, de compensare şi a celor de decontare a valorilor mobiliare şi menţinerea stabilităţii sistemului financiar, precum şi CERS, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1092/2010, atunci când aceste informaţii sunt relevante pentru exercitarea atribuţiilor sale statutare.
Art. 50
Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolului 44 alineatul (1) şi ale articolului 45, statele membre pot autoriza, în temeiul dispoziţiilor legale, comunicarea anumitor informaţii altor departamente ale administraţiilor centrale de stat care răspund de legislaţia privind supravegherea instituţiilor de credit, a instituţiilor financiare, a serviciilor de investiţii şi a societăţilor de asigurare, precum şi inspectorilor care acţionează în numele departamentelor respective.
Cu toate acestea, informaţiile respective pot fi comunicate numai în cazul în care acest lucru este absolut necesar pentru controlul prudenţial.
Într-o situaţie de urgenţă, astfel cum se menţionează la articolul 130 alineatul (1), statele membre permit autorităţilor competente să divulge informaţii relevante departamentelor menţionate la primul paragraf din prezentul articol, în toate statele membre în cauză.
Art. 51
Statele membre dispun ca informaţiile primite în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) şi cu articolul 47, precum şi informaţiile obţinute prin intermediul verificărilor la faţa locului menţionate la articolul 43 alineatele (1) şi (2) să nu poată fi comunicate în cazurile menţionate la articolul 50 decât cu acordul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective sau al autorităţilor competente din statul membru în care s-a desfăşurat verificarea la faţa locului.
Art. 52
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu pot împiedica autorităţile competente dintr-un stat membru să comunice informaţiile prevăzute la articolele 44-46 unei case de compensare sau unui alt organism similar recunoscut de dreptul intern pentru asigurarea de servicii de compensare şi decontare pe una dintre pieţele lor naţionale, în cazul în care autorităţile respective consideră necesară comunicarea informaţiilor pentru a asigura funcţionarea adecvată a organismelor respective în caz de neplată sau de neplată potenţială de către operatorii de piaţă. Informaţiile primite în acest context fac obiectul condiţiilor privind secretul profesional specificate la articolul 44 alineatul (1).
Cu toate acestea, statele membre se asigură că informaţiile primite în conformitate cu articolul 44 alineatul (2) nu pot fi comunicate în situaţiile menţionate la alineatul respectiv fără acordul expres al autorităţilor competente care au furnizat informaţiile respective.
SECŢIUNEA 3:Obligaţiile persoanelor responsabile cu controlul legal al conturilor anuale şi consolidate
Art. 53
(1)Statele membre prevăd cel puţin că orice persoană autorizată în sensul Directivei 84/253/CEE (1), care îndeplineşte în cadrul unei instituţii de credit sarcinile prevăzute la articolul 51 din Directiva 78/660/CEE, la articolul 37 din Directiva 83/349/CEE sau la articolul 31 din Directiva 85/611/CEE (2), sau orice altă îndatorire obligatorie, are obligaţia de a informa cu promptitudine autorităţile competente în legătură cu orice fapt sau decizie cu privire la o anumită instituţie de credit de care a luat cunoştinţă în exercitarea sarcinilor care îi revin şi care sunt de natură:
(1)A opta directivă (84/253/CEE) a Consiliului din 10 aprilie 1984 privind autorizarea persoanelor responsabile de controlul legal al documentelor contabile (JO L 126, 12.5.1984, p. 20).
(2)Directiva 85/611/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 de coordonare a actelor cu putere de lege şi actelor administrative privind anumite organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 375, 31.12.1985, p. 3), directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2005/1/CE.
a)să constituie o încălcare serioasă a actelor cu putere de lege sau a actelor administrative care reglementează condiţiile de autorizare sau care reglementează activităţile instituţiilor de credit;
b)să aducă atingere funcţionării continue a instituţiilor de credit sau
c)să ducă la refuzul de a certifica conturile sau la formularea anumitor rezerve.
Statele membre prevăd cel puţin că persoana respectivă are, de asemenea, obligaţia de a raporta orice fapt sau decizie care ajunge la cunoştinţa sa în îndeplinirea îndatoririlor care îi revin, astfel cum se descrie la primul paragraf, în cadrul unei întreprinderi care are legături strânse ce rezultă dintr-o relaţie de control existentă cu instituţia de credit în cadrul căreia persoana îndeplineşte sarcina respectivă.
(2)Prezentarea de bună credinţă către autorităţile competente, de către persoanele autorizate în sensul Directivei 84/253/CEE, a oricărui fapt sau decizie menţionate la alineatul (1) nu constituie o încălcare a nici unei restricţii privind comunicarea informaţiilor, impuse prin contract sau în temeiul unor acte cu putere de lege sau acte administrative şi nu implică nici un fel de răspundere a persoanelor respective.
Art. 54
Fără a aduce atingere procedurilor de retragere a autorizaţiei şi dispoziţiilor de drept penal, statele membre dispun ca autorităţile lor competente respective să poată adopta sau impune împotriva instituţiilor de credit sau împotriva celor care controlează efectiv
activitatea instituţiilor de credit şi care încalcă actele cu putere de lege sau actele administrative privind supravegherea şi desfăşurarea activităţilor lor sancţiuni şi măsuri menite să pună capăt încălcărilor respective sau să elimine cauzele acestora.
În sensul primului paragraf, statele membre se asigură că autorităţile lor competente sunt abilitate să impună sau să aplice sancţiuni financiare şi nefinanciare sau alte măsuri. Aceste sancţiuni sau măsuri sunt eficace, proporţionale şi disuasive.
Art. 55
Statele membre se asigură că deciziile luate în privinţa unei instituţii de credit, în temeiul actelor cu putere de lege şi al actelor administrative adoptate în conformitate cu prezenta directivă, pot fi atacate în instanţă. Aceleaşi dispoziţii se aplică şi în situaţia în care nu se ia nici o decizie în termen de şase luni de la prezentarea cererii de autorizare care conţine toate informaţiile necesare potrivit dispoziţiilor în vigoare.