Art. 25. - Statele membre solicită fiecărei instituţii de credit care doreşte să îşi deschidă o sucursală într-un alt stat membru să furnizeze următoarele informaţii, la depunerea notificării menţionate la alineatul (1): - Directiva 2006/48/CE/14-iun-2006 privind iniţierea şi exercitarea activităţii instituţiilor de credit
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 Decembrie 2011
Art. 25
(1)Orice instituţie de credit care doreşte să îşi deschidă o sucursală pe teritoriul unui alt stat membru notifică autorităţile competente din statul membru de origine.
(2)Statele membre solicită fiecărei instituţii de credit care doreşte să îşi deschidă o sucursală într-un alt stat membru să furnizeze următoarele informaţii, la depunerea notificării menţionate la alineatul (1):
a)statul membru pe teritoriul căruia instituţia de credit respectivă intenţionează să îşi înfiinţeze o sucursală;
b)un program de activităţi care să specifice, inter alia, tipurile de activităţi anticipate şi structura organizatorică a sucursalei respective;
c)adresa din statul membru gazdă din care pot fi obţinute documente şi
d)numele celor care răspund de gestionarea sucursalei.
(3)În cazul în care autorităţile competente din statul membru de origine nu au nici un motiv pentru a pune la îndoială caracterul adecvat al structurii administrative sau situaţia financiară a instituţiei de credit, având în vedere activităţile anticipate, autorităţile respective, în termen de trei luni de la primirea informaţiilor prevăzute la alineatul (2), comunică informaţiile respective autorităţilor competente din statul membru gazdă şi informează instituţia de credit în consecinţă.
Autorităţile competente din statul membru de origine comunică, de asemenea, valoarea fondurilor proprii şi cuantumul cerinţelor de capital impuse instituţiei de credit în conformitate cu articolul 75.
Prin derogare de la paragraful al doilea, în cazul prevăzut la articolul 24, autorităţile competente din statul membru gazdă comunică cuantumul fondurilor proprii ale instituţiei financiare şi cuantumul cerinţelor privind fondurile proprii consolidate şi capitalul consolidat impuse instituţiei de credit care este întreprindere-mamă în conformitate cu articolul 75.
(4)În cazul în care autorităţile competente din statul membru de origine refuză să comunice informaţiile prevăzute la alineatul (2) autorităţilor competente din statul membru gazdă, refuzul este motivat în faţa instituţiei de credit în cauză în termen de trei luni de la primirea tuturor informaţiilor.
Refuzul de a răspunde sau absenţa unui astfel de răspuns pot fi atacate într-o instanţă din statul membru de origine.
(5)În vederea asigurării unei armonizări consecvente a prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza informaţiile de notificat în conformitate cu prezentul articol.
În vederea asigurării unor condiţii uniforme de aplicare a prezentului articol, ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a stabili formulare, modele şi proceduri standard pentru transmiterea acestor informaţii;
ABE înaintează aceste proiecte de standarde tehnice Comisiei până la data de 1 ianuarie 2014.
Se deleagă Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de reglementare menţionate la primul paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Se conferă de asemenea Comisiei competenţa de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menţionate la al doilea paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.