Art. 46. - Directiva 2006/48/CE/14-iun-2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 46
În conformitate cu articolul 33 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, statele membre şi ABE pot încheia acorduri de cooperare care să prevadă schimburi de informaţii cu autorităţile competente din ţări terţe sau cu autorităţi sau organisme din ţări terţe, după cum se prevede la articolul 47 şi articolul 48 alineatul (1) din prezenta directivă, cu condiţia ca informaţiile furnizate să beneficieze de garanţii de respectare a secretului profesional care să fie cel puţin echivalente cu cele prevăzute la articolul 44 alineatul (1) din prezenta directivă. Un astfel de schimb de informaţii are drept scop îndeplinirea responsabilităţilor de supraveghere ale acestor autorităţi sau organisme.
În cazul în care informaţiile provin dintr-un alt stat membru, acestea nu sunt divulgate fără acordul explicit al autorităţilor care le-au transmis şi, după caz, numai în scopurile pentru care autorităţile în cauză şi-au dat acordul.